Enescu Sînziana

Grupa 1101 Biologie Anul II IFR

 Fiziologia venelor

Ȋn cadrul sistemului circulator, sistemul venos realizează transportul sângelui de la

periferie la inimă. Marea majoritate a venelor transportă sânge neoxigenat, de la nivel
tisular la inimă, excepţie făcând venele pulmonare şi venele ombilicale (ȋn timpul vieţii
intrauterine), ambele transportând sânge oxigenat la inimă.

Sistemul circulator este alcătuit din două sisteme, şi anume:

• Sistemul vaselor sanguine;
• Sistemul vaselor limfatice.

Sistemul vaselor sanguine este alcătuit din:

• Venele – sunt vase ce se formează prin unirea reţelei difuze a capilarelor, realizând un
sistem ramificat ce porneşte ȋn sens opus arborelul arterial, de la terminaţii subţiri către
diametreăă progresiv mai largi.
• Arterele – sunt vase ce pleacă de la nivelul cordului şi se ramifică pe traiectul lor, la fel
ca ramurile unui copac, devenind din ce ȋn ce mai mici, alcătuind arborele arterial ce
ȋndeplineşte funcţia de transport la nivel tisular atât a nutrimentelor, cât şi a oxigenului.
• Capilarele – sunt vase sanguine de mici dimensiuni ce formează o reţea difuză,
realizazând numeroase anastomoze la nivelul cărora au loc schimburile dintre ţesuturi şi
sânge.

Venele sunt vase de capacitanţă şi pot fi clasificate astfel:

- Vene mari: vena cavă superioară, vena cavă inferioară, venele pulmonare;
- Vene medii şi mici: vena jugulară externă, vena jugulară internă;
- Venule.

O altă clasificare poate fi făcută ȋn funcţie de localizare:

- Vene superficiale;
- Vene profunde;
- Vene comunicante sau perforante - acestea realizează conexiunea dintre venele
superficiale şi cele profunde.

Venele prezintă aceeiaşi structură generală ȋntâlnită la toate vasele de la nivelul

sistemului circulator reprezentată de intimă, medie şi adventice, ȋnsă cu anumite
specificităţi.
Intima este alcătuită din endoteliu şi ţesut endotelial, ȋnsă membrana limitantă elastică
internă lipseşte.
Media este alcătuită din ţesut muscular fibros şi elastic, ȋnsă ȋn cantitate mai mică decât
la nivelul arterei omonime.
Adventicea este mai groasă decât la nivel arterial, cu vasa vasorum foarte bogată şi cu
numeroase terminaţii nervoase.
La nivelul porţiunii inferioare a corpului, venele sunt adaptate cu valve ce se formează
prin plierea intimei, fragmentând astfel coloana de sânge, scăzând presiunea de la nivel
parietal şi deteminând o singură direcţie de circulaţie a fluxului sanguin.

Principalele vene şi sisteme venoase sunt reprezentate de:

- Vena safenă mare;

- Vena safenă mică;
- Venele pulmonare;
- Vena cavă superioară;
- Vena cavă inferioară;
- Vena azygos;
- Vena hemiazygos;
- Sistemul venos port;
- Sistemul venos a lui Thebesius;
- Sinusurile durale.

Vena cavă superioară

ȋşi are originea la nivelul primei articulaţii condrocostale drepte, posterior de aceasta, şi
se formează prin unirea celor două vene brahiocefalice dreaptă respectiv stângă.
Prezintă un traiect vertical până la nivelul celei de-a treia articulaţii condrocostale drepte,
unde se varsă ȋn peretele superior al atriului drept. Dimensiunea sa este de aproximativ
7 cm şi poate fi ȋmpărţită ȋn două segmene: unul intrapericardic şi unul extrapericardic.

Raporturi cu ţesuturile din jur:

- la dreapta, cu nervul frenic drept, cu pleura şi cu pulmonul drept;
- la stânga, cu aorta ascendentă;
- anterior, cu cartilajele coastelor 1, 2, 3 şi cu auriculul drept.
La nivelul venei cave superioare se varsă şi vena azygos.

Vena cavă inferioară

se formează anterior de corpul vertebral L5 prin unirea celor două vene iliace commune:
dreaptă şi stângă.
Are un traiect vertical, de-a lungul coloanei vertebrale, la dreapta aortei abdominale,
străbate muşchiul diafragm şi ajunge la nivelul toracelui, unde se varsă ȋn atriul drept, la
nivelul peretele inferior. Acest orificiu poartă denumirea de orificiul venei cave inferioare
şi prezintă valva lui Eustachio.

La nivel abdominal prezintă multiple raporturi:

- Anterior cu:
a. artera iliacă comună dreaptă, artera genitală dreaptă, peritoneul parietal posterior şi
rădăcina mezenterului ȋmpreună cu vasele mezenterice superioare.
b. porţiunea a treia a duodenului, capul pancreasului, ductul hepatic comun şi vena
portă.
c. peritoneul parietal posterior.

- Posterior cu: corpii vertebrelor lombare L5, L4, L3 şi cu pilierul drept al diafragmului.
- La dreapta cu: ureterul drept, cu porţiunea a doua duodenală, cu rinichiul drept, cu lobul
hepatic drept.
- La stânga cu aorta abdominală.
La nivelul venei cave inferioare se varsă venele lombare ȋn număr de patru perechi,
venele renale, vena suprarenală dreaptă, vena genitală dreaptă, venele frenice, venele
hepatice.

Vena azygos
se formează prin unirea a două rădăcini:

- Una medială, alcătuită din vena lombară dreaptă ce provine din vena cavă inferioară
sau vena renală dreaptă şi
- Una laterală, alcătuită din unirea venei lombare ascendente drepte cu vena subcostală
dreaptă.
Prezintă un traiect vertical şi pătrunde la nivelul toracelui prin orificiului aortic al
diafragmului. Ajunsă la nivel toracal, aceasta urcă până la nivelul vertebrei toracale T4,
unde realizează crosa venei azygos şi se varsă ȋn vena cavă superioară.

La nivel toracal poate fi ȋmpărţită ȋn două segemente reprezentate de:

1. Un segment vertical ce intră ȋn raport cu:

- Anterior, cu esofagul;
- Posterior, coloana vertebrală prin intermediul corpilor vertebrelor T4-T12;
- La dreapta, cu pleura şi pulmonul drept;
- La stânga, cu ductul toracic şi aorta descendentă toracică.
2. Arcul venei azygos, ce intră ȋn raport cu:
- La dreapta, cu pleura şi mediastinul;
- La stânga, cu nervul vag, esofagul şi traheea;
- Inferior, cu pediculul pulmonului drept.

La nivelul venei azygos se varsă venele intercostale posterioare drepte, vena

intercostală superioară dreaptă, vena hemiazygos, vena hemiazygos accesorie, venele
esofagiene, venele pericardice, venele bronhice drepte.

Vena hemiazygos accesorie

se formează prin unirea venelor intercostale posterioare stângi 5, 6, 7, 8, uneori şi 4, are
un traseu vertical, paralel cu coloana verterbală, până la nivelul vertebrei T7, unde face o
curbă la dreapta şi se varsă ȋn vena azygos sau hemiazygos.

Vena hemiazygos
se fromează la nivelul cavităţii abdominale prin unirea a două radăcini:

1. Una medial, alcătuită din vena lombară stângă ce provine din vena renală stângă;
2. Una lateral, ce se formează prin unirea venei lombare ascendente stângi cu vena
subcostală stângă.

Are un traiect vertical şi pătrunde la nivelul cavităţii toracice prin diafragm. La nivel
toracal se găseşte ȋn mediastinul inferior şi ajunge până ȋn dreptul vertebrei toracale T8
de unde face o crosă la dreapta, vărsându-se ȋn vena azygos.
La nivel toracic prezintă două segmente:

- Unul vertical, ce intră ȋn raport cu coloana vertebrală posterior şi la dreapta şi cu aorta

descendentă toracică, anterior şi la stânga.
- Unul orizontal, ce intră ȋn raport anterior cu aorta descendentă toracică, ductul toracic şi
esofag, iar posterior cu vertebra T8.
La nivelul venei azygos se varsă venele intercostale posterioare stângi (ultimele trei),
venele esofagiene şi vena hemiazygos accesorie.

Venele hepatice
transportă sânge de la capilarele sinusoide la vena cavă inferioară. Capilarele sinusoide
se varsă ȋn vena centrolobulară ce va ieşi din lobul hepatic prin baza acestuia şi va
forma cu venele vecine venele sublobulare, iar acestea la rândul lor vor forma venele
hepatice. Venele hepatice ies pe la nivelul feţei posterioare a ficatului şi se ȋmpart astfel:

- venele hepatice superioare ȋn număr de 3: dreaptă, mijlocie şi stângă şi

- venele hepatice inferioare, reprezentate de 10-20 de vene hepatice mici, ce se varsă la
nivelul venei cave inferioare.

Sinusul venos coronar

poate fi identificat la nivelul şanţului coronar posterior. Traiectul acestuia se termină la
nivelul peretelui inferior al atriului drept. La nivelul sinusului venos coronar se varsă vena
coronară mare, vena coronară mică, vena coronară mijlocie, vena posterioară a
ventriculului stâng, vena oblică a atriului stâng.

Venele pulmonare
sunt ȋn număr de patru şi transportă sânge oxigenat de la nivel pulmonar la inimă,
vărsându-se ȋn atriul stâng.

Vena safenă mare (safena internă)

este cea mai importantă venă superficială a membrului inferior, „safina” ȋnsemnând
„ascunsă”. Ea este ascunsă la nivelul propriei fascii ȋn regiunea coapsei şi o părăseşe
abia la nivelul genunchiului. Incompetenţa valvelor acestei vene determină apariţia
dilataţiilor varicoase ale membrului inferior.
Este o venă superficială localizată ȋn porţiunea medială a membrului inferior, având cele
mai mari dimensiuni din corp. Pleacă de la nivelul extremităţii mediale a arcului venos
dorsal al piciorului, terminându-se la nivelul triunghiului lui Scarpa, unde se varsă ȋn vena
femurală.

De la origine (extremitatea medială a arcului venos dorsal al piciorului) aceasta trece pe

faţa medială (internă) a maleolei tibiale, urcă apoi pe faţa medială a gambei fiind ȋnsoţită
de nervul safen, acesta fiind nervul satelit al venei safene mari. Ulterior trece posterior la
nivelul condilului medial al tibiei şi cel al femurului şi ȋşi continuă traiectul ascendent până
la triunghiul lui Scarpa situat ȋn partea medială a coapsei, superficial de fascia lata. La
vărsare descrie crosa venei safene mari, trecând prin hiatusul (orificiul) safen al fasciei
cribiforme, şi se varsă ȋn vena femurală.

La nivelul venei safene mari se varsă marea majoritate a venelor superficiale, venele
anastomotice cu sistemul venos profund (venele perforante), vena safenă accesorie,
venele superficiale ale coapsei, venele ruşinoase externe, vena circumflexă iliacă
superficială (la nivelul crosei).

Vena safenă mică (safena externă)

este localizată la nivelul părţii laterale a piciorului şi trece ulterior postero-lateral de
tendonul lui Achile, ȋn porţiunea inferioară a gambei.
Pleacă de la extremitatea laterală a arcului venos dorsal al piciorului, ajunge posterior de
maleola peroneului, merge pe axul feţei posterioare a gambei având raport cu nervul
sural şi ajunge ȋn fosa poplitee, unde perforează fascia poplitee şi se varsă ȋn vena
poplitee.

La nivelul venei safene mici se varsă reţelele tributare ale piciorului: dorsală şi plantară,
venele superficiale posterioare ale gambei şi venele anastomotice (venele perforante) ce
realizează puntea de legătură cu venele profunde ale gambei.

Venele perforante
Foarte multe vene superficiale drenează la nivelul venelor safene mari sau mici, ce
drenează la rândul lor la nivelul sistemului venos profund. Venele superficiale sunt de
asemenea conectate la un număr variabil de vene perforante ce trec prin fascia profundă
şi drenează direct la nivelul venelor profunde ale gambei şi coaspei. Venele perforante
conţin de obicei valve ce previn refluxul sângelui din sistemul profund ȋn cel superficial.
Cele mai constante vene perforante sunt reprezentate de: vena perforantă a lui Hunter
localizată la nivelul porţiunii mijlocii a coaspei, a lui Dodd ce poate fi identificată ȋn
porţiunea distală a coaspei, a lui Boyd, ȋn regiunea genunchiului şi a lui Cockett la nivelul
porţiunii distale a gambei, medial.

Sistemul venos profund

Tot sângele venos va ajunge ȋn cele din urmă la nivelul sistemului venos profund ȋn
drumul său către atriul drept.
Venele profunde ale gambei sunt ȋmpărţite ȋn trei perechi: vena tibială anterioară (la
nivelul ei drenează faţa dorsală a piciorului), vena tibială posterioară (la nivelul ei
drenează porţiunea medială a piciorului) şi vena peroneală (la nivelul căreia drenează
porţiunea laterală a piciorului).

Culoarea venelor este dată de culoarea sângelui venos ȋncărcat cu dioxid de carbon, ce
este de obicei roşu-ȋnchis datorită unui conţinut foarte scăzut ȋn oxigen. Culoarea
albastru-verzuie a venelor se datorează prezenţei ţesutului celular subcutanat ce nu
permite trecerea decât a unor anumite lungimi de undă.

Circulaţia venoasă
Venele realizează ȋntoarcerea sângelui la nivelul inimii (a atriului drept). Ele mai sunt
denumite şi vase de capacitanţă datorită volumului mare de sânge pe care ȋl conţin-
aproximativ 60% din volumul sanguin total.
Venele prezintă pereţi subţiri ce sunt capabili să ȋşi modifice forma ȋn funcţie de volumul
de sânge circulant. Volumul de sânge este direct proportional cu presiunea venoasă.
Când presiune venoasă este scăzută, volumul de sânge din interiorul lor este scăzut,
acestea colabându-se. Pe măsură ce presiune venoasă creşte, pereţii venelor se
expandează la fel ca pereţii unui balon.

Ȋntoarcerea venoasă necesită o pompă, asemănător inimii, care să faciliteze ȋntoarcerea

sângelui de la nivel periferic la nivelul inimii. Principala pompă este reprezentată de
musculatura picioarelor, repsonsabilă de cea mai mare parte a ȋntoarcerii venoase. La
nivelul piciorului se regăseşte o reţea venoasă ce funcţionează tot ca o pompă, având un
rol secundar, după cea anterior menţionată. Cu fiecare pas făcut, piciorul şi muşchii
gambei se contractă şi pompează sângele prin sistemul venos ȋmpotriva gravitaţiei, spre
partea dreaptă a inimii, ce conţine sânge venos.
Pentru realizarea unui flux unidirecţional la nivelul sistemului venos, sunt necesare valve
integre. Funcţionarea corespunzătoare a valvelor este necesară şi pentru realizarea unei
ȋntoarceri venoase normale. Valvele de la nivelul sistemului venos funcţionează
asemănător treptelor unei scări, susţinând coloana de sânge până când aceasta ajunge
la nivelul camerelor drepte ale inimii.

Prin intermediul sângelui venos sunt transportaţi metaboliţi de la nivel tisular şi sânge
ȋncărcat cu dioxid de carbon către camerele drepte ale cordului, iniţial la nivelul atriului
drept prin intermediul venelor cave superioară, respectiv inferioară. Din atriul drept
sângele venos ajunge la nivelul ventriculului drept şi de aici ȋn artera pulmonară, ce ȋl
transportă la nivelul plămânilor, unde dioxidul de carbon este eliminat pe cale respiratorie
şi este ȋnlocuit cu oxigen, sângele oxigenat ȋntorcându-se prin intermediul celor patru
vene pulmonare la nivelul atriului stâng, ventriculului stâng şi ulterior la nivelul aortei, ce
face parte din circulţia arterială.