Tema 6. Procedura specială.

Examinarea unor categorii de cauze în

procedură specială

I. Obiective de referinţă:
– să cunoască noţiunea, esenţa și categoriile de pricini cadastrale care
se examinează în ordinea procedurii speciale;
– să identifice deosebirile dintre procedura specială de procedura
contencioasă;
– să explice particularitățile examinării pricinilor cadastrale în ordinea
procedurii speciale.

II. Repere de conţinut

Procedura specială reprezintă una din felurile procedurii civile prin
care fie că se constată un fapt care are valoare juridică, fie că se
recunoaște un drept subiectiv nelitigios. De exemplu, persoana interesată
poate să-şi apere prin intermediul instanţei de judecată drepturile
cadastrale subiective nelitigioase de care nu se poate folosi fără
recunoaşterea acestora de către instanţa de judecată, cum este
posesiunea, folosinţa şi dispoziţia unui bun imobil în drept de
proprietate. Sau, instanța de judecată poate declara fără stăpîn un bun
mobil, precum și poate declara dreptul de proprietate municipală asupra
unui bun imobil fără stăpîn.
Procedura specială se deosebeşte de procedura contencioasă prin
faptul că în cadrul acesteia nu există un litigiu de drept, însă există un
litigiu de fapt. Dacă, la depunerea cererii sau la examinarea pricinii în
procedură specială, se constată un litigiu de drept ce ţine de competenţa
instanţelor judecătoreşti, instanţa scoate cererea de pe rol printr-o
încheiere şi explică petiţionarului şi persoanelor interesate dreptul lor de
a soluţiona litigiul în procedură de acţiune civilă la instanţa competentă.
În procedura specială nu există reclamant şi pîrît. Partea care
înaintează cerere în procedură specială se numeşte petiţionar, iar
persoanele implicate în soluţionarea cazului se numesc persoane
interesate sau reprezentanţi ai organizaţiilor. Din categoria persoanelor
interesate pot face parte: organele autorităților publice, organele de
tutelă și curatelă, instituțiile curative, cetățenii etc. În dependență de
categoria pricinii civile, legea procesual civilă stabilește cercul
persoanelor care se pot adresa în instanța judecătorească cu o cerere
privind intentarea procesului în procedură specială.
 Procedura specială presupune un mijloc specific de intentare a
acesteia şi, respectiv, de apărare a intereselor legitime şi a drepturilor
subiective nelitigioase, a căror realizare depinde de constatarea lor de
către instanţa de judecată. În calitate de astfel de mijloc procesual este
cererea.
Lipsa încălcării sau conflictului de drept predetermină şi conţinutul
cerinţelor petiţionarului. În cerere nu trebuie să fie inclusă rugămintea
privind apărarea unui drept concret încălcat sau contestat, ci despre
apărarea interesului ocrotit de lege al petiţionarului. Acest interes constă
în: 1) stabilirea faptelor de care legea leagă naşterea, modificarea sau
încetarea unui raport juridic; 2) recunoaşterea (constatarea) dreptului
necontestat de nimeni, a cărui realizare este imposibilă fără hotărîrea
judecătorească; 3) modificarea statutului de drept al cetăţeanului.
Obiect al apărării judiciare în procedura specială îl constituie: 1)
interesele legitime; 2) drepturile subiective necontestate; 3) statutul
juridic al persoanei fizice sau alte valori juridice.
Procedurii speciale îi este caracteristic şi faptul că prin această
procedură instanţele de judecată examinează şi soluţionează numai acele
cauze care sunt expres prevăzute de lege.
Procedurii speciale îi este caracteristică şi procedura distinctă de
examinare a cauzelor de către instanţele de judecată în fond. Fiecărei
categorii de pricini civile ce constituie obiect al examinării în procedura
specială îi sunt caracteristice anumite particularități de examinare ce țin
atît de intentarea procesului (depunerea și cuprinsul cererii), pregătirea
pricinii pentru dezbateri judiciare și examinarea în fond, cît și de
conținutul hotărîrii judecătorești.
Respectarea procedurii prealabile (procedura extrajudiciară de
soluționare a cauzei) este obligatorie doar în pricinile cu privire la
constatarea faptelor care au valoare juridică, întrucît la cerere urmează a
fi anexate probele care confirmă faptul şi care adeveresc imposibilitatea
obţinerii documentelor necesare sau reconstituirii pe cale extrajudiciară
a documentelor pierdute, precum și în pricinile de constatare a
inexactităţii înscrierilor în registrele de stare civilă, deoarece în cerere
trebuie să fie indicat organul care a refuzat corectarea sau modificarea
înscrierilor și anexat refuzul respectiv.
Pentru cererile examinate în procedură specială, potrivit art.3 alin.(1)
lit.f) din Legea taxei de stat se achită taxa de stat în mărime de 500%,
ceea ce constituie 100 lei.
 Examinarea cererilor se face în prezența petiționarului, altor persoane
interesate, precum și a reprezentanților organizațiilor. Examinarea are
loc în ședințe de judecată publice.
Prin lege se impun cerințe speciale față de partea dispozitivă a
hotărîrilor judecătorești emise în procedură specială. Spre exemplu, în
hotărîrea de constatare a faptelor care au valoare juridică se indică faptul
constatat de instanță, scopul constatării și probele de constatare a
faptului. Prin hotărîrea de declarare a unui bun mobil fără stăpîn se
declară fără stăpîn bunul mobil și îl transmite în proprietate persoanei
care a intrat în posesiunea lui. Prin hotărîrea de declarare a dreptului de
proprietate municipală asupra unui bun imobil fără stăpîn se declară fără
stăpîn bunul imobil și se declară dreptul de proprietate municipală
asupra lui.
O particularitate distinctă o reprezintă caracterul executoriu al
hotărîrilor emise în procedura specială, adică hotărîrile astfel adoptate
se execută din momentul devenirii lor irevocabile de către organele
respective și nu se eliberează titluri executorii.
Particularitățile constatării posesiunii, folosinţei şi dispoziţiei unui
bun imobil în drept de proprietate (uzucapiunea imobiliară)
Potrivit art.332 din Codul civil, dacă o persoană, fără să fi dobîndit
dreptul de proprietate, a posedat cu bună-credinţă sub nume de
proprietar un bun imobil pe parcursul a 15 ani, aceasta devine
proprietarul bunului respectiv. Dacă un bun imobil şi drepturile asupra
lui sunt supuse înregistrării de stat, dreptul de proprietate se dobîndeşte
din momentul înregistrării.
Această normă materială poate lua ființă doar în cazul în care se
constată posesiunea, folosinţa şi dispoziţia unui bun imobil în drept de
proprietate. Această contatare poate fi realizată prin intermediul
procedurii speciale, dacă nu există un litigiu de drept cu privire la bunul
imobil supus uzucapiunii, sau prin intermediul procedurii contencioase
(generale), dacă mai pretinde cineva la acest bun imobil.
Astfel, instanţa judecătorească constată în procedură specială faptul
posesiunii, folosinţei şi dispoziţiei unui bun imobil în drept de
proprietate în cazul în care:
a) acesta generează, în virtutea legii, apariţia, modificarea sau
încetarea unor drepturi personale sau reale ale petiţionarului;
b) petiţionarul nu are o altă posibilitate de a obţine sau de a restabili
documentele care ar certifica faptul juridic al posesiunii, folosinţei
 şi dispoziţiei unui bun imobil în drept de proprietate a cărui
constatare o solicită;
c) constatarea faptului posesiunii, folosinţei şi dispoziţiei unui bun
imobil în drept de proprietate nu este legată de soluţionarea unui
litigiu de drept ce ţine de competenţa instanţelor judecătoreşti.
Dacă, în cadrul examinării pricinii de constatare a posesiunii,
folosinţei şi dispoziţiei unui bun imobil în drept de proprietate, apare un
litigiu de drept care nu ţine de competenţa instanţelor judecătoreşti,
instanţa examinează cererea de constatare a acestui fapt în procedură
specială. Iar dacă apare un litigiu de drept ce ține de competența
instanțelor judecătorești, atunci instanța va scoate cererea de pe rol și-i
va explica petiționarului dreptul de a se adresa în procedură
contencioasă (generală).
Cererea de constatare a faptului de posesiune, folosinţă şi dispoziţie a
unui bun imobil în drept de proprietate se depune la instanţa de la locul
de aflare a bunului. În cerere se indică:
a) faptul a cărui constatare se solicită şi scopul solicitării;
b) cauza imposibilităţii de a obţine documentele cuvenite;
c) probele care confirmă faptul şi care adeveresc imposibilitatea
obţinerii documentelor necesare.
Probele care confirmă circumstanţele expuse de petiţionar se anexează
la cerere.
Prin uzucapiune pot fi dobîndite doar bunurile imobile neînregistrate
în registrul bunurilor imobile, pe care persoana le-a posedat cu bună-
credinţă sub nume de proprietar. În practica sa, Curtea Supremă de
Justiţie a menționat că nu este suficient ca persoana să deţină doar
dreptul de folosinţă asupra terenului, care este înregistrat ca proprietate
municipală. La fel, nu este suficient ca persoana să deţină dreptul de
proprietate asupra terenului în baza prevederilor art.11 din Codul
funciar, care stipulează că trec în proprietatea cetăţenilor sectoarele de
teren ocupate de case, anexe gospodăreşti şi grădini care li s-au atribuit
în conformitate cu legislaţia, deoarece realizarea acestui drept poate fi
efectuată în ordinea stabilită de legislaţia în vigoare, şi anume în pct.5
din Regulamentul cu privire la modul de transmitere în proprietate
privată a loturilor de pămînt de pe lîngă casă în localităţile urbane,
conform căruia transmiterea în proprietate a loturilor de pămînt de pe
lîngă casă se efectuează din iniţiativa autorităţii administraţiei publice
locale, concomitent cu efectuarea înregistrării primare masive sau la
cererea proprietarilor caselor de locuit, adresată autorităţii publice
locale.
Plenul CSJ atenționează că, pentru ca imobilele să fie dobîndite prin
uzucapiune, este necesară îndeplinirea următoarelor condiţii:
- cel ce posedă bunul să fie de bună-credinţă;
- posesia să nu fie precară;
- posesiunea să fie exercitată timp de 15 ani;
- posesiunea să fie utilă.
Buna-credinţă presupune că posesorul nu ştia şi nici nu putea să ştie că
posesia sa este ilegală.
Bunurile imobile vor putea fi dobîndite prin uzucapiune doar dacă nu
sunt înregistrate în registrul bunurilor imobile, ţinut de către OCT,
concluzia în cauză fiind o consecinţă a faptului că informaţia ce se
conţine în registru, conform art.496 alin.(3) şi art.503 alin.(1) din CC,
este accesibilă tuturor şi, respectiv, o posesie a imobilului înregistrat ar
fi de rea-credinţă, sub aspectul invocării în scopul dobîndirii imobilului
prin uzucapiune. Termenul de 15 ani începe să curgă din momentul în
care posesia întruneşte toate condiţiile prevăzute de art.335 din CC şi nu
din 12 iunie 2003, momentul intrării în vigoare a Codului civil.
În cadrul termenului necesar uzucapiunii se va include şi perioada de
posesiune a autorului (predecesorului) petiţionarului, dacă autorul a
posedat bunul cu respectarea condiţiilor expuse mai sus.
Astfel, cel care timp de 15 ani a posedat sub nume de proprietar un
bun imobil (inclusiv imobilul locativ), care nu este înregistrat în registrul
bunurilor imobile, va putea dobîndi dreptul de proprietate asupra acestui
imobil, conform procedurii explicate în alineatul anterior al prezentei
Hotărîri.
Totodată, trebuie distinsă cererea de constatare a faptului posesiunii de
acţiunea de recunoaştere a dreptului de proprietate prin uzucapiune,
aceste două cereri, sau capete de cereri, atunci cînd se examinează în
cadrul aceleiaşi proceduri, se află în raport strict condiţional, adică
recunoaşterea dreptului de proprietate prin uzucapiune se poate pronunţa
numai dacă este constatat faptul posesiunii pe parcursul a cel puţin 15
ani.
Hotărîrea judecătorească de declarare a dreptului de proprietate va
constitui temei de înregistrare ulterioară a dreptului în registrul bunurilor
imobile.
În hotărîrea judecătorească se indică faptul constatat de instanţă,
scopul constatării şi probele de constatare a faptului. Hotărîrea
judecătorească este un document ce confirmă faptul constatat, serveşte
drept temei pentru înregistrarea, după caz, a faptului în organele
respective, după rămînerea irevocabilă a hotărîrii, fără a substitui
documentele pe care aceste organe le eliberează.
Particularitățile declarării fără stăpîn a unui bun mobil
(uzucapiunea mobiliară)
Potrivit art.333 din Codul civil, persoana care posedă cu bună-
credinţă timp de 5 ani un bun mobil al altuia, comportîndu-se ca un
proprietar, dobîndeşte dreptul de proprietate asupra acestui bun. Ca și în
cazul uzucapiunii imobiliare, declararea fără stăpîn a unui bun mobil
poate fi solicitată prin intermediul procedurii speciale, dacă nu există un
litigiu de drept cu privire la bunul mobil supus uzucapiunii, sau prin
intermeniul procedurii contencioase (generale), dacă mai pretinde cineva
la acest bun mobil.
Cererea de declarare fără stăpîn a unui bun mobil se depune, de
persoana care a intrat în posesiunea bunului, la instanţa judecătorească
de la domiciliul ori sediul acesteia.
În cererea de declarare fără stăpîn a unui bun mobil se indică bunul
care urmează a fi declarat fără stăpîn, particularităţile distinctive, probele
care atestă că proprietarul a părăsit bunul fără intenţia de a păstra dreptul
de proprietate asupra lui, probele care confirmă că petiţionarul a intrat în
posesiunea bunului.
Cererea de declarare fără stăpîn a unui bun mobil se examinează de
instanţa judecătorească cu participarea petiţionarului şi a altor persoane
interesate.
Instanţa judecătorească, după ce constată că bunul mobil nu are
proprietar sau că a fost părăsit de acesta fără intenţia de a păstra dreptul
de proprietate asupra lui, pronunţă o hotărîre prin care declară fără stăpîn
bunul mobil şi îl transmite în proprietate persoanei care a intrat în
posesiunea lui.
Particularitățile declarării dreptului de proprietate municipală
asupra unui bun imobil fără stăpîn
Cererea de declarare a dreptului de proprietate municipală asupra unui
bun imobil fără stăpîn se depune la instanţa judecătorească de la locul de
aflare a bunului, de către organul de administrare a proprietăţii
municipale.
Judecătorul va refuza să primească cererea de declarare a dreptului de
proprietate municipală asupra unui bun imobil fără stăpîn, după caz, va
scoate cererea de pe rol, dacă organul împuternicit să administreze
proprietatea municipală se adresează în judecată înainte de expirarea
termenului stabilit de lege, care curge de la data cînd imobilul a fost luat
la evidenţă de către organul de stat care efectuează înregistrarea
dreptului asupra bunurilor imobiliare.
În cererea depusă de către organul de administrare a patrimoniului
municipal, de declarare a dreptului de proprietate municipală asupra
unui bun imobil fără stăpîn se indică bunul care urmează a fi declarat
fără stăpîn, timpul şi persoana care l-a luat la evidenţă, probele care
atestă că proprietarul a părăsit bunul fără intenţia de a păstra dreptul de
proprietate asupra lui.
Cererea de declarare a dreptului de proprietate municipală asupra unui
bun imobil fără stăpîn se examinează de instanţa judecătorească cu
participarea petiţionarului şi a altor persoane interesate.
Instanţa judecătorească, după ce constată că bunul imobil nu are
proprietar sau că a fost părăsit de acesta fără intenţia de a păstra dreptul
de proprietate asupra lui şi că bunul a fost luat la evidenţă în modul
stabilit de lege, pronunţă o hotărîre prin care îl declară fără stăpîn şi
declară dreptul de proprietate municipală asupra lui.

III. Sugestii metodice

A. Strategii de predare & învățare: prelegerea interactivă, discuția,

rezolvare de probleme, brainstorming-ul, jocul de rol, simularea, studiul
de caz, întocmirea de acte procesuale.

B. Strategii de evaluare: Teste, prezentarea proiectelor de acte,

soluționarea spețelor, prezentarea referatelor.

C. Lucru individual
 Elaborarea referatelor pe tematicile: „Cerințe legale de respectat la
înaintarea cererilor de examinare a pricinilor cadastrale în procedură
specială”, „Particularităţile examinării pricinilor cadastrale în
ordinea procedurii speciale”.
 Soluționarea spețelor și perfectarea actelor procesuale.

Speța nr.1
 V.M. a depus în Judecătoria Centru, mun.Chişinău, o cerere împotriva
Oficiului Cadastral Teritorial Chişinău, intervenientului accesoriu M.O.
cu privire la recunoaşterea dreptului de proprietate asupra terenului.
În motivarea acţiunii petiţionarul V.M. a indicat că, în baza
adeverinţei nr.10965 din 15 februarie 1985, este proprietar al 2/3 cotă-
parte din casa de locuit din str. S.V. 71, mun.Chişinău, iar coproprietar
al 1/3 cota-parte din imobilul menţionat este M.O., în temeiul
contractului de donaţie. Imobilul dat este amplasat pe un teren cu o
suprafaţă de 600 m.p. Prin încheierea Judecătoriei Centru, mun.Chişinău
din 15 iulie 1985, a fost determinat modul de folosire a terenului între
coproprietarii imobilului dat, fiindu-i atribuiţi lui V.M. în folosinţă 392
m.p., iar coproprietarului M.O. - 208 m.p. Pe parcursul acestor ani,
reclamantul a achitat impozitul funciar pentru folosirea terenului şi
consideră că a dobîndit dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu
prin uzucapiune, de aceea a solicitat recunoaşterea dreptului de
proprietate asupra terenului cu suprafaţa de 392 m.p., amplasat pe str.
S.V. 71, mun.Chişinău.
Prin hotărîrea din 11.05.2006, menţinută de către Curtea de Apel
Chişinău şi Colegiul civil şi de contencios administrativ al Curţii
Supreme de Justiţie prin deciziile, respectiv din 06.07.2006 şi
14.02.2007, acţiunea a fost respinsă.
În şedinţa de judecată, s-a constatat că petiţionarul V.M. este
proprietarul a 2/3 cota-parte din casa de locuit situată pe str. S.V. 71,
mun.Chişinău, în baza certificatului de moştenitor testamentar nr.02/6-
217 din 14 mai 1983 şi a contractului de donaţie nr.1-163 din 12
februarie 1985, iar coproprietar al 1/3 cota-parte din imobilul menţionat
este intervenientul accesoriu M.O., în temeiul contractului de donaţie
nr.11667 din 25 august 2001.
Imobilul dat este amplasat pe un teren cu o suprafaţă de 600 m.p., care
este proprietatea administraţiei publice municipale, şi este înregistrat în
registrul bunurilor imobile pe numele Primăriei mun.Chişinău.
Prin încheierea Judecătoriei Centru, mun.Chişinău, din 15 iulie 1985,
a fost determinat modul de folosire a terenului între coproprietarii
imobilului nr.71, str. S.V., în folosinţă lui V.M. 392 m.p., iar
coproprietarului M.O. - 208 m.p.
1. Analizați fondul cauzei.
2. Stabiliți dacă instanța de judecată a procedat corect.

Speța nr.2
 V.G. a depus o cerere în Judecătoria Rîşcani, mun.Chişinău, împotriva
OCT Chişinău cu privire la recunoaşterea dreptului de proprietate asupra
imobilului prin uzucapiune.
În motivarea cererii, V.G. a indicat că locuieşte în imobilul amplasat
pe str. C.O. 23, mun.Chişinău, de cînd s-a înţeles cu M.O. că-i va dona
cota ei parte din acesta şi din acel moment a început a poseda cu bună-
credinţă imobilul dat. La 21.05.1991, reclamantul a încheiat cu M.O. un
contract de donaţie pe 1/4 cotă-parte din acel imobil, care se află pe o
suprafaţă de 600 m.p.
În afară de V.G., conform datelor OCT Chişinău, de dreptul asupra
imobilului de pe str. C.O. 23, mun.Chişinău, a cîte 3/8 cotă-parte fiecare
mai dispuneau A.I. în baza unui contract de donaţie din 09.10.1965, şi
M.V., în baza unui contract de vînzare-cumpărare din 19.12.1937 şi a
certificatului de moştenitor din 23.12.1952. Aceste persoane însă sunt de
mult decedate.
Petiționarul dispune de imobilul din str. C.O. 23, mun.Chişinău din
1991, se foloseşte de lotul de pămînt pe care e amplasat imobilul, achită
impozitele şi taxele necesare pentru imobil şi lotul de pămînt.
Prin hotărîrea din 31.01.2006, cererea lui V.G. a fost admisă.
1. Identificați cercul persoanelor care trebuie antrenate în
respectivul proces.
2. Stabiliți dacă instanța de judecată a procedat corect.

Speța nr.3
P.C. a depus în Judecătoria Ciocana, mun.Chişinău o cerere împotriva
Inspectoratului Fiscal de Stat cu privire la recunoaşterea dreptului de
proprietate prin uzucapiune.
În motivarea cererii reclamantul, a indicat că a trăit în vecinătate cu
soţii C. şi F. M., proprietari ai imobilului amplasat pe str. M. 42,
mun.Chişinău, care au decedat în 1981. În legătură cu faptul că familia
M. nu a avut moştenitori, în anul 1982 P.C. s-a instalat în imobilul
menţionat, unde locuieşte împreună cu doi fii, nora şi doi nepoţi. Pe
parcursul a 23 de ani, trăind în casa separată, a efectuat 2 reparaţii
capitale şi în fiecare an – reparaţii de rînd, permanent achită serviciile
comunale şi impozitele. Din anul 1999, ea şi membrii familiei dispun de
viză de reşedinţă.
Prin hotărîrea din 15.03.2006, cererea sa a fost respinsă din motivul
că, la 21.01.1982, a fost înregistrat dreptul de proprietate asupra
imobilului amplasat pe str.M., 42, mun.Chişinău, pe numele
moştenitorului legal M.M., în baza certificatului de moştenitor nr.1/2-
1016 din 13.10.1981, şi, astfel, P.C. nu a posedat bunul imobil cu bună-
credinţă sub nume de proprietar.
Curtea de Apel Chişinău, prin decizia din 29.06.2006, a casat hotărîrea
primei instanţe, cu adoptarea unei noi hotărîri, de admitere a cererii.
1. Analizați noțiunea de posesie cu bună credință a unui bun imobil.
2. Stabiliți dacă instanța de judecată a procedat corect.

Speța nr.4
S.M. a depus în Judecătoria Rîşcani, mun.Chişinău o cerere împotriva
Inspectoratului Fiscal de Stat cu privire la recunoaşterea dreptului de
proprietate asupra imobilului prin uzucapiune.
În motivarea cererii, reclamantul a indicat că locuieşte de la data
naşterii, 11.08.1965, în imobilul amplasat pe str. P., nr.62,
mun.Chişinău, procurat de către părinţii lui de la M.I., care a decedat în
anul 1961. Tatăl lui, A.M., a decedat la 26.08.1994, iar mama, V.M. – la
07.12.1995. După decesul lor, el a rămas să locuiască în casa părinţilor
şi în aşa mod a intrat în posesiunea succesiunii deschise, adică a
acceptat-o.
Prin hotărîrea primei instanţe din 20.09.2005, cererea sa a fost
respinsă pe motiv că a expirat termenul de prescripţie, precum și pentru
faptul că persoana a posedat cu bună-credinţă sub nume de proprietar
bunul imobil din speţă pe parcursul a circa 10 ani după decesul mamei
sale şi astfel el nu întruneşte condiţiile de obţinere a dreptului de
proprietate, prevăzute la art.332 alin.(1) din Codul civil.
Curtea de Apel Chişinău, prin decizia din 24.11.2005, a casat hotărîrea
menţionată, cu emiterea unei noi hotărîri sub formă de încheiere, prin
care cererea lui S.M. a fost scoasă de pe rol. În motivarea deciziei,
instanţa de apel a indicat că imobilul este înregistrat în proprietatea lui
M.I., iar S.M., după decesul părinţilor săi fiind unicul moştenitor,
pretinde la dreptul de moştenire, prin urmare, acesta constituie un litigiu
de drept care urmează a fi examinat în ordine generală în instanţa de
drept comun.
1. Determinați particularitățile uzucapiunii bunurilor imobile față de
moștenire.
2. Stabiliți care din instanțele de judecată a procedat corect.

IV. Bibliografie:
Literatura recomandată
 1. Cojuhari A. ș.a. Drept procesual civil. Partea specială. Curs
universitar. Chișinău: USM, 2009.
2. Pisarenco O. Drept procesual civil. Note de curs. Ediția a II-a.
Chișinău: Tehnica-Info, 2012.
3. Leș I. Principii și instituții de drept procesual civil, vol. III,
București, ed. Lumina Lex, 1999.
4. Poalelungi M. Modele de acte judecătoreşti. Procedura civilă
(ediţia a III-a adnotată cu legislaţie şi jurisprudenţă CEDO). –
Chişinău, 2014.

Acte normative
5. Codul de procedură civilă, adoptat prin Legea nr.225-XV din
30.05.2003. Republicat în: Monitorul Oficial al RM nr.130-134/415
din 21.06.2013.
6. Codul civil, adoptat prin Legea nr.1107 din 06.06.2002. În:
Monitorul Oficial al RM nr.82-86/661 din 22.06.2002.
7. Codul funciar, adoptat prin Legea nr.828-XII din 25 decembrie
1991. Republicat în: Monitorul Oficial al RM nr.107/817 din
04.09.2001.
8. Legea cadastrului bunurilor imobile nr.1543-XIII din 25.02.1998.
În: Monitorul Oficial al RM nr.44-46/318 din 21.05.1998.

Acte internaţionale
9. Convenţia privind procedura civilă, Haga, 01.03.1954. Ratificată de
RM prin Hotărîrea Parlamentului nr.1136-XII din 04.08.1992.

Practica judiciară
10. Hotărîrea Plenului CSJ privind aplicarea normelor Codului de
procedură civilă la judecarea pricinilor în primă instanţă, nr.24 din
12.12.2005. În: Buletinul CSJ a RM, 2006, nr.8, pag.9.
11. Hotărîrea Plenului CSJ cu privire la aplicarea legislaţiei procesuale
civile la întocmirea hotărîrii şi încheierii judecătoreşti, nr.2 din
07.07.2008. În: Buletinul CSJ a RM, 2009, nr.4-5, pag.12
12. Hotărîrea Plenului CSJ cu privire la aplicarea unor dispoziţii ale
Codului civil şi ale altor acte normative referitoare la dreptul de
proprietate privată asupra imobilelor, inclusiv asupra construcţiilor
anexe, nr.2 din 27.03.2006. În: Buletinul CSJ a RM, 2006, nr.12,
pag.14.
Recomandări ale CSJ
13. Recomandarea nr.7 privind examinarea cererilor despre
recunoaşterea dreptului de proprietate asupra construcţiilor
neautorizate. În: Buletinul CSJ a RM, 2012, nr.10, pag.8.
14. Revistă privind practica aplicării de către instanţele judecătoreşti a
legislaţiei la examinarea litigiilor referitor la recunoaşterea
dreptului de proprietate dobîndit prin uzucapiune. În: Buletinul CSJ
a RM nr.3/12, 2008.