Mănăstirea Petru Vodă

Cuvînt de ctitor – Părintele Justin la sfinţirea bisericii

Mănăstirii Petru Vodă (2005)

Înalt-Preasfinţia voastră, Preacuvioşi şi preacucernici părinţi, iubiţi fraţi şi surori întru

Domnul,

Cu vrerea Tatălui, cu ajutorul Fiului şi cu săvîrşirea Duhului Sfînt, cu binecuvîntarea

Înalt Prea-Sfinţitului Părinte Mitropolit Daniel al Moldovei şi Bucovinei, cu sprijinul
şi munca multor binecredincioşi creştini s-a înălţat această sfîntă mănăstire cu hramul
Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril, spre slava lui Dumnezeu, Celui în Treime slăvit
şi spre mîntuirea şi sporirea duhovnicească a tuturor iubitorilor de Hristos.

Motivele ridicării acestei mănăstiri pe aceste meleaguri sunt următoarele:

1 În copilărie colindînd pe aceste meleaguri natale visam şi doream ridicarea aici a

unui sălaş sihăstresc. După 1964, după decretul de amnistie a deţinuţilor politici, am
revenit pe aceste meleaguri natale şi din nou a reînviat în sufletul meu visul copilăriei
şi al tinereţii mele. În 1977 am făcut un pelerinaj la Sfîntul Munte Athos şi mi-am
dorit ca rînduielile athonite să se pună în lucrare şi într-o mănăstire de la noi. După
1990 realizarea unei asemenea dorinţe se arătă la orizont.

2 Un al doilea motiv pentru ridicarea acestei mănăstiri a fost acela de a menţine şi

întări pe valea Bistriţei duhul evlaviei şi al trăirii ortodoxe aşa cum merită locuitorii
din această zonă, ca unii ce au venit din Ardeal în urma prigoanei pentru uniaţie a lui
Bukow de după anul 1761, şi şi-au părăsit locurile natale avînd ca singură
dorinţă păstrarea credinţei celei drepte ortodoxe.

3 În al treilea rînd am dorit ca această mănăstire să fie înălţată pentru comemorarea

tuturor celor ce s-au jertfit în temniţele comuniste, ştiuţi şi neştiuţi, pentru
păstrarea fiinţei naţionale româneşti şi a credinţei strămoşeşti nealterate, precum şi
pentru pomenirea tuturor eroilor neamului căzuţi în toate timpurile şi locurile.

Astfel, cu Binecuvîntarea Înalt Prea Sfinţitului Mitropolit Daniel, pe 14 Mai 1991 s-a
pus piatra de temelie a bisericii din incintă şi astfel, cu ajutorul lui Dumnezeu, al
Sfinţilor Arhangheli, a Maicii Domnului şi a tuturor sfinţilor, am purces la ridicarea
bisericii şi a cîtorva chilii în jur. Tot cu binecuvîntarea Înalt Prea-Sfinţitului Mitropolit
Daniel, pe 8 Noiembrie 1994 am început să slujim în noua biserică. Au continuat
lucrările de pictură, de construire a cîtorva corpuri de chilii, de amenajare a curţii, a
drumului de acces, etc.
Între timp, numărul vieţuitorilor din obşte s-a ridicat la 80 de părinţi şi de fraţi, şi
împreună ne-am străduit să ţinem rînduielile de slujbă asemenea celor de la Sfîntul
Munte, dar în acelaşi timp să fim o mănăstire misionară, deschisă pentru toate nevoile,
necazurile şi suferinţele oamenilor.

În acest context s-a impus necesitatea înfiinţării unui azil pentru bătrîni, bolnavi şi
oameni însinguraţi, precum şi a unui orfelinat pentru copiii nimănui. Un grup de maici
venite din alte mănăstiri sau închinoviate la noi, majoritatea cu studii superioare, s-au
oferit spre slujirea aproapelui în cadrul acestor două aşezăminte, aşezate la 2 km mai
jos de aici, unde tot cu binecuvîntarea Înalt Prea-Sfinţitului Mitropolit Daniel s-a
ridicat o bisericuţă, deoarece era greu şi pentru maici şi pentru bătrîni şi pentru copii
să se deplaseze la slujbe la biserica din deal mai ales în timpul iernii şi al nopţii.

Mai sunt multe alte lucruri de făcut sau de terminat, însă nădăjduim să se ducă toate la
un bun sfîrşit.

Sfinţirea Mănăstirii Petru Vodă constituie o încununare a strădaniilor obştii şi a fiilor

noştri duhovniceşti, şi, în ceea ce mă priveşte mulţumesc lui Dumnezeu pentru toate
cele rînduite de El în viaţa mea, pentru că mi-am văzut un vis împlinit; şi pot spune şi
eu ca Sfîntul Apostol Pavel care zice: „Lupta cea bună m-am luptat, călătoria am
săvîrşit, credinţa am păzit…” (II Timotei, 4,7), iar „cununa dreptăţii” să o rînduiască
Dumnezeu tuturor acelora ce-L iubesc pe El.

Înalt Prea-Sfinţia Voastră, ca într-un tablou votiv închinăm această mănăstire lui
Dumnezeu prin Înalt Prea-Sfinţia Voastră care reprezentaţi „Biserica Dumnezeului
Celui viu, stîlp şi temelie a adevărului” (I Timotei 3,15), mulţumindu-vă din adîncul
sufletului pentru înalta binecuvîntare prin care aţi consacrat mănăstirea noastră ca
spaţiu al slujirii sfinte a lui Dumnezeu.

Mulţumesc de asemenea tuturor acelora care ne-au ajutat să realizăm multiplele

lucrări de la această Sfîntă Mănăstire şi Bunul Dumnezeu să-i numere între ctitorii de
locaşuri sfinte ca pe un neam de voievozi şi numele lor să fie înscrise în Cartea Vieţii.

Ca un testament sfînt, doresc ca în mănăstirea noastră pentru totdeauna rînduiala

slujbelor şi a vieţii de obşte să fie după acrivia cu care deja ne-am obişnuit şi în al
doilea rînd vă asigurăm că am fost, suntem şi dorim să fim sub ascultarea
arhipăstorului nostru.