Sunteți pe pagina 1din 4

onas Gardell

3 x Jonas Gardell - teatru

Editura Vremea, 2006

Selecţie şi traducere din limba suedeză de Carmen Vioreanu

*****

Intro

Jonas Gardell (n. 1963, Stockholm) este scriitor, dramaturg, actor de comedie stand-up, poet, scenarist de film şi artist suedez.

Jonas Gardell e, într-un mod greu descriptibil şi prescriptibil, un autor (dramatic, de literatură şi de spectacol) foarte crud, care nu se iubeşte şi nu se cruţă - nici pe sine, nici pe personaje şi cu atât mai puţin pe spectatorul-cititor.

Montată de două ori într-un interval de şase luni (o dată la Arad, o dată la Bucureşti), Cheek to cheek nu e prima piesă a lui Gardell ajunsă pe o scenă românească: monologul Şeherezada(despre avatarurile existenţiale ale homosexualităţii) a avut parte
întâi de-o lectură (cu Marcel Iureş) la La Scena, apoi de un spectacol (cu Virgil Aioanei, în mini-stagiunea Persona de la Studioul Toaca), amândouă în regia Adrianei Zaharia, iar la Bulandra s-a lecturat (pe lângăCheek to cheek, în versiunea Anei
Mărgineanu) Iadul este amintirea fără puterea de a mai putea schimba ceva (o dramă a sufocării familiale), regizat de Radu Apostol.

În piesele de teatru, la fel ca-n cărţile lui pseudo-autobiografice (Copilăria unui comic, Un OZN îşi face intrarea, traduse, şi ele, tot de Carmen Vioreanu şi publicate la Vremea), obsesiile lui Gardell sunt constante - spectacolul ca substitut degradat şi
degradant al vieţii, descompunerea corpului şi a sufletului (există o palpabilă teamă de bătrâneţe şi neputinţă în textele lui), tribulaţiile unei sexualităţi captive, în egală măsură homo- şi hetero-sexuală. Totul,într-un melanj (auto)ironic şi biciuitor, lipsit de
compasiune pentru lumea pe care el însuşi o construieşte."

(Iulia Popovici)

Cheek to cheek

Reprezentaţii în România

 Martie 2004 Teatrul Bulandra (Sala Izvor)

Spectacol-lectură
Regia: Ana Mărgineanu
Distribuţia: Ragnar Rönn - Ion Caramitru, Margareta - Magda Catone, Angela - Maria Ploae, Erika - Adriana Şchiopu, Preotul - Dan Chiriac, Eva - Antoaneta Cojocaru, Håkan - Toma Dănilă, Lisa - Isabela Neamţu, Gunnel - Ada Simionică

 Decembrie 2004 - premieră Teatrul de Stat "Ioan Slavici" Arad (Sala Studio)

Regia: Ana Mărgineanu
Distribuţia: Ragnar Rönn - Ovidiu Ghiniţă, Margareta - Adriana Ghiniţă, Erika - Oltea Blaga, Angela - Liliana Balica, Håkan - Andrei Elek, Eva - Angela Petrean, Lisa - Mariana Tofan Arcereanu, Gunnel - Mariana Dănilă
Scenografia: Ana Isbăşescu
Coregrafia: Florin Fieroiu
Concept muzical: Dorina Crişan Rusu
(Spectacolul va fi jucat până la sfârşitul stagiunii 2006-2007)

 Mai 2005 - premieră Teatrul Nottara Bucureşti (Sala Horia Lovinescu)

Regia: Radu Afrim
Distribuţia: Ragnar Rönn - Constantin Cojocaru, Margareta - Emilia Dobrin, Angela - Victoria Cociaş, Erika - Crenguţa Hariton, Håkan - Gabriel Răuţă, Eva / Prima fată - Gabriela Crişu, Lisa / A doua fată - Ioana Calotă, Chelnerul - Alin Teglaş
Scenografia: Alina Herescu
Muzică originală şi sound design: Vlaicu Golcea
(Spectacolul va fi jucat până la sfârşitul stagiunii 2006-2007)

Personaje:
Margareta
Ragnar
Erika
Angela
Håkan
Eva
Lisa
Gunnel
Preoteasa
Prima fată
A doua fată

Prolog

Plouă. Plouă tot timpul. O înmormântare. Mată, cenuşie, fără contururi. Familia îndoliată  s-a  adunat în jurul gropii în care este coborât sicriul. Sunt îmbrăcaţi în negru. Ies la iveală, din ceaţă. Chipurile le sunt încordate, crispate, biciuite. Nici un sunet.
Haine de doliu. Grele, negre, grave. Cei îndoliaţi stau cu capul plecat, spatele drept.

Scena 1

Acasă la Margareta.

Margareta stă lângă canapeaua de piele. Are în mână un pahar de campari. Masă de sticlă fumurie. Televizorul e aprins. Fără interes, Margareta aruncă un ochi la program, ia o înghiţitură din pahar, se strâmbă când înghite. Se duce la fereastră, păşeşte
mai întâi pe covor, apoi pe parchet. Când trece peste parchet, tropăie. Are pantofi de step  roşu-rubin. Afară se zăresc picături de ploaie prin conul izolat de lumină al stâlpului de felinar. E seară. Margareta se uită pe fereastră. Cu fruntea strâns lipită de
geamul rece. Stă aşa mult timp, se uită în gol pe fereastră, pe stradă. De parcă ar căuta ceva. De parcă ar aştepta pe cineva. Ceva care nu există. Cineva care nu vine. Pe urmă suspină şi se întoarce cu faţa la cameră, îşi îndreaptă hainele, dă drumul la un
mini casetofon de pe pervazul ferestrei: Bing Crosby, "Cheek to cheek". Anevoios, şi cu oarecare tristeţe, Margareta începe să danseze step. Clac clic clac. Clic clic clic fac tocurile. "Heaven, I'm in heaven, and my heart beats so that I can hardly speak..."
Închide ochii şi dansează.
Scena 2

Pe scena unui bar.

Încăperea e un bar jerpelit cu pereţii acoperiţi de catifea roşie, impregnaţi cu fum de ţigară de decenii. În faţa scenei mici în formă de semicerc sunt îngrămădite mese şi scaune. Pe scenă, în faţa fundalului de beteală aurie, se află Ragnar Rönn   într-
o  rochie scumpă, brodată cu ştrasuri, perle de sticlă şi paiete. Cu mâinile întinse, cu o atitudine teatrală afectată, primeşte aplauzele publicului imaginar. Fără  să-şi  tragă mâinile în jos, începe să vorbească.

RAGNAR: Nevoia noastră de mângâiere e infinită. De aceea mă aflu eu aici. Pentru voi şi pentru mine. Nevoia mea de dragoste nu cunoaşte limite. De aceea mă aflu eu aici. Pregătit să cad din nou, pregătit să fiu călcat în picioare din nou. Şi iar şi iar şi iar,
până nu mai rămâne nimic, în afară de dorinţa fierbinte care licăreşte nostalgic pe cer, ca o stea strălucitoare, intangibilă. (Întrerupe atitudinea serioasă, îşi lasă mâinile în jos.) Cum vi se pare rochia? Amcusut-o singur. Tot ce fac, fac cu pasiune. Îmi ard
viaţa la ambele capete, nu e fascinant? Acum, câteva aplauze pentru rochie, dragii mei. (Îmbie publicul imaginar la aplauze.) Ce vreţi să auziţi acum? Un cântec sau un banc porcos? Un banc porcos? O, ce clasă are publicul acesta, să nu veniţi să-
mi spuneţi altceva. Un banc porcos, aşadar! Să faci sex cu mine e ca şi cum ai avea o experienţă soră cu moartea. Te afli într-un tunel lung şi întunecat, şi când ţi-e lumea mai dragă, dai de mine! Ce-mi daţi pentru asta, î? Ei! (Mormăie.) Chiar dacă eu
poate consider că încep să fiu prea bătrân pentru genul acesta de glume... Şi aici cântăm... (Verifică în manuscris, clipeşte.) Nu înţeleg, e întuneric aici sau ce e? (Pauză.) Get Happy, asta cântăm. Dar ce drăguţ. (Fredonează şi marchează paşii.)
"Everybody come on, get happy. (Pauză.) Forget your troubles, come on, get happy. (Pauză.) Sing Halleluhja, come on, get happy. Get ready for Judgement's Day. (Se opreşte din cântat.) Judgement's Day. Fireşte. Îl ştim. (Citeşte în manuscris.) Şi pe
urmă ne facem un cocktail. Şi pe urmă spunem: Odată eram cel mai talentat actor din regat, acum sunt doar cel mai urât. (Întrerupe.) Nu, asta nu e bună! Mă simt ridicol. Să tai replica asta? Håkan?

Håkan stă la o masă lângă scenă. Mănâncă un sandviş cu caşcaval. La câţiva metri în spatele lui, la un mixer de lumini, se află un tehnician. Când Ragnar pronunţă Håkan, acesta îşi încrucişează mâinile peste piept şi îşi drege vocea. Încearcă să pară
autoritar.

HÅKAN: Ei, nu-i mai rea decât altele?

RAGNAR: Da, dar, o poantă, un sens, ce dracu', Håkan! Al naibii de ieftin!

HÅKAN: Mda, pentru asta plăteşte publicul.

ANGELA: (voice over.) În plus, ăsta este singurul lucru de care eşti în stare.

RAGNAR: Cine e? (clipeşte ca să vadă, Angela, care până acum a stat la intrare şi a privit în tăcere repetiţia, se îndreaptă spre Ragnar.) Aha, tu erai. Auzi, ai grijă la limba aia. Fac show-ul ăsta pentru că este cel mai interesant lucru artistic pe care îl pot
face.

ANGELA: Vorbărie de rahat. Asta e singura chestie pe care te lasă s-o faci. Dacă nu ţi-ai trage zdreanţa aia pe tine, nu te-ar lăsa să urci pe scenă.

RAGNAR: Nu-i adevărat.

ANGELA: De zece ani încoace e extrem de adevărat. În plus, n-o să râdă nimeni la bancul tău porcos.

RAGNAR: Ei na, de ce?

ANGELA: Eu nu-l înţeleg.

RAGNAR: Ce anume nu înţelegi? Să faci sex cu mine e ca şi cum ai avea o experienţă soră cu moartea! E foarte amuzant. Nu-i aşa, Håkan?

HÅKAN: Da, da.

RAGNAR: Cumplit de amuzant. Explică tu ce anume e amuzant, Håkan!

HÅKAN: Deci, e o poveste în genul: ai auzit despre cel care tocmai satisfăcea o femeie cu, da, cu mâna, şi îşi pierde inelul, acolo, înăuntru, dacă înţelegi, după care îşi bagă toată mâna ca să caute, şi pe urmă tot braţul, şi pe urmă dispare acolo înăuntru,
aşa, pur şi simplu, şi cum se plimbă aşa, înăuntru, se întâlneşte cu un bărbat, pe care-l întreabă: "Mi-ai văzut inelul?" Iar celălalt răspunde: "Mi-ai văzut detaşamentul de cercetaşi?" (Chicoteşte, se uită la Angela, pe urmă la Ragnar.)

ANGELA: (Fără cel mai mic gest.) Ăsta a fost mai amuzant, în orice caz.

RAGNAR: Asta doar fiindcă e vechi. Uzat. Fumat.

ANGELA: Aha, exact ca noi toţi. Ar fi aşa de ciudat?

RAGNAR: (Pocneşte din degete.) A fost bun! "Exact ca noi toţi." Pe ăsta am putea să-l băgăm. Mai întâi un banc prost, şi pe urmă: "Aş, e vechi. Uzat. Fumat." Şi pe urmă brusc serios, cu privirea drept în public: "Exact ca noi toţi. Şi cine nu e, o să
devină." Şi pe urmă cântămL'accordien a lui Piaf. (Fredonează o strofă.) E bună. Îl cumpărăm.

HÅKAN: Nu, nu-l cumpărăm.

RAGNAR: Ba da, îl cumpărăm. Mulţumesc, Angela!

HÅKAN: Mai vedem.

ANGELA: Te urăsc.

RAGNAR: Mulţumesc că ai venit, Angela, părerea ta e atât de importantă pentru mine. (Se întoarce demonstrativ cu spatele la Angela, pentru a marca faptul că audienţa  s-a  încheiat. Către Håkan:) Şi ce fac după? Cânt acum? Acum e "What now my
love"?

HÅKAN: Nu, încă nu.

ANGELA: (În drum spre ieşire, cântă.) What now my love, now that you left me...

HÅKAN: E deja beată la ora asta?

RAGNAR: Cântă, deci e beată.

ANGELA: (Se opreşte. Răutatea lui Ragnar o pătrunde, ca de obicei. Drept înainte, din spate. Furioasă, se întoarce.) Eu sunt cea care te-a luat la concertele lui Judy Garland. Eu sunt cea care te-a învăţat s-o iubeşti pe Piaf.

Ragnar şi Håkan schimbă între ei grimase.

HÅKAN: Dragă Angela, noi avem repetiţii.

ANGELA: (Ţipă.) Eu ar fi trebuit să fiu în locul vostru!

Scena 3

La pompele funebre

Trei surori în doliu şi o preoteasă, la o masă, în camera de primire a biroului de pompe funebre. Margareta, în ţinută de serviciu, stă în spatele tejghelei în spaţiul adiacent, completează formulare, notează   într-un  bloc A4.

EVA: (Cu mare uimire. De parcă  i-ar  fi greu  să-şi  amintească.) Tata?

PREOTEASA: Da, ce se poate spune despre tatăl dumneavoastră? Cum era el ca om? L-amîntâlnit cu mai multe ocazii în ultima vreme, dar atunci era foarte bolnav.

LISA: Tata? (Se uită la Gunnel.)

EVA: Ce se poate spune despre tatăl dumneavoastră? (Se uită la Gunnel.)

Preoteasa se uită la Gunnel. Toate se uită la Gunnel.

GUNNEL: Nu vă uitaţi la mine.

LISA: (Şi mai luată prin surprindere şi şovăitoare. Pe urmă îşi aminteşte în sfârşit ceva.) Iubea marea!

EVA: (Uşurată.) Şi să navigheze. Îi plăcea la nebunie să navigheze.

LISA: De fapt, în anunţul mortuar ar fi trebuit să avem o barcă cu pânze, nu o cruce. Da, scuze, dar tata nu era creştin.

EVA: Deşi asta nu se ştie.

PREOTEASA: (Îşi împreunează braţele peste piept, se întinde puţin ofensată şi se aşează la loc pe scaun.) Am vorbit cu tatăl dumitale de câteva ori despre Dumnezeu, şi pot să spun că nu era tocmai neinteresat. Cât a fost bolnav, a meditat îndelung la
întrebări legate de credinţă.

LISA: Aha. Da, ceva nou, în cazul ăsta. (Şi ea îşi împreunează braţele peste piept şi se întinde. Şi atunci şi Eva face acelaşi lucru, ca să fie la fel ca celelalte.)

PREOTEASA: Dar povestiţi acum mai multe despre... Olof.

EVA: (Nesigură. Vrea să fie pe plac.) Mda... Navigatul, arhipelagul... am spus deja...

LISA: (Triumfătoare.) Evert Taube!

EVA: (Confirmă.) Evert Taube.

LISA: (Şi mai triumfătoare.) Şi Povel Ramel.

EVA: Dar nu-i plăcea Povel Ramel!

LISA: (Mai nesigură.) Ba da, sigur că-i plăcea. Îmi aduc aminte că a zis o dată că-i place cântecul ăsta: "Tată, nu pot să-mi ridic nuca de cocos."

Preoteasa îşi drege vocea discret, cu palma la gură.

GUNNEL: (Se ridică brusc şi violent. Îi e greu  să-şi  ascundă sentimentele.) Trebuie să plec. Îmi pare rău, dar trebuie să plec. (Gunnel dă mâna cu preoteasa.) Îmi pare rău, sunt sigură că surorile mele vă pot da toate informaţiile necesare despre tata. (Le
aruncă o privire trufaşă, face câţiva paşi înapoi şi pleacă. Celelalte se uită uimite şi puţin invidioase după ea. După ce a închis uşa de sticlă de la camera de primire, se adresează Margaretei.) "Tatei îi plăcea la nebunie să navigheze." "O, iubea arhipelagul!"
Doamne sfinte, avea o iolă! O iolă cu care a ieşit de cel mult cinci ori în total. În toată viaţa lui! Pârţâia peste tot cu un motor în afara bordului, asta în cazul în care se aventura pe mare. De fapt, ar trebui să avem o imagine cu cei cinci cai Johnson în
anunţul mortuar!

MARGARETA: Înţeleg.

GUNNEL: Moşul blestemat se iubea pe el însuşi şi nimic altceva! Uneori încerca să ne dea iluzia că ne iubeşte. Atunci începea mereu să plângă, i se părea aşa de frumos!

MARGARETA: Înţeleg.

GUNNEL: (Frustrată.) Pricepi? Ele stau şi vorbesc despre el de parcă ar fi fost un sfânt, dar n-afost. Pricepi?

MARGARETA: Înţeleg.

GUNNEL: Nici măcar nu-şi amintea când era ziua mea de naştere, iar acum mă simt ca un căcat, când el ar trebui să se simtă aşa.

MARGARETA: Nu e simplu niciodată.

GUNNEL: Apropo, nu-i plăcea deloc Povel Ramel.


MARGARETA: Nu...

Erika intră din stradă, întrerupîndu-le. Dă din cap spre Gunnel şi dispare în chicineta angajaţilor.

GUNNEL: Auzi, poate că cel mai bine ar fi să mă duc înapoi. Altfel, poate regret mai târziu.

MARGARETA: Da, poate.

GUNNEL: Ce înţeleaptă eşti. Ai fi putut să fii psiholog. Mulţumesc încă o dată pentru toate sfaturile. (Se aşează lângă celelalte din nou. Margareta a rămas tot în faţa uşii de sticlă. Are în mână hârtiile pe care scria.)

LISA: Tata?

EVA: Gunnel, ce se poate spune despre tata?

PREOTEASA: Ştiţi, totuşi nu cred că ar trebui să se cânte "Tată, nu pot să-mi ridic nuca de cocos" la o înmormântare.

Scena 4

În bucătăria angajaţilor

Erika e la chiuvetă şi plânge. Îşi suflă nasul în prosoape de hârtie.

MARGARETA: Micuţa mea, ce e?

ERIKA: Nimic. Uf, sunt aşa de caraghioasă. Am fost să înfăşor un copil. Nu avea decât un metru cincizeci, iar coşciugul avea doi metri. Rămăsese atâta coşciug în plus.

MARGARETA: Cel mai greu e cu copiii.

ERIKA: (Iritată) Copii, ce tot atâta copii, avea vreo treisprezece ani, aproape ca o femeie întârziată în creştere, şi atunci n-am putut să nu mă gândesc la Eva, dacă i s-ar întâmpla ceva, şi atunci m-am gândit că nu-i dau voie să străbată ţara în lung şi-
n lat cu trenul, la vară, orice ar spune ea, e mult prea riscant. (Îşi suflă nasul zgomotos.) Uf, ce vacă sunt, acum o să mă opresc din smiorcăit.

MARGARETA: (Se uită la familia îndoliată prin uşa de sticlă.) Lasă, plângi.

ERIKA: (Se ridică.) Nu, acum o să mă opresc din smiorcăit.

MARGARETA: Din partea mea, stai liniştită.

ERIKA: (Urlă.) Nu mă contrazice tot timpul. (Iese din spatele tejghelei.) Scuze, nu sunt în apele mele, sunt nervoasă. Ce tot faci acolo? Scrii ceva?

MARGARETA: Aş, nimic, o scrisoare. (Ezită.) A da, apropo, ce scrii cuiva pe care nu-l cunoşti?

ERIKA: Ce vrei să spui?

MARGARETA: Cum te descrii pe tine? Câţi ani ai? Câte kilograme ai? (Încearcă să apere scrisoarea.) Nu, nu te uita.

ERIKA: (Smulge scrisoarea, citeşte.) "Mă numesc Margareta şi lucrez la un birou de pompe funebre, ceea ce poate părea ciudat, dar nu e deloc." Ei, e un început bun. Poate o idee, cum să zic, superficial.

MARGARETA: Viaţa mea e superficială.

Margareta aruncă o privire la familia îndoliată, parcă  s-ar  uita  într-un  acvariu. Femeile îndoliate  s-auridicat şi o ţin pe preoteasă de mână.

ERIKA: Ce anume, dar tu te simţi foarte bine cu munca ta şi toată lumea e foarte mulţumită de tine...

Uşa se deschide şi femeile îndoliate şi preoteasa trec pe lângă Erika şi Margareta ca  într-oprocesiune. Dau din cap solemn şi dispar pe uşă.

MARGARETA: (După ce au ieşit.) Aşa a trecut viaţa pe lângă mine. Doar atât.

ERIKA: (Se uită la ceas, se grăbeşte) O, Doamne, ce târziu s-a făcut! Trebuie să mă grăbesc! (Se grăbeşte să se aranjeze.) Trebuie s-o duc pe Eva la antrenamentul de handbal şi trebuie să pregătesc cina până la ora şapte, altfel nu apucăm să mâncăm
înainte de ştiri, şi atunci Gunnar înnebuneşte. Da, nici nu-ţi închipui câte lucruri sunt. Cu... o familie...

Margareta şi Erika trec prin toate camerele şi sting luminile. În depozitul cu coşciuge, în camera personalului, în camera de primire. Lumina nopţii de pe coşciuge e  albastră-albă, rece.

MARGARETA: La propria mea înmormântare. S-o descriu? Nu e nimeni, în afară de preot. Preotul, coşciugul şi un casetofon care cântă muzică de jale, şi preotul nu ţine nici o cuvântare, fiindcă nu e nimic de spus despre mine. Aruncă pulbere pe sicriu şi-
şi mormăie formulele lui, şi pe urmă din casetofon se aude "Minunat este pământul, minunat este cerul lui Dumnezeu", iar preotul ştie, şi eu, care stau acolo în sicriu, ştiu că nu e adevărat. Şi pe urmă a trecut.

Suflă în ultima lumânare.

Scena 5

Acasă la Ragnar.

În apartamentul lui Ragnar, pereţii sunt acoperiţi cu fotografii cu Edith Piaf, Judy Garland, Billie Holiday, Marilyn Monroe, Marlene Dietrich - şi cu Ragnar însuşi, un Ragnar Rönn mai tânăr, mai frumos. Pe poliţe sunt grămezi de biografii ale starurilor, iar pe
raftul pentru discuri sunt toate discurile cu Garland şi Piaf. Mobila apartamentului e în crom şi lac. Negru, alb, lila. Totul trebuie să fi fost foarte scump şi frumos când a fost cumpărat, dar anii au trecut şi apartamentul e în stare de paragină. Parcă ar
putrezi ceva. În fructieră, fructele sunt maronii. Pe o farfurie sunt resturi de peşte gratinat, şi e greu de spus dacă tocmai  s-a  mâncat din el sau dacă stă acolo de câteva zile. În câteva castroane sunt jeleuri de zmeură în formă de bărcuţe. Lui Ragnar îi
plac dulciurile la nebunie. Pe noptieră sunt multe medicamente. Un teanc de ziare de scandal zace pe masă, laolaltă cu manuscrisul după care Ragnar tocmai repetă. Deasupra patului lat se află trei tablouri uriaşe cu o Piaf îmbătrânită. Ca un fel de altar. Pe
peretele de  vis-à-vis  de pat atârnă rochia lui Ragnar. Ragnar şade în halat, citeşte ziare de scandal şi bagă în el bărcuţe de zmeură, când sună la uşă. Se ridică şi se duce să deschidă.

RAGNAR: Angela!

ANGELA: Pot să intru? (Trece pe lângă el.) Scuze. Zi doar un cuvânt şi plec. Un singur cuvânt şi dispar. Departe. (Râde strident.) Nu vreau să chinui pe nimeni. Nu mi-a mai rămas nici un pic de amor propriu.

RAGNAR: (Oftează.) Ce vrei?

Angela inspectează apartamentul, spionează, trece fără jenă prin lucrurile lui Ragnar, se uită în dormitor, scoate un sunet scurt când netezeşte cuvertura patului cu mâna, gâfâie, se întoarce în camera de zi şi ridică manuscrisul de pe masă. Ragnar o
urmează îndeaproape şi nu protestează.

ANGELA: "Nevoia noastră de mângâiere e infinită. De aceea mă aflu eu aici. Pentru voi şi pentru mine." Frumos text. Tu l-ai scris?

RAGNAR: Singurul text din tot show-ul care este al meu. Al meu şi al lui Stig Dagerman.

ANGELA: Care s-a sinucis. S-a gazat, nu? De parcă ar fi foarte ciudat. Cred că şi eu am făcut-o. Dar blestemata aia de maşină nouă avea catalizator, aşa că nici măcar chestia asta nu mi-aieşit.

RAGNAR: Angela!

ANGELA: (Se întoarce brusc.) "Angela, Angela!" Deranjez? Ce faci, înveţi textul? Să plec? (Ridică un pahar de whisky de pe masă.) Bei whisky? (Toarnă în ea conţinutul paharului.) Ştii că mi-amgăsit de lucru?

RAGNAR: Ei, dar ce bine! Felicitări.

ANGELA: Deci nu ştiai? Ciudat. Prin soţia lui Håkan. Televiziunea pentru copii.

RAGNAR: Poate o fi zis ceva în treacăt, acum că-mi spui asta.

ANGELA: De ce s-o fi făcut? Nu e mult. Două, trei zile. Nu sunt multe replici.

RAGNAR: Dar mereu e ceva. Mereu un început.

ANGELA: (Urlă.) La toţi nenorociţii le e milă de mine?

RAGNAR: Nu voiam decât să te ajut să te pui pe picioare. (Angela îl scuipă în faţă. Ragnar îşi păstrează calmul.) "Niciodată n-a ţâşnit otravă dintr-o fântână atât de minunată."

ANGELA: (Râde cu gura până la urechi.) "Niciodată n-a fost scuipată otravă mai rea dintr-obroască râioasă. (Îl îmbrăţişează.) Ce ne mai distrăm.

RAGNAR: Erai radioasă în chip de lady Anne.

ANGELA: (Îi dă drumul.) Dar totuşi tu ai ţinut cronicile ca Richard. Iar acum Lady Anne va juca "tanti din autobuz" la televiziunea copiilor. Drace, ce mizerie! "Te bucuri să-ţi prejudiciezi propria mârşăvie, iată-ţi proba de foc ca măcelar!" (Începe să
plângă.) Pot să dorm aici, sunt aşa de nefericită.

RAGNAR: Angela! (O ia în braţe.) Nu voiam decât să fiu amabil.

ANGELA: (Se opreşte brusc din plâns.) Să ai grijă, ai dracu' grijă, auzi! (Râde cu gura până la urechi.) Şi barul ăla de căcat în care vei apărea pe scenă.

RAGNAR: Am lucrat şi în locuri mai rele.

ANGELA: Ştiu. Şi ştiu ce e important pentru tine chiar acum. Să câştigi sau să dispari. Să dispari la Vasele Finlandeze. Ziua Hornsgatan. Täby Centru zece ani. Cafea gratis şi baloane pentru copii. În pauză, Ragnar Rönn cântă "deasupra curcubeului".
Doamne Dumnezeule, până şi numele tău sună penibil. Ragnar Rönn. Cine crezi că mai crede în "Ragnar Rönn"? (Ridică o scrisoare de pe birou.) Dar asta ce e?

RAGNAR: Scrisori de la fani.

ANGELA: Scrisoare de la fani cu destinatarul "Poate vom fi împreună de Crăciun". Dragul de tine, sunt patetică, dar nu sunt idioată. (Râde cu gura până la urechi.) Deci aşa de departe s-aajuns. Cine-ar fi crezut că dai anunţ la matrimoniale?

RAGNAR: Nu văd ce treabă ai tu cu asta. Am motivele mele.

ANGELA: Sigur că da. Eşti şi patetic, şi idiot.

RAGNAR: Mda, ce ziceai? Cine crezi că mai crede în "Ragnar Rönn", altceva?

Scena 6

În bucătăria angajaţilor

Margareta se încheie la o bluză verde oliv când Erika intră cu cheile în mână. Pe masă sunt nişte sacoşe de la diferite magazine.

ERIKA: Aşa. Acum e închis. (Scoate o sticluţă de vin de Porto şi două pahare.)

MARGARETA: (Se întoarce spre ea.) Tararaaa! Ce zici de asta? De bluza mea oliv?

ERIKA: Minunat. O să ajungi să arăţi ca o măslină. (Aprinde o ţigară Blend, pe care o ţine cu grijă, cu vârful degetelor. Nu trage fumul în ea. Fumează de parcă ar face ceva strict interzis.) Doamne, câte cumpărături ai făcut!
MARGARETA: (Scoate farduri.) Am cumpărat tot magazinul. Şi nu e totul. (Scoate dresuri.) Şi cireaşa de pe tort. (Scoate pantofi noi. Fredonează:) Heaven! I'm in heaven!

ERIKA: Doamne fereşte. Cine e fericitul?

MARGARETA: (Începe să se schimbe.) Ragnar. Îl cheamă Ragnar. Urât nume, de altfel. Ragnar. Sună ca cineva care are pistrui pe spate. Da, nu ştiu prea multe despre el decât că se ocupă cu muzica şi asta îmi convine. (Margareta începe să se fardeze.
Lumina cade pe ea dură şi necruţătoare.)

ERIKA: Micuţă Magga, sper că eşti prudentă.

MARGARETA: (Dă din cap.) Nu, Erika, nu sunt prudentă, sunt disperată. În anunţ voia femei între douăzeci şi treizeci şi cinci de ani. (Margareta şi Erika izbucnesc în râs.) De fapt nu e nimic de râs.

ERIKA: Dar Margareta, anunţuri matrimoniale, nu e puţin... puţin prea mult?

MARGARETA: (Începe să adune iar de prin sacoşe.) Ţie ţi-e uşor să vorbeşti. Tu îl ai pe Gunnar al tău. Şi Monica îl are pe Pelle şi toţi au pe cineva, în afară de mine, care n-am pe absolut nimeni. Maro sau albastru? (Arată cu degetul la două farduri de
ochi.)

ERIKA: Hai să-l vedem pe cel albastru. (Se strâmbă.) Maro. Să nu crezi că nu ştiu cum e.

MARGARETA: Pe dracu'. Tu n-ai fost niciodată nevoită să spui: "Aha, atunci eu mă duc acasă la mine" imediat ce oamenii au început să se giugiulească. Stai acolo şi încerci să ai un aer indiferent când oamenii se pupă în timp ce tu putrezeşti invidiindu-le
norocul scârbos.

ERIKA: Nici nouă nu ne e prea uşor, să ştii, mie şi lui Gunnar. Când lucrează, eu nici măcar nu pot să mă uit la televizor, fiindcă e prea mult zgomot. Şi mai cântă şi la chitară, ceea ce mi se pare respingător. Nu ştie decât trei cântece şi pe astea le tot
cântă iar şi iar. Le-a compus singur. Zdrang, zdrang şi, privit în ansamblu, scârbos.

MARGARETA: I-auzi, deci o relaţie de cuplu nu e aşa de frumoasă cum îmi închipui eu, maipovesteşte-mi, mai povesteşte-mi! Şi pe urmă eşti invitat acasă în seara de Ajun, căci biata Magga e singură şi n-are copii şi pe urmă trebuie să cumperi cadouri de
Crăciun pentru broaştele alea râioase dezgustătoare de copii şi să fii atât de al dracu' de recunoscător că poţi fi alături de ei şi să mănânci pâine uscată în faţa comodului lor televizor de căcat.

ERIKA: (Râde.) Trebuie să fie groaznic. (Se opreşte din râs.) Stai puţin. La noi ai fost anul trecut. Dar ne-am distrat, nu? Am stat şi -

MARGARETA: (Completează.) - am mâncat pâine uscată şi voi v-aţi uitat la căcatul vostru de televizor, stând comod, iar eu m-am uitat la voi cum stăteaţi şi sâsâiaţi că m-aţi lăsat să vă distrug Crăciunul. Nu arăt deloc bine cu fardul ăsta maro de ochi.
Viaţa e un dispreţ! (Îşi şterge fardul.)

ERIKA: Mai bine încearcă-l pe cel albastru.

MARGARETA: (Îl aplică pe cel albastru.) Îl încerc pe cel albastru.

ERIKA: (Începe să caute.) Stai, poate am unul verde în geantă.

MARGARETA: Arată ca două vânătăi, nu mai vreau să trăiesc. (Ţipă strident, se întoarce apoi spre Erika.) Spune sincer, par nervoasă?

ERIKA: Tu? Nu, sigur că nu. Cum aşa?

MARGARETA: Ragnar. Pentru ce să fiu nervoasă? Sigur e superplicticos. (Începe să caute prin sacoşe.) De fapt, puţin îmi pasă. Mă întâlnesc cu el fără să mă aştept la absolut nimic. Da, aşa e. (Caută tot mai frenetic.) Nu, nu e adevărat. Nu poate fi
adevărat.

ERIKA: Ce e?

MARGARETA: Am uitat fusta acasă. Pe cea oliv.

ERIKA: O, Doamne.

MARGARETA: Crezi că mă sufoc dacă reuşesc să înghit dresurile? Fusta ta. Se potriveşte la bluză.

ERIKA: Margareta!

MARGARETA: (Îi pune mâna pe umăr.) Eşti cea mai bună prietenă a mea, Erika, ţi-am spus asta vreodată? Prietenii trebuie să-şi facă servicii unii altora, Erika. Dă-mi fusta, Erika! (Îi scoate fusta Erikăi şi se îmbracă cu ea.) Dar eşti mai slabă decât
mine! N-ai crede când te uiţi la tine. Dar eu, Doamne sfinte. Uită-te cu atenţie! (Îşi ţine faţa înainte.)

ERIKA: La ce anume?

MARGARETA: Câte bărbii vezi?

ERIKA: Una, cum aşa?

MARGARETA: Nu minţi, vezi pe puţin cinci.

ERIKA: Ce dacă? Uită-te aici, să vezi. (Se trage de păr, arată triumfătoare şuviţe de păr în mână.) Vezi? Vezi? Cade.

MARGARETA: E clar că, dacă te tragi singură de păr, cade. Nu e nimic. Nu există nici o părticică din corpul meu care să nu fie în stare de deteriorare.

ERIKA: Corpul meu seamănă cu economia statelor estice. Dar eu nu mă plâng. Am împlinit patruzeci de ani şi nu mă ascund, o recunosc.

MARGARETA: Iubito, ai cincizeci.

ERIKA: Da da da, dar măcar îl am pe Gunnar şi, aşa rău cum arată el în prezent, nu-mi pasă.

MARGARETA: Exact asta îţi spun. Dacă eşti singur trebuie să fii mult mai, cum să mă exprim, isteric. Vrei să ştii câţi bani dau anual pe creme de faţă? Să mă ia naiba dacă nu eu sunt singurul motiv pentru care raionul de farduri de la NK  n-a dat faliment,
da, eu sunt. Spune sincer, apropo, ce părere ai de sânii mei?

ERIKA: Care sâni? Am glumit doar. Fii bucuroasă că nu-i poţi atârna peste umeri. Eu pot.

MARGARETA: (Se fardează din nou.) Aşa, acum am ascuns, în orice caz, cea mai rea urmă a degradării. (Se încalţă cu pantofii.) Ăştia o să mă bată. Ei bine, sunt gata. Arăt cuceritoare?

ERIKA: Ca o femeie de vârstă mijlocie care s-a îmbrăcat puţin elegant ca să se ducă la teatru.

MARGARETA: Şi machiajul? E prea mult?

ERIKA: Nu se întreabă chestii la care nu vrei răspuns.

MARGARETA: (Se priveşte în oglindă.) Doamne Dumnezeule, arăt ca ceva din mormântul lui Tutankhamon. Ăla e Boris Karloff? Nu, e Margareta Ledin, ura! Nu vedem nici o diferenţă! Viaţa e o batjocură! Acum sunt gata de plecare.

ERIKA: Da, nu înţeleg cum ai curaj. Mă întreb cum or fi bărbaţii ăia care dau anunţuri la matrimoniale. Pot fi psihopaţi.

MARGARETA: Psihopat? Ei, asta nu prea cred.

Scena 7

Acasă la Ragnar

Ragnar aruncă pe jos o carte despre viaţa lui Judy Garland. Urlă la Håkan.

RAGNAR: Ba da, îţi zic, ea o să moară! Asta e oferta decisivă, consecinţa extremă. (Se opreşte în faţa altarului Edith Piaf de deasupra patului. Îl studiază cu evlavie. Recită:) "Little bluebirds fly beyond the rainbow, why, o' why can't I!" (Se întoarce din
nou spre Håkan.) Şi pe urmă e moartă.

HÅKAN: Nu într-un show de bar, Ragnar, nu merge.

RAGNAR: Ba da, cu o lamă. Nu trebuie decât să-i tai venele.

HÅKAN: Publicul o să vomite.

RAGNAR: (Face un gest triumfător.) Vor jubila!

HÅKAN: Acum vreau să mă asculţi.

RAGNAR: Nu, tu să mă asculţi!