Cuprins

Introducere……………………………………...……………....…………………….2
Capitolul I
Definiţia, caracterele juridice şi condiţiile de valabilitate a contractului de
fidejusiune.
1. Definiţia contractului de fidejusiune şi caracterele juridice ale acestuia..…….
2. Delimitarea contractului de fidejusiune de alte acte juridice civile…………….
Capitolul II
Raportul de fidejusiune,încheierea, efectele şi încetarea contractului de
fidejusiune.

2. Subiectele şi obiectele contractului de fidejusiune……………………………..

2. Temeiul apariţiei fidejusiunii şi efectele contractului de fidejusiunii…………
2. Încetarea fidejusiunii…………………..………………………………………..

Capitolul III
Aspecte practice
1. Speţă…………………………………………………………………….
2. Contract de fidejusiune…………………………………………………

Concluzie………………………………………………………………………………

Bibliografie……………………………………………………………………………

Anexe……………………………………………………………………………………
.
 Introducere

În perioada actuală de timp, au loc schimbări radicale în toate ramurile economiei

națționale, schimbări care necesită crearea unui cadru juridic adecvat. Totodată, edificarea șț i
consolidarea în Republica Moldova a unui stat de drept șț i constituirea economiei de piațță
impun crearea unui fundament legislativ riguros. Fie că dorim să ne reînoim lucrurile din casă
sau să ne achizițționăm un autoturism, suntem nevoițți tot mai des să apelăm la bancă pentru
un împrumut, condițțiile contractuale fiind atractive dar șț i de multe ori cu capcane.
Prin urmare, cum este șț i firesc, banca doreșț te să elimine orice dubiu cu privire la restituirea
împrumutului, stabilind în contract anumite garanțții. Garanțție des folosită este fidejusiunea.
Fidejusiunea reprezintă o convențție prin intermediul căreia o parte, numită fidejusor, se
obligă fațță de o alta parte, denumită creditor (banca) să execute obligațția unui debitor
(împrumutat) al creditorului în cazul în care nu ar executa-o el însușț i.
Actualitatea temei de cercetare
În Republica Moldova, actualitatea temei de cercetare în mod special, este
determinată de schimbările radicale care șț i-au găsit expresia în noua legislațție civilă, în
Codul civil al Republicii Moldova șț i în alte acte normative care reglementează relațțiile
private, acte la care am apelat pe parcursul întregului proiect.
Reieşind din cele prezentate mai sus se conturează actualitatea temei care se manifestă
prin importanţa naturii juridice a acesteia. Putem spune că subiectul acestei teme este destul
de actual confirmându-se că rolul principal al ei ar fi cunoașț terea clauzelor contractuale ca
împrumutatul să nu fie pus într-o situațție nedorită.
Scopul și obiectivele tezei
Scopul lucrării este de a studia şi analiza caracteristicile naturii juridice a fidejusiunii șț i
modul în care legiuitorul a reglementat juridic fidejusiunea. Astfel, studiul se axează pe
distingerea domeniilor de aplicabilitate a instituțției nominalizate pe de o parte, iar pe de altă
parte, pe studiul infrastructurii relațțiilor care apar în domeniul raporturilor de fidejusiune,
prin prisma efectelor pe care acesta le produc. Cele mențționate ne vor servi ca bază pentru
elaborarea recomandărilor necesare optimizării interpretării șț i aplicării normelor juridice care
reglementează fidejusiunea șț i a celor tangențțial legate de aceasta.
Obiectivele urmărite în cadrul acestei lucrări sunt:
• studierea șț i definirea noțțiunii de fidejusiune;
• cercetarea șț i analiza naturii juridice a fidejusiunii ;
• evaluarea modului în care legiuitorul a reglementat juridic fidejusiunea;
• formularea șț i promovarea recomandărilor perfecțționate de legislațția civilă în materie.
Gradul de cercetare a tematicii
Baza teoretico-șț tiințțifică o constituie lucrările cercetătorilor autohtoni șț i români în
domeniul dreptului civil. La fiecare capitol se observă o proporţionalitate în volumul de
pagini, ceea ce denotă faptul că nici un capitol nu a fost neglijat, toate fiind tratate amănunţit
în egală măsură. Mențționăm cu titlu de exemplu lucrările autorilor: A. I. Filipescu, S. Baieșț ,
L. Plop, R. Ursu, T. Toma, C. Turianu, Gh. Chibac, A. Băieșț u, Al. Rotari, O.Efrim, D.C
Florescu, Fr. Deak, O. Ungureanu, A. Bacaci, S. Angheni șț i alțții.
Structura lucrării
Logica cercetării ne-a condus la următoarea structură a tezei: introducere, trei capitole,
încheiere, lista literaturii utilizate șț i o anexă.
Capitolul I. Se tratează aspectele teoretice generale, rolul şi importanţa fidejusiunei. Tot
aici sunt reliefate definirea conceptelor de fidejusiune; stabilirea naturii juridice a acesteia,
analiza genezei, formele ei precum șț i atingînd cele mai recente reglementări în domeniu.
 Capitolul II. S-a recurs practic la metoda determinării conțținutului fidejusiunii în cadrul
contractului de împrumut prin prisma domeniului de aplicabilitate a acesteia, care a avut ca
finalitate evidențțierea particularitățților instituțției nominalizate.
Capitolul III. Este dedicat cercetării unui studiu de caz pe marginea unei decizii pronunțțate
de Curtea Supremă de Justițție. Se face o analiză asupra măsurilor dispuse de instanțța
supremă în cazul dat, precum șț i se analizează elemente de drept comparat cu privire la
fidejusiune.
În concluzii sunt expuse rezultatele obţinute în urma studiului efectuat al temei șț i sunt
conturate unele propuneri, privind soluţionarea problemelor la etapa actuală. Proiectul este
completat de o anexă.
 Capitolul I
Definiţia, caracterele juridice şi condiţiile de valabilitate a contractului de
fidejusiune.
1. Definiţia contractului de fidejusiune şi caracterele juridice ale acestuia.

Conform art.1146 CC R.M., prin contract de fidejusiune, o parte (fidejusor) se

obligă   faţă   de   cealaltă   parte   (creditor)   să   execute   integral   sau   parţial,   gratuit   sau
oneros obligaţia debitorului. Prin fidejusiune se poate garanta şi o obligaţie viitoare
sau afectată de modalităţi.
În orice sistem de drept, o persoană care contractează o obligațție (de a plăti o
sumă de bani, de a livra un bun sau de a presta un serviciu) răspunde de îndeplinirea
obligațției asumate cu propriul ei patrimoniu. Pentru a se proteja contra eventualelor
riscuri, inclusiv riscului insolvabilitățții debitorului, creditorul solicită prezentarea unor
garanțții. Deseori, în vederea obțținerii unor astfel de garanțții pentru creditor, debitorul
se adresează unor terțți. Oferind garanțțiile, terțții, alături de debitorul principal,
generează de cele mai multe ori o solidaritate în fațța creditorului, sporind astfel gradul
de securitate a acestuia. Astfel de “asociere” în scopurile protecțției contra riscurilor
imprevizibile, aferente executării obligațțiilor (contra cărora este tot mai complicat a te
proteja în mod individual) devine necesară într-o lume de afaceri pe cale de
globalizare. Una dintre garanțțiile utilizate pe larg în toate sistemele de drept este
fidejusiunea.
Fidejusiunea este singura garanțție personală reglementată în Codul civil al
Republicii Moldova [156]. Termenul de fidejusiune este utilizat alternativ cu termenul
de “cauțțiune”. Cuvîntul “cauțțiune” este de origine romană. În dreptul roman, termenul
“cautio” avea un sens larg șț i însemna prudențță (cavere) sau precauțțiune [2.13, p.
423].
Garanțțiile sînt definite ca ansamblul mijloacelor juridice care conferă
creditorului garantat anumite prerogative suplimentare, prerogative care constau fie
într-o prioritate fațță de ceilalțți creditori, fie în posibilitatea ca, în caz de neexecutare
din partea debitorului, să urmărească pe o altă persoană care s-a angajat să execute
obligațția ce revenea debitorului. După obiectul lor, garanțțiile sînt de două feluri:
personale șț i reale. Fidejusiunea este o garanțție personală [2.3, p. 297].
Fidejusiunea este contractul, prin care o parte (fidejusor) se obligă fațță de
cealaltă parte (creditor) să execute, integral sau parțțial, gratuit sau oneros, obligațția
debitorului.
Spre deosebire de Codul civil precedent, în care reglementările în materie de
fidejusiune se găseau în capitolul referitor la garantarea executării obligațțiilor, în noul
Cod civil aceste reglementări sunt situate în Cartea a treia, printre contracte.
În literatura de specialitate se consideră că fidejusiunea este de trei feluri:
 convențională, cînd înseșț i părțțile raportului obligațțional, debitorul șț i
creditorul, convin că pentru garantarea executării obligațției debitorul va aduce
angajamentul unui fidejusor sau garant;
 legală, atunci cînd o normă a legii prevede expres că debitorul este obligat să
aducă un fidejusor pentru a garanta executarea obligațțiilor pe care le are fațță de
cealaltă parte;
  judecătorească, în cazul în care într-o cauză litigioasă, instanțța judecătorească
dispune aducerea unui fidejusor care să garanteze executarea obligațției unei
persoane. Astfel, instanțța de judecată are această posibilitate în mai multe
situațții; pentru încuviințțarea unei execuțții vremelnice; pentru suspendarea
executării unei hotărîri definitive supusă revizuirii sau recursului.
Indiferent de felul ei, chiar dacă obligațția debitorului de a prezenta o fidejusiune
este impusă de lege sau de instanțța de judecată fidejusiunea ia nașț tere întotdeauna
dintr-un contract încheiat între fidejusor șț i creditor, prin care primul îșț i ia
angajamentul fațță de cel de-al doilea de a garanta executarea obligațției principale de
către debitor.
În analiza caracterelor fidejusiunii trebuie să avem în vedere că, în toate cazurile, ea
are o natură contractuală. Contractul de fidejusiune este un contract accesoriu, solemn,
unilateral, cu titlul gratuit sau oneros șț i aleatoriu [2.8, p. 280].
El este accesoriu fațță de obligațția principală, pe care o are debitorul fațță de
creditor. Din acest caracter rezultă cîteva consecințțe:
- fidejusiunea urmează soarta obligațției principale, atît sub aspectul condițțiilor de
validitate, cît șț i sub aspectele nașț terii șț i încetării ei, după principiul accesorium
sequitor principalem. Aceasta înseamnă că fidejusiunea poate garanta doar o obligațție
validă. Dacă obligațția garantată este declarată nulă, aceasta va atrage șț i nulitatea
fidejusiunii.
În ceea ce priveșț te nașț terea fidejusiunii, ea este determinată de aparițția obligațției
principale. Chiar dacă contractul de fidejusiune a fost încheiat înainte de contractul
principal, fidejusiunea nu poate produce efecte înainte de a se nașț te obligațția
principală. În acest context, trebuie de mențționat că prin fidejusiune se poate garanta
șț i o obligațție viitoare sau afectată de modalitățți, de exemplu o obligațție ce se nașț te
dintr-un act juridic sub condițție suspensivă. La fel ca șț i nașț terea, stingerea fidejusiunii
este șț i ea determinată de soarta obligațției principale, astfel încît fidejusiunea
întotdeauna încetează odată cu stingerea obligațției garantate [2.2, p. 472].
- fidejusiunea nu poate întrece datoria principală șț i nu poate fi făcută în condițții
mai oneroase. Dacă fidejusiunea excede datoria principală sau este făcută în condițții
mai oneroase, ea este valabilă numai în limitele obligațției principale. Totodată,
fidejusiunea poate fi contractată numai pentru o parte a obligațției șț i în condițții mai
puțțin oneroase.
- fidejusiunea se extinde asupra accesoriilor datoriei principale. Legea stipulează
că, în limitele sumei maxime, mențționate în contract, fidejusorul răspunde pentru:
a) totalul, din momentul respectiv, al datoriei principale, inclusive sumele
datorate din cauza vinovăției ori întîrzierii debitorului principal, precum și
penalitățile contractuale sau despăgubirea globală prevăzute pentru cazul încetării
contractului, atunci cînd s-a convenit expres în acest sens;
b) cheltuielile de reziliere a contractului și de urmărire în justiție, dacă trebuie
suportate de debitorul principal, în măsura în care fidejusorului i s-a dat la timp
posibilitatea de a le evita prin satisfacerea cerințelor creditorului;
c) dobînzile datorate de debitorul principal, dacă s-a convenit în mod expres
asupra acestui lucru.
 - fidejusorul poate opune creditorului toate excepțțiile pe care le-ar putea opune
debitorul principal, cum ar fi, de exemplu, excepțțiile de prescriptive sau de
compensațție care pot fi invocate de debitorul principal, excepțțiile ce se întemeiază pe
valabilitatea obligațției principale (lipsa sau viciile de consimțțămînt) etc. [2.17, p.
129].
Contractul de fidejusiune este solemn, deoarece pentru încheierea lui valabilă se
cere respectarea formei scrise. Codul civil [157] prevede însă posibilitatea înlăturării
viciului de formă prin executarea efectivă a obligațției ce constituie obiectul
contractului.
În dreptul comparat calificarea contractului de fidejusiune ca fiind cu titlu gratuit
sau cu titlu oneros este controversată. Legea noastră stipulează expres că, contractul
de fidejusiune poate fi atît gratuit cît șț i oneros, fără a stabili o prezumțție în acest sens.
Fiind recunoscut ca un contract cu titlul gratuit în doctrina clasică, fidejusiunea
rămîne astfel deseori șț i astăzi, mai cu seamă în raporturile dintre particulari, raporturi
întemeiate adesea pe relațții de familie ori de prietenie, care se caracterizează prin
gratuitate. Legislațția șț i doctrina modernă însă au evoluat spre atribuirea caracterului
oneros raporturilor de fidejusiune, acesta fiind mai pronunțțat în raporturile de afaceri,
între profesionișț ti unde angajamentul de a plăti datoria altuia este în mod normal,
remunerat.
Pentru a determina caracterul gratuit sau oneros al contractului de fidejusiune
trebuie de reieșț it din criteriul de bază al definirii naturii oneroase sau gratuite a
contractelor – criteriul cauzei (scopului). Potrivit acestui criteriu, se va numi contract
cu titlul gratuit acela care are drept cauză determinată intențția de a procura un folos
altuia, fără a urmări nimic în schimb. Din potrivă, va fi oneros acel contract care a fost
încheiat în scopul de a obțține un folos în schimbul obligațției asumate. De notat că nu
este obligatoriu ca acest folos să parvină de la cealaltă parte a contractui, el poate
parveni șț i de la un terțț. Astfel, în contractul de fidejusiune remunerațția fidejusorului
poate fi plătită atît de creditor cît șț i de debitor. Este normal ca fidejusorul să fie plătit
de debitor, deoarece anume acesta din urmă profită, în ultimă instanțță, de fidejusiune.
Nu suntem de acord cu părerea că pentru a deveni oneros în contractul de fidejusiune
trebuie să apară o contraprestațție anume din partea creditorului. Într-adevăr, în
literatura juridică a fost propus în calitate de criteriu pentru determinarea caracterului
oneros sau gratuit al unui contract, criteriul reciprocitățții prestațțiilor părțților
contractului [2.3, p. 299].
Acest criteriu a fost criticat pe bună dreptate, deoarece acceptarea lui ar aduce la
confundarea contractului sinalagmatic cu contractul cu titlu oneros șț i a contractului
unilateral cu contractul cu titlu gratuit, ceea ce este greșț it. Dreptul nostru cunoașț te,
spre exemplu, contracte unilaterale cu titlu oneros: contractul de mandat remunerat,
deșț i este fără îndoială un contract unilateral, totodată este șț i cu titlu oneros.
Contractul de fidejusiune cu titlu gratuit ca șț i cel cu titlu oneros, în cazul în care
remunerațția este plătită de debitor, este un contract unilateral, deoarece generează o
singură obligațție – cea a fidejusorului fațță de creditor de a garanta obligațția
debitorului. Raporturile care se nasc între fidejusor șț i debitor nu izvorăsc din contratul
de fidejusiune. Contractul de fidejusiune este sinalagmatic în cazul în care
remunerațția fidejusorului este datorată de creditor.
 În ipoteza în care contractul de fidejusiune este un contract cu titlu oneros, el este
aleatoriu, deoarece nașț terea obligațției fidejusorului depinde de un eveniment incert –
neexecutarea obligațției principale de către debitor.

Capitolul II
Raportul de fidejusiune,încheierea, efectele şi încetarea contractului de
fidejusiune.

1. Subiectele şi obiectele contractului de fidejusiune

Instituţia juridică a fidejusiunii prezintă următoarele trăsături juridice:
• are natură contractuală, fidejusiunea fiind un contract unilateral şi accesoriu;
• fidejusiunea reprezintă acordul de voinţă intervenit între creditorul unei personae
şi o terţă persoană de contractul principal, numită fidejusor;
• fidejusorul garantează fie pe debitorul principal, fie chiar un fidejusor al acestuia;
• contractul de fidejusiune se încheie cu sau fără acordul ori cunoştinţa debitorului
garantat sau a garantului personal al acestuia.
Pentru valabilitatea contractului de fidejusiune se prevede că fidejusorul trebuie să
îndeplinească următoarele condițții:
 fidejusorul să aibă capacitate deplină de exercițțiu. Tutorele nu poate garanta
obligațția altuia în numele minorului sau interzisului, după cum minorul cu
capacitate restrînsă nu poate fi fidejusor nici cu încuviințțarea ocrotitorului legal
șț i a autorutățții tutelare [2.17, p.247].
 fidejusorul trebuie să fie o persoană solvabilă, adică “să posede avere
îndestulată, spre a garanta o obligațție”. În aprecierea solvabilitățții unui garant
se vor avea în vedere numai imobilele ce pot fi ipotecate șț i acelea care se află la
o distanțță nu prea mare pentru a putea fi ușț or de urmărit. Fac excepțție de la
această regulă fidejusiunile care însoțțesc o datorie mică sau o obligațție
comercială;
 fidejusorul să aibă domiciliul în raza de competențță teritorială a tribunalului în
care trebuie să fie executată obligațția.
Dacă fidejusorul devine între timp insolvabil, el este obligat să aducă un alt
fidejusor. Regula nu se aplică atunci cînd fidejusorul adus de debitorul principal este o
persoană anume stabilită de către creditor.
Fidejusiunea se supune regulilor generale de valabilitate a oricărui act juridic,
precum șț i unor reguli speciale.
Capacitatea de a contracta. Sunt capabile de a lua parte la raportul juridic în
caliatate de fidejusor, persoanele fizice cu capacitate de exercițțiu deplină șț i persoanele
juridice legal constituite. Nu pot garanta persoanele lipsite de capacitatea de exercițțiu,
cu capacitate limitată sau restrînsă. În privințța contractării fidejusiunii de către
persoanele juridice, trebuie de țținut cont de principiul specialitățții capacitățții lor de
exercițțiu.
În afară de regulile generale, privind capacitatea, se stabileșț te cerințțe special
referitor la persoana fidejusorului. Astfel, debitorul obligat să furnizeze o fidejusiune
trebuie să propună o persoană fizică cu domiciliul sau reșț edințță în Republica
Moldova, sau o persoană juridică înregistrată în Republica Moldova, care să dispună
de bunuri suficiente pentru a garanta obligațția. În cazul în care persoana propusă nu
este acceptată, debitorul trebuie să propună o altă persoană. Această regulă nu se
aplică atunci cînd creditorul a cerut în calitate de fidejusor o anumită persoană [2.2, p.
474].
Consimțămîntul. Ca șț i orice alt contract, fidejusiunea ia nașț tere prin manifestarea
de voințță a părțților – fidejusorului șț i creditorului – care trebuie să fie persoană cu
discernămînt. Voințța trebuie să fie exprimată cu intențția de a produce efecte juridice
șț i nu trebuie să fie viciată. Din caracterul solemn al contractului reiese că
consimțțămîntul trebuie să fie manifestat expres. Chiar dacă fidejusiunea este legală
sau judecătorească, acest lucru nu afectează caracterul ei contractual. Într-adevăr,
legea sau instanțța poate impune doar furnizarea unei fidejusiuni. Raportul de
fidejusiune, însă, ia nașț tere prin consimțțămîntul părțților manifestat în contract.
Obiectul contractului de fidejusiune este prestațția promisă de fidejusor creditorului,
în cazul în care debitorul principal nu-șț i execută obligațția, prestațție care, potrivit
principiului accesorialitățții, urmează soarta obligațției principale. Obligațția
fidejusorului de a garanta executarea obligațției de către debitor, nu înseamnă că
fidejusorul se angajează să efectueze anume acea prestațție la care s-a obligat
debitorul. Se poate întîmpla ca fidejusorul să nu fie în stare să efectueze o asemenea
prestațție. De aceea, de regulă, fidejusorul este obligat să achite o sumă în bani
echivalentă datoriei principale șț i accesoriile ei. Trebuie de mențționat că în practică,
fidejusiunea se utilizează mai des pentru garantarea obligațției pecuniare [2.3, p. 300].
Conform regulilor generale, obiectul trebuie să fie determinat sau determinabil, să
fie în circuitul civil, să fie licit șț i moral. Pot fi garantate obligațții prezente, obligațții
viitoare, precum șț i obligațții afectate de modalitățți.
Cauza fidejusiunii este obiectul urmărit la încheierea actului juridic civil, acel
interes pe care părțțile vor să-l satisfacă. Cauza trebuie să existe, să fie reală, licită șț i
morală.
Forma. Legea cere forma scrisă pentru contractul de fidejusiune, în calitate de
condițție de valabilitate a acestuia. Contractul de fidejusiune trebuie să fie încheiat în
mod obligatoriu în formă scrisă. Forma scrisă simplă este de ajuns pentru ca contractul
să fie valabil, chiar dacă obligaţia garantată prin fidejusiune necesită o formă mai
strictă, cum este forma autentică. Forma este o condiţie de valabilitate a actului
juridic numai în cazurile expres prevăzute de lege (art. 208 alin. 2). Forma scrisă ad
validitatem exprimă faptul că condiţia de formă, în cazul dat este cerută de lege pentru
valabilitatea contractului, dar nu pentru dovada acestui contract. În baza art. 211, nici
fidejusorul, nici creditorul obligaţiei de bază nu vor putea aduce proba cu martori
pentru a dovedi faptul încheierii contractului de fidejusiune. Doar prin excepţie,
nerespectarea formei simple scrise poate lăsa contractul valabil: atunci cînd
fidejusorul execută obligaţia asumată.
Deoarece în contractul de fidejusiune se obligă doar fidejusorul, părţile pot semna
şi un singur înscris. Contractul poate fi încheiat şi printr-un schimb de scrisori,
telegrame, telefonograme, altele asemenea, semnate de partea care le-a expediat (art.
209 alin. 2). Important este ca părţile să poată stabili cu certitudine că înscrisul e
semnat de persoana respectivă. În aceste situaţii dovada faptului încheierii contractului
va fi înştiinţarea scrisă, trimisă de către creditor fidejusorului privind acceptarea
fidejusiunii (garanţiei). Dacă creditorul nu a făcut un astfel de înscris, apariţia
raportului de fidejusiune poate fi probată prin înserarea în contractul de bază a clauzei
cu privire la obligaţia fidejusorului. Dacă o astfel de referinţă lipseşte, se consideră că
contractul de fidejusiune n-a fost încheiat. Prin înţelegerea părţilor, contractul de
fidejusiune poate fi autentificat notarial (art. 212) sau poate conţine rechizite
adăugătoare.
 2. Temeiul apariţiei fidejusiunii şi efectele contractului de fidejusiunii
Pentru analiza efectelor fidejusiunii, vom distinge între categoriile de raporturi
juridice implicate de cautiune: raporturi dintre creditor (creditor atât în raportul juridic
obligational principal, cât si în raportul juridic accesoriu) si fidejusor; raporturi dintre
fidejusor si debitorul principal, precum si raporturile dintre fidejusori între ei, daca
obligatia principala a fost garantata de mai multi fidejusori.
Conform art.1150 CC RM, (1) Fidejusiunea poate să rezulte din acordul
părţilor, poate fi impusă prin lege sau poate fi instituită de instanţa de judecată, (2)
Debitorul obligat să furnizeze o fidejusiune trebuie să propună o persoană fizică cu
domiciliu sau reşedinţa în Republica Moldova sau o persoană juridică înregistrată în
Republica Moldova, care să dispună de bunuri suficiente pentru a garanta obligaţia. În
cazul în care persoana propusă nu este acceptată, debitorul trebuie să propună o altă
persoană. Această regulă nu este aplicată atunci cînd creditorul a cerut în calitate de
fidejusor o anumită persoană.
Din definiţia fidejusiunii rezultă că aceasta este întotdeauna de natură
contractuală (art. 1146). Însă articolul comentat, cît şi art. 1151, reglementează, pe
lîngă fidejusiunea convenţională, fidejusiunea legală şi cea judiciară. Fidejusiunea
este convenţională atunci cînd părţile raportului de obligaţie, debitorul şi creditorul,
ajung la un acord asupra necesităţii instituirii unei astfel de garanţii. Fidejusiunea
legală presupune o dispoziţie legală care-l obligă pe debitor să aducă un fidejusor
pentru garantarea obligaţiilor ce-i revin. Este judecătorească acea fidejusiune care
apare ca urmare a unei hotărîri judecătoreşti în procesul soluţionării unei pricini,
astfel, instanţa obligîndu-l pe debitor să aducă un garant.Indiferent dacă apare în baza
legii sau a unei hotărîri judecătoreşti, fidejusiunea nu-şi pierde natura sa contractuală.
Pentru a avea calitatea de fidejusor persoana trebuie să aibă capacitatea de a
contracta, adică să dispună de capacitatea de exerciţiu.Pentru fidejusorul-persoană
juridică este necesar ca organul de conducere al acesteia să aibă împuterniciri pentru a
încheia astfel de acte juridice.Pe lăngă capacitatea de a contracta, legea mai impune
încă două condiţii faţă de fidejusor:
- pentru fidejusorul persoană fizică – să aibă domiciliu sau reşedinţa în
Republica Moldova (nu este obligatoriu să fie cetăţean al Republicii Moldova);
pentru persoana juridică – să fie înregistrată în Republica Moldova (poate fi şi cu
capital străin sau mixt);
-fidejusorul trebuie să fie solvabil, adică să fie capabil în caz de
necesitate, să
acopere datoria debitorului. Dacă între timp fidejusorul a devenit insolvabil,
debitorul trebuie să caute şi să aducă alt fidejusor, care să întrunească condiţiile sus
menţionate, în afară de cazul cînd fidejusorul a fost ales de însuşi creditor.
Cerinţele înaintate faţă de fidejusor în acest articol se referă în egală măsură
asupra fidejusorilor în bază de fidejusiune convenţională,legală sau judiciară.
 Concluzie
Instituțția juridică a fidejusiunii reprezintă un mijloc de garantare a executării
obligațțiilor șț i este cunoscută încă din dreptul privat roman, dezvoltîndu-se a căpătat ample
reglementări în special în dreptul continental, dar păstrînd pe parcursul anilor elementele
esențțiale. Codul civil [156] reglementează singura garanțție personală numită fidejusiunea
(cauțțiunea). Fidejusiunea în cadrul contractului de împrumut cuprinde aspecte specifice
precum ar fi: neobligativitatea acordului debitorului la constituirea fidejusiunii, limitele șț i
întinderea clauzelor stipulate în contract. Aceasta, deoarece, domeniul său de aplicabilitate
este foarte vast, iar utilitatea cotidiană ne permite să afirmăm că aceasta este indispensabilă
viețții juridice moderne.
În orice raport juridic obligațțional creditorul urmăreșț te executarea obligațției de către
debitor sau, în măsura în care acesta se află în imposibilitatea de a-șț i executa obligațția de o
persoană care se obligă alături de el. În mod evident, creditorul are interesul de a înlătura
riscul imposibilitățții debitorului de a-șț i îndeplini obligațția, fapt care i-ar aduce prejudicii. În
modul acesta, pentru a înlătura acest risc, creditorul solicită adesea debitorului crearea unor
garanțții. Pe lîngă garanțția generală de care beneficiază toțți creditorii, debitorul sau alte
persoane care se angajează alături de debitor pot să constituie garanțții specifice, afectate unei
anumite obligațții cum ar fi garanțțiile constituite cu privire la anumite bunuri ale debitorului
șț i care conferă creditorului atribute de preferințță șț i urmărire pentru satisfacerea creanțței.
Pornind de la cele expuse, am considerat necesar să analizez detaliat asupra modului în care
legiuitorul nostru a reglementat juridic fidejusiunea în cazul contractului de împrumut,
formulînd în acest sens mai multe propuneri de lege ferenda, dar șț i de interpretare șț i aplicare
a normelor juridice deja existente.
Dacă, la încheierea contractului de împrumut, s-a convenit asupra încheierii contractului
de fidejusiune, prin care o parte (fidejusor) se obligă faţă de cealaltă parte (creditor) să
execute integral sau parţial, gratuit sau oneros obligaţia debitorului, în cazul neexecutării
obligaţiei privind restituirea împrumutului, fidejusorul şi împrumutatul, în conformitate cu
Cod civil [156], sînt obligaţi în solidar să restituie împrumutul creditorului, dacă în contract
nu este prevăzut altfel.
Una dintre tendințțele evocate recent în doctrină este că, în viitor, fidejusiunea s-ar putea
caracteriza prin disocierea dintre fidejusiunea consimțțită cu titlu amical sau familial, sau în
orice caz cu titlu ocazițțional – cauțțiunea neprofesionistă, șț i cauțțiunea furnizată cu titlu
profesional de către bănci, societățți de cauțțiune, companii de asigurare șț i alte instituțții
publice sau private – cauțțiunea profesionistă. Astfel, pe de o parte, garanțțiile “autonome”,
“abstracte”, numite șț i “garanțții la prima cerere” se aplică, din ce în ce mai larg, în relațțiile de
afaceri. Iar pe de altă parte, legislațțiile diminuează valoarea fidejusiunii solidare în favoarea
fidejusorului – persoană fizică, în cazul în care angajamentul asumat este disproporțționat cu
posibilitățțile sale financiare.
De asemenea s-au abordat şi aspecte de drept comparat în aceast proiect în special –
tendinţa legislaţiei chineze de a proteja în primul rînd persoana fidejusorului, forma
contractului cerut de legislaţia italiană, precum şi asemănările şi deosebirile dintre Codul
Civil român, francez şi moldovenesc în materie de fidejusiune.
 Ulterior, urmează de a examina cu atențție practica judiciară care există șț i care va apărea în
domeniul fidejusiunii în cazul contractului de împrumut în vederea elaborării unei Hotărîri
explicative a plenului Curțții Supreme de Justițție care pot să conțțină explicațții cu caracter de
recomandare instanțțelor judecătoreșț ti referitor la modul de aplicare a legislațției ce țține de
încheierea, executarea șț i rezilierea acesteia.
Avînd în vedere cele precizate anterior, se poate concluziona că prezentul studiu a avut ca
scop analiza conceptuală a instituțției nominalizate, cercetarea sistematică a acesteia pentru a
scoate în evidențță domeniile de aplicabilitate șț i a determina corelațția ce există între
contractul de împrumut șț i fidejusiune. Fie legală sau fie judecătorească, fidejusiunea are un
caracter convențțional, deoarece “Nimeni nu poate deveni garant-fidejusor în afara voințței
sale”.