Universitatea Liberă

Internațională

Facultatea: Drept

Disciplina : Mari sisteme de drept contemporan.

Tema:
,,Parlamentul Republicii Moldova în coparare cu cel al Republicii
Franceze și al Repubicii Italiene”

Elaborat : elevul grupei 186: Bezu Grigorii

Verificat : magistru, lector univeristar: Beneș Olga

Chișinău 2020
 Cuprins
Cap.I- Prezentare generală....................................................................................p.2-4
a)Republica Moldova................................................................................................p.2
b)Republica Franceză...............................................................................................p.2
c)Republica Italiană.................................................................................................p.3
Cap. II – Constituirea şi organizarea Parlamentului ........................................p.4-7
a) În Republica Moldova........................................................................................p.4
b) În Franţa ............................................................................................................p. 5
c) În Italia ................................................................................................................p.6
Cap. III – Procedura legislativă .........................................................................p.7-11
a) În Republica Moldova nia...................................................................................p.7
b) În Franţa..............................................................................................................p.9
c) În Italia...............................................................................................................p.10
Cap. IV – Statutul membrilor Parlamentului...................................................p.11-13
a) În În Republica Moldova...................................................................................p.11
b) În Franţa ............................................................................................................p.12
c) În Italia ...............................................................................................................p.12
Concluzii ..............................................................................................................p.14-15
a) În Republica Moldova........................................................................................p.14
b) În Franţa ............................................................................................................p.14
c) În Italia ..............................................................................................................p.14
Bibliografie ................................................................................................................p.16

Cap. I – Prezentare generală

1
 Republica Moldova

Republica Moldova- un petec de pământ îmblânzit de Codri şi livezi frumoase, situat în inima
fertilităţii şi prosperităţii europene. Aparent acest peisaj desprins dintr-o lume de poveste a jucat
un rol esenţial în formarea şi progresul aceste ţări. Anume considerentele geografice şi zona
favorabilă a acestui stat a stârnit dintodeauna interese geopolitice. Cu toate acestea Republica
moldova a apărut pe harta lumii ca un stat nou în urma dezmembrării Uniunii Sovietice în 1991,
eveniment ce a făcut posibilă proclamarea independenţei RM, la 27 august aceluiaşi an.
Lipsa tradiţiei politice de statalitate, criza de identitate şi divizarea populaţiei, precum şi
viziunile diverse asupra politicii, care trebuia să fie promovată de puterea centrală, au constituit
baza şubredă pe care s-a edificat statul Republica Moldova. Noul stat era foarte sensibil la orice
atentat la atributele suverane ale puterii centrale, venite din interior şi exterior şi întruchipate, în
mare parte, în fenomenul separatismului, care a marcat istoricul Moldovei. Un alt factor foarte
important, după cum am menţionat mai sus, este intersecția Moldovei cu unele mari interese
geopolitice, precum România, Uniunea Europeană, Federația Rusă, Ucraina şi nu în ultimul rând,
Statele Unite ale Americii, care au interese diverse ce variază de la o zonă la alta. Drept rezultat,
sistemul politic adoptat în Moldova reprezintă produsul unor intense confruntări şi negocieri
dintre principalele curente politice care au formulat, mai ales după 1990, direcţiile strategice de
evoluţie politică ale fostei Republici Sovietice Socialiste Moldoveneşti. După ce s-a declarat
independentă, Republica Moldova şi-a schimbat orientările imperative şi pentru acest fapt a
trebuit să întreprindă reforme pentru a deveni un stat prosper şi democrat, ghidat de modelele
occidentale. În acest sens, la 17 septembrie 1991, Parlamentul a adoptat Legea „Cu privire la
partidele politice şi alte organizaţii social- politice”, care definea locul şi rolul partidelor în
sistemul politic. Totodată, legea cuprindea o clauză importantă prin care se făcea distincţia între
formaţiunile politice şi asociaţiile nonguvernamentale. Astfel, partidele şi organizaţiile social-
politice erau definite drept „asociaţii benevole ale cetăţenilor, constituite pe baza comunităţii de
concepţii, idealuri şi scopuri, care contribuie la realizarea voinţei politice a unei anumite părţi a
populaţiei şi care prin reprezentanţii lor participă la elaborarea politicii republicii, la
conducerea treburilor statului, la soluţionarea problemelor economice şi social-culturale”. Pe de
altă parte, organizaţiile nonguvernamentale erau definite drept „organizaţii independente ale
cetăţenilor, constituite pe principiul interesului profesional, cultural etc. şi care nu pretind la
alegerea organelor de stat”.

Republica Italiană

Scurt istoric

În februarie-martie 1848, după Răscoala de la Palermo (Sicilia) și începutul Revoluției în Italia,

regele Sardiniei și Piemontului, Carol Albert, acorda supușilor săi o constituție ce va deveni legea
fundamentală a acestui regat si mai tarziu a intregii Italii, timp de aproape 100 de ani. Noua
constituție, sau “Statutul Albertin”, prevedea un parlament bicameral și un guvern controlat de
rege. În timp, miniștrii au ajuns să răspundă mai mult în fața parlamentului decât în fața regelui.
2
După cel de-Al Doilea Război Mondial, în 2 iunie 1946, italienii au votat prin referendum
înlocuirea monarhiei cu republica [3]. O Adunare Constituantă a pregătit noua constituție, ce a
intrat în vigoare la 1 ianuarie 1948 și a ramas până în ziua de azi Constituția Republicii Italiene -
de la 1948.

Principii generale
Italia este o republică democratică fundamentată pe muncă. Suveranitatea aparține poporului, care o
exercită sub formele și în limitele prevăzute de Constituție. Republica recunoște și garantează
drepturile inviolabile ale omului, egalitatea socială și demnitatea cetațenilor, fără deosebire de sex,
rasă, limbă, religie, opinii politice, condiții personale și sociale. Cetațenii au datoria de a contribui la
progresul material și spiritual al societății. Republica, una și indivizibilă, recunoște și promovează
autonomia locală. Statul și Biserica Catolică sunt, fiecare în domeniul său, independente și
suverane, iar raporturile lor sunt reglementate de Pactele de la Laterano - 1929 (o noua întelegere
dintre stat și biserică s-a încheiat in 1985). Toate confesiunile religioase au aceeași libertate în fața
legii. Ordinea juridică italiană respectă normele de drept internațional general recunoscute.

Forma de guvernământ
Italia este o
republică democratică parlamentară. Articolul 55 al Constituției stabilește că Parlamentul (il
Parlamento) este format din două organisme : Senatul (il Senato della Repubblica)[6] și Camera
Deputaților (la Camera dei Deputati), cărora le sunt atribuite aceleași puteri în virtutea
principiului bicamerismului paritar dorit de către membrii adunării constituante și ai căror
membrii sunt aleși o dată la 5 ani.

Republica Franceză
Regimul politic al franței este semi-prezidential caută să suplinească o serie de dezavantaje ale
sistemului prezidential, dar şi imperfecţiuni ale regimului parlamentar, imaginând o cale de
mijloc, în care preşedintele, ales de întregul popor, devine un arbitru între puterile statului, iar
puterea executivă aparţine de fapt Guvernului, în fruntea căruia se gaseşte Primul Ministru.

Istoria dezvoltării politice a Franţei prezintă un interes deosebit deoarece în sistemul politic
francez s-au perindat succesiv aproape toate formele de guvernământ, începând cu monarhia
absolută, monarhia constituţională, imperiul, dar şi republica parlamentară, ajungându-se în
prezent la o republică semiprezidenţială.

Naţiunea franceză a avut o contribuţie majoră în enunţarea şi realizarea unei doctrine

democratice şi liberale care a declanşat, în scurt timp, reînnoiri constituţionale în toate statele de
pe continent, factorul determinant în impunerea noii doctrine şi a marilor principii (considerate
astăzi universale) ale libertăţii şi egalităţii a fost Revoluţia Franceză din 1789.

Sub influenţa ideilor acestei Revoluţii, la data de 3 septembrie 1791 este adoptată prima
constituţie scrisă a Franţei şi a doua din Europa (prima a fost adoptată de Polonia în mai 1791).
Aceasta punea bazele unei monarhii care nu mai poate afirma “L’etat c’est moi” ci recunoaşte
3
 originea puterii ca venind de la naţiune care o exercita prin reprezentanţii săi (apar astfel
principiul suveranităţii naţionale şi diferitele reguli care guvernează procedurile electorale).
Principiile enunţate în Constituţie erau impregnate de ideile revoluţionare antimonarhice, mai
ales de filosofia lui Rousseau (“Contractul Social”) , ele vizând mai mult consideraţii teoretice
decât soluţii practice de guvernare corespunzătoare realităţii. Vizând separaţia puterilor,
exercitarea acestora a fost încredinţată unor organisme constituţionale diferite: Adunarea
Naţională, Regele şi Tribunalele.

Actuala Constituţie a Franţei a fost adoptată la data de 4 octombrie 1958, şi a fost amendată de
17 ori, cel mai recent la data de 28 martie 2003. Este numită în mod tipic Constituţia celei de a
cincea Republici şi a înlocuit constituţia celei de a patra republici datând din 27 octombrie 1946.
Preambulul constituţiei reaminteşte Declaraţia Drepturilor Omului şi ale Cetăţeanului din 1789
şi stabileşte caracterul secular şi democratic al Republicii Franceze, care îşi derivă suveranitatea
de la popor ("guvernul poporului, din popor pentru popor" - gouvernement du peuple, par le
peuple et pour le peuple).

Cap. II – Constituirea şi organizarea Parlamentului

Parlamentul este un organ de stat reprezentativ, a cărui funcţie principală în sistemul de

separaţie a puterilor constă în exercitarea puterii legislative. Cuvântul Parlament provine de la
franţuzescul parler – a vorbi, a expune opinia. Parlamentul într-o ţară sau alta aevoluat în funcţie
de condiţiile istorice şi politice concrete având rolul principal de organ reprezentativ în sistemul
mecanismului de stat. Ca instituţie legislativă, exercită control asupra puterii executive. Este de
menţionat condiţia privilegiată a deputaţiilor şi independenţa lor juridică faţă de alegător.
Caracterul reprezentativ al parlamentului se eexprimă în faptul că el este considerat ca exponent
al intereselor şi al voinţei poporului, adică a tuturor cetăţeniilor statului respectiv. 1 În perioada
premergătoare elaborării noii Constituţii a ţării - si chiar în perioada anterioară, când se puneau
de abia bazele viitoarelor instituţii ale statului - după RevoluŃia din Decembrie 1989.

a) În Republica Moldova

Parlamentul Republicii Moldova este organul reprezentativ suprem al Republicii Moldova,

unica autoritate legislativă a statului, fiind o structură unicamerală compusă din 101 deputați
aleși pe liste, pentru o perioadă de 4 ani. Parlamentul este ales prin vot universal, egal direct,
secret și liber exprimat. Președintele Parlamentului Republicii Moldova este ales de parlament,
cu minim 52 de voturi. În prezent această funcție este îndeplinită de deputatul PSRM, Zinaida
Greceanîi.
Curtea Constituțională a Republicii Moldova, la propunerea Comisiei Electorale Centrale,
hotărăște validarea sau nevalidarea mandatului de deputat. Mandatul este nevalidat în cazul
încălcării legislației electorale.

1
Arseni A., Ivanov V., Suholitco L., Drept Constituţional Comparat, CE USM, Chişinău, 2003, p. 138.
4
 Parlamentul se întrunește la convocarea Președintelui Parlamentului în cel mult 30 de zile de la
alegeri. Mandatul Parlamentului se prelungește pînă la întrunirea legală a noii componențe. În
această perioadă nu poate fi modificată Constituția și nu pot fi adoptate, modificate sau abrogate
legi organice.
Parlamentul Republicii Moldova este succesorul Sovietului Suprem al RSS Moldovenești.
b) În Franţa

Potrivit art. 24 din Constituţie, Parlamentul se compune din două camere care se bucură de
autonomie financiară şi administrativă în domeniul lor de activitate: Adunarea Naţională şi
Senatul. Adunarea Naţională este aleasă prin vot universal, direct şi secret pentru un mandat de 5
ani. Senatul este ales printr-un sufragiu universal, indirect, pentru un mandat de 9 ani. Aceasta
înseamnă că alegătorii desemnează mambrii unui colegiu electoral car, la rândul său îi va alege
pe senatori în cele 321 de circumscripţii electorale. 2 Constituţia din 1958 a păstrat regimul
parlamentar, dar a întărit foarte mult puterile prezidenţiale. Adunarea Naţională, prima dintre cele
două Camere ale Parlamentului francez, se compune din 277 deputaţi. Ea se constituie prin
sufragiul universal direct, pe durata unui mandat de 5 ani. Senatul cuprinde 321 senatori, care
sunt alesi pe timp de 9 ani, de către un colegiu electoral compus în principal din consilierii alesi
în fiecare departament. Cea de "a treia Cameră" a Parlamentului, cum este numit în literatura de
specialitate, Consiliul Economic si Social, cuprinde 230 reprezentanţi ai unor variate grupuri,
sindicate, uniuni ale muncitorilor, ale fermierilor, exercitând un rol consultativ pentru programele
pe termen lung, în deosebi. 3 Fiecare Cameră îşi alege mecanisme colegiale de conducere şi
anume Biroul şi Conferinţa Preşedinţilor. Biroul Adunării Naţionale reflectă configuraţia politică
a acesteia potrivit grupurilor parlamentare şi este format dintr-un preşedinte, 6 vice- preşedinţi,
12 secretari şi 3 chestori. Conferinţa Preşedinţilor este formată din Preşedintele Camerei, vice-
preşedinţii Biroului, preşedinţii comisiilor permanente şi ai grupurilor parlamentare, precum şi
raportorul general al bugetului camerei respective. În cadrul fiecărei Camere se formează grupuri
parlamentare, în Adunarea Naţională trebuie să cuprindă cel puţin 20 de deputaţi iar în Senat
minimum 15 senatori.

c) În Italia

Parlamentul Republici Italiane și Organul constituțional titular al funcției legislative.

Parlamentul are o structura bicamerala perfectă, deoarece este compusă din două camere având
funcții identice: camera deputaților și camera senatului republicii. Prima cameră este formată din
630 de deputați iar cea de a două din 315 senatori la care se adaugă senatori de drept pe viață
(președinții emeriți ai republicii ) și senatori pe viață. În conformitate cu articolul 59 al
constituției ei sunt cetățeni ce au ilustrat patria cu înalte merite în câmpul social, stințific, artistic
2
Ionescu Cristian, Drept Constituţional Comparat, Ed. C. H. Beck, Bucureşti, 2008, p. 369.
3
Călinoiu Constanţa, Duculescu Georgeta, Duculescu Victor, Op. cit., p. 228.
5
și literar și sunt nominați de către președintele republicii. Nu este o directa corelație între
numărul parlamentarilor și populației reprezentată, cum era cu precedenta formulare ale
articolelor 56 și 57 din constituție. Se poate totodată afirma că în italia fiecare parlamentar
reprezintă circa 60.000 de locuitori. În cazurile făcute de constituție se reunește în sesiune
comuna cum avertizează articolul 55 alineatul 2 a cărți fundamentale ipoteză consacrată de acest
articol propabil nu este exhaustivă de modificare și aplicare prin analogie. Parlamentul în
sesiunea comună pentru jurământul președintelui Giovanni Leone (29.12.1971 ). Această
organizație se reunește în birourile camerei deputaților la palatul montecitoriu și e condusă de
președintele camerei ce are propriul birou de președinta (art. 63 din const.).În doctrină sunt
dezbateri cu privire la posibilitatea că, camerele în sesiune comună să-și poată da autonome
standarde regulamentare.Cea mai mare parte a doctrinei este de opinie favorabilă, suportată și de
către regulamentul senatului (art.65) care explicit prevede această ipoteză.Parlamentul în
sesiunea comună se reunește pentru alegerea președintelui republicii pentru care la parlamentari
se alatură și reprezentanți al regiunii (art.135 din const.) ; pentru alegerea unei treimi din membri
consiliului superior judiciar, și aici cu majoritatea actuală prevăută de doua treimi pentru primele
votări, și succesiv a majorități de trei cincin ale asembleei.(art.104 const.) la fiecare nouă ani
pentru a continua completarea listei de 45 de cetățeni dintre care se extrage la sorț cei 16
judecători agregati la scopul de a judeca acuzația împotriva președintelui republici (art 135
const);pentru a participa la jurământul de credință republici și de reprezentarea constituției din
partea organismelor similare al parlamentului sunt adeseori prezente și în alte autorități locale,
dar în acest caz se folosesc de obicei nume diferite (frecvent consiliu). În statele moderne
parlamentul reprezintă componentul principal al puteri legislative, care în unele sisteme coincide
cu parlamentul statului central, în timp ce în altele cuprinde și parlamentele statelor federale sau
organisme similare a regiunilor sau ale altor entități teritoriale dotate de autonomie legislative.

Existența parlamentului poate fi considerată directă consecință al principiului de suveranitate

populară.în italia acesta este închis în art.1 paragraful al doilea al constituției : " suveranitatea
aparține poporului ".Rolul său este eficient descris de către Hegel cu expresia de : arcade între
stat și societatea civilă. Parlamentul naște ca organ în care vine exprimat consimțământul sau
neconsimțământul activităților fiscale ale suveranului. E simnificant, în privința,că se naște chiar
în Anglia centru drepturile germanice,în fapt,e atribuit de oameni liberi scutirea de orice impozit,
care, deci, trebuie să fie de aceștia sau de reprezentanții lor autorizați. În timp parlamenturile au
extins abilitățile lor și joacă astăzi în funcție de politica directă, legislativ, de coordonare de
control și de garanție constituțională. Existența unui parlament vine de obicei asociată
democrației, în realitate nu lipsesc regimuri nedemocratice, ce dețin un organ astfel denumit, cu
structuri și funcții de obicei nediferite de cele ale parlamentelor democratice. Diferența cea mai
mare între aceștia din urma și parlamentele nedemocratice, chiar și când sunt aleși, nu sunt aleși.
În termenii unei reale competiții între partide : în unele cazuri doar un partid este autorizat să și
depună candidatura, în alte cazuri sunt mai multe partide dar condițiile în care au loc alegerile
sunt în așa fel incât să se asigure victoria unui singur partid. În astfel de cazuri parlamentul nu
mai este port de intrare a voinței populare doar, pur și simplu, locul unde vin ratificate deciziile
luate de cine deține efectiv puterea (organe de partid unice,junta militară etc.) upoziția acestor
6
decizii la votul parlamentelor are singurul scop de a afișa o aparență de democrație sau un
manechin al consimțământului popular opțiunilor de sistem.

Cap. III – Procedura legislativă

a) În Republica Moldova

Procedura legislativa incepe cu formularea initiativei legislative. Dreptul de initiativa legislativa

apartine deputatilor, Presedintelui Republicii Moldova, Guvernului si Adunarii Populare a
unitatii teritoriale autonome Gagauzia. In exercitiul dreptului de initiativa legislativa, deputatii si
Presedintele Republicii Moldova prezinta Parlamentului proiecte de acte legislative si propuneri
legislative, iar Guvernul si Adunarea Populara a unitatii teritoriale autonome Gagauzia - proiecte
de legi si de hotariri.

Proiectul de act legislativ si propunerea legislativa se depun spre dezbatere impreuna cu o

expunere a obiectivului, scopului, conceptiei viitorului act, a locului acestuia in legislatia in
vigoare, precum si a efectelor sale social-economice si de alta natura, potrivit cerintelor Legii
privind actele legislative nr.780-XV din 27 decembrie 2001. Se indica totodata persoanele care
au luat parte la elaborarea proiectului si se anexeaza rezultatele expertizelor si cercetarilor
efectuate in cadrul elaborarii. In cazul in care realizarea noilor reglementari necesita cheltuieli
financiare, materiale si de alta natura, se anexeaza fundamentarea economico-financiara.
Proiectele de acte legislative si propunerile legislative inaintate de deputati se prezinta in limba
moldoveneasca sau in limba rusa.

Prin dispozitie a Presedintelui Parlamentului, proiectele de acte legislative care corespund

cerintelor se introduc in procedura legislativa si se distribuie spre avizare comisiilor permanente,
Directiei juridice a Aparatului Parlamentului si, dupa caz, Guvernului, institutiilor interesate.

Comisiile permanente care au primit spre avizare proiecte de acte legislative si propuneri
legislative le supun dezbaterilor si vor prezenta comisiei sesizate in fond avize asupra lor in
termen de cel mult 30 de zile lucratoare.

La momentul cind comisia permanenta sesizata in fond a pregatit raportul, proiectul se include
pe Ordinea de zi a sedintelor in plen a Parlamentului.

Fiind inclusa in ordinea de zi a Legislativului, proiectul de lege devine, de obicei, obiectul unei
discutii generale, in cursul carei deputatii au posibilitatea de a se exprima asupra conceptiei
proiectului respectiv. De regula, proiectele de lege se dezbat in doua lecturi. Regulamentul
Parlamentului, totodata, stipuleaza posibilitatea adoptarii proiectelor de legi ordinare si dupa
dezbaterea acestora in prima lectura, iar proiectelor de legi organice - doar dupa dezbaterea lor in
a doua lectura. Conform prevederilor constitutionale, legile organice se adopta cu votul
majoritatii deputatilor alesi, iar cele ordinare si hotaririle - cu votul majoritatii deputatilor
prezenti in sala. De notat, ca proiectele de legi constitutionale, proiectele de legi organice in
problemele bugetului, finantelor, economiei care necesita considerabile cheltuieli financiare,
7
precum si tratatele internationale, la decizia Parlamentului, pot fi supuse dezbaterii si in a treia
lectura.

Dupa dezbaterea si adoptarea legii, aceasta este semnata de Presedintele Parlamentului si trimisa
spre promulgare Presedintelui Republicii Moldova. Seful statului, avand obiectii asupra unei legi,
este in drept sa o trimita, doar o singura data, in termen de cel mult doua saptamani de la primirea
ei, spre reexaminare Parlamentului.

Constitutia il obliga pe Presedintele Republicii sa promulge legea, in cazul in care Parlamentul isi
mentine hotararea adoptata anterior, daca Paralamentul nu-si mentine hotarirea, legea se
considera respinsa.

Toate legile intra in vigoare la data publicarii lor in "Monitorul Oficial" sau la data prevazuta in
textul ei.

Fiind autoritatea reprezentativă a societății, parlamentul este investit cu o serie de atribuții, cea
mai importantă dintre acestea fiind legiferarea – activitate supusă unor norme ce reglementează
calea pe care o parcurge legea din momentul exercitării dreptului de inițiativă legislativă și pînă
la publicarea legii în ,,Monitirul Oficial (MO)”, norme care formează conținutul procedurii
legislative parlamentare.

Procedura legislativă în cadrul Parlamentului este reglementată în art.47 – 75 din Regulamentul

Parlamentului şi cuprinde următoarele etape principale:
 înaintarea şi înregistrarea iniţiativei legislative;
 desemnarea comisiei permanente sesizate în fond;
 examinarea şi avizarea proiectului de lege de către comisiile permanente, Direcţia
juridică a Aparatului Parlamentului şi Guvern;
 înscrierea proiectului în ordinea de zi a şedinţei plenare;
 dezbaterea proiectului de lege pe lecturi şi adoptarea legii;
 semnarea legii de către Preşedintele Parlamentului;
 trimiterea legii spre promulgare Preşedintelui Republicii Moldova;
 publicarea legii în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

b) În Franţa

Potrivit art. 39 din Constituţie, iniţiativa legislativă revine membrilor Parlamentului şi

Guvernului. Guvernul poate înainta oricăreia dintre cele două Camere legislative un proiect de
lege. În ceea ce priveşte proiectele de lege privind finanţele, acestea sunt depuse de guvern la
Biroul Adunării Naţionale. Parlamentarii, individual sau colectiv, reprezentând un anumit grup
parlamentar, pot depune orice propunere legislativă. Procedura legislativă se declanşează prin
depunerea proiectului de lege sau a propunerii legislative la Biroul Camerei respective. După
depunerea textului legislativ, acesta se distribuie membrilor Adunării Naţionale sau Senatului.

8
 Consiliul Constituţional este competent să se pronunţe asupra constituţionalităţii amandamentelor
depuse iar după această primă fază preliminară, propiectul sau propunerea se înscrie pe ordinea
de zi a Camerei şi se dezbate în şedinţă publică. Proiectul adoptat de o Cameră se trimite
celeilalte camere pentru a repeta aceeaşi procedură iar în cazul în care textul adoptat de o cameră
diferă de cel adoptat de cealaltă se declanşează procedura de mediere. 4

Se afirmă faptul că în prezent instituţia Parlamentului din Franţa constituie puterea deliberantă şi
mai puţin puterea legislativă a statului, existând o anumită dependenţă a Parlamentului faţă de
executiv.

Atribuţiile Parlamentului din domeniul legislativ constau în principal în elaborarea legilor.

Iniţiativa legislativă poate aparţine primului-ministru sau parlamentarilor, dar există limitări cu
privire la domeniile în care parlamentarii pot avea iniţiative, domenii prevăzute de Constituţie.

Domeniul legii cuprinde : domeniul în care Parlamentul  fixează reguli şi domeniul în care
determină principiile fundamentale ale normelor viitoare.

În cadrul primului domeniu, prevăzut în art.34 din Constituţia Franţei, Parlamentul elaborează
normele legislative în domenii cum ar fi : regimul sistemului electoral al adunărilor parlamentare
şi al adunărilor locale, stabilirea crimelor şi delictelor, ca şi a pedepselor ce le sunt aplicabile,
procedura penală, amnistia, statutul magistraţilor.

Cel de-al doilea domeniu, prevăzut tot în art.34, prevede faptul că Parlamentul trebuie să rămână
la stabilirea unor principii fundamentale. A căror dezvoltare se va face ulterior de executiv.
Art.37 mai precizează că alte materii care sunt de domeniul legii sunt de competenţa
regulamentelor, iar textele în formă legislativă intervenite în materiile care nu fac parte din
domeniul legii, pot fi modificate prin decrete luate după avizul Consiliului de Stat. Pot fi
modificate prin decrete şi legile adoptate după intrarea în vigoarea Constituţiei atunci când
Consiliul Constituţional le declară ca având un caracter regulamentar. În acest fel activitatea
Parlamentului este limitată de Consiliul Constituţional.

Parlamentul poate să refuze dezbaterea iniţiativelor dacă se referă la cheltuieli ce ar mări sau
diminua sarcinile financiare ce revin statului.

Domeniul Parlamentului poate fi precizat şi completat printr-o lege organică, putându-se

modifica astfel chiar Constituţia, dar această posibilitate nu a fost utilizată încă.

Activitatea normativă în stat este înfăptuită de executiv, care are competenţa de drept comun, iar
Parlamentul are numai o competenţă de excepţie.

Proiectele de legi sunt decise de Consiliul de Miniştri, după consultarea Consiliului de Stat şi
apoi depuse la una  din cele două adunări, dar proiectele de legi bugetare sunt trimise mai întâi

4
Ionescu Cristian, Op. cit., p. 375.
9
 Adunării Naţionale. Discutarea legilor se face după discutarea lor în cadrul comisiilor. Proiectele
de lege după ce sunt aprobate de una din Camere sunt transmise celeilalte Camere. 

„Naveta” legii, există în Franţa, unde Camerele se găsesc în egalitate şi acest lucru ar putea
afecta procesul legislativ. Dar Guvernul poate, după una sau două lecturi ale proiectului de către
fiecare Adunare, dacă consideră că este vorba de o problemă urgenţă, să recurgă la o comisie
mixtă paritară.

Dacă în cursul procedurii legislative au fost formulate propuneri sau amendamente care nu sunt
de domeniul legii, Guvernul se poate opune aprobării lor.

Activitatea legislativă mai poate fi restrânsă de către Guvern şi prin recurgerea la legiferarea prin
ordonanţe, semnate de Preşedintele Republicii. Parlamentul abilitează Guvernul să legifereze în
locul său, nefiind vorba ca în ţara noastră de o lege de abilitare care specifică în mod strict
domeniile de legiferare. În acest sens se precizează în art.38 că Guvernul poate cere
Parlamentului autorizarea să ia pe timp nelimitat măsuri care sunt de domeniul legii, pentru
executarea programului său.

c) În Italia

Iniţiativa legilor aparţine Guvernului, fiecărui membru al Camerelor, cât si organelor si

organizaţiilor care au fost investite cu această prerogativă printr-o lege constituţională. Poporul
exercită iniţiativa legilor prin intermediul propunerii de legiferare prezentată de către cel puţin
50.000 electori, însoţită de un text redactat pe articole. După adoptare, legile sunt promulgate de
presedintele Republicii, în termen de cel mult o lună. O procedură specifică este aceea a
referendumului popular. Se recurge la referendum popular pentru a se decide asupra abrogării
totale sau parţiale a unei legi ori a unui act cu valoare de lege, atunci când acest lucru este cerut
de 500.000 electori sau de cinci consilii regionale. Nu se admite referendumul pentru legile
fiscale si de buget, de amnistie si de absolvire de o pedeapsă, de împuternicire pentru ratificarea
tratatelor internaţionale. La referendum au dreptul să participe toţi cetăţenii chemaţi să aleagă
Camera deputaţilor. Propunerea supusă referendumului este considerată adoptată dacă
majoritatea electorilor au luat parte la vot si dacă în favoarea sa s-a pronunţat majoritatea
voturilor (art.75). 5

Procedura legislativă propriu-zisă constă în depunerea proiectului de lege sau a propunerii

legislative la oricare dintre cele două Camere. Potrivit regulamentelor parlamentare există trei
categorii de proceduri legislative: procedura normală, simplificată şi simplificată – mixtă.
Potrivit procedurii legislative normale înainte de a fi pus în dezbaterrea plenului Camerei,
proiectul este trimis Comisiei Permanente de Specialitate pentru a-l dezbate. Regulamentele celor
două camere permit ca printr-o procedură simplificată preşedinţii acestora să transfere comisilor
permanente prerogativa de a vota un proiect de lege fără ca aceasta să mai fie supusă dezbaterii
plenului. Al treilea tip de procedură legislativă se referă la situaţia în care o comisie parlamentară
5
Călinoiu Constanţa, Duculescu Georgeta, Duculescu Victor, Op. cit., p. 359.
10
 este interesată de elaborarea unui text care urmează să fie supus aprobării Camerei în şedinţă
plenară fiind dezbătut şi votat pe articole. 6 Proiectul de lege sau propunere legislativă votată de o
cameră este transmisă celeilalte camere care îl va examina şi aproba printr-o procedură identică.
În cazul în care cele două camere adoptă proiectul în forme diferite, se declanşează naveta
legislativă care constă în examinarea şi transmiterea textelor divergente de la o Cameră la alta
până la adoptarea unui text identic.

Cap. IV – Statutul membrilor Parlamentului

a) În Republica Moldova

In vederea formarii organelor de lucru si organizarii activitatii Parlamentului, deputatii

constituie fractiuni parlamentare alcatuite din cel putin 5 deputati alesi in baza de liste ale
concurentilor electorali, precum si fractiuni parlamentare cu aceeasi componenta numerica din
deputati independenti. Fractiunile parlamentare se constituie in termen de 10 zile dupa
constituirea legala a Parlamentului si functioneaza in baza regulamentului propriu(pînă la
expirarea termenului de constituire legală a fracțiunilor, deputații figurează în baza de date drept
„Deputați neafiliați”). Forul legislativ moldovenesc isi poarta numele de PARLAMENT incepind
cu 23 mai 1991, anterior fiind denumit Sovietul Suprem. Numarul deputatilor alesi in Legislativ
in ultimele trei legislaturi a variat in dependenta de stipularile legilor in vigoare la timpul
respectiv, inregistrindu-se o tendinta spre micsorare a membrilor Parlamentului. Astfel, in
legislatura a XII-a au fost alesi 380 deputati, in legislatura a XIII-a - 104 deputati. In legislatura a
XIV-a, a XV-a, XVI-a, XVII-a, XVIII-a, XIX-a, cit si in actuala legislatura a XX-a, activeaza
101 deputati, alesi in baza scrutinului proportional pentru un mandat de 4 ani.

Calitatea de deputat este incompatibilă cu exercitarea oricărei alte funcţii retribuite, cu excepţia
activităţii didactice şi ştiinţifice.   Alte incompatibilităţi se stabilesc prin lege organică.
Deputatul nu poate fi reţinut, arestat, percheziţionat, cu excepţia cazurilor de infracţiune
flagrantă, sau trimis în judecată fără încuviinţarea Parlamentului, după ascultarea sa.

 Deputatul nu poate fi persecutat sau tras la răspundere juridică pentru voturile sau pentru opiniile
exprimate în exercitarea mandatului.

b) În Franţa

În legătură cu statutul parlamentarului, se definesc situaţiile de incompatibilitate. Cu alte

cuvinte, acele tipuri de activităţi care sunt incompatibile cu exercitarea unui mandat parlamentar.
Astfel, există incompatibilităţi cu activităţile publice. Cumulul orizontal, al mai multor demnitări
- deputat, senator, presedinte al republicii si parlamentar - este interzis, iar pe de altă parte este
interzis si cumulul mandatelor locale de acelasi nivel - consilier municipal în mai multe comune,
consilier general în două departamente. 7 Numărul mandatelor cumulabile a fost ridicat de la 2 la
3, dacă unul dintre acestea este exercitat într-o comună cu mai puţin de 20 mii de locuitori, ca
6
Ionescu Cristian, Op. cit., p. 178.
7
Călinoiu Constanţa, Duculescu Georgeta, Duculescu Victor, Op. cit., p. 228.

11
 primar, sau cu mai puţin de 100 mii de locuitori, ca adjunct de primar. Cu referire la
incompatibilitatea unor profesiuni sau activităţi cu calitatea de parlamentar, principiul este invers.
Mandatul parlamentar, se apreciază de literatura de specialitate, nu trebuie să se transforme
într-o veritabilă profesie, pentru a evita ca mandatul parlamentar să nu favorizeze prea mult
afacerile persoanelor alese în anumite demnităţi. Sunt puse anumite restricţii exercitării
profesiunii de avocat si cumulul nu este posibil cu o funcţie într-o întreprindere având legături
financiare (subvenţii sau garanţii de împrumuturi) cu persoanele publice. În ceea ce priveste
imunităţile, acestea sunt asigurate ca si în situaţia altor parlamente, din dorinţa de a-i feri pe
parlamentari de ameninţări, de arestări, de imixtiuni asupra vieţii lor. Iresponsabilitatea este
absolută si acoperă atât urmărirea de ordin civil, cât si pe cea de ordin penal. Parlamentarii nu pot
fi urmăriţi pentru acte săvârsite în exerciţiul funcţiunii lor, pentru cuvântări, opinii, voturi. Este
necesar ca ei să-si poată exprima acestea fără teama că vor suporta consecinţe sau că li se vor
intenta acţiuni în justiţie. Iresponsabilitatea este perpetuă, în sensul că ea poate fi invocată chiar
si după ce mandatul de parlamentar a luat sfârsit. 8

c) În Italia Statutul membrilor Parlamentului este stabilit de Constituţie precum şi prin

dispoziţiile legale speciale. Astfel art. 66 din Constituţie prevede că fiecare Cameră stabileşte
cazurile de incompatibilitate. Există o incompatibilitate de principiu, vizând dubla apartenenţă la
calitatea de membru al celor două Camere. De asemenea, se interzice cumulul mandatului de
parlamentar cu alte funcţii publice elective. Constituţia interzice în art. 122 cumulul mandatului
de consilier regional cu cel de parlamentar deoarece regiunile italiene nu au fost concepute ca
organe de descentralizare administrativă ci ca entităţi înzestrate cu autonomie politică. Există
incompatibilitate între mandatul de senator sau deputat cu funcţia de Preşedinte al Republicii. De
asemenea Constituţia stabilieşte o incompatibilitate între funcţia de judecător al Curţii
Constituţionale şi cea de membru al parlamentului. Potrivit legislaţiei italiene, deputaţii şi
senatorii sunt obligaţi, la începutul şi la sfârşitul mandatului, să depună declaraţii personale
privind conflictele de interese. Parlamentarii sunt obligaţi să declare proprietăţile imobiliare
înscrise în registrele publice, acţiunile la societăţile comarciale, funcţiile de conducere deţinute în
cadrul companiilor. Potrivit Constituţiei membrii parlaentului nu pot fi traşi la răspundere pentru
opiniile şi voturile exprimate în timpul exercitării funcţiei. Constituţia interzice arestarea, lipsirea
de libertate personală, sau percheziţiile corporale ale membrilor Parlamentului sau a domiciliului
acestora, precum şi menţinerea în detenţie, fără autorizarea Camerei din care fac parte.

Imunitatea de care se bucură membrii Parlamentului italian, pentru opiniile şi voturile

exprimate operează indiferent dacă adunările legislative sunt sau nu în funcţiune. De asemenea
beneficiul acestei imunităţi operează nu numai la sediul adunării al cărui membru este
parlamentarul respectiv. Durata de valabilitate a ridicării imunităţii parlamentare operează doar
pe parcursul legislaturii în care a fost autorizată.

8
Ionescu Cristian, Op. cit., p. 372.

12
 Concluzii

În Republica Moldova Parlamentul Republicii Moldova face parte din categoria parlamentelor
cu competență de legiferare determinată (deci, şi limitată), întrucât Constituţia Republicii
Moldova şi Legea-cadru în domeniu stabilesc concret atribuțiile acestuia în materia legiferării.
Procesul legislativ se desfășoară nu doar în baza normelor de procedură legislativă, ci şi în baza
normelor tehnicii legislative (legisticii formale), care în ansamblul lor, vin să asigure atât ordinea
de parcurgere a etapelor procesului legislativ, cât şi atingerea scopului prestabilit – legii de
calitate cu un impact pozitiv asupra dezvoltării societăţii. Un rol distinct în acest sens revine
principiilor fundamentale ale procesului legislativ, scopul cărora este de a asigura eficiența
procesului legislativ şi calitatea actelor legislative.

Divizarea (etapizarea) și succesiunea ordonată a etapelor este obiectiv necesară și deosebit de

importantă pentru ordonarea și eficientizarea procesului legislativ, deoarece fiecare etapă are un

13
anumit scop, un obiectiv bine determinat, de atingerea cărora, în mare parte, depinde calitatea și
eficiența actelor legislative adoptate.

În Franţa Parlamentul este compus din 2 camere, Adunarea Naţională şi Senat. Adunarea
Naţională este aleasă prin vot universal, pe 5 ani, iar Senatul pentru un mandat de 9 ani. Numărul
parlamentarilor este de 598,

Gândirea şi practica politicii franceze au exercitat şi exercită o influenţă dintre cele mai
importante asupra dezvoltării democraţiei. Istoricele principii înscrise în Declaraţia drepturilor
omului şi cetăţeanului au fost încorporate în legile fundamentale ale unor state ce şi-au dobândit
independenţa. Valoarea morală, politică şi juridică a marilor principii stabilite de Revoluţia
franceză a depăşit momentul epocii respective, proiectându-se ca adevarate comandamente ale
înfăptuirii unei societăţi democratice într-o lume bazată pe respectul regulilor de drept. Deci
marile principii pe care Declaraţia drepturilor omului şi cetăţeanului le-a fundamentat constituie
astăzi idei extraordinare, a căror importanţă se proiectează peste veacuri ca elemente
indispensabile oricărei societăţi.; ideea că oamenii se nasc şi rămân liberi, că scopul oricărei
asociaţii politice este apărarea drepturilor naturale şi imprescriptibile ale omului rezistă, dincolo
de vicisitudinile timpului, ca idei esenţiale pe care trebuie să se întemeieze orice societate
politică.

În Italia parlamentul este format din Camera Deputaţilor şi Senat. Membrii se aleg prin vot
universal, direct. Numărul total al parlamentarilor este de 630. Rolul cel mai important în
realizarea acestui succes i-a aparţinut lui Berlusconi însuşi. Încă de la primele
prezentări televizate sau întâlniri cu alegătorii s-a dovedit a fi un „mare comunicator”.
Rezultatele extraordinare pe care le-a avut în doar câteva luni de campanie s-au datorat,
în mod evident, suportului pe care l-a avut din partea mass-mediei prietene, însă acest factor nu
a fost suficient. Berlusconi, sau „il cavaliere” aşa cum va fi cunoscut mai târziu a reuşit
să impună în spaţiul public/politic un nou tip de limbaj şi un nou tip de a face politică.
Limbajul folosit de Berlusconi l-a evidenţiat în faţa alegătorilor, dar şi în faţa celorlalţi membri
ai spectrului politic. Acesta l-a ajutat să îşi menţină un tip de legătură comunicaţională cu
cetăţenii, ceea ce i-a permis să fie principalul protagonist al spaţiului politic italian pe
parcursul a două decenii.

14
 Bibliografie

 « Consituţia Republicii Moldova« 

 Arseni A., Ivanov V., Suholitco L., Drept Constituţional Comparat, CE USM, Chişinău, 2003.
 Călinoiu Constanţa, Duculescu Georgeta, Duculescu Victor, Drept Constituţional Comparat, Ed.
Lumina Lex, Bucureşti, 2007.
 Deleanu Ion , Drept constituţional si instituţii politice, Tratat, vol.I, Editura Europa Nova, Bucuresti,
1996.

oIonescu Cristian, Drept Constituţional Comparat, Ed. C. H. Beck, Bucureşti, 2008.

oAdoptarea legilor și hotărârilor http://old.parlament.md/lawprocess/about/

oGhidul deputatului publicat în 2011;

oProcedura Legislativă în Republica Moldova și în România

http://www.legeasiviata.in.ua/archive/2013/1-md/11.pdf;

15
oProcesul legislativ al Republicii Moldova, pagina oficială
http://www.parlament.md/%D0%97%D0%B0%D0%BA%D0%BE%D0%BD%D0%BE
%D0%B4%D0%B0%D1%82%D0%B5%D0%BB%D1%8C%D0%BD%D1%8B%D0%B9%D0%BF
%D1%80%D0%BE%D1%86%D0%B5%D1%81%D1%81/Cadrullegal/tabid/112/language/en-
US/Default.aspx;

oLegea pentru adoptarea Regulamentului Parlamentului nr. 797-XIII  din  02.04.1996

http://www.parlament.md/CadrulLegal/RegulamentulParlamentului/tabid/154/language/ro-
RO/Default.aspx .

oPopescu T. Politologie. Chişinău, 1998, p. 45.

oVoiculescu M. Politologie

16