SEMNELE DE ORTOGRAFIE ŞI DE PUNCTUAŢIE

Semne de punctuaţie Semne de ortografie

PUNCTUL (.) = semn de punctuație, marchează grafic, PUNCTUL (.) =
ârşitul unei comunicări, pauza și intonația enunțiativă la semn de ortografie în abrevieri, când
ârșitul unei propoziţii/ fraze enunţiative sau interogative se păstrează partea iniţială a
ndirecte (Ne-am întrebat/ cine va veni.) cuvântului şi lipseşte litera finală
nu se pune punct după: (nr.; etc.; I. L. Caragiale).
tlurile de cărţi, de opere literare, muzicale, artistice,
ci după formulele de adresare din scrisori, cuvântări, adrese,
upă abrevierile formate din prima şi ultimele litere ale unui cuvânt (d-ta,
voastră),
upă simbolurile şi prescurtările din chimie, fizică, matematică (km, g, l,)
nici după abrevierile punctelor cardinale (N, S, E, V).

VIRGULA (,) = semn de punctuație, marchează grafic, o VIRGULA (,) = semn de ortografie
curtă pauză în vorbire, redă ritmul vorbirii şi al intonaţiei; în interiorul unor locuţiuni
ci virgulă obligatorie/ facultativă, marchează: adverbiale:
• punctuația unui cuvânt cazul V (— Andrei, vino aici!) (— „cu chiu, cu vai”; „de voie, de
e s-a întâmplat, copilă, cu tine?) nevoie”;
• izolează o interjecţie de restul enunţului.(Ei, ei, ce-i de între cuvinte care se repetă: miau,
ăcut? Hm, ar vrea el să-l ierte...) miau; trosc, pleosc.
•Apare înaintea lui „şi” folosit adverbial (Şi Andrei, şi
asile, şi Ion au fost la ziua mea.)
• existenţa unei propoziţii incidente / construcţii incidente/ NU SE PUNE VIRGULĂ:
uvânt incident: (împăratul, cică, era bolnav. // — Vino aici,  Între S şi P, precum şi între SB şi regenta ei,
puse el.// Voi veni, fără doar şi poate, la petrecere) dacă nu există intercalări explicative sau dacă
S nu este reluat prin pron. pers. sau
• prezenţa unei apoziţii (A venit fata aceea, Ioana, pe care o demonstrativ.
unosc. Subsemnatul, Popescu Andrei, ...)  Între vb. cop. şi numele predicativ, precum
• raportul de coordonare prin juxtapunere între termenii şi între PR şi regenta ei, dacă nu există
nei enumeraţii (Am cumpărat mere, prune, caise, pepeni). intercalări explicative.
• delimitarea unităţilor sintactice în propoziţie şi frază -  Între părţile de prop. sau între prop.
aport sintactic de coordonare prin juxtapunere: ( Andrei, coordonate prin şi copulativ, precum şi prin
etre, Ion şi Vasile sunt premianţi, (subiecte); Citesc, scriu şi ori/ sau disjunctiv, când nu sunt folosite în
perechi.
nvăţ.)
• raportul de coordonare pe planul frazei/ propoziției cu  Între atributul neizolat şi subst./ pron./
numeralul regent, respectiv între atributiva
utorul conjuncţiilor coordonatoare adversative „ dar”, „iar”, determinativă şi regentă.
n faţa cărora se pune în mod obligatoriu virgula.  Între apoziţia de identificare şi regentul ei.
• elipsa unui verb predicativ, copulativ sau auxiliar, situaţie  Între c.d. respectiv c. ind. şi verbul
n care intră la concurenţă cu linia de pauză. (Bunica, tot determinat, precum şi între subordonatele
arnică şi bună!), corespunzătoare ca sens, aşezate după regenta
• izolarea unor atribute sau atributive lor.
•antepunerea unei propoziţii circumstanţiale de timp (Când  Între regentă şi circumstanţiala de loc
-am dus la el, ploua.) aşezată imediat după aceasta.
• izolarea unor propoziţii circumstanţiale care au un  După o interjecţie urmată de un vocativ
orelativ în regentă: (Cum îţi aşterni, aşa vei dormi.) împreună cu care formează o unitate.
• după construcţiile gerunziale şi participiale aflate la  Între interjecţia ia şi verbul sau adverbul
următor, dacă între acestea nu există
nceputul frazei (Venind devreme acasă, m-am plictisit toată ziua. intercalări.
au Strigaţi de colegi, copiii s-au întors),  Înainte de abrevierile etc.; ş.a.; ş.a.m.d.
• după adverbele de negaţie şi de afirmaţie, când acestea
 Între circumstanţiala de scop/ finala,
unt echivalente ale unei propoziţii (Da, răspunse tânărul) respectiv între consecutiva introdusă prin de
• desparte vorbirea directă de vorbirea indirectă „- Se conjuncţional şi regentă, când acestea se află
ntoarce Sia, zise Lina.” imediat după verbul regent.
INIA DE PAUZĂ (-) = semn de punctuație, marchează grafic LINIA DE PAUZA =
elimitarea apoziţiilor şi a construcţiilor intercalate; marcarea lipsei semn de ortografie în scrierea unor
redicatului; exprimarea unei atitudini afective a vorbitorului. cuvinte compuse: nord-est; sud-vest

UNCTELE DE SUSPENSIE (...) = semn de punctuație, APOSTROFUL = semn de ortografie,

archează grafic o întrerupere în discursul liric/ narativ, o marchează grafic absența unor sunete în
 ăire interioară puternică, astfel încât gândurile ajung să nu mai fie vorbirea rapidă, păstrează măsura și
ostite, pentru a accentua un sentiment…; conservă ritmul versului
marchează întreruperea replicii şi intervenţia unui alt personaj; - vorbirea personajelor: săru' mâna,
marchează o pauză intenţionată; - absenţa cifrelor de început ale anilor (anii
delimitarea secvenţelor poetice şi lăsarea dreptului de continuare ’60);
ititorului. - în cuvinte împrumutate din alte limbi:
textul literar, reprezintă un semn grafic, dar și de tonalitate, care five o 'clock.
archează discursul fragmentar, de tip reflexiv/ meditativ, semnificând
teriorizarea trăirilor sau a gândurilor.
DOUĂ PUNCTE (:) = semn de punctuație, marchează
rafic urmarea unei enumeraţii cu valoare explicativă, o
xplicaţie, o concluzie; marchează, totodată, o pauză, în
enere mai mică decât pauza indicată prin punct.
anunţă începutul vorbirii directe, faptul că urmează un dialog;
se pune după numele personajului care rosteşte replica (în genul
ramatic).

UNCTUL ŞI VIRGULA (;) = semn de punctuație, marchează

rafic o pauză mai mare decât cea redată prin virgulă şi mai
ică decât cea redată prin punct, indicând sfârşitul unei
omunicări şi faptul că în fraza următoare se continuă ideea enunţată
nterior;
marchează raportul de coordonare copulativă, adversativă sau
oncluzivă într-o enumerare, prin juxtapunere între propoziţii în
adrul frazei
ca efect stilistic, poate da frazei o anumită ritmicitate sau
oate sublinia asemănări de structură.

EMNUL EXCLAMARII (!) = semn de punctuație, marchează

rafic intonația exclamativă la sfârșitul unei propoziţii/ fraze
xclamative
se foloseşte după interjecţii şi substantive în vocativ,
zolate astfel de restul propoziţiei sau al frazei printr-o pauză
„— Nu se poate, domnule director! v-aţi înşelat! uitaţi-vă la
robe! - I.L. Caragiale);
vocative care exprimă stări afective şi sunt considerate
uvinte independente,
după exclamaţii redate prin exprimă implicarea afectivă a
orbitorului, sub forma emoţiei, uimirii, bucuriei, surprizei,
uriei etc.
sau o interjecţie prin care se exprimă o multitudine de sentimente:
imire, surpriză, revoltă, bucurie;
marchează sugestivitatea tonului imperios.

EMNUL ÎNTREBĂRII (?) = semn de punctuație, marchează

rafic intonația interogativă la sfârșitul unei propoziţii/ fraze
terogative directe.
poate arăta dorinţa de a afla un răspuns, dar şi incertitudinea
orbitorului.
Semnul întrebării poate fi folosit simultan cu semnul exclamării, în
azul propoziţiilor interogative retorice, prin care se transmite o
formaţie, un mesaj, în asociere cu atitudini ale vorbitorului, precum
doiala, nedumerirea, uimirea, indignarea, nesiguranţă, revoltă, neîncredere
c. (— N-am fost eu la meci?!).

INIA DE DIALOG (-) = semn de punctuație, marchează grafic

nceputul vorbirii directe, (reproducerea vorbirii unui personaj).
ARANTEZELE DREPTE [ ] = semn de punctuație, marchează
rafic modul cum se pronunţă unele cuvinte;
[...] Când au în interior puncte de suspensie, marchează absenţa
nui fragment mare.
ARANTEZELE ROTUNDE ( ) = semn de punctuație,
archează grafic o explicaţie.
..) Când au în interior puncte de suspensie, marchează absenţa unui
agment sau a unor cuvinte
HILIMELE ( „ ...”; « ... ») = semn de punctuație, marchează
rafic reproducerea întocmai a unui text spus sau scris de
neva
producerea gândului intim al personajului;
marchează folosirea unui citat;
sunt folosite când se transcriu titlurile operelor literare, denumirea
nei instituţii, organizaţii;
când se repetă cuvintele: ex.: „Volga - 3531 kilometri, Dunărea –
680”
pot înlocui linia de dialog, în interiorul unei naraţiuni;
ca implicaţie stilistică, pot marca ironia la adresa cuiva
RATIMA (-) = semn de punctuație, marchează grafic formarea
uvintelor repetate, când formează o unitate: „valuri-valuri'",
rumoasă-frumoasă", „mai-mai”, „miau-miau"; în structuri: „mici-
ici"
pentru a forma un superlativ stilistic, procedeu specific procedeului
ectiv
pentru aproximaţie: doi-trei elevi;
între substantive pentru aproximare: distanţa Iaşi-Bucureşti.
ARA OBLICA (/) = semn de punctuație, delimitează versurile în
anscrierea pe orizontală: „Doină, doină, cântec dulce/ Când te-aud
u m-aş mai duce”.
are valorile: pe, supra (1/4, 3/5); spre (ziua de V/VI iunie); sau, ori
rgumente pro/ contra), dintre (relaţia om/societate.
CRATIMA (-) = semn de ortografie
marchează grafic rostirea în flux continuu,
fără pauză a două părţi de vorbire diferite:
…….si……… . Din punct de vedere
fonetic marchează contopirea într-o silabă a
celor două cuvinte; pentru a se evita
hiatului, vocala … se elidează; se reduce
numărul de silabe cu una. Din punct de
vedere prozodic păstrează măsura și
conservă ritmul si confera muzicalitate
discursului liric.
- apare în scrierea formelor conjuncte ale
pronumelor: „văzând-o", l-am văzut", a
unor cuvinte compuse (nu-mă-uita, zgârie-
brânză). în abrevieri (d-ta. d-sa, d-lor)
- leagă:
- substantivele denumind grade de rudenie
sau relaţii sociale: mamă-mea, maică-sa,
socru-meu, stăpână-sa;
- articolul hotărât enclitic de cuvinte:
PNL-ul, y-ul, show-ul;
- prefixele ex-. ante- . post-, pro- de cuvinte
sau abrevieri: ex-preşedinte, pro-NATO;
- elementele numeralului ordinal: al V-lea.
desparte:
- silabele cuvântului pronunţat sacadat: Ne-
no-ro-ci-tu-le!
silabele unui cuvânt la capăt de rând.
BARA OBLICA (/) = semn de
ortografie, indică unităţi de măsură:
km/oră, m/s
Obs.: Nu este flancată de blancuri, nici precedată,
nici urmată.
 LANCUL = semn de punctuație, se foloseşte pentru a realiza BLANCUL = este pauza albă/ spaţiul alb
şezarea în pagină a unui text poetic (versuri unele sub altele). care se foloseşte în delimitarea şi
separarea:
bs.: În limba română semnele de punctuaţie nu se despart prin blanc de cuvântul
re le precedă, dar sunt urmate de blanc, ca la linia de dialog.
 cuvintelor în enunţ
unctele de suspensie şi linia de pauză (numai ca semne de punctuaţie) au blanc şi  componentelor unor cuvinte compuse:
faţa lor şi după ele. Râul Alb, cincizeci şi opt
 componentelor unor locuţiuni: băgare
de seamă, a avea de gând, de
asemenea...
 diferenţierea cuvintelor: câte o
dată/câteodată; de o parte/deoparte.

Sintetizând, semnele de punctuaţie şi de ortografie sunt următoarele:

Semne de punctuaţie: Senine de ortografie

Punctul Punctul
Virgula Virgula
Cratima Cratima
Bara oblică Bara oblică
Linia de pauză Linia de pauză
Blancul Blancul
Ghilimelele (semnele citării) Apostroful
Punctele de suspensie
Semnul întrebării
Semnul exclamării
Punctul şi virgula
Linia de dialog
Două puncte
Parantezele rotunde/ drepte/ unghiulare
Semne de punctuaţie ajutătoare:
Asteriscul (*)/steluţă - folosit pentru a marca
notele de subsol (dacă nu sunt marcate prin
numerale).
Cifra cu care se marchează o notă de subsol sau
asteriscul se plasează după cuvânt, „Ia numărul
111*”, adică în partea dreaptă, sus şi apare „în
josul paginii, sub o linie de demarcaţie în aşa-
numitul subsol"
Pentru a marca faptul că un cuvânt nu este
atestat în limba română, se pune asterisc în faţa
lui.
Asteriscul este pus pentru a marca sfârşitul unui
capitol, singur sau împreună cu alte două forme,
distribuite în triunghi.
Acoladele
Bara verticală
Semnul ± (plus-minus)
Tilda (~, marchează înlocuirea unui element
anterior; se pune în locul termenului care se
repetă ).