crestinortodox.

ro

Trufia lumeasca si trufia duhovniceasca

CrestinOrtodox.ro

6-7 minutes

Observarea profundă şi subtilă a vieţii duhovniceşti lăuntrice a

omului i-a dus pe Sfinţii Părinţi la o distincţie între manifestările
trufiei lumeşti şi cele ale trufiei duhovniceşti (care e mai
caracteristică pentru monahi). Trufia lumească, manifestată
grosolan, se poate întâlni însă şi la aceştia din urmă.

Trufiei lumeşti îi sunt caracteristice următoarele manifestări:

nerăbdarea, îndărătnicia, obrăznicia, neascultarea de sfaturile
bune primite. Omul respinge mustrările, doreşte să fie şef, o
ţine pe-a lui cu îndărătnicie. Pe dinafară, asta se manifestă şi
prin mersul „trufaş", şi prin intonaţiile dispreţuitoare, şi prin
atitudinea neatentă faţă de interlocutor. Aceste manifestări le
putem observa în viaţa de zi cu zi, dar cât de greu este să le
vedem la noi înşine! Chiar dacă omul reuşeşte să-şi ascundă
manifestările exterioare, sentimentele şi pornirile emoţionale
tot sunt prezente. Ele sunt mai greu de observat şi nu e simplu
să recunoaştem prezenţa lor nici măcar faţă de noi înşine: ne
plângem că suntem nedreptăţiţi, că nu ni se dă atenţia
cuvenită, vrem să fim băgaţi în seamă, deosebiţi de ceilalţi.

Trufia lumească se poate manifesta şi în vorbire - prin ţipat, în

tăcere - prin posomorârea supărată, la veselie - prin râsul
răsunător, în răspunsuri - prin aciditate, îmbufnare.

Ava Dorotei atribuie anumite trepte trufiei duhovniceşti,

respectiv celei lumeşti, la monahi. Prima treaptă este trufia
lumească. A doua treaptă este trufia duhovnicească. Ava
descrie cum prima se poate transforma în cea de-a doua, iar
aceasta duce deja la trufia desăvârşită. „Trufia lumească este
atunci când cineva se mândreşte faţă de fratele său" cu averea,
îmbrăcămintea, frumuseţea, neamul, chiar şi cu zelul şi
conştiinciozitatea sa în muncă sau cu măreţia mănăstirii sale -
cu bogăţia ei, cu mulţimea obştii... „Iar trufia călugărească este
atunci când cineva se slăveşte în deşert că se îndeletniceşte
cu privegherea, cu postirea, că e evlavios, că vieţuieşte bine şi
e sârguitor. Se întâmplă, de asemenea, ca unii chiar să se
smerească de dragul slavei omeneşti. Toate acestea, conchide
sfântul avă, fac parte din trufia călugărească."

După aceea, ava Dorotei arată starea unui călugăr care urma
primei trufii şi pe acest exemplu descrie transformarea primei
trufii în cea de-a doua: „Cu adevărat, fraţilor, cunosc pe
oarecine care a ajuns cândva în starea aceasta jalnică. La
început, dacă vreunul dintre fraţi îi spunea ceva, îl defăima
răspunzând: «Cine este cutare? Nu este nimeni vrednic, afară
de Zosima şi de cei ca dânsul.» Pe urmă a început şi pe aceştia
să-i osândească şi să spună: «Nu este nimeni vrednic, afară de
Macarie.» După o vreme a început să zică: «Cine este Macarie?
Nu este nimeni vrednic, afară de Vasilie şi de Grigorie.» în
scurtă vreme a început să-i osândească însă şi pe aceştia,
zicând: «Cine este Vasilie? Şi cine este Grigorie? Nu este
nimeni vrednic, afară de Petru şi de Pavel.» I-am zis: «Cu
adevărat, frate, în curând o să-i defaimi şi pe aceştia!» - şi,
credeţi-mă, după o vreme a început să zică: «Cine este Petru?
Şi cine este Pavel? Nimeni nu înseamnă nimic, fără numai
Sfânta Treime.» In cele din urmă, s-a trufit şi împotriva lui
Dumnezeu însuşi, şi astfel s-a lipsit de minte. De aceea, datori
suntem, fraţilor, să ne nevoim din toate puterile împotriva
primei trufii, ca nu cumva să cădem, puţin câte puţin, şi în cea
de-a doua, adică în trufia desăvârşită."

In tradiţia patristică sunt distinse şi nivelurile trufiei:

- primul: dacă pe om îl nelinişteşte cel mai mult slava deşartă,

părerea celorlalţi despre calităţile lui;

- al doilea: la cel care îşi defăima aproapele, care îşi

trâmbiţează faptele bune, care dă dovadă de obrăznicie şi
neruşinare, care urăşte mustrările şi observaţiile celor din jur;

- al treilea: la cel care a respins ajutorul dumnezeiesc,

nădăjduind numai în sine însuşi.

Sfinţii Părinţi observă că e mai bine să te mândreşti cu darurile

duhovniceşti decât cu ceva lumesc: „Bine este să nu ne trufim
deloc, dar dacă cineva nu poate să nu se trufească deloc,
măcar să se trufească cu cele călugăreşti, iar nu cu lucruri
lumeşti" (Ava Dorotei).

Sfântul Ignatie Briancianinov enumera semnele trufiei:

„Dispreţuirea aproapelui. A te pune pe tine însuţi mai presus de

toţi. Obrăznicia. întunecarea, îngroşarea minţii şi inimii.
Pironirea lor de cele pământeşti. Hula. Necredinţa. Inşelarea.
Urmarea propriei voi trupeşti. Citirea cărţilor eretice, desfrânate
şi deşarte. Nesupunerea faţă de stăpâniri. Batjocura
muşcătoare. Părăsirea smereniei şi tăcerii celor după pilda lui
Hristos. Filosofia cea mincinoasă. Erezia. Ateismul. Neştiinţa.
Moartea sufletului."

Sfântul Teofan Zăvorâtul scrie că trufia duhovnicească se

manifestă ca „preţuire de sine", sub forma sentimentului
ascuns: „sunt ceva, nu un nimic..." Fiicele întâi-născute ale
„preţuirii de sine" sunt părerea de sine şi înălţarea de sine.

Aşadar, vedem că pricina majorităţii dificultăţilor noastre legate

de felul în care percepem lumea, de relaţiile cu ceilalţi oameni,
se află în noi înşine, în gândirea noastră strâmbată de păcat.
Urmarea vătămării minţii de către păcat este imposibilitatea de
a ne controla gândurile şi sentimentele în timpul rugăciunii,
pierderea rugăciunii. In adâncul nostru se ascunde amara
rădăcină a păcatului, care otrăveşte, strâmbă în noi Adevărul lui
Dumnezeu. Această rădăcină nu ne lasă să vedem Dragostea
lui Dumnezeu în Adevăr.

Cum să învingem în noi această rădăcină a păcatului care e

trufia? Poate omul să se descurce aici de unul singur?

LUPTA CU PATIMILE: METODE ASCETICE ŞI PSIHOLOGICE,

EDITURA SOPHIA

Cumpara cartea "Lupta cu patimile"

07.01.2016

Pe aceeaşi temă

Reguli de viata duhovniceasca

Cum se manifesta trufia in viata omului
contemporan

Mandria sau trufia

Trufia