Conf.dr.ing.

Maria Georgeta Popescu Fluide de completare

MFORZ an I

Capitolul 3
Modificarea proprietaţilor rocilor
colectoare la patrunderea filtratului şi
fluidului de foraj
3.1 Modificarea proprietăţilor rocilor colectoare
Colectoarele fisurate sunt, în general, formate din roci carbonatice (roci
compacte care prezintă discontinuităţi şi fisuri de dimensiuni mult mai mari decât ale porilor)
ce au însuşiri cu totul particulare în ceea ce priveşte proprietăţile de curgere şi înmagazinare
a hidrocarburilor.
La un colector fisurat se deosebesc matricea, fisuri, vacuole şi, uneori, caverne. De
aceea, porozitatea şi permeabilitatea se referă, pe de o parte, separat la matrice,
respectiv fisuri, iar pe de altă parte la ansamblul matrice-fisuri 7, 53.
Invazia fluidului de foraj, într-un strat cu astfel de roci, se face, în mod preferenţial,
prin fisuri. Adâncimea de pătrundere este determinată de modul de fisurare, de dimensiunile
secţiunii fisurilor, de unghiul de înclinare a acestora. În jurul sondei, în urma procesului de
invazie a fluidului de foraj, se formează patru zone (fig. 2):
a. Prima zonă este situată imediat lângă peretele sondei şi este caracterizată
prin dezlocuirea, de către filtratul sau noroiul de foraj, a fluidului existent iniţial, ce rămâne
la o saturaţie reziduală (ireductibilă).
b. A doua zonă, o zonă de tranziţie, este caracterizată prin aceea că în porii primari ai
matricei se găseşte un amestec de apă de zăcământ (fluid iniţial) şi filtrat, în timp ce fisurile
sunt pline cu filtrat sau chiar fluid de foraj. Cantitatea de fluide iniţiale (hidrocarburi, apă de
zăcământ etc) rămasă în pori este cuprinsă între cea corespunzătoare saturaţiei reziduale şi cea
corespunzătoare saturaţiei iniţiale. Dimensiunile acestei zone de tranziţie sunt relativ
reduse; ele depind de porozitatea şi permeabilitatea matricii şi fisurilor.

1
 Fig.2. Zonele care se formează în jurul găurii de sondă la contaminarea
rocilor productive fisurate

c. Zona a treia cuprinde acea parte din rocă în care sistemul poros primar al matricei
nu mai este afectat de fenomenul de invazie. În schimb, fisurile sunt pline cu filtrat sau chiar
fluid de foraj. Extinderea ca diametru a acestei zone, care este o a doua zonă de tranziţie, este
mult mai mare decât a primelor două, putând ajunge la aproximativ 6... 7m.
d. Ultima zonă este cea neafectată de fenomenul de invazie, unde fluidele din porii
matricei şi din fisuri sunt cele iniţiale.
Chiar dacă mineralele componente ale celor mai multe roci ce alcătuiesc colectoarele
fisurate nu participă cu efecte nedorite în ceea ce priveşte deteriorarea proprietăţilor
de curgere, filtratul şi fluidul de foraj pătrunse, atât cantitativ cât şi ca distanţă relativ mare
de pătrundere, pun probleme la punerea în producţie a acestor strate.
Colectoare formate în roci sedimentare detritice. Rocile sedimentare acoperă,
aproximativ, două treimi din suprafaţa pământului, dar imensa varietate a lor şi a condiţiilor
de formare, nu au permis clasificarea lor pe un criteriu unitar.
 Pentru rocile sedimentare detritice se utilizează criterii granulometrice
şi morfometrice, iar la cele consolidate se ţine seamă şi de natura liantului. Acesta poate fi
sub formă de ciment sau de matrice.
În urma procesului de pătrundere a filtratului fluidului de foraj într-o astfel de rocă, de
obicei, poros-permeabilă, în jurul sondei se formează trei zone (fig 3), în care amestecul de
fluide (filtrat şi fluide iniţiale: apă de zăcământ şi hidrocarburi) din pori este diferit
53.
a. Zona spălată, cu o extindere de cca 7 ... 10cm, este caracterizată prin lipsa
completă a apei de zăcământ, dezlocuită în urma invaziei filtratului fluidului de foraj, şi o
saturaţie reziduală în hidrocarburi.
b. Zona invadată, o zonă de tranziţie între zona spălată şi cea necontaminată,
cuprinde un amestec de filtrat, apă de zăcământ şi o saturaţie în hidrocarburi cuprinsă între
cea reziduală (ireductibilă) şi cea iniţială.
c. Zona necontaminată este zona neafectată, în care nu a ajuns filtratul sau fluidul de
foraj.

Fig. 3. Reprezentarea schematică a distribuţiei fluidelor într-un colector

 3.2. Filtrarea fluidelor de foraj şi proprietăţile lor de colmatare
Fenomenul de filtrare şi colmatare. La deschiderea prin foraj a formaţiunilor, rocile ce
le compun vin în contact cu fluidul de foraj. Datorită diferenţei pozitive dintre presiunea
fluidului din sondă şi cea a fluidelor din porii rocilor, o parte din faza liberă a noroiului va
pătrunde în pori (fenomenul de filtrare) şi, simultan, pe peretele sondei se depune o parte din
particulele solide din noroi, sub forma unei turte (fenomenul de colmatare).
Evaluarea cantitativă a cumulativului de filtrat şi a grosimii turtei de colmatare
se face în condiţii statice, în celulă standard API (presă-filtru), la o presiune de 7 bar,
temperatură ambiantă şi într-un interval de timp de 30 minute. Rezultatele obţinute
prin aceste determinări sunt de cele mai multe ori departe de cele obţinute în
condiţiile de circulaţie a noroiului de foraj şi la temperaturi şi presiuni apropiate de cele din
sondă. Multe din lucrările publicate 12, 35, 34, 41, 55, 60, 61 subliniază
diferenţele mari şi imposibilitatea găsirii unei corelări satisfăcătoare între filtrarea statică şi
cea dinamică.
În timpul procesului de foraj, pătrunderea filtratului în formaţiunile poros permeabile
are loc în trei moduri:
-filtrarea prin talpa sondei- are loc în tot timpul cât sapa lucrează şi este caracterizată
prin lipsa turtei de colmatare, datorită curăţirii ei permanente de către elementele active ale
sapei şi impactului jetului de fluid de foraj ce iese din duzele sapei;
-filtrarea statică- se produce când fluidul din sondă nu este circulat;
-filtrarea dinamică- se produce în timpul circulaţiei fluidului de foraj, deci când se
forează sau se derulează alte operaţiuni în sondă cu circulaţie.
În ipoteza că filtrarea se produce la o diferenţă de presiune constantă, fie în
cazul filtrării statice, fie în cazul celei dinamice, se disting următoarele perioade:
-o primă perioadă, relativ scurtă, în care are loc pătrunderea bruscă (brutală) a
filtratului şi a particulelor solide din fluid 41;
-de formare a unei turte interne şi de iniţiere a turtei externe;
-de formare a turtei externe, în decursul căreia grosimea acesteia creşte.
În plus, în cazul filtrării dinamice fenomenul continuă cu alte două perioade:
-în care grosimea turtei atinge o valoare de echilibru dar viteza de filtrare continuă să
scadă datorită compactizării turtei depuse;

4
-de filtrare cu viteză constantă, printr-o turtă de colmatare stabilizată.

5
 În această ultimă fază, dacă se are în vedere faptul că permeabilitatea turtei este mult
4 5
mai mică decât a mediului poros (de 10 ... 10 ori) 72, procesul de filtrare care continuă
depinde numai de natura şi caracteristicile fluidului de foraj.
Cu cât permeabilitatea turtei este mai mică, cu atât grosimea turtei depuse şi volumul
de filtrat sunt mai reduse, la concentraţii de particule comparabile. Fluidele bogate în
substanţe coloidale depun turte subţiri şi au viteze de filtrare scăzute, iar cele cu un conţinut
ridicat de particule inerte vor avea viteze mari de filtrare şi vor depune turte groase.
Deoarece turta de colmatare este mai mult sau mai puţin compresibilă,
permeabilitatea ei scade cu creşterea presiunii.
Viteza de filtrare creşte cu temperatura, deoarece scade viscozitatea fazei lichide, iar la
temperaturi ridicate datorită coagulării fazei argiloase, ceea ce determină creşterea
ponderii fazei libere din sistem.
Este evident faptul că fenomenul de contaminare a stratelor productive şi, deci,
de deteriorare a proprietăţilor de curgere a fluidelor conţinute către sondă este
consecinţa mecanismului prin care se produce invazia filtratului şi a particulelor solide în
aceste strate, mecanism cu atât mai accentuat cu cât presiunea din porii acestora este mai
scăzută.
Pătrunderea particulelor solide. Productivitatea sondei este afectată şi de
contaminarea cu particule solide provenite din fluidele de deschidere, de completare,
de echipare, de stimulare etc.
Contaminanţi de tipul: detritus, fluid de foraj, aditivi, polimeri şi alte impurităţi
solide rămase în fluidele din sondă crează probleme, uneori ireparabile, la punerea sondei în
producţie. De aceea, după mulţi specialişti, utilizarea unui fluid curat şi compatibil
cu formaţiunea productivă, în timpul tuturor operaţiunilor de foraj sau de după această fază,
joacă un rol important în maximizarea productivităţii sondei.
În ceea ce priveşte dimensiunea particulelor ce cauzează cele mai mari deranjamente
formaţiei, precum şi dimensiunea maximă a particulelor ce pot fi tolerate în fluidele
de foraj, de echipare, de completare, de stimulare etc., nu există un consens.
Înainte de a determina dimensiunile critice ale contaminanţilor solizi, este necesară
prezentarea mecanismului podirii cu particule a rocii, efectele dopului de particule asupra
permeabilităţii formaţiei, corelaţia dintre reducerea permeabilităţii şi pierderea de
productivitate.
Conf.dr.ing. Maria Georgeta Popescu Fluide de completare
MFORZ an I
a.Teoria podirii şi dimensiunii critice ale particulelor care produc
blocarea formaţiei productive. Încă din 1930, C.J.Coberly şi E.M.Wagner, folosind corpuri
sferice, au efectuat experimente ce au vizat determinarea modului cum se formează
poduri stabile peste deschideri mai mari decât propriul lor diametru. În lucrarea
intitulată Unele consideraţii privind alegerea şi plasarea filtrelor de pietriş în sondele de
petrol autorii au publicat o serie de principii de bază referitoare la formarea dopurilor
şi diametrele particulelor solide. Astfel, forma predominantă a aşezării particulelor
de nisip este hexagonală, aranjament ce constituie factorul de control în
determinarea mărimii deschiderilor ce vor fi podite cu particule de nisip (fig. 4):

d = 0,1547 D sau D = 6,4641 d

Fig. 4. Scheme de aşezare a particulelor în studierea podirii

Dacă se presupune aranjamentul hexagonal, podirea stabilă cu particule mici

peste spaţiile dintre particulele de nisip mari, apare când diametrul cercului înscris în
spaţiul dintre particulele mari este aproximativ de două ori diametrul particulelor mici
’
(fig.2.6); dacă d 2 d , altfel spus
 d D D
’
d> ,
2 6,4641 . 2 13
se formează o podire stabilă.
Aceste principii de bază aplicate la formarea dopurilor pun în evidenţă că particulele
cu un diametru mai mare sau egal cu D/13 (D-media mărimii particulelor de nisip
din formaţie) vor rămâne podite în gâtul porilor deschişi şi nu vor trece în matricea formaţiei,
iar particulele cu diametre mai mici decât D/13 vor invada spaţiul poros şi, probabil, vor fi
prinse în capcanele matricei formaţiei.
Cercetări suplimentare în domeniu precum şi studii de permeabilitate pe numeroase
carote au permis o definire mai clară a domeniului mărimii particulelor ce invadează
nisipurile formaţiei şi vor înfunda spaţiul porilor.
În lucrarea Alegerea noroiului pentru a minimiza efectul negativ al invaziei cu
particule, pentru o rocă (JPT-1977) A.Abrams confirmă că particulele cu diametrul cuprins
1 1
între /3 şi /7 din mărimea gâtului porilor vor înfunda canalele porilor (vor podi), iar
1
particulele mai mici ca dimensiune decât /7 din diametrul de intrare în pori (din mărimea
gâtului porilor) vor migra liber prin matricea formaţiei.
În formaţiunile productive de ţiţei şi gaze (care sunt aproximate cu filtre de
adâncime), mulţimea porilor interconectaţi variază mult în diametru, începând de la intrare,
iar prin această structură complexă fluidele care circulă îşi schimbă frecvent direcţia şi
viteza, fiind supuse unor multiple şi variate diferenţe de presiune. Datorită caracteristicilor
fizice ale matricei şi neuniformităţii curgerii fluidelor, se presupune că
particulele transportate de fluid reuşesc să se fixeze în formaţie prin trei mecanisme de bază
asociate filtraţiei, şi anume:
-ecranarea, în care este implicată deschiderea porului;
-adsorbţia, legată de suprafaţa mare de contact;
-sedimentarea.
Datorită unei schimbări bruşte în structura porilor sau datorită unor
restricţii dimensionale pe traseu, mai mici decât diametrul critic (între două şi trei ori
diametrul particulei), solidele transportate, în curgerea fluidului prin spaţiul poros, se opresc
ca într-un
ecran, formând poduri stabile. Chiar dacă particulele sunt suficient de mici pentru a trece prin
restricţiile fizice ale porului, ele se pot fixa şi datorită unor forţe ionice ce apar în
contact cu pereţii porului (dacă viteza fluidului nu este suficient de mare pentru a
depăşi această cauză).
În spaţiile poroase suficient de adânci pe verticală şi când viteza fluidului este
scăzută, forţele gravitaţionale pot fi destul de puternice pentru a determina depunerea
particulelor la partea inferioară a spaţiului poros.
b. Dimensiunile critice ale particulelor pot fi stabilite dacă este cunoscută, pentru o
anume formaţiune, mărimea medie a spaţiului porilor deschişi. De exemplu, dacă o
formaţiune are un diametru mediu al porilor de 15 microni, domeniul mărimilor
critice pentru particulele ce vor invada matricea formaţiunii şi vor determina blocarea va fi de
la 5 la 2,1 microni.

Fig. 5. Raportul dintre productivitatea în condiţii de alterare şi cea când condiţiile de curgere sunt
cele originale
 Când probele de carotă nu sunt disponibile, mărimea medie a spaţiului porilor
se poate estima. Harris şi Odom propun următoarea regulă (pentru Gulf Coast):
mărimea
Conf.dr.ing. Maria Georgeta Popescu Fluide de completare
MFORZ an I
porilor în microni este egală cu rădăcina pătrată a permeabilităţii în milidarcy. De
exemplu, un rezervor la care permeabilitatea este de 900mD are diametrul mediu al porilor
aproximativ 30 microni, iar mărimea critică de blocare pentru particule este de la 10 la 4,2
microni.
Din cele prezentate se poate desprinde concluzia că efectul invaziei cu particule în
matricea formaţiei este umplerea spaţiului porilor cu material solid şi, prin aceasta, se
reduce volumul total al porilor. Deci, existând o relaţie directă între spaţiul porilor şi
permeabilitate, orice reducere a spaţiului poros curent va conduce la o reducere
corespunzătoare a permeabilităţii.
c. Pentru a determina nivelul reducerii permeabilităţii, este necesar să se considere şi
efectele amestecului de particule mari şi mici pătrunse în formaţiune.
Uneori, se consideră eronat că un mediu poros format dintr-un amestec de particule cu
dimensiuni diferite are o permeabilitate egală cu media ponderată a permeabilităţilor
corespunzătoare mediilor poroase formate din particule cu fiecare dimensiune din
particulele ce compun amestecul. Într-un astfel de amestec, particulele mai mici tind
să umple spaţiile dintre particulele mai mari şi astfel permeabilitatea în cazul amestecului
este, aproape totdeauna, mai mică decât permeabilitatea materialului ce s-ar forma cu
particulele cele mai mici.
Rezultatele cercetărilor lui Tuttle şi Barkham (1974) pun în evidenţă relaţia
dintre blocajul formaţiunii şi scăderea productivităţii ei, mai precis, influenţa gradului de
afectare a permeabilităţii şi a adâncimii de alterare asupra productivităţii relative. Figura
5 prezintă raportul dintre productivitatea în condiţii de alterare şi cea când condiţiile de
curgere sunt cele originale, funcţie de gradul de alterare - raportul permeabilităţilor în cele
două situaţii - şi de adâncimea zonei de alterare. Din studiul acestuia, se observă că
pierderea de productivitate este o funcţie neliniară faţă de cei doi parametri şi este posibil ca
o blocare severă pe o adâncime de câţiva centimetri să aibă un efect mai mare decât
o alterare moderată pe o distanţă semnificativ mai mare. Acest aspect trebuie analizat şi în
relaţie cu modul de echipare în dreptul stratului; perforarea, dacă depăşeşte zona
deteriorată cu adâncime de câţiva centimetri, conduce la rezultate mai bune decât tubarea
linerul şliţuit etc.