TEMA 2.

Competența instanțelor judecătorești în soluționarea

litigiilor cadastrale. Termenele de procedură. Termenii de înaintare
a acțiunii în rectificare

I. Obiective de referinţă:
– să cunoască noțiunea și felurile de competență;
– să cunoască regulile de determinare a competenței instanțelor de
judecată;
– să identifice efectele nerespectării regulilor de determinare a
competenței;
– să identifice instanțele competente să soluționeze diverse litigii
cadastrale;
– să distingă felurile competenţei jurisdicţionale teritoriale;
– să analizeze temeiurile strămutării pricinilor civile;
– să cunoască modul de soluţionare a conflictelor de competenţă;
– să determine și să analizeze termenele de procedură;
– să evidențieze efectele nerespectării termenelor de procedură;
– să analizeze regulile de repunere în termen;
– să determine termenele de depunere a acțiunii în rectificare.

II. Repere de conţinut

Prin competenţă, în general, se desemnează capacitatea recunoscută de
lege unei instanţe judecătoreşti, unui alt organ de jurisdicţie sau cu
activitate jurisdicţională, unei autorităţi publice sau unei persoane fizice
ori juridice de a soluţiona o anumită pricină civilă potrivit legii. Nu toate
litigiile civile sunt de competența instanțelor judecătorești. Există litigii
care se soluționează de către alte autorități statale sau de către alte
organe, jurisdicționale sau cu activitate jurisdicțională, altele decît
instanțele judecătorești. De exemplu, Curtea Constituţională este unica
autoritate de jurisdicţie constituţională în RM (art.134 alin.(1) din
Constituția RM).
Astfel, în literatura de specialitate se evidențiază două feluri de
competență:
 competența generală, prin intermediul căreia se delimitează
activitatea instanțelor judecătorești de atribuțiile altor autorități
statale sau nestatale.
 competența jurisdicțională, prin intermediul căreia se desemnează
capacitatea unei instanţe de judecată de a examina și soluţiona
anumite cereri sau litigii.
 Determinarea instanţei competente să examineze şi să soluţioneze
pricina civilă concretă se face ţinîndu-se cont în primul rînd de regulile
competenţei generale și ulterior de regulile competenței jurisdicționale.
Pricinile civile în speță imobiliar – cadastrale sunt soluționate de către
instanța de judecată cu participarea persoanelor fizice, persoanelor
juridice şi autorităţilor publice privind apărarea drepturilor, libertăţilor şi
intereselor legitime încălcate sau contestate, pricini pentru care legea nu
prevede competenţa altor organe.
Instanţele judecătoreşti judecă pricinile cu participarea organizaţiilor
şi cetăţenilor din RM, a cetăţenilor străini, apatrizilor, organizaţiilor
străine, organizaţiilor cu capital străin, organismelor internaţionale dacă
prin lege sau prin tratatele internaţionale la care RM este parte nu este
stabilită competenţa instanţelor judecătoreşti străine sau a altor organe.
Plenul CSJ atenționează că, nu vor fi de competenţa instanţelor de
judecată litigiile privind stabilirea hotarelor sectorului de teren în natură
(pe loc), dacă la atribuirea sectorului de teren hotarele acestuia nu au
fost stabilite în natură în baza actului de stabilire a hotarelor. Potrivit
art.15 alin.(4) din Legea cadastrului bunurilor imobile doar Actul de
stabilire a hotarelor1 poate fi atacat în instanţa de contencios
administrativ.
După determinarea competenţei generale urmează a fi stabilită
competenţa jurisdicţională, care ne permite să identificăm care instanță
de judecată urmează să examineze pricina civilă concretă. Competența
jurisdicțională reprezintă o instituție procesual civilă prin intermediul
căreia se realizează o delimitare dublă între instanțele judecătorești
competente să examineze pricinile civile, atît pe linie verticală – între
instanțe de grad diferit, cît și pe linie orizontală – între instanțe de
același nivel. Astfel, prin intermediul regulilor competenței
jurisdicționale se realizează o delimitare a atribuțiilor concrete ce revin
instanţelor de judecată de acelaşi grad şi o determinare a instanţei
competente din punct de vedere teritorial.
Cu referire la pricinile cadastrale, competența jurisdicțională materială
revine judecătoriilor, iar competența jurisdicțională teritorială cunoaște
următoarele particularități:
 acțiunile cu privire la dreptul asupra bunurilor imobile, precum și
acțiunile în ridicarea sechestrului de pe aceste bunuri se înaintează
în instanța de la locul aflării acestor bunuri. Dacă bunurile ce
1
Actul de stabilire a hotarelor este actul întocmit pînă la elaborarea planului geometric, prin care
se descriu hotarele terenului şi se confirmă stabilirea lor în natură.
 constituie obiectul acţiunii sunt situate în circumscripţia mai multor
instanţe, cererea se depune în orice instanţă în a cărei rază teritorială
se află o parte din bunuri (art.40 din CPC);
 acţiunile de contencios administrativ se înaintează în judecătoriile
în a căror rază teritorială îşi are domiciliul reclamantul sau îşi are
sediul pîrîtul, cu excepţia cazurilor cînd prin lege este stabilită o altă
competenţă (art.11 din Legea contenciosului administrativ);
 alte subtilități ce țin de clarificarea competenței instanțelor de
judecată în vederea soluționării litigiilor imobiliar – cadastrale sunt
determinate în Capitolul IV din CPC.
Încălcarea regulilor competenței generale va duce la refuzul în
primirea cererii de chemare în judecată (art.169 alin.(1) lit.a) din CPC)
sau, după caz, la încetarea procesului (art.265 lit.a) din CPC), iar
încălcarea regulilor competenței jurisdicționale va duce la restituirea
cererii de chemare în judecată (art.170 alin.(1) lit.b) din CPC). Dacă pe
parcursul judecării, s-a constatat că pricina a fost reţinută spre judecare
cu încălcarea normelor de competenţă jurisdicţională instanţa va
strămuta pricina la o altă instanţă (art.43 alin.(2) lit.b) din CPC). Pricina
pe care instanţa a reţinut-o spre judecare, cu respectarea normelor de
competenţă, se soluţionează de aceasta în fond, inclusiv în cazul
devenirii ei ulterioare de competenţa unei alte instanţe (art.43 alin.(1)
din CPC).
Situația în care două sau mai multe instanțe se consideră competente
sau, dimpotrivă, necompetente să soluționeze o cauză civilă concretă
generează conflict de competență. Conflictele de competență pot fi
pozitive (cînd două sau mai multe instanțe se declară concomitent sau
succesiv abilitate să soluționeze aceeași cauză, refuzînd să-și decline
competența în favoarea altei instanțe) sau negative (cînd două sau mai
multe instanțe se declară necompetente să soluționeze o cauză civilă,
declinîndu-și reciproc competența).
Conflictele de competență se soluționează de către instanța ierarhic
superioară. Astfel, dacă două sau mai multe judecătorii din
circumscripţia aceleiaşi curţi de apel se declară competente să judece
aceeaşi pricină sau cînd, prin încheieri irevocabile, ele îşi declară
incompetenţa de a judeca aceeaşi pricină, conflictul de competenţă se
judecă de către curtea de apel comună. Totodată, conflictul de
competenţă dintre două sau mai multe judecătorii care nu ţin de aceeaşi
curte de apel ori dintre o judecătorie şi o curte de apel, ori între curţile de
apel se judecă de Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ
al CSJ.
Sub aspect procedural, instanţa judecătorească în faţa căreia s-a ivit
conflictul de competenţă jurisdicţională suspendă din oficiu procesul şi
înaintează dosarul către instanţa în drept să soluţioneze conflictul de
competenţă. Instanţa competentă să judece conflictul de competenţă
soluţionează, fără citarea participanţilor la proces, conflictul dintre
instanţe printr-o încheiere, care nu se supune nici unei căi de atac.
Conform art. 110 din Codul de Procedură civilă, prin „termen de
procedură” se înțelege intervalul de timp, stabilit de lege sau de
judecată (judecător), în interiorul căruia instanţa (judecătorul),
participanţii la proces şi alte persoane legate de activitatea instanţei
trebuie să îndeplinească anumite acte de procedură ori să încheie un
ansamblu de acte.
Termenele de procedură joacă un rol important în cadrul procesului
civil, care nici nu poate fi conceput fără existența unor termene în cadrul
cărora legea impune anumite obligații sau îndreptățește părțile să-și
exercite drepturile lor. Termenele de procedură au menirea de a
disciplina activitatea procesuală, de a impulsiona desfășurarea
procesului civil și de a limita toate acele situații care ar putea conduce la
întîrzierea judecății.
Actele de procedură se efectuează în termenul prevăzut de lege, iar în
cazul în care nu este stabilit prin lege, termenul de procedură se fixează
de către instanța judecătorească. Astfel, distingem termene de procedură
legali –stabilite de lege și care nu pot fi modificate prin acordul părților
sau de către instanță, și termene de procedură judecătorești – fixați de
instanță din oficiu sau cu consultarea părților.
Calcularea termenelor se efectuează în conformitate cu Titlul IV,
Capitolul I, din CC și art.111-112 din CPC. Conform art.267 din CC,
termenul general în interiorul căruia persoana poate să-și apere pe calea
intentării unei acțiuni în instanța de judecată dreptul încălcat este de 3
ani. Totodată, în cazul executării de lucrări în construcții în baza
contractului, dreptul ce se naşte din viciul construcţiei se prescrie în
termen de 5 ani. În contractul de vînzare-cumpărare, dreptul ce se naşte
din viciul construcţiei nu se prescrie înainte de trecerea a 5 ani de la
executarea lucrării de construcţie. Pentru viciile materiilor prime sau ale
materiilor livrate, destinate realizării unei construcţii, care au cauzat
viciul acesteia, dreptul se prescrie în termen de 5 ani.
 În ceea ce privește termenul de adresare în instanța de judecată, în
legătură cu bunurile imobile, acesta se determină în dependență de
natura litigiului. Astfel, acțiunile în vederea declarării nulității actelor
civile, în baza cărora au fost dobîndite bunurile imobile sunt
imprescriptibile în situația în care suntem în prezența nulității absolute
(art.2017 din CC). În ceea ce privește nulitatea relativă, termenul de
prescripție se stabilește în conformitate cu art.267 și art.233 din CC.
Astfel, cererea în declararea nulității actelor încheiate de un minor în
vîrstă de la 14 la 16 ani, de o persoană fără discernămînt sau care nu-și
putea dirija acțiunile, la fel a actului încheiat cu încălcarea limitei
împuternicirilor, poate fi depusă în instanța de judecată în termenul
general de prescripție de 3 ani.
Acțiunea privind declararea nulității actului juridic afectat de eroare,
încheiat prin dol, prin leziune poate fi depusă de persoana îndreptățită în
termen de 6 luni de la data cînd a aflat sau trebuia să afle despre temeiul
anulării.
Acțiunea în anularea actului juridic încheiat prin violență poate fi
depusă în decurs de 6 luni de la data cînd a încetat violența.
În aceea ce privește acțiunea privind contestarea refuzului înscrierii în
registrul bunurilor imobile, aceasta are loc cu respectarea prevederilor
Legii contenciosului administrativ (30 zile din momentul primirii
refuzului sau în termen de 30 zile din momentul în care înscrierea
necesita a fi efectuată în conformitate cu legislația în vigoare – 7 zile din
momentul depunerii cererii).
Acțiunile în rectificare își găsesc sediul de reglementare în art.504-511
din CC, astfel legiuitorul a prevăzut pentru tipul respectiv de acțiuni
termene specifice în vederea apărării dreptului prin intermediul instanței
de judecată. În acest sens menționăm că, cererea de rectificare poate fi
depusă dacă:
a) înscrierea sau actul în al cărui temei s-a dispus înscrierea nu a fost
valabil;
b) dreptul înscris a fost calificat greşit;
c) nu mai sunt întrunite condiţiile de existenţă a dreptului înscris sau
au încetat efectele actului juridic în al cărui temei s-a făcut
înscrierea;
d) există şi alte temeiuri prevăzute de lege.
Rectificarea poate avea loc prin decizia registratorului, în situația în
care toți titularii a căror drepturi sunt atinse și-au dat expres acordul în
vederea rectificării.
 În lipsa consimțămîntului titularului, rectificarea poate fi efectuată
doar în temeiul unei hotărîri judecătorești irevocabile.
Astfel, conform art.506 din CC, acţiunea în rectificare este
imprescriptibilă faţă de dobînditorul nemijlocit de rea-credinţă şi
subdobînditorii de rea-credinţă care şi-au înscris dreptul în folosul lor.
În situația în care dreptul real a fost dobîndit de către terți prin donație
sau legat acțiunea în rectificare se va putea depune în termen de 10 ani,
de la data înregistrării dreptului în registrul bunurilor imobile, cu
excepția cazului în care dreptul la acțiune în fond s-a prescris mai
înainte.
Acțiunea în rectificare poate fi depusă și împotriva subdobînditorilor
de bună credință și cu titlu oneros care și-au înscris dreptul în registrul
bunurilor imobile și doar dacă este întemeiată pe dispozițiile art.505
alin.(1) din CC: a) înscrierea sau actul în al cărui temei s-a dispus
înscrierea nu a fost valabil; b) dreptul înscris a fost calificat greşit. În
acest caz termenul va fi de 3 ani de la data înregistrării dreptului, în baza
cererii dobînditorului nemijlocit al dreptului a cărui rectificare se cere,
cu excepţia cazului în care dreptul la acţiune în fond s-a prescris mai
înainte.
În acest sens, este foarte important de a da o apreciere corectă noțiunii
de dobînditor de bună-credință. Astfel, conform art.506 alin.(4) din CC,
este de bună-credinţă cel care dobîndeşte un drept real întemeindu-se pe
cuprinsul registrului dacă, la data dobîndirii dreptului, nu a fost notată o
acţiune prin care se contestă cuprinsul lui sau dacă din titlul
dobînditorului nu rezultă nemijlocit vreo neconcordanţă între registrul
bunurilor imobile şi situaţia juridică reală.
Persoanele care din motive întemeiate au omis termenul de depunere a
acțiunii, pot solicita instanței repunerea în termen în baza art.116 din
CPC. Repunerea în termen nu poate fi dispusă decît în cazul în care
partea şi-a exercitat dreptul la acţiune înainte de împlinirea termenului
de 30 de zile, calculat din ziua în care a cunoscut sau trebuia să cunoască
încetarea motivelor care justifică depăşirea termenului de procedură.
Totodată, este necesar de ținut cont de art.271 din CC, care prevede că
acțiunea privind apărarea dreptului încălcat se respinge în temeiul
expirării termenului de prescripţie extinctivă numai la cererea persoanei
în a cărei favoare a curs prescripţia, depusă pînă la încheierea
dezbaterilor în fond. În apel sau în recurs, prescripţia poate fi opusă de
îndreptăţit numai în cazul în care instanţa se pronunţă asupra fondului.
III. Sugestii metodice

A. Strategii de predare & învățare: Prelegerea interactivă, discuția,

observarea, studiul de caz.

B. Strategii de evaluare: Soluționarea spețelor, întocmirea actelor

procesuale, judiciare.

C. Lucru individual
 Realizarea unei scheme a instanțelor de judecată competente să
soluționeze litigiile cadastrale.
 Întocmirea unei cereri de chemare în judecată.
 Întocmirea unei acțiuni în rectificare.
 Examinarea unui caz cu întocmirea documentelor corespunzătoare
privind refuzul neîntemeiat al registratorului în vederea înregistrării
dreptului (refuzul registratorului, cererea prealabilă depusă la Î.S.
„Cadastru”, cererea de chemare în instanța de judecată, decizia
instanței de judecată).

Speţa nr.1
C.I. s-a adresat la OCT în vederea rectificării înscrisului şi anume a
dreptului de proprietate intabulat în registrul bunurilor imobile după
G.M. În cerere a motivat că, cu 10 ani în urmă a înstrăinat ½ cotă parte
din terenul cu numărul cadastral 2104545.112 vecinului său, G.M., dar
nu cunoaşte din ce considerente în varianta finală a contractului,
autentificat notarial, obiect al înstrăinării figurează întregul teren sub
numărul cadastral 2104545.112. În argumentarea poziţiei sale a
prezentat şi antecontractul, care prevede înstrăinarea a ½ cotă parte din
terenul sus menţionat, autentificat notarial şi notat în registrul bunurilor
imobile. Registratorul a emis decizia privind refuzul rectificării. C.I. s-a
adresat cu cerere de chemare în judecată în procedura contenciosului
administrativ.
1. Argumentaţi refuzul registratorului.
2. Determinaţi procedura examinării cazului.
3. Stabiliți termenul de prescripţie pentru acţiunea în rectificare.
4. Determinaţi legislaţia aplicabilă.
 Speţa nr.2
S.I. s-a adresat la 10 aprilie 2014 către Consiliul s. Mihailovca, r-nul
Cimișlia, în vederea atribuirii unui teren pentru construcția casei
individuale de locuit, în baza art.11 din Codul funciar. Consiliul s.
Mihailovca nu a reacționat la cererea lui S.I., respectiv nu a remis în
adresa acestuia un careva răspuns, la fel nu a fost emisă nici o decizie în
acest sens.
La 20 aprilie 2014 S.I. s-a adresat în instanța de judecată, sectorul
Botanica, mun. Chișinău, la locul domiciliului, solicitînd obligarea
Consiliului s. Mihailovca să dispună alocarea către S.I. a terenului
pentru construcția casei individuale de locuit. În argumentarea acțiunii
S.I. a invocat faptul că este băștinaș al s. Mihailovca, r-nul Cimișlia,
recent și-a întemeiat o familie, nu dispune de spațiu locativ. Totodată, a
evidențiat că în fondul de rezervă al s. Mihailovca sunt terenuri cu
destinație pentru construcții, anexînd totodată, Extrasul din registrul
funciar. La fel, a menționat faptul că este student la UTM, și are
înscriere în căminul studențesc nr.3 situat în mun. Chișinău, str. Cuza
Vodă 186.
1. Soluționați speța.
2. Decideți asupra hotărîrii instanței de judecată.

Speţa nr.3
La cererea lui I.S., Consiliul or. Vatra a emis la data de 25 aprilie 2014
decizia privind modificarea destinației terenului agricol cu gradul de
evaluare a fertilității mai mic de 40 grade în teren destinat construcțiilor.
I.S. s-a adresat la 3 mai 2014 către OCT Chișinău în vederea efectuării
rectificărilor în registrul bunurilor imobile privind modul de folosință a
terenului și anume substituirea din subpunctul 1 al Capitolului A, a
cuvintelor „teren agricol” prin „teren destinat construcției”.
Registratul OCT Chișinău a refuzat efectuarea modificărilor în
registrul bunurilor imobile pe motiv că actul în vederea schimbării
desctinației este emis de un organ care nu are competența în acest sens.
I.S. s-a adresat la 15 iunie 2014 în Judecătoria sect. Buiucani, mun.
Chișinău, în instanța de drept comun, în vederea obligării OCT Chișinău
de a efectua rectificările în registrul bunurilor imobile.
1. Soluționați speța.
 2. Determinați procedura de modificare a destinației terenurilor
agricole și actele normative aplicabile.
3. Identificați organele competente în emiterea deciziilor privind
modificarea destinației terenurilor agricole.
4. Stabiliți instanța competentă să soluționeze litigiul respectiv.

Speţa nr.4
A.L. și-a înregistrat căsătoria cu C.T. la 10 august 2011.
În anul 2013 lui A.L. i-a fost atribuit un teren pentru construcția casei
individuale de locuit, în baza art.11 din Codul funciar. În acelașii an,
titlul a fost înregistrat la OCT.
În anul 2014 pe terenul respectiv a fost ridicată casa de locuit, dar care
nu a fost finalizată.
În anul 2015, A.L. a înregistrat desfacerea căsătoriei.
Fosta soție, C.T., s-a adresant către OCT și a solicitat înregistrarea
construcției în părți egale, a cîte ½ după fiecare, motivînd că construcția
a fost ridicată în timpul căsătoriei, prezentînd autorizația pentru
construcție emisă pe numele soțului, titlul ce confirmă dreptul de
proprietate asupra terenului și certificatul de divorț. OCT a refuzat
înregistrarea pe temei că C.T. nu a prezentat toate documentele necesare
pentru înregistrarea drepturilor.
C.T. s-a adresat cu o acțiune în instanța de contencios administrativ în
vederea obligării OCT de a înregistra dreptul de proprietate asupra
construcției nefinalizate, în părți egale, a cîte ½ după fiecare.
1. Soluționați speța.
2. Expuneți statutul bunurilor dobîndite în cadrul căsătoriei.
3. Determinați documentele necesare pentru înregistrarea construcției
nefinalizate.
4. Identificați documentele ce confirmă ridicarea construcției în
cadrul căsătoriei.
5. Identificați autoritățile responsabile pentru eliberarea
documentelor asupra construcțiilor.

IV. Bibliografie

Literatura recomandată
1. Climova A., Teacă I. Drept imobiliar. Suport de curs. Chișinău:
UTM, 2011.
2. Leș I. Tratat de drept procesual civil. București: ALL BECK, 2001.
3. Pisarenco O. Drept procesual civil. Note de curs. Ediția a II-a.
Chișinău: Tehnica-Info, 2012.
4. Savva A., Tihon V. Drept procesual civil. Partea generală (suport
de curs), Chișinău: Casa Editorial-Poligrafică Bons Offices, 2012.

Acte normative
5. Codul civil al RM, adoptat prin Legea nr.1107 din 06.06.2002 //
M.O.Nr.82-86/661 din 22.06.2002.
6. Codul funciar al RM, adoptat prin Legea nr.828 din 25.12.1991 //
Republicat în M.O.Nr.107 din 04.09.2001.
7. Codul de procedură civilă, adoptat prin Legea nr.225-XV din
30.05.2003. Republicat în: Monitorul Oficial al RM nr.130-134/415
din 21.06.2013.
8. Legea privind organizarea judecătorească nr.514 din 06.07.1995.
Republicată în: Monitorul Oficial al RM nr.15-17/62 din
22.01.2013.
9. Hotărîrea Guvernului nr. 1451 din 24.12.2007 „Pentru aprobarea
Regulamentului cu privire la modul de atribuire, modificare a
destinației și schimbul terenurilor”.

Practică judiciară
10. Hotărîrea Plenului CSJ cu privire la practica aplicării de către
instanţele judecătoreşti a legislaţiei funciare, nr.8 din 22.12.2014.
11. Hotărîrea Plenului CSJ cu privire la aplicarea unor dispoziţii ale
Codului civil şi ale altor acte normative referitoare la dreptul de
proprietate privată asupra imobilelor, inclusiv asupra construcţiilor
anexe, nr.2 din 27.03.2006. În: Buletinul CSJ a RM, 2006, nr.12,
pag.14.