Miniterul Afacerilor Interne al Republicii Moldova

Academia “Ştefan cel Mare”

Facultatea Securitate civilă și ordine publică

Catedra: Drept privat

Disciplina: Dreptul familiei

Referat
Tema: Termenele de prescripţie în dreptul
familiei

A elaborat : A verificat:
Studentul anul III de studii, Lector universitar,
Grupa academică 234 Căpitan de poliție
Școlnic Cristian Belecciu Liliana
 Chişinău, 2017

Cuprins :
1. Noţiuni generale privind termenul de prescriţie................................................pag. 3-5

2. Termenele de prescripţie şi alte termene prevăzute de legislaţia

familială..................................................................................................................pag.6-7

3. Concluzie.................................................................................................................pag. 8

4. Bibliografie..............................................................................................................pag. 9

2
 1. Noţiuni generale privind termenul de prescriţie
Termenul (în domeniul juridic) este perioada în care trebuie să se facă sau să se întâmple
ceva, ori dimpotrivă, în care nu e voie să se îndeplinească sau să se producă ceva. Din
perspectivă juridică timpul se exprimă în termene, iar înăuntrul duratei de timp sau la o anumită
dată trebuie să se săvârșească fapte determinate, având semnificaţie juridică, sau dimpotrivă, este
interzisă săvârşirea acestor fapte1.
Timpul din perspectivă juridică
Raporturile juridice, ca şi normele care le reglementează, sunt create, modificate sau stinse
sub imperiul timpului; se supun şi ele (la fel ca totalitatea relațiilor sociale din care fac parte)
timpului, care le guvernează. Acea faţetă a timpului care se aplică raporturilor juridice reprezintă
timpul juridic. Acesta se exprimă în durate mărginite de date care poartă denumirea de termene,
iar normele le atribuie semnificaţii juridice.
Termenul, ca noţiune juridică, reprezintă o instituţie cu caracter interdisciplinar. El se
regăseşte atât în ramura dreptului public, cât şi în cea a dreptului privat. Astfel, termenele sunt
prevăzute de normele Codului civil, Codului comercial, Codului familiei, Codului de procedură
civilă, dar şi de reglementările Codului penal si ale Codului de procedură penală. Termene sunt
prevăzute de nenumărate acte normative ale dreptului intern, dar şi în nenumărate tratate si
convenţii internaţionale.
Termenele cu semnificaţie juridică nu au aceeaşi natură şi aceeaşi finalitate. Ele sunt
extrem de diverse şi, uneori, ele sunt fie excesiv de scurte, fie excesiv de lungi. Pentru a oferi un
exemplu al acestei diversităţi, amintim termenul de apel de 15 zile şi termenul de prescripţie
extinctivă de 30 de ani. În dreptul privat pot fi reţinute mai multe categorii de termene,
independent de caracterul lor legal, judiciar sau convenţional. Aceste categorii, având în vedere
criteriul instituţiei în care se încadrează, sunt: termenul - modalitate a actului juridic, termenele
de prescripţie extinctivă, termenele de prescripţie achizitivă, termenele procedurale (de decădere,
de perimare), termenele de decădere substanţială, termenele de garanţie etc.
Deşi demonstrează o mare diversitate, atât în privinţa duratei lor, cât şi referitor la natura
lor juridică (legale, judiciare, convenţionale), termenele reunesc şi numeroase trăsături comune,
între care ar putea fi înscrise şi următoarele:
 termenele reprezintă cadrul temporal al actelor şi faptelor juridice, vizând conduita în
timp a subiectelor de drept;
 privesc drepturi, obligaţii, facultăţi şi interese recunoscute şi garantate juridic;
 asigură ordinea, stabilitatea, certitudinea, claritatea şi eficacitatea raporturilor juridice;
1
http://ro.wikipedia.org/wiki/Termen_(drept)

3
  constituie mijloace de corelare a intereselor personale cu cele generale;
 reprezintă dimensiunea esenţială a dinamismului vieţii juridice; asigură existenţa
subiectelor de drept, stimulând sau sancţionând conduita acestora.
Utilitatea termenelor de drept civil poate fi evidenţiată sub două aspecte:
a) ele ritmează timpul raporturilor juridice; “stimulează zelul părţilor”, solicitându-le să-şi
exercite drepturile, prerogativele, facultăţile. Cu alte cuvinte, termenele combat inerţia sau
pasivitatea părţilor şi le pun la adăpost de sancţiunile prevăzute de lege.
De exemplu, termenele de prescripţie extinctivă determină pe creditor să-şi exercite
dreptul, iar dacă se loveşte de refuzul debitorului, să-l acţioneze în judecată, ştiind că dacă nu o
face în termenul stabilit de lege, va pierde posibilitatea de a antrena justiţia în realizarea creanţei
sale. Iar în cazul termenelor de decădere, pasivitatea titularului dreptului conduce la pierderea
dreptului subiectiv însuşi.
b) Uneori termenele de drept civil oferă părţilor o amânare, lăsându-le timpul necesar
pentru a reflecta şi a decide, constituind astfel, în sens larg, un mijloc de protecţie a dreptului la
apărare.
Reglementarea termenelor de prescripţie extinctivă prin acest act normativ a urmărit
simplificarea si scurtarea termenelor de prescripţie prevăzute anterior de Codul civil şi care s-au
dovedit a fi necorespunzătoare circuitului civil din perioada contemporană.
Termenele de prescripţie din Codul civil au fost stabilite cu mai mult de un secol înainte, în
considerarea unui ritm de viaţă economică mult mai lent decât cel existent astăzi, în scopul
păstrării de către proprietari şi creditori, cât mai mult timp, a creanţelor şi a dreptului de a le
valorifica prin constrângere.
Timpul a fost perceput diferit din punct de vedere juridic în diferite perioade istorice, fapt
ce s-a reflectat şi în reglementarea termenelor de prescripţie.
Prescripţia şi termenele de prescripţie au constituit o instituție juridică bine determinată,
din timpurile cele mai îndepărtate. Acestea au existat cu certitudine la romani, care au utilizat
pentru prima dată noţiunea de prescripţie.
Împăratul Anastase a introdus termenul de prescripţie de 40 de ani în privinţa tuturor
drepturilor şi acţiunilor care nu erau supuse prescripţiei de 30 de ani, stabilită anterior de
împăratul Iustinian. Acest termen de 40 de ani se aplică şi acţiunilor ipotecare, bunurilor
patrimoniale ale împăratului, şi ale stabilimentelor de binefacere.
Observăm că, în antichitate, termenele de prescripţie extinctivă se caracterizau, în general,
printr-o durată lungă, avantajaţi fiind proprietarii şi creditorii în posibilitatea de a- şi valorifica
drepturile pe calea acţiunii în instanţă.

4
 În Codul Calimah (Moldova) şi Codul Caragea (Ţara Românească) au prevăzut termene de
prescripţie.
Codul Calimah, care s-a aplicat în Moldova începând cu data de 1 octombrie 1817,
reglementa în acelaşi titlu prescripţia achizitivă şi prescripţia liberatorie (extinctivă). Acest cod
nu stabilea un termen general de prescripţie extinctivă, ci doar termene pentru fiecare categorie
de acţiune (jalbă) în parte. Amintim cu titlu exemplificativ, câteva dintre termenele de prescripţie
extinctivă stabilite prin acest act normativ.
Astfel, dreptul de a ataca un act de ultimă voinţă, de a cere moştenirea testamentară sau
legală se prescria în termen de 40 de ani, iar “tânguirea asupra testamentului neoficios se
porneşte numai până în 5 ani” (art. 1951 C. Calimah).
Acțiunea în rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare pentru vicii ascunse (acţiunea
redhibitorie) era prescriptibilă în termen de 6 luni, iar acţiunea estimatorie (quanti minoris)
derivând din acela şi contract se prescria în termen de un an (art. 1956 C. Calimah).
Dreptul la acţiunea în despăgubire pentru încălcarea unei obligaţii contractuale se prescria
în termenul de 3 ani, socotit de la data la care paguba a fost adusă la cunoştinţa părţii lezate.
Dacă paguba nu a fost cunoscută sau era urmarea unei crime, dreptul la acţiune se prescria în
termen de 30 de ani (art. 1960 C. Calimah)2.
Codul Caragea (1818) conţine şi el mai multe dispoziţii asupra prescripţiei. Termenele de
prescripţie extinctivă prevăzute de această legiuire, în art. 7, partea a VI-a, capitolul I, se
caracterizează printr-o mare varietate în privinţa duratei lor. Astfel, dreptul la cţiune “pentru
călcare de pământ şi de hotare între vecini” era imprescriptibil (“nu are soroc”).
Un termen de prescripţie de 30 de ani era stabilit pentru acţiunile derivând din contractul de
împrumut, de depozit şi de sechestru, precum şi din succesiuni.
Termene mai scurte erau cel de un an pentru acţiunea în revocarea donaţiei pentru
ingratitudine şi pentru acţiunea derivând din contractul de mandat, precum şi cel de 6 luni pentru
acţiunile derivând din contractul de locaţiune3.

2.Termenele de prescripţie şi alte termene prevăzute de legislaţia familială

2
http://ro.wikipedia.org/wiki/Termen_(drept)
3
http://ro.wikipedia.org/wiki/Termen_(drept)

5
 Termenul de prescripţie înseamnă dreptul la acţiune, posibilitatea reclamantului de a
sesiza instanţa de judecată într-un caz concret pentru apărarea unui drept subiectiv incălcat sau
contestat4.
Legislaţia în vigoare prevede aplicarea termenelor de prescripţie extinctivă ca excepţie în
următoarele cazuri:
1 1) termenul de 3 ani de zile pentru cererea unuia dintre soţi privind declararea nulităţii
convenţiei încheiate de celălalt soţ care a ştiut sau trebuia să fi ştiut că al doilea soţ este
împotriva încheierii convenţiei respective (art. 21 alin. 4 Codul Familiei);
2 2) termenul de 3 ani de zile pentru împărţirea bunurilor proprietate comună în devălmăşie
a soţilor divorţaţi (art. 25 alin. 8 Codul Familiei);
3 3) termenul de un an de zile pentru contestarea paternităţii sau maternităţii (art. 49 alin. 2
Codul Familiei);
4 4) termenul de 3 ani de zile pentru încasarea pensiei de întreţinere pentru perioada
anterioară (art. 104 alin. 1 Codul Familiei).
Curgerea termenului de prescripţie începe din momentul indicat în articolul respectiv al
Codului Familiei, iar în cazurile cînd articolul nu conţine astfel de prevederi se aplică art. 272
Codul Civil, adică termenul se calculează de la data cînd persoana a aflat sau trebuia să afle
despre încălcarea dreptului.
În dreptul familiei, în afară de termenele de prescripţie mai există şi alte termene în
interiorul cărora există un drept familial şi care au o importanţă juridică. Aceste termene încep a
curge din momentul naşterii dreptului şi la expirarea acestui termen dreptul încetează. Din ele fac
parte: dreptul copilului de a primi pensia de întreţinere de la părinţi din momentul naşterii şi pînă
la împlinirea vîrstei de 18 ani; dreptul soţiei gravide sau a unuia dintre soţi care îngrijeşte de un
copil comun pînă la vîrsta de 3 ani sau un copil invalid pînă la vîrsta de 18 ani de a primi
întreţinerea de la celălalt soţ. Dacă cel îndreptăţit să primească întreţinerea nu şi-a realizat acest
drept, înăuntrul termenului indicat de lege, ulterior, el nu poate fi realizat. De pildă, dacă soţia
gravidă şi care a îngrijit copilul comun pînă la vîrsta de 3 ani nu a cerut ca soţul să-i plătească
întreţinerea în condiţiile prevăzute de lege, după expirarea acestui termen ea nu mai poate
pretinde realizarea acestui drept.
Legislaţia familială prevede şi alte termene de care sînt legate apariţia şi existenţa
drepturilor familiale, cum ar fi:
termene de aşteptare, fără de care nu pot fi efectuate anumite acte juridice familiale.
De exemplu, înregistrarea desfacerii căsătoriei la organele de stare civilă la cererea

4
Nistor Mariana, Nore de curs la disciplina „Dreptul familiei”, Chişinău 2013.

6
 unui sau a ambilor soţi are loc la expirarea termenului de o lună de zile de la data
depunerii cererii.
termene necesare pentru apariţia anumitor raporturi juridice familiale, încheierea
căsătoriei poate avea loc numai la atingerea vîrstei de 18 ani, adoptatori pot fi numai
persoanele care au atins vîrsta de 25 de ani;
termene minimale de îndeplinire a obligaţiilor familiale prevăzute de legislaţie pentru
a dobîndi dreptul la întreţinere – 5 ani de zile de creştere şi educare a copiilor pentru
părinţii vitregi şi educatori care pretind întreţinerea;
termene în limitele cărora trebuie să se producă anumite fapte juridice care dau
naştere la raporturi juridice. De exemplu, pentru ca tată al copilului să fie înscris
fostul soţ al mamei, copilul trebuie să se nască în timp de 300 de zile de la momentul
desfacerii căsătoriei, declarării căsătoriei nule sau decesul soţului;
alte termene stabilite de legislaţie în scopul ocrotirii drepturilor copiilor şi a familiei.
De exemplu, declaraţia de naştere a copilului se face în termen de cel mult trei luni
din ziua naşterii copilului, tutela şi curatela se stabileşte în termen de o lună de zile de
la data luării copilului la evidenţă, informaţia despre copiii rămaşi fără grijă
părintească se prezintă de persoanele care o deţin la autorităţile tutelare în termen de
5 zile etc5.

5
Nistor Mariana, Nore de curs la disciplina „Dreptul familiei”, Chişinău 2013.

7
 3. Concluzie

Termenul (în domeniul juridic) este perioada în care trebuie să se facă sau să se întâmple
ceva, ori dimpotrivă, în care nu e voie să se îndeplinească sau să se producă ceva. Din
perspectivă juridică timpul se exprimă în termene, iar înăuntrul duratei de timp sau la o anumită
dată trebuie să se săvârșească fapte determinate, având semnificaţie juridică, sau dimpotrivă, este
interzisă săvârşirea acestor fapte.
Timpul a fost perceput diferit din punct de vedere juridic în diferite perioade istorice, fapt
ce s-a reflectat şi în reglementarea termenelor de prescripţie.
Prescripţia şi termenele de prescripţie au constituit o instituție juridică bine determinată,
din timpurile cele mai îndepărtate. Acestea au existat cu certitudine la romani, care au utilizat
pentru prima dată noţiunea de prescripţie.
Termenul de prescripţie înseamnă dreptul la acţiune, posibilitatea reclamantului de a sesiza
instanţa de judecată într-un caz concret pentru apărarea unui drept subiectiv incălcat sau
contestat.
Curgerea termenului de prescripţie începe din momentul indicat în articolul respectiv al
Codului Familiei, iar în cazurile cînd articolul nu conţine astfel de prevederi se aplică art. 272
Codul Civil, adică termenul se calculează de la data cînd persoana a aflat sau trebuia să afle
despre încălcarea dreptului.

8
 4.Bibliografie
1. Codul familiei Nr. 1316 din 26.10.2000, Publicat : 26.04.2001 în Monitorul Oficial
Nr. 47-48 ,art Nr : 210.
2. Codul civil al Republicii Moldova în vigoare, aprobat la 26 decembrie 1964.
3. Nistor Mariana, Nore de curs la disciplina „Dreptul familiei”, Chişinău 2013.
4. http://ro.wikipedia.org/wiki/Termen_(drept);
5. www.goole.md;
6. http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&id=331268.