Sunteți pe pagina 1din 3

As vrea sa incep cu un buna ,desi la inceput nimic nu era bun din ce faceam .

Eu sunt mihai un tanar voluntar ce-si cauta fericirea , ce-si cauta viitorul prin multe sperante .

As vrea sa va spun povestea vetii mele, pentru a nu face si altii ca mine .

Eu de cand ma stiu am fost un baiat mai timid, retras si ingandurat mereu, dar cu trecerea timpului
am inceput sa ma maturizez, iar cu maturizarea a venit si anturajul , acesta fiind trenul care ducea
spre distrungere.

La varsta de 15 ani am pus pentru prima oara tigara in gura fara sa realizez ce fac si ce avea sa vina
mai tarziu. Ca urmare a fumatului, am inceput si sa beau .

Eram intr-un anturaj foarte urat care chiuleau de la scoala mergand la o veche casa de apa unde
beau si fumau , iar eu crezand ca-i bine faceam la fel.

Asta o durat cam 8 luni mai bine zis pana au aflat parinti si am luat o mare bataie de la tata.

Dupa bataia luata nu a durat o saptamana si am inceput iarași sa fumez, dar de data asta, singur fara
a ma expune lumii, si am fumat cam 2 luni de zile pana ce intr-o zi, dupa ce am fumat o tigara am
ametit si am cazut jos facandu-mi-se rau, mi-am revenit si atunci mi-am dat seama ca nu-i bine ce
fac si am loat hotararea sa ma las de fumat.

De atunci, n-am mai fumat aproximativ 2 ani de zile abtinadu-ma si fugind de locurile in care se
fumau dar totusi intr-o zi iesind cu un amic la o plimbare mi-a intins o tigara spunandu-mi sa trag si
eu cateva fumuri sa vad ce tare e tigara aia(era aparut un nou model de tigar), in momentul ala
cred ca am dus cea mai mare lupta mintala, in capul meu erau o mie de voci care imi spuneau sa
incerc si tot atata, care imi spuneau sa plec si sa ma abtin, dar deodata am zis ... DA da-mi si am
fumat iar facandu-mi placere de vechiul obicei , nu o durat mult si iarasi a inceput totul ca inainte..
fumam , beam ,faceam absente.

Dar poate astea nici acum nu s-ar fi terminat daca nu as fi fost la prima incercare a prietenilor mei
de a schimba tigara cu ceva mult mai tare si asta find drogurile ,

Eram intro dupa amiaza cu inca 3 amic stateam in parc si fumam o tigara asteptand sa vina si
andrei un amic deal nostru , nu o trecut mult timp iar andrei si iti facu prezenta prezentandune de
ce o facut el rost . semana cu o pungusa de frunze defapt find ierburi botanice .

Am scos o tigara din pachet si am pregatit tutun pentru a pregati doza

Unu de langa mine o aprins-o si mi intinso si mie eu am loat am tras fara sa ma gandesc deloc eram
un trup fara minte ce credea ca nimic nui rau si ca viata chiar nu are sens , am tras fum dupa fum
pana ce incepuse sa ma doara capu luandumi tigara din mana unu dintre ei obervase ca ohi mi se
facu ca doua rosi si ca ochi imi intrase in fundu capului si mo loat punanduma pe iarba , nu imi aduc
multe aminte decat ce vedeam si de auzeam eu in mintea mea . auzeam niste vorbe dubioase si
spaima ma cuprins facanduma sa ma tem de propria umbra mi se parea ca cineva vrea sa ma
loveasca si ma feream mereu cand intro parte cand in alta

Dupa cateva minunte o trecut si asta efectu sa dus dar atunci si bucuria din och mei sa dus o data
cu ia .
Deatunci am inceput sa fiu un alt om chiar daca nu am mai vrut nici o data sa mai incerc si am lasat
deoparte anturajul desi imi era foarte greu singur , in acele momente ma simteam foarte murdar
prin interior, incepeam sa realizez si sa vad tot ce facusem eu pana in acele momente si chiar daca
nu vi le-am zis pe toate au fost multe si urate, mi-era teama ca o voi face din nou si ca nu ma voi
putea aptine .

Am inceput sa nu ma mai gandesc la astea dar fara vreo izbanda , mi-a fost greu vreo 2-3 luni de zile
pana cand un amic de-al meu mi-a povestit de o asociatie , asociatia ,, SANSA 2010 ,, a inceput sa imi
vorbeasca facandu-ma sa ma gandesc vreo 2 zile la aceasta pana ce am luat hotararea sa merg sa
vad ce se intampla acolo .

Dupa doua zile am mers la acea asociatie de care imi vorbea colegul meu , am intrat in inauntru m-
am asezat pe scaun si am asteptat sa termine repetitiile , sincer sa va zic eram fascinat de ce vedeam,
dupa cateva minunte Edi ,un membru al asociatie a venit la mine intrebandu-ma cum ma cheama ,
de unde sunt si daca imi place , i-am zis ca da si m-a prezentat coregrafului care era un om cu o fata
blanda si cu o voce calda de om cultivat ,caci daca era nervos si racnea la tine n-ai fi vazut decat un
om ce vrea ca totul sa iasa bine si sa ne invete cat mai bine .

Mi-a placut foarte mult ce am vazut si totusi cand credeam ca nu as mai avea ce vedea a venit iarasi
la mine Edi si m-a invitat la o activitate care avea loc a doua zi , care avea scopul de combatere a
cancerului la sani , am ramas mirat ca m-a invitat si pe mine sa-i ajut ,nefiind unul dintre ei si i-am
raspuns cu un DA din inima, care in acele momente imi batea foarte tare de bucurie , era o bucurie
greu de descris in cuvinte.

Din clipa aia totul la mine a inceput sa se schimbe in bine , am inceput cu greu sa-mi schimb parerea
despre oameni , despre viata si despre prietenia adevarata.

Am avut foarte multe activitati in care am avut sansa sa daruiesc si sa fac si lucruri bune , am fost si
de folos poate chiar si neindemanatic cate o data , dar de fiecare data cand greseam ceva ,era
cineva care sa-mi zica ,, nu-i nimic , data viitoare va fi mai bine ,,

Si de 2 ani de zile viata mea a inceput sa prinda culoare facandu-ma un om mai bun cu vise si cu
planuri de viito,r fara a mai repeta greselile din trecut .

De asta am ales sa va scriu aceste ganduri care sa va arate , daca aveti probleme sau nu va gasiti locul
,o asociatie e calea cea mai buna pe care o poti urma , e calea adevarului si bucuriei ,e calea spre o
lume mai buna si e podul ce trece mereu peste probleme fara a mai cadea in ele

Dragi copii aveti grija de voi si incercati sa nu faceti nici o greseala din care am facut-o eu, ascultati-
va parintii si profesorii, ascultati-mi va rog mesajul si fi-ti mereu cu zambetul pe buze pentru a putea
descoperi pe veci copilasul care vrea sa fie vesel mereu .

Va salut din inima al vostru confident Mihai

S-ar putea să vă placă și