Psihologia juridică -o disciplină distinctă teoretic-aplicativă care studiază persoana umană implicată in

drama judiciară şi cadrul psihologic şi sociopsihologic care determină comportamentul ei.

Psihologia dreptului- studiază problemele reflectării fenomenelor de drept, funcţionalitatea normei juridice,
procesul formării personalităţii şi adaptării individului uman la cerinţele sociale, orientarea
comportamentului acestuia.
Psihologia reglementării activităţii civile-cadrul problemelor ce ţin de aspectele psihologice ale relaţiilor de
proprietate, economice şi interumane, care se află in domeniul de cercetare al dreptului civil şi ramurilor
lui.
Psihologia infractorului şi a comportamentului infracţional-consacrată problemelor criminalităţii:formării
orientărilor criminale, motivaţiei antisociale, rolului factorilor interni - psihici, şi externi - sociali in
comiterea infracţiunii.
Psihologia judiciară-cercetează aspectele psihologice ale procesului penal şi civil - ale urmăririi penale
(inclusiv ale comportamentului invinuitului, victimei, martorului), expertizei psihologic-judiciare, precum
şi ale dezbaterilor judiciare, ţinand cont şi de momentele de etică psihologică judiciară.
Psihologia detenţiei- probleme psihologice ale infractorilor supuşi privării de libertate, metode de
diagnosticare a comportamentului delincvent şi de recuperare socială a infractorilor.
Observaţia-o investigaţie sistematică a unui obiect (subiect), realizată in baza unui plan intocmit din timp şi
cu ajutorul unor instrumente adecvate scopului.
Ancheta- constă in culegerea de date sau informaţii despre entităţile sociale prin intermediul chestionării
orale sau scrise.
Experimentul -constă in producerea deliberată a unui fenomen şi in analiza manifestărilor generate in
condiţii speciale de manipulare a factorilor generali şi de posibilitate de control.
Testele- sunt probe psihologice standartizate, care informează asupra calităţilor cognitive, emotivvolitive, a
capacităţilor şi aptitudinilor, trăsăturilor de personalitate, insuşirilor psihice ale subiectului uman.
Comportamentul prosocial- include in structura sa altruismul, empatia, stima profundă faţă de altul, de
nevoile, valorile, aşteptările lui, autenticitatea manifestărilor.
Comportamentul deviant -se manifestă in ignorarea sau sfidarea valorilor sociale.
Normele de drept - anumite etaloane comportamentale in raport cu valorile sociale, aflate sub protecţia
statului şi a organelor juridice, stabilite prin lege şi prevăzand o sancţionare instituţionalizată in cazul
nerespectării - se prezintă ca o parte componentă a normativităţii general-sociale, secundară faţă de aceasta
in aspectul ei temporal.
Norma socială -este un standard mediu al opiniilor, atitudinilor indivizilor incluşi intr-un anumit context
social, determinand anumite reguli de conduită, modele comune de percepere, gandire, acţiune in raport cu
valorile, exprimand nişte prescripţii generalizate cu conţinut reglator.
Socializarea - este un proces prin care individul insuşeşte şi interiorizează valorile şi normele sociale,
formandu-şi modele de comportament, atitudini şi evaluări, devenind membru al unei comunităţi sau al
unui grup social.
Personalitate - inglobă esenţa omului ca subiect şi obiect al procesului social-istoric, un sistem de atribute
biopsihosociale, structuri comportamentale, temperamentale, caracteriale, valori personale raportate la cele
sociale, de care dispune o persoană.
Personalitatea infractorului-o «sinteză a tuturor elementelor care concură cu conformaţia mintală a unui
subiect căruia ii dă o fizionomie proprie, specifică».
Infractori deosebit de periculoşi-care au comis infracţiunea «cu intenţie» - fiind conştienţi de caracterul ei
«excepţional de grav».
Infractori iresponsabili - care nu erau in stare să conştientizeze acţiunile lor sau să le conducă din cauza
unei boli psihice cronice, unei tulburări psihice temporare, debilităţi mintale sau a unei alte stări patologice.
Psihopaţi isterici - demonstrativi, nesinceri, necritici, infantile.
Psihopaţii psihastenici - anxioşi, tensionaţi, reactivi, caracterizaţi de deficit energetic şi incapacitate de
inhibare a proceselor psihice, dominaţi de idei obsessive.
Psihopaţi explozivi - iritabili, tensionaţi, violenţi, egocentrici, conflictuali, brutali in comunicare, frecvent
ducand un mod de viaţă asocial, caracterizat prin pasiunea jocurilor de hazard, destrăbălare sau
perversiune sexuală, beţii, vagabondaj).
Psihopaţii paranoidali - orgolioşi, suspicioşi, falşi in manifestări, dominaţi de ideea persecutării.
Grup social - o formaţiune socială in interiorul căreia indivizii sint in interacţiune conform unor reguli fixe.
Grupul criminal - un ansamblu de indivizi, incluşi intr-o activitate ce vine in dezacord cu normativitatea
socială şi juridică, uniţi intr-o structură ierarhică care prevede divizarea rolulrilor şi a funcţiilor şi asigură
respectarea valorilor şi normelor intragrupale cu caracter antisocial.
Delincvenţă juvenilă- intrat in uz in ultimile decenii, provine de la cel francez -“delinquance juvenile”,
desemnind devierile de la norma socială şi penală, săvirşite de minorii pină la 18 ani şi sancţionate juridic.
De fapt in franceză noţiunea “delincvenţă” se referă la “ansamblul de infracţiuni comise intr-un anumit
timp şi spaţiu”, fiind utilizat de rind cu cel de “criminalitate”. In psihologia din spaţiul romanesc el a fost
preluat de rind cu cea de a doua parte, “juvenilă”, folosit intr-un sens restrins. Pare-se că această decizie are
menirea de a face o diferenţere distinctă intre infracţiunea comisă de adulţi şi minori.
Familiile conflictuale-in care conflictele intraconjugale şi intrafamiliale capătă valenţe dezorganizatorii. In
asemenea familii raporturile dintre părinţi şi copii sint caracterizate sau de hipertutelare, inăbuşire a
iniţiativei, severitate, uneori chiar violenţă şi agresivitate, acţiuni contradictorii ale părinţilor, nervozitate,
sau de lipsă de atenţie faţă de problemele şi aşteptările adolescenţilor. Copiii din asemenea familii sint
apatici sau hiperactivi, ajungind pină la manifestări agresive, sugestibili, nesinceri, atraşi de stradă şi grupul
de semeni, nervoşi, instabili din punct de vedere emoţional şi comportamental. Ei fug frecvent de acasă, pot
lesne adera la grupuri cu o orientare antisocială, sint imaturi social.
Familii hiperpermisive- caracterizate prin protejare excesivă, menajare exagerată, alintare, indeplinire a
tuturor dorinţelor şi capriciilor copilului, lipsirea lui de obligaţii, chiar minore, climat, care duce la
dezvoltarea unei personalităţi egocentrice, neechilibrate, incapabile de a-şi evalua adecvat posibilităţile,
inclinată spre satisfacerea tuturor dorinţelor fără de un efort personal.
Familiile dezorganizate- caracterizate prin conduite deviante, sau destrămate, incomplete. Este familia
care-şi pierde integritatea, sau in care părinţii trăiesc impreună, realizind o intercomunicare minimală.
Familii amorale - in care sint afectate nu doar relaţiile, ci intreg modul de viaţă, sint negate şi incălcate
normele sociale şi chiar de drept, părinţii sau neimplicindu-se total in viaţa copilului, sau tratindu-l cu
brutalitate, amoral, maltratindu-l, impunindu-l să cerşească, să fure, in unele cazuri agresindu-l sexual,
chiar recurgind la incest. Copiii din asemenea familii devin sceptici, agresivi, manifestă alte forme de
comportament neadecvat.
Psihologia victimei- constituie un compartiment special al psihologiei juridice. El include studiul
personalităţii acesteia, al factorilor determinanţi ai victimizării, elaborarea recomandărilor cu referinţă la
realizarea anchetei, la stabilirea unor programe de protecţie şi autoprotecţie.
Victimologia - ramura criminologiei care studiază caracteristicile persoanei sau grupului care a suferit un
prejudiciu sau i s-a adus o vătămare a intereselor ori a integrităţii corporale.
Victima- in sensul de orice persoană umană care suferă direct sau indirect consecinţele fizice, morale sau
materiale ale unei acţiuni sau inacţiuni criminale. Victima, astfel, este persoana lezată fără vreo asumare
conştientă a calităţii sale şi a riscului.
Martor -poate fi citată oricare persoană, care posedă cunoştinţe despre imprejurările cu pondere pentru
anchetă şi judecată, moment reglementat prin legislaţie.
Depoziţiile martorului şi ale părţii - vătămate constau din relatarea imprejurărilor referitor la evenimentul
infracţiunii şi sănt calificate drept probe.
Recepţia senzorial-perceptivă a evenimentului - obţinerea informaţiilor prin realizarea unor procese
psihice: senzaţii şi percepţii. Calitatea receptării este determinată de mai mulţi factori: starea organelor de
simţ, virsta persoanei (copiii şi bătrinii au capacitatea de a recepta prin prisma unor imagini greşite),
diverse deficienţe.
Sintetizarea - prelucrarea şi decodarea informaţiei receptate la nivel cortical. Ele capătă un inveliş verbal,
se structurează după sens, din care rezultă un conţinut inteligibil, adecvat stimulului. La acest nivel se
evidenţiază rolul experienţei, invăţării, inteligenţei.
Stocarea informaţiei - memorarea şi păstrarea in memorie a sensului evenimentelor. Faptele memorate
anterior se modifică pe măsura acumulării unor date noi, reamintirii unor moment (fenomenul
reminescenţei). Reproducerea ulterioară poate fi uneori cu mult mai precisă decit cea dintii.
Reactivarea informaţiei - recunoaşterea obiectelor, persoanelor sau a situaţiilor receptate, sau la
reproducerea verbală a lor. Presupune existenţa unor reprezentări, imagini, care, reactivate fiind, vor putea
fi comparate cu obiectul, persoana etc. care a servit ca sursă, sau vor fi furnizate in formă verbală. Cu cit
mai multe imagini posedă persoana, cu atit mai fidelă va fi reactivarea. Lipsa lor va provoca nesiguranţă,
ezitări, incertitudine, incercări de a completa logic lacunele.
Recunoaşterea persoanelor - reactivarea imaginilor vizuale, iar uneori, cind in virtutea unor circumstanţe n-
a fost realizată percepţia vizuală a evenimentului, a celor auditive, olfactive etc. aten- ţiei pot fi supuse
infăţişarea, mersul, vocea, vorbirea - limbajul, dar şi alte aspecte ale persoanei (victimei, infractorului sau a
altui martor) care urmează a fi identificată. Recunoaşterea se bazează pe reţinerea in memorie a unor
semnalmente: a staturii şi a constituţiei persoanei, a culorii părului şi ochilor, tenului feţei etc.
Recunoaşterea locului -reactivarea informaţiei cere identificarea condiţiilor in care a decurs infracţiunea. In
acest scop sint utilizate depunerea de depoziţii la faţa locului, experimente de teren, descrierea lor verbală
etc. Toate in cadrul acţiunii desemnate cu noţiunea de reconstituire a faptei la la faţa locului.
Recunoaşterea acţiunilor -metodă eficientă de reactivare a informaţiei.
Sursa mărturiei - depoziţii imediate, nemijlocite - victima sau martorul a fost prezent la eveniment
percepindu-l in direct
- mijlocite - se furnizează informaţii acumulate dintr-o sursă derivată, de la persoane - părţi ale
procesului, martori nemijlociţi; prezintă importanţă, trebuie să fie ascultate, dar veridicitatea lor este
apreciată după o comparare in scopul verificării cu sursa primară;
 - reieşite din zvonul public - cu referinţă la nişte fapte auzite, primite de la o sursă neidentificată, de
aceea conţinind unele detalii indefinite, imprecise, prezentindu-se ca fiind nesigure, alterate, denaturate.
Criteriul poziţiei martorului in raport cu părţile din proces- raportul cu persoanele implicate in nvolun sau
implicarea in cauza cercetată poate determina caracterul mărturiei. Orice afecţiune poate influenţa, uneori
chiar nvoluntary, fidelitatea informaţiei, dat fiind fonul emoţional pe care se desfăşoară percepţia şi
memorarea.
Criteriul condiţiei sociomorale şi psihotemperamentale- calităţile caracterial-morale care ii implică
martorului sau victimei o anumită structură comportamentală, anumite dominante, determină poziţia lor şi
conţinutul depoziţiilor. Elemente ale aprecierii credibilităţii sint atitudinile persoanei faţă de valorile
general-umane, convingerile, idealurile, aspiraţiile, modul in care a decurs socializarea.
Proces penal -“activitatea organelor de urmărire penală şi a instanţelor judecătoreşti cu participarea părţilor
in proces şi a altor personae..
Organele de urmărire penală- realizează activitatea de investigaţie operativă in scopul identificării tuturor
datelor care pot fi folosite in calitate de probe. In competenţa lor intră un şir de acţiuni: cercetarea la faţa
locului, percheziţia, reţinerea şi interogarea persoanelor bănuite, ascultarea părţii vătămate şi a martorilor,
ordonarea expertizelor şi altele. Calitatea efectuării investigaţiei operative determină in mare parte
eficacitatea procesului penal. Lucrătorii organelor de urmărire penală au nevoie de cunoştinţe psihologice,
care ar facilita investigaţia operativă: cu referinţă la procesele psihice senzorial-perceptive, la organizarea
logică a materialului, la memorie, imaginaţie, atenţie, precum şi la insuşirile psihice ale personalităţii.
Responsabilitatea -este capacitatea de a realiza acţiuni şi conduite cu conţinut conştientizat şi in
conformitate cu scopurile propuse, de a exercita un control volitiv al comportamentului.
Iresponsabilitatea -implică lipsa de conştiinţă a caracterului acţiunilor şi imposibilitatea de dirijare a
comportamentului.
Cercetarea infracţiunii -prevede compararea modelului infracţiunii şi al comportamentului infractorului cu
altele, stabilindu-se cazurile similare: lucru care poate inlesni formularea ipotezelor.
Interogarea -una din activităţile principale pe care o realizează ofiţerul de urmărire penală.Totodată, anume
această activitate se prezintă ca un raport interpersonal direct, care necesită din plin aplicarea cunoştinţelor
psihologice.
Interogatoriul de-facto - etapa, cind ofiţerul de urmărire penală adresează intrebări persoanei anchetate.
Metoda convingerii -are forma unei influenţe verbale, care ţine cont de sentimentele, trăirile invinuitului,
ajutindu-i să-şi aprecieze corect comportamentul, să-şi inţeleagă vina. Pentru a o utiliza correct este nevoie
de o cunoaştere amplă a trăsăturilor de personalitate ale persoanei anchetate, de realizarea unei atmosfere
de inţelegere şi de folosirea unei situaţii favorabile. In cazul unui infractor recidivist, aceasta se poate
prezenta in forma unei confuzii, rezultate din depistarea de către anchetator a erorilor, contradicţiilor in
informaţia relatată, folosirea unor fapte bine cunoscute, care pot distruge modelele eronate, stabilite de
către anchetat, atunci cind anchetei e supus un infractor ocazional - in momentul cind s-a realizat pe deplin
contactul psihologic.
Metoda influenţei indirect- se fundamentează pe prezentarea unor dovezi, probe verbale sau materiale
convingătoare, cu capacitatea de a modifica cardinal situaţia din timpul interogării, trezind sentimentul de
eşec al persoanei anchetate şi provocind dorinţa de a relata faptele ascunse. Informaţia prezentată de
ofiţerul de urmărire penală trebuie să fie cit mai veridică.
Metoda stimulării moralese- constă in explicarea tuturor aspectelor cercetării şi anchetei, a rolului pozitiv
al recunoaşterii sincere a vinei şi comportamentului de colaborare cu ancheta.
Tactica amintirii prin contingenţă - utilizarea asociaţiilor verbale, crearea unor asociaţii prin evocarea
imaginilor sau chiar folosirea unor obiecte, situaţii cu capacitatea de a reactiva informaţia conţinută in
memorie.
Amintirea prin asemănare sau prin contrast - constă in provocarea de stări afective similare sau diferite
decit cea din timpul cercetat, capabire de a reactiva informaţia.
Ascultarea repetată -constă in cerinţa de a repeta relatarea despre anumite fapte, imprejurări, amănunte la
intervale diferite de timp. Contradicţiile, erorile, care inevitabil pot apărea, demonstrează netemeinicia
informaţiei false.
Ascultarea sistematică -se foloseşte in cazul infractorului ocazional, sincer, care doreşte să colaboreze cu
ancheta, dar are anumite dificultăţi in reproducerea evenimentului, precum şi in al celui nesincer,
obligindu-l să explice toate amănuntele.
Ascultarea incrucişată -constă in crearea unei situaţii de ofensivă a invinuitului, de «apărare» de doi sau
mai mulţi ofiţeri de urmărire penală, care-i adresează intrebări alternativ, intr-un ritm alert, lipsindu-l de
posibilitatea de a-şi pregăti răspunsurile mincinoase. Dezavantajul acestui procedeu: poate deruta
persoanele cu anumite probleme ale afectivităţii şi voinţei, sugestibile, conformiste.
Tactica complexului de vinovăţie -(asemănătoare metodei stimulării morale) se foloseşte in cazul
persoanelor sensibile, trezindu-se sentimentul culpabilităţii.
Procedeul justificării timpului critic -constă in relatarea minuţioasă a tuturor evenimentelor de pină la, din
timpul şi de după infracţiune. Informaţia este verificată, oferindu-i ofiţerului de urmărire penală
posibilitatea de a depista momentele de nesinceritate.
Ascultarea unui invinuit despre activitatea altor participanţi la infracţiune- se foloseşte in cadrul cercetării
crimei comise in grup. Procedeul permite depistarea verigii slabe in structura grupului.
Confruntarea -este o soluţie la care se poate recurge cand intre declaraţiile diferitelor persoane există
contradicţii, cerandu-se clarificarea şi completarea anumitor probe sau depoziţii. O dată cu identificarea
elementelor contradictorii vor fi studiate amănunţit persoanele de la care provin relatările divergente,
profilul lor psihologic, putandu-se stabili pe această cale şi motivele probabile ale distorsiunii.
Reconstituirea - o activitate tactică prin care sunt reproduse integral sau parţial imprejurări ale cauzei, fapte
sau secvenţe ale acestora, care s-au produs inainte, in timpul sau după comiterea infracţiunii, verificandu-se
pe această cale probatoriul existent, in condiţiile concrete şi cu mijloacele ce rezultă din conţinutul său,
putand fi obţinute şi probe noi.
Prezentarea pentru recunoaştere -este o activitate cu caracter practic destinat identificării unor persoane,
cadavre sau obiecte, prin intermediul anumitor persoane (de exemplu, martorii), care le-au perceput in
imprejurări 124 determinate de săvarşirea unei infracţiuni sau a unui alt fapt juridic. Este vorba despre un
proces memorial de identificare a unor indivizi sau lucruri percepute, cunoscute anterior. Această ultimă
precizare permite inlăturarea oricăror confuzii dintre procesul psihic de recunoaştere, ca formă a reactivării
şi noţiunea de recunoaştere in accepţiunea juridică respectiv de mărturisire.
Cercetarea la faţa locului -este o acţiune procesuală, realizată independent sau in cadrul altor acţiuni: a
percheziţiei, examinării corporale, a cadavrului sau a corpurilor delicte etc.
Percheziţia -este o acţiune de constringere, de conflict intre scopurile celor două părţi: ofiţerulul de
urmărire penală sau altă persoană care o realizează in conformitate cu prevederea legii şi persoana
percheziţionată. Totodată, percheziţia nu este precedată de un dialog, fapt care exclude contactul psihologic
dintre părţi.
Expertiza psihologic-judiciară (EPJ) şi utilizarea serviciilor psihologice in activitatea organelor de drept.
Expertiza psihologică judiciară -contribuie la diminuarea riscului unei erori judiciare in calificarea
acţiunilor subiectului, a comportamentului impus de o situaţie afectiv tensionată, de neconştientizarea
motivului şi caracterului acţiunilor săvarşite. Sarcina principală a expertizei psihologice judiciare este de a
ajuta organele de judecată şi de urmărire penală in cercetarea problemelor specifice cu conţinut psihologic
importante pentru rezolvarea cazurilor penale şi civile; de a obţine informaţii obiective, aprecieri
nepărtinitoare şi principiale, importante pentru analiza situaţiei.
Expertiza personală şi de comisie -cea dintai este realizată de către un specialist in domeniu, iar cea de-a
doua - de ciţiva specialişti dintr-un anumit domeniu.
Expertiza de bază şi suplimentară -expertiza de bază este cea ordonată pentru explicarea intrebărilor
inaintate in faţa specialistului. Expetiza suplimentară este ordonată in cazul cand concluziile expertizei de
bază sunt incomplete, neclare sau in cazul cand apar dubii vis-a-vis de justeţea concluziilor formulate.
Expertiza primară şi repetată -expertiza primară este cea realizată prima, in contextual dosarului, şi
subiectului respectiv. Expertiza repetată se promovează de cateva ori in cazul atitudinii rezervate faţă de
concluziile formulate anterior.
Expertiza monospecializată şi complex -cea dintai este realizată de un anumit tip de specialişti, iar
expertiza complexă este efectuată de un grup din diferiţi specialişti (de exemplu, un medic şi un psiholog).
Ordonanţa pentru efectuarea expertizei psihologice judiciare
Numele persoanei care ordonează efectuarea expertizei psihologice judiciare şi specificarea dosarului
respectiv.
Procesele afective - fenomene psihice complexe, manifestate in modificări fiziologice mai mult sau mai
puţin extinse, ducind la provocarea unei conduite marcate de expresii emoţionale şi de trăire subiectivă - se
prezintă ca un răspuns la nişte situaţii bine definite, caracterizat printr-o combinaţie unică de reacţii
nervoase şi fiziologice, implicind in structura sa un şir de insuşiri şi procese psihice individuale.
Frustrarea - stare psihică, provocată de un conflict intern sau extern dintre motivaţia, scopurile, aspiraţiile
individului şi anumiţi factori obiectivi care impiedică realizarea lor.
Stresul -o reacţie nespecifică a organismului la solicitările externe, reieşită dintr-o incapacitate de adaptare.
Cercetat iniţial de H.Selye, acest fenomen a fost explicat prin modificările organizmului apărute in cazul
unor situaţii noi, care cer o perioadă de adaptare de durată: schimbări a parametrilor sistemului nervos,
hormonal şi a nivelului neurotransmiţătorilor. Această adaptare poate crea o discordanţă dintre solicitări şi
autoevaluarea de sine - fenomen definit cu noţiunea de stres.
Starea de afect -se manifestă in condiţiile apariţiei pe neaşteptate a unui pericol pentru o valoare supremă a
individului, menţinerii acestuia şi conştiinţei de neputinţă de a-l inlătura.