Titlul I

Consideraţii generale privind moştenirea

Cap. I. Noţiune. Caractere juridice

1. Noţiune
Conform art 953 NCC adoptat prin Legea nr 287/2009 Moştenirea este transmiterea
patrimoniului unei persoane fizice decedate către una sau mai multe persoane în fiinţă persoane
fizice persoane juridice ori statul. Dintro altă perspectivă moştenirea este un mod de dobândire a
proprietăţii câtă vreme potrivit art 557 alin. 1 NCC Dreptul de proprietate se poate dobândi în
condiţiile legii prin convenţie moştenire legală sau testamentară . Se poate afirma că moştenirea
reprezintă un mod de dobândire a drepturilor patrimoniale cu excepţia celor strict personale care
se sting la decesul titularului lor deoarece fiind o transmisiune universală a unui patrimoniu
succesio in bonis prin intermediul succesiunii se pot dobândi atât drepturi reale, cât şi de creanţă.
Acelaşi termen de moştenire sau succesiune ori ereditate este folosit şi pentru a desemna
însuşi patrimoniul defunctului care se transmite mortis causa moştenitorilor adică masa
succesorală lăsată de defunct succesorilor săi legali sau testamentari.
Persoana decedată defunctul este desemnată adesea prin cuvintele de cujus din expresia
latină is de cujussuccesioneagitur cel despre a cărui succesiune este vorba. De asemenea în
doctrină defunctul mai este nominalizat sub denumirea de autor.
Persoanele care dobândesc patrimoniul lui de cujus sunt moştenitori sau succesori în
lucrări de specialitate mai vechi sunt denumiţi erezi iar în cazul moştenirii testamentare legatari.
Patrimoniul transmis succesorilor este denumit şi patrimoniu succesoral sau masă
succesorală.

2. Felurile moştenirii
Potrivit art. 955 NCC Patrimoniul defunctului se transmite prin moştenire legală în
măsura în care cel care lasă moştenirea nu a dispus altfel prin testament.
Definiţia este elocventă pentru a permite concluzia că în accepţiunea NCC moştenirea
legală este regula pe când cea testamentară reprezintă excepţia.
Aşadar în funcţie de caracterul şi conţinutul normelor după care se determină vocaţia
succesorală şi se face transmisiunea patrimoniului, moştenirea poate fi:

1
 a) Legală abintestat când de cujus na lăsat testament iar moştenirea în sensul de
patrimoniu succesoral se transmite în ordinea şi în cotele părţi stabilite de lege către persoanele
desemnate de aceasta ca moştenitori sau erezi.
b) Testamentară când moştenirea se transmite în temeiul voinţei testatorului
exprimată în cuprinsul unui act juridic unilateral de ultimă voinţă numit testament către
persoanele desemnate instituite de el ca legatari.
Cele două feluri de moştenire nu se exclud reciproc dimpotrivă, conform art 955 alin. 2
NCC ele pot coexista, în sensul că o parte a patrimoniului defunctului se poate transmite prin
moştenire testamentar iar cealaltă parte prin moştenire legală.

3. Sediul materiei
Principalele dispoziţii normative ce reglementează moştenirea sunt cuprinse în Cartea a
IV-a NCC intitulată Despre moşteniri şi liberalităţi.Se mai cuvine a se aminti că dreptul la
moştenire este garantat constituţional ca drept fundamental al oricărui cetăţean român dispoziţiile
art 46 din Constituţia României stabilind că dreptul la moştenire este garantat.
În plus transmisiunea succesorală implică şi aplicarea prevederilor generale referitoare la
confuziune cuprinse în art 1624-1628 NCC dar şi dispoziţii din legi speciale cum ar fi cele din
Legea nr.36/1995a notarilor publici şi a activităţii notariale. De asemenea atunci când
transmisiunea succesorală comportă un element de extraneitate devin incidente prevederile
art.2633-2636 NCC referitoare la legea naţională aplicabilă transmisiunii legea în funcţie de care
se apreciază condiţiile de formă necesare pentru validitatea testamentului sau cele privind soarta
succesiunilor vacante ce implică elemente de extraneitate.

4. Caractere juridice
Transmiterea succesorală este o transmisiune:
a) pentru cauză de moarte mortis causa căci produce efecte numai la moartea
persoanei fizice;
b) universală căci priveşte totalitatea drepturilor şi obligaţiilor patrimoniale care au
aparţinut defunctului adică întregul său patrimoniu privit ca universalitate. Acestea se transmit
unui unic moştenitor universal sau se împart în cote părţi egale sau inegale atunci când sunt mai
mulţi moştenitori cu titlu universal ; prin testament se pot institui şi legatari universali sau cu

2
titlu universal dar se pot transmite şi doar unele bunuri individuale operând în acest caz în
favoarea legatarului respectiv o transmisiune succesorală cu titlu particular. Caracterul
universal al transmisiunii este cel care explică exceptarea moştenirii de la formalităţile de
publicitate impuse de lege pentru asigurarea opozabilităţii faţă de terţi în cazul bunurilor imobile.
c) unitară căci în principiu succesiunea este guvernată de aceleaşi norme fără
distincţie după natura bunurilor succesorale drepturi reale sau de creanţă mobile sau imobile
originea ori provenienţa acestora sau eventualele modalităţi de care sunt afectate bunurile care
compun activul succesoral termen ori condiţie.
Prin excepţie de la acest caracter mobilele şi obiectele aparţinând gospodăriei casnice se
cuvin în lipsă de descendenţi exclusiv soţului supravieţuitor cu excluderea celorlalţi
comoştenitori art. 974 NCC.

Cap. II. Deschiderea succesiunii

5. Noţiune
Potrivit art 954 alin 1 NCC Moştenirea unei persoane fizice se deschide în momentul
decesului acesteia fie prin moartea fizic constatată fie prin cea declarată pe cale judecătorească.
În schimb dispariţia, nu are acest efect căci: Cel dispărut este socotit a fi în viaţă dacă nu a
intervenit o hotărâre declarativă de moarte rămasă definitivă art. 53 NCC.

6. Data deschiderii succesiunii

Data deschiderii succesiunii este clipa morţii lui de cujus dovedită după caz cu certificatul
de deces sau cu hotărârea declarativă de moarte înscrisuri care în această privinţă fac deplina
dovadă până la proba contrară putând fi combătute sau completate de pildă cu ora sau minutul
morţii prin orice mijloc de probă.
Conform art. 957 alin. 2 NCC dacă în cazul morţii mai multor persoane nu se poate
stabili că una a supravieţuit alteia acestea nu au capacitatea de a se moşteni una pe alta. Întro
asemenea ipoteză legea prezumă că acestea au murit deodată.
De precizat că data deschiderii succesiunii nu trebuie confundată cu data deschiderii
procedurii succesorale notariale reglementată de Legea nr 36/1995.
Interesul stabilirii datei deschiderii moştenirii constă în faptul că în funcţie de această dată:

3
 - se determină capacitatea de a moşteni pe de cujus şi vocaţia succesorală precum
şi compunerea masei succesorale şi valoarea acesteia;
- se determină momentul începerii curgerii termenului de opţiune succesorală art
1103 NCC;
- se determină legea aplicabilă în caz de conflict de legi în timp;
- se determină momentul iniţial al indiviziunii şi implicit momentul până la care
retroactivează acceptarea sau renunţarea la moştenire;
- se poate stabili dacă anumite acte juridice asupra moştenirii sunt valabile sau
reprezintă pacte asupra unor succesiuni nedeschise lovite de nulitate art. 956 NCC.

7. Locul deschiderii moştenirii

Locul deschiderii moştenirii este ultimul domiciliu voluntar sau legal al defunctului
indiferent dacă a decedat la domiciliu la spital sau în altă parte dovada domiciliului făcânduse
potrivit dreptului comun cu actul de identitate sau la nevoie chiar cu alte mijloace admise de
lege art 954 alin 2 NCC.
Conform art 87 NCC domiciliul unei persoane fizice este acolo unde aceasta declară că are
locuinţa principală în timp ce reşedinţa este locuinţa secundară ce va fi considerată
domiciliu numai dacă domiciliul defunctului nu a fost cunoscut art. 90 alin 1 NCC.
Dacă ultimul domiciliu al defunctului nu este cunoscut sau nu se află pe teritoriul
României, moştenirea se deschide la locul din ţară aflat în circumscripţia notarului public
celui dintâi sesizat cu condiţia ca în această circumscripţie să existe cel puţin un bun imobil al
celui care lasă moştenirea. În cazul în care în patrimoniul succesoral nu există bunuri imobile
locul deschiderii moştenirii este în circumscripţia notarului public celui dintâi sesizat cu
condiţia ca în această circumscripţie să se afle bunuri mobile ale celui ce lasă moştenirea.
Atunci când în patrimoniul succesoral nu există bunuri situate în România locul deschiderii
moştenirii este în circumscripţia notarului public celui dintâi sesizat art. 954 alin. 3 NCC.
Interesul stabilirii locului deschiderii succesiunii constă în faptul că acest loc determină
competenţa teritorială de judecată a cererilor şi acţiunilor referitoare la moştenire art. 14 C. Proc
civ şi art. 68 din Legea nr. 36/1995 cu excepţia cererilor introduse după efectuarea împărţelii
când se aplică art. 5 C. proc. civ care stabileşte competenţa de drept comun. În funcţie de locul
deschiderii succesiunii se determină şi notarii publici competenţi să instrumenteze procedura

4
 succesorală necontencioasă. De asemenea locul deschiderii succesiunii prezintă relevanţă în
determinarea secretarului unităţii administrativ teritoriale competent a solicita deschiderea
procedurii succesorale notariale art. 102 din Legea nr. 36/1995.

Cap. III. Condiţiile cerute pentru a moşteni

8. Enumerare
Pentru ca o persoană să poată moşteni ea trebuie să îndeplinească trei condiţii:
a) să aibă capacitate succesorală;
b) să aibă vocaţie succesorală să fie chemată la moştenire;
c) să nu fie nedemnă de a moşteni.

9. Capacitatea succesorală
Potrivit art. 957 NCC O persoană poate moşteni dacă există în momentul deschiderii
succesiunii. Deci, capacitatea succesorală nu este legată direct de capacitatea civilă de folosinţă
şi de exerciţiu ci se referă la existenţa în viaţă a persoanei succesibile.
Astfel: A Au capacitate succesorală:
a) Persoanele născute şi aflate în viaţă la deschiderea succesiunii; este
indiferent cât timp a trăit moştenitorul după deschiderea succesiunii fiind suficient ca în
momentul decesului lui de cujus el să fi fost în viaţă chiar dacă a decedat ulterior. Dovada
existenţei sau inexistenţei persoanei în momentul deschiderii succesiunii se face cu actele
de stare civilă art. 99 NCC.
b) Persoanele încă nenăscute dar concepute la data deschiderii moştenirii cu condiţia
de a se naşte vii. Regula este exprimată de art 36 NCC astfel că un copil născut mort este
considerat că nu există text care face astfel aplicaţia regulii preluate din dreptul roman
infansconceptus pro natohabeturquoties de commodisejusagitur. Dovada concepţiei se face
prin aplicarea prezumţiei relative a timpului legal al concepţiei art 412 NCC

5
considerânduse că era conceput la data deschiderii succesiunii orice copil cu vocaţie
succesorală născut înainte de împlinirea a 300 de zile de la data morţii lui de cujus.
c) Persoanele declarate dispărute prin hotărâre judecătorească căci acestea sunt
prezumate de lege a fi în viaţă până la declararea judecătorească a morţii art 53 NCC.
d) Persoanele juridice existente la momentul deschiderii succesiunii persoanele
juridice există între momentul dobândirii şi momentul pierderii personalităţii juridice potrivit
legii. În cazul fundaţiilor testamentare capacitatea succesorală a acestora se dobândeşte din
momentul deschiderii succesiunii testatorului chiar dacă liberalităţile nu sunt necesare pentru ca
persoana juridică să ia fiinţă în mod legal art 208 NCC. De precizat că persoanele juridice pot
dobândi moştenirea numai prin testament legat.
B. Nu au capacitate succesorală:
a) Persoanele predecedate care au murit înaintea deschiderii succesiunii precum şi
persoanele juridice desfiinţate care nu mai aveau fiinţă legală la data deschiderii succesiunii;
b) Persoanele fizice încă neconcepute la data deschiderii succesiunii precum şi
persoanele juridice care nu aveau încă fiinţă legală la data deschiderii succesiunii;
c) Persoanele decedate în aceeaşi dată fără a se putea stabili că vreuna ar fi
supravieţuit celeilalte persoane pe care legea le prezumă a fi murit deodată astfel încât nici una
nu o va putea moşteni pe cealaltă.

10. Vocaţia chemarea succesorală devoluţiune succesorală.

Vocaţia succesorală este determinarea persoanelor îndreptăţite să vină la moştenire.

Această determinare se face fie prin lege fie prin testament și se mai numeşte şi devoluţiune
succesorală.
Referinduse la vocaţia succesorală NCC prevede în cuprinsul art. 962 că Pentru a putea
moşteni o persoană trebuie să aibă calitatea cerută de lege rudă sau soţ supravieţuitor s.n.
sau să fi fost desemnată de către defunct prin testament.
Legea conferă vocaţie succesorală rudelor defunctului precum şi soţului supravieţuitor al
acestuia. În caz de moştenire vacantă, legea deferă patrimoniul defunctului comunei
oraşului sau municipiului în a căror rază teritorială se aflau bunurile la data deschiderii
moştenirii.

6
 Vocaţie succesorală testamentară poate avea în principiu orice persoană cu capacitate
succesorală întrucât testamentul lăsat de defunct este recunoscut de lege cu anumite limitări ca
temei al vocaţiei la moştenire.
Sintagma vocaţie succesorală este utilizată întrun dublu sens:
- în sens general desemnează vocaţia potenţială a unor persoane de a culege
moştenirea lăsată de o altă persoană. Acest sens al sintagmei este utilizat pentru a desemna sfera
persoanelor chemate în mod generic de lege la moştenirea unei persoane adică rudele până la
gradul al patrulea, precum şi soţul supravieţuitor;
- în sens concret vocaţie succesorală utilă indică persoana sau persoanele care vor
culege în mod efectiv moştenirea lăsată de defunct.
Existenţa unei vocaţii succesorale concrete presupune îndeplinirea cumulativă a două
condiţii:
- existenţa unei vocaţii succesorale generale în virtutea căreia o persoană să fie
chemată generic de lege să culeagă moştenirea unui defunct;
- persoana în cauză să nu fie înlăturată de la moştenire de un alt succesibil aflat
întro clasă prioritară ori întrun grad de rudenie preferenţial.
Nici vocaţia succesorală generală potenţială abstractă şi nici cea concretă nu se confundă
cu aptitudinea general abstractă a unei persoane de a se bucura în conţinutul capacităţii sale de
folosinţă de dreptul la moştenire garantat prin art 46 din Constituţie Dreptul la moştenire ca
aptitudine abstractă devine potenţial prin intermediul vocaţiei succesorale generale şi efectiv prin
vocaţia concretă la moştenire.

11. Nedemnitatea succesorală

Nedemnitatea nevrednicia succesorală este sancţiunea civilă specifică dreptului
succesoral ce are ca efect decăderea din dreptul de a moşteni a persoanei cu capacitate şi vocaţie
succesorală vinovate de o faptă gravă faţă de decujusori succesorii lui sau în legătură cu
succesiunea lăsată de acesta.
Nedemnitatea este o sancţiune legală ce operează fie de drept fie pe cale judiciară
prezentând următoarele caractere:
- se aplică numai dacă faptele au fost săvârşite cu vinovăţie deci implicit de
persoane având discernământ;

7
 - se aplică numai persoanei vinovate nu şi urmaşilor săi care vor putea veni la
aceeaşi moştenire în nume propriu dar chiar şi prin reprezentarea nedemnului în viaţă;
- se aplică numai cu privire la moştenirea lăsată de cel faţă de care nedemnul sa
făcut vinovat el nefiind însă nedemn şi la moştenirea eventualilor succesori ai acestuia chiar dacă
ar fi vorba de bunuri dobândite de ei prin moştenire de la cel faţă de care nedemnul ar fi
vinovat);
- efectele nedemnităţii pot fi înlăturate însă numai expres fie prin testament fie prin
înscris autentic notarial de către cel care lasă moştenirea;
- se aplică atât în cazul moştenirii legale cât şi în cazul moştenirii testamentare art.
960 alin.1 NCC;
A. Nedemnitatea legală
Art. 958 NCC prevede 2 cazuri de nedemnitate legală:
a) Atentat la viaţa lui de cujus fiind nedemnă persoana condamnată penal pentru
săvârşirea unei infracţiuni cu intenţie de al ucide pe cel care lasă moştenirea;
b) Atentat la viaţa unui moştenitor concurent ori aflat în rang preferabil fiind
nedemnă persoana condamnată penal pentru săvârşirea înainte de deschiderea moştenirii a unei
infracţiuni cu intenţia de al ucide pe un alt succesibil care, dacă moştenirea ar fi fost deschisă la
data săvârşirii faptei, ar fi înlăturat sau ar fi restrâns vocaţia la moştenire a făptuitorului.
În ambele aceste cazuri nedemnitatea operează în virtutea legii fără a fi necesară
intervenţia instanţei ori aunei alte autorităţi dacă:
- moştenitorul a omorât ori a încercat să îl omoare pe cel care lasă moştenirea ori pe
moştenitorul concurent cu intenţie omorul fără voie şi lovirea cauzatoare de moarte infracţiune
praeterintenţionată nu atrag acest caz de nedemnitate);
- moştenitorul făptuitor a fost condamnat penal ca autor coautor complice sau
instigator pentru omor sau tentativă de omor; moştenitorul nu este nedemn dacă a fost scos de
sub urmărire sau achitat. De asemenea dacă el a fost doar amnistiat după condamnare sau dacă
pedeapsa aplicată ia fost graţiată ori executarea pedepsei penale sa prescris sau a fost reabilitat el
rămâne nedemn art. 961 alin 2 NCC. În ipoteza în care condamnarea pentru fapta săvârşită este
împiedicată de decesul autorului faptei prin amnistie sau prin prescripţia răspunderii penale
nedemnitatea va opera dacă aceste fapte vor fi constatate printro hotărâre judecătorească civilă
definitivă art 958 alin. 2 NCC.

8
 În ambele cazuri prevăzute de art 958 NCC nedemnitatea succesorală operează de plin
drept în puterea legii. Ca efect al operării sale de drept potrivit art. 958 alin. 3 NCC nedemnitatea
de drept poate fi constatată oricând la cererea oricărei persoane interesate sau din oficiu de către
instanţa de judecată ori de către notarul public pe baza hotărârii judecătoreşti de condamnare din
care rezultă nedemnitatea. Aşadar sesizată fiind cu o astfel de cerere în caz de litigiu, instanţa nu
va pronunţa ci va constata chiar incidental nedemnitatea

. B. Nedemnitatea judiciară
Cu titlu de noutate absolută în dreptul civil românesc dispoziţiile art 959 NCC prevăd trei
cazuri de nedemnitate judiciară statuând că poate fi declarată nedemnă de a moşteni:
a) persoana condamnată penal pentru săvârşirea cu intenţie împotriva celui care lasă
moştenirea a unor fapte grave de violenţă fizică sau morală ori după caz a unor fapte care au avut
ca urmare moartea victimei.
Pentru a putea fi analizată oportunitatea pronunţării nedemnităţii de către instanţa
de judecată civilă trebuie aşadar să fie îndeplinite câteva condiţii prealabile:
- cel a cărui nedemnitate se afirmă să fi săvârşit o faptă gravă de violenţă fizică
ori morală sau o altă faptă care a avut drept consecinţă moartea victimei împotriva celui
despre a cărui moştenire este vorba;
- autorul să fi săvârşit fapta cu intenţie directă sau indirectă;
- existenţa faptei precum şi forma de vinovăţie să rezulte dintro hotărâre
penală de condamnare rămasă definitivă.
Prin excepţie conform art 959 alin. 4 NCC atunci când condamnarea pentru faptele
menţionate mai sus este împiedicată prin decesul autorului faptei prin amnistie sau prin
prescripţia răspunderii penale nedemnitatea se poate declara dacă aceste fapte au fost constatate
printro hotărâre judecătorească civilă definitivă.
b) persoana care cu rea credinţă a ascuns a alterat a distrus sau a falsificat
testamentul defunctului.
Deşi nu se prevede în mod expres apreciem că va fi îndeplinită condiţia legii atât dacă
nedemnul va acţiona personal pentru ascunderea alterarea distrugerea ori falsificarea
testamentului cât şi în cazul în care aceste acte materiale vor fi comise de o altă persoană dar la

9
solicitarea ori îndemnul precum şi în profitul şi interesul celui a cărui nedemnitate se solicită a fi
pronunţată. În ambele ipoteze însă va fi necesar ca acesta nedemnul să fi acţionat cu intenţie
respectiv cu scopul de aşi procura un avantaj patrimonial cu privire la moştenire deoarece textul
de lege sancţionează doar conduita cu rea credinţă.
c) persoana care prin dol sau violenţă la împiedicat pe cel care lasă moştenirea să
întocmească să modifice sau să revoce testamentul.
Şi în acest caz nedemnul poate săvârşi personal manoperele dolosive ori actele de
violenţă sau prin persoane interpuse. Ceea ce contează pentru a fi întrunit acest caz de
nedemnitate este ca acesta să fi acţionat cu intenţie în scopul obţinerii unui avantaj
patrimonial din moştenire. Cu alte cuvinte rezultatul obţinut prin întrebuinţarea de manopere
dolosive respectiv prin acte de violenţă fizică ori psihică adică împiedicarea defunctului de a
întocmi modifica ori revoca un testament să îi fie profitabil patrimonial relativ la moştenirea
defunctului ce a fost victima dolului ori a violenţei.
Cazurile de nedemnitate judiciară nu operează de drept ci în aceste ipoteze legea deferă
instanţei de judecată competenţa de a pronunţa nedemnitatea la cererea succesibilului interesat.
Simpla întrunire a cazului de nedemnitate judiciară nu obligă instanţa să pronunţe
nedemnitatea deoarece în aceste situaţii conform art. 959 alin. 1 NCC persoana vinovată
Poate fi declarată nedemnă de a moşteni. Prin urmare va reprezenta atributul suveran al
instanţei de judecată de a aprecia în funcţie de circumstanţele concrete ale cauzei de gradul
concret de vinovăţie a autorului faptei, de consecinţele efectiv produse dacă se impune sau nu
înlăturarea acestuia de la moştenire prin pronunţarea sancţiunii nedemnităţii judiciare.
În tot cazul dacă nedemnitatea legală operează de drept şi poate fi constatată oricând
chiar şi din oficiu nedemnitatea judiciară se poate pronunţa numai la solicitarea oricărui alt
succesibil interesat art. 959 alin. 2 NCC. Atunci când cu excepţia autorului faptei nedemne nu
mai există alţi succesibili calitate procesuală activă de a introduce acţiunea în pronunţarea
nedemnităţii judiciare revine comunei oraşului după caz municipiului în a cărui rază teritorială se
aflau bunurile la data deschiderii moştenirii.
Acţiunea în pronunţarea nedemnităţii judiciare trebuie introdusă sub sancţiunea
decăderii în termen de 1 an de la data deschiderii moştenirii art. 959 alin. 2 NCC. În ipoteza
prevăzută de art 959 alin. 1 lit.

10
 a – condamnare penală pentru o faptă gravă dacă hotărârea de condamnare se
pronunţă ulterior datei deschiderii moştenirii termenul de un an se calculează de la data
rămânerii definitive a hotărârii de condamnare. În celelalte două cazuri de nedemnitate judiciară
art. 959 alin. 1 lit. b şi c termenul de un an va curge de la data la care succesibilul interesat a
cunoscut motivul de nedemnitate dar numai dacă această dată este ulterioară deschiderii
succesiunii. În toate celelalte cazuri se va aplica regula generală conform căreia termenul de un
an curge de la data deschiderii succesiunii.
Termenul de un an este un termen de decădere supus regimului juridic reglementat de art 2545
2550 NCC a cărui nerespectare atrage pierderea dreptului de a solicita pronunţarea nedemnităţii
judiciare a autorului faptei nedemne.
Efectele nedemnităţii constau în desfiinţarea retroactivă a titlului de moştenitor al nedemnului
care va fi înlăturat atât de la moştenirea legală cât şi de la cea testamentară art. 960 alin. 1 NCC.
Nedemnul este considerat de lege a fi un posesor de rea credinţă art. 960 alin. 2 NCC cu toate
consecinţele ce decurg din această calitate. Astfel dacă între timp el a intrat în posesia unor
bunuri ale moştenirii, conform art 948 alin. 5 NCC el va fi îndatorat să restituie toate fructele
percepute precum şi contravaloarea acelora pe care a omis să le perceapă. În virtutea
reglementării generale privind obligaţia de restituire nedemnul va putea compensa deduce
cheltuielile făcute pentru producerea fructelor art. 1645 alin. 2 NCC având dreptul şi la
rambursarea sumelor plătite în contul datoriilor succesiunii. În măsura în care nedemnul a
efectuat lucrări necesare, utile sau voluptuare asupra bunurilor moştenirii, acesta va fi
tratat asemenea unui autor de reacredinţă din materia accesiunii imobiliare artificiale.
Efectele nedemnităţii de drept ori judiciare pot fi înlăturate numai de către defunct care
poate săl ierte pe nedemn dar numai printro declaraţie expresă în acest sens cuprinsă întrun
testament ori întrun act autentic notarial art 961 NCC Aşadar iertarea nedemnului nu se
prezumă niciodată ea trebuie să rezulte dintro manifestare expresă de voinţă şi explicită
exteriorizată în scris în unul din cele două tipuri de acte juridice enumerate de lege. Pentru
a întări inadmisibilitatea prezumării iertării art. 961 alin. 1 teza a II-a NCC prevede că nu
constituie înlăturare a efectelor nedemnităţii legatul lăsat nedemnului după săvârşirea faptei
care atrage nedemnitatea.
Totodată efectele nedemnităţii nu pot fi înlăturate nici prin reabilitarea nedemnului
amnistie intervenită după condamnare graţiere sau prin prescripţia executării pedepsei.

11
 Faţă de terţii cu care moştenitorul nedemn a contractat în timpul cât a stăpânit bunurile
moştenirii legea prevede că rămân valabile actele de conservare şi de administrare în măsura în
care profită moştenitorilor art. 960 alin. 1 NCC. De asemenea se menţin şi actele de dispoziţie cu
titlu oneros încheiate între nedemn şi terţii dobânditori de bună credinţă regulile din materia
cărţii funciare fiind pe deplin aplicabile art. 960 alin. 3 NCC. Se vor menţine aşadar şi actele de
înstrăinare ale bunurilor mobile dacă sunt îndeplinite condiţiile art. 935-938 NCC terţul
dobânditor cu titlu oneros fiind de bună credinţă nedemnul având situaţia unui detentor precar iar
nu aceea a unui hoţ ori găsitor. În toate celelalte cazuri se aplică în mod firesc, principiul
resoluto jure dantisresolviturjusaccipientis precum şi regulile de restituire în natură ori în
echivalent instituite de art. 1635-1649 NCC privind restituirea prestaţiilor.
Faţă de descendenţii nedemnului sancţiunea nu produce niciun efect. Dacă nedemnul nu
poate veni la moştenirea autorului său faţă de care a intervenit nedemnitatea legală ori a
fost pronunţată nedemnitatea judiciară descendenţii nedemnului pot veni la moştenirea
defunctului atât în nume propriu cât şi prin reprezentarea celui nedemn chiar aflat în viaţă
la data deschiderii moştenirii art. 967 NCC.

Titlul II
Devoluţiunea succesorală legală

12. Noţiuni introductive

Dacă de cujus na lăsat testament valabil sau dacă legatele testamentare sunt ineficiente
legea cheamă la moştenire rudele defunctului până la gradul IV inclusiv şi în concurs cu ele pe
soţul supravieţuitor art 963 NCC. În principiu vocaţia succesorală este reciprocă copilul are
vocaţie la moştenirea părintelui său dar şi părintele are vocaţie la moştenirea copilului său
dacă acesta moare mai înainte. Reciprocitatea nu priveşte şi comuna oraşul sau municipiul
deoarece acestea nu îşi pot transmite patrimoniul prin moştenire legală specifică numai decesului
unei persoane fizice. O excepţie veritabilă de la principiul reciprocităţii vocaţiei succesorale o
constituie cazul căsătoriei lovită de nulitate soţul de bună credinţă va putea veni la
moştenirea celuilalt soţ în ipoteza în care acesta din urmă decedează anterior rămânerii
definitive a hotărârii judecătoreşti de declarare a nulităţii căsătoriei art 304 din NCC
Căsătoria putativă.

12
 Conform art. 405 alin. 1 şi art. 406 alin. 1 şi 2 NCC rudenia firească de sânge este
legătura bazată pe descendenţa unei persoane dintro altă persoană rudenie în linie dreaptă sau pe
faptul că mai multe persoane au un ascendent comun rudenie în linie colaterală. Totodată
conform art. 405 alin. 2 NCC rudenia civilă este legătura rezultată din adopţia încheiată în
condiţiile prevăzute de lege. Pentru a nu chema la moştenire deodată toate rudele defunctului
legea le împarte în patru clase de moştenitori fiecare clasă având prioritate faţă de clasele
următoare pe care le înlătură de la moştenire art. 964 NCC. Potrivit NCC

clasele de moştenitori sunt:

a) Clasa I cuprinde descendenţii adică rudele în linie dreaptă descendentă: copiii
nepoţii Strănepoţii etc.;
b) Clasa a II-a cuprinde ascendenţii privilegiaţi adică părinţii defunctului şi
colateralii privilegiaţi adică fraţii şi surorile defunctului precum şi descendenţii acestora până la
gradul IV inclusiv;
c) Clasa a III-a cuprinde ascendenţii ordinari adică bunicii străbunicii etc.;
d) Clasa a IV-a cuprinde colateralii ordinari adică unchii şi mătuşile verii primari şi
verişoarele primare.
Gradul de rudenie este distanţa dintre rude măsurată prin numărul naşterilor intervenite
între rudele în linie dreaptă tatăl şi fiul sunt rude de gradul I
- bunicul şi nepotul de gradul II etc. sau prin însumarea numărului de naşteri
intervenite de la ascendentul comun la fiecare din rudele colaterale despre care este vorba (fraţii
sunt rude de gradul II unchiul şi nepotul de gradul III
- verii primari de gradul IV.
Potrivit art 963 alin 2 NCC descendenţii şi ascendenţii au vocaţie la moştenire
indiferent de gradul de rudenie cu defunctul iar colateralii numai până la gradul al
patrulea inclusiv.

13. Principiile generale ale devoluţiunii succesorale legale:

I. Moştenitorii sunt chemaţi la moştenire în ordinea claselor de moştenitori art.
964 alin. 1 NCC). Astfel,
a) descendenţii moştenitori din clasa I vin la moştenire înaintea celor din clasa a II-a
chiar dacă sunt rude de grad mai îndepărtat de ex strănepotul defunctului fiind

13
 descendent deşi de gradul III vine la moştenire înaintea părintelui acestuia care este
rudă de gradul I dar care ca ascendent face parte din clasa a II-a de moştenitori
chemată la moştenire numai în lipsă de rude din clasa I.
Prin excepţie de la acest principiu soţul supravieţuitor al defunctului care nu e rudă cu acesta şi
nu face parte din nici o clasă vine la moştenire în concurs cu oricare dintre clase.
II. În cadrul aceleiaşi clase rudele de grad mai apropiat înlătură de la moştenire
pe cele de grad mai îndepărtat art 964 alin 3 NCC. Astfel în clasa I copiii defunctului îi înlătură
de la moştenire pe nepoţi aceştia pe strănepoţi ş.a.m.d.
b) Prin excepţie de la acest principiu în clasa a II-a părinţii defunctului rude de
gradul I nu înlătură de la moştenire pe fraţii acestuia rude de gradul II ci vin
împreună la moştenire. Tot prin excepţie unele rude de grad mai îndepărtat nu sunt
înlăturate de la moştenire dacă vin la aceasta prin reprezentarea ascendentului lor
predecedat urcând în locul şi gradul acestuia.
III. În cadrul aceleiaşi clase rudele de grad egal moştenesc în părţi egale art. 964
alin. 4 NCC.
Prin excepţie, fraţii şi surorile defunctului dacă nu au aceeaşi părinţi fie că provin
din căsătorii diferite fie unii din afara căsătoriei primesc părţi inegale căci moştenirea
defunctului se împarte mai întâi pe linii şi apoi partea cuvenită fiecărei linii se împarte la
numărul fraţilor chemaţi la aceasta; dar fraţii buni primari moştenesc atât în linia paternă cât
şi în cea maternă spre deosebire de fraţii consângeni sau de cei uterini care moştenesc fiecare
numai în linia respectivă. De asemenea rudele de acelaşi grad pot moşteni cote inegale dacă toate
vin la moştenire prin reprezentarea ascendentului lor iar nu în nume propriu căci în această
situaţie moştenirea defunctului se împarte mai întâi pe tulpini şi fiecare reprezentant vine la
moştenirea tulpinii adică a părţii din patrimoniul succesoral cuvenită ascendentului său pe care îl
reprezintă.

14. Reprezentarea succesorală: DEFINITIE

Reprezentarea succesorală este procedeul tehnico juridic prin care un moştenitor legal de
un grad mai îndepărtat numit reprezentant urcă, în virtutea legii în drepturile ascendentului său
numit reprezentat pentru a culege partea din moştenire ce i sar fi cuvenit acestuia dacă nu ar fi
fost nedemn faţă de defunct sau decedat la data deschiderii moştenirii art. 965 NCC.

14
 Reprezentarea succesorală este permisă de lege nu numai în privinţa descendenţilor în
linie dreaptă ca în exemplul de mai sus ci şi în privinţa descendenţilor din fraţi şi surori (art. 966
NCC).
Reprezentarea nu este admisă în privinţa altor rude ale defunctului căci ea constituie
o derogare o excepţie de la principiul priorităţii proximităţii gradului de rudenie şi uneori
de la principiul egalităţii între rudele de acelaşi grad şi ca atare dispoziţiile care o
reglementează sunt de strictă interpretare neputând fi extinse la cazuri neprevăzute expres
de lege. Astfel de pildă un văr primar al defunctului rudă colaterală de gradul IV nu poate veni la
moştenirea acestuia prin reprezentarea părintelui său unchi al defunctului ci numai în nume
propriu dacă nu există alţi unchi sau mătuşe rude colaterale de gradul III care săl înlăture de la
moştenire.
Potrivit art. 966 alin. 2 NCC dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege
reprezentarea operează în toate cazurile fără a deosebi după cum reprezentanţii sunt rude de
acelaşi grad ori de grade diferite în raport cu defunctul. Aşadar în situaţiile în care este permisă
reprezentarea operează nemărginit şi în toate cazurile. Pe de o parte aceasta înseamnă că pot fi
reprezentaţi nu numai descendenţii predecedaţi de gradul I ai defunctului fii săi în locul şi
gradul cărora să urce nepoţii de fiu dar şi descendenţii predecedaţi de gradul II sau III nepoţi
sau strănepoţi ai defunctului pot fi reprezentaţi de către propriii lor descendenţi care vor urca
astfel în locul şi gradul proxim. Pe de altă parte reprezentarea se aplică nu numai atunci când
descendentul reprezentant vine la moştenire în locul reprezentatului predecedat în concurs cu alţi
moştenitori de gradul celui pe care îl reprezintă cât şi în cazul când vine în concurs cu
moştenitori care şi ei la rândul lor reprezintă un alt ascendent predecedat.
A. Condiţiile reprezentării:
- cel reprezentat să fie decedat ori să fie nedemn faţă de defunct la data deschiderii
succesiunii acestuia căci potrivit dispoziţiei exprese cuprinsă în art 967 alin 1 NCC Poate fi
reprezentată persoana lipsită de capacitatea de a moşteni precum şi nedemnul chiar aflat în
viaţă la data deschiderii moştenirii. Persoanele dispărute nu vor putea fi reprezentate deoarece
conform art 53 NCC cel dispărut este socotit a fi în viaţă dacă nu a intervenit o hotărâre
declarativă de moarte rămasă definitivă.
- locul celui reprezentat să fie util adică el să fi putut veni la moştenire dacă ar fi
fost în viaţă. De aceea cel exheredat de defunct nu va putea fi reprezentat afară de cazul când

15
exheredatul predecedat ar fi un moştenitor rezervatar în acest caz rezerva ce i se cuvine putând fi
culeasă de descendenţii săi prin reprezentare.
Nici renunţătorul nu poate fi reprezentat aspect ce decurge expres din conţinutul art 965 NCC
Prin excepţie va putea fi reprezentat nedemnul deşi locul său nu este util întrucât legea prevede
expres o asemenea derogare.
- reprezentantul să fie descendent în linie dreaptă al defunctului sau
descendent din fraţii sau surorile defunctului; reprezentantul să aibă capacitate succesorală
şi vocaţie proprie la moştenirea defunctului adică să fie în viaţă sau cel puţin conceput la data
deschiderii moştenirii să fie rudă în grad succesibil cu defunctul descendent sau colateral până
la gradul IV inclusiv şi să nu fie nedemn el însuşi faţă de defunct şi să nici nu fi fost dezmoştenit
de acesta în cazul moştenitorilor nerezervatari. Este lipsit de relevanţă dacă el a venit la
moştenirea părintelui predecedat pe carel reprezintă sau a fost înlăturat de la aceasta ca nedemn
ori ca renunţător. În această privinţă dispoziţiile art. 967 alin. 3 NCC sunt extrem de edificatoare
statuând că Reprezentarea operează chiar dacă reprezentantul este nedemn faţă de reprezentat
sau a renunţat la moştenirea lăsată de acesta ori a fost dezmoştenit de el.

B. Efectul general al reprezentării succesorale constă în faptul că reprezentantul urcă

în locul şi gradul celui reprezentat şi deci el va culege din moştenire partea care sar fi cuvenit
acestuia. Aşa fiind moştenirea nu se va mai împărţi pe capete după numărul celor ce vin la
moştenire ci, potrivit art. 968 NCC se va împărţi pe tulpini de ex între fii defunctului în viaţă sau
predecedaţi reprezentanţii fiului predecedat culegând împreună partea cuvenită acestuia.
Prin tulpină conform art. 968 alin. 2 NCC se înţelege:
- înăuntrul clasei I descendentul de gradul I care culege moştenirea sau este
reprezentat la moştenire;
- înăuntrul clasei a II colateralul privilegiat de gradul al II care culege
moştenirea sau este reprezentat la moştenire.
Dacă o tulpină a produs mai multe ramuri partea cuvenită acelei tulpini se va împărţi iar
pe subtulpini sau ramuri.

C. Efectul particular al reprezentării succesorale este incident exclusiv în situaţia în

care cel reprezentat a fost nedemn, iar la succesiunea defunctului vin numai copii

16
nedemnului aflaţi în viaţă ori concepuţi la data deschiderii succesiunii. Întro astfel de ipoteză
potrivit art. 969 alin. 1 NCC copiii nedemnului concepuţi înainte de deschiderea moştenirii
de la care nedemnul a fost exclus vor raporta la moştenirea acestuia din urmă bunurile pe
care leau moştenit prin reprezentarea nedemnului dacă vin la moştenirea lui în concurs cu
alţi copii ai săi ai nedemnului reprezentat s.n. concepuţi după deschiderea moştenirii de la care a
fost înlăturat nedemnul. Prin această dispoziţie legală legiuitorul a încercat să refacă un echilibru
patrimonial între descendenţii aceluiaşi reprezentant nedemn în condiţiile în care la data
deschiderii succesiunii numai unii cei în viaţă au profitat de pe urma nedemnităţii celui pe care
lau reprezentat.
Raportul se va face numai în cazul şi în măsura în care valoarea bunurilor primite prin
reprezentarea nedemnului a depăşit valoarea pasivului succesoral pe care reprezentantul a
trebuit să îl suporte ca urmare a reprezentării adică numai în măsura profitului rezultat de pe
urma culegerii moştenirii în locul ascendentului nedemn.

Cap.II. - Reguli speciale diferitelor categorii de moştenitori

15. Clasa descendenţilor (CARE CAT PRIMESTE 1/4)

Clasa I a descendenţilor este alcătuită din copiii defunctului şi urmaşii lor în linie
dreaptă la nesfârşit indiferent de sex fie că provin din căsătorie din aceeaşi căsătorie sau din
căsătorii diferite fie din afara căsătoriei dar cu filiaţia legal stabilită sau din adopţie ori înfiere.
În ce priveşte copii rezultaţi din reproducerea umană asistată medical plecând de la
prevederile art.441 NCC va trebui să concluzionăm că acel copil avea vocaţie la moştenirea
tatălui şi a mamei sale sau după caz numai a mamei sale însă nu va avea nicio legătură de filiaţie
cu donatorul.
Descendenţii înlătură de la moştenire pe oricare dintre moştenitorii din clasele următoare
care nu pot veni în concurs cu ei şi vin la moştenire în ordinea proximităţii gradului de rudenie
art. 975 alin. 2 NCC.
Dacă vin singuri la moştenire descendenţii dobândesc întreaga moştenire pe care atunci
când sunt rude de acelaşi grad o împart între ei în părţi egale pe capete;

17
 - când vin la moştenire descendenţi cu grade de rudenie diferite de exemplu
fii - în nume propriu şi nepoţi prin reprezentarea unui fiu predecedat împărţirea se va
face pe tulpini aşa cum sa arătat mai sus.
- În cazul când vin în concurs cu soţul supravieţuitor al defunctului
descendenţii primesc 3/4 din moştenire indiferent de numărul lor iar soţul
supravieţuitor primeşte 1/4. Dacă în urma dezmoştenirii rudele defunctului din clasa
cea mai apropiată nu pot culege întreaga moştenire, atunci partea rămasă se atribuie
rudelor din clasa subsecventă care îndeplinesc condiţiile pentru a moşteni art 975 alin 2
teza a II-a rap. la art 964 alin. 2. NCC.
Descendenţii sunt moştenitori rezervatari şi sezinari; ei sunt obligaţi la raportul
donaţiilor primite în timpul vieţii de la de cujus şi; ei pot veni la moştenire fie în nume propriu
fie prin reprezentare.

16. Clasa a II-a de moştenitori legali

Această clasă cuprinde laolaltă pe ascendenţii privilegiaţi şi colateralii privilegiaţi ai
defunctului, care vin la moştenire în lipsa descendenţilor fie singuri fie în concurs cu soţul
supravieţuitor.
A. Ascendenţii privilegiaţi sunt părinţii adică mama defunctului şi tatăl lui din căsătorie.
Ascendenţii privilegiaţi părinţii şi sau înfietorii când vin singuri la moştenire culeg
întreaga masă succesorală; când vin la moştenire în concurs cu colateralii privilegiaţi fraţii şi
surorile defunctului dacă vine un singur părinte el primeşte un sfert (1/4) iar fraţii şi surorile
primesc trei sferturi (3/4) iar dacă vin la moştenire doi sau mai mulţi ascendenţi privilegiaţi de
ex. atât înfietori cât şi părinţi fireşti ai defunctului înfiat cu efecte restrânse sub imperiul
legislaţiei anterioare ascendenţii privilegiaţi primesc împreună jumătate (1/2) iar fraţii şi
surorile primesc cealaltă jumătate (1/2) din moştenire.
Ascendenţii privilegiaţi sunt moştenitori rezervatari şi sezinari; ei vin la moştenire
numai în nume propriu nu şi pe cale de reprezentare succesorală. De asemenea ei nu sunt obligaţi
la raportul donaţiilor primite de la defunct.

18
 B. Colateralii privilegiaţi sunt fraţii şi surorile defunctului din căsătorie sau din
căsătorii diferite din afara căsătoriei şi din înfiere precum şi descendenţii din fraţi şi surori
până la al patrulea grad inclusiv cu defunctul art. 976 alin. 2 NCC.
Când vin la moştenire singuri fraţii şi surorile culeg întreaga moştenire; când vin în
concurs cu ascendenţii privilegiaţi fraţii şi surorile primesc 3/4 sau 1/2 din moştenire după
cum sunt concuraţi de un singur ascendent privilegiat ori de doi sau mai mulţi.
În principiu, moştenirea cuvenită colateralilor privilegiaţi se împarte între ei în părţi
egale toţi fraţii şi surorile fiind rude de acelaşi grad (II) cu defunctul.
Prin excepţie în cazul în care colateralii privilegiaţi vin la moştenire prin
reprezentare succesorală moştenirea sau partea din moştenire ce li se cuvine se împarte
între ei pe tulpină.
De asemenea principiul împărţirii moştenirii în mod egal între colateralii privilegiaţi se
aplică numai în cazul în care fraţii şi surorile defunctului provin din aceeaşi părinţi indiferent
dacă sunt din căsătorie sau din afara căsătoriei.
Când însă fraţii şi surorile provin din părinţi diferiţi NCC distinge pe de o parte fraţii
buni primari care sunt fraţi cu defunctul şi după mamă şi după tată iar pe de altă parte fraţii
consângeni sau consanguini - care sunt fraţi numai după tată având însă mame diferite şi
respectiv fraţii uterini care sunt rude cu defunctul numai după mamă având însă taţi diferiţi. În
asemenea situaţii dacă la moştenire vin fraţi şi surori din categorii diferite părţile lor nu vor mai
fi egale ci potrivit art.981 alin. 3 NCC moştenirea se va împărţi mai întâi în două linii linia
paternă şi respectiv linia maternă urmând ca fraţii după tată ai defunctului consângenii să vină la
moştenirea liniei paterne fraţii uterini să vină la moştenirea liniei materne iar fraţii buni să vină
atât la moştenirea liniei materne cât şi a celei paterne aşa încât în funcţie de rudenia cu defunctul
numai după tată numai după mamă ori după ambii părinţi şi de numărul fraţilor din fiecare
categorie cotele părţi cuvenite fiecăruia vor fi inegale.
Împărţirea pe linii se aplică nu numai când fraţii şi surorile vin la moştenire în concurs cu
ascendenţi privilegiaţi ci şi atunci când vin singuri în absenţa părinţilor sau în concurs cu
soţul împărţinduse pe linii fie toată moştenirea fie toată partea cuvenită colateralilor
privilegiaţi. De asemenea împărţirea pe linii operează nu numai între fraţii din căsătorii diferite
ci şi atunci când unii fraţi sunt din afara căsătoriei sau din adopţie sau din înfierea cu efecte
depline adică întotdeauna când fraţii şi surorile provin din părinţi diferiţi.

19
 Colateralii privilegiaţi nu sunt nici rezervatari şi nici sezinari. Ei vin la moştenire în
nume propriu, iar în locul celor predecedaţi vin la moştenire descendenţii lor prin reprezentare.
Ei nu sunt obligaţi să raporteze eventualele donaţii primite de la defunct în timpul vieţii acestuia.

17. Clasa a III-a

Clasa ascendenţilor ordinari cuprinde rudele în linie dreaptă ascendentă ale
defunctului cu excepţia părinţilor acestuia art. 982 alin. 1 NCC adică bunicii străbunicii stră
străbunicii defunctului ş.a.m.d. indiferent dacă filiaţia între ei este din căsătorie din afara
căsătoriei sau din adopţie.
Fireşte ascendenţii ordinari vin la moştenire numai dacă defunctul nu are rude din
clasele I şi a II-a de moştenitori sau dacă toate rudele din aceste clase sunt înlăturate de la
moştenire ca nedemni sau sunt renunţători ori au fost exheredaţi dacă nu au calitatea de
moştenitori rezervatari.
Ascendenţii ordinari vin la moştenire în ordinea gradului de rudenie bunicii înlăturând de
la moştenire pe stră bunici iar aceştia pe străstrăbunici iar cei de acelaşi grad dobândesc părţi
egale din moştenire în funcţie de numărul lor indiferent de linia de rudenie prin care sunt legaţi
de decujus. În concurs cu soţul supravieţuitor ascendenţii ordinari ai defunctului indiferent de
numărul lor culeg împreună numai 1/4 din moştenire.
Ascendenţii ordinari nu sunt moştenitori rezervatari nici sezinari; ei pot veni la moştenire
numai în nume propriu şi nu raportează donaţiile primite de la defunct.

18. Clasa a IV-a

Clasa colateralilor ordinari cuprinde rudele colaterale ale defunctului până la gradul al
patrulea inclusiv cu excepţia colateralilor privilegiaţi art. 983 alin. 1 NCC adică unchii
mătuşile şi verii primari ai defunctului fie din căsătorie fie din afara căsătoriei sau din
înfierea cu efecte depline precum şi pe fraţii şi surorile oricăruia dintre bunicii defunctului
adică toate rudele colaterale până la gradul IV inclusiv.
Aceştia vin la moştenire în ordinea gradului de rudenie unchii şi mătuşele rude de
gradul III înlăturând de la moştenire pe verii primari care sunt rude de gradul IV iar între
rudele de acelaşi grad moştenirea se împarte în mod egal pe capete.
În concurs cu soţul supravieţuitor colateralii ordinari ai defunctului indiferent de numărul
lor culeg împreună 1/4 din moştenire.

20
 Colateralii ordinari pot veni la moştenire numai în nume propriu căci reprezentarea
succesorală nu este admisă decât în folosul descendenţilor din fraţi surori nu şi al descendenţilor
din alte rude colaterale şi ei nu sunt nici rezervatari nici sezinari nefiind obligaţi nici la raportul
donaţiilor.

19. Drepturile succesorale ale soţului supravieţuitor

Înainte de 10 iunie 1944 potrivit CCA soţul supravieţuitor dobândea moştenirea numai
după ultimul colateral de gradul al doisprezecelea până în 1921 sau după ultimul colateral de
gradul al patrulea după 28 iulie 1921);
- în mod excepţional văduva săracă avea dreptul la 1/3 din moştenire în
uzufruct în concurs cu un singur descendent sau o parte de copil în uzufruct în concurs cu
mai mulţi descendenţi sau 1/4 din moştenire în proprietate în concurs cu alţi moştenitori
legali rude mai îndepărtate.
Legea nr. 319 din 10 iunie 1944 a consacrat vocaţia succesorală a soţului supravieţuitor
în concurs cu oricare clasă de moştenitori cu condiţia ca el să aibă calitatea de soţ la data
deschiderii moştenirii şi să nu fie nedemn.
NCC a păstrat în cea mai mare parte reglementarea drepturilor succesorale ale soţului
supravieţuitor consacrată prin Legea nr.319/1944.
Astfel conform art. 970-971 NCC soţul supravieţuitor îl moşteneşte pe soţul decedat dacă
la data deschiderii moştenirii nu există o hotărâre de divorţ definitivă el este chemat la moştenire
în concurs cu oricare dintre clasele de moştenitori legali iar în absenţa acestora sau dacă niciuna
dintre ele nu vrea ori nu poate să vină la moştenire soţul supravieţuitor culege întreaga moştenire.
Vocaţia lui succesorală priveşte bunurile proprii ale soţului decedat precum şi partea
cuvenită acestuia din bunurile comune cealaltă parte aparţinând deja supravieţuitorului în
temeiul calităţii de codevălmaş iar nu a calităţii de soţ supravieţuitor.
Soţul supravieţuitor are potrivit art. 972-974 NCC următoarele trei drepturi succesorale
distincte:
a) un drept general de moştenire în concurs cu oricare clasă de moştenitori;
b) un drept succesoral special asupra mobilierului şi obiectelor de uz casnic care au fost
afectate folosinţei comune a soţilor;
c) un drept temporar de abitaţie.

21
 A. Drepturile succesorale ale soţului în concurs cu diferite clase de moştenitori
variază ca întindere, în funcţie de clasa concurentă art. 972 NCC astfel:
a) Când vine în concurs cu descendenţii defunctului indiferent de numărul lor soţul
va primi 1/4 din moştenire;
b) Când vine în concurs cu ascendenţii privilegiaţi şi cu colateralii privilegiaţi soţul
primeşte 1/3 iar când vine în concurs numai cu ascendenţi privilegiaţi sau numai cu colaterali
privilegiaţi soţul primeşte 1/2 din moştenire;
c) Când vine în concurs cu ascendenţi ordinari sau cu colaterali ordinari soţul
primeşte 3/4 din moştenire;
d) Când nu există moştenitori legali din nici o clasă sau când ei sunt nedemni
ori renunţători soţul supravieţuitor primeşte întreaga moştenire;
e) Dacă în urma căsătoriei putative două sau mai multe persoane au situaţia unui soţ
supravieţuitor cota soţului supravieţuitor stabilită în raport de clasa de moştenitori cu care vine în
concurs se împarte în mod egal între acestea.
Cota parte cuvenită soţului supravieţuitor potrivit celor arătate mai sus se calculează la
întreaga masă succesorală cu prioritate urmând ca numai ceea ce rămâne să se împartă
moştenitorilor legali din clasa concurentă potrivit celor arătate la nr. 15-18 de mai sus.
Totodată o noutate legislativă este cuprinsă în art. 972 alin. 2 NCC potrivit căruia Cota
soţului supravieţuitor în concurs cu moştenitori legali aparţinând unor clase diferite se stabileşte
ca şi când acesta ar fi venit în concurs numai cu cea mai apropiată dintre ele.
Soţul supravieţuitor este moştenitor rezervatar dar nu este sezinar fiind nevoit să ceară
trimiterea în posesie şi este obligat să raporteze la masa succesorală donaţiile primite în timpul
vieţii de la defunct dacă vine în concurs cu descendenţii. Soţul vine la moştenire numai în nume
propriu nu şi prin reprezentare.

B. Dreptul special al soţului supravieţuitor asupra mobilierului şi a obiectelor de uz

casnic care au fost afectate folosinţei comune a soţilor îi revine numai atunci când nu vine în
concurs cu descendenţii soţului decedat ci cu rude mai îndepărtate din clasele II-IV.
Potrivit art. 974 NCC soţul supravieţuitor are un drept special de moştenire asupra
acestor bunuri peste partea sa succesorală din celelalte bunuri la moştenirea cărora vine în cotele

22
stabilite - în concurs cu rudele defunctului. El se bucură însă de acest drept special numai dacă
defunctul nu a dispus prin donaţii sau legate testamentare de aceste sau de unele din aceste
bunuri în favoarea altor persoane determinate sau chiar în favoarea tuturor moştenitorilor săi
prin includerea acestor bunuri în masa succesorală obişnuită căci în aceste situaţii soţul
supravieţuitor nu va beneficia de bunurile donate sau testate altora ori nu va beneficia din aceste
bunuri decât de cota sa parte din masa succesorală totală.
Sub imperiul vechii reglementări, cuprinsă în art. 5 din Legea nr. 319/1944, în
cuprinsul noţiunii de mobile şi obiecte aparţinând gospodăriei casnice sa apreciat că trebuie
incluse bunurile care prin natura şi afectaţiunea lor au fost destinate să servească şi au fost
efectiv folosite în gospodăria casnică a soţilor corespunzător nivelului obişnuit de trai al acestora:
mobilier covoare perdele televizor radio frigider aspirator etc. chiar dacă unele din aceste bunuri
nu satisfac o necesitate, ci numai o comoditate sau o plăcere comună a soţilor şi chiar dacă sunt
mai multe de acelaşi fel. Nu fac parte din această categorie de bunuri autoturismul bunurile de uz
profesional etc. şi nici bunurile pe care soţii leau dobândit împreună sau separat nu în vederea
utilizării ci a investirii mijloacelor băneşti disponibile.
Evident soţul supravieţuitor în cazul unui regim matrimonial de comunitate va avea
un drept de proprietate comună în devălmăşie asupra acelora dintre mobilele şi obiectele
gospodăriei casnice care erau bunuri comune dreptul său special de moştenire privind numai
bunurile proprii ale soţului decedat şi partea cuvenită acestuia din bunurile comune din
categoria la care ne referim. Este indiferent dacă soţii au gospodărit şi folosit împreună acele
bunuri sau dacă ei aveau gospodării separate chiar în localităţi diferite.
Dreptul special al soţului supravieţuitor asupra mobilelor şi obiectelor aparţinând
gospodăriei casnice a fost calificat adesea ca un legat prezumat de lege supus regulilor
devoluţiunii succesorale testamentare deci limitat la cotitatea disponibilă când soţul ar veni la
moştenire în concurs cu rezervatarii soţul fiind susceptibil de dezmoştenire expresă sau tacită cu
privire la aceste bunuri etc. Anterior intrării în vigoare a NCC a dominat teza considerării acestui
drept ca un drept de moştenire legală cu o destinaţie specială şi în consecinţă:
a) acest drept se cuvine soţului peste partea sa succesorală legală;
b) rezerva succesorală a părinţilor se va calcula numai în raport de celelalte bunuri;

23
 c) când soţul decedat a dispus prin testament de o parte din bunurile aparţinând
gospodăriei casnice, bunurile de care a dispus cu titlu gratuit prin acte între vii sau pentru
cauză de moarte îşi pierd destinaţia specială
- de a reveni soţului supravieţuitor
- şi deci acestea şi numai acestea vor fi luate în calculul rezervei părinţilor şi vor
putea servi la întregirea ei etc.

C. Dreptul temporar de abitaţie al soţului supravieţuitor asupra casei de locuit care

face parte din moştenire se cuvine soţului peste partea sa legală potrivit art. 973 NCC cu
următoarele condiţii:
- soţul supravieţuitor să fi locuit efectiv şi statornic în casa sau apartamentul
respectiv şi să nu aibă o locuinţă proprie;
- locuinţa soţilor să facă parte din masa succesorală a soţului decedat ca bun
propriu al acestuia iar soţul supravieţuitor să nu fi devenit prin moştenire proprietar exclusiv al
întregii locuinţe de pildă ca moştenitor unic;
Ceilalţi moştenitori sunt îndreptăţiţi să ceară restrângerea dreptului de abitaţie dacă nu
întreaga locuinţă îi este necesară soţului ori să procure acestuia o altă locuinţă corespunzătoare
art. 973 alin. 3 NCC Dreptul de abitaţie este temporar fiind limitat în principiu până la data
împărţelii moştenirii; el încetează şi prin recăsătorirea soţului supravieţuitor dar nu poate fi
mai scurt de un an de la deschiderea moştenirii.
Dreptul temporar de abitaţie al soţului supravieţuitor nu este aplicabil când locuinţa
soţilor era proprietatea lor ca bun comun soţul supravieţuitor putând folosi locuinţa ca un
coproprietar nici când ea era folosită de soţi ca locatari chiriaşi soţul supravieţuitor păstrându şi
această calitate de locatar în condiţiile reglementate de art. 323 alin. 3 rap. la art. 1834 alin. 2
NCC şi art. 27 din Legea locuinţei nr. 114/1996.
Dreptul de abitaţie al soţului supravieţuitor este un drept propriu născut direct în
persoana sa la data deschiderii moştenirii. El se deosebeşte însă de dreptul de abitaţie obişnuit
din dreptul comun pentru că soţul supravieţuitor nu trebuie să dea garanţia prevăzută de art. 726
alin. 1 NCC, pentru abitaţia de drept comun.

24
20. Moştenirea vacantă
Conform art. 1135 NCC dacă nu sunt moştenitori legali sau testamentari moştenirea
este vacantă iar dacă prin legat sa atribuit numai o parte a moştenirii şi nu există
moştenitori legali ori vocaţia acestora a fost restrânsă ca efect al testamentului lăsat de defunct
partea din moştenire rămasă neatribuită este vacantă.
Moştenirile vacante se constată prin certificat de vacanţă succesorală emis de notarul
public în temeiul art. 117 din Legea nr. 36/1995 şi intră în domeniul privat al comunei oraşului
sau municipiului în a cărui rază teritorială se aflau bunurile la data deschiderii moştenirii iar
imobilele se dobândesc fără înscriere în cartea funciară.
Prin excepţie moştenirile vacante aflate în străinătate se cuvin statului român. Este
considerată nescrisă orice dispoziţie testamentară care fără a stipula transmiterea bunurilor
moştenirii, urmăreşte să înlăture această regulă.
Posibilitatea dezmoştenirii statului a comunei municipiului sau a oraşului prin
testament este exclusă sub imperiul noii reglementări deoarece conform art. 1138 NCC este
considerată nescrisă orice dispoziţie testamentară care fără a stipula transmiterea bunurilor
moştenirii urmăreşte să înlăture această regulă potrivit căreia moştenirile vacante revin comunei
oraşului sau municipiului în a cărui rază teritorială se aflau bunurile la data deschiderii moştenirii
şi intră în domeniul lor privat.
Conform art. 1139 alin. 2 NCC comuna oraşul sau după caz municipiul precum şi statul
român în cazul moştenirilor vacante din străinătate suportă pasivul moştenirii vacante numai în
limita valorii bunurilor din patrimoniul succesoral.
Titlul III
Devoluţiunea succesorală testamentară
Cap. I. Testamentul. Noţiune. Cuprins
§ 1. Noţiune şi caractere juridice

21. Noţiune
În temeiul dreptului de dispoziţie care alcătuieşte unul din cele trei atribute principale ale
dreptului de proprietate persoana fizică are posibilitatea de a dispune de soarta bunurilor sale nu
numai prin acte juridice oneroase sau gratuite între vii de natură a produce efecte de îndată sau în
orice caz încă în timpul vieţii dispunătorului dar şi printrun act unilateral de voinţă mortis causa
pentru timpul când nu va mai fi în viaţă înlăturând astfel aplicabilitatea normelor juridice

25
supletive care reglementează devoluţiunea succesorală legală pentru ipoteza în care persoana ar
înceta din viaţă fără să fi lăsat un testament valabil abintestat. În acest sens art. 955 alin. 1 NCC
prevede că:
Patrimoniul defunctului se transmite prin moştenire legală în măsura în care cel care
lasă moştenirea nu a dispus altfel prin testament.
O parte din patrimoniul defunctului se poate transmite prin moştenire testamentară iar
cealaltă parte prin moştenire legală.
Prin urmare forma juridică prin care se dispune pentru cauză de moarte este testamentul.
Pe de altă parte din lectura art. 984 alin. 2 NCC rezultă că testamentul este singura modalitate
prin care se pot face liberalităţi pentru cauză de moarte după cum donaţia este singurul act juridic
prin care se pot face liberalităţi prin acte între vii.
Art. 1034 NCC defineşte testamentul ca fiind actul unilateral personal şi revocabil prin
care o persoană numită testator dispune în una dintre formele cerute de lege pentru timpul
când nu va mai fi în viaţă.

22. Caracterele juridice:

- este un act juridic adică o manifestare de voinţă făcută anume în scopul de a
produce efecte juridice şi deci ca expresie a voinţei testatorului el trebuie să îndeplinească toate
condiţiile de fond cerute de lege pentru validitatea oricărui act juridic plus cele specifice pentru
validitatea actelor cu titlu gratuit având în vedere că legatele sunt actele juridice determinante şi
cele mai importante din cuprinsul unui testament;
- este un act juridic unilateral valabil prin exprimarea unei singure voinţe - aceea a
testatorului - independent de orice manifestare a voinţei beneficiarului;
- este un act juridic personal care nu poate fi încheiat prin reprezentare;
- este un act juridic solemn voinţa testatorului trebuind să fie exprimată întruna din
formele prevăzute de lege;
- este un act juridic pentru cauză de moarte căci deşi este valabil chiar de la data
încheierii sale cu respectarea cerinţelor legii el va produce efecte numai la decesul testatorului;
- este un act juridic revocabil testatorul putând - oricând până la deces - să revină
în mod discreţionar şi nesusceptibil de abuz asupra dispoziţiilor testamentare fie modificând sau
înlocuind dispoziţiile testamentului anterior fie înlăturându le pur şi simplu fără a le înlocui cu

26
altele noi lăsând deci ca moştenirea sa să fie deferită potrivit legii. Orice clauză de renunţare la
dreptul de a revoca dispoziţiile de ultimă voinţă este nulă întrucât este echivalată cu un act
juridic asupra unei moşteniri nedeschise interzis de art. 956NCC.

§ 2. Cuprinsul testamentului
Conţinutul testamentului este reglementat expres în art. 1035 NCC. Conform acestui
text de lege Testamentul conţine dispoziţii referitoare la patrimoniul succesoral sau la bunurile
ce fac parte din acesta precum şi la desemnarea directă sau indirectă a legatarului. Alături de
aceste dispoziţii sau chiar şi în lipsa unor asemenea dispoziţii, testamentul poate să conţină
dispoziţii referitoare la partaj revocarea dispoziţiilor testamentare anterioare dezmoştenire
numirea de executori testamentari sarcini impuse legatarilor sau moştenitorilor legali şi alte
dispoziţii care produc efecte după decesul testatorului. Enumerarea textului de lege este una
enunţiativă, un testament putând conţine şi alte dispoziţii de ultimă voinţă ale defunctului.
23. Legatele testamentare
Conceput ca act juridic menit să asigure devoluţiunea bunurilor lăsate de decujus potrivit
voinţei sale, iar nu potrivit regulilor devoluţiunii succesorale legale abintestat testamentul
cuprinde în primul rând dispoziţii de ultimă voinţă privitoare la bunuri adică legate.

24. Celelalte dispoziţii testamentare

Aşa cum rezultă din conţinutul art. 1035 NCC pe lângă dispoziţiile de ultimă voinţă
privitoare la bunurile succesiunii testamentul - ca formă juridică având un conţinut complex -
mai poate cuprinde o serie întreagă de dispoziţii de ultimă voinţă sau chiar de acte juridice de
sine stătătoare precum:
a) Sarcini impuse legatarului art. 1069 alin. 1 NCC adică obligaţii patrimoniale care
absorb o parte din emolumentul liberalităţii testamentare făcând din legat un act juridic cu titlu
oneros în limita valorii sarcinii;
b) Dezmoşteniri exheredări adică dispoziţii prin care se înlătură de la moştenire
unii dintre sau toţi moştenitorii legali art. 1074 NCC;
c) Desemnarea instituirea unui executor testamentar persoană care să aducă la
îndeplinire actele de ultimă voinţă ale testatorului art. 1077 NCC;
d) Revocarea unui testament anterior art. 1051 NCC;

27
 e) Dispoziţii privind funeraliile şi înhumarea;
f) Recunoaşterea unui copil din afara căsătoriei art. 416 alin. 1 NCC etc.

§ 3. Condiţiile pentru validitatea testamentului 25. Condiţiile de fond

Condiţiile de fond sunt, în general, cele prevăzute de NCC pentru validitatea fiecărui act
juridic - de sine stătător - din cuprinsul testamentului. Neîndeplinirea uneia dintre aceste condiţii
atrage nevalabilitatea testamentului în întregul său, adică a tuturor clauzelor testamentare. Aceste
condiţii, valabile şi pentru cele mai importante acte juridice din cuprinsul unui testament –
legatele sunt:
- capacitatea de a dispune şi de a primi cu titlu gratuit;
- voinţa neviciată a testatorului;
- cauza licită sau morală.
A. Capacitatea
a) Capacitatea de a dispune prin testament o are orice persoană dacă nu este oprită prin lege art.
987 alin. 1 NCC. Condiţia capacităţii de a dispune prin liberalităţi trebuie îndeplinită la data la
care dispunătorul îşi exprimă consimţământul.
Potrivit legislaţiei noastre în vigoare nu au această capacitate:
- minorii atât cei lipsiţi de capacitate de exerciţiu cât şi cei cu capacitate de
exerciţiu restrânsă. Concluzia se desprinde din cuprinsul art. 988 alin. 1 NCC care interzice
celui lipsit de capacitate de exerciţiu şi celui cu capacitate de exerciţiu restrânsă să dispună de
bunurile sale prin liberalităţi cu excepţia cazurilor prevăzute de lege.
În realitate este vorba despre o incapacitate specială de folosinţă minorilor nefiindule
recunoscut dreptul de a dispune cu titlu gratuit până la dobândirea capacităţii de exerciţiu
depline. Prin excepţie minorului îi este recunoscut dreptul de a face daruri obişnuite potrivite cu
starea lui materială art. 146 alin. 3 NCC. De asemenea nici chiar după dobândirea capacităţii
depline de exerciţiu persoana nu poate dispune prin liberalităţi în folosul celui care a avut
calitatea de reprezentant ori ocrotitor legal al său înainte ca acesta să fi primit de la instanţa de
tutelă descărcare pentru gestiunea sa decât în cazul când tutorele este un ascendent al minorului
art. 988 alin. 2 NCC.

28
 Dacă minorul se căsătoreşte şi dobândeşte capacitatea deplină de exerciţiu prin efectul
căsătoriei se apreciază că el va putea încheia valabil liberalităţi atât între vii donaţii cât şi pentru
cauză de moarte legatele cuprinse în testament. Aceeaşi soluţie este valabilă şi cu privire la
minorul care a împlinit 16 ani şi care a dobândit capacitate de exerciţiu anticipată acordată de
instanţa de tutelă în condiţiile art. 40 NCC.
- persoanele puse sub interdicţie prin hotărâre judecătorească nu pot dispune prin
testament nici personal, nici prin reprezentant;
- persoanele care deşi nu sunt interzise nu au o voinţă conştientă în momentul
întocmirii testamentului incapacitate naturală împrejurare de fapt ce trebuie dovedită fără
echivoc.
Testamentul făcut de un incapabil este lovit de nulitate absolută putând fi anulat la
cererea persoanelor îndreptăţite care în principiu sunt moştenitorii legali a căror interese sunt
lezate de existenţa testamentului şi a legatelor cuprinse în acesta. Acţiunea în constatarea nulităţii
absolute a testamentului pentru lipsa capacităţii de a dispune este o acţiune imprescriptibilă
extinctiv şi va putea fi promovată pe cale principală sau incidental în cadrul unei petiţii de
ereditate de la data când succesibilii au cunoscut existenţa legatului dar nu mai devreme de
deschiderea succesiunii deoarece până la acel moment testamentul nu produce niciun efect
juridic.
b) Capacitatea de a primi prin testament o are de asemenea orice persoană afară de cele
declarate prin lege incapabile. Capacitatea de a primi prin legat trebuie să existe la data
deschiderii succesiunii art. 987 alin. 4 NCC căci abia atunci se naşte dreptul legatarului. NCC
prevede câteva incapacităţi speciale de a primi liberalităţi care sunt valabile atât în cazul
donaţiilor cât şi în cazul legatelor. În acest sens:
- nu pot primi liberalităţi medicii farmaciştii sau alte persoane în perioada în care în
mod direct sau indirect îi acordau îngrijiri de specialitate dispunătorului pentru boala care este
cauză a decesului. În doctrină sa apreciat că legatarul medicul sau farmacistul trebuie să îl fi
tratat pe bolnavul testator iar tratamentul să fi fost continuu. Aceste dispoziţii sunt pe deplin
aplicabile şi în cazul preoţilor sau a altor persoane care au acordat asistenţă religioasă în timpul
bolii care este cauza decesului art. 990 alin. 3 NCC.
Prin excepţie liberalităţile sunt valabile chiar în favoarea unui legatar având una din
calităţile menţionate mai sus medic farmacist preot persoană care a acordat îngrijiri sau asistenţă

29
de specialitate potrivit art. 990 alin. 2 NCC dacă au fost făcute soţului rudelor în linie dreaptă sau
colateralilor privilegiaţi. De asemenea sunt valabile şi liberalităţile făcute altor rude până la al
patrulea grad inclusiv dacă la data liberalităţii dispunătorul nu are soţ şi nici rude în linie dreaptă
sau colaterali privilegiaţi.
Nevalabilitatea unui astfel de testament pentru incapacitatea legatarului de a primi este
condiţionată de decesul testatorului cauzat de boala de care suferă şi de care a fost tratat art. 990
alin. 4 NCC. Întro asemenea ipoteză termenul de prescripţie a dreptului la acţiunea în anulare
curge de la data la care moştenitorii au luat cunoştinţă de existenţa liberalităţii. Dimpotrivă dacă
dispunătorul se restabileşte legatul devine valabil art. 990 alin. 5 NCC.
- nu pot primi persoanele care nu sunt concepute încă la data deschiderii
succesiunii art. 957 alin. 1 coroborat cu art. 36 NCC;
- nu pot primi persoanele juridice dacă legatul nu se circumscrie principiului
specialităţii capacităţii de folosinţă a acestora;
- nu pot primi tutorii de la minorii aflaţi sub tutela lor sau foştii tutori de la minorii
ajunşi la majorat care sau aflat sub tutela lor înainte ca autoritatea tutelară să fi aprobat socotelile
tutelei - cu excepţia cazurilor în care tutorele sau fostul tutore este un ascendent al minorului art.
809 NCC.
Cu referire expresă la legate dispoziţiile art. 991 NCC mai reglementează o serie de
incapacităţi speciale de a primi prin legat în privinţa:
- notarului public care a autentificat testamentul;
- interpretului care a participat la procedura de autentificare a testamentului;
- martorilor în cazurile prevăzute la art. 1043 alin. 2 şi art. 1047 alin. 3 este vorba
despre cazul testamentelor privilegiate;
- agenţilor instrumentatori în cazurile prevăzute la art 1047;
- persoanelor care au acordat în mod legal asistenţă juridică la redactarea
testamentului.
B. Voinţa
Conform art. 1038 alin. 1 NCC Testamentul este valabil numai dacă testatorul a avut
discernământ şi consimţământul său nu a fost viciat. Aşadar în materie testamentară nu este
suficientă capacitatea de exerciţiu deplină recunoscută de lege ci este absolut necesar ca
testatorul să fi avut discernământ la momentul încheierii testamentului. Lipsa discernământului a

30
fost apreciată drept o incapacitate naturală de a dispune prin testament fiind sancţionată cu
nulitatea relativă a testamentului astfel întocmit.
Viciile voinţei testatorului - care atrag nevalabilitatea testamentului - sunt cele
reglementate de dreptul comun: eroarea dolul şi violenţa În materie de testament ca şi de donaţie
de altfel dolul se manifestă sub forma de sugestie folosirea unor mijloace viclene în scopul de a
sădi în mintea testatorului ideea de a face o liberalitate pe care nar fi făcuto din proprie iniţiativă
sau de captaţie folosirea de manopere dolosive în scopul de a câştiga încrederea testatorului şi de
ai înşela buna credinţă pentru al determina să facă o liberalitate pe care altfel nar fi făcuto.
Testamentul afectat de vicii este lovit de nulitate relativă. Cu toate acestea, sancţiunea nu
va fi operantă decât în măsura în care vor fi dovedite exercitarea manevrelor dolosive simpla
simulare a ataşamentului ori a afecţiunii chiar conjugate cu acţiuni de îngrijire interesată a
dispunătorului nefiind suficiente pentru a se putea dispune anularea testamentului. Pe de altă
parte, potrivit art.1038 alin. 2 NCC dolul poate atrage anularea testamentului chiar dacă
manoperele dolosive nu au fost săvârşite de beneficiarul dispoziţiilor testamentare şi nici nu au
fost cunoscute de către acesta.

C. Cauza testamentului
Cauza testamentului constă în intenţia de a gratifica o anumită persoană animusdonandi
intenţie determinată de motive concrete şi subiective şi - potrivit dreptului comun - ea cauza
trebuie să existe să fie licită şi morală. În lipsa cauzei sau în caz de cauză ilicită ori imorală
testamentul este lovit de nulitate absolută.

26. Condiţiile generale de formă

Din punct de vedere al formei condiţiile cerute de NCC pentru valabilitatea oricărui
testament sunt: forma scrisă şi actul separat.
a) Forma scrisă este o condiţie de validitate a oricărui testament iar nu una de
probaţiune.
NCC nu cuprinde vreo dispoziţie expresă privind nulitatea absolută a testamentului
verbal, însă această concluzie rezultă neîndoielnic din interpretarea coroborată a prevederilor art.
1034 şi art. 1037 NCC care se referă la formele prevăzute de lege în care se poate întocmi

31
testamentul şi la obligaţia oricărei persoane care pretinde un drept ce se întemeiază pe un
testament de a dovedi existenţa şi conţinutul lui în una dintre formele prevăzute de lege.
Dacă un testament scris a existat dar a fost distrus ori dosit de către testator ori cu ştirea
lui se consideră că legatele conţinute în el au fost revocate; dacă însă testamentul făcut în scris a
fost distrus ori dosit prin forţă majoră ori prin fapta unui terţ fie după moartea testatorului fie în
timpul vieţii acestuia însă fără ca acesta să îi fi cunoscut dispariţia pretinsul legatar va putea face
dovada valabilităţii formei precum şi a cuprinsului testamentului prin orice mijloc de probă
conform art. 1038 alin. 2 NCC.
b) Actul separat. Dat fiind caracterul personal al testamentului ca manifestare de
voinţă unilaterală precum şi cerinţa ca acesta să exprime voinţa liberă şi neviciată a testatorului
este necesar ca testamentul fiecărei persoane să fie distinct şi independent de testamentul oricărei
alte persoane. În acest sens art. 1036 NCC interzice testamentele conjunctive statuând că: sub
sancţiunea nulităţii absolute două sau mai multe persoane nu pot dispune prin acelaşi
testament una în favoarea celeilalte sau în favoarea unui terţ.
Nerespectarea cerinţelor de formă atrage aşadar sancţiunea civilă a nulităţii absolute a
testamentului în toate cazurile astfel că testamentele întocmite cu nerespectarea acestor cerinţe de
formă nu vor putea produce niciun efect. Cu toate acestea în temeiul principiului conversiunii
actului juridic civil un testament nul din cauza unui viciu de formă produce efecte dacă
îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru o altă formă testamentară art. 1050 coroborat cu
art. 1260 alin. 1 NCC.

Cap. II. Diferitele feluri de testamente

27. Enumerare
NCC reglementează trei categorii de testamente:
- testamente ordinare sau obişnuite;
- testamente privilegiate întocmite în anumite cazuri excepţionale;
- - unele forme speciale de testament.
Testamentele ordinare pot fi la rândul lor de două feluri: olografe şi autentice.
Testamentele privilegiate - întocmite de persoane aflate temporar în situaţii excepţionale

32
 - pot fi şi ele de patru feluri: testamentul militarilor testamentul celor izolaţi datorită
unor boli contagioase testamentul maritim, şi testamentul bolnavului internat într-o instituţie
sanitară.
În sfârşit unele forme speciale de testament se pot folosi cu privire la sumele de bani
valorile sau titlurile de valoare depuse la instituţii specializate şi care sunt valabile cu respectarea
condiţiilor de formă prevăzute de legile speciale aplicabile acestor instituţii. De asemenea
cetăţenii români aflaţi în străinătate pot testa şi în alte forme testamentare decât cele
reglementate de legea română.

28. Testamentul olograf

Pentru a fi valabil acest testament trebuie scris în întregime datat şi semnat de mâna
testatorului art. 1041 NCC sancţiunea nerespectării acestor dispoziţii fiind nulitatea absolută.
Este un testament simplu practic şi la îndemâna oricui oricând şi fără cheltuieli. Permite
păstrarea secretului în schimb poate fi uşor distrus falsificat sau dosit iar voinţa testatorului poate
fi uşor influenţată în mod abuziv. De asemenea, întocmirea lui fără asistenţa juridică
corespunzătoare poate avea ca efect o redactare defectuoasă cu greutăţi de interpretare ulterioare
a voinţei reale a testatorului.
Testamentul olograf trebuie scris în întregime de mâna testatorului pe orice suport hârtie
pânză lemn piatră perete etc cu orice instrument creion stilou daltă ruj de buze etc în orice limbă
pe care testatorul o cunoaşte se admite chiar şi stenografierea ori scrierea în alfabetul special
pentru orbi. El nu este valabil dacă a fost scris de un altul în locul sau în numele testatorului dar
este valabil dacă testatorul la scris cu mâna sa chiar copiind o ciornă întocmită de altul cu
condiţia ca testatorul să fi fost conştient de semnificaţia actului. Dacă testamentul scris de
testator cuprinde şi o scriere străină consemnată de o altă persoană el testamentul rămâne valabil
atunci când scrierea străină nare legătură cu dispoziţiile de ultimă voinţă scrise de testator de ex
cineva a notat pe testament un număr de telefon sau o adresă; dacă însă scrierea străină priveşte
dispoziţiile testamentare constituind o ştersătură adăugire completare modificare testamentul este
nul; el poate fi valabil în forma iniţială nemodificată dacă intervenţia străină sa făcut fără ştirea
testatorului sau după moartea sa. Dacă modificările sunt făcute chiar de mâna testatorului
testamentul este valabil; când însă modificările cuprind dispoziţii noi ele trebuie să fie datate şi
semnate de testator atestând astfel că reprezintă ultima sa voinţă.

33
 Testamentul olograf trebuie datat de mâna testatorului indicânduse anul luna şi ziua sau
un eveniment de notorietate în ziua de Paşti etc . Data testamentului este un element foarte
important al acestuia şi poate fi scrisă oriunde - la început la sfârşit pe margine etc. Data
incompletă sau eronată involuntar poate fi completată ori rectificată de instanţă numai pe baza
unor elemente rezultate din cuprinsul testamentului elemente intrinseci. Dovada va putea fi
făcută cu elemente extrinseci numai când acestea îşi găsesc principiul şi rădăcina în elementele
intrinseci şi contribuie la întărirea indicaţiilor date de defunct în cuprinsul testamentului iar nu la
contrazicerea acestora. Se apreciază că inexactitatea datei este acoperită dacă a fost ulterior
rectificată de testator printr-un supliment la testament codicil.
Data falsă intenţionat greşită anume trecută de testator pentru a eluda dispoziţiile legale
privind capacitatea etc poate fi combătută cu orice mijloace de probă. Lipsa datei atrage nulitatea
testamentului conform art. 1041 NCC.
Testamentul olograf trebuie semnat de testator cu semnătura lui obişnuită fie la sfârşit fie
în alt loc dar astfel încât să evidenţieze însuşirea integrală a conţinutului de către testator.
Semnătura nu trebuie să cuprindă în mod obligatoriu atât numele cât şi prenumele putând fi şi un
pseudonim dar important este ca ea să fie semnătura sa obişnuită în baza căreia poate fi ulterior
stabilită ulterior identitatea testatorului. Punerea de deget a testatorului neştiutor de carte nu
constituie o semnătură valabilă şi atrage nulitatea absolută a testamentului.
Conform art. 1042 NCC înainte de a fi executat testamentul olograf se va prezenta unui
notar public pentru a fi vizat spre neschimbare. În cadrul procedurii succesorale notarul public
procedează în condiţiile legii speciale la deschiderea şi validarea testamentului olograf şi îl va
depune în dosarul succesoral. Deschiderea testamentului precum şi starea în care se găseşte se
constată prin proces verbal. După vizarea spre neschimbare cei interesaţi pot solicita şi primi pe
cheltuiala lor copii legalizate ale testamentului olograf. După finalizarea procedurii succesorale
originalul testamentului se predă legatarilor potrivit înţelegerii dintre ei iar în lipsa acesteia
persoanei desemnate prin hotărâre judecătorească. Legea nu prevede nici o sancţiune pentru
cazul neîndeplinirii acestei formalităţi ulterioare aşa încât testamentul îşi va păstra valabilitatea şi
îşi va produce efectele chiar şi în lipsa îndeplinirii ei.
Testamentul olograf are puterea doveditoare a unui înscris sub semnătură privată. Cei
cărora li se opune moştenitori legali pot contesta scrierea data sau subscrierea semnătura ori pot

34
invoca faptul că nu o cunosc. Legatarii care îl invocă trebuie să facă dovada că el a fost scris şi
semnat de testator dar să facă această dovadă nu prin martori ci prin verificare de scripte.

29. Testamentul autentic

Este autentic acel testament care este autentificat de un notar public sau de o altă
persoană învestită cu autoritate publică de către stat art. 1041 alin. 1 NCC.
Testamentul autentic prezintă avantajul că poate fi folosit şi de neştiutorii de carte
solemnitatea autentificării face mai dificilă influenţarea voinţei testatorului prin mijloace
dolosive; se asigură păstrarea şi conservarea unui exemplar în arhiva biroului notarial facilitând
astfel şi executarea lui. Dezavantajul constă în faptul că întocmirea şi autentificarea lui necesită
timp şi unele cheltuieli şi că nu asigură păstrarea secretului asupra conţinutului.
Testamentul autentic are forţa probantă a oricărui înscris autentic: pentru menţiunile
cuprinse în încheierea de autentificare constatări personale ale notarului – ex propriissensibus
face dovada deplină până la înscrierea în fals; pentru celelalte menţiuni - până la proba contrară.
Conform art. 1044 NCC testatorul îşi dictează dispoziţiile în faţa notarului care se
îngrijeşte de scrierea actului şi apoi il citeşte sau după caz il dă să îl citească menţionânduse
expres îndeplinirea acestor formalităţi. Dacă dispunătorul îşi redactase deja actul de ultimă
voinţă testamentul autentic îi va fi citit de către notar. Cu toate acestea testatorul nu este obligat
să prezinte un proiect de testament notarului public. După citire dispunătorul trebuie să declare
că actul exprimă ultima sa voinţă. Testamentul este apoi semnat de către testator iar încheierea de
autentificare de către notar.
Cu ocazia întocmirii testamentului testatorul poate fi asistat de 2 martori art. 1043 alin. 2 NCC.
În cazuri particulare prezenţa a doi martori este însă obligatorie. Astfel în cazul acelora
care din pricina infirmităţii a bolii sau din orice alte cauze nu pot semna notarul public
îndeplinind actul va face menţiune despre această împrejurare în încheierea pe care o întocmeşte
menţiunea astfel făcută ţinând loc de semnătură. Menţiunea va fi citită testatorului de către notar
în prezenţa a 2 martori această formalitate suplinind absenţa semnăturii testatorului.
Tot astfel declaraţia de voinţă a surdului mutului sau surdomutului ştiutori de carte, se va
da în scris în faţa notarului public, prin înscrierea de către parte înaintea semnăturii a menţiunii
consimt la prezentul act pe care lam citit. Dacă surdul mutul sau surdomutul este din orice motiv
în imposibilitate de a scrie declaraţia de voinţă se va lua prin interpret dispoziţiile. Şi în acest caz

35
este necesară prezenţa a doi martori care vor confirma prin semnătura lor respectarea
procedurilor de către notar precum şi împrejurarea că dispoziţiile din cuprinsul testamentului
astfel întocmit reprezintă voinţa exprimată a testatorului.
Pentru a lua consimţământul unui nevăzător notarul public îl va întreba dacă a auzit bine
când i sa citit cuprinsul testamentului consemnând aceasta în încheierea de autentificare.
În scop de informare a persoanelor care justifică existenţa unui interes legitim dispoziţiile
art. 1046 NCC obligă notarul care autentifică testamentul să îl înscrie de îndată în Registrul
naţional notarial ţinut în format electronic potrivit legii. Totuşi potrivit acestui text de lege
informaţii cu privire la existenţa unui testament se pot da numai după decesul testatorului.

30. Testamentele privilegiate

Testamentele privilegiate sunt testamentele care sunt autentificate în forme simplificate
atunci când întocmirea lor se face în anumite împrejurări deosebite fiind instrumentate de
persoane fără o pregătire juridică specială.
CCA a reglementat trei astfel de testamente privilegiate: testamentul militarilor
testamentul maritim şi testamentul persoanelor izolate de boli contagioase ori epidemii în
localităţi în care nu funcţiona un notar.
NCC reglementează patru asemenea tipuri de testamente:
a) testamentul în caz de epidemii catastrofe războaie sau alte împrejurări
excepţionale art. 1047 alin. 1 lit. a NCC. Agentul instrumentator va fi un funcţionar competent al
autorităţii civile locale asistat în mod obligatoriu de doi martori. Un astfel de testament
privilegiat poate fi întocmit numai în acele situaţii în care datorită epidemiilor catastrofelor ori
altor împrejurări asemănătoare mai multe persoane printre care şi testatorul se află izolaţi în
anumite localităţi în care nu se găseşte un notar public.
b) testamentele maritime şi fluviale art. 1047 alin. 1 lit. b NCC. Se poate dispune
mortis causa printro asemenea formă testamentară dacă testatorul se află la bordul unui vas sub
pavilionul României pasager ori membru al echipajului în cursul unei călătorii maritime sau
fluviale. Agentul instrumentator va fi comandantul vasului sau cel care îl înlocuieşte asistat
obligatoriu de doi martori. Testamentul întocmit la bordul unei aeronave este supus aceloraşi
condiţii ca şi testamentul maritim.
c) testamentul militarilor art. 1047 alin. 1 lit. c NCC.

36
 Pot folosi această formă testamentară numai militarii sau persoanele care fără a avea
această calitate de militar sunt salariate ori prestează servicii în cadrul forţelor armate ale
României şi nu se pot adresa unui notar public. Agentul instrumentator va fi în această situaţie
comandantul unităţii militare ori cel care îl înlocuieşte asistat de doi martori.
d) Testamentul persoanelor internate întro instituţie sanitară art. 1047 alin. 1 lit. d
NCC.
Această formă testamentară va putea fi folosită numai de către persoanele care sunt internate
întro instituţie sanitară în care notarul public nu are acces. Agentul instrumentator va fi după caz
directorul instituţiei sanitare medicul şef al instituţiei sanitare ori medicul şef al serviciului iar în
lipsa acestora, medicul de gardă, care vor fi asistaţi de doi martori.
Testamentele privilegiate:
- pot fi folosite numai în prezenţa împrejurărilor excepţionale determinate de lege şi
numai dacă aceste împrejurări împiedică în mod obiectiv testatorul să se adreseze unui notar
public pentru încheierea unui testament autentic obişnuit;
- în toate cazurile sub sancţiunea nulităţii absolute a agentul instrumentator va fi
asistat de doi martori testamentul astfel întocmit fiind obligatoriu semnat de către testator agentul
instrumentator şi cei doi martori asistenţi. Dacă testatorul sau unul dintre martori nu poate semna
se va face menţiune despre cauza care la împiedicat să semneze art. 1047 alin. 3.
- au durată de existenţă limitată respectiv îşi produc efectele în măsura în care
testatorul moare în timpul împrejurărilor excepţionale care lau împiedicat să testeze în formele
ordinare ori la scurt timp după încetarea acestora. Altfel conform art. 1048 alin. 1 NCC
testamentele privilegiate îşi pierd automat eficacitatea şi devin caduce la 15 zile de la data când
dispunătorul ar fi putut să testeze în vreuna dintre formele ordinare. Acest termen se suspendă
dacă testatorul a ajuns întro stare în care nu îi este cu putinţă să testeze. De la aceste prevederi
există o singură excepţie consacrată de art. 1048 alin. 2 NCC conform căruia caducitatea
dispoziţiilor cuprinse întrun testament privilegiat nu se aplică în cazul recunoaşterii unui copil
prin testament o astfel de manifestare de voinţă fiind generatoare de efectele juridice de la data
întocmirii testamentului; - sunt supuse aceleiaşi formalităţi de prezentare ulterioară către notarul
public ca şi în cazul testamentului olograf pentru desfăşurarea procedurii de deschidere şi de
vizare pentru neschimbare reglementată de art. 1042 NCC.

37
31. Alte testamente în forme simplificate
Asemenea forme testamentare sunt reglementate prin unele legi speciale. Astfel:
1. Pentru depunerile bănci sau alte instituţii specializate art. 1049 NCC.
Dispoziţiile testamentare privind sumele de bani valorile sau titlurile de valoare depuse la
instituţii specializate sunt valabile cu respectarea condiţiilor de formă prevăzute de legile
speciale aplicabile acestor instituţii.
Instituţiile specializate nu vor putea proceda la predarea legatului având ca obiect sume
de bani valori sau titluri de valoare decât în baza hotărârii judecătoreşti ori a certificatului de
moştenitor care constată valabilitatea dispoziţiei testamentare şi calitatea de legatar prevederile
referitoare la raport şi reducţiune fiind aplicabile.
Conform Ordinului nr. 1903/C/20 septembrie 2011 al Ministrului justiţiei privind
condiţiile de formă necesare pentru valabilitatea dispoziţiilor testamentare privind sumele de
bani valorile sau titlurile de valoare depuse de clienţii instituţiilor de credit dispoziţia
testamentară poate avea ca obiect numai sumele de bani valorile sau titlurile de valoare depuse
de testator la acea instituţie de credit şi sub sancţiunea nulităţii absolute testatorul trebuie să
completeze prin scriere olografă clauza cuprinzând dispoziţia testamentară pe formular prevăzut
în anexa la ordin ce implică desemnarea directă sau indirectă a beneficiarului acesteia obiectul
semnătura testatorului precum şi data întocmirii. Dispoziţia testamentară se completează se
semnează şi se datează de către testator numai în prezenţa a 2 funcţionari ai instituţiei de credit
special împuterniciţi în acest scop care semnează convenţia alături de testator.
Scrierea olografă este absolut necesară astfel încât dacă testatorul nu poate completa prin
scriere olografă clauza cuprinzând dispoziţia testamentară acesta va fi îndrumat de către
funcţionarii instituţiei de credit să încheie un testament autentic.
Instituţiile de credit au obligaţia ca la instituirea de către clienţii acestora a unei dispoziţii
testamentare să comunice de îndată menţiunea acesteia în registrul prevăzut la art. 1046 NCC. O
astfel de obligaţie subzistă şi în caz de revocare ori modificare a clauzei testamentare ori în cazul
retractării revocării dispoziţiei testamentare de către testator precum şi în cazul în care până la
data decesului testatorului contul curent depozitul sau alt instrument bancar în care au fost
depuse de către acesta sumele de bani valorile sau titlurile de valoare a fost lichidat.

38
 2. Pentru cetăţenii români aflaţi în străinătate, art. 2635 NCC prevede posibilitatea de a
dispune prin testament cu respectarea condiţiilor de formă prevăzută de oricare dintre
următoarele legi:
a) legea naţională a testatorului testamentul olograf sau autentic întocmit în faţa
reprezentantului consular al statului român din străinătate;
b) legea reşedinţei obişnuite a acestuia;
c) legea locului unde actul a fost întocmit, modificat sau revocat;
d) legea situaţiei imobilului ce formează obiectul testamentului;
e) legea instanţei sau a organului care îndeplineşte procedura de transmitere a
bunurilor moştenite.

32. Revocarea testamentului

Revocarea testamentului constă în desfiinţarea acestuia ori numai a efectelor sale în tot
sau în parte prin voinţa testatorului. Ca act unilateral de ultimă voinţă destinat a produce efecte
juridice abia la moartea testatorului testamentul şi dispoziţiile pe care le cuprinde sunt acte
esenţialmente revocabile în timpul vieţii acestuia fără a se aduce astfel atingere vreunui drept
câştigat şi fireşte fără a fi necesar să se ceară consimţământul legatarului sau al vreunei alte
persoane. Prin excepţie există o singură clauză testamentară ce nu mai poate fi revocată. Este
vorba despre recunoaşterea unui copil din afara căsătoriei făcută prin testament şi care este
irevocabilă conform art. 416 alin. 3 NCC.
Revocarea voluntară a testamentului poate fi expresă când voinţa testatorului rezultă în
mod neîndoielnic dintrun înscris ulterior sau tacită când voinţa sa este dedusă din acţiuni sau
manifestări de voinţă ulterioare ale acestuia. Revocarea voluntară poate fi expresă când rezultă
dintro declaraţie a testatorului cuprinsă întrun testament ulterior sau întrun act autentic obişnuit
conform art. 1051 alin. 1 NCC. O asemenea revocare este valabilă chiar dacă restul testamentului
în care a fost cuprinsă ar fi ineficace câtă vreme însăşi voinţa de revocare a fost valabil
exprimată cu excepţia cazului în care ineficacitatea este cauzată de lipsa de capacitate lipsa de
discernământ ori lipsa unui consimţământ valabil art. 1068 alin. 3 lit. a NCC. Orice testament şi
implicit legatul pe carel cuprinde poate fi revocat prin orice alt testament posterior fără a se cere
o simetrie sau similitudine a formei de ex. un testament autentic poate fi revocat printrun
testament olograf, sau invers – art. 1051 alin. 2 NCC). Legea nu cere ca voinţa de revocare să fie

39
exprimată în vreun fel anume fiind suficient ca ea să se exprime neîndoielnic; va constitui deci o
revocare valabilă şi menţiunea anulat scrisă datată şi semnată de autor pe înscrisul testamentului
anterior.
Revocarea expresă a testamentului făcută printrun act autentic notarial sau printrun
testament autentic se va înscrie de îndată de către notar în registrul naţional notarial.
Revocarea voluntară poate fi şi doar tacită când ea rezultă neîndoielnic din alte acte sau
fapte juridice ale testatorului cum sunt:
a) întocmirea unui alt testament posterior ale cărui dispoziţii sunt contrare sau
incompatibile cu menţinerea legatului anterior; evident Testamentul ulterior nu îl revocă pe cel
anterior decât în măsura în care conţine dispoziţii contrare sau incompatibile cu
acesta”(art. 1052 alin. 3 NCC). Se consideră incompatibilitate imposibilitatea absolută
materială sau juridică de a executa cumulativ două legate chiar dacă ele sar afla în cuprinsul
aceluiaşi testament. Contrarietatea există ori de câte ori imposibilitatea de executare cumulativă
a două legate succesive este exclusiv intenţională rod al voinţei testatorului ea rezultând din
ansamblul dispoziţiilor celui deal doilea testament.
b) distrugerea ruperea sau ştergerea testamentului de către testator art. 1052 alin. 1
NCC.
Ştergerea unei dispoziţii a testamentului olograf de către testator implică revocarea acelei
dispoziţii. Modificările realizate prin ştergere se semnează de către testator art. 1052 alin. 2
NCC.
Acelaşi efect revocator îl are şi distrugerea ruperea sau ştergerea testamentului olograf de
către o altă persoană dacă despre aceste acţiuni testatorul are cunoştinţă cu condiţia ca acesta din
urmă să fi fost în măsură să îl refacă art. 1052 alin. 3 NCC.
În principiu revocarea fiind tot un act de ultimă voinţă poate fi şi ea retractată; în lipsă de
stipulaţie contrară retractarea revocării are ca efect reînvierea dispoziţiei testamentare iniţial
revocate. Potrivit principiului simetriei conform art. 1053 alin. 1 NCC dispoziţia revocatorie
poate fi retractată în mod expres prin act autentic notarial sau prin testament. Dacă însă revocarea
sa făcut prin distrugerea testamentului retractarea revocării trebuie să ia forma întocmirii unui alt
testament căci cel distrus voluntar nu mai poate fi dovedit şi executat.
Retractarea unei dispoziţii revocatorii înlătură efectele revocării cu excepţia cazului în
care testatorul şia manifestat voinţa în sens contrar sau dacă această intenţie a testatorului rezultă

40
din împrejurările concrete. Retractarea unei dispoziţii revocatorii făcută printrun act autentic
notarial sau printrun testament autentic se va înscrie de îndată de către notar în registrul naţional
notarial prevăzut la art. 1046 NCC.
Testatorul nu poate însă renunţa valabil cu anticipaţie la dreptul său de a revoca legatele
anterioare o asemenea renunţare fiind nulă.
Cap. III. Principalele dispoziţii cuprinse în testament
Secţ. I. Legatele § 1. Noţiune şi clasificare

33. Noţiune
Întro variantă mai succintă art. 986 NCC defineşte legatul ca fiind dispoziţia testamentară
prin care testatorul stipulează ca la decesul său unul sau mai mulţi legatari să dobândească
întregul său patrimoniu o fracţiune din acesta sau anumite bunuri determinate.

34. Desemnarea legatarului

Desemnarea nominalizarea legatarului legatarilor trebuie făcută chiar în testament
indiferent în care dintre formele de testament recunoscute de lege. Cerinţa este impusă sub
sancţiunea nulităţii de art. 989 alin. 1 NCC conform căruia sub sancţiunea nulităţii absolute
dispunătorul trebuie să îl determine pe beneficiarul liberalităţii ori cel puţin să prevadă
criteriile pe baza cărora acest beneficiar să poată fi determinat la data la care liberalitatea
produce efecte juridice. Este nulă aşadar precizarea că numele legatarului a fost comunicat
moştenitorilor legali ca şi orice alte formule prin care legatarul nu ar fi desemnat şi determinat în
chiar cuprinsul testamentului. Este însă valabilă desemnarea unui legatar doar prin indicarea în
testament a unor elemente suficiente pentru identificarea determinarea lui ulterioară ca de ex fiul
care se va naşte sau bărbatul cu care se va căsători fiica mea etc.
Aşadar este necesar ca legatarul să poată fi precis determinat în momentul executării
testamentului iar nu în momentul întocmirii lui. În orice caz determinarea persoanei legatarului
nu poate fi lăsată de testator la latitudinea altei persoane nici chiar sub forma alegerii de către un
terţ dintre două sau mai multe persoane desemnate de către testator ci determinarea trebuie să fie
expresia voinţei personale a testatorului. NCC statuează expres în acest sens că sub sancţiunea
nulităţii absolute, dispunătorul nu poate lăsa unui terţ dreptul de al desemna pe beneficiarul
liberalităţii sau de a stabili obiectul acesteia. Cu toate acestea acelaşi text de lege permite ca

41
repartizarea bunurilor transmise prin legat unor persoane desemnate de testator să fie lăsată la
aprecierea unui terţ. Tot astfel este considerată valabilă liberalitatea făcută unei persoane
desemnate de dispunător cu o sarcină în favoarea unei persoane alese fie de gratificat fie de un
terţ desemnat la rândul său tot de către dispunător.

35. Clasificarea legatelor

Clasificarea lor se poate face după criteriul modalităţilor care afectează voinţa
testatorului sau după criteriul obiectului.
A. După criteriul modalităţilor ce le afectează conform art. 1054 alin. 2 NCC legatele pot fi:
a) Legate pure şi simple neafectate de modalităţi care îşi produc efectele imediat la
data morţii testatorului;
b) Legate afectate de termen a căror executare sau stingere depinde de un termen
suspensiv sau extinctiv;
c) Legate sub condiţie a căror eficacitate sau desfiinţare depinde de un eveniment
viitor şi nesigur condiţie suspensivă sau rezolutorie;
d) Legate cu sarcină Sarcina este o obligaţie de a da de a face sau de a nu face
impusă de testator legatarului fie în interesul testatorului de ex. lasă o casă cu obligaţia
legatarului de a plăti anumite datorii ale testatorului - sarcină executabilă numai după decesul
testatorului fie în interesul legatarului de ex. lasă o sumă de bani cu sarcina ca legatarul să-şi
continue studiile sau activităţile începute fie în interesul unei terţe persoane de ex. lasă legatul cu
sarcina legatarului de a presta întreţinere în favoarea unui terţ.
e) B. După criteriul obiectului lor legatele pot fi:
a) Legat universal care are ca obiect întregul patrimoniu al testatorului. E vorba aici
de vocaţia la întreg nu de emolument adică de cantitatea de bunuri primită efectiv. Definiţia
cuprinsă în art. 1055 NCC este sugestivă în acest sens fiind considerat legat universal dispoziţia
testamentară care conferă uneia sau mai multor persoane vocaţie la întreaga moştenire. Astfel
legea permite să se instituie mai mulţi legatari universali: dacă unul singur dintre ei acceptă
moştenirea va lua tot; dacă mai mulţi acceptă vor împărţi totul. Pe de altă parte legatul rămâne
universal chiar dacă din cauza unor legate particulare sau a sarcinilor impuse legatarului
universal emolumentul ar fi neînsemnat. Caracterul universal al legatului poate fi exprimat în

42
orice formulă din care să rezulte vocaţia universală întreaga moştenire toate bunurile mobile şi
imobile ,întreaga cotitate disponibilă etc.
b) Este considerat un legat universal nu numai legatul tuturor mobilelor şi
imobilelor dar şi legatul nudei proprietăţi a întregii moşteniri căci în final la stingerea
uzufructului legatarul va culege întreaga moştenire. Legatarul universal are dreptul la fructele
bunurilor moştenirii din ziua deschiderii moştenirii sau din ziua în care legatul produce efecte în
privinţa sa cu excepţia cazului în care cel care a posedat bunurile ce constituie obiectul legatului
a fost de bună credinţă.
c) Legat cu titlu universal este dispoziţia testamentară care conferă uneia sau mai
multor persoane vocaţie la o fracţiune a moştenirii art. 1056 NCC.
Legatarii au dreptul fiecare la cota parte precizată în testament. Dacă unul dintre ei
renunţă partea lui profită moştenitorilor legali iar nu celorlalţi legatari cu titlu particular sau
profită legatarului universal dacă există în testament o asemenea instituire. NCC defineşte şi
sintagma fracţiune a moştenirii în cuprinsul art. 1056 alin. 2, aceasta putând fi:
a) fie proprietatea unei cote părţi din aceasta;
b) fie un dezmembrământ al proprietăţii asupra totalităţii sau a unei cote-părţi din
moştenire;
c) fie proprietatea sau un dezmembrământ asupra totalităţii ori asupra unei cote părţi
din universalitatea bunurilor determinate după natura sau provenienţa lor.
Legatarul cu titlu universal are dreptul şi la fructele bunurilor moştenirii care i se cuvin
din ziua deschiderii moştenirii sau din ziua în care legatul produce efecte în privinţa sa cu
excepţia cazului în care cel care a posedat bunurile ce constituie obiectul legatului a fost de bună
credinţă art. 1058 NCC.
c) Legat cu titlu particular care conferă legatarului vocaţie la unul sau mai multe bunuri
determinate ut singuli. Conform art. 1057 NCC orice legat care nu este universal sau cu titlu
universal este un legat cu titlu particular. Neavând vocaţie la o universalitate legatarul
particular nu dobândeşte decât bunurile lăsate lui dar nu răspunde de pasivul datoriile moştenirii.
În schimb legatarul cu titlu particular va avea dreptul la fructele bunurilor transmise încă din ziua
deschiderii moştenirii sau după caz din ziua în care legatul cu termen ori sub condiţie produce
efecte în privinţa sa. Acţiunea sa în predarea fructelor va putea fi paralizată numai dacă cel de la
care sunt cerute şi care a posedat bunurile ce constituie obiectul legatului a fost de bună credinţă.

43
36. Efectele legatelor
NCC cuprinde câteva dispoziţii privind efectele legatelor unele dintre ele aplicabile
tuturor formelor de legat în timp ce altele fiind specifice legatelor cu titlu particular.
Astfel, conform art. 1066 NCC în lipsa unei dispoziţii testamentare sau legale contrare
cheltuielile predării legatului sunt în sarcina moştenirii fără ca prin aceasta să se aducă atingere
rezervei succesorale. Norma este dispozitivă şi vine să suplinească absenţa unei dispoziţii
exprese a testatorului cuprinsă în testament privind sarcina suportării cheltuielilor legate de
executarea şi predarea legatelor. Indiferent de felul legatului legatarul are dreptul la fructele
bunurilor moştenirii care i se cuvin din ziua deschiderii moştenirii sau din ziua în care legatul
produce efecte în privinţa sa de exemplu în cazul legatului sub condiţie suspensivă ori afectat de
un termen suspensiv cu excepţia cazului în care cel care a posedat bunurile ce constituie obiectul
legatului a fost de bună credinţă art. 1058 NCC.
Legatarul universal sau cu titlu universal dobândeşte aceleaşi drepturi pe care lea avut şi
defunctul în limita vocaţiei succesorale.
Legatarul cu titlu particular al unui bun individual determinat dobândeşte proprietatea
acestuia de la data deschiderii moştenirii. În schimb legatarul cu titlu particular al unor bunuri de
gen prin acceptarea succesiunii devine doar titularul unei creanţe asupra moştenirii. Dacă
testatorul nu a prevăzut altfel cel însărcinat cu executarea acestui legat este obligat a preda
bunuri de calitate medie art. 1059 alin. 2 NCC.
Beneficiarul unui legat cu titlu particular are dreptul de ai fi predat bunul testat în
favoarea sa cu toate accesoriile sale în starea în care se găseşte la data deschiderii moştenirii.
Legatul cuprinde şi dreptul la acţiunea în despăgubire pentru prejudiciul adus bunului de către un
terţ după întocmirea testamentului. Legatul unui bun care după întocmirea testamentului a
cunoscut creşteri cantitative calitative sau valorice prin alipire lucrări autonome lucrări adăugate
sau achiziţionarea altor bunuri în cadrul unei universalităţi, se prezumă, până la proba contrară, a
viza întreg bunul ori universalitatea rezultată art. 1061 NCC. Această prezumţie relativă va putea
fi răsturnată de către cei prejudiciaţi prin executarea legatului prin orice mijloc de probă.
Legatul cu titlu particular poate avea ca obiect atât bunuri corporale cât şi bunuri
incorporale de pildă o creanţă fie ele determinate individual sau doar generic de pildă o sumă de

44
bani. Când obiectul legatului cuprinde o rentă viageră sau o creanţă de întreţinere executarea
acestuia este datorată din ziua deschiderii moştenirii art. 1062 NCC.
Legatul cu titlu particular poate fi şi unul alternativ. Întro atare ipoteză dacă legatarului
cu titlu particular ia fost lăsat fie un bun fie altul dreptul de alegere revine celui ţinut să execute
legatul, dacă testatorul nu a conferit acest drept legatarului sau unui terţ art. 1063 NCC.
Legatul cu titlu particular poate fi afectat de o sarcină impusă de testator legatarului. Într-
o asemenea ipoteză dacă acceptă legatul beneficiarul acestuia va trebui să îndeplinească sarcina
impusă de testator oricât de oneroasă ar fi devenit ea în cursul executării ei sub sancţiunea
revocării legatului pentru neexecutarea fără justificare a sarcinii în condiţiile art. 1069 alin. 1
NCC. Dacă legatarul nu poate îndeplini sarcina cu care este grevat legatul său fără a depăşi
valoarea bunurilor primite în temeiul acestuia se va putea libera de sarcină predând
beneficiarului sarcinii bunurile ce iau fost lăsate prin legat sau valoarea lor. Întro asemenea
situaţie valoarea bunurilor lăsate prin legat şi a sarcinilor va fi aceea de la data deschiderii
moştenirii art. 1060 NCC.
Unele probleme speciale se pun şi în legătură cu legatul cu titlu particular al lucrului
altuia: dacă testatorul dispune de un bun determinat care nu este cuprins în patrimoniul acestuia
la data deschiderii moştenirii valabilitatea legatului depinde de împrejurarea dacă testatorul ştia
sau nu ştia că bunul testat de el nui aparţine. Dacă ştia art. 1964 alin. 3 NCC prevede că legatul
este valabil prezumând că testatorul a voit să oblige să însărcineze pe cel ţinut la executarea
legatului adică pe moştenitorii legali pe legatarul universal sau pe executorul testamentar să
procure bunul şi săl predea legatarului obligaţie de a face. Întro asemenea ipoteză cel ţinut la
executarea legatului va fi obligat la alegerea sa să dea legatarului cu titlu particular fie bunul în
natură fie valoarea acestuia de la data deschiderii moştenirii art. 1064 alin. 3 NCC. Dacă
testatorul nu ştia că bunul legat nui aparţine legatul va fi anulabil art. 1064 alin. 2 NCC
putânduse prezuma că testatorul nar fi dispus de bun dacă ar fi ştiut că nui aparţine. Dovada că
testatorul ştia că bunul legat nui al său este în sarcina legatarului care invocă în favoarea sa
testamentul.
În cazul unui concurs între legatari şi creditori ai moştenirii aceştia din urmă au dreptul să fie
plătiţi
cu prioritate faţă de legatari art. 1067 alin. 1 NCC.

45
 Pe de altă parte dacă legatele cu titlu particular depăşesc activul net al moştenirii ele vor
fi reduse în măsura depăşirii la cererea creditorilor moştenirii sau a celui care este obligat să le
execute. În cazul în care fără a se cunoaşte anumite datorii sau sarcini ale moştenirii a fost
executat un legat moştenitorul legal sau testamentar creditorii sau orice persoană interesată poate
solicita restituirea de la legatarul plătit în măsura în care legatul urmează a fi redus art. 1067 alin.
3 NCC.

§ 2. Ineficacitatea legatelor
Ineficacitatea legatelor poate fi determinată fie de nulitatea lor fie de revocarea lor fie de
caducitatea lor.

37. Nulitatea legatelor

Nulitatea legatelor este fiind supusă reglementării de drept comun a nulităţii actelor
juridice nule legatele încheiate cu încălcarea normelor imperative onerative sau prohibitive ale
legii privitoare la condiţiile esenţiale de validitate. Vor fi deci nule legatele făcute cu
nerespectarea formei prevăzute de lege pentru testamentul în care sunt cuprinse cele având un
obiect ilicit ori o cauză ilicită sau imorală etc. dar vor fi anulabile legatele făcute sub imperiul
unui viciu de consimţământ şi cele făcute de o persoană care nu a avut discernământ la momentul
întocmirii testamentului. În acelaşi timp vor fi anulabile legatele făcute cu încălcarea
incapacităţilor speciale de a primi, sancţiunea fiind prevăzută expres de art. 990 şi art. 991 NCC).
În ce priveşte încălcarea dispoziţiilor privind capacitatea de a dispune deşi legea nu
prevede expres apreciem că sancţiunea este nulitatea absolută care va putea fi invocată oricând
chiar şi din oficiu atât de instanţa de judecată sesizată cu validitatea testamentului cât şi de
notarul public în cursul desfăşurării procedurii succesorale notariale.

38. Revocarea legatelor

Revocarea legatelor - adică desfiinţarea lor ulterior naşterii valabile - poate fi voluntară
sau judecătorească.
A. Revocarea voluntară a legatelor urmează aceleaşi reguli ca şi revocarea testamentului
art. 1068 alin. 1 NCC. În afara cazurilor de revocare voluntară a testamentului – revocarea
expresă prin act autentic sau testament şi revocarea tacită prin dispoziţii testamentare contrare ori

46
incompatibile sau prin distrugerea ruperea ori ştergerea ulterioară a unui testament - NCC
consacră câteva situaţii în care legatul se consideră revocat în mod tacit respectiv:
- înstrăinarea voluntară a bunului ce constituie obiectul unui legat cu titlu particular
consimţită de către testator chiar dacă este afectată de modalităţi revocă implicit legatul pentru
tot ceea ce sa înstrăinat.
Revocarea va opera chiar dacă actul juridic de înstrăinare este nul anulat ori rezolvit
deoarece simpla manifestare conştientă a voinţei de a înstrăina bunul echivalează cu o revocare
implicită legatului cu titlu particular. Totuşi, conform art. 1068 alin. 3 NCC ineficacitatea
înstrăinării nu afectează revocarea decât dacă:
a) este determinată de incapacitatea sau vicierea voinţei testatorului. Efecte
revocatorii în privinţa legatului nu se vor produce dacă voinţa de revocare nu este valabil
exprimată, provenind de la o persoană incapabilă ori al cărei consimţământ a fost viciat prin
eroare, dol sau violenţă;
b) înstrăinarea reprezintă o donaţie în favoarea beneficiarului legatului şi nu sa făcut
sub condiţii sau cu sarcini substanţial diferite de acelea care afectează legatul.
Tot astfel dacă însă înstrăinarea bunului nu sa făcut din voinţa testatorului ci împotriva
voinţei sale de ex. prin urmărirea silită a bunului sau prin expropriere legatul anterior nu va putea
fi considerat ca revocat ci - în măsura în care nu va putea fi executat - va fi caduc; în ipoteza
revenirii bunului în patrimoniul testatorului, legatul va redeveni eficace şi va trebui executat.
- distrugerea voluntară de către testator a bunului ce constituie obiectul legatului cu titlu
particular revocă de asemenea legatul în mod implicit.
B. Revocarea judecătorească a legatelor constituie o sancţiune civilă pentru legatarul
care sa făcut vinovat faţă de testator sau faţă de memoria acestuia de faptele prevăzute de lege.
Ea poate interveni numai după moartea testatorului la cererea celor interesaţi moştenitorii legali
legatarii universali etc. cerere întemeiată pe următoarele cauze:
a) neexecutarea sarcinilor de către legatarul gratificat cu un legat cu sarcini. În acest sens
art. 1069 alin. 1 NCC dispune că:„Revocarea judecătorească a legatului poate fi cerută în cazul
neîndeplinirii, fără justificare a sarcinii instituite de testator.
Revocarea fiind o sancţiune pentru aplicarea ei se cere ca neexecutarea sarcinii sau
executarea ei necorespunzătoare să fie în principiu imputabilă legatarului. Este asimilată cu

47
neîndeplinirea sarcinii şi neexecutarea de către legatarul universal ori cu titlu universal a
obligaţiei cei revine de a plăti un legat cu titlu particular.
Neîndeplinirea fortuită a sarcinii nu atrage de regulă revocarea legatului deoarece
caracterul fortuit al neexecutării exclude vreo culpă din partea legatarului. Prin excepţie potrivit
art. 1069 alin. 1 teza a II-a, neexecutarea fortuită a sarcinii va putea atrage revocarea numai dacă
potrivit voinţei testatorului însăşi eficacitatea legatului este condiţionată de executarea sarcinii
fiind atribuţia instanţei de judecată de a aprecia de la caz la caz în ce măsură sunt îndeplinite
condiţiile revocării.
b) ingratitudinea legatarului manifestată printrun din actele enumerate la art. 1069 alin. 2
NCC respectiv:
- dacă legatarul a atentat la viaţa testatorului a unei persoane apropiate lui sau ştiind
că alţii intenţionează să atenteze nu la înştiinţat;
- dacă legatarul se face vinovat de fapte penale cruzimi sau injurii grave faţă de
testator ori de injurii grave la adresa memoriei testatorului.
De reţinut însă că spre deosebire de revocarea donaţiei care se poate întemeia şi pe
refuzul de alimente (art. 1023 alin. 1 lit. c NCC) acest temei nu poate duce la revocarea
judecătorească a legatului căci dreptul şi obligaţia de recunoştinţă a legatarului nu se naşte decât
la deschiderea succesiunii şi nu poate fi sancţionată o obligaţie care încă na luat naştere pe baza
unor fapte refuzul de alimente eventual săvârşite înaintea naşterii obligaţiei iar după naşterea
obligaţiei de gratitudine testatorul fiind decedat nu mai poate fi săvârşită fapta de a i se refuza
alimentele.
Acţiunea în revocare se poate introduce în ambele cazuri în termen de un an de la data la
care moştenitorul a cunoscut fapta de ingratitudine sau după caz de la data la care sarcina trebuia
executată.

39. Caducitatea legatelor

Caducitatea legatului este o cauză de ineficacitate a unui legat - născut valabil şi
nerevocat - ca urmare a imposibilităţii executării lui datorită unor împrejurări străine de voinţa
testatorului şi de vreo culpă a legatarului.
Conform art. 1071 alin. 1 NCC orice legat devine caduc atunci când:

48
 a) legatarul nu mai este în viaţă la data deschiderii moştenirii - căci legatul este ca
orice liberalitate un act juridic intuitupersonae Legatul nu este însă caduc dacă testatorul a dispus
ca în caz de predeces al legatarului legatul să fie cules de moştenitorii legatarului. De asemenea
legatul nu este considerat caduc dacă intenţia testatorului a fost să gratifice nu un individ anume
ci pe orice persoană care va avea la data executării legatului o anumită calitate de pildă
directorul unui institut de cercetare decanul unei facultăţi.
b) legatarul este incapabil de a primi legatul la data deschiderii moştenirii.
Caducitatea legatului intervine numai în cazul în care incapacitatea intervine posterior întocmirii
testamentului şi, bineînţeles înainte de executarea plata legatului căci altfel - dacă legatarul era
incapabil de a primi încă la data întocmirii testamentului legatul este nul nu caduc iar dacă
intervine după executarea legatului acesta nu mai poate fi caduc ci rămâne valabil.
c) legatarul este nedemn indiferent dacă este vorba despre o nedemnitate de drept
sau judiciară. Caducitatea va opera însă numai în măsura în care testatorul nu a înlăturat efectele
nedemnităţii printr-un înscris ulterior ce poate fi testament sau act autentic conform art. 961
NCC.
d) legatarul renunţă la legat. Evident refuzul trebuie să intervină după decesul
testatorului căci altfel ar constitui un pact asupra succesiunii viitoare interzis de lege.
e) legatarul decedează înaintea împlinirii condiţiei suspensive ce afectează legatul
dacă aceasta avea un caracter pur personal. Caducitatea va opera când este sigur că acea condiţie
nu se va mai îndeplini; însă potrivit dreptului comun condiţia va fi socotită îndeplinită dacă
realizarea ei a fost împiedicată cu reacredinţă de către cel obligat la plata legatului moştenitor
legal sau legatar universal ori cu titlu universal;
f) pierirea în întregime a bunului ce formează obiectul legatului cu titlu
particular. Pentru a interveni caducitatea se cere ca pierirea bunului să se fi produs din motive ce
nu ţin de voinţa testatorului în timpul vieţii testatorului sau înaintea împlinirii condiţiei
suspensive ce afectează legatul. Dacă bunul este distrus voluntar de către testator suntem în
prezenţa unei revocări voluntare tacite a legatului. Pe de altă parte dacă bunul piere fortuit abia
după decesul testatorului legatarul a dobândit deja bunul şi deci el fiind proprietar se va pune
după caz fie problema riscului în caz de pierire fortuită fie problema răspunderii în caz de pierire
din culpa vreunei persoane. Evident în cazul unui legat universal ori cu titlu universal pierirea

49
unuia sau mai multor bunuri din universalitate nu atrage caducitatea legatului ci doar micşorarea
emolumentului acestuia.
În afara acestor cazuri de caducitate în literatura juridică veche sa apreciat că ar mai
putea fi considerat drept caz de caducitate a legatelor şi epuizarea prin donaţii a cotităţii
disponibile ipoteză ce atrage în cele din urmă caducitatea legatelor pentru tot ceea ce trece peste
această limită deoarece în limita întregirii rezervei legate sunt lovite de ineficacitate înaintea
reducţiunii donaţiilor.

40. Efectele consecinţele ineficacităţii legatelor

Ineficacitatea legatului din cauza nulităţii revocării caducităţii sau desfiinţării pentru
nerealizarea condiţiei suspensive ori pentru îndeplinirea condiţiei rezolutorii profită
moştenitorilor ale căror drepturi succesorale ar fi fost micşorate sau după caz înlăturate prin
existenţa legatului sau care aveau obligaţia să execute legatul art. 1072 NCC. Este vorba despre
moştenitorul legal legatarul universal legatarul cu titlu universal sau legatarul cu titlu particular
însărcinat să execute legatul în cauză care vor culege întreaga moştenire ori cota parte la care au
vocaţie fără a se mai scădea din aceasta partea sau bunul ori bunurile care ar fi trebuit predate
beneficiarilor legatelor ineficace.
O soluţie similară se aplică şi în cazul legatelor cu sarcină indiferent dacă acestea sunt
legate universale cu titlu universal ori particulare în cazul cărora numai revocarea voluntară
precum şi caducitatea pe motivul pieririi bunului art. 1071 lit. f NCC atrag cu sine şi desfiinţarea
sarcinii. În celelalte cazuri de caducitate precum şi în caz de revocare judecătorească a legatului
pentru neexecutarea sarcinii ori pentru ingratitudine s.n. conform art. 1073 NCC aceste cauze de
ineficacitate ale unui legat stipulat în favoarea unui terţ nu vor afecta şi eficacitatea legatului
sarcină ci moştenitorii care beneficiază de ineficacitatea legatului vor fi obligaţi să execute
legatul sarcină.

41. Dreptul de acrescământ

Prin excepţie de la această regulă firească în cazul unui legat conjunctiv adică atunci
când acelaşi bun este lăsat mai multor legatari fără ca testatorul să arate partea fiecăruia
colegatarii având fiecare vocaţie eventuală la întregul bun art. 1065 alin. 2 NCC prevede că
obiectul legatului va reveni în întregime aceluia dintre colegatari care va veni efectiv la

50
moştenire ori se va împărţi între doi sau mai mulţi dintre colegatari care ar veni împreună la
moştenire fără a se scădea partea cuvenită colegatarului sau colegatarilor care nar voi sau nar
putea să vină la moştenire predecedaţi renunţători incapabili de a primi etc. parte care va face să
crească în mod corespunzător emolumentul legatarilor acceptanţi.
Acest drept de acrescământ sau de adăugire operează de drept şi obligatoriu în
prezenţa următoarelor condiţii:
- să existe mai mulţi legatari;
- legatele lor să privească acelaşi obiect care poate fi chiar şi un dezmembrământ al
dreptului de proprietate conform art. 1065 alin. 3 NCC;
- să existe intenţia testatorului de a conferi fiecăruia dintre legatari o vocaţie
eventuală la întregul obiect iar nu o vocaţie fracţionată. În această privinţă prevederile art. 1065
alin. 1 NCC instituie o prezumţie de caracter conjunctiv al legatului cu titlu particular atunci
când testatorul a lăsat prin acelaşi testament un bun determinat individual sau generic mai multor
legatari cu titlu particular fără a preciza partea fiecăruia;
- unul sau mai mulţi dintre colegatari să nu poată ori să nu vrea să primească
legatul dar cel puţin un legatar să accepte legatul.
Dreptul de acrescământ operează şi asupra sarcinilor în sensul că sarcina care afecta
legatul ineficace va trebui să fie executată în întregime de cei care iau efectiv bunul sau bunurile
legate cu această sarcină.
Dreptul de acrescământ operează identic şi în cazul moştenirii legale partea cuvenită
moştenitorului
nedemn sau renunţător sporind partea celorlalţi comoştenitori acceptanţi.

Secţ. II. Dezmoştenirea moştenitorilor legali

42. Noţiune
Conform art. 1074 NCC dezmoştenirea exheredarea este dispoziţia testamentară prin care
testatorul îi înlătură de la moştenire în tot sau în parte pe unul sau mai mulţi dintre moştenitorii
săi legali rude sau soţ supravieţuitor.
Moştenitorii rezervatari nu pot fi înlăturaţi de la moştenirea rezervei succesorale la care
au dreptul potrivit legii chiar împotriva voinţei lui de cujus; ei pot fi dezmoşteniţi numai de

51
partea din succesiune care depăşeşte rezerva succesorală legală. Ceilalţi moştenitori care nu sunt
rezervatari pot fi dezmoşteniţi fără nici o limită sau restricţie.

43. Feluri
Dezmoştenirea poate fi directă sau indirectă; ea poate fi făcută şi cu titlu de sancţiune.
Dezmoştenirea este directă atunci când testatorul dispune prin testament înlăturarea de la
moştenire a unuia sau mai multor moştenitori legali. Ea se realizează prin declaraţia expresă a
voinţei testatorului de a înlătura de la moştenire pe unul sau unii din moştenitorii legali.
Dezmoştenirea directă poate fi parţială când se înlătură de la moştenire numai unul sau
unii dintre erezi; moştenirea se va cuveni în acest caz celorlalţi moştenitori legali rămaşi după
înlăturarea celor exheredaţi fie ei moştenitori din aceeaşi clasă cu cei exheredaţi fie din clasa
subsecventă dacă toţi moştenitorii din clasa prioritară ar fi fost dezmoşteniţi. Dezmoştenirea
poate fi însă totală înlăturând pe toţi moştenitorii legali; în acest caz moştenirea va reveni
legatarului universal ori legatarilor instituiţi prin testament; dacă testatorul a dispus exheredarea
totală fără a institui niciun legatar această dispoziţie testamentară trebuie interpretată restrictiv
căci nu se poate admite ca patrimoniul defunctului să nu revină nici moştenitorilor legali
exheredaţi şi nici vreunei alte persoane neinstituindu se legatari ceea ce ar echivala cu scoaterea
bunurilor din circuitul juridic; exheredarea tuturor rudelor valorează ca instituire a soţului
supravieţuitor care nui rudă cu testatorul drept unic legatar universal; exheredarea tuturor
moştenitorilor legali deci inclusiv a soţului face ca moştenirea să devină vacantă şi să revină cu
acest titlu unității adimistrativ teritoriale comuna orașul municipiul în temeiul dreptului său de
culege succesiunile rămase vacante.
Dezmoştenirea este indirectă atunci când testatorul instituie unul sau mai mulţi legatari
epuizând prin legate întreaga moştenire sau cel puţin întreaga cotitate disponibilă. În acest caz
dacă legatul unic sau toate legatele ar fi lovite de ineficacitate fiind nule revocate sau caduce
situaţia moştenirii se va rezolva în funcţie de interpretarea voinţei testatorului: când el a înţeles
să exheredeze pe moştenitori sub condiţia eficacităţii legatului iar această condiţie nu se
îndeplineşte dezmoştenirea rămâne fără efect şi se deschide succesiunea legală; când testatorul a
înţeles să înlăture necondiţionat pe toţi moştenitorii legali moştenirea va fi vacantă şi va reveni
statului.

52
 Dezmoştenirea sancţiune este dispoziţia de ultimă voinţă prin care testatorul prevede că
vor fi înlăturaţi de la moştenire aceia dintre moştenitori care vor ataca testamentul cu acţiune în
nulitate. O asemenea dispoziţie este valabilă deşi nu este reglementată expres de lege fiind
dedusă din prevederile art. 1009 alin. 2 NCC. Din economia acestui text de lege rezultă că sunt
ineficace numai acele dezmoşteniri indirecte prin care se urmăreşte să se apere dispoziţii
testamentare contrare normelor imperative ale legii sau contrare bunelor moravuri. Mai precis
potrivit acestui text de lege, este considerată nescrisă dispoziţia testamentară prin care se
prevede dezmoştenirea ca sancţiune pentru încălcarea obligaţiilor de a nu contesta validitatea
unei clauze de inalienabilitate ori de a nu solicita revizuirea condiţiilor sau a sarcinilo sau
pentru contestarea dispoziţiilor din testament care aduc atingere drepturilor moştenitorilor
rezervatari ori sunt contrare ordinii publice sau bunelor moravuri.
Testatorul nu va putea însă utiliza instituţia dezmoştenirii pentru a înlătura comuna oraşul
sau municipiul de la culegerea unei moşteniri rămasă vacantă orice clauză testamentară în acest
sens fiind considerată nescrisă neavând aşadar niciun efect juridic în temeiul art. 1138 teza a II-a
NCC

Secţ. III. Execuţia testamentară

44. Noţiune. Natură juridică
Executarea dispoziţiilor de ultimă voinţă cuprinse în testament este de regulă în sarcina
moştenitorilor legali şi sau a legatarilor universali. Testatorul poate numi una sau mai multe
persoane conferindule împuternicirea necesară executării dispoziţiilor testamentare. Executorul
testamentar poate fi desemnat şi de către un terţ determinat prin testament (art. 1077 alin. 1
NCC).
Ca natură juridică execuţia testamentară este un mandat iar executorul testamentar este un
mandatar De altfel însăşi legea consacră expres natura juridică de mandatar al executorului
testamentar statuând în cuprinsul art. 1082 alin. 2 NCC că executorul testamentar răspunde ca
un mandatar în legătură cu executarea dispoziţiilor testamentare.
Față de mandatarul de drept comun mandatul executorului testamentar prezintă şi unele
particularităţi şi anume:

53
 - executorul testamentar nu poate fi numit decât printrun înscris în formă
testamentară pe când mandatul de drept comun poate fi nu numai scris dar şi verbal sau chiar
tacit;
- mandatul executorului testamentar începe să producă efecte după decesul
testatorului mandantul mai precis de la data acceptării misiunii de către executor prin declaraţie
autentică notarială pe când mandatul obişnuit încetează la moartea mandantului;
- mandatul de executor testamentar dacă este gratuit poate fi încredinţat şi unei
persoane incapabile de a primi legate sau donaţii dacă această persoană are capacitatea de
exerciţiu deplină;
- atribuţiile executorului testamentar sunt stabilite de lege în timp ce atribuţiile
mandatarului obişnuit sunt stabilite de mandant;

45. Funcţia şi puterile executorului testamentar

Funcţia executorului testamentar este de a administra patrimoniul succesoral pe o
perioadă de cel mult doi ani socotiţi de la data deschiderii moştenirii în scopul aducerii la
îndeplinire întocmai a dispoziţiilor testamentare atât a celor referitoare la bunuri cât şi a celor
referitoare la înmormântare la monumentul funerar la distrugerea hârtiilor intime ale defunctului
etc.).
Având în vedere importanţa misiunii legea fixează o incapacitate specială statuând în
cuprinsul art. 1078 NCC că persoana lipsită de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de
exerciţiu restrânsă nu poate fi executor testamentar. În tăcerea legii apreciem se va aprecia
capacitatea executorului testamentar desemnat în raport de data deschiderii succesiunii, deoarece
acesta este momentul la care testamentul îşi produce efectele juridice.
Dreptul executorului testamentar de administrare al patrimoniului succesoral există în
virtutea legii art. 1079 alin. 1 NCC chiar dacă testatorul nu ia conferit în mod expres acest drept.
Cu toate acestea prin testament dreptul de administrare al executorului judecătoresc poate fi
restrâns de către testator numai la o parte din patrimoniul succesoral sau la un termen mai scurt
art. 1079 alin. 2 NCC.
Conform art. 1080 NCC în afara dreptului generic de a administra patrimoniul succesoral
executorul testamentar mai are o serie de puteri asupra patrimoniului administrat putând săvârşi
în îndeplinirea misiunii sale următoarele categorii de acte:

54
 a) să ceară în condiţiile legii punerea sigiliilor dacă printre moştenitori sunt şi minori
persoane puse sub interdicţie judecătorească sau dispărute;
b) să stăruie în realizarea inventarului bunurilor moştenirii în prezenţa sau cu citarea
moştenitorilor;
c) să ceară instanţei să încuviinţeze vânzarea bunurilor în lipsă de sume suficiente
pentru executarea legatelor. Instanţa va putea încuviinţa vânzarea imobilelor succesorale numai
dacă nu există moştenitori rezervatari;
d) să depună diligenţe pentru executarea testamentului iar în caz de contestaţie
pentru a apăra validitatea sa;
e) să plătească datoriile moştenirii dacă a fost împuternicit în acest sens prin
testament. În lipsa unei asemenea împuterniciri executorul testamentar va putea achita datoriile
numai cu încuviinţarea instanţei;
f) să încaseze creanţele moştenirii.
De asemenea executorul testamentar poate să procedeze şi la partajarea bunurilor
moştenirii dacă testatorul a dispus în acest sens prin testament. Cu toate acestea partajul produce
efecte numai dacă proiectul prezentat de către executor este aprobat de toţi moştenitorii.
Puterile executorului judecătoresc nu pot fi transmise, nici prin acte între vii şi nici mortis
causa, cu excepţia obligaţiei de a da socoteală ce este transmisibilă moştenitorilor. Cu toate
acestea, atunci când misiunea aducerii la îndeplinire a dispoziţiilor unui testament a fost
încredinţată unui executor testamentar, în considerarea funcţiei sale (iar nu a persoanei sale),
misiunea executării testamentului poate fi continuată de către persoana care preia acea funcţie
(art. 1081 alin. 2 NCC).
Executorul testamentar răspunde de îndeplinirea obligaţiilor sale ca orice mandatar art.
1082 alin. 2 NCC. La sfârşitul fiecărui an şi la încetarea misiunii sale executorul testamentar este
obligat să dea socoteală pentru gestiunea sa chiar dacă nu există moştenitori rezervatari această
obligaţie fiind transmisibilă moştenitorilor executorului în caz de deces a acestuia din urmă.
Dacă au fost desemnaţi mai mulţi executori testamentari răspunderea acestora este
solidară cu excepţia cazului în care testatorul lea împărţit atribuţiile şi fiecare dintre ei sa limitat
la misiunea încredinţată art. 1082 alin. 3 NCC.
Durata execuţiunii testamentare este stabilită de testator dar nu poate depăşi 2 ani art.
1079 NCC executorul testamentar fiind obligat să aducă la îndeplinire misiunea încredinţată în

55
acest termen. Cu toate acestea pentru motive temeinice legea permite instanţei de judecată să
prelungească termenul de 2 ani prin acordarea unor termene succesive de câte un an art. 1079
alin. 3 NCC.
Încetarea funcţiei executorului testamentar are loc potrivit art. 1085 NCC în una din
următoarele situaţii:
a) prin îndeplinirea sau imposibilitatea aducerii la îndeplinire a misiunii primite;
b) prin renunţare în forma unei declaraţii autentice notariale;
c) prin decesul executorului testamentar;
d) prin punerea sub interdicţie judecătorească a executorului testamentar;
e) prin revocarea de către instanţă a executorului testamentar care nu îşi îndeplineşte
misiunea ori o îndeplineşte în mod necorespunzător;
f) prin expirarea termenului în care se exercită dreptul de administrare afară de cazul
în care instanţa decide prelungirea termenului.

Cap. IV. Limitele dreptului de a dispune cu titlu gratuit de bunurile care vor alcătui
moştenirea dispunătorului

46. Enunţare
În principiu orice persoană poate dispune liber de bunurile sale pentru timpul cât nu va
mai fi în viaţă. În doctrină sa apreciat că legea consacră principiul libertăţii testamentare, în
sensul că orice persoană fizică capabilă poate dispune de patrimoniul său.
Această posibilitate este însă îngrădită pentru diverse motive în anumite limite:
- se poate dispune pentru cauză de moarte numai prin acte juridice revocabile
legate cuprinse întrun testament; această normă asigură posibilitatea persoanei de a dispune cum
doreşte de bunurile sale până în ultima clipă a vieţii; dar o persoană nu poate dispune mortis
causa prin contracte care sunt irevocabile – conform art. 1270alin. 2 NCC legea interzicând
expres pactele asupra succesiunilor viitoare nedeschise – art. 956 NCC;
- prin dispoziţii cu titlu gratuit nu se poate încălca dreptul anumitor moştenitori la
rezerva
succesorală putânduse dispune doar de partea din moştenire numită cotitate disponibilă.

56
47. Interzicerea pactelor asupra unei succesiuni viitoare
Întrucât se poate dispune mortis causa numai prin acte revocabile dacă prin lege nu se
prevede în mod expres altfel sunt lovite de nulitate absolută actele juridice având ca obiect
drepturi eventuale asupra unei moşteniri nedeschise încă precum şi actele prin care se acceptă
moştenirea sau se renunţă la aceasta, înainte de deschiderea ei, ori actele prin care se înstrăinează
sau se promite înstrăinarea unor drepturi care sar putea dobândi la deschiderea moştenirii art. 956
NCC. Pentru a funcţiona interdicţia se cere:
- să existe un act juridic unilateral sau o convenţie de ex. un act unilateral
irevocabil de acceptare sau renunţare la moştenire ori o convenţie de înstrăinare a unui drept în
considerarea dobândirii lui viitoare prin moştenire;
- obiectul convenţiei actului să fie o succesiune nedeschisă ori o parte sau un bun
singular din acea moştenire. Valabilitatea actului juridic se apreciază aşadar în raport de data
deschiderii succesiunii.
- drepturile care se dobândesc ori la care se renunţă să fie drepturi succesorale
eventuale orice drept succesoral este eventual până în clipa morţii lui de cujus o simplă
expectativă, iar nu un drept născut şi actual.
Prin excepţie art. 1939 NCC în materia contractului de societate recunoaşte ca valabilă
convenţia prin care asociaţii se înţeleg ca societatea să continue cu moştenitorii în cazul morţii
unuia dintre asociaţi. Valabilitatea unei asemenea convenţii este recunoscută şi prin art. 230 alin.
1 din Legea societăţilor comerciale nr. 31/1990republicată, cu modificările ulterioare.
- actul să nu facă parte dintre cele care cu titlu de excepţie sunt permise de lege
cum este de exemplu împărţeala de ascendent realizată prin act juridic inter vivos dacă sau
respectat condiţiile de fond şi de formă prevăzute de art. 1160-1162 NCC.
Interdicţia pactelor asupra succesiunilor viitoare este sancţionată cu nulitatea absolută a
convenţiilor
încheiate sancţiune expres prevăzută de textul de lege cuprins în art. 956 NCC.

48. Acte juridice permise de lege având ca obiect succesiuni viitoare nedeschise
Aşa cum rezultă din conţinutul art. 956 NCC actele juridice asupra unor succesiuni
viitoare sunt interzise dacă prin lege nu se prevede altfel.

57
 Prin excepţie aşadar prin dispoziţii exprese ale legii sunt permise următoarele categorii de
acte juridice privitoare la succesiuni viitoare nedeschise la momentul întocmirii lor respectiv:
substituţiile fideicomisare liberalităţile reziduale dublul legat condiţional fideicomisul fără
obligaţie şi substituţia vulgară.
A. Substituţia fideicomisară
Conform art. 993 NCC Dispoziţia prin care o persoană denumită instituit este
însărcinată să administreze bunul sau bunurile care constituie obiectul liberalităţii şi să le
transmită unui terţ denumit substituit desemnat de dispunător nu produce efecte decât în cazul în
care este permisă de lege.
În actuala reglementare o astfel de dispoziţie este permisă numai atunci când îmbracă
forma unei substituţii fideicomisare permisă de lege în cazul liberalităţilor donaţii sau legate sub
forma unei sarcini care grevează liberalitatea respectivă şi care constă în obligaţia instituitului
donatar sau legatar de a administra bunurile ce constituie obiectul liberalităţii şi de a le
transmite la decesul său substituitului desemnat de dispunător art. 994 alin. 1 NCC.
Este interzisă liberalitatea prin care donatorul testatorul dispune de patrimoniul său în
favoarea a doi gratificaţi succesivi dacă obligaţia primului gratificat este de a administra şi
transmite încă în timpul vieţii sale bunurile primite substituitului.
Este permisă însă substituţia fideicomisară al cărei element de diferenţiere este că dreptul
substituitului se naşte la decesul instituitului, iar nu în timpul vieţii acestuia din urmă.
Ceea ce caracterizează substituţia fideicomisară este că prin intermediul acestui procedeu
juridic testatorul dispune atât pentru propriai moarte cât şi pentru moartea instituitului stabilind
ordinea succesorală a bunurilor sale nu numai pentru momentul propriului său deces ci şi pentru
un moment ulterior respectiv momentul decesului primului gratificat instituitul. Din acest motiv
substituţiile fideicomisare au fost interzise sub imperiul vechii reglementări civile
considerânduse inacceptabil ca o persoană să dispună nu numai de patrimoniul său cu titlu gratuit
ci şi de patrimoniul altuia a instituitului.
Pentru existenţa unei substituţii fideicomisare a cărei valabilitate este recunoscută de lege
trebuie să fie îndeplinite următoarele condiţii:
- existenţa unui dispunător şi doi legatari succesivi: instituitul şi substituitul;
- dispunătorul testatorul să fi făcut două liberalităţi, prin care să dispună de acelaşi
obiect în favoarea celor doi beneficiari diferiţi legatele urmând a se executa succesiv; nu există

58
substituţie fideicomisară dacă se lasă unei persoane uzufructul şi altei persoane nuda proprietate
a aceluiaşi bun căci sunt obiecte diferite şi legatele se execută concomitent;
- instituitul să fie obligat de dispunător să administreze bunul bunurile primit şi săl
transmită la moartea sa substituitului indisponibilizând astfel bunul bunurile sau universalitatea
în mâinile instituitului; - dreptul substituitului să se nască la moartea instituitului.
Potrivit art. 994 alin. 2 NCC instituitului i se aplică în mod corespunzător dispoziţiile
NCC referitoare la fiduciar art. 773-791 NCC.
Incapacităţile de a dispune se apreciază în raport cu dispunătorul, iar cele de a primi în raport cu
instituitul şi substituitul.
Pe de altă parte din economia art. 996 alin. 3 NCC substituţia fideicomisară poate fi
numai unică în sensul că poate fi stabilit un singur substituit de către dispunător cu excepţia
cazului în care dispunătorul instituie un substituit alternativ al cărui drept să se nască numai în
caz de incapacitate al substituitului principal ori a refuzului acestuia de a primi legatul. Acest text
de lege stipulează că la rândul său substituitul nu poate fi supus obligaţiei de administrare şi de
transmitere a bunurilor. În aprecierea noastră textul comportă unele discuţii. Norma sus
menţionată interzice doar ca acelaşi dispunător să instituie succesiv mai mulţi instituiţi şi
substituiţi iar unii dintre ei să cumuleze aceste calităţi ca efect al voinţei dispunătorului. În
privinţa efectelor substituţiei fideicomisară art. 995 alin. 1 NCC prevede că sarcina prevăzută la
art. 994 produce efecte numai cu privire la bunurile care au constituit obiectul liberalităţii şi care
la data decesului instituitului pot fi identificate şi se află în patrimoniul său. Atunci când
liberalitatea are ca obiect valori mobiliare sarcina produce efecte şi asupra valorilor mobiliare pe
care le înlocuiesc.
Dacă liberalitatea are ca obiect drepturi supuse formalităţilor de publicitate sarcina
trebuie să respecte aceleaşi formalităţi iar în cazul imobilelor sarcina este supusă notării în cartea
funciară.
Drepturile substituitului se nasc la moartea instituitului însă substituitul dobândeşte
bunurile care constituie obiectul liberalităţii ca efect al voinţei dispunătorului art. 996 NCC.
În vederea executării sarcinii dispunătorul poate impune instituitului constituirea de
garanţii şi încheierea unor contracte de asigurare art. 997 NCC.
Oferta de donaţie făcută substituitului poate fi acceptată de acesta şi după decesul
dispunătorului art. 999 NCC. Logica textului are în vedere faptul că donaţia se încheie iniţial

59
între dispunător şi instituit, drepturile substituitului urmând a lua naştere abia la decesul
instituitului.
Atunci când substituitul predecedează instituitului sau renunţă la beneficiul liberalităţii,
bunul revine instituitului, cu excepţia cazului în care sa prevăzut că bunul va fi cules de
moştenitorii substituitului ori a fost desemnat un al doilea substituit art. 1000 NCC.
B. Liberalităţile reziduale legatul rămăşiţei
Spre deosebire de substituţiile fideicomisare, care impun instituitului administrarea şi
transmiterea bunului sau bunurilor ce au făcut obiectul liberalităţii către substituit legatul
rămăşiţei de eoquodresiduo sau de eoquodsupererit a fost definit ca fiind o liberalitate prin care
gratificatul instituit avea obligaţia de a transmite substituitului desemnat de dispunător doar ceea
ce va mai exista la data morţii sale din bunurile primite de la dispunător. Tocmai datorită
conţinutului obligaţiei sale, legatul rămăşiţei a mai fost cunoscut în doctrină şi ca fideicomis fără
inalienabilitate.
Plecând de la definiţia doctrinară împrumutată din doctrina şi legislaţia altor state
europene, art. 1001 NCC prevede că dispunătorul poate stipula ca substituitul să fie gratificat
cu ceea ce rămâne, la data decesului instituitului, din donaţiile sau legatele făcute în favoarea
acestuia din urmă.
Diferenţa de tratament dintre instituitul din cadrul substituţiei fideicomisare şi cel din
cadrul unei liberalităţi reziduale este conferită de art. 1002 NCC care prevede că liberalitatea
reziduală nu îl împiedică pe instituit să încheie acte cu titlu oneros şi nici să reţină bunurile ori
sumele obţinute în urma încheierii acestora. Altfel spus instituitul poate înstrăina cu titlu oneros
toate bunurile primite prin donaţie sau legat de la dispunător şi să dispună după bunul plac de
banii sau echivalentul astfel obţinut fără ca întro asemenea ipoteză să se situeze în afara
exigenţelor legii deşi la decesul său nu va putea în mod obiectiv să lase substituitului niciunul din
bunurile primite de la defunctul dispunător. În sprijinul acestei concluzii vin şi prevederile art.
1004 NCC conform cărora instituitul se bucură de independenţă patrimonială în virtutea căreia
nu este ţinut să dea socoteală nici dispunătorului şi nici moştenitorilor acestuia în legătură cu
actele juridice cu titlu oneros încheiate cu privire la bunurile primite şi nici cu privire la
eventualele sume de bani obţinute din valorificarea înstrăinarea acestora.
Instituitul nu poate însă dispune prin testament de bunurile care au constituit obiectul
unei liberalităţi reziduale art. 1003 NCC. Este vorba desigur de interdicţia de a dispune cu titlu

60
gratuit mortis causa de aceste bunuri, în favoarea unui alt legatar decât substituitul desemnat de
dispunătorul iniţial.
Legea nu interzice însă instituitului în mod expres încheierea de donaţii cu privire la
aceste bunuri primite de la dispunător. Cu toate acestea conform art 1003 alin 2 NCC
dispunătorul poate limita drepturile instituitului de a dispune de bunurile cu care a fost gratificat
exclusiv prin acte juridice cu titlu oneros interzicândui acestuia prin chiar actul de liberalitate să
dispună de bunuri prin donaţie. Întro asemenea ipoteză libertatea contractuală a instituitului cu
privire la bunurile cu care a fost gratificat se va rezuma exclusiv la actele cu titlu oneros. Această
interdicţie nu va fi operantă atunci când instituitul este moştenitor rezervatar al dispunătorului
situaţie în care el va păstra posibilitatea de a dispune prin acte între vii sau pentru cauză de
moarte de bunurile care au constituit obiectul donaţiilor imputate asupra rezervei sale succesorale
art. 1003 alin. 2 teza finală.
Legatul rămăşiţei este supus aceloraşi reguli ca şi substituţia fideicomisară în ceea ce
priveşte: constituirea de garanţii de către instituit; acceptarea ofertei de donaţie de către substituit
chiar şi după decesul dispunătorului; reglementarea destinaţiei liberalităţii în caz de predeces al
substituitului; dobândirea de către substituit a bunurilor ca efect al voinţei dispunătorului, ori cele
referitoare la publicitatea sarcinii impusă instituitului şi a bunurilor asupra cărora îşi produce
efectele.

C. Dublul legat condiţional

Din punct de vedere tehnic dublul legat condiţional sau legatul alternativ reprezintă o
dispoziţie a testatorului prin care acesta face două liberalităţi având acelaşi obiect sub aceeaşi
condiţie care însă este rezolutorie pentru un legatar instituitul şi suspensivă pentru celălalt
substituitul. De exemplu testatorul lasă un bun legatarului A sub condiţia rezolutorie ca A să
moară fără a avea copii şi sub aceeaşi condiţie de data aceasta suspensivă – lasă acelaşi bun lui
B. Dacă instituitul A decedează fără a avea copii prin efectul împlinirii condiţiei, primul legat se
rezoluţionează, iar legatarul B va dobândi bunul în temeiul voinţei aceluiaşi dispunător.
D. Fideicomisul fără obligaţie
Fideicomisul fără obligaţie reprezintă o liberalitate făcută în favoarea gratificatului fără
obligaţia acestuia de a conserva sau administra bunurile primite şi de a le transmite la momentul

61
decesului său către un alt legatar desemnat tot de dispunător. În cadrul acestui procedeu
dispunătorul adresează doar o rugăminte o dorinţă legatarului de a gratifica o altă persoană la
momentul decesului său numai dacă bunurile transmise vor mai exista la moartea sa.
E. Substituţia vulgară ordinară
Prin substituţie vulgară înţelegem o dispoziţie cuprinsă în testament, prin care
dispunătorul desemnează în mod subsidiar un al doilea gratificat pentru cazul când primul
gratificat nu ar putea sau nu ar voi să primească bunurile lăsate.
Valabilitatea unei astfel de operaţiuni juridice este recunoscută în mod implicit de
prevederile art. 1000 NCC, conform cărora atunci când substituitul predecedează instituitului
sau renunţă la beneficiul liberalităţii bunul revine instituitului cu excepţia cazului în care sa
prevăzut că bunul va fi cules de moştenitorii substituitului ori a fost desemnat un al doilea
substituit.
Substituţia vulgară reprezintă în realitate o măsură de prevedere a dispunătorului pentru
cazul în care legatul ar deveni ineficace caduc fiind considerată valabilă chiar şi sub imperiul
CCA deoarece:
- cele două liberalităţi nu sunt succesive ci alternative primul legat fiind pur şi
simplu iar al doilea sub condiţia suspensivă a ineficacităţii celui dintâi. Dacă primul legatar
acceptă legatul dreptul celui indicat subsidiar nici nu se mai naşte. Dimpotrivă dacă primul legat
este caduc se naşte dreptul legatarului subsecvent ca efect al împlinirii condiţiei suspensive de
care atârna naşterea valabilă a dreptului său.
- indiferent care dintre gratificaţi beneficiază de liberalitate bunul nu este scos din
circuitul civil;
- întrucât dreptul substituitului se naşte la momentul deschiderii succesiunii
dispunătorului, ca efect al caducităţii legatului principal pur şi simplu dispoziţia nu reprezintă
stabilirea unei ordini succesorale.

49. Interdicţia actelor juridice cu titlu gratuit care ar încălca rezerva succesorală
Pentru a asigura cel puţin o parte din moştenire anumitor moştenitori cei mai apropiaţi de defunct
legiuitorul a instituit în favoarea acestora dreptul la aşa numita rezervă succesorală şi a interzis
celui ce lasă moştenirea să dispună cu titlu gratuit de acea parte a averii sale care trebuie să
rămână moştenitorilor rezervatari; el poate dispune însă cu titlu oneros de toate bunurile sale iar

62
cu titlu gratuit numai de cotaparte ce depăşeşte rezerva succesorală adică de cotitatea disponibilă
aşa cum se va vedea în capitolul următor.

Cap. V. Rezerva succesorală

§ 1. Noţiune şi caractere juridice

50. Noţiune
Conform art. 1086 NCC Rezerva succesorală este partea din bunurile moştenirii la care
moştenitorii rezervatari au dreptul în virtutea legii chiar împotriva voinţei defunctului
manifestată prin liberalităţi ori dezmoşteniri.
Definiţia NCC surprinde o trăsătură esenţială a rezervei succesorale respectiv că
moştenitorii au dreptul la o parte din bunurile moştenirii în materialitatea lor iar nu doar la un
echivalent valoric reprezentând cota lor de rezervă stabilită prin raportare la activul net al
patrimoniului succesoral.
Prin reglementarea rezervei legiuitorul apără moştenitorii rezervatari descendenţii părinţii
şi soţul supravieţuitor al defunctului împotriva donaţiilor şi legatelor testamentare făcute de
defunct asigurândule primirea acel puţin unei părţi din moştenirea ce li se cuvine potrivit legii
chiar împotriva voinţei tacite sau exprese a lui de cujus.
Astfel în toate cazurile în care o persoană are moştenitori rezervatari averea acestei
persoane se împarte teoretic în două părţi valorice distincte: rezerva de care persoana în cauză nu
poate dispune cu titlu gratuit în favoarea altor persoane căci această parte trebuie să rămână
moştenitorilor rezervatari şi cotitatea disponibilă de care persoana respectivă poate dispune cu
titlu gratuit în mod liber donândo sau testândo cui doreşte. Actele cu titlu gratuit prin care el ar
dispune şi de rezervă sau de o parte din ea sunt supuse reducţiunii putând fi - la cererea
moştenitorilor rezervatari - desfiinţate în tot sau în parte cu consecinţa revenirii bunurilor
respective în masa succesorală în măsura necesară întregirii rezervei.
Cotitatea disponibilă este aşadar acea parte din bunurile moştenirii care nu este rezervată
prin lege şi de care defunctul putea dispune în mod neîngrădit prin liberalităţi (art. 1089 NCC).

63
51. Caracterele juridice ale rezervei succesorale
Caracterele juridice ale rezervei succesorale se exprimă în faptul că rezerva este o parte a
moştenirii şi că ea este relativ şi parţial indisponibilă fiind sustrasă actelor de dispoziţie cu titlu
gratuit inter vivos sau mortis causa ale lui de cujus.
A. Rezerva este o parte a moştenirii care se cuvine şi care trebuie să rămână
moştenitorilor rezervatari chiar împotriva voinţei celui ce lasă moştenirea. Ea nu este socotită în
dreptul nostru ca o cotă parte din bunurile efectiv rămase la data morţii lui de cujus ci ca o cotă
parte din bunurile care ar fi rămas la data morţii lui dacă de cujus n-ar fi făcut liberalităţi inter
vivossaumortis causa. Consecinţele faptului că rezerva este o parte din moştenire:
a) Rezerva poate fi pretinsă numai de moştenitorii rezervatari care au vocaţie
chemare şi care vin efectiv la moştenire;
b) Moştenitorii rezervatari nu pot face acte de acceptare sau de renunţare la
rezervă înainte de moartea lui de cujus adică atâta timp cât moştenirea nu sa deschis căci
asemenea acte ar constitui pacte interzise asupra unei succesiuni viitoare fiind lovite de nulitate;
c) Rezerva este colectivă globală reprezentând o masă de bunuri cuvenite prin lege
unui grup de moştenitori. Numai soţul supravieţuitor are o rezervă atribuită de lege în mod
individual;
d) Moştenitorii rezervatari au dreptul la rezervă în natură ei fiind din chiar
momentul deschiderii succesiunii proprietari asupra rezervei şi nu doar creditori ai moştenirii
pentru valoarea acesteia aşa încât ei nu pot fi siliţi să se mulţumească cu valoarea părţii rezervate
lor din moştenire ci pot pretinde predarea bunurilor în natură;
e) fiind o parte din moştenirea cuvenită rezervatarului ca moştenitor legal abintestat
rezerva succesorală nu poate fi în niciun caz mai mare decât cota parte ce iar reveni din
moştenire potrivit legii în funcţie de clasa de moştenitori şi de numărul comoştenitorilor chemaţi
împreună cu el la moştenire ci poate fi cel mult egală cu aceasta.
B. Rezerva succesorală este indisponibilă adică cel ce lasă moştenirea nu poate dispune
cu titlu gratuit de partea din moştenire care constituie rezerva succesorală. Indisponibilitatea
rezervei este însă relativă interdicţia de a dispune există numai în prezenţa moştenitorilor
rezervatari şi parţială căci priveşte numai rezerva nu şi cotitatea disponibilă şi opreşte numai
actele cu titlu gratuit nu şi cele cu titlu oneros.

64
 Aşadar moştenitorii rezervatari nu pot fi dezmoşteniţi nici indirect prin acte cu titlu gratuit
asupra bunurilor dispunătorului şi nici direct prin dispoziţie expresă de înlăturare de la moştenire
căci rezerva constituie o parte a moştenirii pe care legea o deferă imperativ moştenitorilor
rezervatari fără a ţine socoteală de voinţa liberală a defunctului.

§ 2. Moştenitorii rezervatari şi întinderea rezervei

52. Moştenitorii rezervatari

Potrivit art. 1087 NCC sunt moştenitori rezervatari: soţul supravieţuitor descendenţii şi
ascendenţii privilegiaţi ai defunctului.
Întinderea rezervei succesorale este reglementată de art. 1088 NCC conform căruia
rezerva succesorală a fiecărui moştenitor rezervatar este de jumătate din cota succesorală care în
absenţa liberalităţilor i sar fi cuvenit ca moştenitor legal.

53. Rezerva descendenţilor

Din coroborarea dispoziţiilor art. 1088 cu art. 975 NCC, se poate concluziona că rezerva
descendenţilor indiferent de numărul lor este de:
- 1/2 din moştenire dacă ei sunt singurii moştenitori legali care vin la moştenirea defunctului;
- 3/8 din moştenire dacă vin la succesiune împreună cu soţul supravieţuitor.
Beneficiază de această rezervă descendenţii de orice grad: copii nepoţi strănepoţi etc.
indiferent că vin la moştenire în nume propriu sau prin reprezentare şi indiferent dacă sunt copii
din căsătorie din afara căsătoriei ori din înfiere.
Dacă vin la moştenire descendenţii de gradul II III sau IV ori de câte ori ei vin la
moştenire prin reprezentare întrucât toţi descendenţii de gradul I ar fi predecedaţi rezerva
acestor descendenţi nu se calculează pe capete deci nu se împarte la numărul total de nepoţi ci se
împarte la numărul fiilor defunctului din care descind aceşti nepoţi adică se împarte pe tulpini
art. 975 alin. 4 NCC. Dacă însă descendenţii de gradul II III sau IV nu vin la moştenire prin
reprezentare ci în nume propriu întrucât singurul sau toţi descendenţii lui de cujus de gradul I ar
fi renunţători atunci rezerva lor le va fi împărţită pe capete în părţi egale urmând ca numai în
cazul în care unul dintre descendenţii de acelaşi grad ar fi predecedat partea cuvenită acestuia să

65
fie considerată o tulpină şi să se împartă între cei ce-l reprezintă. Întinderea rezervei
descendenţilor va rămâne aceeaşi indiferent de numărul de copii lăsaţi de defunct şi indiferent de
numărul total de nepoţi sau strănepoţi care o culeg.

54. Rezerva părinţilor

Rezerva părinţilor fie din căsătorie fie din afara căsătoriei sau din înfiere care sunt
chemaţi la moştenire numai atunci când defunctul nu a lăsat descendenţi direcţi este o cotă fixă
de 1/2 dintro cotă variabilă ce diferă după cum la moştenire vine un singur părinte ori mai mulţi
respectiv după cum ascendenţii vin singuri fără concursul altor moştenitori legali ori în concurs
cu colateralii privilegiaţi din aceeaşi clasă şi sau cu soţul supravieţuitor.
Prin urmare:
- dacă ascendenţii privilegiaţi vin la moştenire singuri fără concursul altui
moştenitor legal rezerva lor succesorală va fi de 1/2 din întreaga moştenire indiferent dacă
doar unul sau ambii părinţi acceptă moştenirea;
- dacă ascendenţii privilegiaţi vin la moştenire în concurs cu soţul
supravieţuitor rezerva lor succesorală va fi de 1/4 din moştenire indiferent de numărul lor;
- dacă vin la moştenire numai cu colateralii privilegiaţi în ipoteza unui singur
părinte moştenitor acesta va avea dreptul la o rezervă succesorală în cotă de 1/8 din
moştenire 1/2 din 1/4 în timp ce dacă la moştenire vin doi sau mai mulţi părinţi acceptanţi
rezerva acestora globală va fi de 1/4 (1/2 din 1/2) şi se va împărţi în părţi egale în funcţie de
numărul lor.
- dacă ascendenţii privilegiaţi vin la succesiune în concurs atât cu colateralii
privilegiaţi cât şi cu soţul supravieţuitor atunci rezerva acestora va fi de:
- 1/12 din moştenire (1/2 din 1/6) dacă la succesiune vine un singur părinte;
- - 1/6 din moştenire (1/2 din 2/6) dacă la succesiune vin mai mulţi părinţi.
La calculul rezervei succesorale se vor avea în vedere numai persoanele care vin efectiv
la moştenire adică numai ascendenţii colateralii şi soţul supravieţuitor care acceptă în termen
succesiunea şi doresc să participe la dezbaterea succesorală a patrimoniului defunctului. Nu vor
fi luaţi în considerare nerezervatarii dezmoşteniţi nici succesibilii ascendenţi/colaterali
privilegiaţi sau soţul supravieţuitor care sunt predecedaţi şi nu au capacitate succesorală nici cei
renunţători şi nici cei nedemni faţă de defunct şi care nu au fost iertaţi expres de acesta.

66
 Aşa fiind când la moştenire vine un singur părinte acesta va culege cota sa parte din
moştenire cu titlu de rezervă succesorală în funcţiile de distincţiile făcute mai sus. Dacă la
moştenire vin doi sau mai mulţi părinţi adică inclusiv adoptatorii cu efecte restrânse aceştia vor
culege cota globală şi colectivă pe care leo atribuie legea cu titlu de rezervă succesorală pe care o
vor împărţi în părţi egale în funcţie de numărul lor.

55. Rezerva soţului supravieţuitor

Coroborând dispoziţiile art. 1088 cu art. 972 NCC rezerva soţului supravieţuitor este de
1/2-a parte jumătate din cota de succesiune la care este îndreptăţit ca moştenitor legal adică:
- 1/8 din moştenire, când soţul vine în concurs cu descendenţii defunctului prin
moştenire legală în acest caz i sar cuveni 1/4; jumătate din aceasta adică 1/8 este rezerva sa
succesorală;
- - 1/6 din moştenire, când soţul vine în concurs atât cu părinţi, cât şi cu fraţi
ai defunctului jumătate din 1/3;
- 1/4 din moştenire în concurs numai cu părinţii sau numai cu fraţii
defunctului jumătate din 1/2;
- 3/8 din moştenire în concurs cu moştenitori din clasa a III-a sau a IV-a
ascendenţi ordinari sau colaterali ordinari;
- - 1/2 din moştenire când soţul vine singur în lipsa oricăror moştenitori din
cele patru clase.
În toate cazurile e vorba de jumătate din cota cuvenită soţului în raport de moştenitorii cu
care vine efectiv la moştenire fără a se ţine seama de succesibilii nedemni renunţători sau
dezmoşteniţi prin liberalităţile făcute de decujus.
Aşadar rezerva soţului supravieţuitor se particularizează prin faptul că:
- se calculează distinct individual, iar nu global sau colectiv ca la ceilalţi
moştenitori rezervatari;
- soţul are drept la rezervă succesorală numai cu privire la partea lui de moştenitor
legal dar nu are rezervă cu privire la bunurile aparţinând gospodăriei casnice de care defunctul
putea dispune dacă - valoric - rezerva soţului nu ar fi atinsă.

67
 Rezerva soţului supravieţuitor - când vine în concurs cu alţi moştenitori care sunt şi ei
rezervatari adică cu descendenţii sau cu părinţii defunctului - se impută asupra cotităţii
disponibile deci ea nu micşorează rezerva celorlalţi moştenitori.

56. Cotitatea disponibilă specială a soţului supravieţuitor în concurs cu copiii dintr-

o căsătorie anterioară a defunctului
Conform art. 1090 alin. 1 NCC Liberalităţile neraportabile făcute soţului supravieţuitor
care vine la moştenire în concurs cu alţi descendenţi decât cei comuni lor nu pot depăşi un sfert
din moştenire şi nici partea descendentului care a primit cel mai puţin.
Dacă defunctul nu a dispus prin liberalităţi de diferenţa dintre cotitatea disponibilă
stabilită potrivit art. 1089 şi cotitatea disponibilă specială atunci această diferenţă revine
descendenţilor.
Cele două reguli menţionate mai sus sunt pe deplin incidente şi în ipoteza în care
descendentul menţionat a fost dezmoştenit direct iar de această dezmoştenire ar beneficia soţul
supravieţuitor.
Prin urmare soţul supravieţuitor din ultima căsătorie a defunctului dacă vine în concurs cu
unul sau mai mulţi copii dintro căsătorie anterioară a defunctului ori din afara căsătoriei nu poate
fi gratificat de către soţul său cu o valoare în limitele cotităţii disponibile obişnuite ci numai în
limitele unei cotităţi disponibile speciale care - fără a putea depăşi un sfert din moştenire - nu
poate fi mai mare decât partea de moştenire a copilului care a luat cel mai puţin. Sunt ocrotiţi
astfel atât copiii din căsătoria anterioară a defunctului cât şi cei din căsătoria actuală care vor
profita deopotrivă de partea din cotitatea disponibilă ordinară care ar depăşi cotitatea disponibilă
specială.
Pe de altă parte trebuie precizat că sunt limitate la această cotitate disponibilă specială nu
numai donaţiile dar şi legatele testamentare pe care soţul recăsătorit lear face noului său soţ în
considerarea acestei calităţi adică atât donaţiile şi legatele făcute în timpul căsătoriei cât şi
donaţiile făcute anterior dar în vederea căsătoriei.
Calculul cotităţii disponibile speciale a soţului în concurs cu copii dintro căsătorie
anterioară se face împărţind valoarea moştenirii la o cifră reprezentând numărul copiilor care vin
la moştenire plus 1 soţul iar dacă rezultatul depăşeşte un sfert din moştenire cotitatea disponibilă

68
de care poate beneficia prin donaţii sau legate soţul actual se reduce la suma ce reprezintă acest
sfert diferenţa profitând copiilor.
Liberalităţile donaţii sau legate care depăşesc această cotitate disponibilă sunt supuse
reducţiunii. Donaţiile deghizate şi cele făcute prin persoană interpusă sunt însă nule în temeiul
dispoziţiilor art. 1033 NCC care instituie o prezumţie legală relativă de interpunere de persoane
pentru donaţiile făcute unei rude ale soţului donatar la a cărei moştenire acesta ar avea vocaţie
în momentul donaţiei şi care nu a rezultat din căsătoria cu donatorul.
Liberalităţile făcute de defunct unor terţe persoane nu pot depăşi împreună cu
liberalităţile făcute soţului supravieţuitor cotitatea disponibilă ordinară. Deci cotitatea
disponibilă specială a soţului supravieţuitor se impută asupra cotităţii disponibile ordinare şi nu
asupra rezervei copiilor care nu poate fi ştirbită.
Tot asupra cotităţii disponibile ordinare se impută şi partea succesorală legală a soţului
supravieţuitor moştenitor rezervatar în sensul că el poate cumula partea sa legală de moştenire
rezerva sa cu liberalităţile făcute lui în limita cotităţii disponibile speciale cu condiţia ca
împreună acestea cota legală plus liberalităţile să nu depăşească cotitatea disponibilă ordinară
adică să nu ştirbească rezerva copiilor.

§ 3. Determinarea calculul masei succesorale a rezervei şi a cotităţii disponibile

57. Determinarea masei succesorale
Întrucât defunctul nu putea dispune cu titlu gratuit prin donaţii între vii sau legate
testamentare decât de o parte din averea sa adică de cotitatea disponibilă la stabilirea valorii
moştenirii a masei succesorale se ţine seama nu numai de bunurile efectiv găsite în patrimoniul
său la data deschiderii moştenirii ci şi de bunurile pe care acesta le donase în timpul vieţii bunuri
a căror valoare se adaugă prin calcul pe hârtie la valoarea activului net rămas la deces.
Potrivit art. 1901 NCC valoarea masei succesorale se determină prin următoarele trei
operaţii succesive:
a) determinarea activului brut al moştenirii prin însumarea valorii bunurilor existente în
patrimoniul succesoral la data deschiderii moştenirii;
Se stabileşte valoarea bunurilor şi drepturilor existente în momentul deschiderii
succesiunii bunuri mobile bunuri imobile şi drepturi de creanţă inclusiv cele ce fac obiectul unor
legate sau donaţii de bunuri viitoare.

69
 Evaluarea tuturor acestor elemente ale activului succesoral se face la valoarea din
momentul deschiderii succesiunii.
Nu se iau însă în calcul:
- drepturile viagere ale defunctului precum uzufructul uzul abitaţia renta viageră şi
dreptul la întreţinere legală sau contractuală drepturi care se sting la moartea titularului;
- bunurile care n-au făcut parte din patrimoniul defunctului în timpul vieţii sale
cum sunt eventualele adăugiri sau îmbunătăţiri aduse de moştenitori după decesul lui de cujus
sau fructele naturale percepute industriale produse ori civile scadente abia după data decesului
etc.;
- bunurile sau drepturile viitoare incerte sau imposibil de evaluat cum sunt de pildă
drepturile patrimoniale de autor sau de inventator a căror existenţă sau cel puţin întindere
depinde de împrejurări ulterioare cum ar fi: publicarea difuzarea sau executarea operelor inedite;
onorariile convenite cu editorul sau cu instituţia de spectacole; mărimea beneficiilor obţinute din
aplicarea invenţiei etc..
b) determinarea activului net al moştenirii prin scăderea pasivului succesoral din
activul brut;
Din suma totală rezultată care reprezintă activul brut al moştenirii se scade aşadar
pasivul succesiunii adică toate datoriile defunctului existente la data deschiderii succesiunii
inclusiv cele afectate de un termen suspensiv şi care încă nu sunt scadente căci ele există deşi
până la scadenţă nu sunt exigibile. Fireşte însă nu se vor socoti scădea obligaţiile care se sting
prin moartea debitorului ca de pildă obligaţia legală de întreţinere faţă de rudele apropiate nici
obligaţiile nesancţionate cu o acţiune în justiţie aşa numitele obligaţii naturale sau cele morale şi
nici cele contractate sub o condiţie suspensivă a căror existenţă este încă incertă depinzând de
realizarea condiţiei. Se obţine astfel, ca rezultat al scăderii activul net.
c) reunirea fictivă doar pentru calcul la activul net a valorii donaţiilor făcute de cel
care lasă moştenirea.
La activul net se adaugă doar fictiv valoarea donaţiilor făcute de defunct în timpul vieţii
indiferent de forma lor act autentic sau dar manual donaţie deghizată sau donaţie indirectă
indiferent de persoana gratificată unul dintre moştenitori sau o terţă persoană şi - în opinia
dominantă - indiferent dacă au fost făcute cu sau fără scutire de rapor.

70
 De asemenea se vor avea în vedere la această reunire fictivă şi bunurile ce au făcut
obiectul unei clauze de preciput al cărei beneficiar este soţul supravieţuitor în condiţiile art. 333
alin. 1 NCC în măsura în care există o convenţie matrimonială prin care sa stipulat ca soţul
supravieţuitor să preia fără plată înainte de partajul moştenirii unul sau mai multe dintre bunurile
comune deţinute în devălmăşie sau în coproprietate. În măsura în care o astfel de clauză este de
natură a aduce atingere rezervei succesorale a moştenitorilor rezervatari ea este supusă
reducţiunii potrivit art. 333 alin. 2 NCC. Prin urmare bunurile la care această clauză se referă vor
fi avute în vedere la reunirea fictivă a valorii donaţiilor realizate de defunct în timpul vieţii.
În cazul donaţiilor se are în vedere valoarea bunurilor din momentul deschiderii
succesiunii ţinânduse cont de starea în care se găseau în momentul donaţiei din care se scad
eventual valoarea sarcinilor asumate prin contractul de donaţie. Dacă bunurile donate au fost
înstrăinate se va ţine seama de valoarea lor din momentul înstrăinării. Dacă bunurile donate au
fost înlocuite cu altele se va ţine cont de valoarea la data deschiderii moştenirii a bunurilor intrate
în patrimoniu şi de starea lor la momentul dobândirii.
Totuşi dacă devalorizarea bunurilor intrate în patrimoniu era inevitabilă la data dobândirii
în virtutea naturii lor înlocuirea bunurilor nu este luată în considerare. În aceste condiţii în
măsura în care bunul donat sau cel care la înlocuit pe acesta a pierit fortuit indiferent de data
pieririi donaţia nu se va supune reunirii fictive.
Sumele de bani sunt supuse indexării în raport cu indicele inflaţiei corespunzător
perioadei cuprinse între data intrării lor în patrimoniul donatarului şi data deschiderii moştenirii
art. 1091 alin. 2 NCC.
Nu se vor considera însă donaţii şi valoarea lor nu se va adăuga la activul net al moştenirii:
- sumele a căror plată nu are caracterul unei liberalităţi cum sunt cheltuielile de
întreţinere a descendenţilor sau soţului nici cheltuielile de nuntă sau darurile obişnuite care sunt
mai degrabă cheltuieli obişnuite sau constituie îndeplinirea unor obligaţii impuse de normele
sociale de conduită;
- donaţiile remuneratorii căci acestea nu sunt propriu zis liberalităţi ci sunt plăţi
făcute în executarea unei obligaţii fie şi doar morale şi în măsura în care nu sunt excesive nici de
sumele cheltuite pentru întreţinerea sau dacă este cazul pentru formarea profesională a
descendenţilor a părinţilor sau a soţului şi nici de cheltuielile de nuntă.

71
 După ce sa obţinut astfel valoarea totală a masei succesorale se pot calcula prin aplicarea
cotelor şi fracţiunilor prevăzute de lege valorile rezervei succesorale şi respectiv a cotităţii
disponibile precum şi valorile părţilor din moştenire cuvenite fiecărui moştenitor.
Conform art. 1091 alin. 5 NCC rezerva succesorală şi cotitatea disponibilă se calculează
după aceleaşi reguli avute în vedere la evaluarea bunurilor ce compun activul patrimonial brut.
La stabilirea rezervei nu se va ţine seama însă de cei care au renunţat la moştenire, cu excepţia
celor obligaţi la raport.
58. Imputarea liberalităţilor
Imputarea liberalităţilor adică socotirea lor ca fiind făcute din cotitatea disponibilă sau din
rezerva succesorală a gratificatului se face după următoarele reguli de bază:
A. Dacă cel gratificat prin donaţie sau testament nu este moştenitor rezervatar sau
dacă este un străin de moştenire liberalitatea primită se impută asupra cotităţii disponibile adică
se socoteşte ca fiind făcută din cotitatea disponibilă căci această liberalitate nu poate afecta
rezerva. Dacă liberalitatea depăşeşte cotitatea disponibilă aceasta va fi supusă reducţiunii art.
1099 alin. 1 NCC.
B. Dacă dimpotrivă gratificatul este un moştenitor rezervatar imputaţia liberalităţii
făcute acestuia depinde de următoarele împrejurări:
a) dacă gratificatul este moştenitor rezervatar şi liberalitatea nu este supusă
raportului ea se impută asupra cotităţii disponibile. Dacă este cazul excedentul se impută asupra
cotei de rezervă la care are dreptul gratificatul şi dacă o depăşeşte este supus reducţiunii;
b) Dacă gratificatul este moştenitor rezervatar şi liberalitatea este supusă raportului
ea se impută asupra rezervei celui gratificat iar dacă există excedentul se impută asupra cotităţii
disponibile afară de cazul în care dispunătorul a stipulat imputarea sa asupra rezervei globale. În
acest ultim caz numai partea care excede rezervei globale se impută asupra cotităţii disponibile.
În toate cazurile dacă se depăşeşte cotitatea disponibilă liberalitatea este supusă reducţiunii.
c) Dacă există mai multe liberalităţi imputarea se face potrivit aceloraşi reguli
expuse mai sus ţinând seama şi de ordinea reducţiunii liberalităţilor excesive.

59. Reducţiunea liberalităţilor excesive

Reducţiunea liberalităţilor excesive este sancţiunea civilă care se aplică în cazul în care
liberalităţile făcute de decujus depăşesc cotitatea disponibilă aducând atingere rezervei

72
succesorale. Prin efectul acestei sancţiuni liberalităţile care depăşesc cotitatea disponibilă sunt
reduse în măsura necesară reîntregirii rezervei succesorale adică până la limita valorică a cotităţii
disponibile.
Conform art. 1093 NCC reducţiunea liberalităţilor excesive poate fi cerută numai de către
moştenitorii rezervatari de succesorii lor precum şi de către creditorii chirografari ai
moştenitorilor rezervatari. Creditorii succesiunii ai defunctului nu pot cere reducţiunea
liberalităţilor excesive făcute de către defunct întrucât încălcarea rezervei succesorale a
rezervatarilor nu poate să le afecteze interesele. Creditorii succesiunii vor putea utiliza eventual
acţiunea pauliană, dacă liberalitatea donaţia sau legatul cu titlu particular este ulterioară creanţei
lor şi sunt îndeplinite toate condiţiile de exercitare a acestei acţiuni.
Evident donatarii şi legatarii care au beneficiat de liberalităţile excesive nu pot să invoce
reducţiunea căci aceasta este îndreptată tocmai împotriva lor.
Reducţiunea liberalităţilor excesive se poate realiza în primul rând prin buna învoială a
celor interesaţi care sunt libere să tranşeze raporturile juridice dintre ele fiind ţinuţi doar de
imperativul respectării ordinii publice şi a bunelor moravuri (art. 11 NCC).
Dacă însă cei interesaţi nu se pot înţelege prin buna învoială conform art. 1094 alin. 2
NCC căile procedurale prin care poate fi invocată reducţiunea liberalităţii excesive sunt:
a) excepţia de reducţiune ridicată de rezervatar atunci când legatarul beneficiar al
liberalităţii excesive pretinde plata legatului, adică predarea bunului ce ia fost testat. Excepţia de
reducţiune - ca orice mijloc de apărare - este imprescriptibilă extinctiv. (art. 1095 alin. 3 NCC).
b) acţiunea în reducţiune introdusă atunci când bunul donat inter vivos este deja în
posesia gratificatului iar moştenitorul rezervatar cere reducţiunea liberalităţii şi restituirea
bunului; acţiunea în reducţiune care urmăreşte întregirea rezervei succesorale trebuie introdusă
de rezervatarul interesat în termenul general de prescripţie de 3 ani care curge de la data
deschiderii moştenirii sau după caz de la data la care moştenitorii rezervatari au pierdut posesia
bunurilor care formează obiectul liberalităţilor.
Dovada depăşirii cotităţii disponibile este în sarcina moştenitorului rezervatar reclamant
şi poate fi făcută prin orice mijloace de probă fiind vorba de o simplă stare de fapt.
În principiu reducţiunea profită numai moştenitorului rezervatar care a invocato prin
excepţie sau a ceruto pe cale de acţiune operând în limita necesară întregirii rezervei sale
acţiunea în reducţiune fiind divizibilă; ceilalţi moştenitori rezervatari - dacă mai sunt - pot şi ei

73
invoca fie şi doar tacit sau implicit reducţiunea liberalităţii fiecare în măsura necesară întregirii
rezervei sale.
Ordinea reducţiunii liberalităţilor excesive potrivit NCC este
următoarea:
a) Legatele se reduc înaintea donaţiilor art. 1096 alin. 1 NCC. Această regulă are
caracter imperativ de la care nici testatorul şi nici cei chemaţi la moştenirea lui nu pot deroga.
b) Legatele indiferent dacă sunt universale cu titlu universal sau cu titlu particular -
se reduc toate deodată şi proporţional afară dacă testatorul a dispus că anumite legate vor avea
preferinţă caz în care vor fi reduse mai întâi celelalte legate;
c) Dacă reducerea în întregime a tuturor legatelor nu este suficientă pentru a
reîntregi rezerva se va trece la reducţiunea donaţiilor. Conform art. 1096 alin. 3 NCC, donaţiile
se reduc succesiv în ordinea inversă a datei lor începând cu cea mai nouă.
În cazul donaţiilor concomitente acestea se reduc toate deodată şi proporţional afară dacă
donatorul a dispus că anumite donaţii vor avea preferinţă caz în care vor fi reduse mai întâi
celelalte donaţii art. 1096 alin. 4 NCC.
Dacă beneficiarul donaţiei care ar trebui redusă este insolvabil se va proceda la
reducţiunea donaţiei anterioare. Ordinea reducerii liberalităţilor depinzând de data lor aceasta va
trebui să fie dovedită potrivit dreptului comun fie cu înscrisul autentic al donaţiei fie printrun
înscris sub semnătură privată cu dată certă fie - în cazul darurilor manuale - prin orice mijloace
legale de probă tradiţiunea lucrului fiind un fapt juridic chiar dacă este un fapt care
condiţionează valabilitatea actului juridic însuşi de donaţie a bunurilor mobile.

Efectele reducţiunii sunt în esenţă următoarele:

a) în cazul legatelor când bunurile legate se află de obicei, în posesia moştenitorului
rezervatar care invocă reducţiunea pe cale de excepţie refuzând plata legatului excesiv
reducţiunea are ca efect caducitatea legatului care devine ineficace în tot sau în parte în măsura
necesară întregirii rezervei încălcate care este cel mai eficient ocrotită reîntreginduse
întotdeauna în natură.
În această privinţă art. 1097 alin. 1 NCC statuează că Reducţiunea are ca efect
ineficacitatea legatelor sau după caz desfiinţarea donaţiilor în măsura necesară întregirii rezervei
succesorale.

74
 b) făcute în în cazul donaţiilor timpul vieţii lui de cujus când bunurile se află în
posesia donatarilor respectivi reducţiunea invocată pe cale de acţiune are ca efect rezoluţiunea
contractului de donaţie desfiinţând dreptul donatarului în mod retroactiv dar nu din chiar
momentul încheierii actului de donaţie ci doar de la data deschiderii succesiunii deoarece numai
de la acest moment este recunoscut dreptul lui la rezervă. Cu toate acestea donatarul va fi
considerat posesor de rea credinţă numai din momentul în care se solicită reducţiunea astfel că va
păstra fructele părţii din bun care depăşeşte cotitatea disponibilă percepute până la data la care
cei îndreptăţiţi au cerut reducţiunea art. 1097 alin. 6 NCC.
În principiu conform art. 1097 alin. 2 NCC Întregirea rezervei, ca urmare a reducţiunii
se realizează în natură această dispoziţie fiind o aplicaţie a principiului înscris în art. 1086 NCC
conform căruia rezerva succesorală este o parte din bunurile moştenirii.
Prin excepţie reducţiunea se realizează prin echivalent în următoarele situaţii expres
reglementate de art. 1097 alin. 3-5 NCC:
- în cazul în care înainte de deschiderea moştenirii donatarul a înstrăinat bunul ori a
constituit asupra lui drepturi reale;
- în cazul în care bunul donat a pierit dintro cauză imputabilă donatarului;
- în cazul în care donaţia supusă reducţiunii a fost făcută unui moştenitor rezervatar
care nu este obligat la raportul donaţiei ipoteză în care acesta va putea păstra în contul rezervei
sale partea care depăşeşte cotitatea disponibilă; - în cazul în care donatarul este un succesibil
obligat la raport iar partea supusă reducţiunii reprezintă mai puţin de jumătate din valoarea
bunului donat donatarul rezervatar poate păstra bunul iar reducţiunea necesară întregirii rezervei
celorlalţi moştenitori rezervatari se va face prin luare mai puţin sau prin echivalent bănesc.
În afara acestor efecte generale ale reducţiunii liberalităţilor excesive dispoziţiile art.
1098 NCC reglementează şi regimul juridic al unor liberalităţi speciale. Astfel dacă donaţia sau
legatul are ca obiect un uzufruct uz ori abitaţie sau o rentă ori întreţinere viageră moştenitorii
rezervatari au facultatea fie de a executa liberalitatea astfel cum a fost stipulată fie de a abandona
proprietatea cotităţii disponibile în favoarea beneficiarului liberalităţii fie de a solicita
reducţiunea potrivit dreptului comun.
Dacă moştenitorii rezervatari nu se înţeleg asupra opţiunii reducţiunea se va face potrivit
regulilor
de drept comun.

75
 Titlul IV Transmisiunea moştenirii
Cap. I. Consideraţii generale
§ 1. Obiectul transmisiunii succesorale

60. Obiectul transmisiunii succesorale

Indiferent că e vorba de succesiune legală sau testamentară obiectul transmisiunii îl
constituie patrimoniul ce aparţinea defunctului în momentul deschiderii succesiunii patrimoniu
care se transmite moştenitorilor în chiar clipa încetării sale din viaţă fără să fie necesară vreo
manifestare de voinţă din partea moştenitorilor. Manifestarea de voinţă prin care succesibilul îşi
exercită dreptul de opţiune succesorală adică acceptă sau renunţă la moştenire nu face decât să
confirme sau să infirme retroactiv această transmitere căci nu este de conceput ca între momentul
morţii lui de cujus şi cel al exercitării dreptului de opţiune succesorală patrimoniul să rămână
fără titular. Astfel conform art. 1114 alin. 1 NCC Acceptarea consolidează transmisiunea
moştenirii realizată de plin drept la data decesului .
Patrimoniul succesoral este constituit dintrun ansamblu de drepturi şi obligaţii –
inclusiv bunurile şi valorile la care acestea se referă – pe care persoana fizică le lasă la încetarea
sa din viaţă şi care formează obiectul dreptului de moştenire al succesorilor săi legali sau
testamentari. Aceasta înseamnă că patrimoniul ce se transmite mortis causa ca orice
universalitate cuprinde o latură activă şi o latură pasivă. Activul este format din totalitatea
bunurilor şi drepturilor patrimoniale iar pasivul din totalitatea obligaţiilor patrimoniale care au
aparţinut defunctului.
Nu sunt cuprinse în acest patrimoniu drepturile personale nepatrimoniale sau
extrapatrimoniale căci aceste drepturi fiind strâns legate de persoana titularului se sting la
decesul acestuia.

61. Activul succesoral

Activul succesoral cuprinde totalitatea bunurilor şi drepturilor patrimoniale. Este vorba
de toate drepturile patrimoniale reale sau de creanţă aflate la data deschiderii succesiunii în
patrimoniul defunctului. Dintre acestea amintim:
- dreptul de proprietate asupra bunurilor imobile terenuri construcţii şi mobile
inclusiv asupra bunurilor de uz şi confort personal uneltelor şi animalelor de muncă etc.;

76
 - unele drepturi reale principale care nu se sting la moartea titularului – servitute
superficie;
- - drepturile reale accesorii prin care celui ce lasă moştenirea i sa garantat
executarea creanţelor ipotecă gaj;
- dreptul real de folosinţă sau de concesiune asupra locului de înhumare;
- dreptul de concesiune asupra altor bunuri din domeniul public;
- drepturile de creanţă cum ar fi dreptul la restituirea unui împrumut sau la
încasarea unui preţ neîncasat a unei chirii etc.;
- drepturile patrimoniale de autor şi de inventator precum şi alte drepturi
patrimoniale izvorâte din creaţia intelectuală;
- acţiuni patrimoniale nesoluţionate până la deschiderea succesiunii cum ar fi
acţiunea în revendicare în rezilierea sau rezoluţiunea unui contract anularea sau în constatarea
nulităţii absolute a unui contract; etc.
Unele drepturi deşi existau în patrimoniul lui de cujus nu fac obiectul transmisiunii
succesorale şi nu trec asupra moştenitorilor şi anume:
a) dreptul la pensia de care beneficiase defunctul; moştenitorii dacă îndeplinesc
condiţiile prevăzute de lege vor putea beneficia de o pensie de urmaş în temeiul unui drept
propriu născut din lege şi nu transmis pe cale succesorală;
b) drepturile patrimoniale de creanţă cu caracter viager ale lui de cujus rezultate
dintr-un contract de întreţinere sau de rentă viageră sau cele dobândite în temeiul legii obligaţiile
legale de întreţinere prevăzute de art. 516 NCC care se sting la moartea creditorului;
c) drepturile reale principale cu caracter viager uzul abitaţia şi uzufructul care se
sting în momentul încetării din viaţă a titularului lor.
d) dreptul la indemnizaţia de asigurare atunci când în contractul de asigurare a fost
desemnat ca beneficiar al acesteia chiar un moştenitor al asiguratului căci acest drept nu a
aparţinut niciodată defunctului asigurat ci el se naşte din contract direct în persoana
moştenitorului fără a trece vreun moment prin patrimoniul asiguratului.
e) drepturile locative ale titularului contractului de închiriere se sting la decesul
acestuia fără să treacă la moştenitori; desigur membrii de familie ai titularului decedat dacă au
drepturi locative proprii vor putea beneficia şi în continuare de folosinţa locuinţei devenind ei
înşişi titulari de contract în condiţiile legii.

77
 f) creanţa în despăgubire împotriva persoanei vinovate de decesul lui de cujus nu se
dobândeşte de moştenitori prin transmitere succesorală; acesta este un drept propriu al
moştenitorilor născut direct în persoana lor ca victime prejudiciate prin fapta ilicită a celui
vinovat.
Există şi unele drepturi şi bunuri care deşi nu erau în patrimoniul defunctului la data
deschiderii succesiunii vor intra în alcătuirea activului succesoral şi anume:
- fructele naturale şi civile produse de bunurile succesorale ulterior momentului
deschiderii succesiunii;
- bunurile readuse la masa succesorală ca efect al reducţiunii liberalităţilor excesive
sau ale raportului donaţiilor;

62. Pasivul moştenirii

Din interpretarea art. 1155 alin. 1 NCC rezultă că pasivul moştenirii este alcătuit din datoriile şi
sarcinile acesteia.
Datoriile sunt obligaţii cu caracter patrimonial al căror debitor era defunctul indiferent de
izvorul lor şi chiar dacă nu erau scadente la data deschiderii succesiunii:
- obligaţii contractuale de a plăti o chirie sau preţul unui bun o sultă un împrumut
nerestituit etc ;
- obligaţii delictuale de a repara un prejudiciu cauzat prin fapta ilicită şi culpabilă a
defunctului;
- obligaţii cvasicontractuale de a restitui o plată nedatorată de a plăti unui gerant
cheltuielile necesare şi utile făcute în timpul gestiunii;
- unele obligaţii legale plata impozitelor.
Nu fac parte din pasivul succesoral obligaţiile contractate intuitupersonae acestea
încetând la moartea debitorului mandatar antreprenor sau cele impuse de lege în temeiul unei
calităţi personale a debitorului de exemplu obligaţia legală de întreţinere prevăzută de art. 516
NCC în considerarea calităţii de so rudă în linie dreaptă frate.
Sarcinile moştenirii sunt acele obligaţii patrimoniale care nau existat în patrimoniul
defunctului ci se nasc direct în persoana moştenitorilor în legătură cu moştenirea fie în momentul
deschiderii acesteia fie ulterior de exemplu:
- obligaţia de a plăti legatele particulare având ca obiect bunuri de gen;

78
 - cheltuielile de înmormântare;
- cheltuielile ocazionate de administrarea şi lichidarea moştenirii;
- cheltuielile ocazionate de întocmirea inventarului patrimoniului succesoral art.
1115 alin. 1 NCC;
- sarcinile impuse legatarilor în cazul legatului cu sarcini.

§ 2. Transmiterea activului succesoral

63. Transmiterea succesorală a bunurilor şi drepturilor

Transmiterea succesorală a bunurilor şi drepturilor ce alcătuiesc activul moştenirii
operează pe data deschiderii succesiunii şi poate fi o transmisiune universală una cu titlu
universal sau cu titlu particular.
A. Transmisiunea universală şi cu titlu universal. În cazul transmisiunii
universale moştenitorii au vocaţie la întregul patrimoniu succesoral chiar dacă în concret
emolumentul pe care îl vor culege va fi neînsemnat. Transmisiunea cu titlu universal are ca
obiect doar o fracţiune din patrimoniul succesoral vocaţia moştenitorilor fiind doar la o cotă
parte din acesta. Aceste transmisiuni au loc fie în temeiul legii fie al testamentului - când sunt
instituiţi de către testator legatari universali sau cu titlu universal.
B. Transmisiunea cu titlu particular are loc atunci când succesibilul are vocaţie la
un anumit bun sau drept determinat din patrimoniul succesoral. Este cazul legatelor cu titlu
particular. Şi această transmisiune operează în principiu pe data deschiderii succesiunii. Se pot
întâlni următoarele situaţii:
- dacă legatul are ca obiect un bun individual determinat sau determinabil
legatarului i se transmite pe data deschiderii succesiunii dreptul de proprietate asupra bunului
art. 1059 NCC; înseamnă că acţiunea în predarea legatului în acest caz este una în revendicare
aşa încât va fi imprescriptibilă extinctiv;
- dacă legatul are ca obiect un bun determinat doar generic legatarul nu dobândeşte
pe data deschiderii succesiunii decât un drept de creanţă de a cere predarea legatului dreptul de
proprietate asupra bunurilor urmând a i se transmite legatarului abia în momentul
individualizării bunurilor prin numărare cântărire măsurare etc. cu ocazia predării lor efective
art. 1059 NCC. Acţiunea în predarea acestor legate particulare este prescriptibilă în condiţiile
dreptului comun;

79
 - dacă legatul particular este afectat de o condiţie suspensivă legatarul va dobândi
dreptul asupra legatului numai la realizarea condiţiei şi numai dacă la acea dată el mai este în
viaţă căci în caz contrar legatul este caduc; dar atunci îl dobândeşte retroactiv de la data
deschiderii succesiunii.
Activul succesoral se transmite în mod diferenţiat în funcţie de natura drepturilor carel
alcătuiesc după cum urmează: - drepturile de creanţă se transmit divizate de drept între
moştenitorii universali sau cu titlu universal. Conform art. 1427 NCC Obligaţia divizibilă prin
natura ei care nu are decât un singur debitor şi un singur creditor trebuie să fie executată între
aceştia ca şi cum ar fi indivizibilă însă ea rămâne divizibilă între moştenitorii fiecăruia dintre ei.
Pe de altă parte Aşadar creanţele defunctului inclusiv cele solidare se divid între comoştenitori
în proporţie cu cota fiecăruia din moştenire art. 1442 NCC. În consecinţă fiecare moştenitor va
putea urmări debitorul numai pentru partea sa creanţă. numai dacă obiectul creanţei este
indivizibil fiecare moştenitor poate cere executarea obligaţiei în totalitate – art. 1425 alin. 1
NCC.
Drepturile reale se dobândesc în stare de indiviziune fiecare comoştenitor universal sau
cu titlu universal dobândind o cotă parte ideală din dreptul real corespunzătoare drepturilor
succesorale ce revin fiecăruia. Dreptul exclusiv concret al fiecăruia asupra unuia sau unor bunuri
privite în materialitatea lor se va stabili abia ulterior prin partaj împărţeală.

§ 3. Transmisiunea pasivului moştenirii 64. Moştenitorii obligaţi să

suporte pasivul moştenirii
Sunt obligaţi la pasivul succesoral numai moştenitorii legali precum şi legatarii
universali şi cei cu titlu universal fireşte cei care au acceptat moştenirea căci succesibilii care au
renunţat la moştenire nu au această obligaţie. Legatarii cu titlu particular dobândind doar unul
sau mai multe bunuri determinate nu sunt obligaţi în principiu să participe la suportarea pasivului
moştenirii art. 1114 alin. 3 teza I NCC.
În mod excepţional conform art. 1114 alin. 3 teza a II-a NCC legatarul particular va fi
obligat să contribuie la plata pasivului însă numai cu bunul sau bunurile ce formează obiectul
legatului în următoarele ipoteze:
a) testatorul a dispus în mod expres în acest sens. O asemenea situaţie se întâlneşte
în cazul legatului cu sarcini când sarcina ar consta tocmai în plata unei datorii preexistente a

80
testatorului. Celelalte sarcini impuse legatarului constituie de regulă obligaţii noi care se nasc în
persoana lor pe data deschiderii succesiunii nefiindule transmise din pasivul moştenirii. Numai
atunci când legatarul particular dobândeşte un imobil ipotecat i se transmite şi obligaţia de a plăti
datoria garantată;
b) dreptul lăsat prin legat are ca obiect o universalitate cum ar fi o moştenire culeasă
de către testator şi nelichidată încă; în acest caz legatarul răspunde pentru pasivul acelei
universalităţi;
c) celelalte bunuri ale moştenirii sunt insuficiente pentru plata datoriilor şi sarcinilor
moştenirii.

Cap. II. Dreptul de opţiune succesorală

65. Caracterul neobligatoriu pentru moştenitori sau legatari) al transmisiunii

succesorale
Deşi transmisiunea succesorală operează de plin drept în virtutea legii chiar în momentul
deschiderii succesiunii totuşi moştenitorii nu sunt obligaţi să primească moştenirea. Art. 1106
NCC prevede că Nimeni nu poate fi obligat să accepte o moştenire ce i se cuvine. Ei păstrează
dreptul de a opta între acceptarea moştenirii consolidânduşi astfel drepturile dobândite la
deschiderea ei sau renunţarea la moştenire prin care îşi desfiinţează tot retroactiv drepturile
respective.
Această opţiune a moştenitorilor poate fi analizată atât ca un drept subiectiv - ca
posibilitate recunoscută de lege succesibililor - cât şi ca un act juridic – ca o manifestare de
voinţă prin care succesibilul îndreptăţit îşi exercită dreptul de opţiune succesorală în scopul de a
produce efectele juridice dorite prin acceptarea sau prin renunţarea la moştenire.

66. Dreptul subiectiv de opţiune succesorală

Dreptul de opţiune este facultatea recunoscută de lege succesibililor de la data deschiderii
succesiunii de a alege între acceptarea moştenirii deschise în favoarea lor ori renunţarea la
aceasta.

81
 Subiectul activ titular al dreptului de opţiune succesorală este persoana chemată la
moştenire indiferent dacă vocaţia sa rezultă din lege sau din testament ori dintrun contract de
donaţie de bunuri viitoare şi indiferent dacă vocaţia este universală cu titlu universal sau cu titlu
particular.
În cazul moştenirii legale au vocaţie – şi deci pot exercita dreptul de opţiune succesorală
– toţi moştenitorii indiferent de clasa din care fac parte sau de gradul de rudenie grad succesibil.
Dacă un moştenitor din clasă sau grad preferat acceptă moştenirea el îşi consolidează drepturile
şi anihilează drepturile moştenitorilor de rang mai îndepărtat; dacă însă el renunţă se
consolidează drepturile acceptanţilor de rang următor.
Dacă un succesibil a decedat înainte de aşi fi exercitat dreptul de opţiune acest drept se
transmite moştenitorilor săi care îl vor putea exercita în limitele timpului rămas din termenul de
1 an de la deschiderea succesiunii termen prevăzut de art. 1103 alin. 1 NCC. Partea
succesibilului care renunţă profită celorlalţi moştenitori ai autorului său.
Cât priveşte creditorii succesibililor potrivit art. 1107 NCC aceştia pot accepta moştenirea
pe cale oblică în limita îndestulării creanţei lor. Tot astfel, creditorii succesibilului care a renunţat
la moştenire în frauda lor pot cere instanţei revocarea renunţării în ceea ce îi priveşte însă numai
în termen de 3 luni de la data la care au cunoscut renunţarea. Admiterea acţiunii în revocare
produce efectele acceptării moştenirii de către succesibilul debitor numai în privinţa creditorului
reclamant şi în limita creanţei acestuia art 1122 NCC.

67. Actul juridic de opţiune succesorală

Actul juridic de opţiune succesorală este manifestarea de voinţă a succesibilului de a
accepta sau de a renunţa la moştenire.
Caracterele juridice ale actului juridic de opţiune succesorală sunt următoarele:
a) este un act unilateral exprimând voinţa unei singure persoane – succesibilul;
voinţa acestuia se poate exprima fie personal fie prin reprezentant cu procură specială; în cazul
succesibilului lipsit de capacitate de exerciţiu voinţa se exprimă prin reprezentantul său legal
părinte sau tutore;
b) este un act indivizibil prin care se acceptă sau se renunţă la întreaga moştenire
cuvenită - nemo pro parte heres. De la acest caracter sunt şi câteva excepţii şi anume:

82
 - Moştenitorul care în baza legii sau a testamentului cumulează mai multe vocaţii la
moştenire are pentru fiecare dintre ele, un drept de opţiune distinct. Legatarul chemat la
moştenire şi ca moştenitor legal îşi va putea exercita opţiunea în oricare dintre aceste calităţi.
Dacă deşi nu a fost încălcată rezerva din testament rezultă că defunctul a dorit să diminueze cota
ce i sar fi cuvenit legatarului ca moştenitor legal acesta din urmă poate opta doar ca legatar;
- potrivit Legii fondului funciar nr. 18/1991, dacă moştenitorii fostului proprietar
nu au depus cerere de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenului înseamnă că deşi
au acceptat moştenirea lăsată de fostul proprietar al terenului prin derogare de la principiul
indivizibilităţii opţiunii succesorale ei renunţă astfel (nedepunând cererea la reconstituire;
- o excepţie asemănătoare este prevăzută de Legea caselor naţionalizate nr.
112/1995;
c) este un act pur şi simplu ce nu poate fi afectat de condiţie sau termen; dacă
opţiunea ar fi afectată de vreo modalitate ar fi nulă absolut căci ar însemna să nu se ia în
considerare voinţa succesibilului;
d) este un act irevocabil căci odată exercitat dreptul de opţiune succesorală
succesibilul nu mai poate reveni asupra manifestării sale de voinţă; succesibilul care a acceptat
succesiunea este considerat că a acceptato pentru totdeauna conform principiului semelheres
semperheres prin urmare declaraţia de renunţare la succesiune după acceptarea ei, este lipsită de
orice efecte juridice. Cu toate acestea prin excepţie renunţarea la moştenire poate fi retractată în
limita termenului de opţiune succesorală câtă vreme nu a fost acceptată de un alt moştenitor. De
asemenea se poate renunţa la beneficiul de inventar;
e) este un act declarativ care produce efecte de la data deschiderii succesiunii
drepturile şi obligaţiile dobândite pe acea dată fiind consolidate sau desfiinţate retroactiv potrivit
art. 1114 şi art. 1121 alin. 1 NCC. Totuşi drepturile dobândite de terţii de bună credinţă asupra
bunurilor succesorale între momentul deschiderii succesiunii şi cel al retractării renunţării vor
trebui respectate;
f) actul de opţiune succesorală constituie exercitarea unui drept absolut şi
discreţionar aşa încât succesibilul nu trebuie săşi justifice sau motiveze voinţa de a accepta sau
de a renunţa şi nici nu răspunde pentru faptul de a fi optat întrun fel sau altul; libertatea de
alegere caracterizează actul de opţiune succesorală.
Condiţiile de valabilitate ale actului juridic de opţiune succesorală sunt următoarele:

83
 a. Capacitatea. Câtă vreme actul de opţiune succesorală este un act de dispoziţie
pentru îndeplinirea lui valabilă este necesară capacitatea deplină de exerciţiu. Minorii sub 14 ani
şi persoanele puse sub interdicţie îşi pot exercita acest drept prin reprezentant legal – părinte sau
tutore – iar minorul cu capacitate de exerciţiu restrânsă şil poate exercita personal dar cu
autorizarea prealabilă a ocrotitorului legal art. 43 NCC. Dacă se iveşte însă vreun conflict de
interese între incapabil şi reprezentantul său legal când ambii ar fi chemaţi la aceeaşi moştenire
se impune numirea unui curator special pentru ocrotirea incapabilului. În ambele situaţii
renunţarea nu se poate face decât cu autorizarea prealabilă a instanţei de tutelă. Potrivit art. 75
alin 4 din Legea nr. 36/1995 privitoare la notarii publici şi la activitatea notarială în cazul
moştenitorului incapabil sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă se va cita reprezentantul său
legal şi instanţa de tutelă.
b. Consimţământul trebuie să fie liber şi neviciat. Viciile voinţei la încheierea
actului de opţiune succesorală sunt cele din dreptul comun: eroare dol violenţă leziunea nu poate
fi incidentă în cazul actului de opţiune succesorală.Dolul poate proveni de la orice persoană -
comoştenitor creditor etc. – căci dispoziţiile art. 1214 alin. 1 şi 3 NCC potrivit cărora în contracte
dolul trebuie să provină de la cealaltă parte, nuşi găsesc aplicare întrucât opţiunea succesorală
este un act unilateral. Practica judiciară şi doctrina au admis în trecut posibilitatea anulării actului
de opţiune şi pentru violenţă sau pentru eroare dacă eroarea a fost cauza impulsivă şi
determinantă a încheierii actului.
În raport de actuala reglementare se poate constata că dispoziţiile legale prevăd expres
posibilitatea afectării consimţământului succesibilului câtă vreme NCC statuează în cuprinsul art.
1124 că Dreptul la acţiunea în anularea acceptării sau renunţării se prescrie în termen de 6
luni calculat în caz de violenţă de la încetarea acesteia, iar în celelalte cazuri din momentul în
care titularul dreptului la acţiune a cunoscut cauza de nulitate relativă.
Faţă de modul în care este reglementată leziunea în cuprinsul art. 1221-1222 NCC
apreciem că acest viciu de consimţământ nu poate afecta actul juridic de opţiune succesorală
decât în măsura în care moştenitorul care invocă leziunea a renunţat cu titlu oneros în favoarea
unui alt moştenitor. Întro asemenea ipoteză ce presupune şi o convenţie între moştenitori sar
putea pune problema ca una dintre părţi să profite de starea de nevoie de lipsa de experienţă ori
de lipsa de cunoştinţe a celeilalte părţi precum şi problema unei disproporţii considerabile dintre
emolumentul ce ar fi putut fi cules efectiv de către renunţător în raport de preţul renunţării.

84
 Legea mai prevede şi anumite condiţii de formă ale actului juridic de opţiune succesorală
condiţii ce vor fi analizate cu prilejul tratării problemelor referitoare la acceptarea şi renunţarea
la moştenire.
Sancţiunea aplicabilă şi efectele sale în cazul nerespectării condiţiilor de validitate ale
actului de opţiune succesorală este nulitatea care operează în condiţiile dreptului comun nulitatea
relativă în cazul nerespectării dispoziţiilor privind capacitatea ori consimţământul valabil şi
respectiv nulitatea absolută în cazul în care nu sau respectat condiţiile legale privind obiectul,
cauza sau forma solemnă.
Dreptul la acţiunea în anularea acceptării sau renunţării se prescrie în termen de 6 luni
calculat în caz de violenţă de la încetarea acesteia iar în celelalte cazuri din momentul în care
titularul dreptului la acţiune a cunoscut cauza de nulitate relativă art. 1124 NCC.

68. Prescripţia dreptului de opţiune succesorală

Potrivit art. 1103 alin. 1 NCC Dreptul de opţiune succesorală se exercită în termen de
un an de la data deschiderii moştenirii.
Ca natură juridică apreciem că termenul de 1 an pentru manifestarea opţiunii succesorale
este un termen de decădere plecând de la dispoziţiile art. 1103 alin. ultim NCC conform căruia
Termenului prevăzut la alin 1 termenul de opţiune succesorală – s.n. i se aplică prevederile
cuprinse în cartea a VI-a referitoare la suspendarea şi repunerea în termenul de prescripţie
extinctivă. Spre deosebire de reglementarea anterioară NCC nu defineşte natura termenului de 1
an însă dacă acesta nu ar fi fost un termen de decădere cu siguranţă nu era necesară trimiterea
textului de lege doar la dispoziţiile din Cartea a VI-a referitoare la suspendarea şi repunerea în
termenul de prescripţie deoarece acestea se aplicau oricum chiar şi fără o normă expresă de
trimitere. Natura juridică a termenului de opţiune succesorală se poate deduce şi din conţinutul
art. 2500 NCC care defineşte obiectul prescripţiei extinctive dreptul de opţiune succesorală
neputând fi calificat ca fiind un drept la acţiune în sensul acestor prevederi legale.
Termenul de 1 an se aplică atât în cazul succesiunii legale cât şi în cazul celei
testamentare. Termenul de 1 an va fi aplicabil inclusiv comunei oraşului sau municipiului ori
după caz statului dar numai atunci când aceştia vin la moştenire în calitate de legatari cu
vocaţie conferită de defunctul prin testament iar nu şi atunci când sunt chemaţi de legiuitori să
culeagă o moştenire rămasă vacantă.

85
 În cazul în care succesibilul a cerut întocmirea inventarului anterior exercitării dreptului
de opţiune succesorală termenul de opţiune nu se va împlini mai devreme de două luni de la data
la care i se comunică procesul verbal de inventariere. Pe durata efectuării inventarului
succesibilul nu poate fi considerat moştenitor cu excepţia cazului în care a acceptat moştenirea
art. 1104NCC.
Pe de altă parte termenul de opţiune succesorală poate fi redus. Astfel conform art. 1113
NCCpentru motive temeinice la cererea oricărei persoane interesate un succesibil poate fi obligat
cu aplicarea procedurii prevăzute de lege pentru ordonanţa preşedinţială să îşi exercite dreptul de
opţiune succesorală înăuntrul unui termen stabilit de instanţa judecătorească mai scurt decât cel
de un an prevăzut la art. 1103 NCC. Dacă succesibilul nu optează în termenul stabilit de instanţa
judecătorească este considerat că a renunţat la moştenire.
Termenul de exercitare al dreptului de opţiune succesorală are ca punct de plecare ca
regulă generală data deschiderii succesiunii art. 1103 alin. 1 NCC chiar dacă un moştenitor a
aflat de moartea lui de cujus mai târziu.
Termenul se aplică tuturor succesibililor din toate clasele, cei de rang inferior neputând
aştepta să vadă dacă cei de rang preferat acceptă sau renunţă; opţiunea celor de rang inferior va fi
supusă condiţiei rezolutorii a renunţării sau nedemnităţii celor de rang preferat. Aceeaşi regulă
privitoare la începutul prescripţiei opţiunii succesorale se aplică indiferent dacă succesorii vin la
moştenire în nume propriu sau prin reprezentare precum şi în situaţia în care un succesibil a
decedat înainte de aşi fi exprimat opţiunea şi dreptul său este transmis moştenitorilor săi
(retransmitere succesorală; în această din urmă situaţie moştenitorii succesibilului decedat vor
trebui să opteze în intervalul de timp ce a mai rămas de la decesul autorului lor şi până la
expirarea termenului de un an de la deschiderea primei succesiuni.
Prin excepţie potrivit art. 1103 alin. 2 NCC termenul de opţiune succesorală curge:
a) de la data naşterii celui chemat la moştenire dacă naşterea sa produs după
deschiderea moştenirii. Desigur că termenul va curge de la data naşterii sub condiţia ca
moştenitorul să se nască viu căci însuşi dreptul lui de moştenitor este supus prin lege condiţiei
suspensive de a se naşte viu.
b) Capacitatea succesorală a copilului conceput este anticipată de lege numai în
privinţa dobândirii drepturilor nu şi în privinţa stingerii lor infansconceptus pro natohabetur
quoties de commodisejusagitur;

86
 c) de la data înregistrării morţii în registrul de stare civilă dacă înregistrarea se face
în temeiul unei hotărâri judecătoreşti de declarare a morţii celui care lasă moştenirea afară numai
dacă succesibilul a cunoscut faptul morţii sau hotărârea de declarare a morţii la o dată anterioară
caz în care termenul curge de la această din urmă dată;
d) de la data la care legatarul a cunoscut sau trebuia să cunoască legatul său dacă
testamentul cuprinzând acest legat este descoperit după deschiderea moştenirii;
e) de la data la care succesibilul a cunoscut sau trebuia să cunoască legătura de
rudenie pe care se întemeiază vocaţia sa la moştenire dacă această dată este ulterioară deschiderii
moştenirii.

69. Ineficacitatea actului juridic de opţiune succesorală

Această ineficacitate intervine în cazul nulităţii şi în cazul revocării sale.
a. Actul juridic de opţiune succesorală este lovit de nulitate absolută când este
întocmit cu nerespectarea formalităţilor prevăzute de lege de exemplu cele referitoare la
renunţarea la moştenire – căci acceptarea pură şi simplă nu este supusă nici unei formalităţi.
b. Actul de opţiune succesorală este lovit de nulitate relativă în caz de incapacitate
de exerciţiu şi de vicii de voinţă în condiţiile dreptului comun.
c) Actul de opţiune succesorală poate fi revocat judiciar prin acţiune pauliană introdusă
de creditorii păgubiţi prin acest act. Astfel, conform art. 1122 NCC creditorii succesibilului care
a renunţat la moştenire în frauda lor pot cere instanţei revocarea renunţării în ceea ce îi priveşte
însă numai în termen de 3 luni de la data la care au cunoscut renunţarea. Admiterea acţiunii în
revocare produce efectele acceptării moştenirii de către succesibilul debitor dar numai în privinţa
creditorului reclamant şi în limita creanţei acestuia.

70. Acceptarea moştenirii

Acceptarea moştenirii este manifestarea de voinţă prin care succesibilul îşi păstrează şi
consolidează titlul de moştenitor săvârşind fie un act juridic fie un fapt juridic. Ea poate fi
voluntară sau forţată. La rândul acceptarea voluntară poate fi expresă sau tacită.
A. Acceptarea voluntară, poate să fie la rândul ei expresă sau tacită.
a) Acceptarea este expresă atunci când succesibilul îşi însuşeşte explicit titlul sau
calitatea de moştenitor printrun înscris autentic sau sub semnătură privată art. 1108 alin. 2 NCC

87
chiar dacă înscrisul are alt obiect juridic sau nejuridic de exemplu o simplă scrisoare adresată
unui debitor al succesiunii fiind suficientă exprimarea neechivocă a voinţeide aşi însuşi calitatea
sau titlul de moştenitor. Totuşi trebuie să se verifice dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de
lege cu privire la capacitate şi dacă actul respectiv sa întocmit în termenul de opţiune
succesorală. Acceptarea expresă poate fi făcută şi printrun mandatar cu procură specială pentru
acceptarea pură şi simplă a moştenirii.
b) Acceptarea este tacită rezultă implicit din încheierea unui act sau din săvârşirea
unui fapt care nu putea fi făcut decât în calitate de moştenitor. Se cere doar ca din actul ori faptul
săvârşit să rezulte implicit dar neîndoielnic intenţia de acceptare.
Din cuprinsul art. 1108 NCC rezultă că pentru a constitui un act de acceptare tacită a
moştenirii este necesară îndeplinirea cumulativă a două condiţii:
- actul săvârşit să nu poată fi realizat decât în calitate de moştenitor;
- actul îndeplinit să presupună neîndoielnic intenţia de a accepta.
Dacă un act juridic săvârşit este echivoc el mai poate avea valoare de acceptare tacită.
Pentru o delimitare a actelor de acceptare tacită de alte acte juridice săvârşite de
succesibili art. 1110 alin. 1 NCC prevede expres că actele de dispoziţie juridică privind o parte
sau totalitatea drepturilor asupra moştenirii atrag acceptarea tacită a acesteia fiind considerate
astfel de acte:
a) înstrăinarea cu titlu gratuit sau oneros de către succesibil a drepturilor asupra
moştenirii. Tot în categoria actelor de dispoziţie ce ar pot fi considerate acte de acceptare tacită a
moştenirii pot fi incluse: constituirea unor drepturi reale asupra bunurilor succesorale dărâmarea
şi reparaţiile care nu au caracter urgent făcute la bunurile imobile succesorale; exercitarea în
justiţie a acţiunilor privitoare la succesiune afară de cele cu caracter conservator;
b) renunţarea chiar gratuită în folosul unuia sau mai multor moştenitori determinaţi.
Numai renunţarea pur abdicativă şi cu titlu gratuit nu constituie acceptare tacită deşi ea profită
celorlalţi moştenitori acceptanţi în temeiul dreptului lor de acrescământ;
c) renunţarea la moştenire cu titlu oneros ce constituie în realitate o vânzare a unei
moşteniri sau a unei cote din aceasta chiar în favoarea tuturor comoştenitorilor sau moştenitorilor
subsecvenţi.

88
 d) Cu alte cuvinte renunţarea in favorem sau chiar în favoarea tuturor
comoştenitorilor dar cu titlu oneros este act de acceptare tacită urmată de cesiunea drepturilor
succesorale.
Conform art. 1108 alin. 2 NCC pot avea valoare de acceptare tacită a moştenirii actele
de dispoziţie administrare definitivă ori folosinţă a unor bunuri din moştenire. Pentru a lămuri
conţinutul acestui text de lege dispoziţiile art. 1108 alin. 3 statuează că Actele de conservare,
supraveghere şi de administrare provizorie nu valorează acceptare dacă din împrejurările în care
acestea sau efectuat nu rezultă că succesibilul şia însuşit prin ele calitatea de moştenitor. Sunt
considerate a fi de administrare provizorie actele de natură urgentă a căror îndeplinire este
necesară pentru normala punere în valoare pe termen scurt a bunurilor moştenirii.
Aşadar concluzia ce se desprinde este aceea că actele de administrare şi de conservare a
patrimoniului succesoral vor fi considerate acte de acceptare tacită a succesiunii numai dacă
angajează viitorul iar succesibilul şia însuşit calitatea de moştenitor.
Există o serie de acte juridice care pot fi săvârşite de către succesibil şi care nu pot fi
încadrate în categoria manifestărilor de acceptare tacită. Aşa cum rezultă şi din cuprinsul art.
1108 alin. 3 NCC intră în această categorie actele de conservare actele de supraveghere şi de
administrare provizorie. Cea mai importantă împrejurare pe care trebuie să o determine instanţa
de judecată este aceea dacă prin actul săvârşit, succesibilul şia însuşit sau nu calitatea sa de
moştenitor.
Un aspect de noutate adus de reglementarea astăzi în vigoare este posibilitatea conferită
succesibilului ce intenţionează să îndeplinească un act ce poate avea semnificaţia acceptării
moştenirii dar care doreşte ca prin aceasta să nu fie considerat acceptant de a da în acest sens
anterior îndeplinirii actului o declaraţie autentică notarială art. 1111 NCC. Desigur că simpla
declaraţie autentică notarială nu va fi suficientă dacă din natura actului încheiat, consecinţele
urmărite şi cele produse efectiv precum şi împrejurările ulterioare va rezulta dimpotrivă că
succesibilul şia însuşit calitatea de moştenitor. Aceste aspecte vor rămâne la aprecierea suverană
a instanţei de judecată în caz de litigiu.
Efectele acceptării voluntare atât cea expresă cât şi cea tacită sunt reglementate de art.
1114 NCC şi constau în:
- consolidarea transmisiunii moştenirii realizată de plin drept la data decesului;
- succesibilii acceptanţi îşi consolidează calitatea lor de moştenitori;

89
 - bunurile ce au aparţinut defunctului intră în patrimoniul moştenitorului dar
moştenitorul iar acesta va răspunde de pasivul succesoral numai cu bunurile moştenite intra
vireshereditatis proporţional cu cota sa. Regula răspunderii moştenitorului numai cu bunurile din
patrimoniul succesoral pentru datoriile moştenirii se păstrează indiferent dacă succesibilii
creditorii sau orice persoană interesată au solicitat sau nu efectuarea inventarului bunurilor
succesorale conform art. 1115 NCC;
- legatarul cu titlu particular nu este obligat în principiu să suporte datoriile şi
sarcinile succesiunii;
- în cazul înstrăinării bunurilor moştenirii după deschiderea acesteia bunurile intrate
în patrimoniul succesoral prin efectul subrogaţiei pot fi afectate stingerii datoriilor şi sarcinilor
moştenirii art. 1114 alin. 4 NCC.

B. Acceptarea pură şi simplă forţată este o sancţiune civilă impusă moştenitorilor în unele
situaţii constând în decăderea lor din dreptul de a renunţa la moştenire. Astfel, potrivit art. 1119
NCC Succesibilul care cu rea credinţă a sustras ori a ascuns bunuri din patrimoniul
succesoral sau a ascuns o donaţie supusă raportului ori reducţiunii este considerat că a
acceptat moştenirea chiar dacă anterior renunţase la ea.
Pentru ca acceptarea forţată să opereze este necesară îndeplinirea cumulativă a
următoarelor condiţii:
- să existe un element obiectiv constând în dosirea deţinerea clandestină prin
sustragere a unor bunuri din patrimoniul succesoral ori ascunderea unor donaţii anterioare supusă
raportului ori care ar trebui supusă reducţiunii; aceste noţiuni vor fi interpretate în sens larg
incluzânduse orice acte sau fapte omisive sau comisive care pot diminua patrimoniul succesoral
în mod nelegitim;
- să existe un element subiectiv constând în intenţia frauduloasă reaua credinţă a
moştenitorului în scopul de aşi le însuşi singur sustrăgândule de la împărţeala cu ceilalţi
comoştenitori;
- bunurile sustrase să facă parte din masa succesorală;
- autorul faptei trebuie să aibă calitatea de moştenitor cu vocaţie concretă la
moştenire.

90
 Dacă sunt întrunite aceste condiţii prin simpla efectuare a acţiunii de dosire ori ascundere
a bunurilor cu intenţie frauduloasă moştenitorul va fi considerat acceptant chiar dacă anterior
renunţare la moştenire indiferent dacă este un moştenitor legal sau testamentar.
Acceptarea forţată a moştenirii produce următoarele efecte specifice:
- transmisiunea succesorală se produce chiar dacă anterior moştenitorul ar renunţat
la moştenire;
- moştenitorul nu va avea însă niciun drept cu privire la bunurile sustrase sau
ascunse şi după caz va fi obligat să raporteze ori să reducă donaţia ascunsă fără a participa la
distribuirea bunului donat art. 1119 alin. 1 teza a II-a;
- moştenitorul aflat în situaţia de a fi declarat acceptant forţat va fi ţinut să plătească
datoriile şi sarcinile moştenirii proporţional cu cota sa din moştenire inclusiv cu propriile sale
bunuri. Este de altfel singurul caz reglementat de legislaţia actuală în care moştenitorul este
chemat să răspundă de pasivul succesoral ultra vireshereditatis;
- întrucât acceptarea forţată a moştenirii constituie o pedeapsă civilă ea va fi
suportată de către moştenitorii ce se fac vinovaţi de comiterea faptelor de sustragere şi va fi
aplicată atât succesibililor cu capacitate de exerciţiu cât şi celor lipsiţi de o asemenea capacitate
sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă în măsura în care aceştia au avut capacitate delictuală la
momentul dosirii sau ascunderii bunurilor succesorale.

71. Renunţarea la moştenire

Renunţarea la moştenire este o manifestare de voinţă a succesibilului un act unilateral
expres şi solemn prin care acesta declară că nu doreşte să beneficieze de drepturile succesorale
pe care i le conferă vocaţia sa succesorală legală sau testamentară.
Condiţii de valabilitate:
a. Renunţarea este în principiu expresă ea neputând fi dedusă din anumite împrejurări de
exemplu, neexercitarea dreptului de opţiune succesorală în termenul de prescripţie; în acest caz
se stinge titlul de moştenitor pe când renunţătorul este considerat că nu a fost niciodată
moştenitor potrivit art. 1121 NCC). Fiind un act de voinţă unilateral şi expres renunţarea la
moştenire nu poate fi tacită şi în principiu nici nu se presupune art. 1120 alin. 1 NCC. Prin
excepţie de la această regulă NCC consacră două cazuri în care moştenitorul este prezumat că
a renunţat la moştenire respectiv:

91
 - este prezumat până la proba contrară că a renunţat la moştenire succesibilul care
deşi cunoştea deschiderea moştenirii şi calitatea lui de succesibil ca urmare a citării sale în
condiţiile legii nu acceptă moştenirea în termenul de un an reglementat de art. 1103 art. 1112
NCC. De menţionat că pentru a se putea presupune renunţarea citaţia trebuie să cuprindă sub
sancţiunea nulităţii acesteia pe lângă elementele prevăzute de Codul de procedură civilă şi
precizarea că dacă succesibilul nu îşi exercită dreptul de a accepta moştenirea în termenul de un
an prevăzut la art. 1103 va fi prezumat că renunţă la moştenire. Pe de altă parte prezumţia de
renunţare operează numai dacă citaţia ia fost comunicată succesibilului cu cel puţin 30 de zile
înainte de expirarea termenului de opţiune succesorală;
- succesibilul care nu optează în termenul stabilit de instanţa judecătorească este
considerat că a renunţat la moştenire art. 1113 alin. 2 NCC. Este vorba despre situaţia în care la
cererea oricărei persoane interesate şi pentru motive temeinice instanţa stabileşte un termen mai
scurt de un an pentru exercitarea dreptului de opţiune succesorală obligând succesibilul pe calea
ordonanţei preşedinţiale să îşi exercite dreptul de opţiune succesorală înăuntrul termenului redus;
b) Renunţarea poate avea loc numai după deschiderea succesiunii înainte de aceasta
orice renunţare fiind privită ca un pact asupra unei succesiuni viitoare sancţionat cu nulitatea
absolută şi numai dacă succesibilul nu a acceptat anterior moştenirea; întrucât acceptarea este
irevocabilă renunţarea ulterioară este lipsită de orice efecte juridice.
c) Renunţarea este un act solemn trebuind să se facă printro declaraţie la orice notar
public sau după caz la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României în condiţiile şi
limitele prevăzute de lege. Nerespectarea formei solemne cerută de lege atrage nulitatea
renunţării situaţie în care succesibilul păstrează dreptul de opţiune câtă vreme termenul nu a
expirat. El va deveni străin de moştenire numai la împlinirea termenului de prescripţie a
dreptului de opţiune succesorală. Se admite însă că în cazul legatului particular renunţarea nu
este supusă acestei condiţii speciale de formă opţiunea putând rezulta şi tacit din comportamentul
legatarului;
d) Renunţarea la moştenire nu poate fi decât impersonală şi pur abdicativă. O
eventuală renunţare in favorem ar avea în mod necesar semnificaţia unei acceptări însoţită
concomitent sau succesiv de o cesiune cu titlu oneros sau gratuit a drepturilor succesorale
dobândite şi consolidate retroactiv de la data deschiderii succesiunii în favoarea unei persoane
determinate.

92
 Efectul renunţării la moştenire constă în desfiinţarea retroactivă a titlului de moştenitor
al renunţătorului. Potrivit art. 1121 alin. 1 NCC succesibilul care renunţă este considerat că nu
a fost niciodată moştenitor.
Consecinţele acestui efect sunt următoarele:
a) Renunţătorul nu va mai beneficia de niciun drept succesoral pierzând retroactiv
partea de moştenire la care avea vocaţie;
b) partea renunţătorului profită moştenitorilor pe care iar fi înlăturat de la moştenire
sau celor a căror parte ar fi diminuato dacă ar fi acceptat moştenirea în temeiul dreptului de
acrescământ ţinând seama de principiile devoluţiunii succesorale. Cu toate că renunţarea
produce efecte retroactive totuşi actele de conservare şi de administrare provizorie făcute de
succesibil în intervalul de timp dintre deschiderea succesiunii şi renunţare rămân valabile în
interesul securităţii circuitului civil aceste acte profită moştenitorilor;
c) drepturile şi obligaţiile moştenitorului faţă de decujus stinse prin confuziune la
data deschiderii succesiunii renasc;
d) renunţătorul care primise de la defunct donaţii inter vivosle va putea păstra căci
nemaiavând calitatea de moştenitor nu va putea fi obligat la raportul donaţiilor putând păstra
liberalitatea primită în limitele cotităţii disponibile – art. 1147 alin. 1 NCC;
e) renunţătorul nu trebuie să plătească taxe succesorale;
f) renunţătorul nu poate fi reprezentat la moştenire de către descendenţii săi dar
aceştia vor putea veni la moştenire în nume propriu dacă nu există rude în grad preferat care săi
înlăture de la moştenire;
g) renunţătorul pierde şi beneficiul sezinei, în cazul în care face parte din categoria
moştenitorilor sezinari;
h) creditorii renunţătorului nu au dreptul să urmărească patrimoniul succesoral însă
aceştia păstrează dreptul de a ataca pe calea unei acţiuni pauliene actul de renunţare la moştenire
art. 1122 NCC.
Revocarea renunţării potrivit art. 1123 NCC este permisă numai dacă na expirat
termenul de opţiune succesorală şi numai dacă între timp moştenirea nu a fost acceptată de alţi
succesibili care au vocaţie la partea ce iar reveni renunţătorului. Potrivit art. 73 alin. 3 şi art. 75
alin. 3 din Legea 36/1995 privind activitatea notarială şi a art. 77-78 din Regulamentul de
aplicare a acestei legi succesibilul poate retracta renunţarea pe toată durata termenului de

93
prescripţie vacanţa succesorală urmând a fi constatată numai după expirarea termenului legal de
acceptare a succesiunii indiferent de măsurile întreprinse de notar curator sau autoritate a
administraţiei publice cu privire la valorificarea drepturilor statului asupra succesiunii vacante.
Din economia art. 1123 alin. 1 NCC care face trimitere la art. 1120 din acelaşi act
normativ rezultă că revocarea renunţării poate fi numai expresă constatată prin act autentic la
orice notar public sau după caz la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României, în
condiţiile şi limitele prevăzute de lege. Pentru informarea terţilor la fel ca şi declaraţia de
renunţare şi declaraţia de revocare a renunţării se va înscrie pe cheltuiala renunţătorului în
Registrul Naţional Notarial, ţinut în format electronic potrivit legii.
Efectele retractării. Prin retractarea renunţării la moştenire nu renaşte dreptul de opţiune
succesorală ci revocarea renunţării valorează acceptare art. 1123 alin. 2 NCC.
Revocarea renunţării operează retroactiv de la data deschiderii succesiunii. Cu toate
acestea ca efect al revocării bunurile moştenirii sunt preluate în starea în care se găsesc şi sub
rezerva drepturilor dobândite de terţi asupra acelor bunuri art 1123 alin. 2 teza a II-a NCC.

Cap. III. Dobândirea posesiunii moştenirii

72. Enunţare
Deşi toţi moştenitorii dobândesc prin lege din chiar momentul deschiderii succesiunii
drepturile succesorale ca atare ei nu dobândesc în acelaşi mod şi posibilitatea efectivă a
exercitării acestor drepturi având nevoie pentru aceasta de dobândirea posesiunii moştenirii.
Unii moştenitori sunt sezinari adică au de drept posesiunea moştenirii; alţi moştenitori
sunt nesezinari şi neavând sezina ei trebuie să ceară organului competent trimiterea lor în
posesie prin eliberarea certificatului de moştenitor; în sfârşit legatarii trebuie să ceară predarea
legatelor.

73. Dobândirea de drept a posesiei moştenirii sezina

Sezina este un beneficiu al legii în virtutea căruia pe lângă stăpânirea de fapt exercitată
asupra patrimoniului succesoral moştenitorilor sezinari le este conferit şi dreptul de a administra
acest patrimoniu şi de a exercita drepturile şi acţiunile defunctului art. 1125 NCC. Altfel spus
anumiţi moştenitori au posesia de drept a bunurilor succesorale privite ca universalitate chiar de

94
la data deschiderii succesiunii adică se bucură în temeiul legii de exerciţiul drepturilor şi
acţiunilor aferente bunurilor succesorale.
Sezina este independentă de exercitarea posesiei de fapt a unui bun succesoral. Existenţa
ei nu conferă moştenitorului sezinar care are posesia de drept dreptul de a solicita să primească
tot de drept şi posesia efectivă de fapt a bunurilor succesorale; el poate doar să exercite
drepturile şi acţiunile legate de bunurile succesorale. Potrivit unei exprimări nuanţate în
literatura juridică sezina este mai degrabă posesiunea de drept a titlului de moştenitor.
Sezina este independentă şi de dreptul de proprietate asupra bunurilor succesorale căci
legatarul particular devine proprietarul bunului legat din chiar momentul deschiderii succesiunii
deşi posesia de drept a bunului respectiv revine moştenitorului sezinar obligat la plata legatului.
Nu se va confunda sezina nici cu posesia necesară pentru invocarea uzucapiunii întrucât
în cazul sezinei elementele corpus şi animusnu sunt necesare acţiunile şi drepturile putând fi
exercitate şi fără ele.
Au sezina potrivit legislaţiei în vigoare soţul supravieţuitor descendenţii şi ascendenţii
privilegiaţi ai defunctului ca moştenitori legali(art. 1126 NCC).
Aceşti succesibili au sezina numai dacă au vocaţie succesorală concretă; totuşi
moştenitorul rezervatar dezmoştenit dacă este şi sezinar potrivit legii deoarece culege rezerva
când acceptă succesiunea îşi păstrează calitatea de sezinar. Regulile referitoare la sezină sunt
imperative şi nu pot fi modificate prin voinţa celui ce lasă moştenirea.
Efectele sezinei:
- dreptul moştenitorilor sezinari de a lua în stăpânire în posesia de fapt bunurile
succesorale mobile sau imobile care nu se află în posesia vreunei terţe persoane fără să fie
necesară vreo formalitate specială;
- dreptul de a administra patrimoniul succesoral ceea ce include şi dreptul asupra
fructelor bunurilor succesorale de la data deschiderii succesiunii potrivit cu cota parte ce i se
cuvine din moştenire fiecăruia dintre moştenitorii sezinari în parte;
- dreptul lor de a exercita chiar de la data deschiderii succesiunii toate acţiunile
patrimoniale inclusiv cele posesorii care aparţineau lui de cujus justificânduşi legitimarea
procesuală activă prin însăşi calitatea lor de ascendenţi sau descendenţi ai defunctului fără a
trebui să obţină în prealabil certificatul de moştenitor. Această prerogativă include cu
preponderenţă:

95
 - dreptul de a continua acţiunile deja începute de autorul lor în calitate de reclamant
cu excepţia cazului în care acestea privesc drepturi personale ce se sting prin deces;
- dreptul de a se apăra în proces în calitate de pârâţi faţă de terţii reclamanţi cu
pretenţii referitoare la moştenire;
- dreptul de ai urmări pe toţi debitorii succesiunii şi deţinătorii bunurilor
succesorale;
- dreptul de a exercita acţiunile posesorii cu privire la bunurile succesorale şi orice
acţiuni cu caracter patrimonial care aparţineau celui ce lasă moştenirea.
Sezina nu înlătură însă diviziunea de drept a raporturilor obligaţionale: fiecare moştenitor
poate acţiona şi poate fi acţionat numai pentru partea ce-i revine din creanţă, respectiv din
datorie.

74. Trimiterea în posesie a moştenitorilor legali nesezinari

Toţi ceilalţi moştenitori legali ai defunctului adică rudele nerezervatare fiind moştenitori
nesezinari nu au posesia de drept a moştenirii si potrivit art. 1127 NCC nesezinarii dobândesc
sezina numai prin eliberarea certificatului de moştenitor dar cu efect retroactiv din ziua
deschiderii moştenirii. Întrucât Legea nr. 36/1995 privind activitatea notarială a dat în
competenţa notarilor publici constatarea necontencioasă a calităţii şi drepturilor succesorilor
precum şi a bunurilor drepturilor şi obligaţiilor moştenirii succesibilii nesezinari vor putea
dobândi posesia moştenirii cerând notarului public de la locul deschiderii succesiunii trimiterea
în posesie prin eliberarea certificatului de moştenitor. Aşadar, trimiterea în posesie a
moştenitorilor legali nesezinari se face prin eliberarea certificatului de moştenitor sau a
certificatului de vacanţă succesorală care finalizează procedura succesorală notarială.
Numai în caz de neînţelegeri între succesibili cu privire la calitatea lor de moştenitori la
drepturile lor sau la compunerea şi întinderea masei succesorale moştenitorii trebuie să se
adreseze instanţei de judecată hotărârea acesteia urmând să stea la baza eliberării de către notar a
certificatului de moştenitor.
În cazul succesiunilor vacante comuna oraşul sau municipiul intră în posesia de fapt a
moştenirii

96
de îndată ce toţi succesibilii cunoscuţi au renunţat la moştenire ori la împlinirea termenului
prevăzut la art. 1137 NCC dacă niciun moştenitor nu este cunoscut. Moştenirea se dobândeşte
retroactiv de la data deschiderii sale.
Trimiterea în posesie are aceleaşi efecte ca şi sezina: moştenitorul nesezinar este
considerat că a dobândit moştenirea din momentul deschiderii ei dar abia prin trimiterea în
posesie el dobândeşte exerciţiul activ şi pasiv al drepturilor şi acţiunilor ce au aparţinut lui de
cujus şi poate intra în stăpânirea efectivă a bunurilor succesorale. Tot de la data trimiterii în
posesie moştenitorul nesezinar dobândeşte fructele bunurilor succesorale, pe care le va putea
păstra - ca un posesor de bună credinţă - chiar dacă va pierde bunurile în favoarea unui eventual
moştenitor în rang preferat care ar avea succes în cadrul unei petiţii de ereditate.
Dacă moştenitorii nesezinari intră în posesia de fapt a moştenirii fără să fi obţinut
trimiterea în posesie prin eliberarea certificatului de moştenitor ei vor putea fi urmăriţi de
creditorii moştenirii căci au calitatea de moştenitori şi vor răspunde faţă de ceilalţi moştenitori de
actele lor de administrare a bunurilor succesorale. În acest sens dispun expres şi prevederile art.
1127 alin. 2 NCC conform cărora Până la intrarea în stăpânirea de fapt a moştenirii
moştenitorul legal nesezinar nu poate fi urmărit în calitate de moştenitor. Chiar dacă au însă
stăpânirea de fapt a bunurilor succesorale moştenitorii nesezinari nu vor putea însă acţiona
împotriva debitorilor moştenirii, fiindcă nu au, din punct de vedere legal exerciţiul drepturilor
succesorale.
Chiar şi în cazul moştenitorilor nesezinari drepturile succesorale sunt dobândite opelegis
din momentul deschiderii succesiunii, aşa încât moştenitorul nesezinar poate să înstrăineze
bunurile moştenite înainte de a fi trimis în posesie deoarece exercită un drept propriu şi, potrivit
art. 71 şi urm. din Legea nr. 36/1995 poate cere notarului public luarea măsurilor de conservare a
bunurilor succesorale.

75. Predarea legatelor

Legatarii nefiind moştenitori sezinari nu pot dobândi posesia bunurilor ce formează
obiectul legatelor respective decât cerând predarea legatelor art. 1128-1129 NCC.
Până la predarea legatelor legatarul poate face numai acte de conservare a obiectului legat
şi poate exercita doar dreptul de a pretinde predarea acestui obiect. Posesia bunurilor legate se
dobândeşte însă numai de la data când ele au fost predate de bună voie sau de la data cererii de

97
predare adresată justiţiei. Legatele se vor preda numai dacă şi în măsura în care nu aduc atingere
rezervei succesorale.
Predarea legatului se face prin remiterea materială a bunurilor individual determinate ce
formează obiectul legatului, ori prin învoirea la luarea lor în stăpânire de către legatar. Dacă însă
obiect al legatului îl constituie bunuri determinate generic predarea se va face prin plată. De
menţionat că legatarul devine proprietarul bunurilor moştenite individual determinate încă de la
data deschiderii succesiunii dar va dobândii posesiunea acestora numai din ziua în care iau fost
predate ori din ziua în care a cerut predarea acestora.
A. Legatul universal trebuie predat de către moştenitorii rezervatari care sunt şi
moştenitori sezinari şi au posesia de drept a moştenirii, fiind ţinuţi să predea această posesie
legatarului universal. În acest sens conform art. 1128 NCC Legatarul universal poate cere
intrarea în stăpânirea de fapt a moştenirii de la moştenitorii rezervatari
În lipsă de moştenitori rezervatari legatarul va solicita predarea legatului universal
adresânduse notarului public pentru eliberarea certificatului de moştenitor iar în caz de
neînţelegeri între părţi dacă se refuză predarea legatului se va putea adresa instanţei de judecată.
Pentru a putea obţine predarea legatului legatarul universal va trebui să dovedească
decesul testatorului lipsa moştenitorilor rezervatari şi vocaţia sa succesorală testamentară
calitatea sa de legatar aceasta din urmă făcânduse cu testamentul.
Aceste reguli se aplică legatarului universal chiar dacă el are şi calitatea de moştenitor
legal sezinar fiind în acelaşi timp ascendent sau descendent al defunctului şi legatar dacă el
invocă în fapt calitatea de legatar.
În ceea ce priveşte fructele bunurilor succesorale acestea se cuvin legatarului universal
numai din ziua în care a cerut trimiterea sa în posesie sau din ziua în care a dobândit această
posesie cu acordul moştenitorilor. Fructele vor putea fi dobândite de la deschiderea succesiunii,
în cazul în care nu sunt alţi moştenitori.
B. Legatul cu titlu universal trebuie predat în aceleaşi condiţii de către moştenitorii
rezervatari.
Legatarul cu titlu universal poate cere intrarea în stăpânirea de fapt a moştenirii de la
moştenitorii rezervatari sau după caz de la legatarul universal intrat în stăpânirea moştenirii ori
de la moştenitorii legali nerezervatari care au intrat în stăpânirea moştenirii fie de drept fie prin
eliberarea certificatului de moştenitor art. 1128 alin. 2 NCC.

98
 Dacă nu a fost instituit nici legatar universal predarea legatului se va face de către notarul
public prin eliberarea certificatului de moştenitor sau în caz de neînţelegeri între moştenitori se
va adresa instanţei de judecată.
C. Legatul cu titlu particular trebuie predat sau plătit dacă este vorba de o creanţă
după aceleaşi reguli ca şi legatul cu titlu universal de către cel obligat la plata legatului
moştenitor legal legatar universal sau legatar cu titlu universal după caz. Predarea legatului se
poate cere chiar din ziua deschiderii moştenirii fără ca legatarul cu titlu particular să trebuiască
să aştepte efectuarea împărţelii moştenirii.
Conform art. 1129 NCC Legatarul cu titlu particular intră în posesia obiectului legatului
din ziua în care acesta ia fost predat de bunăvoie sau în lipsă din ziua depunerii la instanţă a
cererii de predare.
Când cel obligat la plata legatului nu-şi îndeplineşte această obligaţie legatarul particular nu
poate
uza nici de petiţia de ereditate şi nici de acţiunea de partaj de care beneficiază legatarii universali
cu titlu universal ori moştenitorii legali ci are la dispoziţie două acţiuni împotriva acestuia:
- o acţiune personală prescriptibilă întemeiată pe testament dacă legatul are ca obiect o
creanţă, acţiune promovată împotriva moştenitorilor universali sau cu titlu universal între care
datoria se divide de regulă proporţional cu partea lor ereditară. Dacă testatorul a însărcinat un
legatar particular cu plata legatului acţiunea se va îndrepta împotriva acestuia ori împotriva
terţului debitor dacă legatul are ca obiect o creanţă a testatorului împotriva acestuia din urmă
legatumnominis; - o acţiune reală dacă legatul are ca obiect un drept real asupra unui bun
individual determinat. Acţiunea reală poate fi în revendicare dacă este vorba de dreptul de
proprietate asupra bunului legat sau confesorie dacă este vorba de un alt drept real.
În ceea ce priveşte fructele bunului potrivit art. 1058 NCC legatarul are dreptul la fructele
bunurilor moştenirii care i se cuvin din ziua deschiderii moştenirii sau din ziua în care legatul
produce efecte în privinţa sa cu excepţia cazului în care cel care a posedat bunurile ce constituie
obiectul legatului a fost de bună credinţă.
Conform art. 69 alin. 1 din Legea nr. 36/1995, legatarul particular se poate adresa
notarului public în cadrul procedurii succesorale notariale pentru a obţine certificatul de
moştenitor ca dovadă a calităţii sale de legatar.

99
Cap. IV. Dovada calităţii de moştenitor şi petiţia de ereditate

76. Dovada calităţii de moştenitor

Această dovadă se face de obicei cu certificatul de moştenitor iar până la eliberarea
acestuia sau împotriva unui astfel de certificat dovada titlului de moştenitor se poate face cu alte
mijloace de dovadă admise delege.

77. Certificatul de moştenitor

Acesta este actul emis de notarul public prin care se finalizează procedura succesorală
notarială necontencioasă reglementată de Legea nr. 36/1995 a notarilor publici şi a activităţii
notariale şi de Regulamentul de aplicare a acestei legi aprobat prin Ordinul nr. 710/C din 5 iulie
1995 emis de ministrul justiţiei şi care atestă calitatea unei persoane de a fi moştenitor legal sau
testamentar al unei alte persoane decedate.
Conform art. 1132 NCC certificatul de moştenitor se eliberează de către notarul public şi
cuprinde constatări referitoare la patrimoniul succesoral numărul şi calitatea moştenitorilor şi
cotele ce le revin din acest patrimoniu precum şi alte menţiuni prevăzute de lege.
Din economia dispoziţiilor art. 69-85 din Legea nr. 36/1995 privind procedura
succesorală notarială, rezultă că certificatul de moştenitor se eliberează la cererea oricărui
moştenitor legal sau testamentar acceptant de către notarul mai întâi sesizat de la locul
deschiderii succesiunii după expirarea termenului de opţiune succesorală dar numai dacă nu
există neînţelegeri cu privire la întinderea drepturilor succesorale şi a masei succesorale. Dacă
există neînţelegeri procedura succesorală notarială se suspendă şi părţile sunt îndrumate la proces
urmând ca certificatul de moştenitor să se elibereze abia după încheierea procesului în
conformitate cu hotărârea judecătorească irevocabilă prin care sau soluţionat neînţelegerile
dintre moştenitori.
Conţinutul. Potrivit art. 80 şi 78 alin. 2 din Legea nr. 36/1995 certificatul de moştenitor
cuprinde:
- menţiuni despre cel ce lasă moştenirea numele prenumele şi ultimul domiciliu al
defunctului data decesului;

100
 - - menţiuni despre compunerea masei succesorale bunurile şi datoriile succesiunii.
Atunci când este cazul în vederea stabilirii componenţei patrimoniului succesoral notarul public
procedează mai întâi la lichidarea regimului matrimonial art. 1133 alin. 2 NCC;
- menţiuni despre persoanele cu vocaţie succesorală concretă precum şi cotele
succesorale ale acestora numele domiciliul şi întinderea drepturilor tuturor moştenitorilor şi
legatarilor;
- eventualul partaj al masei succesorale activ şi pasiv;
- taxele de timbru onorariul precum şi alte date care au fost necesare la soluţionarea
cauzei.
Certificatul de moştenitor reflectă acordul părţilor cu privire la calitatea lor de moştenitori
întinderea drepturilor acestora şi bunurile succesorale şi prezintă două funcţii importante şi
anume:
- mijloc de însezinare pentru moştenitorii nesezinari care pot dobândi trimiterea în
posesie prin eliberarea certificatului de moştenitor, dar cu efect retroactiv din ziua deschiderii
succesiunii (art. 1127 alin. 1 NCC);
- instrument probator deoarece acesta face dovada drepturilor dobândite până la anularea
lui prin hotărâre judecătorească;
Certificatul de moştenitor nu conferă calitatea de moştenitor ci doar o constată;
drepturile succesorale se dobândesc din chiar momentul deschiderii succesiunii şi se confirmă
sau consolidează retroactiv, prin acceptarea moştenirii.
Puterea doveditoare. Potrivit art. 1133 alin. 1 NCC Certificatul de moştenitor face dovada
calităţii de moştenitor legal sau testamentar precum şi dovada dreptului de proprietate al
moştenitorilor acceptanţi asupra bunurilor din masa succesorală, în cota care se cuvine fiecăruia.
Între moştenitorii care au consimţit la eliberarea sa acest certificat face dovadă deplin,
puterea sa doveditoare decurgând din chiar acordul de voinţă al succesorilor certificatul având
valoarea unei convenţii.
Faţă de terţele persoane fiind un res inter alios acte menţiunile din certificatul de
moştenitor fac dovadă numai până la proba contrară atât în privinţa vocaţiei succesorale şi a
întinderii ei, cât şi a modului în care moştenitorii sau înţeles săşi împartă moştenirea.
Certificatul de moştenitor nu constituie însă titlu de proprietate nici între moştenitori nici
faţă de terţi; el nu face dovada că bunurile au fost în proprietatea defunctului şi au trecut în cea a

101
moştenitorilor ci doar dovada că moştenitorii au această calitate şi au un drept de proprietate
asupra unei anumite cote din bunurile care au aparţinut defunctului. De aceea certificatul de
moştenitor nu putea fi invocat ca just titlu pentru uzucapiunea de 10-20 de ani prevăzută de
CCA.

Anularea certificatului de moştenitor. Cei care se consideră vătămaţi în drepturile lor

prin eliberarea certificatului de moştenitor pot cere instanţei judecătoreşti constatarea sau după
caz declararea nulităţii acestuia şi stabilirea drepturilor lor conform legii art. 1134 NCC. Este
necesar însă a se face distincţie după cum anularea se cere de către moştenitorii care au consimţit
la eliberarea lui sau cererea de nulitate este promovată de către terţe persoane.
În primul caz anularea se va putea cere în principiu, numai pentru vicii de consimţământ
sau incapacitate de exerciţiu. Se va putea cere însă şi constatarea nulităţii absolute potrivit
dreptului comun.
Faţă de terţi de exemplu faţă de un moştenitor care a fost omis din certificat certificatul de
moştenitor fiind un res inter alios acta menţiunile sale sunt opozabile numai până la dovada
contrară. Terţii pot deci contesta calitatea de moştenitor a unei persoane şi întinderea drepturilor
succesorale ale acesteia putând invoca existenţa şi a altor moştenitori, sau pot revendica drepturi
proprii asupra unor bunuri din masa succesorală.
În ce priveşte compunerea masei succesorale dacă în certificat sunt incluse bunuri despre
care se pretinde de către moştenitori sau terţi că nu ar fi aparţinut defunctului certificatul de
moştenitor va fi anulat pe cale judecătorească iar instanţa va stabili în acest caz care este
întinderea şi compunerea exactă a masei succesorale. Dacă unele bunuri care au aparţinut
defunctului au fost omise din certificat notarul public cu acordul tuturor moştenitorilor va putea
întocmi un certificat suplimentar cu privire la aceste bunuri art. 83 alin. 2 din Legea nr. 36/1995.
În lipsa acordului de voinţă numai instanţa va putea include în masa succesorală bunurile
respective, la cererea persoanei interesate.
Prescripţia acţiunii în anularea certificatului de moştenitor. Dat fiind că această acţiune
se grefează de regulă pe acţiunile care însoţesc drepturile terţilor sau ale moştenitorilor se vor
aplica regulile specifice acestor acţiuni. Astfel, acţiunea în anulare pentru vicii de consimţământ
sau incapacitate se va prescrie în termenul de 3 ani prevăzut de art. 2517 NCC; acţiunea în
constatarea nulităţii întemeiată pe cauze de nulitate absolută sau pe contestarea calităţii de

102
moştenitor a unei persoane care a acceptat moştenirea este imprescriptibilă în condiţiile art. 2502
alin. 2 pct. 3 şi 4 NCC.

78. Alte mijloace de dovadă a calităţii de moştenitor

Dacă nu s-a eliberat încă certificat de moştenitor această calitate poate fi dovedită cu alte
mijloace de probă:
a) Actele de stare civilă care fac dovada rudeniei cu defunctul sau a calităţii de soţ
supravieţuitor în cazul vocaţiei succesorale legale. Aceste acte sunt considerate autentice motiv
pentru care nu vor putea fi combătute decât în condiţiile prevăzute de lege.
b) Testamentul face dovada vocaţiei succesorale testamentare.
c) Alte mijloace de dovadă. Potrivit art. 74 alin. 1 din Legea nr. 36/1995 calitatea de
moştenitor legal poate fi stabilită nu numai cu acte de stare civilă ci şi cu martori. Această probă
poate fi reţinută şi de către instanţa de judecată cu ocazia soluţionării petiţiei de ereditate. Întro
decizie de speţă sa opinat că în faţa instanţei de judecată calitatea de moştenitor legal atunci când
nu rezultă cu claritate din actele de stare civilă poate fi dedusă din recunoaşterea pârâţilor.
d) Art. 81 din Legea nr. 36/1996 prevede posibilitatea eliberării de către notarul
public a unui certificat de calitate de moştenitor care se emite numai în cazul în care
determinarea existenţei unor bunuri în patrimoniul succesoral necesită operaţiuni de durată şi
moştenitorii cer să li se stabilească doar calitatea. Acest certificat va face doar dovada calităţii de
moştenitor.

79. Petiţia de ereditate

Prin petiţie de ereditate se înţelege acţiunea civilă prin care un moştenitor cere instanţei
de judecată recunoaşterea titlului său de moştenitor legal sau testamentar ori donatar de bunuri
viitoare şi obligarea celui ce deţine bunurile moştenirii la restituirea lor.
Calitate procesuală activă reclamant o poate avea numai succesorul universal sau cu titlu
universal. Această concluzie decurge din prevederile art. 1130 NCC conform cărora
Moştenitorul cu vocaţie universală sau cu titlu universal poate obţine oricând recunoaşterea
calităţii sale de moştenitor contra oricărei persoane care, pretinzând că se întemeiază pe titlul de
moştenitor posedă toate sau o parte din bunurile din patrimoniul succesoral.

103
 De această acţiune nu beneficiază aşadar legatarul cu titlu particular întrucât pentru
predarea legatului acesta are la dispoziţie o acţiune personală ex testamento sau o acţiune reală în
revendicare sau confesorie.
Calitate procesuală pasivă pârât o poate avea numai moştenitorul aparent întrucât în cadrul
petiţiei de ereditate se pune în discuţie titlul de succesor al moştenitorului aparent.
Caractere juridice:
a) este o acţiune reală urmărind să deposedeze pe moştenitorul aparent şi să aducă
bunurile succesorale în posesia reclamantului moştenitor ce se prezintă ca fiind adevăratul
proprietar al moştenirii deschise;
b) este o acţiune divizibilă fiecare moştenitor reclamant acţionând pentru sine
solicitând partea la care el este îndreptăţit; tot astfel dacă sunt mai mulţi moştenitori aparenţi care
deţin fiecare anumite bunuri din moştenirea reclamată fiecare pârât se apără pentru sine şi cu
privire la bunurile pe care el le deţine;
c) este o acţiune imprescriptibilă aspect ce decurge din conţinutul art. 1130 NCC
care consacră dreptul moştenitorului cu vocaţie universală sau cu titlu universal de a obţine
oricând recunoaşterea calităţii sale de moştenitor contra oricărei persoane care pretinzând că se
întemeiază pe titlul de moştenitor posedă toate sau o parte din bunurile din succesiune.

80. Dovada temeiniciei petiţiei

Petiţia de ereditate pune în discuţie calitatea de moştenitor al bunurilor reclamate.
Petiţionarul trebuie să-şi dovedească prin urmare titlul său de moştenitor sau vocaţia sa
succesorală preferabilă celei a pârâtului. Pentru aceasta el trebuie în principal să prezinte
instanţei certificatul de moştenitor care îi atestă calitatea. În subsidiar dacă nu i sa eliberat un
astfel de certificat el va trebui să administreze alte mijloace de probă din care să rezulte vocaţia
sa succesorală legală sau testamentară şi anume actele de stare civilă sau testamentul după caz.
În afara actelor de stare civilă instanţa poate admite şi alte mijloace de probă pentru stabilirea
raportului de rudenie dacă partea trebuie să dovedească naşteri şi căsătorii vechi sau întâmplate
în localităţi necunoscute sau îndepărtate sau când pentru obţinerea actelor de stare civilă sar
întâmpina alte piedici găsite întemeiate existând condiţia ca aceste probe astfel admise să nu fie
contrare certificatelor de stare civilă prezentate. Dovada rudeniei petiţionarului cu defunctul
rezultată din certificatele de stare civilă sau din celelalte probe administrate va trebuie

104
completată uneori şi prin proba cu martori care să ateste lipsa altor rude succesibile în grad
preferat sau concurent.

81. Delimitarea petiţiei de ereditate de alte acţiuni

Prin caracterele sale specifice petiţia de ereditate se deosebeşte de:
- acţiunea în revendicare pentru că în petiţia de ereditate pârâtul contestă calitatea
de moştenitor a reclamantului iar nu calitatea de proprietar a defunctului şi implicit a
moştenitorului reclamant asupra bunurilor pretinse;
- acţiunea în împărţeală prin care se pretinde doar o parte din moştenire pentru că
în această acţiune pârâtul nu contestă calitatea de moştenitor a reclamantului şi nici cota sa din
moştenire;
- acţiunea personală prin care moştenitorul pretinde plata unei creanţe căci întro
asemenea acţiune pârâtul nu contestă calitatea de moştenitor a reclamantului ci neagă propria sa
calitate a pârâtului de debitor al dreptului de creanţă pretins de reclamant.

82. Efectele petiţiei de ereditate

În cazul în care este admisă petiţia de ereditate produce următoarele efecte:
A. În raporturile dintre adevăratul moştenitor şi moştenitorul aparent moştenitorul
aparent pârâtul este obligat să restituie adevăratului moştenitor reclamantului bunurile moştenirii
pe care le deţine fără drept art. 1131 alin. 1 NCC. Întinderea obligaţiei de restituire variază însă
după cum pârâtul a ştiut sau nu a ştiut că moştenirea preluată nu i se cuvine.
În ambele situaţii conform art. 1639 NCC restituirea prestaţiilor se face în natură prin
înapoierea bunului primit. Dacă restituirea nu poate avea loc în natură din cauza imposibilităţii
sau a unui impediment serios ori dacă restituirea priveşte prestarea unor servicii deja efectuate
restituirea se face prin echivalent. În astfel de ipoteze valoarea prestaţiilor se apreciază la
momentul în care debitorul a primit ceea ce trebuie să restituie art. 1640 NCC.
Astfel dacă pârâtul a fost de bună credinţă cel obligat la restituire dobândeşte fructele
produse de bunul supus restituirii şi suportă cheltuielile angajate cu producerea lor. El nu
datorează nicio indemnizaţie pentru folosinţa bunului cu excepţia cazului în care această
folosinţă a fost obiectul principal al prestaţiei şi a cazului în care bunul era prin natura lui supus

105
unei deprecieri rapide art. 1645 alin. 1 NCC. Dacă bunul a fost înstrăinat el va restitui numai
ceea ce a primit în schimbul înstrăinării şi nu va răspunde pentru pierirea totală sau parţială a
bunurilor succesorale.
Dacă însă moştenitorul aparent a fost de rea credinţă el va fi ţinut după compensarea
cheltuielilor angajate cu producerea lor să restituie fructele pe care lea dobândit sau putea să le
dobândească şi să îl indemnizeze pe creditor pentru folosinţa pe care bunul ia pututo procura.
Moştenitorul aparent de reacredinţă va suporta integral cheltuielile restituirii art. 1646 alin. 2
NCC. Dacă a înstrăinat bunul succesoral el va trebui să restituie adevăratului moştenitor valoarea
bunului înstrăinat iar nu numai ceea ce a primit efectiv şi va răspunde de pierirea bunurilor
succesorale indiferent de cauza acesteia. În doctrină sa apreciat că moştenitorul aparent de rea
credinţă va trebui să plătească adevăratului moştenitor dobânzi pentru sumele încasate de la
debitorii succesiunii, din ziua încasării lor.
Moştenitorul aparent evins este îndreptăţit să ceară petiţionarului evingător ca acesta săi
restituie cheltuielile făcute în legătură cu bunurile succesorale întinderea dreptului său la
restituire este diferită în funcţie de buna sau reaua sa credinţă fiind pe deplin aplicabile
dispoziţiile legale din materia accesiunii imobiliare artificiale art. 1644 NCC.
B. În raporturile dintre adevăratul moştenitor şi terţele persoane potrivit art. 1131 alin.
2 NCC În privinţa actelor juridice încheiate între deţinătorul fără titlu al bunurilor succesorale
şi terţi dispoziţiile art. 960 alin. (3) se aplică în mod corespunzător dispoziţiile legale ce
guvernează efectele nedemnităţii faţă de terţi:
a) actele de conservare şi actele de administrare în măsura în care profită
moştenitorilor încheiate între nedemn şi terţi rămân valabile.
b) actele de dispoziţie privitoare la bunuri mobile se menţin posesia de bună credinţă
valorând titlu de proprietate cu condiţia ca şi terţul subdobânditor să fi fost de bună credinţă art.
935-938 NCC iar actul juridic încheiat să fie cu titlu oneros şi cu titlu particular. Actele de
dispoziţie privitoare la imobile se desfiinţează dacă reclamantul se dovedeşte a fi singurul
moştenitor căci moştenitorul aparent nu era proprietar şi deci nu putea dispune de ele dar numai
dacă şi terţul subdobânditor a fost de rea credinţă. Pentru ca aceste acte să fie menţinute se cere
ca actul de dispoziţie să fi fost cu titlu particular şi cu titlu oneros terţul subdobânditor să fi fost
de bună credinţă în momentul încheierii contractului şi să fi fost în eroare comună şi scuzabilă
sau invincibilă asupra calităţii de moştenitor şi proprietar al dispunătorului. Dacă imobilul este

106
înscris în cartea funciară pentru menţinerea ca valabilă a unui astfel de act juridic, este necesar a
fi fost respectate şi regulile de carte funciară la momentul contractării dintre moştenitorul aparent
şi terţ pentru ca acesta să poată invoca cu succes buna credinţă şi să poată obţine respingerea
pretenţiilor adevăratului moştenitor.
Dacă actul juridic de dobândire încheiat de terţ este desfiinţat ca urmare a acţiunii
adevăratului moştenitor terţul se va putea îndrepta împotriva moştenitorului aparent cu o acţiune
în evicţiune.

Titlul V Indiviziunea succesorală

Cap. I. Aspecte generale

89. Noţiune
Patrimoniul lui de cujus se poate transmite fie către un singur moştenitor fie către doi sau
mai mulţi această din urmă situaţie dând naştere indiviziunii succesorale.
Prin indiviziune în general trebuie să înţelegem acea modalitate a patrimoniului care
aparţinând în comun la două sau mai multe persoane are ca obiect o universalitate de bunuri.
Deşi reglementată de NCC în materia succesiunilor art. 1143-1163 indiviziunea nu este o
stare specifică succesiunii ea putând să apară şi ca urmare a unor convenţii sau ca efect al legii.
Indiviziunea succesorală este acea modalitate a patrimoniului transmis mortis causa către o
pluralitate de moştenitori în care fiecare dintre ei are o cotă parte ideală din dreptul asupra
bunurilor fără ca această cotă să fie concretizată în materialitatea eiasupra unor anumite bunuri
din moştenire.
De precizat că în cazul indiviziunii succesorale moştenirea se transmite către doi sau mai
mulţi moştenitori legali sau legatari universali ori cu titlu universal; legatul particular are ca
obiect un drept real asupra unui bun individual determinat astfel că legatarul va dobândi bunul
respectiv privit în materialitatea lui fără să se nască o stare de indiviziune.

90. Obiectul indiviziunii succesorale

Indiviziunea succesorală are ca obiect numai acele elemente ale masei succesorale care
prin natura lor nu sunt susceptibile de a fi divizate automat în puterea legii si impun necesitatea
unei împărţeli între comoştenitori. Drepturile de creanţă şi datoriile succesiunii se transmit către

107
moştenitori divizate de plin drept între ei din chiar momentul deschiderii moştenirii art. 1427
respectiv art. 1155 NCC potrivit cotelor succesorale.
Având ca obiect o universalitate de bunuri indiviziunea ca modalitate a patrimoniului se
deosebeşte de coproprietate ca formă a proprietăţii comune prin aceea că aceasta din urmă are
ca obiect bunuri privite ut singuli şi nu o universalitate.
Totodată indiviziunea se deosebeşte şi de proprietatea comună în devălmăşie care are şi
ea ca obiect o universalitate dar în cazul devălmăşiei niciunul din codevălmaşi nu are
determinată o cotă parte ideală din dreptul de proprietate asupra bunurilor ce alcătuiesc
universalitatea.

91. Caracteristici
Indiviziunea succesorală se caracterizează prin următoarele:
- priveşte o universalitate de bunuri care se transmite mortis causa către doi sau
mai mulţi moştenitori;
- fiecare coerede are un drept exclusiv asupra unei cote părţi ideale care i se cuvine
din moştenire;
- niciunul din coerezi nu are vreun drept exclusiv asupra vreunui bun anume din
masa succesorală indiviză.

Cap. II. Regimul juridic al indiviziunii succesorale

92. Principiile generale ale indiviziunii succesorale

Principiile generale astfel cum se desprind din dispoziţiile NCC referitoare la indiviziune
sunt următoarele:
- fiecare coindivizar are un drept exclusiv asupra unei cote-părţi ideale din
întreaga masă indiviză;
- niciunul dintre coindivizari nu are vreun drept exclusiv asupra vreunui anumit
bun din masa indiviză.
Aceste două principii determină regimul juridic al actelor pe care le pot încheia coindivizarii în
legătură cu bunurile ce compun masa indiviză.

108
93. Regimul juridic al actelor privitoare la bunurile indivize
Coindivizarii pot efectua două categorii de acte în legătură cu bunurile ce constituie
obiectul indiviziunii succesorale: acte materiale şi acte juridice.
a) Actele materiale constau în acte de folosinţă a bunurilor aflate în indiviziune şi de
culegere a fructelor acestor bunuri. Oricare dintre coindivizari poate folosi bunurile aflate în
indiviziune cu condiţia de a nu stânjeni exercitarea drepturilor concurente ale celorlalţi
coindivizari şi de a nu schimba destinaţia bunului art. 636 alin. 1 NCC. În ipoteza în care unul
din coindivizari împotriva voinţei celorlalţi moştenitori, exercită în mod exclusiv folosinţa
bunului comun prin aplicarea analogă a prevederilor art. 636 alin. 2 NCC va putea fi obligat la
despăgubiri.
Cu acordul lor unanim de voinţă coindivizarii pot săşi reglementeze modalităţile concrete
de folosire a bunurilor inclusiv sub forma unui partaj de folosinţă.
Sub imperiul noii reglementări apreciem că un partaj de folosinţă se poate dispune
inclusiv de către instanţa de judecată la cererea coindivizarului ori a coindivizarilor interesaţi în
funcţie de împrejurările concrete ale cauzei şi de consecinţele directe ale unei asemenea măsuri
asupra celor aflaţi în indiviziune.
Temeiul juridic al unei astfel de posibilităţi îl va putea constitui art. 639 NCC conform căruia
Modul de folosire a bunului comun se stabileşte prin acordul coproprietarilor iar în caz de
neînţelegere prin hotărâre judecătorească. Apreciem că acest text de lege poate fi aplicat şi în
cazul coindivizarilor iar sintagma mod de folosire a bunului comun ar trebui să primească un
înţeles mai larg respectiv atât acela de mod de utilizare potrivit destinaţiei sale dar şi acela de
modalitate concretă de partajare a folosinţei în măsura în care o asemenea măsură sar dovedi mai
adecvată decât folosinţa comună concomitentă până la partajul succesoral propriuzis.
Coindivizarii mai au posibilitatea de a solicita ieşirea din indiviziune prin partajarea
proprietăţii în condiţiile art. 1143 şi urm. NCC. Mai mult moştenitorul poate cere oricând ieşirea
din indiviziune chiar şi atunci când există convenţii sau clauze testamentare care prevăd altfel.
În ceea ce priveşte fructele bunurilor indivize acestea pot fi culese de coindivizari
proporţional cu cota parte indiviză a fiecăruia art. 637 NCC. Dreptul tuturor coindivizarilor la
fructele naturale ori industriale subzistă chiar dacă numai unul dintre ei a suportat cheltuielile
pentru producerea ori după caz pentru culegerea lor. Cât timp ele există în materialitatea lor
fructele naturale şi industriale vor face parte din masa partajabilă alături de celelalte bunuri

109
succesorale art. 638 alin. 2 NCC. Totuşi coproprietarul care a suportat singur cheltuielile
producerii ori culegerii fructelor va avea dreptul la restituirea acestor cheltuieli de către ceilalţi
coindivizari proporţional cu cota fiecăruia. Dacă însă fructele au fost culese şi apoi consumate
ori înstrăinate de către unul dintre moştenitori ori au pierit la acesta ceilalţi moştenitori vor avea
dreptul de a pretinde despăgubiri cu excepţia cazului în care fructele au pierit în mod fortuit.
Dreptul la acţiunea în despăgubiri în astfel de situaţii precum şi dreptul de a reclama fructele
civile ale bunului însuşite numai de către unul dintre moştenitori este supus prescripţiei potrivit
dreptului comun art. 638 alin. 2 şi 3 NCC.

b) Actele juridice privitoare la bunurile aflate în indiviziune trebuie tratate diferit sub
aspectul regimului juridic după cum este vorba despre acte de conservare de administrare sau de
dispoziţie.
Astfel plecând de la dispoziţiile art. 640 NCC se poate concluziona că fiecare moştenitor
poate să facă acte de conservare cu privire la oricare din bunurile aflate în activul succesoral fără
acordul celorlalţi moştenitori. Regula se explică prin aceea că actele de conservare fiind prin
esenţa lor acte menite a conserva substanţa bunului a preveni pierirea ori degradarea acestuia
sunt întotdeauna profitabile tuturor coindivizarilor.
Dimpotrivă actele de administrare precum încheierea sau denunţarea unor contracte de
locaţiune cesiunile de venituri imobiliare şi altele asemenea cu privire la bunul comun pot fi
făcute numai cu acordul moştenitorilor ce deţin majoritatea cotelor părţi art. 641 alin. 1 NCC.
Noua reglementare consacră aşadar principiul majorităţii cu precizarea că enumerarea de
mai sus este enunţiativă putând fi încheiate şi altfel de acte de administrare cu privire la bunurile
succesorale indivize dacă există voinţa concordantă a moştenitorilor care deţin cota majoritară.
Interesele comoştenitorului aflat în minoritate nu sunt însă ignorate în totalitate de NCC,
în ce priveşte actele de administrare. Conform art. 638 alin. 2 NCC actele de administrare care
limitează în mod substanţial posibilitatea unui coproprietar de a folosi bunul comun în raport cu
cota sa parte ori care impun acestuia o sarcină excesivă prin raportare la cota sa parte sau la
cheltuielile suportate de către ceilalţi coproprietari nu vor putea fi efectuate decât cu acordul
acestuia.
De asemenea în raport de conţinutul art. 641 alin. 3 NCC coproprietarul sau coproprietarii
interesaţi pot cere instanţei să suplinească acordul coproprietarului aflat în imposibilitate de aşi

110
exprima voinţa sau care se opune în mod abuziv la efectuarea unui act de administrare
indispensabil menţinerii utilităţii sau valorii bunului. Apreciem că textul de lege este incident în
acele situaţii în care moştenitorii ce doresc încheierea actului de administrare nu pot atinge prin
însumarea cotelor lor majoritatea cerută de lege pentru încheierea valabilă a actului fie datorită
absenţei unuia ori mai multor comoştenitori fie datorită împotrivirii acestora. În ceea ce priveşte
actele juridice de dispoziţie oricare dintre coindivizari îşi poate înstrăina în mod liber cota sa
parte de drept deoarece fiecare dintre ei are un drept exclusiv propriu asupra cotei sale ideale
634 alin. 1 NCC.
În raport de dispoziţiile art. 641 alin. 4 NCC orice acte juridice de dispoziţie cu privire la
bunurile comune actele de folosinţă cu titlu gratuit cesiunile de venituri imobiliare şi locaţiunile
încheiate pe termen mai mare de 3 ani precum şi actele care urmăresc exclusiv înfrumuseţarea
unui bun aflat în indiviziune nu se pot încheia decât cu acordul tuturor coproprietarilor. De
asemenea acelaşi text de lege statuează că orice act juridic cu titlu gratuit va fi considerat act de
dispoziţie atunci când priveşte un bun aflat în indiviziune.
Sancţiunea nerespectării regulii majorităţii în cazul actelor de administrare respectiv a
regulii unanimităţii în cazul actelor de dispoziţie nu este însă nulitatea actului astfel încheiat ci
inopozabilitatea lui faţă de coproprietarul care nu a consimţit expres ori tacit,la încheierea
actului.
Coproprietarului vătămat i se recunoaşte dreptul ca înainte de partaj să exercite acţiunile
posesorii împotriva terţului care ar fi intrat în posesia bunului comun în urma încheierii actului.
În acest caz restituirea posesiei bunului se va face în folosul tuturor coproprietarilor cu daune
interese dacă este cazul în sarcina celor care au participat la încheierea actului art. 642 alin. 2
NCC.
În ceea ce priveşte regimul juridic al acţiunilor în justiţie acesta este expres reglementat
de art. 643 NCC pentru situaţia coproprietăţii.
Prin raportare la indiviziunea succesorală a acestui text de lege se poate conchide că
fiecare moştenitor poate sta singur în justiţie indiferent de calitatea procesuală în orice acţiune
privitoare la bunuri din masa succesorală inclusiv în cazul acţiunii în revendicarea unui bun
succesoral. Hotărârile judecătoreşti pronunţate în folosul indiviziunii profită tuturor
moştenitorilor iar hotărârile judecătoreşti potrivnice unui moştenitor nu sunt opozabile celorlalţi.

111
 Când acţiunea nu este introdusă de toţi moştenitorii pârâtul va putea cere instanţei de
judecată introducerea în cauză a celorlalţi moştenitori în calitate de reclamanţi în termenul şi
condiţiile prevăzute în Codul de procedură civilă pentru chemarea în judecată a altor persoane
pentru ca hotărârea judecătorească astfel pronunţată să le fie opozabilă şi acestora (s.n.).

94. Imprescriptibilitatea dreptului de a cere ieşirea din indiviziune

Indiviziunea este concepută ca o stare vremelnică motiv pentru care în art. 1143 alin.
1NCC se prevede că: Nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune. Moştenitorul poate
cere oricând ieşirea din indiviziune, chiar şi atunci când există convenţii sau clauze
testamentare care prevăd altfel.
Dreptul de a cere ieşirea din indiviziune este imprescriptibil extinctiv. Din interpretarea art. 669
alin.
1 coroborat cu art. 1143 alin. 1 NCC rezultă că încetarea indiviziunii poate fi cerută oricând în
afară de cazul în care partajul a fost suspendat prin lege ori prin hotărâre judecătorească. De
asemenea sistarea stării de indiviziune mai poate fi paralizată dacă unul dintre coindivizari,
intervertindu-şi titlul - a folosit exclusiv bunul succesoral dobândindul prin uzucapiune în
condiţiile legii. art. 675 NCC.
Dispoziţiile art. 1143 alin. 1 au caracter imperativ ceea ce atrage nulitatea oricărei clauze
prin care testatorul ar obliga moştenitorii să rămână în indiviziune după cum tot nulă ar fi şi
convenţia prin care coindivizarii ar renunţa la dreptul de a cere împărţeala moştenirii ori sar
obliga să rămână în indiviziune pe o perioadă de până la 5 ani.
În ceea ce priveşte dreptul de a cere partajarea fructelor în situaţia în care anumite
bunuri din masa succesorală au fost folosite exclusiv de către un singur coindivizar am precizat
deja că din interpretarea art. 638 alin. 1 şi 2 NCC câtă vreme fructele naturale şi cele industriale
mai există în materialitatea lor ele pot fi cuprinse la cererea oricăruia dintre moştenitori în masa
bunurilor de împărţit. Câtă vreme fructele produse de bunurile succesorale indiferent de cel care
a contribuit la producerea ori culegerea lor se cuvin tuturor moştenitor potrivit cotelor lor
succesorale şi devin proprietatea acestora de la momentul culegerii revendicarea lor în instanţă
sub forma aducerii lor la masa bunurilor de împărţit este imprescriptibilă. Dimpotrivă fructele
civile şi echivalentul în bani al fructelor naturale sau industriale care nu mai există în natură pot
fi cerute fiind vorba de creanţe în termenul general de 3 ani. art. 638 alin. 2 şi 3 NCC.
Titlul VI Împărţeala moştenirii
Cap. I. Consideraţii generale

112
95. Noţiune
Împărţeala - sau partajul cum mai este numită - este modalitatea prin care se pune capăt
stării de indiviziune. Sediul legal al materiei îl constituie dispoziţiile art. 1143-1163 NCC care se
completează cu dispoziţiile referitoare la partajul bunurilor privite ut singuli aflate în proprietate
comună cuprinse în art. 669-686 NCC, precum şi cu dispoziţiile privind procedura împărţelii
judiciare cuprinse în art. 979-995 din noul Cod de procedură civilă.
Prin împărţeală sau partaj se înţelege acea operaţie juridică prin care se pune capăt stării
de indiviziune în sensul transformării de către coindivizari a cotei părţi ideale de drept pe care o
aveau asupra masei indivize întrun drept exclusiv de proprietate asupra unuia sau mai multor
bunuri determinate.

96. Condiţiile de fond ale împărţelii

Condiţiile de fond se referă la persoanele îndreptăţite a o pretinde şi la obiectul ei.
A. Persoanele care pot cere împărţeala moştenirii sunt următoarele:
a) coindivizarii adică acei moştenitori care se află în indiviziune şi anume:
moştenitorii legali legatarii universali şi legatarii cu titlu universal. Legatarii cu titlu particular
dobândind încă de la deschiderea succesiunii un drept exclusiv de proprietate sau alt drept real
asupra unui anumit bun privit ut singuli nu pot cere ieşirea din indiviziune. Dacă legatarul
particular a dobândit doar o cotă parte din dreptul asupra unui bun aflat în indiviziune va putea
cere partajul cu privire la acel bun dar acesta nu va fi un partaj succesoral în sensul art. 1143
NCC ci un partaj al unui bun aflat în proprietatea comună;
b) succesorii în drepturi ai coindivizarilor adică cei cărora coindivizarii leau cedat
inter vivosori leau transmis mortis causa retransmitere drepturile lor indivize printro
transmisiune universală sau cu titlu universal; aceşti succesori subrogânduse în drepturile
coindivizarilor pot cere ei înşişi partajul sau pot continua împărţeala cerută de autorul lor;
c) creditorii personali ai coindivizarilor pot cere şi ei împărţeala pe calea acţiunii
oblice prevăzută de art. 1560 NCC fiind vorba de exercitarea unei acţiuni cu caracter
patrimonial. De altfel dispoziţiile art. 1156 alin. 1 NCC stipulează că înainte de partajul
succesoral creditorii personali ai unui moştenitor nu pot urmări partea acestuia din bunurile
moştenirii;

113
 d) procurorul ori de câte ori este necesar pentru apărarea drepturilor şi intereselor
legitime ale minorilor ale persoanelor puse sub interdicţie şi ale dispăruţilor precum şi în alte
cazuri expres prevăzute de lege art. 45 C. proc. civ.;
e) orice persoană ce justifică un interes legitim poate să ceară partajul în numele
debitorului lor.
Legea nu recunoaşte creditorilor defunctului dreptul de a cere partajul însă aceştia nici nu
ar putea justifica vreun interes legitim să promoveze o astfel de acţiune câtă vreme potrivit art.
1155 alin. 2 NCC înainte de partajul succesoral creditorii ale căror creanţe provin din
conservarea sau din administrarea bunurilor moştenirii ori sau născut înainte de deschiderea
moştenirii pot cere să fie plătiţi din bunurile aflate în indiviziune. De asemenea ei pot solicita
executarea silită asupra acestor bunuri.
Reguli privind capacitatea pentru a cere împărţeala de exerciţiu necesară. Trebuie avut
în vedere că prin partaj dreptul indiviz al fiecărui coindivizar asupra unei cote părţi ideale din
întreaga masă succesorală se transformă întrun drept exclusiv asupra unor bunuri determinate ce
intră în lotul său cota sa parte fiind întregită prin transmiterea cotelor părţi din dreptul de
proprietate ale celorlalţi coindivizari cu privire la bunurile din lotul său. Aceasta impune cu
necesitate ca cel care cere partajul să aibă capacitatea de a încheia acte de dispoziţie adică o
capacitate deplină de exerciţiu.
Aşa se explică şi dispoziţiile art. 674 NCC care prevăd că dacă un coproprietar moştenitor
este lipsit de capacitate de exerciţiu ori are capacitate de exerciţiu restrânsă partajul va putea fi
făcut prin bună învoială numai cu autorizarea instanţei de tutelă precum şi dacă este cazul a
ocrotitorului legal.
În cazul în care există contrarietate de interese între cel ocrotit şi ocrotitorul său legal se
va numi un curator special pentru incapabil potrivit art. 150 NCC.
B. Obiectul partajului succesoral îl constituie numai bunurile aflate în indiviziune şi
asupra cărora poartă drepturile reale ale moştenitorilor căci atât drepturile de creanţă cât şi
datoriile moştenirii se divid de plin drept între moştenitori din chiar momentul deschiderii
succesiunii. În consecinţă sunt obiect al partajului următoarele categorii de bunuri:
a) bunurile existente în patrimoniul lui de cujus la data deschiderii succesiunii; dacă
asupra unui bun este constituit un drept de uzufruct în favoarea unui terţ va fi supusă împărţelii
doar nuda proprietate;

114
 b) fructele naturale şi industriale produse de bunurile succesorale ulterior datei
deschiderii succesiunii dacă ele mai există în materialitatea lor; comoştenitorul care a folosit un
bun succesoral are obligaţia - chiar şi atunci când folosinţa a fost tolerată de către ceilalţi
moştenitori - de a aduce la masa de împărţit fructele produse de acel bun după deschiderea
succesiunii art. 637-638 NCC. Cu toate acestea dacă a avut loc un partaj de folosinţă sau unul din
moştenitori a folosit un bun în temeiul unui titlu fructele acelui bun nu vor fi aduse la masa
succesorală.
c) bunurile readuse la masa partajabilă ca efect al reducţiunii liberalităţilor sau al
raportului donaţiilor;
d) bunurile intrate în masa succesorală ca efect al subrogaţiei reale;
e) terenurile asupra cărora sa reconstituit dreptul de proprietate în temeiul Legii
fondului funciar nr. 18/1991 şi pentru care titlul de proprietate nu a fost eliberat până la data
deschiderii succesiunii.
Sunt anumite bunuri care deşi existau în patrimoniul defunctului la data deschiderii
succesiunii sunt exceptate de la împărţeală:
a) bunurile individual determinate care fac obiectul unor legate particulare; numai
dacă legatul ar avea ca obiect o cotă parte din dreptul asupra acelui bun legatarul ar putea
participa la împărţeală în calitate de coindivizar al acelui bun alături de ceilalţi moştenitori;
b) sumele de bani depuse la C.E.C. sau la o altă bancă şi pentru care deponentul
instituise prin clauză testamentară o anumită persoană care să le dobândească la decesul său
clauza testamentară în acest caz are caracterul unui legat particular;
c) adăugirile şi îmbunătăţirile aduse de către moştenitori unor bunuri succesorale; în
măsura în care aceste bunuri nu cad în lotul coindivizarului care lea adus îmbunătăţirile acestea
vor putea constitui obiect de desocotire între moştenitori;
d) bunurile care prin natura lor nu sunt susceptibile de a fi împărţite decât prin
acordul moştenitorilor prin partaj voluntar: amintiri de familie constând în diplome decoraţii
portrete armele de colecţie arhivele familiei documente fotografii etc.;
e) dreptul real de folosinţă asupra locului de înhumare nu poate fi împărţit între
comoştenitori.
În literatura juridică sa apreciat că o altă condiţie de fond a partajului ar fi în mod
excepţional autorizaţia eliberată de organul competent. Astfel având în vedere prevederile

115
Decretului lege nr. 50/1991 privind autorizarea construcţiilor şi unele măsuri pentru realizarea
locuinţelor dacă în masa succesorală se găsesc construcţii şi împărţeala lor în natură ar necesita
modificări de arhitectură este necesară obţinerea unei autorizaţii conform acestei legi.

97. Lichidarea pasivului succesoral

Plata pasivului succesoral este guvernată de principiul general înscris în cuprinsul art. 1155 alin.
1
NCC conform căruia Moştenitorii universali şi cu titlu universal contribuie la plata datoriilor şi
sarcinilor moştenirii proporţional cu cota succesorală ce îi revine fiecăruia.
Pe de altă parte tot în materia suportării pasivului succesoral sunt incidente prevederile
art. 1427 coroborate cu art. 1155 NCC din cuprinsul cărora rezultă că pasivul succesoral se
divide de drept între comoştenitori adică datoriile şi sarcinile moştenirii se transmit succesorilor
împărţite de la data deschiderii succesiunii proporţional cu partea ereditară a fiecăruia şi nu cu
emolumentul pe carel culege fiecare.
Partea ereditară cotaparte din masa succesorală a fiecărui moştenitor se stabileşte
luânduse în considerare toţi moştenitorii legali legatarii universali şi cu titlu universal care vin
efectiv la moştenire fără să se ia în considerare legatarii particulari deoarece aceştia în principiu
nu răspund de pasivul moştenirii.
Diviziunea de drept a pasivului succesoral operează indiferent dacă acceptarea moştenirii
sa făcut voluntar sau forţat. Felul acceptării determină numai limitele răspunderii ultra sau intra
vireshereditatis. Nici efectuarea inventarului bunurilor succesorale la cererea oricărei persoane
interesate în condiţiile art. 1115 NCC nu împiedică diviziunea de drept a pasivului şi nici
calitatea de moştenitor sezinar nu are relevanţă.
Consecinţele divizării de drept a pasivului succesoral poartă asupra dreptului de urmărire
al creditorilor moştenirii după cum a intervenit sau nu partajul între moştenitori.
Înainte de partajul succesoral creditorii ale căror creanţe provin din conservarea sau din
administrarea bunurilor moştenirii ori sau născut înainte de deschiderea moştenirii pot cere să fie
plătiţi din bunurile aflate în indiviziune. De asemenea ei pot solicita executarea silită asupra
acestor bunuri iar potrivit art. 1159 NCC pot pune în executare împotriva moştenitorilor titlurile
executorii obţinute împotriva defunctului în condiţiile Codului de procedură civilă.

116
 După realizarea partajului între moştenitori creditorii succesiunii vor putea urmări pe
fiecare dintre comoştenitori numai pentru partea din datorie proporţională cu partea lor ereditară
de exemplu dacă unul din moştenitori are o cotă succesorală de 1/8 din moştenire va putea fi
obligat să achite doar o cotă de 1/8 dintro datorie a succesiunii. Aceasta înseamnă că
insolvabilitatea unuia dintre comoştenitori va fi suportată de creditori şi nu de către ceilalţi
comoştenitori. Pe de altă parte însă din bunurile atribuite la partaj unuia dintre moştenitori
precum şi din cele care le iau locul în patrimoniul moştenitorului creditorii moştenirii vor fi
plătiţi cu preferinţă faţă de creditorii personali ai moştenitorului art. 1156 alin. 5 NCC.
Creditorii moştenirii vor fi preferaţi la plata creanţei şi faţă de legatarul cu titlu particular
atunci când obiect al legatului nu îl constituie un bun individual determinat deşi întro asemenea
ipoteză chiar şi legatarul are poziţia unui creditor al succesiunii art. 1156 alin. 5 NCC.
În contextul reglementării NCC care conferă creditorilor succesiunii dreptul de a urmării
bunurile din patrimoniul succesoral atât înainte cât şi după efectuarea partajului precum şi
privilegiul de a fi plătiţi cu preferinţă atât faţă de creditorii personali ai moştenitorilor cât şi faţă
de legatari este justificată omisiunea legiuitorului de a mai reglementa instituţia separaţiei de
patrimonii existentă în CCA. În doctrină sa apreciat că în raport de noua reglementare prin
efectul acceptării succesiunii operează de drept o separaţie de patrimonii care produce efecte faţă
de toţi creditorii iar moştenitorul devine titularul a două mase patrimoniale distincte: patrimoniul
propriu şi patrimoniul succesoral având obligaţia de a suporta pasivul succesiunii numai din
acesta din urmă.

98. Excepţiile de la principiul diviziunii de drept a pasivului succesoral

Conform art. 1155 alin. 3 NCC regula divizării de drept a pasivului succesoral nu se aplică dacă:
a) obligaţia este indivizibilă prin natura ei;
b) obligaţia are ca obiect un bun individual determinat ori o prestaţie determinată
asupra unui astfel de bun;
c) obligaţia este garantată cu o ipotecă sau o altă garanţie reală caz în care
moştenitorul care
primeşte bunul afectat garanţiei va fi obligat pentru tot însă numai în limita valorii acelui bun iar
participarea sa la restul pasivului moştenirii se reduce corespunzător;

117
 d) unul dintre moştenitori este însărcinat prin titlu să execute singur obligaţia. În
acest caz dacă titlul îl reprezintă testamentul scutirea celorlalţi moştenitori constituie o
liberalitate supusă reducţiunii dacă este cazul. La aceste cazuri enumerate de NCC ar mai putea fi
adăugat un caz menţionat în doctrina mai veche respectiv atunci când ulterior deschiderii
succesiunii comoştenitorii au încheiat o convenţie prin care unul dintre ei sa obligat să plătească
toate datoriile şi sarcinile moştenirii sau o anumită parte dintre ele acesta putând fi urmărit pentru
ceea ce sa obligat fără ca o astfel de convenţie să fie obligatorie pentru creditorii succesiunii
având în vedere principiul relativităţii actelor juridice civile.

99. Contribuţia la datorii a comoştenitorilor

Conform art. 1157 NCC moştenitorul universal sau cu titlu universal care din cauza
garanţiei reale sau din orice altă cauză, a plătit din datoria comună mai mult decât partea sa are
drept de regres împotriva celorlalţi moştenitori însă numai pentru partea din datoria comună ce
revenea fiecăruia chiar şi atunci când moştenitorul care a plătit datoria ar fi fost subrogat în
drepturile creditorilor.
Când unul dintre moştenitorii universali sau cu titlu universal este insolvabil partea lui
din pasivul moştenirii este suportat de toţi ceilalţi moştenitori fiind împărţit între toţi ceilalţi în
proporţie cu cotele succesorale ale fiecăruia art. 1157 alin. 2 NCC.
Pe de altă parte moştenitorul care a plătit o datorie a moştenirii are dreptul de a cere plata
creanţelor pe care le are faţă de moştenire de la ceilalţi moştenitori ca orice alt creditor al
moştenirii. În privinţa părţii din datorie care îi revine ca moştenitor se vor aplica prevederile
legale referitoare la compensaţie şi confuziune cuprinse în art. 1620-1624 NCC.
Aceste acţiuni având în vedere caracterul lor de acţiuni personale în realizarea creanţei
sunt prescriptibile în termenul general de 3 ani prevăzut de art. 2517 NCC putânduse valorifica
fie pe cale separată fie în cadrul acţiunii în partaj.
Cheltuielile de înmormântare făcute de către o singură persoană pot fi solicitate pe cale
separată dreptul la acţiune prescriinduse în 3 ani de la efectuarea lor. De cele mai multe ori dacă
aceste cheltuieli au fost făcute de către unul unii dintre comoştenitori ele sunt solicitate în cadrul
acţiunii de partaj succesoral acţiune care aşa cum sa văzut potrivit art. 669 NCC este
imprescriptibilă.

118
 Problema prescriptibilităţii acestei acţiuni a fost tranşată relativ recent de către instanţa
noastră supremă în raport de dispoziţiile fostului art. 728 din CCA în urma soluţionării unui
recurs în interesul legii Decizia nr. 6 din 19 ianuarie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie
şi Justiţie – Secţiile Unite prin care sa stabilit că cererile privind lichidarea pretenţiilor
referitoare la cheltuielile de înmormântare şi respectarea tradiţiilor religioase ce compun
pasivul succesoral sunt prescriptibile în termenul general de prescripţie atât în situaţiile în care
sunt formulate în cadrul acţiunii de ieşire din indiviziune cât şi atunci când sunt formulate pe
cale separată. În ceea ce priveşte momentul de la care va începe să curgă termenul de prescripţie
din cuprinsul considerentelor instanţei supreme se disting două ipoteze. Dacă moştenitorul
solvens exercită posesia asupra bunurilor succesorale se consideră că această împrejurare are
caracter întrerupător de prescripţie în considerarea art. 17 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958 astfel
că termenul de prescripţie de 3 ani va curge de la data formulării cererii de partaj succesoral ce ar
putea avea ca efect deposedarea creditorului de bunurile succesorale. Dimpotrivă se arată în
considerentele aceleaşi decizii dacă prin ipoteză, cheltuielile de înmormântare au fost suportate
de către un terţ străin de succesiune terţul solvens le va putea pretinde în termenul general de 3
ani care va începe însă să curgă de la data efectuării acestor cheltuieli.
Cap. II. Raportul donaţiilor

100. Noţiune. Scop. Utilitate

Conform cu prevederile art. 1146 alin. 1 NCC raportul donaţiilor este obligaţia pe care o
au între ei soţul supravieţuitor şi descendenţii defunctului care vin efectiv şi împreună la
moştenirea legală de a readuce la moştenire bunurile care leau fost donate fără scutire de
raport de către cel ce lasă moştenirea.
Această instituţie de drept succesoral reprezintă o expresie a unei prezumţii simple a
legiuitorului că donatorul prin donaţia făcută în timpul vieţii sale în favoarea unuia dintre aceşti
moştenitori a dorit să facă doar un avans din moştenirea pe care gratificatul o va culege la
decesul său. De aceea donaţiile se prezumă a fi făcute fără scutire de raport dar obligaţia de
raport nefiind prevăzută imperativ de lege donatorul poate stipula scutirea de raport. În acest caz
donatarului i se cuvine donaţia peste partea sa din moştenire dar fireşte în limitele cotităţii
disponibile scutirea de raport fiind dovada contrară a faptului că prezumţia legiuitorului nu

119
corespunde realităţii iar dispunătorului a fost aceea de a rupe echilibrul patrimonial în ce priveşte
bunurile transmise succesorilor săi cu titlu gratuit.
Scopul reglementării obligaţiei de raport este acela de a se asigura şi pe această cale
egalitatea între comoştenitorii care îşi datorează reciproc raportul în toate cazurile în care
dispunătorul na manifestat intenţia de ai favoriza pe unii dintre ei gratificândui cu scutire de
raport.
Utilitatea practică a instituţiei juridice a raportului se învederează prin faptul că
moştenitorii care au primit de la de cujus donaţii în timpul vieţii acestuia deşi sunt obligaţi să le
raporteze păstrează totuşi unele avantaje faţă de ceilalţi moştenitori care nu au beneficiat de
donaţii şi anume:
- deşi trebuie să raporteze la masa succesorală bunurile ce leau fost donate ei
păstrează fructele acestor bunuri culese până la data deschiderii succesiunii art. 1150 alin. 1 lit.
d) NCC);
- în cele mai multe cazuri ei pot păstra bunurile donate în natura lor fiind obligaţi să
raporteze prin echivalent doar valoarea lor;
- donatarul are posibilitatea de a opta fie pentru acceptarea moştenirii şi raportarea
donaţiei când valoarea donaţiei este inferioară fie pentru renunţarea la moştenire şi păstrarea
integrală a donaţiei atunci când valoarea acesteia este mai mare decât valoarea părţii din
moştenire care i s-ar cuveni) bineînţeles, numai dacă liberalitatea nu este excesivă, aducând
atingere drepturilor eventualilor moştenitori rezervatari situaţie în care va fi supusă reducţiunii.

101. Natura juridică a raportului donaţiilor

Raportul donaţiilor este o instituţie juridică de sine stătătoare care nu trebuie confundată
cu alte instituţii, mai mult sau mai puţin asemănătoare. Astfel:
A. Raportul donaţiilor se deosebeşte de reducţiunea liberalităţilor excesive deoarece:
- raportul donaţiilor urmăreşte asigurarea egalităţii între comoştenitori pe când
reducţiunea liberalităţilor excesive urmăreşte întregirea rezervei succesorale căreia i sa adus
atingere prin liberalităţi;
- raportul donaţiilor este obligatoriu numai pentru anumiţi moştenitori legali şi
priveşte numai raporturile dintre ei în timp ce reducţiunea liberalităţilor excesive se aplică

120
 oricărei persoane gratificate fie că este unul dintre moştenitori sau o persoană străină de
moştenire;
- raportul are ca obiect numai donaţiile în timp ce reducţiunea priveşte şi legatele;
- normele juridice privitoare la raport au caracter dispozitiv părţile interesate putând
deroga de la ele în timp ce normele ce reglementează reducţiunea fiind imperative nu se poate
deroga de la ele.
B. Raportul donaţiilor se deosebeşte şi de operaţia de luare în calcul a valorii donaţiilor
cu ocazia stabilirii masei succesorale, deoarece:
- raportul donaţiilor implică readucerea bunurilor donate la masa succesorală în
natură sau prin echivalent pe când în cazul luării în calcul operaţia este fictivă făcânduse doar pe
hârtie;
- raportul priveşte numai donaţiile făcute fără scutire de raport în favoarea
moştenitorilor obligaţi prin lege la raport pe când operaţia de stabilire a masei succesorale se
referă la toate donaţiile indiferent cine ar fi persoana gratificată.

102. Persoanele ce pot fi obligate la raport

Aceste persoane - aceleaşi cu cele îndreptăţite să pretindă raportul - sunt:
- descendenţii lui de cujus;
- soţul supravieţuitor al acestuia dar numai dacă vine la moştenire în concurs cu descendenţii.

103. Condiţiile obligaţiei de raport

- moştenitorul să fie descendent sau soţ supravieţuitor al defunctului. Descendenţii
sunt obligaţi la raport indiferent de gradul de rudenie cu defunctul sau dacă sunt din căsătorie din
afara acesteia sau din adopţie. Ei sunt obligaţi la raport dacă vin la moştenire mai mulţi
descendenţi. Dacă vine la succesiune un singur descendent în concurs cu soţul supravieţuitor el
va fi obligat la raport. Tot astfel soţul supravieţuitor va fi obligat la raportul donaţiilor primite de
la defunct dacă vine la moştenire cu descendenţii defunctului, indiferent de numărul lor.;
- moştenitorul obligat la raport să fi acceptat moştenirea. Nu interesează dacă
acceptarea a fost voluntară sau forţată. Moştenitorul renunţător poate păstra în principiu donaţia
primită dacă această donaţie nu ştirbeşte rezerva în caz contrar donaţia renunţătorului va fi

121
supusă reducţiunii în limita necesară întregirii rezervei. El va raporta donaţia numai dacă o
asemenea operaţiune a fost stipulată în contractul de donaţie printro clauză expresă. Întro
asemenea ipoteză conform art. 1147 alin. 2 NCC donatarul va readuce la moştenire numai
valoarea bunului donat care depăşeşte partea din bunurile defunctului la care a avut dreptul ca
moştenitor legal. Din punct de vedere valoric partea rămasă i se cuvine ca liberalitate dar va
putea fi supusă reducţiunii dacă această parte depăşeşte limita cotităţii disponibile.
- moştenitorul să aibă calitatea de donatar; cele două calităţi moştenitor şi donatar
trebuie să coexiste în momentul deschiderii succesiunii. Mai mult în lipsă de stipulaţie contrară
din partea donatorului descendenţii şi soţul supravieţuitor vor fi obligaţi la raport numai dacă ar
fi avut vocaţie succesorală concretă la moştenirea defunctului în cazul în care aceasta sar fi
deschis la data donaţiei. Donatorul însă poate stipula o clauză expresă şi contrară în cuprinsul
contractului de donaţie respectiv aceea de a menţine obligaţia de raport chiar dacă la data
încheierii donaţiei donatarul nu avea vocaţie utilă şi concretă la moştenirea lui ci doar o vocaţie
eventuală condiţionată şi de alte împrejurări decât decesul dispunătorului de ex. renunţarea unor
descendenţi în viaţă aflaţi în grad mai apropiat etc.
De regulă moştenitorul datorează raportul numai pentru donaţiile primite personal.
Potrivit art. 1149 alin. 2 NCC dacă descendentul donatarului vine în nume propriu la moştenirea
donatorului nu este obligat să raporteze donaţia făcută ascendentului său chiar dacă a acceptat
moştenirea acestuia din urmă. Dimpotrivă descendentul care vine la moştenire prin reprezentare
succesorală el va fi obligat să raporteze donaţia primită de la defunct de către ascendentul său pe
care îl reprezintă chiar dacă nu la moştenit pe acesta din urmă.
- donaţia să fi fost făcută fără scutire de raport. Aşa cum am arătat scutirea de
raport trebuie să fie expresă art. 846 C. civ. întrucât donaţiile se prezumă a fi făcute fără scutire
ca un avans din moştenire. Scutirea de raport va fi eficace cu condiţia ca donaţia să fi fost făcută
în limitele cotităţii disponibile altfel donaţia urmând a fi supusă reducţiunii la cererea
rezervatarilor vătămaţi în drepturile lor succesorale.

104. Persoanele care pot cere raportul donaţiilor

Sunt îndreptăţiţi să pretindă raportul în principiu numai acei moştenitori care ar fi avut şi
ei obligaţia de a raporta adică descendenţii şi soţul supravieţuitor când vine în concurs cu

122
descendenţii. Dacă cel în drept să ceară raportul decedează înainte de al cere dreptul său fiind
unul patrimonial se transmite moştenitorilor.
Pe lângă persoanele arătate mai sus au dreptul să mai ceară raportul şi următoarele
categorii de persoane:
- creditorii personali ai moştenitorilor îndreptăţiţi la raport pe cale acţiunii oblice
în numele şi pe seama debitorului lor art. 1148 NCC;
Nu vor putea pot cere raportul:
- creditorii succesiunii nu pot solicita raportul donaţiilor dar dacă sunt îndeplinite
cumulativ condiţiile prev. de art. 1562 NCC pot promova acţiunea pauliană pentru revocarea
donaţiilor făcute de defunct ulterior naşterii creanţei creditorului dacă prin aceasta şia creat ori
şia mărit o stare de insolvabilitate;
- legatarii indiferent dacă legatul este universal cu titlu universal sau cu titlu
particular din aceleaşi considerente ca mai sus.
Dovada existenţei donaţiei se poate face cu orice mijloc de probă sarcina probei fiind a
celui care cere raportul.

105. Donaţiile supuse raportului

În principiu toate donaţiile sunt supuse raportului. Deşi o astfel de concluzie nu este
reglementată expres, ea se desprinde din conţinutul art. 1146 ce se referă la bunurile care le-au
fost donate coroborat cu art. 1150 alin. 1 şi 2 NCC care enumără categoriile de donaţii ce nu sunt
supuse raportului.
Aşa fiind vor fi supuse raportului toate donaţiile indiferent de forma în care au fost
realizate: act autentic dar manual donaţii indirecte sau donaţii deghizate.
Nu sunt supuse raportului conform art. 1150 NCC fie în temeiul voinţei donatorului fie
în temeiul legii şi anume:
a) donaţiile pe care defunctul lea făcut cu scutire de raport. Scutirea poate fi făcută
prin chiar actul de donaţie sau printrun act ulterior întocmit în una dintre formele prevăzute
pentru liberalităţi;
b) donaţiile deghizate sub forma unor înstrăinări cu titlu oneros sau efectuate prin
persoane interpuse cu excepţia cazului în care se dovedeşte că cel care a lăsat moştenirea a
urmărit un alt scop decât scutirea de raport;

123
 c) darurile obişnuite donaţiile remuneratorii şi în măsura în care nu sunt excesive
sumele cheltuite pentru întreţinerea sau dacă este cazul pentru formarea profesională a
descendenţilor a părinţilor sau a soţului şi nici cheltuielile de nuntă în măsura în care cel care
lasă moştenirea nu a dispus altfel. Într-adevăr aceste cheltuieli nu reprezintă adevărate liberalităţi
motiv pentru care sunt considerate de legiuitor ca fiind simple cheltuieli făcute în executarea
obligaţiei legale ce revine părinţilor faţă de copiii lor minori în virtutea art. 449 NCC sau în
executarea unei obligaţii morale impuse de regulile de convieţuire socială. În practica judiciară
mai veche sa apreciat că nu numai cheltuielile făcute cu însuşirea unui meşteşug dar şi toate
celelalte cheltuieli făcute cu pregătirea profesională a copiilor în alte forme de pregătire inclusiv
în învăţământul superior sunt exceptate de la obligaţia de raport;
d) fructele culese veniturile scadente până în ziua deschiderii moştenirii şi
echivalentul bănesc al folosinţei exercitate de donatar asupra bunului donat. Astfel deşi bunul
producător de fructe sau de venituri va fi supus raportului o asemenea obligaţie nu va subzista în
privinţa fructelor sau veniturilor acestui bun întrucât pe de o parte se consideră că donatorul a
vrut să procure donatarului folosinţa anticipată a unui asemenea bun iar pe de altă parte obligaţia
restituirii fructelor dobândite şi folosite ar fi prea oneroasă pentru donatar.
e) donaţii privitoare la un bun care a pierit fără culpa donatarului. Cu toate acestea
dacă bunul a fost reconstituit prin folosirea unei indemnizaţii încasate ca urmare a pieririi sale
donatarul este ţinut să facă raportul bunului în măsura în care indemnizaţia a servit la
reconstituirea acelui bun. În cazul în care indemnizaţia nu a fost utilizată în acest scop ea însăşi
este supusă raportului. Dacă indemnizaţia rezultă dintrun contract de asigurare aceasta se
raportează numai în măsura în care depăşeşte cuantumul total al primelor plătite de donatar;
f) bunurile intrate în patrimoniul soţului supravieţuitor ca efect al clauzei de
preciput din cuprinsul convenţiei matrimoniale dacă o astfel de convenţie a fost încheiată art.
333 alin. 2 NCC;

106. Modurile de efectuare a raportului

Art. 1151 alin. 1 NCC prevede expres că raportul se face prin echivalent fiind considerată
nescrisă orice dispoziţie care impune donatarului raportul în natură indiferent dacă ea este
cuprinsă în actul de donaţie sau întrun înscris ulterior cum ar fi de exemplu un testament.

124
 Cu toate acestea legea nu interzice expres realizarea raportului în natură ci îngăduie
donatarului să opteze pentru efectuarea raportului în natură dacă la data cererii de raport este încă
proprietarul bunului şi nu la grevat cu o sarcină reală şi nici nu la dat în locaţiune pentru o
perioadă mai mare de 3 ani. Există aşadar două moduri de efectuare a raportului: în natură şi
prin echivalent.
A. Raportul în natură este excepţia şi constă în readucerea efectivă la masa
succesorală a bunului primit cu titlu de donaţie de la de cujus.
Raportul în natură reprezintă un drept al donatarului iar nu o obligaţie a acestuia. Dar
pentru aşi exercita această opţiune de a raporta în natură se cere ca bunul donat anterior să mai
fie încă în proprietatea sa să nu fi fost grevat cu o sarcină reală şi să nu fi fost dat în locaţiune
pentru o perioadă mai mare de 3 ani art. 1151 alin. 2 NCC. Îndeplinite fiind aceste condiţii
rămâne la aprecierea donatarului dacă va raporta bunul primit în natură ori dimpotrivă
echivalentul lui bănesc neputând fi obligat la efectuarea raportului în natură.
B. Raportul prin luare mai puţin sau prin echivalent constituie regula art. 1151
alin. 1 NCC şi constă în readucerea la masa succesorală a valorii bunului donat donatarul
păstrând în natura lui bunul primit cu acest titlu de la de cujus.

Potrivit art. 1151 alin. 3 NCC acest mod de raport se poate realiza prin următoarele procedee:
a) prin preluare situaţie în care comoştenitorii îndreptăţiţi la raport preiau din masa
succesorală unele bunuri pe cât posibil de aceeaşi natură şi calitate cu cele care au format
obiectul donaţiei ţinând seama de cotele succesorale ale fiecăruia;
b) prin imputaţie când valoarea donaţiei se scade din partea moştenitorului obligat la
raport. Întro asemenea ipoteză valoarea donaţiei făcute se reuneşte fictiv la masa partajabilă se
calculează valoarea cotei din moştenire cuvenită donatarului obligat la raport şi din această parte
se scade valoarea donaţiei primite.
c) în bani situaţie în care cel obligat la raport va depune la dispoziţia celorlalţi
moştenitori o sumă de bani care reprezintă diferenţa dintre valoarea bunului donat şi partea din
această valoare ce corespunde cotei sale succesorale. Realizarea raportului prin echivalent pune
problema valorii bunului donat care să fie avută în vedere la momentul efectuării raportului este

125
foarte posibil ca bunul ce a făcut obiectul donaţiei raportabile să fi suferit ameliorări sau
dimpotrivă degradări.
Regula generală prin evaluarea bunurilor supuse raportului este cuprinsă în art. 1153 alin.
1 NCC, conform căruia în vederea efectuării raportului prin echivalent se ia în considerare
valoarea bunului donat la momentul judecăţii ţinânduse însă cont de starea lui în momentul
donaţiei. De asemenea din valoarea astfel stabilită se scade valoarea la momentul judecăţii a
sarcinilor asumate prin contractul de donaţie dacă donaţia a fost cu sarcini.
Dacă însă bunul a fost înstrăinat de donatar anterior cererii de raport se ţine seama de
valoarea lui la data înstrăinării. Dacă bunul donat a fost înlocuit cu altul se ţine cont de valoarea
la data raportului a bunului intrat în patrimoniu şi de starea lui la momentul dobândirii. Totuşi
dacă devalorizarea bunului intrat în patrimoniu era inevitabilă la data dobândirii în virtutea
naturii sale înlocuirea bunului nu este luată în considerare.
Sumele de bani sunt supuse indexării în raport cu indicele inflaţiei corespunzător
perioadei cuprinse între data intrării lor în patrimoniul donatarului şi data realizării raportului.
În cuprinsul art. 1154 NCC sunt cuprinse o serie de reguli aplicabile în cadrul procesului
de evaluare a cuantumului prestaţiei echivalente datorate de către moştenitorul obligat la raport
în cazul în care bunul donat a suferit ameliorări sau degradări. Astfel în cazul ameliorărilor
donatarul are dreptul să recupereze proporţional cu cotele succesorale cheltuielile rezonabile pe
care lea făcut cu lucrările adăugate precum şi cu lucrările autonome necesare şi utile până la data
raportului. Dacă donatarul optează pentru raportul în natură a bunului care suferit ameliorări,
dispoziţiile art. 1154 alin. 3 NCC îi recunosc acestuia un drept de retenţie asupra bunului până la
plata efectivă a sumelor ce îi sunt datorate pentru cheltuielile rezonabile avansate afară de cazul
în care creanţa lui se compensează cu despăgubirile pe care le datorează pentru degradările
pricinuite bunului când dreptul de retenţie nu este recunoscut. Apreciem că acest drept de
retenţie va exista chiar dacă în patrimoniul donatarului coexistă în acelaşi timp atât creanţa
pentru cheltuielile rezonabile avansate cât şi datoria pentru degradările pricinuite aceluiaşi bun
cu condiţia ca, în urma compensării legale parţiale să rămână un rest de creanţă în patrimoniul
donatarului.
Totodată donatarul va fi răspunzător de toate degradările şi deteriorările care au micşorat
valoarea bunului ca urmare a faptei sale culpabile.
În consecinţă regula efectuării raportului prin echivalent conduce la următoarele consecinţe:

126
 - riscul pieririi fortuite a bunului îl suportă donatarul el fiind obligat să raporteze la
masa succesorală contravaloarea bunului chiar dacă acesta nu mai există. Cu atât mai mult dacă
bunul piere din culpa donatarului acesta va fi obligat la raportul prin echivalent ţinânduse cont de
starea lui din momentul donaţiei şi de valoarea lui din momentul judecăţii a stabilirii
cuantumului echivalentului datorat la raport.
- actele juridice încheiate în legătură cu bunul donat îşi păstrează valabilitatea.

107. Căile procedurale de realizare a raportului

Raportul se realizează în cadrul partajului prin bună învoială sau pe cale judecătorească.
Raportul cerut de către unul din moştenitori profită şi celorlalţi moştenitori îndreptăţiţi să solicite
raportul cu excepţia celor care au renunţat expres la dreptul de a cere raportul art. 1152 alin. 2
NCC. În această privinţă doctrina a subliniat că acţiunea are caracter colectiv profitând tuturor
moştenitorilor îndreptăţiţi la raport indiferent care dintre ei a promovato raportul fiind menit să
întregească masa succesorală şi să asigure egalitate între comoştenitori. Sub acest aspect raportul
donaţiilor se deosebeşte de acţiunea în reducţiune a liberalităţilor excesive care are caracter
personal şi divizibil.
Plecând de la prevederile legale cuprinse în art. 1152 alin. 1 NCC conform cărora raportul
se realizează în cadrul partajului, apreciem că acţiunea în raportul donaţiilor în accepţiunea NCC
are un caracter accesoriu putând fi promovată numai în cadrul unui partaj. De aici decurge şi
caracterul imprescriptibil al acţiunii în raportul donaţiilor împrumutat din caracterul
imprescriptibil al acţiunii în partaj consacrat expres de art. 669 NCC.
Pe de altă parte acţiunea în raportul donaţiilor are un caracter personal putânduse
introduce numai împotriva moştenitorilor donatari nu şi împotriva terţilor subdobânditori. De la
acest principiu există o derogare cuprinsă în art. 1149 alin. 3 NCC conform căruia descendentul
care vine la moştenire prin reprezentare succesorală este obligat să raporteze donaţia primită de
la defunct de către ascendentul său pe care îl reprezintă chiar dacă nu la moştenit pe acesta din
urmă.

127
 108. Raportul datoriilor
Raportul datoriilor este reglementat de art. 1158 NCC care enumără regulile ce conduc la
stingerea datoriilor pe care moştenitorii lear avea asupra succesiunii.
Justificarea instituţiei raportului datoriilor se găseşte tot în scopul de a asigura egalitatea
între moştenitori. Întradevăr dacă un comoştenitor avea o datorie faţă de decujus acest
comoştenitor debitor ar putea fi urmărit de către ceilalţi comoştenitori care la deschiderea
succesiunii au devenit fiecare creditori pentru o parte din acea datorie. Utilizând însă această cale
fiecare comoştenitor ar avea de suportat riscul eventualei insolvabilităţi a comoştenitorului
debitor precum şi concursul celorlalţi creditori ai acestuia.
Ca natură juridică majoritatea autorilor consideră că raportul datoriilor constituie o
modalitate de lichidare a datoriilor proprie împărţelii fiind aplicabilă deci în toate cazurile de
indiviziune şi nu numai în cazul indiviziunii succesorale.
Moştenitorul poate fi iertat de datorie printrun legat dar acesta ar putea fi supus
reducţiunii în măsura necesară întregirii rezervei.
Ca regulă generală dacă la data partajului succesoral un moştenitor are o datorie certă şi
lichidă faţă de moştenire aceasta se lichidează prin luare mai puţin din bunurile aflate în activul
succesoral. El nu va trebui aşadar să aducă la masa bunurilor de împărţit datoria faţă de defunct
dar va culege mai puţin din bunurile succesorale faţă de cota sa de ereditate şi în raport de ceilalţi
moştenitori.
În ipoteza în care moştenitorul are mai multe datorii faţă de moştenire care nu sunt
acoperite cu partea sa din bunurile moştenirii, aceste datorii se sting proporţional prin raport în
limita părţii respective art. 1158 alin. 2 NCC.
Raportul nu operează în privinţa creanţei pe care un moştenitor o are faţă de moştenire.
Însă moştenitorul care este atât creditor cât şi debitor al moştenirii se poate prevala de
compensaţia legală chiar dacă nu ar fi întrunite condiţiile acesteia.
Raportul datoriilor se poate face în cadrul procedurii succesorale notariale sau cu
prilejul ieşirii din indiviziune. Prin acordul tuturor moştenitorilor raportul datoriilor se poate
realiza şi înainte de partajul succesoral art. 1158 alin. 4 NCC
Dacă un creditor inclusiv moştenitor a obţinut un titlu executoriu împotriva defunctului,
acesta va putea pune în executare titlul executoriu obţinut direct împotriva moştenitorilor în
condiţiile Codului de procedură civilă.

128
Cap. III. Formele împărţelii

Potrivit legii împărţeala moştenirii între comoştenitori se poate face fie prin bună
învoială fie atunci când comoştenitorii nu se înţeleg ori când legea impune această modalitate –
pe cale judecătorească. Concluzia decurge din dispoziţiile art. 670 NCC aplicabile în materia
partajului proprietăţii comune dar incidente şi în cazul indiviziunii succesorale conform cărora
partajul poate fi făcut prin bună învoială sau prin hotărâre judecătorească.

109. Împărţeala prin bună învoială

Împărţeala prin bună învoială se poate face fără îndeplinirea vreunei formalităţi dacă potrivit art.
1144 alin. 1 NCC sunt îndeplinite următoarele condiţii:
- toţi coindivizarii sunt prezenţi personal sau prin reprezentant cu procură specială;
- coindivizarii se înţeleg asupra împărţelii;
- convenţia lor este constată printrun înscris întocmit în formă autentică dacă
printre bunurile succesorale se găsesc şi imobile sub sancţiunea nulităţii absolute;
- coindivizarii sunt majori adică au capacitate deplină de exerciţiu.
Dacă nu sunt prezenţi toţi moştenitorii ori dacă printre ei se află minori sau persoane puse
sub interdicţie judecătorească ori persoane dispărute conform art. 1144 alin. 2 NCC se vor pune
sigilii pe bunurile moştenirii în cel mai scurt termen iar partajul voluntar se va realiza cu
respectarea regulilor referitoare la protecţia persoanelor lipsite de capacitate de exerciţiu sau cu
capacitate de exerciţiu restrânsă ori privitoare la persoanele dispărute.
Bunurile moştenirii pot să facă obiectul unor măsuri conservatorii în tot sau în parte la
cererea persoanelor interesate în condiţiile legii.
În cazul nerespectării acestor condiţiilor referitoare la capacitate şi consimţământ partajul
este anulabil.
Nu interesează forma în care se realizează acordul de voinţă al copartajanţilor partajul
putând să se realizeze şi verbal; forma scrisă serveşte numai la proba convenţiei de împărţeală ea
neconstituind o condiţie de validitate cu excepţia cazului în care printre bunurile de împărţit sar
afla şi un imobil când forma autentică reprezintă o condiţie de validitate a convenţiei de
împărţeală art. 680 alin. 2 NCC.

129
 Potrivit art. 81 alin. 3 din Legea nr. 36/1995 partajul voluntar poate avea loc chiar în
cadrul procedurii succesorale notariale caz în care odată cu eliberarea certificatului de moştenitor
notarul va redacta potrivit învoielii tuturor comoştenitorilor prezenţi un act de împărţeală care va
fi astfel un act autentic. De asemenea chiar dacă a fost promovată o acţiune în justiţie părţile pot
încheia un partaj voluntar în faţa instanţei de judecată caz în care se va pronunţa o hotărâre de
expedient hotărâre ce consfinţeşte învoiala părţilor sau tranzacţia hotărâre al cărei dispozitiv va
cuprinde învoiala părţilor.
Partajul voluntar poate avea ca obiect întreaga moştenire sau numai o parte din aceasta
urmând ca în acest din urmă caz restul moştenirii să rămână în indiviziune sau să se împartă pe
cale judecătorească. Moştenitorii se pot înţelege şi asupra unui partaj de folosinţă a bunurilor
dreptul de proprietate asupra acestora menţinânduse în indiviziune. Totodată, moştenitorii pot
decide ca unii dintre ei să dobândească prin partaj nuda proprietate iar alţii uzufructul şi eventual
o sultă.
Coindivizarii pot alege oricare din modalităţile de partajare prevăzute de lege şi anume:
în natură prin atribuirea bunurilor în întregime unuia dintre ei cu plata unei sulte pentru ceilalţi,
sau vânzarea bunurilor şi împărţirea sumei rezultate.
Eventualele convenţii privind suspendarea partajului recunoscute de art. 672 NCC în
cazul partajului bunurilor aflate în proprietate comună nu produc efecte în cazul moştenirilor
deoarece conform art. 1143 alin. 1 NCC moştenitorul poate cere oricând ieşirea din indiviziune,
chiar şi atunci când există convenţii sau clauze testamentare care prevăd altfel. Totuşi apreciem
că posibilitatea ca instanţa să dispună la cererea părţii interesate suspendarea pronunţării
partajului pe o durată de cel mult un an conform art. 673 NCC se regăseşte şi în cazul partajului
succesoral. Este necesar a fi îndeplinită condiţia legii respectiv măsura să fie necesară pentru a
nu se aduce prejudicii grave intereselor moştenitorilor.
Partajul voluntar prezintă numeroase avantaje faţă de cel judiciar şi anume: permite
împărţirea bunurilor între copărtaşi după preferinţe simplitatea formei în care se poate realiza şi
evitarea cheltuielilor inerente unui partaj judiciar.

130
 110. Împărţeala pe cale judecătorească
La acest fel de împărţeală se recurge atunci când coindivizarii nu se pot înţelege cu
privire la împărţeală. Această modalitate de partaj este obligatorie ori de câte ori unul dintre
comoştenitori nu este de acord cu împărţeala prin bună învoială.
Copărtaşii nu se pot însă adresa direct instanţei de judecată fără să fie necesară sesizarea
prealabilă a notarului public competent. În această privinţă sunt incidente prevederile art. 193
alin. 3 din NCPC conform cărora la sesizarea instanţei cu dezbaterea procedurii succesorale
reclamantul va depune o încheiere emisă de notarul public cu privire la verificarea evidenţelor
succesorale prevăzute de Codul civil. Neîndeplinirea procedurii prealabile poate fi invocată nu
numai de către pârât ci şi de către instanţă din oficiu şi constituie o condiţie de admisibilitate a
acţiunii judiciare de partaj succesoral.
Prin act de împărţeală nu se va înţelege actul scris instrumentul probator ci
consimţământul copartajanţilor exprimat verbal sau în scris. Pentru dovadă se vor avea în vedere
dispoziţiile art. 309 şi urm. din NCPC referitoare la cazurile şi condiţiile de admisibilitate ale
probei cu martori.
Cap. IV. Efectele împărţelii

111. Efectul translativ al partajului

Conform art. 680 NCC fiecare coproprietar devine proprietarul exclusiv al bunurilor sau
după caz al sumelor de bani ce iau fost atribuite numai cu începere de la data stabilită în actul de
partaj dar nu mai devreme de data încheierii actului în cazul împărţelii voluntare saun după caz
de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti.
În cazul imobilelor efectele juridice ale partajului se produc numai dacă actul de partaj
încheiat în formă autentică sau hotărârea judecătorească rămasă definitivă după caz au fost
înscrise în cartea funciară.
NCC consacră aşadar efectul translativ de drepturi al partajului indiferent de forma în
care se realizează deoarece efectele acestuia nu se produc retroactiv.

131
 112. Consecinţele efectului translativ al împărţelii
În principal din efectul translativ al partajului instituit printro normă imperativă de la care
părţile nu pot deroga decurg următoarele consecinţe:
- fiecare coproprietar devine proprietarul exclusiv al bunurilor sau după caz al
sumelor de bani ce iau fost atribuite numai cu începere de la data stabilită în actul de partaj dar
nu mai devreme de data încheierii actului în cazul împărţelii voluntare sau după caz de la data
rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti;
- în cazul imobilelor efectele juridice ale partajului se produc numai dacă actul de
partaj încheiat în formă autentică sau hotărârea judecătorească rămasă definitivă după caz au fost
înscrise în cartea funciară;
- actele încheiate în condiţiile legii de un moştenitor cu privire la un bun succesoral
indiviz vor rămâne valabile şi opozabile celui căruia ia fost atribuit bunul în urma partajului;
- garanţiile constituite de un coproprietar asupra cotei sale părţi se strămută de drept
asupra bunului atribuit acestuia sau după caz a sumelor de bani care iau fost atribuite prin partaj
art. 682 din NCC;
- copărtaşul în principiu poate cere rezoluţiuneaîmpărţelii în cazul în care celălalt
nuşi execută obligaţiile cei revin potrivit actului de împărţeală de exemplu nu plăteşte sulta deşi
el va putea în egală măsură să solicite executarea silită. Totuşi chiar şi în ipoteza unui act de
partaj intervenit între doar doi copărtaşi pentru a se putea solicita rezoluţiunea contractului este
necesar ca neexecutarea obligaţiei să fie importantă deoarece conform art. 1551 NCC creditorul
nu are dreptul să solicite rezoluţiunea atunci când neexecutarea este de mică însemnătate
rămânând doar cu alternativa executării silite a obligaţiei sau a posibilităţii de a solicita reducerea
corespunzătoare a propriei sale prestaţii.
Prin excepţie în cazul partajelor încheiate sub forma unor convenţii plurilaterale având
mai mult de doi copărtaşi fiecare cu interese contrare în considerarea prevederilor art. 1549 NCC
dacă prin ipoteză unul din copărtaşi nu îşi va executa obligaţia asumată prin convenţia de partaj,
copărtaşul vătămat prin neexecutare va putea solicita rezoluţiunea actului de împărţeală însă
numai dacă prestaţia neexecutată trebuia să fie considerată după circumstanţe ca fiind esenţială
pentru partea vătămată prin neexecutarea obligaţiei.
- împărţeala fiind un act translativ de drepturi este supusă publicităţii imobiliare. În
sistem de carte funciară deşi drepturile reale imobiliare dobândite prin moştenire operează

132
indiferent de înscriere moştenitorul bunurilor pentru a le putea transmite către alte persoane
trebuie mai întâi să şi le intabuleze art. 887 NCC.

113. Obligaţia de garanţie între copărtaşi

Potrivit dispoziţiilor art. 683 alin. 1 NCC coindivizarii îşi datorează în limita cotelor părţi
garanţie pentru evicţiune şi vicii ascunse dispoziţiile legale privitoare la obligaţia de garanţie a
vânzătorului aplicânduse în mod corespunzător”.
Aceasta înseamnă că asemănător unui act translativ de proprietate împărţeala dă naştere
unei obligaţii de garanţie între copărtaşi soluţie de natură să garanteze menţinerea egalităţii între
aceştia. În principiu regulile de garanţie care guvernează contractul de vânzare cumpărare sunt
aplicabile şi în raporturile dintre copărtaşi.
Condiţiile obligaţiei de garanţie sunt următoarele:
- un copărtaş să sufere o tulburare sau o evicţiune adică o împrejurare din care să
rezulte o micşorare a lotului său. Desigur tulburarea trebuie să fie de drept împotriva tulburărilor
de fapt copărtaşul tulburat se poate apăra singur prin acţiunile posesorii şi să rezulte din
valorificarea de către un terţ a unui drept asupra lucrului. Dacă tulburarea provine de la un alt
copărtaş, se va putea invoca excepţia de garanţie. - cauza evicţiunii a pierderii suferite în general
să fie anterioară împărţelii de exemplu dacă imobilul piere fortuit sau este expropriat după
împărţeală fiind vorba de riscul lucrului acesta este suportat de către proprietar copărtaşii nu au
obligaţia de garanţie;
- tulburarea sau evicţiunea să nu se datoreze greşelii coproprietarului ce o invocă;
- ceilalţi coproprietari să nu fi fost exoneraţi de garanţia pentru evicţiune printro
clauză inserată în convenţia de partaj.
Legea reglementează un caz în care obligaţia de garanţie între copărtaşi nu există art. 683
alin. 3 NCC la care mai putem adăuga un caz propus de doctrina mai veche în raport de
reglementările anterioare:
- dacă prejudiciul este urmarea faptei săvârşite de un alt coproprietar sau dacă au
fost scutiţi prin actul de partaj;
- dacă tulburarea sau evicţiunea se datorează chiar copărtaşului evins.
Efectele garanţiei dintre copărtaşi sunt:

133
 - dacă un copărtaş este tulburat în exerciţiul dreptului său el poate chema în
judecată pe ceilalţi copărtaşi pentru a fi apărat;
- dacă evicţiunea sa produs ceilalţi copărtaşi sunt obligaţi să-l despăgubească pe
cel evins fiecare proporţional cu partea sa ereditară. Astfel prevederile art. 683 alin. 2 NCC
stipulează că fiecare este obligat să îl despăgubească pe coproprietarul prejudiciat prin efectul
evicţiunii sau al viciului ascuns. Dacă unul dintre coproprietari este insolvabil partea datorată de
acesta se va suporta proporţional de către ceilalţi coproprietari inclusiv de coproprietarul
prejudiciat. Doctrina a apreciat că această prevedere legală constituie o aplicaţie concretă a
principiului indivizibilităţii obligaţiei de garanţie pentru evicţiune consacrat de art. 1697 din
NCC. Acţiunea în garanţie se prescrie în termenul general de 3 ani care începe să curgă de la
data evicţiunii. Dacă este vorba de vicii ascunse ale bunurilor termenele şi momentele de la care
încep să curgă sunt aceleaşi ca şi în cazul contractului de vânzare cumpărare 6 luni dacă viciul nu
a fost cunoscut de ceilalţi copărtaşi şi respectiv 3 ani dacă viciul a fost ascuns cu viclenie. În caz
de evicţiune termenul de prescripţie va începe să curgă de la data producerii acesteia. În cazul
viciilor ascunse termenul de prescripţie va curge de la data descoperirii lor însă nu mai târziu de
un an de la predarea lucrului cu excepţia construcţiilor în cazul cărora termenul curge tot de la
descoperirea viciilor dar nu mai târziu de 3 ani de la data predării.

Cap. V. Drepturile creditorilor cu privire la împărţeală

114. Prerogativele creditorilor şi justificarea lor

Prin modul în care debitorii lor ar face împărţeala moştenirii creditorii personali ai
copărtaşilor ar putea fi prejudiciaţi de exemplu prin cuprinderea în lotul copărtaşului debitor a
unor bunuri care ar putea fi uşor dosite fiind greu de urmărit.
În plus conform art. 1156 alin. 1 NCC Înainte de partajul succesoral creditorii personali
ai unui moştenitor nu pot urmări partea acestuia din bunurile moştenirii. Aşa fiind creditorii
personali ai moştenitorilor au tot interesul atât să supravegheze modul de efectuare a partajului
dar şi să promoveze partajul între moştenitori în cazul pasivităţii acestora sau să intervină în
procesul de partaj ori să fie prezenţi la împărţeala realizată prin bună învoială.
În principiu în conformitate cu prevederile art. 1562 NCC creditorii pot ataca actele
încheiate de debitori în scopul de a le frauda interesele pe calea acţiunii pauliene revocatorii. O

134
astfel de acţiune este în principiu admisibilă şi împotriva actului de împărţeală succesorală chiar
dacă prin revocarea acestuia sar ajunge din nou la o stare de indiviziune între copărtaşi dar numai
în măsura în care se va putea dovedi că toţi moştenitorii au cunoscut că unul dintre ei îşi creează
ori îşi măreşte o stare de insolvabilitate. Prin excepţie creditorii vor putea solicita revocarea
partajului fără a fi obligaţi să dovedească frauda copărtaşilor numai dacă deşi au cerut să fie
prezenţi partajul sa realizat în lipsa lor şi fără să fi fost convocaţi art. 1156 alin. 4 NCC.
Dar în afara posibilităţii de a intenta o acţiune revocatorie care are mai degrabă o
finalitate reparatorie legea creează premisele necesare pentru ca prin modul de partajare a
bunurilor succesorale interesele patrimoniale ale creditorilor personali ai moştenitorilor să fie
respectate. Astfel, art. 1156 alin. 2 NCC coroborate cu dispoziţiile art. 678-679 NCC conferă
creditorilor personali ai moştenitorilor următoarele drepturi:
- de a cere partajul,
- de a interveni în cadrul partajului dintre coindivizari;
- de a cere să fie prezenţi la efectuarea partajului prin bună învoială din care
decurge şi dreptul de a fi convocaţi la realizarea partajului;
- de a formula opoziţie faţă de modul de partajare a bunurilor succesorale convenit
de moştenitori art. 679 alin. 1 NCC.
În condiţiile în care creditorul unuia dintre moştenitori promovează acţiunea de partaj
judiciar ceilalţi moştenitori pot obţine respingerea acţiunii plătind datoria în numele şi pe seama
moştenitorului debitor art. 1156 alin. 3 NCC.
Actul prin care creditorul îşi manifestă intenţia de a participa la partaj precum şi actul
prin care acesta îşi manifestă opoziţia faţă de modalitatea de partaj convenită poate să îmbrace
orice formă singura condiţie ce se cere a fi îndeplinită este ca intenţia creditorului de a participa
la împărţeală precum şi opunerea lui să rezulte în mod neîndoielnic şi să fie comunicată
moştenitorilor.
Opoziţia la împărţeală poate fi făcută numai atâta timp cât împărţeala na devenit
definitivă indiferent de forma de împărţeală aleasă de moştenitori.
Opoziţia are efect individual; dacă sunt mai mulţi creditori opoziţia făcută de unul nu va
profita şi celorlalţi decât dacă creanţa este solidară sau obligaţia este indivizibilă iar creditorul a
decedat lăsând mai mulţi moştenitori şi numai unul dintre ei a făcut opoziţie.

135
 În tot cazul drepturile creditorilor moştenitorilor sunt subsidiare drepturilor creditorilor
moştenirii în ceea ce priveşte bunurile din activul succesoral atribuite prin partaj. Astfel conform
art. 1156 alin. 5 NCC, în cazul urmăririi bunurilor moştenirii atribuite prin partaj sau a bunurilor
care le iau locul acestora în patrimoniul moştenitorului creditorii moştenirii vor fi plătiţi cu
preferinţă faţă de creditorii personali ai moştenitorului. Aceştia din urmă în ipoteza în care
creanţa lor nu a fost integral acoperită vor putea urmări alte bunuri ale moştenitorului ce
întruneşte calitatea de debitor al lor indiferent dacă aceste bunuri provin din succesiune sau au
fost dobândite prin alt mod de către debitor.
Cap. VI. Desfiinţarea împărţelii

115. Nulitatea actului juridic de împărţeală

Problema desfiinţării împărţelii se pune atunci când aceasta sa realizat cu încălcarea
dispoziţiilor legale ce trebuiau respectate la încheierea ei ceea ce atrage nulitatea absolută sau
nulitatea relativă.
NCC se referă în termeni generali la desfiinţarea actului în partaj în cuprinsul art. 684,
stabilind următoarele principii:
- partajul prin bună învoială poate fi desfiinţat pentru aceleaşi cauze ca şi
contractele;
- partajul făcut fără participarea tuturor coindivizarilor indiferent dacă este prin
bună învoială sau pe cale judiciară este lovit de nulitate absolută hotărârea astfel pronunţată va fi
inopozabilă moştenitorului care nu fost chemat în judecată şi nu a participat la procesul de partaj
ca parte;
- partajul este valabil chiar dacă nu cuprinde toate bunurile comune putânduse
realiza un partaj suplimentar cu privire la bunurile omise.
a) Nulitatea absolută. În afară de situaţiile în care legea consacră expres nulitatea
absolută a actului de împărţeală de ex. art. 684 alin. 2 NCC – cazul în care partajul sa realizat
fără participarea tuturor copărtaşilor cauzele de nulitate absolută ale unei împărţeli sunt cele de
drept comun. Actul de partaj este un contract în principiu consensual forma solemnă autentică
fiind impusă de lege numai atunci când printre bunurile supuse împărţelii se află şi imobile astfel
că el va trebui încheiat cu respectarea tuturor condiţiilor de valabilitate reglementate de lege.

136
 b) Nulitatea relativă a împărţelii poate fi cerută de copărtaşul căruia i sau încălcat
drepturile în următoarele cazuri:
- când unul din copărtaşi fiind incapabil nu sau respectat normele privitoare la
ocrotirea celor lipsiţi de capacitate de exerciţiu sau având capacitate de exerciţiu restrânsă;
- în cazul în care consimţământul unuia dintre moştenitori a fost viciat cu ocazia
încheierii actului de partaj voluntar; Nulitatea relativă poate fi acoperită prin confirmare.
De asemenea nu poate invoca nulitatea relativă a partajului prin bună învoială
coproprietarul care cunoscând cauza de nulitate înstrăinează în tot sau în parte bunurile atribuite
art. 685 NCC. Înstrăinarea în acest caz dacă sa făcut de bunăvoie este prezumată a fi o ratificare
prezumţia fiind iuris et de iure.

116. Efectul nulităţii sau anulării împărţelii

Efectul oricăreia din aceste sancţiuni constă în desfiinţarea retroactivă a împărţelii şi
renaşterea stării de indiviziune între copărtaşi fiecare trebuind să restituie bunurile primite
precum şi fructele acestora.
Actele de dispoziţie făcute de fiecare copărtaş asupra bunurilor primite prin împărţeală se
desfiinţează retroactiv cu excepţia cazurilor în care se poate face aplicarea dispoziţiilor art. 937
NCC în cazul subdobânditorul de bunuri mobile sau a principiului validităţii aparenţei în drept
errorcommunisfacitjus în cazul subdobânditorului de bunuri imobile cu titlu oneros şi cu titlu
particular aflat întro eroare comună şi invincibilă care a respectat regulile de publicitate
imobiliară.
Starea de indiviziune care a renăscut ca efect al nulităţii sau anulării partajului va putea să
înceteze printr o nouă împărţeală făcută de copărtaşi, cu respectarea cerinţelor legale.

137