SUBIECTELE 

examen „Drept civil. Contracte speciale”-anul III, IF, IFR-

- sesiunea ianuarie – februarie 2017 –

1.Definiția doctrinară a contractului de vânzare. Regula inalienabilității.
Art. 1.650 C. civ., „(1) Vânzarea este contractul prin care vânzătorul transmite sau, după caz, se obligă să
transmită cumpărătorului proprietatea unui bun în schimbul unui preţ pe care cumpărătorul se obligă să îl
plătească.
(2). Poate fi, de asemenea, transmis prin vânzare un dezmembrământ al dreptului de proprietate sau orice alt
drept”.
În opinia noastră, definiţia legală a vânzării poate fi completată în sensul de a se preciza mai clar efectul principal
al acestui tip de contract şi anume, cel translativ de drepturi. Din această perspectivă, propunem ca vânzarea să
fie definită astfel : contractul de vânzare reprezintă convenţia prin care o parte, numită vânzător se obligă să
transmită atributele sau o parte din atributele conferite legal unui drept patrimonial, real sau de creanţă, ale
drepturilor care aparţin unei universalităţi juridice (moştenire) ori unei universalităţi de fapt (un fond de comerţ)
către cealaltă persoană numită cumpărător, în schimbul unui preţ.

Regula alienabilităţii presupune că, orice drept subiectiv care este disponibil, poate fi înstrăinat de către titularul
său către o altă persoană, în schimbul unei sume de bani.

De la regula alienabilităţii există şi excepţii. În rândul excepţiilor se situează:

-drepturile strâns legate de persoana titularului, cum ar fi, de pildă drepturile morale de autor, dreptul la nume,
drepturile personale ale soţilor, drepturile corelative obligaţiilor de familie;
-unele drepturi patrimoniale, cum ar fi dreptul la întreţinere, dreptul la pensie, dreptul de uz şi dreptul de abitaţie;
-universalităţile juridice caracterizate prin elemente de natură personală, dacă legea nu prevede în sens contrar.

Clauza de inalienabilitate.Art. 627 C. civ. reglementeaza în mod expres clauza de inalienabilitate.

(1) Prin convenţie sau testament se poate interzice înstrăinarea unui bun, insa numai pentru o durata de cel mult 49
de ani si daca exista un interes serios şi legitim. Termenul incepe sa curga de la data dobandarii bunului.

2.Caracterele juridice ale contractului de vânzare.
a)caracter bilateral (sinalagmatic), întrucât dă naştere la drepturi şi obligaţii reciproce şi interdependente ale
părţilor.
b)caracter oneros
c)de regulă, vânzarea este un contract comutativ deoarece existenţa şi întinderea obligaţiilor reciproce sunt
cunoscute de către părţi de la momentul încheierii contractului, fără să depindă de un eveniment viitor şi nesigur
(alea). Totuşi, pe cale de excepţie, vânzarea poate să îmbrace şi caracter aleatoriu, atunci când existenţa şi
întinderea obligaţiilor se află sub semnul incertitudinii, astfel încât fiecare parte să aibă şanse de câştig ori riscuri
de pierderi. Este cazul vânzării de drepturi litigioase sau ipoteza când incertitudinea vizează bunul asupra căruia
poartă dreptul vândut, ori situaţia când modul de determinare a preţului este incert.
d)caracter translativ de drepturi, implică în mod necesar transmiterea unui drept din patrimoniul unei persoane în
patrimoniul altei persoane.
Transferul dreptului de la vânzător la cumpărător la momentul încheierii contractului de vânzare operează de
drept, sub rezerva îndeplinirii următoarelor condiţii:
-contractul de vânzare să fie valabil încheiat.
-vânzătorul trebuie să aibă calitatea de titular al dreptului de proprietate vândut;
-bunul care face obiectul vânzării trebuie să existe în momentul realizării acordului de voinţă (solo consensus).
iv.părţile să nu fi amânat transferul dreptului la o dată ulterioară încheierii vânzării prin inserarea în contract a
vreunei clauze speciale în acest sens. Părţile pot să deroge de la regula transferului proprietăţii la momentul
încheierii vânzării prin afectarea obligaţiei de transfer de un termen sau de o condiţie suspensivă.
e)caracterul instantaneu, uno ictu al vânzării, decurge din caracterul translativ al acesteia.

3.Incapacitatea mandatarilor de a cumpăra anumite bunuri: rațiunea reglementării, sancțiune, excepții.
Incapacitatea mandatarilor de a cumpăra bunurile pe care au fost însărcinaţi să le vândă art. 1.654 alin. (1).
Raţiunea reglementării acestei interdicţii constă în faptul că mandatarii se află într-o situaţie de conflict de
interese. Aceştia sunt puşi în faţa alegerii între interesul lor de a cumpăra cât mai ieftin, pe de o parte, şi interesul
vânzătorului pe care-l mandatează, de a vinde la un preţ cât mai scump, pe de altă parte.
Contractele de vânzare încheiate cu nesocotirea acestei incapacităţi sunt lovite de nulitate relativă.
De la această regulă de interdicţie legiuitorul a instituit şi o excepţie. Excepţia se referă la posibilitatea mandatarilor
de a cumpăra ei însuşi bunurile pentru care au fost mandataţi în cazurile în care au fost împuterniciţi în mod expres
în acest sens, ori cuprinsul contractelor a fost prevăzut într-o manieră care exclude posibilitatea unui conflict de
interese.
Nulitatea relativă poate fi invocată şi atunci când mandatarul l-a reprezentat atât pe cumpărător, cât şi pe vânzător la
încheierea contractului de vânzare (dublă reprezentare).

4.Incapacități de a cumpăra: enumerare și rațiunea reglementării art. 1.654 alin. (1)

1. Incapacitatea mandatarilor de a cumpăra bunurile pe care au fost însărcinaţi să le vândă

2. Incapacitatea părinţilor, tutorelui, curatorului şi administratorului provizoriu de a cumpăra bunurile

persoanelor pe care le reprezinta

3. Incapacitatea funcţionarilor publici, judecătorilor sindici, practicienilor în insolvenţă, executorilor

judecătoreşti, precum şi a altor asemenea persoane care ar putea influenţa condiţiile vânzării făcute prin
intermediul lor sau care are ca obiect bunurile care le administrează ori a căror administrare o supraveghează

4. Incapacitatea de a cumpăra drepturi litigioase care sunt de competenţa instanţei judecătoreşti în a cărei
circumscripţie îşi desfăşoară activitatea, instituită în sarcina judecătorilor, procurorilor, grefierilor, executorilor,
avocaţilor, notarilor publici, consilierilor juridici şi practicienilor în insolvenţă art. 1.653 alin. (1).

Raţiunea instituirii unei astfel de interdicţii decurge din motive de ordine publică, constând în apărarea prestigiului
justiţiei, al corpului de profesionişti din acest domeniu. Astfel va fi înlăturată bănuiala că dacă ar putea dobândi
bunurile litigioase, persoanele care participă la înfăptuirea justiţiei ar avea interes să soluţioneze litigiile respective
într-un anumit mod. Sancţiunea pentru încălcarea acestei interdicţii este nulitatea absolută.

5.Incapacitatea de a cumpăra a funcționarilor publici, judecătorilor sindici, practicienilor în insolvență și executo
rilor judecătorești etc; condiții, sancțiune.
Incapacitatea funcţionarilor publici, judecătorilor sindici, practicienilor în insolvenţă, executorilor judecătoreşti,
precum şi a altor asemenea persoane care ar putea influenţa condiţiile vânzării făcute prin intermediul lor sau care
are ca obiect bunurile pe carele administrează ori a căror administrare o supraveghează art. 1.654 alin. (1), lit.
c).

Condiţiile pe care tr. să le îndeplinească persoanele incapabile de a cumpăra, aflate în această categorie ar putea fi:

a) să fie învestite cu o autoritate publică în exercitarea activităţilor care se circumscriu vânzărilor respective;

b) să poată influenţa condiţiile vânzării.

c) vânzarea să se fi efectuat prin intermediul acestor persoane, în calitate de reprezentanţi ai vânzătorului, fie şi
numai dacă au participat numai la negocierea contractului, nu şi la încheierea lui;
d) bunurile care fac obiectul vânzării să fie administrate sau supravegheate de persoanele în cauză.

6.Incapacitatea de a cumpăra a persoanelor care participă la înfăptuirea justiției; rațiunea reglementării, sancțiu
ne, durata și întinderea incapacității.art. 1.653 alin. (1).
Sub sanctiunea nulitatii absolute , judecătorii, procurorii, grefierii, executorii, avocaţi, notarii publici,consilierii
juridici şi practicienii în insolvenţă nu pot cumpara, direct sau prin persoane interpuse drepturi litigioase care
sunt de competenta instantei judecatoresti in a carei circumscriptie isi desfasoara activitatea.

Raţiunea instituirii unei astfel de interdicţii decurge din motive de ordine publică, constând în apărarea prestigiului
justiţiei, al corpului de profesionişti din acest domeniu. Astfel va fi înlăturată bănuiala că dacă ar putea dobândi
bunurile litigioase, persoanele care participă la înfăptuirea justiţiei ar avea interes să soluţioneze litigiile respective
întrun anumit mod. Sancţiunea pentru încălcarea acestei interdicţii este nulitatea absolută.

Durata incapacităţii se întinde pe perioada exercitării efective a activităţii de înfăptuire a actului de justiţie care
determină aplicarea incapacităţii.

În ceea ce priveşte întinderea incapacităţii, s-a stabilit că aceasta s-ar întinde cu privire la drepturi litigioase vizând
atât proprietatea mobiliară, cât şi imobiliară şi indiferent de calitatea procesuală a vânzătorului (reclamant sau
pârât). Dreptul este litigios dacă exista pe rolul instanţelor un proces început şi nefinalizat având ca obiect existenţa
şi întinderea dreptului.

Legiuitorul a instituit câteva excepţii de la incapacitatea de a cumpăra drepturi litigioase art. 1.653 alin. (2).

a) cumpărarea drepturilor succesorale ori a cotelor-părţi din dreptul de proprietate de la comoştenitori sau
coproprietari, după caz.

b) cumpărarea unui drept litigios în vederea îndestulării unei creanţe care s-a născut înainte ca dreptul să fi
devenit litigios.

c) cumpărarea care s-a făcut pentru apărarea drepturilor celui ce stăpâneşte bunul în legătură cu care există
dreptul litigios.

7.Condiția ca bunul vândut să se afle în circuitul civil: scoaterea definitivă și temporară din circuitul civil; regimul 
special de circulație.
Pentru ca un bun sa poata fi vandut trebuie sa indeplineasca anumite conditii:
-sa se afle in circuitul civil
-sa existe sau sa poata exista in viitor
-sa fie determinat sau determinabil
-sa fie posibil
-sa aiba valoare economica
-sa fie licit si moral
-sa apartina vanzatorului.
Potrivit art. 1.657 C. civ „orice bun poate fi vândut în mod liber, dacă vânzarea nu este interzisă ori limitată prin
lege sau prin convenţie ori testament”.
Bunurile care sunt scoase din circuitul civil nu pot fi vândute. Scoaterea din circuitul civil poate fi definitivă sau
temporară. Scoaterea definitivă din circuitul civil a unui bun se dispune numai prin Constituţie sau prin lege. Sunt
scoase definitiv din circuitul civil bunurile proprietate publică aparţinând domeniului public al statului sau
unităţilor sale teritoriale.

8.Condiția ca bunul vândut să poată exista în viitor: pieirea bunului individual determinat; bunurile viitoare; bun
urile de gen limitat; moștenirea nedeschisă; sancțiuni.
1. Bunul să existe sau să poată exista în viitor.Această condiţie presupune ca bunul vânzării să existe în
materialitatea sa la momentul încheierii contractului, în patrimoniul vânzătorului ori în al altei persoane, ori să poată
fi materializat în viitor.
2.În situaţia în care bunul individual determinat piere doar parţial ori dacă bunurile dintr-un gen limitat au pierit în
aşa măsură încât cantitatea rămasă nu mai poate acoperi cantitatea pe care au avut-o în intenţie părţile, atunci
cumpărătorul, în raport cu informaţiile pe care le avea cu privire la situaţia bunului, poate cere:
– anularea contractului sau reducerea proporţională a preţului – dacă nu cunoştea de pieirea parţială a bunului;
– despăgubiri – dacă vânzătorul cunoştea pieirea parţială a bunului şi nu a comunicat-o cumpărătorului.
3.În ipoteza în care bunurile viitoare sunt bunuri de gen limitat care nu există în momentul încheierii vânzării,
cumpărătorul va deveni proprietarul lor la data individualizării lor de către vânzător.
În cazul în care bunul viitor se realizează parţial, cumpărătorul poate să ceară, la alegere, fie desfiinţarea vânzării,
fie menţinerea ei, dar cu reducerea corespunzătoare a preţului.
În sfârşit, dacă cumpărătorul şi-a asumat riscul nerealizării bunului sau genului limitat, el are obligaţia de a fi plătit
preţul.

4.Vânzarea moştenirii mai este cunoscută în doctrină şi sub denumirea de „vânzare de drepturi succesorale”.
Moştenirea nedeschisă nu poate fi înstrăinată, sub sancţiunea nulităţii absolute , deoarece poate trezi dorinţa
morţii unei alte persoane. ( Mostenirea unei persoane se deschide in momentul decesuluii acesteia art. 954

5.Astfel, art. 956 C. civ. arată că dacă prin lege nu se prevede altfel, sunt lovite de nulitate absolută actele juridice
având ca obiect drepturi eventuale asupra unei moşteniri nedeschise încă, precum actele prin care se acceptă
moştenirea sau se renunţă la ea, însoţite de deschiderea acesteia, ori actele prin care se înstrăinează sau se
promite înstrăinarea unor drepturi care s-ar putea dobândi la deschiderea moştenirii.

9.Condiția ca bunul vândut să fie determinat sau determinabil.
Un bun este determinat, dacă, pe baza prevederilor contractului, poate fi identificat cu precizie, inclusiv în situaţia
când are caracter de bun viitor. Bunul determinat poate fi: individual determinat, determinat generic sau dintr-un
gen limitat.
Bunul individual determinat este acela care este stabilit în individualitatea sa, astfel încât numai el să facă obiectul
vânzării.
Bunul determinat generic sau bunul de gen este acela pe care părţile îl stabilesc sub forma categoriei de bunuri din
care face parte.
Bunul dintr-un gen limitat, este acela care poate fi determinat prin gen şi cantitate, genul fiind individualizat în
mod finit.
Bunul este determinabil când nu poate fi stabilit la momentul încheierii vânzării, însă prin intermediul
prevederilor contractuale poate fi identificat la data când se va executa obligaţia de transmitere a dreptului de
proprietate asupra bunului respectiv.
Nerespectarea acestei cerinţe atrage după sine sancţiunea nulităţii absolute a contractului.

10.Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească bunul vândut: enumerare; sancțiuni.
Pentru a constitui obiectul material al prestaţiei vânzătorului, bunul vândut trebuie să îndeplinească următoarele
condiţii:
a) să se afle în circuitul civil;
b) să existe sau să poată exista în viitor;
c) să fie determinat sau determinabil;
d) să fie posibil;
e) să aibă valoare economică;
f) să fie licit şi moral;
g) să aparţină vânzătorului.

11.Condiția ca prețul vânzării să fie stabilit în bani: natura juridică a contractului.
Pentru ca vanzarea sa fie valida, din perspectiva pretului, pretul trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii :
-sa fie stabilit in bani
-sa fie determinat sau cel putin determinabil
-sa fie sincer
-sa fie serios

Conditia „Preţul să fie stabilit în bani” este exprimată în mod expres în lege [art. 1.660 alin. (1) C. civ.] şi trebuie
îndeplinită în mod obligatoriu. Condiţia ca preţul să fie stabilit în bani ţine de esenţa vânzării. Dacă bunul transmis
este în schimbul unei alte prestaţii şi nu al unei sume de bani, atunci natura juridică a contractului nu este cea a
vânzării.

12.Condiția ca prețul vânzării să fie determinat sau determinabil: moduri de determinare a prețului; termene.
Preţul determinat este acela stabilit de părţi în mod neechivoc, la încheierea contractului, fie în sumă totală, fie pe
unitatea de măsură (în cazul bunurilor de gen).

Preţul determinabil este acela care va fi stabilit în viitor, dar nu mai târziu de data expirării scadenţei obligaţiei de
plată, pe baza unor modalităţi (element) pe care părţile le-au stipulat în conţinutul contractului.

Preţul poate fi determinat :

-şi prin raportare la un factor de referinţă. Când acest factor nu există, a încetat a mai exista ori nu mai este
accesibil, el se înlocuieşte cu factorul de referinţă cel mai apropiat, în absenţa unei convenţii contrare.
-Preţul poate fi determinat şi de către una sau mai multe persoane desemnate potrivit acordului părţilor.
-Legea prevede că preţul poate fi determinat şi în funcţie de greutatea lucrului vândut, caz în care la stabilirea
cuantumului nu se ţine seama de greutatea ambalajului.
-Totodată, preţul poate fi determinat cu ajutorul unor împrejurări la care părţile nu s-au referit expres în
conţinutul contractului, dar care ar fi fost avute în vedere în mod implicit.
Aceste situaţii sunt:
– împrejurările care permit determinarea preţului;
– preţul practicat în mod obişnuit, dacă vânzarea vizează bunuri pe care vânzătorul le vinde în mod obişnuit;
– preţul mediu aplicat în ziua încheierii contractului pe piaţa cea mai apropiată de locul încheierii vânzării, în lipsă
de stipulaţie contrară, şi când preţul bunurilor este stabilit pe pieţele organizate.

13.Condiția ca prețul vânzării să fie sincer și serios: sanctiuni;  valoare venală, vilitate.
Condiţia ca preţul să fie sincer= adica, pretul trebuie sa fie real nu fictiv.Incalcarea acestei conditii atrage dupa sine
sanctiunea nulitatii relative a contractului.

Conditia ca preţul sa fie este serios (pretium verum)=implica existenta unei proportii intre cuantumul pretului si
valoarea reala a bunului, dar şi o doză rezonabilă de subiectivitate a părţilor.Nerespectarea acestei conditii atrage
dupa sine nulitatea absolută, în vreme ce în caz de vilitate a preţului, vânzarea este valabilă.

14.  Clauza de inalienabilitate: definiție; condiți; caducitate.

Clauza de inalienabilitate.Art. 627 C. civ. reglementeaza în mod expres clauza de inalienabilitate.

(1) Prin convenţie sau testament se poate interzice înstrăinarea unui bun, insa numai pentru o durata de cel mult 49
de ani si daca exista un interes serios şi legitim. Termenul incepe sa curga de la data dobandarii bunului.
Nerespectarea acestor conditii atrage dupa sine nulitatea absoluta.
Conditia « o durata de cel mult 49 de ani »trebuie pusă în corelaţie cu condiţia interesului serios şi legitim al
acesteia. Drept urmare, în situaţia în care clauza a fost prevăzută pentru o durată mai lungă decât cea previzibilă
pentru asigurarea interesului serios şi legitim care a dictat-o, atunci ea este lovită de nulitate absolută parţială,
indiferent dacă este mai mică sau egală cu perioada de 49 de ani.

Caducitatea clauzei nu influenţează celelalte efecte ale contractului.

În caz de nerespectare a clauzei de inalienabilitate, se pot aplica următoarele sancţiuni:
– rezoluţiunea contractului, cerută de înstrăinătorul bunului afectat de clauză, în cazul încălcării clauzei de către
dobânditor;
– anularea actului de înstrăinare subsecvent – încheiat cu nerespectarea clauzei, cerută atât de înstrăinătorul
bunului aflat sub clauză, cât şi de către terţul în favoarea căruia s-a stipulat inalienabilitatea.

15.Cauza vânzării: condiți; sancțiuni.
Cauza este „motivul care determină fiecare parte să încheie contractul”.
Cauza vânzării, pentru a fi valabilă, trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
a)să existe. Inexistenta cauzei atrage dupa sine nulitatea relativă a contractului de vânzare.
b)să fie licită, adică să nu fie contrară legii şi ordinii publice .Sanctiune=nulitatea absoluta a contractului
c)să fie morală, adica sa nu încalce bunele moravuri. Sancţiunea pentru cauza imorală este nulitatea absolută a
contractului de vânzare.

16.Forma contractului de vânzare: consens, formă autentică, formă scrisă, formă electronică, aprobări.
1.vânzarea este consensuală, adica este incheiata cu acordul de vointa al partilor. (aceasta este regula)
2.forma autentica pentru contractul de vanzare avand ca obiect imobile inscrise in cartea funciara.
Nerespectarea acestei forme atrage după sine nulitatea absolută a contractului.
3.Forma scrisă a contractului de vânzare este importantă uneori pentru dovedirea actului.
4.Forma electronică, cu respectarea condiţiilor cuprinse în legile speciale.
5.Aprobari.Există situaţii când validitatea vânzării este condiţionată de obţinerea unor aprobări ori, după caz, a
unor autorizaţii prealabile, emise de anumite categorii de persoane ori autorităţi publice sau a unor avize.

17.Pactul de opțiune de vânzare: definiție, declarație de promisiune, dreptul de opțiune, consimțământul părțil
or, obligațiile părților.
 Definiţia pactului de opţiune de vânzare = un contract prin care o persoană numită promitent, se obligă să
vândă (sau să cumpere) un bun individual determinat sau determinabil pentru un preţ anume, unei alte persoane,
numită beneficiar, dacă aceasta va decide să cumpere (sau să vândă) într-un anumit termen.
Pentru încheierea contractului de vânzare la care s-a obligat promitentul prin pactul de opţiune, trebuie ca
beneficiarul să-şi exercite dreptul de opţiune în sensul de a accepta contractul de vânzare promis. Altfel spus,
acceptarea opţiunii promisă de promitent înseamnă încheierea contractului de vânzare.
 declaraţia de promisiune privind vânzarea ori cumpărarea unui bun făcută de promitent se consideră o
ofertă irevocabilă, prin acordul părţilor.
 dreptul de opţiune presupune ca titularul său, adică beneficiarul, să opteze pentru acceptarea încheierii
vânzării propusă de promitent, ori pentru refuzul acesteia.
 consimţământul exprimat de promitent la momentul încheierii pactului de opţiune rămâne valabil şi
pentru încheierea contractului de vânzare conturat de contractul care conţine pactul de opţiune.
 consimţământul beneficiarului necesar pentru valabilitatea contractului de vânzare preconizat se exprimă
odată cu acceptarea de către acesta a propunerii promitentului.
 obligaţiile asumate de părţi în pactul de opţiune privind un contract de vânzare sunt: obligaţia
promitentului că va vinde sau că va cumpăra un bun la un anumit preţ, acordând beneficiarului un termen pentru
a opta în legătură cu promisiunea ce i se adresează.

18.Promisiunea unilaterală de vânzare: definiție, formă, obligațiile părților, consimțământul.
1.Definitie.Reprezintă contractul prin care o parte, numită promitent, se obligă faţă de altă parte, numită
beneficiar, să îi vândă un bun la un anumit preţ dacă acesta din urmă va voi să-l cumpere.
2.Forma contractului de promisiune unilaterală de vânzare nu trebuie să fie aceeaşi ca forma specifică pentru
contractul de vânzare, dacă legea prevede o astfel de formă;
3.Obligatiile partilor:
a)Promitent:
- se obligă faţă de beneficiar, să îi vândă un bun la un anumit preţ.Aceasta obligatie este afectată de o condiţie
suspensivă pur potestativă din partea beneficiarului „daca va voi sa cumpere”;
– obiectul obligaţiei promitentului este de a încheia un contract de vânzare, dacă beneficiarul va voi să cumpere
bunul. Este o obligaţie de a face ( nu de a da). Obligaţia de a da, adică de a transmite un drept se va naşte odată
cu încheierea contractului de vânzare propriu-zis.
b)Beneficiar
-nu isi asuma obligatia de a cumpara.

4.Consimtamantul partilor

– consimţământul beneficiarului în interiorul termenului fixat că voieşte să cumpere, reprezintă şi consimţământul

său pentru încheierea contractului de vânzare;
– consimţământul promitentului pentru încheierea contractului de vânzare trebuie exprimat prin încheierea
contractului de vânzare promis
– dacă promitentul refuză să încheie contractul de vânzare, deşi beneficiarul şi-a exprimat consimţământul în acest
sens, atunci instanţa, la cererea beneficiarului, poate pronunţa o hotărâre care să ţină loc de contract. De
asemenea, beneficiarul poate cere rezoluţiunea promisiunii unilaterale de vânzare cu daune interese.

19.Promisiunea sinalagmatică de vânzare: definiție, denumiri, formă, termenul.
1.Definitie.Este convenţia prin care ambele părţi se obligă să încheie, în viitor, un contract de vânzare privind un
anumit bun, la un preţ determinat sau determinabil.Fiecare parte are, în acelaşi timp, atât calitatea de promitent,
cât si calitatea de beneficiar.
2.Denumiri. Aceasta conventie a fost numita si antecontract de vânzare sau contract provizoriu de vânzare.
3.Forma.Promisiunea sinalagmatică de vânzare nu trebuie să respecte condiţiile de formă prevăzute pentru
vânzare.Ea da nastere la un drept de creanta sinalagmatic, creanta afectata de un termen suspensiv in beneficiul
ambelor parti.
4.Termen.
-daca la împlinirea termenului, una dintre părţi refuză încheierea contractului promis, cealaltă parte poate cere, fie
rezoluţiunea promisiunii cu daune-interese, fie executarea silită a obligaţiei prin echivalent, fie pronunţarea unei
hotărâri judecătoreşti care să substituie consimţământul promitentului aflat în culpă.
-Dacă promitentul-vânzător nu şi-a respectat obligaţia asumată în promisiunea sinalagmatică de vânzare, şi a
încheiat un contract de vânzare cu o altă persoană decât promitentul-cumpărător, contractul de vânzare este
valabil, dar promitentul-vânzător poate fi obligat la plata către promitentul-cumpărător a unor daune-interese
compensatorii.

20.Promisiunea faptei altuia în cazul vânzării (conventia de porte-

fort): natura obligației, refuzul terțului – efecte, ratificarea – efecte.
1.Natura obligatiei = este contractul prin care o persoană, numită promitent, se obligă faţă de o altă persoană,
numită beneficiar, să determine pe un terţ să încheie un act juridic promis sau să ratifice actul încheiat în contul lui
(al tertului) de către promitent fără împuternicirea sa prealabilă. Obligaţia pe care şi-o asumă promitentul este
obligaţie de rezultat.
2.Refuzul tertului- efecte.
-În cazul în care terţul refuză să ratifice actul sau dacă ratificarea devine imposibilă din motive obiective (deces,
incapacitate etc.), promisiunea încheierii vânzării de către terţ nu va mai produce niciun efect.
-Dacă terţul refuză să îndeplinească obligaţia stipulată în convenţia de porte-fort, promitentul şi beneficiarul
acesteia trebuie să-şi restituie ceea ce au executat în baza convenţiei. De asemenea, promitentul va răspunde cu
daune-interese pentru neîndeplinirea obligaţiei asumate.
3.Ratificarea-efecte.
Ratificarea contractului de vânzare de către terţ înseamnă îndeplinirea promisiunii de către promitent. Contractul
de vânzare ratificat echivalează cu valabilitatea sa în mod retroactiv (ab iniţio), adică din momentul iniţial al
încheierii sale.

21.Definiția dreptului de preempțiune și caracterele sale juridice: indivizibil, incesibil, temporar.
1.Definitie.Dreptul de preempţiune este dreptul subiectiv civil ce conferă titularului său, numit preemptor atributul
de a avea întâietate la cumpărarea unui bun la preţ egal, în raport cu terţe persoane. Cu titlu de exemplu, are
drept de preempţiune chiriaşul care doreşte să cumpere apartamentul pe care l-a închiriat, dacă proprietarul îl
vinde.

2. Caracterele juridice ale dreptul de preempţiune:

-este indivizibil, în sensul că preemptorul îl exercită în mod unitar, „fără posibilitatea de a-l fracţiona”.
-este incesibil, ceea ce înseamnă că nu poate fi transmis decât împreună cu calitatea preemptorului.
-preempţiunea convenţională are caracter temporar. Părţile pot să prevadă un termen de maxim 5 ani înlăuntrul
căruia se poate exercita dreptul de preempţiune.

22.Exercitarea dreptului de preempțiune: încheierea vânzării, notificare, exercitare, comunicare acord și consem
nare preț.
1. încheierea vânzării

-Dreptul de preempţiune legală se exercita numai în limita prevederilor legale, care au caracter imperativ, de
ordine publică.

-În schimb, exercitarea dreptului de preempţiune convenţională se poate stabili de către părţi şi prin derogare de la
dispoziţiile Codului civil, care constituie, în acest caz, norme supletive.

2.Notificare.

-Contractul se notifică preemptorului de către vânzător ori de către terţul cu care s-a încheiat.
-Notificarea trebuie să se refere la numele şi prenumele vânzătorului, descrierea bunului, normele care îl
guvernează, termenii şi condiţiile vânzării, precum şi locul unde se afla bunul.

-Exercitarea dreptului de preempţiune de către preemptor se face în termen de cel mult 10 zile pentru bunurile
mobile şi în termen de cel mult 30 de zile pentru bunurile imobile, termene care încep să curgă de la primirea
notificării.

-Acordul preemptorului de a încheia contractul prevăzut în notificare se comunică vânzătorului însoţit de

consemnarea preţului la dispoziţia acestuia.

23.Pluralitatea de preemptori și pluralitatea de bunuri supuse preempțiunii: concurs  între  preemptori legali, 

convenționali;  bunuri despărțite.
- în concursul dintre un preemptor legal şi un preemptor convenţional, are prioritate preemptor legal.

-dacă sunt mai mulţi preemptori legali care şi-au exercitat dreptul de preempţiune, este dreptul vânzătorului să
opteze pentru unul din aceştia. Soluţia pe care o oferă legiuitorul în acest caz poate fi îmbunătăţită.

-În concursul dintre mai mulţi preemptori convenţionali şi când bunul este imobil, are prioritate cel care şi-a înscris
primul dreptul de preempţiune în cartea funciară.

- În concursul dintre mai mulţi preemptori convenţionali şi când bunul este mobil , are prioritate titularul dreptului
de preempţiune convenţional care are data certă cea mai veche. Această ordine de preferinţă este imperativă şi
orice clauză contractuală contrară se consideră nescrisă.

24.Stingerea dreptului de preempțiune: acceptare, decădere, deces  preemptor.
1.acceptarea.Dacă acceptarea contractului are loc în termen, prin plata preţului către vânzător, dreptul de
preempţiune se stinge prin acceptare.
2.decaderea.În cazul în care acceptarea nu are loc în termen, preempţiunea se stinge prin decădere, la împlinirea
termenului.
3.dreptul de preempţiune se stinge în parte în situaţia în care preemptorul nu acceptă contractul de vânzare
oferit, iar refuzul este exprimat în termen. În această ipoteză, dreptul de preempţiune se stinge doar în legătură cu
contractul de vânzare respectiv, dar subzistă în ceea ce priveşte alte vânzări ulterioare ale bunului supus
preempţiunii.
4.deces
-Dreptul convenţional de preempţiune se poate stinge şi înainte de împlinirea termenului, în cazul decesului
preemptorului sau la încetarea existenţei persoanei juridice.
-Dreptul legal de preempţiune nu se stinge prin decesul preemptorului, deoarece acesta se constituie pentru
motive de ordine publică ori în considerarea calităţii unei persoane.

25.Obligația vânzătorului de transmitere a dreptului vândut: momentul transferului; excepții
1.Momentul transferului.Art. 1.674 C. Civ.

„Cu exceptia cazurilor prevazute de lege ori daca din vointa partilor nu rezulta contrariul, proprietatea se strămută
de drept cumpărătorului din momentul încheierii contractului, chiar dacă bunul nu a fost predat ori preţul nu a
fost plătit încă.

2.Exceptii

a) Termenul fixat de părţi prin care acestea convin ca obligaţia de a transfera proprietatea să fie îndeplinită ulterior
acordului de voinţă privind naşterea obligaţiei de transfer. Termenul trebuie să afecteze obligaţia de transfer şi nu
obligaţia de predare a lucrului vândut.
b) Condiţia suspensivă

Condiţia suspensivă este aceea de a cărei îndeplinire depinde naşterea drepturilor subiective civile şi a
obligaţiilor corelative (art. 1400 C.civ.).
De exemplu: Iţi vând garsoniera mea, dacă voi fi transferat în altă localitate"

Condiţia rezolutorie este aceea de a cărei îndeplinire depinde desfiinţarea drepturilor subiective civile şi a
obligaţiilor corelative.
De exemplu:Iţi vând autoturismul meu, dar, dacă mă voi muta în provincie până la sfârşitul anului,
vânzarea se desfiinţează.

c) Vânzarea alternativă afectează momentul transmiterii dreptului vândut în sensul că acesta va fi data când are
loc opţiunea. De regulă, opţiunea privind bunul ce urmează a fi vândut aparţine vânzătorului, dacă părţile nu au
prevăzut altfel.

d) Vânzarea drepturilor tabulare.Transferul acestor drepturi din patrimoniul vânzătorului în patrimoniul

cumpărătorului are loc la data înscrierii lor în cartea funciară pe numele cumpărătorului.

e) Vânzarea bunurilor de gen, inclusiv a bunurilor dintr-un gen limitat, determină ca obligaţia de transmitere a
dreptului de proprietate să fie îndeplinită la momentul individualizării prin cântărire, măsurare, numărare sau
predare. Dacă însă avem de-a face cu o vânzare în bloc, cu toate că bunurile sunt de gen prin natura lor, ele sunt
determinate individual prin convenţia de vânzare, moment când se şi transmite proprietatea asupra lor.

f)Vânzarea după mostră sau model implică strămutarea proprietăţii la momentul predării bunului.

g) Vânzarea bunului altuia este situaţia când proprietatea se transferă la cumparator din momentul dobândirii de
către vânzător a bunului sau a notificării vânzării de către terţul proprietar. O variantă a vânzării bunului altuia
este reprezentată de vânzarea de către un coproprietar a bunului proprietate comună, fără să fie transmisă
proprietatea întregului bun către cumpărător. Proprietatea asupra cotei părţi din dreptul de proprietate care
aparţinea coproprietarului vânzător se transferă în patrimoniul cumpărătorului la momentul acordului de voinţă
stabilit între vânzător şi cumpărător.

h) Rezerva proprietăţii în cazul vânzării conduce la transmiterea dreptului de proprietate la data când are loc plata
integrală a preţului, chiar dacă bunul a fost predat.

i) Vânzarea în regim de autoservire. În acest caz momentul transmiterii proprietăţii este, de regulă, acela când se
achită preţul la casă.

j) Vânzarea unui bun viitor individual determinat implică transmiterea dreptului de proprietate şi alte drepturi
asupra bunului la momentul realizării lui.

Transmiterea dreptului vândut, indiferent de momentul când are loc, dă naştere la o serie de efecte juridice
accesorii, cum ar fi:
– la data transmiterii dreptului vândut se transferă şi drepturile accesorii acestuia (de exemplu dreptul de
servitute);
– la data transmiterii dreptului vândut se transferă şi acţiunile întemeiate pentru acest drept;
– la data transmiterii dreptului vândut se transferă şi dreptul de a culege fructele bunului.

26.Obligația vânzătorului de a preda lucrul vândut: definiție, locul, momentul, starea bunului
1.Definitie.Art. 1.685 C. civ.Predarea se face prin punerea bunului vândut la dispoziţia cumpărătorului, împreună
cu tot ceea ce este necesar, după împrejurări, pentru exercitarea liberă şi neîngrădită a posesiei”.
Predarea bunului imobil= se face prin punerea acestuia la dispozitia cumparatorului, liber de orice bunuri ale
vanzatorului.

Predarea bunului mobil se poate face:prin remitere materiala, remiterea titlului reprezentativ ori a unui alt
document sau lucru care ii permite cumparatorului preluarea in orice moment.

2.Locul predarii .Art. 1689.Predarea trebuie sa se faca la locul unde bunul se afla in momentul incheierii
contractului, daca nu rezulta altfel din conventia partilor, ori in lipsa acesteia din uzante.

3.Momentul predarii.In lipsa unui termen, cumparatorul poate cere predarea bunului de indata ce pretul este
platit.Daca insa exista un termen convenit intre parti, atunci predarea bunului are loc la expirarea acelui termen.

4.Starea bunului.Art. 1690 C civ.

(1)Bunul trebuie sa fie predat in starea in care se afla in momentul incheierii contractului.
(2)Cumparatorul are obligatia ca imediat dupa preluare sa verifice starea bunului potrivit uzantelor.
(3)Daca in urma verificarii se constata existenta unor vicii aparente, cumparatorul trebuie sa il informeze pe
vanzator despre acestea fara intarziere.In lipsa informarii se considera ca vanzatorul si-a executat obligatia
prevazuta la alineatul 1.

27.Obligația vânzătorului de a preda lucrul vândut: dezacordul privind starea bunului predat, refuzul de a preda
bunul, sancțiuni.
1.Dezacordul asupra calităţii bunului. În aceasta situatie, cumpărătorul se poate adresa judecătoriei de la locul
prevăzut pentru executarea obligaţiei de predare. Instanţa pronunţă o hotărâre prin care constată starea lucrului
vândut şi prin care poate dispune sechestrarea sau depozitarea bunului către vânzător. Preşedintele judecătoriei
va desemna de îndată un expert care va arăta starea lucrului vândut.

2.Refuzul de a preda bunul. Vânzătorul este în drept să suspende îndeplinirea obligaţiei de predare daca
cumparatorul devine insolvabil ori, chiar dacă nu devine insolvabil, garanţiile acordate vânzătorului s-au diminuat.

Cheltuielile de predare. Cheltuielile de predare a bunului sunt în sarcina vânzătorului. Dacă bunul trebuie
transportat dintr-un loc în altul, în lipsa uzanţelor sau a unei stipulaţii contrare, vânzătorul trebuie să se ocupe de
expediere, pe cheltuiala cumpărătorului. Vânzătorul este eliberat când predă bunul transportatorului sau
expeditorului.

3.Sancţiunea neîndeplinirii obligaţiei de predare. Neîndeplinirea obligaţiei de predare a bunului poate îmbrăca trei
forme:

-neeexecutarea obligaţiei de predare.In acest caz cumparatorul poate sa refuza plata pretului sau poate cere
executarea silita in natura sau prin echivalent a obligatiei sau rezolutiunea contractului cu daune interese.

- executarea cu întârziere a abligatiei de predare.Cumparatorul poate cere daune interese moratorii sau
rezolutiunea contractului cu daune interese, daca dovedeste ca din cauza intarzierii executarii obligatiei de
predare, scopul pentru care a incheiat vanzarea nu mai poate fi atins.

- executarea necorespunzătoare a predării.cumparatorul poate solicita remedierea viciilor sau inlocuirea bunului
cu altul neviciat, in cazul bunurilor de gen. La alegere, cumpărătorul poate cere daune compensatorii pentru
prejudiciul produs de viciile constatate sau rezoluţiunea contractului, cu restituirea preţului şi daune interese, dacă
viciile sunt atât de grave încât bunul nu mai poate fi folosit potrivit destinaţiei avute în vedere la încheierea
contractului ori poate fi folosit într-o asemenea măsură încât nu justifică preţul plătit.
28.Obligația vânzătorului de garanție contra evicțiunii: noțiune, tulburări de fapt și de drept, excepția de garanție

1.Notiunea de evictiune.
Obligaţia de garanţie a vânzătorului se prezintă sub două aspecte:
- garanţia contra evicţiunii, (adică folosirea liniştita a lucrului de către cumpărător) si
- garanţia contra viciilor (adica, utila folosinţa a lucrului vândut).
Prin evicţiune se înţelege, în sens larg, o cauză de tulburare a liniştitei posesiuni a lucrului vândut, care conduce la
pierderea de către cumpărător a posesiunii sau a dreptului de proprietate asupra lucrului, în tot sau în parte, prin
împiedicarea exercitării atributelor acestui drept, ca urmare a valorificării de către terţ a unui drept, care exclude,
total sau parţial dreptul cumpărătorului.

În sens restrâns, prin evicţiune se înţelege situaţia juridică în care cumpărătorul pierde, total sau parţial, bunul
vândut, ca urmare a unei hotărâri judecătoreşti prin care i se recunoaşte unui terţ un drept de proprietate sau un
alt drept real asupra lucrului vândut, în temeiul unui titlu anterior.

2.Cu privire la tulburările de fapt, vânzătorul nu trebuie să facă nimic de natură să tulbure exercitarea de către
cumpărător a dreptului vândut. Această obligaţie negative generală aparţine oricărei alte persoane căreia dreptul
transmis cumpărătorului îi este opozabil.

Cu privire la tulburările de drept, acestea ar putea fi produse de actele juridice sau de acţiunile formulate de
vânzător, de natură să-l tulbure pe cumpărător în ceea ce priveşte exercitarea dreptului dobândit. Tulburările de
drept au în vedere atât acte anterioare, cât şi ulterioare momentului încheierii contractului de vânzare.

3.Excepţia de garanţie.

-prima exceptie. Vânzătorul obligat să garanteze contra evicţiunii nu poate să introducă nici acţiuni care să tindă la
împiedicarea ori la limitarea dreptului vândut. Dacă se întâmplă astfel, cumpărătorul poate invoca o excepţie de
garanţie, apărare specifică al cărei efect este respingerea acţiunii vânzătorului ca inadmisibilă, fără a se mai
cerceta fondul cauzei.

-a doua excepţie este reprezentată de ipoteza acţiunilor întemeiate pe contractul de vânzare însuşi sau a celor
care au ca obiect desfiinţarea totală sau parţială a acestei convenţii (prin nulitate, rezoluţiune, declararea
simulaţiei etc.), când excepţia de garanţie, de asemenea nu poate fi opusă vânzătorului.

29.Obligația vânzătorului de garanție contra evicțiunii provenind de la un terț : notiune,condiții, mijloace juridic
e de apărare.
1.Notiune. În cazul în care tulburarea cumpărătorului provine de la fapta unui terţ, vânzătorul are obligaţia de a
garanta contra evicţiunii provenind din fapta acelui terţ.

2.Obligaţia de garanţie contra evicţiunii există în această situaţie dacă sunt îndeplinite, în mod cumulativ,
curmătoarele trei condiţii:
– să fie vorba despre o tulburare de drept, iar nu de fapt.
– cauza evicţiunii să fie anterioară vânzării.
– cauza evicţiunii să nu fi fost cunoscută de cumpărător la data încheierii vânzării.

3.Mijloacele juridice de apărare a cumpărătorului contra evicţiunii provenite din fapta unui terţ. Distingem câteva
situaţii în această privinţă.
-Mai întâi, atunci când terţul a promovat o acţiune în justiţie, vânzătorul poate fi chemat în garanţie de către
cumpărător.
-În al doilea rând, vânzătorul poate interveni în proces din iniţiativa sa, pe calea unei intervenţii accesorii în
interesul cumpărătorului.
-Dacă hotărârea pronunţată este în defavoarea cumpărătorului, iar la proces a participat şi vânzătorul, acesta va
răspunde faţă de cumpărător pentru evicţiune. Dacă hotărârea nefavorabilă cumpărătorului s-a pronunţat printr-
un proces la care nu a luat parte vânzătorul, dar cumpărătorul introduce ulterior acţiunea de angajare a
răspunderii vânzătorului pentru evicţiunea cunoscută, atunci vânzătorul poate invoca excepţia procesului rău
condus (exceptio mali processus) în acest ultim proces.

30.Obligația vânzătorului de garanție contra viciilor bunului vândut: definiția viciilor, condiții, eroare asupra sub
stanței obiectului, prescripția dreptului la acțiune.
1.Definitia viciilor.Viciul ascuns este acel viciu care, la data predarii, nu putea fi descoperit fara asistenta de
specialitate, de catre un cumparator prudent si diligent.Viciile ascunse fac bunul vandut impropriu întrebuinţarii la
care este destinat sau care ii micsoreaza in asemenea masura întrebuinţarea sau valoarea încât, daca le-ar fi
cunoscut, cumpărătorul nu ar fi cumpărat bunul sau ar fi dat un preţ mai mic.

2.Conditii.Raspunderea viciilor este atrasa doar de acele vicii care indeplinesc urmatoarele conditii:

– viciul să fie intrinsec bunului asupra căruia poartă dreptul vândut.

– viciul să fie ascuns.
– viciul să fi existat în momentul predării bunului vândut
– viciul să fie grav.
– viciul să apară în perioada de garanţie a bunului.
3.Eroare asupra substantei obiectului contractului constituie viciu de consimtamant numai cand se refera la
calitatile substantiale ale obiectului ori altei imprejurari considerate esentiale de catre parti, in absenta careia
actul juridic nu s-ar fi incheiat . Nu trebuie confundata eroarea asupra substantei obiectului cu viciile ascunse ale
lucrului, acestea constituind defecte calitative ale lucrului, care insa nu puteau fi descoperite prin mijloace
obisnuite de verificare.
Exemplu: exista eroare asupra substantei cand o persoana dorind sa cumpere un tablou autentic, cumpara din
eroare o copie; sau cand cumpara un obiect fiindca il crede din aur, iar in realitate obiectul este de alama; este
evident ca persoana n-ar fi cumparat copia sau obiectul de alama, daca ar fi cunoscut adevaratele calitati ale
obiectelor cumparate.

4.Prescripţia. Dreptul la acţiune pentru atragerea răspunderii vânzătorului ca urmare a neîndeplinirii obligaţiei de
garanţie pentru vicii se prescrie în termen de 3 ani. În cazul vânzărilor silite nu se datorează garanţia contra viciilor
ascunse.

31.Efectele garanției contra viciilor bunului vândut.
a) înlăturarea viciilor de către vânzător sau pe cheltuiala acestuia. ( modalitate de executare în natură a obligaţiei
de a garanta contra viciilor);
b) înlocuirea bunului vândut cu un bun de acelaşi fel, dar lipsit de viciu. ( formă de executare în natură a obligaţiei,
care se poate aplica numai în situaţia bunurilor de gen care sunt fungibile prin natura lor);
c) reducerea corespunzătoare a preţului în raport cu pierderea de către bunul vândut a folosinţei, valorii şi a altor
calităţi ale acestuia;
d) rezoluţiunea vânzării, însoţită de restituirea integrală a preţului şi, la cererea vânzătorului, cu restituirea lucrului
vândut.
e) altă măsură dispusă de instanţa de judecată, la cererea vânzătorului, ţinând seama de gravitatea viciilor şi de
scopul pentru care contractul a fost încheiat, precum şi de alte împrejurări.
f) obligarea vânzătorului la plata de daune-interese. Această măsură se poate dispune pe lângă una din celelalte
măsuri evocate şi numai dacă la data încheierii contractului vânzătorul cunoştea viciile bunului vândut.

32.Obligația vânzătorului de garanție pentru buna funcționare a lucrului vândut: caracter supletiv, reguli de 
remediere a viciului.
1.Caracter supletiv.Garanţia pentru buna funcţionare a lucrului vândut se aplică numai dacă a fost prevăzută în
mod expres de către părţi ori de o lege specială şi numai pentru perioada stabilită de prevederile respective. Prin
urmare, normele din Codul civil (art. 1716-1718) care reglementează regimul garanţiei pentru buna funcţionare a
bunului vândut are caracter supletiv, ceea ce înseamnă că părţile pot deroga de la acestea.

2.Reguli de remediere a viciului

-vanzatorul care a garantat pentru un timp determinat buna functionare a bunului vandut este obligat sa repare
bunul pe cheltuiala sa, pentru orice defectiune ivită inauntrul termenului de garantie.
-daca reparatia este imposibila sau daca durata acesteia depaseste timpul stabilit prin contract sau prin legea
speciala, vanzatorul este obligat sa inlocuiasca bunul vandut.Durata maxima a reparatiei este de 15 zile de la
comunicarea defectiunii, daca nu se prevede un alt termen prin contract sau prin legea speciala.

- sub sancţiunea decăderii din dreptul de garanţie, cumpărătorul trebuie să comunice vânzătorului defecţiunea în
interiorul termenului de garanţie. Dacă din motive obiective, cumpărătorul nu a comunicat defecţiunea în acest
termen, atunci el are obligaţia de a o face într-un termen rezonabil, calculat de la data expirării termenului de
garanţie.La fel se procedeaza si in cazul in care vanzatorul a garantat ca bunul vandut va pastra un timp
determinat anumite calitati.

-garantia nu va fi datorata daca vanzatorul dovedeste ca defectiunea s-a produs din pricina modului nepotrivit in
care cumparatorul a folosit sau a pastrat bunul.

33.Obligația cumpărătorului de plată a prețului: locul și data, dobânzi, suspendarea plății prețului, garanția de 
plată, sancțiuni.
1.Locul plăţii.
a) regula pentru vânzarea bunurilor individual determinate şi a celor de gen limitat prin localizare. Dacă părţile
nu au stipulat nimic în legătură cu locul şi data plăţii preţului, cumpărătorul trebuie să plătească preţul la locul în
care se afla bunul în momentul încheierii contractului şi de îndată ce proprietatea este transmisă.
b) regula pentru bunurile de gen. Plata se efectuează la locul unde îşi are domiciliul sau sediul vânzătorul la data
plăţii. Dacă la data încheierii vânzării bunurile se află în tranzit, plata preţului se face, în lipsa unei stipulaţii
contrare, la locul care rezultă din uzanţe, sau, în lipsa lor, la locul de destinaţie.
2.Data plăţii. Legea stabileşte regula după care preţul se plăteşte de îndată ce proprietatea a fost transmisă.
3.Dobânzile asupra preţului. În lipsă de stipulaţie contrară, cumpărătorul este ţinut să plătească dobânzi asupra
preţului până la efectiva achitare a acestuia. Dobânzile încep să curgă din ziua dobândirii proprietăţii, dacă bunul
produce fructe civile sau naturale, sau din ziua predării, dacă bunul nu produce fructe, dar procură „alte foloase”.
4.Suspendarea plăţii preţului. În situaţia în care cumpărătorul află de existenţa unei cauze de evicţiune are
posibilitatea să suspende plata preţului până la încetarea tulburării sau până când vânzătorul oferă o garanţie
corespunzătoare.
5.Garanţarea obligaţiei de plată a preţului. Pentru garantarea obligatiei de plata a pretului, in cazurile prevazute
de lege, vânzătorul beneficiaza de un privilegiu, sau dupa caz, de o ipoteca legală asupra bunului vândut.
6.Sancţiunea neplăţii preţului.Daca cumparatorul nu plateste pretul la scadenta, vanzatorul poate sa procedeze :
-la executarea silita in natura a obligatiei
-la rezolutiunea contractului, pe cale judiciară sau prin declaraţie unilaterală, cu restituirea bunului şi eventuale
daune-interese.
Sancţiunile evocate, trebuie să fie precedate de punerea în întârziere a cumpărătorului pentru neplata preţului.

34.Vânzarea bunurilor de gen și vânzarea în bloc
Art. 1.678 C. Civ. Atunci când vânzarea are ca obiect bunuri de gen, inclusiv bunuri dintr-un gen limitat,
proprietatea se transferă cumpărătorului la data individualizării acestora prin predare, numărare, cântărire,
măsurare sau prin orice alt mod convenit sau impus de natura bunului.

Art. 1.679 C. Civ. Dacă insa mai multe bunuri sunt vândute în bloc şi pentru un preţ unic şi global, proprietatea se
strămută cumpărătorului îndată ce contractul s-a încheiat, chiar dacă bunurile nu au fost individualizate. (de pildă
se vinde tot grâul dintr-un hambar la un anumit preţ global).

35.Vânzarea pe încercate și vânzarea pe gustate
Art. 1681 C civ.Vânzarea este pe încercate atunci cand se incheie sub condiţia suspensivă ca , în urma incercarii ,
bunul sa corespunda criteriilor stabilite la incheierea contractului ori, in lipsa acestora, destinatiei bunului,
potrivit naturii sale.
Termenul pentru încercare este cel convenit intre părţilor, sau va fi cel statornicit prin uzanţe sau in lipsa acestora
este de 30 de zile de la predarea bunului.
Conditia se considera indeplinita in cazul in care cumparatorul nu a declarat ca bunul este nesatisfacator in
interiorul termenului.
Proprietatea si riscurile lucrului vandut apartin vanzatorului pana in momentul indeplinirii conditiei suspensive.

Vânzarea pe încercate are ca obiect numai mobile corporale, cum ar fi: aparatură, maşini, haine, animale etc. care
pot fi supuse încercării.
Art. 1682 C civ.Vânzarea pe gustate .Vânzarea sub rezerva ca bunul să corespundă gusturilor cumpărătorului se
încheie numai dacă acesta a făcut cunoscut acordul său în termenul convenit ori statornicit prin uzanţe.
In cazul in care un asemenea termen nu exista, se considera termenul de 30 de zile.
Momentul transmiterii proprietatii si al riscului pieirii acestora este cand bunurile de gen au fost individualizate.
Vanzarea pe gustate se incheie pentru anumite categorii de bunuri: vin, tuica, fructe etc.

36.Vânzarea bunului altuia:  data încheierii vânzării, data transmiterii, sancțiune.
1.Data incheierii vanzarii. Art. 1.683 C. civ.
Daca , la data incheierii contractului asupra unui bun individual determinat, acesta se afla in proprietatea unui tert,
contractul este valabil, iar vanzatorul este obligat sa asigure transmiterea dreptului de proprietate de la titularul
sau catre cumparator.

2.Data transmiterii de catre vanzator a dreptului de proprietate de la titularul sau catre cumparator.
Obligaţia vânzătorului se consideră ca fiind executată fie prin dobândirea de către acesta a bunului, fie
prin ratificarea vânzării de către proprietar, fie prin orice alt mijloc, direct au indirect, care procură
cumpărătorului proprietatea asupra bunului.
Daca din lege sau din vointa partilor nu rezulta contrariul, proprietatea se stamuta de drept
cumparatorului din momentul dobândirii bunului de către vânzător sau al ratificării contractului de
vanzare de către proprietar.

3.Sanctiune pentru netransmiterea de către vânzător a dreptului de proprietate către cumpărător este
rezoluţiunea contractului, restituirea preţului, precum şi, dacă este cazul, plata de daune-interese.
Atunci cand un coproprietar a vandut bunul proprietate comună, iar ulterior vânzătorul nu asigură transferul
proprietăţii către cumpărător, acesta din urmă poate cere daune-interese şi, la alegere, fie reducerea preţului
proporţional cu cota parte pe care nu a dobândit-o, fie rezoluţiunea contractului în cazul în care nu l-ar fi încheiat
dacă ar fi ştiut că nu va deveni proprietarul întregului bun.
37.Reguli speciale aplicabile vânzării  imobilelor
Regula 1.Vanzarea imobilelor fara indicarea suprafetei.
Atunci cand se vinde un imobil determinat, fara indicarea suprafetei, pentru un pret total, nici cumparatorul si nici
vanzatorul nu pot cere nu pot cere rezoluţiunea contractului ori modificarea preţului pe motiv că suprafaţa este
mai mică sau mai mare decât au crezut.
Regula 2.Vânzarea unei suprafeţe dintr-un teren mai mare.Atunci cand se vinde cu un anumit pret pe unitatea de
masura, o anumita suprafata dintr-un teren mai mare, a carei intindere sau amplasare nu este determinata,
cumparatorul poate cere stramutarea proprietatii numai dupa masurarea si delimitarea suprafetei vandute.

Regula 3.Vânzarea unui imobil determinat cu indicarea suprafeţei.

-Dacă se constată că suprafaţa reală este mai mică decât cea indicata în contract, cumpărătorul poate cere
vânzătorului să îi dea suprafaţa convenita.
-Daca cumparatorul nu cere sau vanzatorul nu poate sa transmita aceasta suprafata, cumparatorul poate obtine
fie reducerea corespunzatoare a pretului, ,, fie rezolutiunea contractului daca, din cauza diferentei de suprafata, ,
bunul nu mai poate fi folosit in scopul pentru care a fost cumparat.
-Daca insa suprafata reala este mai mare, iar excedentul depaseste a 12-a parte din suprafata convenita,
cumparatorul va plati suplimentul de pret corespunzator sau va putea obtine rezolutiunea contractului.Atunci
cand
excedentul nu depaseste a 12-a parte din suprafata convenita, cumparatorul nu poate obtine rezolutiunea, dar nici
nu este dator sa plateasca pretul excedentului.

Regula 4.Termenul de exercitare a actiunii estimatorii sau in rezolutiune.Acţiunea vânzătorului pentru

suplimentul de preţ şi acţiunea cumpărătorului pentru reducerea preţului sau pentru rezoluţiunea contractului
trebuie exercitate în termen de un an de la data încheierii contractului, sub sancţiunea decăderii din drept. Dacă
însă părţile au prevăzut în contract o dată pentru măsurarea imobilului, termenul de un an curge de la acea dată.

Regula 5.Vânzarea a două fonduri cu precizarea întinderii fiecăruia.Când prin acelaşi contract s-au vândut
două fonduri cu precizarea întinderii fiecăruia şi pentru un singur preţ, dacă întinderea unuia este mai mare, iar a
celuilalt mai mică, se va face compensaţia dintre valoarea surplusului şi valoarea lipsei.

37.Vânzarea moștenirii sau vanzarea de drepturi succesorale:  moștenire nedeschisă,  forma,  bunuri individuale

și de familie. (art. 1747)
1.Mostenirea nedeschisa. Prin mostenire se intelege dreptul de a culege o mostenire deschisa sau o cota din
aceasta. Mostenirea unei persoane se deschide in momentul decesului acesteia. Moştenirea nedeschisă nu poate
fi înstrăinată, sub sancţiunea nulităţii absolute.

Sunt lovite de nulitatea absoluta actele juridice avand ca obiect drepturi eventuale asupra unei mosteniri
nedeschise inca, precum actele prin care se accepta mostenirea sau se renunta la aceasta, inainte de deschiderea
ei, ori actele prin care se instraineaza sau se promite instrainarea unor drepturi care s-ar putea dobandi la
deschiderea mostenirii.

2.Forma.Vanzarea unei mosteniri se incheie in forma autentica, sub sancţiunea nulităţii absolute.

3.Bunuri individuale. Daca se vand bunuri individuale din mostenire, atunci nu mai avem de-a face cu o vânzare a
moştenirii, ci cu o vânzare pură şi simplă, căreia i se vor aplica regulile generale ale vânzării.

4.Relativ la bunurile de familie (înscrisurile sau portretele de familie, decoraţiile sau alte asemenea bunuri) care
nu prezintă valoare patrimonială însemnată, dar care au pentru vânzător o valoare afectivă, se prezumă că nu sunt
cuprinse în moştenirea vândută.
Dacă bunurile de familie au valoare patrimonială însemnată şi vânzătorul nu şi le-a rezervat expres, atunci el
datorează cumpărătorului preţul lor la data vânzării.

39.Vânzarea cu plata prețului în rate și rezerva proprietății: data transmiterii, contract cu  executare  succesivă, 

riscul.
1.Data transmiterii.Aceasta vanzare presupune plata preţului de către cumpărător în două sau mai multe rate
lunare, trimestriale, semestriale, anuale etc., egale sau nu ca valoare, iar transmiterea dreptului de proprietate
catre cumparator are loc la momentul plăţii ultimei rate, deşi până atunci bunul vândut se poate afla în detenţia
cumpărătorului.

2.Contract cu executare sucesiva.Deşi plata preţului are loc în rate, această vânzare nu este un contract cu
executare succesivă, deoarece nu este îndeplinită cerinţa ca prestaţiile ambelor părţi să fie succesive.

3.Riscul. Deşi cumpărătorul dobândeşte dreptul de proprietate la data achitării ultimei rate din preţ, totuşi, riscul
bunului i se transferă la data predării bunului.

În cazul în care cumpărătorul nu plăteşte preţul datorat la scadenţă, vânzătorul este îndreptăţit să ceară
rezoluţiunea contractului de vânzare cu plata în rate şi cu rezerva dreptului de proprietate. Dacă acţiunea se
admite, vânzătorul este obligat să restituie toate sumele primite, dar este îndreptăţit să reţină, pe lângă daune-
interese, o compensaţie echitabilă pentru folosirea bunului de către cumpărător.

40.Vânzarea cu opțiune de răscumpărare art. 1758 N.C. civ: definiție, condiție rezolutorie,  termen,  efecte, 

sancțiune specifică.
1.Definitie.Conditie rezolutorie.Termen.Vânzarea cu opţiune de răscumpărare este o vânzare afectată de
condiţie rezolutorie, prin care vânzătorul îşi rezervă dreptul de a răscumpăra bunul sau dreptul transmis
cumpărătorului. Opţiunea de răscumpărare nu poate fi stipulata pentru un termen mai mare de 5 ani.
Exercitarea optiunii de rascumparare de catre vanzator se poate face numai daca acesta restituie cumparatorului
pretul primit si cheltuielile pentru incheierea contractului de vanzare si realizarea formalitatilor de publicitate.
2.Efectele pe care le produce exercitarea optiunii de rascumparare
– efectele se stabilesc potrivit dispoziţiilor privitoare la condiţia rezolutorie, care se aplică în mod corespunzător;
– vânzătorul este obligat să respecte locaţiunile încheiate de către cumparator înaintea exercitării opţiunii, dacă au
fost supuse formalităţilor de publicitate, dar nu mai mult de 3 ani din momentul exercitării;
– vânzătorul trebuie să-l notifice pe cumpărător sau chiar pe subdobânditor dacă este cazul în legătură cu intenţia
de exercitare a opţiunii;
– în termen de o lună de la data notificării, vânzătorul este obligat să consemneze sumele pe care este dator să le
restituie, potrivit legii, la dispoziţia cumpărătorului, sub sancţiunea decăderii din dreptul de a exercita opţiunea de
răscumpărare;
–in cazul vânzării cu opţiunea de răscumpărare ce are ca obiect o cota dintr-un bun, partajul trebuie cerut şi în
raport cu vânzătorul dacă acesta nu şi-a exercitat încă opţiunea;
– vânzătorul careb nu şi-a exercitat opţiunea de răscumpărare in cadrul partajului, decade din dreptul de opţiune
chiar şi atunci când bunul este atribuit, în tot sau în parte cumpărătorului.
3.Sancţiune specifică: dacă diferenţa dintre preţul răscumpărării şi preţul plătit pentru vânzare depăşeşte nivelul
maxim stabilit de lege pentru dobânzi, preţul răscumpărării va fi redus la preţul plătit pentru vânzare. Această
sancţiune se aplică şi în cazul în care vânzătorul se obligă să răscumpere bunul vândut.

41.Vânzarea cu arvună (definiție, acont)
1.Definitie.Arvuna confirmatorie este suma de bani sau alte bunuri mobile avansate de cumpărător către
vânzător, drept manifestare a încheierii contractului. Arvuna are functie de garantie.
-Daca partea care a dat arvuna se razgandeste ulterior si nu mai doreste sa incheie contractul final, pierde arvuna.
-Daca partea care a primit arvuna nu vrea sa mai incheie contractul final, va achita celeilalte parti cu titlu de
despagubire dublul arvunei primite.

Arvuna este de doua feluri:

a.Arvuna confirmatorie sau de dovada a incheierii contractului;
b.Arvuna penalizatoare sau de dezicere, adica de denuntare unilaterala a contractului

2.Acontul este o suma de bani achitata in avans si reprezinta o parte din pret.Acontul se restituie în situaţia de
nerealizare a vânzării.

42.Vânzarea de drepturi litigioase: avantaje, condiții. Art. 1653 N C civ

Dreptul este litigios daca exista un proces inceput si neterminat cu privire cu privire la existenta sau intinderea sa.
Spre deosebire de o vanzare-cumparare obisnuita, vanzarea dreptului litigios este un contract aleatoriu, in care
partile nu cunosc existenta dreptului lor din momentul realizarii acordului de vointa, căci vanzatorul nu poate
garanta cumparatorului ca va castiga procesul.

Avantaje.Vânzarea de drepturi litigioase poate fi avantajoasă pentru vânzător (reclamant sau pârât) pentru că îşi
asigură o parte din câştig, indiferent de hotărârea pronunţată în litigiul care are ca obiect drepturile litigioase
vândute. Totodată, vânzătorul va economisi timp şi va fi scutit de plata cheltuielilor de judecată. La rândul său, şi
cumpărătorul drepturilor litigioase are interesul de a dobândi drepturile aflate în litigiu, întrucât, dacă va câştiga
procesul, dobândeşte drepturile pe un preţ mai mic decât valoarea reală.

Conditii. Sub sancţiunea nulităţii absolute, judecătorii, procurorii, grefierii, executorii, avocaţii, notarii publici,
consilierii juridici şi practicienii în insolvenţă nu pot cumpara direct sau prin persoane interpuse drepturi litigioase
care sunt de competenţa instanţei judecătoreşti în a cărei circumscripţie îşi desfăşoară activitatea.
Pentru vânzarea de drepturi litigioase se cer a fi întrunite următoarele condiţii :
– să existe un proces început si neterminat care să aibă ca obiect drepturile ce se vor vinde.
– procesul trebuie să poarte asupra fondului, adică asupra existenţei sau întinderii dreptului.
– vânzătorul să nu garanteze existenţa dreptului litigios, întrucât în sens contrar, nu am mai avea de-a face cu
vânzarea de drepturi litigioase, ci cu cesiunea din dreptul comun.

43.Contractul de locatiune: Noțiunea și caracterele juridice

1.Notiune.Locaţiunea este contractul prin care o parte, numită locator, se obligă să asigure celeilalte părţi,
numită locatar, folosinţa unui bun pentru o anumită perioadă, în schimbul unui preţ, denumit chirie.
În art. 1.778 Cod civil se arată că locaţiunea este de două feluri: închiriere, care are ca obiect bunurile mobile şi
imobile şi arendare, care are ca obiect bunuri agricole.

2.Caracterele juridice ale contractului de locaţiune

Locaţiunea prezintă următoarele caractere juridice:
a) este în principiu un contract consensual, întrucât se încheie în mod valabil prin simplul acord de voinţă al
părţilor, forma scrisă fiind cerută doar ca o condiţie ad probationem şi nicidecum ad validitatem
b) este un contract sinalagmatic (bilateral), adica dă naştere la obligaţii reciproce între părţi. Locatorul are
obligaţia de a asigura folosinţa vremelnică a lucrului dat în locaţiune, iar locatarul se obligă să plătească preţul
locaţiunii;
c) este un contract cu titlu oneros, pentru că ambele părţi contractante urmăresc obţinerea unui avantaj
patrimonial echivalent celui aferent celeilalte părţi.
d) este un contract în principiu comutativ, pentru că părţile îşi cunosc existenţa şi întinderea obligaţiilor asumate
încă de la data încheierii contractului .
e) este un contract cu executare succesivă
f) este un contract translativ de folosinţă temporară, spre deosebire de vânzare, care transferă proprietatea.

44.Capacitatea părților contractului de locațiune (act de administrare, bun comun,  locațiune

mai mare de 3 ani,  locațiuni  succesive)
1.Act de administrare.Întrucât contractul de locaţiune este în principiu un act de administrare, părţile
contractante trebuie să aibă capacitatea de a încheia astfel de acte. Este motivul pentru care oricare dintre soţi
poate folosi, deci şi închiria un bun comun, fără a avea consimţământul expres al celuilalt soţ.
În acelaşi timp, dreptul real al locatorului nu trebuie să fie personal, pentru a putea fi exercitat şi prin altul.
Calitatea de locator o poate avea, aşadar, proprietarul, coproprietarul, uzufructuarul, locatarul principal, în cazul
sublocaţiunii etc. Nu pot avea calitatea de locator uzuarul, titularul dreptului de abitaţie, şi fără acordul
comodantului, comodatarul, deoarece aceste persoane cu toate că au dreptul de a folosi bunul, nu îl pot folosi
prin altă persoană.
Locatarul poate fi o persoană fizică sau juridică titulară a unui drept real care-i conferă dreptul de folosinţă asupra
bunului ce se va da în locaţiune.
2.Bun comun.Locaţiunea care are ca obiect un bun comun, trebuie încheiată cu acordul coproprietarilor ale căror
cote însumate depăşesc jumătate din dreptul de proprietate.
3.Locatiunea mai mare de 3 ani.Dacă locaţiunea se încheie pe o perioadă mai mare de 3 ani, atunci pentru
încheierea sa valabilă este nevoie de acordul tuturor coproprietarilor. Evacuarea poate fi cerută numai după
expirarea unui termen de 3 ani de la predarea bunului către locatar, care la rându-i poate angaja răspunderea
locatorului în temeiul obligaţiei de garanţie contra evicţiunii provenite din fapta unui terţ.
4.În situatia unor locaţiuni succesive ale căror perioade se suprapun fie si parţial , cu durata primului contract de
locaţiune, conflictul dintre locatari se rezolvă astfel:
- în cazul imobilelor înscrise în cartea funciară va avea câştig de cauză locatarul care şi-a notat dreptul în cartea
funciară
-În cazul mobilelor supuse unor formalităţi de publicitate, in favoarea locatarului care a îndeplinit mai întâi aceste
formalităţi.
-În sfârşit, în cazul celorlalte bunuri conflictul se rezolvă în favoarea locatarului care a intrat cel dintâi în folosinţa
bunului, dacă a fost de bună credinţă, adică nu a cunoscut şi nici nu putea să cunoască existenţa locaţiunii
preexistente, la data intrării sale în posesie.

45.Obiectul și forma contractului de locațiune: lucrul, chiria, moștenire nedeschisă, titlu executoriu.
1.Obiectul contractului de locaţiune este format din lucrul transmis spre folosinţă şi chiria plătită de locatar.
2.Forma. Fiind, de principiu, un contract consensual, locaţiunea se încheie în mod valabil prin simplul acord de
voinţă al părţilor.Potrivit legii, contractele de locaţiune încheiate prin înscris sub semnătură privată înregistrate la
organele fiscale, precum şi cele încheiate sub formă autentică constituie titluri executorii pentru plata chiriei la
termenele şi în modalităţile stabilite în contract.
3.Lucrul a cărui folosinţă a fost dată în locaţiune poate fi unul mobil sau imobil, corporal sau incorporal (de pildă,
un drept patrimonial de proprietate intelectuală), cu condiţia ca bunurile mobile respective să fie individual
determinate şi neconsumptibile.Locaţiunea poate purta şi asupra bunurilor viitoare, cu excepţia bunurilor dintr-o
moştenire nedeschisă.
Bunurile din domeniul public al statului sau al unităţilor administrativ teritoriale pot fi închiriate, potrivit unor
reguli speciale, constând în respectarea unor formalităţi ori emiterea unor autorizaţii speciale, după caz.
4.Chiria, pe care locatarul o plăteşte în schimbul folosirii lucrului, se stabileşte de comun acord, de către părţi, şi
poate fi reprezentată fie printr-o sumă de bani, fie prin „orice alte bunuri sau prestaţii”.Lipsa chiriei din conţinutul
contractului de locaţiune atrage după sine nulitatea acestuia, o astfel de convenţie putând fi calificată ca fiind
împrumut de folosinţă.

46.Obligația locatorului de a preda bunul dat în locațiune și de a menține bunul în stare corespunzătoare de
folosință (reparații,  notificare,  dobânzi)
Obligaţiile locatorului. Locatorul are următoarele obligaţii principale:
– obligaţia de predare a lucrului;
– obligaţia de a menţine lucrul în stare corespunzătoare de folosinţă;
– obligaţia de garanţie contra viciilor şi
– obligaţia de garanţie contra evicţiunii.

1.Obligaţia de a preda locatarului bunul dat în locaţiune

Locatorul este obligat să predea bunul împreună cu toate accesoriile sale în starea corespunzătoare utilizării
acestuia, potrivit destinaţiei.
Predarea bunului devine exigibilă după plata primei tranşe a chiriei sau a întregii chirii, dacă părţile au convenit ca
aceasta să fie plătită într-o singură tranşă.
Locul unde se predă bunul este cel unde se află acesta la momentul încheierii locaţiunii, în lipsă de stipulaţie
contrară. Starea bunului la momentul predării trebuie să fie corespunzătoare întrebuinţării sale conform
destinaţiei, standard al conformităţii formulat destul de general.
Predarea bunului dat în locaţiune se efectuează pe cheltuiala locatorului.
Dacă locatorul refuză predarea bunului, atunci locatarul poate:
– să ceară predarea silită a lucrului;
– să solicite rezoluţiunea locaţiunii pentru neexecutare, plus daune-interese;
– să invoce excepţia de neexecutare a contractului şi să refuze, la rându-i, plata chiriei dacă trebuie plătită cu
anticipaţie.

2.Obligaţia de a menţine bunul în stare corespunzătoare de folosinţă , adica locatorul trebuie să efectueze toate
reparaţiile necesare în acest scop. Locatorul trebuie să efectueze numai reparaţiile importante şi necesare
menţinerii unei folosinţe normale a lucrului, „reparaţiile locative” căzând în sarcina locatarului.

47.Obligația locatorului de a garanta contra evicțiunii (evicțiunea din fapta proprie – excepții,
din fapta unui terț,  introducerea în proces a locatorului)
1.Evicţiunea provenind din fapta proprie.Locatorul are obligaţia de a nu face nimic de natură să-l tulbure pe
locatar în folosirea bunului dat în locaţiune în conformitate cu destinaţia stabilită.
De la această regulă există două excepţii:
a.reparaţiile urgente care conduc la restrângerea folosinţei bunului de către locatar. Este vorba de reparaţiile care
nu pot fi amânate până la sfârşitul locaţiunii ori cele a căror amânare ar expune bunul pericolului de a fi distrus.
Când reparaţia durează mai mult de 10 zile, preţul locaţiunii va fi scăzut proporţional cu timpul şi cu partea bunului
nefolosite de locatar.
b.Dreptul locatorului de a examina bunul la intervale de timp
2.Relativ la evicţiunea provenită din partea unui terţ, este de reţinut că garanţia locatorului nu acoperă
tulburările cauzate de fapta unui terţ care nu pretinde vreun drept asupra bunului.

48.Obligația  locatarului de a plăti chiria (termene,  locul, probe – prezumția – chitanța  liberatorie, 

impreviziunea,  titlu executoriu)
1.Termene.Plata chiriei este obligaţia principală a locatarului care trebuie platita la termenele stabilite potrivit
uzanţelor. Daca nu exista uzante si in lipsa unei stipulaţii contrare, chiria se plăteşte astfel:
– în avans pentru toată durata contractului, dacă aceasta nu depăşeşte o lună;
– în prima zi lucrătoare a fiecărei luni, dacă durata locaţiunii este mai mare de o lună, dar mai mică de un an;
– în prima zi lucrătoare a fiecărui trimestru, dacă durata locaţiunii este de cel puţin un an.
2.Locul plăţii chiriei este legat de natura acesteia şi urmează a fi stabilit potrivit dreptului comun aplicabil locului
executării obligaţiilor.
3.Proba plăţii chiriei este, de asemenea, guvernată de dispoziţiile dreptului comun relative la chitanţa liberatorie.
Astfel, chitanţa dată pentru achitarea chiriei pentru una din prestaţiile periodice face să se prezume, până la proba
contrarie, executarea prestaţiilor de plată a chiriei anterior scadente.
4.Caracterul executoriu.
Potrivit legii, contractele de locaţiune încheiate prin înscris sub semnătură privată înregistrate la organele fiscale,
precum şi cele încheiate sub formă autentică constituie titluri executorii pentru plata chiriei la termenele şi în
modalităţile stabilite în contract.

49.Obligația locatarului de folosi bunul cu prudență și diligență 
-În conformitate cu dispoziţiile art. 1.799 C. civ., locatarul este obligat să folosească bunul luat în locaţiune cu
prudenţă şi diligenţă, potrivit destinaţiei stabilite prin contract sau, în lipsă, potrivit celei prezumate după anumite
împrejurări, cum ar fi natura bunului, destinaţia sa anterioară ori destinaţia după care locatarul îl foloseşte.

-Daca locatarul modifica forma bunului ori ii schimba destinatia sau daca il intrebuinteaza astfel incat il
prejudiciaza pe locator, locatorul poate cere daune-interese şi, după caz,rezilierea contractului.

-Referior la imbunatatirile facute de locatar (art. 1823 NC civ. )

 locatorul are dreptul de a pastra lucrarile adaugate si autonome efectuate asupra bunului pe durata
locatiunii si nu poate fi obligat la despagubiri decat daca locatarul a efectuat lucrarile cu acordul prealabil
al locatorului

 daca lucrarile au fost efectuate fara acordul prealabil al al locatorului, acesta poate alege sa ceara
locatarului aducerea bunului in starea initiala, precum si plata de despagubiri pentru orice paguba ar fi
cauzata bunului de catre locatar.

 In cazul in care nu a avut acordul prealabil al locatorului, locatarul nu poate invoca, in niciun caz, dreptul
de retentie.
50.Obligația locatarului de a restitui bunul.
La incetarea locatiunii, locatarul este obligat sa restituie bunul luat in locatiune in starea in care l-a primit, in
afara de ceea ce a pierit sau s-a deteriorat din cauza vechimii.
Restituirea bunurilor mobile luate in locatiune se face in locul in care au fost predate.
Când locatarul refuză să restituie bunul, locatorul se adresează instanţei fie prin acţiune personală, prescriptibilă în
termen de trei ani de la scadenţa obligaţiei de restituire, fie exercită o acţiune reală care poate avea, în raport cu
dreptul real protejat, caracter imprescriptibil sau prescriptibil.

51.Sublocațiunea: definiție, relația locator –sublocatar, excepții, acțiune oblică, drept de retenție.
1.Definitie.Sublocaţiunea este un contract prin care locatarul iniţial, numit sublocator (sau locatar principal),
transmite unui terţ, numit sublocatar (sau locatar secundar), în tot sau în parte, dreptul de folosinţă dobândit
asupra bunului dat în locaţiune prin contractul anterior încheiat cu locatorul iniţial. Cu toate acestea, dacă bunul
este mobil, sublocaţiunea nu este permisă decât cu acordul scris al locatorului ( art. 1805 C.civ.).
Sublocaţiunea trebuie să respecte clauzele şi condiţiile prevăzute în contractul de locaţiune iniţial.
Prin urmare, sublocaţiunea nu poate fi mai lungă decât locaţiunea iniţială, nu poate prevedea altă destinaţie a
bunului şi nu poate îngădui sublocatarului să modifice bunul dacă sublocatorul nu avea aceste drepturi.
2.Relatia locator initial –sublocatar. Art. 1807 NC civ
-in caz de neplata a chiriei cuvenite in temeiul locatiunii (adica atunci cand locatarul principal nu plateste chiria
locatorului initial), locatorul initial il poate urmari pe sublocatar pana la concurenta sumei pe care acesta o
datoreaza locatarului principal. Aceasta operatiune juridica este una asemanatoare cu actiunea oblica. Plata
anticipată a chiriei către locatarul principal nu poate fi opusă locatorului.(este exceptie????)
-locatorul poate, de asemenea, sa se indrepte direct impotriva sublocatarului pentru a-l constrange la executarea
celorlalte obligatii asumate prin contractul de sublocatiune.
3.Exceptii. Plata anticipată a chiriei către locatarul principal nu poate fi opusă locatorului. (art. 1807 NC civ)
5.Drept de retentie. Locatorul principal are un drept de retentie asupra imobilelor sublocatarului, insa in limitele
chiriei datorate de acesta locatarului.

52.Cesiunea locațiunii: definiție, notificare, formă.
Definitie.Cesiunea locaţiunii este operaţiunea juridică prin care locatarul, numit cedent, transferă drepturile şi
obligaţiile sale din contractul de locaţiune către un terţ, numit cesionar.
Locatorul va intra în raporturi juridice directe cu cesionarul, locatarul cedent fiind liberat de obligaţiile sale faţă de
locator din momentul în care substituirea îşi produce efecte faţă de acesta din urmă. Insa locatarul cedent va
răspunde pentru încălcarea obligaţiilor săvârşite anterior producerii efectelor cesiunii.
Notificare.După data notificării cesiunii ori acceptării ei de către locatorul, acesta se află în raporturi juridice
directe cu cesionarul.
Forma. Cesiunea locaţiunii şi acceptarea acesteia de către locatorul cedat trebuie încheiate în forma cerută de lege
pentru validitatea contractului cedat.

53.Durata contractului de locațiune: durată neprevăzută, emfiteoză.
Art. 1783 NC civ.Durata maxima a locatiunii este de 49 de ani.Daca partile stipuleaza un termen mai lung,
aceasta se reduce de drept la 49 de ani.

Art. 1785. Locatiunea fara durata determinata.Dacă lin contract părţile nu au aratat durata locatiunii, fara a-si fi
dorit să contracteze pe o durată nedeterminată, în lipsa uzanţelor, locatiunea se consideră încheiata:

a) pentru un an, în cazul locuinţelor nemobilate sau spaţiilor pentru exercitarea activităţii unui profesionist;

b) pe durata corespunzătoare unităţii de timp pentru care s-a calculat chiria, în cazul bunurilor mobile ori in
acela al camerelor sau apartamentelor mobilate;

c) pe durata locaţiunii imobilului, în cazul bunurilor mobile puse la dispoziţia locatarului pentru folosinţa unui
imobil.

54.Încetarea locațiunii prin denunțare: pe durată determinată/nedeterminată, drept potestativ, notificare, 
termen rezonabil de preaviz, reziliere.

Încetarea locațiunii prin denunțare (art. 1816 NC civ.) este specifica locatiunii pe durata nedeterminata, oricare
parte avand dreptul de a denunta unilateral contractual prin notificare. Notificarea facuta cu nerespectarea
termenului de preaviz stabilit de lege sau in lipsa de uzante, nu produce efecte decat de la implinirea acelui
termen.

La implinirea termenului d epreaviz, obligatia de restituire a bunukui devine exigibila iar contractul de locatiune
incheiat in conditiile prevazute la art. 1809 alin 2 sau 3 constituie in conditiile legii, titlu executoriu cu privire la
aceasta obligatie.

Locatiunea pe durata determinata poate inceta prin denuntare unilaterala daca contractul prevede clauza potrivit
careia una dintre parti ori ambele parti sa aiba dreptul de a face declaratia de denuntare.

Potestativ= dupa cum doreste una dintre partile contractante

Notificare.Locatiunea inceteaza de drept la expirarea termenului convenit de parti sau dupa caz prevazut de lege,
fara a fi necesara o instiintare prealabila.

Rezilierea locatiunii. Art. 1.817 C. civ. Atunci cand, fara justificare, una dintre părţile contractului de
locaţiune nu îşi execută obligaţiile născute din contract, cealaltă parte are dreptul de a rezilia locaţiunea,
cu daune-interese, dacă este cazul, potrivit legii.

55.Încetarea locațiunii prin expirarea termenului. Tacita relocațiune: regulă, excepții.
Locatiunea inceteaza de drept la expirarea termenului convenit de parti sau dupa caz prevazut de lege, fara a fi
necesara o instiintare prealabila.
La expirarea termenului, încetând locaţiunea, locatarul este obligat să restituie bunul locaţiunii.
Dacă, după împlinirea termenului, locatarul continuă să deţină bunul şi să îşi îndeplinească obligaţiile decurgând
din contract, iar locatorul nu se împotriveşte conduitei locatarului, se consideră încheiată o nouă locaţiune prin
exprimarea tacită a acordului părţilor.
Acest contract de reînnoire tacită a contractului de locaţiune, poartă denumirea de tacita relocaţiune
(reconducţiune).

56.Încetarea locațiunii prin desființarea titlului locatorului  Art. 1819 N C civ (de drept,  efecte ex nunc,

excepție,  buna -credință  și teoria proprietarului aparent)
Art. 1819 NC civ. Desfiintarea titlului locatorului.
(1)Desfiintarea dreptului care permitea locatorului să asigure folosinţa bunului inchiriat determina încetarea de
drept a contractului de locaţiune.
(2)Cu toate acestea, locatiunea va continua sa produca efecte si dupa desfiintarea titlului locatorului pe durata
stipulata de parti, fara a se depasi un an de la data desfiintarii titlului locatorului, insa numai daca locatarul a fost
de buna-credinta la incheierea locatiunii.
Desfiinţarea titlului locatorului poate avea loc prin multiple modalităţi: anulare, nulitate, evingere de către un terţ
printr-o acţiune în revendicare.

57.Drepturile chiriașului (subînchiriere, cesiune, spațiile comune, drept de  preferință, drept  de a  angaja

răspunderea  locatorului).
1. Subinchirierea si cesiunea contractului de inchiriere (Art. 1834)
Chiriasul poate subinchiria sau ceda contractul de inchiriere a locuintei numai cu acordul scris al locatorului, caz in
care in lipsa unei stipulatii contrare, cesionarul raspunde solidar cu chiriasul pentru obligatiile asumatate fata de
locator prin contractul de inchiriere.
2.Drept de folosire a partilor si instalatiilor comune ale cladirii. (art. 1829 alin. 1)
In cladirile cu mai multe apartamente, chiriasii au dreptul de a intrebuinta partile si instalatiile de folosinta comuna
ale cladirii potrivit cu destinatia fiecareia.
3.Chiriasii sunt obligati sa contribuie la cheltuielile pentru iluminarea , incalzirea, curatarea partilor si instalatiilor
de folosinta comuna, precum si la orice alte cheltuieli pe care legea le stabileste in sarcina lor. (art. 1829 alin. 2)
4.Dreptul de preferinta al chiriasului la inchiriere. (art 1828)
La incheierea unui nou contract de inchiriere a locuintei, chiriasul are la conditii egale, drept de preferinta.eu nu
are insa acest drept atunci cand nu si-a executat obligatiile nascute in baza inchirierii anterioare
5.Dreptul de a denunta unilateral contractul prin notificare, cu respectarea unui termen de preaviz de cel putin 60
de zile, dacă închirierea este pe durată determinată ;
6.Atunci când contractul de închiriere s-a încheiat fără determinarea duratei şi nu s-a convenit altfel, dreptul de a
denunţa actul prin notificare, cu respectarea unui termen de preaviz care nu poate fi mai mic decât sfertul
intervalului de timp pentru care s-a stabilit plata chiriei;
7.dreptul de a fi despăgubit pentru orice reparaţie efectuată în numele proprietarului şi care cădea în sarcina
acestuia.

Obligaţiile chiriasului – nu este subiect de examen, doar de citit: 

–Luarea în primire a locuinţei de faţă cu proprietarul;
–Plata la timp a chiriei;
–Folosirea cu prudenţă a locuintei, adică: să nu schimbi destinaţia acesteia, să întreprinzi reparaţiile de întreţinere
curentă/locative, să efectuezi lucrările de mică însemnătate, cum ar fi să-ţi montezi telefon sau alarmă, să notifici
proprietarului necesitatea efectuării reparaţiilor importante;
– Să predai locuinţa în starea în care ai primit-o;
– Să contribui la cheltuielile pentru iluminarea, încălzirea, curăţarea părţilor şi instalaţiilor de folosinţă comună,
precum şi la orice alte cheltuieli pe care legea le stabileşte în sarcina ta;
– Să nu cedezi contractul de închiriere a locuinţei fără acordul scris al proprietarului;
– Să nu subînchiriezi locuinţa fără acordul scris al proprietarului; 4 Să-i permiţi proprietarului examinarea locuinţei;
– Să soliciţi acordul proprietarului pentru eventualele îmbunătăţiri pe care vrei să le aduci locuinţei.

58.Încetarea contractului de închiriere prin denunțare unilaterală (notificare, termen de preaviz).
Locatiunea pe durata determinata poate inceta prin denuntare unilaterala daca contractul prevede clauza potrivit
careia una dintre parti ori ambele parti sa aiba dreptul de a face declaratia de denuntare.

Încetarea locațiunii prin denunțare (art. 1816 NC civ.) este specifica locatiunii pe durata nedeterminata, oricare
parte avand dreptul de a denunta unilateral contractual prin notificare. Notificarea facuta cu nerespectarea
termenului de preaviz stabilit de lege sau in lipsa de uzante, nu produce efecte decat de la implinirea acelui
termen. Mai mult, introducerea unor clauze care înlătură exercitarea dreptului ori care îl condiţionează de plata
unei contraprestaţii se interpretează în sensul că acele clauze vor fi considerate nescrise

La implinirea termenului de preaviz, obligatia de restituire a bunului devine exigibila iar contractul de locatiune
incheiat in conditiile prevazute la art. 1809 alin 2 sau 3 constituie in conditiile legii, titlu executoriu cu privire la
aceasta obligatie.

Locatiunea pe durata determinata poate inceta prin denuntare unilaterala daca contractul prevede clauza potrivit
careia una dintre parti ori ambele parti sa aiba dreptul de a face declaratia de denuntare.
Notificare.Locatiunea inceteaza de drept la expirarea termenului convenit de parti sau dupa caz prevazut de lege,
fara a fi necesara o instiintare prealabila. La expirarea termenului, încetând locaţiunea, locatarul este obligat să
restituie bunul locaţiunii.
Dacă, după împlinirea termenului, locatarul continuă să deţină bunul şi să îşi îndeplinească obligaţiile decurgând
din contract, iar locatorul nu se împotriveşte conduitei locatarului, se consideră încheiată o nouă locaţiune prin
exprimarea tacită a acordului părţilor.
Acest contract de reînnoire tacită a contractului de locaţiune, poartă denumirea de tacita relocaţiune
(reconducţiune).

Rezilierea locatiunii. Art. 1.817 C. civ. Atunci cand, fara justificare, una dintre părţile contractului de locaţiune nu
îşi execută obligaţiile născute din contract, cealaltă parte are dreptul de a rezilia locaţiunea, cu daune-interese,
dacă este cazul, potrivit legii
De asemenea, rezilierea poate fi declarată şi unilateral de către creditor, prin notificare scrisă adresată
debitorului, când părţile au convenit în acest sens, când debitorul se află de drept în întârziere sau când acesta nu
şi-a exercitat obligaţia în termenul fixat prin punerea în întârziere. Declaraţia de reziliere trebuie făcută în
termenul de prescripţie prevăzut de lege pentru acţiunea care are ca obiect rezilierea respectivă.

59.  Încetarea contractului de închiriere prin decesul chiriașului.

Art. 1834. Decesul chiriasului

(1)contractul de inchiriere a locuintei inceteaza in termen de 30 de zile de la data inregistrarii decesului chiriasului.

(2)Descendentii si ascendentii chiriasului au dreptul in termenul prevazut la alineatul 1 sa opteze pentru

continuarea contractului de inchiriere pana la expirarea duratei acestuia , daca sunt mentionati in contract si daca
au locuit impreuna cu chiriasul.

(3)Persoanele prevazute la alin. 2 care au cerut continuarea contractului, desemneaza de comun acord persoana
sau persoanele care semneaza contrcatul de inchiriere in locul chiriasului decedat. Daca acestia nu ajung la un
acord in termen de 30 de zile de la data inregistrarii decesului chiriasului, desemnarea se face de catre locator.

(4)Subinchirierea consimtita de chirias inceteaza la expirarea termenului prevazut la alin. 1, daca locatiunea nu
continua in conditiile alin. 2

60.  Contractul de arendare: noțiune, domeniu de aplicare, condiții de formă. Art. 1778 NC civ

Notiune. Locatiunea bunurilor agricole se numeste arendare .Arendarea este un contract prin care una
dintre părţi, numită arendator, transmite bunuri agricole celeilalte părţi, numită arendaş, pentru
a fi exploatate o perioadă de timp, în schimbul unui preţ, numit arendă.
Art. 1863. Pot fi arendate orice bunuri agricole cum ar fi terenurile cu destinatie agricola sau animale, constructii
de orice fel, masini, utilaje si alte asemenea bunuri destinate exploatarii agricole.
Arendarea facuta pe durata nedeterminata, se considera a fi facuta pe toata perioada necesara recoltarii fructelor
pe care bunul agricol urmeaza sa le produca in anul agricol in care se incgeie contractul.

Conditii de forma.Art. 1838

(1)Contractul de arendare trebuie incheiat in forma scrisa sub sanctiunea nulitatii absolute.
(2 Sub sanctiunea unei amenzi civile stabilite de instanta de judecata pentru fiecare zi de intarziere, arendasul
trebuie sa depuna un exemplar al contractului la consiliul local in a carui raza teritoriala se afla bunurile agricole
arendate, pentru a putea fi inregistratintr-un registru special tinut de secretarul consiliului local.
(3)Cand bunurile arendate se afla in raza teritoriala a mai multor consilii locate, cate un exemplar al contractului se
depune la fiecare consiliul local in a carui raza teritoriala sunt situate bunurile arendate.
(4)Dispozitiile in materie de carte funciara sunt aplicabile.
(5)Toate cheltuielile legate de incheierea, inregistrarea si publicitatea contractului de arendare revin arendasului.

61.  Drepturile arendașului.

1.Sã primeascã bunul agricol arendat la termen si în conditiile stabilite de contract

2.Arendaşul are drept de preempţiune la vânzarea bunurile agricole arendate (Art. 1849 NC civ)
3. Ca excepţie, cu acordul scris al arendatorului, arendaşul poate să cesioneze contractul de arendare soţului care
participă la exploatarea bunurilor arendate sau descendenţilor săi majori (art. 1846 Noul Cod Civil).
4.Atunci cand pe durata arendarii, intreaga recolta a unui an sau cel putin o jumatate din ea a pierit fortuit,
arendasul poate cere reducerea proportionala a arendei daca aceasta a fost stabilita intr-o cantitate determinata
de produse agricole, intr-o suma de bani determinata sau intr-o suma de bani determinabila in functie de valoarea
unei cantitati determinate de produse agricole.Daca arendarea este facuta pe mai multi ani, reducerea nu se va
stabili decat la sfarsitul arendarii, cand se va face o compensare a recoltelor tuturor anilor de folosinta.

62.  Obligațiile arendașului (asigurarea bunului, cheltuieli, suportarea riscului pieirii fructelor, predarea fructelor
, a comunica refuzul de a reînnoi arendarea).

1.Obligaţia de plată a arendei la termenele si in conditiile fixate prin contract

2. Obligaţia de a folosi bunurile arendate ca un bun proprietar.Aceasta obligatie constă în cultivarea terenului cu
grija şi sârguinţa pe care le-ar fi depus însuşi proprietarul bunului agricol.

3. Sã nu schimbe categoria de folosintã a terenului arendat fãrã acordul prealabil, dat in scris de către proprietar
(art. 1839 Noul Cod Civil).

4.Obligaţia de a asigura bunurile arendate pentru riscul pierderii recoltei ori al pieirii animalelor din cauza unor
calamităţi naturale. (art. 1840 Noul Cod Civil).

5.Obligaţia de restituire a lucrului la încetarea contractului în starea în care l-a primit de la arendator;

6. Suportarea cheltuielilor legate de încheierea, înregistrarea şi publicitatea contractului de arendare. (art. 1838

alin. 5 Noul Cod Civil).
7. In principiu, arendaşul nu poate cesiona arendarea şi nici subarenda (art. 1847 Noul Cod Civil).
Ca excepţie, cu acordul scris al arendatorului, arendaşul poate să cesioneze contractul de arendare soţului care
participă la exploatarea bunurilor arendate sau descendenţilor săi majori (art. 1846 Noul Cod Civil).

8.Cand arenda se plateste in fructe, in lipsa altui termen prevazut in contract, arendasul este de drept in intarziere
pentru predarea lor de la data culegerii, iar arendatorul este de drept in intarziere pentru receptie de la data la
care a fost notificat in scris de catre arendas.

9.Obligatia de a comunica in scris refuzul de a reinnoi arendarea, cu cel putin 6 luni inainte de expirarea
termenului, iar in cazul terenurilor cu destinatie agricola, ce cel putin un an.

63.  Contractul de mandat:  noțiune și clasificare (Criterii: folos,  efecte,  sfera  actelor  juridice, mod  exprimare

voință,  autocontracte) Art. 2009 NC civ.

Notiune. Mandatul este contractul prin care o parte, numită mandatar, se obligă să încheie unul sau mai multe
acte juridice pe seama celeilalte părţi, numită mandant.

Clasificarea contractelor de mandat.

1.In raport cu folosul pe care il urmareste mandatarul în schimbul serviciului pe care şi-l asumă faţă de mandant:
-Mandat cu titlu gratuit când mandatarul se obligă să încheie acte juridice pe seama mandantului, iar acesta nu-şi
asumă nicio contraprestaţie în schimbul a ceea ce face mandatarul pentru el.
Mandatul dintre 2 persoane fizice se prezuma a fi cu titlu gratuit.
-Mandat cu titlu oneros când în schimbul obligaţiei asumate de mandatar, mandantul se obligă să ofere o
contraprestaţie.

2. După efectele pe care le produce actul prin care se acordă mandatul, contractul poate fi mandat cu
reprezentare sau mandat fără reprezentare.
Imputernicirea pentru reprezentare sau, daca este cazul, inscrisul care o constata se numeste procura.
Atunci cand imputernicirea rezulta din contractul de mandat, mandatul este cu reprezentare.

3.În raport cu criteriul sferei actelor juridice pe care urmează să le încheie mandatarul, mandatul poate fi general
sau special.
Mandatul general, îl autorizează pe mandatar să efectueze doar acte de conservare şi de administrare.
Mandatul special este acela în care mandatarul este împuternicit expres pentru a încheia o singură operaţie
juridică.
4.Din punctul de vedere al modului în care este exprimată voinţa mandantului de a-l împuternici pe mandatar,
avem de-a face cu mandat expres şi mandat tacit.
-Mandatul expres este cel care se dă sub formă scrisă.
-Mandatul tacit nu se concretizează într-un înscris, fiind acordat sub formă verbală, fără însă să fie pusă la îndoială
voinţa indubitabilă a mandantului de A împuternici pe mandatar să încheie acte juridice.

5. Art. 1304. Contractul cu sine însuşi şi de dubla reprezentare.

-Mandatul cu sine însuşi este mandatul încheiat între mandatar, ca reprezentant al mandantului, pe de o parte, şi
persoana sa, în nume propriu, pe de altă parte. Este un act încheiat de una şi aceeaşi persoană, care are dublă
calitate, în sensul că reprezintă o altă persoană în calitate de mandatar şi pe sine însăşi, în nume propriu.
EX :De pildă, este împuternicit de proprietarul unui imobil să-l închirieze şi îl ia el însuşi în
folosinţă, în calitate de chiriaş.
-Dubla reprezentare este ipoteza în care o persoană încheie un act în calitate de mandatar care reprezintă
simultan două persoane diferite.
EX :In cazul dublei reprezentări, aceeaşi persoană acţionează ca mandatar al ambelor părţi
contractante şi încheie contractul (de exemplu, o vânzare-cumpărare) atât în numele
vânzătorului, cât şi în numele cumpărătorului.

64.  Delimitarea contractului de mandat cu reprezentare de alte tipuri de contracte:
contract de munca, de antrepriză, de vânzare, de depozit.
Faţă de contractul de muncă, mandatul oneros se diferenţiază în principal prin aceea că primul are ca obiect
operaţiuni materiale sau intelectuale prestate pentru cealaltă parte contractantă (angajator), în timp ce obiectul
mandatului constă în încheierea de acte juridice cu terţii.

Contractul de mandat se deosebeşte şi de contractul de antrepriză, la fel ca şi în cazul contractului de muncă, prin
obiectul acestora: obiectul mandatului este încheierea de acte juridice de către mandatar, în vreme ce obiectul
antreprizei este reprezentat de efectuarea unor operaţiuni tehnico-materiale cu materialul clientului şi pe riscul
său pentru a realiza lucrarea ori a presta serviciul promis beneficiarului.

Contractul de mandat se deosebeşte şi de contractul de vânzare, pentru că mandatarul vinde pentru mandant,
trebuind să restituie acestuia preţul primit, iar vânzătorul este proprietarul bunului vândut. Totodată, în cazul
mandatului transferul dreptului de proprietate are loc direct în patrimoniul mandantului, reprezentat de mandatar
la încheierea actului cu terţa persoană, pe când cumpărătorul participă personal la încheierea vânzării şi devine el
însuşi proprietarul bunului vândut.

Faţă de contractul de depozit, mandatul de deosebeşte prin aceea că primul presupune efectuarea unor servicii
deponentului, în vreme ce mandatul înseamnă efectuarea unor acte juridice în numele şi pe socoteala
mandantului.

În sfârşit, mandatul trebuie deosebit şi faţă de contractul de comodat. Diferenţa constă în împrejurarea că
mandatarul nu are dreptul să utilizeze bunurile neconsumptibile în interesul său, acestea fiind ale mandantului, pe
când comodatarul are acest drept.

65.  Condițiile de valabilitate a contractului de mandat.
Cu privire la capacitatea de a încheia contractul de mandat, legea dispune că în cazul reprezentării convenţionale,
atât reprezentatul, cât şi reprezentantul trebuie să aibă capacitatea de a încheia actul pentru care reprezentarea a
fost dată.

Consimţământul părţilor trebuie să îndeplinească condiţiile legale prevăzute pentru validitatea oricărei convenţii.
După cum am arătat, Codul civil prevede o regulă specială relativă la viciile de consimţământ. Astfel, dacă este
viciat consimţământul mandatarului, mandatul este anulabil. Dacă viciul de consimţământ priveşte elemente
stabilite de mandant, contractul este anulabil numai dacă voinţa acestuia a fost viciată.

Obiectul mandatului îl constituie, întotdeauna încheierea unui act juridic, nu şi efectuarea de fapte materiale.
Acestea din urmă pot acea însă caracter accesoriu actelor juridice încheiate de mandatar.

Sub aspectul formei contractului de mandat, întrucât acesta este un contract consensual, nu trebuie îndeplinită
vreo formă specială. Fiind supus principiului consensualismului, mandatul poate fi încheiat în formă scrisă,
autentică ori sub semnătură privată, sau verbal.
Dacă actul pentru care s-a dat mandat priveşte încheierea sa într-o anumită formă autentică ad validitatem, atunci
şi contractul de mandat trebuie încheiat cu respectarea acelei forme. Este vorba de regula unităţii formale dintre
contractul de mandat şi actul juridic pentru încheierea căruia s-a dat mandat.

66.  Drepturile mandatarului.
Principalele drepturi ale mandatarului sunt:
– dreptul de a se abate de la instrucţiunile primite de la mandant, în anumite împrejurări justificate;
– dreptul de a substitui o altă persoană în executarea mandatului;
– dreptul de a exercita drepturile mandantului, faţă de terţi;
– dreptul de a proceda la vânzarea bunurilor, în caz de urgenţă;
– dreptul de retenţie asupra bunurilor primite.

Dreptul mandatarului de a se abate de la instrucţiunile primite de la mandant poate fi exercitat când se află în
imposibilitatea de a-l înştiinţa în prealabil pe mandant şi se poate prezuma că acesta ar fi aprobat abaterea dacă ar
fi cunoscut împrejurările care au determinat-o.
Dreptul mandatarului de a substitui o altă persoană pentru executarea mandatului se poate exercita, chiar în
absenţa unei autorizări exprese în condiţiile în care:
– împrejurări neprevăzute îl împiedică să aducă la îndeplinire mandatul;
– îi este imposibil să îl înştiinţeze în prealabil pe mandant asupra acestor împrejurări;
– se poate prezuma că mandantul ar fi aprobat substituirea dacă ar fi cunoscut împrejurările ce o justifică.
În situaţia în care bunurile primite de la terţi de către mandatar pentru mandant prezintă semne de deteriorare
sau au ajuns cu întârziere, mandatarul are dreptul de a exercita drepturile mandantului faţă de terţi, în scopul
conservării bunurilor respective.
Mandatarul are dreptul de a proceda la vânzarea bunurilor, în caz de urgenţă, cu diligenţa unui proprietar. Când
mandatarul se află în situaţia exercitării ultimelor două drepturi evocate, are obligaţia de a-l anunţa, de îndată, pe
mandant în legătură cu aceste aspecte.
În sfârşit, mandatarul are şi un drept de retenţie asupra bunurilor primite de la mandant cu ocazia executării
mandatului ori pe seama acestuia. Scopul atribuirii acestui drept este pentru garantarea tuturor creanţelor
mandatarului izvorâte din mandat, pe care le are împotriva mandantului.

67.  Obligațiile mandatarului.

Obligaţiile principale ale mandatarului sunt.Art. 2017 NC civ

– obligaţia de a executa mandatul ;

- diligenta mandatarului  (art. 2018)
– obligaţia de a da socoteală mandantului;
– obligaţia de a-l înştiinţa pe mandant;
– obligaţii izvorâte din pluralitatea de mandatari;
– obligaţia de a răspunde pentru terţi.

Obligaţia de a executa mandatul . Mandatarul nu poate să depăşească limitele prin mandat. Totuşi, aşa cum am
arătat la drepturile mandatarului, aceasta se poate abate de la instrucţiunile primite, dacă se află în imposibilitatea
de a-l înştiinţa în prealabil pe mandant si se poate prezuma ca acesta ar fi aprobat abaterea daca ar fi cunoscut
imprejurarile ce o justifica.
Diligenta mandatarului. Dacă mandatul este cu titlu oneros, mandatarul este tinut sa execute mandatul cu
diligenta unui bun proprietar.Daca mandatul este cu titlu gratuit, mandatarul este obligat sa il indeplineasca cu
Obligaţie de a da socoteală . Orice mandatar este tinut sa dea socoteala despre gestiunea sa si sa remita
mandantului tot ceea ce a primit in temeiul imputernicirii sale, chiard aca ceea ce a primit nu ar fi fost datorat
mandantului. Îndeplinirea obligaţiei de a da socoteală include şi obligaţia mandatarului de a conserva bunurile pe
care le deţine de la mandant, ori în numele lui.
Obligaţia de a-l înştiinţa pe mandant incumbă mandatarului în legătură cu:
– schimbările aduse executării mandatului, în sensul depăşirii limitelor stabilite prin mandat;
– împrejurările care au apărut ulterior încheierii contractului de mandat şi care pot determina revocarea sau
modificarea acestuia.
Obligaţii determinate de regimul pluralităţii de mandatari . Prin pluralităţi de mandatari se înţelege situaţia în care
doi sau mai mulţi mandatari au fost împuterniciţi de către acelaşi mandant să încheie aceleaşi acte juridice cu o
terţă persoană. Trebuie ca la semnarea actului juridic cu terţul să participe toţi mandatarii, dacă s-a stipulat astfel
în mandat, altfel actul juridic respectiv nu este valabil.
Obligatia de a raspunde pentru terti.În sfârşit, mandatarul răspunde, în mod excepţional şi pentru neîndeplinirea
obligaţiilor de către terţele persoane cu care a încheiat actul juridic pentru care a fost împuternicit. Această
răspundere este însă angajată doar dacă mandatarul a cunoscut sau trebuia să cunoască insolvabilitatea terţelor
persoane la data când a încheiat cu acestea actele juridice pentru care a primit mandatul.

68. Obligațiile principale ale mandantului

– obligaţia de a pune la dispoziţia mandatarului mijloacele necesare executării mandatului;

– obligaţia de a restitui mandatarului cheltuielile de executare a mandatului;

– obligaţia de a-l despăgubi pe mandatar;

– obligaţia de a plăti remuneraţia mandatarului;

– obligaţia de a răspunde în solidar cu alţi mandanţi faţă de mandatar.

69.  Raporturile dintre mandant și terț.

-intre mandant si tert se creeaza raporturi juridice directe

-mandatarul are doar rol de intermediar
-mandantul nu poate fi obligat in niciun fel prin actele incheiate de mandatar cu depasirea puterilor primite, daca
mandantul nu a ratificat in mod expres sau tacit actele respective
-contractul incheiat de mandatar in lipsa imputernicirii ori cu depasirea limitelor acesteia, poat produce efecte in
patrimoniul mandantului daca sunt indeplinite conditiile mandatului aparent.

70.  Încetarea contractului de mandat prin revocare (pluralitate de mandanți, formă)
Cauzele de incetare ale mandatului sunt.Art. 2030
- generale (executarea, expirarea termenului, realizarea conditiei rezolutorii et )
-speciale (revocarea de catre mandant, renuntarea mandatarului ntului si moartea , incapacitatea sau falimentul
mandantului ori a mandatarului)

Revocarea mandatului de către mandant se poate face :

-oricand, expres sau tacit, indiferent de forma contractului de mandat si chiard aca a fost declarat irevocabil
-un mandat autentic poate fi revocat prin inscris sub semnatura privata

-in cazul pluralitatii de mandanti, mandatul se revoca doar cu acordul tuturor mandantilor

-imputernicirea data unui nou mandatar pentru aceeasi afacere, revoca mandatul initial

Efectele revocarii  mandatului de catre mandant:

-mandantul este tinut sa isi execute obligatiile fata de mandatar

-mandantul este tinut sa repare prejudiciile suferite de mandatar din cauza revocarii nejustificate ori intempestive

71.  Încetarea contractului de mandat prin renunțarea mandatarului (Art.2034)
-oricand, prin notificarea mandantului
-prin renuntare, mandatarul nu pierde dreptul de remuneratie pentru actele pe care le-a incheiat pe seama
mandantului, pana la data renuntarii
-mandatarul este obligat sa il despagubeasca pe mandant pentru prejudiciile suferite prin efectul renuntarii, cu
exceptia cazului cand continuarea executarii mandatului i-ar fi cauzat mandatarului insusi o paguba insemnata.

72.  Noțiunea și caracterele juridice ale contractului de întreținere.

Notiune (Art. 2254 NC civ).

(1)Prin contractul de intretinere o parte se obliga sa efectueze in folosul celeilalte parti sau al unui anumit tert
prestatiile necesare intretinerii si ingrijirii pentru o anumita durata.
(2)Daca prin contract nu s-a prevăzut durata întreţinerii ori s-a prevăzut numai caracterul viager al acesteia, atunci
întreţinerea se va datora pentru toată durata vieţii creditorului întreţinerii.

Caractere juridice
1.contract solem -numai în formă autentică, sub sancţiunea nulităţii absolute;
2.contract aleatoriu - întinderea prestaţiilor depinde de un eveniment viitor si incert , şi anume data morţii
întreţinutului;
3.contract comutativ. Art. 1173

4.contract sinalagmatic, în cazul când întreţinutul transmite un capital în patrimoniul întreţinătorului;

5.contract în principiu translativ de proprietate, deoarece prestaţiile de întreţinere se efectuează de către

întreţinător în schimbul dobândirii unor bunuri sau a unei sume de bani, efectul translativ producându-se la fel ca
în cazul contractului de vânzare;

6. contract cu executare succesivă atipic, pentru că obligaţia de a presta întreţinerea se execută în timp, pe durata
stabilită în contract. Caracterul de contract atipic este definit de faptul că prestaţia are caracter succesiv doar din
punctul de vedere al întreţinătorului obligaţiei de întreţinere, în vreme ce prestaţia întreţinutului se efectuează, de
regulă, uno ictu. Iată de ce, mulţi autori sunt de părere că în cazul contractului de întreţinere desfiinţarea se poate
face prin rezoluţiune şi nu prin reziliere, care se foloseşte în cazul contractelor cu executare succesivă tipice;

7. revocabil în anumite situaţii. Contractul de întreţinere prin care întreţinutul se lipseşte de mijloacele necesare
îndeplinirii obligaţiei legale de a asigura alimente anumitor persoane, poate fi revocat. Acţiunea revocatorie
(pauliană) poate fi exercitată de persoanele faţă de care întreţinutul avea obligaţia legală de întreţinere. Titularul
acţiunii trebuie să dovedească faptul că prin contractul de întreţinere încheiat cu titlu oneros de către debitorul lor
legal, acesta a rămas, cu bună ştiinţă, fără mijloacele care i-ar fi îngăduit să asigure întreţinerea celor îndreptăţiţi.
8.contract intuitu-personae, întrucât se încheie în considerarea calităţilor personale ale părţilor.

73. Obligațiile întreținătorului . Inlocuirea întreținerii prin rentă
Obligatiile intretinatorului (debitorului).Art.2257

-de a presta întreţinerea, obligaţie de a face, pe care trebuie să o execute zilnic.

-obligatia de inmormantare a întreţinutului atunci cand întreţinerea arecaracter viager sau atunci cand
întreţinutului (creditorul) decedeaza in cursul duratei contractului.

-intretinerea continua a fi datorata in aceeasi masura chiar daca in cursul executarii contractului, bunul care a
constituit capitalul a pierit total sau partial ori si-a dimuniat valoarea, dintr-o cauza pentru care creditorul intretinerii
nu este tinut sa raspunda.

Înlocuirea întreţinerii prin rentă.Art. 2261

(1)Daca prestarea sau primirea in natura a intretinerii nu mai poate continua din motive obiective sau daca
debitorul intretinerii decedeaza si nu intervine o intelegere intre parti, instanta judecatoreasca poate sa
inlocuiasca, la cererea oricareia dintre parti, fie si numai temporar, intretinerea in natura cu o suma de bani
corespunzatoare.

(2)Atunci cand prestarea sau primirea in natura a intretinerii nu mai poate continua din culpa uneia dintre parti,
instanta va majora sau dupa caz va diminua cuantumul sumei de bani care inlocuiesste prestatia de intretinere.

74.  Cauze de încetare a contractului de întreținere.Art. 2263

1.La expirarea duratei pentru care a fost incheiat.Exceptie – la data decesului creditorului, daca acesta decedeaza
mai devreme.In acest caz debitoul trebuie sa il inmormanteze

2.Rezolutiunea pronuntata de instanta de judecata:

-cand comportamentul unei parti face imposibila executarea contractului in conditii conforme bunelor moravuri.
-datorata neexecutarii fara justificare a obligatiei de intretinere.
In aceste cazuri, debitorul in culpa nu poate obtine restituirea prestatiilor de intretinere deja executate.

75. Contractul de tranzacție: noțiune, feluri, condiții de valabilitate. Art. 2267

1.Notiune. Tranzactia este contractul prin care partile previn sau sting un litigiu, inclusiv in faza executarii silite,
prin concesii sau renuntari reciproce la drepturi ori prin transferul unor drepturi de la una la cealalta.
Nu se poate tranzactiona asupra capacitatii sau starii civile a persoanelor si nici cu privire la drepturi de care
partile nu pot sa dispuna potrivit legii. Se poate insa tranzactiona asupra actiunii civile derivand din savarsirea
unei infractiuni.
Pentru a putea fi dovedita, tranzactia trebuie sa fie incheiata in scris.

2.Feluri ????
Caractere juridice :
1.contract consensual – dar pentru a putea fi dovedit trebuie sa fie incheiat in forma scrisa
2.contract bilateral
3.contract cu titlu oneros
4.contract comutativ (partile cunosc existenta si intinderea obligatiilor ce le revin chiar de la momentul incheierii
tranzactiei)
5.Contract intuitu-personae, deoarece un rol determinant la perfectarea tranzactiei il au calitatile persoanei cu
care se incheie contractul
6.contract declarativ de drepturi (deoarece recunoaste drepturile preexistente ale partilor)
7.prin exceptie, tranzactia poate produce si efecte constitutive, si anume in cazul cand o parte efectueaza sau
promite ca va efectua anumite prestatii prin care constituie un drept in favoarea celeilalte parti, in schimbul
renuntarilor facute de aceasta.

3.Conditii de valabilitate
- în ceea ce priveşte capacitatea, întrucât renunţările pe care le fac părţile au natura unor acte de dispoziţie, şi
părţile contractante trebuie să aibă capacitatea de a încheia astfel de acte.

-Cu privire la consimţământul părţilor la încheierea tranzacţiei, subliniem că acestea trebuie să îndeplinească
cerinţele generale de validitate din dreptul comun. Tranzacţia poate fi afectată de aceleaşi cauze de nulitate ca
orice alt contract, dar nu poate fi anulată pentru eroare de drept referitoare la chestiunile ce constituie obiectul
neînţelegerii părţilor şi nici pentru leziune. Dacă tranzacţia este judiciară, judecătorul este cel care va verifica
existenţa consimţământului părţilor contractante.

-Obiectul tranzacţiei trebuie să privească operaţiuni în legătură cu care părţile pot să îşi facă concesiuni reciproce
sau să îşi transfere drepturi. De asemenea, tranzacţia nu poate avea ca obiect bunuri scoase din circuitul civil sau
chestiuni de stare civilă, de capacitate civilă a persoanelor şi nici cu privire la drepturi asupra cărora părţile nu pot
să dispună conform legii.(vezi art. 2268 NC civ)
-De asemenea, în ceea ce priveşte obiectul său, tranzacţia este indivizibilă, iar în lipsa unei stipulaţii contrare, ea nu
poate fi desfiinţată în parte. Ca atare, nulitatea clauzelor, cu excepţia celor considerate nescrise, conduce la
nulitatea întregului contract. În doctrină s-a menţionat că nu pot fi asimilate efectele tranzacţiei cu cele ale unei
hotărâri judecătoreşti definitive.
- În privinţa cauzei – sa existe, să fie licită şi morală.

76.  Efectele contractului de tranzacție.
1.Efectele extinctive impiedica părţile sa formuleze din nou acţiune în justiţie cu privire la drepturile stinse sau
recunoscute prin tranzacţie.
2.Efecte declarative
-De regulă, se recunosc drepturi preexisente ale partilor. (Tranzactia nu da nastere la efecte constitutive sau
translative, deoarece scopul contractului nu este de a conferi partilor drepturi noi).
-Consecinte :
 Tranzactia va opera retroactiv de la nasterea drepturilor recunoascute reciproc ;
 Partile nu sunt obligate sa-si garanteze reciproc drepturile recunoscute.
 Numai actele constitutive ori translative de drepturi imobiliare se afla sub incidenta normelor de carte
funciara
3.Efecte relative
-tranzactia produce efecte numai fata de parti, nu si fata de terti

77.  Cauzele de anulare a contractului de tranzacție. Art 2273 NC civ

(1)Tranzacţia poate fi afectată de aceleaşi cauze de nulitate ca orice alt contract.
(2)Cu toate acestea ea nu poate fi anulata pentru eroare de drept referitoare la chestiunile ce constituie obiectul
neintelegerii părţilor şi nici pentru leziune.

Din Noul cod civil (art 2274-2278)

-Este anulabilă, de asemenea, tranzacţia pentru existenţa viciilor de consimţământ.
-Este nulă tranzacţia incheiata pentru executarea unui act juridic lovit de nulitate absoluta, in afara de cazul in
care partile au tranzactionat expres asupra nulitatii (art. 2274, alin. 1 NCC).
-In cazul in care tranzactia s-a incheiat pentru executarea unui act anulabil, anularea tranzactiei poate fi ceruta
numai de partea care la data inchiderii tranzactiei nu cunostea cauza de anulabilitate (art. 2274, alin. 2 NCC).
-Art.2275 .Inscrisuri false. Este de asemenea nula tranzactia incheiata pe baza unor inscrisuri dovedite
ulterior ca fiind false.
-Art. 2276.Inscrisurile necunoscute.
(1) Descoperirea ulterioara de inscrisuri necunoscute partilor si care ar fi putut influenta continutul tranzactiei nu
reprezinta o cauza de nulitate a acesteia, cu exceptia cazului in care inscrisurile au fost ascunse de catre una
dintre parti sau, cu stiinta ei, de catre un tert .
(2) Tranzactia este nula daca din inscrisurile descoperite rezulta ca partile sau numai una dintre ele nu aveau
niciun drept asupra caruia sa poata tranzactiona.
-Art. 2277.Tranzactia asupra unui proces terminat. Tranzactia asupra unui proces este anulabila la cererea
partii care nu a cunoscut ca litigiul fusese solutionat printr-o hotarare judecatoreasca intrata in puterea lucrului
judecat.
Art. 2278.Tranzacţia constatata prin hotarare judecatoreasca.
(1)Tranzactia care punand capăt unui proces început este constatată printr-o hotărâre judecătorească, poate fi
desfiinţată prin acţiune în nulitate sau acţiune în rezoluţiune ori reziliere, precum orice alt contract.Ea poate fi de
asemenea atacata cu acţiune revocatorie sau cu acţiune în declararea simulaţiei.
(2)Hotararea prin care s-a desfiintat tranzactia in cazurile prevazute la alin.1 face ca hotararea judecatoreasca prin
care tranzactia fusese constatata sa fie lipsita de orice efect

78.  Definiția și caracterele juridice ale donației.

Notiune.Potrivit art. 984 C. civ.

(1) Liberalitatea este actul juridic prin care o persoană dispune cu titlu gratuit de bunurile sale, în tot sau în parte,
în favoarea unei alte persoane.
(2) Nu se pot face liberalităţile decât prin donaţie sau prin legat cuprins în testament.

Potrivit art. 985 C. civ., donaţia este „contractul prin care, cu intenţia de a gratifica, o parte, numită donator,
dispune în mod irevocabil de un bun în favoarea celeilalte părţi, numită donatar”.

Caractere juridice
Contractul de donaţie prezintă următoarele caractere juridice:
a) este un contract unilateral. Caracterul unilateral al donaţiei este conferit de împrejurarea că, de regulă, numai
una dintre părţile contractului, şi anume donatorul îşi asumă obligaţii contractuale.
b) este un contract cu titlu gratuit, deoarece transmiterea unui drept din patrimoniul donatorului în cel al
donatarului are loc fără ca transmiţătorul să urmărească obţinerea unei contraprestaţii echivalente.
Pe cale de excepţie, donaţia cu sarcini este un contract cu titlu oneros, dar numai în limitele valorii sarcinii impuse
donatarului. Dacă sarcina impusă donatarului este echivalentă sau mai mare decât valoarea dreptului transmis de
către donator, contractul nu mai are natura juridică a unei donaţii, deoarece dispare elementul de gratuitate.
c) este un contract cu caracter comutativ. Acest caracter este valabil pentru donaţia cu sarcini, caz în care
existenţa şi întinderea obligaţiilor sunt cunoscute de către părţi chiar din momentul încheierii contractului.
d) este un contract solemn, caracter consacrat de art. 1011 alin. (1) C. civ. potrivit căruia acest contract se încheie
prin înscris autentic, sub sancţiunea nulităţii absolute.
e) este un contract în principiu irevocabil.
f) este un contract translativ de proprietate.

79.  Incapacități de a dispune prin donație: minorul, interzisul judecătoresc.
Minorii şi persoanele puse sub interdicţie nu pot face liberalităţi, nici prin reprezentare, nici cu încuviinţarea
ocrotitorului legal.
Sub sanctiunea nulitatii relative, nici chiar dupa dobandirea capacităţii depline de exerciţiu persoana nu
poate dispune prin liberalitati in folosul celui care a avut calitatea de reprezentant sau ocrotitor legal al sau ,
inainte ca acesta sa fi primit de la instanta de tutela descarcare pentru gestiunea sa. Se excepteaza situaţia în care
reprezentantul legal ori, după caz, ocrotitorul legal al donatorului este ascendentul acestuia din urmă.

80.  Incapacități de a primi prin donație: lipsa capacității de folosință; personalul medical;personalul care acorda 
asistenta religioasa.

Incapacitati de a primi donatii

1.Lipsa capacitatii de folosinta - Inexistenţa fizică a donatarului persoană fizică, în sensul că nu a fost concepută,
şi lipsa personalităţii juridice a entităţilor persoane juridice

În acest sens, art. 989 alin. (2) C. civ. prevede că persoana care nu există la data întocmirii liberalităţii poate
benefi cia de ea, dacă liberalitatea este făcută în favoarea unei persoane capabile, cu sarcina pentru aceasta din
urma de a transmite beneficiarului obiectul liberalităţii indata ce va fi posibil.

2. Incapacităţile speciale în materie instituite prin dispoziţiile art. 990 C. civ.

(1) Sunt anulabile liberalitatile facute medicilor, farmaciştilor sau altor persoane, in perioada in care, in mod
direct sau indirect, ii acordau ingrijiri de specialitate dispunatorului pentru boala care este cauza a decesului.
(2)A doua situaţie specială în materie se referă la incapacitatea preoţilor ori a altor persoane care acordau
asistenţă religioasă în timpul bolii care a determinat decesul dispunătorului, să primească donaţii de la acesta.
Sanctiune: Nerespectarea incapacităţilor speciale de a primi donaţii privind pe medici, farmacişti şi preoţi se
sancţionează cu nulitatea relativă a donaţiei

(2)Exceptii de incapacitati
- liberalităţile făcute soţului, rudelor în linie dreaptă sau colateralilor privilegiaţi, precum şi liberalităţile făcute
altor rude până la gradul al patrulea inclusiv, dacă, la data liberalităţii, dispunătorul nu are soţ şi nici rude în linie
dreaptă sau colaterali privilegiaţi.
-daca dispunatorul a decedat din cauza bolii, termenul de prescriptie a dreptului la actiune in anulare curge de la
data la care mostenitorii au luat cunostinta de existenta liberalitatii.
-in cazul in care dispunatorul s-a restabilit, legatul devine valabil iar actiunea in anularea donatiei poate fi
introdusa in termen de 3 ani de la data la care dispunatorul s-a restabilit.

81.  Incapacități privind donațiile de organe: aspecte juridice, cazul donatorului minor, cazul donației de organe 
de la persoanele decedate.

Incapacităţile privind donaţiile de organe, ţesuturi şi celule îşi au sediul în Codul civil (art. 67-69) şi în Legea nr. 95/2006 privind reforma în
domeniul sănătăţii.
Art. 67.Interventiile medicale asupra unei persoane.Nicio persoană nu poate fi supusă experienţelor, testelor, prelevărilor, tratamentelor
sau altor intervenţii în scop terapeutic ori în scop de cercetare ştiinţifică, decât în cazurile şi în condiţiile expres şi limitativ prevăzute de lege.

Art. 68.Prelevarea şi transplantul de la persoanle in viata.

(1)Prelevarea si transplantul de organe, tesuturi si celule de origine umană de la donatori în viaţă se fac exclusiv în cazurile şi condiţiile
prevăzute de lege, cu acordul scris, liber, prealabil şi expres al persoanelor donatoare, şi numai după ce au fost informati, în prealabil, asupra
riscurilor intervenţiei.In toate cazurile, donatorii pot reveni asupra consimţământului dat până la momentul prelevarii.
(2)Se interzice prelevarea de organe, tesuturi si celule de origine umana de la minori, precum si de la persoanele aflate in viata, lipsite de
discernamant din cauza unui handicap mintal, unei tulburari mintale grave sau dintr-un alt motiv similar, in afara cazurilor expres
prevazute de lege.

Art. 69.Sesizarea instantei judecatoresti.La cererea persoanei interesate, instanţa poate lua măsurile necesare pentru a împiedica sau a
face să înceteze orice atingere ilicită adusă integrităţii corpului uman, precum şi pentru a dispune repararea daunelor materiale şi morale
suferite.

Aspecte juridice desprinse din examinarea reglementarilor evocate din codul civil, şi anume:
–consacrarea caracterului legal al prelevării şi al transplantului;
–consacrarea caracterului liber consimţit al prelevării şi transplantului;
–consacrarea dreptului de retractare a consimţământului având ca titular pe donatorul potenţial.
–reglementarea condiţiilor pe care trebuie să le îndeplinească consimţământul dat de donator si primitor.
Aceste condiţii sunt:
a) să fie liber, adică neafectat de vicii;
b) să fie prealabil;
c) să fie expres;
d) să fie exprimat în scris şi în cunoştinţă de cauză.

Art. 144. Legea 95/2006 actualizata. Prelevarea de organe, ţesuturi şi celule de origine umană, în scop
terapeutic, se poate efectua de la persoane majore în viaţă, având capacitate de exerciţiu deplină, după
obţinerea consimţământului informat, scris, liber, prealabil şi expres al acestora.Se interzice prelevarea de
organe, ţesuturi şi celule de la persoane fără discernământ.
Donatorul poate reveni asupra consimţământului dat, până în momentul prelevării.
…………………………
Art. 145
(1) Se interzice prelevarea de organe, ţesuturi şi celule de la potenţiali donatori minori în viaţă, cu excepţia
cazurilor prevăzute în prezenta lege.
(2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), în cazul în care donatorul este minor şi este rudă de până la gradul
al IV-lea cu primitorul, prelevarea de celule stem hematopoietice medulare sau periferice se face în
următoarele condiţii:
a) cu consimţământul minorului, dacă acesta a împlinit vârsta de 10 ani, şi cu acordul scris al ocrotitorului
legal, respectiv al părinţilor, tutorelui sau al curatorului.Dacă minorul nu a împlinit vârsta de 10 ani, prelevarea
se poate face cu acordul ocrotitorului legal;
b) în cazul donatorului care are cel puţin 10 ani, consimţământul acestuia, scris sau verbal, se exprimă în faţa
preşedintelui tribunalului în a cărui circumscripţie teritorială se află sediul centrului unde se efectuează
transplantul sau al tribunalului în a cărui circumscripţie teritorială locuieşte donatorul, după efectuarea
obligatorie a unei anchete psihosociale de către direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului.
(3) Refuzul scris sau verbal al minorului împiedică orice prelevare.

Art. 147.Prelevarea de organe, ţesuturi şi celule de la donatorul decedat se face în următoarele condiţii:
1. se defineşte ca donator decedat fără activitate cardiacă persoana la care s-a constatat oprirea
cardiorespiratorie iresuscitabilă şi ireversibilă, confirmată în spital de 2 medici primari.
2. se defineşte ca donator decedat cu activitate cardiacă persoana la care s-a constatat încetarea ireversibilă a
tuturor funcţiilor creierului, conform protocolului de declarare a morţii cerebrale
3. declararea morţii cerebrale se face de către medici care nu fac parte din echipele de coordonare, prelevare,
transplant de organe, ţesuturi şi celule de origine umană;
4. prelevarea de organe, ţesuturi şi/sau celule de la persoanele decedate se face numai cu consimţământul scris
al cel puţin unuia dintre membrii majori ai familiei sau al rudelor, în următoarea ordine: soţ supravieţuitor,
părinţi, descendenţi, frate/soră, altă rudă în linie colaterală până la gradul al IV-lea inclusiv,
5. prelevarea se poate face fără consimţământul membrilor familiei dacă, în timpul vieţii, persoana decedată şi-
a exprimat deja opţiunea în favoarea donării, printr-un act notarial de consimţământ pentru prelevare şi
înscrierea în Registrul naţional al donatorilor de organe, ţesuturi şi celule
6. prelevarea nu se poate face sub nicio formă dacă, în timpul vieţii, persoana decedată şi-a exprimat deja
opţiunea împotriva donării, prin act de refuz al donării. Actul de refuz al donării va fi prezentat de către
aparţinători coordonatorului de transplant.

Articolul 148(1) Prelevarea de organe, ţesuturi şi celule de la donatori vii şi decedaţi se efectuează numai
după un control clinic şi de laborator care să stabilească compatibilitatea donatorului cu primitorul şi să
excludă orice boală infecţioasă, o posibilă contaminare sau alte afecţiuni care reprezintă un risc pentru
primitor.

82.  Incapacități privind donațiile făcute partidelor politice.
Incapacităţile privind donaţiile efectuate în favoarea partidelor politice sunt găzduite în cuprinsul Legii nr.
334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale.

Cu privire la incapacităţile de a face donaţii partidelor politice, deci privind pe donatori, legea prevede că sunt
incapabile de a face donaţii:

– autorităţile şi instituţiile publice, regiile autonome, companiile naţionale, societăţile comerciale sau
bancare cu capital integral ori majoritar de stat, art. 10 alin. (2);

– sindicatele sau cultele religioase, indiferent de natura acestora, art. 10 alin. (3);

– alte state ori organizaţii din străinătate, precum şi persoanele fizice sau juridice străine.

Pe cale de excepţie legea îngăduie donaţiile făcute de organizaţiile politice internaţionale la care partidul politic
respectiv este afiliat sau de partidele ori formaţiunile politice aflate în relaţii de colaborare politică, dacă obiectul
donaţiilor constă în bunuri materiale necesare activităţii politice, dar care nu sunt materiale de propagandă
electorală.

Sancţiunea pentru încălcarea prevederilor legale privind donaţiile făcute către şi acceptate de partidele politice
este nulitatea absolută, întrucât dispoziţiile în materie sunt de ordine publică, iar veniturile astfel obţinute sunt
confiscate şi făcute venit la bugetul de stat.

83.  Donațiile exceptate de la regula formei autentice. Donațiile indirecte.
Cf. art. 1011 Regula este ca donatia se incheie sub inscris autentic, sub sanctiunea nulitatii absolute.Exceptie fac
donaţiile indirecte, cele deghizate şi darurile manuale.

a.Donațiile indirecte

Donaţiile indirecte sunt acte juridice diferite de contractul de donatie, încheiate cu intenţia de a gratifica, ca şi
donaţia propriu-zisă, dar care nu sunt supuse regulilor de formă cerute pentru validitatea donaţiei.

Donaţia indirectă fiind un contract, pentru a fi valabil încheiat este necesar acordul donatarului.
Donaţiile indirecte se realizează în cele mai multe cazuri prin intermediul renunţării la un drept, remiterii de
datorie şi stipulaţiei în favoarea unei terţe persoane.

a) Renunţarea la un drept constituie o liberalitate dacă nu este cu titlu oneros şi dacă se realizează prin intentia
animus donandi (adica de a gratifica). Operaţia juridică principală este renunţarea (la o moştenire, de pildă),
donaţia fiind un accesoriu al acesteia.

Donaţia indirectă realizată prin renunţarea la un drept poate fi universală (când se renunţă la o succesiune), cu
titlu universal (când se renunţă la o cotă-parte din moştenire) şi cu titlu particular.

b) Remiterea de datorie numită şi iertarea de datorie, este un contract sau un act juridic cu titlu gratuit, prin care
creditorul renunţă la valorificarea creanţei pe care o are faţă de debitor, cu intenţia de a-l gratifica, efectul
principal al iertării fiind stingerea raportului de obligaţie.

Remiterea de datorie este de două feluri: totală sau parţială, în raport cu valoarea obligaţiei la care se renunţă.

Iertarea de datorie nu este în această situaţie un act unilateral al creditorului, ci dimpotrivă, pentru a reprezenta o
donaţie indirectă, presupune acordul debitorului.

Remiterea de datorie poate fi probată prin orice mijloc de probă, în condiţiile legii.

c) Stipulaţia în favoarea unei terţe persoane sau stipulaţia pentru altul este un contract prin care o parte, numită
stipulant, dispune ca cealaltă parte, numită promitent, să dea, să facă sau să nu facă ceva în folosul unei terţe
persoane, numită beneficiar, promitentul obligându-se faţă de stipulant să ducă la îndeplinire obligaţia în favoarea
beneficiarului.

Pentru a avea de-a face cu o donaţie indirectă, trebuie ca stipulaţia în favoarea terţului beneficiar să fie făcută cu
intenţia de a gratifica (donandi causa).

Donaţia indirectă realizată prin intermediul stipulaţiei în favoarea unei terţe persoane, prezintă o serie de
particularităţi, cum ar fi:

– să conţină o stipulaţie certă şi neîndoielnică din care să rezulte că terţul beneficiar devine titularul
dreptului subiectiv de sine stătător de a pretinde promitentului să execute prestaţia la care s-a obligat;

– să rezulte că terţul beneficiar este o persoană determinată sau cel puţin determinabilă.– donatarul
(terţul beneficiar) dobândeşte direct şi nemijlocit dreptul de sine stătător, indiferent de acceptarea acestuia din
partea sa ori de notificarea acceptării comunicată donatorului stipulant;

– terţul beneficiar nu este obligat să primească dreptul născut direct în patrimoniul său odată cu încheierea
contractului dintre stipulant şi promitent. El îl poate accepta ori poate să renunţe la acest drept. Acceptarea nu
are însă caracter constitutiv, ci are ca efect consolidarea dreptului, cu efect retroactiv, de la data încheierii
stipulaţiei;

– stipulaţia poate fi revocată cât timp acceptarea beneficiarului nu a ajuns la stipulant sau la promitent. Stipulaţia
pentru altul se poate realiza prin: donaţia cu sarcină, contractul de asigurare sau contractul de rentă viageră.

84.  Clauze incompatibilie cu principiul irevocabilității donației: condiția potestativă, plata datoriilor viitoare
nedeterminate ale donatorului, dreptul de denunțare unilaterală. Art. 1015
Condiția potestativă constă într-un eveniment viitor, a cărui realizare depinde de voinţa uneia sau a celeilalte părţi
semnatare a contractului.
Condiţiile potestative sunt de două feluri:

a)condiţii potestative simple care constau într-un eveniment viitor a cărui realizare depinde atât de voinţa uneia
dintre părţi, cât şi de un fapt obiectiv, un element exterior acestei voinţe (de exemplu, „îţi donez autoturismul
meu dacă voi pleca din ţară”);

b)condiţii pur potestative, a căror îndeplinire depinde exclusiv de voinţa uneia dintre părţi.

Spre deosebire de celelalte contracte, în care este interzisă numai condiţia pur potestativă, în cazul donaţiilor se
interzice şi condiţia potestativă simplă, deoarece nu este permis ca eficacitatea transmisiunii gratuite să depindă
de un eveniment a cărui îndeplinire să stea sub semnul voinţei donatorului.

Plata datoriilor viitoare nedeterminate ale donatorului

De asemenea, legea declară ca fiind nule donaţiile care conţin clauza prin care se impune donatarului să plătească
datoriile pe care le-ar contracta donatorul în viitor, dacă valoarea maximă a acestora nu este determinată în
contractul de donaţie.

Trebuie să subliniem că nimic nu opreşte părţile ca prin contractul de donaţie să instituie în sarcina donatarului
obligaţia de plată a datoriilor prezente ale donatorului, o astfel de donaţie fiind valabil încheiată, chiar dacă
acestea nu sunt precizate sub aspectul cuantumului lor.

În acest caz donaţia îmbracă natură oneroasă (donaţie cu sarcini) şi donatarul nu se poate eschiva de la
îndeplinirea sarcinii. Datoriile prezente ale donatorului trebuie să rezulte dintr-un titlu cu dată certă, iar această
dată să fie anterioară încheierii contractului de donaţie.

În literatura de specialitate s-a exprimat opinia, la care aderăm fără rezerve, potrivit căreia datoriile prezente nu
pot face obiectul donaţiei dacă nu au fost consemnate în actul de donaţie. În caz contrar, donatarul ar putea fi pus
în situaţia împovărătoare de a achita, fără să fi ştiut la data acceptării donaţiei, datorii ale donatorului mai mari
decât valoarea bunurilor ce i-au fost donate.

Pe de altă parte, donatarul poate fi obligat prin contractul de donaţie cu sarcină să plătească şi datoriile viitoare
ale donatorului, sub condiţia ca în cuprinsul contractului de donaţie să fie precizat cuantumul acestora, tocmai
pentru ca donatorul să nu contracteze ulterior datorii care să anuleze emolumentul gratuit al donaţiei.

Datoriile viitoare ale donatorului fiind determinate în contract, donatorul nu le mai poate mări şi obligaţia
donatarului nu mai contravine principiului irevocabilităţii.

Dreptul denunţării unilaterale a contractului

Această clauză relativă la donaţii dublează de fapt principiul forţei obligatorii a contractelor consacrat prin
dispoziţiile art. 1270 C.civ.

Potrivit textului de lege evocat, contractul valabil încheiat are putere de lege între părţile contractante şi nu poate
fi modificat ori nu poate înceta decât prin acordul părţilor ori din cauze autorizate de lege.

Se consacră prin lege principiul simetriei contractelor, potrivit căruia orice convenţie, întrucât este rezultatul
acordului de voinţe al părţilor (mutuus consensus) nu poate fi revocată ori modificată decât în acelaşi mod, adică
prin acordul părţilor (mutuus dissensus).
Sigur că în situaţii excepţionale, expres prevăzute de lege, anumite contracte pot fi modificate ori pot înceta pe
cale unilaterală.

Donaţia nu îngăduie însă denunţarea unilaterală, o astfel de clauză înscrisă într-un contract de donaţie atrăgând
după sine nulitatea absolută a acestuia.

Dreptul donatorului de a dispune de bunul donat

În contractul de donaţie este interzis ca donatorul să-şi rezerve dreptul de a dispune în viitor de bunul pe care l-a
donat, chiar dacă acest drept nu se exercită până la data morţii sale. De altfel, un astfel de drept este o interdicţie
generală în materie de contracte, prevăzută în cuprinsul art. 1403 C. civ., deoarece implică posibilitatea unei
schimbări ulterioare de voinţă din partea celui care se obligă, fiind de fapt o condiţie pur potestativă.

Donaţia care conţine clauza prin care donatorul îşi rezervă dreptul de a dispune de bunul donat este nulă absolut.

Nulitatea absolută a unui astfel de contract de donaţie poate fi totală sau parţială.

Donaţia este nulă în totalitate dacă donatorul îşi rezervă dreptul de a dispune de întreaga donaţie. În ipoteza în
care dreptul donatorului vizează o parte din bunurile donate, avem de-a face cu nulitatea parţială a contractului, şi
anume a clauzei ce prevede rezervarea dreptului de a dispune de bunurile respective.

Bunurile pentru care donatorul şi-a rezervat dreptul de a dispune nu aparţin donatarului. Dacă ulterior încheierii
unei astfel de donaţii, donatorul se răzgândeşte şi doreşte să-l gratifice pe donatar şi cu bunurile asupra cărora şi-a
rezervat dreptul de a dispune, atunci este nevoie de încheierea unei alte donaţii.

85.  Clauze care nu  afectează  valabilitatea  donației: substitutia  fideicomisara;  substitutia  vulgara;

fideicomisul simplu.

Sediul materiei Art. 993-1000

1.Substitutia fideicomisara este dispozitia prin care dispunatorul insarcineaza o persoana

denumita instituit (donatar sau legatar) sa administreze bunul sau bunurile care constituie
obiectul liberalitatii si sa le transmita la decesul sau (al instituitului) substituitului desemnat de
dispunator.

Observatii

-substitutia fideicomisara valida presupune 2 liberalitati succesive care au acelasi obiect.

- !!!Substituitul dobândeşte bunul direct de la donator/testator şi nu de la instituit.
-Substituitul trebuie să fie desemnat de dispunător
- O condiţie esenţială - este ca substituitul să fie în viaţă la decesul instituitului, pentru ca transmisiunea bunului să
poată avea loc.
-substituitul poate accepta oferta de donatie si dupa decesul dispunătorului.
-daca substituitul moare inaintea instituitului sau renunta la beneficiul liberalitatii, bunul revine instituitului (in
afara de cazul in care s-a prevazut ca bunul va fi cules de mostenitorii substituitului ori a fost desemnat un al
doilea substituit.)

2.Substituţia vulgară constă în faptul că donatorul îl obligă pe instituit să administreze bunurile primite şi să le
transmită la moartea sa substituitului, iar dacă acesta din urmă nu vrea sau nu poate să beneficieze de liberalitate,
donatorul indică o altă persoană, un al doilea gratificat care să beneficieze de donaţie. Acest al doilea substituit
poate fi moştenitorul substituitului sau o terţă persoană.

Particularitatea substituţiei vulgare este aceea că cele două liberalităţi nu sunt succesive, ca la substituţia
fideicomisară, ci alternative.

Prima liberalitate este pură şi simplă, iar cea de-a doua este efectuată sub condiţia suspensivă a ineficacităţii
primei.

3.Fideicomisul simplu reprezintă o singură liberalitate. Prin fideicomisul simplu dispunătorul constituie o
liberalitate ce urmează să fie culeasă de o persoană care nu poate primi la momentul actului de dispoziţie, şi, din
acest motiv, liberalitatea va fi făcută în favoarea unei persoane de încredere capabile, care, în calitate de
mandatar, se obligă să o remită adevăratului gratificat.
De asemenea, dacă în cazul substituţiei fideicomisare instituitul are sarcina de a administra bunul, în situaţia
fideicomisului simplu, mandatarul are şi sarcina de a remite bunul care face obiectul liberalităţii.

Exemplul clasic de fideicomis simplu pe care-l oferă doctrina este donaţia făcută unei şcoli care urmează să ia
fiinţă, persoana însărcinată cu înfiinţarea şcolii având dreptul de a administra şi a remite liberalitatea persoanei
juridice reprezentată de şcoala ce urmează să se înfiinţeze.

86.  Revocabilitatea și nulitatea donațiilor între soți.art. 1031 si 1032

Revocabilitatea donatiei intre soti.Orice donatie încheiata între soţi este revocabila numai în timpul căsătoriei.
Nulitatea donatiei intre soti.Nulitatea casatoriei atrage nulitatea relativa a donatiei facute sotului de rea-credinta.

87.  Obligațiile donatarului

1.Obligaţia de recunoştinţă:
–să nu atenteze la viaţa donatorului sau a unei persoane apropiate acestuia;
–să înştiinţeze donatorul în legătură cu intenţiile unor persoane de a atenta la viaţa donatorului ori a unei
persoane apropiate acestuia;
–să nu comită fapte penale, cruzimi sau injurii grave faţă de donator;
–să nu refuze, în mod nejustificat, să asigure alimente donatorului ajuns în nevoie, în limita valorii actuale a
bunului donat.
2.obligaţia de a executa sarcina.
Obligaţia de a executa sarcina asumată în contract incumbă donatarului ca oricărui alt debitor, parte într-un
contract sinalagmatic, cum este donaţia cu sarcină (sub modo).

lucro captando”).

88.  Obligațiile donatorului.

Obligaţiile donatorului sunt:

– obligaţia de a transmite dreptul donat;

– obligaţia de a preda bunul donat;

– obligaţia de garanţie contra evicţiunii;

– obligaţia de garanţie contra viciilor ascunse.

89.  Revocarea donației pentru ingratitudine. Art 1023-1026

Cazuri.Donatia se revoca pentru ingratitudine in urmatoarele cazuri:

–daca donatarul a atentat la viata donatorului, a unei persoane apropiate lui sau, stiind ca altii intentioneaza sa
atenteze , nu l-a instiintat
–daca donatarul se face vinovat de fapte penale, cruzimi sau injurii grave faţă de donator;
–daca donatarul refuza in mod nejustificat să asigure alimente donatorului ajuns în nevoie, în limita valorii actuale
a bunului donat.

Dreptul la actiunea prin care se solicita revocarea pentru ingratitudine se prescrie in termen de un an din ziua in
care donatorul a stiut ca donatarul a savarsit fapta de ingratitudine.

90.  Revocarea donației pentru neîndeplinirea sarcinii: Acțiunea în revocare.Efecte. Art. 1027-1029

Actiunea in revocare
-Dacă donatarul nu îndeplineşte sarcina la care s-a obligat, donatorul sau succesorii săi în drepturi pot cere
fie executarea sarcinii, fie revocarea donaţiei.
-In cazul în care sarcina a fost stipulată în favoarea unui terţ, acesta poate cere numai executarea sarcinii.
-Dreptul la actiunea prin care se solicita executarea sarcinii sau revocarea donatiei se prescrie in termen de 3 ani
de la data la care sarcina trebuia executata.
-Donatarul este ţinut să îndeplinească sarcina numai în limita valorii bunului donat, actualizată la data la care
sarcina trebuia îndeplinită.

Efecte.Când donaţia este revocată pentru neîndeplinirea sarcinilor, bunul reintră în patrimoniul donatorului liber
de orice drepturi constituite între timp asupra lui, sub rezerva dispoziţiilor art. 1.648 din Codul civil .