Копия Chenar Indicatori

Cuprins
Introducere………………………………….…………………………. .. .. …..
Capitolul I
Consideraţii generale cu privire la răspunderea civilă delictuală
1.1 Investigarea literaturii de specialitate și a legislației în domeniul de

studiu ..............................................................................................................
1.2 Natura juridică și funcțiile răspunderii civile delictuale. Delimitarea
de răspunderea contractuală..............................................................................
1.3 Condițiile angajării răspunderii civile delictuale.......................................
Capitolul II
Particularitățile răspunderii civile delictuale
2.1. Tipurile răspunderii civile delictuale. Răspunderea civilă delictuală subiectivă şi
răspunderea civilă delictuală obiectivă..................................
2.2.1 Răspunderea pentru prejudiciul cauzat în comun
2.2.2 Răspunderea comitentului pentru fapta prepusului
2.2.3 Răspunderea pentru prejudiciul cauzat de o autoritate publică sau de o persoană
cu funcție de răspundere
2.2.4 Răspunderea statului pentru prejudiciul cauza prin erori judiciare și de anchetă
2.2.5 Răspunderea pentru prejudiciul cauzat de minori și persoane incapabile
2.2.6 Răspunderea pentru prejudiciul cauzat de un izvor de pericol sporit
2.2.7 Răspunderea pentru prejudiciul cauzat de animale
2.2.8 Răspunderea pentru ruina construcției
2.2.9 Răspunderea pentru prejudiciul cauzat prin vătămarea sănătății sau prin deces
2.2.10 Răspunderea pentru prejudiciul cauzat de produse defectuoase
2.2 Modalitățile reparării prejudiciului. Prejudiciul patrimonial și prejudiciul
moral..................................................................................................................
2.3 Efectele răspunderii civile delictuale...............................................................
Capitolul III
Aspecte practice
UTM 381.1 016 ME

Mod. Coala Nr. document Semnăt. Data
Neme,
Elaborat Litera Coala Coli
prenume
Conducător Climova Alla 1 85
Denumirea temei
Consultant
Contr. norm.
UTM FCGC
Aprobat Climova Alla
DP - 1312
3.1. Speța cu privire la la răspunderea pentru prejudiciul cauzat de un minor care
nu a împlinit 14 ani …...………………………………………
3.2. Speța cu privire la răspunderea comitentului pentru fapta
prepusului....................................................................................................................
3.3. Speța cu privire la răspunderea pentru prejudiciul cauzat
de animale.....................................................................................................
Concluzii generale și recomandări………………………………………..
Referințe bibliografice .................................................................................
Anexe............................................................................................................
UTM 381.1 016 ME

Mod. Coala Nr. document Semnăt. Data
Neme,
Elaborat Litera Coala Coli
prenume
Conducător Climova Alla 1 85
Denumirea temei
Consultant
Contr. norm.
UTM FCGC
Aprobat Climova Alla
DP - 1312
INTRODUCERE
Actualitatea temei și gradul ei de studiere. Teza a fost elaborată în cadrul
Departamentului Drept cu scopul de a efectua o cercetare în domeniul răspunderii civile
delictuale și de a evidenția problemele practice apărute, de a aduce noi propuneri și
recomandări în legislație privind răspunderea civilă delictuală. Un loc aparte în cadrul
sistemului mijloacelor juridice de ocrotire a drepturilor şi intereselor legale ale persoanelor îl
ocupă instituţia răspunderii civile delictuale. Prin mijloacele sale specifice această instituţie
apără cele mai importante drepturi civile absolute, cum ar fi dreptul la viaţă, sănătate,
integritate corporală, dreptul la inviolabilitatea domiciliului şi alte drepturi personale
nepatrimoniale, precum şi dreptul de proprietate, ca drept cu conținut patrimonial.
Răspunderea civilă este una dintre cele mai importante manifestări concrete ale răspunderii
juridice.
Importanţa teoretică şi practică a răspunderii civile se manifestă în gradul de
generalitate a principiilor şi normelor sale ce s-au dovedit cuprinzătoare şi pe deplin
adaptabile marilor schimbări apărute în societate. În acest sens, odată cu dezvoltarea societăţii
au apărut cazuri noi în care se pune problema reparării prejudiciului, altele decât cele avute în
vedere de legiuitorul nostru din secolul trecut. În aşa situaţii, în care lipseşte o reglementare
specială, pentru angajarea răspunderii juridice se recurge la normele din Codul civil.
Gradul de noutate a temei. Prezenta lucrare constituie un material inovator în
domeniul răspunderii civile delictuale, aducând și tratând noi concepte, idei și opinii
referitoare la problemele care apar în reglementarea juridică a răspunderii delictuale după
adoptarea Codului Civil. Studiind problematica abordată în prezenta lucrare, am constatat ca
actualmente nu există un studiu unitar destinat sistematizării şi structurării abordărilor
teoretice privind formele răspunderii civile delictuale din România şi Republica Moldova,
determinării şi definirii conceptului de formă, modalitate şi manifestare a răspunderii
delictuale, reconfigurării noţiunii de structură a formelor răspunderii delictuale, identificării
formelor răspunderii delictuale din perspectiva transformărilor legislative, identificării rolului
şi locului formelor răspunderii delictuale în sistemul de drept al răspunderii juridice dar şi
oglindirii scopului, principiilor şi modalităţilor fiecărei forme a răspunderii delictuale, care să
permită, conturarea unor noi abordări în materia formelor răspunderii civile delictuale.
Scopul și obiectivele generale ale lucrării. Teza de licență are ca scop identificarea
diferitelor forme de manifestare a răspunderii civile delictuale prin prisma apariţiei, evoluţiei
şi funcţionării lor, a locului şi rolului acestor forme în construcţia normativă de drept a
răspunderii civile delictuale. Totodată, ne-am propus realizarea unui studiu complex de
analiză juridică comparativă, mai întâi de toate, prin prisma teoriei generale a obligațiilor, a
4
apariţiei, evoluţiei şi funcţionării formelor răspunderii civile delictuale, atât în baza
reglementărilor existente în Republica Moldova, cât şi în baza reglementărilor legale din
România.
Obiectivele tezei de licență sunt circumscrise elaborării unor noi concepte şi teorii în
materia răspunderii civile delictuale din domeniile cercetate şi de a face propuneri de lege
ferenda pentru adaptarea normelor legislative din ambele ţari la noile tipuri de fapte ilicite
consumate sau pentru care sunt indicii ca s-ar putea consuma.
Atingerea scopului propus implică realizarea următoarelor obiective:
 analiza reglementarii legală a răspunderii delictuale, terminologia în
domeniu şi domeniul de aplicare a acestuia;
 studierea și prezentarea felurilor răspunderii delictuale: răspunderea
civilă delictuală subiectivă şi răspunderea civilă delictuală obiectivă;
 cercetarea condiţiilor generale ale răspunderii civile delictuale;
 expunerea și desfășurarea tipurilor de răspundere delictuală civilă;
 analiza comparativă a răspunderii civile delictuale de răspunderea civilă
contractuală;
 analiza comparativă a răspunderii civile delictuale atît pe plan intern cît
și în comparație cu alte state;
 descrierea efectelor răspunderii civile delictuale;
 definirea și ce reprezintă, cum se realizează repararea prejudiciului în
cadrul răspunderii civile delictuale.
Metodologia de cercetare folosită. Studiul răspunderii civile delictuale este realizat
în concordanță cu tendințele actuale ale cercetării științifice și are în vedere inclusiv analiza
cantitativ-calitativă a manualelor, monografiilor autohtone cît și din alte state, și legislației în
domeniu. În procesul lucrării au fostaplicate metode generale ştiinţifice: abordarea dialectică,
principiul logicii şi analizei sistemice şi de sinteză, metode de analiză comparată. La
executarea cercetării s-a folosit un bogat material factologic modern, adunat, prelucrat şi
sistematizat la Universitatea de Stat din Moldova, Biblioteca Naţională a Moldovei,Biblioteca
Publică de Drept etc. S-a folosit o bogată sursă de monografii, manuale, cărţi ale savanţilor
moldoveni, români, ruşi,articole științifice etc.
La elaborarea studiului s-a ținut cont și de Ghidul privind perfectarea tezelor de
licență,care a fost elaborat în baza „Regulamentului - Cadru privind organizarea examenului
de finalizare a studiilor superioare de licenţă (ordinul Ministerului Educaţiei şi Tineretului, nr.
84 din 15.02.2008), Cadrului Calificărilor şi Standardului „Examenul de licenţă. Criterii de
apreciere a cunoştinţelor” (UTM, 2001).
Structura lucrării. Cercetarea în prezenta lucrare de licență debutează cu o
introducere, cu titlu de iniţiere, în studiul privind răspunderea civilă delictuală în dreptul
intern. Teza este structurată în trei capitole, divizate în subcapitole, urmate de concluzii şi
5
recomandări. Teza de licență, cuprinde, de asemenea, lista bibliografiei utilizate,spețe și
anexe.
Partea introductivă a studiului constituie argumentarea ştiinţifică a temei propuse
pentru cercetare. Introducerea cuprinde următoarele compartimente: actualitatea şi importanţa
temei investigate, gradul de noutate al temei, scopul şi obiectivele propuse spre
realizare,metodologia de cercetare folosită și structura lucrării.
În Capitolul I ,,Consideraţii generale cu privire la răspunderea civilă delictuală”
sunt analizate teoriile reprezentanţilor literaturii de specialitate din ţară şi din străinătate
relative la conceptul, chintesenţa şi caracterul teoretico-practic al răspunderii civile delictuale.
Am sintetizat, de asemenea, studiile ştiinţifice relevante relative la tema tezei de licență şi am
analizat legislația în Republica Moldova în domeniul răspunderii civile delictuale, în general,
şi a formelor răspunderii delictuale, în special. Acest capitol cuprinde compartimente care
tratează tendinţele actuale în abordarea teoretico-ştiinţifică a formelor răspunderii civile
delictuale în cercetările doctrinarilor contemporani şi nivelul de reglementare juridică a
diverselor tipuri de răspundere civilă delictuală. La fel s-a cercetat,a nalizat și desfășurat
natura juridică și funcțiile răspunderii civile delictuale, delimitarea de răspunderea
contractuală, s-a expus condițiile angajării răspunderii civile delictuale.
În Capitolul II ,,Particularitățile răspunderii civile delictuale” debutează cu
cercetarea aspectelor cu caracter general-teoretic relative la instituţia răspunderii civile
delictuale în vederea identificării conceptului şi fundamentelor structurale ale configurării
tipurilor și formelor răspunderii civile delictuale, argumentat de faptul că identificarea
trăsăturilor tipurilor și formelor răspunderii juridice este condiţionată, în opinia noastră, de
identificarea trăsăturilor răspunderii delictuale. Capitolul II înglobează în structura sa
compartimente care vizează: tipurile răspunderii civile delictuale,răspunderea civilă delictuală
subiectivă şi răspunderea civilă delictuală obiectivă,modalitățile reparării prejudiciului,
prejudiciul patrimonial și prejudiciul,efectele răspunderii civile delictuale.
În Capitolul III ,,Aspecte practice ” care este destinat aspectelor practice cuprinde
spețe referitoare la tema abordată în prezenta teză de licență precumși soluționarea
lor,concluzii asupra tuturor problemelor și conceptelor abordate în teză și recomandări pentru
îmbunătățirea cadrului legal în materie de răspundere civilă delictuală,bibliografia utilizată
pentru a cerceta tema respectivă,cercetarea opiniilor diferitor autori autohtoni și din alte
state,analiza conceptelor din străinătate și anexe.
Capitolul I
6
Consideraţii generale cu privire la răspunderea civilă delictuală
1.1 Investigarea literaturii de specialitate și a legislației în domeniul de studiu
În contextul evoluţiei societăţii şi implicit a dreptului, cercetarea ştiinţifică dedicată
unor instituţii fundamentale de drept precum răspunderea juridică, în general şi formele
acesteia, în special, este esenţială şi actuală graţie plurivalenţei acestor fenomene juridice.
Conceptul de răspundere juridică odată consacrat în circuitul ştiinţific şi legislativ,
aproximativ la mijlocul secolului al XX-lea, a suscitat un interes perpetuu din partea
cercetătorilor din întreaga lume, interes materializat în apariţia unui număr impresionant de
studii şi lucrări, atât în cadrul teoriei generale a dreptului, dar şi în cadrul ştiinţelor juridice de
ramură, care tind la identificarea formelor, condiţiilor, conţinutului şi principiilor răspunderii
juridice
În prezenta lucrare s-a realizat un prim studiu amplu a răspunderii civile delictuale ca
formă juridică în dreptul intern. Pentru a expune situaţia existentă în domeniul cercetărilor
dedicate acestui subiect vom prezenta sursele bibliografice relevante din domeniul teoriei
generale a obligațiilor, dar şi din domeniile de ramură, fără a face abstracţie de unele surse de
origine filosofică. Sursele bibliografice relative la răspunderea civilă delictuală, în general, şi
formele acesteia, în special, sunt numeroase, diverse şi relevante. Alegerea surselor bibliografice a
avut ca premisă exigenţa de a identifica acele studii menite să contureze legătura dintre
răspunderea civilă delictuală și răspunderea civilă contractuală, în vederea identificării
conceptelor de răspundere civilă delictuală şi formele ei,modul de reparare a pejudiciului în
cadrul răspunderii delictuale,efectele răspunderii civile delictuale.
Răspunderea civilă delictuală, în special, au constituit, de-a lungul timpului, subiect de
studiu pentru diverşi autori, abordările fiind deseori diferite, continuând să se contureze noi
opinii relative la aceste fenomene juridice, astfel încât tema abordată în teza de licență este în
permanenţă actuală. Un studiul amplu privind răspunderea civilă delictuală sub imperiul
noilor reglementări consacrate atât în legislaţia românească, dar şi în legislaţia Republicii
Moldova, este actual şi deopotrivă important pentru teoria generală a dreptului, făcând
posibilă conturarea unor noi tendinţe în materia formelor răspunderii juridice. Vom analiza în
continuare direcţii şi opinii relative la răspunderea civilă delictuală si formele ei conturate în
doctrina juridică din România şi din Republica Moldova.
În doctrina Republicii Moldova, răspunderea civilă delictuală şi, implicit, formele ei
de manifestare au fost studiate, din perspectiva teoriei generale a obligațiilor de către Andrei
Bloșenco. În doctrina juridică din Republica Moldova, un tratat complex dedicat studiului
fenomenului răspunderii civile delictuale din perspectivă doctrinară, metodologică şi practică
aparţine Profesorului Andrei Bloșenco. În studiul menţionat, A.Bloșenco tratează următoarele
7
forme ale răspunderii civile delictuale: răspunderea civilă delictuală subiectivă și răspundere
civilă delictuală obiectivă. Totodată, au fost analizate aspectele doctrinare ale identificării
formelor răspunderii civile delictuale, abordările conceptuale privind formele răspunderii
civile delictuale în ramurile de bază ale dreptului civil, dar şi curentele conturate în ştiinţa
juridică relative la înţelegerea formei răspunderii civile delictuale.
În studiul dedicat teoriei generale a obligațiilor, tratând instituţia răspunderii juridice,
analizează conceptul, temeiurile, funcţiile, principiile, finalitatea, subiecţii dar şi formele sau
modalităţile răspunderii civile delictuale. În accepţiunea profesorului compararea şi
delimitarea formelor răspunderii juridice prezintă importanţă teoretică, dar mai ales practică,
deoarece stabilirea naturii juridice a răspunderii în fiecare caz concret priveşte calificarea
juridică a situaţiei de fapt, ca fază a aplicării dreptului, de interes major, atât pentru individ cât
şi pentru întreaga societate.
În materia răspunderii civile delictuale am identificat şi studiat următorii autori: A.

Bloşenco ; Liviu Pop; Iosif R.,Urs, Carmen Ilie; Gabriel Boroi, Liviu Stănciulescu; M.
Eliescu; Leonid Antohi,Sergiu Baieș,Aurel Baieșu și alții. Răspunderea civilă delictuală a fost
îndelung tratată atât în literatura juridică autohtonă cât şi în literatura de specialitate din
străinătate, de autori precum: Francisc Deak; R.Des Gouttes; Rene Savatier; Gabriel Marty, P.
Raynaud; Pierre Tercier. Actualmente, progresul tehnico-ştiinţific, care stă la baza unui viitor
prosper, deşi orientat, cu precădere, spre dezvoltare şi bunăstare, poate reprezenta în egală
măsură o sursă de pericol pentru natură.
În cadrul răspunderii pentru încălcarea drepturilor și obligațiilor într-un raport juridic
existent, comportamentul ilegal se reduce la încălcarea unui drept relativ la o deviere a
comportamentului real de la modelul, întărit într-un raport juridic. Această deosebire în
literatura juridică civilă capătă expresia delimitării răspunderii civile contractuale și
delictuale.
Răspunderea civilă contractuală este îndatorirea debitorului unei obligații născute
dintr-un contract de a repara prejudiciul cauzat creditorului sau prin faptul neexecutării în
sens larg a prestației datorate, adică executarea ei cu întîrziere, executarea necorespunzătoare
ori neexecutarea propriu-zisă totală sau parțială.
8
Răspunderea civilă delictuală este obligația unei persoane de a repara prejudiciul
cauzat altuia printr-o faptă ilicită extracontractuală sau, dupa caz, prejudiciul pentru care este
chemată prin lege să răspundă. Privitor la raportul dintre cele două forme ale răspunderii
civile, menționam că răspunderea civilă delictuală alcătuiește dreptul comun al răspunderii
civile, pe cînd răspunderea contractuală este o răspundere cu caracter special, derogator. Ori
de cîte ori nu avem de-a face cu o răspundere contactuală, vor fi aplicate regulile privitoare la
răspunderea civilă delictuală.
În literatura de specialitate s-au conturat teorii cu privire la natura juridică a acestor
două forme a răspunderii civile; avînd în vedere că acestea au elemente comune și, în același
timp, între ele există și deosebiri. Astfel, s-au purtat discuții controverse în încercarea de a
rezolva problema în cauză, răspunsul fiind diferit, conturîndu-se două teorii: teoria dualitații
răspunderii civile și teoria unitații răspunderii civile.
La etapa actuală teoria unitații răspunderii civile pare a fi mai mult susținută atît de
teoriticieni, cît și de practicieni, invocîndu-se, măcar și ipoteza că culpa contractuală are
aceeași natură ca și cea delictuală și constă în atitudinea psihică față de fapta ilicită. Această
teorie s-a accentuat mai cu seamă în literatura de specialitate franceză din ultimii ani, unde se
susține abrogarea tuturor diferențelor între situația victimei contractante și a unei terțe
persoane. Tot aici se menționeaza că pe viitor se tinde la distincția între 'drept general sau
comun' și regimurile spcifice a responsabilității civile.
În contextul evoluţiilor legislative, doctrinare şi jurisprudenţiale în materia răspunderii
civile delictuale ,Codul Civil al Republicii Moldova reglementează definiția, obiectul,
subiecții, formele și tipurile răspunderii civile delictuale, modalitățile reparării prejudiciului,
efectele răspunderii civile delictuale. Pe lîngă acest fapt, comentariul Codului Civil al R.M
are tendința de a interpreta și explica corect fiecare normă prevăzută cu privire la răspunderea
civilă delictuală.
9
1.2 Natura juridică și funcțiile răspunderii civile delictuale. Delimitarea
de răspunderea contractuală
Răspunderea delictuală se fundamentează pe ideea că cel care a cauzat un prejudiciu unei
persoane, va trebui să-l repare, iar în cazul în care fapta este săvîrşită cu vinovăţie sau în anumite
situaţii, vor răspunde anumite persoane pentru prejudiciile cauzate de alte persoane, lucruri, animale,
etc. Este reglementat la art. 1398 Codul Civil al R.M şi constă într-un raport obligaţional care izvorăşte
dintr-o faptă ilicită şi prejudiciabilă.În acest sens, răspunderea civilă delictuală se angajează în situaţia
în care unei persoane i s-a cauzat un prejudiciu printr-o faptă ilicită extra-contractuală.
Ţinând cont de faptul că răspunderea delictuală se concretizează într-un raport de obligaţii, în
legislaţie şi în practica judiciară ea mai este denumită şi obligaţie delictuală. Obligaţiile delictuale sunt
o varietate a obligaţiilor civile şi dispun de toate elementele specifice oricărui raport obligaţional. şi
anume - subiecte, obiect şi conţinut.
Subiectele (părţile) obligaţiei delictuale sunt creditorul (persoana vătămată) şi debitorul
(autorul prejudiciului).
Creditor este persoana care a fost prejudiciată şi/sau care are dreptul la repararea prejudiciului
cauzat. Calitatea dc persoană vătămată o pot dobândi persoanele fizice, persoanele juridice, autorităţile
publice locale, precum şi statul. Persoanele fizice pot dobândi calitatea de persoană vătămată indiferent
de vârstă şi capacitatea de exerciţiu.Nu întotdeauna una şi aceeaşi persoană întruneşte calitatea de
creditor şi persoană vătămată. Există situaţii când are loc modificarea titularului dreptului de creanţă în
cadrul obligaţiei delictuale. Acest lucru se întâmplă atunci, când creditorul persoană fizică decedea/ă
ori când persoana vătămată primeşte despăgubirea nu de la autorul prejudiciului, ci de la o altă
persoană obligată să repare prejudiciul nu în temeiul răspunderii delictuale.
Debitor este persoana care a săvârşit fapta ilicită şi/sau care este obligată să repare prejudiciul
cauzat. Nu întotdeauna calitatea de autor al prejudiciului şi de persoană obligată să-1 repare o
întruneşte aceeaşi persoană. Astfel prejudiciul cauzat de prepus, în funcţiile care i s-au încredinţat, se
repară de către comitent. Prejudiciul cauzat de minorii care n-au împlinit paisprezece ani se repară de
către părinţi, adoptatori sau tutori.
In calitate de debitor apar persoanele fizice, persoanele juridice, autorităţile publice locale
precum şi statul. Persoana fizică repară personal prejudiciul, dobândind calitatea de debitor, dacă are
capacitate delictuală. Capacitatea delictuală apare la vârsta de paisprezece ani.
Statul şi unităţile administrativ-teritoriale pot dobândi calitatea de debitor, deoarece sunt
subiecte ale raporturilor juridice civile. Specific este faptul că aceşti debitori răspund numai în cazurile
şt în mărimea expres prevăzute de lege. Astfel, în situaţia cauzării prejudiciului prin erori judiciare, în
Coala
Semnăt
UTM 381.1 001 ME 2
Mod Coala Nr. document Data
.
calitate de debitor apare statul sau unităţile administrativ-teritoriale, despăgubirea plătindu-se din
bugetul de stat sau cel local.
Obiectul obligaţiei delictuale este despăgubirea pe care debitorul trebuie să o acorde persoanei
vătămate. Aceasta constă în restabilirea în natură a stării materiale a persoanei vătămate sau acordarea
unei compensaţii băneşti, menite să acopere prejudiciul cauzat.Conţinutul obligaţiei delictuale îl
formează dreptul creditorului de a cere repararea integrală a prejudiciului şi obligaţia persoanei
vătămate de a săvârşi acţiuni îndreptate spre reparareaprejudiciului.
Art. 1398 conţine o normă de drept comun în materia răspunderii delictuale (obligaţiilor
delictuale), care consacră principiul reparării integrale a prejudiciului extracontractual. Sub incidenţa
ei cad toate raporturile de reparare a prejudiciului delictual, dacă nu există o normă specială menită să
reglementeze anumite obligaţii delictuale, ţinând cont de specificul lor. Spre deosebire de răspunderea
contractuală, care apare ca urmare a încălcării unei obligaţii concrete, stabilită prin contract, cea
delictuală se angajează în rezultatul încălcării unei obligaţii legale cu caracter general (născută dintr-un
raport civil absolut), care revine tuturor – de a nu leza drepturile altora prin fapte ilicite. Răspunderea
delictuală se naşte prin încălcarea unor drepturi absolute ale persoanei vătămate (dreptul de proprietate,
la viaţă, sănătate etc.). De aceea răspunderea pentru dauna cauzată persoanei umane poate avea numai
caracter delictual, independent de faptul se afla sau nu persoana vătămată în raporturi contractuale cu
delincventul.
Răspunderea delictuală este o sancţiune civilă, cu caracter reparator, fără a fi în acelaşi timp o
pedeapsă. Spre deosebire de pedeapsă, răspunderea civilă delictuală, privită ca o sancţiune civilă, se
aplică nu în considerarea persoanei care a săvârşit fapta ilicită, ci în considerarea patrimoniului său.
Aşa fiind în caz de deces al făptuitorului, obligaţia de dezdăunare se va transmite moştenitorilor săi,
ceea ce demonstrează că răspunderea delictuală nu are caracterul unei pedepse.Răspunderea delictuală
are un şir de caractere juridice care îi dezvăluie esenţa. Ea apare ca rezultat al încălcării unor drepturi
absolute ale persoanei vătămate, care potavea un caracter patrimonial (dreptul de proprietate) sau un
caracter personal
nepatrimonial (dreptul la viaţă, sănătate). Răspunderea delictuală are ca scop repararea integrală a
prejudiciului cauzat, indiferent de persoana căruia i-a fost cauzat, de felul prejudiciului şi de formele
careurmează a fi utilizate pentru reparare. Obligaţia de reparare a prejudiciului poate fi impusă nu
numai delincventului, ci şi altor persoane prevăzute de lege.
Funcţiile răspunderii delictuale. Întreaga doctrină juridică susţine că răspunderea
delictuală îndeplineşte două funcţii importante: reparatorie şi educativ-preventivă. Funcţiile sus-numite
(educativ-preventivă şi reparatorie) rezultă din esenţa şi finalitatea răspunderii civile. între ele există o
strânsă legătură în sensul că una o presupune pe cealaltă, neputând fi concepute în mod separat.Este
neîndoelnic faptul, că răspunderea civilă are, alături de celelalte feluri de răspundere juridică, o
Coala
Semnăt
UTM 381.1 001 ME 3
.
importantă funcţie educativă, prin influenţa pe care o exercită asupra oamenilor. Această funcţie este
determinata de natura juridică a răspunderii civile, care este o sancţiune specifică dreptului civil, cu
caracter reparator. îndreptată împotriva patrimoniului persoanelor care săvârşesc fapte ilicite
cauzatoare de prejudiciu. De aceea ea are un scop educativ şi, implicit, preventiv. Astfel, prin teama pe
care eventualitatea obligării ia reparaţii o poate provoca în conştiinţa oamenilor, răspunderea civilă
contribuie la diminuarea numărului faptelor ilicite păgubitoare şi la respectarea obligaţiilor asumate.
Ţinând cont de funcţia preventivă a răspunderii delictuale, legiuitorul a admis intentarea acţiunii în
vederea prevenirii prejudiciului.
Potrivit art. 1400 Cod civil, pericolul cauzării în viitor a unui prejudiciu dă temei interzicerii
faptelor care pot genera un astfel de pericol. Posibilitatea producerii în viitor a unui prejudiciu
constituie motiv suficient pentru a se putea adresa instanţei de judecată, cerând suprimarea acţiunilor
ce creează un asemenea pericol. Dacă prejudiciul este o consecinţă a exploatării întreprinderii,
instituţiei sau a unei activităţi de producţie ce continuă să cauzeze daune sau să ameninţe cu
producerea unui nou prejudiciu, instanţa de judecată poate să oblige pârâtul, pe lângă repararea
prejudiciului, să-şi înceteze activitatea dacă încetarea nu contravine interesului public (alin.2, art. 1400
Cod civil).
Răspunderea civilă constituie un mijloc de insuflare în conştiinţa oamenilor a necesităţii de a
acţiona cu grijă sporită, de a nu prejudicia pe alţii, de a respecta drepturile şi interesele celorlalţi.
Aşadar, pe lângă scopul său preventiv, răspunderea civilă îndeplineşte şi unul educativ.Întrucât
răspunderea civilă se concretizează într-o obligaţie de despăgubire, pusă în sarcina autorului
prejudiciului, ea îndeplineşte şi o funcţie reparatorie.Obligaţia de reparare a prejudiciului constituie un
mijloc de înlăturare a consecinţelor încălcării dreptului; aşadar, se poate spune că răspunderea civilă
este un mijloc eficace de apărare şi restabilire a drepturilor subiective şi a intereselor tuturor
persoanelor fizice şi juridice.Funcţia reparatorie a răspunderii civile este relativă, deoarece ea se
realizează numai în raporturile dintre subiectele obligaţiei de reparare a prejudiciului. Chiar şi în aceste
raporturi, oricât de mare ar fi răspunderea, încă nu se poate afirma că valorile deteriorate sau distruse,
pot fi întotdeauna recuperate pe deplin în materialitatea lor.
Delimitarea răspunderii delictuale de răspunderea contractuală. Răspunderea civilă
îmbracă două forme: răspunderea civilă delictuală şi contractuală. Fiind forme ale răspunderii civile,
răspunderea delictuală şi contractuală au nu numai deosebiri, dar şi asemănări în reglementarea
juridică. Cele două răspunderi comportă deosebiri în funcţie de următoarele criterii:
 după izvor: răspunderea contractuală izvorăşte din contract (din neexecutarea
obligaţiilor contractuale), pe când răspunderea civilă delictuală izvorăşte dintr-un fapt ilicit;
 după caracterul normelor ce reglementează aceste forme ale răspunderii:
normele juridice ce reglementează răspunderea contractuală sunt dispozitive, de aceea existenţa
Coala
Semnăt
UTM 381.1 001 ME 4
.
şi întinderea răspunderii depinde,în principiu, de voinţa părţilor. Normele ce reglementează
răspunderea delictuală sunt imperative, fapt ce lipseşte părţile de posibilitatea de a stabili
condiţiile şi întinderea acestei răspunderii;
 în raport de culpa părţilor: răspunderea contractuală cunoaşte imprudenţa şi
neglijenţa ca forme ale culpei, pe când răspunderea civilă delictuală cunoaşte toate formele
culpei, autorul prejudiciului răspunzând pentru cea mai uşoară culpă;
 în raport de felul răspunderii: răspunderea contractuală este o răspundere
conjunctă, pe când răspunderea delictuală, dacă faptul ilicit este opera a două sau mai multe
persoane, este solidară ;
 în raport de competenţa judecătorească: în cazul răspunderii contractuale,
competenţa aparţine, de regulă, instanţei domiciliului pârâtului, pe când în cazul răspunderii
delictuale, de regulă, instanţei locului săvârşirii faptei ilicite ;
 în raport de prescripţia dreptului la acţiune: în cazul răspunderii contrac-
tuale, prescripţia dreptului la acţiune curge de la data când debitorul are dreptul să ceară
executarea obligaţiilor contractuale, pe când în cazul răspunderii delictuale, de la data când
păgubitul a cunoscut sau trebuia sa cunoască atât paguba cât şi pe cel care răspunde de ea.
Atunci când prejudiciul ce trebuie reparat, îndeosebi cel nepatrimonial, presupune o obligație
de a face și aceasta este adusă la îndeplinire printr-un mijloc de constrângere cum ar fi daunele
cominatorii, trebuie cunoscută întinderea reparației, atât pe plan delictual, cât și în materie
contractuală, întrucât și aici putem vorbi de o răspundere contractuală pentru prejudicii
nepatrimoniale.
 raspunderea civila contractuala presupune existenta unui raport juridic anterior
intre autorul faptei si păgubit în raport nascut din acordul de vointa,iar în cazul răspunderii
civile delictuale ori de cate ori s-a cauzat un prejudiciu unei persoane și in lipsa sau in afara
unei legături contractuale se va angaja raspunderea civila delictuala;
 în raport de sarcina dovedirii culpei: în cadrul răspunderii contractuale, în
principiu, culpa debitorului se prezumă, pe când, în cadrul răspunderii delictuale, de regulă,
culpa autorului trebuie dovedită;
 în cazul răspunderii delictuale, obligaţia încălcată este o obligaţie legală cu
caracter general, care revine tuturor - de a nu leza drepturile altora prin fapte ilicite. în cazul
răspunderii contractuale obligaţia este o obligaţie concretă, stabilită prin contractul preexistent
între cele două subiecte ale răspunderii. Răspunderea contractuală se bazează pe un rapoit
relativ preexistent intre debitor şi creditor sau pe încălcarea unei obligaţii izvorâte din act
unilateral administrativ. Însăşi răspunderea contractuală apare în rezultatul încălcării unor
drepturi relative. Răspunderea ce se declanșează în legătură cu un contract care a fost desființat,
fiind nul sau anulabil, precum și, de regulă, răspunderea precontractuală intră în cadrul
răspunderii delictuale. De asemenea, răspunderea contractuală poate fi invocată numai de către
Coala
Semnăt
UTM 381.1 001 ME 5
.
părțile contractante, având în vedere principiul relativității efectelor contractului, pe când terții
se raportează la contract ca la un fapt juridic, pentru acoperirea eventualelor prejudicii suferite
putând apela la răspunderea delictuală.
 In ce priveşte capacitatea de a răspunde în materie delictuală, răspund toate
persoanele care au atins vârsta de paisprezece ani şi au discernământ în materie contractuală,
capacitatea de a răspunde este identică cu capacitatea dc exerciţiu şi se dobândeşte, de regulă,
odată cu atingerea majoratului.
Atat răspunderea delictuală cît și răspunderea contractuală sunt forme ale răspunderii
civile și presupun existența acelorași elemente esențiale (prejudiciu, fapta ilicită; raport de
cauzalitate între paguba și fapta ilicită; culpa contractuală care nu are o natură diferită de culpa
delictuală). Cu toate acestea, răspunderea delictuală se distinge de răspunderea contractuală. Astfel
răspunderea contractuală se întemeiază pe un contract valabil, încheiat între păgubit și
păgubitor, ca urmare a neexecutării obligațiilor contractuale. Răspunderea delictuală se
situează în afara raporturilor contractuale și impune cu pregnanta să se stabilească cert dacă
autorului faptei i se poate sau nu imputa vreo culpa în producerea pagubei. Fiecare formă a
răspunderii civile are deci domeniul său propriu de aplicare.
Atît doctrina juridică, cît și jurisprudența, au pus problema cumulului celor două răspunderi,
adică, dacă în cazul unui raport contractual o parte produce celeilalte o pagubă, prin
neexecutarea obligatiilor asumate, va putea opta între acțiunea contractuală sau cea delictuală, atunci
cînd fapta neexecutarii obligației întruneste condițiile delictului civil.
Problema este dacă răspunderea contractuală o exclude pe cea delictuală. Jurisprudența nu a
fost unitară. Unele instanțe au admis dreptul de opțiune între răspunderi, însa soluția care s-a
impus a fost aceea a respingerii cumulului. S-a motivat că, admiterea unui drept de opțiune al
creditorului contractual între acțiunea contractuală și cea delictuală ar însemna a-i permite sa
pornească acțiunea de despagubire pe teren delictual, deși dreptul la acțiune pe teren
contractual s-a stins prin prescripție, sau să pretindă dezdăunare pentru orice pagube, deși
debitorul contractual nu răspunde decît pentru cele directe.
În concluzie putem menționa că răspunderea civilă delictuală reprezintă o sancțiune de drept
civil care se aplică în ipoteza comiterii unor fapte ilicite cauzatoare de prejudicii, însă este o sancțiune
cu caracter reparator fără a fi și o pedeapsă, în cazul în care răspunderea civilă delictuală ar reprezenta
o pedeapsă înseamnă că am nega esența acestei forme de răspundere juridică, care urmărește nu atît
persoana autorului ci în special, patrimoniul acesteia.
1.3 Condițiile angajării răspunderii civile delictuale
Coala
Semnăt
UTM 381.1 001 ME 6
.
Reieşind din definiția răspunderii civile delictuale, tragem concluzia că condiţiile generale ale
răspunderii delictuale sunt: prejudiciul, fapta ilicită, raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi
prejudiciu, vinovăţia autorului faptei ilicite şi prejudiciabile. Aceste condiţii sunt necesare dacă
legiuitorul nu extinde cercul lor sau nu exclude o condiţie. în cazurile expres prevăzute de lege, se va
repara prejudiciul cauzat printr-o faptă licită sau fără vinovăţie.
a) Prejudiciul şi formele lui. Prejudiciul poate fi definit ca fiind consecinţele negative cu
caracter patrimonial sau nepatrimonial ale faptei ilicite, apărute ca urmare a lezării drepturilor
subiective patrimoniale şi personal nepatrimonialc ale persoanei.Prejudiciul se clasifică în funcţie de
mai multe criterii. In dependenţă de posibilitatea evaluării băneşti a consecinţelor faptei ilicite,
deosebim prejudiciu patrimonial şi nepatrimonial (moral). Prejudiciul patrimonial este acela care are
conţinut economic, putând fi evaluat pecuniar.Prejudiciul moral constituie consecinţele dăunătoare
care nu pot fi evaluate în bani şi rezultă, de regulă, din iezarea drepturilor personale, fără conţinut
economic. El constituie o formă distinctă a prejudiciului civil, care declanşează răspunderea delictuală.
Ca urmare a acestui fapt, prejudiciul moral se compensează indiferent de existenţa şi întinderea
prejudiciului patrimonial.
Prejudiciul moral reprezintă suferinţe psihice şi fizice, cauzate prin fapte ce atentează la
drepturile personale nepatrimoniale ale persoanei, iar în cazurile prevăzute de lege, şi la alte drepturi
(art. 1422 Cod civil). Rezultă că există un raport direct între natura valorilor lezate şi natura
prejudiciului. Astfel, prejudiciul este moral numai dacă este urmarea încălcării unor valori de aceeaşi
natură. Considerăm, de rând cu alţi autori, că nu întotdeauna există o corelaţie directă între natura
drepturilor lezate şi prejudiciu! cauzat, astfel încât prejudiciul moral poate fi urmarea lezării unor
drepturi patrimoniale.
Prejudiciul patrimonial poate apărea sub forma prejudiciului efectiv şi a venitului ratat. Această
clasificare decurge din conţinutul alin.2, art. 14 Cod civil, potrivit căruia se consideră prejudiciu
cheltuielile pe care persoana lezată le-a suportat sau urmează să le suporte la restabilirea dreptului
încălcat, pierderea sau deteriorarea bunurilor sale (prejudiciu efectiv), precum şi beneficiu! neobţinut
prin încălcarea dreptului (venitul ratat).Beneficiul ratat constituie neobţinerea unor bunuri patrimoniale
sau a venitului bănesc pe care partea vătămată le-ar fi putut obţine în condiţiile circuitului civil. O
trăsătură esenţială a acestei forme de prejudiciu este aceea că veniturile despre care vorbim, de fapt, nu
au fost primite de creditor, dar ele puteau fi obţinute în rezultatul exploatării normale a patrimoniului
în limita unui plafon maxim.Pentru a obţine repararea beneficiului ratat, persoana vătămată trebuie să
probeze câ a putut şi trebuia să primească anumite venituri şi numai încălcarea dreptului său de către
autorul faptei ilicite a fost cauza neobţinerii acestui venit. Dispunând încasarea beneficiului ratat,
trebuie să ţinem cont în primul rând de faptul că posibilitatea obţinerii acestui beneficiu a existat în
calitate de realitate obiectivă şi nu ca reprezentare subiectivă. Posibilitatea obiectivă de a obţine
Coala
Semnăt
UTM 381.1 001 ME 7
.
beneficiu ratat se dovedeşte prin existenţa mijloacelor şi resurselor care ar asigura desfăşurarea
activităţii respective de producţie şi comerţ, prin existenţa tuturor premiselor necesare obţinerii
producţiei - prezenţa materiei prime, a resurselor de muncă. Partea vătămată trebuie să probeze de
asemenea mărimea venitului neobţinut în rezultatul săvârşirii faptei ilicite. La determinarea mărimii
beneficiului ratat trebuie să reieşim din condiţiile reale ale circuitului civil şi rentabilitatea medie a
persoanei vătămate.
b) Fapta ilicită. Pentru obligarea unei persoane la plata despăgubirilor este necesar ca
prejudiciul să fi fost produs printr-o faptă ilicită. Fapta ilicită este orice faptă prin care, încălcându-se
normele dreptului obiectiv, se cauzează prejudiciu dreptului subiectiv ce aparţine unei persoane sau
anumitor interese ale acesteia. Fapta ilicită, încălcând normele dreptului obiectiv, încalcă totodată şi un
drept subiectiv. încălcarea legii în sens larg, în mod necesar, trebuie însoţită şi de lezarea dreptului
subiectiv. Drepturile şi interesele legitime ale persoanei sunt numeroase şi diverse, de aceea şi faptele
ce pot aduce atingere acestor drepturi şi care pot cauza prejudiciu sunt fără număr. în consecinţă, Ia
determinarea caracterului ilicit al faptei trebuie să ţinem cont de sistemul delictului general, potrivit
căruia orice faptă prejudiciabilă se prezumă ilicită până la proba contrarie.Fapta ilicită poate să apară
sub forma acţiunii sau inacţiunii ilicite. Fapta ilicită apare sub forma inacţiunii în acele situaţii, când,
potrivit legii, o persoană este obligată să îndeplinească o activitate sau să săvârşească o anumită
acţiune. Abţinerea de la îndeplinirea acestei activităţi sau de la săvârşirea acţiunii, prevăzută de
normele imperative, constituie o faptă ilicită.Există anumite situaţii în care, deşi fapta provoacă un
prejudiciu altei persoane, caracterul ilicit al faptei este înlăturat. în aceste situaţii autorul faptei este
„împuternicit" să cauzeze prejudiciu. Cauzele care înlătură caracterul ilicit al faptei sunt:
1. Legitima apărare. Potrivit art. 1401 Cod civil, nu este pasibil de reparare
prejudiciul cauzat de o persoană în stare de legitimă apărare. Legitima apărare este o cauză
care înlătură caracterul ilicit al faptei şi, deci, obligaţia de reparare a prejudiciului cauzat astfel.
Cauzarea prejudiciului cu depăşirea limitelor legitimei apărări se consideră a fi ilicită. Dacă în
timpul apărării împotriva unui atac injust s-a cauzat prejudiciu unui terţ, prejudiciul urmează
să fie reparat de atacator.
2. Extrema necesitate. Cauzarea prejudiciului în caz de extremă necesitate,deşi
este considerată licită, nu înlătură obligaţia autorului faptei prejudiciabile de a-1 repara.
Prejudiciul cauzat de o persoană în caz de extremă necesitate urmează a fi reparat de ea (art.
1402 Cod civil). În situaţia în care prejudiciul s-a cauzat cu scopul ocrotirii intereselor altor
persoane, instanţa poate lua o altă soluţie. Luând în consideraţie împrejurările în care a fost
cauzat prejudiciul, instanţa de judecată poate obliga la repararea lui terţul în al cărui interes a
acţionat autorul prejudiciului sau poate exonera de obligaţia de reparare, integral sau parţial,
atât autorul prejudiciului, cât şi terţa persoană.Persoana care acţionează în stare de extremă
Coala
Semnăt
UTM 381.1 001 ME 8
.
necesitate şi cauzează prejudiciu în legătură cu stingerea sau localizarea unui incendiu, se
exonerează de obligaţia de reparare a prejudiciului astfel cauzat. Sarcina reparării prejudiciului
în asemenea caz revine autorului incendiului.
3. Îndeplinirea unei activităţi impuse ori permise de lege. Fapta prejudiciabilă
săvârşită în îndeplinirea unei îndatorii legale sau numai permise de lege, precum şi fapta
săvârşită în executarea unui ordin dat de o autoritate publică legitimă şi competentă, dacă acel
ordin nu este vădit ilegal, nu este ilicită şi nu angajează răspunderea delictuală.Din cele
expuse, rezultă două categorii de fapte care exclud răspunderea delictuală: faptele săvârşite în
îndeplinirea unei obligaţii impuse de lege (cazul pompierilor care, pentru a împiedica
extinderea unui incendiu, sunt nevoiţi să distrugă bunurile aflate în apropiere); fapte săvârşite
în executarea unui ordin dat de o autoritate publică competentă (executarea unei sentinţe
definitive).
4. Exercitarea unui drept. Fapta prejudiciabilă nu este ilicită dacă a fost săvârşită
de o persoană în exercitarea normală a unui drept subiectiv ce-i aparţine. Exercitarea
drepturilor subiective în alt scop decât acela în vederea căruia au fost recunoscute de lege sau
peste limitele lor, sau cu rea-credinţă constituie o faptă ilicită, un abuz de drept.
5. Consimţământul persoanei vătămate. Caracterul ilicit al faptei se exclude
dacă prejudiciul a fost cauzat la rugămintea sau cu consimţământul persoanei vătămate (alin.4,
art. 1398 Cod civil).
c) Raportul de cauzalitate. Pentru antrenarea răspunderii civile esie necesar ca intre fapta
ilicită şi prejudiciu să existe un raport de cauzalitate. Astfel,prejudiciul cauzat trebuie să fie consecinţa
faptei ilicite. Raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu este o condiţie obiectivă a
răspunderii şi nu trebuie confundat cu vinovăţia.Putem afirma că fără raport de cauzalitate nu există
răspundere delictuală. Raportul de cauzalitate este şi condiţia în funcţie de care se determină mărimea
despăgubirii. Se repară numai prejudiciul care este consecinţa directă a faptei ilicite.De cele mai dese
ori existenţa raportului de cauzalitate este uşor de stabilit, legătura dintre fapta ilicită şi prejudiciu
fiind clară. Alteori, raportul de cauzalitate este mai greu de stabilit, mai ales când prejudiciul a fost
precedat de mai multe acţiuni sau împrejurări, care pot fi succesive sau comitente, imediate sau
mediate, principale sau secundare, alcătuind un complex de împrejurări, dintre care unele au rol de
cauze, iar altele de condiţii. In aceste cazuri este dificil de a constata care dintre ele se află într-un
raport de cauzalitate suficient pentru producerea prejudiciului dat. Suntem în prezenţa unei clauze de
nerăspundere. Prin această clauză, persoana îşi dă consimţământul nu la cauzarea prejudiciului, ci la
săvârşirea unei fapte, la desfăşurarea unei activităţi, care potenţial ar putea produce un prejudiciu.
Clauzele de nerăspundere nu sunt admise în materia răspunderii delictuale dacă contravin
normelor de etică şi morală. Ca urmare a acestui fapt, clauza de nerăspundere nu va elibera
Coala
Semnăt
UTM 381.1 001 ME 9
.
delincventul de răspundere în materia prejudiciului cauzat fiinţei umane prin vătămarea sănătăţii sau a
integrităţii corporale.
d) Vinovăţia. Potrivit regulii generale, răspunderea delictuală se antrenează numai pentru
cauzarea prejudiciului printr-o faptă vinovată. Răspunderea delictuală pentru prejudiciul cauzat
întâmplător, adică rară vinovăţie, se admite, prin excepţie,în cazurile prevăzute expres de
lege.Vinovăţia constituie atitudinea psihică pe care autorul a avut-o la momentul săvârşirii faptei
ilicite sau la momentul imediat anterior săvârşirii acesteia faţă de faptă şi urmările acesteia .Forma şi
gravitatea vinovăţiei nu prezintă, de regulă, interes pentru răspunderea delictuală, fiindcă ea are la
bază principiul reparării integrale a prejudiciului.
Răspunderea delictuală este antrenată pentru cea mai uşoară formă a vinovăţiei.Aceasta
nicidecum nu înseamnă că forma şi gravitatea vinovăţiei nu prezintă nici un interes în materia
răspunderii delictuale. Astfel, în cazul vinovăţiei comune a autorului prejudiciului şi a persoanei
vătămate, gradul de vinovăţie al celor doi se ia drept criteriu pentru stabilirea întinderii despăgubirii
datorate de autor. Potrivit art. 1417 Cod civil, prejudiciul cauzat din intenţia persoanei vătămate nu se
repară. Dacă culpa gravă a persoanei vătămate a contribuit Ia producerea prejudiciului sau la
agravarea lui, despăgubirea se reduce potrivit gradului de vinovăţie a persoanei vătămate. Norma
respectivă operează cu noţiunea „culpa gravă", însă nu o defineşte. în încercarea de a defini culpa
gravă trebuie să apelăm la un criteriu obiectiv -împrejurările concrete ale cazului ce nu depind de
calităţile autorului - şi altul subiectiv, care se referă la personalitatea autorului prejudiciului. Aplicând
aceste criterii, putem afirma că, în cazul culpei grave, se încalcă cerinţele obişnuite, elementare, pe
care nu le-ar fi încălcat nici cel mai mărginit, reieşind din împrejurările concrete ale cazului. Culpa
gravă nu constituie temei pentru reducerea despăgubirii in cazul in care persoana vătămată este minor
care nu a împlinit 14 ani sau persoană declarată incapabilă. Aceasta se explică prin faptul că minorii
care nu au împlinit 14 ani şi persoanele declarate incapabile nu au capacitate delictuală şi de aceea
fapta lor nu poate fi săvârşită din culpă gravă.
Vinovăţia, pentru a fi imputabilă, presupune discernământ, iar minorii care nu au împlinit 14
ani şi persoanele declarate incapabile nu au discernământ. Nici culpa gravă a persoanelor responsabile
pentru prejudiciul cauzat de minorii care nu au împlinit 14 ani şi de persoanele declarate incapabile nu
constituie temei pentru reducerea despăgubirii, deoarece art. 1417 Cod civil are în vedere culpa gravă
a persoanei vătămate, şi nu pe cea a persoanelor obligate să repare prejudiciu! cauzat prin fapta
altuia.În cazul prejudiciului cauzat prin erori judiciare şi de anchetă, culpa gravă a persoanei vătămate
care a contribuit la producerea prejudiciului sau la agravarea lui nu constituie temei pentru reducerea
despăgubirii. în materia respectivă legea a instituit o împrejurare specială - autocalomnia intenţionată -
care exclude dreptul la repararea prejudiciului.
Coala
Semnăt
UTM 381.1 001 ME 10
.
Capitolul II
Particularitățile răspunderii civile delictuale
2.1 Tipurile răspunderii civile delictuale.
Coala
Semnăt
UTM 381.1 001 ME 11
.
Din cele menționate în secțiunile precedente rezultă că, în dreptul civil fiecare persoană
răspunde pentru prejudiciile create prin propia sa faptă. Cu tate acestea din anumite considerente de
protejare mai eficientă a drepturilor subiective civile ale persoanei vătămate, răspunderea excede și
faptelor proprii tocmai pentru a se realiza repararea prejudiciului cît mai repede posibil, nu neapărat
direct de către persoana care a comis faptul ilicit păgubitor.
Astfel, pentru antrenarea răspunderii civile delictuale se cer întrunite cumulativ următoarele
elemente : prejudiciul, fapta ilicită, raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu şi
vinovăţia autorului faptei. Potrivit doctrinei aceste elemente pot fi grupate astfel:elemente
obiective,care includ: prejudiciul, fapta ilicită şi raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită şi
prejudiciu, şi elementul subiectiv, adică vinovăţia.
De precizat că, răspunderea civilă delictuală este de neconceput fără întrunirea elementelor
obiective menţionate, în timp ce, doctrina juridică şi practica juridică în materie, admit existenţa
unor forme ale răspunderii civile delictuale fără vinovăţie, în cazul răspunderii civile delictuale
obiective. Totuşi, vinovăţia fiind un element de natură subiectivă nu se poate dovedi în mod direct,
motiv pentru care, victima prejudiciului trebuie să facă dovada elementelor obiective ale
răspunderii şi, uneori, în baza acestor dovezi instanţa poate deduce dacă există sau nu vinovăţia
autorului faptei ilicite şi eventual, dacă pot fi reţinute cauze exoneratoare de răspundere.
Răspunderea delictuală obiectivă este acea formă a răspunderii delictuale, care constă în
obligaţia ce revine anumitor subiecte şi în anumite situaţii prevăzute de lege de a reface pagubele
cauzate fără vinovăţie – fie prin propriile fapte, fie prin „faptele” obiectelor sau fiinţelor pentru a căror
pază sunt răspunzătoare sau a căror proprietari sunt. Pentru a ne clarifica ce se are în vedre prin
noţiunea de răspundere delictuală obiectivă şi care a fost scopul instituirii acesteia în cadrul răspunderii
civile delictuale, vom face o trecere în revistă referitor la răspunderea civilă în general, precum şi la
răspunderea civilă delictuală, în special ne vom referi la natura juridică a răspunderii, la funcţiile şi
scopul acesteia. Legislaţia Republici Moldova nu dispune de o definiţie a noţiunii de răspundere
juridică civilă.În literatura juridică de specialitate la fel nu există o opinie unitară în acest sens.
Astfel, în cazul răspunderii subiective, aceasta are drept fundament ideea de vinovăţie. În acest
caz ne interesează atitudinea psihică pe care autorul a avut -o la momentul săvârşirii faptei ilicite sau la
momentul imediat anterior săvârşirii acesteia faţă de faptă şi de consecinţele acesteia, adică latura
subiectivă ca una dintre condiţiile obligatorii pentru survenirea răspunderii.Alta este situaţia în cadrul
răspunderii delictuale obiective, care este denumită astfel din considerentul că prejudiciul care a fost
cauzat urmează a fi reparat de către subiectele prevăzute de lege, indiferent de vinovăţia acestora în
cauzarea prejudiciului. În această situaţie ne referim la: răspunderea pe care o poartă producătorul
pentru prejudiciul cauzat de un produs cu viciu (art.1426 CCRM); răspunderea statului pentru erorile
Coala
Semnăt
UTM 381.1 001 ME 12
.
judiciare (art.1405 CCRM; răspunderea pentru prejudiciul cauzat de un izvor de pericol sporit
(art.1410 CCRM); răspunderea pentru prejudiciul cauzat de animale (art.1411 CCRM); răspunderea
pentru prejudiciul cauzat prin surparea, căderea sau scurgeri din construcţie (art.1412,1413 CCRM).
Sistemul răspunderii subiective implică culpa persoanei care este autorul prejudiciului şi trebuie să fie
dovedită, iar exonerarea de răspundere operează numai atunci când culpa nu există. Sistemul
răspunderii obiective implică prezumţia de culpă şi ,ca atare ,existenţa ei nu trebuie dovedită, iar
exonerarea de răspundere operează doar în caz de forţă majoră şi al culpei victimei.
Divizarea răspunderii delictuale în obiectivă şi subiectivă este făcută doar doctrinar;
astfel,niciun act normativ nu prevede care sunt situaţiile ce se atribuie la un caz şi care se referă la al
doilea. Ca rezultat, dacă unele cazuri de răspundere, prevăzute de Codul civil, le putem atribui fără
dubii la răspunderea delictuală obiectivă, nu putem proceda în acelaşi mod înalte cazuri. Răspunderea
obiectivă, adică fără vină,reprezintă o excepţie de la regula generală care o reprezintă răspunderea
subiectivă şi care s - a dovedit a fi insuficientă pentru desfăşurarea normală a relaţiilor sociale şi ,mai
ales, pentru ocrotirea optimă a intereselor victimei prejudiciului. Sistemul răspunderii obiective oferă
victimei o garanţie a reparării prejudiciului suferit şi nu constituie o măsură suplimentară de ocrotire a
intereselor victimei prejudiciate, ca în cazul răspunderii indirecte, ci este unica măsură de acest fel. De
aici concluzia că cazurile în care o persoană este ţinută să răspundă obiectiv pentru fapta cauzatoare de
prejudiciu sunt limitate.
Fiind o excepţie de la regula generală, cazurile de răspundere obiectivă trebuie interpretate
restrictiv şi nu pot fi extinse pe cale de analogie la alte situaţii decât cele expres prevăzute de lege,
chiar dacă între situaţiile date există anumite similitudini. Excepţiile sunt de strictă interpretare. Unul
dintre cele mai sigure criterii de delimitare a celor două forme ale răspunderii delictuale (subiectivă şi
obiectivă) este, după părerea autorilor români, modul diferit în care este asigurat raportul de
cauzalitate între faptele celor ţinuţi a răspunde şi prejudiciu. În raportul de cauzalitate ,în cazul
răspunderii pentru fapta proprie comisă cu vinovăţie, faptele ilicite care constituie cauza sunt „fapte
concrete şi directe de participare la producerea prejudiciului”, aflându-se deci într-o legătură
nemijlocită cu prejudiciul. În toate cazurile este necesar să se facă dovada concretă că acele fapte au
produs prejudiciul. În cazul răspunderii obiective ne aflăm în faţa unui raport mediat, fapta celui
chemat să răspundă fiind legată de prejudiciu prin intermediul faptei cauzatoare de prejudiciu lucrului,
produsului pentru care este responsabil sau fapta persoa-nei cu funcţie de răspundere din cadrul
organelor de urmărire etc., care este autorul direct al acestui prejudiciu.
Astfel, aceste două răspunderi se situează pe planuri cauzale diferite: fapta autorului
prejudiciului, lucrului sau produsului, constituie cauza directă a prejudiciului, în timp ce fapta celui
chemat să răspundă se află într-o legătură mediată, deoarece atitudinea celui chemat să răspundă nu
Coala
Semnăt
UTM 381.1 001 ME 13
.
este generatoare de prejudiciu prin ea însăşi, ci se leagă de prejudiciu numai prin intermediul faptei
ilicite ce l-a cauzat.
Răspunderea delictuală obiectivă îndeplineşte aceleaşi funcţii generale ale răspunderii civile
delictuale, cum sunt: funcţia educativ-preventivă şi funcţia reparatorie.
 Funcţia educativ-preventivă se manifestă prin influenţa exercitată asupra conştiinţei
oamenilor prin convingerea acestora că fapta ilicită cauzatoare de prejudicii nu poate să rămână
nesancţionată ,atrăgând după sine şi obligaţia de dezdăunare.
 Funcţia reparatorie se reflectă în obligaţia de despăgubire stabilită în sarcina aceluia care
posedă izvorul de pericol sporit, care avea în paza sa animalul care a cauzat prejudiciul, adică a
acelor persoane care prin lege sunt obligate să răspundă pentru anumite fapte şi în anumite
condiţii. În obligaţia de despăgubire se concretizează de fapt răspunderea civilă delictuală.
La fel putem menţiona că răspunderea delictuală obiectivă ca formă a răspunderii civile
delictuale, prin cele două funcţii, are anumite obiective, cum ar fi crearea unei garanţii în favoarea
victimei prejudiciului,asigurându-i acesteia posibilitatea de a-şi vedea paguba reparată, fără a fi pusă
în situaţia dificilă de a de-monstra vina celui chemat să răspundă, iar ,pe de altă parte, prin stimularea
celui chemat a răspunde pentru viciile produsului, pentru daunele provocate de lucrurile sale sau
pentru faptele organelor de anchetă sau instanţele judiciare în îndeplinirea în mod corespunzător a
îndatoririlor ce le revin pentru a preîntâmpina cauzarea în viitor a unor asemenea prejudicii.
La nivel european, aceste două funcţii au fost adoptate în mod diferit de legislaţii, accent
punându-se cu precădere asupra uneia dintre ele, fie pe caracterul reparator al răspunderii civile, ca
urmare a indemnizaţiei (este cazul Franţei), fie pe caracterul preventiv-educativ, specific sistemului de
drept englez. Sistemul de drept german combină cele două direcţii, asumându-şi atât principiile
justiţiei corective din dreptul englez, dar şi pe cele ale justiţiei reparatorii.
Din cele expuse, considerăm că ceea ce caracterizează conţinutul şi rolul principiilor şi
funcţiilor răspunderii civile,se reflectă în conştientizarea faptului că,nicio acţiune ilicită nu va rămâne
nesancţionată, contribuind, în acest mod ,la ocrotirea drepturilor subiective şi intereselor legitime ale
tuturor persoanelor fizice şi juridice.
Susţinerile doctrinare,puse în practică de jurisprudenţă, alături de analizele de drept comparat,
par a fi dat roadele necesare pentru noul legiuitor,care a considerat necesară afirmarea expresă a
principiilor răspunderii civile, într-o formulă care se apropie de ceea ce se gândeşte a fi în viitor,
principiile europene ale răspunderii civile. Demersul cu privire la armonizarea acestora nu este
unul facil, pe plan naţional fiind făcuţi primii paşi.
3.2.1 Răspunderea pentru prejudiciul cauzat în comun
Coala
Semnăt
UTM 381.1 001 ME 14
.
Potrivit art. 1414 Cod civil, dacă dauna a fost cauzată în comun de mai multe persoane, acestea
poartă răspundere solidară. Cauzarea daunei în comun generează, în virtutea legii, răspunderea solidară
a coautorilor. Această împrejurare îi face pe coautori codebitori in cadrul obligaţiei solidare pasive de
reparare a prejudiciului. Prin obligaţie solidară pasivă înţelegem acea obligaţie cu mai mulţi debitori, la
care creditorul este îndreptăţit să ceară oricărui codebitor executarea integrală a prestaţiei (repararea
daunei) care formează obiectul obligaţiei. Obligaţia solidară pasivă a coautorilor care au cauzat o
daună în comun este numită răspundere solidară.
Caracterul solidar al răspunderii delictuale este condiţionat, de regulă, de două împrejurări: a)
cauzarea daunei prin fapta comună a coautorilor; b) caracterul indivizibil al rezultatului dăunător.
Ultima împrejurare se exclude în cazul obligaţiilor delictuale divizibile. Aceste două noţiuni se
caracterizează reciproc, deoarece de cele mai dese ori rezultatul dăunător indivizibil apare ca urmare a
faptei comune a coautorilor. în cazurile prevăzute expres de lege răspunderea solidară se angajează în
lipsa faptei comune a coautorilor, de exemplu în cazul angajării răspunderii solidare a posesorului legal
şi a posesorului ilegal al izvorului de pericol sporit.
Nu va fi angajată răspunderea solidară a părinţilor, tutorilor sau curatorilor şi-a altor persoane
pentru prejudiciul cauzat de minori sau persoane incapabile, deoarece răspunderea solidară se
angajează numai atunci, când prejudiciul a fost cauzat prin fapta comună a coautorilor, nu prin cea a
persoanelor obligate, potrivit legii, să repare prejudiciul. Poartă răspundere solidară nu doar autorul
faptei ilicite, ci şi instigatorul sau susţinătorul fui. Instigator este persoana care, prin orice metode,
determină o altă persoană să săvârşească o faptă ilicită. Susţinător este persoana care contribuie Ia
cauzarea prejudiciului prin sfaturi, indicaţii, consultaţii, furnizare de informaţii etc. Persoana care în
mod conştient a beneficiat de un folos în urma daunei cauzate altuia va răspunde de rând cu autorul.
Cuantumul din despăgubire ce va reveni acestor persoane va fi mai mic decât cel ce revine autorului
faptei prejudiciabile, deoarece fapta lor nu este cauza apariţiei prejudiciului, ci numai o condiţie care a
contribuit la producerea lui.Răspunderea solidară are ca efect obligaţia fiecărui debitor de a repara
prejudiciul în întregime. Fiecare coautor al faptei ilicite poate fi chemat în judecată pentru a repara
integrai prejudiciul care constituie obiectul obligaţiei delictuale. Persoana vătămată poate cerc
repararea prejudiciului de la acel debitor, pe care l-a ales. Repararea integrală a prejudiciului de către
un debitor îi eliberează de răspundere solidară pe ceilalţi debitori. In situaţia în care, reieşind din
împrejurările cazului, se poate stabili cu certitudine în ce măsură fiecare coautor a contribuit la
cauzarea daunei (în acest caz rezultatul dăunător nu este indivizibil) prin fapta sa şi ţinând cont de
gradul de vinovăţie, fiecare din ei va repara o cotă-parte din prejudiciu. Dacă rezultatul dăunător este
indivizibil, debitorii solidari vor repara prejudiciul în cote egale.
Răspunderea solidară are ca efect obligaţia fiecărui debitor de a repara prejudiciul în
întregime. Fiecare coautor al faptei ilicite poate fi chemat în judecată pentru a repara integral
Coala
Semnăt
UTM 381.1 001 ME 15
.
prejudiciul, care constituie obiectul obligaţiei delictuale. Persoana vătămată poate cere repararea
prejudiciului de la acel debitor, pe care l-a ales. Repararea integrală a prejudiciului de către un debitor
îi eliberează de răspundere solidară pe ceilalţi debitori. În situaţia în care, reieşind din împrejurările
cazului, se poate de stabilit cu certitudine în ce măsură fiecare coautor a contribuit la cauzarea daunei
(în acest caz rezultatului dăunător nu este indivizibil) prin fapta sa şi ţinînd cont de gradul de vinovăţie,
fiecare din ei va repara o cotă- parte din prejudiciu.
Dacă rezultatul dăunător este indivizibil, debitorii solidari vor repara prejudiciul în cote egale.
Dreptul de regres faţă de persoana care a cauzat prejudicial îl are persoana care a reparat prejudiciul
cauzat de o altă persoană. Are dreptul la o acţiune de regres împotriva acesteia în mărimea despăgubirii
plătite persoanei vătămate dacă legea sau contractul nu prevede altfel.Statul, în cazul reparării
prejudiciului în temeiul art. 1405 CC. Părinţii (adoptatorii), tutorii sau curatorii, precum şi organizaţiile
prevăzute la art. 1406-1408 care au reparat prejudiciul cauzat de un minor sau de o persoană lipsită de
capacitate de exerciţiu, nu au drept de regres împotriva acestora.
2.2.2 Răspunderea comitentului pentru fapta prepusului

Potrivit art. 1403 Cod civil, comitentul răspunde de prejudiciul cauzat cu vinovăţie de prepusul
său în funcţiile care i s-au încredinţat. Răspunderea comitentului se angajează în prezenţa condiţiilor
Coala
Semnăt
UTM 381.1 001 ME 16
.
generale ale răspunderii delictuale, precum şi a unor condiţii speciale. Sunt necesare următoarele
condiţii generale: fapta ilicită a prepusului, prejudiciul, raportul cauzal între fapta prepusului şt
prejudiciu, precum şi vinovăţia acestuia. Pentru angajarea răspunderii comitentului pentru prejudiciul
cauzat din vina prepusului sunt necesare şi unele condiţii speciale: raportul de prepuşenie; săvârşirea
faptei prejudiciabile de către prepus în cadrul funcţiilor încredinţate. Raporturile de prepuşenie sunt
acele raporturi în care comitenţii au dreptul să dea ordine, dispoziţii şi instrucţiuni prepuşîlor în
vederea îndeplinirii pentru ei a unor funcţii sau activităţi, pe care prepuşii se obligă să le realizeze.
Pentru angajarea răspunderii comitentului este necesar ca raportul de prepuşenie să existe la momentul
săvârşirii faptei prejudiciabile de către prepus. Astfel, comitentul va repara prejudiciul chiar dacă, în
momentul depunerii cererii de către persoana vătămată sau examinării cauzei de către instanţa de
judecată, autorul prejudiciului a încetat de a mai fi prepusul său. Izvorul principal al raporturilor de
subordonare este contractul de muncă. Acestui contract îi este specific raportul de subordonare a
salariatului, în procesul desfăşurării activităţii sale, faţă de angajator. Existenţa contractului de muncă
face numai să se prezume, până la proba contrară, existenţa raportului de prepuşenie. Astfel, nu
întotdeauna raportul de prepuşenie există între angajator şi salariat. în asemenea cazuri are loc o
scindare între contractul de muncă şi raportul de prepuşenie.
Astfel, în cazul în care a avut Ioc o detaşare a salariatului la o altă întreprindere, pe o anumită
perioadă de timp, raportul de prepuşenie se stabileşte faţă de persoana care are dreptul de a da indicaţii
salariatului în vederea îndeplinirii lucrării respective. Prejudiciul se va repara de persoana la care s-a
făcut detaşarea, deoarece ea exercilă efectiv supravegherea şi controlul activităţii celui detaşat.
Se consideră, de asemenea, că atunci când o persoană închiriază alteia un utilaj, însoţii de
deserveniu! său, are loc un transfer al calităţii de deservent de ia prima persoană la a doua, deoarece
aceasta din urmă, primind în chirie utilajul, dispune ce lucrări urmează a fi executate şi supraveghează
modul în care se execută. Prejudiciul se consideră cauzat de către prepus in cadrul funcțiilor
încredinţate de comitent dacă prepusul a acţionat, atunci când a săvârşit fapta prejudiciabilă, în
interesul comitentului, iu limitele funcţiilor şi însărcinărilor încredinţate şi cu respectarea
instrucţiunilor şi ordinelor date de comitent. Dacă este întrunită această condiţie, se exclude dreptul de
regres al comitentului împotriva prepusului. Pentru a exclude regresul prepusul trebuie să probeze
că,cauzând prejudiciu, s-a conformat întocmai instrucţiunilor comitentului (alin.2,au. 1403 Cod civil) .
Comitentul nu va răspunde pentru prejudiciul cauzat de executant prin faptele ce nu au nici o legătură
cu funcţia încredinţată, chiar dacă ele au fost săvârşite în timpul exercitării acesteia. O serie de
probleme au apărut în practică, în situaţiile în care fapta cauzatoare de prejudicii a fost comisă de mai
mulţi prepuşi,care se subordonează unor comitenţi diferiţi. În soluţionarea unei astfel de situaţii,
instanţele au statuat că, comitenţii urmează a fi obligaţi la plata despăgubi rilor civile,solidar cu
prepuşii lor,dar numai proporţional cu vina (culpa) acestora. Soluţia este aceeaşi şi în cazul în care
Coala
Semnăt
UTM 381.1 001 ME 17
.
fapta ilicită este săvârşită de prepuşii care se află în raporturi de prepuşenie, faţă de comitenţi
diferiţi,dar aduc prejudicii unuia dintre comitenţi.
Teoriile privind fundamentarea răspunderii comitentului :
- Teoria prezumţiei legale de culpă, conform căreia răspunderea comitentului se întemeiază pe o

culpă în alegerea prepusului – culpa in eligendo – ori pe culpa în supravegherea prepusului
– culpa in vigilendo.
- Teoria riscului, potrivit căreia cel ce profită de activitatea prepusului trebuie să-şi asume şi
riscurile care decurg din această activitate.
- Teoria potrivit căreia culpa prepusului este culpa comitentului, având drept argument faptul
că prepusul acţionează ca un mandatar al comitentului. Principalele critici aduse acestei teorii
se referă la faptul că răspunderea comitentului este o răspundere pentru fapta altei persoane şi
nu pentru propria faptă, precum şi că reprezentarea este valabilă numai în materia actelor
juridice nu şi a faptelor juridice;
- Teoria garanţei comitentului faţă de victima faptului prejudiciabil, bazată pe o prezumţie
absolută de culpă, garanţie care rezultă din faptul că, în temeiul raportului de prepuşenie,
comitentul exercită supravegherea, îndrumarea şi controlul activităţii prepusului.
Jurisprudenţa a consacrat o orientare ponderată, pronunţând soluţii cu valoare de

principiu, stabilind următoarele limite: comitentul răspunde dacă prepusul a acţionat în
interesul comitentului; comitentul răspunde dacă prepusul a săvârşit fapta ilicită în exercitarea
funcţiilor încredinţate; comitentul nu răspunde atunci activitatea prepusului nu mai trebuia
supravegheată de el; comitentul nu răspunde dacă faptele prepusului nu au legătură cu funcţiile
încredinţate, deşi au fost săvârşite în timpul exercitării acestora; comitentul nu mai răspunde atunci
când victima prejudiciului a cunoscut faptul că prepusul acţionează în nume propriu. La baza
acestei răspunderi civile delictuale se află riscul asumat de comitent, prin desfăşurarea de activităţi
cu potenţial prejudiciabil, prin prepuşi. Comitentul va răspunde în baza propriei obligaţii faţă de
victimă, care este independentă de culpa prepusului.
Răspunderea comitentului este o ipoteză de răspundere directă şi autonomă,

justificată de considerente de natură economică, privind necesitatea restabilirii echilibrului
social,distrus prin comiterea unei fapte prejudiciabile, iar nu pentru sancţionarea vinovăţiei celui
responsabil.
3.2.3 Răspunderea pentru prejudiciul cauzat de o autoritate publică sau de o persoană

cu funcție de răspundere
Coala
Semnăt
UTM 381.1 001 ME 18
.
Potrivit art. 1404 Cod civil, prejudiciul cauzal printr-un act administrativ ilegal sau prin
nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri de către o autoritate publică sau de către o persoană cu
funcţie de răspundere din cadrul ei se repară integral de autoritatea publică.
Condiţiile şi modalităţile exercitării acestui drept se stabilesc atât de normele Codului civil, cât
şi de cele cuprinse în Legea contenciosului administrativ din 10.02.2000. Pentru angajarea răspunderii
pentru prejudiciul cauzat printr -un act administrativ sau nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri
sunt necesare condiţiile generale ale răspunderii delictuale, şi anume: prejudiciul, fapta ilicită, raportul
cauzal şi vinovăţia. în materia respectivă fapta ilicită dispune de unele particularităţi. Ea poate să apară
sub forma acţiunii sau inacţiunii. Fapta ilicită este o acţiune atunci când prejudiciul se cauzează
persoanei prin emiterea unui act administrativ ilegal care a fost anulat de instanţa de judecată. Fapta
ilicită este inacţiune atunci când drepturile subiective se lezează prin refuzul nejustificat de a rezolva o
cerere.
Autoritatea publică nu răspunde pentru prejudiciul cauzat prin adoptarea unui act normativ sau
omisiunea de a-1 adopta, sau prin omisiunea de a pune în aplicare o lege (alin. 5, art. 1404 Cod civil) .
Aceasta se explică prin faptul că actele normative adoptate exprimă voinţa întregului popor, neputând
face obiectul vreunei acţiuni în răspundere civilă''. Dacă sunt întrunite condiţiile răspunderii persoana
prejudiciată poate pretinde repararea pagubei exclusiv de la autoritatea publică. Persoana cu funcţie de
răspundere va răspunde solidar cu autoritatea publică în cazul în care se probează că ea intenţionat sau
din culpă gravă a săvârşit fapta ilicită prejudiciabilă.
Dreptul la repararea prejudiciului îl au atât persoanele fizice, cât şi persoanele juridice.
Persoanele juridice pot pretinde numai repararea prejudiciului patrimonial, pe când persoanele fizice
au dreptul şi la compensarea daunei morale. Persoana vătămată poate cere repararea daunei odată cu
anularea actului ilegal, în acest caz competenţa de soluţionare a cererii de reparare a daunei aparţine
instanţei de contencios administrativ. In cazul în care persoana vătămată a cerut anularea actului
administrative tară a cere despăgubiri, cererea cu privire Ia repararea prejudiciului se soluţionează de
către instanţa de drept comun. Dreptul la repararea prejudiciului se exclude în situaţia în care persoana
vătămată a omis, intenţionat sau din culpă gravă, să înlăture prejudiciul prin mijloace legale (alin.3, art.
1404 Cod civil) . Aceasta este o sancţiune specifică aplicată faţă de persoana vătămată pentru
neexecutarea obligaţiei de a lua măsuri raţionale care ar contribui la evitarea producerii prejudiciului.
Atunci când se emite un act administrativ ilegal sau nu se soluţionează în termen o cerere, persoană
vătămată trebuie să întreprindă măsuri preventive de înlăturare a prejudiciului. Măsurile de înlăturare a
prejudiciului se rezumă la săvârşirea unor acţiuni raţionale în împrejurările date.
Alin. 4 art. 1404 Cod civil conţine un caz particular de manifestare a faptei prejudiciabile sub
forma inacţiunii ilicite. Specifică în acest caz este calitatea debitorului, precum şi sarcina probaţiunii.
Debitor este autoritatea publică obligată să ia măsuri împotriva riscului de producere a unui anumit fel
Coala
Semnăt
UTM 381.1 001 ME 19
.
de prejudiciu. în ce priveşte sarcina probaţiunii, legiuitorul a derogat de la regulile generale, instituind
prezumţia de vinovăţie a autorităţii publice. în consecinţă, persoana vătămată nu este obligată să
dovedească vinovăţia autorităţii publice în producerea daunei, aceasta considerându -se vinovată de
cauzarea prejudiciului dacă nu va dovedi că a manifestat diligentă rezonabilă în executarea obligaţiei.
Specifică în acest caz este calitatea debitorului, precum şi sarcina probaţiunii. Debitor este
autoritatea publică obligată să ia măsuri împotriva riscului de producere a unui anumit fel de
prejudiciu. În ce priveşte sarcina probaţiunii, legiuitorul derogat de la regulile generale, instituind
prezumţia de vinovăţie a autorităţii publice. În consecinţă, persoana vătămată nu este obligată să
dovedească vinovăţia autorităţii publice în producerea daunei, iar aceasta se consideră vinovată de
cauzarea prejudiciului dacă nu va dovedi că a manifestat diligenţă rezonabilă în executarea
obligaţiei. .nu este obligată să dovedească vinovăţia autorităţii publice în producerea daunei, iar
aceasta se consideră vinovată de cauzarea prejudiciului dacă nu va dovedi că a manifestat diligenţă
rezonabilă în executarea obligaţiei.
Prejudiciul cauzat printr-un act administrativ ilegal sau prin nesoluţionarea în termenul legal a
unei cereri de către o autoritate publică sau de către o persoană cu funcţie de răspundere din cadrul ei
se repară integral de autoritatea publică.
Acest moment important, această normă civilă are la bază principiul stabilitt în art. 53 al
Constituției RM, unde se menționează că persoana vătămată sau prejudiciată într-un drept al său de
către o autoritate publică, publică, printr-un act administrative sau prin nesoluționarea în termenulegal
a unei cereri, are dreptul legal să obțină recunoașterea faptului pretins, anularea actului și repararea
daunei. Persoana cu funcţie de răspundere va răspunde solidar în cazul intenţiei sau culpei grave.
Persoanele fizice au dreptul să ceară repararea prejudiciului moral cauzat prin acţiunile indicate.
2.2.4 Răspunderea statului pentru prejudiciul cauza prin erori judiciare și de anchetă
Art.1405 din Codul civil al RM stabileşte un regim deosebit pentru exercitarea dreptului la
repararea prejudiciului cauzat persoanei prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale
procuraturii şi ale instanţelor de judecată. Această normă este completată de prevederile legii privind
modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale
Coala
Semnăt
UTM 381.1 001 ME 20
.
procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti din 25.02.1998, M.O. al R.M., nr. 50-51, 1998, articolelor
306-308 din Codul penal al RM, articolul 525 din Codul de procedură penală al RM.
Potrivit art. 1405 Cod civil, prejudiciul cauzat persoanei fizice prin condamnare ilegală,
atragere ilegală la răspundere penală, aplicare ilegală a măsurii preventive sub forma arestului
preventiv sau sub forma declaraţiei scrise de a nu părăsi localitatea, prin aplicare ilegală în calitate de
sancţiune administrativă a arestului se repară de către stat integral, indiferent de vinovăţia persoanelor
de răspundere ale organelor de cercetare penală, de anchetă preliminară, ale procuraturii şi ale
instanţelor de judecată. Această normă este completată de prevederile Legii privind modul de reparare
a prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de cercetare penală şi de anchetă preliminară,
ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti din 25.02.1998, în continuare - Legea din 25.02.98) .
Debitor în cadrul obligaţiei de reparare a prejudiciului cauzat prin erori judiciare şi de anchetă
este statul, reprezentat de Ministerul Finanţelor, iar calitatea de persoană vătămată o poate avea numai
persoana fizică, deşi Legea din 25.02.98 oferă şi persoanelor juridice posibilitatea de a cere repararea
prejudiciului cauzat.
Pentru angajarea răspunderii statului pentru prejudiciul cauzat prin erori judiciare şi de anchetă
sunt necesare unele condiţii speciale. Fapta ilicită, în calitate de condiţie generală a răspunderii
delictuale, are particularităţi în materia respectivă. Astfel, nu orice acţiune ilicită a organelor de
anchetă şi judecată atrage răspundere statului, ci numai cele enumerate exhaustiv în art. 1405 Cod
civil. Actul de reabilitare este o altă condiţie necesară pentru angajarea răspunderii statului pentru
prejudiciul cauzat prin erori judiciare. Actul de reabilitare atestă admiterea erorii judiciare şi
prejudicierea neîntemeiată a persoanei.Potrivit art. 4 Legea din 25.02.98 dreptul la repararea
prejudiciului apare în cazul: a)pronunţării sentinţei de achitare; b) clasării dosarului penal dat fiind
absenţa faptului infracţiunii, a elementelor infracţiunii sau a probelor ce dovedesc că persoana a
participat la săvârşirea infracţiunii; c) adoptării de către instanţa de judecată a hotărârii cu privire la
anularea arestului administrativ; d) adoptării de către Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a
hotărârii cu privire la repararea prejudiciului.Răspunderea statului pentru prejudiciul cauzat prin erori
judiciare şi de anchetă este o răspundere obiectivă, astfel încât se produce în lipsa vinovăţiei
persoanelor cu funcţie de răspundere din cadrul organelor de anchetă şi judecată.
Prejudiciul, în calitate de condiţie a răspunderii statului pentru prejudiciul cauzat prin erori
judiciare, nu dispune de particularităţi, cu excepţia faptului că Legea din 25.02.98, în art. 5, enumera
categoriile de prejudicii susceptibile reparării. Potrivit acestuia persoanei reabilitate i se repară: salariul
şi alte venituri provenite din muncă, pensia sau indemnizaţia a cărei plată a fost sistată, averea
confiscată şi cea sechestrată, amenzile percepute ca urmare a executării sentinţei, cheltuielile de
judecată suportate de persoana vătămată, sumele plătite pentru asistenţă juridică, cheltuielile pentru
tratament. Dreptul la repararea prejudiciului cauzat prin erori judiciare şi de anchetă nu se naşte în
Coala
Semnăt
UTM 381.1 001 ME 21
.
măsura în care persoana vătămată, intenţionat şi benevol, a contribuit la producerea prejudiciului prin
autodenunţ (alin. 2, art. 1405 Cod civil).
Privarea de dreptul la repararea prejudiciului apare în acest caz ca o sancţiune pentru falsa
recunoaştere a săvârşirii unei infracţiuni. Pentru a exclude dreptul la repararea prejudiciului,
autodenunţul trebuie să întrunească următoarele condiţii: a) să fie intenţionat, adică persoana trebuie să
conştientizeze însemnătatea faptelor sale şi consecinţele posibile şi să dorească producerea lor; b) să
fie benevol. Autodenunţul obţinut în urma unui tratament violent, aplicării ameninţărilor şi a altor
acţiuni ilicite nu exclude dreptul la repararea prejudiciului.
Dreptul la repararea prejudiciului cauzat prin erori judiciare şi de anchetă apare din momentul
adoptării actului de reabilitare. Organul care a adoptat actul de reabilitare este obligat să remită
persoanei vătămate un aviz în forma scrisă, prin care i se comunică că are dreptul la repararea
prejudiciului şi i se explică procedura de exercitare a acestui drept.
Cererea cu privire la restituirea pensiei sau indemnizaţiei a cărei plată a fost sistată se depune la
organele de asistenţă socială de la locul dc trai al persoanei vătămate, iar plata lor se face din contul
bugetului asigurărilor sociale. Averea confiscată şi cea sechestrată se restituie de către organul
financiar în a cărui rază de acţiune se află aceasta, în termen de o lună de la data depunerii cererii.
Dacă restituirea în natură a acestei averi este imposibilă, se restituie valoarea ei potrivit preţurilor
existente la data restituirii.
Deşi Legea din 25.02.98 stabileşte o procedură specială pentru exercitarea dreptului la
repararea altor categorii de prejudicii (procedură irealizabilă şi inaplicabilă în practica organelor de
anchetă şi a instanţelor de judecată), credem că cererea de reparare a acestora se depune la instanţa de
judecată potrivit regulilor de drept comun.
Trebuie să remarcăm că în urma investigaţiei efectuate se poate conchide că legislaţia RM cu
privire la obiectul investigat corespunde standardelor internaţionale în această materie. Problema
reglementată, deşi este fragmentată în mai multe acte normative distincte, nu colizionează după
conţinut şi esenţă în ceea ce priveşte direcţia avut ă în vedere de legiuitor. Este stabilit un mecanism
funcţional şi clar de recuperare a prejudiciului de către persoanele pătimaşe. După cum am menţionat,
la nivel de reglementare, legiuitorul şi-a făcut bine meseria elaborând o lege specială, care operează cu
nişte termini clari, care are un conţinut concis şi un mecanism funcţional.
3.2.5 Răspunderea pentru prejudiciul cauzat de minori și persoane incapabile
Coala
Semnăt
UTM 381.1 001 ME 22
.
Răspunderea pentru prejudiciul cauzat de un minor care nu a împlinit 14 ani. Pentru a dobândi
calitate a de debitor în cadrul obligaţiei delictuale, persoana fizică trebuie să dispună de capacitate
delictuală, care apare odată cu împlinirea vârstei de 14 ani. Minorul care nu a împlinit 14 ani nu are
capacitate delictuală şi nu repară prejudiciul cauzat. De aceea prejudiciul cauzat de un minor care nu a
împlinit 14 ani se repară de părinţi (adoptatori) sau de tutorii lui dacă nu demonstrează lipsa vinovăţiei
lor în supravegherea sau educarea minorului (art. 1406 Cod civil). Obligaţia de a repara prejudiciul
cauzat de un minor care nu a împlinit 14 ani aparţine ambilor părinţi, indiferent de faptul locuiesc
împreună cu copilul sau separat. Părintele care locuieşte separat de copii poate fi exonerat de
răspundere numai în cazurile în care, din vina altui părinte, a fost lipsit de posibilitatea de a participa la
educarea copilului (vezi pct. 22 din Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a RM „Cu privire la
practica aplicării legislaţiei ce reglementează repararea daunei cauzate sănătăţii" din 23.02.1998) .
Copiii născuţi într -o căsătorie declarată nulă sunt echivalaţi în drepturi cu copiii născuţi dintr -o
căsătorie valabilă. în consecinţă, părinţii unui asemenea copil vor răspunde în egală măsură pentru
prejudiciul cauzat.
Dacă asupra minorului care nu a împlinit 14 ani este instituită o tutelă, în ordinea prevăzută de
lege, răspunderea revine tutorelui. Nu vor repara prejudiciul cauzat de un minor care nu a împlinit 14
ani persoanele care temporar îl supraveghează, nefiind obligate să-1 supravegheze în virtutea legii
(rudele minorului). în cazul în care minorul care nu a împlinit 14 ani a cauzat prejudiciu când se afla
sub supravegherea unei instituţii de învăţământ, de educaţie sau curativă ori a unei persoane obligate
să-l supravegheze în bază de contract, acestea răspund pentru prejudiciul cauzat. Se poate angaja şi
răspunderea comună pe cote părţi a părinţilor (tutorilor) şi a instituţiilor sus-numite atunci când fapta
prejudiciabilă se comite ca urmare a exercitării supravegherii neadecvate de către instituţiile respective
şi educării necorespunzătoarc de către părinţi sau tutori în măsura în care un minor care nu a împlinit
14 ani a cauzat un prejudiciu, în baza art.1406 Cod civil se declanşează trei prezumţii: a) prezumţia că
părinţii (tutorii) sau instituţiile respective nu au executat sau au executat necorespunzător educarea
şi/sau supravegherea minorului (fapta ilicită); b) prezumţia existenţei raportului de cauzalitate dintre
supravegherea şi educarea necorespunzătoare şi săvârşirea de către minor a faptei ilicite dăunătoare; c)
prezumţia vinovăţiei părinţilor (tutorilor) sau a instituţiilor respective în neîndeplinirea sau îndeplinirea
necorespunzătoare a îndatoririlor ce le revin.
Răspunderea pentru prejudiciul cauzat de un minor între 14 şi 18 ani .Minorul între 14 şi 18
ani dispune de capacitate delictuală şi este obligat să repare personal prejudiciul cauzat dacă sunt
întrunite condiţiile generale ale răspunderii delictuale (art. 1407 Cod civil). În situaţia în care minorul
între 14 şi 18 ani nu are venituri sau bunuri suficiente pentru repararea prejudiciului, partea nereparată
se pune în sarcina părinţilor (adoptatorilor) sau curatorului. Răspunderea părinţilor sau a curatorului
este subsidiară, deoarece se angajează numai atunci când minorul nu are mijloace suficiente pentru
Coala
Semnăt
UTM 381.1 001 ME 23
.
repararea daunei. Şi în acest caz legiuitorul a instituit prezumţia vinovăţiei părinţilor sau curatorului.
Potrivit acesteia, în măsura în care minorul între 14 şi 18 ani a cauzat prejudiciu, se declanşează
prezumţia vinovăţiei părinţilor sau a curatorului în neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a
obligaţiei de supraveghere a minorului dacă aceştia nu vor proba contrariul. Fiind subsidiară,
răspunderea părinţilor sau a curatorului încetează atunci când autorul prejudiciului a atins majoratul
sau când, înainte de majorat a dobândit mijloace suficiente pentru repararea daunei.
Răspunderea pentru prejudiciul cauzat de persoane incapabile.Potrivit art. 1408 Cod civil,
pentru prejudiciul cauzat de o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu răspunde tutorele sau instituţia
obligată să o supravegheze dacă nu demonstrează că prejudiciul s-a produs nu din vina lor. Pentru
aplicarea art. 1408 Cod civil, nu este suficient ca persoana ce a cauzat prejudiciu să fie alienată mintal.
Este necesar ca autorul prejudiciului să fi fost declarat incapabil, în ordinea prevăzută de lege, înainte
de săvârşirea faptei ilicite şi prejudiciabile.Condiţiile angajării răspunderii pentru prejudiciul cauzat de
persoane incapabile sunt identice cu cele necesare pentru antrenare a răspunderii pentru dauna cauzată
de un minor care nu a împlinit 14 ani. Specifică este numai vinovăţia tutorelui sau instituţiei
respective, care constă în neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obligaţiei de supraveghere.
Răspunderea pentru prejudiciul cauzai de o persoană aflată în imposibilitatea de a
conştientiza acţiunile sale ori de a le dirija. Potrivit art. 1409 Cod civil, persoana cu capacitate de
exerciţiu care a cauzat un prejudiciu aflându-se în imposibilitatea de a conştientiza sau dirija acţiunile
sale nu răspunde pentru prejudiciu. Persoana care a cauzat prejudiciul aflându-se în imposibilitatea de
a conştientiza sau dirija acţiunile sale va fi obligată să-1 repare dacă ea însuşi este vinovată de faptul că
a ajuns într-o astfel de stare. De asemenea, ca şi în cazul prejudiciului cauzat de către o persoană
declarată incapabilă, instanţa de judecată poate obliga autorul prejudiciului cauzat vieţii sau sănătăţii,
care la momentul cauzării nu avea discernământ, să-1 repare integral sau parţial, ţinând cont de starea
materială a acestuia şi a persoanei vătămate, precum şi de alte circumstanţe. în acest caz este vorba
despre un caz particular de răspundere delictuală obiectivă, care se angajează în lipsa vinovăţiei
autorului prejudiciului.
Codul Civil al Republicii Moldova, la art. 114, al. (3), nu acordă drept de regres persoanei
răspunzătoare față de persoana declarată incapabilă: „Părinţii (adoptatorii), tutorii sau curatorii,
precum şi organizaţiile prevăzute la art. 1406-1408 care au reparat prejudiciul cauzat de un minor sau
de o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu, nu au drept de regres împotriva acestora” .
Legislația română tratează acest subiect în felul următor: fiind întrunite condiţiile răspunderii
pe temeiul art. 1372 alin. (l)-(2) noul Cod Civil al României, victima va putea cere condamnarea
persoanei răspunzătoare la reparaţie. Dacă făptuitorul este un minor şi obligaţia de supraveghere în
momentul în care a săvârşit fapta prejudiciabilă aparţinea ambilor părinţi deopotrivă, ei sunt în solidar
obligaţi faţă de victimă la repararea prejudiciului.
Coala
Semnăt
UTM 381.1 001 ME 24
.
Atunci când persoana răspunzătoare a reparat prejudiciul cauzat, în anumite condiţii, ea are
dreptul de regres împotriva făptuitorului. Dreptul de regres împotriva celui care a cauzat prejudiciul
este prevăzut de lege cu valoare de regulă generală şi pentru toate cazurile de răspundere pentru
prejudiciile cauzate prin fapta altuia, indiferent de locul unde sunt reglementate. Astfel, art. 1384 alin.
(1) noul Cod Civil dispune: „Cel care răspunde pentru fapta altuia se poate întoarce împotriva aceluia
care a cauzat prejudiciul, cu excepţia cazului în care acesta din urmă nu este răspunzător pentru
prejudiciul cauzat”.
Aplicând textul reprodus la ipoteza de răspundere delictuală pe care am pus-o în discuţie
rezultă că persoana răspunzătoare care a reparat în totul sau în parte prejudiciul cauzat victimei are
acţiune în regres împotriva minorului sau interzisului judecătoresc, autor al faptei prejudiciabile, doar
atunci când sunt întrunite toate condiţiile ca acesta să răspundă pentru fapta proprie. Mai precis
exprimat, trebuie să existe vinovăţia dovedită a autorului faptei prejudiciabile. Numai că în
conformitate cu art. 1366 alin. (1) noul Cod Civil: „Minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani sau
persoana pusă sub interdicţie judecătorească nu răspunde de prejudiciul cauzat, dacă nu se dovedeşte
discernământul său la data săvârşirii faptei”. Motivul pentru care nu răspunde este, evident, lipsa
prezumată de lege a discernământului şi, pe cale de consecinţă, lipsa condiţiei vinovăţiei.
Aşadar, existenţa vinovăţiei va putea fi dovedită numai atunci când se va proba faptul că în
momentul săvârşirii faptei prejudiciabile autorul ei avea discernământ. O asemenea probă este virtual
posibilă deoarece prezumţia legală a lipsei de discernământ este relativă, adică până la dovada
contrarie. Nu trebuie însă ignorată împrejurarea că dovada existenţei discernământului şi a vinovăţiei
minorilor sub 14 ani şi a interzişilor judecătoreşti este deosebit de dificilă, prin raportare la momentul
săvârşirii faptei ilicite. Proba existenţei discernământului şi a vinovăţiei în cazul acestor făptuitori o va
face victima în situaţia în care îi cheamă în judecată atât pe minor sau interzisul judecătoresc, cât şi pe
persoana răspunzătoare; în caz contrar, această dovadă va fi făcută de către persoana răspunzătoare
într-o acţiune separată sau în cadrul procesului în care îşi exercită dreptul de regres.
Soluţia este diferită în ipoteza în care reparaţia a fost acordată victimei de către persoana
răspunzătoare pentru prejudiciul cauzat de un minor care la momentul săvârşirii faptei ilicite avea
vârsta de 14 ani. Aceasta deoarece art. 1366 alin. (2)
Codul civil prevede: „Minorul care a împlinit vârsta de 14 ani răspunde de prejudiciul cauzat,
în afară de cazul în care dovedeşte că a fost lipsit de discernământ la data săvârşirii faptei”. Textul
instituie o prezumţie legală relativă în sensul că minorul care a împlinit vârsta de 14 ani are
discernământ în plan delictual; aşadar, dacă se dovedeşte vinovăţia lui, el va răspunde de prejudiciul
cauzat. Aceasta înseamnă că dacă persoana răspunzătoare a acordat victimei reparaţia, ea se poate
întoarce cu acţiune în regres împotriva minorului, autor al faptei ilicite care îi este imputabilă. Nu
trebuie însă neglijat faptul că prezumţia legală de discernământ este relativă şi poate fi înlăturată prin
Coala
Semnăt
UTM 381.1 001 ME 25
.
probă contrarie; prin urmare, acţiunea în regres va fi respinsă dacă minorul va dovedi că la momentul
săvârşirii faptei prejudiciabile a fost lipsit de discernământ. Dovada prin care se poate înlătura
prezumţia existenţei discernământului este în sarcina exclusivă a minorului asistat, de regulă, de un
curator special sau neasistat dacă între timp a devenit major.
Prin Legea nr. 166-XVIII din 09.07.2010, Republica Moldova a ratificat Convenția ONU
privind drepturile persoanelor cu dizabilități (semnată la New-York, la 30 martie 2007). Ratificarea
Convenției presupune angajamentul Statutului de a pune în practică prevederile actului internațional.
Aceasta presupune inclusiv măsuri necesare pentru promovarea, protejarea și asigurarea exercitării
tuturor drepturilor și libertăților fundamentale ale omului de către toate persoanele cu dizabilități în
baza principiului egalității și nediscriminării. Articolul 12 „Recunoaștere egală în fața legii” este un
articol central al Convenției, care reafirmă că persoanele cu dizabilități au dreptul să fie recunoscute
drept persoane în fața legii, oriunde s-ar afla. De asemenea, prin paragraful 2 al aceluiași articol se
recunoaște faptul că persoanele cu dizabilități se bucură de capacitate juridică în baza unor temeiuri
egale, la fel ca și celelalte persoane, în toate aspectele vieții.
În asigurarea acestui drept, Statul trebuie să întreprindă măsurile necesare pentru a pune la
dispoziția persoanelor cu dizabilități mecanismele necesare de suport în exercitarea capacității juridice.
O altă obligație a Statului este de a asigura faptul că toate mecanismele de suport în exercitarea
capacității juridice prevăd garanții adecvate și eficiente pentru a preveni abuzurile sau manipularea
persoanelor care beneficiază de sprijin în procesul de luare a deciziilor. Stabilirea unor asemenea
garanții este necesară pentru a asigura faptul că mecanismele referitoare la exercitarea capacității
juridice respectă autonomia, voința și preferințele persoanei, nu există conflict de interese și influență,
sunt proporționale și adoptate conform circumstanțelor personale, se aplică pentru cel mai scurt timp
posibil și sunt supuse unor reexaminări periodice de către o autoritate competentă, independentă și
imparțială sau de un organism judiciar. Nivelul garanțiilor trebuie să corespundă impactului pe care
mecanismele, referitoare la exercitarea capacității juridice, îl au asupra drepturilor și intereselor
persoanei.
De asemenea, în mod explicit este stabilit dreptul egal al persoanele cu dizabilități de a poseda
sau moșteni proprietăți, de a-și gestiona propriile afaceri financiare și de a avea acces egal la credite
bancare, ipoteci sau alte forme de credite financiare. Totodată statul trebuie să întreprindă măsuri de
asigurare împotriva deposedării arbitrare a persoanelor cu dizabilități.
Codul Civil al Republicii Moldova nr. 1107 din 06.06.2002, reglementează, însă, lipsirea
persoanei fizice de capacitatea de exercițiu (parte componentă a capacității juridice), în cazul în care
persoana în urma unei tulburări psihice (boli mintale sau deficiențe mintale) nu poate conștientiza sau
dirija acțiunile sale. Astfel, pentru a se asigura ocrotirea drepturilor și intereselor persoanei incapabile
la încheierea actelor juridice, asupra persoanelor cu dizabilități intelectuale și psiho-sociale, declarate
Coala
Semnăt
UTM 381.1 001 ME 26
.
incapabile, se instituie tutela (art. 24). Tutorele este reprezentantul legal al persoanei declarate
incapabile și încheie fără mandat în numele și în interesul ei toate actele juridice necesare (art. 33).
În scopul ajustării prevederilor legislației în vigoare, în special a prevederilor Codului Civil și
Codului de Procedură Civilă, la prevederile art. 12 al Convenției, prin Ordinul interministerial din
09.12.2011 a fost instituit un grup de lucru intersectorial. Grupul Inter-ministerial de Lucru a fost creat
la inițiativa a trei ministere (Ministerul Sănătății, Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei și
Ministerului Justiției), are în componența sa reprezentanți ai ministerelor de resort și ai societății civile,
inclusiv reprezentanți ai Centrului pentru Drepturile Omului din Moldova. Scopul Grupului Inter-
ministerial de lucru este reformarea instituției capacității juridice. Această reformă este una complexă
și dificilă, întrucât presupune schimbarea unui sistem juridic instituit de secole, care s-a considerat a fi
eficient în protejarea persoanei declarate incapabile pe de o parte, și protejarea bunurilor familiei celui
declarat incapabil, pe de altă parte.
3.2.6 Răspunderea pentru prejudiciul cauzat de un izvor de pericol sporit
Potrivit art. 1410 Cod civil, persoanele a căror activitate este legată de un izvor de pericol
sporit pentru lumea înconjurătoare (exploatarea vehiculelor, a instalaţiilor, mecanismelor, folosirea
Coala
Semnăt
UTM 381.1 001 ME 27
.
energiei electrice, a substanţelor explozibile, efectuarea lucrărilor de construcţii etc.) au obligaţia să
repare prejudiciul cauzat de izvorul de pericol sporit dacă nu demonstrează că prejudiciul se datorează
unei forţe majore (cu excepţia cazurilor în care dauna a survenit ca urmare a exploatării navelor
aeriene) sau din intenţia persoanei vătămate.
Răspunderea pentru prejudiciul cauzat de un izvor de pericol sporit este guvernată de reguli speciale,
ţinând cont de faptul că dauna se cauzează printr -o activitate sau însuşiri periculoase ale unor obiecte,
ce nu pot fi controlate pe deplin de către om. Ca urmare a acestui fapt, răspunderea pentru prejudiciul
cauzat de un izvor de pericol sporit se angajează în lipsa vinovăţiei.
Legea nu dă o definiţie legală izvorului de pericol sporit şi nu conţine nici criterii exacte în
funcţie de care un bun sau o activitate s-ar atribui la izvorul de pericol sporit. Reieşind din conţinutul
art. 1410 Cod civil, putem defini izvorul de pericol sporit ca fiind obiectele lumii materiale ce dispun
de însuşiri periculoase şi care în procesul exploatării nu pot li controlate pe deplin de către om, creând
prin aceasta un grad sporit de cauzare a prejudiciului. Astfel,izvorul de pericol sporit trebuie să
întrunească cumulativ următoarele trăsături:
a. să fie un obiect al lumii materiale
b. obiectul să dispună de însuşiri cantitative şi calitative periculoase pentru lumea
înconjurătoare.
c. sporit pentru lumea înconjurătoare;
d. obiectul să se afle în activitate, exploatare
e. să excludă controlul deplin din partea omului
Deşi art. 1410 Cod civil prevede în calitate de posesor şi persoana care şi-a asumat paza
izvorului de pericol sporit, credem că această persoană nu poate fi recunoscută posesor, deoarece ea nu
efectuează exploatarea acestuia. Răspunderea se angajează nu pentru deţinerea izvorului de pericol
sporit, ci pentru cauzarea prejudiciului în procesul exploatării lui.
Posesorul legal al izvorului de pericol sporit se schimbă numai atunci când transmiterea
izvorului se perfectează juridic. Dacă transmiterea s-a perfectat juridic, dar izvorul nu a fost predat
dobânditorului, se va considera posesor transmiţătorul, deoarece acordul de voinţă al părţilor nu are ca
efect transferul posesiei asupra izvorului. Astfel, persoana care, de fapt, nu a dobândit posesia izvorului
de pericol sporit nu îl poate exploata şi nu poate fi obligată să repare prejudiciul cauzat de acesta.
În situaţia în care izvorul de pericol sporit se află în proprietatea comună a două sau mai multe
persoane, debitor (posesor) va fi acel coproprietar care îl poseda şi exploata în momentul cauzării
prejudiciului. Coproprietarii care nu exploatau izvorul de pericol sporit în momentul cauzării
prejudiciului nu trebuie obligaţi la repararea prejudiciului, deoarece lipseşte fapta lor ilicită ca condiţie
a răspunderii delictuale.
Determinarea debitorului, în situaţia în care prejudiciul a fost cauzat de un izvor de pericol
sporit deţinut de un posesor ilegal, se face diferit, în dependenţă de împrejurările în care acesta a ieşit
Coala
Semnăt
UTM 381.1 001 ME 28
.
din posesia posesorului legal. Dacă izvorul de pericol sporit a ieşit din posesia posesorului legal fără
voinţa acestuia şi în lipsa vinovăţiei lui, obligaţia de reparare a prejudiciului va fi pusă în sarcina
posesorului ilegal, care în procesul exploatării lui a cauzat prejudiciu (alin.3, art. 1410 Cod civil).
Pentru a fi exonerat de răspundere, posesorul legal va trebui să probeze nevinovăţia, şi anume va trebui
să dovedească că a luat toate măsurile necesare pentru paza bunului şi, cu toate acestea, a fost
deposedat ca urmare a acţiunilor ilicite ale terţei persoane. Dacă, însă, izvorul de pericol sporit a ieşit
din posesia posesorului legal nu numai ca urmare a acţiunilor ilicite ale terţei persoane, ci şi ca urmare
a omisiunii vinovate a posesorului legal, va fi angajată răspunderea lor solidară.
Răspunderea pentru prejudiciul cauzat prin interacţiunea a două izvoare de pericol sporit se
angajază diferit, în dependenţă de faptul cine a fost prejudiciat. Astfel, în ipoteza în care, în urma
coliziunii a două izvoare de pericol sporit, s-a prejudiciat o terţă persoană, coautorii vor răspunde în
mod solidar. Altfel se va angaja răspunderea în situaţia în care în urma interacţiunii a două izvoare de
pericol sporit s-a cauzat prejudiciu numai posesorilor acestor izvoare. în asemenea ipoteză se va angaja
răspunderea posesorului vinovat de cauzarea prejudiciului potrivit dispoziţiilor art. 1398 Cod civil.
Potrivit pct. 26 al Hotărîrii Plenului CSJ „Cu privire la practica aplicării legislaţiei ce
reglementează repararea daunei cauzate sănătăţii” dacă prejudiciul a fost cauzat în urma coliziunii a
două izvoare de pericol sporit, la soluţionarea chestiunii privind repararea daunei cauzate trebuie să se
ţină cont de următoarele momente: a) dauna cauzată unui posesor din vina altuia se repară de cel
vinovat; b) în cazul în care este vinovat numai posesorul prejudiciat, el nu va avea dreptul la repararea
daunei; c) în cazul în care sunt vinovaţi ambii posesori, cuantumul despăgubirilor se stabileşte
proporţional cu gradul de vinovăţie al fiecăruia; d) dacă ambii posesori nu sunt vinovaţi, nici unul din
ei nu va avea dreptul să ceară repararea daunei.
3.2.7 Răspunderea pentru prejudiciul cauzat de animale
Potrivit art. 1411 Cod civil, proprietarul unui animal sau persoana care se serveşte de animal în
timpul serviciului răspunde de prejudiciul cauzat de acesta, fie că se află în paza sa, fie că a scăpat de
sub pază. Răspunderea pentru prejudiciul cauzat de animale a căpătat o reglementare deosebită,
datorită calităţii deosebite a debitorului şi a autorului prejudiciului. Această răspundere se aplică numai
în cazul prejudiciului cauzat de animalele care se află în paza juridică a unei persoane, asupra lor
Coala
Semnăt
UTM 381.1 001 ME 29
.
putând fi exercitată o putere de direcţie, control şî supraveghere. Din această categorie fac parte
animalele care pot fi apropiate într -o formă oarecare şi care pot fi efectiv supravegheate, şî anume
animalele domestice, indiferent de specie, precum şi animalele sălbatice care trăiesc în stare de
captivitate, din grădinile zoologice, circuri etc.
Răspunderea pentru prejudiciul cauzat de animale revine persoanei care, la momentul cauzării
prejudiciului, avea paza juridică a animalului. Prin paza juridică se înţelege puterea de direcţie, control
şi supraveghere, pe care o persoană o poate exercita asupra unui animal, adică posibilitatea
„păzitorului juridic" de a stăpâni şi utiliza direct şî personal sau prin intermediul altor persoane.
Paza juridică decurge, de regulă, din dreptul pe care îl are o persoană de a se folosi de animalul
respectiv, care implică prerogativa de comandă, direcţie şi supraveghere asupra animalului. Aici putem
atribui proprietarul animalului ori persoana căreia proprietarul i-a transmis folosinţa animalului în
temeiul unui drept de uzufruct, al unui contract de locaţiune, comodat ele. Există însă situaţii când un
animal cauzează o daună, aflându-se, de fapt, în puterea de direcţie, control şi supraveghere a unei
persoane fără nici un temei legitim, împotriva voinţei păzitorului de drept al acestuia, cum ar fi cazul
celui ce a furat animalul. în acest caz prejudiciul va fi reparat de persoana care şi-a însuşit iară un
temei juridic puterea de direcţie, control şi supraveghere independentă a animalului altuia.
Proprietarul este prezumat, în primul rând, păzitor al animalului, putând înlătura această
prezumţie dovedind că animalul, în momentul cauzării prejudiciului, se afla în paza juridică, legitimă
sau nelegitimă, a unei alte persoane. Proprietarul îşi menţine calitatea de paznic juridic şi în cazul în
care a pierdut animalul sau 1-a abandonat, atât timp cât o altă persoană n-a dobândit puterea de a
exercita direcţia, controlul şi supravegherea.
Dacă animalul aparţine în coproprietate, pe cote-părţi ori în devălmăşie, mai multor
proprietari, paza juridică se prezumă că aparţine solidar tuturor coproprietarilor. Răspunderea lor de
asemenea va fi solidară. Prezumţia că toţi coproprietarii sunt păzitori juridici ai animalului poate fi
înlăturată atunci când se dovedeşte că numai unul sau numai unii dintre ei au exercitat de fapt puterea
de direcţie, control şi supraveghere (de exemplu, atunci când prin acord coproprietarii au transmis
folosinţa animalului unuia din ei).
Persoana care deţine paza juridică a animalului răspunde pentru prejudiciul cauzat indiferent
de vinovăţia sa, deoarece art. 1411 Cod civil nu conţine o reglementare specială privind posibilitatea
acesteia de a proba contrariul, spre a înlătura temeiurile răspunderii. în situaţia în care prejudiciul a fost
cauzat de un animal domestic predestinat activităţii profesionale, de întreprinzător sau obţinerii de
mijloace pentru întreţinerea proprietarului, legiuitorul instituie prezumţia de vinovăţie a acestuia.
Proprietarul se poate exonera de răspundere în acest caz ,dovedind că a manifestat grija cuvenită
pentru supravegherea animalului şi, cu toate acestea, dauna s-a produs.
Coala
Semnăt
UTM 381.1 001 ME 30
.
Debitor în cadrul obligaţiei de reparare a prejudiciului este şi persoana care, deşi la momentul
cauzării prejudiciului nu avea paza juridică a animalului, era obligată să-I supravegheze în temeiul
unui contract încheiat cu posesorul animalului (alin.2, art. 1411Cod civil). în acest caz legea instituie
prezumţia vinovăţiei supraveghetorului. Acesta se poate exonera de răspundere probând nevinovăţia
sa.
Obligaţia reparaţiei apare dacă persoana care, în baza contractului încheiat cu posesorul
animalului, şi-a asumat obligaţia de a supraveghea animalul răspunde pentru prejudiciul cauzat de
acesta dacă nu demonstrează nevinovăţia sa.
Astfel, pentru angajarea răspunderii pentru prejudiciul cauzat de animal, victima prejudiciului
trebuie să facă dovada următoarelor elemente specifice răspunderii delictuale: existenţa prejudiciului,
prejudiciul să fi fost cauzat de animal, şi existenţa raportului de cauzalitate dintre comportamentul
animalului şi prejudiciul cauzat victimei. Odată ce aceste elemente au fost dovedite, se declanşează
prezumpţia de răspundere a paznicului juridic. Din moment ce calitatea de paznic juridic se prezumă
că aparţine proprietarului, acestuia i se va angaja şi răspunderea. Astfel, victima nu trebuie să
dovedească că animalul se afla în paza juridică a altei persoane ,dovada contrară trebuie făcută de
proprietar.
Fundamentarea acestei forme de răspundere civilă delictuală este strâns legată de
responsabilitatea pe care fiecare persoană trebuie să o manifeste cu privire la animalele aflate sub paza
sa juridică, pentru asigurarea unui climat de securitate socială.
În toate cazurile însă, promovarea unei acțiuni în despăgubire trebuie realizată cu
responsabilitate, după o atentă analiză a circumstanțelor de fapt și a posibilelor cauze de exonerare de
răspundere, pentru a evita eventualele pierderi temporale și materiale implicate de introducerea unei
cereri evident neîntemeiate.
3.2.8 Răspunderea pentru ruina construcției
Potrivit art. 1412 Cod civil, proprietarul este obligat să repare prejudiciul cauzat prin surparea,
în întregime sau a unei părţi, a construcţiei când surparea este rezultatul lipsei de întreţinere
corespunzătoare sau al unui viciu de construcţie.Stabilirea domeniului de aplicare a acestei răspunderi
depinde de definirea noţiunilor la care se referă această normă, şi anume: înţelesul noţiunilor de
Coala
Semnăt
UTM 381.1 001 ME 31
.
construcţie, de surpare. Prin construcţie înţelegem orice lucrare realizată de om prin asamblarea
trainică a unor materiale care se incorporează solului devenind astfel, prin aşezarea sa durabilă, un
imobil prin natura sa. Nu intră în această noţiune alte imobile, care nu sunt rezultatul incorporării, prin
munca omului, a unor materiale, cum ar fi de exemplu,stâncile, arborii etc. . De asemenea nu sunt
cuprinse lucrările provizorii, care nu sunt fixate la sol.Răspunderea survine în cazul surpării
construcţiei ca urmare a întreţinerii necorespunzătoare sau a unui viciu de construcţie. Prin surpare se
înţelege dărâmarea completă sau parţială a construcţiei. Surparea se poate produce datorită propriei
greutăţi, a greutăţii oamenilor sau a bunurilor aflate în construcţie, sau sub acţiunea forţelor naturale.
Nu constituie surpare dărâmarea voluntară şi nici cea provocată de incendiu.
Surparea construcţiei antrenează răspunderea proprietarului numai dacă este rezultatul lipsei de
întreţinere corespunzătoare sau a fost provocată de un viciu de construcţie. Răspunderea pentru
prejudiciul cauzat prin surparea unei construcţii revine, potrivit regulii generale, proprietarului. în caz
de coproprietate pe cote-părţi ori în devălmăşie, răspunderea coproprietarilor va fi solidară.
Răspunderea pentru prejudiciul cauzat prin surparea construcţiei este o răspundere obiectivă,
astfel încât se produce în lipsa vinovăţiei. Persoana obligată să repare prejudiciul nu poate înlătura
această răspundere dovedind că a luat toate măsurile pentru asigurarea întreţinerii construcţiei ori
pentru prevenirea oricăror vicii ale construcţiei. Debitorul se poate exonera de răspundere dacă
probează existenţa altor cauze care au determinat surparea construcţiei şi deci producerea
prejudiciului, cauze în lipsa cărora surparea nu s-ar fi produs,chiar dacă întreţinerea era
necorespunzătoare. Asemenea cauze exoneratoare de răspundere sunt: fapta persoanei vătămate sau a
unui terţ, cauza de forţă majoră.
Debitor în cadrul obligaţiei de reparare a prejudiciului cauzat prin căderea sau curgerea din
construcţie revine posesorului construcţiei. Posesor al construcţiei este proprietarul, alt titular al unui
drept real sau de creanţă (chiriaşul, locatarul etc).Răspunderea pentru prejudiciul cauzat prin căderea
sau scurgerea din construcţie este o răspundere obiectivă, angajându-se indiferent de vinovăţia
posesorului construcţiei.
Posesorul se poate exonera de răspundere probând existenţa unor cauze străine care au dus la
cauzarea prejudiciului, şi anume: forţa majoră sau vina persoanei prejudiciate.
Casele de locuit și alte construcții care aparțin subiecților dreptului civil cu drept de proprietate
privată, reprezintă un obiect foarte important și din considerentele date necesită o tratare respective.
Conform normelor generale ale CC, art. 315, alin.6 spune că proprietarul este obligat să întrețină și să
îngrijască bunul care îi aparține. Din considerentele date legale, toate construcțiile trebuie să se
afle permanent într-o stare corespunzătoare, fără a prezenta careva pericol pentru lumea
înconjurătoare. Prin construcţie înţelegem orice lucrare realizată de om prin asamblarea trainică a unor
Coala
Semnăt
UTM 381.1 001 ME 32
.
materiale care se incorporează solului devenind astfel, prin aşezarea sa durabilă, un imobil prin natura
sa.
Domeniul de aplicare a răspunderii consacrate în această normă este diferit de cel stabilit în art.
1412 Cod civil. Specific este faptul că prejudiciul se repară potrivit acestui articol atunci cînd s-a
produs prin căderea unui obiect din construcţie sau scurgerea a ceva, de regulă, lichid. Răspunderea
pentru prejudiciul cauzat prin căderea sau scurgerea din construcţie revine posesorului
construcţiei. Posesor al construcţiei este proprietarul, alt titular al unui drept real, precum şi
detentorul precar (chiriaşul, locatarul ).
Răspunderea pentru prejudiciul cauzat prin căderea sau scurgerea din construcţie este o
răspundere obiectivă, angajîndu-se indiferent de vinovăţia posesorului construcţiei. Posesorul nu poate
înlătura răspunderea dovedind că a luat toate măsurile pentru evitarea căderii sau scurgerii din
construcţie. Posesorul se poate exonera de răspundere probînd existenţa unor cauze străine care a dus
la cauzarea prejudiciului, şi anume: forţa majoră sau vina persoanei prejudiciate.
3.2.9 Răspunderea pentru prejudiciul cauzat prin vătămarea sănătății sau prin
deces
Răspunderea pentru prejudiciul cauzat prin vătămare a integrităţii corporale sau prin altă
vătămare a sănătăţii.Potrivit art. 1418 Cod civil. în caz de vătămare a integrităţii corporale sau de altă
vătămare a sănătăţii, autorul prejudiciului are obligaţia să compenseze persoanei vătămate salariul sau
venitul ratat din cauza pierderii sau reducerii capacităţii de muncă, precum şi cheltuielile suportate în
Coala
Semnăt
UTM 381.1 001 ME 33
.
legătură cu vătămarea sănătăţii de tratament, de alimentaţie suplimentară, de protezare, de îngrijire
străină, de cumpărarea unui vehicul special, de reciclare profesională etc.
Stabilirea prejudiciului sub forma venitului ratat se face diferit, după cum vătămarea sănătăţii
n-a avut consecinţe de durată sau a avut drept urmare pierderea ori reducerea capacităţii de muncă. în
situaţia în care vătămarea integrităţii corporale sau o altă vătămare a sănătăţii are efecte de scurtă
durată, persoana vătămată va primi diferenţa dintre veniturile obţinute şi sumele primite pe durata
concediului medical, ori retribuţia de care persoana vătămată a fost lipsită în acest interval de timp.
În ipoteza în care vătămarea integrităţii corporale sau o altă vătămare a sănătăţii are ca efect
pierderea sau reducerea capacităţii de muncă, stabilirea prejudiciului se va face diferit, după cum
persoana vătămată este încadrată în muncă; este majoră, dar neîncadrată în muncă; este minoră. în
cazul în care persoana vătămată este încadrată în muncă, ea va avea dreptul de a obţine diferenţa dintre
veniturile obţinute anterior şi cele primite după prejudicierea sa. Pentru a determina corect această
diferenţă, este necesar de stabilit venitul lunar al persoanei vătămate obţinut până la vătămarea
sănătăţii. în situaţia în care persoana vătămată era încadrată în muncă prin contract, venitul ei mediu
poate fi calculat potrivit Modului de calculare a salariului mediu adoptat prin HG din 14.01.1994. La
determinarea venitului ratat trebuie să ţinem cont nu numai de venitul pe care efectiv îl obţinea
persoana vătămată anterior vătămării sănătăţii, ci şi de venitul care cert putea fi obţinut (alin.2, art.
607 Cod civil).
După determinarea venitului mediu pe care persoana vătămată îl primea sau putea să-1
primească, se determină nemijlocit venitul ratat în dependenţă de procentul de pierdere a capacităţii
profesionale de muncă.În situaţia în care persoana vătămată era majoră, neîncadrată în muncă, la
calcularea despăgubirii se va ţine cont de evoluţia previzibilă şi conform aşteptărilor raţionale a
veniturilor ei (alin. 2, art. 607 Cod civil). Astfel, dacă această persoană are o anumită specialitate, se
poate de ţinut cont de salariul pe care ea ar fi putut să-1 obţină prin angajare. Dacă ea nu are o
specialitate am putea ţine cont de valoarea reală a prestaţiilor persoanei vătămate în gospodăria
casnică.
Dacă persoana vătămată era un minor care nu era angajat în muncă, acesteia i se repara
cheltuielile de tratament. Ulterior se pot stabili despăgubiri pentru pierderea ori reducerea capacităţii
de muncă a acestei persoane, ţinând cont de posibilităţile angajării ei în câmpul muncii, de
specialitatea dobândită. Persoana vătămată are dreptul la repararea cheltuielilor suportate în legătură cu
vătămarea sănătăţii (cheltuieli suplimentare)- de tratament, îngrijire, alimentaţie suplimentară etc.
Dacă persoana vătămată a pierdut integral capacitatea profesională de muncă, ea poate pretinde de la
autorul prejudiciului cheltuielile legate de reciclarea profesională.
În situaţia în care persoana vătămată este asigurată pe linia asigurărilor sociale de stat,
Coala
Semnăt
UTM 381.1 001 ME 34
.
ea va primi pensie de invaliditate. în actuala reglementare pensia de invaliditate plătită
persoanei vătămate nu are caracter de despăgubire şi nu are ca scop repararea prejudiciului, deoarece
cuantumul ei depinde de gradul de invaliditate, ci nu de întinderea daunei. în consecinţă, persoana
vătămată va putea cumula despăgubirea primită de la persoana responsabilă de cauzarea daunei cu
pensia de invaliditate, indemnizaţia sau alte sume plătite pe linia asigurărilor sociale de stat.
Răspunderea în caz de deces a persoanei vătămate. În cazul decesului persoanei ca urmare a
vătămării grave a integrităţii corporale sau a altei vătămări a sănătăţii, dreptul la despăgubire îi au:
1. persoanele inapte de muncă care erau întreţinute de defunct sau care, la data
decesului acestuia, aveau dreptul la întreţinere;
2. copilul persoanei născut după decesul ei;
3. unul dintre părinţi, soţul sau un alt membru al familiei defunctului, indiferent
dacă este apt pentru muncă sau nu, care nu lucrează şi îngrijeşte de copiii, fraţii şi surorile
care erau întreţinuţi de defunct şi care nu au împlinit vârsta de 14 ani sau care, deşi au
împlinit o astfel de vârstă, au nevoie de îngrijire din cauza sănătăţii, conform avizului
organelor medicale abilitate;
4. persoanele care erau întreţinute de defunct şi care au devenit inapte pentru
muncă pe parcursul a 5 ani de la decesul lui (art. 1419 Cod civil).
Din conţinutul normei respective rezultă că dreptul la despăgubire îl au personale inapte de
muncă care erau întreţinute de defunct la data decesului acestuia (chiar dacă nu aveau dreptul la
întreţinere din partea acestuia potrivit legii), precum şi persoanele inapte de muncă care, deşi nu erau
întreţinute de defunct la data decesului, întruneau condiţiile legale pentru a beneficia de întreţinere din
partea acestuia.Dreptul de a primi despăgubire se păstrează pentru minori şi în cazul înfierii lor
ulterioare sau atingerii majoratului dacă, la împlinirea acestei vârste, ei au devenit invalizi, precum şi
pentru soţul defunctului, în cazul recăsătoririi acestuia (pct. 23 al Hotărârii Plenului CSJ „Cu privire la
practica aplicării legislaţiei ce reglementează repararea daunei cauzate sănătăţii"). Dreptul la
despăgubire se recunoaşte:
1. minorilor, până la împlinirea vârstei de 18 ani;
2. elevilor şi studenţilor care au împlinit 18 ani, până la finalizarea studiilor (cu
excepţia studiilor efectuate la fară frecvenţă) în instituţii de învăţământ, dar cel mult până la
3. împlinirea vârstei de 23 de ani;
4. femeilor care au împlinit vârsta de 55 de ani şi bărbaţilor care au împlinit
vârsta de 60 de ani- pe viaţă.
5. invalizilor, pe durata invalidităţii;
6. unuia dintre părinţi, soţului sau unui alt membru al familiei defunctului, ce
îngrijeşte de copiii, fraţii şi surorile care erau întreţinuţi de defunct, până la împlinirea vârstei
de 14 ani sau până la îmbunătăţirea stării sănătăţii, confirmată prin aviz de organele medicale
abilitate.
Coala
Semnăt
UTM 381.1 001 ME 35
.
Persoana care efectiv a suportat cheltuielile de înmormântare necesare, ţinând cont de statutul
social al defunctului şi de obiceiurile locale, are dreptul la repararea lor de la persoana responsabilă
dacă aceste cheltuieli nu au fost acoperite prin sumele primite pe calea asigurărilor sociale de stat
(alin.4, art. 1419 Cod civil).
Despăgubirile acordate pentru prejudiciul cauzat prin vătămare a integrităţii corporale sau prin
altă vătămare a sănătăţii ori prin deces se stabilesc sub forma unor plăţi lunare ţinând cont de faptul că
suntem în prezenţa unui prejudiciu viitor imposibil de stabilit cu anticipaţie (art. 1420 Cod civil).
Prin excepţie, instanţa de judecată poate stabili despăgubirea pentru prejudiciul cauzat prin
vătămare a integrităţii corporale sau prin altă vătămare a sănătăţii ori prin deces sub forma unei sume
globale, dar nu mai mult decât pentru 3 ani, dacă există motive întemeiate invocate de creditor.
Asemenea motive pot fi: plecarea creditorului sau debitorului peste hotare pentru o perioadă
îndelungată, starea materială grea a persoanei vătămate, obţinerea veniturilor neconstante de către
debitor etc. în asemenea caz instanţa de judecată trebuie să ţină cont şi de posibilităţile materiale ale
persoanei responsabile.
În concluzie, putem spune că prejudiciul rezultând din moarte. Când se produce un accident
mortal, în condiţia angajării răspunderii făptuitorului, persoanele din anturajul celui mort pot obţine
despăgubiri fie bazându-se pe dreptul victimei, fie pe dreptul lor.
Drepturile culese din moştenirea victimei-mostenitorul şi legatarii universali ai victimei pot

cere celui responsabil repararea prejudiciului material încercat de către defunct în intervalul dintre
accident şi deces(tratament medical, incapacitate de muncă etc). Ei pot chiar să evalueze prejudiciul
moral suferit de defunct provocat din suferinţele îndurate înainte de a muri. Deci, ei au dreptul, pe
această cale, la tot ceea ce victima ar fi putut are şi nu a avut timp s-o facă.
3.2.10 Răspunderea pentru prejudiciul cauzat de produse defectuoase
Răspunderea pentru prejudiciul cauzat prin produse defectuoase poate avea o natură
contractuală sau delictuală, în funcţie de relaţia dintre persoana vătămată şi autorul prejudiciului şi de
natura prejudiciului.De regulă, pentru a dobândi produse,consumatorul încheie un contract. Deşi, în
mod tradiţional, ar trebui să se angajeze răspunderea contractuală, în acest domeniu poate interveni şi
Coala
Semnăt
UTM 381.1 001 ME 36
.
răspunderea delictuală, chiar dacă părţile se află în raporturi contractuale.Criteriile de determinare a
domeniului de aplicare a răspunderii contractuale şi a celei delictuale le-am expus anterior. Astfel, când
proprietatea persoanei este prejudiciată (exceptând produsul defectuos însuşi), se va angaja
răspunderea delictuală. în caz de lezare a vieţii, sănătăţii sau a integrităţii corporale se angajează
răspunderea delictuală, deoarece aceste valori nu pot face obiectul negocierii contractuale.
Actuala reglementare în domeniul răspunderii pentru prejudiciul cauzat de produce defectuoase
este identică cu cea cuprinsă în Directiva nr. 85/374 C.E.E. din 1985 cu privire la apropierea
dispoziţiilor legislative, regulamentare şi administrative ale statelor membre în materia răspunderii
pentru produsele defectuoase.
Din conţinutul art. 1425 Cod civil, rezultă că răspunderea pentru prejudiciul cauzat de produce
defectuoase este o răspundere obiectivă. Pentru angajarea acesteia, sunt necesare trei condiţii:
prejudiciul, fapta ilicită (defectul produsului), legătura de cauzalitate dintre defect şi prejudiciu.
Această concluzie decurge şi din conţinutul art. 1428 Cod civil, potrivit căruia cel prejudiciat trebuie să
aducă proba viciului, prejudiciului şi a legăturii cauzale dintre ele.
Prejudiciul cauzat de un produs defectuos poate fi atât patrimonial, cât şi moral (ultima
posibilitate admisă şi de Legea privind protecţia consumatorilor).
Defectul produsului. Prin produs se înţelege orice bun mobil, chiar şi atunci când constituie o
parte a unui alt bun mobil ori a unui bun imobil. Bunurile mobile pot fi atât corporale, cât şi
incorpórale.Electricitatea, de asemenea, este considerată produs. Defecte ale electricităţii furnizate pot
fi creşterea bruscă a tensiunii, care pot prejudicia proprietatea .
Nu sunt considerate astfel produsele agricole ale solului, ale zootehniei, ale apiculturii sau ale
pescuitului (produse agricole naturale) care nu sunt supuse unei prelucrări primare şi nici vânatul (alin.
1, art. 1426 Cod civil). Nu sunt excluse produsele agricole şi de vânătoare care au fost supuse unei
prime transformări; laptele pasteurizat, untul, fructele conservate .
Acestea reprezintă produse ce pot cauza prejudicii, deoarece au trecut printr -un proces
industrial înainte de a fi puse în circulaţie.
Un produs este defectuos atunci când nu garantează siguranţa scontată, luându-se în
consideraţie toate împrejurările, cum ar fi de exemplu:
1. modul de prezentare a produsului (dacă producătorul unei vopsele o prezintă ca
toxică în instrucţiunile sale, el nu va putea fi tras la răspundere dacă nu s-au respectat
instrucţiunile şi astfel a fost cauzat prejudiciu);
2. folosinţa care putea fi prevăzută în mod rezonabil (producătorul va răspunde
dacă utilizează o vopsea toxică la o jucărie, care în mod normal nu este destinată pentru a fi
folosită drept suzetă, neţinând cont de preferinţele copiilor de a duce la gură orice jucărie);
3. momentul punerii în circulaţie a produsului. Defectul produsului se apreciază în
funcţie de momentul punerii lui în circulaţie. Astfel produsul nu poate fi considerat defectuos
Coala
Semnăt
UTM 381.1 001 ME 37
.
doar prin faptul că, ulterior, un alt produs, îmbunătăţit, este pus în circulaţie (art.1427 Cod
civil). Există trei tipuri de defecte care determină răspunderea producătorului: defectul de
fabricaţie, de concepţie a produsului şi defectul constând în lipsa de informare.
Răspunderea pentru prejudiciul cauzat de produse defectuoase revine producătorului.
Producător este cel care a realizat un produs finit, o materie primă ori o parte componentă a unui
produs. Acesta este producătorul real. Dacă la realizarea produsului au contribuit mai multe persoane,
răspunderea lor va fi solidară (art.1429 Cod civil).
Este producător şi persoana care se prezintă ca producător prin adăugarea numelui său, a
semnelor sale de comerţ sau a altor semne distinctive, precum şi cel care, în cadrul activităţii sale
comerciale, importă sau cumpără un produs în scop de vânzare, închiriere sau distribuire în o altă
formă (alin.2-3, art. 1426 Cod civil).
Dacă producătorul nu poate fi stabilit, orice persoană care a livrat produsul se consideră
producător dacă, în termen de o lună din momentul în care a luat cunoştinţă de pretenţii, nu indică
producătorul ori persoana care ia livrat produsul.
2.2. Modalitățile reparării prejudiciului. Prejudiciul patrimonial și prejudiciul moral

Răspunderea delictuală naşte un raport obligaţional între autorul faptei sau persoanei
răspunzătoare şi victimă. Victima este creditorul obligaţiei de a repara prejudiciul iar autorul faptei sau
persoana răspunzătoare este debitorul obligaţiei.
Obligaţia de reparaţie se naşte din momentul în care sînt întrunite condiţiile răspunderii
delictuale. Debitorul poate repara prejudiciul benevol şi atunci obligaţia lui se stinge, iar dacă nu
doreşte să o repare, atunci, va interveni instanţa de judecată, care va lua o hotărîre privind repararea
prejudiciului.
Instanţa de judecată stabileşte felul despăgubirii în funcţie de circumstanţe. Ea va lua hotărîre
diferită de cererea păgubitului numai din motive întemeiate adoptînd, hotărîre cu privire la reparaţia
Coala
Semnăt
UTM 381.1 001 ME 38
.
prejudiciului, poate obliga autorul prejudiciului să pună la dispoziţie un bun de acelaşi gen şi de
aceeaşi calitate, să repare bunul pe care l-a deteriorat ori să repare integral prin echivalent bănesc
prejudiciul cauzat, funcţie de întinderea prejudiciului la data pronunţării hotărîrii. Persoana
vătămată poate cere despăgubiri suplimentare pentru prejudiciul care a apărut după pronunţarea acestei
hotărîri.
Una dintre principalele diviziuni care pot fi operate asupra noţiunii de prejudiciu ca element al
răspunderii civile delictuale constă în împărţirea acesteia pe baza naturii sale intrinseci în prejudiciu
patrimonial şi prejudiciu nepatrimonial (denumit în mod curent şi daună morală).
Distincţia dintre dauna materială şi dăuna morală corespunde marii diviziuni a dreptului în
dreptul patrimonial şi dreptul nepatrimonial.În jurisprudenţă şi în doctrină juridică românească s-a
impus, încă de la punerea în aplicare a codului, interpretarea că acest text legal se referă la orice
prejudiciu, adică atât la prejudiciul patrimonial, cât şi la cel nepatrimonial.
Dauna materială este atingerea adusă dreptului patrimonial şi dauna morală este atingerea adusă
dreptului nepatrimonial. Prejudiciile materiale sunt cele care rezultă din atingerea unui interes
patrimonial. Ele se pot preţui în bani. De aceea asemenea prejudicii se mai numesc şi patrimoniale sau
pecuniare. Astfel de prejudicii sunt, spre pildă, distrugerea sau stricarea unui lucru, omorârea ori
rănirea unui animal. Dar nu numai atât: constituie de asemenea, un prejudiciu material şi pierderea, în
tot sau în parte, a unui drept patrimonial cum ar fi, spre pildă, dreptul la întreţinere.
Întotdeauna despăgubirea care se acordă în cazul răspunderii civile delictuale este patrimonială,
fie că este vorba despre repararea în natură a pagubei, fie că este vorba despre repararea prin echivalent
bănesc. Când prejudiciul este evaluabil în bani, el este patrimonial: deteriorarea unui bun, prejudiciul
suferit de o persoană prin pierderea parţială sau totală a capacităţii de a muncii.
În situaţia în care prejudiciul nu este evaluabil în bani, acesta este unul nepatrimonial: atingerea
adusă onoarei şi demnităţii unei persoane, suferinţele de ordin fizic provocate de un accident.
Ca regulă încălcarea unui drept patrimonial are drept rezultat un prejudiciu patrimonial, dar este
posibil ca această încălcare să se concretizeze şi într-un prejudiciu moral, cum este cazul în care este
distrus un bun care reprezintă o amintire de familie.Prejudiciul material se poate întâlni şi sub forma
beneficiului nerealizat. Este de exemplu situaţia persoanelor care au suferit vătămări corporale şi au
pierut în tot sau în parte capacitatea de a munci şi pe cale de consecinţă veniturile realizate din muncă.
Repararea prejudiciului prin echivalent bănesc se face prin încasarea unei sume globale în
folosul persoanei vătămate sau prin stabilirea unei redevenţe. În cazul în care se stabileşte o
redevenţă, debitorul poate fi obligat la depunerea unei garanţii. Nimic nu împiedică părţile să
stabilească prin acord comun cuantumul despăgubirii şi modalitatea de plată a acesteia, instanţa
trebuie să ţină cont de principiul reparării integrale a prejudiciului. Astfel, autorul prejudiciului este
obligat să acopere nu numai dauna reală, dar şi beneficiul nerealizat de persoana vătămată Modalitatea
Coala
Semnăt
UTM 381.1 001 ME 39
.
de reparare a prejudiciului este aleasă de către instanţa de judecată în funcţie de circumstanţe şi
de opţiunea persoanei vătămate. În cazul în care instanţa de judecată stabileşte o altă modalitate de
reparare a daunei decît cea indicată în cererea reclamantului, ea trebuie să motiveze acest fapt.
Cuantumul reparaţiei prin echivalent bănesc trebuie stabilit în raport cu valoarea daunei la
data pronunţării hotărîrii judecătoreşti, deoarece numai astfel se asigură persoanei vătămate
posibilitatea de a-şi restabili, la preţul zilei, situaţia patrimonială pe care o avea înainte de
prejudiciere. Din momentul pronunţării hotărîrii rămasă definitivă, persoana responsabilă
datorează şi dobînzi aferente sumei stabilite ca despăgubire (art. 619 Cod civil), pînă la plata ei.Dacă
după acordarea despăgubirilor prin hotărîre judecătorească definitivă se face dovada unui nou
prejudiciu, avînd drept cauză aceeaşi faptă ilicită, se pot obţine despăgubiri suplimentare, fără a se
putea invoca autoritatea de lucru judecat a hotărîrii pronunţate anterior.
În situaţia în care sunt întrunite condiţiile generale ale răspunderii civile delictuale,instanţa de
judecată poate stabili măsuri pentru repararea efectivă a prejudiciului. Repararea prejudiciului
patrimonial. În principiu, prejudiciul trebuie să fie reparat de regulă şi cu prioritate în natură. Potrivit
alin.2, art. 1416 Cod civil, instanţa de judecată, adoptând hotărâre cu privire ia reparaţia prejudiciului,
obligă autorul prejudiciului să pună la dispoziţie un bun de acelaşi gen şi de aceeaşi calitate sau să
repare bunul pe care l-a deteriorat.
Dacă repararea în natură a prejudiciului nu este posibilă, acesta se repară prin echivalent
bănesc. în asemenea caz despăgubirea trebuie stabilită nu prin apreciere, ci în raport cu prejudiciul
suferit de persoana vătămată. Cuantumul reparaţiei prin echivalent bănesc trebuie stabilit în raport cu
valoarea daunei Ia data pronunţării hotărârii judecătoreşti, deoarece numai astfel se asigură persoana
vătămate posibilitatea de a-şi restabili, la preţul zilei, situaţia patrimonială pe care o avea înainte de
prejudiciere.
Dacă după acordarea despăgubirilor prin hotărâre judecătorească definitivă se face dovada unui
nou prejudiciu, având drept cauză aceeaşi faptă ilicită, se pot obţine despăgubiri suplimentare, fără a se
putea invoca autoritatea de lucru judecat a hotărârii pronunţate anterior. Repararea prejudiciului prin
echivalent bănesc se face prin încasarea unei sume globale în folosul persoanei vătămate sau prin
stabilirea unei redevenţe (alin. 4, art. 1416 Cod civil). Felul despăgubirii se stabileşte de instanţa de
judecată, ţinând cont de cererea persoanei vătămate şi circumstanţele concrete. Instanţa poate stabili o
despăgubire diferită de cererea persoanei vătămate numai dacă există motive întemeiate.Compensarea
prejudiciului moral. Prejudiciul moral, deşi nu este susceptibil de evaluare pecuniară, se compensează
prin echivalent bănesc. Dreptul la compensarea prejudiciului moral îl au numai persoanele fizice.
În cazul suportării unor prejudicii morale, fiecare persoană vătămată acordă o preţuire diferită
valorilor lezate. Persoana vătămată acordă preţuire acelor valori, acţiuni sau creaţii care, prin însuşirile
Coala
Semnăt
UTM 381.1 001 ME 40
.
lor, îi satisfac anumite nevoi şi aspiraţii. De exemplu, un prejudiciu estetic este mai important în cazul
în care persoana vătămată este o actriţă, stewardesă, manechin decât în cazul unor persoana obişnuite.
Din acest punct de vedere pot exista două situatii: urmările vătămării să fie temporare,
trecătoare sau să fie permanente. Chiar dacă urmările sunt trecătoare, în funcţie de durata leziunilor
suferite şi de importanţa acestora pentru persoana vătămată, aceasta poate pretinde daune morale.
Leziunile sau vătămările permanente sunt resimţite de victimă toată viaţa.
În cazul în care persoanei i s-a cauzat un prejudiciu moral (suferinţe fizice şi psihice) prin fapte
ce atentează şa drepturile ei personale nepatrimoniale, precum şi în alte cazuri prevăzute de legislaţia,
instanţa de judecată are dreptul să oblige persoana responsabilă la reparaţia prejudiciului prin
echivalent bănesc.Prejudiciul moral se repară indiferent de existenţa şi întinderea prejudiciului
patrimonial. Reparaţia prejudiciului moral se face şi în lipsa vinovăţiei autorului faptei ilicite. în cazul
în care prejudiciul este cauzat prin condamnare ilegală, atragere ilegală la răspundere penală, aplicare
ilegală a arestului preventiv sau a declaraţiei scrise de a nu părăsi localitatea, aplicarea în calitate de
sancţiune administrativă a arestului sau a muncii corecţionale şi în alte cazuri prevăzute de lege.
Această normă recunoaşte că prejudiciul moral constituie o formă distinctă a prejudiciului civil care
declanşează răspunderea delictuală. Ca urmare a acestui fapt, prejudiciul moral se compensează
indiferent de existenţa şi întinderea prejudiciului patrimonial.
Prejudiciul moral poate fi definit ca o totalitate de suferinţe fizice şi psihice (morale) ce le
suportă persoana în urma acţiunilor ilicite săvîrşite de autorul prejudiciului (vezi alin. 3, pct. 19 al
Hotărîrii Plenului Curţii Supreme de Justiţie a RM „Despre practica aplicării legislaţiei cu privire la
apărarea onoarei, demnităţii şi reputaţiei profesionale ale cetăţenilor şi organizaţiilor” din 27.03.1997 –
Buletinul CSJ, 1997, nr. 5.). După cum rezultă din conţinutul alin. 1 prejudiciul moral se compensează
numai atunci cînd a fost cauzat prin fapte ce lezează drepturile personale nepatrimoniale ale persoanei
vătămate. Rezultă că există un raport direct între natura valorilor lezate şi natura prejudiciului. Astfel,
prejudiciul este moral numai dacă este urmarea încălcării unor valori de aceeaşi natură.
Numai în cazurile expres prevăzute de lege se admite compensarea prejudiciului moral cauzat
prin lezarea drepturilor patrimoniale.Dreptul la compensarea prejudiciului moral îl au numai
persoanele fizice.Persoanele juridice nu pot cere compensarea prejudiciului, cu excepţia cazului cînd
numele sau reputaţia profesională de care se bucură au fost lezate. Diferenţa de structură juridică între
persoana fizică şi persoana juridică (formaţiune fictivă) explică de ce ultimei nu i se pot cauza siferinţe
fizice şi psihice.
Dreptul la compensarea bănească a prejudiciului moral îl au nu numai persoanele prejudiciate
direct, ci şi persoanele apropiate acesteia. Este posibil de a acorda despăgubiri băneşti pentru
prejudiciul moral afectiv cauzat terţelor persoane apropiate persoanei vătămate, legate de aceasta
Coala
Semnăt
UTM 381.1 001 ME 41
.
printr-o relaţie afectivă, familială. Potrivit regulii generale prejudiciul moral se compensează dacă
fapta ilicită care a adus atingere drepturilor patrimoniale a fost culpabilă.
Având în vedere argumentele literaturii juridice şi ale practicii judiciare romane şi străine,
gravitatea prejudiciului constituie un criteriu de stabilire a cuantumului despăgubirii destinate reparării
prejudiciilor morale.Pe lângă gravitatea prejudiciului moral, pentru stabilirea indemnizaţiei destinate
reparării daunelor morale, trebuie să apelăm la un al doilea criteriu orientativ şi anume la criteriul
echitaţii. De aceea este în afară de discuţie că dacă gravitatea prejudiciului moral este mare şi
indemnizaţia ce trebuie acordată trebuie să fie substanţială. Indemnizaţia trebuie să fie justa, raţională,
echitabila, adică în aşa fel stabilităîncât să asigure efectiv o compensaţie suficientă, dar nu exagerată, a
prejudiciului moral suferit.
2.3 Efectele răspunderii civile delictuale

Nasterea raportului juridic de obligatii civile. Ca efect al intrunirii conditiilor raspunderii civile
delictuale, din momentul intrunirii lor, se naste un raport juridic obligational intre autorul faptei sau
persoana raspunzatoarea si victima.Momentul nasterii obligatiei de reparare a prejudiciului este acela
al intrunirii tuturor conditiilor raspunderii. Acest moment prezinta importanta practica deoarece din
chiar acel moment se produc mai multe consecinte juridice (plata de buna voie facuta de debitor este
valabila si deci nu poate cere repretitiunea ei; creditorii victimei pot exercita toate mijloacele de
conservarea gajului lor general; debitorul obligatiei de repararea este de drept pus in intarziere ).
Finalitatea fundamentala a raspunderii civile delictuale este repararea prejudiciului, repunerea
patrimoniului persoanei vatamate in starea lui anterioara. Ea poate fi realizata prin invoiala partilor sau
prin hotarare judecatoreasca. Daca partile au convenit ca repararea sa se realizeze prin conventie,
Coala
Semnăt
UTM 381.1 001 ME 42
.
persoana vatamata nu mai poate actiona pe autor in justitie, decat in acele situatii in care, datorita
agravarii starii de sanatate, au aparut pagube noi, neavute in vedere la momentul incheierii conventiei.
Restabilirea situatiei anterioare presupune respectarea a doua principii: principiul repararii integrale a
prejudiciului si principiul repararii in natura a prejudiciului.
Efectul raspunderii civile delictuale consta in nasterea unui raport juridic obligational intre
autorul faptei sau persoana raspunzatoare si victima. In cadrul acestui raport juridic, victima devine
creditorul obligatiei de reparare a prejudiciului, iar persoana raspunzatoare devine debitorul acelei
obligatii. Astfel, se confirma ceea ce am aratat ca fapta ilicita cauzatoare de prejudiciu este izvor de
obligatii civile. Raportul de raspundere civila delictuala este un raport juridic obligational. Obligatia de
reparare a prejudiciului cauzat se naste in momentul in care sunt intrunite toate conditiile raspunderii
civile delictuale. Determinarea acestui moment prezinta importanta practica deoarece, din chiar
acel moment, se produc urmatoarele consecinte juridice :
- daca debitorul plateste despagubirea de bunavoie, el face o plata valabila si deci nu poate sa ceara
restituirea pe motiv ca ar fi executat o plata nedatorata;
- dreptul de creanta si obligatia de reparare a pagubei se pot transmite universal sau cu titlu
universal; dreptul de creanta se poate transmite si cu titlu particular prin acte intre vii sau pentru
cauza de moarte;
- creditorii victimei pot exercita toate mijloacele juridice de conservare a gajului lor general si
recurge chiar la actiunea pauliana impotriva actelor incheiate de debitor in frauda intereselor lor;
- debitorul obligatiei de reparare este de drept pus in intarziere, putand fi tinut la plata de daune
moratorii;
- in caz de conflict de legi in timp, se va aplica legea in vigoare in momentul nasterii obligatiei de
reparare.
Executarea obligatiei de reparare a prejudiciului poate fi facuta de persoana raspunzatoare, in
mod voluntar, ori de cate ori a convenit, prin buna invoiala, cu victima asupra intinderii reparatiei si
modalitatile acesteia. Daca intre parti a intervenit o astfel de invoiala, instanta de judecata nu mai este
competenta sa stabileasca intinderea reparatiei si sa hotarasca referitor la modalitatile ei de executare.
In ipoteza in care intre parti nu intervine o invoiala, creditorul are posibilitatea de a introduce o actiune
in justitie pentru ca debitorul sa fie obligat la repararea prejudiciului. Deci victima este titularul
dreptului la actiunea in raspunderea civila delictuala.
Continutul juridic al acestui raport de obligatii este alcatuit din dreptul de creanta al victimei la
repararea prejudiciului si indatorirea corelativa a persoanei chemata de lege sa il repare; victima este
creditorul obligatiei de reparare a prejudiciului, iar persoana raspunzatoare este debitorul acelei
obligatii. Raportul obligational in continutul caruia se afla dreptul creditorului, adica al celui
prejudiciat, si indatorirea corelativa la reparatie, in sarcina persoanei raspunzatoare se naste in
Coala
Semnăt
UTM 381.1 001 ME 43
.
momentul cauzarii prejudiciului, cand sunt indeplinite si conditiile angajarii raspunderii civile
delictuale. Desigur ca aceasta regula este valabila si se aplica numai in cazul prejudiciilor actuale. In
ceea ce priveste prejudiciile viitoare, momentul nasterii dreptului si respectiv obligatiei la repararea
lor coincide cu acela in care prejudiciul este cert.
In situatia in care pentru repararea unui prejudicuu raspund in acelasi timp doua sau mai multe
persoane, codul civil dispune ca raspunderea lor este solidara fata de victima. Codul civil dispune ca
intre cei care raspund solidar, sarcina reparatiei se imparte proportional cu contributia fiecaruia la
cauzarea prejudiciul iar, atunci cand aceasta nu este posibila, proportional cu vinovatia, adica cu
intentia sau gravitatea culpei; atunci cand aceste doua criterii nu pot fi aplicate, finalmente, sarcina
repararii va fi repartizata in mod egal, prezumandu-se ca fiecare a contribuit in aceeasi masura la
producerea prejudiciului cauzat victimei.
In ipoteza in care unul dintre cei obligati in solidar a suportat voluntar sau silit reparatia
datorata victimei, el are dreptul de a exercita regresul impotriva celuilalt codebitor sau celorlalti
codebitori, dupa imprejurari, pentru a recupera respectiva reparatie de la acestia, mai putin partea care
cade in sarcina sa, stabilita potrivit criteriilor aratate mai sus. Principiile care guverneaza dreptul si
indatorirea de reparare a prejudiciului.În ceea ce priveste repararea prejudiciului exista doua
principii incontestabile:
Principiul repararii integrale a prejudiciului. Se refera la stabilirea intinderii reparatiei
datorate de persoana raspunzatoare si se aplica repararii tuturor prejuiciilor, cu deosebire a celor
materiale. Art. 1385 CC dispune : prejudiciul se repara integral daca prin lege nu se prevede altfel.
Pentru ca reparatia sa fie integrala este necesar sa fie inlaturate taote consecintele daunatoare ale faptei
ilicite sau imprejurarii care le-a generat in scopul repunerii victimei in situatia anterioara. În vederea
evaluarii prejudiciului si aplicarii principiului repararii lui integrale, Art. 1385 prevede ca:
despagubirea trebuie sa cuprinda pierderea suferita de cel prejudiciat, castigul pe care in conditii
obisnuite el ar fi putut sa-l realizeze si de care a fost lipsit, precum si cheltuielile pe care le-a facut
pentru evitarea sau limitarea prejudiciului. Urmeaza ca in desfasurarea operatiei de stabilire a intinderii
prejudiciului care trebuie reparat, este necesar sa se aiba in vedere cele doua elemente cunoscute care
intra in alcatuirea lui:
 Pierderea efectiv suferită;
 Castigul sau beneficiul nerealizat pe care victima l-ar fi putut obtine in conditii obisnuite.
Este supus reparatiei si prejudiciul constand in pierderea unei sanse. Numai ca pentru a avea dreptul de
a cere si obtine reparatia trebuie sa fie intrunite cumulativ doua conditii: sansa pierduta sa fi fost reala
si in acelasi timp, serioasa. Stabilirea valorii reparatiei se face apeland la calculul probabilitatilor.
Principiul repararii in natura a prejudiciului. Prin repararea prejudiciului in natura se
intelege activitatea de inlaturare a prejudiciului suferit de catre o persoana prin modalitati sau procedee
Coala
Semnăt
UTM 381.1 001 ME 44
.
practice cum sunt: restituirea bunurilor si valorilor sustrase, inlocuirea bunurilor distruse, efectuarea de
reparatii.
Capitolul III
Aspecte practice
4.1. Speța cu privire la răspunderea pentru prejudiciul cauzat de un minor care nu a împlinit 14
ani
La data de 16.01.2016 a chemat în judecată pe pîrîții D.K și D.N., pentru repararea
prejudiciului cauzat de copilul lor minor, D.P.
Reclamantul a solicitat instanâei obligarea pîrîților la plata sumei de 7000 lei reprezentînd
contravaloarea parbrizului autoturismului proprietatea acestuia, parbriz distrus de către copilul lor
minor.
R.T. a arătat instanței că în data de 24.08.2012, D.P., fiind implicat într-o altercație cu alte
personae, a aruncat în direcția acestora cu o piatră, însă a lovit parbrizul autoturismului lui R.T.
Coala
Semnăt
UTM 381.1 001 ME 45
.
Expunerea de fapt a reclamantului a fost susținută și de depozițiile a doi martori care, sub
prestare de jurămînt , au declarat că l-au văzut pe minor în momentul în care aa aruncat cu piatra.
Reclamantul a depus la dosar chitanța prin care proba achiziționarea parbrizului distrus de către
minor.
Pîrîții au invocate în apărarea lor faptul că nu erau acasă la momentul producerii incidentului,
prin urmare nu au avut cum să realizeze o supraveghere efectivă a minorului.
Deasemenea pîrîții au arătat că nu pot fi singurii răspunzători pentru prejudicial cauzat, întrucît
D.P. fost adoptat cu efecte restrînse acum 10 ani, în consecință el păstrează legăturile de rudenie cu
familia fireacă, care poate fi chemată să răspundă alături de părinții adoptatori.
Instanța a respins acțiunea reclamantului.
Problem de soluționat:
1. În speță, răspunderea pîrîților este una:
 Contractuală;
 Delictuală;
2. Ce a dovedit reclamantul astfel încît în sarcina părinților s-a născut tripla prezumție
privind răspunderea pentru fapta minorului?
3. Identificaâi în speță, conținutul acestei triple prezumții.
4. Cum a fost fundamentată, în literature de spcialitate, răspunderea părinților pentru
fapta ilicită a copiilor lor minori ?
5. Ce reprezintă ca mijloc de probă chitanța depusă la dosar de reclamant?
6. Ce anomalii descoperiți în apărările pîrîților?
7. Ce implicație are discernămîntul minorului în ceea ce privește răspunderea pîrîților?
8. Este soluția instanței corectă? Argumentați.
Soluția :
1. Răspunderea delictuală ( răspundere pentru fapta altei persoane )

2. Faptul că parbrizul autoturismului a fost distrus/fapta ilicită a minorului/existența
raportului de cauzalitate între prejudiciu și fapta minorului.
3. Este de dat următoarele aspecte : neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a
obligațiilor ce le reveneau cu privire la creșterea și educarea lui D.P. / raportul de
cauzalitate între fapta ilicită a părinților și fapta minorului prin care l-a prejudiciat pe
R.T./ existența vinei părinților.
4. Pe neîndeplinirea ori îndeplnirea necorespunzătoatoare a îndatoririi de supraveghere, cît
și a obligației de creștere a copilului minor.
5. Înscris sub semnătură privată.
6. Nu se poate angaja răspunderea părinților fireti/ D.N. este ținută în mod solidar alături
de soțul ei pentru a răspunde față de reclamant.
7. Dacă minorul D.N. a avut discernămînt la momentul aruncării pietrei, implicit al
spargerii parbrizului, atunci reclamantul are opțiunea de a trage la răspundere fie pe
D.N., singur,fie pe părinți singuri, fie pe părinți alături de D.N.
8. Da , deoarece a intervenit prescripția extinctivă.
Coala
Semnăt
UTM 381.1 001 ME 46
.
JUDECĂTORIA sect.BOTANICA mun. CHIȘINĂU
Reclamant: R. T.
domiciliat: mun. Chișinău, str.Teilor 23,ap. 20
tel.: 069836453
Pîrît: D.K.
D.N.
domiciliat: mun. Chișinău, str. Vasile Alecsandri 82
CERERE DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ

ÎN FAPT: La data de 16.01.2015 R.T. a chemat în judecată pe pîrîții D.K și D.N., pentru
repararea prejudiciului cauzat de copilul lor minor, D.P.
Reclamantul a solicitat instanței obligarea pîrîților la plata sumei de 7 000 lei reprezentînd
contravaloarea parbrizului autoturismului proprietatea acestuia, parbriz distrus de către copilul lor
minor în vîrstă de 14 ani precum și dauna morală.
R.T. a arătat instanței că în data de 24.01.2012, D.P., fiind implicat într-o altercație cu alte
personae, a aruncat în direcția acestora cu o piatră, însă a lovit parbrizul autoturismului lui R.T precum
și a altor automobile din parcare,unde se jucau copii.
Coala
Semnăt
UTM 381.1 001 ME 47
.
Expunerea de fapt a reclamantului a fost susținută și de depozițiile a doi martori care, sub
prestare de jurămînt , au declarat că l-au văzut pe minor în momentul în care a aruncat cu piatra.
Pîrîții au invocat în apărarea lor faptul că nu erau acasă la momentul producerii incidentului,
prin urmare nu au avut cum să realizeze o supraveghere efectivă a minorului.
Deasemenea pîrîții au arătat că nu pot fi singurii răspunzători pentru prejudicial cauzat, întrucît
D.P. fost adoptat cu efecte restrînse acum 10 ani, în consecință el păstrează legăturile de rudenie cu
familia firească, care poate fi chemată să răspundă alături de părinții adoptatori.
La fel, R.T. menționează că cu D.K. și D.N. se aflau în stare de conflict, de la producerea
acestui incident.R.T. a solicitat de la pîrîți suma ncesară de bani pentru schimbarea parbrizului
auomobilului său,însă pîrîții nu au mers la compromis.După o perioadă de 3 ani R.T. a decis să
înainteze cerere de chemare în judecată pe marginea acestui caz.
ÎN DREPT: Baza juridică pe care întemeiez acțiunea este art 1406 Cod Civil care prevede : ,,
(1) Prejudiciul cauzat de un minor care nu a împlinit 14 ani se repară de părinţi (adoptatori) sau de
tutorii lui dacă nu demonstrează lipsa vinovăţiei lor în supravegherea sau educarea minorului.
(2) Dacă minorul care nu a împlinit 14 ani a cauzat prejudiciul cînd se afla sub supravegherea unei
instituţii de învăţămînt, de educaţie sau instituţii curative ori a unei persoane obligate să-l
supravegheze în bază de contract, acestea răspund pentru prejudiciul cauzat dacă nu demonstrează că
el s-a produs nu din vina lor.
(3) Obligaţia părinţilor (adoptatorilor), tutorilor, a instituţiilor de învăţămînt, de educaţie, a
instituţiilor curative de a repara prejudiciul cauzat de un minor nu încetează o dată cu atingerea
majoratului acestuia sau o dată cu dobîndirea unor bunuri suficiente pentru repararea prejudiciului.”,
În circumstanțele expuse mă consider cu drept a solicita instanței a dispune încasarea de la
pîrîți suma necesară pentru repararea prejudiciului material precum și încasarea sumei de bani pentru
repararea prejudiciului moral cauzat într-o mărime echitabilă.
SOLICIT:
1. A încasa de la pîrît următoarele sume ce țin de prejudiciul material cauzat:
 Cheltuieli pentru procurarea parbrizului nou - 7 000 lei
 Cheltuieli pentru recuperarea timpului de muncă pierdut – 2000 lei
 Cheltuieli pentru schimbarea parbrizului – 2000 lei
 Pentru achitarea taxei de stat – 150 lei
2. A încasa o despăgubire echitabilă pentru prejudiciul moral cauzat pe care eu îl estimez
în mărime de 20 000 lei.
3. A încasa cheltuielile de judecată care v-or fi confirmate la finele judecării cauzei.
ANEXA:
Coala
Semnăt
UTM 381.1 001 ME 48
.
1. Buletin de identitate
2. Bon de plată a taxei de stat
3. Bon de plată la procurarea și schimbarea parbrizului
4. Copia cererii de chemare în judecată
Reclamant
,,16” ianuarie 2015
ÎNCHEIERE
02 februarie 2012 mun. Chişinău
Judecătoria Botanica mun. Chişinău

Instanţa compusă din:
Preşedintele şedinţei, judecătorul XXX
grefier XXX
examinând în şedinţă publică problema reparării prejudiciului cauzat , în cauză civilă la

cererea de chemare în judecată a lui R.T. împotriva părinților adoptatori D.K. și D.N. cu
privire la răspunderea pentru prejudiciul cauzat de un minor care nu a împlinit 14 ani
a constatat:
Coala
Semnăt
UTM 381.1 001 ME 49
.
1. La data de 16.01.2015 R.T. a chemat în judecată pe pîrîții D.K și D.N., pentru
repararea prejudiciului cauzat de copilul lor minor, D.P.
2. În motivarea acțiunii reclamantul R.T. a arătat instanței că în data de 24.01.2012,
D.P., fiind implicat într-o altercație cu alte persoane, a aruncat în direcția acestora
cu o piatră, însă a lovit parbrizul autoturismului lui R.T precum și a altor
automobile din parcare,unde se jucau copii.
3. Expunerea de fapt a reclamantului a fost susținută și de depozițiile a doi martori
care, sub prestare de jurămînt , au declarat că l-au văzut pe minor în momentul în
care a aruncat cu piatra.
4. Pîrîții au invocat în apărarea lor faptul că nu erau acasă la momentul producerii
incidentului, prin urmare nu au avut cum să realizeze o supraveghere efectivă a
minorului, și au arătat că nu pot fi singurii răspunzători pentru prejudicial cauzat,
întrucît D.P. fost adoptat cu efecte restrînse acum 10 ani, în consecință el
păstrează legăturile de rudenie cu familia firească, care poate fi chemată să
răspundă alături de părinții adoptatori.
5. La fel, reclamantul menționează că cu D.K. și D.N. se aflau în stare de conflict,
de la producerea acestui incident.R.T. a solicitat de la pîrîți suma ncesară de bani
pentru schimbarea parbrizului auomobilului său,însă pîrîții nu au mers la
compromis.După o perioadă de 3 ani R.T. a decis să înainteze cerere de chemare
în judecată pe marginea acestui caz.
6. Astfel, în baza art 1406 Cod Civil care prevede : ,, (1) Prejudiciul cauzat de un
minor care nu a împlinit 14 ani se repară de părinţi (adoptatori) sau de tutorii lui
dacă nu demonstrează lipsa vinovăţiei lor în supravegherea sau educarea
minorului.
(2) Dacă minorul care nu a împlinit 14 ani a cauzat prejudiciul cînd se afla sub
supravegherea unei instituţii de învăţămînt, de educaţie sau instituţii curative ori
a unei persoane obligate să-l supravegheze în bază de contract, acestea răspund
pentru prejudiciul cauzat dacă nu demonstrează că el s-a produs nu din vina lor.
(3) Obligaţia părinţilor (adoptatorilor), tutorilor, a instituţiilor de învăţămînt, de
educaţie, a instituţiilor curative de a repara prejudiciul cauzat de un minor nu
încetează o dată cu atingerea majoratului acestuia sau o dată cu dobîndirea unor
bunuri suficiente pentru repararea prejudiciului.”, reclamantul solicită instanței
Coala
Semnăt
UTM 381.1 001 ME 50
.
a dispune încasarea de la pîrîți suma necesară pentru repararea prejudiciului
material precum și încasarea sumei de bani pentru repararea prejudiciului moral
cauzat într-o mărime echitabilă.
7. În conformitate cu art. instanța de judecată
dispune:
Acțiunea în cauza civilă cu privire la cererea de chemare în judecată a lui R.T.
împotriva părinților adoptatori D.K. și D.N. cu privire la răspunderea pentru prejudiciul
cauzat de un minor care nu a împlinit 14 ani se respinge .
Încheierea nu este susceptibilă de atac , ramâne definitivă și irevocabilă .
3.2. Speța cu privire la răspunderea comitentului pentru fapta prepusului
În data de 23.10.2016 R.T. i-a chemat în judecată pe D.M. și O.P., pentru ca aceștia să repare
prejudiciul suferit de reclamant prin fapta ilicită a celor doi pîrîți.
Reclamantul a înaintat în instanță că D.M., în calitate de șofer al comitentului S.C. ,, DELTA
S.A., l-a accidentat pe trecerea de prietoni (în timp ce efectua o cursă pentru comitent), accidentare
care i-a pricinuit vătămări corporale care au necesitat pentru vindecare 45 zile de îngrijiri medicale.
Deasmenea, reclamantul susține că, în urma expertizei tehnice realizate de către organele de
poliție, s-a constatat faptul că mașina condusă de D.M. tocmai ieșise din service, unde O.P., prepusul
S.C. ,,SERV S.R.L., trebuia să repare sistemul de direcție a mașinii.
În expertiza depusă la dosar se susține că O.P. a dat dovadă de neglijență, întrucît nu a pus toate
șuruburile la sistemul de direcție, atsfel cum stipulau normele tehnice de siguranță a mașinii, mai mult,
acesta nu a făcut o serie de verificări pralabile care îi incumbau înainte de semna fișa de stare tehnică a
mașinii.
Concluziile acestei expertize nu au fost contrazise de numitul O.P., care a recunoscut neglijența
de care a dat dovadă în îndeplinirea funcțiilor încredințate.
O.P. a respins pretențiile reclamantului, considerînd că cel care se face vinovat de producerea
accidentului este D.M., care, astfel cum reiese din procesul-verbal de constatare a contravenției, nu a
respectat viteza legală de evitare a oricărui accident.
De asemenea, O.P. a susținut că nu poate fi tras la răspundere civilă, întrucît la momentul în
care mașina a ieșit din service, D.M. a semnat fișa tehnică de reparare a mașinii.
D.M. a cerut intanței respingerea acțiunii, întrucît cel care trebuia chemat în instanță de
judecată este comitentul său, care răspunde conform art. , iar numai în măsura în care comitentu este
insolvabil reclamantul se poate adresa direct lui D.M.
Pentru aceste considerente, instanța i-a pus în vedere reclamantului să se adreseze unuia dintre
comitenți pentru întreaga sumă, urmînd ca acesta să sesocotească cu celălalt comitent pentru a partea
prepusului său.
Reclamantul a pus concluzii în sensul că își menține acțiunea față de pîrîții inițiali, întrucît are
acest drept de opțiune.
Coala
Semnăt
UTM 381.1 001 ME 51
.
Probleme de soluționat:
1. Stabiliți în speșă persoanele între care sunt stabilite raporturi de prepușenie.Cum

caracterizați conținutul unui astfel de raporturi?
2. Sunt îndeplinite, în speșă, condițiile ca cei doi comitenți să răspundă pentru prepușii
lor? Dacă da, care sunt aceste condiții?
3. Considerați că cei doi prepuși au săvîrșit fapta ilicită ,, în funcțiile înredințate?
4. Care este tendința generală a jurisprudenței și literaturii de specialitate cu privire la
condiția răspunderii pentru fapta ilicită săvîrșită de prepus în cadrul funcțiilor
încredințate?
5. Considerați că O.P. nu poate fi acționat în justiție pentru repararea prejudiciului cauzat
de D.M. lui R.T.?
6. Este întemeiată apărarea lui D.M. ? Dar concluziile reclamantului cu privre la dreptul
său de opțiune?
7. Răspunderea prepușilor este una:
 Solidară
 Divizibilă
8. Ce soluție are la îndemînă comitentul care va fi obligat de instanță să repare prejudiciul
reclamantului?
Soluția:
1. raport de prepușenie este stabilit între comitentul S.aA. ,,DELTA S.A., și prepusul
D.M./rsaport de prepușenie între S.C. ,,SERV S.R.L. și prepusul O.P.; conținutul acestor
raporturi este dat de îndrumarea,supravegherea și controlul pe care cei do comitenți îl
iau asupra lor prepușilor lor.
2. Da și sunt următoarele:
 Condiții generale : existența prejudiciului/ existența faptelor ilicite ale celor doi
prepuși/existența raportului de cauzalitate între prejudiciu și cele două fapte ilicite ale
prepușilor/ culpa.
 Condiții speciale : calitatea de prepus a lui D.M. și O.P../prepușii să fi săvîrșit fapta ilicită în
îndeplinirea funcțiilor ce li s-au încredințat.
3. Da, ambii prepuși la momentul săvîrșirii faptei ilicite se aflau în îndeplinirea funcțiilor
ce le-au fost încredințate.
4. Limitare a interpretării cîmpului de aplicare a săvîrșirii faptei ilicite ,, în cadrul
funcțiilor încredințate
5. Suntem în prezența unei culpe concurente, prin urmare O.P. poate fi acționat în justiție
alături de D.m., pentru acoperire prejudiciului suferit de reclamant.
6. Nu, din cosnsiderentele de mai sus.
7. Răspunderea solidară.
8. Dacă, de exemplu S.C. ,,SERV S.R.L. ar fi obligată la acoperirea întregului prejudiciu,
atunci acesta (comitentul) se va regresa față de propriul prepus pentru partea sa de
prejudiciu, iar pentru cealaltă parte de prejudiciu va avea un drept de opțiune, în sensul
că se va adresa fie celuilalt comitent, fie prepusului acestuia.
Coala
Semnăt
UTM 381.1 001 ME 52
.
Reclamant: R. T.
domiciliat: mun. Chișinău, str.Cuza Vodă 29,ap. 34
tel.: 06900 999
Pîrît: D.M.
O.P.
domiciliat: mun. Chișinău, str. Ismail 15,ap. 13
ÎN FAPT: În data de 23.10.2016 R.T. i-a chemat în judecată pe D.M. și O.P., pentru ca aceștia
să repare prejudiciul suferit de reclamant prin fapta ilicită a celor doi pîrîți.
Reclamantul a înaintat în instanță că D.M., în calitate de șofer al comitentului S.C. ,, DELTA
S.A., l-a accidentat pe trecerea de prietoni (în timp ce efectua o cursă pentru comitent), accidentare
care i-a pricinuit vătămări corporale care au necesitat pentru vindecare 45 zile de îngrijiri medicale.
Deasmenea, reclamantul susține că, în urma expertizei tehnice realizate de către organele de
poliție, s-a constatat faptul că mașina condusă de D.M. tocmai ieșise din service, unde O.P., prepusul
S.C. ,,SERV S.R.L., trebuia să repare sistemul de direcție a mașinii.
În expertiza depusă la dosar se susține că O.P. a dat dovadă de neglijență, întrucît nu a pus toate
șuruburile la sistemul de direcție, atsfel cum stipulau normele tehnice de siguranță a mașinii, mai mult,
acesta nu a făcut o serie de verificări pralabile care îi incumbau înainte de semna fișa de stare tehnică a
mașinii.
Concluziile acestei expertize nu au fost contrazise de numitul O.P., care a recunoscut neglijența
de care a dat dovadă în îndeplinirea funcțiilor încredințate.
O.P. a respins pretențiile reclamantului, considerînd că cel care se face vinovat de producerea
accidentului este D.M., care, astfel cum reiese din procesul-verbal de constatare a contravenției, nu a
respectat viteza legală de evitare a oricărui accident.
De asemenea, O.P. a susținut că nu poate fi tras la răspundere civilă, întrucît la momentul în
care mașina a ieșit din service, D.M. a semnat fișa tehnică de reparare a mașinii.
Coala
Semnăt
UTM 381.1 001 ME 53
.
D.M. a cerut intanței respingerea acțiunii, întrucît cel care trebuia chemat în instanță de
judecată este comitentul său, care răspunde conform art. , iar numai în măsura în care comitentu este
insolvabil reclamantul se poate adresa direct lui D.M.
Pentru aceste considerente, instanța i-a pus în vedere reclamantului să se adreseze unuia dintre
comitenți pentru întreaga sumă, urmînd ca acesta să sesocotească cu celălalt comitent pentru a partea
prepusului său.
Reclamantul a pus concluzii în sensul că își menține acțiunea față de pîrîții inițiali, întrucît are
acest drept de opțiune.
ÎN DREPT: Îmi întemeiez acțiunea pe art. 1403 Cod Civil care prevede : ,, (1) Comitentul
răspunde de prejudiciul cauzat cu vinovăţie de prepusul său în funcţiile care i s-au încredinţat.
(2) Comitentul conservă dreptul de regres contra prepusului. Prepusul se poate exonera
dacă va dovedi că s-a conformat întocmai instrucţiunilor comitentului”, și art. 1418 care
prevede : ,, (1) În caz de vătămare a integrităţii corporale sau de altă vătămare a sănătăţii,
autorul prejudiciului are obligaţia să compenseze persoanei vătămate salariul sau venitul
ratat din cauza pierderii sau reducerii capacităţii de muncă, precum şi cheltuielile suportate în
legătură cu vătămarea sănătăţii – de tratament, de alimentaţie suplimentară, de protezare, de
îngrijire străină, de cumpărarea unui vehicul special, de reciclare profesională etc”.
SOLICIT:
1. A încasa de la pîrît următoarele sume ce țin de prejudiciul material cauzat :
 Cheltuieli privind tratamentul – 6000 lei
 Cheltuieli de spitalizare – 5000 lei
2. A încasa o despăgubire echitabilă pentru prejudiciul moral cauzat pe care eu îl estimez în
mărime de 30 000 lei.
ANEXA:
5. Buletin de identitate a ambilor pîrîți
7. Bon de plată privind tratamentul și cheltuieli de spitalizare
Reclamant
,,23” octombrie 2016
Coala
Semnăt
UTM 381.1 001 ME 54
.
HOTĂRÎRE
în numele Legii
01 noiembrie 2016 mun.Chişinău
Judecătoria Chişinău (Sediul Central)

în componenţă:
Preşedintele şedinţei judecător XXX
Grefier XXX

cererea de chemare în judecată a lui R.T. împotriva pîrîților D.M. și O.P. cu privire la
răspunderea comitentului pentru fapta prepusului,
În conformitate cu art. art. 1403 și 1418 CPC RM, instanţa de judecată,
h o t ă r ă ş t e:
Coala
Semnăt
UTM 381.1 001 ME 55
.
Se admit intgral cererea de chemare în judecată depusă de R.T. împotriva pîrîților
D.M. și O.P. cu privire la repararea prejudiciului material cauzat pîrîți, și moral şi
încasarea cheltuielilor de judecată
Se încasează de la D.M. și O.P.(a.n. XXXXXXXXX, IDNP XXXXXXXXX) în

beneficiul lui R.T.(a.n.XXXXXXXXX, IDNP XXXXXXXXX) suma de 6000 lei
cheltuieli pentru spitalizare, pentru tratament 5000 lei ,suma de 15 000 lei cu titlu de
prejudiciul moral şi suma de 1960 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, iar în total suma
de 27 960 (douăzeci și șapte de mii nouă sute șase zeci) lei.
Se explică dreptul părţilor participanţilor la proces de a solicita hotărîrea redactată

în cadrul termenului de decădere de 30 de zile.
Hotărârea poate fi atacată cu apel la Curtea de Apel Chişinău în termen de 30 zile,

din momentul pronunţării dispozitivului, prin intermediul Judecătoriei Chişinău (Sediul
Central).
Preşedintele şedinţei, XXX

Judecătorul XXX
Coala
Semnăt
UTM 381.1 001 ME 56
.
3.3. Speța cu privire la răspunderea pentru prejudiciul cauzat de animale
A.M. a intentat acțiune în justiție împotriva lui M.A., solicitînd instanței obligarea pîrîtului la
repararea prejudiciului produ de către câinele care se afla în paza pîrîului.
Relamantul și-a fundamentat acțiunea pe art. ,învederînd instanței starea de fapt, astfel:
 S.A, prprietatul câinelui, a plecat în concediu și s-a înțeles cu M.A. că în acest
interval animalul să-i fie închiriat pentru paza locuinței, acestuia din urmă;
 M.A., conștient fiind de faptul că animalul nu se supune în totalitate comenzilor
sale,a acceptat și, în data de 12.09.2016, pe cînd se afla cu câinele în parc, l- scăpat de sub
control;astfel , câinele a produs o serie răni lui A.M., care se plimba prin parc, răni care au
necesitat pentru vindecare 60 de zile îngrijiri medicale.
În acțiunea sa reclamantul a solicitat de la pîrît atît plata zilelor de spitalizare, cît și a
medicamentelor.
Pîrîtul s-a apărat susținînd că animalul a fost provcat de faptul că reclamantul a trecut pe
aproape de caîine, ceea ce a determinat reacția animalului.
Instanța, reținînd acest aspect ca o cauză de exonerare de răspundere a pîrîtului a respins
acțiunea.
Probleme de soluționat:
1. Care este sediul materiei pentru această răspundere civilă delictuală? Dar fundamentul
acestei răspunderi?
2. Sunt în speță îndeplinite condițiile răspunderii pentru fapta animalului?
3. Care sunt cauzele de exonerare de răspundere pentru fapta animalului?
4. Este întemeiată apărarea pîrîtului?
5. Este corectă soluția instanței? Comentați.
Soluția:
Coala
Semnăt
UTM 381.1 001 ME 57
.
1. Art. / este dat de ideea unei prezumții absolute de vină și de ideea generală de
garanție.
2. Este conturat următoarele aspecte:
 Are în vedere animalele care pot fi apropriate și asupra cărora se poate exercita o supraveghere
efectivă;
 De asemenea,se aplică și animalelor aflate în rzervațiile sau parcurile de vînătoare închse,dar
numai atunci cînd prejudiciul a fost produs de acestea în interiorul rezervației sauarcului;
 Rîspunderea incmubă, în principiu, persoanei care avea la momentul producerii prejudiciului,
paza juridică a animalului.
3. Fapta rclamantului însuși/ fapta unei terțe persoane pentru care M.A. nu este ținut a
răspunde/forța majoră.
4. Nu, nu poate fi reșinută această apărare ca și o cauză de exonerare de răspundere.
Nu, așa cum m amintit, nu oate fi reținută o astfel de cauză
Reclamant: M.A.
domiciliat: mun. Chișinău, str.Sarmisegetuza 45,ap. 23
tel.: 069677908
Pîrît: A.M.
domiciliat: mun. Chișinău, str. Independenței 23, ap.10
ÎN FAPT: La data de 12.09.2016 M.A. se afla cu câinele în parc, l- scăpat de sub control; astfel
, câinele a produs o serie răni lui A.M., care se plimba prin parc răni care au necesitat pentru vindecare
60 de zile îngrijiri medicale.
S.A, prprietatul câinelui, a plecat în concediu și s-a înțeles cu M.A. că în acest interval animalul
să-i fie închiriat pentru paza locuinței, acestuia din urmă.
M.A., conștient fiind de faptul că animalul nu se supune în totalitate comenzilor sale,a acceptat,
și a ieșit la plimbare cu el în parc, fără a admite că în așa situație câinele poate ieși de sub controlul
său.
În acțiunea sa reclamantul a solicitat de la pîrît atît plata zilelor de spitalizare, cît și a
medicamentelor.
Pîrîtul s-a apărat susținînd că animalul a fost provcat de faptul că reclamantul a trecut pe
aproape de caîine, ceea ce a determinat reacția animalului.
ÎN DREPT: Reclamantul și-a întemeiat acțiunea în baza art. 1411 Cod Civil, care prevede :
Răspunderea pentru prejudiciul cauzat de animale ,,(1) Proprietarul unui animal sau persoana care se
serveşte de animal în timpul serviciului răspunde de prejudiciul cauzat de acesta, fie că se afla în paza
sa, fie că a scăpat de sub pază. Obligaţia reparaţiei nu apare dacă prejudiciul a fost cauzat de un
animal domestic predestinat activităţii profesionale, de întreprinzător sau obţinerii de mijloace pentru
Coala
Semnăt
UTM 381.1 001 ME 58
.
întreţinerea proprietarului, iar proprietarul animalului a asigurat grija cuvenită pentru supravegherea
animalului, sau dacă dauna s-a produs chiar şi în cazul manifestării unei asemenea griji.
(2) Persoana care, în baza contractului încheiat cu posesorul animalului, şi-a asumat obligaţia
de a supraveghea animalul răspunde pentru prejudiciul cauzat de acesta dacă nu demonstrează
nevinovăţia sa”, și art. 1418 alin. (1) care prevede : ,,(1) În caz de vătămare a integrităţii
corporale sau de altă vătămare a sănătăţii, autorul prejudiciului are obligaţia să compenseze
persoanei vătămate salariul sau venitul ratat din cauza pierderii sau reducerii capacităţii de
muncă, precum şi cheltuielile suportate în legătură cu vătămarea sănătăţii – de tratament, de
alimentaţie suplimentară, de protezare, de îngrijire străină, de cumpărarea unui vehicul
special, de reciclare profesională etc”.
În circumstanțele expuse mă consider cu drept a solicita instanței a dispune încasarea de la pîrît

suma necesară pentru repararea prejudiciului cauzat integrității corporale precum și încasarea sumei de
bani pentru repararea prejudiciului moral cauzat într-o mărime echitabilă.
SOLICIT:
1. A încasa de la pîrît următoarele sume ce țin de prejudiciul material cauzat:
 Cheltuieli pentru spitalizare – 9 000 lei
 Cheltuieli pentru tratament – 5 000 lei
 Pentru achitarea taxei de stat – 150 lei
2. A încasa o despăgubire echitabilă pentru prejudiciul moral cauzat pe care eu îl estimez
în mărime de 50 000 lei.
ANEXA:
9. Buletin de identitate
11. Bon de plată privind cheltuielile de spitalizare
12. Bon de plată privind cheltuielile pentru medicamente
13. Confirmarea privind spitalizarea și gravitatea rănilor produse
Reclamant
,,12” septembrie 2016
Coala
Semnăt
UTM 381.1 001 ME 59
.
HOTĂRÎRE
în numele Legii
12 decembrie 2016 mun.Chişinău
Judecătoria Chişinău (Sediul Central)

în componenţă:
Preşedintele şedinţei judecător XXX
Grefier XXX

cererea de chemare în judecată a lui R.T. împotriva părinților adoptatori D.K. și D.N. cu
privire la răspunderea pentru prejudiciul cauzat animale
În conformitate cu art. art. 1411 și 1418 CPC RM, instanţa de judecată,
h o t ă r ă ş t e:
Se admit intgral cererea de chemare în judecată depusă de M.A. împotriva lui

A.M. cu privire la repararea prejudiciului material cauzat de animale și moral şi
încasarea cheltuielilor de judecată
Coala
Semnăt
UTM 381.1 001 ME 60
.
Se încasează de la A.M.(a.n. XXXXXXXXX, IDNP XXXXXXXXX) în
beneficiul lui M.A.(a.n.XXXXXXXXX, IDNP XXXXXXXXX) suma de 9000 lei
cheltuieli entru spitalizare, pentru tratament 5000 lei ,suma de 10 000 lei cu titlu de
prejudiciul moral şi suma de 2300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, iar în total suma
de 26 300 (douăzeci și șase de mii trei sute) lei.
Se explică dreptul părţilor participanţilor la proces de a solicita hotărîrea redactată

în cadrul termenului de decădere de 30 de zile.
Hotărârea poate fi atacată cu apel la Curtea de Apel Chişinău în termen de 30 zile,

din momentul pronunţării dispozitivului, prin intermediul Judecătoriei Chişinău (Sediul
Central).
Preşedintele şedinţei, XXX

Judecătorul XXX
Coala
Semnăt
UTM 381.1 001 ME 61
.
Coala
Semnăt
UTM 381.1 001 ME 62
.
Coala
Semnăt
UTM 381.1 001 ME 22
.

Копия Chenar Indicatori

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Копия Chenar Indicatori

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Cuprins

1.1 Investigarea literaturii de specialitate și a legislației în domeniul de

UTM 381.1 016 ME

UTM 381.1 016 ME

În materia răspunderii civile delictuale am identificat şi studiat următorii autori: A.

1.3 Condițiile angajării răspunderii civile delictuale

3.2.1 Răspunderea pentru prejudiciul cauzat în comun

2.2.2 Răspunderea comitentului pentru fapta prepusului

Teoriile privind fundamentarea răspunderii comitentului :

- Teoria prezumţiei legale de culpă, conform căreia răspunderea comitentului se întemeiază pe o

Jurisprudenţa a consacrat o orientare ponderată, pronunţând soluţii cu valoare de

Răspunderea comitentului este o ipoteză de răspundere directă şi autonomă,

3.2.3 Răspunderea pentru prejudiciul cauzat de o autoritate publică sau de o persoană

3.2.5 Răspunderea pentru prejudiciul cauzat de minori și persoane incapabile

3.2.6 Răspunderea pentru prejudiciul cauzat de un izvor de pericol sporit

3.2.7 Răspunderea pentru prejudiciul cauzat de animale

3.2.8 Răspunderea pentru ruina construcției

Drepturile culese din moştenirea victimei-mostenitorul şi legatarii universali ai victimei pot

3.2.10 Răspunderea pentru prejudiciul cauzat de produse defectuoase

2.2. Modalitățile reparării prejudiciului. Prejudiciul patrimonial și prejudiciul moral

2.3 Efectele răspunderii civile delictuale

1. Răspunderea delictuală ( răspundere pentru fapta altei persoane )

CERERE DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ

02 februarie 2012 mun. Chişinău

Judecătoria Botanica mun. Chişinău

examinând în şedinţă publică problema reparării prejudiciului cauzat , în cauză civilă la

3.2. Speța cu privire la răspunderea comitentului pentru fapta prepusului

1. Stabiliți în speșă persoanele între care sunt stabilite raporturi de prepușenie.Cum

CERERE DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ

01 noiembrie 2016 mun.Chişinău

Judecătoria Chişinău (Sediul Central)

examinând în şedinţă publică problema reparării prejudiciului cauzat , în cauză civilă la

În conformitate cu art. art. 1403 și 1418 CPC RM, instanţa de judecată,

Se încasează de la D.M. și O.P.(a.n. XXXXXXXXX, IDNP XXXXXXXXX) în

Se explică dreptul părţilor participanţilor la proces de a solicita hotărîrea redactată

Hotărârea poate fi atacată cu apel la Curtea de Apel Chişinău în termen de 30 zile,

Preşedintele şedinţei, XXX

JUDECĂTORIA sect.BOTANICA mun. CHIȘINĂU

CERERE DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ

În circumstanțele expuse mă consider cu drept a solicita instanței a dispune încasarea de la pîrît

12 decembrie 2016 mun.Chişinău

Judecătoria Chişinău (Sediul Central)

examinând în şedinţă publică problema reparării prejudiciului cauzat , în cauză civilă la

În conformitate cu art. art. 1411 și 1418 CPC RM, instanţa de judecată,

Se admit intgral cererea de chemare în judecată depusă de M.A. împotriva lui

Se explică dreptul părţilor participanţilor la proces de a solicita hotărîrea redactată

Hotărârea poate fi atacată cu apel la Curtea de Apel Chişinău în termen de 30 zile,

Preşedintele şedinţei, XXX

S-ar putea să vă placă și