UNIVERSITATEA SPIRU HARET

FACULTATEA DE ȘTIINȚE JURIDICE ȘI ADMINISTRATIVE, BUCUREȘTI

Forma de învățământ IFR
DREPT CIVIL

CUTUMA – IZVOR DE DREPT

ARNĂUTU ANDREEA – LAURA

Grupa 105 – IFR – Anul I
11.01.2021
 Cuprins

Introducere....................................................................................................................................3
Cutuma izvor de drept..................................................................................................................3
Scurt istoric...............................................................................................................................5
Cutuma în alte ramuri de drept.................................................................................................6
Cutuma în dreptul internațional.............................................................................................6
Cutuma în dreptul constituțional...........................................................................................6
Cutuma în dreptul penal........................................................................................................7
Cutuma în dreptul muncii......................................................................................................7
Cutuma în dreptul civil.............................................................................................................8
Concluzii.......................................................................................................................................9
Bibliografie.................................................................................................................................10

”Suntem ceea ce facem în mod repetat,

 prin urmare, excelența nu este un act singular ci un obicei”
Aristotel
Introducere

Trăind într-un fenomen complex social, cu o multitudine de indivizi cu caractere și

temperamente diferite, s-a dovedit că pentru o bună coabitare este nevoie de un sistem de
reguli, implicit de instituții care să supravegheze aplicarea acestora și instituții care să
pedepsească încălcarea regulilor stabilite, născându-se astfel fenomenul juridic.
Înțelegerea fenomenului juridic și a evoluției dreptului în decursul timpului implică
cunoașterea modalităților specifice de exprimare a esenței și conținutului său de-a lungul
istoriei.
La începuturile vremei nu au existat reguli sau legi scrise ci numai ordine individuale, însă
cu trecerea anilor apare necesitatea stabilirii unor norme cu caracter obligatoriu pentru
societate. Aceste norme s-au construit pe baza obiceiurilor (cutumelor) născute din
înțelepciunea populară, cutumele reprezentând o formă de exprimare a unor reguli formate de-
a lungul timpului și care au fost respectate în virtutea unei deprinderi îndelungate și fără a fi
impuse prin constrângere.
Astfel deși cu vechime de-a lungul anilor, dar cu o mai slabă utilizare în zilele noastre,
cutumele au stat la baza evoluției normelor de drept și ne definesc ca societate.

”Obiceiurile ne definesc”
Pera Novacovici

Cutuma izvor de drept

Cutuma, denumită și obicei, tradiție sau consuetudine, de-a lungul timpului a constituit
unul dintre cele mai importante izvoare formale ale dreptului. Astăzi multe sisteme de drept, nu
mai recunosc această calitate a cutumei și nu îi mai acordă o mare importanță.
Cutuma, sub forma diferitelor datini, tradiții sau obișnuințe cu caracter religios 1 sau moral
a reprezentat principala modalitate de ordonare a relațiilor sociale și de influențare a acțiunilor
umane.
Obiceiul (cutuma) este cel mai vechi izvor de drept astfel putem spune că a stat la baza
formării dreptului și a întregului sistem juridic. Studierea cutumelor, pe care cu ușurință le

1
Ceterchi I., Craiovean I., Introducere în teoria generală a dreptului, Ed. All, 1996, p. 53
putem denumi folclor juridic, ne ajută să ne formăm o idee de ansamblu asupra normelor
juridice ale unei comunități, a concepțiilor și principiilor juridice generale ale sale.
În esența sa cutuma cuprinde două elemente de bază și anume un element material care
constă într-o uzanță socială constantă, cu aplicabilitate uniformă și un element psihologic care
de fapt constă în convingerea umană că obiceiul este necesar și legal.
Regulile cutumiare pot fi explicate prin repetarea constantă a unor fapte, însoțite de un
caracter de obligativitate. Totuși repetarea constantă nu întodeauna definește o cutumă, de
exemplu regulile de politețe aplicate de o persoană nu implică automat obligativitatea
respectării și de o altă persoană. Pentru a putea vorbi de o cutumă juridică este nevoie ca regula
respectivă să se repete în mod absolut și cu caracter obligatoriu de către o majoritate de
indivizi, rezultatele să aibă efecte pozitive si să fie dinamică în timp. Cutuma implică și durată
de manifestare, pentru că nu se poate constata uniformitatea în seria actelor repetate fără
o trecere a timpului destul de îndelungată.
Este neapărat important de subliniat faptul că noțiunea de durată este relativă la fel și
numărul de repetări când vorbim de cutumă. Unele acte presupun prin natura lor repetarea la
intervale foarte mari de timp astfel că și numărul de repetări este unul mic, însă pot fi suficiente
pentru a defini o cutumă, cu condiția ca regula să fie respectată în toate cazurile în care este
nevoie, astfel încât repetarea să poată fi interpretată ca o constrângere juridică constantă.
Cutuma se construiește întodeauna pe cazuri concrete, cu valoare de precedent, astfel încât
să i se recunoască valoarea juridică. Normă generală, atunci când este invocată cutuma, este
constituită de o generalizare a unui element comun din cazurile analizate, care se regăsește și
într-un nou caz, astfel încât să poată fi aplicată norma cutumiară cu aceiași putere a unei legi.
Normele cutumiare sunt norme prin care comportamentul este determinat ca fiind
obligatoriu prin puterea obișnuinței.
Pentru a fi recunoscută ca izvor de drept, în zilele noastre, cutuma trebuie să îndeplinească
două condiții și anume: să fie recunoscută ca obicei de către stat prin organele sale legislative
și să o încorporeze într-o normă juridică, iar a doua condiție este ca atunci când părțile
interesate invocă obiceiul în fața unei instanțe judecătorești, aceasta din urmă să recunoască
obiceiul ca regulă juridică, în raportul dintre acele părți.
Obiceiurile existente sunt tratate de puterea statului fie prin recunoaștere și consacrare
dându-le forță juridică, fie prin acceptare și tolerare a acelora care prin semnificația lor nu
implică necesitatea transformării lor în norme cu caracter juridic și nu contravin ordinii de
drept, fie de interzicere a celor care contravin ordinii instituite.
 În forma sa inițială, cutuma este adaptabilă funcție de nevoile societății, insă o dată fixată
ea devine rigidă cu rezistență la schimbare chiar și atunci când evoluția socială o cere.
Cutuma juridică se deosebește de jurisprudență și de simplele uzanțe sau de acele obiceiuri
fără semnificație juridică, deoarece ea este aplicată când este recunoscută ca izvor de drept atât
de autorități cât și de instanțele judecătorești.

Scurt istoric
La începuturile vremii nu au existat cutume, reguli, legi scrise ci numai ordine individuale
ale autorității așa cum am mai amintit, care au ajuns treptat ca sentințe individuale cunoscute
sub numele de themistes2. Totuși în cazurile identice judecătorii dădeau aceleași sentințe,
comunitatea obișnuindu-se cu aceste hotărâri similare, astfel se formează un obicei care s-a
extins treptat, pe cale orală intrând în obișnuința judecătorilor sub forma unei cutume
memorate. Cu timpul apare însă necesitatea adunării acestor cutume și consemnării hotărîrilor
judecătorilor în repertorii de hotărîri 3, iar utilizarea lor tot mai deasă de către autorități impune
o formă obligatorie.
În vremurile timpurii, regulile cutumei au fost inspirate de principii morale și religioase
(Legea celor XII Table, Legile lui Solon, Legile lui Dracon). Cele mai vechi cutume sunt cele
instituite pe principii de drept roman. Din punct de vedere al evoluției istorice, este de
consemnat faptul că în Evul Mediu european, cutuma ocupa locul principal ca izvor de drept,
iar primele codificări ale obiceiurilor apar în secolul XIII-lea (Oglinda Saxonă – 1230,
Așezămintele lui Ludovic cel Sfânt – 1270 și la după aproape 200 de ani Codul lui Carol al
VII-lea).
Epoca modernă, ca urmare a unei intense activități legislative diminuează semnificativ
rolul cutumei, cu toate acestea însă ea nu dispare de pe scena juridică a vremurilor astfel ea
continuând să fie prezentă atât în dreptul privat cât și în dreptul public4.
În ceea ce privește istoria obiceiului în dreptul romănesc, aceasta a avut o puternică poziție
începând cu dreptul daco-getic care s-a menținut cu anumite limite și după cucerirea romană,
ajungând până în sec. al XIX-lea.
Dreptul obișnuielnic cunoscut ca Legea țării (pământului) s-au Jus Valachorum și-a păstrat
multă vreme nota de personalitate în spațiul carpato-danubiano-pontic, iar rolul său s-a restrâns
o dată cu elaborarea Codului civil, în 1864, sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza.

2
De la numele zeității dreptății Themis
3
”Cutuma ca izvor de drept. Scurt istoric, https://studiijuridice.ro/cutuma-ca-izvor-de-drept-scurt-istoric-2/,
accesat la 29.12.2020
4
Voicu C., Voicu A. C., Teoria Generală a dreptului, Ed. Universul juridic, București, 2019, p. 171
 La ora actuală dreptul cutumiar atât la nivel internațional cât și în România este mult
diminuat față de epocile anterioare ca urmare a activităților de legiferare, proces ce este intr-o
creștere continuă.

Cutuma în alte ramuri de drept

Cutuma în dreptul internațional
În cazul dreptului internațional privat, cutuma interpretează sau completează dispozițiile
de drept internațional privat. În condițiile actuale, marea majoritate a reglementărilor
internaționale sunt consacrate prin tratate, cutuma continuă să fie izvor de drept, mai ales în
domeniile în care statele nu au făcut posibilă o codificare a regulilor cutumiare. Marea
majoritate a normelor de drept internațional s-au construit pe cale cutumiară de exemplu legile
maritime, dreptul diplomatic, ulterior fiind încorporate în tratate internaționale. Rolul cutumei
este determinat de preferința statelor de a concretiza voința lor prin convenții internaționale 5.
Pentru a vorbi de cutumă este necesar un element de ordin obiectiv și anume un anumit
comportament al statelor cu caracter de generalitate și relativ îndelungat și uniform și un
element subiectiv și anume convingerea statelor că regula pe care o respectă a dobândit
caracterul unei obligații juridice.
Cutuma internaţională este definită ca o practică generală, relativ îngustă şi uniformă,
considerată de către state ca exprimând o regulă de conduită cu forţă juridică obligatorie, însă
cu o valoare redusă în timpul zilelor noastre.
De reținut însă că o normă cutumiară se formează ca rezultat al unei practici care capată o
recunoaștere de la marea majoritate a statelor însă trebuie menționat faptul că unele norme
cutumiare se pot forma și pe zone geografice limitate, ca urmare a unor practici constate a
statelor din zona respectivă. Se regăsesc sub numele de cutume regionale sau locale exemplu
fiind cele în materie de pescuit. Aceste cutume se aplică doar de către statele care au participat
la formarea lor și nu sunt opozabile pentru un stat din zona respectivă care s-a opus practicilor
cutumiare.

Cutuma în dreptul constituțional

Regulile privind organizarea politică a unui stat sunt reguli cutumiare, care pot alcătui o
constituție cutumiară și reguli codificate într-un document scris care constituie constituția
scrisă. O constituție cutumiară este rezultatul unor obiceiuri cu privire la constituirea,

5
Macovei I., Izvoarele dreptului internațional privat, Universul juridic, nr.1, 2018, p.2
https://www.universuljuridic.ro/izvoarele-dreptului-international-privat/2/, accesat pe 29.12.2020
competența, funcționarea organelor puterii, raporturile între acestea și cetățenii statului.
Clasificarea constituțiilor cutumiare și scrise este relativă deoarece nicăieri în lume regulile
constituționale nu sunt stabilite excusiv prin obiceiuri juridice însă în aproape toate țările cu
constituții scrise se întâlnesc și un număr de reguli cutumiare care prin obiectul lor au caracter
constituțional6.
Deși până în sec. XVIII-lea organizarea politică a statelor era realizată exclusiv prin
cutume, la ora actuală nu mai există constituții exclusiv cutumiare, însă normele constituționale
cutumiare coexistă cu constituția scrisă. Astfel în prezent cutuma constituțională apare
preponderent în statele democratice și mai puțin în statele cu frecvente schimbări politice
deoarece cutuma presupune o aplicabilitate în timp.
În România, obiceiu a fost recunoscut ca izvor al dreptului sub regimul constituțiilor 1866,
1923, 1938 si al legislatiilor adaptate pe baza acestora. Sub imperiul constitutiilor de la 1948,
1952 si 1965 obiceiul era ingaduit numai cu titlu exceptional, in anumite ramuri de drept,
atunci cand legea o spunea expres.
Actuala constituție admite obiceiul ca izvor de drept numai pentru anumite situații, de ex.
conform art. 44, alin 7 ” Dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protecția
mediului și asigurarea bunei vecinătăți, precum și la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit
legii sau obiceiului, revin proprietarului. 7”
Astfel, Contituția României are incluse reguli cutumiare, stabilite anterior regimului
comunist, dar ele fiind transformate în dispoziții constituționale practic si-au pierdut din rolul
cutumiar.

Cutuma în dreptul penal

Prin prisma principiului legalității, când vorbim de dreptul penal, cutuma nu ar trebui să
existe ca izvor de drept.
În dreptul penal, cutuma nu are nici un rol în incriminarea unor fapte sau stabilirea unor
pedepse, acest rol fiind atribuit în exclusivitate legii. A permite intervenția cutumei ar insemna
un risc de abuz prin încălcarea exigenței lex scripta impus de principiul legalității8. În sistemele
juridice penale din epoca noastră, cutuma incriminatoare este substituită de lege pentru a putea
garanta securitatea juridică a unui individ. Curtea Constituțională prin decizia nr 405/2016 9
stabilește că sintagma ”îndeplinește în mod defectuos” trebuie înțeleasă ca ”indeplinește prin
6
Drăganu T., Drept constituțional și instituții politice, Tratat elementar, Vol. I, Ed. Lumina Lex, 2000, p. 42
7
Constituția României (republicată în 2003), https://lege5.ro/App/Document/gq4deojv/constitutia-romaniei-
republicata-in-2003, accesat la 04.01.2021
8
Tomuleț C., Cutuma în dreptul penal, Revista Universul Juridic, nr.3, 2020, p.1
https://www.universuljuridic.ro/cutuma-in-dreptul-penal/3/, accesa pe 28.12.2020
încălcarea legii”, astfel motivează în clar nicidecum cutuma nu poate juca un rol în
incriminarea unor fapte. Sesizăm prin analiza acestei decizii că regulile cutumiare nu pot
incrimina anumite fapte dar nici nu pot completa incriminări.
Potrivit doctrinei, cutuma joacă rol dublu în dreptul penal și anume, unul de cauză care
face ca fapta să nu constituie infracțiune și un rol de instrument de interpretare a legii penale.

Cutuma în dreptul muncii

În dreptul muncii, cutuma nu poate constitui izvor de drept dată fiind incompatibilitatea cu
reglementarea juridică a raporturilor de muncă. Cu toate acestea, o serie de practici din dreptul
muncii rămân fără temei, cum ar fi angajarea aproape exclusivă a femeilor drept vânzătoare
sau secretară, cerința care nu se vrea discriminatorie cu privire la un prezentator TV să fie
agreabil, angajarea de șofer cu o proporție mare de sex masculin. Toate acestea deși nu au
temei legal sunt practici uzuale care nu atrag după sine sancțiuni dar nu au nici o bază legală.
Codul muncii face totuși o referire, în art. 18 cu referire la obligațiile angajatorului pe care
le are față de persoanele ce urmează a desfășura activități în străinătate și anume că trebuie să-i
comunice ” obiceiurile locului a căror nerespectare i-ar pune în pericol viața, libertatea sau
siguranța personală10”. Deși cerința nu este una cutumiară legiuitorul consideră a fi impetuos
necesar a comunica obiceiurile locurilor în care salariatul urmează a se deplasa deoarece acele
obiceiuri pot avea repercursiuni asupra vieții sau libertății sale.
Totuși, la ora actuală, în art. 1 C. Civ se menționează că uzanțele intră în categoria
izvoarelor de drept11 și cum dreptul civil este drept comun pentru dreptul muncii, putem admite
puterea normativă a cutumei în dreptul muncii.

Cutuma în dreptul civil

Așa cum am mai amintit, regula de conduită generală este norma de drept civil, care
impune subiectelor de drept aditudinea de urmat în raporturile juridice civile.
În sistemul de drept românesc, principala formă de exprimare a dreptului o constituie
actele normative12, acestea fiind emise sau adoptate de organele de stat cu prerogative
legislative.

9
Decizia nr. 405/2016 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 246 din din 1969, ale art.
297 alin. (1) din Codul penal și ale art. 132 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea
faptelor de corupție, pct. 1
10
Codul Muncii din 2003, art. 18 lit. f, https://lege5.ro/App/Document/gi2tknjxgq/codul-muncii-din-2003?
pid=56618003&expression=obiceiul%20#p-56618003, accesat în 04.01.2021
11
Dreptul muncii. Curs universitar, https://www.ujmag.ro/drept/dreptul-muncii-si-asigurari-sociale/dreptul-
muncii-curs-universitar-2/rasfoire/, accesat la 07.01.2021
12
Butculescu C. R., Drept civil-partea generală, Ed. Fundației România de Mâine, 2013, p.17
 De cele mai multe ori la baza actelor normative stau izvoarele de drept.
Izvorul dreptului civil are două accepțiuni și anume una în sens material, în care prin
izvor al dreptului civil se înțelege condiția materială de existență ce generează normele acestei
ramuri și una în sens formal, în care prin izvor al dreptului civil sunt desemnate formele
specifice de exprimare a normelor dreptului civil.
Până la Codul civil din 2011, obiceiul constituia izvor de drept numai în materia dreptului
privat (în dreptul civil și dreptul comercial) și numai în cazul în care legislația atunci în vigoare
făcea trimitere expresă la acel izvor de drept, astfel se poate spune că obiceiul (cutuma) avea
un rol decorativ. De exemplu Codul civil din 1865, referindu-se la forța obligatorie a
contractelor între părți, la art. 970 alin 2 stipulează ” Convențiile trebuie executate cu bună
credință. Ele obligă nu numai la ceea ce este expres într-însele, dar la toate urmările, ce
echitatea, obiceiul sau legea dă obligaţiei, după natura sa”13.
Prin reglementările noului Cod civil din 2011, judecătorii capătă puteri noi, astfel ei pot
alege legea pe care o vor aplica unui litigiu judiciar dedus judecății, alegerea putând fi luată
între cutumă, uzanță profesională, vor putea aplica un principiu de drept sau chiar toate la un
loc.
Codul civil la art. 1 alin. (1) face precizarea că sunt ”izvoare ale dreptului civil legea,
uzanțele și principiile generale ale dreptului” iar la același articol alin. (2) face precizarea că ”
În cazurile neprevăzute de lege se aplică uzanțele, iar în lipsa acestora, dispozițiile legale
privitoare la situații asemănătoare, iar când nu există asemenea dispoziții, principiile generale
ale dreptului”14. Tot Codul civil face precizarea că uzanțele, în materiile reglementate prin lege
se aplică numai în măsura în care legea trimite în mod expres la aceestea” iar ca izvoare de
drept sunt recunoscute doar uzanțele conforme ”ordinii publice și bunelor moravuri”.
O precizare ce se impune a fi menționată este accea că ”Uzanțele, prin ele însele nu
constituie izvor de drept, iar partea interesată trebuie să facă dovada existenței și conținutului
uzanței. Uzanțele publicate în culegeri elaborate de către entitățile sau organismele autorizate
în domeniu se prezumă că există, până la proba contrară”15
Dacă existau interpretări cu privire la noțiunea de uzanță, Codul civil la art. 1 alin (6) ne
face precizărea că prin uzanță se înțelege obiceiul (cutuma) și uzurile profesionale.
Pentru exemplificare pot fi menţionate trimiterile la obiceiurile (cutumele) din noul Cod
civil român. Astfel în cee ce privește regulile privind dreptul de proprietate art. 603 C. Civ
13
Codul civil din 1865, art. 970, alin. (2), http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/1, accesat la 27.12.2020
14
Codul civil din 2009, republicarea (r1) din M.Of, Partea I, nr. 505 din 15. iulie 2011,
https://lege5.ro/App/Document/gi2tsmbqhe/izvoarele-dreptului-civil-codul-civil?pid=56646033#p-56646033,
accesat la 19.12.2020
15
Butculescu C. R., op.cit., p. 20.
stipulează că ” Dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protecția mediului
și asigurarea bunei vecinătăți, precum și la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau
obiceiului, revin proprietarului.16” iar în ceea ce privește răspunderea civilă art. 1349 alin.(1)
stabilește că orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau
obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor
sau intereselor legitime ale altor persoane.17”
În afara prevederilor legale din noul Cod civil, se pot identifica și alte exemple de acte
juridice normative, tot în sfera dreptului civil care fac trimitere către obiceiul juridic.
Astfel în domeniul medical, în ceea ce privește obligația asumată, Art. 33 alin. (2) din
Codul de deontologie medicală din 2016 precizează ”Odată încheiată înțelegerea medic-
pacient, medicul este ținut să ducă la îndeplinire toate obligațiile asumate, așa cum rezultă ele
din înțelegerea părților, dintr-un document scris dacă există sau din obiceiurile și cutumele
profesiei medicale”18, în domeniul cultelor, în ceea ce privește organizarea și funcționarea
bisericii, conform art. 38 stipulează că ” în mod excepțional și cu motivații justificate, în acord
cu tradiția ortodoxă și cutuma românească, poate întemeia stravropighii în interes
bisericesc(....)19”
În ceea ce privește probațiunea cutumei, în dreptul civil, sarcina probei revine întodeauna
celui care o invocă, fie pentru a revendica un drept fie pentru a se apăra împotriva unei
pretenții considerată ca fiind nefondată.
Pe lângă cele menționate până în prezent mai este necesară o precizare cu un rol foarte
important și anume având în vedere că noul Cod civil reglementează raporturile patrimoniale și
nepatrimoniale dintre persoane fizcie și/sau juridice aflate pe poziții de egalitate juridică 20,
acolo unde alte ramuri de drept nu prevăd reglementări specifice pentru anumite spețe se va
apela la prevederile Codului civil deci implicit la normele cutumiare pe care acesta le permite.

16
Codul civil din 2009, republicarea (r1), op. cit., art. 603
17
Codul civil din 2009, republicarea (r1), op. cit., art. 1349
18
Codul de deontologie medicală al Colegiului Medicilor din Romănia, 2016, art33 alin. (2),
https://lege5.ro/App/Document/geztmojxhe3q/codul-de-deontologie-medicala-al-colegiului-medicilor-din-
romania-din-04112016?pid=111125153&expression=cutuma%20#p-111125153, accesat la 04.01.2021
19
Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române, 2008,
https://lege5.ro/App/Document/gm3danzsg42q/statutul-pentru-organizarea-si-functionarea-bisericii-ortodoxe-
romane-din-16012008?pid=310319687&expression=cutuma%20#p-310319687, accesat la 10.01.2021
20
Butculescu C. R, Cursul I, Introducere în dreptul civil, Sinteză platforma BlakBoard,
 ”Semeni o faptă, culegi un obicei.
Semeni un obicei, culegi un caracter.
Semeni un caracter, culegi un destin”
Dalai Lama

Concluzii
Prezenta lucrare s-a dorit a fi în limita permisă, o scurtă analiză a cutumei ca izvor de
drept, mai puțin ca evoluție istorică și mai mult ca impact și utilizare în prezent ca bază pentru
elaborarea normelor juridice.
În dreptul modern atât la nivel internațional cât și la nivel național, rolul normelor
cutumiare a devenit unul de mică însemnătate, cutuma ca regulă de conduită fiind considerată
mult prea simplă și rudimentară, învechită, conservatoare și lipsită de certitudine în raport de
cerințele actuale de reglementare. Cu toate acestea, cutuma (obiceiul juridic) reprezintă și în
prezent o componentă esențială în elaborarea actelor normative, cu rol esențial în consacrarea
de valori morale și spirituale ale poporului.
Obiceiul (cutuma) şi-a păstrat calitatea de izvor al dreptului, în special cu rol interpretativ
şi supletiv.
Tendința actuală este de a găsi cele mai bune soluții în sfera juridicului, soluții care să vină
atât din zona actelor normative dar și din zona obiceiului juridic.
Trăim într-o epocă modernă din toate punctele de vedere în care, cu unele lipsuri, sistemul
juridic a atins un grad de maturitate. Normele juridice acoperă într-un mod suficient nevoile
sistemului juridic, însă nu elimină posibilitatea utilizării cutumelor ca bază pentru elaborarea
unor noi norme juridice sau revizuirea celor existente.
Astfel la ora actuală tendința nu este de a elimina izvoarele de drept, implicit cutuma ci de
a maximiza eficiența lor în vederea satisfacerii nevoilor.
 Bibliografie

1. Butculescu C. R., Drept civil-partea generală, Ed. Fundației România de Mâine, , 2013
2. Ceterchi I., Craiovean I., Introducere în teoria generală a dreptului
3. Drăganu T., Drept constituțional și instituții politice, Tratat elementar, Vol. I, Ed. Lumina
Lex, 2000,
4. Voicu C., Voicu A. C., Teoria Generală a dreptului, Ed. Universul juridic, București, 2019,
5. Decizia nr. 405/2016 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 246
din din 1969, ale art. 297 alin. (1) din Codul penal și ale art. 132 din Legea nr. 78/2000 pentru
prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție,
6. Constituția României (republicată în 2003)
7. Codul civil din 1865
8. Codul civil din 2009
9. Codul Muncii din 2003

Articole web
1. Butculescu C. R, Sinteze platforma BlakBoard
2. Cutuma ca izvor de drept. Scurt istoric, https://studiijuridice.ro/cutuma-ca-izvor-de-drept-
scurt-istoric-2/
3. Macovei I., Izvoarele dreptului internațional privat, Universul juridic, nr.1, 2018, p.2
https://www.universuljuridic.ro/izvoarele-dreptului-international-privat/2/
4. Tomuleț C., Cutuma în dreptul penal, Revista Universul Juridic, nr.3, 2020, p.1
https://www.universuljuridic.ro/cutuma-in-dreptul-penal/3/
5. Dreptul muncii. Curs universitar, https://www.ujmag.ro/drept/dreptul-muncii-si-asigurari-
sociale/dreptul-muncii-curs-universitar-2/rasfoire/, accesat la 07.01.2021
6. Codul de deontologie medicală al Colegiului Medicilor din Romănia, 2016, art33 alin. (2),
https://lege5.ro/App/Document/geztmojxhe3q/codul-de-deontologie-medicala-al-colegiului-
medicilor-din-romania-din-04112016?pid=111125153&expression=cutuma%20#p-111125153
7. Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române, 2008,
https://lege5.ro/App/Document/gm3danzsg42q/statutul-pentru-organizarea-si-functionarea-
bisericii-ortodoxe-romane-din-16012008?pid=310319687&expression=cutuma%20#p-
310319687