Transmisii prin roţi dinţate 69

CAPITOLUL 5
TRANSMISII PRIN ROŢI DINŢATE

5.1. Consideraţii generale

Roţile dinţate sunt organe de maşini sub formă de corpuri de revoluţie

(cilindrice, conice, hiperboloidice) pe suprafaţa cărora sau executat proeminenţe
echidistante şi simetrice numite dinţi.
Un mecanism cu roţi dinţate este format din două sau mai multe roţi aflate în
angrenare, fiecare pereche de roţi formând câte o treaptă de angrenare.
Prin angrenarea unei perechi de roţi dinţate se înţelege procesul de
întrepătrundere reciprocă şi succesivă ale dinţilor aparţinând unei roţi, considerată ca
fiind conducătoare, în golurile corespunzătoare ale celeilalte, considerată ca fiind
condusă, urmată de apăsarea prin contact direct a dinţilor primei roţi asupra dinţilor
celeilalte roti, numiţi dinţi conjugaţi. Prin specificul ei transmisia este una rigidă.
În angrenajele cu raport de transmitere diferit de unitate,  i  1 , roata dinţată cu
număr mai mic de dinţi (roata mică), se mai numeşte pinion iar roata conjugată, simplu
roată.
În comparaţie cu alte tipuri de transmisii, cele cu roţi dinţate prezintă o serie de
avantaje, ca:

 raport de transmitere riguros constant;

 dimensiuni mai reduse pentru aceiaşi putere transmisă;
 siguranţă în funcţionare şi durabilitate mare;
 randament ridicat, până la   0,99 ;
 se pot obţine diferite sensuri de mişcare (contrare sau identice) la arborele
condus, aşa cum se arată în figura 4.1.

a b
Figura. 5.1. Sensuri de funcţionare ale roţilor dinţate: a - cu sens de mişcare contrar;
b - cu sens de mişcare identic

 posibilitatea utilizării într-o gamă largă de puteri, de turaţii, de rapoarte de

transmitere şi de regimuri de solicitare.
70 Transmisii mecanice

Ca dezavantaje se amintesc:
 necesitatea executării roţilor dinţate cu precizie ridicată, ce se poate face pe
maşini unelte speciale, în ateliere cu dotările necesare şi cu personal calificat
superior;
 produc zgomot, în special la turaţii mari;
 raportul de transmitere nu poate avea orice valoare, deoarece acesta este
raportul numerelor de dinţi ale roţilor, care trebuie să fie un număr întreg.
Având în vedere avantajele arătate, se poate afirma că transmisiile cu roţi dinţate
se utilizează pe scară largă în diferite domenii de activitate, într-o varietate constructivă
şi dimensională mare, de la dimensiuni de ordinul milimetrilor la mii de milimetrii.

5.2. Clasificarea transmisiilor cu roţi dinţate

Clasificarea transmisiilor cu roţi dinţate se poate face după mai multe criterii, ce
se prezintă schematic în continuare:

 După poziţia reciprocă a axelor de rotaţie:

- cu axe paralele, realizat cu roţi cilindrice, (fig.5.2. a);
- cu axe concurente, realizat cu roţi conice, (fig.5.2. b);
- cu axe încrucişate în spaţiu, realizat cu roţi elicoidale, (fig.5.2. c);

 După forma suprafeţelor de rostogolire:

- cilindrice, (fig.5.2. d);
- conice, (fig.5.2. e);
- hiperboloidice, (fig.5.2. f)

 După orientarea axei longitudinale a dinţilor faţă de generatoarea suprafeţei de

rostogolire:
- cu dinţi drepţi, (fig.5.2. g);
- cu dinţi înclinaţi, (fig.5.2. h);
- cu dinţi înclinaţi în V, în Z, sau în W, (fig.5.2. j);
- cu dinţi curbi, (fig.5.2. i);

 După poziţia relativă a suprafeţelor de contact:

- cu angrenare exterioară, (fig.5.2. k);
- cu angrenare interioară, (fig.5.2. m);

 După profilul dinţilor:

- cu profil evolventic;
- cu profil cicloidal;
- cu profil în arc de cerc;
- alte profile.
 Transmisii prin roţi dinţate 71

 După modul de mişcare a axelor geometrice ale roţilor:

- cu axe fixe, sau angrenaje ordinare;
- cu axe mobile, sau planetare;

 După felul mişcării elementului condus:

- fără transformarea mişcării de rotaţie, (fig.5.2. a);
- cu transformarea mişcării da rotaţie în mişcare de translaţie şi invers,
realizat cu ajutorul cremalierelor, (fig.5.2. n);

a b c

d e f

g h i
Figura 5.2. Tipuri de angrenaje cu roţi dinţate
72 Transmisii mecanice

j k m n
Figura 5.2. Tipuri de angrenaje cu roţi dinţate

5.3. Materiale şi tehnologie

Materialele utilizate pentru roţile dinţate se aleg în funcţie de condiţiile de

solicitare, de regimul de funcţionare, de procedeul de fabricaţie şi de eficienţa
economică. În mod curent, principalele grupe de materiale care satisfac condiţiile
menţionate sunt: oţelurile, fontele cenuşii, anumite aliaje neferoase şi unele materiale
plastice.

 Oţelurile reprezintă materialul cel mai des utilizat pentru roţile dinţate, în majoritatea
cazurilor fiind tratate termic. Oţelurile netratate termic se utilizează în cazul unor
solicitări mai reduse, lipsite de solicitări dinamice, când condiţiile de gabarit permit
acest lucru. Din această categorie de materiale se amintesc:
- oţelurile turnate, în cazul unor dimensiuni mari, când rezistenţa fontelor este
insuficientă pentru condiţiile de solicitare;
- oţelurile de uz general pentru construcţii, tratate termic prin normalizare;
- oţelurile carbon de calitate şi superioare tratate termic, după caz prin cementare,
călire-revenire;
- oţelurile aliate sau aliate superior, pentru construcţia de maşini, numai tratate termic,
prin îmbunătăţire, iar flancurile durificate prin călire superficială, prin cementare sau
prin nitrurare.

 Fontele cenuşii şi cele cu grafit nodular se utilizează pentru roţi dinţate de

dimensiuni mari, cu solicitări mai reduse. Prezenţa grafitului asigură o bună
amortizare a şocurilor şi a vibraţilor cauzate de şocurile cauzate de neuniformitatea
sarcinii, rezistă bine la gripare şi la uzura abrazivă, chiar în condiţii de ungere mai
puţin favorabile.
 Transmisii prin roţi dinţate 73

 Aliajele neferoase se utilizează în cazurile în care se cer condiţii de

antifricţiune, cum sunt la angrenajele melcate.

 Materialele plastice se recomandă pentru angrenaje mai puţin solicitate, acestea

asigurând funcţionări silenţioase şi rezistenţă la agenţii chimici şi atmosferici.
Asemenea materiale sunt: textolitul, lignofoliul şi poliamidele.

Prelucrarea roţilor dinţate se face în funcţie de materiale, astfel:

- Roţile dinţate din oţel obţin prin aşchiere din semifabricate laminate, forjate sau
matriţate, după care se supun unor tratamente de durificare a suprafeţelor active de
lucru, după caz, prin cementare, nitrurare, îmbunătăţire, sau călire superficială.
- Roţile din fontă se obţin din semifabricate turnate prin aşchiere.
- Roţile din materiale plastice se obţin după caz, prin procedee specifice de prelucrare
ale acestor materiale.
- Danturarea se poate executa prin metoda copierii sau a rostogolirii. Prin metoda
copierii golul dintre dinţi se realizează cu ajutorul unor scule speciale, ca: freză disc
modul, freză deget modul, etc, utilizând sisteme de indexare. Prin metoda rostogolirii
dinţii şi golurile se obţin cu ajutorul frezelor melc-modul şi cuţitelor roată.

5.4. Elemente geometrice şi cinematice ale transmisiilor cu roţi dinţate

5.4.1.Legea fundamentală a angrenării

Legea fundamentală a angrenării defineşte condiţia pe care trebuie să o

îndeplinească acele curbe de profil care mărginesc doi dinţi aflaţi în contact în
procesul de angrenare (numiţi dinţi conjugaţi), pentru ca transmiterea mişcării să se
poată realiza cu raport de transmitere constant. Prin profil se înţelege curba care
delimitează dintele, definind conturul acestuia (figura 5.3). Flancul dintelui reprezintă
suprafaţa după care se produce contactul dintre dinţii aflaţi în angrenare.

Figura. 5.3. Profilul şi flancurile dinţilor

Pentru studiul problemei angrenării se consideră două roţi dinţate, cu dinţii aflaţi
în angrenare (figura 5.4), având centrele în punctele O1 şi O 2 .
74 Transmisii mecanice

Figura 5.4. Legea fundamentală a angrenării

Ca urmare a mişcării de rotaţie ale celor două roţi cu vitezele unghiulare 1 şi

2, respectiv cu turaţiile n1 şi n2, punctul de contact dintre cei doi dinţi, P1 va descrie
traiectoria de angrenare şi va avea viteza raportată la cele două roţi după cum urmează:

d r1n1 d r 2 n 2
v1  R r11  şi v 2  R r 22 
60 60
(5.1)

unde: Rr1 şi Rr2 , respectiv d r1 şi d r 2 conform figurii 5.4.

Vectorii viteză v1 şi v 2 au direcţiile normale la razele roţilor respective în

punctul P1.
În punctul de contact P1 dintre profilurile dinţilor, se trasează normala comună
NN şi tangenta comună TT , apoi se descompun vectorii viteză, v1 şi v 2 după
aceste direcţii, rezultând:

v1  v1N  v1T respectiv, v 2  v 2 N  v 2T (5.2)

 Transmisii prin roţi dinţate 75

Cei doi dinţi în contact fiind elemente rigide, transmiterea mişcării dintre aceştia
va fi posibilă numai dacă cele două componente normale, v1N şi v 2 N sunt egale între
ele, deoarece în caz contrar s-ar produce fie pătrunderea reciprocă a celor doi dinţi, fie
îndepărtarea lor, fapt ce evident nu se întâmplă. Se poate scrie deci:

v1N  v 2 N
(5.3)

Coborând perpendiculare din punctele O1 şi O 2 pe direcţia normalei comune

NN , se obţin punctele N1 şi N 2 , respectiv O1 N1  NN şi O 2 N 2  NN
Din asemănarea triunghiurilor: O1N1P1  P1p1p1N şi
O 2 N 2 P1  P1p 2 p 2 N care au unghiurile cu vârfurile în P1 egale, se pot scrie
rapoartele:

P1p1N O N P1p 2 N O N
 1 1 şi  2 2
P1p1 O1P1 P1p 2 O 2 P1
(5.4)

sau ţinând seama de notaţiile din figura 5.4, respectiv P1p1N  v1N , P1p1  v1 ,
O1N1  R b1 ; P1p 2 N  v 2 N , P1p 2  v 2 , O 2 N 2  R b 2 rezultă:

v1N R v2N R b2
 b1 şi 
v1 O1P v2 O2P
(5.4.a)

de unde se poate scrie:

R b1v1 R b1O1P1
v1N    R b11
O1P O1P

R b 2 v 2 R b 2 O 2 P2
respectiv v1N    R b 2 2
O2P O2P
(5.5)

unde 1 şi 2 reprezintă vitezele unghiulare ale celor două roţi.

76 Transmisii mecanice

Înlocuind relaţiile (5.5) în egalitatea (5.3), rezultă:

1 R b 2
R b11  R b 2 2 , sau   i12
2 R b1
(5.6)

Din relaţia (5.6) rezultă că raportul de transmitere i12 este constant atunci când
R b2
raportul este constant. În continuare se va demonstra această condiţie. În figura
R b1
5.4 se observă că normala comună NN intersectează segmentul O 1O2 în punctul P
(numit polul angrenării). Din asemănarea triunghiurilor: O1PN1  O 2 PN 2 se
poate scrie:
R b 2 O2P

R b1 O1P
(5.7)

care împreună cu relaţia (5.6), va rezulta:

1 R b 2 O 2 P
i12     const
2 R b1 O1P
(5.8)

Din relaţia (5.8) rezultă că pentru ca raportul de transmitere i12 să fie constant
este necesar ca punctul P să fie fix pe segmentul O1O 2 . Rezultă astfel legea
fundamentală a angrenării, care se enunţă astfel:
Pentru ca angrenarea dintre două roţi dinţate să fie posibilă şi pentru ca
transmisia mişcării să se producă cu raport de transmitere constant, este necesar ca
profilurile conjugate ale dinţilor să fie astfel construite, ca în timpul angrenării normala
lor comună în orice punct de contact să treacă prin punctul fix P, numit polul
angrenării, situat pe linia centrelor O1O 2 .

5.4.2.Curbe utilizate pentru construirea profilului dinţilor

Profilurile conjugate ale dinţilor roţilor dinţate se realizează în aşa fel ca acestea
să satisfacă în primul rând legea fundamentală a angrenării, dar şi alte condiţii cum ar
fi cele cinematice, de rezistenţă, tehnologice şi de exploatare.
Asemenea condiţii sunt satisfăcute de perechi de curbe, de înfăşurare reciprocă,
din care se amintesc: cicloidele, epicicloidele, hipocicloidele, evolventele şi arcele de
 Transmisii prin roţi dinţate 77

cerc. Curbele de înfăşurare reciprocă sunt generate de puncte situate pe o dreaptă sau
pe o curbă, prin rostogolirea acestora fără alunecare, pe o altă dreaptă sau curbă.
Cicloida este curba generată de către un punct al unui cerc ce se rostogoleşte
fără alunecare pe o dreaptă.
Epicicloida este curba generată de către un punct al unui cerc ce se rostogoleşte
fără alunecare pe exteriorul altui cerc, numit cerc de bază, iar hipocicloida când cercul
se rostogoleşte în interiorul cercului de bază.
Se menţionează că dinţii având ca profil aceste curbe se utilizează mai rar, din
cauza unor dezavantaje de natură tehnologică şi de montaj.
Evolventa este curba generată de un punct M al unei drepte generatoare, numite
ruletă, care se rostogoleşte fără alunecare pe un cerc, numit cerc de bază. În figura 5.5
se arată o familie de evolvente construite pentru diferite cercuri de bază.

Figura 5.5. Familie de evolvente

 Proprietăţile de bază ale evolventei sunt:

- punctul de rostogolire al dreptei generatoare se găseşte mereu pe cercul de
bază;
- originea evolventei este pe cercul de bază şi se desfăşoară spre exterior;
- orice punct al evolventei are raza de curbură egală cu lungimea arcului
peste care s-a rostogolit dreapta generatoare.
 Funcţia evolventică stabileşte ecuaţia caracteristică a evolventei.
Se consideră o evolventă, trasată dintr-un punct A situat pe cercul de bază, cu
centrul în O, având raza Rb, şi un punct oarecare M situat pe această evolventă (figura
5.6).
78 Transmisii mecanice

Figura 5.6. Funcţia evolventică

Dacă se uneşte punctul M cu centrul O al cercului de bază, segmentul OM
intersectează cercul de bază în punctul B. Din figură se observă că pentru o anumită
valoare Rb a razei cercului de bază, va rezulta o valoare determinată pentru arcul AB.
În continuare în punctul M de pe evolventă se trasează tangenta tt şi normala nn, care
este la rândul ei tangentă la cercul de bază în punctul N. Vor rezulta unghiurile  şi
 aşa cum se vede în figură. Cu precizările făcute se poate scrie:

arc AB  arc AN  arc BN

(5.9)

dar arc AN  MN din definiţia evolventei, iar arc BN  R b  şi deci rezultă:

arc AB  MN  R b 
(5.10)

Din triunghiul dreptunghic  OMN (unghiul N = 90 o ) se scrie:

MN  R b tg şi relaţia (5.10) devine:

arc AB  R b tg  R b 
(5.11)

Unghiul  format de raza OM cu tangenta la evolventă în punctul M, se

numeşte unghi de presiune al profilului în acel punct M. Unghiul  se va numi unghi
de angrenare, atunci când punctul M se găseşte pe cercul de divizare şi coincide cu
polul angrenării.
 Transmisii prin roţi dinţate 79

Pentru un cerc de bază având raza egală cu unitatea, R b  1 , relaţia (5.11) se

poate scrie:

 arc AB R b 1    tg   ,

sau notând  arc AB R b 1    ev   inv  ,

rezultă: ev   inv   tg  

(5.12)

unde: ev   inv  este funcţia evolventică, numindu-se evolvent de  ,

sau involut de  .
Pentru un arc de cerc de bază A x B x , având o rază oarecare R bx , mărimea
acestuia va fi:

arc A x B x  R bx ev 
(5.13)

Valorile funcţiei evolventice pentru diferite valori ale unghiului  sunt date în
tabele, le utilizându-se aşa cum se va vedea în continuare la calcule specifice ale
angrenajelor cu roţi dinţate.

5.4.3. Elemente geometrice ale roţilor dinţate cu profil evolventic

Se consideră două roţi dinţate, 1 şi 2, aflate în angrenare, aşa cum se vede în

figura 5.7, având centrele în O1 şi O2. Segmentul de dreaptă O1O2 , care uneşte cele
două centre, se numeşte linia centrelor, iar distanţa a dintre acestea, distanţa dintre
centre.
80 Transmisii mecanice

Figura 5.7. Elementele geometrice ale roţilor dinţate cu profil evolventic

 Se definesc următoarele cercuri:

 cercul de bază, cu diametrul db, pe care rostogolindu-se fără alunecare
o dreaptă, un punct al acesteia va descrie profilul evolventic al dintelui;
 cercul exterior, cu diametrul de, ce corespunde vârfurilor dinţilor;
 cercul interior, cu diametrul di, ce corespunde bazei dinţilor;
 cercul de divizare, cu diametrul dd, care serveşte la definirea
elementelor danturii;
 cercul de rulare sau de rostogolire, cu diametrul dr, după care are loc
rostogolirea reciprocă a roţilor fără alunecare în timpul procesului de angrenare, identic
cu cercul de divizare pentru angrenaje nedeplasate şi diferit pentru cele deplasate.
 Pasul danturii, p, reprezintă porţiunea din cercul de divizare egală cu distanţa dintre
două flancuri de acelaşi sens a doi dinţi consecutivi, definit de relaţia:
d d1, 2
p
z1, 2
(5.14)

unde: d d1, 2 reprezintă diametrele cercurilor de divizare ale roţilor 1 şi 2; z1, 2 -

numerele de dinţi ale aceloraşi roţi.
 Modulul, m , reprezintă lungimea măsurată pe diametrul de divizare ce corespunde
unui dinte a roţii şi se exprimă prin relaţia:
 Transmisii prin roţi dinţate 81

d d1, 2 p
m 
z1, 2 
(5.15)

 Cremaliera de referinţă defineşte forma şi profilul normal al danturilor roţilor

dinţate cu profil evolventic. Dacă una din roţile dinţate aflate în angrenare are raza
cercului de bază ce tinde la infinit, această roată se transformă în cremalieră sau
riglă dinţată, iar dreapta de rostogolire a cremalierei se suprapune cu tangenta TT,
numindu-se linie de referinţă. Profilul dinţilor cremalierei va fi de formă
trapezoidală, cu înclinarea flancurilor egală cu unghiul de angrenare  . În figura
5.8 se prezintă cremaliera de referinţă cu elementele sate geometrice definitorii.

Figura 5.8 Cremaliera de referinţă şi cremaliera generatoare.

Elementele care definesc cremaliera de referinţă sunt enumerate după cum

urmează (SR 915 – 1):
-  0  20o - unghiul profilului de referinţă;
- p 0  m - pasul de referinţă;
- m - modulul;
- h a  h *a m  m - înălţimea capului de referinţă;
- h *a = 1 - coeficientul capului de referinţă;
- c  c*m  0,25 m - jocul de referinţă la fund;
- c*  0,25 - coeficientul specific de la fundul dintelui;
- h f  h a  c  1,25 m - înălţimea piciorului dintelui
- h  h a  h f  2,25 m - înălţimea dintelui.

 Cremaliera generatoare (figura5.8) reprezintă negativul cremalierei de referinţă.

82 Transmisii mecanice

 Înălţimea dintelui, h este distanţa radială între cercul de vârf şi cel interior.

Figura 5.9. mărimile care definesc un dinte în secţiune

Din figura 5.9 se observă:

de  di
h sau h  h a  h f
2

unde: ha - este înălţimea capului dintelui iar h f este înălţimea piciorului dintelui. Din
figura 5.8 se deduce:

de  dd d  di
ha  şi h f  d
2 2

Pe baza precizărilor făcute, se pot scrie relaţiile care exprimă mărimile acestor
elemente geometrice pentru cele două roţi, astfel:

d d1  mz1 d d 2  mz 2
(5.16)
Admiţând h *a = 1 şi c*  0, 25 , se obţine h a  m şi h f  1,25 m , rezultând
în continuare:

d e1  d d1  2h a  m z1  2 d e 2  d d 2  2h a  m   z 2  2 
(5.17)

d i1  d d1  2h f  m z1  2,5 d i 2  d d 2  2h f  m z 2  2,5
(5.18)
 Transmisii prin roţi dinţate 83

d b1  d d1 cos  d b 2  d d 2 cos 
(5.19)

Distanţa dintre centrele O1 şi O 2 , O1O 2  a , va avea valoarea:

d d1  d d 2 m  z1  z 2 
a 
2 2
(5.20)

semnul “ – „ se utilizează pentru angrenaje interioare.

5.4.4.Elemente cinematice ale angrenajelor cu profil evolventic.

 Raportul de transmitere, i , conform relaţiilor (1.5) şi (1.6), ţinând seama şi de

relaţia (5.15), este:

1 n1 d d 2 mz 2 z 2
i     (5.21)
2 n 2 d d1 mz1 z1

 Linia de angrenare (e) reprezintă traiectoria descrisă de către poziţiile succesive de

contact dintre doi dinţi în timpul angrenării, care pentru angrenajele cu profil
evolventic este o dreaptă (figura 5.11), care coincide cu normala comună, NN la
profil în punctul de contact. Linia de angrenare este tangentă la cercurile de bază ale
celor două roţi aflate în angrenare în punctele K1 şi K 2

 Segmentul de angrenare g este porţiunea S1S2 din linia de angrenare pe care are
loc contactul efectiv între dinţi pe toată durata angrenării, adică din momentul
intrării în angrenare până în momentul ieşirii din angrenare (figura 5.10).

 Arcul de angrenare C1C1'  C 2C '2 este arcul măsurat pe cercul de rostogolire, ce

corespunde segmentului de angrenare S1S2 (figura 5.11), astfel că se poate scrie:

C1C1'  C 2 C '2  S1S2

(5.22)
84 Transmisii mecanice

Figura 5.10. Linia de angrenare

Figura 5.11. Segmentul de angrenare şi arcul de angrenare

 Transmisii prin roţi dinţate 85

 Gradul de acoperire  se defineşte ca fiind raportul dintre arcul de angrenare şi

pasul măsurat pe cercul de rostogolire:

arc C1C1'

p
(5.23)

Gradul de acoperire arată câte perechi de dinţi conjugaţi se află simultan în

contact în procesul de angrenare. Pentru ca angrenarea să se producă lin, fără şocuri
este necesar ca gradul de acoperire  să fie cât mai mare, se recomandă   1,3 .
Dacă ε < 1, angrenarea se produce cu şocuri, mişcarea nu este uniformă, deoarece în
momentul ieşirii din angrenare a unei perechi de dinţi conjugaţi, perechea următoare
încă nu a intrat în angrenare.
Mărimea gradului de acoperire se calculează cu ajutorul relaţiei:

R e21  R 2b1  R e22  R 2b1  a sin  r

 (5.24)
 m cos  0

 Interferenţa şi numărul minim de dinţi.

Se consideră doi dinţi conjugaţi
(figura 5.12), ale unor roţi dinţate
aflate în angrenare, cercul de rulare a
roţii 2 rostogolindu-se pe cercul de
rulare a roţii 1. Vârful V2 al dintelui
roţii 2, va descrie o traiectorie de
forma unei epicicloide alungite, care
va intersecta baza dintelui conjugat,
unde s-a efectuat şi o îngroşare din
cauza racordării. Dacă două roţi
dinţate ajung în această situaţie, ele se
vor bloca, iar dacă una din roţi (de
exemplu roata 2) este o sculă
aşchietoare şi cealaltă (roata 1),

Figura 5.12. Fenomenul de interferenţă.

semifabricatul ce se prelucrează, scula va subtăia dintele roţii 1 (conjugate) la bază

reducând rezistenţa sa tocmai acolo unde este cel mai solicitat. Angrenare nu mai
satisface legea fundamentală a angrenării cu toate consecinţele ce derivă de aici,
fenomenul se numeşte interferenţă. Interferenţa se poate evita prin stabilirea numărului
minim de dinţi mai mare decât z1 min , la care apare acest fenomen.
86 Transmisii mecanice

 Determinarea numărului minim de dinţi din condiţia evitării interferenţei.

Numărul minim de dinţi la un angrenaj oarecare se deduce pe baza figurii 5.13,
din condiţia limită de evitare a interferenţei, astfel ca punctele K1  S2 şi K 2  S1 să
se suprapună.

Figura 5.13. Condiţia geometrică pentru evitarea interferenţei la limită

Din figura 5.13 rezultă următoarele:

O 2 K1   K1K 2  2   O 2 K 2  2
(5.25)

unde: K1K 2  K1P  PK 2  R d1 sin   R d 2 sin 

şi O 2 K 2  R b 2  R d 2 cos 

efectuând înlocuirile în relaţia (5.25), rezultă:

O 2 K1   R d1 sin   R d 2 sin   2   R d 2 cos   2

de unde, după ridicare la pătrat şi efectuarea unor operaţii se obţine:

O 2 K1  R d2 2  2R d1R d 2 sin 2   R d21 sin 2 

 Transmisii prin roţi dinţate 87

mz1 m z2 z2
Înlocuind: R d1  ; R d2  ; şi i
2 2 z1

m z1
rezultă: O 2 K1  i 2  ( 2i  1) sin 2 
2
(5.26)

Pe de altă parte se poate scrie:

m z2
O 2 K1  R d 2  h a   h *a m
2
(5.27)

Egalând relaţiile (5.23) şi (5.24) rezultă:

m z1 2 m z2
i  (2i  1) sin 2    h *a m
2 2

notând z1  z1 min şi efectuând operaţiile, se obţine:

2h *a i 2  ( 2 i  1) sin 2   i
z1 min 
( 2 i  1) sin 2 
(5.28)

unde semnul „ – “ pentru angrenaj cilindric interior. Înlocuind h *a  1 , pentru diferite

valori ale unghiului de angrenare  şi diferite valori ale raportului de transmitere i, se
obţin diferite valori ale numărului minim de dinţi z1 min . La valoarea   20o şi
h *a  1 , se obţine: z1 min  17 .
În cazul angrenajului dintre o roată dinţată şi o cremalieră relaţia (5.25) se
simplifică, în sensul că z 2   , deci şi i   şi relaţia (5.25) devine:

2 h *a
z1 min 
sin 2 
(5.29)

5.4.5. Roţi dinţate şi angrenaje cu profil deplasat.

88 Transmisii mecanice

În procesul de danturare prin rostogolire a roţilor dinţate are loc o angrenare

între scula cremalieră prelucrătoare şi roata supusă prelucrării.
Dacă scula cremalieră pătrunde în semifabricat până când linia sa de referinţă
TT, din planul de divizare devine tangentă la cercul de divizare al roţii care se
prelucrează (figura 5.14), se obţine dantura evolventică normală, sau nedeplasată.

Figura 5.14. Angrenaje cu dantură nedeplasată

Dacă linia de referinţă TT nu este tangentă la cercul de divizare, se spune că

profilul este deplasat.
Prin deplasare de profil se înţelege distanţa, măsurată pe perpendiculara comună
între cercul (cilindrul) de divizare al unei roţi dinţate şi linia (planul) de referinţă al
cremalierei de referinţă, când cremaliera şi roata sunt suprapuse astfel încât flancurile
dinţilor roţii şi ale cremalierei sunt tangente.
Prin convenţie, deplasarea este pozitivă (+) dacă linia de referinţă este în
exteriorul cercului de divizare (figura 5.15) şi este negativă (-) dacă îl intersectează
(figura 5.16).

Figura 5.15. Deplasări pozitive de profil Figura 5.16. deplasări negative de profil
 Transmisii prin roţi dinţate 89

Raportul dintre deplasarea de profil, exprimată în mm şi modulul, m al roţii

dinţate se numeşte coeficientul deplasării de profil şi se notează cu „ x ”, respectiv:

 deplasare de profil roata 1  deplasare de profil roata 2

x1  x2 
m m
(5.30)

Deplasările pozitive au valorile: + m x1 , respectiv: + m x 2 pentru cele două

roţi, iar cele negative: - m x1 şi - m x 2 . Prin dantură respectiv roată dinţată plus,
sau dantură respectiv roată dinţată minus se înţelege dantura sau roata dinţată
deplasată, cu deplasare de profil pozitivă, respectiv negativă.
În urma deplasării de profil se modifică şi unghiul de angrenare, care devine:
r  0 .
Angrenajul realizat cu două roţi dinţate dintre care una este deplasată pozitiv
şi cealaltă negativă, având deplasările profilelor egale în valoare absolută
x1   x 2  0 , se numeşte angrenaj zero deplasat.
Angrenajul la care x1  x 2  0 , deplasările sunt în general diferite, putând fi
pozitive sau negative, în funcţie de cerinţe. La danturi deplasate pozitiv dinţii se
îngroaşă iar la cele deplasate negativ se subţiază, în consecinţă la deplasările pozitive
angrenarea nu se mai poate realiza decât prin mărirea distanţei iniţiale dintre axele
roţilor de la a0 la a, iar la deplasările negative prin reducerea acestei distanţe, adică:

m  z1  z 2 
a  a0   a   a
2
(5.31)

Între mărimile a , a 0 , şi unghiurile  0 şi  r există relaţia:

cos  0 m  z1  z 2  cos  0
a  a0  
cos  r 2 cos  r
(5.32)

Mărimea a cu care creşte sau se micşorează distanţa dintre axe se determină în

funcţie de mărimea deplasării profilului putând fi exprimat în funcţie de modul:

a  m
(5.33)
90 Transmisii mecanice

unde  este un coeficient de exprimare a variaţiei distanţei dintre centre în funcţie de

modul.
Principalele avantaje ale profilelor deplasate sunt:

 Se pot realiza roţi dinţate cu număr de dinţi mai redus fără a se produce
interferenţă;
 Realizarea unor distanţe între axe a impuse, care diferă de
m  z1  z 2 
a0  a;
2
 Creşterea capacităţii portante la încovoiere a dinţilor şi la solicitarea de
contact a flancurilor;
 Creşterea gradului de acoperire al angrenajului;
 Creşterea durabilităţii angrenajului, prin reducerea uzurii.

Alegerea coeficienţilor de deplasare x1 şi x 2 este o problemă complexă, fiind

limitată de mai mulţi factori, unii chiar contradictorii. Dintre factorii de influenţă se
amintesc: interferenţa la baza dintelui, gradul de acoperire, evitarea ascuţirii capului
dintelui, etc. Grafic aceste limitări închid un contur (figura 5.17), numit contur de
blocare. În interiorul acestui contur de blocare se pot alege coeficienţii de deplasare
x1 şi x 2 care permite o bună funcţionare a angrenajului.

Figura 5.17 Contur de blocare pentru diferite perechi de dinţi [1]

Pentru alegerea coeficienţilor de deplasare x1 şi x 2 , ISO recomandă pentru:

 Transmisii prin roţi dinţate 91

z1  30 , angrenaje zero  x1  x 2  0 

z1 < 30; z1  z2 > 60; angrenaj zero deplasat, x1   x 2  0,03 30  z1 

z1 < 30; z1  z2 < 60; z1 <10; x1 , 2  0,03 30  z1 2 

z1  z 2 < 30 ; x1  x 2  0,90

Succesiunea calculelor de definire a angrenajului se prezintă în continuare:

 Pentru angrenajele cilindrice cu dinţi drepţi, având distanţa dintre centre a 0

rezultată din calculul de rezistenţă, se admite iniţial angrenaj zero sau zero deplasat,
rezultând numerele de dinţi şi modulul:

2a0
z 2  i  z1 şi m
z1  z 2
(5.34)

modulul m se va rotunji la o valoare standardizată, dar care se încadrează în acelaşi

timp în condiţia:

b
m   5...15
m

 Se modifică distanţa dintre centre de la a 0 la a r standardizată, modificându-se

concomitent şi unghiul de angrenare de la  0 la  r
 Se determină unghiul de angrenare  r , rezultat după adoptarea valorii
standardizate a distanţei dintre axe din relaţia (5.32):

 m  z1  z 2  
 r  arccos  cos 
 2ar 
(5.35)

 Se determină suma deplasărilor specifice de profil x1  x 2 , astfel:

92 Transmisii mecanice

inv  r  inv 0
x1  x 2   z1  z 2 
2 tg 0
(5.36)

În continuare se adoptă x1 şi x 2 în aşa fel ca ele să se încadreze în limitele

generării danturii.
 Distanţa dintre axe, a r :
cos  0
ar  a0
cos  r
(5.37)
 Diametrele de divizare, d d 1, 2 :

d d 1, 2  m z1, 2
(5.38)

 Diametrele de rostogolire, d r 1, 2 :

cos  0
dr 1, 2  m z1, 2
cos  r
(5.39)

 Diametrele de vârf, d e 1, 2 :

   
d e 1, 2  d d 1, 2  2 m h *a  x1, 2  m z1, 2  2 h *a  x1, 2 
(5.40)

 Diametrele interioare, d i 1, 2 :

  
d i 1, 2  d d 1, 2  2m h *a  c*  x1, 2  m z1, 2  2(h *a  c*  x1, 2 ) 
(5.41)

 Diametrele cercului de bază, d b 1, 2 :

d b 1, 2  d d 1, 2 cos  0
(5.42)

5.5. Calculul de rezistenţă al angrenajelor

 Transmisii prin roţi dinţate 93

Calculul de rezistenţă a angrenajelor se efectuează cu scopul determinării

dimensiunilor roţilor dinţate, sau a verificării celor existente, în concordanţă cu
solicitările la care ele sunt supuse în diferite regimuri de funcţionare şi cu
caracteristicile de rezistenţă ale materialelor din care acestea se execută.

5.5.1. Cauzele ieşirii din uz a angrenajelor

Cauzele ieşirii din uz a angrenajelor se pot grupa în două categorii de bază şi anume:
 ruperea dinţilor;
 distrugerea flancurilor.

Ruperea dinţilor este un mod periculos de deteriorare a roţilor dinţate şi a

angrenajelor în ansamblu, uneori chiar a altor organe de maşini conexe, ea fiind
cauzată de în principal de:
- suprasarcini cu acţiune statică sau prin şoc;
- oboseala materialului dinţilor.
Ruperea dinţilor prin suprasarcini se datorează unor supraîncărcări, de regulă
prin şoc, suprafaţa de rupere fiind zgrunţuroasă caracteristică (figura 5.18).

Figura 5.18. Ruperea dinţilor prin suprasarcini

Ruperea dinţilor se poate datora şi unor tratamente de călire-revenire incorecte,
când se rup porţiuni din vârfurile acestora.
Ruperea dinţilor prin oboseală este cauzată de solicitarea la încovoiere după un
ciclu pulsator atunci când angrenează o pereche de roţi dinţate sau alternant simetric
atunci când roata dinţată este intermediară, angrenând în acelaşi timp cu două roţi
dinţate. Încovoierea pulsatorie sau alternantă a dintelui poate conduce după un număr
relativ mare de cicluri la formarea unor fisuri de oboseală în zona de racordare a
dintelui la corpul roţii (figura 5.19), unde are loc şi o concentrare puternică de eforturi
cauzată de variaţia de secţiune. Aceste fisuri se dezvoltă în timp, până la producerea
ruperii. Suprafaţa de rupere este caracteristică ruperii prin oboseală, având o porţiune
netedă cauzată de oboseală şi una zgrunţuroasă cauzată de ruperea în stadiul final. Ca
94 Transmisii mecanice

măsuri de prevenire sau de limitare a acestor cauze se amintesc: deplasări pozitive de

profil, racordarea dintelui la corpul roţii cu rază mare, adoptarea unor module mari,
utilizarea unor materiale cu rezistenţă ridicată şi a unor tratamente termice care conduc
la mărirea rezistenţei la oboseală.

Figura 5.19. Ruperea dinţilor prin oboseală

Distrugerea flancurilor dinţilor este cauzată de următorii factori:
 oboseala superficială a suprafeţei active de contact dintre dinţi;
 griparea;
 uzarea abrazivă;
 deformaţia plastică a flancurilor;
Oboseala superficială reprezintă principala cauză de distrugere a flancurilor
dinţilor, ce costă în desprinderi locale de material de pe flancuri şi formarea
concomitentă a unor adâncituri denumite şi ciupituri. Cauza formării adânciturilor este
oboseala materialului roţii în stratul superficial al flancurilor dinţilor, determinată de
mărimea solicitării de contact şi de numărul de cicluri de solicitare. Prin solicitarea de
contact dintre dinţii conjugaţi, în timpul funcţionării între flancuri iau naştere forţe de
frecare de alunecare, ale căror mărime creşte în condiţiile unor ungeri defectuoase.
Aceste forţe de frecare determină deformaţii ale stratului superficial în sensul lor de
acţiune, care prin repetarea lor ciclică provoacă apariţia unor fisuri, care cresc în timp
şi ca urmare a presiunii hidrostatice a lubrifiantului presat în ele. După unirea mai
multor fisuri între ele se produc desprinderi de material (ciupituri). Zona în care apar
cele mai multe fisuri este în vecinătatea cercului de rostogolire, deoarece în această
zonă forţa de frecare este maximă. Mărirea rezistenţei flancurilor la oboseală
superficială se poate obţine prin: deplasări de profil, durificarea flancurilor prin călire
superficială, prin cementare sau nitrurare, respectiv utilizând lubrifianţi de calitate
superioară cu viscozitate ridicată.
Griparea este deteriorare a flancurilor dinţilor, ce constă în formarea unor
adâncituri spre vârful acestora, din cauza unor suduri locale între flancuri, produse de
solicitările de contact şi de cele termice ridicate din lipsa, sau insuficienţa
lubrifiantului, în special la viteze mari.
Uzarea abrazivă apare în angrenajele deschise, care lucrează în medii impure,
prin pătrunderea unor particule abrazive între dinţi.
 Transmisii prin roţi dinţate 95

Deformaţia plastică a dinţilor (figura 5.20) se produce în cazul unor solicitări

mari şi a unor durităţi reduse (fără tratament termic sau termochimic de durificare) ale
flancurilor.

Figura 5.20. Distrugerea dinţilor prin deformare plastică

5.5.2. Ipoteze preliminare de calcul

Pentru proiectarea unui angrenaj este necesar să se cunoască următoarele date:

- caracteristica de încărcare, numită şi curba de sarcină în cazul sarcinilor variabile, ce
reprezintă dependenţa de timp a mărimii puterii rezistente P  f  t  , sau a unei alte
mărimi echivalente, ca momentul rezistent, sau forţa rezistentă, iar în cazul sarcinilor
constante, puterea nominală PN , respectiv momentul nominal, sau forţa nominală;
- condiţii cinematice exprimate prin turaţia de intrare n1 şi raportul de transmitere
i;
- cerinţe funcţionale, ca: durabilitate, regim de lucru, precizie cinematică, nivel de
zgomot, condiţii de angrenare (simplă sau multiplă);
- dimensiuni de gabarit limitative după caz.
Ţinând seama de faptul că regimul real de funcţionare diferă de cel ideal pentru
care s-au stabilit relaţiile de calcul, respectiv sarcinile au un caracter variabil,
încărcarea dinţilor este neuniformă, angrenarea are loc cu şocuri, există imprecizii de
execuţie, în calcule se va lucra cu o mărime convenţională de calcul Pc a puterii.
Mărimea puterii convenţionale de calcul, Pc rezultă prin majorarea valorii nominale cu
coeficienţi ce ţin seama de condiţiile reale de încărcare şi funcţionare.
Puterea (sarcina) nominală Pn, este dată în temă, fie ca o mărime constantă, fie
ea se determină din caracteristica de încărcare, în cazul sarcinilor variabile în timp. În
acest ultim caz, pe baza curbei de sarcină P  f  t  , şi a histogramei corespunzătoare
(figura 5.21)
96 Transmisii mecanice

Figura 5.21.Curba de sarcină

se calculează puterea nominală Pn cu relaţia:

n

P t 2
i i
Pn  i 1
n
;
t
i 1
i

(5.43)
unde: Pi şi t i sunt arătate în figura 5.21.

Puterea de calcul Pc , se obţine din puterea nominală care se înmulţeşte cu un

coeficient k , denumit coeficientul sarcinii de calcul. Rezultă deci:

Pc  k Pn
(5.44)

Coeficientul sarcinii de calcul, k se obţine din alţi coeficienţi ce ţin seama de

condiţiile reale de încărcare şi funcţionare, astfel [19]:

ksk bk d
k
k
(5.45)

unde: - k s - este un coeficient de suprasarcină, k s  1...2,25 , în funcţie de tipul de

maşină din care face parte;

- k b - coeficientul de neuniformitate a repartizării sarcinii pe lăţimea dintelui,

care ţine seama de abaterea de la paralelismul arborilor, a deformaţiilor, etc,
 Transmisii prin roţi dinţate 97

k b  1...1,45 în funcţie de lăţimea roţilor şi a modului de rezemare a roţilor pe

arbori;

- k d - coeficientul dinamic al angrenării, ce ţine seama de solicitarea dinamică a

dinţilor din cauza jocurilor dintre flancurile roţilor conducătoare şi conduse,
k d  1...1,6 în funcţie de clasa de precizie şi de viteză;

- k  - coeficientul gradului de acoperire, k    la clase de precizie mai

scăzute, şi k    0,75...0,85  la precizii ridicate (clasele 6,7…).

În procesul de transmitere a puterii, de la roata conducătoare la cea condusă prin

intermediul dinţilor aflaţi în angrenare, asupra dinţilor va acţiona o forţă Fn normală
la profilul evolventic al dinţilor în punctul de contact, respectiv după direcţia liniei de
angrenare (figura 5.22)

Figura 5.22. Forţele dintre dinţii aflaţi în angrenare

Din figura 5.22 se observă componentele forţei normale Fn şi anume: forţa

tangenţială Fnt , acţionând tangent la cercul de rostogolire în punctul de contact
dintre dinţi şi forţa radială Fnr , orientat după direcţia centrelor. Din figura 5.21 se
deduce:

Fnt  Fn cos 
98 Transmisii mecanice

respectiv: Fnr  Fn sin 

(5.46)

La rândul său forţa tangenţială Fnt se determină cu ajutorul relaţiilor

cunoscute:

2M r 1, 2 2Pn
Fnt  
d d 1, 2 d d 1, 2 1, 2
(5.47)

sau dacă se exprimă d d1 în funcţie de a 0 , rezultă:

d d1  d d 2 d d1
a0    i  1
2 2

2a0
de unde se obţine d d1 , d d1  ; (semnul minus pentru angrenaje interioare),
i 1
relaţia (5.47) devine:

Fnt 
 i  1 M r1   i  1 Pn
a0 a0 1
(5.48)

Dacă se ţine seama de relaţia dintre turaţia n şi viteza unghiulară  , şi dacă în

relaţia (5.46) puterea se exprimă în kW , turaţia în rot/min iar lungimile în cm, rezultă
expresia forţei tangenţiale Fnt în [daN] :

 i  1 Pn
Fnt  95500  daN 
a 0 n1
(5.49)

Ţinând seama de relaţia (5.42), rezultă valoarea de calcul a forţei Fnt c :

Fnt c  95500
 i  1 kPn
[daN]
a 0 n1
(5.50)
 Transmisii prin roţi dinţate 99

5.5.3. Calculul dinţilor la rupere prin oboseală

Componenta tangenţială, Fnt a forţei normale pe profilul dintelui, Fn , definit

prin relaţia (5.44), va solicita dintele la încovoiere, iar componenta radială, Fnr la
compresiune.
Calculul dinţilor la solicitarea de încovoiere se efectuează în ipoteza că dintele
real se asimilează cu o bară încastrată în corpul roţii şi liberă la celălalt, fiind solicitat
de către forţa Fn , aşa cum se arată în figura 5.23.
Efortul unitar de încovoiere, i va fi:

M i Fnt h Fn cos 
i   
Wz b l2 bpy
6
(5.51)

unde: M i - este momentul încovoietor; Wz - modul de rezistenţă; mărimile h , b, l

sunt arătate în figura 5.22; p - pasul danturii; y - un coeficient rezultat din relaţia
(5.49), care se numeşte coeficient de formă. Înlocuind: h  1p ; l   2 p , rezultă:

 22
y
61 cos 
(5.52)
100 Transmisii mecanice

Fig.5.23. Solicitarea dinţilor

Din relaţia (5.49) se scrie:

Fn  i b p y
(5.53)

Ţinând seama de relaţiile (5.46) , (5.50) şi (5.53), rezultă:

i b p y  95500
 i  1 k Pn
a n1
(5.54)

2a
Substituind: b  a a ; p   m  ;  a  0,12...0,16 , [9] (este un
z1  i  1
coeficient de lăţime) în relaţia (5.54) rezultă:
 Transmisii prin roţi dinţate 101

k  i  1 Pn
a nec  25 3  cm
n1y a ai
(5.55)

unde: ai este rezistenţa admisibilă la rupere prin oboseală. Valoarea rezistenţei la
oboseală ai se determină ţinând seama de faptul că ciclul de solicitare al dintelui este
pulsator, sau alternant simetric (în cazul angrenării duble).

5.5.4. Calculul dinţilor la solicitarea de contact a flancurilor.

Oboseala straturilor superficiale ale flancurilor dinţilor, este o altă cauză ce

determină ieşirea din uz a angrenajelor, fenomen ce se produce după un anumit număr
de cicluri de solicitare.
Valoarea solicitării de contact,  k se determină cu ajutorul relaţiei lui Hertz
pentru suprafeţe cilindrice, prezentată în capitolul 2:

Fn E
 k  0,418
b
(5.56)

unde: Fn , E, b sunt mărimi arătate anterior, iar  este raza de curbură

echivalentă.
Raza de curbură echivalentă,  se determină astfel:

1 1 1
 
 1 2
(5.57)

unde: 1 şi  2 conform figurii 5.24:

102 Transmisii mecanice

Figura 5.24. Razele de curbură echivalente

d r1 dr2
1  sin  , 2  sin 
2 2
(5.58)

Astfel relaţia (5.55) devine:

1

2

2

2 i 1

 i  1 2
 d r1 sin  d r 2 sin  d r1 sin  i a i sin 
(5.59)

2a
unde s-a substituit d r1 
 i  1

Forţa normală Fn s-a exprimat anterior, (relaţiile 5.46 şi 5.50), şi ridicând la

pătrat relaţia (5.57) rezultă:

 2k   0,418
2  i  1 3 95500 k Pn
a 2 n1 i b sin  cos 

sau înlocuind : b   a a , şi efectuându-se operaţiile se obţine în final:

 Transmisii prin roţi dinţate 103
2
 228  k Pn
a   i  1 3  
  ak  i n1  a
(5.60)

5.5.5. Concluzii.

Capacitatea portantă a unui angrenaj cilindric cu roţi dinţate se poate exprima fie
m
prin modulul m, fie prin distanţa dintre axe a, conform relaţiei: a   z1  z 2  , de
2
unde se poate deduce:
 pentru aceeaşi valoare a distanţei dintre axe a se preferă module mai mici şi
numere de dinţi mai mari, astfel creşte gradul de acoperire  , cu toate avantajele ce
decurg de aici (mers liniştit, funcţionare silenţioasă, etc.);
 se reduc costurile de prelucrare (care scad proporţional cu scăderea modulului);
 se reduce pericolul gripării, care apare mai frecvent la module mari şi numere de
dinţi mici;
 din condiţia de egală rezistenţă la cele două solicitări, cea de rupere a dinţilor prin
oboseală şi cea de oboseală superficială a flancurilor se poate de duce numărul de
dinţi optim pentru pinion, numit numărul critic de dinţi, z  z cr , pentru ca dintele
să fie solicitat la limită pentru ambele cazuri. Dacă z < z cr , dintele calculat la
oboseală superficială a flancurilor va rezista şi la ruperea prin oboseală. Dacă z >
z cr , dintele calculat la rupere prin oboseală, va rezista şi la solicitarea de contact.

5.6. Creşterea capacităţii portante a angrenajelor cilindrice evolventice

Măsurile care conduc la creşterea capacităţii portante ale angrenajelor sunt de

natură geometrică, de natură tehnologică şi de exploatare.
Pentru aprecierea eficienţei măsurilor de creştere a capacităţii portante se
folosesc
următorii parametrii:
 Încărcarea specifică a angrenajului, W, definit prin relaţia:
Ft
W (5.61)
b d d1

unde: Ft - este forţa tangenţială în angrenaj; produsul b d d1 este suprafaţa

diametrală a pinionului; d d1 - diametrul de divizare; b - lăţimea de contact a roţii mai
înguste a angrenajului;
104 Transmisii mecanice

 Încărcarea relativă a angrenajului,  k , definit ca raportul încărcărilor

specifice al angrenajelor la care s-a efectuat o anumită modificare de creştere a
capacităţii portante, Wmod şi a angrenajului de referinţă, Wref :

Wmod
k 
Wref
(5.62)

Se menţionează faptul că cele două angrenaje diferă numai sub aspectul

modificării a cărei influenţă se analizează.
Măsurile de natură geometrică care contribuie semnificativ la creşterea
capacităţii portante sunt:
 utilizarea roţilor dinţate cu dinţi înclinaţi, care au capacităţi portante mai mari
decât cele cu dinţi drepţi cu 10...30 % , respectiv, k  1,1...1,3 , [15]
 deplasări de profil, rezultând:

 k  1,3 la angrenajele zero deplasate;

sin 2
k   1,4 la angrenaje deplasate;
sin 2 0

k  1,46...1,57 la angrenaje cu polul în zona angrenării

duble;

 alegerea corectă a modului, rezultând creşterea rezistenţei bazei dinţilor;

k  1,6

 modificarea coeficientului de referinţă al capului dintelui, rezultând, [15]:

k  1,3..1,5

Măsurile de proiectare se referă în mod deosebit la alegerea încărcărilor

specifice W la solicitarea de contact, care pentru calculele de predimensionare se pot
alege astfel:
 Transmisii prin roţi dinţate 105

 pentru angrenaje în clasa de precizie 7, din oţeluri aliate îmbunătăţite la

250...270 HBS, W  0,08...0,12 daN mm 2 ;
 pentru angrenaje în clasa de precizie 6, rectificate şi lepuite din oţeluri aliate
îmbunătăţite la 250...270 HBS , W  0,2 daN mm 2 ;
 pentru încărcări cu 20...30 % mai mari pentru angrenaje cu tehnologii
diferenţiate la pinion şi la roată, W  0,15...0,25 daN mm 2 ;
 pentru angrenaje nitrurate dur (în mediu gazos sau ionic) în clasa de precizie 6,
W  0, 4...0,6 daN mm 2
 pentru angrenaje cementate, rectificate în clasa 6 de precizie,
W  0,5...0,8 daN mm 2 ;

Valorile prezentate sunt valabile pentru angrenaje cu arbori şi lagăre rigide, cu

lăţimi, b max  0,4 a , pentru primele trei cazuri şi cu b max  0,25 a pentru
angrenaje durificate, unde a este distanţa dintre axe.
Măsurile de natură tehnologică se referă la materiale şi tratamente termice,
respectiv la preciza de execuţie. Astfel:
 utilizarea materialelor cu rezistenţe mecanice ridicate (aliate cu crom, nichel,
mangan, titan);
 creşterea durităţii materialului roţilor contribuie sigur la creşterea capacităţii
portante;
 tratamentul termic asigură o creştere considerabilă a capacităţii portante de până
la 3,5 ori;
 diferenţierea durităţilor roţilor (de exemplu pinion durificat şi rectificat, iar roata
îmbunătăţită şi frezată) conduce la dublarea capacităţii portante;
 reducerea sau eliminarea erorilor de execuţie (eroarea de direcţie, de profil,
rugozitatea flancurilor) are influenţa cea mai mare la creşterea capacităţii
portante;

Măsurile de exploatare
 asigurarea unei ungeri cu uleiuri vâscoase sau aditivate;
 respectarea prescripţiilor de încărcare menţionate.