Focul inimii

Nu e ușor să vezi stinsă,

o flacără ce-a ars mocnit,
putregaiul ce-n suflet a găsit,
ea va fi cu siguranță reaprinsă,
când voi afla altă experiență,
care e dragoste, nu suferință.
Cred că îmi va lipsi zâmbetul tău,
dar vreau să mi-l păstrez pe al meu,
însă am luat această fermă hotărâre,
atunci când nu mai exista iubire,
și decât amândoi prostește să suferim,
mai bine a fost prieteni să ne despărțim.
Nu-mi doream să te văd că plângi,
dacă la mine nu aveai să mai ajungi.
Sunt doar un țel, pe care-l atingi,
când suferința îți învingi.
Ai grijă inima să nu îți frângi,
uitându-te după frumoase fete,
să nu ai prea multe regrete,
chiar de nu vei găsi ca mine sute,
tot ce începe se și sfârșește,
iubirea și ura, viața cu moarte.

Veac după veac!

Avem o țară de tămăduit,

un neam ce de veacuri suspină,
pentru idealul neîmplinit tinerii s-au jertfit,
durerea părinților, vrând a o alina.
Ei au strigat, în plină și crudă noapte,
"Libertate!".
De fapt, suferința abia a izbucnit.
Și au tras gloanțe
frate-n frate.
Au luptat cu brațele goale,
pentru idealul ce-i frământa,
ținând în mâinile lor florile,
deși era iarnă, ele păreau a cuvânta,
"vom muri și liberi vom fi"!.
 Dragii lor maturi părinți,
care nu știau ce însemna, să fii erou,
erau atunci de groază încremeniți,
Și înălțau rugi către bunul Dumnezeu.

Dar mulți la Timișoara,

prin jertfă au căzut,
au intrat prea devreme în pământ,
și precum mai târziu am văzut,
prin sacrificiul lor au devenit sfânti.

Întrebări

De ce-ai plecat
în noaptea de Crăciun?
Ce te-a speriat,
când atâta liniște era în jur?
Fulgii de nea,
sau bunul Moș Crăciun,
pe care îl așteptam?
Poți reveni oricând
fără să îmi spui nimic.
Privește cerul plin de stele!
Este, poate, vina mea,
sau te-ai simțit alungat,
dar era de minunat,
în seara de Ajun.
Tu știi cât te-am iubit
sau, încă te iubesc.
Totuși, caută spre cer
ochii mei frumoși
și vei găsi o stea strălucitoare!