Investigaţiile complexe

Investigaţiile complexe se efectuează de către personal specializat conform unui plan

întocmit de expert pe baza investigaţiilor investigţiilor preliminare, eventual adoptat pe
parcurs, odată cu desfăşurarea investigaţiilor în conformitate cu o metodologie clară (de
preferat standardizată) şi cu aparatură specializată. Prin investigaţiile complexe se relevă
caractristicile materialelor, defectele ascunse şi degradările elementelor (se vizualizează
interiourul elementelor), caracteristici care se consideră apoi în calculele de evaluare a
nivelului de siguranţă a structurii, a căror precizie depinde de acurateţea rezultatelor
investigaţiilor.

Investigaţiile complexe se efectuează:

 în situ, utilizind metode nedistructive prin care se măsoară indirect caracteristicile
materialelor, nedistructive prin afectarea superficială a integrităţii elementelor şi pe
epruvete extrase din elemente;
 în laborator, pe epruvete extrase din structură şi/sau expuse în situ şi/sau în laborator,
investigaţiile si testările putându-se efectua cu aparatură complexă;
 prin monitorizarea comportării construcţiei, urmărindu-se evoluţia şi modificările în
timp a diferitelor caracteristici, propietăţi dau defecte.

În general profunzimea investigaţiilor este proporţională cu complexitatea aparaturii şi deci

şi cu costul operaţiilor, situaţie în care decizia pentru detalierea investigaţiilor depinde atât de
expert cât şi de cel care finanţează expertizarea (beneficiarul). În acest sens trebuie avut în
vedere faptul că, în principiu, o expertizare de profunzime, deşi mai scumpă, permite o
evaluare mai precisă a nivelului de siguranţă, situaţie în care decizia de intervenţie este mai
adecvată.

Pe de altă parte, complexitatea investigaţiilor depinde şi de valoarea şi experienţa

expertului, având în vedere că o calificare înaltă a acestuia poate scuti beneficiarul de
cheltuieli suplimentare pentru aplicarea unor mijloace sofisticate de investigare.
 Investigaaţiile in situ
u

Meetodele de innvestigare înn situ a construcţiilor preesupune o apparatura portabilă, simpllu

de utilizat, care să inddice direct caaracteristica măsurată saau eventualelle corelaţii să
s se realizezze
după legi ccertificate exxperimental şi statistic.

În continuare sunt ilustrrate metodelle curent uutilizate în ţară și celee utilizate îîn
străinătatee. Aparaturaa necesară aplicării
a mettodelor desccrise este preluată după prospectele
furnizate dde către firm
mele producăttoare.

Laa toate metoddele prezenttate se analizzează caractteristicile speecifice de ap

plicare pentrru
structuri afectate din punct
p de veddere al durabiilităţii.

Examinarea vizualăă a zonelor inaccesibile

i

Roosturile dintrre elemente, cavităţile, canalele,

c crăppăturile, inteeriorul găuriilor practicatte
pentru sonndaje şi alte zone
z inaccessibile cu chiuul liber se poot vizualiza prin intermeediul sondeloor
cu fibre opptice (fig. 1). Sonda consstă dintr-o tij
ijă cu fibre optice,
o care canalizează
c lumina
l de la o
sursă şi prrin care, cu ajutorul unuui sistem dee lentile din capătul tijeei se permitee vizualizareea
unui câmpp larg.

Fig. 1. Sonndă cu fibre optice pentrru examinareea zonelor innaccesibile ccu ochiul libeer: 1- tija ; 2 -
capul dee reglare a câmpului
c vizzual; 3 - coneexiunea la suursa de luminnă prin fibree optice; 4 -
obiectiv pentru
p focalizare; 5 - connexiunea cu aparatul de fotografiat;
f 6 - cablul cuu fibre opticee;
7 - sursa de lummină (firma SDS
S Non-Deestructive Teesting)
METODE INDIRECTE PENTRU DETERMINAREA OMOGENITĂȚII BETONULUI

Metode bazate pe propagarea undelor

Aceste metode au la bază proprietatea undelor (din domeniul acustic sau ultrasonic)
propagate printr-un material de a-şi modifica caracteristicile (viteză, frecvenţă, amplitudine,
spectru) funcţie de proprietăţile materialului (omogenitate, compactitate,rezistenţă, prezenţa
defectelor stucturale).

Utilizând acestă proprietate, s-au pus la punct mai multe metode pentru detectarea
defectelor şi de determinare a rezistenţelor betonului, începând cu simpla ciocanire a suprafeţei
şi mergând până la utilizarea unor aparate perfecţionate.

Aceste metode pot fi clasificate şi denumite după mai multe din caracteristicile lor cum
ar fi: domeniul de frecvenţă al undelor (acustic sau ultrasonic), modul de producere (prin
impulsuri sau impact mecanic), domeniul de propagare (prin element sau pe suprafaţa
acestuia) şi drept consecinţă, le întâlnim sub diverse denumiri in literatura de specialitate. În
continuare, aceste metode vor fi prezentate sub denumirile adoptate în prezent în literatura de
specialitate.

Metoda impulsurilor ultrasonice

Principiul metodei constă în măsurarea duratei de propagare a impulsurilor induse în

beton de către un emiţător şi recepţionate de către un receptor dispus la o distanţă ce se
măsoară (fig. 2). Cunoscând viteza de propagare a ultrasunetelor într-un beton cu caracteristici
determinate şi faptul că modificări ale acestora conduc la modificări ale vitezei ultrasunetelor
se pot aprecia următorii parametri:
 rezistenţele mecanice ale betnului
 omogenitatea betonului într-un element
 grosimea stratului de beton degradat prin acţiuni fizice (foc, îngheţ-dezgheţ) şi chimice
(coroziune)
 depistarea defectelor ascunse ale betonuli (goluri, fisuri, rosturi de turnare, caverne,
etc.)

Impusurile pot fi produse de un emiţător electroacustic cu o anumită cadenţă, frecvenţa şi

lungimea de undă a ultrasunetelor trebuiind să fie adecvată propagării în beton.

La noi în ţără, metoda este cuprinsă în normativul C26-85.

Aparatura de încercare constă, în principiu, dintr-un generator de declanşare a impulsurilor,

emiţătorul cu cristal piezoelectric care produce vibraţiile, receptorul care traduce semnalele
ultrasonice în semnale electrice (fig. V.2) şi ansamblul electronic care permite afişarea directă
a timpului de propagare a impulsurilor prin beton (semnalul poate fi vizualizat şi pe un
oscilator, fig. 3). Emiţătorul şi receptorul se plasează perpendicular pe suprafaţa betonului prin
intermediul unui mediu cuplant (vaselină).
 Fig. 2. Principiull metodei im
mpulsurilor ultrasonice
u

Fig. 3. Aparatura de
d încercare: 1- osciloscoop; 2- afisaj digital pentrru durată; 3 - palpatori
pentru frecvenţe
f differite (firma UNIPAN)

Coondiţii de apllicare. Rezulltatele măsuurătorilor sunnt influienţatte de mai muulţi factori ca:
umiditateaa şi temperaatura betounllui, prezenţaa armăturilor în câmpull de propagaare a undeloor,
starea suprrafeţei betonnului, frecvennţa undelor.

Vitteza de proppagare creştte aproximaativ 5% la uun beton satturat cu apă faţă de unuul
uscat, ceeea ce poate duce la eroori de până la 20% în estimarea rezistenţei.
r A timp cât
Atât
temperaturra betonuluii este cuprinnsă între +5°°C şi +30°C C variaţiile vitezei
v ultrassunetelor sunnt
neglijabilee, deşi aceastta scade cu creşterea
c tem
mperaturii.

Priin armături ultrasunetele

u e se propagă mai rapid deecât în betonn. Influienţa acestora se ia
în consideerare la coreectarea vitezzei de propaagare calculaate prin inteermediul unnor coeficiennţi
determinaţi funcţie de mărimi ce pot fi cunoscute (diametrul barelor, acoperirea cu beton,
distanţa emiţător-receptor).

Suprafaţa betonului influenţează prin rugozitate, influenţa sa fiind cu atât mai mare cu
cât rugozitatea este mai mare, viteza în stratul cuplant mai mică, viteza în beton mai mare şi
distanţa emiţător-receptor mai mică. Pentru reducerea acestei influenţe se recomandă
prelucrarea suprafeţei, distanţe emiţător-receptor relativ mari (peste 30 cm), o presiune mare,
uniform distribuită pe traductor, mediu cuplant cu viteze de propagare mari.

Frecvenţa proprie a traductorilor influenţează prin aceea că impune o dimensiune

minimă a elementului de încercat şi este funcţie de caracteristicile fizice ale materialului.

Tehnica de încercare diferă funcţie de scopul urmărit. în continuare sunt prezentate

tehnicile de încercare din normativul C26-85 cu completări extrase din literatura de specialitate
mai recentă cu referire la evaluarea durabilităţii elementelor.

Determinarea omogenităţii betonului se efectuează pe element sau pe ansamblul

structurii pe baza prelucrării statistice a rezultatelor măsurătorilor vitezei ultrasunetelor (se
calculează viteza medie, abaterea relativă, abaterea pătratică medie, coeficientul de vibraţie).
Rezultatele prelucrate statistic pot fi reprezentate sub formă de histogramă (fig. V.3a), o
împrăştiere mare a rezultatelor inducând prezenţa segregărilor. Uniformitatea betonului poate
fi relevată şi prin coeficientul de variaţie a rezultatelor. Valori ale coeficientului sub 2% indică
o omogenitate foarte bună, valori între 2 şi 4% indică o omogenitate corespunzătoare iar
coeficienţi mai mari de 4% indică o omogenitate slabă şi deci necesită investigaţii
suplimentare pentru delinitarea zonelor cu defecte. CEB recomandă ca criteriu de apreciere a
omogenităţii chiar viteza măsurată a ultrasunetelor: dacă aceasta este mai mare de 4 km/s,
betonul poate fi considerat bun, dacă este între 3 şi 4 km/s betonul este satisfăcător, iar dacă
este sub 3 km/s betonul este slab. De remarcat faptul că, standardul american ASTM C547
recomandă metoda măsurării vitezei ultrasunetelor numai pentru determinarea calităţii
betonului (omogenitate, segregări, fisuri, degradări) dar nu şi pentru determinarea rezistenţei
(aceasta putându-se face doar prin corelarea cu măsurători efectuate pe probe). Se mai
specifică şi faptul că pentru obţinerea unor rezultate corecte, palpatorii trebuie situaţi pe feţe
opuse ale elementului, măsurătorile pe o faţă fiind recomandate doar pentru determinarea
stratificaţiei betonului (cum ar fi adâncimea stratului de beton degradat). Recomandările
americane privind determinarea în situ a rezistenţei betonului, prezentând metoda, atrag atenţia
asupra relativităţii factorilor de corecţie utilizaţi în corectarea curbei standard de calibrare în
vederea sdeterminării rezistenţei betonului.

Detectarea zonelor segregate se efectuează prin măsurarea vitezelor într-o reţea

ortogonală de puncte. O schimbare rapidă a vitezei între puncte apropiate indică prezenţa unui
defect. Pentru stabilirea zonei segregate se îndeseşte reţeaua punctelor de măsurare în zona
astfel detectată. Conturul zonei segregate se poate trasa prin prelucrarea statistică a rezultatelor
obţinute. De exemplu, dacă se acceptă ca limită inferioară a vitezei în betonul considerat
compact, vmin = vm - l,96σ (unde v este viteza medie şi σ este abaterea standard a măsurătorilor
excluzândd pe cele eviident eronatee), se poate trasa o harttă a liniilor dde egală viteeză (fig. 4) şi
limita sub care este dee aşteptat ca betonul să prezinte
p segreegări.

Fig. 4. Evvaluarea omoogenităţii beetonului prinn prelucrareaa statistică a rezultatelor

r obţinute prinn
metooda cu ultrasuunete: a. prinn histogramee; b. prin traasarea liniilorr de viteză constantă
c

Deetectarea golurilor marii este pusă în î evidenţă printr-o

p variaţie bruscă a timpului dde
propagare, fară ca aceasta sa fie juustificată de obicei de asspectul exterrior al supraffeţei deoarecce
impulsul îîntâlnind un gol îl ocoleeşte pe un drum
d fizic minim.
m Dimeensiunea gollului se poate
determina aproximativv (fig. 5a).

Deeterminarea fisurilor ca poziţie şi adâncime

a see face admiţând că impu ulsul ocoleşte
fisura pe ddrumul fizic cel mai scuurt. Se recom mandă ca emiţătorul şi reeceptorul să fie aplicate la
distanţe reelativ mici (220 ... 30 cm) când se disppun pe aceeiiaşi faţă (fig.. 5b).
 Fig. 5. a. determinareea poziţiei goolurilor marii în elementeele de beton:
b. determminarea adââncimii fisuriilor utilizândd metoda cu ultrasunete

Addâncimea strratului de beeton degradaat de foc, înngheţ-dezgheeţ sau acţiunni agresive se s

efectueazăă dispunând emiţătorul şi ş receptorul pe aceeiaşi faţă, la distaanţe precizatte. Trasând un
u
grafic al timpului funcţie
fu de distanţele
d d
dintre palpattoare, se ddetermină diistanţa dintrre
palpatoaree la care proppagarea imppulsului prin betonul deggradat şi neddegradat înceepe să fie m mai
rapidă deccât propagarrea pe drumuul direct de la suprafaţaa betonului (fig. ( 6a). Laa interpretareea
rezultateloor este esenţiial să se ţinăă cont de cauuzele şi tipul degradărilorr.

Asstfel, la elem
mentele afecttate de foc s-a constatat că dacă aceestea s-au răăcit în condiţţii
atmosfericce normale (în
( aer), deşşi viteza ultrrasunetelor se
s reduce cuu până la 30 0%, rezistenţţa
betonului practic nu se schimbăă. Dacă bettonul este răcit r forţat prin udare (la stingereea
incendiuluui), aceeaşi reducere a vitezei estee însoţită dde o reducere cu 20% a rezistenţei
betonului (fig. 6b).
 Fig. 6 a. determiinarea grosim mii unui straat de beton ddegradat
b. variaţia vitezzei ultrasuneetelor la betoonul afectat de foc

Laa aprecierea grosimii

g straatului de betton degradatt de acţiunilee corosive esste necesar să
s
se cunoasscă mecanism mul coroziuunii pentru aprecierea
a c
corectă a reezultatelor. Astfel,
A pentrru
elemente aafectate de acţiunea
a commpuşilor sulffului, sub strratul de piatrră de ciment neaderent, ses
află un strrat mai comppact decât beetonul iniţiall. Din acest motiv testărrile trebuie efectuate
e duppă
îndepărtarrea stratului neaderent
n iaar la trasarea graficului din
d care se deeduce adâncimea stratuluui
afectat (înn figura 6a, unghiul
u β deevine mai micm decât unnghiul α), treebuie să se ţinăţ seama ccă
acest strat este de fapt mai compacct decât restuul betonului..

Deeterminarea rezistenţei laa compresiuune a betonului legiferatăă de normatiivul românessc

C26-85, arre la bază o relaţie exponnenţială de transformare
t e sau o curbăă de calibrarre determinattă
experimenntal pentru un
u beton stanndard în ceeaa ce priveştee compoziţiaa si condiţiille de păstrarre.
Funcţie dee caracteristiicile betonullui încercat ((dozajul şi tiipul de cimeent, tipul şi granulometr
g ia
agregateloor, umiditateea şi gradul de
d maturizarre a betonullui) se deducc coeficienţiii de influenţţă
ai acestoraa, corectânduu-se valoareaa standard.
 Precizia metodei trebuie considerată ca fiind cuprinsă între +15% şi -20% în cazul în
care se dispune de toate datele privind compoziţia şi condiţiile de păstrare ale betonului
încercat precum şi a unor corpuri de probă (carote). Dacă nu se dispune de probe, precizia
metodei este cuprinsă între +20% şi -30%, iar dacă lipsesc şi acestea, precizia scade la valori
între +30% şi -40%.

Interpretarea rezultatelor încercărilor cu ultrasunete se efectuează pe elementul încercat

funcţie de valoarea medie R a rezistenţei în toate secţiunile încercate şi Rmin rezistenţa medie
minimă (în tabelul 1).

Tabel 1. Interpretarea rezultatelor rezistentei betonului determinata cu ultrasunete

Metoda ecoului de impact

În afara metodei bazată pe măsurarea vitezei impulsurilor ultrasonice emise de

generatori electroacustici, calitatea betonului poate fi apreciată şi prin măsurarea
caracterisicilor (viteză, frecvenţă, amplitudine) de propagare a unui impuls provocat mecanic
(prin şoc, impact).

Una din primele metode de încercare utiliza pentru recepţionarea impulsului provocat
de o lovitură de ciocan, doi receptori situaţi la o distanţă determinată. O altă metodă aplicată a
fost cea în care impulsul provocat de un ciocan electromecanic care loveşte betonul cu o
frecvenţă determinată (5 ori/secundă) este recepţionat de un receptor magnetostrictiv.

Cercetări recente au condus la perfecţionarea metodei numită a ecoului de impact şi a

aparaturii necesare aplicării acesteia. În principiu (fig. 7), metoda constă în aplicarea unui
impuls pe suprafaţa betonului (de exemplu prin căderea unei bile de 5,5 g şi 3 mm diametru,
rezultînd un impact de aproximativ 6 sec.) şi captarea printr-un receptor a undelor reflectate de
neomogenităţi ale betonului.
 Fig. 7. P
Principiul metodei ecoullui de impactt

M
Metodologia de încercarre constă în măsurarea frecvenţei
f înn punctul dee amplitudinne
maximă pe p spectrul frecvenţelor
f vizualizat direct
d pe apaaratul de măssură, într-o zonă
z cu betoon
fară disccontinuităţi, de grosime măsurată. Cunoscând
C ccaracteristiciile betonului omogen, pe p
spectrul frecvenţelor
f r se poate deetermina preezenţa segreggărilor în vâârfurile de am mplitudine, la
frecvenţee diferite de cea determinnată pe betonnul omogen (fig. 8). în ccazul în care determinareea
se efectuuează pe arrmătură, unddele reflectaate de aceaasta dau în spectrul freecvenţelor de d
asemeneaa un vârf de amplitudinee. Cunoscândd frecvenţa şi ş vârfurile dde amplitudinne şi viteza în
î
betonul omogen,
o se poate
p calculaa adâncimeaa la care se găseşte
g golul sau segregaarea precum şi
armăturaa (pentru aceasta, adânccimea calculată se reduuce pe jumăătate având în vedere ccă
armăturaa este un matterial cu imppedanţă acusttică ridicată)).

F
Fig. 8. Determ
minarea neom mogenitătiloor în beton pprin metoda eecoului de im
mpact:
a. determ
minarea poziţţiei zonelor segregate
s şi a armăturiloor; b. determ
minarea adânccimii fisuriloor
 Pentru determminarea adânncimii fisuriilor punctul de impacat şi receptoruul se situeazză
echidistaant, de o parte si de alta a fisurii. Măsurând
M frecvenţa în vâârfurile de amplitudine sse
poate dedduce adâncim mea fisurii (fig. 8b). Deccelarea vârfuurilor de ampplitudine se efectuează cu
c
atât mai uuşor cu cât timpul
t de im
mpact este maai mic. Metooda poate fi aplicată şi laa identificareea
zonelor neinjectate din canalele cu fasciicule pretennsoinate. În aplicarea metodei este
importannt a se utilizza pentru prroducerea im mpactului a unor bile cuu greutăţi ad decvate astffel
încât pe spectrul de frecvenţe reezultat să see poată distiinge clar vârrfurile de am mplitudine, înî
acest senns perfecţionnându-se apaaratura necessară produceerii impactullui şi analizeei rezultateloor
(fig. 9).

Deşi metoda este clar fundamentată

D f ă teoretic, cercetările
c dde laboratorr au certificat
aplicabiliitatea acesteeia, iar preelucrarea daatelor este computerizaată (fig. 9), în practiccă
interpretaarea rezultattelor prezintăă dificultăţi, putând fi applicată doar dde ingineri cu
c experienţăă.

Fig. 99. Încercareaa elementeloor prin metodda ecoului de impact şi aaparatura de încercare
(firm
ma GERMAN NN INSTUR RMENTS)

M
Metoda unde
delor de suprrafaţă

Înn cazul în caare dintre unndele produsse de impacttul aplicat pee suprafaţa betonului
b sunnt
recepţionnate şi preluucrate undeele de supraafaţă, metodda este mennţionată în literatura de d
specialitaate ca metodda undelor dee suprafaţă. Metoda
M se bazeză
b pe prooprietatea accestor unde de
d
a se proppaga cu viteeze diferite în straturi cu c caracteristici de omogenitate diiferite. Vitezza
undelor rezultă
r din măsurarea duratei
d de poropagare
p a undelor reeceptori aflaaţi la distanţă
măsuratăă (fig. 10). acceasta rezultând din analliza spectreloor undelor (ddiferenţa de fază).
 Fig. 10. Principiul
P meetodei undeloor de suprafaață

Metoda, cu aplicaţii la îmbrăcăminnţile rutieree, menţionattă încă de 40 ani nu a

M
cunoscutt dezvoltări semnificativ
s e, abia recennt fiind apliccată la determ
minarea neoomogenităţiloor
betoaneloor în plăci.

M
Metode mecaanice de sup
prafaţă

Aceste metodde se bazeazăă pe corelaţiia care se poate stabili înntre rezistenţţa betonului la
A
compresiiune şi durittatea suprafefeţei sau rezistenţa betonnului la dife
ferite solicităări (smulgerre,
aderenţă,, penetrare, rupere)
r prodduse în vecinnătatea supraafeţei.

T
Testările efecctuate la supprafaţa betonnului sau în imediata sa vecinătate nu n pot furnizza
decât infformaţii desp pre un strat relativ subţiire de beton,, iar rezultattele sunt putternic afectate
de propieetăţile localee ale acestuiaa. în consecinţă, metodelle de suprafaaţă s-au dezvvoltat în ideeea
pătrunderrii spre interriorul elemeentelor, pânăă la o adânccime care, reeflectându-lee rezistenţa şi
stabilitateea, să perm
mită totuşi obţinerea
o unnor informaaţii cât mai reale asup pra rezistenţei
betonuluii. Deoarece aceste metoode se aplicăă atunci cândd prin testaree betonul estte afectat pe o
adâncimee mică în comparaţie
c c dimensiuunea elemenntului, ele pot fi totuşi clasificate şi
cu
consideraate ca fiind de
d suprafaţă..

Mai trebuie menţionat

M m şi faptul că, prin
p aplicareaa acestor meetode, beton
nul se distrugge
local, (dimensiunile zonelor degradate, funncţie de meetoda aplicattă) fară însăă a fi afecttat
elementuul, aceste meetode pot fi considerate
c n
nedistructive
e.
 Metoda bazată
b pe reccul

Principiul metodei consstă în redisttribuirea eneergiei cinetiice iniţiale a unei masse

P
mobile care se proiecctează pe suuprafaţa unuii masiv de betonb o partee din aceastăă energie fiinnd
consumaată de beton sub formă de d energie dee deformare,, cealaltă impprimând maasei mobile uun
recul prooporţional cuu aceasta. Penntru ca energgia iniţială să
s fie distribuuită numai în ntre cele douuă
forme cittate, este eseenţial ca massa betonului să fie practicc infinită în raport cu cea mobilă.

Prin această metodă, see poate apreecia rezistennţa la comppresiune a betounului şi

uniformittatea sa.

Aparatul de încercare
Ap î se numeşte scllerometru şi este alcătuitt dintr-o tijăă care, apăsată
pe beton,, este lovită de o masă mobilă
m a căreei recul este în funcţie dee duritatea suuprafeţei (figg.
11).

Figg. 11. Alcătu uirea de princcipiu şi moddul de funcţioonare a sclerrometrului de d tip N:

1 - tiija; 2 - resortt; 3 - masa mobilă;
m 4 - câârlig; 5 - cappul aparatuluui; 6 - cursorr; 7 - bolţ.
Prin apăsareaa tijei (1) pee beton, massa mobilă (33), fixată dee tijă prin câârligul (4), sse
deplaseazză în sus, înttinzând resoortul (2) fixatt e corpul (55) al sclerom metrului. Cânnd tija (1) este
introdusăă complet înn corpul apaaratului (5), cârligul (4) atinge bolţu ţul (7) şi elibberează massa
mobilă (33) care loveeşte tija (1) şi reculeazăă datorită im mpactului anntrenând curssorul (6) carre
înregistreează astfel mărimea
m recuulului.

Funcţie de doomeniul de utilizare (ellemente cureente, plăci, m masive, betooane de slabbă

calitate) sclerometreele diferă prin
p mărimeea masei ded impact, m modul de înregistrare
î a
rezultatellor şi modull de deplasaare a masei ded recul (linniar sau unghhiular). Ultim
mile tipuri de
d
scleromeetre au ataaşat un coomputer penntru înregisstrarea şi prelucrarea instantanee,
computerrizată a rezuultatelor (fig. 12).
 Fig. 122 . Scleromettru cu înregistrare compuuterizată (firrma Proceq)

Condiţii de aplicare.
C a Lim
mitările acesstei metode de evaluare a rezistenţeelor betonuluui
rezultă ddin factorii care influennţează mărim mile reculului. în princcipiu, mărimmea recululuui
depinde ded valoarea energiei cinnetice a masei de impactt şi de valoaarea energieii absorbite pe
p
timpul immpactului. Energia
E absoorbită de beeton depindde de caractteristicile accestuia (curbba
efort-defo
formaţie) şi deci
d de rezisstenţa acestuuia. Astfel, un
u beton puţiin rezistent, absoarbe m mai
multă ennergie decât un beton cuu rezistență mai
m mare. Înn acest sens agregatele au a o influență
deosebităă.

Valorea recullului este inffluenţată doaar de betonuul din imediaata vecinătatee a tijei. Daccă
V
testarea se efectueazză pe o grannulă de agregat, reculuul este mai m mare iar daacă aceasta sse
efectueazză pe un gol sau pe o graanulă neaderrentă, valoarrea recululuii este mai miică. Stratul ded
beton carrbonatat de la l suprafaţa elementului testat conduuce al valori mai mari alle reculului cca
şi o supraafaţă uscată,, chiar dacă iinteriorul beetonului este umed (este cazul cofrajjului din lem
mn
care absooarbe umidittatea de la suprafaţa elementului coofrat, faţă de cel metalic, a condiţiiloor
de întărirre şi a asperiităţilor supraafeţei).

Tehnica de încercare. Aplicarea metodei uttilizând sclerometrul Schmidt

T S este
legiferatăă la noi în ţarră prin Norm
mativul C26--85.

Zona de înceercare se aleege astfel înccât să se evvite feţele dee turnare alee elementeloor,
Z
defectelee de suprafaaţă, zonele adiacente muchiilor
m saau armăturilee apropiate de suprafaţa
betonuluii. Pe zona alleasă pentru testare se înndepărtează laptele de ciiment şi rugo ozităţiele priin
frecare cu o piatră abbrazivă şi dee observă poorii şi agreggatele mari ppentru a fi evvitate. Tija sse
apasă pe beton până la producereea reculului şi ş se citeşte mmărimea aceestuia.

Prelucrarea rezultatelor.
P r Rezistenţa la compresiune a betonuului se poate deduce priin
corelareaa cu mărimea reculului, exactitatea rezultatelor
r d
depinzând d existenţa şi
de ş numărul de d
probe preelevate din structură
s (carrote) care se încearcă atâât distructiv cât şi nedistrructiv prin:
  metoda curbeei de calibrarre, atunci cânnd se dispunne un număr mare (pestee 30) de probbe
m
(ccarote); metooda se poate aplica foartte rar în situ, pentru struccturi obişnuiite
 m
metoda coeficcienţilor de influenţă corectaţi se applică atunci ccând se dispuune un număăr
reedus de proobe (de obiccei 3); înceercările distrructive şi nedistructive
n efectuate ppe
eppruvete se corelează cu rezistenţele obţinute în situ prin preelucrarea rezzultatelor priin
m
metoda coeficcienţilor neccorectaţi sau a curbei uniice
 m
metoda coeficienţilor de influenţă neecorectaţi see aplică atunnci când nu se s dispune de d
coorpuri de prrobă dar exxistă date prrivind comppoziţia betonnului (tipul şi dozajul de d
ciiment, tipul de agregatt, maturitateea şi umidittatea betonuului etc.); co oeficientul ded
trransformare se calculeează ca proodus de cooeficienţi cee ţin cont de abaterile
caaracteristicillor betonuluui încercat faţă de unn beton standard, avân nd relaţia de d
2,23
trransformare rezistenţă (R Rc) - indice de
d recul (N):: Rc = 0,01N N (MPa)
 m
metoda mixtă care com mbină metodaa coeficienţţilor de influuenţă corectaţi cu cea a
cooeficienţilorr de influenţăă necorectaţii
 m
metoda curbeei unice se aaplică atunci când nu se cunosc nicii caracteristiccile betonuluui
şii nici nu se dispune de epruvete. aprecierea
a reezistenţei efeectuându-se pe baza unei
cuurbe de transsformare dattă de obicei de producătoor (fig. 13).

Fiig. 13. Curbaa de calibrarre pentru scleerometrul Scchmidt

Datorită uşurinţei şi simpplităţii, metoda poate fi aplicată

D a cu succes pentruu evaluarea îîn
situ a ommogenităţii betonului, pentru
p delim
mitarea zoneelor cu defefecte, pentruu evidenţiereea
modificăărilor în tim
mp a caraccteristicilor betonului datorate hiidratării cim mentului saau
carbonatăării.

Pentru caracteerizarea straatului superfiicial de beton testat cu scclerometrul Schmidt tipuul

N, CEB indică
i următtoarele valorri ale indicellui de recul: mai mult dee 40 pentru strat de betoon
bun, între 30 şi 40 pentru
p satisffăcător, întree 20 şi 30 ppentru nesatisfacător şi sub
s 20 pentrru
beton fisuurat, segregaat sau despriins de stratull superficial..
 Ca metodă dee suprafaţă, similară cu cea
C c bazată ppe recul, se ppoate cita şi cea bazată pe
p
amprentăă (se măsoaară diametruul amprenteii lăsate de o bilă proieectată pe faţţa betonuluii).
Metoda îînsă nu mai este
e utilizatăă în prezent.

Tabel.
T Metoode de investtigarea în situu a construccţiilor