kḗrygma.

Κήρυγμα
A. Outside the NT. 385

1. The Greek World. This word denotes both the act and the content of proclamation. It can have such
senses as ―news,‖ ―declaration,‖ ―decree,‖ ―announcement,‖ etc.
2. Philo. Philo (din Alexandria) often uses the term for the herald‘s ―cry(cry cu sensul de stigăt;
vestitorii strigau în cetate pentru a aduce veștile),‖ ―decree,‖ or especially the ―publication‖ of
honors or victories (figuratively).
3. The LXX (makes little use of the word (cf. 2 Chr. 30:5; Jon. 3:2).
4. The rabbis have it for court proclamations or in connection with property.

B. In the NT. In Mt. 12:41 par. Lk. 11:32 Jonah‘s preaching is meant. The act is at issue in 1 Cor.
2:4; it is effective, not as oratory, but in the spirit and power. What is meant in Mk. 16 is the content
or message, but this in itself is powerful to save in 1 Cor. 1:21. It includes the resurrection in 1 Cor.
15:14. Paul‘s gospel is the same as the preaching of Jesus in Rom. 16:25. The act is again meant in
Tit. 1:3; by it the divine Word comes to us, and it is entrusted to the apostle by divine command. The
preaching office comes into view in 2 Tim. 4:17. God has strengthened the apostle to fulfil the office
of a preacher (cf. 4:5, 7). He does not stand as a defendant but as a herald, so that representatives of
all nations hear the word through him.
În Dicționarul patristic sunt foarte multe referințe la el (2 pagini A4). Acestea fac trimitere la
sensurile figurate al cuvântului în funcție de contextul folosirii lor, sensuri care se găsesc în și în lb
română. Cum ar fi sensul de „învățătură” sau „dogmă” sau învățătura cea bună – în opoziție cu cea
eretică, sau „cuvântul”
Este substantivizat de la κηρύσσω – tradus de regulă cu a propovădui, a vesti, a transmite un mesaj.
Apare în N.T de nenumărate ori în special la începutul evangheliei când spune despre propovăduirea
împărăției cerurilor.
κηρύσσω [in LXX chiefly for ‫ ָק ָרא‬ ;]

to be a herald, to proclaim: Mk 1:45 7:36, Lk 4:18-19 (LXX)  Lk 8:39, Ro 2:21, I Co 9:27, Ga 5:11, al.; in NT,
chiefly of the proclamation of the Gospel, to proclaim, preach: τὸ εὐαγέλιον, Mt
4:23 9:35 24:14 26:13, Mk 1:14 13:10 14:9 16:15, Ga 2:2, Col 1:23, I Th 2:9; seq. εἰς, Mk 1:39 13:10, Lk
4:44, I Th 2:9; ἵνα, Mk 6:12; c. inf.. Ro 2:21; κ. Χριστόν, Ἰησοῦν, Ac 8:5 9:20 19:13, I Co 1:23 15:12, II Co
1:19 11:4, Phl 1:15; I Ti 3:16 (cf. προ-κηρύσσω)
Λαλουμεν vine de la λαλεω = 1. a grăi, a vorbi, a zice, pers I plural indicativ prezent. „Noi grăim”.
Unele dicționare îl pun sinonim cu binecunoscutul „λέγω”

2. „a rosti” – (evanghelia, un blestem) – probabil de aici a căpătat aceeași traducere cu cel al lui
κηρυγμα, ele trebuiau să fie alăturate adică „Λαλουμεν το κηρυγμα” = „rostim/grăim
învățătura/cuvântul/)

3. a vorbi despre

4. a se adresa

λαλοῦμεν λαλέω λαλ(ε)·ομεν pres act ind 1st pl Jn 3:11, 1Cor 2:6, 1Cor 2:7, 1Cor 2:13, 2Cor

2:17, 2Cor 4:13, 2Cor 12:19, 1Thes 2:4, Heb
2:5, Heb 6:9