MINISTERUL AFACERILOR INTERNE AL REPUBLICII MOLDOVA

ACEDEMIA ,,ŞTEFAN CEL MARE”

CATEDRA ,,Ştiinţe manageriale, socio - umane şi comunicare profesională”

FACULTATEA: ,,Drept, ordine publică şi securitate civilă”
DISCIPLINA: ,,Drept contravenţional”

REFERAT
TEMA: Rolul apărătorului în procesul
contravenţional

A elaborat:
Student al anului II de studii,
grupa academică 183 Dumitru URSU

A verificat:
Lector universitar, doctor în drept,
comisar principal Vitalie IONAŞCU

Chişinău, 2020

1
Plan

Introducere ………………………………………………………………………3
1. Delimitări conceptuale privind subiecţii procesului contravenţionţional........4-5
2. Noţiunea de parte şi participant la procesul contravenţional...........................6-8
3. Apărătorul în procesul contravenţional..........................................................9-13
3.1 Drepturile apărătorului.......................................................................13-14
3.2 Obligaţiile apărătorui...............................................................................14
4. Concluzii...........................................................................................................15
5. Bibliografie.......................................................................................................16

2
Introducere
Republica Moldova este un stat de drept, democratic, în care cetăţenii
beneficiază de drepturile şi libertăţile consacrate prin Constituţie şi prin alte legi,
dar supunându-se şi obligaţiilor prevăzute de acestea, fiind egali în faţa legii şi a
autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.
Respectarea cerinţelor de supunere legii impune stabilirea unor reguli de
conduită într-un cadru legal bine determinat care configurează conţinutul
diferitelor ramuri de drept. Încalcarea unei asemenea reguli de conduită determină
aplicarea sancţiunii prevăzute de lege, intervenţie ce nu poate avea loc decât prin
desfăţurarea unor activităţi de catre organele împuternicite în acest scop.
Procesul contravenţional este activitatea desfăşurată de autoritatea
competentă, cu participarea părţilor şi a altor persoane titulare de drepturi şi de
obligaţii, avînd ca scop constatarea contravenţiei, examinarea şi soluţionarea
cauzei contravenţionale, constatarea cauzelor şi condiţiilor care au contribuit la
săvîrşirea contravenţiei.
Totodată, de regulă, unanim acceptat că dreptul la asistenţă juridică într-o
societate democratică, ca element al accesului la justiţiei şi a unui proces echitabil,
trebuie să fi accesibil fiecăruia.
Acesta este parte indispensabilă a garanţiilor dreptului la un proces echitabil,
care se aplică atît cauzelor penale, cît şi celor non-penale (civile, contravenţionale,
de contencios administrativ)..
În realizarea justiţiei, respectarea drepturilor şi intereselor legitime ale
indivizilor are o conotaţie privată şi o alta publică. Prin recunoaşterea şi garantarea
exercitării efective a dreptului la apărare al inculpatului, prin asistarea sa de către
un avocat cu pregătirea adecvată acuzatorului, se armonizează cele două interese
publice (acuzarea şi apărarea).
În conţinutul dreptului de apărare este cuprinsă şi asistenţa juridică a
părţilor de către un apărător, persoană cu pregătire specială în materia de drept şi
care are, prin lege, posibilitatea să apere drepturile şi interesele legitime ale
părţilor.
3
 1. Delimitări conceptuale privind subiecţii procesului
contravenţionţional

Domeniul contravenţional constituie, incontestabil, un domeniu cu implicaţii

dintre cele mai profunde şi mai complexe în viaţa de zi cu zi a cetăţenilor şi,
implicit, în practica administrativă a autorităţilor cu atribuţii în materie.
Analizându-se modalitatea în care se soluţionează cauzele contravenţionale
remise spre soluţionare de către organele afacerilor interne în adresa altor organe,
s-a constatat diverse probleme de drept în cadrul aplicării legii contravenţionale şi
de competenţa a diferitor organe, cu implicaţii de ordin teoretic, dar şi practic
(deficienţe la interpretarea unitară şi aplicarea corectă a normelor contravenţionale,
contestaţii întemeiate privind valoarea lor normativă, diminuarea eficienţei legii
contravenţionale, abordări conjunctuale, reglementări ajuridice, practici
distorsionate etc.).
Procedura contravenţională este constituită dintr-o mulţime de activitatăţi
procesuale, cu funcţii şi o finalitate bine determinată care presupune, în mod
necesar, o activitate ordonată şi eficientă în concordanţă cu o precisă şi adecvată
legiferare. Această caracteristică impune o sistematizare a desfăşurării a procesului
contravenţional pe faze bine determinate, funcţionarilor de poliţie revenindu-le
anumite competenţe şi obligaţiuni, a căror respectare evită comiterea de către
poliţist a abuzurilor şi greşelilor în intervenţie, mai mult ca atât, asigurându-i
reuşita şi succesul în acţiunile sale. Prin săvârşirea unei contravenţii se creează un
raport juridic concret de drept contravenţional (raport de conflict), în temeiul
căruia statul are dreptul de a aplica vinovatului sancţiunile contravenţionale
prevăzute de lege. Raportul juridic apare astfel ca acea relaţie care e reglementată
prin intermediul normelor juridice şi în care subiectele sunt titulare de drepturi şi
obligaţii prevăzute (consacrate) în aceste norme, drepturi care pot fi realizate la
nevoie cu ajutorul organelor de stat1. Statul însă nu poate trage la răspundere direct
persoana, deoarece acesta nu este cu drept de aplicare automată, ci va cere
pedepsirea pe calea unei proceduri speciale prevăzute de lege. Printr-o asemenea

1
Vrabie G. Teoria generală a dreptului – Iaşi, 1993, p. 124.
4
ordine se conturează un raport de procedură între diferiţi subiecţi care au anumite
drepturi şi obligaţii.
În baza hotărîrii agentului constatator sau a autorităţii competente în
soluţionarea cauzelor contravenţionale se aplică sancţiuni în procedura
contravenţională. Aceste organe poartă denumirea de subiecţi oficiali în procedura
în cazul cu privire la contravenţie2 şi îşi desfăşoară activitatea în cadrul unui sistem
jurisdicţional administrativ, care „presupune examinarea şi soluţionarea cazurilor
individuale atunci când apare litigiul administrativ” 3 şi urmăreşte un singur scop –
„obţinerea rezultatului optim pe fiecare caz individual concret”4.
Activitatea în domeniul combaterii contravenţionalităţii este una dintre
sarcinile prioritare ale statului. Astfel procedura contravenţională este considerată
ca fiind o formă concretă de realizare a acestei administrări. Subiectul administrării
în domeniul combaterii contravenţionalităţii este reprezentantul statului. Deci, una
dintre părţile obligatorii ale fiecărui raport procesual contravenţional este
reprezentantul statului, împuternicit să constate şi să soluţioneze cazul. Raporturile
procesuale ca urmare a comiterii unei fapte contravenţionale apar între
reprezentantul statului – pe de o parte; şi făptuitorul, partea vătămată (victima), alţi
participanţi la procedura contravenţională – pe de altă parte.
Astfel, în conformitate cu Codul contravenţional şi după părerea unor autori
ai literaturii de specialitate persoanele care participă la procesul contravenţional
pot fi divizate în:
1. organele statale, participante la procesul contravenţional;
2. părţile interesate ale procedurii contravenţionale (care urmăresc un interes
personal);
3. persoanele (fizice şi juridice) care contribuie la desfăşurarea procedurii
contravenţionale.5

2
Бахрах Д. Производство по делам об административных правонарушениях М, 1989 – pag. 14-15.
3
А.П. Корнеев, Производство по делам административных правонарушениях, Административное право,
Москва, 1986, p. 156.
4
M. Orlov, Răspunderea în dreptul administrativ, Chişinău, 1997, p. 85.
5
Victor Guţuleac. Tratat de drept contravenţional, Chişinău 2009, pag 221.
5
 2. Noţiunea de parte şi participant la procesul contravenţional
Procesul contravenţional este o activitate complexă reglementată de lege
care se desfăşoară progresiv şi coordonat, prin participarea organelor judiciare şi a
unor persoane ca titulare de drepturi şi obligaţii, în scopul constatării faptelor care
constituie contravenţii şi pentru tragerea la răspundere contravenţională celor care
le-au săvarşit.
Noţiunea de participant şi parte în procesul contravenţional sunt doua
noţiuni diferite a căror diferenţiere se poate deduce din definiţia procesului
contravenţional, dată de literatura de specialitate. Astfel, dintre definiţiile
procesului contravenţional o acceptăm pe acea conform căreia procesul
contravenţional este activitatea reglementată de lege, desfăşurată într-o cauză
contravenţională, de către organele judiciare cu participarea părţilor şi a altor
persoane - participanţi, ca titulari de drepturi şi obligaţii, avand ca scop constatarea
la timp şi în mod complet a contravenţiilor şi tragerea la răspundere
contravenţională a celor care le-au săvarşit, pentru asigurarea ordinii de drept şi
pentru apărarea intereselor legitime ale persoanelor.
În literatura de specialitate a Rusiei, noţiunea de procedura contravenţională
este definită ca „activitatea organelor de stat şi publice, reglementată de normele
administrativ-procesuale, având scop să examineze cazurile cu privire la
contravenţiile administrative şi, în cazurile necesare, să aplice sancţiunile
administrative”, iar în literatura juridică a României – „activitatea organului
competent, ce presupune: aprecierea cât mai corectă a pericolului social al faptei,
justa individualizare şi aplicare corectă a acţiunii, avându-se în vedere cauzele ce
exclud sau înlătură caracterul contravenţional al faptei sau răspunderea
contravenţională a făptuitorului”.
În literatura juridică de specialitate, în ceea ce priveşte noţiunea de
participanţi procesuali, există diferite păreri care sunt asemănătoare.
Una dintre opinii s-ar rezuma la faptul că noţiunea de participanţi
încorporează toate persoanele care au rol în vreo activitate procedurală , din rândul
acestora făcând parte organele judiciare, părţile, apărătorul şi alte persoane,
6
accepţiune care este mai puţin folosită şi nu are o semnificaţie tehnică, întrucât
presupune reunirea în această noţiune a tuturor celor care iau parte la proces. Mai
exact, dacă expresia „organe judiciare" are un conţinut aproape fără dubii, în
accepţiunea menţionată există o expresia „persoane”, ce poate induce în eroare pe
cei nefamiliarizaţi cu limbajul juridic, cum ar fi: agenţii de pază a clădirilor
organelor judiciare şi mai ales a sălilor de judecată, şoferii judecătorilor,
procurorilor şi apărătorilor, însoţitorii inculpaţilor arestaţi ca reprezentanţi ai
penitenciarelor în care aceştia sunt deţinuţi, cât şi agenţii de citare.
O altă părere pledează pentru definirea participanţilor procesuali ca organele
judiciare, părţile şi apărătorul. Dacă am încerca să comparăm cele două accepţiuni,
ar rezulta că prima se referă la o noţiune de participare mai complexă, incluzând în
plus acele persoane care au un rol auxiliar într-un proces (în materia probaţiunii
sau în cea a executării): grefierii, executorii judecătoreşti, experţii, interpreţii,
traducătorii, martorii, martorii asistenţi etc. Această categorie de participanţi, sau
mai concret spus, unii dintre aceşti participanţi nu sunt întâlniţi la toate procesele,
prezenţa lor fiind determinată de natura şi împrejurările concrete ale fiecărei cauze.
În contextu Codului contravenţional al RM, prin participanţi ai procesului
contravenţional se înţeleg următoarele instituţii:
1. autorităţile competente să soluţioneze cauze contravenţionale;
2. părţile interesate ale procedurii contravenţionale (care urmăresc un interes
personal);
3. persoanele (fizice şi juridice) care contribuie la desfăşurarea procedurii
contravenţionale.
Spre deosebire de organele judiciare, care acţionează în numele statului
pentru ocrotirea intereselor întregii colectivităţi, părţile din proces acţionează
pentru realizarea intereselor personale, care se nasc din infracţiune sau
contravenţie, prin formularea de cereri, plîngeri, memorii, intervenţii, concluzii
adresate organelor judiciare.
Astfel unii cercetători consideră că, părţile într-un proces sunt acele
persoane fizice sau juridice, care au drepturi şi obligaţii ce izvorăsc în mod direct
7
din exercitarea acţiunii procesuale în cadrul unui proces, penal, civil sau
contravenţional .
Alţii însă susţin că, părţile sunt subiecţii procesuali particulari ale căror
interese contrarii se confruntă în litigiu dedus în faţa instanţei. De aceea, s-a
afirmat că dacă procesul este necesar părţilor, atunci şi părţile sunt deopotrivă
necesare procesului .
Literatura de specialitate utilizează mai multe criterii de clasificare a părţilor
în procesul penal care converg toate către o singură distincţie: inculpatul este
singurul considerat ca fiind parte principală a procesului penal, iar partea vătămată,
partea civilă şi partea responsabilă civilmente sunt părţi secundare. Pe de altă parte,
inculpatul şi partea vătămată reprezintă părţile constante, iar partea civilă şi partea
responsabilă civilmente sunt părţi eventuale.
Astfel, putem afirma că raportul dintre noţiunile de „participanţi” şi cea de
„părţi” este de incluziune a celei de a doua categorie în prima. De aceea, în opinia
unor autori , participanţii mai poartă şi denumirea de subiecţi procesuali, întrucât
un proces se desfăşoară în condiţiile principiului oficialităţii, aceiaşi autori
auclasificat subiecţii procesuali, ţinând seama şi de acest criteriu, în subiecţi
oficiali şi subiecţi particulari. Subiecţii oficiali sunt acele persoane care îndeplinesc
atribuţii privind activitatea organelor judiciare. Astfel, subiecţi oficiali se pot
împărţi, la rândul lor, judiciari (judecători, procurori, lucrători în aparatul organelor
de cercetare) şi extrajudiciari (persoane cu atribuţii de inspecţie de stat, organe de
control, comandanţi de nave şi aeronave etc). Subiecţii particulari sunt persoanele
particulare care participă în diferite poziţii şi roluri la desfăşurarea procesului
contravenţional. Pe de altă parte, subiecţii particulari pot fi divizaţi în subiecţi
principali (părţile) şi secundari (ceilalţi participanţi).

8
 3. Apărătorul în procesul contravenţional
Este apărător persoana admisă în profesia de avocat avînd dreptul să
participe la procesul contravenţional pentru a asigura asistenţă juridică sau a
reprezenta partea pe care o asistă în bază de contract sau din oficiu 6, exercitîndu-şi
atribuţiile în conformitate legislaţia în vigoare.
Avocatul este persoana care a obţinut licenţă conform legii şi care dispune
de dreptul de a participa la urmărirea penală şi contravenţională, la dezbateri
judiciare, de a se pronunţa şi de a acţiona în numele clienţilor săi şi/sau de a-şi
reprezenta şi consulta clienţii în domeniul dreptului. Avocat poate fi cetăţeanul
Republicii Moldova, cu capacitate deplină de exerciţiu, licenţiat în drept, care se
bucură de o reputaţie ireproşabilă, a efectuat stagiul profesional şi a susţinut
examenul de calificare.7
Activitatea desfăşurată de apărător este un serviciu de necesitate publică
pentru realizarea justiţiei şi a apărării sociale, acestea fiind elemente ce determină
natura juridică a apărării.8
Potrivit DEX-lui, apărător este persoana care apără, protejează sau sprijină
ceva sau pe cineva. Altă semnificaţie a acestui cuvânt este dată de aceeaşi sursă:
persoana care apără cauza cuiva în faţa justiţiei.
Apărător este persoana cu pregătire juridică având dreptul să participe în
proces spre a asigura asistenţa juridică sau reprezentarea părţilor.9
Apărătorul, în sens strict, este avocatul care asistă inculpatul, adică acel
auxiliar al justiţiei care îndeplineşte funcţia procesuală a apărării.10
Apărătorul este obligat să-şi exercite activitatea potrivit scopului pentru care
a fost recunoscut, cu bună-credinţă şi cu respectarea ordinii publice şi a bunelor
moravuri.

6
Codul contravenţional al R. Moldova Nr. 218 din  24.10.2008, Publicat : 17-03-2017 în Monitorul Oficial Nr. 78-
84 art. 100, art. 392.
7
LEGE Nr. 1260 din 19.07.2002 cu privire la avocatură, articolul 8 alin.1-2.
8
Nicu Jidovu, Dreptul la apărare a învinuitului şi inculpatului, Ed. Rosetti, Bucureşti, 2004, p8.
9
Gheorghe Antoniu, Nicolae Volonciu, Nicolae Zaharia, Dicţionar de procedură penală, Bucureşti: Editura
Ştiinţifică şi enciclopedică, 1988, p.24.
10
Adrian-Ştefan Tulbure, Discuţie în legătură cu diferenţierea ce trebuie făcută între dreptul la apărare sau
reprezentarea inculpatului în procesul penal // Dreptul, 2001, nr.11, pag.68.
9
 Poziţia procesuală a apărătorului nu este aceea de parte, întrucât el nu are
drepturi şi obligaţii izvorâte din litigiul dedus judecăţii, ci din lege şi din contractul
de asistenţă juridică încheiat cu clientul. El se situează pe poziţia procesuală a
clientului pe care îl apără fără, însă, a se confunda cu acesta.11
Orice persoană are dreptul să consulte în chestiunile juridice un avocat şi să
fie reprezentată de acesta în raporturile cu toate persoanele fizice şi juridice,
inclusiv cu statul şi cu organele acestuia, în instanţele de judecată şi în judecătoriile
arbitrale. Statul asigură accesul la asistenţa juridică calificată tuturor persoanelor în
condiţiile prevăzute de lege.
Persoanele fizice şi juridice sînt în drept să beneficieze, în modul stabilit, de
asistenţa juridică a oricărui avocat în bază de acord al părţilor. În cazurile
prevăzute de lege, plata pentru asistenţa juridică calificată se achită de la bugetul
de stat. Pornind de la starea materială a persoanei, avocatul îi poate acorda acesteia
asistenţă juridică în mod gratuit – aceasta numindu-se asistenţă juridică garantată
de stat.
Asistenţă juridică garantată de stat – constituie acordarea serviciilor
juridice prevăzute de lege din contul mijloacelor destinate acordării unor astfel de
servicii persoanelor care nu dispun de suficiente mijloace financiare pentru plata
lor şi care întrunesc condiţiile stipulate legea cu privire la asistenţa juridică
garantată de stat.
Conform legii sus menţionate există două tipuri de asistenţa juridică
garantată de stat şi acestea sunt:
1. asistenţă juridică primară;
2. asistenţă juridică calificată. 12
Asistenţă juridică primară - furnizare de informaţii privind sistemul de drept
al Republicii Moldova, privind actele normative în vigoare, drepturile şi obligaţiile
subiecţilor de drept, privind modalitatea de realizare şi de valorificare a drepturilor
pe cale judiciară şi extrajudiciară; acordare de consultanţă în probleme juridice;

11
Indicatorii Reformei Profesiei Juridice pentru Moldova, Asociaţia avocaţilor americani, aprilie, 2004, p.17.
12
Legea Nr. 198 din  26.07.2007 cu privire la asistenţa juridică garantată de stat, art. 3.
10
acordare de asistenţă în vederea întocmirii actelor juridice; acordare a altor forme
de asistenţă, care nu intră în categoria de asistenţă juridică calificată.
Asistenţă juridică calificată - acordare a serviciilor juridice de consultanţă,
reprezentare şi/sau apărare în organele de urmărire penală, în instanţele judecă-
toreşti pe cauze penale, contravenţionale, civile sau de contencios administrativ,
reprezentare în faţa autorităţilor administraţiei publice.
Au dreptul la asistenţă juridică calificată persoanele: cetăţenii Republicii
Moldova, cetăţenii străini şi apatrizii beneficiază de asistenţă juridică garantată de
stat, în conformitate cu legea, în procedurile sau în cauzele ce ţin de competenţa
autorităţilor administraţiei publice şi a instanţelor judecătoreşti ale Republicii
Moldova, care:
a) au nevoie de asistenţă juridică pe cauze penale, şi interesele justiţiei o cer,
însă nu dispun de suficiente mijloace pentru a plăti acest serviciu;
b) au nevoie de asistenţă juridică de urgenţă în cazul reţinerii în cadrul unui
proces penal sau al unei proceduri contravenţionale;13
c) au dreptul la asistenţă juridică obligatorie în temeiul Codului de procedură
penală al Republicii Moldova şi anume, dacă:
 aceasta o cere bănuitul, învinuitul, inculpatul;
 aceştea întîmpină dificultăţi pentru a se apăra el însuşi, fiind mut, surd, orb
sau avînd alte dereglări esenţiale ale vorbirii, auzului, vederii, precum şi
defecte fizice sau mintale;
 bănuitul, învinuitul, inculpatul nu posedă sau posedă în măsură insuficientă
limba în care se desfăşoară procesul penal;
 acesta este minor;
 acesta este militar în termen;
 acestuia i se incriminează o infracţiune gravă, deosebit de gravă sau
excepţional de gravă;
 acesta este ţinut în stare de arest ca măsură preventivă sau este trimis la
expertiza judiciară psihiatrică în condiţii de staţionar;
13
Legea Nr. 198 din  26.07.2007 cu privire la asistenţa juridică garantată de stat, art. 19 alin. 1.
11
  interesele acestora sînt contradictorii şi cel puţin unul din ei este asistat de
apărător;
 în cauza respectivă participă apărătorul părţii vătămate sau al părţii civile; -
interesele justiţiei cer participarea lui în şedinţa de judecată în primă
instanţă, în apel şi în recurs, precum şi la judecarea cauzei pe cale
extraordinară de atac;
 procesul penal se desfăşoară în privinţa unei persoane iresponsabile, căreia i
se incriminează săvîrşirea unor fapte prejudiciabile sau în privinţa unei
persoane care s-a îmbolnăvit mintal după săvîrşirea unor asemenea fapte;
 procesul penal se desfăşoară în privinţa reabilitării unei persoane decedate la
momentul examinării cauzei14;
d) au dreptul la asistenţă juridică obligatorie în conformitate cu Codul de
procedură civilă al Republicii Moldova, dacă:
 după  pornirea procesului privind limitarea persoanei în capacitatea de
exerciţiu sau declararea incapacităţii ei, aceasta nu este asistată  în judecată
de avocat, pentru apărarea intereselor ei în proces judecătorul numeşte din
oficiu un avocat, care va dispune de împuternicirile unui  reprezentant legal;
 persoana a cărei spitalizare în staţionarul de psihiatrie se cere nu este
reprezentată în judecată de avocat, judecătorul desemnează un avocat din
oficiu pentru a-i apăra interesele15;
e) au nevoie de asistenţă juridică în cauze contravenţionale, civile şi de
contencios administrativ, însă nu dispun de suficiente mijloace pentru a plăti aceste
servicii, cauzele fiind complexe din punct de vedere juridic sau procesual.
Avocatul capătă calitatea de apărător din momentul în care şi-a asumat
angajamentul de a apăra interesele persoanei în cauză, cu consimţămîntul acesteea,
iar avocaţii numiţi din oficiu - din momentul numirii lor din oficiu de către organul
împuternicit să examineze cazul. Apărătorul, după ce şi-a asumat angajamentul de

14
Codul de procedură penală al Republicii Moldova Nr. 122 din  14.03.2003, publicat: 07.06.2003 în Monitorul
Oficial Nr. 104-110 art Nr : 447, data intrarii in vigoare: 12.06.2003, art.69 alin.(1) pct.2)-12).
15
Codul de procedură civilă al Republicii Moldova Nr. 225 din 30.05.2003, Publicat: 12.06.2003 în Monitorul
Oficial Nr. 111-115 art Nr : 451, data intrarii in vigoare: 12.06.2003, art. 304, 316.
12
a apăra o parte a procedurii contravenţionale (pe delicvent sau partea vătămată),
trebuie să anunţe acest lucru organului care examinează cazul dat.
Apărătorul nu este în drept să-şi asume aceasta funcţie şi nu poate fi numit în
această calitate în cazul în care:
 nu poate fi apărător conform restricţiilor prevazute de lege;
 a acordat sau acordă asistenţă juridică persoanei ale cărei interese sînt în
contradicţie cu interesele persoanei pe care o apăra;
 se află în relaţii de rudenie sau în relaţie de subordonare cu persoana ale
cărei interese sînt în contradicţie cu interesele persoanei apărate de el,
precum şi în alte cazuri prevăzute de legislaţia în vigoare.16
Apărătorul nu poate participa la procedura contravenţională dacă:
 persoana pe care o apără a renunţat la el sau a reziliat contractul cu el ori i s-
a retras ordonanţa emisă de biroul de asistenţă juridică;
 organul care examinează cazul contravenţional a admis cererea de renunţare
la apărător etc.
3.1 Drepturile apărătorului
a. În funcţie de calitatea procesuală a persoanei ale cărei interese le apără,
apărătorul are dreptul:
b. să ia cunoştinţă cu toate materialele din dosarul contravenţional;
c. să formuleze demersuri;
d. din însărcinarea persoanei care l-a invitat, să depună în numele ei plîngeri
împotriva aplicării măsurilor de asigurare a procedurii contravenţionale;
e. să participle la toate acţiunile procesuale efectuate la solicitarea sa;
f. să prezinte documente sau alte mijloce de probă pentru a fi anexate la
dosarul contravenţional şi cercetarea de organul ce examinează cazul;
g. să participle la şedinţa de examinare a cazului contravenţional;
h. să depună plîngeri împotriva acţiunilor şi hotărîrilor organului care
examinează cazul;

16
Victor Guţuleac, Tratat de drept contravenţional,Chişinău - 2009, pag. 228.
13
 i. să explice persoanei ale cărei interese le apără şi să atenţioneze persoana cu
funcţie de răspundere care efectuiază acţiune procesuală asupra încălcărilor
legii comise de ea;
j. să-i fie compensate cheltuielile suportate în procedura contravenţională de
către persoana ale cărei interese le apără;
k. să atace hotărîrea pronunţată asupra cazului contravenţional etc.
3.2 Obligaţiile apărătorului
Apărătorul are următoarele obligaţii:
a. să se supună dispoziţiilor legitime ale organului (persoanei cu funcţii de
răspundere) care examineză cazul contravenţional;
b. să se prezinte la chemarea organului care examinează cazul dat;
c. să respecte ordinea stabilită în şedinţa de examinare a cazului
contravenţional etc.
Apărătorul mai are şi alte drepturi şi obligaţii prevăzute de legislaţia
Republicii Moldova care este în vigoare.
Profesia de avocat este incompatibilă cu17:
a) oricare funcţie retribuită, cu excepţia funcţiilor legate de activitatea
ştiinţifică şi didactică, precum şi de activitatea în calitate de arbitru al judecăţii
arbitrale (arbitrajului);
b) activitatea de întreprinzător;
c) activitatea de notar.
Nu se admite acordarea de către avocat a asistenţei juridice de reprezentare a
intereselor în instanţele de judecată în alt temei decît în baza contractului de
asistenţă juridică înregistrat la biroul de avocaţi. Excepţie fac cazurile de
reprezentare a intereselor soţului/soţiei şi ale rudelor pînă la gradul al patrulea
inclusiv.

Concluzii.
17
Legea Republicii Moldova cu privire la procuratură nr. 1260-XV din 19.07.2002, Monitorul Oficial nr. 126-
127/1001 din 12.09.2002 articolul 9.
14
 Misiunea apărătorului este foarte dificilă, deoarece apărarea comportă o
activitate suficient de complexă. Pe de o parte, caracterul special de încredere
maximă în relaţiile dintre avocat şi persoana aflată în dificultate (client), creează o
microclimă morală particulară, care-şi lasă amprenta asupra tuturor contactelor ce
vor urma între ei.
Pe de altă parte, faţă de avocat se manifestă o atitudine de suspiciune, iar
uneori – de lipsă de încredere. Vizavi de condiţiile formulate de el, mulţi
reacţionează ca la o încercare a acestuia de a-l scoate din cauză pe client, pentru a
evita răspunderea. De asemenea, trebuie să recunoaştem că, uneori, avocatul este
privit ca “o formalitate fadă, pe care ceilalţi sunt constrânşi să o tolereze, fără a o
lua în serios”.
Deşi se bucură de o poziţie specială faţă de ceilalţi participanţi în cadrul
procesului, el nu are calitatea de subiect oficial şi nici pe aceea de subiect
particular. Avocatul nu-şi exercită doar vocaţia de apărător, el contribuie la
înfăptuirea corectă a justiţiei, la soluţionarea dreaptă a cauzei
Menţionăm că avocatul trebuie să ţină seama întotdeauna de onoarea şi
demnitatea calităţii pe care o are, să depună eforturi în vederea consolidării
autorităţii şi a prestigiului activităţii în ansamblu. Dacă apărătorul abordează
lucrurile anume de pe aceste poziţii principiale, el va reuşi să-şi îndeplinească
sarcina, iar cauza se va încununa de succes.

15
 Bibliografie
1. LEGE Nr. 1260 din 19.07.2002 cu privire la avocatură, Publicat : 12-09-
2002 în Monitorul Oficial Nr. 126-127 art. 10001.
2. Legea Nr. 198 din  26.07.2007 cu privire la asistenţa juridică garantată de
stat, Publicat : 05-10-2007 în Monitorul Oficial Nr. 157-160 art. 614.
3. Legea Republicii Moldova cu privire la procuratură nr. 1260-XV din
19.07.2002, Monitorul Oficial nr. 126-127/1001 din 12.09.2002 articolul 9.
4. Codul de procedură penală al Republicii Moldova Nr. 122 din  14.03.2003,
publicat: 07.06.2003 în Monitorul Oficial Nr. 104-110 art Nr : 447, data
intrarii in vigoare: 12.06.2003.
5. Codul de procedură civilă al Republicii Moldova Nr. 225 din 30.05.2003,
Publicat: 12.06.2003 în Monitorul Oficial Nr. 111-115 art Nr : 451, data
intrarii in vigoare: 12.06.2003.
6. Codul contravenţional al R. Moldova Nr. 218 din  24.10.2008, Publicat : 17-
03-2017 în Monitorul Oficial Nr. 78-84 art. 100.
7. Vrabie G. Teoria generală a dreptului – Iaşi, 1993.
8. Бахрах Д. Производство по делам об административных
правонарушениях М, 1989.
9. А. П. Корнеев, Производство по делам административных
правонарушениях, Административное право, Москва, 1986.
10.M. Orlov, Răspunderea în dreptul administrativ, Chişinău, 1997.
11.Victor Guţuleac. Tratat de drept contravenţional, Chişinău 2009.
12.Nicu Jidovu, Dreptul la apărare a învinuitului şi inculpatului, Ed. Rosetti,
Bucureşti, 2004.
13.Gheorghe Antoniu, Nicolae Volonciu, Nicolae Zaharia, Dicţionar de
procedură penală, Bucureşti: Editura Ştiinţifică şi enciclopedică, 1988, p.24.
14.Adrian-Ştefan Tulbure, Discuţie în legătură cu diferenţierea ce trebuie făcută
între dreptul la apărare sau reprezentarea inculpatului în procesul penal //
Dreptul, 2001, nr.1.
15.Indicatorii Reformei Profesiei Juridice pentru Moldova, Asociaţia avocaţilor
americani, aprilie, 2004.
16.Victor Guţuleac, Tratat de drept contravenţional,Chişinău - 200.

16