Testul Desenul Familiei

Interpretarea desenului se bazează pe lucrările HalseW.,1951, Di Leo J.,1973, Corman,

1964, Bums R, Kaufman S.,1972, Machover K.,1949, Chomentauskas G.,1983.
Interpretarea desenului după metoda Corman.
Structura desenului
Figurile desenate izolat care nu întră în contact unele cu altele sunt desenate de
persoane raţionale. Personale sensibile receptive au tendinţa să reprezinte familia cu o
dinamică mai mare de exemplu, aflându-se în mişcare, făcând un lucru.
Personajul cel mai atrăgător.
Dacă un asemenea personaj este prezent pe desen el poate fi identificat dupl următoarele
criterii, indici:
- persoana cea mai semnificativă este desenată prima din partea stânga, pe primul plan;
- este mai înnaltă şi mai voluminoasă decât alte perosane;
- este efectuată cu mai multă dragoste, fiecare detaliu este finisat;
- restul figurilor sunt orientate spre ea, se uită la ea.
Persona cea mai semnificativă poate fi cunoscută după îmbrăcămintea care o
deosebeşte de ceilaţi membrii ai familiei, dar este asemănătoare cu îmbrăcămintea persoanei
cu care se identifică copilul. De obicei, aceasta este unul din fratii sau surorile cu care copilul
a format relaţii bune.
Personajul mai putin atrăgător.
Este persoana mai puţin valoroasă, pe desen, este cea mai mică din toţi, desenată ultima la
rând, se află la distanţă de alte figuri şi este parca uitată de toţi. Poate fi tăiată cu creionuil sau
ştearsă cu radiera.

Relatii dintre personaje.

Trebuie să luăm în vedere dacă există legătură între ceea ce a desenat copilul şi viaţa reală a
familiei. Dacă de exemplu, perosnajele se ţin de mâini, sau invers stau cu spatele unul la altul
aceasta poate să corespundă sau să contrazică situaţii reale în familie. Dacă 2 perosnaje sunt
desenate alături aceasta ar reprezinta o apropiere deosebită între persoane care este
semnificativă pentru copil şi care poate corespunde sau nu realităţii. Dacă un personaj valoros
sau nu pentru copil este îndepărtat pe desen de alte figuri aceasta poate semnifica o distanţă pe
care copilul o observă în viaţă şi o menţionează.
Uneori copilul se desenează mai detailat mai viu decât pe părinţi care parcă i-ar crea un
fon. Aceste desene proiectează atitudiena copilului faţă de sine ca faţă de o persoană unicală
importantă iar faţă de alţii ca perosane mai puţin semnificative, atrăgătoare. Aceasta poate să
semnifice că părinţii fiind nesatisfăcuţi de propria persoană, de sine, de viaţă, de lumea
încojurătoare încearcă săşi realizeze speranţele prin proriul copil plăsându-se pe poziţii
inferioare faţă de acesta.
Figura foarte mică plăpândă înconjurată de părinţi a copilului poate exprima' nejutorarea
acestui a necesitatea de a primi îngrijire. Aceasta poate să aibă legătura cu faptul că copilul s-a
deprins cu atmosfera permanentă de superprotecţie, de aceea se simte slab şi poate abuz a de
acesta situaţie, manipulând părinţii, cerând de la ei ajutor şi atenţie.
Copilul poate adăuga perosane şi animale pentru a umplea golul pe care-l simte în viaţa
reală. Astfel, copilul unic deseori include în desenul său verişori, câini, pisici, ceea ce exprimă
insuficienţa unei comunicări apropiate cu alţi copii, şi necesitatea de a avea un prieten de
joacă cu care ar putea să comunice la egal.
Figura omului desenată alături de figura tatălui, indică existenţa sentimentului puternic de
rivalitate şi dorinţa copilului de a ocupa un loc la fel de sigur şi autoritar în familie ca şi tata.
Motanul desenat Iăngă unul dn membrii familiei (dacă în casă nu-i nici un motan) semnifică
dorinţa unei dragoste mari şi legături din partea persoanei desenate lângă motan.
 Părintii.
De obicei părinţii sunt desenaţi în pereche: tata mai sus şi în stânga, mama mai jos şi
în dreapta, după care urmează alte figuri în ordinea semnificaţiei acestora. Trebuie să avem în
vedere că reprezentarea perechei părinţilor poate avea semnificaţie diferită în depedenţă dacă
pereche a este uni_ă sau nu. Copilul care locuieşte cu unul dintre părinţi dar care î-i desenează
împreună, exprimă astfel dorinţa ca unirea lor să se restabilească. Dacă copilul desenează un
singur părinte cu care locuieşte aceasta înseamnă că el acceptă situaţia reală la care copilul s-a
adăptat mai mult sau mai puţin.
Prin desenare a izolată a figurelor părinţilor copilul exprimă dorinţele sale
inconştiente. În cazul în care, la distanţă este desenată figura părintelui de acelaş sex aceasta
poate fi interpretat drept dorinţa copilului de a se afla cu părintele de sex opus. Când figura
copilului şi a părintelui de sex opus este îndepărtată una de alta poate însemna dereglarea
sentimentelor şi dorinţelor normale.
Dacă copilul îşi vede unul dintre părinţi ca fiind o persoană dominatoare, agresivă ce
sperie copilul, el are tendinţa s-o facă de dimensiuni mai mari comparativ cu alţi membri ai
familiei fără a lua în consideraţie dimensiunile reale ale acesteea. Dacă părintele este perceput
ameninţător, imaginea lui este complectată cu mâini mari, şi invers, părintele slab neluat în
consideraţie este desnat cu mâini mici sau fără mâini.
Copilul care se identifică cu personajele izolate desenate neclar sau şterse are
dificultăţi
mari, simte tensiune în relaţii cu familia şi cu sine însuşi.
Existenta sau abesenta unui membru ai familiei.
Absenţa membrilor familiei înseamnă că copilul parcă refuză de aceştea deoarece amintirile
despre ei sunt legate de trăiri negative, de sentimente negative, sentimentul abandonului,
nedragostei şi astfel copilul evită această temă.
Dacă între personajul cu care se identifică copilul şi personajul lângă care este desenat
este o distanţă pronunţată sau copilul lipseşte din desen atunci interpretarea este unnătoarea:
copilul suferă de izolare şi singurătate în familie însă deseori aceste sentimente ulterior sunt
refulate deoarece îl fac să sufere.
Absenţa propriei figuri apare la copiii cu simţul inferiorităţii sau cu cei cu absenţa
sentimentului
comunităţii, nemulţumirea, critici părinteşti, comparaţia cu fraţii sau surorile este nefavorabilă
pentru copil şi contribuie la micşorarea stim ei de sine, reprimării iniţiativei, voinţei de a
realiza.
Demonstraţia mai puţin evidenţă a acestor probleme se observă atunci când copilul se
desenează ultimul. Aceasta nu este modestie este un statut scăzut. Aceasta este cu atât mai
important dacă restul persoanelor sunt desenate în ordine cronologică iar autorul desenului nu
este cel mai mic.
Aceste observări ne apropie de problema stării anxioase. Anxietatea şi agresivitatea sunt
exprimate atunci când ele nu sunt legate de simţul vinovăţiei care î-l determină pe copil să se
deseneze sub forma unui personaj puţin valoros, care se află înconjurat de animale mari
carnivore.