Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Obezitatea este o creșterea exagerata a greutății corporale (peste 25% față de greutatea
normală), cauzată de acumularea unei cantități mari de grăsime în țesutul subcutanat și în
jurul viscerelor. Poate fi exogenă, când este determinată de o alimentație excesivă sau
endogenă, când apare în urma unor tulburări ale glandelor endocrine ori ale centrilor nervoși
din hipotalamus. Constituie un factor de risc în diabetul zaharat, patologia cardiovasculară și
arterioscleroză.
Obezitatea crește riscul de diverse afecțiuni, în special boli de inimă, diabet de tip 2, apnee
obstructivă de somn, anumite tipuri de cancer, osteoartrită[2] și astm[2][4][5]. În cele mai multe
cazuri, obezitatea este provocată de o combinație dintre un consum excesiv de calorii, lipsa
activității fizice și o predispoziție genetică, deși, în anumite situații, cauzele principale sunt
genele, afecțiunile endocrine, medicamentația sau afecțiunile psihice. Există puține dovezi ce
susțin punctul de vedere conform căruia anumite persoane obeze mănâncă puțin, însă se
îngrașă din cauza metabolismului lent; în medie, persoanele obeze consumă mai multă
energie decât cele slabe, dată fiind energia necesară pentru a susține o greutate crescută.[6][7]
Obezitatea este una dintre principalele cauze de deces ce pot fi prevenite la nivel mondial, cu
o răspândire din ce în ce mai mare la adulți și copii, iar autoritățile o consideră ca fiind una
dintre cele mai grave probleme de sănătate publică din secolul al XXI-lea.[10] În mare parte
din lumea modernă, obezitatea este stigmatizată (în special în Occident), cu toate că a fost
percepută drept un simbol al bogăției și fertilității de-a lungul istoriei, acest lucru fiind încă
valabil în anumite zone din lume.[2][11] Din 2013, Asociația Medicală Americană a clasificat
obezitatea drept o boală.[12][13]
Cuprins
1 Clasificare
2 Efecte asupra sănătății
o 2.1 Mortalitate
o 2.2 Morbiditate
o 2.3 Paradoxul supraviețuirii
3 Cauze
o 3.1 Alimentația
o 3.2 Stilul de viață sedentar
o 3.3 Genetica
o 3.4 Alte afecțiuni
o 3.5 Factori sociali
o 3.6 Agenți infecțioși
4 Fiziopatologie
5 Sănătate publică
6 Abordare terapeutică
7 Epidemiologie
8 Istoric
o 8.1 Etimologie
o 8.2 Tendințe istorice
o 8.3 Arte
9 Societate și cultură
o 9.1 Impactul economic
10 Obezitatea infantilă
11 Obezitatea la alte animale
12 Note
13 Mai multe informații
14 Bibliografie
15 Legături externe
16 Vezi și
Clasificare
Obezitatea este o afecțiune medicală în care grăsimea corporală s-a acumulat în exces, putând
avea un efect advers asupra sănătății.[1] Este definită prin intermediul indicelui de masă
corporală (IMC) și evaluată în continuare din perspectiva distribuției de grăsime via raportul
talie-șold și totalitatea factorilor de risc cardiovasculari.[14][15] IMC este legat îndeaproape atât
de procentul de grăsime corporală, cât și de totalul grăsimii corporale.[16]
O persoană „super obeză” cu un IMC de 47 kg/m2: greutate 146 kg (322 lb), înălțime 177 cm
(5 ft 10 in)
IMC Clasificare
< 20 subponderal
20 - 25 greutate normală
25 - 30 supraponderal
30 - 35 obezitate clasa I
35 - 40 obezitate clasa II
> 40.0 obezitate clasa III
Metric:
Sistemul obișnuit SUA și imperial:
unde reprezintă greutatea subiectului în livre și reprezintă înălțimea persoanei în inchi.
Cele mai utilizate definiții, stabilite de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) în 1997 și
publicate în 2000, oferă valorile listate în tabelul din dreapta.[3]
Mortalitate
Obezitatea reprezintă una dintre principalele cauze de deces ce pot fi prevenite la nivel
mondial.[10][24][25] Studii americane și europene efectuate la scară largă au arătat că riscul de
deces este cel mai mic la un IMC de 20–25 kg/m2[23][26] la nefumători și de 24–27 kg/m2 la
fumători, riscul crescând odată cu schimbările în oricare direcție.[27][28] Un IMC mai mare de
32 a fost asociat cu o rată a mortalității dublă printre femei, de-a lungul unei perioade de 16
ani.[29] În Statele Unite se estimează că obezitatea cauzează de la 111,909 până la 365,000 de
decese anual,[2][25] în timp ce în Europa 1 milion (7,7%) de decese sunt atribuite greutății
excesive.[30][31] În medie, obezitatea reduce speranța de viață cu șase până la șapte ani:[2][32] un
IMC de 30–35 reduce speranța de viață cu doi până la patru ani,[26] în timp ce obezitatea
severă (IMC > 40) reduce speranța de viață cu 10 ani.[26]
Morbiditate
Obezitatea mărește riscul apariției multor afecțiuni fizice și mentale. Aceste patologii asociate
sunt întâlnite cel mai frecvent în sindromul metabolic,[2] o combinație de tulburări medicale
care include: diabetul zaharat de tip 2, tensiunea arterială ridicată, colesterolul sanguin
crescut și nivelul crescut al trigliceridelor.[33]
Complicațiile sunt provocate fie direct de obezitate, fie sunt legate de aceasta în mod indirect,
prin mecanisme care au o cauză comună, precum alimentația greșită sau un stil de viață
sedentar. Forța legăturii dintre obezitate și afecțiunile specifice variază. Una dintre cele mai
puternice legături este cea cu diabetul de tip 2. Grăsimea corporală excesivă stă la baza a 64%
din cazurile de diabet la bărbați și a 77% din cazuri la femei.[34]
Consecințele asupra sănătății se încadrează în două mari categorii: cele care pot fi atribuite
efectelor creșterii masei adipoase (cum sunt osteoartrita, apneea obstructivă în somn,
stigmatizarea socială) și cele datorate creșterii numărului celulelor adipoase (diabet, cancer,
afecțiuni cardiovasculare, steatoză hepatică nealcoolică).[2][35] Creșterea grăsimii corporale
afectează răspunsul organismului la insulină, putând conduce la rezistență la insulină.
Acumularea grăsimii generează, de asemenea, o stare proinflamatorie[36][37] și o stare
protrombotică.[35][38]
Domeniu Domeniu
Afecțiune Afecțiune
medical medical
cardiopatie ischemică:[39]
angină și infarct
miocardic vergeturi[41]
insuficiență cardiacă acantoza
congestivă[2] nigricans[41]
hipertensiune arterială[2] limfedem[41]
Cardiologie Dermatologie
niveluri anormale ale celulită[41]
colesterolului[2] hirsutism[41]
tromboză venoasă intertrigo[42]
profundă și embolie
pulmonară[40]
diabet zaharat[2]
sindromul polichistic
ovarian[2]
tulburări menstruale[2] boala de reflux
Endocrinologie
infertilitate[2][43] gastroesofagian[2][44]
și
complicații în timpul steatoză hepatică[2]
Reproducerea Gastrointestinal
asistată sarcinii[2][43] colelitiază (calculi
medical malformații în vezica biliară)[2]
congenitale[2]
moartea intrauterină a
fătului[43]
apneea obstructivă
în somn[2][5]
sindromul de
hipoventilație
la femei[2] asociată obezității[2]
Psihiatrie stigmatizare socială[2] Respirologie [5]
astmă[2][5]
complicații crescute
în timpul anesteziei
generale[2][7]
disfuncție erectilă[55]
gută[52]
incontinență
mobilitate redusă[53] urinară[56]
Reumatologie osteoartrită[2] Urologie și insuficiență renală
și Ortopedie dureri în zona inferioară nefrologie cronică[57]
a spatelui[54] hipogonadism[58]
penis îngropat[59]
Paradoxul supraviețuirii
Deși consecințele negative ale obezității asupra sănătății populației în general sunt bine
susținute de dovezile disponibile, rezultatele în materie de sănătate în anumite subgrupuri par
să se amelioreze la o valoare crescută a indicelui masei corporale (IMC), un fenomen
cunoscut sub denumirea de paradoxul supraviețuirii în rândul persoanelor obeze.[60] Paradoxul
a fost descris pentru prima dată în 1999, la persoane supraponderale și obeze supuse
hemodializei,[60] și a fost ulterior constatat la persoane cu insuficiență cardiacă și cu boala
arterială periferică (BAP).[61]
La persoanele cu insuficiență cardiacă, în rândul celor cu un IMC cuprins între 30,0 și 34,9 s-
a înregistrat o mortalitate mai redusă decât în rândul celor cu o greutate normală. Acest lucru
a fost atribuit faptului că, deseori, pacienții pierd din greutate pe măsură ce devin tot mai
bolnavi.[62] Constatări similare au fost făcute și în alte tipuri de boli cardiace. Persoanele
încadrate în gradul 1 de obezitate și care suferă de boli cardiace nu prezintă o incidență mai
mare a altor probleme cardiace decât persoanele cu greutate normală și care, de asemenea,
suferă de boli cardiace. Totuși, la persoanele încadrate în grade de obezitate mai mari, riscul
unor evenimente ulterioare este crescut.[63][64] Nici chiar după o intervenție de bypass
coronarian nu s-a observat o creștere a mortalității la persoanele supraponderale și obeze.[65]
În urma unui studiu, s-a constatat că rata de supraviețuire mai bună s-ar putea explica prin
tratamentul mai agresiv pe care persoanele obeze îl primesc după un eveniment cardiac.[66] În
urma altui studiu, s-a constatat că, dacă se ține seama de boala pulmonară obstructivă cronică
(BPOC) la persoanele cu BAP, beneficiul obezității nu mai există.[61]
Cauze
Se crede că, la nivel individual, majoritatea cazurilor de obezitate se explică printr-o
combinație de consum excesiv de calorii și lipsa activității fizice.[67] Situațiile cauzate în
principal de ereditate, motive medicale sau boli psihice sunt limitate.[68] De fapt, se crede ca la
nivel social cazurile de obezitate au crescut ca urmare a unui regim alimentar accesibil și
savuros,[69] a dependenței din ce în ce mai mari de mașină și a mecanizării.[70][71]
O analiză din 2006 a identificat zece alte posibile cauze ale creșterii obezității: (1) odihnă
insuficientă, (2) disruptori endocrini (substanțe poluante din mediu ce interacționează cu
metabolismul lipidic), (3) o variabilitate scăzută a temperaturii mediului înconjurător, (4)
diminuarea fumatului, deoarece fumatul suprimă pofta de mâncare, (5) consumul crescut de
medicamente care duc la creșterea în greutate (de ex., antipsihotice atipice), (6) creșteri
proporționale în grupuri etnice și de vârstă, ce tind să cântărească mai mult, (7) sarcina la o
vârstă mai înaintată (ceea ce poate cauza o predispoziție către obezitate infantilă), (8) factori
de risc epigenetici transmiși din generație în generație, (9) selecția naturală pentru un IMC
mai mare, și (10) mariajul asortativ ce duce la o concentrație ridicată a factorilor de risc
pentru obezitate (acest lucru ar duce la creșterea numărului de persoane obeze prin creșterea
discrepanțelor în greutate dintre oameni).[72] Cu toate că există dovezi substanțiale ce susțin
influența acestor mecanisme asupra creșterii gradului de răspândire a obezității, acestea sunt
încă neconcludente, iar autorii afirmă că acestea au probabil o influență mai mică decât cele
prezentate în paragraful anterior.
Alimentația
no data
2600–2800
<1600
2800–3000
1600–1800
3000–3200
1800–2000
3200–3400
2000–2200
3400–3600
2200–2400
>3600
2400–2600
Consumul mondial mediu de energie pe cap de locuitor din 1961 până în 2002[73]
Consumul caloric pe cap de locuitor variază considerabil între diferite regiuni și țări. De
asemenea, s-a modificat semnificativ de-a lungul anilor.[73] De la începutul anilor ’70 și până
spre finalul anilor ’90, numărul mediu de calorii pentru o persoană pe zi (cantitatea de
mâncare cumpărată) a crescut peste tot în lume, cu excepția Europei de Est. Statele Unite
aveau cel mai mare număr, cu 3654 calorii de persoană în 1996.[73] Acesta a crescut și mai
mult în 2003, ajungând la 3754.[73] La sfârșitul anilor ’90, europenii aveau 3394 calorii de
persoană, în zonele din Asia aflate în dezvoltare numărul era de 2648 calorii de persoană și în
Africa subsahariană populația avea 2176 calorii de persoană.[73][74] Consumul total de calorii
are legătură cu obezitatea.[75]
Pe măsură ce societățile se bazează din ce în ce mai mult pe porții mari, pline de energie și
mese de la fast-food, asocierea dintre consumul de fast-food și obezitate devine și mai
alarmantă.[84] În Statele Unite, consumul de fast-food s-a triplat, iar caloriile provenite de pe
urma unor astfel de alimente a crescut de patru ori între 1977 și 1995.[85]
Politica agricolă și Revoluția verde din Statele Unite și Europa au dus la scăderea prețurilor la
alimente. În Statele Unite, subvenționarea porumbului, culturilor de soia, grâului și orezului
prin intermediul legislației agricole U.S. farm bill a făcut ca principalele surse de hrană
procesată să fie mai ieftine în comparație cu fructele și legumele.[86]
Persoanele obeze declară în mod constant un consum mai scăzut de hrană, în comparație cu
persoanele de o greutate normală.[87] Această afirmație este susținută atât de teste efectuate
asupra unor persoane într-o cameră calorimetrică[88], cât și prin observare directă.
Stilul de viață sedentar joacă un rol semnificativ în obezitate.[89] Există o tendință la nivel
mondial de a ne îndrepta către activități mai puțin solicitante din punct de vedere fizic,[90][91][92]
și în prezent, cel puțin 60% din populația lumii nu face suficientă mișcare.[91] Acest lucru este
cauzat în principal de utilizarea crescândă a transportului mecanizat și de răspândirea în
majoritatea gospodăriilor a tehnologiei care ușurează munca manuală.[90][91][92] La copii,
activitatea fizică a scăzut, din cauza mersului mai puțin pe jos și diminuării educației fizice.
[93]
Tendințele mondiale în ceea ce privește timpul liber activ activitatea fizică nu sunt prea
clare. Organizația Mondială a Sănătății indică faptul că peste tot în lume oamenii au din ce în
ce mai puține activități recreaționale fizice, în timp ce un studiu din Finlanda [94] a descoperit
o creștere a acestora, iar conform unui studiu din Statele Unite, activitățile fizice recreaționale
nu s-au modificat semnificativ.[95]
Atât la copii, cât și la adulți există o asociere între timpul petrecut în fața televizorului și
riscul de obezitate.[96][97][98] În urma unei analize, s-a descoperit că 63 din 73 de studii (86%)
au indicat o creștere a ratei de obezitate infantilă în cazul unei expuneri mediatice crescute,
numerele crescând proporțional cu timpul petrecut în fața televizorului.[99]
Genetica
Pictură realizată în 1680 de Juan Carreno de Miranda, înfățișând o tânără care se presupune
că suferă de sindromul Prader-Willi[100]
Ipoteza genelor prosperității postulează că din cauza lipsei hranei pe parcursul evoluției
umanității, oamenii sunt predispuși la obezitate. Capacitatea de a profita de rarele perioade de
abundență prin depozitarea energiei sub formă de grăsime ar reprezenta un avantaj în
perioadele în care disponibilitatea hranei variază foarte mult, persoanele cu rezerve mai mari
de grăsime având mai multe șanse să supraviețuiască unei perioade de foamete. Pe de altă
parte, această tendință de a acumula grăsime nu s-ar justifica într-o societate care dispune de
rezerve constante de hrană.[107] Această teorie a primit numeroase critici, dar, pe de altă parte,
au fost propuse și alte teorii evoluționiste, precum ipoteza driftului genetic și ipoteza
fenotipului prosperității.[108][109]
Alte afecțiuni
Anumite afecțiuni fizice sau psihice, dar și substanțele farmaceutice utilizate pentru tratarea
acestora, pot crește riscul apariției obezității. Afecțiunile medicale care cresc riscul apariției
obezității includ anumite sindroame genetice rare (menționate mai sus), precum și anumite
afecțiuni congenitale sau dobândite: hipotiroidism, sindrom Cushing, deficiența hormonului
de creștere[110] și ulburări alimentare: hiperfagie și hiperfagie nocturnă.[2] Cu toate acestea,
obezitatea nu este considerată tulburare psihică și nu figurează în DSM-IVR ca boală psihică.
[111]
Riscul supraponderalității și obezității este mai ridicat la pacienții care suferă de tulburări
psihice, față de persoanele care nu suferă de astfel de afecțiuni.[112]
Anumite medicamente pot contribui la creșterea în greutate sau la apariția unor modificări în
compoziția corporală; printre aceste medicamente se numără insulina, sulfonilureicele,
tiazolidinedionele, antipsihoticele atipice, antidepresivele, steroizii, anumite anticonvulsive
(fenitoina și valproatul de sodiu), pizotifenul și anumite medicamente utilizate în contracepția
hormonală.[2]
Factori sociali
Deși factorii genetici sunt importanți în înțelegerea obezității, aceștia nu pot explica creșterea
dramatică a numărului de cazuri de obezitate înregistrat în prezent în anumite țări sau la nivel
mondial.[113] Chiar dacă este unanim acceptat că obezitatea apare atunci când energia
acumulată prin alimentație este mai mare decât energia consumată, influența acestor doi
factori în funcție de poziția socială constituie un subiect aprins de discuții. Există câteva teorii
referitoare la cauze, dar, în general, se crede că obezitatea constituie rezultatul mai multor
factori.
Corelația dintre clasa socială și indicele de masă corporală diferă la nivel global. Un studiu
din 1989 a arătat că, în țările dezvoltate, femeile dintr-o clasă socială superioară aveau mai
puține șanse să devină obeze. Nu s-au înregistrat însă diferențe semnificative în cazul
bărbaților provenind din clase sociale diferite. În țările în curs de dezvoltare, s-a constatat o
rată a obezității mai mare la femeile, bărbații și copiii din clasele sociale superioare.[114]
Reluat în 2007, studiul a indicat relații similare, dar mai slabe. Se crede că acest lucru se
datorează efectelor globalizării.[115] În cazul țărilor dezvoltate, obezitatea la adulți și
procentajul adolescenților supraponderali se corelează cu inegalitatea veniturilor. O relație
similară se constată și în Statele Unite: tot mai mulți adulți, chiar și din clase sociale
superioare, sunt obezi în statele în care inegalitatea economică este evidentă.[116]
Au fost oferite multe explicații în ceea ce privește legătura dintre indicele de masă corporală
și clasa socială. Se crede că, în țările dezvoltate, persoanele înstărite își pot permite alimente
mai bogate în nutrienți, sunt supuse unei presiuni sociale mai mari de a rămâne slabe și au
mai multe posibilități de a-și menține condiția fizică. În țările nedezvoltate, disponibilitatea
hranei, consumul ridicat de energie datorat muncii fizice și valorile culturale care favorizează
persoanele mai corpolente contribuie, se crede, la situația prezentă.[115] Atitudinea pe care
oamenii o au față de greutatea corporală poate juca și ea un rol în ceea ce privește obezitatea.
S-a descoperit că există o corelație între prieteni, frați și soți în ceea ce privește schimbarea în
timp a indicelui de masă corporală.[117] Stresul și condiția socială inferioară par să crească
riscul obezității.[116][118][119]
Fumatul are un impact major asupra greutății. Persoanele care renunță la fumat se îngrașă, în
medie, cu 4,4 kilograme (9,7 livre) în cazul bărbaților și cu 5,0 kilograme (11,0 livre) în cazul
femeilor, în decurs de zece ani.[120] Cu toate acestea, schimbările apărute în rata fumatului au
influențat foarte puțin rata totală a obezității.[121]
Malnutriția în primii ani de viață contribuie, se pare, la rata actuală a obezității, aflată în
creștere, în țările în curs de dezvoltare.[125] Modificările endocrine care apar în timpul
perioadelor de malnutriție pot duce la acumularea de grăsime atunci când aportul de alimente
crește.[125]
Agenți infecțioși
Studiul efectelor agenților infecțioși asupra metabolismului se află încă la început. Flora
intestinală diferă la persoanele slabe față de cele obeze. Există indicii care arată că flora
intestinală la persoanele obeze și la cele slabe poate afecta potențialul metabolic. Se crede că
această modificare aparentă a metabolismului sporește capacitatea de acumulare de energie,
ceea ce conduce către obezitate. Urmează însă să se stabilească în mod clar dacă aceste
diferențe reprezintă cauza directă a obezității sau rezultatul acesteia.[127]
S-a descoperit că există o legătură între virusuri și obezitate, atât la oameni, cât și la diferite
specii de animale. Urmează însă să se stabilească în ce măsură aceste legături contribuie la
rata actuală a obezității, aflată în creștere.[128]
Fiziopatologie
Deși leptina și ghrelina sunt produse la nivel periferic, ele controlează apetitul prin
intermediul acțiunilor lor asupra sistemului nervos central. În special, acestea și alți hormoni
corelați cu apetitul acționează asupra hipotalamusului, o regiune cerebrală centrală care
reglează aportul de alimente și consumul de energie. La nivelul hipotalamusului există mai
multe mecanisme care contribuie la rolul său în integrarea apetitului, calea melanocortinei
fiind cel mai bine înțeleasă.[129] Circuitul începe cu o zonă a hipotalamusului, nucleul arcuat,
care primește informații de la hipotalamusul lateral (HL) și hipotalamusul ventromedial
(HVM), centrii cerebrali ai alimentației și, respectiv, ai sațietății.[131]
Nucleul arcuat conține două grupe distincte de neuroni.[129] Primul grup exprimă concomitent
neuropeptida Y (NPY) și peptida corelată cu agouti (AgRP) și are efecte stimulatoare asupra
HL și inhibitoare asupra HVM. Al doilea grup exprimă concomitent pro-opiomelanocortina
(POMC) și transcriptul reglat de cocaină și amfetamină (CART) și are impulsuri stimulatoare
asupra HVM și inhibitoare asupra HL. În consecință, neuronii NPY/AgRP stimulează
alimentația și inhibă sațietatea, în timp ce neuronii POMC/CART stimulează sațietatea și
inhibă alimentația. Ambele grupuri de neuroni ai nucleului arcuat sunt reglați parțial de către
leptină. Leptina inhibă grupul NPY/AgRP și stimulează grupul POMC/CART. Prin urmare,
un deficit în semnalizarea leptinei, fie pe calea deficitului de leptină, fie pe calea rezistenței la
leptină, duce la supraalimentare și este posibil să contribuie la apariția unor forme genetice și
dobândite de obezitate.[129]
Sănătate publică
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) anticipează că supraponderalitatea și obezitatea ar
putea înlocui curând unele preocupări tradiționale de sănătate publică, precum subnutriția și
bolile infecțioase, reprezentând cea mai semnificativă cauză de afectare a stării de sănătate.
[132]
Obezitatea constituie o problemă de sănătate publică și de politică datorită prevalenței,
costurilor și efectelor asupra sănătății.[133] Eforturile de sănătate publică sunt orientate în
direcția înțelegerii și corectării factorilor de mediu responsabili pentru creșterea prevalenței
obezității în rândul populației. Soluțiile urmăresc modificarea factorilor care provoacă
consumul de calorii excesive și inhibă activitatea fizică. Eforturile includ programe federale
rambursate privind alimentația în școli, limitarea publicizării directe a alimentelor de tip junk
food la copii[134] și scăderea accesului la băuturile care conțin zahăr în școli.[135] În construcția
noilor așezări urbane, se întreprind eforturi pentru mărirea accesului la parcuri și dezvoltarea
unor trasee pedestre.[136]
Abordare terapeutică
Unul dintre medicamente, orlistat (Xenical), este larg disponibil în prezent și aprobat pentru
utilizarea pe termen lung. Totuși, scăderea ponderală este modestă, în medie 2,9 kg (6,4 lb) la
1 până la 4 ani și există informații reduse privind modul în care aceste medicamente afectează
complicațiile pe termen lung ale obezității.[149] Utilizarea sa este asociată cu o frecvență
crescută a reacțiilor gastro-intestinale[149] și au apărut preocupări legate de efectele sale
negative asupra rinichilor.[150] Alte două medicamente sunt de asemenea disponibile.
Lorcaserina (Belviq) determină în medie o scădere ponderală cu 3,1 kg (3% din masa
corporală) mai mare decât placebo în decurs de un an.[151] O asociere de fentermină și
topiramat (Qsymia) este de asemenea eficace într-o oarecare măsură.[152]
Cel mai eficace tratament al obezității este chirurgia bariatrică. Chirurgia obezității severe
este asociată cu scădere ponderală pe termen lung și scăderea mortalității generale. Un studiu
a evidențiat o scădere ponderală cuprinsă între 14% și 25% (în funcție de tipul procedurii
efectuate) la 10 ani și o reducere cu 29% a mortalității de orice cauză, comparativ cu măsurile
standard de scădere ponderală.[153] Cu toate acestea, date fiind costurile și riscul de complicații
asociate cu această metodă terapeutică, cercetătorii investighează alte tratamente eficace dar
mai puțin invazive.
Epidemiologie
Articol principal: Epidemiologia obezității.
Înaintea secolului al XX-lea, obezitatea era o afecțiune rar întâlnită;[155] în anul 1997, OMS a
recunoscut oficial obezitatea ca epidemie globală.[80] Începând din anul 2005, OMS estimează
că cel puțin 400 de milioane de adulți (9,8%) sunt obezi, procentajul fiind mai mare în rândul
femeilor decât al bărbaților.[156] Rata obezității crește, de asemenea, odată cu vârsta, cel puțin
până la 50 sau 60 de ani,[157] iar obezitatea severă în Statele Unite, Australia și Canada este în
creștere mai rapidă față de rata globală a obezității.[19][158][159]
Considerată odinioară o problemă doar în țările dezvoltate, rata obezității este în creștere la
nivel global, afectând atât țările dezvoltate cât și țările în curs de dezvoltare.[30] Creșterea ratei
obezității este cel mai evidentă în mediile urbane.[156] Singura regiune din lume în care
obezitatea nu este obișnuită este Africa Subsahariană.[2]
Istoric
Etimologie
Termenul obezitate provine din limba latină, de la cuvântul obesitas, care înseamnă
„corpolent, gras sau rotofei”. Ēsus este participiul trecut al verbului edere (a mânca), precedat
de prefixul ob (supra).[160] Dicționarul Oxford al limbii engleze documentează prima utilizare
a termenului în anul 1611 de către Randle Cotgrave.[161]
Tendințe istorice
În Evul Mediu și în perioada Renașterii obezitatea era adesea privită ca un semn al bunăstării
și era relativ frecventă în rândul elitei: Generalul toscan Alessandro del Borro, operă atribuită
lui Charles Mellin, 1645[162]
Grecii au fost primii care au recunoscut obezitatea ca afecțiune medicală.[155] Hipocrate nota:
„Obezitatea nu este doar o boală în sine, ci și premergătoare altor boli”.[2] Chirurgul indian
Sushruta (secolul al VI-lea î.Hr.) a remarcat legătura dintre obezitate și bolile cardiace.[163] În
tratarea maladiei, acesta a recomandat activitățile fizice.[163] În cea mai mare parte a istoriei
sale, omenirea s-a confruntat cu lipsa hranei.[164] Astfel, de-a lungul istoriei, obezitatea a fost
privită ca un semn de bunăstare și prosperitate. Era frecventă în rândul înalților funcționari
din Europa în Evul Mediu și în perioada Renașterii,[162] precum și în civilizațiile antice din
Asia de Est.[165]
Odată cu revoluția industrială s-a constatat că puterea militară și economică a națiunilor era
dependentă de statura și tăria fizică a soldaților și a muncitorilor.[80] Creșterea indicelui mediu
de masă corporală de la valoarea considerată actualmente subponderală la valoarea
considerată normală a jucat un rol semnificativ în dezvoltarea societăților industrializate.[80]
Așadar, înălțimea și greutatea în țările dezvoltate au crescut de-a lungul secolului al XIX-lea.
În timpul secolului al XX-lea, pe măsură ce populațiile și-au atins potențialul genetic în
privința înălțimii, greutatea a crescut mult mai mult față de înălțime, ducând la obezitate.[80] În
anii 1950, creșterea bunăstării în țările dezvoltate a dus la scăderea mortalității infantile, însă
datorită creșterii greutății corporale, au devenit mai frecvente bolile cardiace și renale.[80][166]
Între timp, societățile de asigurări și-au dat seama de legătura dintre greutate și speranța de
viață și au crescut primele de asigurare în cazul persoanelor obeze.[2]
În societatea occidentală, percepția publică față de greutatea corporală sănătoasă este diferită
de percepția privind greutatea ideală – ambele s-au schimbat de la începutul secolului al XX-
lea. Greutatea considerată ideală a scăzut de la începutul anilor 1920. Această modificare a
percepției este ilustrată prin faptul că înălțimea medie a concurentelor la concursul Miss
America a crescut cu 2%, în timp ce greutatea medie a acestora a scăzut cu 12%.[168] Pe de
altă parte, concepțiile oamenilor privind greutatea sănătoasă s-au schimbat în direcția opusă.
În Marea Britanie, greutatea la care oamenii se considerau supraponderali era semnificativ
mai ridicată în 2007 față de 1999.[169] Se consideră că aceste schimbări se datorează creșterii
adipozității, ceea ce duce la creșterea acceptării grăsimii corporale suplimentare ca fiind
normală.[169]
Arte
Primele reprezentări sculptate ale corpului uman, datând de acum 20.000–35.000 de ani,
prezintă femei obeze. Unele persoane atribuie figurinelor Venus tendința de a accentua
fertilitatea, în timp ce altele consideră că acestea reprezintă „grăsimea” oamenilor epocii
respective.[11] Pe de altă parte, obezitatea este absentă atât din arta romană cât și din cea
greacă, probabil în virtutea idealurilor celor două civilizații privind moderația. Acest fapt a
persistat o perioadă îndelungată în creștinismul european, doar persoanele cu un statut socio-
economic inferior fiind reprezentate ca obeze.[11]
În timpul Renașterii, unele persoane din înalta societate au început să își etaleze corpolența,
așa cum se poate observa în portretele lui Henric al VIII-lea și Alessandro del Borro.
[11]
Rubens (1577–1640) reprezenta în mod obișnuit femei cu forme rotunjite în picturile sale,
de la care derivă termenul rubensian. Totuși, femeile ilustrate în picturi își păstrau forma de
„clepsidră”, ca simbol al fertilității.[170] În timpul secolului al XIX-lea, percepția asupra
obezității s-a modificat în lumea occidentală. După ce secole de-a rândul obezitatea fusese
sinonimă cu bunăstarea și statutul social, suplețea a început să fie considerată un standard
dezirabil.[11]
Societate și cultură
Impactul economic
În anul 2005, costurile medicale atribuite obezității în Statele Unite au fost estimate la
190,2 miliarde USD, adică 20,6% din totalul cheltuielilor de sănătate,[173][174][175] în timp ce
costurile pentru probleme de obezitate în Canada erau estimate la 2 miliarde CAD în 1997
(2,4% din totalul cheltuielilor de sănătate).[67] Costul total anual direct pentru
supraponderabilitate și obezitate în Australia în anul 2005 a fost de 21 miliarde AUD. De
asemenea, australienii supraponderali și obezi au beneficiat de subvenții guvernamentale în
valoare de 35,6 miliarde AUD.[176] Valoarea estimată a cheltuielilor anuale pe produse
dietetice se situează între 40 miliarde USD și 100 miliarde USD numai în Statele Unite.[177]
Serviciile publice trebuie să ofere persoanelor obeze echipamente speciale cum sunt scaunele
supradimensionate.[179]
Președintele Statelor Unite William Howard Taft a fost deseori ridiculizat pentru că era
supraponderal
Există mai multe organizații care promovează acceptarea obezității. Vizibilitatea acestora a
crescut în a doua jumătate a secolului al XX-lea.[191] Asociația americană NAAFA Asociația
Națională pentru Promovarea Acceptării Persoanelor Grase a luat ființă în 1969 și se descrie
drept o organizație care militează pentru drepturi civile, dedicată eliminării discriminării pe
motive de greutate corporală.[192] Cu toate acestea, activismul în slujba persoanelor grase
rămâne o mișcare marginală.[193]
Obezitatea infantilă
Indicele sănătos de masă corporală variază în funcție de vârsta și sexul copilului. La copii și
adolescenți, obezitatea este definită ca un IMC mai mare decât al percentilei de 95.[17] Datele
de referință pe care se bazează aceste procente provin din anii 1963-1994, nefiind, prin
urmare, afectate de recentele creșteri ale ratelor obezității.[18] Obezitatea infantilă a atins
proporții epidemice în secolul al XXI-lea, având rate crescute atât în țările dezvoltate, cât și
în țările în curs de dezvoltare. Ratele obezității la băieții din Canada au crescut de la 11% în
anii 1980 la peste 30% în anii 1990, în timp ce, în aceeași perioadă, ratele înregistrate la
copiii din Brazilia au crescut de la 4 la 14%.[195]
Ca și în cazul obezității la adulți, există mai mulți factori care contribuie la creșterea ratelor
de obezitate infantilă. Se consideră că modificarea dietei și reducerea activității fizice sunt
cele mai importante cauze ale creșterii recente ale acestor rate.[196] Cum obezitatea infantilă
persistă adesea la maturitate și se asociază cu numeroase boli cronice, copiii obezi sunt testați
adesea pentru hipertensiune, diabet, hiperlipidemie și steatoză hepatică.[67] Tratamentele
utilizate la copii sunt în principal intervenții în stilul de viață și tehnici comportamentale, deși
eforturile de a crește activitatea copiilor se bucură de puțin succes.[197] În Statele Unite, FDA
nu aprobă tratamentele medicamentoase pentru această grupă de vârstă.[195]
Bibliografie
Duță, Victor - Tratamente cu plante medicinale p. 68
Hâncu, N. ș.a.: Recomandări pentru managementul obezității și supraponderii la
adulți, Jurnalul Român de Diabet, Nutriție, Boli Metabolice, 2:1, 2001.
en EASO - Obesity Management Task Force: Management of Obesity in Adults:
Project for European Primary Care, Int. J. Obes., 28, pp/226-231, 2004.
en ***: Obesity guidance on the prevention, identification, assessment and
management of overweight and obesity in adults and children, National Institute for
Health and Clinical Excellence - NICE clinical guideline 43, 2006.
en Haskell, William L. & all.: Physical Activity and Public Health: Updated
Recommendation for Adults From the American College of Sports Medicine and the
American Heart Association. Circulation, 116:1.081-1.093, 2007.
en Kiess, Wieland; Blüher, Susann; Kapellen, Thomas; Körner, Antje: Metabolic
Syndrome in Children and Adolescents: Prevalence, Public Health Issue, and Time
for Initiative Journal of Pediatric Gastroenterology and Nutrition. 49(3):268-271,
September 2009.