DREPTUL AFACERILOR

Lector univ.dr. Monica IONAS-SALAGEAN

1
 Capitolul I
Scurte consideratii introductive. Defintitia. Obiectul. Scurt istoric

1.1. Spre a ne plasa pe terenul unei discipline de specialitate adresata unor

persoane cu aspiratii in a deveni profesionisti – titulari ai unor intreprinderi care
exploateaza activitati orientate spre obtinerea de profit, deci ai unui domeniu de
actualitate si deopotriva de viitor, consideram necesara o „asezare” a materiei in
curricula disciplinelor dreptului, in general, si, totodata o definitie a ei, spre a ne
permite sa o intelegem dincolo de semnificatia profana, usor accesibila a
sintagmei.

Notiunea de „drept”, in general, poate primi o multitudine de sensuri, de

acceptiuni. Rezumandu-ne la cele cu semnificatie juridica, putem distinge intre :
a) drept, ca ansamblu de reglementari, de reguli, norme juridice aplicabile
populatiei unui anumit stat. Din acest punct de vedere, se poate diferentia
dreptul roman de dreptul altor state, francez, german, etc. Acest ansamblu
de reglementari constituie, dintr-o alta perspectiva, dreptul obiectiv,
pozitiv, deci dreptul vazut ca totalitate de norme juridice aplicabile in
limitele teritoriale ale unui stat;
b) intr-o a doua acceptiune, dreptul poate fi inteles ca facultate, (in sensul de
posibilitate) pe care dreptul obiectiv, (adica ansamblul de norme juridice
aplicabile pe teritoriul unui stat), o recunoaste unei persoane de a adopta
o anumita conduita, sau, altfel spus, posibilitatea de a lua o anume
atitudine, de a savarsi un anume act, de a pretinde altei persoane
recunoasterea unui drept, realizarea unei anume obligatii bazate pe o
lege, pe o anume reglementare. De exemplu, dreptul fiecarui cetatean la
munca, a fiecarui individ la un nume, dreptul de proprietate, etc, sunt,

2
 fiecare dintre ele, drepturi subiective, raportate la individ ca subiect de
drept.
c) In sfarsit, spunand „drept” se poate avea in vedere stiinta dreptului ca
ramura de invatamant sau de cercetare stiintifica avand ca obiect tocmai
studiul ansamblului de reglementari, deci a dreptului obiectiv precum si a
drepturilor subiective, deopotriva. Din acest punct de vedere se poate face
distinctia dintre stiinta dreptului, in general si alte ramuri ale cunoasterii
umane, sau, intr-o varianta mai restransa, intre diversele ramuri ale
dreptului, (civil, penal, constitutional, administrativ,etc.)

1..2. Privit ca ansamblu de norme juridice care reglementeaza raporturile sociale,

dreptul este divizat, in mod traditional, in doua mari ramuri: dreptul public si
dreptul privat. Nu este singura clasificare, este insa cea considerata
fundamentala, de baza. Distinctia dintre cele doua ramuri este data de natura
raporturilor sociale dintre subiectele participante la aceste raporturi. Astfel;

a) dreptului public1 ii sunt specifice raporturi de subordonare intre

participanti, raporturi dintre guvernanti si guvernati, sau, altfel spus,
dintre stat si particulari, in cadrul carora statul este cel care impune
regulile, guverneaza, iar particularul este cel obligat sa le respecte; ii
sunt proprii, altfel spus, norme care ocrotesc interese generale; apartin
acestei mari diviziuni a dreptului ramuri ca: dreptul constitutional,
dreptul financiar, international public, penal, administrativ, procesual
penal, etc.

b) dreptul privat2 se caracterizeaza prin pozitia de egalitate dintre

participanti; studiaza raporturi sociale create intre particulari, vizand,
deci, ordinea juridica privata. Reprezentativ pentru aceasta categorie
este dreptul civil, care cuprinde ponderea covarsitoare a

1
Mircea Muresan, Drept civil, Parte generala, Ed. Cordial SRL, Cluj-Napoca, 1992, pag.7; Ioan
Schiau, Curs de drept comercial, Ed. Rosetti, 2004, pag.5;
2
idem

3
 reglementarilor dreptului privat. Sustinerea este suplimentar si
substantial argumentata prin adoptarea actualului Cod Civil, intrat in
vigoare la 1 octombrie 2011, care devine legea fundamentala, dreptul
comun in materia raporturilor de drept privat, aplicabil deopotriva
particularilor ca indivizi si profesionistilor care exploateaza intreprideri
in diverse domenii de interes si, deci, apartinand si altor ramuri ale
dreptului privat. Noua reglementare revolutioneaza prin viziunea
monista in materia raporturilor de drept privat, constand in pretentia de
a oferi o baza reglementara unica si uniforma tuturor categoriilor de
raporturi dintre particulari, civili si profesionisit deopotriva. Evident,
desi este legea fundamentala pentru aceasta ramura a dreptului nu
este insa unica. Este completata de reglementari speciale, aplicabile
unor domenii sau/si unor profesionisti si care definesc, la randul lor
subramuri ale dreptului privat, cum sunt; dreptul afacerilor, dreptul
muncii, dreptul familiei, etc,

Asadar, ramura a dreptului privat, dreptul afacerilor are propria identitate, propria
autonomie. In raport cu el, dreptul civil ramane dreptul comun, ale carui reguli
completeaza reglementarile speciale ale dreptului afacerilor. In comparatie cu el,
insa, dreptului afacerilor ii este proprie o dinamica aparte, superioara oricarei
alte subramuri a dreptului privat si justificata de natura, complexitatea si
specificitatea activitatii profesionistilor si a domeniului pe care acestia il
exploateaza, cel economic, orientat spre profit.

1.3. Definitia dreptului afacerilor;

Spre a defini disciplina devine prioritar necesara definirea notiunii de afacere; in
sensul ei cel mai cuprinzator, subsumeza orice activitate economica, deci,
subordonata unui scop profitabil, si, ca urmare, supusa riscului, asumat de
fiecare dintre participanti, ca sansa de castig sau posibilitate de pierdere. 3

3
A se vedea, Gheorghe Piperea, Introducere in dreptul contractelor profesionale, Ed. C.H.Beck,
Bucuresti, 2011, pag.8 si urm.

4
Evolutia si complexitatea dobandita de activitatea economica intr-o epoca acut
marcata de tendinta de globalizare atribuie firesc notiunii de afacere valente noi,
suplimentare fata de varianta traditionala a ceea ce, sub imperiul vechiului Cod
Comercial, (in vigoare intre 1887 – 2011). identificam cu sintagma „activitate
comerciala”.

Problematica specifica domeniului afacerilor este una complexa si diversa, cu

incidente in domeniile fiscalitatii, muncii, concurentei, protectiei consumatorilor,
transporturilor, bancar, drepturilor de proprietate industriala, etc. Este argumentul
pentru care, in planul stiintelor dreptului, dreptul afacerilor este calificat ca o
materie pluridisciplinara constituita din totalitatea normelor juridice care
reglementeaza statutul si regimul juridic aplicabil profesionistilor specializati in
exploatarea unor intreprinderi, in sensul de activitati organizate pentru
producerea, administrarea sau instrainarea de bunuri sau prestarea de servicii in
scopuri lucrative, profitabile.

1.4. Obiectul de studiu al dreptului afacerilor

Definitia disciplinei ofera reperele determinarii obiectului dreptului afacerilor :
normele juridice aplicabile profesionistilor (comerciantilor) care exploateaza
intreprinderi organizate pentru a desfasura activitati economice, (de productie,
comert, prestari servicii) intelese in sensul lor complex, modern, de afacere.
Durata cursului insa, dimensionata la un semestru, nu ne va permite o abordare
exhaustiva, ci, dimpotriva, ne impune o riguroasa selectie si sinteza a institutiilor
juridice analizate. Reper in acest demers devine utilitatea informatiei raportata la
profilul profesional al viitorilor absolventi.

1.5. Scurt istoric

Inainte de a deveni disciplina de studiu sau ramura de drept distincta, materia
studiata poate fi identificata ca segment al vietii individului, pragmatic si bine
orientat spre activitati aducatoare de beneficii, de profit. Analizate din perspectiva

5
istorica, pana sa devina profitabile, aceste activitati au raspuns nevoilor de
existenta ale individului. Astfel;

1.5.1 In antichitate; spre a-si acoperi necesarul existential, oamenii au inceput

sa schimbe intre ei produsele de care dispuneau, fie realizate prin munca lor, fie
obtinute din mediul inconjurator. Schimbul, asadar, in varianta sa primitiva numita
troc, a fost rezultatul constientizarii ideii de proprietate, a dreptului de a dispune
liber asupra unor bunuri. Mai tarziu, pe masura cresterii nevoilor oamenilor si a
dezvoltarii, a intensificarii relatiilor dintre ei, au aparut targurile, ca locuri de
intalnire organizate periodic in vederea realizarii schimbului de produse. Este
perioada din istoria omenirii in care nu se poate vorbi inca de nevoia unor
reglementari in materie comerciala, in primul rand datorita preponderentei
componentei agricole si pastorale a vietii. Nevoia unor reglementari in materie a
aparut treptat, pe masura dezvoltarii comertului. Contributii semnificative in
acest sens, (al dezvoltarii comertului), si-au adus fenicienii, egiptenii, grecii,
ultimii fiind si cei care au instituit primele reguli aplicabile activitatii comerciale, in
principal celei maritime. In perioada de glorie a imperiului roman, careia ii apartin
importante reglementari de natura civila, comertul nu s-a bucurat de succes,
principalele surse de agoniseala fiind agricultura si razboaiele purtate pentru
expansiune teritoriala. Mai mult, romanii considerau activitatea in domeniul
comertului ca fiind degradanta, adecvata doar pentru sclavi si popoarele supuse
lor. Ca urmare, considerau ca reglementarile lor in materie civila erau suficiente
si pentru domeniul comercial.

1.5.2. In evul mediu; Prabusirea imperiului roman a avut ca efect atat

faramitarea puterii politice cat si dezmembrarea sistemului de drept unitar. Au
aparut statele cetati italiene, (Milano, Bolognia, Genova, Florenta, Pisa), si odata
cu ele, interesul comerciantilor de a se organiza in corporatiuni, spre a-si
reprezenta interesele proprii. Corporatia, cuprinzand comerciantii si mestesugarii
apartinand unei anumite ramuri, a inceput sa-si configureze reguli proprii care au
devenit, practic, primele norme aplicabile in materie comerciala. Cu timpul, ele au

6
fost coagulate in asa numite „statute”, fiecare dintre ele reprezentand ansamblul
reglementarilor proprii unei corporatii.

1.5.3. Epoca moderna. Dezvoltarea comertului a impus inlocuirea acestor

norme cutumiare cu altele care au inceput sa alcatuiasca dreptul scris. Prima
care a marcat aceasta trecere a fost Franta, care, dupa reguli comerciale scrise
de mai mica anvergura, a adoptat, marcand un moment istoric de referinta,
primul Cod Comercial, in plina perioada de glorie a lui Napoleon, la 1807.
Momentul are, totodata, meritul de a separa reglementarile in materie civila de
cele comerciale. Dupa revolutia franceza, influenta ei in Europa a avut ca efect si
raspandirea codului comercial francez in diverse state europene, care l-au
adoptat ca lege proprie in materie comerciala. Dintre acestea, la 1882, Codul
comercial francez a fost preluat in Italia, oferind o conceptie moderna asupra
comertului. El a stat la baza adoptarii in 1887 a Codului comercial roman, in
vigoare pana la 1 octombrie 2011. In Germania, Codul comercial a fost adoptat
in anul 1897, impreuna cu Codul civil. Ambele au intrat in vigoare in anul 1900.

1.5.4. In Romania, la inceputurile sale si pentru o lunga perioada de timp,

comertul a fost guvernat de reguli cutumiare. Primele reguli scrise nu se refereau
la comert in mod special, fiind, ca urmare, aplicabile deopotriva comerciantilor si
necomerciantilor. Este cazul Codului lui Andronache Donici din 1814, a Codului
Caragea din 1817, in Muntenia, a Codului Calimah din 1828, in Moldova. Toate
preced Codul Comercial adoptat in 1887, prima lucrare de anvergura in materie
comerciala, si prima care este in totalitate consacrata reglementarii domeniului
comercial la a carui dezvoltare a contribuit. 4 Intrucat nu era in concordanta cu
principiile economiei socialiste, planificate, el nu a mai fost aplicat in raporturile
economice interne, fiind considerat desuet, in intreaga perioada de economie
etatizata. Cu toate acestea, nu a fost formal abrogat, avandu-si aria de
aplicabilitate restransa la sfera raporturilor juridice de comert exterior. De abia

4
Codul era structurat in patru parti, intitulate carti : Cartea I, Despre comert in general, Cartea a II
a, Despre comertul maritim, Cartea a III a, Despre faliment, (in prezent abrogata), Cartea a IVa, Despre
exercitiul actiunilor comerciale si despre durata lor

7
dupa 1989, odata cu trecerea la economia de piata, Codul a revenit in actualitate
oferind prima reglementare cu caracter general a activitatii comerciale proprii
economiei de piata. Sigur, o parte a dispozitiilor sale nu mai corespundea
momentului istoric, evolutia vietii comerciale moderne justificand abordari
legislative noi, care vor contura in timp cadrul juridic necesar domeniului
economic si, corelativ, materia de studiu a disciplinei dreptul afacerilor. 5 A impus
principiile de baza in domeniul afacerilor insa pana in 2011, cand a fost abrogat
prin Noul Cod Civil, intrat in vigoare la 1 octombrie 2011.

CAPITOLUL II
Categoriile de profesionisti in domeniul afacerilor

2.1.Denumirea traditionala de comerciant, consacrata de Codul comercial de la

1887, (in prezent, abrogat, asa cum deja am precizat mai sus), era atribuita, sub
incidenta acestuia ;
a) persoanelor fizice care se calificau ca atare prin activitatea desfasurata,
(acte de comert, operatiuni comerciale realizate pe proprie raspundere si
cu continuitatea unei indeletniciri obisnuite) si care se inregistreaza in
registrul comertului;
b) persoanelor juridice care, prin inmatriculare in registrul comertului
dobandeau calitatea de comerciant : societati (comerciale), regii
autonome, organizatii cooperatiste, grupuri de interes economic,
Trasatura comuna a tuturor acestor comercianti, persoane fizice si juridice
deopotriva, a fost reprezentata de natura comerciala, economica, deci
speculativa, orientata spre profit, a activitatii lor. Sub vechea reglementare,
acesta era criteriul obiectiv care impunea distinctia dintre domeniul comercial si
necomercial, dintre comercianti si necomercianti, si, ca efect, delimita normele

5
Reglementarile in materie comerciala adoptate dupa 1990 permit sistematizarea pe materii, cum
sunt: legislatia societatilor comerciale (ex. Legea nr.31/1990, privind societatile comerciale), legislatia
privind registrul comertului, (ex. Legea nr.26/1990); legislatia privind insolventa (ex.Legea nr.85/2006),
legislatia pietei de capital, (ex. Legea nr.297/2004), legislatia bancara, a asigurarilor (ex. Legea
nr.136/1995), etc. Ele constitutie ceea ce doctrina juridica defineste drept ”izvoare” ale dreptului afacerilor.

8
juridice ce le erau aplicabile de cele incidente altor domenii sau categorii
profesionale.

2.2. Prin noul Cod Civil, renuntandu-se la dualitatea comercial - civil, sub
pretextul unificarii regulilor de baza aplicabile in materia dreptului privat, in
general, deci implicit a celui economic, al afacerilor, termenul traditional de
comerciant este integrat categoriei mult mai cuprinzatoare a profesionistilor.
Potrivit art.3, al.2 din Cod, sunt profesionisti toti cei care „exploateaza o
intreprindere”, adica, exercita sistematic o activitate organizata „ce consta in
producerea, administrarea ori instrainarea de bunuri, ori in prestarea de servicii
indiferent daca are sau nu un scop lucrativ”, (art,.3, al.3 din Cod).

Definitia subsumeaza profesionistii, in general si, deci, inclusiv cei care

performeaza in domeniul afacerilor, traditional numiti comercianti. In aceste
conditii, devine necesara stabilirea elementelor de distinctie, de delimitare dintre
diversele categorii de profesionisti, si, evident, a celor care activeaza in domeniul
afacerilor. Codul nu ofera in terminis asemenea repere. Ele sunt mai degraba
deduse decat formulate explicit. In determinarea reglementarilor de drept privat
aplicabile unui domeniu sau altul accentul se pune pe subiect, respectiv pe
calitatea de profesionist a titularului acestei activitati. Ce anume face insa
diferenta intre diversele categorii de profesionisti ? Altfel spus, ce deosebeste
profesionistii in domeniul afacerilor de alte categorii de profesionisti ? Unicul
criteriu va trebui sa ramana tot activitatea desfasurata, respectiv, in cazul
profesionistilor comercianti‚ ”scopul lucrativ” al acestei activitati, in sensul de
activitati economice, (de productie, comert sau prestari de servicii efectuate in
scop profitabil).

2.3. Delimitarea profesionistilor in domeniul afacerilor de alte categorii

profesionale prezinta o importanta practica incontestabila. Statutul lor distinct
este definit de :

9
 a) un ansamblu de obligatii profesionale specifice, cum ar fi: a.1) obligatia
inregistrarii in registrul comertului atat la momentul inceperii activitatii economice
cat si ulterior, a actelor si faptelor realizate de ei si pentru care legea impune o
6
atare inregistrare, si, evident, obligatia inregistrarii incetarii activitatii; a.2.)
obligatia de a tine anumite registre comerciale in care vor reflecta activitatea
desfasurata, sau, aceea a.3) de a respecta regulile unei concurente oneste,
loiale;

b.) supunerea activitatii lor economice unor dispozitii legale proprii, specifice,
distincte, unele fata de cele aplicabile neprofesionistilor, altele, fata de cele
aplicabile altor categorii de profesionisti

c.) procedura insolventei le este uzual si covarsitor aplicabila profesionistilor din

domeniul afacerilor;

2.4. Categorii de profesionisti in domeniul afacerilor (comercianti)

In mod traditional, profesionisitii in domeniul afacerilor sunt clasificati in doua
categorii :
a) persoane fizice;
b) persoane juridice.
Legislatia actuala, conturata incepand din 1989, mentine distinctia, dar o
armonizeaza si o racordeaza la evolutia societatii si, in acest context, a
activitatilor economice. Astfel, art.4, al.(1) al Legii nr.265/2022, privind registrul
comertului enumera urmatoarele categorii de profesionisti care, activand in
domeniul economic, au obligatia de a se inregistra in registrul comertului:
a) persoane fizice autorizate,
b) întreprinderi individuale
c) întreprinderi familiale,
d) societăţi
6
Registrul comertului este sintagma care defineste registrul de evidenta a tuturor categoriilor de
profesionsiti care desfasoara activitati economice, a actelor acestora pentru care legea impune realizarea
publicitatii, si este tinut de institutia publica denumita Oficiul National al Registrului Comertului, organizat
in temeiul Legii nr.26/1990 privind registrul comertului,

10
 e) societăţi europene
f) societăţi cooperative
g) societăţi cooperative europene
h) organizaţii cooperatiste de credit
i) grupuri de interes economic
j) grupuri europene de interes economic, cu sediul principal în România,

Enumerarea ofera un criteriu formal pentru distinctia profesionistilor in

domeniul economic.

Categoriile enumerate la d)-j) fac parte din categoria profesionistilor (comercianti)

persoane juridice. Ponderea, in aceasta categorie, o detin societatile
(comerciale).

Vom analiza in cele ce urmeaza principalele categorii de profesionisti care

activeaza in domeniul economic, pentru o corecta determinare a regimului juridic
propriu fiecareia, alocandu-le, insa, in acest demers, spatiul adecvat, direct
proportional cu reprezentativitatea si ponderea detinuta in realitatea economica.

2.5. Persoana fizica

Spre deosebire de societatea (comerciala), care „se naste” comerciant, in sensul
ca este infiintata cu scopul de a realiza operatiunile economice determinate prin
actele sale constitutive, o persoana fizica dobandeste aceasta calitate, daca
intruneste cumulativ urmatoarele conditii:
a) realizeaza activitati economice la modul profesional, sistematic, cu
caracter de continuitate, in nume si pe risc propriu.
b) solicita si obtine inregistrarea in registrul comertului si autorizarea
desfasurarii activitatii
In prezent, procedura de inregistrare si autorizare este reglementata de
Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr.44 din 2008. 7 Potrivit acestui act normativ,
7
Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr.44 privind desfasurarea activitatilor economice de catre
persoanele fizice autorizate, intreprinderile individuale si intreprinderile familiale a fost publicata in

11
obtinerea de catre persoanele fizice a autorizatiei necesare desfasurarii activitatii
lor economice se poate solicita astfel:
a) individual si independent, ca persoane fizice autorizate, (identificate cu
abrevierea PFA)
b) ca intreprinzatori titulari ai unei intreprinderi individuale
c) ca membri ai unei intreprinderi familiale
Anterior inceperii activitatii, persoana fizica va solicita :
a) inregistrarea in registrul comertului
b) acordarea autorizatiei de functionare.
Competenta solutionarii cererii sale revine, in toate cele trei cazuri enumerate
mai sus, Oficiului registrului comertului de pe langa tribunalul corespunzator
judetului in care persoana fizica ce urmeaza sa fie autorizata isi declara sediul
social.
Pot desfasura activitati economice, in una din cele trei forme enumerate,
persoanele fizice care:
a) au implinit varsta de 18 ani, respectiv de 16 ani, in cazul
membrilor intreprinderii familiale;
b) nu au savarsit fapte sanctionate de legile financiare, vamale si
cele care privesc disciplina financiar-fiscala, de natura celor care
se inscriu in cazierul fiscal;
c) au un sediu profesional declarat intr-un imobil asupra caruia au
un drept de folosinta dobandit in conditiile legii;
d) declara pe proprie raspundere ca indeplinesc conditiile de
functionare prevazute de legislatia specifica in domeniul sanitar,
sanitar-veterinar, protectiei mediului si al protectiei muncii.

Ca efect al solutionarii cererii de inregistrare si autorizare a functionarii se

elibereaza certificatul de inregistrare continand codul unic de inregistrare al
persoanei fizice. Este documentul care atesta inregistrarea acesteia in registrul
comertului, autorizarea functionarii precum si luarea in evidenta de catre

Monitorul Oficial, Partea I, nr.328 din 25.04.2008.

12
autoritatea fiscala competenta. Altfel spus, este documentul care confera
legalitate activitatii economice realizate de o persoana fizica.

2.5.1. Regimul juridic al persoanelor fizice autorizate, (PFA);

a) are dreptul de a cuprinde in obiectul de activitate autorizat, cel mult 5
clase de activitati, codificate potrivit codului CAEN
b) are dreptul de a colabora cu alte persoane fizice autorizate ca PFA, cu
intreprinzatori titulari ai unei intreprinderi individuale, cu reprezentantii unei
intreprinderi familiale, cu alte persoane fizice sau juridice, in scopul desfasurarii
activitatii pentru care a fost autorizat;
c) poate angaja cu contract de munca cel mult trei persoane pentru
desfasurarea activitatii pentru care a fost autorizata;
d) poate cumula calitatea de persoana fizica autorizata cu cea de salariat al
unei terte persoane indiferent ca functioneaza in acelasi domeniu sau intr-unul
distinct, in schimb nu poate cumula aceasta calitate cu cea de intreprinzator
persoana fizica titular al unei intreprinderi individuale;
e) este asigurata in sistemul public de pensii si are dreptul de a fi asigurata
in sistemul asigurarilor sociale de sanatate si al asigurarilor pentru somaj;
f) poate fi supusa procedurii simplificate a insolventei, in conditiile Legii
nr.85/2014;
g) raspunde pentru obligatiile sale cu patrimoniul de afectatiune, daca
aceasta a fost constituit, si, in completare, in masura in care acesta nu este
suficient, cu averea sa personala.

2.5.2. Regimul juridic al intreprinzatorului persoana fizica titular al unei

intreprinderi individuale
a) poate avea în obiectul de activitate cel mult 10 clase de activităţi
prevăzute de codul CAEN.
b) poate angaja cel mult 8 persoane terte cu contract individual de munca,

13
poate colabora cu alte PFA, cu alti intreprinzatori persoane fizice titulari ai unor
intreprinderi individuale sau reprezentanti ai unor intreprinderi familiale, cu alte
persoane juridice;
c) poate cumula calitatea de intreprinzator titular al unei intreprinderi
individuale cu cea de salariat al unei terte persoane, indiferent ca activitatea
acesteia este in acelasi domeniu sau intr-unul distinct;
d) este asigurat in sistemul public de pensii si are dreptul de a fi asigurat in
sistemul asigurarilor sociale de sanatate si al asigurarilor pentru somaj;
e) poate fi supus procedurii simplificate a insolventei, in conditiile Legii
nr.85/2014;
f) raspunde pentru obligatiile sale cu patrimoniul de afectatiune, daca acesta
a fost constituit, si, in completare, cu averea sa personala.
g) intreprinderea individuala nu are personalitate juridica

2.5.3. Regimul juridic al intreprinderii familiale

a) este constituita din 2 sau mai multi membri ai unei familii care pot fi
simultan PFA sau titulari ai unor intreprinderi individuale, sau pot cumula
calitatea de salariat al unei terte persoane cu activitate in acelasi domeniu sau
unul distinct de cel al intreprinderii familiale; membrii familiei incheie un acord de
constitutire, a carui forma scrisa este o conditie de validitate. In continutul lui vor
fi indicate numele membrilor, al reprezentantului intreprinderii, data, participarea
fiecarui membru la întreprindere, cotele procentuale in care se vor imparti
veniturile intre acestia, raporturile dintre ei, conditiile de retragere. Elementele
obligatorii ale acordului sunt comparabile cu cele ale actelor constitutive ale
societatii (comerciale), desigur intr-o forma simplificata, corespunzatoare
structurii mai putin complexe si lipsite de personalitate juridica a intreprinderii
familiale;
b) membrii intreprinderii familiale sunt asigurati in sistemul public de pensii si
si au dreptul de a fi asigurati in sistemul asigurarilor sociale de sanatate si al
asigurarilor pentru somaj;
c) nu poate angaja terte persoane cu contract de munca;

14
 d) poate colabora cu toate tipurile de comercianti ( PFA, intreprinzatori titulari
ai unei intreprinderi individuale, intreprinderi familiale, societati comerciale, etc.)
e) nu are personalitate juridica si nu are, ca urmare, un patrimoniu propriu;
prin acordul de constituire, membrii acesteia pot insa conveni asupra constituirii
unui patrimoniu de afectatiune reglementand si cotele fiecarui membru la
constituirea acestui patrimoniu;
f) membrii raspund solidar si indivizibil, cu patrimoniul de afectatiune, pentru
datoriile contractate de reprezentantul intreprinderii; in lipsa patrimoniului de
afectatiune sau, in completarea lui, raspund cu intreg patrimoniul, corespunzator
cotelor de participare convenite prin acordul de constituire.

2.6. Patrimoniul de afectatiune;

OGU nr.44/2008 consacra in premiera acest concept cu referire la
subiectele dreptului afacerilor. El reprezinta ansamblul bunurilor, drepturilor si
obligatiilor alocate de persoana fizica autorizata in oricare din cele trei forme
permise de lege, desfasurarii activitatii sale economice. Ca urmare, creditorii
personali ai persoanei fizice autorizate,(PFA), intreprinzatorului titular al unei
intreprinderi individuale sau ai membrilor intreprinderii familiale nu vor putea sa
urmareasca, in scopul recuperarii creantelor lor, bunurile din patrimoniul de
afectatiune, ci doar pe cele personale ale respectivelor persoane. La fel, creditorii
comerciali vor urmari cu prioritate bunurile din patrimoniul de afectatiune si doar
in mod complementar pe cele personale ale debitorului lor comerciant persoana
fizica. Se face astfel distinctia intre doua categorii de creditori ai comerciantului
8
persoana fizica, creditorii profesionali si respectiv creditorii personali.

Se impune precizarea ca, ulterior acestei prime consacrari legale in materia

dreptului afacerilor a conceptului de „patrimoniu de afectatiune”, prin dispozitiile
art. 31 din Codul civil, aplicarea lui este generalizata pentru toate categoriile de
profesionisti care isi desfasoara activitatea profesionala in structuri fara
personalitate juridica, fiind afectat exercitarii profesiei acestora.

8
a se vedea Gheorghe Piperea, Drept comercial, Vol.I, Ed. C.H.Beck, Buresti, 2008, pag.45

15
 Capitolul III
SUBIECTELE PERSOANE JURIDICE ALE DREPTULUI AFACERILOR

Societatile

3.1. Aspecte introductive.

Daca dimensiunile activitatii economice desfasurate de persoana fizica, in oricare
din cele trei forme de organizare reglementate de OGU nr.44/2008, sunt direct
raportate la persoana sa, dobandind, ca urmare, anvergura permisa de energiile
unui numar limitat de indivizi, corespund deci, unei afaceri de mica anvergura, in
schimb, societatea devine forma adecvata de derulare a operatiunilor
economice atunci cand amploarea acestora impune concentrare de resuse
umane si materiale, si, inerent, o organizare corespunzatoare. Aparitia ei a
reprezentat, ca urmare, consecinta fireasca a evolutiei economice si sociale a
societatii omenesti. Din punctul in care satisfacerea nevoilor a depasit
posibilitatile unui singur individ a devenit necesara asocierea de resurse umane
si materiale, scopul convergent urmarit fiind realizarea unor activitati profitabile.
De la formule de asociere restranse, reunind cateva persoane, care isi puneau
impreuna bunurile si priceperea pentru a da eficienta activitatii lor economice, s-a
ajuns in timp la asocieri de anvergura, de sute, chiar mii de persoane, care,
inerent, au impus solutii adecvate de organizare si coordonare a afacerii.
Desigur, complexitatea acestora este expresia directa a dimensiunilor afacerii si
a numarului persoanelor implicate in realizarea ei. Este indisolubila legatura
dintre evolutia activitatii economice si cea a structurilor juridice create pentru
realizarea ei.
Privita deci, din perspectiva istorica, devine usor de inteles de ce, in prezent,
societatea (comerciala) a devenit o institutie juridica configurata cu exactitate prin
dispozitii legale, capabila sa concentreze energii umane, materiale, financiare, cu
scopul de a satisface nevoile intrepinzatorilor, si, indirect ale societatii omenesti.
Ea insasi si-a structurat si perfectionat formele de organizare in directa corelatie

16
cu interesele activitatii economice aflate in expensiune. Este explicabil, deci, de
ce, in prezent, constituie ponderea subiectelor persoane juridice ce activeaza in
domeniul afacerilor.

3.2. Scurt istoric.

Inceputurile societatii (comerciale) dateaza inca din antichitate. La inceput
nu avea personalitate juridica, inspirata fiind de reglementarea societatii civile din
dreptul roman. Evoluand, isi defineste principalele atribute caracteristice in evul
mediu, cand apare societatea in comandita simpla. In perioada capitalismului
colonial, (secol XVII), isi are geneza societatea pe actiuni. Codul comercial
francez de la 1807 o denumeste «societate anonima» si reglementeaza cele
doua forme ale ei, societate pe actiuni si in comandita pe actiuni. La sfarsitul
secolului al XIX-lea, din imbinarea trasaturilor societatii in nume colectiv si ale
celei pe actiuni apare societatea cu raspundere limitata.

3.3. Definitia.
Societatea (comerciala) poate fi definita ca fiind entitatea cu personalitate
juridica, constituita potrivit legii, prin asocierea mai multor persoane in conditiile
reglementate prin actul constitutiv, pentru a realiza activitati economice, deci, cu
scopul de a obtine profit.9

3.4. Personalitatea juridica a societatii (comerciale).

Potrivit legii, societatea (comerciala) devine persoana juridica din momentul
inregistrarii ei in registrul comertului. Ea dobandeste asadar, o identitate proprie,
distincta de cea a asociatilor care o constituie, configurata de urmatoarele
elemente care o personalizeaza :
a) are o organizare de sine statatoare, convenita de asociati prin
actul constitutiv, cu respectarea conditiilor impuse de lege, in
functie de forma juridica;
9
„O grupare de persoane constituita pe baza unui contract de societate si beneficiind de
personalitate juridica, in care asociatii se inteleg sa puna in comun anumite bunuri, pentru exercitarea unor
fapte de comert, in scopul realizarii si impartirii profitului rezultat.” – Stanciu D. Carpenaru, Drept
comercial roman Ed. a VI-a revazuta si adaugita, Ed. Universul juridic, Bucuresti, 2007, pag.156;

17
 b) are un patrimoniu propriu, ca ansamblu de drepturi si obligatii cu
continut economic,10 distinct si independent de patrimoniul
oricarei alte persoane, inclusiv al asociatilor  si afectat realizarii
activitatii economice proprii; element specific al patrimoniului
societatii (comerciale) este capitalul social;
c) are propriile elemente de identificare, decurgand din calitatea sa
de subiect de drept distinct, (denumire, sediu );
d) are propria sa vointa, distincta de a asociatilor, (voina sociala),
manifestata prin organele sale;
e) are nationalitate proprie, distincta de cea a asociatilor, si care
este nationalitatea tarii pe teritoriul careia si-a stabilit sediul
social ;
f) are capacitate juridica, (responsabilitate juridica) proprie,
distincta de cea a asociatilor, ceea ce ii permite sa participe in
nume propriu la raporturile juridice, corespunzatoare realizarii
obiectivelor si scopurilor sale, (capacitate de folosinta
specializata);

Societatea (comerciala) este comerciant, profesionist, deci, din momentul

dobandirii personalitatii juridice. Spre deosebire de persoanele fizice care devin
profesionisti, (comercianti, inteprinzatori, operatori economici), ea «se naste»
comerciant si isi pastreaza aceasta calitate pe toata durata existentei sale,
indiferent daca desfasoara sau nu activitate.

3.5. Reglementare
Actul normativ care constituie dreptul comun in materia societatilor
(comerciale), oferind regulile de infiintare, organizare si functionare,
reorganizare, dizolvare si lichidare a lor este Legea nr.31/1990, denumita in

10
„Notiunea de patrimoniu social este o notiune compozita: ea se compune a) din activ, in care
figureaza bunurile si drepturile reale sau personale, cu valoare economica, apartinand societatii comerciale
si b) din pasiv, exprimand datoriile acesteia fata de terti si fata de asociati.” – Ioan Schiau, Titus Prescure,
Legea societatilor comerciale nr.31/1990, Analize si comentarii pe articole”, Ed. Hamangiu, 2007, pag.33

18
continuare, LS. Prin ultimele modificari ce i-au fost aduse, legea a fost
armonizata cu reglementarile europene in materie.

Pentru anumite domenii economice, de regula, cele cu un mai mare impact

asupra populatiei si, deci, in scopul protejarii intereselor ei, au fost adoptate acte
normative proprii domeniului respectiv, care, avand caracter special, devin
prioritar incidente pentru domeniul reglementat. In cazul lor, Legea nr.31/1990,
11
devine complementar aplicabila.

Sintagma « drept societar » isi absoarbe substanta cu prioritate din LS si,

complementar, cum deja am precizat, din reglementarile speciale aplicabile
anumitor categorii de societati (comerciale). Privite in ansamblu, toate acestea
configureaza statutul juridic al acestei categorii de profesionisti, distinct de cel
reglementat prin normele de drept comun reprezentate de Codul Civil. Ideea este
enuntata de textul art.192 din Cod, in conformitate cu care “persoanele juridice
legal infiintate se supun dispozitiilor aplicabile categoriei din care fac parte,
precum si celor cuprinse in prezentul cod, daca prin lege nu se prevede altfel. »

3.6. Formele de organizare a societatilor (comerciale)

LS reglementeaza cinci forme juridice in care se poate constitui societatea
(comerciala) si anume :
1.societatea in nume colectiv
2.societatea in comandita simpla,
3.societatea pe actiuni;
4.societatea in comandita pe actiuni
5.societatea cu raspundere limitata

11
Exemple de astfel de acte : Legea bancara nr. 58 din 5 martie 1998, Legea nr. 32/2000
privind societatile de asigurare si supravegherea asigurarilor, etc.

19
Enumerarea pastreaza ordinea aparitiei lor istorice. Sunt, in principiu, formele
juridice reglementate si in legislatia altor state, nefiind produse de laborator, ci,
rezultatul experientei si practictii indelung verificate in statele cu economie de
piata.

Cele cinci forme sunt limitativ prevazute de lege; viitorii asociati au libertatea de a
opta pentru oricare dintre ele, dar, din momentul alegerii, sunt obligati sa
respecte dispozitiile legale proprii formei juridice alese; nu vor putea imagina
forme juridice noi, sui generis, nici chiar preluand si combinand selectiv trasaturi
proprii celor cinci tipuri reglementate.

Pe de alta parte, dreptul de optiune este limitat in situatiile in care domeniul de

activitate al viitoarei societati impune organizarea intr-o anume forma juridica,
dispusa prin acte normative speciale. Este cazul societatilor bancare, sau celor
de investitii financiare pentru care legi speciale incidente impun constituirea lor in
forma juridica de societate pe actiuni.

Evident, optiunea asociatilor pentru una sau alta dintre formele de societate va
avea sansa de a fi corecta, corespunzatoare starii lor de fapt, numai in masura in
care acestia cunosc trasaturile ce definesc fiecare tip de societate in parte, astfel
incat alegerea sa fie facuta in deplina cunostinta de cauza.

3.7. Clasificarea societatilor (comerciale)

Cele cinci forme juridice de societati pot fi clasificate in functie de mai multe
criterii. Avem in vedere, in cele ce urmeaza, doar doua dintre ele, considerandu-
le esentiale in intelegerea regimului lor juridic, in configurarea exacta a
trasaturilor ce le particularizeaza. Astfel;

3.7.1. In functie de natura asocierii, de argumentul acestei asocieri sunt:

a) societati de persoane; cele in care asocierea este consecinta relatiei

20
dintre asociati, a increderii reciproce pe care si-o acorda; societatea este
constituita, asadar, in considerarea persoanei asociatilor, (« intuitu personae »).
Relevanta relatiei dintre asociati, imprima societatilor din acesta categorie o serie
de elemente specifice, cum ar fi cele legate de atribuirea denumirii, numarul
relativ restrans de asociati, raspunderea nelimitata si solidara a acestora,
conditiile rigide de transmitere a partilor de interes, deci, de dobandire sau de
incetare a calitatii de asociat, cauzele de dizolvare a societatii, etc. Fac parte din
acesta categorie societatea in nume colectiv, (cea mai reprezentativa), si
societatea in comandita simpla.

b) societati de capitaluri; in care relevanta relatiei dintre asociati se

estompeaza in favoarea importantei marimii aportului adus la capitalul social;
determinanta este investitia de capital a asociatilor. Ca urmare, sunt societati
care reunesc un numar mare de asociati, care, de cele mai multe ori, nici nu se
cunosc intre ei. Dobandirea calitatii de actionar nu mai este conditionata, in cazul
societatilor din aceasta categorie, de acordul celorlalti actionari, si nu mai
reprezinta, ca urmare, element de modificare a actelor lor constitutive. Prototipul
il reprezinta societatea pe actiuni. Face parte din aceeasi categorie si societatea
in comandita pe actiuni.

c) Societatea cu raspundere limitata nu este integrata complet in

niciuna din categoriile mentionate. Ea reprezinta o forma intermediara, un hibrid,
creat din imbinarea de trasaturi proprii atat societatilor de persoane cat si celor
de capitaluri. De exemplu, ca si in cazul celor de persoane, infiintarea ei este
bazata pe relatia dintre asociati, ceea ce justifica, dealtfel, limitarea numarului
maxim al acestora la 50. Raspunderea asociatilor este limitata, ca si in cazul
actionarilor societatilor de capitaluri si regulile de organizare si functionare sunt,
la randul lor, asemanatoare acestei din urma categorii. Prin vointa asociatilor,
exprimata in actul constitutiv, pot fi accentuate trasaturile proprii societatilor de
capitaluri sau, dimpotriva, celor de persoane. Dealtfel, tocmai pentru ca este

21
produsul influentelor preluate de la ambele categorii de societati, a aparut ultima
din punct de vedere istoric.

3.7.2. In functie de intinderea raspunderii asociatilor sunt:

a) societati in care asociatii raspund nelimitat si solidar; societatea in nume
colectiv si societatile in comandita (simpla si pe actiuni) in privinta asociatilor
comanditati.
Cele doua coordonate ale raspunderii se definesc astfel:
1. Nelimitata: asociatii raspund pentru obligatiile societatii nu doar
in limita aportului lor la patrimoniul societatii, ci, in subsidiar, si
cu propriul patrimoniu, in masura in care cel al societatii este
insuficient pentru a acoperi integral obligatiile sociale.
2. solidara; fiecare dintre asociati va raspunde pentru intreaga
obligatie a societatii, neacoperita din valorificarea patrimoniului
acesteia. Raspunderea fiecarui asociat fata de creditorii
societatii nu este, asadar, dimensionata la valoarea aportului
propriu la capitalul social. Acest aport primeste relevanta numai
in relatia cu ceilalti asociati, de la care asociatul poate pretinde,
pe cale de regres, recuperarea sumei corespunzatoare cotei lor
de participare la capital, dupa ce el a achitat creditorilor intreaga
datorie a societatii. Solidaritatea raspunderii este, dealtfel,
caracteristica obligatiilor profesionale in general, spre deosebire
de obligatiile dintre particulari unde divizibilitatea raspunderii
constituie regula, iar solidaritatea este exceptia.12
b) societati in care asociatii raspund limitat, societatea pe actiuni, societatea
cu raspundere limitata, societatile in comandita, (simpla si pe actiuni), in privinta
asociatilor comanditari.

12
obligatiile divizibile „se divid, conform legii, de plin drept, activ si pasiv, fiecare creditor putand
pretinde debitorului sau debitorilor sai numai cota-parte din creanta ce i se cuvine si fiecare debitor fiind
expus urmaririi creditorului sau creditorilor sai numai pentru cota-parte din datoria la care s-a obligat.”–
Mircea N. Costin, Calin M. Costin , Dictionar de drept civil de la A la Z, Editia a 2-a, Ed. Hamangiu, 2007,
pag. 327;

22
 Raspunderea limitata consta in obligatia fiecarui asociat de a
raspunde pentru obligatiile societatii numai in limita aportului sau la
capitalul social. Creditorii nu au dreptul de a-si extinde urmarirea, in
vederea recuperarii creantelor lor fata de societate, asupra
patrimoniului personal al asociatilor.

De precizat ca raspunderea in limita aportului la capitalul social nu se

identifica cu plata in favoarea creditorilor, de catre fiecare asociat, a unei sume
corespunzatoare aportului sau la capitalul social, ci cu riscul sau de a nu-si
recupera cel putin investitia adusa cu titlu de aport, scadenta la data lichidarii
societatii sau incetarii calitatii lui de asociat. Raspunderea limitata echivaleaza,
deci, cu raspunderea societatii pentru obligatiile sale sociale.

Din exemplele de mai sus devine evidenta particularitatea caracteristica

societatilor in comandita simpla si in comandita pe actiuni care, reunind asociati
cu raspundere limitata, (comanditarii) si asociati cu raspundere nelimitata si
solidara, (comanditatii), se regasesc in ambele categorii de societati.

3.8. Formele juridice de societate. Prezentare succinta.

Dupa ce la punctul 3.6 am enumerat cele cinci tipuri de societati
reglementate de lege, in cele ce urmeaza vom incerca sa le descriem sintetic,
configurandu-le trasaturile specifice.

3.8.1.Societatea in nume colectiv

Este cea mai veche dintre formele de societate, azi considerata usor
desueta. Reuneste, de regula, un numar mic de persoane, a caror asociere este
intemeiata pe relatiile dintre ele, pe increderea reciproca pe care si-o acorda.
Asa cum am mai afirmat, este prototipul societatilor de persoane. Este adecvata
pentru afaceri de mici dimensiuni, de familie.

Caracteristici:

23
 a) raspunderea asociatilor este nelimitata si solidara; ca urmare,
creditorii societatii pot pretinde plata sumelor ce le sunt cuvenite si de la asociati,
fiecare dintre ei fiind obligat sa plateasca intreaga suma datorata de societate.
Raspunderea acestora este insa subsidiara celei a societatii, asa incat, poate fi
antrenata numai dupa ce, cu prioritate, plata a fost pretinsa acesteia, dar fara
rezultat. Neincasarea sumei, in termen de 15 zile de la formularea solicitatii, il
indreptateste pe creditor sa se indrepte impotriva oricaruia dintre asociati,
obligandu-l la plata intregii datorii a societatii sau, dupa caz, a diferentei ramase
neacoperite.

b) denumirea societatii cuprinde, in mod obligatoriu, numele a cel putin

unuia dintre asociati, insotit de sintagma “societate in nume colectiv” scrisa in
intregime, nu abreviat. Regula privind atribuirea firmei (denumirii) pune in
evidenta relevanta persoanei asociatilor in acest tip de societate, inclusiv pentru
terti. Ca urmare, daca denumirea contine numele unei persoane straine de
societate, aceasta va deveni raspunzatoare nelimitat si solidar pentru obligatiile
societatii, asemeni asociatilor. Printr-o atare reglementare, legiuitorul a urmarit sa
protejeze interesele tertilor care obtin o prima informatie despre societate chiar
din denumirea ei, increderea acordata societatii fiind prioritar raportata la
persoana asociatilor care o constituie.

c) Actul constitutiv al societatii, semnat de toti asociatii, este contractul de

societate, incheiat in forma autentica ;

d) Capitalul social este divizat in parti de interes. Legea nu impune o

limita minima a capitalului social. El va fi varsat integral la data constituirii
societatii si se compune din:
 aporturi in numerar, cu caracter obligatoriu si, eventual,
 aporturi in natura, constand in bunuri cu valoare economica,
 creante, caz in care asociatul va ramane raspunzator pentru societate
pana la incasarea de catre aceasta a valorii creantei aportate de el;

24
 e) asociatii se pot obliga la prestatii in munca cu titlu de aport social, a
caror valoare nu poate fi insa cuantificata in capitalul social, ci doar in impartirea
profitului si a activului social;

f) deciziile societatii se adopta cu votul asociatilor reprezentand

majoritatea capitalului social, cu exceptia celor care privesc modificarea actului
constitutiv sau revocarea administratorilor, pentru care este necesar acordul
tuturor asociatilor.

g) administrarea societatii poate fi atribuita unuia sau mai multor

administratori, exclusiv asociati, persoane fizice sau juridice. In cazul pluralitatii
de administratori, in actul constitutiv se va reglementa daca acestia sunt obligati
sa lucreze impreuna sau separat.

h) asociatii au obligatia de a nu face concurenta societatii, fiindu-le

interzisa calitatea de asociat cu raspundere nelimitata intr-o alta societate cu
obiect similar sau concurent; au, de asemenea, obligatia de a nu efectua
operatiuni in acelasi fel de comert sau intr-unul asemanator;

i) societatea se dizolva daca, urmare a falimentului, incapacitatii,

excluderii sau retragerii unuia dintre asociati, numarul acestora s-a redus la unul
singur si acesta nu decide transformarea societatii in societate cu raspundere
limitata cu unic asociat sau, in cazul decesului, daca in actul constitutiv nu a fost
reglementata posibilitatea de continuare a societatii cu mostenitorii. Sunt cauze
speciale de dizolvare, la care se adauga cele cu caracter general, aplicabile
oricarei forme juridice de societate. Analiza acestora se va face in cadrul
capitolului consacrat dizolvarii si lichidarii societatilor (comerciale).

3.8.2. Societatea in comandita simpla

Denumirea societatii este legata de contextul aparitiei sale, in Evul Mediu,

25
intr-o perioada in care categoriile sociale care dispuneau de capitaluri, clerul
nobilimea, militarii, nu aveau posibilitatea de a le valorifica in activitati
comerciale, fie pentru ca legea le interzicea, fie pentru ca activitatea de
comerciant era considerata degradanta pentru pozitia lor sociala. In acest
context, solutia gasita de ei pentru valorificarea banilor de care dispuneau a
devenit contractul de commenda, in baza caruia incredintau sume de bani unor
negustori in vederea fructificarii lor in afaceri si impartirii beneficiilor rezultate.
Accest tip de colaborare, avand ca liant increderea, a generat si formele diferite
de raspundere proprii societatii: limitata, corespunzatoare capitalurilor investite,
(asociatii comanditari), respectiv nelimitata si solidara, in cazul celor carora le
erau incredintati banii in vederea fructificarii lor in afaceri eficiente, (deveniti
asociati comanditati). Angajarea raspunderii acestei din urma categorii opereaza
dupa regulile valabile in cazul societatii in nume colectiv: caracterul ei subsidiar
impune ca in mod prioritar, plata sa fie pretinsa societatii; numai dupa 15 zile de
la notificarea acesteia fara rezultat, creditorii o vor putea pretinde asociatilor
comanditati, respectiv unuia/unora dintre ei.

Caracteristici :
a) prima trasatura este legata de prezenta, in cadrul societatii, a celor
doua categorii de asociati, comanditari si comanditati, reunind cele doua forme
de raspundere, limitata – comanditarii, nelimitata si solidara - comanditatii;
suportul asocierii lor il reprezinta increderea, asemeni societatii in nume colectiv;
numarul minim de asociati este de doi; desi legea nu plafoneaza numarul maxim,
de regula, acesta este mic;

b) denumirea societatii cuprinde, in mod obligatoriu, numele a cel putin

unuia dintre asociatii comanditati, insotit de mentiunea «societate in comandita
simpla», scrisa in intregime. Ratiunile pentru care legiuitorul impune cuprinderea
in denumire a cel putin unuia dintre numele asociatilor cu raspundere nelimitata
si solidara sunt similare celor de la societatea in nume colectiv. Ca urmare, daca
numele unui asociat comanditar sau chiar al unei persoane terte in raport cu

26
societatea, figureaza in denumire, aceasta, la randul ei, devine raspunzatoare
fata de societate in mod nelimitat si solidar, asemeni asociatilor comanditati. Se
protejaza, si in acest caz, intereselor creditorilor societatii.

c) actul constitutiv al societatii este contractul de societate, incheiat in forma

autentica;

d) nu are o limita minima a capitalului social, si in acest caz, ca si in cazul

societatii in nume colectiv, garantia creditorilor fiind cu prioritate data de catre
asociati, nu de valoarea capitalului social. Aporturilor asociatilor la capitalul
social, prevazute in actul constitutiv, sunt similare cu cele de la societatea in
nume colectiv;

e) ca si in cazul asociatilor societatii in nume colectiv, asociatii

comanditati se pot obliga la prestatii in munca cu titlu de aport social, a caror
valoare nu poate fi insa cuantificata in capitalul social, ci doar in impartirea
beneficiilor si a activului social;

f) deciziile societatii sunt luate de asociatii reprezentand majoritatea

absoluta a capitalului social, cu exceptia celor referitoare la modificarea
contractului de societate si la revocarea administratorilor, pentru care este
necesar acordul tuturor asociatilor. Votul se exercita, ca si in cazul societatii in
nume colectiv, in mod direct proportional cu participarea asociatilor la capitalul
social.

g) dreptul de a administra societatea il au numai asociatii comanditati;

restrictia este reglementata, si in acest caz, in vederea apararii intereselor
tertilor; comanditarilor li se recunoaste dreptul de a realiza in numele societatii
numai anumite operatiuni, incredintate de reprezentantii acesteia prin procura
inscrisa in registrul comertului. Daca un asociat comanditar realizeaza acte de

27
administrare in lipsa unei astfel de procuri, el devine raspunzator fata de terti in
mod nelimitat si solidar, asemeni comanditatilor.

h) cauzele de dizolvare sunt similare cu cele reglementate pentru

societatea in nume colectiv.

De retinut: raspunderea nelimitata si solidara a asociatilor imprima

societatilor de persoane o serie de trasaturi comune, specifice: 1) numai in cazul
acestora denumirea va cuprinde, in mod obligatoriu, numele a cel putin unuia
dintre asociati, respectiv a unuia dintre comanditati, si, 2) numai in cazul
acestora, denumirea va fi insotita de precizarea formei juridice a societatii, scrisa
in intregime, nu cu initiale ; 3) asociatii se pot obliga la prestatii in munca cu titlu
de aport social, a carui valoare nu poate fi insa cuantificata in capitalul social , ci
doar in impartirea beneficiilor si a activului social; 4) legea nu impune o valoare
minima a capitalului social pentru niciuna din cele doua forme juridice de
societate.
Argumente: credibilitatea acestor tipuri de societate este prioritar
fundamentata pe persoana asociatilor; capitalul social fiind nesemnificativ, si, pe
de alta parte, asociatii/o parte dintre ei, avand o raspundere nelimitata si
solidara, tertii se vor putea raporta la acestia pentru a-si evalua riscurile de a
contracta cu societatea.  

3.8.3.Societatea pe actiuni
Este forma reprezentativa a societatilor de capitaluri; ca urmare, in cazul
ei, relevant devine aportul la capital al actionarilor, in detrimentul relatiei dintre
asociati, a carei importanta dispare. Ca o consecinta, caracteristic pentru acest
tip de societate este numarul mare de actionari, care, de cele mai multe ori, nici
nu se cunosc intre ei. Denumirea care i se mai atribuie, de  «societate anonima»,
pune suplimentar in valoare aceasta trasatura.
Este cea mai complexa, mai evoluata dintre formele juridice de societate,
adecvata pentru afaceri de mari dimensiuni, care absorb capitaluri considerabile.

28
Pentru a raspunde unui atare scop, atat pentru infiintarea societatii cat si pentru
infuzia suplimentara de capital se poate recurge la subscriptia publica, (oferta
publica).
Numarul mare de actionari si valoarea mare a capitalului social,
caracteristice pentru societatea pe actiuni, au impus reglementarea unor structuri
adecvate, a unor organe cu atributii si competente bine definite, functionand pe
principul separatiei puterilor.
Vom acorda spatiul adecvat analizei acestor structuri la capitolul consacrat
organizarii si functionarii societatilor (comerciale.)

Caracteristici :
a) Actionarii raspund limitat pentru obligatiile sociale;
b) Pentru infiintarea societatii este necesar un numar minim de doi
actionari, persoane fizice si/sau juridice ; (dealtfel, acelasi numar este necesar in
cazul fiecarei forme juridice de societate, cu exceptia societatii cu raspundere
limitata cu unic asociat).
c) Firma societatii cuprinde o denumire proprie, in lima romana, distincta
de a altor societati si va insotita de mentiunea «societate pe actiuni » scrisa in
intregime sau de initialele «S.A» ;
d) Actele constitutive ale societatii sunt contractul de societate si statutul
care pot fi redactate si sub forma unui inscris unic, denumit act constitutiv, sub
semnatura privata sau avand data certa; forma autentica devine necesara numai
in cazul in care la capitalul social au fost subscrise terenuri sau cand societatea
s-a constituit prin subscriptie publica ;
e) In functie de modul de asigurare a capitalului social al viitoarei societati
comerciale, aceasta se poate constitui: 1) prin subscriere integrala si simultana a
capitalului social de catre semnatarii actului constitutiv; procedura de infiintare, in
acest caz, nu este diferita de cea urmata in cazul celorlalte forme juridice de
societate; 2) prin subscriptie publica, caz in care capitalul social este asigurat si
de alte persoane decat cele care au initiat infiintarea societatii. Vom analiza

29
procedura aferenta ambelor modalitati de constituire la capitolul consacrat
acestei teme.
In functie de modalitatea de infiintare a societatii, (simultana,
concomitenta), sau continuata, (prin subscriptie publica), societatile de capitaluri
pot fi clasificate in societati inchise, cele infiintate simultan, sau de tip deschis,
cele infiintate prin oferta publica. Se integreaza celei de-a doua categorii si cele
care, desi s-au infiintat simultan, ulterior constituirii au apelat la o majorare a
capitalului social prin subscriptie publica. Reciproca e valabila: societatile de tip
deschis se pot transforma, la randul lor, in societati inchise, urmand in acest scop
procedura legala expres reglementata.
f) Limita minima a capitalului social este de 90.000 lei. Capitalul va fi
constituit din aporturi in numerar, si/sau aporturi in natura evaluabile economic si
aporturi in creante, acestea din urma numai in cazul societatii pe actiuni
constituite simultan. La infiintare este obligatorie varsarea a cel putin 30% din
valoarea capitalului social subscris, diferenta de 70% urmand a fi varsata in
termen de 12 luni, in cazul aporturilor in numerar, respectiv de 2 ani, in cazul
celor in natura.
g) Capitalul social este divizat in fractiuni egale ca valoare, de minim 0,10
lei, indivizibile, numite actiuni. Ele sunt nominative, intrucat indica
numele/deunimirea titularului lor.In actul constitutiv se va reglementa, in mod
obligatoriu, atat numarul cat si valoarea nominala a actiunilor emise de
societate, (aceeasi pentru toate actiunile emise).
Actiunile sunt titluri de valoare negociabile, (sau titluri de credit) care
incorporeaza in ele o anume valoare patrimoniala, corespunzatoare valorii
patrimoniului societatii emitente. Au trasaturi ale titlurilor de credit fara a fi insa
perfect asimilabile acestora, intrucat le lipseste caracterul perfect autonom,
independenta fata de actul juridic din care decurg, in speta, fata de actul
constitutiv al societatii emitente. Detinerea unei actiuni presupune implicit
dependenta la o anume societate si, deci, dobandirea drepturilor si obligatiilor
reglementate prin actul constitutiv al respectivei societati.
Drepturile fundamentale garantate oricarui detinator de actiuni, (deci

30
actionar), sunt: a) dreptul de a participa si a vota in adunarile generale; b) dreptul
de a incasa dividende. Nu sunt singurele drepturi dar sunt cele de baza.

Actiuni preferentiale cu drept de dividend prioritar; reprezinta o

categorie speciala de actiuni care confera titularului lor dreptul de a incasa profit
in mod prioritar, din profitul distribuibil, inaintea oricarei prelevari. Nu confera
dreptul de a vota, ci doar de a participa la lucrarile adunarilor generale ale
actionarilor. Pot deveni, asadar, modalitati de investire eficienta a resurselor
banesti de catre titularul lor, cu conditia ca societatea sa fie profitabila.
h) Organizarea si functionarea societatii sunt realizate prin intermediul
organelor sale, cu competente si atributii bine definite, structurate pe principiul
separatiei puterilor: (1), adunarea generala, cu cele doua forme de lucru ale ei,
ordinara si extraordinara, (2), administratorii societatii, de regula constituiti in
organul colegial numit consiliu de administratie, si directorii, (in cazul sistemului
unitar de administrare), sau consiliul de supraveghere si directoratul, (proprii
sistemului dualist de administrare a societatii), (3) cenzorii/auditorul financiar;
Vom analiza competentele, modul de lucru al acestor organe la capitolul
consacrat organizarii si functionarii societatii comerciale.
i) are dreptul de a emite obligatiuni, ca modalitate tipica de capitalizare,
proprie acestui tip de societate; atunci cand are nevoie de fonduri banesti si cand
nu poate sau nu are interesul de a recurge in acest scop la majorarea capitalului
social si cand nici solutia contractarii unui credit bancar nu este convenabila,
poate emite titluri de valoare numite obligatiuni. Competenta adoptarii unei astfel
de hotarari revine adunarii generale extraordinare a actionarilor si va fi pusa in
aplicare printr-o oferta publica formulata prin emiterea unui prospect de
emisiune. Valoarea totala a obligatiunilor emise are semnificatia unui imprumut
contractat de societate de la obligatari, (cei care au subscris obligatiuni).
Asemeni actiunilor, obligatiunile sunt, la randul lor, nominative. De asemenea,
asemeni actiunilor, obligatiunile sunt titluri de valoare, egale si indivizibile, avand
o valoare nominala minima de 2,5 lei. Ele confera titularului lor, obligatarul,
drepturi distincte de cele ale actionarilor societatii. Spre deosebire de acestia,

31
obligatarii au doar dreptul de a li se restitui suma datorata, incorporata in
valoarea obligatiunii, precum si dobanda aferenta ei, indiferent daca societatea a
inregistrat sau nu profit. Nu vor putea insa vota in cadrul adunarilor generale ale
actionarilor si nu vor incasa dividende, aceste drepturi fiindu-le rezervate numai
actionarilor. Pentru reprezentarea intereselor lor, (de exemplu, in situatia
nerambursarii la scadenta a obligatiunilor), obligatarii se pot intruni in adunare
generala.

3.8.4.Societatea in comandita pe actiuni

Face parte din categoria societatilor de capitaluri. Are doua categorii de
actionari, comanditati si comanditari, asemeni societatii in comandita simpla, dar,
diferit de aceasta, are capitalul social divizat in actiuni, asemeni societatii pe
actiuni.
Caracteristici ;
a) are doua categorii de actionari, comanditati si comanditari ;e
necesar un numar minim de doi actionari in vederea constituirii societatii ;
b) actul constitutiv al societatii este contractul de societate si statul
care pot fi redactate si sub forma unui inscris unic, denumit act constitutiv; nu
este necesara forma autentica a actului constitutiv, cu exceptiile obisnuite,
constituirea societatii prin subscriptie publica sau aportarea de terenuri la
capitalul social;
c) se poate constitui atat simultan cat si in forma continuata, (prin
subscriptie publica) ;
d) firma societatii contine o denumire proprie, diferita de a altor
societati existente, insotita de precizarea « societate in comandita pe actiuni »,
scrisa in intregime ;
e) se supune dispozitiilor legale incidente societatii pe actiuni cu
privire la capitalul social, divizarea acestuia in actiuni, emiterea de obligatiuni,
adunarile generale, cenzori ;
f) administrarea societatii se poate organiza in exclusivitate dupa

32
regulile sistemului unitar; administratorii pot fi desemnati numai din randul
actionarilor comanditati, deci a celor cu raspundere nelimitata si solidara;
Este o forma de societate putin intalnita in practica. Inconvenientele pe
care le prezinta pentru actionarii comanditari care, desi asigura consistenta
capitalului social, nu pot paticipa la administrarea societatii decat renuntand la
raspunderea lor limitata, ar putea oferi explicatia acestei realitati. In plus, faptul
ca cele mai multe dintre dispozitiile legale ce o guverneaza apartin societatii pe
actiuni, face usor explicabila preferinta pentru aceasta a doua forma juridica in
raport de care societatea in comandita pe actiuni prezinta doar dezavantaje.

3.8.5. Societatea cu raspundere limitata

A fost reglementata in premiera in Germania in anul 1892. Este rezultanta
imbinarii unor trasaturi ale societatii in nume colectiv, deci ale unei societati
adecvate pentru afaceri mici, si ale celei pe actiuni, ca forma juridica proprie
afacerilor de mari dimensiuni, asa incat, ea corespunde exigentelor valorificarii
capitalurilor de valoare medie. Se imbina, asadar, in acest tip de societate,
personalizand-o, trasaturi proprii ambelor tipuri de societati din care se inspira.

Caracteristici ;
a. asociatii, persoane fizice sau juridice, sunt animati de « afectio
societatis », ca si in cazul societatilor in nume colectiv  si au raspundere limitata,
asemeni actionarilor din societatile pe actiuni; este singura societate care se
poate constitui in forma atipica de societate cu unic asociat si singura al carei
numar maxim de asociati este limitat la 50;
b. actele constitutive ale societatii sunt contractul de societate si
statutul care pot fi redactate si sub forma unui inscris unic, act constitutiv;
c. firma societatii se compune dintr-o denumie proprire, in masura
sa o diferentieze de a altor societati, insotita de sintagma «societate cu
raspundere limitata» sau de initialele «S.R.L.»  
d. Nu are o valoare minima a capitalului social, impusa prin lege;

33
capitalul social este divizat in fractiuni numite parti sociale, indivizibile si avand
valoarea nominala egala. In actul constitutiv se va indica aportul fiecarui asociat
si numarul partilor sociale detinute; este obligatorie varsarea a cel putin 30% din
valoarea capitalului social subscris nu mai târziu de 3 luni de la data
înmatriculării, dar înainte de a începe operaţiuni în numele societăţii, iar diferenţa
de capital social subscris va fi vărsată:
a)pentru aportul în numerar, în 12 luni de la data înmatriculării;
b)pentru aportul în natură, în termen de cel mult 2 ani de la data înmatriculării.
Sursele capitalul social la constituirea societatii, vor fi: aporturi in
numerar, obligatorii, si, eventual, aporturi in natura, constand in bunuri evaluabile
economic. Nu sunt permise aporturile in creante. In cazul aporturilor in natura, in
actul constitutiv va fi indicat modul de evaluare a lor, prin intelegerea asociatilor
sau prin expertiza, obligatorie in cazul societatii cu raspundere limitata cu asociat
unic;
Spre deosebire de actiuni, partile sociale nu sunt titluri negociabile,
nu pot fi tranzactionate liber, societatea pastrand trasaturi ale societatilor de
persoane. Ca urmare, transmiterea lor in favoarea unor terte persoane se poate
face numai cu acordul asociatilor care detin cel putin trei patrimi din capitalul
social. In plus, ea impune modificarea actelor constitutive ale societatii si
inregistrarea in registrul comertului;  
e. Organizarea si functionarea societatii sunt asigurate de
adunarea generala a asociatilor, ca organ cu puteri depline de decizie, si de
administratorul/administratorii acesteia, care pot fi atat asociati, cat si neasociati.
Potrivit vointei lor, prin actul constitutiv, asociatii pot accentua trasaturile de
societate de persoane sau, dimpotriva, de capitaluri a societatii. Astfel, de
exemplu, prin vointa lor, exprimata in actul constitutiv, pot stabili ca hotararile
avand ca obiect modificarea actelor constitutive ale societatii se fie adoptate nu
cu unanimitatea voturilor asociatilor, asemeni celor ale societatilor de persoane,
ci cu majoritatea expres reglementata prin actele constitutive, ca si in cazul
societatilor pe actiuni;
f. Controlul gestiunii societatii se exercita fie de catre asociati, in

34
mod nediferentiat, asemeni societatilor de persoane, fie de cenzor/cenzori, ca
structura specializata, dupa modelul oferit de societatile de capitaluri. Cand
numarul asociatilor este mai mare de 15, desemnarea acestuia/acestora devine
obligatorie;
g. societatea se poate constitui in forma atipica de societate cu
raspundere limitata cu unic asociat, sau se poate transforma intr-o astfel de
societate ca efect al modificarii numarului de asociati; unicul act constituiv al
societatii, in acest caz, este statutul. In cazul acestei forme atipice a societatii cu
raspundere limitata, valoarea aporturilor in natura la capitalul social se determina
prin expertiza, spre deosebire de societatea cu raspundere limitata cu doi sau
mai multi asociati, in cazul careia aporturile in natura pot fi evaluate prin acord de
catre asociati.

3.9. Regimul juridic al filialelor, sucursalelor, celorlalte sedii secundare ale

societatii (comerciale)

Nevoia dezvoltarii societatii (comerciale), interesul consolidarii pozitiei ei intr-un

mediu economic concurential devin argumentele hotararii de expansiune a
activitatii, realizabila prin crearea unor structuri exogene, exterioare sediului sau
social. Cele mai cunoscute dintre ele sunt filiala si sucursala societatii
(comerciale). Desi frecvent intalnite in practica, ele beneficiaza de o
reglementare sumara in cuprinsul Legii nr.31/1990. Pe baza acestor dispozitii
legale, doctrina a reusit sa configureze cu exactitate regimul lor juridic.

3.9.1. Filiala.
Este singura dintre structurile exogene ale societatii (comerciale) care are
personalitate juridica, fiind, deci, o entitate distincta de societatea („mama”) care
a constituit-o. Ca urmare, ea poate avea forma juridica si chiar nationalitate
diferite de cele ale societatii mama. Va respecta, in vederea infiintarii, dispozitiile
legale corespunzatoare formei sale juridice si va avea regimul juridic propriu
formei alese. Are propriul patrimoniu si o organizare de sine statatoare, adecvate

35
realizarii obiectivelor si scopurilor reglementate prin actele constitutive.
Dependenta sa fata de „societatea-mama”, legatura de „filiatie” dintre ele este
asigurata prin controlul pe care ”mama” il exercita in virtutea cotei de participare
la capitalul social al filialei. Societatea-mama are, asadar, in filiala,
comportamentul adecvat pozitiei si rolului sau de asociat unic sau de
asociat/actionar majoritar in filiala pe care a constituit-o si care ii defineste relatia
cu aceasta. Alte forme posibile de control al mamei, realizabile, de exemplu, in
temeiul unor relatii de contractuale de afaceri sau prin administrarea ambelor
societati de catre aceleasi persoane, nu definesc relatia juridica filiala -
„societate-mama”.
Legea nu impune o regula expresa privitoare la atribuirea denumirii filialei. Fiind
o societate (comerciala) distincta, ea va respecta, evident, dispoziile legale
incidente, in functie de forma juridica in care se constituie. Conditia de unicitate a
denumirii nu va permite functionarea ei cu numele societatii mama decat daca i
se va atasa mentiunea de „filiala”, si se va indica sediul acesteia. Daca tinem
seama de faptul ca, in general, ratiunea infiintarii unei filiale este aceea de a
diversifica clientela societatii mama, de a-si extinde zona de influenta economica
in arii geografice noi, e de prespus, ca, in mod obisnuit, se va opta pentru acesta
ultima solutie de atribuire a numelui comercial al filialei.

3.9.2. Sucursala
Spre deosebire de filiala, sucursala este un dezmembramant fara personalitate
juridica al societatii (comerciale). Ca urmare, ea nu poate actiona independent de
„societatea-mama” care a constituit-o. Dobandeste din partea acesteia doar o
anumita autonomie in limitele careia isi desfasoara operatiunile economice
specifice. Activitatea sa nu poate fi diferita de cea a societatii mama, va fi
identica sau parte din aceasta. Este dublu dependenta fata de societatea mama:
juridic si economic. Din punct de vedere juridic, lipsindu-i personalitatea, nu va
avea denumire, nationalitate, organizare de sine statatoare, patrimoniu si capital
social proprii. Economic, ea nu poate detine bunuri proprii, cele pe care le
utilizeaza in activitate apartinandu-i societatii mama. Stabileste raporturi juridice

36
cu tertii strict in numele societatii mama, in calitate de mandatar sau comisionar
al acesteia.
Sucursala are acelasi regim juridic cu cel aplicabil altor sedii secundare ale
societatii (comerciale), denumite, potrivit vointei acesteia, agentii, reprezentante,
puncte de lucru, oficii, etc. Diferenta dintre ele si sucursala este data doar de
obligatia inregistrarii celei din urma in registrul comertului corespunzator sediului
sau social. Chiar daca ea va avea sediul in acelasi judet cu societatea-mama, se
va inregistra in registrul comertului distinct de aceasta. In schimb, celelalte sedii
secundare vor fi evidentiate numai in registrul comertului in care este inregistrata
societatea mama, indiferent de judetul unde sunt amplasate.

8.3. O societate (comerciala) straina are dreptul de a-si infiinta in Romania, cu

respectarea legii romane, atat filiale cat si sucursale, daca acest drept ii este
recunoscut de legea statutului sau organic. Filialele din Romania ale societatilor
(comerciale) straine vor avea nationalitate romana, in timp ce sucursalele
acestora isi vor pastra nationalitatea societatii care le-a constituit.

CAPITOLUL IV
Constituirea societatilor

Infiintarea societatii (comerciale), in oricare din cele cinci forme juridice

reglementate de lege, este rezultatul parcurgerii unei proceduri precis
reglementate, la sfarsitul careia societatea dobandeste personalitate juridica.

4.1. Actele constitutive ale societatii

Primul moment in acest demers procedural este marcat de manifestarea vointei
asociatilor, concretizata prin incheierea actului constitutiv/actelor constitutive
al/ale viitoarei societati. El/ele va/vor deveni fundamentul viitoarei societati
(comerciale), „instrumentul juridic prin care asociatii isi exprima vointa de
asociere”.13
13
Ioan Schiau, Titus Prescure, Legea societatilor comerciale nr.31/1990, Analize si comentarii pe
articole, Ed. Hamangiu, Bucuresti, 2007, pag.42;

37
In cazul societatilor de persoane, ca forme juridice mai simple, legea
reglementeaza contractul de societate ca unic act constitutiv.

In schimb, in cazul societatilor cu grad sporit de complexitate, cum sunt cele de

capitaluri precum si societatea cu raspundere limitata cu doi sau mai multi
asociati, contractul de societate este completat de statut, ca al doilea act
constitutiv.

Cele doua pot fi redactate si sub forma unui inscris unic, reunind clauzele proprii
ambelor si denumit generic act constitutiv.

Daca Legea nr.31/1990 privind societatile enumera in mod expres prevederile

obligatorii ale contractului de societate, pentru fiecare din cele cinci tipuri, in
schimb, se rezuma la a preciza necesitatea statutului, ca al doilea act constitutiv,
fara a dispune in vreun fel asupra continutului acestuia. Atribuindu-i acceptiunea
de act constitutiv complementar contractului de societate, doctrina a apreciat ca
in el ar trebui sa se regaseasca dispozitii speciale convenite de asociati, privind
organizarea si functionarea societatii, comparabile cu cele proprii regulamentelor
de organizare si functionare. In practica, insa, distinctiile dintre continutul celor
doua acte sunt adesea nesemnificative. Se poate constata frecvent intentia de a
prelua in statut clauze din contractul de societate. In astfel de situatii, preferabila
devine alternativa oferita expres de lege, a redactarii celor doua acte sub forma
unui inscris unic denumit generic act constitutiv.

In cazul societatii (comerciale) unipersonale, (societatea cu raspundere limitata

cu unic asociat), in lipsa unui raport de asociere, unicul act constitutiv este
statutul, ca act de vointa al unei singure persoane, asociatul unic, (sintagma
neinspirat atribuita de lege).

4.2. Forma actelor constitutive

38
La capitolul consacrat descrierii sumare a societatilor am precizat deja forma
impusa de lege pentru actele constitutive. Sintetic, reamintim ca ea este direct
legata de forma de raspundere a asociatilor. Astfel, in cazul societatilor in care
acestia raspund in limita aportului lor la capitalul social, ca regula, actul
constitutiv, semnat de toti asociatii, va fi incheiat sub semnatura privata, cu
exceptia cazului in care au fost aportate imobile la capitalul social, cand forma
autentica devine obligatorie. Actele constitutive realizate sub semnatura privata
dobandesc data certa fie ca urmare a aribuirii ei de catre un avocat sau notar, in
exercitarea atributiilor lor profesionale, fie prin inscrierea in registrul comertului.
In acest ultim caz, suntem in prezenta unei aplicatii a dispozitiei legale generale
cuprinse la art.278 din Codul dee procedura civila, in conformitate cu care, data
certa a unui act, deci data de la care el devine opozabil tertilor, se dobandeste
printre altele, prin prezentarea actului unei institutii de stat, prin inregistrarea lui
intr-un registru public, sau prin mentionarea intr-un inscris redactat de un
functionar public.
Contractul de societate al societatilor de persoane, caracterizate prin
raspunderea nelimitata si solidara a asociatilor, sau cel putin a unora dintre ei, (in
cazul societatii in comandita simpla), va fi realizat in forma autentica. Aceeasi
forma o vor avea actele constitutive ale societatii pe actiuni infiintate prin
subscriptie publica. 14

4.3. Elemente obligatorii ale contractului de societate

Analiza textelor legale care reglementeaza elementele obligatorii ale contractului
de societate pentru fiecare din cele cinci forme juridice de societati, permite
concluzia potrivit careia majoritatea clauzelor sunt comune tuturor acestora.
Desigur, inerenta este si prezenta prevederilor contractuale specifice, derivand
din trasaturile proprii fiecarei forme de societate, dar acestea sunt
complementare celor comune obligatorii. Din categoria dispozitiilor contractuale
comune fac parte:
14
De regula, forma autentica a actelor reprezinta o exceptie de la cea privind valabilitatea lor in
forma inscrisului sub semnatura privata si este justificata de interesul, preocuparea legiuitorului de a proteja
semnatarii respectivului act, in speta asociatii care raspund nelimitat si solidar, respectiv subscriitorii, in
cazul societatii pe actiuni constituita prin subscriptie publica.

39
 a) clauze privind identificarea asociatilor; (numele, prenumele, cetatenia,
domiciliul data si locul nasterii, codul numeric personal al asociatilor
persoane fizice, respectiv, denumirea, nationalitatea, adresa sediului
social, numarul sau codul unic de inregistrare, dupa caz, in cazul
asociatilor persoane juridice);
b) clauze privind identificarea viitoarei societati, si anume, cele care
stabilesc:
b.1.) denumirea societatii, atribuita in condiile impuse de lege;
b.2.) sediul social, ca spatiu in care sunt tinute documentele societatii, se
realizeaza corespondenta, se afla organele de conducere ale acesteia.
Functia indeplinita de sediul social nu este, asadar, indispensabil legata de
activitatea economica a societatii.
b.3.) forma juridica a societatii; optiunea pentru o anumita forma juridica
trebuie exprimata prin actul constitutiv cu consecinta asumarii obligatiei de a
respecta prevederile legale proprii formei juridice alese.

c) clauze privind obiectul de activitate al societatii; obiectul de activitate,

cel care da profilul economic al societatii, este configurat de totalitatea
activitatilor economice convenite de asociati spre a fi realizate in scopul obtinerii
profitului. Determinarea lui se face uzandu-se de nomenclatorul CAEN,
(clasificarea activitatilor din economia nationala). E de precizat ca in cuprinsul
acestuia activitatile nu sunt selectate si enumerate pe criterii de comercialitate.
Dimpotriva, realizand o evidenta utilizata in activitatea de raportare statistica,
nomenclatorul contine si activitati necomerciale, neeconomice, asa incat, in
vederea configurarii obiectului de activitate al unui profesionist din domeniul
economic devine necesara selectarea din cuprinsul lui a celor care pot fi
calificate ca acte de comert, ca activitati economice.
Devine, in plus, necesara indicarea in actul constitutiv, a activitatii principale
precum si a domeniului in care se incadreaza aceasta activitate, ca sursa
principala a profitului societatii.
Pe de alta parte, societatea va putea efectua numai acele activitati

40
economice care ii sunt configurate in actul constitutiv, ca expresie a principiului
specialitatii capacitatii sale de folosinta, in virtutea caruia isi va asuma obligatiile
si isi va valorifica drepturile recunoscute prin actul sau de infiintare.
Se impune precizarea ca desfasurarea unora dintre activitatile selectate in
cuprinsul actului constitutiv poate fi conditionata de obtinerea unor autorizatii
administrative suplimentare, unele prealabile infiintarii societatii, altele ulterioare
acestui moment dar anterioare initierii efective a respectivelor activitati si
raportate la natura acestora, (de exemplu; autorizatii sau avize eliberate de
autoritatile cu atributii in domeniul protectiei mediului, sanitar-veterinar, protectiei
muncii, etc.)

d) clauze privind capitalul social si aportul asociatilor; actul constitutiv va

preciza valoarea totala a capitalului social, structura acestuia, (in numerar, in
natura, creante, dupa caz), precum si valoarea aportului fiecarui asociat, in
functie de care vor fi precis determinate drepturile si obligatiile acestuia in relatia
sa cu societatea, (dreptul la vot, la dividende, etc.). Vor fi indicate si diviziunile
capitalului social, (parti sociale, actiuni, dupa caz), precum si modul de
repartizarea a acestora intre asociatii/actionarii societatii. In cazul societatilor
(comerciale) pentru care legea impune o limita minima a capitalului social,
evident, devine necesara respectarea acesteia.
Cand sunt aportate bunuri cu valoare economica, (aporturi in natura), devine
necesara descrierea lor precum si modalitatea in care au fost evaluate,
conventional, de catre asociati, sau prin expertiza de specialitate. Se impune
precizarea ca pentru capitalul social interes prezinta valoarea bunului, nu bunul
in materialitatea sa, ca existenta fizica.
In cazul societatilor pe actiuni, legea permite ca la constituire sa fie efectiv varsat
doar 30% din aportul social subscris de catre fiecare actionar. Daca se valorifica
aceasta regula, devine necesara indicarea, in actul constitutiv, a datei la care va
fi varsata diferenta de 70%, care nu poate fi la un interval mai mare de 12 luni
15
pentru aporturile in numerar, respectiv de 2 ani pentru cele in natura. La
15
„Capitalul subscris este cel stabilit de fondatori prin actul constitutiv, reprezentand,
asadar, promisiunea acestora de a transmite societatii comerciale aporturi pana la concurenta
valorii acestui capital. Capitalul varsat este expresia valorica a aporturilor efectiv transmise de

41
acelasi tip de societate devine necesara indicarea numarului actiunilor emise,
care vor fi indivizibile si de valoare egala.
e) Clauze privind administrarea si controlul societatii; actul constitutiv va
indica nominal administratorii societatii, precum si elementele lor de identificare.
Vor fi precizate puterile ce le sunt acordate, daca vor lucra impreuna sau
separat, cui ii revine dreptul de a reprezenta societatea in raporturile cu tertii.
Complexitatea societatilor de capitaluri este pregnant demonstrata de regulile
privitoare la administrare. Ca urmare, in cazul acestora, actul constitutiv va trebui
sa determine sistemul de administrare ales, si, corespunzator acestuia, modul de
distribuire a competentelor legate de administrare si reprezentare a societatii,
durata mandatului, modul de lucru. Definirea lor corecta devine conditie a
functionalitatii acestor structuri de care depinde, in cele din urma, eficienta
activitatii societatii.
In cazul societatilor in care controlul gestiunii societatii este necesar a fi atribuit si
exercitat prin structuri specializate, si anume cenzori sau auditor financiar, in
actul constitutiv vor fi cuprinse datele de identificare ale primilor cenzori sau
primului auditor financiar, dupa caz, precum si durata mandatului acestora.
Desemnarea acestor structuri de control profesionale este obligatorie in cazul
societatilor de capitaluri si a celei cu raspundere limitata cu mai mult de
cincisprezece asociati si este facultativa, in celelalte situatii. La societatile de
persoane si la cea cu raspundere limitata cu mai putin de cincisprezece asociati
acest control revine asociatilor.

f) Durata societatii; este la latitudinea asociatilor sa determine durata

pentru care constituie societatea, iar o atare mentiune, indiferent ca au optat
pentru o durata limitata sau nelimitata de timp, va fi precizata ca atare in
cuprinsul actului constitutiv. Daca societatea a fost infiintata pentru o perioada
limitata de timp, implinirea termenului devine cauza de dizolvare a societatii,
daca, anterior acestei date, asociatii nu au decis prelungirea lui.

asociati la data constituirii societatii comerciale”- Ioan Schiau, Titus Prescure, Legea societatilor
comerciale nr.31/1990, Analize si comentarii pe articole, editia a 2-a, revazuta, adaugita si
actualizata, Ed. Hamangiu 2009, pag.51;

42
 g) Participarea la beneficii si pierderi; obtinerea de beneficii si distribuirea
lor intre asociati sub forma de dividende, (asocierea la risc), reprezinta,
finalmente, ratiunea esentiala a infiintarii societatii, pentru fiecare dintre asociatii
acesteia. Este criteriul de baza al delimitarii societatii (comerciale) de alte
structuri asociative, cum sunt, de exempu, asociatiile si fundatiile, ca organizatii
neprofitabile. Este firesc, asadar, ca in cuprinsul actului constitutiv sa fie definite
regulile dupa care sunt distribuite beneficiile, si, in mod corelativ, sunt suportate
pierderile societatii. Se pot conveni reguli de repartizare care sa recunoasca
efortul diferentiat al asociatilor la realizarea activitatii societatii sau, dimpotriva, se
pot conveni cote de distribuire egale, necorelate cu aporturile neegale la capital.
Exista o singura limitare a libertatii de decizie a asociatilor in problema participarii
la beneficii si pierderi, si anume, evitarea inserarii unor clauze „leonine”,
respectiv a unor clauze prin care unul sau o parte dintre asociati sa dobandeasca
toate benficiile societatii, fara a participa la pierderile acesteia. O atare prevedere
este considerata nula, fara a atrage insa nulitatea intregului contract de
societate. In locul ei devin aplicabile dispozitiile supletive ale legii in conformitate
cu care participarea la beneficii si pierderi va suporta regula proportionalitatii cu
cota de participare a fiecarui asociat la capitalul social al societatii.

h) Clauzele privind sediile secundare ale societatii; asociatii vor indica

in cuprinsul actului constitutiv adresa postala a sediilor secundare pe care au
decis sa la infiinteze sau cel putin conditiile in care acestea urmeaza sa fie
deschise.

j) clauze prind dizolvarea si lichidarea societatii; finalitatea celor doua

operatiuni, si anume, incetarea existentei societatii, justifica
necesitatea inserarii unor clauze in acest sens in cuprinsul actului
constitutiv. Conditia este considerata realizata atat in cazul preluarii, in
contractul de societate, a dispoziilor legale incidente cat si in cazul in
care se face doar trimitere la ele.

43
Oficiul Registrului Comertului pune la dispozitie pe pagina sa de internet şi pe
portalul de servicii online, pentru toate formele de societăţi reglementate de
Legea societăţilor nr. 31/1990, formulare-tip de acte constitutive ce se utilizează
în procedura de constituire online.

4.4. Formalitati procedurale necesare constituirii

Pentru redactarea actelor constitutive cu respectarea conditiilor de forma si

continut mai sus enumerate se impune cu prioritate verificarea disponibilitatii
firmei (denumirii), atat din puncul de vedere al noutatii sale, (elementelor care o
disting de firmele existente) cat si al unicitatii, in sensul ca nu a fost deja atribuita
unei societati existente sau in curs de constituire. Operatiunea se solutioneaza
prin rezervarea firmei la oficiul registrului comertului. 16 Dovada eliberata
probeaza parcurgerea acestui prim control de legalitate.
In termen de 15 zile de la data incheierii actului constitutiv, fondatorii, sau,
dupa caz, reprezentantii acesteia vor cere inmatricularea societatii in registrul
comertului in a carui raza teritoriala isi va avea sediul societatea. Cererea de
inmatriculare, (formular tipizat, emis de Oficiul National al Registrului
Comertului), va fi insotita de urmatoarele acte :
a) actul constitutiv, in forma ceruta de lege;
b) dovada efectuarii varsamintelor constand in aporturile asociatilor, potrivit
actului constitutiv; in cazul aporturilor in natura, vor fi depuse documentele
care probeaza dreptul de proprietate al asociatului asupra bunurilor
aportate la capital, si daca e cazul, raportul de expertiza prin care a fost
determinata valoarea bunurilor aportate, de catre expertul desemnat numit

16
Registrului comertului ca instrument de evidenta si publicitate a comerciantilor si
activitatilor lor este gestionat de institutia numita Oficiul registrului comertului, organizata pe langa
tribunale, in fiecare judet si in municipiul Bucuresti, in temeiul Legii nr.26/1990, modificata.
Registrul central al comertului este tinut de Oficiul National al Registrului Comertului, institutie
publica cu personalitate juridica subordonata Ministerului Justitiei. Registrul comertului este
public, fiind, ca urmare, obligat sa elibereze, la cerere, contra cost, copii certificate de pe
inregistrarile efectuate in registru si de pe actele depuse precum si informatii despre datele
inregistrate. Inmatricularea si mentiunile operate in registrul comertului devin opozabile fata de
terti de la data efectuarii inregistrarii ori de la publicarea lor in Monitorul Oficial al Romaniei,
Partea a IVa sau in alta publicatie, acolo unde legea dispune astfel.

44
 de persoana imputericita, din cadrul Oficiului registrului comertului la care
a fost inregistrata cererea de inregistrare a societatii. Dovada depunerii
capitalului social nu este necesara in procedura de constituire a societatii
cu raspundere limitata. Ramane in sarcina administratorilor societatii,
urmarirea depunerii acestuia, inainte de inceperea activitatii, spre a
indeplini astfel cerinta reglementata legal. Initierea de activitati in numele
societatii, de catre administratorii acestei forme juridice de societate,
inainte de depunerea intregului capital social, constituie infractiune.
c) dovada sediului declarat17 si al disponibilitatii firmei;
d) eventualele acte sau avize impuse de legi speciale, (este cazul autorizatiei
provizorii emise de Banca Nationala pentru societatile bancare, etc.)

In termen de 5 zile de la indeplinirea tuturor cerintelor de legalitate,

cererea de inmatriculare este solutionata de catre directorul oficiului comertului
de pe langa tribunal si/sau persoanele desemnate de catre directorul Oficiului
National al Registrului Comertului care, daca sunt intrunite conditiile legale, va
autoriza, prin rezolutie, constituirea societatii si inregistrarea ei in registrul
comertului. Tehnic, rezolutia este comunicata in format electronic Ministerului
Finantelor Publice care atribuie si comunica registrului codul unic de inregistrare
a societatii. Un alt exemplar al rezolutiei este comunicat dupa inmatriculare,
Monitorului Oficial, in vederea publicarii. Cu data inregistrarii, societatea
dobandeste personalitate juridica. Certificatul de inregistrare, continand codul
unic, denumirea, forma juridica, sediul societatii si activitateea ei principala,
numarul de ordine in registrul comertului, atesta inregistrarea societatii, existenta
ei ca subiect de drept. Cu aceeasi data, societatea este inregistrata si ca subiect
fiscal. Procedura de inmatriculare integreaza si componenta care vizeaza
autorizarea functionarii societatii, solutionata in temeiul unei declaratii pe proprie
raspundere a reprezentantului acesteia, privind indeplinirea conditiilor legale de
mediu, sanitare, sanitar-veterinare, de protectia civila, protectia muncii, dupa caz.

17
detinerea legala a spatiului in care este declarat sediul societatii se va face, dupa caz, cu
extras CF, contract de inchiriere, de comodat etc.).

45
Ulterior inmatricularii, in functie de natura activitatii, societatea isi va asuma
responsabilitatea legalitatii acestor activitati, obtinand, daca e cazul, autorizatiile
si/sau avizele necesare.

4.5. Constituirea societatilor pe actiuni prin subscriptie publica

Este cea de-a doua modalitate care poate fi urmata pentru infiintarea unei
societati pe actiuni, pe langa procedura obisnuita, (constituire simultana),
comuna tuturor formelor juridice de societate reglementate de lege. Cunoscuta in
doctrina si sub denumirea de „constituire continuata”, ea reprezinta o modalitate
proprie strict societatii pe actiuni, justificata de nevoia asigurarii unei capitalizari
masive a societatii, inca din momentul constituirii. Procedura, initiata de fondatorii
societatii, respectiv de grupul de persoane care isi asuma responsabilitatea si
cheltuielile infiintarii societatii, parcurge urmatoarele etape:
a) emiterea prospectului de emisiune, adica a ofertei adresate publicului,
in general, de a subscrie actiuni la viitoarea societate (comerciala). In
continutul lui vor fi indicate, ca urmare, in mod obligatoriu, elementele
esentiale ale viitoarei societati, proprii actului constitutiv, cu exceptia celor
privind organele de conducere si control, alegerea acestora urmand a fi
realizata de catre adunarea constitutiva. Sub sanctiunea nulitatii,
prospectul de emisiune va fi realizate in forma autentica.
b) depunerea prospectului de emisiune la oficiul registrului comertului,
in vederea vizarii lui de catre persoanele autorizate din cadrul oficiului
registrului comertului, in scopul publicarii in presa;
c) subscrierea actiunilor; persoanele interesate de oferta lansata prin
prospect, vor putea subscrie actiuni ale viitoarei societati, semnand pe
unul sau mai multe exemplare ale prospectului de emisiune si varsand cel
putin jumatate din valoarea actiunilor subscrise in contul indicat in
continutul prospectului.
d) adunarea constitutiva; in termen de 15 zile de la inchiderea perioadei de
subscriere, fondatorii vor convoca adunarea constitutiva, alcatuita din toti
cei care au subscris actiuni ale viitoarei societati, (subscriitori). In cadrul

46
 acesteia, fiecare subscriitor are dreptul la un singur vot, indiferent de
numarul actiunilor subscrise. Principalele atributii ale adunarii, exercitate
prin hotararile adoptate, se refera la: verificarea cerintelor legale privind
capitalul social, validarea raportului expertilor privind evaluarea aporturilor
in natura, (daca este cazul), aprobarea operatiunilor efectuate de fondatori
in contul societatii precum si acordarea avantajelor reglementate de lege
in favoarea acestora, constand in atribuirea unei cote suplimentare de
pana la 6% din profitul societatii, pentru o perioada de maxim 5 ani de la
constituirea acesteia, desemnarea membrilor organelor de conducere si
control ale societatii, aprobarea actului constitutiv si desemnarea
persoanelor care, in numele subscriitorilor, vor reprezenta societatea in
scopul autentificarii actului si finalizarii formalitatilor de constituire.
e) Dupa autentificarea actelor constitutive, formalitatile procedurale devin
identice cu cele urmate in cazul constiturii simultane.
Se impune sublinierea rolului decisiv al fondatorilor in procedura de
constituire a societatii prin oferta publica. Responsabilitatea legata de
emiterea prospectului de emisiune, organizarea adunarii constitutive,
efectuarea varsamintelor, exactitatea informatiilor comunicate, valabilitatea
operatiunilor incheiate in numele societatii anterior constituirii, ofera doar
cateva din argumentele reglementarii si acordarii unor avantaje si drepturi in
favoarea lor.
In practica, procedura a avut pana in prezent o aplicabilitate destul de
restransa. Mai frecvente au fost situatiile de majorare a capitalului social prin
subscriptie publica. Si intr-un caz si in altul, societatile care au recurs la oferta
publica pentru constituirea sau majorarea capitalului social devin societati de
tip deschis, supuse legislatiei speciale aplicabile in domeniul valorilor
mobiliare si pietei de capiotal.

Capitolul V
Organizarea si functionarea societatilor (comerciale)

47
5.1. Scopurile si obiectivele societatii, definite prin actul constitutiv, vor fi realizate
prin intermediul organelor sale, structurate pe trei niveluri diferite, cu competente
si functiuni precis delimitate: adunarea generala, administratorii, (managerii) si
cenzorii/auditorii financiari ai societatii. Ele materializeaza vointa societatii ca
persoana juridica, distincta de vointa proprie a asociatilor acesteia, tot la fel cum
bunurile din patrimoniul societatii nu se identifica cu bunurile proprii ale
asociatilor. O buna si eficienta functionare a societatii este, ca urmare, expresia
corectei indepliniri a atributiilor specifice fiecareia dintre cele trei categorii de
„organe”. Structurate ierarhic, fiecare dintre ele beneficiaza de reglementari
clare, care, daca sunt fidel respectate, confera societatii exactitatea unui
mecanism functional bine articulat, bazat pe principiul separatiei puterilor, a
atributiilor, pe o precisa configurare a intinderii si limitelor de competenta. In
aceasta analiza, societatea pe actiuni devine exemplul cel mai concludent,
complexitatea sa fiind confirmata tocmai prin regulile dupa care se organizeaza
si functioneaza organele sale. Relevanta, in acest sens, este sustinerea
doctrinara potrivit careia „societatea comerciala pe actiuni este similara ca
organizare societatii statale bazate pe principii democratice”. 18 In privinta
celorlalte tipuri de societati, inclusiv al celei cu raspundere limitata cu mai putin
de cincisprezece asociati, lipseste, in majoritatea covarsitoare a cazurilor, cea
de-a treia categorie de organe, cenzorii, desemnarea lor fiind facultativa si nu
obligatorie, rolul de a controla gestiunea societatii revenind in acest caz
asociatilor.
Sintetic, vom analiza in continuare cele trei categorii de organe.

5.2. Adunarile generale

Alcatuite, fara exceptie, din totalitatea asociatilor/actionarilor societatii, in sensul
ca fiecare dintre ei are dreptul de a participa si de a vota in cadrul acestora, ca
detinator al numarului de voturi determinat de numarul actiunilor/partilor
sociale/partilor de interes pe care le detine, adunarile generale reprezinta organul
deliberativ cu caracter suprem la nivelul societatii. Lor le revine rolul de a hotari

18
Gheorghe Piperea, Drept comercial, Vol.I, Ed.C.H.Beck, 2008, pag.107

48
atat in problemele curente cat si in cele fundamentale, ce tin de strategia si
directiile de baza ale evolutiei societatii (comerciale). In modul cel mai expresiv,
vointa societatii se manifesta la nivelul adunarii generale. 19 Vointa personala a
fiecarui actionar cu privire la societate se va putea materializa numai prin vot,
contribuind, prin numarul de voturi exprimate, la articularea vointei societatii.
Asadar, actele emise de societate nu sunt actele actionarilor, ci ale societatii,
care se exprima prin organele sale. Sub acest aspect, se poate sustine ca
adunarea actionarilor/asociatilor reprezinta, prin hotararile adoptate, forma de
expresie a societatii la nivelul problemelor de baza pe care evolutia ei ca
organism viu integrat in viata economica si sociala le impune.

5.2.1. Forme de lucru. Atributii.

In cazul societatilor pe actiuni, adunarile generale ale actionarilor se intrunesc

in sedinte ordinare si extraordinare, in functie de problemele care urmeaza a fi
aprobate, fiecareia revenindu-i atributii exprese, inconfundabile, si conditii de
lucru proprii. Astfel;

a) Adunarea generala ordinara se intruneste cel putin o data pe an, in

primele cinci luni de la incheierea exercitiului financiar, (adica 31 decembrie a
fiecarui an), rolul ei fiind tocmai acela de a analiza activitatea anului incheiat, prin
prisma rezultatelor reflectate de situatiile financiare, de raportul
administratorilor/consiliului de supraveghere si cenzorilor/auditorului financiar. In
competenta ei intra si problema alegerii sau revocarii acestor organe, precum si
stabilirea remuneratiei ce li se cuvine pentru activitatea desfasurata. Sintetic, se
poate afirma ca hotaraste, in general, asupra problemelor „ordinare”, adica
obisnuite, de rand, ale societatii, asa cum, dealtfel, sugereaza si forma de lucru a
adunarii - ordinara.

b) Adunarea generala extraordinara se intruneste ori de cate ori este

19
In acest sens, a se vedea, Gheorghe Piperea, op.cit. pag.171

49
nevoie spre a decide in probleme de mai mare importanta pentru ”viata” si
evolutia societatii, (probleme extraordinare). Este vorba, in general, de hotarari
care au ca efect modificarea actului constitutiv al societatii, (obiectul de activitate,
sediul social, capitalul social, forma juridica, fuziunea sau divizarea societatii,
dizolvarea si lichidarea, etc.)
Diferenta intre competentele decizionale este evidentiata si de conditiile de
cvorum si majoritate necesare, diferit reglementate pentru cele doua adunari.
Astfel, in timp ce in cazul adunarii ordinare, pentru a fi valabil intrunita, la prima
convocare este necesara prezenta actionarilor reprezentand cel putin o patrime
din numarul total de drepturi de vot, la cea de–a doua convocare, daca prima nu
intruneste conditiile de cvorum legale sau statutare spre a se putea desfasura
valabil, sau nu poate lucra valabil in lipsa majoritatii necesare pentru adoptarea
hotararilor, sedinta este statutara indiferent de ponderea capitalului prezent sau
reprezentat, hotararile urmand a fi adoptate cu votul majoritatii acestui capital.
Adunarea generala extraordinara, in schimb, are nevoie de un cvorum minim atat
la prima cat si la cea de-a doua convocare, respectiv o patrime din numarul total
de drepturi de vot, la prima convocare si o cincime din drepturile de vot, la cea
de-a doua, daca prima nu se poate intruni valabil din lipsa cvorumului sau nu
poate adopta hotarari in lipsa intrunirii majoritatii necesare. Diferentele de cvorum
reglementate sunt justificate de obiectul hotararilor ce le intra in atributiile
specifice. Dat fiind faptul ca in competenta adunarii ordinare sunt inscrise
probleme ce tin de activitatea curenta a societatii, a nu putea adopta hotarari in
privinta lor echivaleaza cu blocarea activitatii. Este motivul pentru care, la cea
de-a doua convocare, adunarea generala ordinara este valabil intrunita indiferent
de ponderea drepturilor de vot prezente sau reprezentate.
Se impune precizarea ca actionarii pot conveni, prin actul constitutiv, cvorumuri
mai rigide, mai ridicate decat cele legale, dar nicidecum inferioare acestora.

5.2.2. Reguli de convocare

Numarul mare de actionari specific societatilor pe actiuni impune reguli exacte
pentru convocarea lor la adunarile generale, in masura sa garanteze astfel

50
respectarea dreptului fiecaruia de a participa si a vota in cadrul lucrarilor
acestora. Orice abatare de la aceste reguli, ca, dealtfel, de la oricare din
dispozitiile legale si/sau statutare privitoare la organizarea si adoptarea
hotararilor adunarilor generale, creeaza premisa desfiintarii lor cu succes de
catre actionarii interesati si chiar de catre orice alta terta persoana interesata,
daca aceasta poate proba motive de nelegalitate a respectivelor hotarari. Ca
urmare, regula consacrata de lege ca cea mai eficienta pentru realizarea
procedurii de convocare consta in publicarea convocatorului in Monitorul Oficial
si intr-un ziar de larga raspandire in localitatea sau zona sediului social al
societatii. De la aceasta regula pot fi reglementate alternative ca, deexemplu
convocarea prin scrisoare recomandata, scrisoare transmisa pe cale electronica.
Convocatorul, publicat cu cel putin 30 de zile inainte de data fixata pentru tinerea
adunarii, va cuprinde informatiile necesare si utile desfasurarii acesteia, (data si
locul sedintei, ordinea de zi, etc). Materialele vor fi puse la dispozitia actionarilor,
prin grija administratorilor/directoratului, spre a li se oferi astfel posibilitatea de a
se documenta in scopul exercitarii corecte a drepturilor lor in cadrul adunarii. Cu
acelasi scop, completarea ordinii de zi de catre actionarii interesati se poate face
numai in primele cincisprezece zile ce au urmat publicarii convocatorului,
completarea fiind, la randul ei publicata. Obligatia convocarii adunarii revine
administratorilor/directoratului societatii, din proprie initiativa, sau la solicitarea
actionarului/actionarilor reprezentand cel putin 5% din capitalul social sau chiar
mai putin, daca un astfel de prag a fost determinat ca atare prin actul constitutiv.

5.2.3. Anularea hotararilor adunarii generale.

Hotararile adoptate in conditiile legii si actelor constitutive sunt obligatorii pentru
toti actionarii, inclusiv pentru cei care au votat impotriva lor, (majoritatea se
supune minoritatii). Ele exprima, cum am mai afirmat in acest capitol, vointa
societatii, ca persoana juridica distincta de a actionarilor care o constituie si, deci,
de vointele individuale ale acestora. Hotararile nelegale si nestatutare pot fi
atacate in justitie, pe calea actiunii in anulare, de catre actionarii care au votat
impotriva si au cerut sa se consemneze in procesul verbal de sedinta votul lor,

51
precum si de cei care nu au fost prezenti la lucrarile adunarii, sau chiar de terte
persoane interesate, daca acestea pot proba motive de nulitate absoluta a
hotararilor adoptate.

5.2.4. Adunarea asociatilor la societatile de persoane si societatea cu

raspundere limitata
Numarul restrans de asociati caracteristic societatilor de persoane si chiar celei
cu raspundere limitata, genereaza, firesc, consecinte semnificative asupra
regulilor incidente forului cu competente depline de decizie. Astfel, in cazul
acestor forme societare nu mai sunt institutionalizate cele doua forme de lucru
ale adunarii generale, ordinara si extraordinara, ci doar adunarea asociatilor. Ca
regula, aceasta hotaraste valabil cu majoritate de asociati si parti sociale, cu
exceptia hotararilor avand ca obiect modificarea actului constitutiv, pentru care
devine necesara unanimitatea acordului asociatilor, daca prin actul constitutiv nu
s-a creat regula de rezerva, si anume ca modificarea sa poata fi realizata cu o
anume majoritate de asociati si parti sociale. In practica, regula modificarii actelor
constitutive cu majoritatea si nu cu unanimitatea voturilor asociatilor este putin
utilizata. Dupa mai bine de treizeci de ani de aplicare a prevederilor LS, regula
unanimitarii acordului de vointe pentru modificarile aduse actului constitutiv s-a
impus pana la standardizare, incat, in raport cu ea, varianta derogatorie a ramas
aproape necunoscuta, desi, adesea ar fi mult mai adecvata pentru
functionalitatea societatii, in raport cu modul de distribuire a partilor sociale intre
asociatii acesteia. Ar fi, de exemplu, categoric preferabila in societatile cu
raspundere limitata in care unul/unii dintre asociati detine/detin o cota foarte
redusa din capitalul social. Pe de alta parte, modul de reglementare a regulilor de
lucru ale adunarii asociatilor, (majoritatea sau unanimitate de voturi in adoptarea
hotararilor avand ca obiect modificarea actului constitutiv) imprima societatii, prin
vointa asociatilor acesteia, accente mai pronuntate de societate de capitaluri,
sau, dimpotriva, de persoane. Valorificand cu profesionalism dispozitiile legii,
acestia pot personaliza societatea adoptand reguli care se corespunda cat mai
fidel intereselor ei.

52
Trebuie retinuta, tot ca regula particulara pentru acest tip de societate,
reglementarea unei duble majoritati, a partilor socile si a asociatilor, necesara in
adoptarea hotararilor adunarii asociatilor.
Intre trasaturile preluate de la societatile de capitaluri, e de mentionat si cea
privind posibilitatea de desfiintare pe calea actiunii in anulare a hotararilor
nelegale si/sau nestatutare adoptate de adunarea asociatilor. Normele legale
consacrate pentru societatile pe actiuni devin aplicabile in acest demers.

Gradul de institutionalizare a adunarii generale descreste, asadar, pe masura

simplificarii formei juridice de societate, lipsind complet in cadrul societatilor de
persoane. Devine impropriu, in cadrul acestora, sa se reglementeze adunarea
generala a celor doi, trei asociati. Legea se rezuma, in cazul lor, la doua reguli de
lucru de baza, si anume, adoptarea hotararilor curente cu acordul asociatilor
reprezentand majoritatea capitalului social iar a celor privind modificarea actelor
constitutive cu unanimitatea acordului acestora.

5.3. Administratorii si managerii societatii.

Notiunea de administrare a societatii subsumeaza ansamblul activitatilor proprii
realizarii efective a obiectului de activitate al acesteia, cumuland atributii de
gestiune a patrimoniului si de reprezentare a ei in relatiile cu tertii. Exercita, in
esenta, atributii de supraveghere, control, conducere efectiva si reprezentare a
societatii. Administratorii indeplinesc in principiu, un mandat general incredintat
de adunarea generala a asociatilor, avand ca obiect realizarea efectiva a
obiectivelor si scopurilor societatii. In relatia statornicita intre diferitele categorii
de organe ale societatii, ei reprezinta, ca urmare, organul structurat la al doilea
nivel de competente, subordonat adunarii generale a asociatilor. Nivelul diferit de
complexitate al celor cinci tipuri de societati (comerciale) este pregnant reflectat
si prin dispozitiile privitoare la administratori. Astfel, cele mai ample modificari
aduse Legii societatilor nr.31/1990, prin Legea nr.441/2006 si prin Ordonanta de
Urgenta a Guvernului nr.82/2007, sunt consacrate in mod substantial
administrarii societatii, in principal a celei pe actiuni. Efortul de integrare si

53
armonizare a legislatiei autohtone in materia dreptului societar cu cea a Uniunii
Europene este concludent evidentiat prin preluarea, in noua abordare a
conceptului de administrare, a principiilor de guvernare corporatista, al caror
scop, asa cum relevant a conchis doctrina de specialitate, „este acela de a
contribui la promovarea unor reguli care sa asigure transparenta, integritate si
eficienta mediului de afaceri, prin distributia echitabila a atributiilor de deliberare,
administrare si control intre diferitele centre de putere ale societatii, in conditiile
protectiei corespunzatoare a interesului public.”20 Noile dispozitii legale
reconfigureaza conceptul de administrator, atribuind functiei un caracter
profesional, devenindu-i proprii atribute ca diligenta profesionala, prudenta, buna
credinta in deciziile de afaceri, loialitatea.

5.3.1. Sisteme de administrare a societatilor pe actiuni.

Aceleasi principii ale guvernarii corporatiste 21 au condus la reglementarea a doua
sisteme distincte de administrare in cazul societatilor pe actiuni, si anume:
a) sitemul unitar, inspirat din legislatia franceza
b) sistemul dualist, consacrat initial de legislatia germana .
Incercam sa surprindem sintetic, in cele ce urmeaza, principalele lor trasaturi.
Astfel,

5.3.2. Sistemul unitar (monist) de administrare a societatii;

Administrarea societatii revine administratorului/administratorilor, (intotdeauna
in numar impar), desemnati prin vot secret de adunarea generala ordinara. In
cazul societatilor ale caror situatii financiare sunt auditate, numarul
administratorilor nu va fi mai mic de trei. Cand sunt mai multi administratori,
20
Ioan Schiau, Titus Prescure, op.cit., pag.382
21
„Principiile prevad reguli (a) privind exercitarea si protejarea drepturilor asociatilor, in
conditiile asigurarii informarii corespunzatoare a acestora, pentru a facilita luarea unei decizii si a integra
votul acestora intr-un mecanism deliberativ eficient si transparent, (b) privind tratamentul echitabil al
asociatilor, cu speciala privire asupra protectiei corespunzatoare a asociatilor minoritari, (c) privind
mecanismele de participare si implicare a persoanelor interesate in guvernarea societatii (cum ar fi
creditorii, salariatii si organismele reprezentative ale acestora, furnizorii, clientii comunitatea si mediul
de afaceri), d) privind accesul la informatii si transparenta mecanismelor decizionale precum si
modalitatile de exercitare a unui control extern, eficient si calificat asupra activitatii societatii si, in final,
(e) privind responsabilitatile administratorilor si managerilor societatii.” – Ioan Schiau, Titus Prescure,
op.cit., pag.382;

54
acestia alcatuiesc consiliul de administratie, organ colegial al carui instrument de
lucru devin deciziile adoptate cu majoritatea membrilor, (spre deosebire de
situatia pluralitatii de administratori care, neorganizati in consiliu decid
independent sau impreuna, potrivit optiunii asociatilor pentru una din cele doua
reguli de lucru). Membrii consiliului de administratie pot fi actionari sau
neactionari. Consiliul va fi prezidat de un presedinte desemnat dintre membrii
sai, fie direct de catre adunarea generala, fie chiar de catre membrii consiliului.
Administratorii pot decide ca o parte din atributiile ce le revin sa fie delegate in
sarcina unor directori, persoane fizice, dintre care, unul va fi numit director
general. Acestia vor conduce societatea sub supravegherea consiliului de
administratie. Notiunea de director primeste, in sensul art.143 din Legea
nr.31/1990, o semnificatie noua, distincta de cea care desemneaza persoanele
cu functii executive de conducere, (director economic, tehnic, marketing, etc.).
Ca urmare, obligatia instituita deopotriva in sarcina administratorilor si
directorilor cu atributii delegate, de a nu fi salariatii societatii pe durata indeplinirii
mandatului lor, nu se aplica decat strict acestei categorii de directori.
Reprezentarea societatii in relatiile cu tertii apartine presedintelui consiliului de
administratie sau directorului general, cand consiliul a recurs la delegarea de
atributii. Directorii pot fi administratori sau neadministratori, cu conditia ca
majoritatea administratorilor sa fie neexecutivi, (adica, sa nu fie directori). In
plus, cel putin o parte a administratorilor vor fi independenti. Desi nu defineste
notiunea, legea ofera exemplificativ criteriile care configureaza statutul de
independenta, (ex.; sa nu fi fost salariat al societatii sau al unei societati
controlate de catre aceasta in ultimii cinci ani, sa nu fie actionar semnificativ al
societatii, sa nu aiba sau sa nu fi avut in ultimul an relatii de afaceri cu
societatea, etc.).

Intrucat delegarea de competente in favoarea directorilor este o optiune a

administratorilor, (cu exceptia cazurilor in care societatea este auditata, cand
delegarea devine obligatorie), care le stabilesc si limitele mandatului, (cu
exceptiile impuse prin lege), si, pe de alta parte, directorii pot fi

55
administratori/neadministratori, separatia puterilor dintre cele doua structuri care
asigura conducerea societatii nu este categorica. Trasatura a condus la
calificarea doctrinara a sistemului unitar (monist) ca fiind, in fapt, unul dualist
imperfect.

Pentru a beneficia de documentari specializate, profesionale in deciziile ce

urmeaza sa le adopte, Consiliul de administratie poate constitui comitete
consultative care vor elabora recomandari, informari specializate.

5.3.3. Sistemul dualist de administrare a societatii;

Mecanismul conducerii societatii este reglementat pe doua nivele
obligatorii,distincte, cu atributii bine delimitate prin lege, si anume a) consiliul de
supraveghere si b) directoratul. In timp ce membrii directoratului exercita
conducerea societatii, ca manageri profesionisti, in masura sa asigure
dezvoltarea sustenabila a societatii, consiliul de supraveghere devine
supraveghetorul, controlorul activitatii directoratului. El nu exercita atributii
efective de conducere. Cele patru mari categorii de componente care definesc
functia de administrare a societatii, supravegherea, controlul, conducerea
efectiva si reprezentarea sunt complet separate, si legal distribuie intre cele doua
structuri care asigura administrarea societatii dupa sistemul dualist: in timp ce
membrii consiliului de supraveghere dispun de atributiile de supraveghere si
control al activitatii membrilor directoratului, acestora le revine conducerea
efectiva si reprezentarea societatii. In plus, membrii directoratului nu pot fi, in
acelasi timp, membri ai consiliului de supraveghere, separatia puterilor fiind, in
acest caz, categorica si fixata prin lege.
Competenta desemnarii si revocarii membrilor fiecareia dintre structuri revine
organului fata de care raspund: adunarea generala ordinara alege si revoca
membrii consiliului de supraveghere, iar acesta alege si revoca membrii
directoratului.

5.3.4. Dispozitii comune celor doua sisteme de administrare

56
 Din categoria regulilor aplicabile deopotriva ambelor sisteme, enumeram:
a) durata mandatului administratorilor, directorilor, respectiv al membrilor
consiliului de supraveghere si directoratului este de maxim patru ani, cu exceptia
mandatului primilor membri desemnati la constituie, care este de 2 ani;

b) directorii, in sistemul unitar si membrii directoratului, in sistemul dualist, sunt

persoane fizice; in schimb, administratori si membrii consiliului de supraveghere
pot fi si persoane juridice;

c) o persoana fizica nu poate cumula concomitent mai mult de cinci

mandate de administrator si/sau membru al consiliului de supraveghere in
societati (comerciale) cu sediul in Romania, cu exceptia cazurilor in care detine
cel putin o patrime din totalul actiunilor societatii sau este membru in consiliul de
supraveghere sau de administratie al unei societati care detine aceasta patrime;

d) atat consiliul de administratie cat si cel de supraveghere lucreaza in

sedinte care adopta hotarari cu majoritatea numarului membrilor si care se
intrunesc ori de cate ori este nevoie, dar nu mai putin de o data la trei luni.
Ambele categorii de organe au dreptul de a crea consilii consultative in scopul
informarii si documentarii, utile in adoptarea deciziilor;

e) raporturile juridice stabilite intre cele patru categorii de organe si

structurile care le-au desemnat sunt specifice contractului de mandat ;

f) pe durata indeplinirii mandatului, administratorii, directorii, membrii

consiliului de supraveghere si ai directoratului nu pot fi salariati ai societatii;

g) raspunderea juridica a administratorilor, directorilor, membrilor consiliului

de supraveghere si directoratului este riguros reglementata de lege, iar
solidaritatea acestei raspunderi ramane o caracteristica valabila pentru fiecare
dintre ele.

57
 5.3.5. Administrarea societatilor de persoane si a celei cu raspundere
limitata; am enuntat regulile aplicabile in cadrul capitolului consacrat analizei
succinte a fiecareia dintre aceste societati.

5.4. Controlul gestiunii societatii;

Este realizat prin organe specializate, in cadrul societatilor de capitaluri si a
celei cu raspundere limitata cu mai mult de cincisprezece asociati.
Cele doua structuri specializate pentru a realiza acest control sunt comisia de
cenzori si auditorul financiar. Optiunea pentru una dintre ele este permisa cu
exceptia situatiilor in care societatea este supusa obligatiei legale de auditare,
sau cand a optat pentru sistemul dualist de administrare, cand obligatorie
devine desemnarea auditorului financiar.

5.4.1.Cenzorii; desemnarea lor corespunde solutiei traditionale de exercitare a

controlului gestiunii societatii, iar competenta in acest sens revine adunarii
generale ordinare. Potrivit legii, comisia de cenzori este alcatuita din trei
membri, plus un supleant, desemnati pentru o perioada de trei ani, cu
posibilitatea de a fi realesi. Cenzorii pot fi alesi dintre actionari. In mod
obligatoriu, cel putin unul dintre ei va fi contabil autorizat sau expert contabil.
Principalele lor atributii se refera la supravegherea gestiunii societatii, la
verificarea situatiilor financiare, informand adunarea generala asupra modului
in care a fost administrat patrimoniul societatii de catre administratorii acesteia,
si, daca este cazul, asupra abaterilor constatate in aceasta activitate
manageriala.

5.4.2. Auditorii financiari.

Sunt specialisti, persoane fizice sau juridice, care dobandesc aceasta calitate in
conditiile unei reglementari specifice profesiei, si care sunt, ca urmare, inscrisi
in Camera Auditorilor Financiari din Romania. Auditorul financiar este extern
societatii, angajeaza relatii contractuale cu aceasta, in urma alegerii sale de

58
 catre adunarea generala ordinara. Societatile (comerciale) care au optat sau au
fost obligate sa desemneze auditorul financiar au complementar obligatia de a-
si numi si un auditor intern. Spre deosebire de auditorul financiar care nu este
salariatul societatii, cel intern poate detine o atare calitate. Atributiile specifice
fiecareia dintre aceste profesii sunt reglementate prin dispozitii legale exprese.
In ansamblu, ele sunt similare cu cele ale cenzorilor. Societatea supusa
obligatiei legale de auditare va respecta, complementar, o serie de reguli
specifice in materia administrarii. De exemplu, numarul membrilor consiliului de
administratie/supraveghere/directoratului nu va fi mai mic de trei; in cazul
societatii administrate dupa sistemul unitar, desemnarea directorilor cu atributii
delegate de catre consiliul de administratie devine obligatorie.

CAPITOLUL VI
Modificarea actelor constitutive ale societatii (comerciale)

6.1. Realizarea de profit, atingerea scopurilor si obiectivelor in vederea carora a

fost constituita, ca finalitate ce tine de esenta societatii (comerciale), justifica
adesea nevoia ei de modificare si adaptare la circumstantele si conditiile
concrete ale mediului economic in care activeaza. Intrucat actul constitutiv al
societatii este cel care o personalizeaza, ii defineste conditiile specifice si regulile
de organizare si functionare, modificarea societatii se concretizeaza, in ultima
instanta, in modificarea actului ei constitutiv. In general, pot face obiectul
modificarii oricare din clauzele inserate in cuprinsul acestuia, ca, de exemplu,
cele referitoare la asociati, forma juridica, obiect de activitate, capital social,
durata de functionare, etc.

6.2. Procedura de modificare a actului constitutiv

Fiind expresia vointei asociatilor, actul constitutiv va putea fi modificat tot ca
rezultat al exprimarii vointei lor, in cadrul adunarii generale a asociatilor societatii.
O astfel de hotarare va fi adoptata cu unanimitate de voturi, in cazul societatilor
de persoane si a celei cu raspundere limitata, (daca, in cazul acesteia, prin actul

59
constitutiv nu a fost instituita norma derogatorie care permite modificarea
acestuia cu majoritate de asociati si parti sociale), respectiv, cu majoritatea
necesara adoptarii hotararilor in cadrul adunarii generale extraordinare, in cazul
societatilor de capitaluri.

Pentru a dobandi opozabilitate fata de terti, hotararea modificatoare va fi

inregistrata in registrul comertului, dupa prealabilul control de legalitate exercitat
de catre personalul cu atributii in acest sens din cadrul oficiului registrului
comertului, sau, in functie de natura modificarii, de catre tribunal, si va fi
publicata in Monitorul Oficial. Procedura devine astfel comparabila cu cea urmata
la momentul infiintarii societatii. Actul modificator va fi realizat cu respectarea
conditiilor de forma prevazute de lege pentru actul constitutiv. Totodata, el va fi
insotit de actul constitutiv actualizat, cuprinzand toate modificarile succesive de
care acesta a beneficiat.

In cazul societatilor pe actiuni, daca consiliului de administratie sau, dupa caz,

directoratului i-au fost delegate anumite competente ale adunarii generale,
privind modificarea sub anumite aspecte, permise de lege, a actului constitutiv,
evident, modificarea devine rezultatul hotararii acestor organe.

Procedura sintetic redata mai sus corespunde solutiei amiabile, conventionale,

general aplicabile. Ca alternativa de rezerva, accesibila in cazul imposibilitatii
realizarii acordului legal sau statutar al asociatilor, modificarea poate fi dispusa,
in anumite situatii, pe cale judiciara, (de exemplu in cazul excluderii sau retragerii
asociatilor, in societatile de persoane sau cea cu raspundere limitata).

6.3. Modificarea capitalului social al societatii;

Am selectat, din ansamblul modificarilor posibile ale actului constitutiv, pe cea
referitoare la capitalul social. Este una din principalele si frecventele modificari
operate pe durata existentei societatii. Capitalul social, ca totalitate a valorii
aporturilor asociatilor, reprezinta un element de pasiv in patrimoniul societatii,

60
reflectand datoria acesteia fata de proprii asociati, scadenta la data dizolvarii si
lichidarii ei sau al retragerii sau excluderii din societate a asociatilor. In timp ce
patrimoniul este fluctuant, dinamic, direct influentat de activitatea societatii,
capitalul este si trebuie sa ramana fix pe toata durata de existenta a acesteia.
Obligatia nu trebuie insa inteleasa in sensul interzicerii modificarii lui, cu
respectarea pocedurii reglementate de lege in acest scop. Orice modificare a lui,
in sensul majorarii sau reducerii, devine atributul adunarii generale a asociatilor
sau, in cazul societatilor pe actiuni, a consiliului de administratie sau
directoratului, daca au fost mandatate in acest sens de catre adunarea generala.

6.3.1. Reducerea capitalului social;

Tehnic, reducerea capitalului social se poate realiza prin urmatoarele procedee:
a) reducerea numarului de actiuni sau de parti sociale, caz in care se
mentine valoarea nominala a acestora;
b) reducerea valorii nominale a actiunilor sau a partilor sociale;
c) dobandirea de catre societate a propriilor actiuni, urmata de anularea lor
Daca hotararea de reducere nu este justificata de pierderi, deci de scaderea
activelor societatii sub valoarea capitalului social, se poate recurge si la alte
procedee si anume:
a) scutirea totala sau partiala a asociatilor de varsamintele datorate;
procedeul este aplicabil strict in cazul societatilor de capitaluri, intrucat
doar in cazul acestora legea permite varsarea integrala a capitalului social
la o data ulterioara infiintarii societatii;
b) restituirea catre asociati a unei cote parti din aporturi, proportionala cu
reducerea capitalului social si calculata egal pentru fiecare actiune sau
parte sociala;
c) alte procedee prevazute de lege.
Indiferent de cauza si modalitatea reducerii capitalului social, valoarea acestuia,
ulterioara reducerii, nu va putea fi inferioara valorii minime stabilite de lege.
Procedural, masura parcurge doua etape, pentru a putea fi finalizata. Este
necesara o prima hotarare de reducere, de principiu, a adunarii generale a

61
asociatilor, care, la un interval de doua luni de la publicarea in Monitorul Oficial,
va putea fi urmata de cea de-a doua, de reducere efectiva. Intervalul de doua
luni este reglementat in favoarea creditorilor societatii, detinatori ai unor creante
anterioare publicarii hotararii de reducere a capitalului social. Ei au dreptul de a
se opune masurii, caz in care, hotararea de reducere va putea fi finalizata numai
dupa plata creantelor lor sau garantarea acestei plati.

6.3.2. Majorarea capitalului social

Sursele economice utilizate pentru majorarea capitalului social pot fi :
a) exterioare societatii, reprezentand finantarea asigurata de asociatii
acesteia in una din formele reglementate si pentru constituirea societatii,
si care constau in aporturile noi aduse de asociati, (in numerar, natura); 22
b) surse interne, reprezentand o autofinantare a societatii; ele nu obliga
asociatii la noi aporturi, majorarea realizandu-se din diferite resurse
contabilizate in pasivul societatii, cum sunt: (1) incorporarea rezervelor, cu
exceptia celei legale, (2) incorporarea beneficiilor sau (3) a primelor de
emisiune, (4) compensarea creantelor asupra societatii cu actiuni ale
acesteia. Hotararea de marire a capitalului din aceste surse se
materializeaza, ca urmare, prin modificarea inregistrarilor in contabilitate
intre aceste diferite conturi de pasiv, actiunile emise urmand a fi distribuite
intre actionarii societatii cu respectarea cotelor lor de participare la
capitalul social. Este ceea ce doctrina a denumit generic „sporire contabila
a patrimoniului”, intrucat nici una din solutiile enumerate nu implica
aporturi exterioare ale actionarilor/asociatilor.
Ambele categorii de surse de marire a capitalului sunt accesibile tuturor formelor
juridice de societate.

6.3.3. In cazul societatilor de capitaluri, procedura de majorare a capitalului

22
Pentru detalii privind aporturile in natura la capitalul social a se vedea « Scurte consideratii
legate de aproturile in natura la capitalul social » - Monica IONAS-SALAGEAN, Revista
Studia Universitatis Babes-Bolyai nr.2/2007 

62
social prin noi aporturi se realizeaza in doua etape; a) adoptarea hotararii de
majorare, urmata de exercitarea dreptului de preferinta al actionarilor societatii, in
interval de 30 de zile de la data publicarii hotararii in Monitorul Oficial; b)
adoptarea hotararii de majorare cu suma efectiv subscrisa, in functie de exercitiul
dreptului de preferinta.

Dreptul de preferinta este „un mijloc de protectie a vechilor actionari, care

si-au asumat riscul lansarii societatii si s-au straduit pentru prosperitatea ei” 23.
Este, asadar, o favoare creata acestora, de a subscrie cu prioritate actiuni din
noua emisiune. Nerespectarea lui devine cauza de anulare a hotararii de
majorare astfel adoptate. Legea permite ca, in situatii determinate, dreptul de
preferinta sa fie limitat sau ridicat. Generalizarea uneia astfel de masuri este insa
interzisa.

Actiunile noi, emise in schimbul aporturilor in numerar vor fi varsate in proportie

de 30% la data subscrierii iar diferenta va fi platita in maxim 3 ani de la aceasta
data. In acelasi termen vor trebui varsate si aporturile in natura.

Indiferent de sursa de majorare utilizata, hotararea adunarii generale produce

efecte numai daca a fost adusa la indeplinire in termen de un an de la data
adoptarii.

Prin actul constitutiv sau modificator al societatii, organele de administrare ale

acesteia pot dobandi mandatul de a mari capitalul social al societatii, in limitele
autorizate de adunarea generala si intr-un interval de timp de maxim 5 ani de la
data adoptarii acestei masuri. Limitele capitalului autorizat nu vor putea depasi,
insa, jumatate din valoarea capitalului social subscris, existent la momentul
autorizarii.

Capitolul VII

23
Ion Bacanu, Capitalul social al societatilor comerciale, Ed. Lumina Lex, 1999, pag.131;

63
 Excluderea si retragerea asociatilor

7.1. Ambele operatiuni reglementeaza solutii de separare a asociatilor, de

incetarea a acestei calitati, realizabile insa numai in anumite conditii si cu
respectarea unor prevederi exprese ale legii, aplicabile cu scopul de a nu afecta
insasi existenta societatii.

7.2. Excluderea asociatilor

Institutia excluderii este operabila numai in cazul societatilor de persoane precum
si a celei cu raspundere limitata, deci, in general, a tipurilor de societati la care
are relevanta elementul affectio societatis. Nu este aplicabila societatilor pe
actiuni, caracterizate prin lipsa relevantei relatiei dintre actionari. Or, excluderea,
este, adesea, tocmai rezultatul alterarii acestor relatii, infrangerii iremediabile a
convergentei de interese ce a reunit asociatii la momentul constituirii societatii si
care trebuie mentinuta pe toata durata existentei acesteia.

7.2.1.Cauze de excludere
Legea enumera urmatoarele cauze de excludere a asociatului unei societati in
nume colectiv, in comandita simpla, cu raspundere limitata:
a) refuzul asociatului de a aduce aportul la capital la care s-a obligat, desi a fost
pus in intarziere;
b) falimentul asociatului cu raspundere nelimitata sau starea de incapacitate
legala a acestuia; cauza este aplicabila numai asociatilor cu raspundere
nelimitata. Principalul argument al excluderii devine, in acest caz, protejarea
intereselor societatii prin eliminarea riscului pe care asociatul falit sau incapabil il
poate reprezenta pentru aceasta;

c) in cazul asociatului cu raspundere nelimitata care (1) se amesteca fara drept

in administratie, (2) utilizeaza capitalul societatii in interesul sau al altor altei
persoane fara consimtamantul celorlalti asociati sau (3) realizeaza acte de
concurenta neloiala fata de societate;

64
d) in cazul asociatului administrator care comite o frauda in dauna societatii sau
a folosit capitalul societatii sau a semnat in numele acesteia in operatiuni
contrare intereselor ei.

Prin actul constitutiv pot fi convenite si alte cauze de excludere decat cele avute
in vedere de lege.

7.2.2. Procedura excluderii

Indiferent de motivul care justifica excluderea, masura va fi dispusa, fara
exceptie, de catre instanta de judecata. Hotararea judecatoreasca de excludere,
ramasa definitiva, devine actul pe baza caruia vor fi inregistrate in registrul
comertului modificarile survenite in actul constitutiv ca efect al excluderii.

7.3. Retragera unui asociat din societate

7.3.1. Daca excluderea devine solutia la indemana societatii sau a celorlalti

asociati, impotriva vointei asociatului in cauza, cu efectul inlaturarii lui din
societate, in schimb, retragerea reprezinta expresia intentiei si, deci, a
manifestarii vointei asociatului de a pune capat acestei calitati.

Spre deosebire de excludere, care poate fi dispusa, fara exceptie, numai de

catre instanta, retragerea asociatului unei societati in nume colectiv, in comandita
simpla sau cu raspundere limitata se poate realiza atat in mod amiabil (1) cat si
(2) pe cale judiciara, accesibila cand solutiile nelitigioase au esuat.
In primul caz, retragerea opereaza:
a) ca efect al acordului in acest sens exprimat de toti asociatii;
b) in conditiile reglementate prin actul constitutiv pentru o atare situatie, (ceea ce
reprezinta de fapt, tot expresia acordului asociatilor, ale carui efecte se vor
produce in viitor, la data manifestarii intentiei de retragere),
c) in cazul in care asociatul nu este de acord cu hotararea adunarii asociatilor
privind : c1- modificarea obiectului principal de activitate al societatii. c2 –

65
schimbarea sediului social in strainatate ; c3 – schimbarea formei juridice a
societatii; c4 – fuziunea sau divizarea societatii

Alternativa retragerii pe cale judiciara reprezinta rezerva abordabila in cazul in

care nu este indeplinita nici una din conditiile amiabile mai sus enumerate. Ea
obliga asociatul decis sa se retraga, sa probeze, in fata instantei, existenta unor
motive temeinice care ii sustin hotararea, (de exemplu, intelegeri ireconciliabile
cu ceilalti asociati).
Ca si in cazul excluderii, hotararea judecatoreasca prin care s-a dispus
retragerea, ramasa definitiva, devine actul in temeiul caruia in registrul comertului
vor fi operate modificarile pe care operatiunea le implica asupra actului
constitutiv, cuprinzand si modalitatea de redistribuire a partilor sociale/de interes
intre ceilalti asociati ai societatii.

7.3.2. Asemeni excluderii, retragerea este specifica societatilor in care are

relevanta relatia dintre asociati. Dealtfel, in cazul celor pe actiuni, incetarea
calitatii de actionar devine o operatiune mult mai simpla, realizabila prin vanzarea
libera a actiunilor, neconditionata de acordul celorlalti actionari ai societatii ci,
eventual, doar de respectarea dreptului de preferinta al acestora, daca o atare
conditie a fost instituita prin actul constitutiv al societatii emitente. Cu toate
acestea, cu titlu de exceptie, legea are in vedere cateva situatii determinate,
limitative, in care un actionar isi poate exercita dreptul de a se retrage din
societate, si anume: cand adunarea generala extraordinara a hotarat (1)
schimbarea obiectului principal de activitate, (2) mutarea sediului in strainatate,
(3), schimbarea formei juridice a societatii, (4) fuziunea sau divizarea. (Se poate
observa ca situatiile enumerate reprezinta motive de retragere si pentru
societatile de persoane si cea cu raspundere limitata). Masura retragerii, in
oricare din situatiile enumerate, a fost reglementata in scopul protectiei
actionarilor minoritari, care au astfel dreptul de a hotarari incetarea calitatii lor
atunci cand deciziile societatii nu le mai reflecta interesele. Spre deosebire insa
de celelalte tipuri de societate, ea nu conduce la modificarea actelor constitutive,

66
diferenta derivand din trasaturile care disting societatea de capitaluri de categoria
celor de persoane si, in acest caz, si de cea cu raspundere limitata.

7.4. Drepturile asociatului exclus sau retras

Asociatul exclus sau retras are dreptul la plata drepturilor banesti
corespunzatoare cotei sale de participare la capitalul social. Valoarea acestora
va fi determinata prin acordul asociatilor sau, in caz de neintelegere, de catre un
expert desemnat prin acord sau de catre instanta de judecata, (daca asociatii nu
pot conveni asupra expertului), si va fi raportata la valoarea patrimoniului
societatii la data operatiunii de excludere sau retragere. Singura diferenta privind
plata drepturilor intre asociatii exclusi si cei retrasi este reprezentata de faptul ca,
in timp ce primii nu pot beneficia de plata in natura, prin atribuirea unor bunuri din
patrimoniul societatii, cei retrasi beneficiaza de acest drept, daca este agreat de
ceilalti asociati.

In cazul societatilor pe actiuni, legea impune determinarea pretului actiunilor

celor retrasi dupa anumite reguli, a caror respectare intra in obligatia expertului
desemnat in acest scop. Astfel, acesta va determina pretul ca medie rezultata din
aplicarea a cel putin doua metode de evaluare recunoscute de legislatia in
vigoare la data evaluarii. Solutia poate fi un reper utilizabil si in cazul celorlalte
forma juridice de societate.
In toate cazurile, obligatia de plata a drepturilor celui exclus sau retras revine
societatii.

CAPITOLUL VIII
Fuziunea si divizarea societatilor (comerciale)

8.1. Atat fuziunea cat si divizarea reprezinta procedee economico-juridice

complexe, ample, care materializeaza hotararea de reorganizare, de
restructurare a societatii, motivata de nevoia de adaptare la realitatile economice
si de crestere a eficientei activitatii. In timp ce prima dintre ele, fuziunea, are ca

67
efect concentrarea patrimoniilor societatilor (comerciale) implicate, cea de-a
doua, divizarea, simetric opusa, imparte total sau partial patrimoniul societatii
supuse divizarii in scopul alipirii lui la o alta/alte societate/societati existente sau
care iau astfel fiinta, (denumite beneficiare). Ratiunea unui astfel de demers
poate fi reprezentata de nevoia de specializare a activitatii, de preocuparea de
a-i da dimensiuni mai usor de coordonat, de neintelegerile dintre asociati, etc.

8.2. Definitia si tipurile fuziunii

Este operatiunea economico-juridica de reorganizare a societatilor implicate prin
care :
a) patrimoniul uneia sau mai multor societati, (absorbite), se transfera
integral in favoarea altei societati, (absorbanta), iar actionarii/asociatii
societatilor absorbite, care isi vor inceta existenta, vor dobandi, in
schimb, actiuni/parti sociale la societatea absorbanta;
b) patrimoniile a doua sau mai multe societati (comerciale) sunt transferate
in favoarea unei societati care se constituie astfel; primele societati isi
inceteaza existenta, (se dizolva fara lichidare), iar actionarii/asociatii lor
dobandesc actiuni/parti sociale in societatea nou infiintata.
Prima definitie corespunde fuziunii prin absorbtie iar cea de-a doua fuziunii prin
contopire. In ambele variante, repartizarea de actiuni/parti sociale in favoarea
actionarilor/asociatilor societatilor implicate poate fi insotita si de o plata in
numerar de maximum 10% din valoarea nominala a actiunilor/partilor sociale
astfel distribuite, (prima de fuziune), menita sa echilibreze drepturile
actionarilor/asociatilor.

8.3. Definitia si tipurile divizarii 

Este operatiunea economico-juridica prin care :
a) patrimoniul unei societati (comerciale) se imparte in totalitate intre doua sau
mai multe societati existente sau care iau astfel fiinta, (divizare totala).
b) o parte a patrimoniului societatii se desprinde spre a fi alipit altei societati
preexistente sau care se constituie astfel, (divizarea partiala sau prin

68
desprindere). Actiunile/partile sociale emise de societatea beneficiara a
desprinderii, (cea la care s-a alipit patrimoniul desprins), vor putea fi repartizate :
b.1. in favoarea actionarilor/asociatilor societatii careia i-a apartinut
patrimoniul desprins, (desprindere in favoarea asociatilor);
b.2. in favoarea societatii careia i-a apartinut patrimoniul desprins,
(desprindere in interesul societatii).

In esenta, atat in cazul fuziunii cat si al divizarii are lor un schimb de actiuni/parti
sociale intre societatile implicate.
Nu are relevanta forma juridica a societatilor (comerciale) implicate in fuziune
sau divizare, fiind posibila realizarea operatiunii atat intre societati avand aceeasi
forma juridica, cat si cat si intre societati de forme juridice diferite. Evident, nu se
poate realiza fuziunea sau divizarea intre sucursala si societatea mama sau
oricare din sediile ei secundare, dupa cum nu se va putea realiza nici intre o
societate (comerciala) si alte tipuri de profesionisiti care activeaza in domeniul
economic, (persoane fizice, societati cooperative, etc.)

8.4. Etapele fuziunii si divizarii

Procedura parcurge aceleasi etape, pentru oricare din cele doua operatiuni, si
anume :

a) Elaborarea proiectului de fuziune/divizare, de catre administratorii

societatilor implicate in operatiune; in continutul proiectului vor fi mentionate
informatii privind societatile participante, fundamentarea si conditiile operatiunii,
conditiile alocarii de actiuni/parti sociale in societatea beneficiara a
fuziunii/divizarii, data de la care aceste actiuni/parti sociale dau detinatorilor
dreptul de a participa la profit, rata de schimb, data la care au fost aprobate
situatiile financiare ale societatilor participante, etc.

b) Avizarea si publicarea proiectului de fuziune/divizare; proiectul de

69
fuziune/divizare, semnat de administratori, se depune la registrul comertului la
care este inmatriculata fiecare societate participanta, insotit de declaratia
societatii care va inceta sa mai existe ca efect al operatiunii, despre modul in
care va stinge pasivul sau, precum si de declaratia privind modul de publicare a
proiectului. Va putea opta intre publicarea in Monitorul Oficial sau pe propria
pagina web. In acest din urma caz, Oficiul Registrului Comertului unde este
inmatriculata societatea va publica la randul sau proiectul, gratuit, pe propria
pagina web.
In termen de 3 zile de la depunerea proiectului, Agentia Nationala de
Administrare Fiscala va fi informata despre operatiune, de catre Oficiul National
al Registrului Comertului.

c) Opozitia creditorilor societatilor participante la operatiune ; in termen de 30

de zile de la publicarea proiectului de fuziune/divizare, creditorii detinatori ai unor
creante certe, lichide si anterioare datei publicarii proiectului, au dreptul de a
face opozitie impotriva hotararii de divizare/fuziune, daca apreciaza ca
operatiunea este de natura sa le diminueze sau chiar sa le compromita sansele
valorificarii creantei.

d) Adoptarea hotararii adunarii generale asupra fuziunii sau divizarii;

Administratorii societatilor participante au obligatia de a informa
actionarii/asociatii asupra conditiilor si consecintelor operatiunii. In acest scop, au
obligatia ca, anterior adunarii, sa le puna la dispozitie documentele necesare
exprimarii votului in deplina cunostinta de cauza: proiectul de fuziune/divizare,
raportul administratorilor, respectiv al membrilor directoratului, al expertilor
desemnati in acest scop, situatiile financiare anuale si rapoartele de gestiune
pentru ultimele trei exercitii financiare, raportul cenzorului sau, dupa caz, al
auditorului financiar, evidenta contractelor cu valori care depasesc 10.000 lei
aflate in curs de executare si modul lor de repartizare in cazul divizarii.

e) Pe baza acestora, adunarea generala extraordinara a actionarilor sau,

70
dupa caz, adunarea asociatilor, va analiza si vota asupra operatiunii, aproband,
de asemenea, modificarea actelor constitutive ale societatii absorbante sau
divizate, precum si actele constitutive ale societatilor rezultate prin
fuziune/divizare, daca este cazul.

8.5. Efectele fuziunii/divizarii;

Operatiunea, complexa si cu o desfasurare de durata, (minim trei luni), isi va
produce efectele cu data inregistrarii in registrul comertului a ultimei societati
rezultate sau, dupa caz, a inregistrarii hotararii ultimei adunari generale care a
aprobat operatiunea, in ambele cazuri, daca actionarii/asociatii nu au convenit
asupra altei date in cursul exercitiului financiar. Principalele efecte pot fi
clasificate in doua categorii :
a) efecte legate de patrimoniul societatilor implicate; astfel, pe data fuziunii
sau divizarii, patrimoniul societatilor absorbite, sau dupa caz, al celor care
se contopesc, precum si al societatii integral divizate se transfera in
favoarea societatii/societatilor beneficiare ale operatiunii marind in mod
corespunzator patrimoniul acestora, implicit capitalul lor social;
b) efecte legate de actionarii/asociatii societatilor care isi inceteaza existenta
prin fuziune/divizare, (societati absorbite, contopite sau divizate); acestia
devin asociati/actionari ai societatilor beneficiare ale operatiunii,
(absorbanta, rezultata prin contopire sau divizare, dupa caz) dobandind
numarul de actiuni/parti sociale determinat prin raportul de schimb, si,
eventual suma in lei aferenta acestui schimb; in cazul desprinderii in
interesul societatii, actiunile/partile sociale, revin societatii din care s-a
desprins patrimoniul, nu asociatilor/actionarilor acesteia;
c) incetarea existentei societatii absorbite, a celor care fuzioneaza prin
contopire sau al celei integral divizate, dupa caz. Transferul patrimoniului
acestora in favoarea beneficiarelor operatiunii este asimilat unei dizolvari
fara lichidare. Lipsite de patrimoniu, ele vor fi radiate din registrul
comertului, incetand astfel sa mai existe ca persoane juridice.

71
 CAPITOLUL IX
Dizolvarea si lichidarea societatilor

9.1. Sunt cele doua etape care pregatesc incetarea existentei juridice a societatii.
In timp ce procedura de infiintare corespunde «nasterii» societatii, regulile de
organizare si functionare definesc perioada ei de existenta, de activitate propriu-
zisa, iar cele referitoare la dizolvare si lichidare sunt proprii momentului ei de
final, de «moarte», ca subiect distinct de drept. Importanta celor doua proceduri,
si, dealtfel, complexitatea lor, este justificata atat de nevoia reglementarii
raporturilor juridice cu diversii creditori cat si cu proprii asociati/actionari, context
in care se va realiza si disolutia patrimoniului ei social.

9.2. Dizolvarea societatilor (comerciale)

Dizolvarea reprezinta primul moment in procedura de incetare a existentei
societatii. Asadar, intrarea societatii in procedura de dizolvare nu prespune
incetarea existentei ei ca persoana juridica. Acest efect se va produce numai
dupa finalizarea celei de-a doua proceduri, lichidarea, care se succede dizolvarii.
Din momentul dizolvarii insa, societatea isi reconfigureaza prioritatile, nu va mai
putea intreprinde activitatea ei obisnuita, specifica, ci strict operatiunile
pregatitoare ale lichidarii. In caz contrar, administratorii devin personal si solidar
raspunzatori de consecintele incalcarii acestei interdictii.
Cauzele de dizolvare pot fi clasificate in :
a) generale, aplicabile tuturor tipurilor de societati (comerciale);
b) speciale, aplicabile doar anumitor forme de societate.

9.2.1. Cauze generale de dizolvare

a) trecerea timpului stabilit pentru durata societatii; vizeaza societatile
(comerciale) constituite pentru o perioada determinata de timp. La implinirea
termenului prevazut in actul constitutiv, societatea se dizolva de drept, fara a mai
fi necesara indeplinirea vreunei formalitati. Spre a se evita dizolvarea, durata

72
poate fi prelungita cu acordul asociatilor, exprimat cu cel putin trei luni inainte de
implinirea termenului.

b) Imposibilitatea realizarii obiectului de activitate sau realizarea acestuia;

este o cauza aplicabila societatilor constituite in vederea realizarii unui obiectiv
determinat, de exemplu, edificarea unui stadion, a unui cartier de locuinte, etc.
Finalizarea obiectivului sau, dimpotriva, imposibilitatea realizarii lui devin cauze
de dizolvare a societatii.

c) declararea nulitatii societatii, pentru una din cauzele expres reglementate

de lege (ex. incalcarea dispozitiilor privitoare la capitalul social minim, la numarul
minim de asociati, lipsa unor prevederi obligatorii din cuprinsul actului constitutiv,
un obiect de activitate ilicit, etc).

d) hotararea adunarii asociatilor; hotararea va fi adoptata cu unanimitatea

voturilor asociatilor in cazul societatilor de persoane si a celei cu raspundere
limitata, (in cazul acesteia, sunt exceptate situatiile in care actul constitutiv
reglementeaza o anumita majoritate pentru adoptarea hotararilor modificatoare,
si respectiv a celor privind dizolvarea si lichidarea), si respectiv de catre
adunarea generala extraordinara, in cazul societatilor de capitaluri.

e) hotararea tribunalului; este solutia «de rezerva», incidenta cand

«motive temeinice» impiedica adoptarea hotararii adunarii generale, (cum ar fi,
de exemplu, gravele neintelegeri dintre asociati);

f) falimentul societatii; intrarea societatii in faliment, potrivit Legii nr.85/2014,

determina dizolvarea, pronuntata prin incheierea (hotararea) judecatorului sindic;
g) alte cauze, reglementate de lege sau actul constitutiv;
Notiunea de «alte cauze» subsumeaza si acele cauze generale care pot fi
invocate de orice persoana interesata pe cale judecatoreasca, (cauze de
natura judiciara), si anume :

73
 1. societatea nu mai are organe statutare sau acestea nu se mai pot
intruni;
2. societatea si-a incetat activitatea, nu are sediul social cunoscut ori
nu indeplineste conditiile referitoare la sediul social sau asociatii au
disparut ori nu au domiciliul sau resedinta cunoscuta; prima dintre
ele opereaza numai daca lipsa de activitate, suspendarea
functiunilor ei, depaseste trei ani.
3. societatea nu si-a completat capitalul social, potrivit legii; dispozitia
este aplicabila strict societatilor care nu si-au indeplinit in timp
obligatia de majorare a capitalului la limita minima impusa de lege,
(cand aceasta limita minima a fost majorata ulterior infiintarii
societatii).
4. societatea nu şi-a depus situaţiile financiare anuale şi, după caz,
situaţiile financiare anuale consolidate, precum şi raportările
contabile la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice, în
termenul prevăzut de lege, dacă perioada de întârziere depăşeşte
60 de zile lucrătoare;
5. societatea nu şi-a depus la unităţile teritoriale ale Ministerului
Finanţelor Publice, în termenul prevăzut de lege, declaraţia că nu a
desfăşurat activitate de la constituire, dacă perioada de întârziere
depăşeşte 60 de zile lucrătoare.
Cauzele enumerate de la 1 la 5 sunt definite de doctrina drept cauze «sanctiune»
datorita rolului lor de a asana mediul economic de societatile care se abat de la
obligatiile legale si profesionale.

9.2.2. Cauze speciale de dizolvare;

a) Societatea pe actiuni se dizolva (1) in cazul pierderii unei jumatati din
capitalul social, (2) in cazul reducerii capitalului social sub minimul legal au cand
societatea are un actionar si nu doi sau mai multi, pentru o perioada mai lunga
de 9 luni.
b) Societatea cu raspundere limitata se dizolva (1) in cazul pierderii a

74
jumatate din valoarea capitalului social si asociatii nu decid refacerea lui sau
reducerea la suma ramasa, precum si in cazul falimentului, incapacitatii,
excluderii, retragerii sau decesului unuia dintre asociati, cand, datorita acestor
cauze, numarul asociatilor s-a redus la unul singur si acesta nu decide
transformarea in societate cu raspundre limitata cu unic asociat, sau, in cazul
decesului, continuarea societatii cu mostenitorii celui decedat;
c) societatea in nume colectiv se dizolva pentru motivele de la pct.c), cu
exceptia celui privind reducerea capitalului social.
Motivele de la pct.c) sunt aplicabile si societatilor in comandita simpla si
pe actiuni daca respectivele cauze se refera la unicul comanditat sau
comanditar.

9.2.3. Procedura dizolvarii

Dizolvarea poate fi (1) de drept, (de exemplu, la implinirea duratei societatii),
(2) voluntara, (cand e hotarata de asociatii intruniti in adunare generala) sau (3)
judiciara, cand e dispusa de instanta de judecata, pentru una din cauzele legale.
Dupa caz, actul care a dispus dizolvarea (hotararea adunarii generale sau
hotararea judecatoreasca) se va inregistra in registrul comertului si se va publica
in Monitorul Oficial.

9.3. Lichidarea societatilor (comerciale);

Este procedura subsecventa dizolvarii. Competenta derularii ei revine unor
profesionisti - lichidatori - specializati si autorizati in acest sens, (ca practicieni in
insolventa). Ei vor fi desemnati fie de adunarea asociatilor/actionarilor fie de
catre instanta de judecata, in functie de calea pe care a fost dispusa dizolvarea.
Intrarea lor in functie este conditionata de indeplinirea unor formalitati de
publicitate: inregistrare in registrul comertului si depunerea specimentului de
semnatura. Cu data indeplinirii lor, mandatul aministratorilor societatii inceteaza,
lichidatorii devenind «actorii» principali ai procedurii de lichidare, structurata pe
urmatoarele operatiuni :

75
 a) Efectuarea, impreuna cu administratorii, a unui inventar si a unui bilant al
societatii, pentru a constata situatia exacta a activului si pasivului
acesteia;
b) preluarea patrimoniului societatii precum si a registrelor acesteia, pe baza
de proces-verbal de predare-primire, incheiat cu administratorii
c) plata creditorilor societatii; in acest scop, sunt indreptatiti sa vanda
bunurile societatii, bucata cu bucata, prin licitatie publica, si sunt, de
asemenea, indreptatiti sa incaseze creantele societatii, urmarind debitorii
acesteia, inclusiv prin actiuni in instanta formulate impotriva lor. Sumele
astfel rezultate vor fi alocate platii creditorilor. Insuficienta patrimoniului
societatii da dreptul lichidatorului de a urmari asociatii cu raspundere
nelimitata, atunci cand este cazul.
d) Ultimul act de lichidare va consta in realizarea situatiei financiare finale,
insotita de propunerea de repartizare a activului net intre
asociati/actionari. In mod normal, valoarea acestuia ar trebui sa permita
restituirea valorii aporturilor asociatilor. Desigur, daca este superioara
acestui aport, suma va fi repartizata intre asociati potrivit cotelor lor de
participare la capitalul social. Evident, daca prin plata creditorilor societatii
a fost epuizat activul acesteia, asociatii vor pierde sansa de a le fi
rambursata valoarea aportului, devenind astfel scadenta raspunderea lor
pentru datoriile societatii.
Situatia financiara finala, insotita de proiectul de repartizare a activului vor fi
inregistrate la registrul comertului. Asociatii/actionarii nemultumiti au dreptul de a
face opozitie impotriva propunerii de repartizare. Dupa solutionarea ei sau, dupa
expirarea termenului legal in care opozitia poate fi formulata, propunerea de
repartizare a activului se considera aprobata, asociatii/actionarii fiind indreptatiti
la plata sumelor cuvenite.
Procedura se finalizeaza prin radierea societatii din registrul comertului, la
solicitarea lichidatorului, formulata in termen de 15 zile de la data ultimului act de
lichidare. Cu data radierii, societatea isi inceteaza existenta ca persoana juridica,

76
ca subiect de drept distinct. Certificatul de radiere este actul de “deces” al
societatii.
Registrele societatii radiate vor fi arhivate, prin grija lichidatorului, pentru o
perioada de 5 ani, fie la unul dintre asociati, desemnat de majoritate, in cazul
societatilor de persoane si a celei cu raspundere limitata, fie la registrul
comertului, in cazul societatilor de capitaluri.
O modalitate particulara de dizolvare si lichidare concomitenta este accesibila
pentru societatile de persoane si cea cu raspundere limitata care nu au datorii
sau care ajung la acorduri cu creditorii, privind modalitatea de stingere a
datoriilor. In astfel de situatii, poate fi hotarata dizolvarea societatii, urmata de
radierea ei, dupa implinirea unui termen de 30 de zile de la publicarea hotararii
de dizolvare in Monitorul Oficial, fara a deveni necesara lichidarea. Activele aflate
in patrimoniul societatii la data dizolvarii sunt repartizae asociatilor acesteia, in
cotele corespunzatoare participarii lor la capitalul social.Este cea mai simpla si
mai putin costisitoare modalitate de dizolvare si radiere a societatii.

CAPITOLUL X
Scurta descriere a altor categorii de profesionisti in domeniul afacerilor
(comercianti) persoane juridice: regii autonome; societati cooperative;
grupuri de interes economic si grupuri europene de interes economic

Ne rezumam la o succinta prezentare a fiecareia dintre aceste categorii de

profesionisti persoane juridice spre a va permite distinctii corecte, utile in
practica.

10.1. Regii autonome;

Au fost consacrate juridic prin Legea nr.15/1990 privind reorganizarea unitatilor
economice de stat ca regii autonome si societati comerciale, unul dintre primele
acte normative menite sa creeze cadrul legal adecvat trecerii la economia de
piata. Constituite fie prin hotarare de guvern, fie prin actul de dispozitie al
organelor administrative locale, in functie de importanta lor nationala sau locala,

77
regiile autonome au personalitate juridica si functioneaza pe baza de gestiune si
autonomie financiara. Sunt prezente in domenii strategice ale economiei, care
s-a dorit a fi controlate de stat. Este de remarcat ca, in prezent, s-a redus
semnificativ ponderea acestora in categoria profesionistilor din domentiul
economic, ca efect al reconfigurarii politicii economice, tot mai putin concordanta
cu ideea de monopol al statului in domenii de interes economic.

10.2. Organizatii cooperatiste, (societati cooperative);

Apartin categoriei cooperativele de consum, cele mestesugaresti, societatile
cooperative mestesugaresti, societatile cooperative pe actiuni mestesugaresti,
cooperativele mici mestesugaresti si asociatiile acestora.
Sunt persoane juridice cu capital privat, create prin asocierea libera a membrilor
lor, (minim 5) in scopul realizarii activitatilor economice identificate prin actele lor
constitutive. Dobandesc personalitate juridica cu data inmatricularii in registrul
comertului, ca si societatile (comerciale). Au un capital social variabil, de minim
de 500 lei, divizat in parti sociale cu o valoare nominala minima de 10 lei. Partile
sociale detinute de un membru cooperator nu pot depasi 20% din capitalul social.
Fiecare membru cooperator are dreptul la un singur vot in adunarea generala,
fiind irelevant numarul partilor sociale detinute. De regula, calitatea de membru
cooperator este cumulata cu cea de angajat al societatii cooperative.
Dobandirea calitatii de membru, ca si retragerea sau excluderea, sunt
conditionate de aprobarea adunarii generale. Incetarea calitatii de membru este
urmata de plata partilor sociale, la valoarea nominala, si a eventualelor dividende
calculate pe baza situatiilor financiare anuale incheiate la sfarsitul exercitiului
financiar al anului in care a intervenit cazul de incetare. Patrimoniul societatii
cooperative se compune dintr-o parte divizibila si una indivizibila Orice
instrainare sau transmitere a folosintei imobilizarilor corporale aflate in
proprietatea cooperativei este realizabila numai cu plata si numai daca a fost
aprobata de adunarea generala.

13.3. Grupurile de interes economic, (GIE);

78
De inspiratie franceza, au fost introduse in dreptul autohton in anul 2003, prin
Legea nr.161. Reprezinta o asociere pe o perioada determinata a doua sau mai
multe persoane fizice sau juridice cu scopul imbunatatirii activitatii economice a
membrilor sai precum si a rezultatelor acestei activitati. Grupul poate avea
calitatea de comerciant sau de necomerciant. Desi in ambele cazuri este
obligatorie inregistrarea sa in registrul comertului, calitatea de comerciant nu este
rezultatul acestei inregistrari, ci a vointei membrilor grupului, exprimata ca atare
in actul constitutiv, cu privire la natura activitatilor ce urmeaza a fi realizate.
Dobandeste personalitate juridica cu data inregistrarii care se efectueaza pe
baza actului constitutiv realizat in forma autentica. Constituirea capitalului social
este facultativa, iar structura si valoarea acestuia sunt, la randul lor, liber hotarate
de catre membrii grupului. Capitalul nu da dreptul, pe de alta parte, la actiuni sau
parti sociale in favoarea celor care l-au aportat. Adunarea generala a membrilor
si administratorii sunt organele care asigura organizarea si functionarea grupului,
dupa reguli similare celor aplicabile societatilor in nume colectiv. Comparatia
ramane valabila si in privinta raspunderii nelimitate si solidare a membrilor
grupului, pentru datoriile acestuia.

10.4. Grupurile europene de interes economic (G.E.I.E)

Definitia data grupului de interes economic corespunde si celui european.
Specificitatea acestuia deriva din urmatoarele trasaturi:
a) membrii sai pot fi numai companii, firme, persoane juridice de drept public sau
privat care au fost infiintate potrivit legislatiei unui stat membru, precum si
persoane fizice care desfasoara activitati industriale, comerciale, mestesugaresti
sau agricole sau care furnizeaza servicii profesionale pe teritoriul unuia din
statele Uniunii Europene. Se inregistreaza in registrul special desemnat in acest
scop de statul pe teritoriul caruia grupul si-a stabilit sediul social, inregistrarea
realizandu-se pe baza contractului de asociere denumit act constitutiv.

79
 CAPITOLUL XI
Insolventa comerciala

11.1. Institutia insolventei, indiferent de denumirea de care a beneficiat in timp,

este una traditionala, avand inceputurile pierdute in antichitate. Definita generic,
ea corespunde perioadei de criza a debitorului comerciant, manifestata prin
imposibilitatea de a face fata obligatiilor sale de plata din lipsa disponibilitatilor
banesti. In evul mediu, debitorul era tratat cu dispret, era discreditat, fiind
considerat vinovat pentru esecul sau in afaceri. 24 Perioada moderna, prin Codul
Comercial francez de la 1807, (care ofera prima reglementare coerenta,
sistematica in materia falimentului), nu s-a indepartat complet de aceasta
abordare. Se mentine atitudinea infamanta fata de debitorul falit, care, pe durata
procedurii este inchis in inchisoarea datornicilor sau retinut la domiciliul sau si, in
plus, era decazut din anumite drepturi profesionale si civile cu scopul de a fi
inlaturat din circuitul comercial. Codurile inspirate din cel francez, deci inclusiv
Codul Comercial roman de la 1887, preiau aceeasi atitudine fata de debitorul
falit. Doar perioadei contemporane ii revine meritul de a schimba accentul
dinspre ideea de faliment, si, deci, de inlaturare a debitorului din viata
comerciala, spre cea de incercare de salvare a lui, cu efectul benefic de a oferi,
pe de o parte, creditorilor, sansa recuperarii creantelor lor, pe de alta parte,
debitorului, o ultima posibilitate de salvare, de readucere a lui in circuitul
comercial. A fost determinanta, in noua abordare, ideea ca nu intotdeauna
dificultatile financiare survenite in activitatea debitorului sunt expresia
neprofesionalismului sau, a culpei sale in administrarea afacerii. Dimpotriva, ele
pot fi independente de conduita lui, pot fi strict rezultatul unei conjuncturi
economice nefavorabile. Ca urmare, intr-o astfel de situatie, cand dificultatile
economice cu care se confrunta nu-i sunt imputabile, inlaturarea debitorului din

24
Legile romane tratau debitorul falit ca pe un infractor; il trimiteau, ca urmare, in inchisoare, sau il
supuneau unor actiuni degradante, dezonorante, cum erau punerea la stalpul infamiei sau distrugerea, in
prezenta altor negustori, a tejghelei pe care isi etala marfurile in piata. Dealtfel, din aceasta ultima
operatiune, (distrugerea bancii, in acceptiunea de masa, tejghea – , in italiana „banca rotta”), isi are geneza
termenul de „bancruta”, avand semnificatia faptelor grave ce apartin debitorului falit, pedepsite de legea
penala.

80
circuitul economic nu mai pare a fi solutia optima. A fost rationamentul care a
justificat o noua abordare legislativa, concretizata in reglementarea unei a doua
proceduri, pe langa cea a falimentului, si anume a unei proceduri de redresare
judiciara a activitatii debitorului, menita sa dea sansa supravietuirii lui. Falimentul
ramane solutia extrema, aplicabila cand incercarea de redresare judiciara a
esuat. Noul concept a fost pentru prima data configurat in plan legislativ autohton
prin Legea nr.64/1995, (de puternica inspiratie americana), si a fost perfectionat
prin legea care o inlocuieste, si anume Legea insolventei nr.85/2014.

11.2. Notiune;
11.2.1.Notiunea de insolventa
Potrivit art.5 pct.29 din Legea nr.85/2014, prin insolventa se intelege „acea stare
a patrimoniului debitorului care se caracterizeaza prin insuficienta fondurilor
banesti disponibile pentru plata datoriilor certe lichide si exigibile”.

Se prezuma ca debitorul este în insolventa când nu a făcut plata în 60 de zile de

la scadenta, și se apreciaza ca starea de insolventa este iminenta când se
dovedeste ca nu va plăti la scadenta datoriile angajate, datorită insuficientei
fondurilor.

Starea de insolventa corespunde, asadar, incapacitatii de plata a debitorului,

datorata lipsei disponibilitatilor banesti necesare efectuarii platii. Nu se confunda
cu refuzul de plata; de exemplu, debitorul care refuza efectuarea platii pentru
nerespectarea conditiilor de calitate convenite pentru marfa ce i-a fost livrata nu
poate fi considerat in insolventa. In schimb, este in insolventa daca neplata se
datoreaza strict lipsei lichiditatilor banesti necesare efectuarii ei.
Spre deosebire de insolventa, starea de insolvabilitate corespunde unui
dezechilibru financiar produs in patrimoniul debitorului, concretizat in valoarea
mai mare a elementelor de pasiv decat a celor de activ patrimonial. Pentru
declansarea procedurii insolventei nu este necesar ca debitorul sa fie insolvabil,
e suficient ca el sa fie in insolventa, adica:

81
 a) sa nu poate face fata obligatiei de plata a unei sume de bani din lipsa de
lichiditati banesti;
b) datoria sa constea intr-o suma de bani certa, lichida si exigibila.
Este certa datoria a carei existenta nu este contestata, este neindoielnica, nu
face obiectul unui litigiu.
Este lichida datoria al carei cuantum este determinat.
Este exigibila datoria a carei scadenta s-a implinit, creditorul fiind indreptatit sa
pretinda plata ei.

Nu se iau, in considerare, asadar, pentru deschiderea procedurii, datorii care nu

au ca obiect o suma de bani. Nu prezinta relevanta natura juridica a datoriilor
debitorului; procedura poate fi declansata indiferent daca e vorba de datorii
bugetare, comerciale, salariale, etc.
In plus, pentru declansarea procedurii insolventei :
a) suma neplatita la scadenta trebuie sa aiba o valoare de minim 50.000 lei,
(valoare prag); datorii situate sub aceasta valoare „prag” nu pot justifica
deschiderea procedurii.
b) scadenta obligatiei de plata să se fi împlinit cu cel puțin 60 de zile înainte de
promovarea cererii de deschidere a procedurii

11.2.2. Notiunea de procedură a insolventei; caile ei de realizare

Procedura insolventei consta in ansamblul normelor juridice prin care se
urmareste plata catre creditori a datoriilor debitorului aflat in stare de insolventa.
Aceste norme reglementeaza doua categorii de proceduri, si anume:
a) procedura generala potrivit careia, dupa perioada de observatie,
debitorul este supus succesiv, procedurii de reorganizare judiciara si
procedurii falimentului sau, separat, numai uneia din cele doua proceduri.

Perioada de observatie este cea cuprinsa intre data deschiderii procedurii si

data confirmarii planului de reorganizare, sau, dupa caz, a intrarii in faliment.

82
Se poate observa ca nu este obligatorie succesiunea celor doua proceduri, ca
spre a fi deschisa procedura falimentului nu este invariabil necesara parcurgerea
si esuarea in prealabil a procedurii de reorganizare judiciara.

b) procedura simplificata; este aplicabila debitorilor expres prevazuti de

lege (enumerati la pct.11.4.2.); ei intra direct in procedura falimentului, fie
odata cu deschiderea procedurii insolventei, fie dupa o perioada de
observatie de maximum 20 de zile.

11.2.3. Modalitatile de realizare a procedurii insolventei;

Procedura insolventei este unica, dar realizabila pe caile si prin modalitatile
expres reglementate. Ca modalitati, legea distinge intre:
a) procedura reorganizarii judiciare, care presupune intocmirea, aprobarea,
confirmarea, implementarea și respectarea unui plan, numit plan de
reorganizare, cu scopul de a asigura restructurarea operationala si/sau financiara
a debitorului, restructurarea corporativa prin modificarea structurii de capital
social sau restrangerea activitatii prin lichidarea unora din bunurile din averea
acestuia in vederea continuarii activitatii specifice a debitorului pentru ca, din
sumele obtinute sa fie platiti creditorii;
De procedura reorganizarii judiciare pot beneficia doar debitorii persoane
juridice.
b) procedura falimentului; consta in lichidarea averii debitorului in scopul platii
creditorilor sai, atrasi in procedura, cu efectul incetarii activitatii si radierii
debitorului din registrul în care este inmatriculat, ( ex.registrul comertului – în
cazul societatilor, regiilor autonome, registrul persoanelor juridice de drept privat
– în cazul asociatiilor și fundatiilor.)

11.3. Caracterele procedurii insolventei;

83
 a) este o procedura judiciara, intrucat se deruleaza sub control judiciar, in
instanta de judecata, de catre organele anume investite cu atributii in
aplicarea procedurii;
b) este o procedura concursuala, colectiva; caracterul este imprimat de
aducerea, in cadrul procedurii, la masa credala, a tuturor creditorilor
debitorului, cu scopul satisfacerii creantelor acestora; practic, acestia intra
in concurs, fiecare urmarind plata creantelor proprii din patrimoniul
debitorului;
c) este o procedura cu caracter personal, intrucat in functie de persoana
debitorului, de categoria din care face parte, se va putea determina daca i
se aplica procedura generala sau simplificata;
d) are caracter de remediu, atunci cand se aplica procedura reorganizarii
judiciare si are caracter de executare silita, cand, in cadrul falimentului,
se executa averea debitorului.

11.4. Categoriile de debitori supusi procedurii insolventei

11.4.1. Potrivit legii, procedura generala poate fi deschisa impotriva
urmatoarelor categorii de debitori:
a) societati comerciale, indiferent de forma lor juridica;
b) societati cooperative;
c) organizatii cooperatiste, ca forme asociative din domeniul agriculturii ;
d) societati agricole, constituite potrivit Legii nr.36/1991, ca societati de tip
privat, cu capital variabil, numar nelimitat si variabil de membri, avand ca
obiect exploatarea agricola a pamantului, uneltelor si a altor mijloace
aduse in societate;
e) grupuri de interes economic;
f) orice alta persoana juridica de drept privat care desfasoara si activitati
economice; este cazul asociatiilor si fundatiilor constituite in temeiul
Ordonantei Guvernului nr.26/2000, care, pentru realizarea scopurilor lor
neprofitabile, (umanitare, sportive, culturale, etc.) pot desfasura si activitati

84
 economice din ale caror venituri urmeaza sa fie sustinute scopurile si
obiectivele asociatiei/fundatiei.

11.4.2. Procedura simplificata;

Se aplica urmatoarelor categorii de debitori aflati in stare de insolventa;
a) comercianti persoane fizice;
b) comercianti persoane fizice titulari ai unei intreprinderi individuale;
c) intreprinderi familiale;
d) societatile comerciale, societatile cooperative, organizatiile cooperatiste si
grupurile de interes economic care indeplinesc una din urmatoarele
conditii :1) nu detin nici un bun in propriul patrimoniu; 2)nu pot fi gasite
actele lor constitutive sau contabile; 3)administratorul nu poate fi gasit; 4)
nu mai au sediu social sau acesta nu corespunde adresei din registrul
comertului;
e) toate categoriile de debitori care au solicitat ei insisi deschiderea
procedurii dar care, in termen de 10 zile de la inregistrarea cererii, nu
depun urmatoarele acte: lista completa a tuturor bunurilor detinute in
patrimoniu, lista creditorilor, a activitatilor curente pe care au intentia de a
le desfasura in perioada de observatie, declaratia privind intentia de a
intra in procedura simplificata sau de reorganizare;
f) societatile comerciale dizolvate anterior cererii introductive; daca in faza
de lichidare voluntara a societatii se constata ca aceasta este in
insolventa, ea va fi supusa procedurii falimentului; se modifica, astfel
procedura de lichidare, derulata in temeiul Legii nr.31/1990, intr-o
procedura judiciara, de faliment.
g) debitorii care, prin cererea introductiva, si-au declarat intentia de a intra
in faliment sau cei care, datorita faptului ca in ultimii 5 ani au mai fost
supusi procedurii de reorganizare judiciara, au pierdut dreptul de a mai
beneficia de aceasta procedura, intrand direct in faliment;

11.5. Participantii la procedura insolventei

85
11.5.1. O prima categorie de participanti este reprezentata de instantele de
judecata, respectiv tribunalul in a carei raza teritoriala se afla sediul debitorului
si curtea de apel, ca instanta de control, menita sa cenzureze pe calea
recursului hotararile pronuntate de judecatorul sindic in exercitarea atributiilor
sale in cadrul procedurii.
Cerera de deschidere a procedurii este adresata tribunalului iar solutionarea ei
va reveni unuia din judecatorii acestei instante, denumit judecator sindic. Prin
atributiile ce ii revin el are rolul decisiv pe toata durata derularii procedurii
insolventei, de la deschidere pana la finalizarea ei; dispune deschiderea
procedurii, judeca eventuala contestatie a debitorului impotriva cererii de
incepere a procedurii formulata de creditor/creditori, desemneaza provizoriu
administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar, dupa caz, (desemnarea lui
definitiva revenind primei adunari a creditorilor), judeca cererile de ridicare a
dreptului debitorului de a-si mai conduce activitatea, de a-i fi atrasa raspunderea
pentru culpa dovedita in modul de exercitare a atributiilor sale, judeca actiunile
administratorului sau lichidatorului judiciar avand ca obiect anularea unor acte
frauduloase intreprinse de debitor, pronunta hotararea de inchidere a procedurii,
etc.

11.5.2. Administratorul judiciar; este persoana fizica sau juridica, autorizata in

conditiile legii ca practician in insolventa 25; desemnarea lui provizorie revine
judecatorului sindic, prin sentinta de deschidere a procedurii generale; adunarea
creditorilor, in prima sa intrunire, fie il va confirma, fie va desemna un alt
administrator judiciar. Ii revine un ansamblu complex de atributii; in urma
examinarii situatiei economice a debitorului va intocmi un raport privind cauzele
care au generat starea de insolventa, indicand eventualele persoane vinovate si
a caror raspundere ar putea fi angajata, va examina si va propune fie
continuarea perioadei de observatie in cadrul procedurii generale, fie intrarea in
procedura simplificata; va elabora planul de reorganizare a activitatii debitorului,
va supraveghea operatiunile de gestionare a patrimoniului debitorului, ii va

25
Statutul juridic al practicienilor in insolventa este reglementat prin OG nr.86/2006, modificata

86
conduce partial sau integral activitatea, va convoca, prezida si asigura
secretariatul sedintelor adunarii creditorilor, va formula cererile privind anularea
actelor frauduloase incheiate de debitor in dauna creditorilor, va decide asupra
continuarii sau denuntarii unor contracte incheiate de debitori, va urmari
incasarea creantelor acestuia, etc. Activitatea sa este supusa controlului
judecatorului sindic, pe baza rapoartelor pe care le va intocmi pentru fiecare
termen de judecata acordat in derularea procedurii.

11.5.3. Lichidatorul judiciar; daca in perioada de observatie si pe durata

procedurii de reorganizare actorul principal este administratorul judiciar, in
schimb, in cazul procedurii falimentului, (fie in procedura generala fie in cea
simplificata), acest rol apartine lichidatorului judiciar, la randul sau desemnat din
randul practicienilor in insolventa. Regulile de numire a lui sunt cele urmate si in
cazul administratorului judiciar. Exercita atributii comparabile cu ale acestuia,
adaptate insa, firesc, procedurii falimentului, pe care o guverneaza sub controlul
judecatorului sindic. Astfel, prioritatile sale sunt orientate si subordonate lichidarii
averii debitorului in conditii eficiente spre a permite plata creditorilor inscrisi in
procedura.

11.5.4. Adunarea creditorilor si comitetul creditorilor;

Adunarea creditorilor este alcatuita din totalitatea creditorilor cunoscuti ai
debitorului supus procedurii insolventei. Lucrand in sedinte convocate de
administratorul sau lichidatorul judiciar, dupa caz, ea ofera cadrul juridic in care
creditorii au posibilitatea de a discuta si aproba actele si operatiunile proprii
procedurii.
Comitetul creditorilor, desemnat de judecatorul sindic sau ales de adunarea
creditorilor, intr-un numar de 3-7 sau 3-5 creditori dintre cei cu creante garantate
si cei chirografari, in ordinea valorii, are competenta: de a analiza situatia
debitorului si de a face recomandari adunarii creditorilor cu privire la continuarea
activitatii debitorului si la planurile de reorganizare propuse, de a intocmi rapoarte
pe care le va prezenta adunarii creditorilor privind masurile luate de

87
administratorul judiciar sau de lichidator, de a solicita ridicarea dreptului de
administrare al debitorului, etc.

11.5.5. Administratorul special;

Este persoana fizica sau juridica desemnata de adunarea generala a
actionarilor/asociatilor debitorului aflat in insolventa, mandatata sa-i reprezinte
interesele in cadrul procedurii. El va administra activitatea debitorului, cata vreme
acest drept nu i-a fost ridicat. Din momentul ridicarii dreptului de administrare si
preluarii lui de catre administratorul sau lichidatorul judiciar, dupa caz,
administratorul special va avea doar rolul de a reprezenta interesele
actionarilor/asociatilor debitorului.

11.6. Deschiderea procedurii insolventei si efectele ei

Procedura insolventei este deschisa in temeiul unei cereri adresate tribunalului
fie de catre debitor, fie de catre oricare dintre creditorii acestuia, sau de catre
persoanele sau institutiile expres prevazute de lege.

11.6.1. Cererea debitorului;

Cererea debitorului, de deschidere a procedurii, este:
a) obligatorie, cand debitorul constata ca este in insolventa, respectiv ca din
lipsa disponibilitatilor banesti este incapabil sa faca fata obligatiiilor sale
de plata a unor/unei datorii certe, lichide, exigibile de cel putin 40.000 lei;
Neintroducerea cererii, sau introducerea ei cu o intarziere mai mare de 60 de zile
este sanctionata de lege, fiind calificata ca infractiune, (bancruta simpla).
b) facultativa; cand insolventa este iminenta, debitorul fiind in masura sa
demonstreze, in sustinerea cererii, ca nu isi va putea onora la scadenta
datoriile exigibile angajate;
Prin cererea de deschidere a procedurii insolventei, debitorul are dreptul de a
opta pentru aplicarea procedurii simplificate sau a celei de reorganizare judiciara,
in cadrul procedurii generale, cu exceptia acelora dintre debitori care au mai fost
supusi procedurii in ultimii cinci ani care au precedat deschiderea ei.

88
11.6.2. Cererea creditorilor;
Dreptul de a cere deschiderea procedurii revine oricarui creditor care detine o
creanta de minim 40.000 lei valoare, certa, lichida si a carei scadenta s-a implinit
de cel putin 60 de zile. In practica, creditorii sunt cei mai frecventi initiatori ai
cererilor de deschidere a procedurii.

Cererea de deschidere a procedurii este solutionata de judecatorul sindic, care,

daca constata indeplinirea conditiilor legale, o va admite. In cazul cererii
creditorilor, debitorul are un termen spre a o contesta, daca apreciaza si poate
proba ca nu este in insolventa. In schimb, daca contestatia sa este respinsa, nu
va mai putea solicita reorganizarea judiciara, acest drept avandu-l numai
administratorul judiciar sau creditorii care detin impreuna sau separat minim 20%
din valoarea masei credale.

11.6.3. Efectele deschiderii procedurii;

a) debitorul pierde dreptul de a-si mai conduce activitatea si a administra si a
dispune de bunurile din propriul patrimoniu, cu exceptia cazului in care el, prin
cererea introductiva, si-a declarat intentia de reorganizare. Aceste drepturi
urmeaza a fi exercitate, asa cum am mai aratat, de catre administratorul sau
lichidatorul judiciar;

b) se suspenda actiunile judiciare si extrajudiciare initiate in mod individual de

catre creditorii debitorului, anterior deschiderii procedurii, in vederea recuperarii
creantelor lor; legea interzice atat continuarea actiunilor incepute cat si initierea
unora noi;

c) se suspenda cursul prescriptiei actiunilor pentru realizarea creantelor impotriva

debitorului, pe toata durata procedurii insolventei;

89
d) se suspenda curgerea dobanzilor, a majorarilor si penalitatilor; ele nu mai pot
fi adaugate creantelor nascute anterior deschiderii procedurii, cu exceptia
creantelor garantate;

e) se suspenda tranzactionarea pe pietele reglementate a actiunilor debitorului,

(cand debitorul este o societate comerciala de tip deschis);

g) orice act juridic fraudulos sau prin care au fost transmise drepturi patrimoniale
catre terti, incheiate de debitor in paguba creditorilor in cei trei ani care au
precedat deschiderea procedurii, poate fi anulat de catre judecatorul sindic, la
cererea administratorului sau lichidatorului judiciar. Ca efect al anularii, prestatiile
efectuate in temeiul actului anulat vor fi restituite in patrimoniul debitorului;

h) administratorul judiciar are dreptul de a mentine sau denunta contractele

debitorului aflate in derulare la data deschiderii procedurii;

11.6.4. Notificarea deschiderii procedurii;

Deschiderea procedurii va fi notificata tuturor creditorilor, debitorului precum si
oficiului registrului comertului sau registrului in care este inregistrat debitorul,
dupa caz.

11.6.5. Declararea creantelor de catre creditori;

Creditorii care detin creante anterioare datei deschiderii procedurii, vor depune la
tribunal, la dosarul de insolventa, o cerere de admitere a creantelor lor. In urma
verificarii lor de catre administratorul sau lichidatorul judiciar, va fi intocmit tabelul
preliminar al creantelor. Aceste creante pot fi contestate de catre debitor,
creditori sau orice alta persoana interesata. In urma solutionarii contestatiilor,
tabelul creantelor devine definitiv. Creditorii ale caror creante se regasesc in
acest tabel alcatuiesc ceea ce doctrina defineste masa credala.

11.7. Procedura de reorganizare judiciara

90
Procedura generala de insolventa poate sa constea, asa cum am mai aratat, in
reorganizarea judiciara sau in faliment. Procedura de reorganizare judiciara
presupune elaborarea, aprobarea, implementarea si respectarea unui plan de
reorganizare propus de debitor, administratorul judiciar sau unul sau mai multi
creditori care detin cel putin 20% din valoarea totala a creantelor cuprinse in
tabelul definitiv. Planul poate prevedea fie restructurarea si continuarea activitatii
debitorului, fie lichidarea unora din bunurile sale, cu efectul restrangerii
corespunzatoare a activitatii, fie o varianta combinata a celor doua alternative. El
va indica, in mod obligatoriu, programul de plata a creantelor inscrise in tabel.
Durata de aplicare a planului nu poate depasi 4 ani, cu incepere de la data
confirmarii lui. Judecatorul sindic va confirma planul care a fost acceptat de trei
din cele patru categorii de creante reglementate de lege, si anume; 1) creditorii
cu creante garantate, 2) creditorii bugetari, 3-4) creditorii chirografari, grupati in
doua categorii.
Asadar, procedura de reorganizare judiciara presupune realizarea planului de
reorganizare confirmat.Nerealizarea lui va determina inceperea procedurii
falimentului. Aceeasi consecinta se va produce si in cazul in care debitorul nu se
conformeaza planului sau cand acesta nu este eficient, nu asigura redresarea.
Intrarea in faliment nu obliga creditorii la restituirea sumelor primite in cadrul
procedurii de reorganizare judiciara.

11.8. Falimentul
Procedura falimentului este definita ca fiind „procedura de insolventa
concursuala, colectiva si egalitara care se aplica debitorului in vederea lichidarii
averii acestuia pentru acoperirea pasivului, fiind urmata de radierea debitorului
din registrul in care a fost inmatriculat.”26
Potrivit legii, falimentul poate fi dispus in urmatoarele cazuri:
a) la cererea debitorului de a intra in procedura simplificata, declarata prin
cererea introductiva;

26
Stanciu D. Carpenaru, Drept comercial roman, Editia a VIa, revazuta si adaugita, Ed. Universul
Juridic, Bucuresti, 2007, pag.682;

91
 b) cand debitorul nu si-a declarat prin cererea introductiva intentia de
reorganizare, sau cand contestatia sa imporiva cererii creditorului de
deschidere a procedurii a fost respinsa;
c) cand nu a fost propus un plan de reorganizare de nici una din persoanele
care aveau acest drept, potrivit legii, sau cand nici unul din planurile
propuse nu a fost acceptat si confirmat;
d) cand debitorul si-a declarat intentia de reorganizare dar nu a propus un
plan de reorganizare sau acesta nu a fost acceptat si confirmat;
e) planul de reorganizare s-a dovedit ineficient;
f) la propunerea administratorului judiciar, in cazurile prevazute de lege.
Hotararea judecatorului sindic privind intrarea in faliment va fi notificata
tuturor creditorilor, debitorului si oficiului registrului comertului sau, dupa caz,
registrului in care debitorul este inregistrat. Intrucat in cadrul procedurii urmeaza
a fi lichidat patrimoniul debitorului, in scopul producerii numerarului necesar platii
creditorilor, devine necesara, inventarierea, in prealabil, a averii acestuia, mai
exact a valorii activelor patrimoniale care pot oferi sursa de plata a creantelor.
Bunurile care alcatuiesc aceasta avere vor fi inventariate, sigilate si conservate,
in scopul valorificarii lor in cadrul procedurii. Lichidarea lor va fi realizata de catre
lichidatorul judiciar, sub controlul judecatorului sindic. Vanzarea se poate realiza
fie in bloc – ca un ansamblu in stare de functionare, fie individual, prin licitatie
publica, negociere directa sau o combinatie a celor doua solutii. Solutia adoptata
va fi insa supusa aprobarii adunarii creditorilor. Banii obtinuti din vanzarea
bunurilor vor fi depusi in contul deschis la banca in contul averii debitorului in
scopul utilizarii lor pentru plata creditorilor. Distribuirea lor urmeaza a fi realizata
pe baza planului intocmit in acest scop de catre lichidator si cu respectarea
ordinii impuse de lege, in functie de natura creantelor. 27 Titularii de creante dintr-

27
Potrivit art.161 din Legea nr.85/2014, in cazul falimentului, distribuirea sumelor se va face in
urmatoarea ordine: “taxele, timbrele sau orice alte cheltuieli aferente procedurii instituite prin
prezentul titlu, inclusiv cheltuielile necesare pentru conservarea şi administrarea bunurilor din
averea debitorului, pentru continuarea activităţii, precum şi pentru plata remuneraţiilor
persoanelor angajate potrivit prevederilor art. 57 alin. (2), art. 61, 63 şi 73, sub rezerva celor
prevăzute la art. 140 alin. (6);2. creanţele provenind din finanţări acordate potrivit art. 87 alin.
(4); 3.creanţele izvorâte din raporturi de muncă; 4.creanţele rezultând din continuarea activităţii
debitorului după deschiderea procedurii, cele datorate cocontractanţilor potrivit prevederilor

92
o anumita categorie vor putea beneficia de suma numai dupa plata celor din
categoria ierarhic superioara, iar la nivelul aceluiasi rang de prioritate sumele vor
fi distribuite proportional cu suma alocata pentru fiecare creanta, prin tabelul
definitiv consolidat. Daca sumele ce urmeaza a fi distribuite sunt insuficiente
pentru plata integrala a creantelor cu acelasi rang de prioritate, titularilor acestor
creante li se va distribui o cota falimentara constand intr-o suma proportionala cu
procentul pe care creanta il detine in categoria creantelor respective. Distribuirea
finala a sumelor, cu respectarea regulilor mai sus mentionate, se va face de
catre lichidator dupa aprobarea de catre judecatorul sindic a raportului sau final
cu privire la lichidare.

11.9. Inchiderea procedurii insolventei

Procedura insolventei va fi inchisa in urmatoarele situatii:
a) nu s-a depus nici o cerere de admitere a creantelor de catre creditori,
cand deschiderea procedurii a fost ceruta de catre debitor;
b) cand nu exista bunuri in averea debitorului sau acestea sunt insuficiente
pentru acoperirea cheltuielilor administrative si nici un creditor nu se ofera
pentru a le achita; in aceste caz, odata cu inchiderea procedurii,
judecatorul sindic va dispune si radierea respectivului debitor din registrul
in care este inmatriculat;

art. 123 alin. (4) şi cele datorate terţilor dobânditori de bună-credinţă sau subdobânditorilor
care restituie averii debitorului bunurile ori contravaloarea acestora potrivit prevederilor art.
120 alin. (2), respectiv ale art. 121 alin. (1);5. creanţele bugetare;6. creanţele reprezentând
sumele datorate de către debitor unor terţi, în baza unor obligaţii de întreţinere, alocaţii pentru
minori sau de plată a unor sume periodice destinate asigurării mijloacelor de
existenţă;7.creanţele reprezentând sumele stabilite de judecătorul-sindic pentru întreţinerea
debitorului şi a familiei sale, dacă acesta este persoană fizică;8.creanţele reprezentând credite
bancare, cu cheltuielile şi dobânzile aferente, cele rezultate din livrări de produse, prestări de
servicii sau alte lucrări, din chirii, creanţele corespunzătoare art. 123 alin. (11) lit. b), inclusiv
obligaţiunile;9. alte creanţe chirografare;10. creanţele subordonate, în următoarea ordine de
preferinţă:a) creanţele născute în patrimoniul terţilor dobânditori de rea-credinţă ai bunurilor
debitorului în temeiul art. 120 alin. (2), cele cuvenite subdobânditorilor de rea-credinţă în
condiţiile art. 121 alin. (1), precum şi creditele acordate persoanei juridice debitoare de către un
asociat sau acţionar deţinând cel puţin 10% din capitalul social, respectiv din drepturile de vot
în adunarea generală a asociaţilor ori, după caz, de către un membru al grupului de interes
economic;b) creanţele izvorând din acte cu titlu gratuit.”

93
 c) procedura reorganizarii judiciare se poate inchide de catre judecatorul
sindic prin sentinta, daca au fost achitate toate obligatiile de plata
asumate prin planul de reorganizare confirmat;
d) procedura falimentului se va inchide dupa distribuirea integrala a sumelor
rezultate din averea debitorului si eventuala depunere la banca a sumelor
nereclamate, debitorul urmand a fi radiat; b) procedura poate fi inchisa
chiar inainte ca bunurile din averea debitorului sa fi fost lichidate in
intregime, dupa plata creditorilor, daca asociatii respectivului debitor
solicita acest lucru. Bunurile ramase vor trece in proprietatea indiviza a
asociatilor/actionarilor, corespunzator cotelor lor de participare la capitalul
social; c) in celelalte cazuri, procedura va fi inchisa numai dupa lichidarea
completa a averii debitorului care va fi radiat.

11.10. Raspunderea membrilor organelor de conducere

Cand starea de insolventa a debitorului este imputabila membrilor organelor
sale de conducere, legea permite antrenarea raspunderii acestora, in anumite
conditii, la cererea administratorului judiciar sau lichidatorului, sau a
comitetului creditorilor, cand administratorul judiciar sau lichidatorul nu isi
exercita aceste prerogative. Potrivit legii, poate fi antenata raspunderea
oricarei persoane din categoria celor care au detinut functii de conducere sau
supraveghere in cadrul debitorului persoana juridica si care, prin faptele
proprii, au cauzat starea de insolventa a debitorului. In categoria faptelor
imputabile acestora, de natura sa le antreneze raspunderea, legea are in
vedere:
a)   au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau
în cel al unei alte persoane;
  b) au făcut activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii în interes
personal, sub acoperirea persoanei juridice;
  c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activităţi care ducea, în
mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăţi;
  d) au ţinut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente

94
contabile sau nu au ţinut contabilitatea în conformitate cu legea. În cazul
nepredării documentelor contabile către administratorul judiciar sau lichidatorul
judiciar, atât culpa, cât şi legătura de cauzalitate între faptă şi prejudiciu se
prezumă.
  e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au
mărit în mod fictiv pasivul acesteia;
  f) au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri,
în scopul întârzierii încetării de plăţi;
  g) în luna precedentă încetării plăţilor, au plătit sau au dispus să se
plătească cu preferinţă unui creditor, în dauna celorlalţi creditori;
  h) orice altă faptă săvârşită cu intenţie, care a contribuit la starea de
insolvenţă a debitorului, constatată potrivit prevederilor prezentului titlu.
Angajarea raspunderii impune dovedirea savarsirii oricareia dintre aceste
fapte. Starea de incetare de plati nu este prin ea insasi dovada culpei organelor
de conducere. Pentru ca ea sa le fie imputabila si, deci, in masura sa-i faca
raspunzatori pentru pasivul debitorului, trebuie probate fapte de natura celor mai
sus enumerate si care fac evidenta contributia, culpa lor la starea de insolventa a
debitorului.
Competenta solutionarii cererii privind angajarea raspunderii organelor de
conducere revine judecatorului sindic, in cursul procedurii insolventei, dupa
cunoasterea pasivului debitorului. Potrivit probelor administrate, acestia pot fi
obligati la plata pasivului debitorului sau a unei parti din acest pasiv, ramasa
neacoperita prin lichidarea averii lui. Dimensiunea raspunderii va fi, deci, corelata
cu faptele ce ii sunt imputate. Se mentine regula solidaritatii raspunderii, in cazul
in care se stabileste vina mai multor persoane.

CAPITOLUL XII

INSTRUMENTE DE CREDIT SI DE PLATA

12.1. Am selectat principalele instrumente de credit si plata spre a le analiza

succint in prezentul capitol. Se impune precizarea ca ele se integreaza intr-un

95
ansamblu eterogen si generos ca si continut, de instrumente juridice menite sa
sustina activitatea profesionistilor care performeaza in domeniul complex al
afacerilor. Fac parte din acest ansamblu, pe langa titlurile de credit, instrumente
precum:contractele, arbitrajul – ca alternativa de solutionare a litigiilor
parimoniale si tranzactionabile.

12.2. Titlurile de credit se integreaza in categoria instrumentelor juridice larg

utilizate in activitatea profesionistilor din domeniul economic, datorita functiilor pe
care acestea le indeplinesc, de natura sa satisfaca nevoi de baza, intre care
creditul este esential. Dinamica circulatiei bunurilor si serviciilor, substantial
sustinuta prin operatiuni de credit, reclama mecanisme de plata eficiente. Titlurile
de credit raspund acestor exigente.

12.3. Din ansamblul de instrumente si mecanisme de credit si de plata existente

in prezent, am selectat in acest capitol, pe cele considerate nu doar traditionale
dar si cu cea mai larga aplicabilitate, care se mentine chiar in actualul context
economic marcat de circuitul informatizat sau electronic al informatiei si
documentelor. Avem in vedere, asadar, in cele ce urmeaza, intr-o abordare
sintetica, din categoria mare, compozita, a instrumentelor de credit si plata,
urmatoarele titluri: cambia si biletul la ordin ca titluri de credit, cecul ca
instrument de plata.

12.4. Fara a insista asupra inconsecventelor terminologice remarcate cu referire

la primele doua dintre ele, ne rezumam la a preciza ca am optat pentru
denumirea traditionala atribuita acestora in doctrina autohtona, aceea de titluri de
credit. Cele doua categorii de instrumente, (cambia, biletul la ordin) sunt insa
identificate si cu alte denumiri, ca :«efecte de comert» - preluata din doctrina
franceza, « titluri de valoare» sau «titluri comerciale de valoare » inspirate din
legislatia germana, sau de «instrumente de credit». Sunt, toate, denumiri
echivalente, cu singura diferentiere ca, potrivit doctrinei, unele dintre ele, fiind
notiuni de gen, includ si alte categorii de instrumente sau titluri. Nu detaliem,

96
concluzionam doar ca, dincolo de distinctiile si clasificarile doctrinare, aceasta
diversitate terminologica are ca numitor comun, pentru instrumentele pe care le
defineste, functia lor de baza – aceea de credit sau de plata. Finalmente, putem
concluziona ca oricare din notiunile mai sus evocate e corect utilizata cu referire
la cambie si bilet la ordin. Chiar daca uneori este integrat in aceasta categorie si
cecul, datorita faptului ca ii sunt aplicabile multe din principiile caracteristice
cambiei si biletului la ordin, corect, el exercita insa doar functii de plata nu si de
credit, argumentele in acest sens urmand a fi redate in cadrul sectiunii ce ii este
consacrata in prezentul capitol.

12.5. Definitia titlurilor de credit; «sunt documente negociabile care permit

titularilor sa-si exercite, la scadenta, drepturile de creanta mentionate in cuprinsul
lor sau sa transmita aceste drepturi unor terti.»28. Sunt documente (titluri) emise
in forma si cu respectarea elementelor expres prevazute prin lege, care
incorporeaza un drept patrimonial, mentionat in cuprinsul lor, si al carui titular
este chiar detinatorul titlului.

12.6. Caracteristici (trasaturi juridice) ale titlurilor de credit

a) inscrisul numit titlu de credit (cambie, bilet la ordin) are un caracter formal
(denumit si constitutiv), in sensul ca, in continutul inscrisului emis in forma
materiala e incorporat dreptul patrimonial, asa incat, in lipsa inscrisului acest
drept nu exista, sau, altfel spus, transmitand inscrisul se transmite odata cu el,
dreptul pe care il incorporeaza, (asemeni circulatiei unei bancnote). Asadar,
inscrisul, (titlul) creaza si contine dreptul, titularul inscrisului fiind titularul dreptului
inscris, incorporat in el. Pentru a conferi certitudine cu privire la existenta si
intinderea dreptului inscris in titlu si, pe de alta parte, pentru a oferi protectie
semnatarilor lui, adica celor care se obliga prin semnatura pe titlu la plata
drepturilor inscrise in el, legea impune si conditioneaza valabilitatea lui de
inserarea unor mentiuni obligatorii. In lipsa acestora, inscrisul nu poate fi calificat
ca titlu de credit. Este, din acest punct de vedere, un inscris tipizat, cu regim
28
Ioan SCHIAU, Drept comercial, Ed. Hamangiu, 2009, pag.527

97
special. De exemplu, pentru valabilitatea biletului la ordin e obligatorie inscrierea
in continutul lui a unor elemente obligatorii ca: denumirea de bilet la ordin, in
limba in care este redactat titlul, promisiunea neconditionata de a plati o suma
determinata, data si locul emiterii titlului, scadenta si locul platii, numele celui
caruia sau la ordinul caruia se va face plata, semnatura emitentului. La fel, in
cuprinsul cecului vor fi cuprinse in mod imperativ elemente ca: denumirea de
cec, in limba in care este redactat inscrisul, dispozitia neconditionata de a plati o
suma de bani determinata, numele celui care va face plata (denumit tras), data si
locul emiterii, numele si semnatura emitentului (tragatorului).

b) literalitatea; consta in determinarea dreptului, a existentei si intinderii lui, in

exclusivitate prin ceea ce este consemnat in cuprinsul documentului (titlului).
Continutul lui este complet, nu poate fi modificat, interpretat sau contrazis prin
probe extrinseci sau/si complementare lui, in favoarea sau in detrimentul
emitentului sau beneficiarului documentului.

c) autonomia; aceasta caracteristica a titlurilor de credit este data de caracterul

independent pe care dreptul inscris in titlu il are fata de raportul juridic
fundamental care a condus la emiterea lui. De exemplu, plata unui produs s-a
realizat prin emiterea unui bilet la ordin. Beneficiarul acestui bilet (vanzatorul
produsului), devine titularul dreptului la suma de bani inscrisa in cuprinsul
biletului la ordin. El va putea opta insa nu pentru incasarea sumei inscrisa in bilet
ci pentru transmiterea lui in favoarea altei persoane, spre a stinge astfel o
obligatie de plata pe care o are fata de aceasta, rezultata dintr-un raport juridic
distinct, (de exemplu, dintr-un contract de prestari servicii ), independent de cel
care a condus la emiterea titlului, (cel de vanzare – cumparare). Acest circuit al
biletului la ordin este posibil tocmai datorita faptului ca incorporeaza un drept
autonom, independent de raportul juridic fundamental care a condus la nasterea
lui. Este trasatura care imprima titlurilor de credit un caracter abstract, acauzal,
definita prin capacitatea acestora de a fi valorificate in exclusivitate in temeiul si

98
potrivit drepturilor inscrise in cuprinsul lor. Fiecare titular al titlului dobandeste,
odata cu titlul, un drept propriu, originar, nu cedat de catre transmitatorul titlului.

12.7. Cambia
Este unul din cele mai vechi instrumente de credit, datand de peste 1000 de ani.
A fost utilizata mai intai ca instrument de plata, nascut din preocuparea de a evita
riscurile generate de nesiguranta drumurilor, dificultatea transporurilor,
neconvertibilitatea unor monede cu circulatie restransa, etc. In aceste conditii,
spre a evita deplasarea numerarului si riscurile unui astfel de demers, se
recurgea la efectuarea platii prin intermediul unui document, in sensul ca,
platitorul sumei o depunea la un bancher care ii remitea, in schimb, un
angajament de plata. Platitorul, (comerciantul) depunea angajamentul de plata la
corespondentul pe care bancherul il avea in localitatea in care urma sa se
realizeze plata si care, insusindu-si angajamentul, efectua plata, chiar in alta
moneda. Ulterior, cambia a dobandit si functia de instrument de credit, cea de
plata fiind masiv preluata in prezent de un alt instrument - cecul. Mai este
cunoscuta si sub numele de trata sau polita, (bill of exchange, in limba engleza),
denumirea autohtona, de cambie fiind preluata din limba italiana.

In prezent, este utilizata cu prioritate in raporturile comerciale internationale ca

instrument de credit, nu si de plata, aceasta ultima functie fiind indeplinita prin
cecuri. Aplicabilitatea ei in planul relatiilor comerciale internationale a condus la
necesitatea unei reglementari unitare, finalizata prin adoptatea Conventiei de la
Geneva din 1930 privind Legea uniforma asupra cambiilor si biletului la ordin. Ea
nu a fost ratificata de Romania care a optat pentru adoptarea unei reglementari
proprii in aceasta materie, Legea nr.58/1934, privind cambia si biletul la ordin,
(modificata), a carei abordare este insa foarte apropiata de cea din Legea model.
Modificarile aduse in timp reglementarii interne au fost prioritar subordonate
intentiei de modernizare a modalitatilor de utilizare a celor doua instrumente de
credit, inclusiv pe cale electronica, prin asa numita procedura de trunchiere.

99
12.7.1. Definitia. Este un titlu de credit perfect autonom, literal, formal, care
cuprinde in continutul sau ordinul de plata dat de catre emitent (tragator sau
creditor), unei alte persoane, numita tras (sau debitor), de a plati unui beneficiar
sau la ordinul acestuia, o anumita suma de bani, la scadenta si locul stabilite in
cuprinsul titlului (cambiei); („este un inscris prin care o persoana, denumita
tragator sau emitent, da dispozitie altei persoane, numita tras, sa plateasca la
scadenta o suma de bani unei a treia persoane, numita beneficiar, sau la ordinul
acesteia.”29)

12.7.2. Participantii la raportul cambial.

Definitia cambiei pune in evidenta numarul participantilor implicati in raportul
juridic cambial, si anume :
a) tragatorul, respectiv emitentul, (creditor), este cel care ordona trasului
plata sumei de bani inscrisa in continutul cambiei, in favoarea sau la
dispozitia beneficiarului. Semnand cambia, tragatorul isi asuma obligatia
de a dispune trasului efectuarea platii. Notiunea de tragator doreste sa
sugereze operatiunea emitentului, de a „trage” titlul asupra debitorului
care are obligatia de a face plata. In doctrina, creanta tragatorului fata de
tras este numita provizion sau acoperirea cambiei;
b) trasul, (debitorul) – persoana care este obligata sa execute dispozitia de
plata, data de catre tragator, fiind debitorul acestuia, dintr-un alt raport
juridic decat cel cambial sau fiind finantatorul, cel care il crediteaza pe
tragator
c) beneficiarul – persoana catre care sau la ordinul careia se efectueaza
plata de catre tras. Acesta ar putea fi creditorul tragatorului in raportul
juridic fundamental care a condus la emiterea cambiei sau beneficiarul
unui credit acordat de catre tragator. Creanta beneficiarului fata de
tragator poarta in doctrina denumirea de valoare furnizata.

12.7.3. Mecanismul juridic al cambiei

29
Stanciu D.Carpenaru, Drept comercial roman, Ed a II a, revazuta si adugita, Ed. Universul
Juridic, 2011, pag.511

10
Emiterea cambiei este determinata de existenta unui raport juridic fundamental.
De exemplu, ea poate deveni solutia de stingere a obligatiei de plata nascute in
sarcina cumparatorului unei marfi fata de vanzatorul acesteia. Emitand cambia,
tragatorul, (in speta, cumparatorul marfii), dispune trasului (care poate fi un
debitor al sau rezultat dintr-un alt raport contractual, sau o banca dispusa sa-l
crediteze) sa efectueze plata inscrisa in cuprinsul titlului in favoarea sau la
ordinul beneficiarului, in speta, vanzatorul marfii. Daca, la randul lui, beneficiarul
cambiei este debitorul unei obligatii de plata rezultate dintr-un alt raport juridic,
(de exemplu, dintr-un contract de imprumut), va putea sa-si achite obligatia de
restituire a sumei imprumutate transmitand cambia prin gir creditorului sau -
imprumutatorul. De la acesta, printr-un nou gir, cambia isi poate continua circuitul
in favoarea altui dobanditor.

12.7.3.1. Acceptarea cambiei

In circuitul anterior descris poate interveni procedura de acceptare a cambiei de
catre tras atunci cand o atare obligatie este inserata in continutul cambiei sau
cand scadenta acesteia se implineste la un anumit termen de la vedere, adica de
la prezentare (nu mai tarziu de un an de la emiterea ei). In situatiile indicate,
obligatia de plata a trasului nu se naste automat din ordinul tragatorului, ci ca
efect al propriei acceptari, urmare careia, trasul devine acceptant, adica debitor
cambial principal, obligat sa achite cambia la scadenta. Nu are relevanta pentru
beneficiar cauza pentru care trasul a acceptat sa plateasca, aceasta obligatie
fiind independenta de raportul obligational dintre tras si tragator.
Daca trasul refuza sa accepte cambia, refuzul sau este consemnat intr-un act
autentic numit protest de neacceptare, plata ei urmand a se face de catre
indicatul la nevoie, adica persoana indicata de catre tragator, girant sau avalist,
sau un intervenient - persoana care si-a asumat obligatia de plata a cambiei.

12.7.3.2. Prezentarea la plata si plata cambiei.

In vederea platii, cambia este prezentata trasului la scadenta sau in una din
urmatoarele doua zile consecutive scadentei, la locul indicat in cambie. In cazul

10
cambiilor acceptate, se poate opta pentru prezentarea ei efectiva, in original, sau
in format electronic - operatiune numita trunchiere. Prin plata ei de catre tras se
stinge obligatia cambiala.

12.7.3.3. Solutiile de urmat in cazul refuzului de plata.

Refuzul de plata a cambiei permite posesorului titlului sa-si conserve dreptul la
plata cambiei urmand, la alegere, una din procedurile specifice reglementate de
lege. Pentru ca prima dintre ele, actiunea cambiala, este extrem de putin
valorificata in practica, ne rezumam la prezentarea celei mai simple, mai
operative, mai ieftine, si, ca urmare, justificat preferate – executarea cambiala.
Ea permite posesorului cambiei refuzate la plata sa solicite executarea silita,
potrivit legii, bazata pe valoarea de titlu executoriu ce i-a fost atribuita prin lege.

12.7.4.Transmiterea cambiei (girul)

Este operatiunea prin care cambia si, deci, drepturile patrimoniale inscrise in ea,
circula, respectiv, se transmite de la un posesor la altul, realizandu-se asfel
functia ei de instrument de credit.

Procedural, cambia se transmite prin gir, care consta in dispozitia data trasului
de catre posesorul cambiei, numit girant, de a plati suma indicata in ea unei
anumite persoane, numita giratar.

Scontarea cambiei este o varietate a girului, de care posesorul cambiei poate

uza atunci cand are nevoie de bani inainte de scadenta acesteia. Transferand
cambia unei institutii bancare va obtine o parte din suma incorporata in ea,
ramasa dupa deducerea taxei scontului, care reprezinta marja de profit a bancii
si comisionul destinat acoperirii eventualelor cheltuieli generate de scontarea si
executarea cambiei.

12.7.5. Avalul.

10
Este modalitatea de garantare specifica dreptului cambial, constand in obligatia
asumata de o persoana numita avalist de a plati cambia, integral sau partial, in
numele unuia/unora dintre obligatii cambial, numit/numiti avalizat/avalizati.
Obligatia avalistului se materializeaza intr-o declaratie inscrisa pe cambie cu
expresia „pentru aval” sau „pentru garantie”, insotita de semnatura avalistului. In
temeiul acestei declaratii, avalistul poate fi urmarit de catre posesorul cambiei,
asemeni persoanei pentru care a garantat.

Esential de retinut este faptul ca tragatorul, acceptantul, girantul si avalistul

cambiei sunt obligati solidar fata de posesorul acesteia care va avea dreptul, ca
urmare, sa il urmareasca pe fiecare dintre ei.

12.8. Biletul la ordin

Fiind asemanator cambiei, desi ma putin complex, biletul la ordin este
reglementat prin acelasi act normativ, Legea nr.58/1934 privind cambia si biletul
la ordin, modificata. Desi dispozitiile legale ce ii sunt aplicabile sunt mai sumare
decat cele consacrate cambiei, are, ca si cecul, o utilizare mult mai ampla in
practica decat aceasta.

12.8.1.Definitie; este titlul de credit prin care emitentul, debitorul, (numit si

subscriitor) se obliga sa plateasca la scadenta o suma de bani determinata unui
beneficiar (creditor) sau la ordinul acestuia.

12.8.2. Spre deosebire de cambie, biletul la ordin implica doar doi participanti,
emitentul, cel care se obliga sa plateasca, si beneficiarul, cel care sau la ordinul
caruia urmeaza a se face plata de catre emitent. Lipseste trasul, al carui rol este
preluat de emitent. Practic, emiterea biletului echivaleaza cu o recunoastere a
obligatiei de plata de catre emitent, in calitate de debitor.

12.8.3. Ca si cambia, este un titlu de credit abstract, autonom, formal. Caracterul

lui formal impune ca inscrisul, emis sub semnatura privata, sa cuprinda, pentru a

10
fi valabil, elementele enumerate in mod expres prin lege, (redate, exemplificativ,
la. Sectiunea 12.6, lit.a) din prezentul capitol.)

12.8.4. Regulile privind transmiterea, garantarea si plata cambiei sunt aplicabile

si pentru biletul la ordin, asa incat nu revenim asupra lor.

De asemenea, daca la scadenta, posesorul biletului nu il poate valorifica intrucat

emitentul nu a constituit provizionul (nu dispune de suma inscrisa in titlu), acesta
are dreptul de a uza de actiunile cambiale specifice sau de a-l executa silit. Ca si
in cazul cambiei, cea din urma solutie este si cea larg utilizata in practica, fiind
mai operativa, mai simpla si mai ieftina. Calitatea lui de titlu executoriu, in temeiul
legii, inlatura nevoia, costurile si timpul aferente unui proces, permitandu-i
posesorului beneficiar sa recurga direct la executarea silita a biletului, impotriva
emitentului, girantului sau avalistului, raspunderea acestora fiind solidara.

12.9. Cecul
Reglementarea acestui instrument de plata este realizata prin Legea nr.59/1934,
modificata, care preia principii din Conventia europeana adoptata in aceasta
materie in anul 1931, la care tara noastra nu a aderat.

Este un veritabil instrument de plata, nu de credit, datorita faptului ca, la data

emiterii lui, emitentul dispune de suma inscrisa in cec, intr-un cont bancar, asa
incat, prin cec el ordona bancii sa efectueze plata in favoarea beneficiarului.
Fiind platibil de catre tras (banca) la data la care ii este prezentat, emitentul lui
nu beneficiaza de o creditare, cum se intampla in cazul cambiei sau biletului la
ordin, pe durata dintre data emiterii titlului si data scadentei. Utilitatea cecului ca
instrument de plata este data de dispensarea emitentului de disconfortul platilor
in numerar.

12.9.1.Definitia; este un inscris care contine ordinul neconditionat al emitentului

(numit tragator), adresat unei institutii bancare la care detine disponibil banesc,

10
(numita tras) de a plati la prezentare, suma determinata in cuprinsul lui, in
favoarea beneficiarului.

12.9.2. Asemeni cambiei, cecul implica trei participanti:

a) tragatorul, cel care dispune plata, contand pe disponibilul banesc pe care il
detine la tras;
b) trasul, intotdeauna o societate bancara, va plati suma inscrisa in cec
beneficiarului acestuia sau la ordinul acestuia; el exercita doar o functie de
platitor pentru tragator, ceea ce inlatura necesitatea acceptarii platii de catre tras;
c) beneficiarul – creditorul tragatorului, posesorul inscrisului, caruia trasul ii va
face plata la momentul prezentarii titlului.

12.9.2.Conditiile de valabilitate a cecului; caracterul lui formal este asigurat

prin lege, care impune emiterea lui in forma scrisa, pe un formular tipizat care
contine elemente obligatorii de care depinde valabilitatea sa. Formularul poarta
semnatura olografa a tragatorului. Din enumerarea elementelor obligatorii din
cuprinsul cecului, (denumirea de cec, ordinul neconditionat de a plati o suma de
bani, numele trasului, locul platii, data si locul emiterii cecului, semnatura
tragatorului ) se poate observa ca nu este necesara indicarea in scris a numelui
beneficiarului, (cec la purtator), precum si a scadentei platii, plata lui facandu-se
la vedere (la prezentare).

12.9.3. Transmiterea cecului;

Cecul poate fi platit :
a) purtatorului, cand din cuprinsul lui lipseste numele beneficiarului;
b) girantului sau beneficiarului, in ambele cazuri, in cuprinsul lui fiind
consemnat numele beneficiarului;

12.9.4. Avalul cecului

Plata cecului poate fi garantata prin aval care poate fi acordat pentru intreaga
suma cuprinsa in el sau doar pentru o parte din ea. Avalul, constand in

10
mentiunea „pentru aval” mentionata pe cec, va fi semnat de avalist. Acesta poate
fi un semnatar al cecului (cu exceptia trasului) sau o terta persoana. Avalistul, al
carui nume va fi mentionat pe cec, este tinut la plata la fel ca avalizatul.

12.9.5. Plata cecului

Spre deosebire de cambie, cecul nu este supus acceptarii de catre tras. O atare
mentiune in cuprinsul lui s-ar considera nescrisa. Plata lui de catre tras se va
face la data la care i-a fost prezentat, iar acest lucru e necesar sa fie realizat in
decurs de 8 zile de la emitere, pentru cecul platibil in localitatea in care.a fost
emis, respectiv in decurs de 15 zile, cand trasul este situat intr-o alta localitate
decat cea a emiterii. Cecul emis intr-o alta tara este platibil in Romania daca a
fost prezentat la plata in termen de 30 de zile de la emiterea lui intr-o tara
europeana, respectiv in 70 de zile de la emiterea lui intr-o tara din afara Europei.
Prezentarea la plata cu intarziere nu are ca efect pierderea dreptului
beneficiarului de a cere trasului plata sumei de bani, ci doar pierderea dreptului
de regres impotriva girantilor si garantilor. Daca trasul plateste cecul, are dreptul
de a-i fi predat inscrisul, cu mentiunea „achitat”. Prin plata, toti semnatarii cecului
sunt liberati de obligatia de plata.

12.9.6.Efectele neplatii cecului

Daca din lipsa de disponibil in contul tragatorului, banca nu poate plati cecul,
posesorul acestuia poate uza de actiunea in regres impotriva tragatorului,
avalistilor si girantilor, care raspunzand solidar, pot fi urmariti in orice ordine.
Asemeni titlurilor de credit, cecul este titlu executoriu, asa incat poate beneficia
de executare silita, preferabila celorlalte proceduri specifice.

12.9.7. In prezent, raspunzandu-se nevoii de modernizare si adaptare a

mecanismelor privind utilizarea titlurilor de credit si plata analizate, reglementarile
aplicabile in aceasta materie au introdus solutia platii lor prin trunchiere. Este un
procedeu informatic care permite posesorului titlului ca, in loc sa-l depuna in
original la sediul trasului, (institutie bancara), sa il transpuna in format electronic,

10
preluand informatiile relevante din el si reproducand imaginea electronic, cu
respectarea tuturor conditiilor si elementelor tehnice reglementate in acest sens.
Procedeul e utilizabil numai pentru plata integrala a titlului si numai intre institutii
bancare care au semnat in prealabil un acord privind utilizarea acestei tehnici
sau prin care au aderat la un sistem de plati.

10