I Hate Helen

I H♥TE HELEN
COMEDIE ALTERNATIVĂ
“I would never bother you /I would never promise to /I will never follow you /I will
never bother you /Never speak a word again /I will crawl away for good/I will move
away from here/You won't be afraid of fear/No thought was put into this/I always knew it
would come to this/Things have never been so swell/And I have never felt so well“
(Nirvana – You Know You’re Right)
Personaje:
Steve
Helen
Bătrânul Kowalski
Jerks
Emerson
Stamos
Peca
Locaţie: camera lui Steve, în care acesta are amenajat un mic studio multimedia. De aici
îşi realizează transmisiunile ilegale. Există un ecran imens, ataşat pupitrului de control,
ecran prin care Steve comunică cu lumea şi vizionează, în acelaşi timp, “The Jerks &
Emerson Show”, spectacolul lui preferat. Pe acest ecran vor fi proiectate toate bucăţile
de film care susţin povestea lui Steve. În rest, camera lui Steve arată ca orice cameră:
dezordine, multe cd-uri şi chiar şi cărţi pe câteva rafturi, un coş de baschet în miniatură,
o chitară electrică, dar şi alte elemente care sugerează că existenţa lui Steve este
marcată şi limitată la viaţa acestei camere (masa unde mănâncă, uşa care dă în baie
etc.).
1. Piesa începe cu o proiecţie din “The Jerks & Emerson Show”
Generic: diferite secvenţe din serial, multă acţiune, Jerks şi Emerson bat toţi
extratereştrii care le ies în cale.
Voce (off):
“Iepuraşul spaţial Emerson şi aliatul său de încredere, Jerks, au de înfruntat o nouă

misiune: Jarod, fiul lui Neptun, a furat rezerva de litiu a planetei Silvania. Comisarul
interplanetar Maroth îi anunţă pe Jerks şi Emerson de cele întâmplate.”
Jerks şi Emerson sunt într-un bar interplanetar de striptease, beţi morţi. Iepuraşul
spaţial Emerson primeşte telefonul de la comisarul interplanetar Maroth în timp ce se
“distrează” cu o frumoasă extraterestră (a se citi “se distrează” în sensul în care
iepuraşul spaţial Emerson a pus-o capră pe frumoasa extraterestră şi întreţine relaţii
sexuale explicite cu aceasta) .
Emerson:
Alo? Da, eu sunt… A, Jerks, fii atent cine mă sună…
Jerks (care tocmai se “distrează” cu un câine spaţial):
Cine?
Emerson:
Aaa, comisarul interplanetar, Maroth…
Jerks:
Şi ce vrea?
Emerson:
Habar n-am. Fir-ar să fie comisare, tocmai îmi luasem şi eu o vacanţă. Ţi-am zis să nu mă
mai suni… a, nu, vroiam să spun, să nu mă mai suni niciodată! Comisare, înţelege că mă
aflu într-o frumoasă traboniană. (frumoasa traboniană râde în timp ce începe să îi facă
sex oral iepuraşului spaţial Emerson). Mulţumesc foarte mult… Dar treci peste asta,
comisare… Cum? Nenorocitul de Jarod a furat rezerva de litiu a planetei Silvania?
(acoperă un moment şi îi face un semn de nelămurire ironică lui Jerks, de genul “şi ce
dacă?”; râd amândoi) Te înţeleg, comisare… Şi noi ce-ar trebui să facem? Aaa, să-l
arestăm pe Jarod şi să recuperăm rezerva de litiu?!
Jerks:
Asta e chiar bună…
Emerson:
O să vedem dacă te putem ajuta… Ştii, suntem destul de ocupaţi în perioada asta a
anului… Spui că se îndreaptă spre Pământ? Comisare, Pământul este o planetă care
încurcă nejustificat circulaţia intergalactică. Şi asta de câteva miliarde bune de ani. Lucrul
ăsta ar fi trebuit să se întâmple de mult. Ce contează, comisare, dacă îl aruncă în aer o să
rămână un burger uriaş în urmă… Jarod ar face chiar un bine universului dacă ar distruge
Pământul… Bine, comisare, o să mă gândesc la asta… Da, şi la asta… Cum? Nu-mi vine
să cred? A făcut dobitocul una ca asta? Căcat! Şi i-am spus de atâtea ori că locul ăla nu
mai reprezintă nimic! O să fim acolo, comisare. (închide şi o îndepărtează furios pe
frumoasa traboniană. Jerks continuă să reguleze câinele spaţial)
Jerks:
S-a întâmplat ceva?
Emerson:
A, nimic special, Jarod o să distrugă Pământul
Jerks:
Excelent. (îşi dă drumul în câinele spaţial)
Emerson:
La asta mă gândeam şi eu… Ia zi, te simţi bine, Jerks?
Jerks:
Extraordinar. Nu ştiu cum să-ţi mulţumesc, iepuraşule spaţial Emerson, a fost o idee
genială să venim aici.
Emerson:
Ştiu. Toate ideile mele sunt geniale, Jerks. Mă întrebam doar dacă te simţi bine
gândindu-te că Jarod o să distrugă Pământul!?
Jerks (care bea acum dintr-o bere):
Da, nu am nici o problemă cu asta…
Emerson:
Bine, poate în afară de aia cauzată de faptul că tot ce avem se află în câteva bănci din
Elveţia… în pizda mă-sii de treabă! În Elveţia? La ce te-ai gândit Jerks? Ce ţi-a trecut
prin creierul ăla minuscul? La dracu, Jerks, eşti un extraterestru, de ce să alegi tocmai
Elveţia?
Jerks:
Dar, Emerson, tu-mi povesteai mereu…
Emerson:
Îţi povesteam despre ce a fost odată! Şi ce te-ai gândit tu, în timp ce îţi scoteai trompa din
cur, de ce n-aş transfera toţi banii noştri, reţine ai noştri, într-un cont în Elveţia? Asta pe
baza unor poveşti? Am zis eu că e ok să ne transferăm banii în Elveţia? Am zis eu asta,
Jerks? Şi ştii ce trebuie să facem acum?
Jerks:
Ce trebuie să facem?
Emerson:
Tu ce crezi? O să salvăm Pământul… din nou, şi o să-l arestăm pe Jarod… din nou! Fir-
ar să fie, tu ştii ce înseamnă asta pentru Consiliu? O declaraţie de război… Şi adio trafic
cu arme spaţiale, adio rezervă strategică de uraniu… Gata! Tâmpenia ta o să ne forţeze să
trăim din salariul obişnuit de eroi intergalactici! Adică un salariu de căcat!
Jerks:
Îmi cer scuze, Emerson…
Emerson:
Îmi cer scuze, Emerson? Mereu spui asta… Nu vezi cât eşti de căcat? În puii mei, Jerks,
mişcă-ţi odată curu’ la naveta spaţială… Să ne salvăm măcar ce mai e de salvat…
Montaj alert: cei doi ajung pe Pământ, se luptă cu Jarod, îl înving şi îl arestează. Totul
trebuie să fie acompaniat de o melodie eroică. E un fel de videoclip sau promo pentru un
film, totul e comprimat în câteva minute. Secvenţele de luptă trebuie să scoată în
evidenţă faptul că Jerks şi Emerson îl bat pe Jarod cu lacrimi în ochi, ştiind că rezervele
lor de bani vor seca în curând fără acesta.
În biroul comisarului interplanetar, Maroth. Comisarul le strânge mâna celor doi.
Comisarul:
Nu ştiu ce ne-am face fără voi, băieţi…
Emerson (foarte deprimat, spune replica obişnuită):
Nici o grijă, comisare… Atâta timp cât va exista universul, iepuraşul spaţial Emerson va
veghea asupra lui.
Generic de final.
2. Conversaţie telefonică 1
Steve:
Alo, Helen?
Helen:
Da, cu cine vorbesc?
Steve:
Bună, sunt eu, Steve…
Helen:
Steve? Care Steve?
Steve:
Ne-am întâlnit la şcoală. Ştii, ţi-am povestit despre munca mea în televiziune…
Helen:
A, da, acum îmi aduc aminte… Eşti tipul ăla ciudat, cu probleme…
Steve:
Cred că mă confunzi… Eu sunt Steve, cel care are propria lui emisiune TV…
Helen:
A, da, eşti celălalt tip ciudat, cu probleme…
Steve:
Helen, nu înţelegi…
Helen:
Glumeam, Steve. Totuşi, eşti sigur că lucrul ăsta e legal?
Steve:
Să zicem că e semi-legal… Pe internet pot să transmit liniştit…
Helen:
Felicitări! Poate ne mai vedem pe la cursuri, nu?
Steve:
Helen, am sunat ca să te întreb dacă te-ai mai gândit…
Helen:
La ce să mă gândesc, Steve?
Steve:
La ce ţi-am spus acum câteva zile…adică…dacă nu vrei să apari în emisiunea mea?
Helen:
Glumeşti!
Steve:
Deloc. Să ştii că am chiar un public interesant.
Helen:
Cine? Părinţii?
Steve:
A, nu, bunicul şi partenerii lui de bridge… Pe bune, acum, Helen… Sunt o groază de
puşti care se uită la emisiunea asta. E ceva nou pentru ei.
Helen:
Şi de ce tocmai eu să apar în emisunea ta?
Steve:
Atunci când am vorbit mi-ai părut o persoană extrem de interesantă. De obicei, invitaţii
mei sunt extrem de interesanţi. Şi pe lângă asta, o să poţi să îţi alegi o modalitate de
execuţie pentru o vedetă pe care o antipatizezi foarte mult.
Helen:
Aaa, foarte interesant. Ştii ceva, Steve, o să trebuiască să îmi sun agentul mai întâi.
Steve:
Oricum, dacă te decizi să apari în emisiunea mea trebuie să ştii că e joi, la ora opt seara.
Te mai sun eu miercuri.
Helen:
Nu ezita s-o faci.
Steve:
Excelent!
Helen:
Era o glumă, Steve.
Steve:
Nu, Helen, să ştii că ai ceva special… pentru emisiunea asta, vreau să spun.
Helen:
Drăguţ, Steve. Uite, eu trebuie să închid acum…
Steve:
Ne mai vedem la şcoală…
Helen închide.
3. Monologul lui Steve 1
Când am văzut-o prima oară nu am remarcat nimic special în legătură cu ea. Cunoşteam
tipul. Probabil că nu era nici foarte inteligentă, sincer să fiu am cunoscut o groază de
femei mult mai frumoase decât ea, chiar foarte multe dintre fostele mele prietene
întruneau aceste calităţi. Dar asta la prima vedere. Cum să vă spun, vine un moment în
viaţa fiecărui bărbat, cel puţin aşa cred, în care acesta începe să privească lucrurile altfel.
Şi când spun lucrul ăsta, mă refer în primul rând la relaţia lui cu femeile. O schimbare
radicală în ceea ce priveşte aşteptările faţă de ceea ce trebuie să însemne o femeie. Mi-
am dat seama de asta când am nimerit la un curs pe care îl urma şi ea. Atunci m-a lovit,
drept între ochi! Trebuia să te apropii ca să fii orbit. Nu ştiu dacă înţelegeţi. Micile
detalii, detaliile minuscule, amănuntele neesenţiale, felul în care strălucea, felul în care
zâmbea, felul în care era vie. Ea era o fiinţă vie. Chestia asta m-a captivat. Şi nu o luaţi
greşit: ştiu că nu sunt un star de cinema sau un mare om de ştiinţă. Habar n-am dacă ating
vreun standard de frumuseţe masculină. Dar am un drum al meu, o viziune proprie, îmi
dau seama de nişte lucruri, poate chiar un farmec personal deosebit. Cunosc oamenii,
într-un oarecare fel. Şi vă spun că ea avea determinarea aia, aceeaşi sclipire, aceeaşi
hotărâre pe care o găseam şi în mine. Ea ştia ceva. Ştia lucruri care o făceau specială.
Privea altfel viaţa. Imposibil să nu apreciez un astfel de lucru. Un lucru care m-a luat prin
surprindere. Vă daţi seama că trebuia să o invit în emisiunea mea, oricât de ridicol ar
putea să sune un astfel de lucru?! Sunt convins că aţi trecut deja prin asta! Atunci ce
puteam să fac?
4. Dimineaţă. Steve mănâncă din cutia lui de cereale şi ascultă muzică. Intră bătrânul
Kowalski.
Bătrânul Kowalski:
Salut, Steve…
Steve:
Salut. Cum merge?
Aşa şi aşa… Nimic special.
Steve:
Pauză de masă?
Ceva de genul ăsta… (îşi face un sandviş)
Steve:
Auzi, de mult vroiam să te întreb… Îmi faci o reducere pentru numărul 3 din “Green
Lantern”?
Depinde… Să zicem că m-ar interesa un anumit vinil care se află în posesia ta…
Steve:
Bob, ţi-am zis de atâtea ori… Joe Pass-ul original e un cadou de la taică-meu… Toată
colecţia ta de benzi desenate nu face cât discul ăla…
Să nu exagerăm, Steve…
Steve:
Să zicem că aş pune la bătaie Miles Davis-ul din ’63. E doar o ipoteză absurdă, reţine!
Dar să zicem că l-aş pune la bătaie… pentru numărul 3 din Green Lantern plus numărul
omagial în care apar Jerks şi Emerson…
Nu ştiu ce să zic, Steve. E un pic cam mult…
Steve:
Un pic cam mult? Bob, Miles Davis-ul din ’63 se măsoară în aur… La naiba, e un
chilipir…
Trebuie să mă mai gândesc la asta…
Steve:
Să te mai gândeşti? Ce e în neregulă cu tine, Kowalski? Ştii bine că aşa ceva nu o să-ţi
mai cadă în mâini destul de curând…
Să zicem că ar fi în regulă… dacă îmi dai şi biletele pentru concertul de vineri…
Steve:
Bob, joi am emisiune. Cu Helen.
A, cu fata aia de la şcoală… Ce pot să spun? Trage-i-o şi din partea mea…
Steve:
Bob, să ştii că nu e nimic de genul ăsta. De-aia îmi trebuie biletele alea.
Vrei s-o inviţi în oraş, care va să zică? Steve, ce se întâmplă cu tine? Te-ai ramolit cumva
înainte de vreme? Să fi avut eu vârsta ta…
Steve:
Termini odată cu tâmpeniile astea? Ştiu bine ce fac, Bob. Fata asta are ceva special. Şi
oricum, e viaţa mea. Aşa că spune: batem palma? Fără bilete!
Fie. Ai câştigat. Sper să fiţi fericiţi, tu şi micuţa Helen…
Steve:
Du-te-n pula mea, Bob!
Să nu zici că nu te-am prevenit… O să vii plângând la mine, ştiu că se va întâmpla lucrul

ăsta, dar să fie foarte clar… eu ţi-am spus despre ce e vorba. Toate femeile sunt la fel.
Steve:
Sigur, Bob, cum să nu…
Şi cum a ieşit ieri?

Steve:
A fost bine. O emisiune bună, ca întotdeauna.
Cred că eşti unul dintre puţinii norocoşi care pot spune aşa ceva. Ştii ce am citit, Steve?
Majoritatea posturilor de radio şi de televiziune sunt controlate în timpul nopţii de un
singur computer. Îţi dai seama, Steve?
Steve:
De ce?
Sunt transmisii presetate! Totul pe bandă rulantă! O să ne ducem dracului cu toţii! Tot ce
a mai rămas de înlocuit sunt prezentatorii.
Steve:
Astea sunt noile reguli ale jocului, Bob. Ce poţi să faci?
Îţi spun, Steve, nu mai rămâne mult până ce tot personalul din industria de divertisment o
să fie înlocuit de roboţi… Unii au început deja să facă lucrul ăsta!
Steve:
Vechea ta teorie, Bob?
Să ştii că e totul adevărat! Ştiu asta din armată! În anii ’50 au avut loc primele
experimente…
Steve:
Bob?
Kowalski:
Da?
Steve:
E în regulă, să ştii…
Ignoranţa, Steve! Ignoranţa! Iată marele pericol! Marele pericol la care sunt supuşi puştii
care se tot holbează la emisiunea ta! Ignoranţa alimentată de guvernul ăsta nenorocit! Să
nu crezi că ceea ce faci tu e puţin! Sinceritatea e cheia! Sinceritatea şi curajul de a fi
sincer! Dar trebuie încă ceva, un lucru în plus, un element care…
Steve (plictist):
…să dinamiteze sistemul şi să îi unească pe toţi puştii ăştia nebuni.

Vechea ta idee cu festivalul…
Steve, îţi spun, dacă ne mobilizăm şi organizăm festivalul ăsta, am dat lovitura! Toţi
copiii ăştia vor avea cum să se exprime, înţelegi?
Steve:
Da, Bob. Nu că nu mi-ai repeta lucrul ăsta în fiecare zi, dar crede-mă că te înţeleg. Asta
nu înseamnă că nu e aproape imposibil. Toată nebunia asta ar costa enorm.
Aproape imposibil? Cine e boşorogul dintre noi doi, Steve? Tu auzi măcar ce spui? La
naiba, e un festival underground! Important e ca puştii ăştia să participe, să fie cât mai
mulţi. Nu înţelegi?
Steve:
Uite ce e Bob… O să încerc să obţin câteva păreri de la ei, poate chiar în spectacolul de
joi. Dar asta e tot ce pot să fac. Până una alta, totul e ilegal. Nu ştiu dacă organizarea unui
astfel de festival va fi tolerată de băieţii din centru. Şi atunci adio, Bob! O să putrezesc în
pârnaie!
Dar gândeşte-te, Steve! Ăsta ar putea fi noul Woodstock! Eu zic că merită… Folosim
magazinul meu de benzi desenate ca să scoatem afişele, scena de la azil pentru concerte,
camerele de la etaje pentru întâlniri, televiziunea şi studioul tău pentru…
Steve:
Azilul? Azilul de bătrâni? Bob, tu ai înnebunit?
De ce să înnebunesc? Acolo e locul-surpriză… Nu o să se aştepte nimeni… Generaţia

tânără care renaşte din cenuşa celei vechi! E genial! O strategie perfectă, Steve!
Gândeşte-te la asta!
Steve:
O să mă gândesc, fii fără grijă, Bob… O să am tot timpul, vreo 10-15 ani să mă tot
gândesc. Tocmai acum, când dădusem şi eu de o fată drăguţă…
Ştiam eu, Steve, ştiam că pot avea încredere în tine. La naiba, băiete, o să facem lucruri
mari împreună.
Steve:
Asta dacă incluzi şi numărul 56 din Gruntman în pachetul de adineauri…
Fir-ar să fie, Steve! Eram sigur… Un om bătrân îşi deşartă sufletul în faţa ta şi tu…
Steve:
Cum zici tu, Bob, nu e nici o problemă…
Bine! Bine! Ai câştigat! Dar joi o să deschizi discuţia asta, orice-ar fi…
Steve:
Ok. Dar vreau marfa acum, Kowalski…
Înţelegător ca întotdeauna, Steve?! Nici nu mă laşi să respir… (iese bombănind) În pizda

mă-sii de treabă…
Steve:
Să te întorci repede, da?
5. Monolog Steve 2
Nu eram sigur că va veni. De fapt, procesul invitării lui Helen în emisiunea mea trebuia
“ajutat” destul de consistent. (sunt proiectate nişte imagini cu Steve care încearcă să o
convingă pe Helen să apară în emisiunea lui. La început, ea este destul de nehotărâtă.
Apoi, insistenţele lui Steve [sunt foarte multe încercări din partea lui] dau rezultate.
Într-un final Helen acceptă să discute cu Steve la o cafea. Acesta îi explică despre ce este
vorba. În finalul acestei proiecţii, care însoţeşte monologul lui Steve, este evident că
Helen a acceptat să apară în spectacolul lui.) Aşa că am adus diferite argumente. I-am
povestit despre câinele meu Barton. Am invocat o secetă în Etiopia. Am adus în discuţie
subiectul extrem de delicat al poluării globale, al exticţiei castorilor din regiunile sudice
ale Canadei. Am vorbit despre muzică, despre teatru, despre ceea ce credeam eu a fi
adevărul morţii lui Kurt Cobain. Ea m-a contrazis în ceea ce priveşte existenţa unor
forme superioare de existenţă pe Marte. Mi-a povestit despre cumpărături şi despre felul
în care evitase o amendă, despre ziua în care a trebuit să ia autobuzul spre şcoală, evident
o groază de lucruri prin care spera să scape de mine. Dar am insistat şi apoi am mai
insistat un pic şi… am reuşit.
Helen:
Eşti nebun! Bine, o să vin în emisiunea ta… Chiar sunt curioasă ce o să se întâmple
atunci când ne vom face de râs amândoi!
Era excelent! Nu-mi venea să cred! Farmecul meu inegalabil dăduse din nou rezultate!
Aveam să ne facem de râs amândoi! Eram un om fericit! Şi iată emisiunea.
6. Emisiunea cu Helen (varianta ideală)
Generic.
Steve:
Bine aţi venit la “Lumea lui Steve”, singura emisiune transmisă underground pentru
oamenii cu adevărat liberi. Data trecută am vorbit despre pasiunea ciudată a senatorului
Larski pentru raţe şi despre rolul activ al septagenarilor în partidele de fotbal cu capete
din staţiile de metrou din capitala noastră. De asemenea, am ales mixerul intergalactic ca
modalitate de execuţie pentru binecunoscutul Rob Dorkins, omul care are grijă ca
clătitele noastre să nu se răcească niciodată. Azi am o invitată specială, o bună prietenă
care face ca eforturile noastre de a rămâne pe poziţii să nu fie inutile, Helen Johnson.
Bine ai venit, Helen.
Helen:
Bine te-am găsit, Steve.
Steve:
Helen, subiectul emisiunii de astăzi este unul oarecum neobişnuit pentru mine şi mai ales
pentru emisiunea mea. Vom vorbi despre o propunere pe care o voi lansa acum, aici, în
direct. Este vorba despre un Festival underground, s-ar putea să îl numim chiar Festivalul
Rob Dorkins, un eveniment care se adresează tuturor celor care se uită la această
emisiune. Un festival deschis tuturor care au ceva de spus şi vor să se exprime liber. Este
bineînţeles un festival al artelor underground, dar nu pot să ascund faptul că suntem
dispuşi să oferim o şansă şi celor care vor să devină campionii artei de a scuipa într-un
bidon de lapte de la o înălţime de aproximativ 6,8 metri. Ce părere ai, Helen, ai participa
la un astfel de festival?
Helen:
De ce nu, Steve. Poate aveţi şi o secţiune a artei de a face baloane din gumă.
Steve:
Bineînţeles că avem o astfel de secţiune.
Helen (face un balon de gumă):
Drăguţ…
Steve:
Trebuie să vă spun că data organizării acestui festival nu a fost stabilită încă din cauza
problemelor pe care le avem cu reprezentanţii forţelor de ordine. De aceea avem nevoie
de voi, într-un număr cât mai mare. De fapt, am vrea să veniţi cu toţii. Atâta timp cât
aveţi ceva de spus, vom găsi un loc şi pentru voi. Dacă nu, atunci vă vom toca în mixerul
intergalactic…
Helen:
Asta a fost bună. Steve…
Steve:
Nu glumeam, Helen. Dar revenind la discuţia noastră… Helen, te-ai gândit vreodată cum
ar fi dacă n-ar exista un rai, dacă deasupra noastră s-ar întinde doar cer, dacă sub noi nu
ar fi un iad, dacă am trăi, în alte cuvinte, doar pentru azi?
Helen:
Dumnezeule, Steve, te-ai gândit tu la toate astea…
Steve:
Imaginează-ţi…
Helen:
Îmi imaginez… (Helen pare să depună un efort considerabil de concentrare) Ar fi ca şi

acum!?
Steve:
Excelent, Helen. Chiar aşa ar fi! Dar de ce spun toate astea? Pentru că săptămâna trecută
câţiva canguri au fost asasinaţi în timp ce erau mutaţi de la grădina zoologică din Köln la
grădina zoologică din München… Canguri asasinaţi! Unde se îndreptă lumea din ziua de
azi, Helen?
Helen:
Spre un loc fără canguri?
Steve:
Da. Cum să nu, un loc fără canguri. Dar atunci cum îţi vei mai putea mânca conserva
zilnică de cangur?
Helen:
Asta va fi o pierdere, Steve…
Steve:
Să nu crezi însă, Helen, că nu am găsit responsabilul pentru asasinarea în masă a

cangurilor.
Helen:
Responsabilul?
Steve:
Da, Helen. Asasinul cangurilor a fost descoperit. Să privim împreună aceste imagini…
Pe ecran este proiectat un filmuleţ, evident trucat, în care se prezintă felul în care Rob
Dorkins împuşcă un cangur şi apoi întreţine relaţii sexuale cu cadavrul acestuia.
Rob Dorkins (evident o voce trucată pe un efect grosolan de suprapunere):
Ce bine! Eu, Rob Dorkins, o să împuşc un cangur. Ce îmi place să împuşc canguri! Da,
da, nu e nimic mai frumos pe lumea asta decât a împuşca un cangur! A, ba da, e ceva! A
împuşca doi canguri! Ha, ha! Asta a fost una bună, Rob! Aceasta este puşca mea! (ridică
puşca) Este o Beretta 256! Cangurii nu vor avea nici o şansă în faţa unui astfel de
echipament! Pentru că îi voi împuşca până la unu! (în cadru apare un cangur din pluş,
animat cu mari eforturi) Iată un cangur! Eu, Rob Dorkins, voi împuşca acest cangur!
(Rob Dorkins împuşcă cangurul) Acum îmi voi introduce p[beep] în acest cangur! (Rob
Dorkins se prăvăleşte pe cadavrul cangurului şi începe să întreţină relaţii sexuale cu el)
Eu, Rob Dorkins, f[beep] un cangur!
Steve:
Cred că este îndeajuns. Ce părere ai, Helen, despre faptul că unul dintre cei mai
importanţi oameni de televiziune ai Pământului împuşcă şi întreţine relaţii sexuale cu
canguri?!
Helen:
Steve, este îngrozitor, este condamnabil…
Steve:
Pacea pe Pământ, iată cheia. Este o idee pe care am susţinut-o întotdeauna. Instaurarea
unui regim dictatorial de pace mondială! Tu ce crezi, Helen, este posibil un astfel de
lucru?
Helen:
Cu siguranţă, Steve.
Steve:
Mă simt extraordinar. În sfârşit cineva care mă înţelege şi îmi împărtăşeşte opiniile

despre o nouă ordine mondială. Helen, vrei să fii soţia mea?
Helen:
Da.
Steve (vizibil emoţionat):
Helen, azi este cea mai fericită zi din viaţa mea. Astăzi, toate visele mele s-au împlinit.
Trebuie să îmi revin. După un nou episod din “The Jerks & Emerson Show”, serialul meu
preferat, ne vom întoarce în studio împreună cu viitoarea mea soţie, Helen, care ne va
spune mai multe despre ea şi pasiunea ei pentru arme de distrugere în masă, după care
vom alege împreună o modalitate de execuţie pentru…
Helen:
Barbara Carson…
Steve:
Barbara Carson! Bunicuţa noastră cea de toate zilele! O alegere excelentă, Helen! Cred că
noi doi o să ne înţelegem foarte bine de acum înainte! Revenim după “The Jerks &
Emerson Show”!
7. Secvenţă din “The Jerks & Emerson Show”. Generic.
Voce (off):
În episodul de stăzi, iepuraşul spaţial Emerson şi aliatul său de încredere, Jerks se ascund
de Jarod şi membrii Consiliului în grota stelară. Cei doi îşi construiesc un minuţios plan
de apărare împotriva acestei coaliţii monstruoase.
Iepuraşul spaţial Emerson se uită la televizor, la un film porno. În timp ce face acest
lucru, iepuraşul spaţial se masturbează. Jerks este în baie, se aude din când în când
scremându-se, în timp ce exclamă “La naiba!”, “Fir-ar să fie!” sau “Ăsta a fost unul
mare!” etc. Acest moment trebuie să fie prelungit până în momentul în care Emerson
ejaculează, enervat de mirosul care vine din baie şi de gemetele lui Jerks.
Emerson:
Băga-mi-aş pula! Jerks, nu mai termini odată?
Jerks (din baie):
Termitele alea de pe Uranus sunt de vină, iepuraşule spaţial Emerson!
Emerson:
Normal, atunci când mănânci 157! Şi ţi-am zis, ţi-am repetat de nenumărate ori: “Jerks,
Jarod este un adversar puternic! Trebuie să acţionăm imediat, nu avem timp de pierdut!”
Şi cu toate astea, ai insistat să mănânci 157 de termite gigantice de pe Uranus! Fir-ar să
fie! Ce ţi-am spus eu în faţa Macro-Burger-ului? Repetă ce ţi-am zis!
Jerks (din baie):
O să te caci pe tine!
Emerson:
Nu, Jerks, tu o să te caci pe tine!
Jerks:
Asta am zis şi eu!
Emerson:
Nu, tu n-ai precizat că tu o să te caci pe tine, ai lăsat totul să se piardă în ambiguitate!

Asta ţi-am zis, într-adevăr, că o se te caci pe tine… Şi ce faci acum?
Jerks:
Mă cac pe mine?
Emerson:
Iroseşti timp şi bani preţioşi pentru cauza noastră nobilă, adică aceea de a ne salva
cururile! Şi pe deasupra mai şi pute!
Jerks:
Termin imediat, iepuraşule spaţial Emerson!
Emerson:
Termin imediat, termin imediat! Exact asta ai spus şi acum trei ore!
Se aude apa trasă.
Jerks:
Ţi-am spu eu, iepuraşule spaţial Emerson că o să termin!
Emerson:
Măcar o dată în viaţă ai făcut ceva ca lumea!

Jerks:
Aaa, iepuraşule spaţial Emerson…
Emerson:
Da, ce mai e acum?!
Jerks:
Cred că l-am înfundat…
Emerson:
Foloseşte-ţi trompa!
Jerks:
Nu e numai atât!
Emerson:
Interesant! De ce mă aşteptam oare să zici un astfel de lucru?
Jerks:
Mai sunt termite nedigerate care trăiesc încă… şi au început să roadă din tronul veceului
spaţial!
Emerson:
În pizda mă-sii de treabă, Jerks! Mereu îmi faci tot felul de căcaturi dintr-astea! Aveam
nevoie de o treabă din asta tocmai acum? Aveam? Doar ştiai că termitele gigantice
trebuie digerate, de aceea se consumă în cantităţi mici! Altfel sunt indestructibile! Avem
douăzeci de minute să o ştergem, Jerks!…
Jerks:
Dar…
Emerson:
Nici un “dar”! Nu le poţi distruge cu nici un tip de armă! O să demolăm grota spaţială
înainte să le distrugem pe blestematele astea de termite! Zece ani de muncă! Fir-ar să fie,
Jerks, asta era baza noastră secretă!
Jerks:
Îmi pare rău, iepuraşule spaţial Emerson!
Emerson:
Îmi pare rău, iepuraşule spaţial Emerson? Numai asta ştii să spui… (Deodată, iepuraşul
spaţial se luminează la faţă). Bine, ar mai exista o soluţie!
Jerks:
Care?
Emerson:
Exact ce ţi-am spus înainte! Foloseşte-ţi trompa şi digeră din nou termitele gigantice!
Jerks:
Dar asta înseamnă…
Emerson:
…să mănânci căcat! Păi nu asta faci tu în fiecare zi, Jerks!
Jerks:
La naiba! Eşti sigur că asta e unica soluţie, iepuraşule spaţial Emerson! (Se aude cum
suge cu trompa din veceu)
Emerson:
Sigur! (scoate un tub de insecticid împotriva termitelor gigantice cu un zâmbet elocvent

pe buze) Vezi, Jerks, inteligenţa mea a salvat din nou ziua! Dar asta doar pentru că atâta
timp cât va exista universul, iepuraşul spaţial Emerson va veghea asupra lui!
Ulimul cadru îl prezintă pe iepuraşul spaţial Emerson care face semnul de ok înspre
cameră. Tocmai atunci în cameră se prăbuşeşte o navetă spaţială.
Emerson:
Jarod!
Episodul se încheie cu acest moment de suspans.
Voce (off):
Urmăriţi şi mâine “The Jerks & Emerson Show” pentru a afla ce s-a întâmplat cu eroii
noştri! Va reuşi iepuraşul spaţial Emerson să îl învingă pe Jarod? Veţi afla numai dacă vă
uitaţi la “The Jerks & Emerson Show”.
8. Monolog Steve 3
Bine, poate că emisiunea a decurs, în anumite momente, un pic altfel. Dar nu foarte
diferit…
Se reia un moment din emisiune, în varianta reală.
Steve:
Ce părere ai, Helen, ai participa la un astfel de festival?
Helen:
Spune-mi tu, Steve…
Nu poţi să ceri totul. Ideea unui astfel de festival era oarecum şocantă pentru mulţi. De ce
ar fi fost Helen o excepţie, de data asta?
Helen:
După părerea mea, un astfel de festival nu are nici o şansă…
Helen ar fi putut să spună şi un astfel de lucru. Dar nu a făcut-o. Asta însemna ceva, nu?
Însemna că totuşi îi pasă. Îi pasă, în general. A, şi în realitate n-am întrebat-o dacă vrea să
fie soţia mea. Am adăugat chestia asta la montaj. Dar doar atât am “înfrumuseţat”. Era
oarecum ciudat să îmi răspundă afirmativ la o cerere în căsătorie. Nu aş fi stat de două ori
pe gânduri.
9. Intră Bătrânul Kowalski. Steve ascultă muzică la căşti.
Steve, ai auzit? E incredibil!
Steve ascultă foarte concentrat. Nu îl vede.

Bătrânul Kowalski (îl scutură pe Steve):
Steve! E incredibil ce s-a întâmplat!
Steve:
Da, Bob, sunt aici! Chiar trebuie să tragi aşa de mine? Care e treaba?
Steve, “The Monty Screw” au acceptat să cânte la noi în festival. Am dat lovitura,
prietene!
Steve:
“The Monty Screw”? Mai există?
Steve… Steve, băiatule! Ignoranţa ta mă uimeşte! “The Monty Screw” sunt Legenda
lumii underground! Generaţii întregi au crescut cu ei, sunt nişte eroi!
Steve:
Excelent, Bob! Sunt bucuros pentru tine!
Se pune totul pe roate, Steve! Încet, încet, vom reuşi! Sistemul o să fie erodat! Drăguţă
Helen asta a ta! Eu şi băieţii de la gogoşeria din colţ chiar am pus pariuri când o să i-o
tragi!
Steve:
Bob, ţi-am mai spus că…
A, da, tu eşti un sfânt, Steve… Tu nu-ţi bagi niciodată pula… în nimic…
Steve:
Cum zici tu, Bob… Pot să-mi ascult muzica… în pace?
Scuză-mi entuziasmul, Steve… dar de data asta simt că chiar se întâmplă ceva
important… O să încep să tipăresc afişele… M-am gândit să îi dăm drumul cam într-o
lună… Puştii chiar au fost impresionaţi de ultima ta emisiune…
Steve:
O lună e bine, Bob… dacă asta îţi dă ceva de făcut…
O să vezi, Steve! Abia acum o să vezi de ce e în stare bătrânul Bob Kowalski!
Iese în grabă. Steve ridică nedumerit din umeri şi continuă să asculte muzică.
Steve:
Alo, Helen…
Helen:
Steve?
Steve:
Eu sunt… Scuză-mă, n-am avut timp să vorbim foarte mult după emisiune… De fapt,
trebuie să-mi cer scuze pentru tot… Adică pentru că nu ţi-am explicat foarte clar despre
ce fel de emisiune era vorba… Adică despre umorul grotesc pe care îl folosesec… să stii
că nu sunt un monstru şi că nu o să-l ucid pe Rob Dorkins…
Helen:
Steve…
Steve:
O să-l torturez doar, timp de câteva zile. Oricum, te-am sunat să-ţi spun că tu ai fost
minunată… extraordinară… Bine, dacă n-aş fi ruinat eu totul prin întrebările mele
stupide, ar fi ieşit probabil cea mai bună emisiune de până acum… Nu ştiu, sunt
dezolat…
Helen:
Steve, mă asculţi un pic?

Steve:
Da. Iartă-mă… pentru tot, vreau să zic…
Helen:
Ascultă-mă cu atenţie, Steve… A fost excelent… Totul… M-am distrat de minune…

Cred că ceea ce faci tu e chiar entuziasmant. De fapt, la început mă aşteptam să fii un fel
de ciudat, un obsedat, mă înţelegi? Dar acum mi-e clar că ceea ce faci tu chiar o să
schimbe ceva… chiar schimbă ceva… Cel puţin pe Rob Dorkins!
Steve:
Mersi… Chiar nu ştiu ce să zic… Uneori… e greu… Chestia asta îmi ia aproape tot
timpul… Habar n-am să mă evaluez aşa cum…
Helen:
Nici nu trebuie, Steve… Trebuie doar să nu te opreşti… Ai auzit, doar să nu te opreşti…

Chiar sunt curioasă cum o să iasă festivalul ăsta…
Steve:
Nu glumeşti?
Helen:
Nu, chiar vreau să particip… dacă se poate, bineînţeles… adică, dacă sunt destul de
underground…
Steve:
Bineînţeles! Adică, bineînţeles că se poate… Helen, mă gândeam… Poate o să mai

discutăm lucrurile astea… la şcoală, poate undeva în oraş, la o cafea… Poate la un
concert de jazz, pentru care am deja două bilete… Poate chiar vineri, adică mâine seară…
Helen:
Bine, Steve… dacă spui tu… Rămâne pe mâine seară…
Steve:
Da? Atunci ne întâlnim în faţă la “Drip’s” la şapte jumătate?
Helen:
O să fiu acolo, Steve.
Steve:
Bine, Helen… Atunci vorbim mâine, da?
Helen:
Da. Pa, Steve.
Steve:
Pa, Helen.
11. Monolog Steve 4
Era grozav! Mă simţeam de milioane… de dolari. De fapt, lucrurile au început să meargă

extraordinar cu Helen din ziua aceea. Tot ceea ce intuisem despre ea era adevărat! Era
fenomenală! Cu ea nu mă mai simţeam singur. Nu era nimic forţat, nimic trucat! Nu
trebuia să mă prefac că sunt altcineva, aşa cum se întâmpla de obicei în astfel de
situaţii… După concert am rămas la “Drip’s” şi am vorbit. Doar atât. I-am povestit despre
mine… Despre lupta mea cu lumea înconjurătoare… Ea a râs şi s-a simţit bine…
Simţeam asta, simţeam că şi pentru ea era ceva nou, eu eram un tip care nu se sfia să îi
spună toate lucrurile aşa cum sunt, fără să-şi propună scopuri de genul celor enumerate de
bătrânul Kowalski. Şi de ce-aş fi făcut asta, la urma urmelor? O târfă de 20 de dolari
putea fi găsită oriunde, pe când o femeie ca Helen, un om ca Helen, era unic. Nu
glumesc. O să spuneţi că exagerez. Dar nu glumesc de loc. Ştiu că la un moment dat, în
viaţa oricăruia dintre voi a apărut o astfel de fiinţă. Bine, mulţi au ratat-o, dar eu nu eram
un fraier. Eu nu aveam să fac greşeala asta!
Pe acest monolog, intercalate, sunt imagini care îi prezintă pe Steve şi Helen în diferite
posturi şi situaţii: în baruri, la teatru, la expoziţii, pe stradă, în parc, la film etc. Totul
trebuie să sublinieze legătura dintre cei doi, apropierea şi “magia” spontană care se
naşte atunci când sunt împreună. Se poate crea un adevărat videoclip, cu bucăţi animate,
în care “lumea este a lor”! Următoarele frânturi de dialog sunt desprinse din câteva din
situaţiile descrise mai sus.
Helen:
Şi atunci i-a spus: “Tu nu ai cum să ţii mâinile sus, pentru că eşti ciung!”
Cei doi râd.

Steve:
Era vorba despre un nou mod de a picta. Fireşte, cu bucile cangurului…

Cei doi râd.
Steve:
Helen, tu te-ai gândit vreodată, când erai mică, să-ţi construieşti o casă din vată pe băţ?
Helen:
Nu mai ştiu. Când eram mică vroiam să mă fac avocată şi să-mi cumpăr o vitrină cu
bijuterii.
Steve:
Dar nu ar fi fost ca lumea să îţi construieşti o casă din vată pe băţ?
Helen:
Ţie chiar îţi place vata pe băţ, Steve!
Cei doi râd.
Helen:
Şi m-am întrebat mereu dacă era serios, înţelegi, dacă spunea adevărul…
Steve:
Ce idiot!
Helen:
Nu mi-a explicat niciodată. Oricum nu ne-am mai văzut de atunci decât o dată. Şi unde
crezi? Chiar la înmormântarea unchiului.
Steve:
Ha, tocmai unchiul…
Steve:
Nu, eram un copil tare neastâmpărat… Nu ascultam de nimeni… Bine, între timp m-am
prostit. Uită-te la mine acum! Dar atunci îmi aduc aminte că spărgeam toate becurile cu
praştia… Le făceam alor mei zile fripte! Da, eram un caz pe vremea aia…
Helen:
Bine că acum te-ai maturizat!
Helen:
Îl chema Harold… Era cu doi ani mai mare decât mine…
Steve:
Harold?! Ce nume de încrezut… Era poponar, nu-i aşa?
Helen:
Ai ceva cu homosexualii, Steve?
Steve:
Nu neapărat… Dar le spun poponari pentru că odată unul mi-a furat celularul… Un
poponar nenorocit… Dar, crede-mă e în regulă că Harold ăsta al tău era… gay…
Helen:
Dar nu era homosexual!
Steve:
Aha!
Steve:
O chema Andreea…
Helen:
…Tim…
Steve:
…Olivia…
Helen:
…Lloyd…
Steve:
…Patricia…
Helen:
…Norton…
Steve:
…nimeni n-ar fi crezut că o să ajungem teferi acasă. A fost un miracol! De fapt, dacă
stau să mă gândesc, viaţa mea e un lung şir de miracole.
Helen:
Nu, zău…
Steve:
Da, faptul de a mă fi născut a fost un miracol. Şi faptul de a fi ajuns până aici e un

miracol. Televiziunea mea e un miracol. Şi faptul de a te fi întâlnit e tot un miracol.
Helen:
Steve…
Steve:
Nu glumesc. Sunt zile în care mă gândesc numai la tine. Mă trezesc şi mă întreb: “Ce te
pune în mişcare azi, Steve? La ce bun o nouă zi?” Şi atunci răspunsul meu vine simplu.
Şi nu e figura obosită din oglindă, e ceva mult mai frumos, mult mai interesant. Totul se
conturează într-un singur cuvânt. Ştii care e cuvântul ăla?
Helen:
Care?
Steve:
Cuvântul ăla e numele tău. Nu ştiu ce m-a motivat toţi anii ăştia, Helen. Nu ştiu ce m-a
determinat să continui. Dar e adevărat. Eu am nevoie de miracolul ăsta.
Helen:
Adevărat?
Cei doi se apropie, ca înainte de un sărut.
Steve:
Adevărat…
Secvenţa se termină pe un stop-cadru pus chiar înainte ca cei doi să se sărute.
Tot ce îmi puteam dori! Nu m-am mai simţit aşa niciodată. Au fost doar câteva zile, dar
eu le simţeam ca pe ani întregi. Helen era făcută pentru mine. Nu ştiu dacă aţi avut
vreodată sentimentul ăsta? Ea era heroina mea. Nu mai aveam nevoie de nimic.
Ajungeam acasă şi mă holbam la “The Jerks & Emerson Show” fără să văd, fără să
înţeleg nimic din ceea ce se derula în faţa ochilor mei. Şi asta numai pentru că mă
gândeam la ea, o vedeam numai pe ea, vorbeam numai cu ea, ea era peste tot. Ascultam
muzică şi cântam, de fapt, versurile despre ea. Atunci când nu era lângă mine, mă
simţeam pierdut, simţeam că mi s-a luat ceva inexplicabil de preţios, deveneam dintr-o
dată neputincios, lipsit de vlagă. Şi atunci când eram din nou cu ea, era ca şi cum aş fi
luat o nouă doză. Din nou puternic, inspirat, strălucitor. Nimic nu mai conta în afară de
ea. Ea era heroina şi eu un drogat nenorocit, patetic, irecuperabil, Dumnezeule, asta îmi
plăcea la nebunie! O iubeam! O iubesc!
12. Steve cântă la chitară. Intră bătrânul Kowalski.
Steve… Iartă-mă că te deranjez…
Steve:
Nici o problemă, Bob… Spune-mi…
Steve, tu ai auzit vreodată zgomotele?
Steve:
Ce zgomote, Bob?
Nu ştiu… Uneori, noaptea… Clădirea răsună într-un mod ciudat…
Steve:
Clădirea? Te simţi bine, Bob?
Îţi spun, Steve, s-ar putea să avem probleme. Poate ne-am bucurat prea devreme.
Steve:
Ne-am bucurat? Ce spui acolo, Bob? Despre ce vorbeşti?
Steve, dacă se întâmplă ceva cu unul dintre noi… Să ştii că eu o să continui, orice ar fi…
Uite, trebuie să-mi promiţi că şi tu o să faci acelaşi lucru… dacă se întâmplă ceva!
Steve:
Ce să se întâmple, Bob? Ai înnebunit?
Prea multe computere, Steve! Prea multe chipuri, prea multe circuite, prea multe creiere!
Înţelegi, Steve? Ţin la tine ca la un fiu. Ştii că nu te-am lăsat niciodată baltă. Trebuie
să-mi promiţi!
Steve:
Bob, uite ce e… Eu cred că în ultimele zile ai cam exagerat cu pregătirile pentru festival!
E stresant, e obositor! Ce-ar fi dacă ai lua o pauză? Mă ocup eu de invitaţii, sun şi la
sponsori…
Nu e vorba de asta, Steve! Le-am promis alor tăi că o să fie bine, că o să am grijă de tine.
Aşa că trebuie să-mi promiţi şi tu mie!
Steve:
Bine, Bob, îţi promit! Ştii bine că nu aş abandona proiectul ăsta! Dar ce s-a întâmplat?
Care e problema?
Ai făcut un bătrân fericit din mine, Steve! Nu mai contează acum, nu mai contează nimic
din toate astea! Nu mai e nici o problemă! Stai liniştit, mă ocup eu de telefoane şi de
restul lucrurilor! Nu am obosit! De fapt, mă simt foarte bine! Totul e în regulă, Steve!
Steve:
Ok, Bob. Mă bucur să aud una ca asta. Mă cam speriasem, sincer să fiu.
Nu trebuie să-ţi faci griji din cauză mea, Steve! Trebuie să plec acum… Ne vedem mai
târziu!
Steve:
În regulă, Bob…
Bătrânul Kowalski iese, parcă în transă.
Steve:
Ai grijă de tine, Bob!
Steve continuă să cânte la chitară. Se insistă un timp asupra acestui lucru.
Helen:
Alo, Steve?
Steve:
Helen… Ce faci?
Helen:
Bine. Adică… plec, Steve.

Steve:
Cum adică pleci?
Helen:
Plec cu o bursă… la Paris. Un an. E o şcoală de planificare în afaceri… A fost ceva…

neaşteptat, Steve…
Steve:
Planificare în afaceri… Mă bucur pentru tine… Helen…
Helen:
Steve, să ştii că…
Steve:
Helen, chiar mă bucur pentru tine! Paris! Asta e o şansă unică… Nu ştiu ce să spun,
felicitări!
Helen:
Mulţumesc, Steve, dar nu trebuie să…
Steve:
Când pleci?
Helen:
Luni noapte…
Steve:
Lunea asta?
Helen:
Da.
Steve:
Lunea asta am emisiune, dar pot să te conduc la aeroport. Uite, duminică e o piesă pe care
vroiam de mult să o văd… sâmbătă e concertul ăla la “Dip’s”… O să bem în cinstea ta,
ce zici?
Helen:
Steve…
Steve:
Helen, nu e nici o problemă… Eu o să fiu aici şi peste un an… Chiar sunt convins că
plecarea asta o să-ţi aducă… ceva nou. Ceva care o să te facă fericită…
Helen:
Ştii că nu e aşa… dar trebuie…
Steve:
Să pleci… Ştiu şi asta, Helen, ştiu şi asta… Nu vreau decât să fii fericită…
14. Monolog Steve 5
Monologul “taie” ultima conversaţie telefonică dintre Helen şi Steve. Fundalul muzical
trebuie să fie unul calm, dar trist. Pe ecran se proiectează un montaj care să susţină
monologul printr-o succesiune rapidă de imagini, un joc al extremelor, în acelaşi ton cu
muzica aleasă. Povestea acestui montaj este constituită de ultimele momente petrecute de
cei doi împreună
La început nu simţi. Nu simţi nimic. Asta pentru că e încă aproape, încă n-a venit. E încă
aici, acum. Te amăgeşti spunându-ţi că o să se întâmple peste câteva zile, că o să fie abia
mâine, abia peste câteva ore, abia în câteva minute, abia în secunda următoare. Şi apoi, ea
e încă aici, acum, chiar dacă nu lângă tine. Respiră acelaşi aer. Şi apoi e abia mâine, ea îşi
aminteşte încă de tine, poţi să o simţi, îi mai simţi încă mirosul, gustul. Frumuseţea ei e
încă întipărită în toată fiinţa ta. Dar asta înainte de fugă. Fuga zilelor, a nopţilor, totul
începe să se învârtească, ameţeşti şi uiţi. Uiţi totul. Nimic nu mai rămâne la fel, distanţa
începe să vorbească limba ei ciudată, amestecată. Nu mai poţi distinge nuanţele dar se
întâmplă. Ţi se întâmplă ţie. E absurd, e nedrept, dar nu poţi împiedica lucrul ăsta
indefint, care te cuprinde fără să te întrebe vreodată ceva, fără să îţi ofere nici un indiciu,
nici o şoaptă. Ultima noapte cu Helen.
15. Carusel
Ar trebui ca un element din decor să se transforme într-un pat în formă de cerc, care să
se învârtească necontenit. Preferabil, patul ar trebui să stea într-o poziţie verticală, în
consecinţă actorii fiind legaţi cu un fel de centuri de siguranţă pe acest pat/carusel.
Evident, momentul ar putea să fie proiectat pe ecran, dar efectul unei secvenţe în care
acest dialog să fie “live” – eventual transmis pe ecranul din camera lui Steve – este unul
mult mai direct şi spectaculos. Ecranul ar trebui să întregească atmosfera, susţinând-o
printr-un joc de culori. Fundalul muzical trebuie să fie în perfectă armonie cu această
situaţie, suspendată undeva între vis şi realitate.
Steve:
N-am ştiut niciodată să spun ceea ce simt…
Helen:
Nici eu…
Steve:
E oarecum ciudat. Aproape tot timpul am fost singur. Mi-a plăcut prea mult să visez.
Helen:
Eşti irecuperabil.
Steve:
Am visat cu ochii deschişi. Poate din cauza asta n-am avut nevoie… de nimeni…
Helen:
Nici de mine?
Steve:
Tu o să pleci. O să mă laşi din nou singur. Nu-mi pasă.
Helen:
N-ai avut nevoie de nimeni? Nici de mine?
Steve:
Până acum am fost puternic. De fapt mint. Am avut mereu nevoie de cineva. Şi mai ales
de tine. Şi te-am găsit. Merit nişte puncte în plus pentru că te-am găsit.
Helen:
Nimic nu e simplu.
Steve:
Totul e prea simplu. Aş mai fi avut nevoie de puţin timp.
Helen:
De ce?
Steve:
Să-ţi spun tot ceea ce vroiam să-ţi spun. Să-ţi spun totul despre mine, să aflu totul despre
tine. Ştii, să te iubesc.
Helen:
Dar o poţi face şi în continuare.
Steve:
Da, dar nimic nu va mai fi la fel. E prea târziu. Va fi prea târziu. Voi muri singur.
Helen:
Nu spune asta. Nu ai dreptul să spui asta.
Steve:
Tu nu ştii încă nişte lucruri despre mine.
Helen:
Nici tu nu ştii nişte lucruri despre mine.
Tăcere.
Steve:
Dar m-am distrat, oricum. Tu eşti EA, ştiai asta?
Helen:
Da. Văd lucrul ăsta în ochii tăi.
Steve:
Probabil că sunt un norocos. Şi să nu crezi că nu o să mă lupt pentru povestea asta cu

final fericit. Merităm o poveste cu final fericit.
Helen:
Merităm ce e mai bun. Sunt lucruri pe care nu pot să le numesc. Tu eşti unul dintre
lucrurile pe care le doresc.
Steve:
Sunt mereu aici. Nu plec nicăieri.
Helen:
Asta e bine. Să nu pleci nicăieri, adică. Ai auzit, să nu pleci nicăieri!
Steve:
Am auzit. O să zburăm în noaptea asta, da? O să ne întindem aripile şi o să zburăm.

Dincolo de orice ne putem spune. La revedere, Helen.
Helen:
Dincolo de orice ne putem spune. La revedere, Steve.
Cei doi se sărută.
Steve:
Nu mai ţin minte dacă aşa s-a întâmplat într-adevăr. Dar ştiu că am mers cu ea până la
capăt. (Aici sunt proiectate, într-un montaj succint, imagini cu Steve care o conduce pe
Helen la aeroport, imagini din sala de aşteptare, tabele cu zboruri, Helen care dispare în
poarta pentru plecări, zâmbetul lui Helen, Steve care rămâne cu o cafea în mână,
avionul care decolează, precum şi Steve, care se întoarce pe jos acasă, noaptea, figura
expresivă a lui Steve) Am văzut-o plecând. Am văzut-o zâmbind pentru ultima oară. Un
zâmbet care îmi era adresat numai mie. Şi apoi a dispărut. Nu am simţit nimic când a ieşit
din viaţa mea, din realitatea mea. Dar asta numai pentru că nu mai puteam simţi nimic.
Eram imun la orice sentiment. Pentru că nimic nu-mi mai aparţinea, nimic nu mai era al
meu. În seara aceea am început să merg şi nu m-am mai putut opri. Era ceva care nu mă
lăsa să mă opresc, pentru că dacă m-aş fi oprit aş fi căzut. Nu aveam puterea să mă
opresc. Mă înţepa ceva în gâtlej, un ţipăt îngrozitor, înnăbuşit, care îmi ardea intestinele.
Am ajuns, spre dimineaţă, acasă. Şi n-am mai văzut nimic.
16. Steve doarme. Sună telefonul. La început, Steve, aruncă cu o pernă în telefon. Totuşi
telefonul continuă să sune. Într-un târziu, pe jumătate adormit, Steve răspunde.
Steve:
Alo… Cine? Ce s-a întâmplat, George? Spune odată… Bob? Bob Kowalski? Când?
Punkeri, George? Punkeri?!
Steve închide brusc telefonul. Stă o clipă pe gânduri. Apoi se ridică din pat, ia o sticlă de
whisky şi îşi toarnă într-un pahar. Scoate gheaţa din frigider şi îşi pune în pahar. Apoi se
aşază la masă şi îşi aprinde o ţigară.
Steve:
Înmormântarea lui Bob nu a fost deloc amuzantă. Bine, asta şi din cauză că nu a venit
nimeni. Bob Kowalski nu însemnase prea mult pe lumea asta! Dacă stau să mă gândesc
mai bine, lucrul ăsta sună totuşi destul de amuzant. Bob Kowalski a fost un nimeni! El şi
ciudatele lui teorii ale conspiraţiei. Ucis de un grup de punkeri beţi în timp ce îi invita la
marele lui Festival! La festivalul Rob Dorkins! Ceea ce nu-şi dăduse seama Bob,
prietenul meu de încredere, Bob Kaminski, era faptul că “The Monty Screw” nu mai era
de mult o formaţie la modă, nici măcar în circuitul underground. Dar cine ştie, poate că
Conspiraţia l-a ucis, până la urmă pe Bob al nostru. Destul de ironic. Dar ştiţi cum se
zice, what you give is what you get!!! Ţinea la mine ca la un fiu, o promisiune e o
promisiune…
17. Secvenţă din “The Jerks & Emerson Show”
Voce (off):
În episodul de astăzi, eroii noştri sunt confruntaţi cu o situaţie dramatică. Jarod a

descoperit unde este grota spaţială şi îl ameninţă pe iepuraşul spaţial Emerson cu arma
laser intergalactică.
Jarod îl ameninţă pe iepuraşul spaţial Emerson cu arma laser intergalactică.
Emerson:
Jarod…
Jarod:
Credeai că ai scăpat, nu-i aşa iepuraşule spaţial Emerson?

Emerson:
Jarod, ştii bine că atâta timp cât va exista universul…

Jarod:
… iepuraşul spaţial Emerson va veghea asupra lui! Bla, bla, bla… E deja veche,
iepuraşule spaţial. Ai făcut o mare greşeală atunci când ne-ai stricat planurile, mie şi
Consiliului. Ai fi putut avea totul, dar tu… Uneori e inexplicabil cum poţi fi atât de…
prost! Da, astea sunt cuvintele…
Emerson:
Vechea ta problemă cu vocabularul…
Jarod:
Taci dracului din gură! A venit timpul să plăteşti iepuraşule spaţial Emerson!
Emerson:
Să ştii că problema ta s-ar putea explica datorită abuzurilor sexuale la care ai fost supus în
copilărie.
Jarod:
Am zis să taci dracului din gură! Copilăria mea mă priveşte numai pe mine. Şi pe tatăl
meu…
Emerson:
Doare, nu?
Jarod:
În fiecare zi simt durerea asta infinită!
Emerson:
Nu, mă refeream la momentul când cineva îţi introduce penisul în orificiul anal.
Jarod:
Ajunge! Eşti un… iepuraş mort, iepuraşule spaţial Emerson!
Emerson:
Asta crezi tu, Jarod! Jerks!
Apare Jerks cu o armă foarte ciudată în mână.

Emerson:
Jerks îţi va indica drumul spre ieşire! Ce zici de asta, Jarod?
Jerks:
Jarod? Dumnezeule, e Jarod aici! (ridică mâinile sus, scăpând arma). Îndurare, mărite!
Emerson îşi trage o palmă peste faţă.
Emerson:
Mersi, prietene!
Jarod:
Nu ai nici o scăpare, iepuraşule spaţial Emerson… Vei plăti pentru tot chinul prin care
am trecut…
Emerson:
Normal… Poate un pic de alifie te-ar ajuta.
Jarod îl împuşcă pe iepuraşul spaţial Emerson şi acesta moare.
Jerks:
Jarod, stăpâne, să ştii că iepuraşul spaţial merita una ca asta!
Vocea (off):
Să fie ăsta sfârşitul eroului nostru? (pauză) Probabil că da! Fir-ar să fie, de cinci ani fac
vocea din off pentru serialul ăsta de doi bani şi acum trebuie să-mi găsesc o altă slujbă.
18. Depresia
În secvenţa următoare este prezentată viaţa lui Steve, lipsită de sens. Steve stă cu o bere
în mână şi se holbează la ecran, pe care se preling diferite imagini. Monologul lui va fi
din off. Sunt scurte secvenţe de film care îl susţin. Din când în când, Steve îşi va aprinde
câte o ţigară, la un moment dat lacrimi i se scurg pe obraz. La sfârşitul monologului,
lângă Steve se va aşeza Jerks.
Steve:
Nu-mi este nimic clar. De ce sunt aici, ce trebuie să fac, unde mă îndrept. Nimic nu-mi
sună cunoscut. Spectacole la televizor, momente amuzante din viaţa mea, cântece
disparate în memorie, toate înseamnă acelaşi lucru. Şi toate curg prin faţa mea.
ZAPP (pe ecran)
I.
Instalatorul:
Cu această pompă de 10 dolari nu veţi obţine niciodată rezultatele scontate. Viermii

monstruoşi vă vor invada în continuare intimitatea. (Scoate din veceu un vierme
monstruos).
II.
Intră gospodina.
Gospodina:
Dumnezeule mare, ce pată uriaşă. (Pe uşă e într-adevăr o pată uriaşă, de spermă).
Atunci când ai ca animal de casă un elefant, te poţi confrunta cu asemenea pericole. Pete
uriaşe de spermă. Cu ce le putem scoate? Numai cu binecunoscuţii bureţi “CLEAN”
(Începe să şteargă pata de spermă cu un burete “CLEAN”)
III.
Pe o stradă lăturalnică, inspectorul Dick şi adjunctul lui trag în infractori. Tocmai se

ascund după o ladă de gunoi. Între rafale, schimbă următoarele replici.
Dick:
Şi i-am zis lui Susi să-mi spele dracului chiloţii…
Adjunctul:
Să ştii că din cauza asta îmi duc mereu rufele la spălătorie… Nevastă-mea e o femeie
ocupată…
Trag câteva focuri.
Dick:
Mi-ar fi prins bine o pereche de chiloţi curaţi în momentele astea…

Adjunctul:
Nu poate fi atât de rău…
Dick:
Tu nu înţelegi că sunt plini de căcat?
IV.
Un videoclip în care se cântă despre iubirea pentru raţe. Se numeşte “Fuck a Duck”.
Steve:
Era oarecum curios. Felul în care jeleam. Da, o să spuneţi, e incredibil! Eu chiar îl jeleam
pe Bob Kowalski. Tâmpitul!
V.
Desen animat. Pinguinul Jim.

Pinguinul Jim se îndreaptă spre Johnny şi îi dă un pumn în gură, după care îi ia
acadeaua.
Pinguinul Jim:
Eşti un fraier, Johnny… Ţi-am zis-o de atâtea ori. Nu mai mânca acadele în faţa mea.
(râde şi se urcă la volanul Corvette-ului lui).
Johnny:
Dar…
Pinguinul Jim demarează în trombă, cu acadeaua lui Johnny în cioc. Conduce cu o

singură mână şi intră pe o autostradă. Se angajează într-o depăşire periculoasă şi intră
într-o cisternă cu combustibil. Urmează o explozie uriaşă. Foarte multe maşini de pe
autostradă sar în aer. Pe ecran se poate citi: “ATENŢIE! NEGLIJENŢA UCIDE!”
Steve:
Da, neglijenţa ucide într-adevăr. Ca şi timpul De fapt, neglijenţa ucide timpul, îl subţiază,
îl face tot mai puţin. Nu mai are nici un scop. Nu mai are nici o limită. Niciodată nu mi-a
părut rău, pentru nimic. Dar ce spui de asta, Bob? Toată revolta noastră s-a dus dracului!
Nu mai avem nici o şansă prietene! Nu mai ai nici o şansă! Eşti un ratat patetic! Ai belit
pula! Ha, ha… Nimeni altul decât Bob Kowalski! Ne învârtim în cerc, prietene! Ne
învârtim în cerc…
VI.
Este proiectată o cursă de maşini, mai precis un spectacol de “Monster Trucks”
Comentariu:
Se pare că “Godzilla” nu le va lăsa nici o şansă celorlalţi competitori…
Steve:
Nici o şansă…
VII.
Imagini dintr-un război, apoi dintr-un concurs gen “Roata Norocului”.
Prezentatorul:
Felicitări, Darren… Ai câştigat o mie de puncte! Cuvântul este într-adevăr

“Promiscuitate”…
VIII.
Urmează secvenţe dintr-un sitcom.

O familie ia masa de duminică. Intră Jack Sângerosul cu o drujbă în mână şi o mască de
tip Halloween pe faţă.
Jack:
Ce avem aici? Cina! (râsete preînregistrate) Cine e primul? (râsete în timp ce Jack
începe să taie în dreapta şi stânga în membrii familiei; râsete din ce în ce mai insistente
la fiecare nou cadavru; camera se umple de sânge; când Jack termină, se aud aplauze).
IX.
Chuck Green
Chuck Green:
Sunt Chuck Green şi îmi voi introduce penisul în această pungă de chip-şi!
Chuck Green îşi introduce penisul în punga respectivă. Se trece la următorul cadru.
Lângă Chuck Green este Micul Timmy.
Chuck Green:
Micule Timmy, vrei nişte chip-şi?
Micul Timmy:
Cum să nu, Chuck!
Micul Timmy începe să mănânce chip-şi din punga în care Chuck Green îşi introdusese
penisul. Chuck Green îl mângâie patern pe creştet.
Chuck Green:
Bravo, Micule Timmy!
X.
Secvenţă în care două gemene se sărută languros.
XI.
Un film în care nişte dinozauri distrug un oraş.
Steve se holbează la toate aceste imagini ca un zombi. O dâră de salivă i se scurge din
colţul gurii.
Intră Jerks, care îşi aşază cu grijă trompa pe canapea, lângă Steve. Apoi se aşază şi el.
Steve:
Ce-ar trebui să fac, Jerks?
Jerks:
Habar n-am. Am venit să mă uit la filmul ăsta porno.
Pe ecran se proiectează secvenţe dintr-un film porno.
Jerks:
Ca lumea, omule. Asta mai zic şi eu artă.

Steve:
Jerks?
Jerks:
Da. Sunt aici. Omule, sper că ai nişte şerveţele la îndemână.
Steve:
Ce s-a întâmplat cu iepuraşul spaţial Emerson?…
Jerks:
A, nimic… A murit… Chiar îmi pare rău pentru el…
Steve:
Asta spui mereu…
Jerks:
Nu e probleme mea. Uite ce cred eu… Omule, trebuie să te duci după ea!
Steve:
Crezi tu asta, Jerks?
Jerks:
Nu vezi că ai început să o iei razna? Nu mai ieşi deloc, nu mai mănânci, nu îţi iei şi tu
dracului o curvă… Eşti patetic! Să ştii că tot ce contează este şansa care ţi s-a dat. Nu o
pierde, prietene! Du-te după ea şi trage-i-o până îi sar capacele. Frate, ce pulă are fraieru’
ăsta!
Steve:
Să mă duc după ea?
Jerks:
Cam asta ar trebui să faci. Strânge şi tu nişte bani, jefuieşte o bancă şi şterge-o la Paris
pentru o vreme. Aşa, aşa, dă-ţi drumul pe faţa ei! Mă înţelegi? Ea a fost lăsată pe
Pământul ăsta pentru tine.
Steve:
Ce vrei să spui Jerks? Vrei să-mi spui că ar trebui să fac ceva cu festivalul? Festivalul lui
Bob?!
Jerks:
Da, da, orice spui tu, prietene… truchează un festival, o loterie, orice! Dar du-te după ea!
Nu-ţi fă probleme! O să am eu grijă de apartamentul tău. Văd că ai şi flori… (Începe să
sugă cu trompa dintr-o floare).
Steve:
Jerks, ai dreptate! Voi organiza festivalul lui Bob! În memoria lui Bob! Ha, Jerks eşti
genial. Ştiam eu că o să… (Se uită la Jerks).
Jerks a adormit sugând din flori. Steve continuă să se holbeze în ecranul televizorului.
Fade out.
19. Monolog Steve 6
Un festival trebuie organizat însă cu bani. Şi eu nu prea aveam de unde să fac rost de
banii ăştia. Bine, aş fi putut să vând magazinul de benzi desenate al lui Bob, dar asta n-ar
fi însemnat mare lucru. Cine mai e interesat în zilele noastre de personaje precum Green
Lantern? Aşa că m-am gândit la diverse variante prin care să fac bani… m-am gândit… şi
m-am tot gândit… (aici sunt proiectate imagini cu Steve care se tot gândeşte timp de
câteva zile fără să-i vină vreo idee). Bine, mi-au venit câteva idei, până la urmă. Aş fi
putut să vând limonadă în faţa blocului, de exemplu.
Secvenţă de film: Steve cu o bonetă ridicolă în cap, într-o gheretă amenajată spontan,
vânzând limonadă. Bineînţeles, nu cumpără nimeni. Apare un clovn, gen filmul “It”,
după cartea lui Steven King.
Steve:
Doriţi ceva?
Clovnul:
Dă-mi, te rog, toată limonada pe care o aveţi…
Steve:
Ok. Face o mie de dolari!

Clovnul:
Am zis dă-mi, te rog, toată limonada pe care o aveţi…
Îl loveşte pe Steve în faţă şi îi ia toată limonada. Steve rămâne întins pe jos, plin de
sânge.
Recunosc, asta nu era una dintre cele mai bune idei. Aş fi putut totuşi să comercializez
droguri într-o şcoală generală.
Film: Steve, cu o şapcă întoarsă pe cap, într-o şcoală generală, stă de vorbă cu nişte
puşti.
Steve:
E marfă de cea mai bună calitate, frate… Pentru o mie de dolari vă dau 30 de doze…
Un puşti:
Căcat! Eşti fumat, omule… De unde ai aterizat, în pula mea? 1000 pentru 30 de shot-
uri? Mai bine cumpăr din farmacii…
Puştiul cel mai pricăjit:
Lasă-l mă în pace! Auzi, fraiere, n-ai nişte fetiţe?
Figura nedumerită a lui Steve.
De fapt, asta era o idee chiar mai bună.
Film: Steve, cu o şapcă întoarsă pe cap, într-un grup de motociclişti îmbrăcaţi în haine
de piele.
Steve:
Auziţi, băieţi, ce părere aţi avea de nişte păsărici de calitatea întâia?
Motociclist:
Care e scorul?
Steve:
Să zicem că cu o mie v-aţi distra pe cinste, băieţi…
Motociclist:
Iei şi tu două pule în cur?
Steve:
A, nu ai înţeles bine, omule… Vorbeam despre nişte pizde! Pe alea poţi să le fuţi… nu pe
mine!
Motociclist:
Locotenent Sawyers de la Moravuri! Mâinile sus!
Steve:
Nu era vorba despre…
Steve o rupe la fugă. Locotenentul Sawyers trage. Steve moare.
Poate că un eveniment sportiv ar fi putut face diferenţa. Un eveniment care m-ar fi putut
ajuta să strâng câteva fonduri.
Film: Un stadion, cu pistă de alergări.
Voce (off-portavoce din tribună):
Bine aţi venit la cursa “Rob Dorkins” pentru persoane peste 65 de ani. Câştigătorului
cursei i se va acorda cupa “Rob Dorkins” (este o cupă care care îl prezintă pe Rob
Dorkins întreţinând relaţii sexuale cu un cangur mort). Fondurile strânse în urma acestei
curse vor fi donate copiiilor orfani din Las Vegas!
La start sunt câţiva bătrâni echipaţi pentru cursă. Printre ei este şi Steve. Suspans
înaintea focului de start. Toată lumea se pregăteşte.
Voce (off):
Pe locuri, fiţi gata, start!
Se aude un foc de armă, marcând startul. Bătrânii fac infarct şi cad pe pistă, înainte de a
începe cursa. Steve se ia cu mâinile de cap.
Era destul de greu să-mi vină idei bune, mai ales ţinând cont de amănuntul că Jerks
începuse să elimine tot felul de gaze. (Este prezentat Jerks care elimină tot felul de gaze).
Mi-am dat seama însă că trebuia să mă folosesc de imaginea unei celebrităţi pentru a face
rost de bani. Un om îndeajuns de cunoscut încât să îi convingă pe ceilalţi să creadă într-o
cauză, într-un ideal comun. Un geniu al lumii underground, care să îndemne la acţiune,
care să ofere coerenţă întregii cauze. Cineva care să te influenţeze, apelând la autoritatea
lui morală, să donezi importante sume de bani pentru acest festival. Un om excepţional,
pe cel mai bun dintre toţi! Da, asta era! Ştiam pe cine să invit!
20. Show-ul lui Steve
Emisiunea lui Steve poate fi transmisă în direct. Ar fi foarte bine dacă în sală ar fi
montate mai multe monitoare care să se aprindă în momentele în care Steve îşi face
aceste show-uri. De asemenea, un sistem stereo surround ar fi indicat pentru toate
momentele proiectate. Jingle de început.Generic.
Steve:
Bine aţi venit la “Lumea lui Steve”, singura emisiune transmisă underground pentru
oamenii cu adevărat liberi. Emisiunea de astăzi este una cu totul specială. Vorbeam acum
câteva săptămâni despre un festival underground deschis tuturor celor care au ceva de
spus dar cărora nu li se oferă niciodată nici o şansă reală. Un festival care acoperă o gamă
largă de manifestări artistice de la concerte, expoziţii de graffiti, concursuri de scuipat şi
de mâncat pizza, până la meciuri de fotbal cu bucăţi din corpurile moarte ale celebrităţilor
voastre preferate. Festivalul “Rob Dorkins”! O manifestare dedicată memoriei bunului
meu prieten Bob Kowalski, care şi-a dat viaţa, la propriu, pentru ca acest festival să se
întâmple. Vom acorda, anul acesta, un premiu onorific pentru stupiditate care îi poartă
numele, adică premiul “Bob “The Stupid” Kowalski”. Dar pentru ca festivalul să fie
organizat aşa cum trebuie, am nevoie de voi. Voi sunteţi cei care trebuie să îi anunţaţi pe
ceilalţi de ceea ce se întâmplă aici şi voi trebuie să îmi daţi banii voştri! Da, e un concept
nou, o idee revoluţionară. Arta de a nu minţi! Nu o să vă spun că lucrurile stau bine, că
totul e în regulă, că dacă nu participaţi lumea nu se va schimba. Nu voi face lucrul acesta!
Întocmai, dacă nu veniţi acum, aici, şi mai ales, dacă nu veniţi cu bani, nu se va întâmpla
nimic! Şi asta e cea mai nenorocită schimbare. Te schimbi nefăcând nimic, te transformi
în tatăl tău, începi să te comporţi ca un boşorog. Salivezi inconştient în faţa televizorului,
te caci pe tine fără să-ţi dai seama. Aşa că daţi-mi banii voştri sau aduceţi-mi banii
prietenilor voştri pentru ca lucrurile astea să nu se vi se întâmple şi vouă. Sau, dacă nu
aveţi bani, accept şi surorile care arată bine şi sunt dispuse să joace în filme porno. Habar
n-am dacă glumesc sau nu. Însă pentru ca să vă hotărâţi mai repede, l-am invitat în
studioul meu pe unul dintre eroii voştri, un om care este alături de acest festival, care va
participa la acest festival şi care sper să vă convingă că merită să vă implicaţi în această
acţiune! Cel mai mare dramaturg contemporan, militant pentru drepturile animalelor
implicate în pornografie şi chitaristul binecunoscutei formaţii care îi poartă numele: Peca!
Peca, bine ai venit în emisiunea mea.
Peca:
Bine te-am găsit, Steve.
Steve:
Peca, probabil că eşti la curent cu ceea ce încerc eu să fac.
Peca:
Sunt chiar un fan al emisiunii tale, Steve. Ştiu totul despre festivalul “Bob Dorins”…
Steve:
De fapt, se numeşte festivalul “Rob Dorkins”…
Peca:
Da, Steve… Ştiu asta… Exact lucrul ăsta ţi-l spuneam acum câteva secunde…
Steve:
Cum zici tu, Peca… Ce vei face în festival?
Peca:
A… voi improviza un spectacol… Adică, o să aleg nişte oameni din public şi o să îi pun
să joace în ultima mea piesă…
Steve:
Ultima ta piesă! Sună interesant… Despre ce e vorba?
Peca:
Despre un individ obsedat de prietena lui… Ştii, până la urmă o să o omoare… (scoate o
ţigară cu marijuana)… vreau să spun, pe prietena lui… Ai un foc?
Steve:
Cum să nu… (Peca îşi aprinde ţigara) Parcă am mai auzit despre ceva de genul ăsta…
Am văzut chestia asta într-un film…
Peca:
A, da… E o piesă de căcat… Nu o să neg lucrul ăsta…
Steve:
Probabil că eşti entuziasmat de acest festival.

Peca:
Sigur. Ai o bere pe aici, pe undeva?

Steve:
Cred că mai e în frigider.
Peca:
A, ca lumea… (se duce să ia berea din frigider).
Steve:
Remarcaţi entuziasmul lui Peca. Zâmbetul lui merită toţi banii din lume. De fapt, chiar
Peca cred că va dona prima sumă pentru cauza noastră, pentru libertatea noastră de
exprimare, a celor aflaţi în underground. Ce spui, Peca, vrei să fii primul care ajută cu
bani cauza noastră?
Peca (care se întorsese între timp şi bea acum din bere):
Chiar n-am nici un ban la mine, Steve… N-o lua ca pe ceva personal… Să nu crezi că
câştig ceva din meseria mea… E chiar deprimant, dacă stau să mă gândesc mai bine…
Steve:
Atunci, ce le-ai spune oamenilor care vor veni la festival şi vor cheltui bani pentru asta?
…
Peca:
Aaaa… nu prea sunt bun la chestii dintr-astea… mă exprim mai bine în scris…
Steve:
Totuşi, ceva…
Peca:
Staţi acasă!
Steve:
Peca…
Peca:
Glumeam, glumeam. Eu voi fi acolo… chiar dacă personal cred că o să fie de căcat…
Steve:
Cum adică, Peca?
Peca:
Bine, e doar o părere, dar încrederea mea în indivizi ca tine… oameni care gândesc, care
au idei mari, revoluţionare… încrederea mea a scăzut dramatic… Ce mai, trăim într-o
ţară de căcat care refuză să se schimbe… Şi oricum, o să fii umflat de poliţie…
Steve:
Peca, nu poţi să fii serios…
Peca:
Nu, sincer, eu unul mă gândesc să renunţ… de fapt textul ăsta e chiar ultima piesă pe care
o voi mai scrie vreodată… De fapt, chiar vreau să-ţi mulţumesc pentru ocazia pe care mi-
ai acordat-o ca să fac public anunţul ăsta…
Steve:
Deci te vei retrage după festivalul “Rob Dorkins”?!
Peca:
Da. O să mă retrag după festivalul ăsta de doi bani… la care cântă (se uită pe o foaie cu
prezentarea festivalului)… “The Monty Screw”??! Tipii ăştia mai există?
Steve:
A fost alegerea lui Bob “The Stupid” Kowalski, Peca…
Peca:
A, asta explică totul…
Steve:
E incredibil! Veţi avea ocazia să vedeţi ultima piesă a lui Peca şi pe Peca în persoană
pentru ultima oară… Chiar pentru ultima oară, Peca?
Peca:
Da, mă gândesc să iau un pumn de pastile şi o doză cât toate zilele după porcăria asta.
Steve:
Îl veţi vedea pentru ultima oară în viaţă pe marele Peca numai la festivalul “Rob
Dorkins”!!! Pot să spun, cu mâna pe inimă, că lucrul ăsta chiar merită toţi banii din lume!
Pe lângă asta, trebuie să mai anunţ că în timpul festivalului, la sala azilului de bătrâni
“Maurice” se vor desfăşura non-stop proiecţii din “The Jerks & Emerson Show”. Veţi
avea ocazia să urmăriţi toate episoadele acestui binecunoscut serial.
Peca:
Asta e chiar o idee şi o veste bună. Jerks şi Emerson sunt preferaţii mei. Uite, Steve,
pentru asta aş veni chiar şi eu la festivalul tău.
Steve:
Peca, dar tu chiar vii la festivalul meu…
Peca:
A, da? Ca lumea, omule… (trage din ţigară)
Steve:
Îi mulţumesc invitatului meu, Peca, dar înainte de a ne despărţi, nu uitaţi să depuneţi

banii folosind numerele de cont afişate pe ecran… (sunt afişate numerele: “66613-
JERK” şi “643‫نق‬٨‫“ )”صعغإטהغ‬Lumea lui Steve” vă salută!
21. Monolog Steve 7
Chiar dacă Peca nu îmi fusese de prea mare ajutor, emisiunea a avut un succes neaşteptat.
Banii începuseră să curgă, la propriu. Chiar aveam o groază de bani. Am putut să invit
câteva trupe adevărate, puştii erau din ce în ce mai entuziasmaţi. Îmi trimiteau tot felul de
mesaje, îmi spuneau că festivalul ăsta e cel mai tare lucru de care auziseră până atunci!
Biletele la concerte şi la celelalte manifestări s-au epuizat într-o săptămână. Mă apucasem
să pregătesc o emisiune specială pentru ultima noapte, un spectacol monumental care să
fie transmis în toată lumea. Stabilisem deja conexiuni cu marile reţele de internet din
Asia, Africa şi America de Sud. Ideea asta ridicolă cu festivalul se extindea ca un virus.
Şi era excelent. Lucrurile se puseseră încet încet în mişcare. Nu primisem încă semnale că
poliţia ar fi depistat încă toată mişcarea asta. Iar eu aveam deja posibilitatea să strâng
banii care să îmi permită să mă mut la Paris. Sigur, nu îi aveam încă pe toţi, dar imediat
după festival trebuiau să se strângă destui ca să plec.
Helen:
Steve?…
Steve:
Dumnezeule, Helen… Nu-mi vine să cred… Ce mai faci? Adică, ţi-am simţit lipsa, să
ştii…
Helen:
A fost doar o lună…
Steve:
Da, dar… Mi-e foarte greu fără tine, Helen… Chiar mă simt… inutil…
Helen:
E…ceva… Steve, te-am sunat să-ţi spun că o să mă mărit…
Steve:
Da… Nu cred că am auzit bine, Helen… Legătura asta de căcat! Ai spus ceva?
Helen:
Da, Steve, ai auzit bine… Am întâlnit un om minunat… Îl cheamă Stamos… Îl iubesc,

Steve…
Steve:
Stamos… L-ai întâlnit acolo sau…
Helen:
Da, e profesorul meu de marketing… Uite, Steve, ţineam ca tu să fii primul care să ştii…
Steve:
E grec, nu?
Helen:
Da, dar asta nu înseamnă…
Steve:
Şi eu ar trebui să fiu fericit pentru tine, nu? Ar trebui să sar în sus de bucurie… La naiba,
Helen, te iubesc, înţelegi lucrul ăsta? N-am mai iubit pe nimeni până acum! Şi tu vii şi
îmi spui că te măriţi cu un grec pe care abia l-ai cunoscut?!… Iisuse!...Tocmai acum
când…
Helen:
Îmi pare rău, Steve… Ştiu ce simţi, a fost extraordinar ce s-a întâmplat între noi dar…
Steve:
Mereu există un dar… Helen, cum ai putut să-mi faci una ca asta?!
Helen:
Steve, o să am un copil…
Steve:
Cu el?
Helen:
Da, cu el…
Steve:
Helen… Cum?...
Helen:
Steve, nu o să mă mai întorc niciodată acolo… Înţelegi, Stamos îmi oferă ceea ce tu…
Aici e viaţa mea acum…
Steve:
Helen…
Helen:
Da, Steve?
Steve:
Helen, o să închid acum, bine?
Steve închide.
23. Moartea lui Stamos (proiecţie)
I. Stamos iese din scara blocului în care locuieşte. Este o zi minunată. Stamos respiră
aerul curat al dimineţii. Păsărelele se aud ciripind.
Voce (off):
Acesta este Stamos, cel mai norocos om de pe Pământ. Nimic nu îi poate sta în cale. Este
o zi minunată şi Stamos nu are nici o grijă. El tocmai respiră aerul curat al dimineţii. Se
va duce la locul de muncă unde va avea o zi perfectă, ca de obicei.
Stamos oftează plin de satisfacţie. Apoi plescăie cu limba şi îşi aprinde o ţigară. Dă să
plece, dar tocmai atunci un picior de Godzilla îl face una cu pământul.
Voce (off):
Fumatul ucide! Mai ales persoanele de naţionalitate greacă!
II. Este prezentată o stradă, unde nişte muncitori nivelează asfaltul folosind un tăvălug.
La un moment dat, unul dintre muncitori descoperă ceva.
Muncitorul:
Căcat! Carter, fir-ar să fie…
Carter:
Ce e?
Muncitorul:
Iar am dat peste unul dintr-ăştia care seamănă cu un poster. Carter, ăsta parcă e grec,
nu-i aşa…
Carter:
Nu e ăla care i-a tras-o lu’ nevastă-ta?!
Muncitorul:
Ca să vezi... Cine ar fi crezut că va ajunge tocmai sub roţile tăvălugului meu?!
Momentul se încheie cu un prim-plan prezentându-l pe Stamos transformat într-un

“road-kill” sub presiunea roţilor tăvălugului.
III. Stamos iese de la un film porno, pe o stradă lăturalnică. Începe să urineze, fluierând.
Din spatele unor tomberoane, apar nişte indivizi care poartă ciorapi pe feţe. Unul dintre
ei îl loveşte pe Stamos cu o bâtă de baseball în cap. Stamos cade. Altul îi arde câteva
lanţuri pe spinare. Indivizii îl lovesc pe Stamos cu picioarele până îl umplu de sânge.
Stamos bolboroseşte: “Helen! Te iubesc, Helen!”. Unul dintre indivizi scoate un pistol şi
îl împuşcă pe Stamos. Acesta urlă îngrozitor. Individul mai trage o dată. Stamos se
zvârcoleşte, grav rănit. Individul trage ultima oară, spulberându-i căpăţâna lui Stamos.
Bucăţi de creier şi sânge acoperă obiectivul. (Secvenţa trebuie să fie extrem de
sângeroasă) Apoi individul îşi scoate masca. Este Steve.
Steve:
Îi doream tot binele din lume lui Stamos. De fapt, nu era nici un motiv pentru ca Stamos
şi Helen să nu fie fericiţi. În cel mai rău caz, lui Stamos i se putea întâmpla un banal
accident… Dar probabil că nimic n-ar fi stat în calea desăvârşirii lor ca întreg, ca
familie, ca… Ştiţi ce? De fapt n-are nici un rost să vă spun lucrurile astea… E chiar o
situaţie de căcat… Sincer, nu m-aş fi aşteptat la una ca asta… Nu din partea lui Helen…
Sunt sigur că e o greşeală la mijloc… Probabil că cineva a răpit-o şi a hipnotizat-o
sau… Spun prostii, nu? Sunt de căcat, nu am înţeles nimic niciodată din lumea asta, din
felul în care gândesc oamenii… Merit să mi se întâmple căcaturile astea, merit să nu fiu
iubit, să fiu abandonat, uitat, mumificat… Habar n-am cum să mă exprim altfel…
24. MUSICAL (preferabil live)
Acest moment trebuie susţinut de proiecţii în care Steve şi Helen apar în tot felul de
ipostaze: în supermarket, având o viaţă fericită, împreună în parc, dansând pe pista de
bowling, în parcul de distracţii (ceva în genul “Grease”), dar şi într-un ring de box,
luându-se la trântă, Steve deposedând-o violent pe Helen de minge într-un meci de fotbal
desfăşurat pe ploaie şi noroi etc., o “luptă” foarte amuzantă între cei doi. Asta, fireşte,
în timp ce, pe scenă, cei doi vor efectua un dans impecabil, “clasic”, şi vor cânta live. În
alte cuvinte va fi ca un fel de videoclip cântat şi “dansat” live. Pe lângă toate astea,
multe lumini, poate chiar un cor (care reia anumite strofe şi le permite celor doi să
danseze)
I H♥TE HELEN
Steve:
Am apărut pe lumea asta singur

Nimic nu s-a întâmplat cât timp nu ai fost tu
Şi tot ce m-ajuta să sper că va fi altfel
A doua zi se transforma în scrum
Nu pot să cred că te-am găsit până la urmă

Am încercat să fug dar tu m-ai prins
În ochii tăi mă pierd dar mi-e totuna
Când eşti aici totul e parc-un vis
Helen:
E visul tău şi nu întrebi pe nimeni

Dacă în el am vrut să fiu şi eu
Dar nu uita că ce vezi tu e poate
Un joc în care nu mai poţi să speri
Steve:
Atunci îţi jur voi construi o uşă

Mereu prin ea noi vom putea intra
Acolo nimeni nu va şti să uite
Şi toată viaţa împreună vom dansa
Helen:
Mă plictisesc prea des şi nu ajunge

Să-mi spui că totul poate fi uşor
E prea târziu ca să mai cred că poate
Viaţa e un joc ca la televizor
Steve:
O să-ţi arăt că visul merge mai departe

O să-nţelegi că nimic nu a fost uşor
Cu tine-n gând am trecut peste toate
De ce nu vrei să vezi că fără tine o să mor?
Helen:
E moartea ta şi nu întrebi pe nimeni

Dacă în ea am vrut să fiu şi eu
Dar nu uita că ce vezi tu e poate
Un joc în care nu mai pot să sper
Steve şi Helen:
Dar poate că povestea merge mai departe

Şi dansul într-un final ne va salva
Iubirea construieşte-ntruna lumea
Şi lumea noastră e iubirea…
Steve:
…ta…şi-a mea
Helen:
…ta şi-a mea!
Steve (lui Helen) şi Helen (lui Steve):
E iubirea ta!
Helen:
E lumea ta şi nu întrebi pe nimeni

E lumea ta şi eu nu sunt din ea
Steve:
E lumea mea doar când eşti lângă mine

Şi fără tine mă sufoc în ea
Helen:
Nu înţelegi că nu pot fi cu tine?
Steve:
Asta-i o minciună, draga mea…
Helen:
Sunt multe lucruri care-mi sunt străine
Steve:
Îţi spun că doar în doi le vom afla.
Se continuă dansul, se reia ultima parte cu versul schimbat “Şi jocul într-un final se va
salva”, în timp ce “E iubirea ta!” va fi adresat către public. Heblu.
25. Steve este epuizat în urma dansului. Jerks se află lângă el.
Jerks:
Cum merge?
Steve:
Ce să meargă?
Jerks:
Fututul de castori…
Steve:
Jerks, mă laşi în pace?
Jerks:
Din punctul meu de vedere, Steve, nu cred că ar trebui să renunţi…
Steve:
Să renunţ?
Jerks:
Da, chiar dacă ţi-a dat papucii, chiar dacă te-a lăsat cu ochii în soare, chiar dacă şi-o trage
cu grecul ăla, Strabos…
Steve:
Stamos…
Jerks:
Cum spui tu, Steve… Chiar dacă ţi-a făcut toate căcaturile astea… bine, deşi să te fuţi cu
un grec? Asta e un pic cam mult chiar şi pentru mine… (se scarpină cu trompa la
testicule) La faza asta cred că ai cam avea dreptate să te superi… Greci, italieni, negri
sunt toţi la fel…
Steve:
Dar n-am spus că…
Jerks:
Lasă, lasă. Steve, te-nţeleg… Avem cu toţii micile noastre fixaţii… Tu ai problema asta
cu negrii, eu am ceva cu locuitorii planetei Ginsalah… Un fel de arabi nenorociţi…
Steve:
Dar, Jerks…
Jerks:
Deci ce spuneam? Chiar dacă o să aibe un copil cu grecoteiul ăsta… cât de dezgustător
sună, în pula mea… chiar dacă o să se întâmple şi porcăria asta… eu încă îţi zic să te duci
după ea… apropo, excelent te-ai descurcat cu festivalul… exact aşa i-aş fi stors şi eu de
bani pe fraierii ăştia…
Steve:
Mersi…
Jerks:
Nu e nici o problemă… Deci te duci după ea la Paris şi o umpli de gloanţe pe ea şi pe

negroteiul ăla nenorocit…
Steve:
Jerks, ştii că nu o să fac asta niciodată…
Jerks:
Dar o urăşti pe târfa asta nenorocită!
Steve:
O urăsc… pe Helen? Jerks, ai înnebunit?
Jerks:
Da, o urăşti şi vrei să o omori! Te duci la Paris o ciuruieşti şi dup-aia îţi refaci viaţa? Mă-
nţelegi?
Steve:
Jerks, oricât de tentant ar putea suna eu nu o…
Jerks:
Atunci măcar pe Stamos!
Steve:
Măcar pe Stamos ce?
Jerks:
Îl atârnăm cu capul în jos de la balcon… agăţat doar de un cârlig care îi trece prin pulă!!!
Steve:
Jerks, nu pot să fac asta!
Jerks:
Măcar lasă-mă pe mine s-o fac… Abia aştept… Uite o să-l las să trăiască până se cacă pe
el de durere… şi o să înceapă să mă implore să nu-l omor… şi o să se tăvălească peste
tot… Şi toate astea sub ochii prietenei tale, Helen… Ce zici, asta o să o înveţe o lecţie…
Steve:
Jerks, nu! Nici nu intră în discuţie!
Jerks:
Măcar să-i fac o gaură în cap!

Steve:
Nici nu mă gândesc! Uită de toate căcaturile astea!

Jerks:
Nu-mi vine să cred, Steve… După toate lucrurile prin care am trecut!
Steve:
Care lucruri?
Jerks:
Steve, mă simt nevoit să îţi prezint pe cineva!
Steve:
Pe cine?
Jerks:
Aşteaptă o secundă, Steve… (comunică ceva prin intermediul trompei) Dar fii pregătit
pentru ceva special!
Se deschide o uşă din spatele căreia iese mult fum. Un joc de lumini, ceva în genul
meciurilor de wrestling. O melodie înălţătoare, patriotic-americană, eroică. Se poate
chiar proiecta steagul american. Apare iepuraşul spaţial Emerson!
Steve:
Dumnezeule, e iepuraşul spaţial Emerson! Dar n-a murit, Jerks?…
Jerks:
Strategie! Strategie spaţială, Steve! Iepuraşul spaţial şi-a înscenat moartea pentru a scăpa
de ameninţarea intergalactică a lui Jarod şi a membrilor Consiliului…
Emerson:
Taci dracului din gură, Jerks!? Cât timp mai aveai de gând să mă ţii descompus în
frigiderul molecular?
Jerks:
Dar, iepuraşule spaţial Emerson, Steve nu ştia… nu puteam să risc să…

Emerson (îi strânge mâna lui Steve):
Iepuraşul spaţial Emerson, erou intergalactic…

Steve:
Steve, realizator de emisiuni TV…
Emerson (se şterge pe mâini dezgustat):
Încântat. Ce avem aici, Jerks? Ce caz trebuie să mai rezolvăm de data asta?
Jerks:
Prietena şi-o trage cu un grecotei cu care o să aibă şi un copil…
Emerson:
Iisuse, dar asta e revoltător! Prietene, nu sună de loc bine… chiar te compătimesc…
Jerks:
Trebuie să îl împuşcăm pe grec şi să îl ajutăm pe frai… adică pe prietenul nostru Steve să

o aducă pe Helen înapoi…
Emerson:
Care Helen?
Jerks:
Prietena lui, de care ţi-am povestit!
Emerson:
Târfa? Steve, să ştii că eşti un tip norocos. Habar n-am cum te-ai fi descurcat fără noi.
Ok! Unde e nenorocitul ăla pe care trebuie să-l ciopârţim?
Jerks:
La Paris!
Emerson:
Paris, Jerks? Întâi depui banii noştri într-o bancă din Elveţia şi acum îmi spui că trebuie
să mă car tocmai în Paris?
Jerks:
Dar ie…
Steve:
Iepuraşule spaţial Emerson, nu e nevoie să…
Emerson:
Steve, Steve, băiatule, glumeam. Te speriaseşi, ai? (Îi arde un pumn în umăr) Steve, tu
n-ai încredere în iepuraşul spaţial Emerson? Uite ce o să fac pentru tine… O să-l aduc pe
nenorocitul ăsta aici, la tine acasă, ca să poţi să-i zbori creierii cu mâna ta…
Steve:
Chiar nu…
Emerson:
Nu trebuie să-mi mulţumeşti! Asemenea gunoaie murdăresc prin existenţa lor universul.
Şi ştii bine că atâta timp cât va exista universul…
Steve:
…iepuraşul spaţial Emerson va veghea asupra lui!
Emerson:
Cunoşti, prietene, cunoşti! Jerks, vino încoace. Ne întoarcem în curând, Steve. Stai
liniştit, totul o să se rezolve până la urmă…
Jerks şi Emerson ies.

Steve se duce spre frigider să îşi toarne nişte whisky. Când deschide frigiderul, din el
pică Peca, pe jumătate îngheţat, cu o cutie de bere în mână.
Steve:
Peca? De când eşti aici?
Peca:
Habar n-am… Ştii, mai vroiam o bere… Cred că am adormit…
Steve:
Şi ai stat zile întregi în frigiderul meu?…
Peca:
Auzi, ai rămas fără ketchup… şi fără votcă… a, şi ar trebui să-ţi mai cumperi şi tu ceva
de mâncare…
Steve:
Nu mai ai nimic de comentat, Peca? Nu ar trebui să fii undeva să-ţi termini dracului
piesa?
Peca:
Care piesă?
Steve:
Aia pe care ziceai că vrei s-o termini… Cu tipul care îşi omoară prietena…
Peca:
A, am renunţat să mai scriu… E mult mai plăcut să bei… (se uită la cutia de bere) bere…
Steve:
Poţi să ieşi acum… şi să pleci acasă…
Peca:
Acasă? Eu nu am casă… Uite, mai bine mă aşez pe canapea…
Steve (turnându-şi whisky):
Bine, cum zici tu… Peca…
Jerks şi Emerson se întorc, ţinându-l pe Stamos într-o lesă de câini. Stamos e plin de
sânge, răsuflă greu, semnele unei bătăi zdravene.
Emerson:
Gata, Steve! Iată avantajele mijloacelor de transport spaţiale… Eficienţă, promptitudine!

Voila! Stamos à la grec! Spune ceva Stamos!
Stamos:
Nu înţeleg…
Jerks (îi arde un pumn în gură lui Stamos):
Taci dracului din gură!…
Emerson:
După ce că îi furi acestui om marea iubire a vieţii lui, femeia de care avea nevoie ca să fie
fericit, după ce că îţi bagi pula în această femeie şi o mai laşi şi gravidă, după toate astea
ai tupeul să spui că…
Jerks:
…nu înţelegi…
Emerson (îi arde o palmă lui Jerks şi apoi un pumn în gură lui Stamos):
Asta era replica mea! Mereu îmi faci căcaturi dintr-astea, Jerks!
Jerks:
Îmi pare rău, iepuraşule spaţial Emerson…
Emerson:
Îmi pare rău iepuraşule spaţial Emerson… Numai asta ştii să zici?!... În fine, Steve,
Stamos este numai al tău. Jerks, dă-i pistolul!
Jerks îi dă pistolul lui Steve.
Stamos:
E o greşeală…
Iepuraşul spaţial se pregăteşte să-l lovească cu o bâtă în cap pe Stamos.
Steve:
Iepuraşule spaţial Emerson lasă-l să vorbească… Stamos…
Stamos:
E o greşeală. Habar n-am despre ce vorbiţi… Nu am furat nici o femeie…

Steve:
Numele Helen îţi spune ceva?

Stamos:
Da. E soţia mea.
Steve:
Soţia ta? E deja soţia ta?
Stamos:
Nu, e soţia mea de trei ani de zile. Dumnezeule, nu înţeleg de ce sunt aici? Cine sunteţi?
Steve:
E soţia ta ta de trei ani?
Emerson:
Nasol. Steve, asta e cam nasol.
Steve:
A fost plecată undeva în ultimii trei ani?
Emerson:
Da, a avut o bursă de un an în străinătate… Vă rog eu, lăsaţi-mă să plec!
Steve:
Asta e o minciună, Stamos! E o minciună neruşinată! Helen s-a născut şi a crescut aici! A
fost tot timpul aici! Şi m-a iubit!
Jerks:
Omoară-l pe căcănar!
Steve:
Nu are cum să fie soţia ta! Nu are cum să mă fi minţit!
Stamos:
Eu îţi spun ceea ce ştiu… Atâta ştiu… Îmi beam cafeaua şi doi indivizi costumaţi ca în
desenele animate au tăbărât pe mine…
Steve:
Unde e acum?
Stamos:
Cine?
Steve:
Helen!
Stamos:
La şcoală… are cursuri… Dumnezeule! Lăsaţi-mă în pace…
Steve:
Taci dracului din gură!
Jerks:
Aşa, Steve… (îi arde una lui Stamos)
Steve:
Ce crezi, Peca?
Peca:
Cum adică, ce cred?
Steve:
Spune adevărul? Tu ar trebui să ştii!
Peca:
Sincer, habar n-am… Eu unul l-aş crede… Dar e posibil totuşi ca el s-o fi răpit pe Helen
asta şi s-o fi sechestrat undeva într-un beci… unde i-o mai trage din când în când, atunci
când are chef…
Emerson:
Aha!
Stamos:
Cristoase! Cum s-o ţin pe Helen închisă într-un beci?! E aberant!
Steve:
Taci odată din gură! Ce o să mă fac cu tine!?
Jerks:
Trage-i un glonţ în cap!
Steve:
Ai merita un lucru ca ăsta, să ştii! Vii aici şi îmi fuţi viaţa cu minciunile astea de căcat!
Mă faci să o urăsc pe Helen! Unde o ţii? Unde ai ascuns-o?
Emerson (îi dă una în cap lui Stamos):
Răspunde-i!
Stamos:
E la şcoală! Dumnezeule, nu mint! Habar n-am despre ce vorbiţi! Soţia mea e la şcoală!
Steve:
Mai am atâtica până să-ţi zbor creierii! Atâtica! Peca, tu ce-ai face în locul meu?…
Peca:
Nu ştiu, mi s-ar părea destul de amuzant să-l împuşti… Ştii, ca tensiune dramatică… Dar
stai un pic să mă duc mai spre uşă ca să nu-mi sară creierii pe faţă…
Stamos (plângând):
Doamne, recunosc orice, numai lăsaţi-mă în pace! Ce v-am făcut? Da, o ţin ascunsă pe
Helen într-un beci! Asta vreţi să auziţi? Da, Helen nu e soţia mea! Da, sunt un nenorocit!
E bine? Pentru numele lui Dumnezeu, e bine?
Steve:
Stamos! Stamos! Taci, în pula mea, odată din gură?
Stamos (plânge):
Bine…
Jerks:
Eu cred că ar trebui să îl omori pe Stamos şi s-o aducem şi pe ea aici…
Peca:
Arată bine Helen asta?
Jerks:
E o super pizdă, omule… N-o să-ţi vină să crezi…
Peca:
Ca lumea… Steve, ai putea s-o inviţi în festivalul ăsta al tău… Nu ştiu pe post de…
Jerks:
…invitată…
Peca:
Da, exact la asta m-am gândit şi eu…
Steve:
Peca, nu ştiu ce să zic, nu ştiu ce să fac… Cu Stamos… cu Helen… Nu mai înţeleg

nimic… Nu pot…
Emerson:
Ce nu poţi?
Steve:
Nu pot să-l împuşc pe Stamos. S-ar putea să spună adevărul. Jerks, ia pistolul ăsta
înapoi…
Jerks ia pistolul. La un moment dat îl împuşcă în cap pe Stamos. Acesta se prăbuşeşte pe
jos.
Steve:
N-am zis să-l omori.
Jerks:
Nu ştiu, mi se părea că erai un pic nehotărât…
Emerson:
Bravo, Jerks! Nu mă aşteptam să fii atât de prompt! Mai aveam puţin şi îi zburam chiar
eu ţeasta! Bine gândit, Jerks! Chiar sunt surprins…
Steve:
Dar… O să-mi sară poliţia în cap… Nu e deajuns că festivalul…
Emerson:
Steve, prietene, gândeşte-te la asta ca şi cum ai avea o problemă mai puţin… Ce ziceţi,
bem o bere?
Jerks:
Excelent, iepuraşule spaţial Emerson!
Peca:
Ca lumea… Unde?
Emerson:
Ştiu eu un loc pe colţ… în Peru!
Peca , Jerks şi Emerson râd.
Jerks:
Steve, vii?
Steve:
Nu. Trebuie să fac ceva cu cadavrul ăsta.
Jerks:
Mă ocup eu de el. (Ia cadavrul lui Stamos, sugând cu trompa din el, şi iese)
Emerson:
Tot nu vii?
Steve:
Nu.
Emerson:
Atunci ne vedem mai târziu. (în timp ce iese) Şi Peca, tu scrii piese de teatru, aşa am
înţeles…
Peca:
Da. Atunci când nu am altceva mai bun de făcut!
Râd amândoi.
Emerson:
Auzi, dar te-ai gândit vreodată să scrii filme porno?
Peca:
Cred că ar fi cea mai tare meserie din lume, omule…
Emerson:
Poate îţi fac eu o intrare… Am cunoştinţe în domeniu…
Ies. Steve rămâne singur.
26.Monolog Steve 8
E oarecum ciudat că am ajuns în situaţia asta. Habar n-am cum ar putea să evolueze
lucrurile de-acum înainte. Am rămas singur. Nu ştiu cine e Helen, nu ştiu unde e Helen.
Ştiu doar că o urăsc. Şi mai ştiu că tot ce am spus până acum e o minciună. Cu toate
astea, festivalul a început şi a fost o nebunie. (Steve ia o telecomandă şi aprinde ecranul,
pe care sunt proiectate diferite momente din festival: concerte, expoziţii, concursuri de
scuipat în canistre, concursul de ars fotografii ale lui Rob Dorkins, concursul de băut
vomă cu votcă, concursul de tăiat şobolani etc. – a se consulta autorul pentru aceste
detalii ) Prietenii mei m-au ajutat să ţin lucrurile sub control, să determin puştii să vină şi
să-mi dea banii lor. (Sunt imagini în care Jerks şi Emerson ameninţă nişte puşti cu
armele spaţiale ca să intre în festival). Azilul de bătrâni a fost neîncăpător. Bătrânul
Kowalski avusese dreptate. Revoluţia în care crezuse el atâta timp avea acum loc. Dar
asta nu mă făcea de loc fericit. Acum aveam bani, puteam să spun ceea ce vroiam să
spun, devenisem cunoscut în toată lumea… bine, în toată lumea underground…din toată
lumea. Înţelegeţi ce vreau să spun… Cu toate astea, fără ea, totul era inutil… Aşa că m-
am gândit la ceea ce-mi spusese Peca… Trebuia să mă vadă, poate pentru ultima dată şi
să decidă ea singură… Îmi lăsam destinul în mâinile ei!
Steve:
Alo, Helen?
Helen:
Steve? De unde ai numărul ăsta…
Steve:
Mi l-au dat nişte… prieteni…
Helen:
Îi cunosc? Pentru că eu n-am dat…
Steve:
Nu. Vin de foarte departe… Helen, trebuie să te rog ceva…
Helen:
Steve, chiar trec prin momente foarte grele… Stamos…
Steve:
Ce e cu Stamos?
Helen:
Stamos a dispărut de câteva zile… Nu l-a văzut nimeni dar… a dispărut fără urmă…
Steve:
A dispărut? Stamos… (izbucneşte în râs)
Helen (cu vocea tremurândă):
Steve, nu e nimic amuzant în asta! Sunt foarte îngrijorată din cauza lui!
Steve:
Îmi cer scuze, Helen, dar trebuie să faci ceva pentru mine!
Helen:
Ce trebuie să fac?
Steve:
Mai ştii adresa site-ului de pe care emit?
Helen:
Da.
Steve:
Trebuie neapărat să te uiţi mâine seară, la ora opt. Îmi promiţi?
Helen:
Steve…
Steve:
Helen, te rog… E ultima dată când te sun… Nu înţelegi că vreau doar să fii fericită?… Te
rog, uită-te mâine seară… şi nu o să te mai deranjez niciodată. Mâine se termină
festivalul!
Helen:
Festivalul? Ai reuşit, Steve?

Steve:
Am făcut-o pentru tine… Bine, şi pentru Bob… Dar în special pentru tine…
Helen:
Bine, Steve, o să mă uit…
Steve:
Mulţumesc, Helen. Asta înseamnă foarte mult pentru mine. Helen?
Helen:
Da?
Steve:
Helen, te iubesc…
Helen:
Steve…
Steve închide.
28. Ultimul monolog Steve
O piesă de pe albumul “13” (Blur).
Vreţi să ştiţi cum a fost emisiunea? Ei bine, habar n-am, pentru că nu a început încă. Dar
o voi urmări cu foarte mare interes. Împreună cu prietenii mei. (Pe canapea, lângă Steve,
sunt Jerks, Emerson şi Peca. Fiecare bea şi fumează, cu câte o frumoasă traboniană în
braţe. Jerks suge cu trompa dintr-un buchet de flori înfipt în orificiul anal al unui câine
foarte mic.) Ştiţi cum se spune… “Viaţa e frumoasă atunci când ştii să o trăieşti… alături
de prietenii tăi!”. (Se uită în stânga şi în dreapta) Bine, în condiţiile de faţă sună un pic
cam ciudat, dar asta e. Prietenii nu ţi-i poţi alege… Te aleg ei pe tine! Oricum, mi-am
spus să trec peste toată povestea cu Helen. Devenise mult prea ciudată. Trebuia însă ca
pentru asta să fac o emisiune pe cinste. Să mă distrez din nou, să nu mai fiu deprimat! Să-
mi regăsec echilibru. În alte cuvinte, să realizez cea mai bună emisiune pe care o făcusem
vreodată. O emisiune care era transmisă acum în toată lumea… Ce aveam să spun? Ce
aveam să fac? Lucrurile astea nu mai ţineau de acum de mine!
Se aprinde ecranul, pe care este proiectat show-ul lui Steve.

29. Show-ul lui Steve
Steve emite, ca de obicei, din camera lui. Pe scaunul invitatului nu este nimeni. Acest
show va fi proiectat în paralel cu ceea ce se întâmplă pe scenă, pe canapea.
Steve (pe ecran):
Bine aţi venit la ediţia specială a “Lumii lui Steve”, ediţie care închide festivalul “Rob
Dorkins”, un festival care s-a bucurat de un neaşteptat succes. Dar să vedem ce s-a
întâmplat până acum la festival.Voi vorbi despre câteva evenimente foarte importante. În
primul rând devastarea azilului de bătrâni “Maurice” (se prezintă câteva imagini cu
oameni care devastează azilul de bătrâni). Dumnezeule, foarte multă lume s-a distrat de
minune, nu-i aşa? Ar trebui să vă fie ruşine! (Pauză) Glumeam! Probabil că s-ar fi
întâmplat oricum, mai ales că în noaptea aceea au cântat şi cei de la “The Monty Screw”.
(Sunt prezentaţi cei de la “The Monty Screw” care cântă hitul lor “My dog’s a Space
Alligator”; apoi urmează o imagine cu ei linşaţi de mulţime) De fapt, avem informaţii
sigure care susţin că tocmai concertul “The Monty Screw” ar fi cauzat aceste manifestări
violente. De fapt, ţin să anunţ că începând de ieri “The Monty Screw” s-au despărţit
oficial… din nou! Ne întrebăm cu toţii cât va ţine despărţirea lor de data aceasta! Alte
evenimente notabile la prima ediţie: incendierea statuii uriaşe a lui Rob Dorkins împreună
cu cangurul său preferat (imagini sugestive prezentând statuia lui Rob Dorkins
întreţinând relaţii sexuale cu un cangur, în flăcări; nişte punkeri beţi dansează în jurul
ei), retragerea oficială a lui Peca… (este prezentat Peca, beat mort pe o scenă, apoi
aruncându-se pe braţele publicului entuziasmat care îl duce dintr-o parte în alta, apoi o
altă secvenţă când pe aceaşi scenă Peca urinează pe feţele spectatorilor din primul rând;
se prezintă apoi un cadru cu spectatorii stropiţi de urina lui Peca, aclamând
entuziasmaţi; îl vedem apoi pe Peca spărgând o chitară într-un amplificator şi
aruncâdu-se peste un set de tobe; în toate aceste momente, Peca este nedespărţit de
sticla lui de băutură; în ultima secvenţă îl vom vedea pe Peca vomitând pe feţele
oamenilor din primul rând). Se pare că Peca s-a distrat pe cinste la acest festival. Sunt
sigur că îi vom simţi lipsa… sau nu! (Steve râde).Un alt moment important al acestui
festival a fost apariţia acestor trei băieţi care alergau printre participanţi îmbrăcaţi astfel.
(Îi vedem pe băieţii de la Blink 182 care aleargă printre participanţi complet
dezbrăcaţi). Cu siguranţă o nouă modă lansată aici, la festivalul “Rob Dorkins”. Chiar le
urez tot succesul din lume! Ce pot să spun acum, când se termină totul? Nu ştiu, probabil
că va trebui să vă mulţumesc pentru că aţi venit. Da, a fost un gest remarcabil. Chiar aţi
reuşit. Nu aţi mai rămas pasivi, acasă, în faţa televizoarelor ci aţi venit aici, la festivalul
meu. Asta spune multe şi nu trebuie să vă daţi bătuţi, tocmai acum când puteţi în sfârşit
să vă exprimaţi liber. Veţi spune: “La naiba, omule, e doar o altă revoluţie de căcat!”. Eu
vă spun: “Da, e doar o altă revoluţie de căcat, dar care trebuie făcută.” Nu ştiu dacă mă
înţelegeţi, bine, probabil că v-aţi plictisit deja, dar gândiţi-vă şi la asta înainte de a bea
următoarea sticlă de votcă sau înainte de a lua următoarea doză… Indivizi ca Rob
Dorkins pot fi opriţi numai cu ajutorul vostru, pentru că numai voi aveţi puterea să
spuneţi nu falsurilor care ne înconjoară, care ne invadează existenţa… Iată doar câteva
exemple (sunt proiectate imagini cu tot felul de formaţii prefabricate din zilele noastre,
spectacole de televiziune contrafăcute care promovează falsul şi induc nevoia de vedete,
de falşi eroi, poze cu staruri de televiziune contemporane care nu fac altceva de a
impune un mod fals de a fi şi de a gândi). Aceştia sunt adevăraţii monştri. Să nu credeţi
vreodată că voi sunteţi de vină pentru toate căcaturile care se întâmplă azi în lume.Veţi fi
de vină abia atunci când vă veţi spune unii altora că e ok să accepţi aşa ceva, că e ok să
asculţi o astfel de muzică, că e ok să îţi fie insultată inteligenţa în fiecare zi, că e ok să nu
mai iubeşti. Înţelegeţi ce vreau să spun? Bine, chiar dacă nu înţelegeţi, eu o voi spune
oricum. Nu abandonaţi lupta! Nu daţi bir cu fugiţii! Chiar dacă eu nu voi mai fi aici, chiar
dacă această emisiune nu va mai exista, va apărea un alt…
În studio intră Helen.
Helen:
Dar unde o să pleci?
Steve:
Helen? Cum ai ajuns aici?
Helen:
Nu asta ţi-ai dorit? Nu spuneai că viaţa ta e un lung şir de miracole?
Steve:
Dar asta e…
Helen:
Imposibil? Cine stă să se mai gândească ce e posibil sau imposibil? Noi doi n-avem
nevoie de aşa ceva…
Steve:
Nu?
Helen (se apropie tot mai mult de el):
Nu înţelegi? Noi doi trebuie să fim nebuni de legat! Nimic nu o să ne mai oprească…
vreodată.
Steve:
Nebuni?
Helen îl sărută.
Steve:
Nebuni! Dumnezeule, Helen, te urăsc!
Helen:
Şi eu te urăsc, Steve!
Steve (sărutând-o):
Ura mea mea nu poate fi măsurată. Helen, o să te omor!
Helen:
Omoară-mă, Steve!
Steve:
Eşti atât de urâtă. Eşti cea mai urâtă femeie din lumea asta! (continuă să o sărute)
Helen:
Ştiu, Steve, ştiu…
Steve:
Îmi provoci greaţă. Te-am iubit până mi s-a făcut rău.
Helen:
Mereu există riscul ăsta, Steve. Trebuie doar să crezi în el!
Steve:
Să cred?
Helen:
Nu ar fi mult mai simplu aşa?
Steve (sărutând-o):
Mult mai simplu… Acum vom fi împreună pentru totdeauna, fir-ar să fie! La naiba, te
urăsc Helen! Cum ai putut să-mi faci una ca asta?
Helen:
Habar n-am, Steve. Dar pot să-ţi spun că a fost foarte simplu.
Cei doi continuă să se sărute, foarte pasional. Imaginea se opreşte la un moment dat pe
sărutul lor, ca un disc stricat care sare într-una. O inimă uriaşă va încadra acest sărut.
Totul va ţine până când se va termina secvenţa de pe scenă.
Pe scenă, în paralel cu proiecţia.ultimei emisiuni a lui Steve: când se ajunge la sărutul

care nu se mai termină niciodată, intră poliţia şi îi arestează pe Jerks, Emerson, Peca,
Steve şi pe traboniene. Apoi îi scot afară din scenă.
Poliţia1:
Nu mişcă nimeni!
Emerson:
Căcat, ne-au prins!
Poliţia (lui Steve):
Eşti arestat pentru organizarea unui festival ilegal, lipsă de respect pentru autorităţi,
incitare la violenţă şi încălcarea bunurilor moravuri. De asemenea, eşti arestat pentru
omor deosebit de grav în cazul numiţilor Robert Kowalski, Stamos Kazastakis şi Helen
Johnson. Domnul Rob Dorkins a făcut plâgere împotriva ta cu privire la materialele
calomnioase distribuite pe internet cu legătură directă la persoana lui.
Steve râde ca un nebun.
Poliţia:
Ai dreptul să taci. Ai dreptul la un avocat…
Steve:
Auziţi, am putea să trecem peste chestiile astea?
Poliţia:
Probabil că ai şi acest drept.
Steve este scos din scenă
Rămâne doar ecranul, pe care întocmai ca în desenele “Loony Tunes”, apare Jerks
sugând dintr-o floare şi spunând clasicul: “That’s all, folks!”
Se pot proiecta distribuţia, regia, echipa tehnică etc.
1
Aceste replici sunt opţionale
CORTINA
FINAL ALTERNATIV:
Pe canapea este doar Steve, fără Peca, Jerks, Emerson etc. Camera lui Steve este goală
(fără nici un element de scenografie.) După proiecţie, se aud bătăi puternice în uşă.
Poliţia:
Deschide! Poliţia!
Steve nu reacţionează.
Poliţia dărâmâ uşa şi năvăleşte în încăpere. Steve este imobilizat.
Căpitanul1:
Eşti arestat pentru omor deosebit de grav în cazul numiţilor Robert Kowalski, Stamos
Kazastakis şi Helen Johnson. Ai dreptul să taci. Ai dreptul la un avocat.
Steve:
Auziţi, am putea să trecem peste chestiile astea?
Căpitanul:
Probabil că ai şi acest drept. Luaţi-l, băieţi.
Steve este scos din scenă de poliţişti.
Căpitanul:
Ţi-am zis că o să-l găsim aici, Carter!
Carter:
Sărit, puştiu’,nu? Uită-te la pereţii ăştia!
Căpitanul:
E sânge adevărat?
Carter:
Aşa face mereu. Sunt micile lui “opere”…

1
Căpitanul şi Carter pot fi jucaţi de actorii care îi joacă pe Jerks şi Emerson.
Privesc un loc din culise.
Căpitanul:
Ce scrie?
Carter:
Scrie… aaa… (se apropie)… “I H♥TE HELEN”… Dumnezeule! Fii atent! A folosit
capul tipului ăstuia ca să facă punctul pentru “i”…
Căpitanul:
Auzi, nu e Peca?… Dramaturgul ăla celebru?
Carter:
Iisuse! Ai dreptate! (se uită mai atent) Nu cred că a fost prea plăcut pentru el…
Căpitanul:
Hai să mergem.
Carter:
Bietul nenorocit!
Cei doi ies. Poliţiştii continuă să marcheze locul crimei.
CORTINA
© Peca Ştefan, 13 martie-13 aprile 2003

I Hate Helen

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

I Hate Helen

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

I H♥TE HELEN

1. Piesa începe cu o proiecţie din “The Jerks & Emerson Show”

“Iepuraşul spaţial Emerson şi aliatul său de încredere, Jerks, au de înfruntat o nouă

Alo? Da, eu sunt… A, Jerks, fii atent cine mă sună…

Jerks (care tocmai se “distrează” cu un câine spaţial):

Aaa, comisarul interplanetar, Maroth…

Asta e chiar bună…

S-a întâmplat ceva?

A, nimic special, Jarod o să distrugă Pământul

Excelent. (îşi dă drumul în câinele spaţial)

La asta mă gândeam şi eu… Ia zi, te simţi bine, Jerks?

Jerks (care bea acum dintr-o bere):

Da, nu am nici o problemă cu asta…

Dar, Emerson, tu-mi povesteai mereu…

Îmi cer scuze, Emerson…

În biroul comisarului interplanetar, Maroth. Comisarul le strânge mâna celor doi.

Nu ştiu ce ne-am face fără voi, băieţi…

Emerson (foarte deprimat, spune replica obişnuită):

Da, cu cine vorbesc?

Bună, sunt eu, Steve…

Steve? Care Steve?

A, da, eşti celălalt tip ciudat, cu probleme…

Glumeam, Steve. Totuşi, eşti sigur că lucrul ăsta e legal?

Să zicem că e semi-legal… Pe internet pot să transmit liniştit…

Felicitări! Poate ne mai vedem pe la cursuri, nu?

Helen, am sunat ca să te întreb dacă te-ai mai gândit…

La ce ţi-am spus acum câteva zile…adică…dacă nu vrei să apari în emisiunea mea?

Deloc. Să ştii că am chiar un public interesant.

Şi de ce tocmai eu să apar în emisunea ta?

Nu ezita s-o faci.

Era o glumă, Steve.

Drăguţ, Steve. Uite, eu trebuie să închid acum…

3. Monologul lui Steve 1

Salut. Cum merge?

Aşa şi aşa… Nimic special.

Ceva de genul ăsta… (îşi face un sandviş)

Nu ştiu ce să zic, Steve. E un pic cam mult…

Trebuie să mă mai gândesc la asta…

Să zicem că ar fi în regulă… dacă îmi dai şi biletele pentru concertul de vineri…

Bob, joi am emisiune. Cu Helen.

A, cu fata aia de la şcoală… Ce pot să spun? Trage-i-o şi din partea mea…

Fie. Ai câştigat. Sper să fiţi fericiţi, tu şi micuţa Helen…

Du-te-n pula mea, Bob!

Să nu zici că nu te-am prevenit… O să vii plângând la mine, ştiu că se va întâmpla lucrul

Sigur, Bob, cum să nu…

Şi cum a ieşit ieri?

A fost bine. O emisiune bună, ca întotdeauna.

Astea sunt noile reguli ale jocului, Bob. Ce poţi să faci?

Vechea ta teorie, Bob?

…să dinamiteze sistemul şi să îi unească pe toţi puştii ăştia nebuni.

Azilul? Azilul de bătrâni? Bob, tu ai înnebunit?

De ce să înnebunesc? Acolo e locul-surpriză… Nu o să se aştepte nimeni… Generaţia

Asta dacă incluzi şi numărul 56 din Gruntman în pachetul de adineauri…

Cum zici tu, Bob, nu e nici o problemă…

Ok. Dar vreau marfa acum, Kowalski…

Înţelegător ca întotdeauna, Steve?! Nici nu mă laşi să respir… (iese bombănind) În pizda

Să te întorci repede, da?

6. Emisiunea cu Helen (varianta ideală)

Bine te-am găsit, Steve.

Bineînţeles că avem o astfel de secţiune.

Helen (face un balon de gumă):

Asta a fost bună. Steve…

Dumnezeule, Steve, te-ai gândit tu la toate astea…