TEMA 8.

Căile ordinare și extraordinare de atac

I. Obiective de referinţă:
– să cunoască rolul și particularitățile căilor de atac în cadrul
procesului civil;
– să explice principiile exercitării căilor de atac;
– să clasifice şi să caracterizeze căile de atac;
– să întocmească proiecte de cereri și decizii.

II. Repere de conţinut

Scopul final al procesului civil este de a asigura apărarea drepturilor,
libertăţilor şi intereselor legitime ale persoanelor fizice şi juridice prin
emiterea unei hotărîri judecătoreşti corecte. Corectitudinea hotărîrii
reprezintă scopul suprem al oricărui sistem judecătoresc, iar acest scop
este atins atunci cînd cu privire la circumstanţele de fapt au fost aplicate
corect normele de drept.
La înfăptuirea justiţiei, ca şi în orice alt domeniu de activitate umană,
oricînd se pot comite erori (errare humanum est – a greşi este
omeneşte). Incorectitudinea hotărîrii judecătoreşti poate fi condiţionată
nu numai de o eroare a judecătorului, ci şi de comportamentul
participanţilor la proces, constînd în necomunicarea sau comunicarea
greşită a circumstanţelor ce au importanţă pentru justa soluţionare a
pricinii civile, neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a
sarcinii de probaţiune etc. În această ordine de idei, este necesar a se
face distincţie între erori ale judecătorului şi erori ale participanţilor la
proces, care au condiţionat adoptarea unei hotărîri judecătoreşti
incorecte.
Atît în cazul depistării unor erori ale judecătorului, cît şi a unor alte
omisiuni ce au dus la soluţionarea greşită a pricinii civile, hotărîrea
adoptată urmează a fi corectată. În sistemul de remediere a erorilor
comise la înfăptuirea justiţiei un loc important îl ocupă căile de atac,
care reprezintă o garanţie fundamentală a dreptului la apărare judiciară,
asigurînd pronunţarea unor hotărîri legale şi temeinice.
În literatura de specialitate se evidențiază următoarele particularități
ale căilor de atac:
– declanșează controlul judiciar, cu excepția căii de atac extraordinare
– revizuirea, care reprezintă o procedură distinctă de reexaminare a
pricinii de către instanța care a emis-o în virtutea unor circumstanțe
noi descoperite;
 – au un rol preventiv, contribuind la preîntîmpinarea erorilor
judiciare;
– au un rol reparator, avînd ca efect corectarea de către instanțele de
apel și de recurs a erorilor care eventual s-au comis la judecarea
pricinii;
– constituie una din garanțiile dreptului la apărare judiciară, oferind
participanților la proces posibilitatea de a demonstra că o hotărîre
este ilegală sau neîntemeiată și de a cere casarea ei de către instanța
competentă să judece calea de atac declarată;
– asigură uniformitatea în aplicarea și interpretarea legilor, orientează
activitatea instanțelor inferioare în vederea formării unei practici
judiciare unitare.
Printre principiile care stau la baza exercitării căilor de atac se
regăsesc:
 Principiul legalității căilor de atac, care instituie regula potrivit
căreia anularea hotărîrii judecătorești poate fi obținută doar prin
exercitarea căilor prevăzute expres în lege. Mențiunea incorectă în
dispozitivul hotărîrii privitoare la calea de atac ce poate fi exercitată
nu modifică condițiile stabilite de lege de atacare a acesteia.
 Principiul ierarhiei căilor de atac, care reiese din organizarea pe
nivele a instanțelor judecătorești. Potrivit acestui principiu, căile
ordinare de atac se exercită la instanța ierarhic superioară.
 Principiul unicității dreptului de a exercita o cale de atac, potrivit
căruia dreptul de a exercita o cale de atac este unic și se epuizează
odată cu exercitarea lui. Astfel, se asigură autoritatea lucrului
judecat și se previne pronunțarea unor hotărîri judecătorești
contradictorii. Apelul sau recursul nu poate fi exercitat împotriva
aceleiași hotărîri decît o singură dată, chiar dacă se invocă alte
temeiuri decît cele pe marginea cărora instanța de control judiciar s-
a pronunțat printr-o decizie anterioară. Acest principiu nu este
caracteristic și căii de atac revizuirea, întrucît cererea de revizuire
poate fi depusă repetat dacă se invocă diferite temeiuri.
 Principiul neagravării situației în propria cale de atac, care
prevede că apelantului sau recurentului nu i se poate crea o situație
mai dificilă decît acea prin hotărîrea atacată, cu excepția cazurilor
cînd acesta consimte sau hotărîrea este atacată și de alți participanți
la proces.
 Clasificarea căilor de atac se face în funcție de diverse criterii.
Astfel, în funcție de condițiile de exercitare a căilor de atac, acestea sunt
grupate în două categorii:
 Căi de atac ordinare, care pot fi exercitate asupra hotărîrilor
judecătorești definitive de către oricare dintre participanții la proces,
prin care se solicită casarea hotărîrii judecătorești pe motiv de
ilegalitate sau netemeinicie. Prin intermediul căilor de atac ordinare
se intentează controlul judiciar. Din această categorie fac parte: a)
apelul, b) recursul împotriva încheierilor judecătorești și c) recursul
împotriva actelor de dispoziție ale curților de apel. La baza divizării
căilor de atac în apel și în recurs a stat distincția dintre greșeli în
stabilirea faptelor și greșeli în aplicarea legilor.
 Căi de atac extraordinare, care pot fi exercitate asupra hotărîrilor
judecătorești irevocabile, doar pentru temeiurile și în condițiile
expres prevăzute de lege. Din această categorie face parte
revizuirea.
În funcție de instanța competentă să se pronunțe asupra căii de atac, se
disting căi de atac de reformare, care sunt soluționate de o instanță
superioară celei care a emis hotărîrea (căile ordinare de atac) și căi de
atac de retractare, care sunt soluționate de instanța care ultima s-a
pronunțat asupra hotărîrii atacate (căile de atac extraordinare).
După natura circumstanțelor asupra cărora se exercită căile de atac,
distingem căi de atac de fapt și de drept – la examinarea cărora se
verifică atît circumstanțele de fapt, cît și cele de drept (apelul și recursul
împotriva încheierilor judecătorești), căi de atac de drept – la
examinarea cărora se verifică doar circumstanțele de drept (recursul
împotriva actelor de dispoziție ale instanței de apel) și căi de atac de
fapt – la examinarea cărora se verifică doar circumstanțele de fapt
(revizuirea hotărîrilor judecătorești).
În funcție de efectele pe care le provoacă exercitarea căilor de atac
asupra hotărîrii, acestea se clasifică în căi de atac suspensive de
executare, la care se referă căile de atac de fapt și de drept și căi de atac
nesuspensive de executare, la care se referă căile de atac de drept.
Astfel, potrivit Codului de procedură civilă, în Republica Moldova
există patru feluri de căi de atac: apelul (art.357-396), recursul
(secțiunea I) împotriva încheierilor judecătoreşti (art.423-428), recursul
(secțiunea II) împotriva actelor de dispoziție ale curților de apel (art.429-
445) și revizuirea hotărîrilor judecătoreşti (art.446-453).
 Apelul reprezintă prima cale ordinară de atac care declanșează
controlul judiciar ierarhic asupa legalității hotărîrilor pronunțate în primă
instanță de către judecătorii. Este un mijloc procedural prin care partea
nemulțumită de hotărîrea primei instanțe solicită instanței ierarhic
superioare, în condițiile legii, modificarea sau anularea, în tot sau în
parte, a acesteia.
Scopul apelului îl constituie verificarea corectitudinii constatării
circumstanţelor de fapt ale pricinii, a aplicării şi interpretării normelor
de drept material, precum şi al respectării normelor de drept procedural
la judecarea pricinii în primă instanţă.
Obiectul apelului îl constituie hotărîrile și încheierile emise în primă
instanță, care încă n-au devenit definitive și care sunt susceptibile de
apel.
Subiecții apelului sunt apelantul – persoana care declară apelul și
intimatul – partea adversă.1 Sunt în drept să declare apel părţile şi alţi
participanţi la proces, reprezentantul în interesul apelantului, dacă este
împuternicit în modul stabilit de lege, precum și martorul, expertul,
specialistul şi interpretul, reprezentantul cu privire la compensarea
cheltuielilor lor de judecată.
Instanța de judecată competentă să examineze cererea de apel
întotdeauna este o curte de apel. În apel cauzele se examinează de un
complet format din 3 judecători, din care nu pot face parte judecătorii
care au participat la judecarea pricinii în primă instanță.
Temeiuri de declarare a apelului sunt: circumstanţele importante
pentru soluţionarea pricinii nu au fost constatate şi elucidate pe deplin;
circumstanţele importante pentru soluţionarea pricinii, pe care prima
instanţă le consideră constatate, nu au fost dovedite cu probe veridice şi
suficiente; concluziile primei instanţe, expuse în hotărîre, sunt în
contradicţie cu circumstanţele pricinii; normele de drept material și
procedural au fost încălcate sau aplicate eronat. Apelantul trebuie să
dovedească existența acestor temeiuri în baza materialelor din dosar,
precum şi în baza probelor prezentate suplimentar, dar care nu au putut
fi prezentate în prima instanță. Or, o hotărîre legală în fond nu poate fi
casată numai din motive formale.
Termenul de declarare a apelului este de 30 de zile de la data
comunicării hotărîrii motivate. Termenul de apel suspendă executarea
hotărîrii pronunţate în primă instanţă, cu excepţia hotărîrilor cu
executare imediată. Apelul exercitat în termen suspendă executarea
1
În cazul în care apelul se declară de ambele părți, acestea dobîndesc calitatea, atît de apelant, cît și de intimat.
hotărîrii, iar apelul declarat peste termen poate suspenda executarea
hotărîrii dacă există cererea apelantului și motive întemeiate.
Cererea de apel se depune în scris la instanţa judecătorească a cărei
hotărîre se atacă. În cererea de apel se indică:
a) instanţa căreia îi este adresat apelul;
b) numele sau denumirea, domiciliul sau sediul apelantului, calitatea
lui procedurală;
c) hotărîrea atacată, instanţa care a emis-o, completul de judecată, data
emiterii;
d) motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază apelul;
e) probele invocate în susţinerea apelului;
f) solicitarea apelantului;
g) numele şi domiciliul martorilor, dacă se cere a fi citaţi în apel;
h) documentele ce se anexează;
i) alte date ce ţin de examinarea apelului.
În apel nu se poate schimba calitatea procedurală a părţilor, temeiul
sau obiectul acţiunii şi nici nu pot fi înaintate noi pretenţii, însă se pot
cere dobînzi, rate, venituri ajunse la termen şi orice alte despăgubiri
apărute după emiterea hotărîrii în primă instanţă, se poate solicita o
compensaţie legală. Cererea de apel şi înscrisurile noi care nu au fost
prezentate în primă instanţă se depun în atîtea copii cîţi participanţi la
proces sunt, plus cîte o copie pentru instanţa de apel.
Cererea de apel se semnează de apelant sau de reprezentantul său. În
ultimul caz, la cerere se anexează documentul, legalizat în modul
stabilit, care certifică împuternicirile reprezentantului, dacă în dosar
lipseşte o astfel de împuternicire. La cererea de apel se anexează și
dovada de plată a taxei de stat, dacă apelul se impune cu taxă. Taxa de
stat pentru cererile de apel constituie 75% din taxa ce urmează a fi
plătită la depunerea cererii de chemare în judecată sau altei cereri, iar în
cazul litigiilor cu caracter patrimonial – 75% din taxa calculată din suma
contestată.
Participanţii la proces sunt în drept să prezinte în scris obiecţii
împotriva apelului, anexînd înscrisurile care confirmă corectitudinea
obiecţiilor. Referinţele şi înscrisurile trebuie să fie depuse în atîtea copii
cîţi participanţi la proces sunt, plus cîte o copie pentru instanţa de apel.
După examinarea pricinii în instanţă de apel, dosarul se restituie
primei instanţe.
Recursul este calea ordinară de atac exercitată împotriva încheierilor
judecătoreşti și actelor de dispoziție ale curților de apel. Legislația
procesual civilă distinge recursul în secțiunea I – declarat împotriva
încheierilor judecătorești și recursul în secțiunea II – declarat împotriva
actelor de dispoziție ale curților de apel.
Recursul în secțiunea I este recursul declarat împotriva încheierilor
judecătorești pentru care legea prevede posibilitatea atacării cu recurs,
precum şi în cazurile în care încheierea face imposibilă desfăşurarea de
mai departe a procesului.
Subiecţii recursului sunt recurentul – persoana care declară recurs
(părţile şi de ceilalţi participanţi la proces) și intimatul – partea adversă.
Instanţele competente să examineze recursurile împotriva încheierilor
sunt curţile de apel, care examinează recursurile declarate împotriva
încheierilor emise de judecătorii și Colegiul civil, comercial şi de
contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, care examinează
recursurile declarate împotriva încheierilor emise de către curţile de
apel. Încheierile Curţii Supreme de Justiţie rămîn irevocabile de la
momentul emiterii.
Termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15
zile de la pronunţarea ei.
Cererea de recurs împotriva încheierii se depune la instanţa a cărei
încheiere se atacă. Față de recursul în secțiunea I se aplică regulile de la
recursul în secțiunea II.
Recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni într-
un complet din 3 judecători, pe baza dosarului şi a materialelor anexate
la recurs, fără examinarea admisibilităţii şi fără participarea părţilor.
Decizia instanţei de recurs emisă după examinarea recursului împotriva
încheierii rămîne irevocabilă din momentul emiterii. Decizia se plasează
pe pagina web a instanţei la data emiterii. Copia deciziei se remite
părţilor în termen de 5 zile de la data emiterii.
Recursul în secțiunea II este recursul declarat la Curtea Supremă de
Justiție împotriva actelor de dispoziție ale curților de apel, în cazul în
care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de
drept material sau a normelor de drept procedural. Verificînd legalitatea
deciziilor curților de apel, Curtea Supremă de Justiție asigură aplicarea
corectă și unitară a legilor de către toate instanțele judecătorești.
Scopul acestei căi de atac este de a repara erorile ce pot fi comise la
rejudecarea pricinii în apel. Recursul împotriva deciziilor instanței de
apel ocupă un loc aparte în sistemul căilor de atac, reprezentînd a treia
treaptă judiciară de examinare a pricinilor civile. Natura juridică a
acestuia diferă substanțial de cea a apelului, ceea ce este și firesc,
deoarece decizia instanței de recurs, spre deosebire de decizia instanței
de apel, este irevocabilă din momentul pronunțării și nu mai poate fi
atacată cu o altă cale ordinară de atac, decît pe calea revizuirii care
reprezintă o cale extraordinară de atac.
Obiectul recursului în secțiunea II îl constituie actele de dispoziție ale
curţilor de apel, precum și hotărîrile primei instanțe. Nu pot fi atacate cu
recurs deciziile de trimitere a cauzei la rejudecare, hotărîrile neatacate cu
apel, deși legea prevede această cale de atac, precum și hotărîrile în
privinţa cărora apelul a fost retras.
Subiecții recursului în secțiunea II sunt numiți ca și la recursul în
secțiunea I: recurent – persoana care declară recurs și intimat – partea
adversă. Calitatea procesuală din recurs nu este condiţionată de cea pe
care au avut-o părţile la examinarea în fond sau în apel (reclamat,
apelant, pîrît etc.). Sunt în drept să declare recurs aceleași categorii de
persoane care au dreptul să declare recurs în secțiunea I, și anume: a)
părţile şi alţi participanţi la proces; b) martorul, expertul, specialistul,
interpretul şi reprezentantul, cu privire la compensarea cheltuielilor de
judecată ce li se cuvine.
Termenul declarării recursului în secțiunea II este de 2 luni de la data
pronunţării deciziei, iar în cazul redactării acesteia – de la data
înştiinţării scrise a părţilor despre semnarea deciziei redactate. Termenul
de 2 luni este un termen de decădere şi nu poate fi restabilit. De regulă,
executarea hotărîrii nu se suspendă, adică hotărîrea judecătorească se
execută, cu excepția cazurilor în care hotărîrea se referă la strămutarea
de hotare, distrugerea de plantaţii şi semănături, demolarea de
construcţii sau de orice bun imobil, precum și în alte cazuri prevăzute de
lege. Aceste excepții se explică prin faptul că executarea hotărîrilor în
cauză ar putea leza grav drepturile recurentului, care nu va putea obține
întoarcerea executării hotărîrii, în eventualitatea casării deciziei instanței
de apel.
Temeiurile declarării recursului în secțiunea II: încălcarea esenţială
sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de
drept procedural.
Competența de a examina recursul împotriva deciziilor instanţelor de
apel revine doar Curţii Supreme de Justiţie.
Cererea de recurs în secțiunea II trebuie să fie dactilografiată şi să
cuprindă:
a) denumirea instanţei la care se depune recursul;
 b) numele, denumirea, calitatea procesuală a recurentului sau a
persoanei ale cărei interese le reprezintă, adresa lor;
c) numele sau denumirea, adresa intimatului;
d) data pronunţării deciziei atacate cu recurs;
e) denumirea instanţei care a emis decizia în apel, data pronunţării şi
dispozitivul deciziei, argumentele admiterii sau respingerii apelului;
f) esenţa şi temeiurile recursului, argumentul ilegalităţii deciziei
atacate, solicitările recurentului, propunerile respective;
g) data declarării recursului şi semnătura recurentului.
Cererea de recurs în secțiunea II trebuie să fie însoţită de atîtea copii
cîţi participanţi la proces sunt și trebuie să fie prezentată dovada de plată
a taxei de stat, în cazurile prevăzute de lege. Cuantumul taxei de stat
pentru depunerea recursului în secțiunea II este același ca și pentru
depunerea recursului în secțiunea I, adică 50% din taxa ce urmează a fi
plătită la depunerea cererii de chemare în judecată sau altei cereri, iar în
cazul litigiilor cu caracter patrimonial – 50% din taxa calculată din suma
contestată.
Depunerea recursul în secțiunea II, spre deosebire de celelalte căi de
atac, are loc la serviciul grefă al Curţii Supreme de Justiţie și nu la
instanța a cărei decizie se atacă. Aceasta se datorează procedurii de
examinare a recursului în secțiunea II, care începe cu examinarea
admisibilității recursului de către un complet din 3 judecători. Dacă
recursul este declarat admisibil, instanța de recurs solicită dosarul din
instanța respectivă și examinarea recursului se face de către un colegiu
lărgit, compus din 5 judecători.
Încheierile date în apel care nu pot fi atacate cu recurs separat se atacă
numai odată cu decizia, iar încheierile pronunţate de curţile de apel care
pot fi atacate separat cu recurs se examinează conform recursului în
secțiunea I.
În urma examinării recursului, instanţa de recurs emite decizii şi
încheieri, cu excepţia Plenului Curţii Supreme de Justiţie care emite
hotărîri. Actele de dispoziţie ale instanţei de recurs devin irevocabile în
momentul pronunţării.
Revizuirea este o cale de atac de retractare prin intermediul căreia se
poate obţine desfiinţarea actelor de dispoziție judecătoreşti irevocabile şi
reînnoirea judecăţii. Spre deosebire de alte căi de atac, revizuirea este
rezultatul cunoașterii incomplete la momentul emiterii actului de
dispoziție judecătoresc a împrejurărilor de fapt importante pentru justa
soluționare a pricinii, fie administrării unor probe false, fie comiterii
infracțiunilor în legătură cu pricina judecată.
Obiectul revizuirii îl constituie hotărîrile, încheierile şi deciziile
irevocabile ale tuturor instanţelor judecătoreşti. Nu pot fi supuse
revizuirii încheierile judecătorești prin care nu se termină procesul și
care dobîndesc valoare juridică doar concomitent cu hotărîrea, spre
exemplu: încheierile cu privire la amînarea procesului, administrarea
probelor, recuzarea etc.
Subiecții revizuirii se numesc revizuent – persoana care depune
cererea de revizuire și intimat – partea adversă. Sunt în drept să depună
cerere de revizuire părţile şi alți participanţi la proces, persoanele care
nu au participat la proces, dar care sunt lezate în drepturi prin hotărîrea,
încheierea sau decizia judecătorească, precum și Agentul
guvernamental, atunci cînd a fost iniţiată o procedură amiabilă într-o
cauză pendinte împotriva Republicii Moldova.
Termenul de declarare a revizuirii este de 3 luni de la data apariției
temeiului de revizuire. În cazul omiterii din motive întemeiate a
termenului de depunere a cererii de revizuire, revizuentul poate fi repus
în termen de către instanța de revizuire. Totodată, depunerea repetată a
cererii de revizuire în acelaşi temei nu se admite.
Temeiurile revizuirii sunt prevăzute expres și exhaustiv:
a) s-a constatat, prin sentinţă penală irevocabilă, comiterea unei
infracţiuni în legătură cu pricina care se judecă;
b) au devenit cunoscute unele circumstanţe sau fapte esenţiale ale
pricinii care nu au fost şi nu au putut fi cunoscute revizuientului,
dacă acesta dovedeşte că a întreprins toate măsurile pentru a afla
circumstanţele şi faptele esenţiale în timpul judecării anterioare a
pricinii;
c) instanţa a emis o hotărîre cu privire la drepturile persoanelor care nu
au fost implicate în proces;
d) s-a anulat ori s-a modificat hotărîrea, sentinţa sau decizia instanţei
judecătoreşti care au servit drept temei pentru emiterea hotărîrii sau
deciziei a căror revizuire se cere;
e) a fost aplicată o lege declarată neconstituţională de către Curtea
Constituţională şi la judecarea cauzei a fost ridicată excepţia de
neconstituţionalitate, iar instanţa de judecată sau Curtea Supremă de
Justiţie a respins cererea privind sesizarea Curţii Constituţionale sau
din hotărîrea Curţii Constituţionale rezultă că prin aceasta s-a
 încălcat un drept garantat de Constituţie sau de tratatele
internaţionale în domeniul drepturilor omului;
f) Curtea Europeană a Drepturilor Omului sau Guvernul Republicii
Moldova a iniţiat o procedură de reglementare pe cale amiabilă într-
o cauză pendinte împotriva Republicii Moldova;
g) Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat, printr-o
hotărîre, fie Guvernul Republicii Moldova a recunoscut, printr-o
declaraţie, o încălcare a drepturilor sau libertăţilor fundamentale
care poate fi remediată, cel puţin parţial, prin anularea hotărîrii
pronunţate de o instanţă de judecată naţională.
Competența în examinarea cererii de revizuire revine instanței a cărei
act de dispoziție se atacă. Astfel, cererea de revizuire împotriva unei
hotărîri sau încheieri rămase irevocabile prin neatacare se soluţionează
de instanţa care s-a pronunţat asupra fondului, iar cererea de revizuire
împotriva unei hotărîri care, fiind supusă căilor de atac, a fost menţinută,
modificată sau casată, emiţîndu-se o nouă hotărîre, se soluţionează de
instanţa care a menţinut, a modificat sau a emis o nouă hotărîre.
Totodată, cererile de revizuire împotriva deciziilor curţilor de apel în
privinţa cărora Curtea Supremă de Justiţie s-a pronunţat printr-o decizie
asupra inadmisibilităţii se examinează de Curtea Supremă de Justiţie.
Există o excepție de la regula generală, potrivit căreia cererea de
revizuire ce rezultă dintr-o procedură amiabilă într-o cauză pendinte
împotriva Republicii Moldova sau dintr-o hotărîre CEDO se examinează
de Curtea Supremă de Justiţie.
Cererea de revizuire se depune în scris la instanţa competentă să
examineze revizuirea. Dacă cererea de revizuire a fost depusă la o altă
instanţă decît cea competentă, instanţa sesizată va emite o încheiere
privind refuzul de primire a cererii şi le va explica părţilor dreptul de a
se adresa în instanţa competentă să examineze cererea de revizuire. În
cererea de revizuire trebuie să se indice în mod obligatoriu care este
temeiul de revizuire și probele ce confirmă existența temeiului invocat.
La cerere se anexează probele respective și dovada de plată a taxei de
stat.
Specificul dezbaterilor judiciare la instanța de revizuire constă în
faptul că ele sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care
se întemeiază. Administrînd probele prezentate, instanța de revizuire
trebuie să constate dacă sunt sau nu sunt temeiuri pentru revizuirea
hotărîrii.
 Condiţiile de admisibilitate ale cererii de revizuire sunt: capacitatea și
calitatea procesuală, existenţa unuia din temeiurile prevăzute de lege,
achitarea taxei de stat și respectarea termenului de depunere a cererii.
În situaţia cînd cererea de revizuire se admite, instanţa va elibera, la
solicitarea părţilor, în regim de urgenţă dispozitivul încheierii pentru a se
decide asupra executării hotărîrii.
În urma rejudecării cauzei după admiterea cererii de revizuire, instanţa
adoptă o hotărîre, care poate fi supusă căilor de atac prevăzute de lege
pentru hotărîrea revizuită.

III. Sugestii metodice

A. Strategii de predare & învățare: prelegerea interactivă, discuția,

rezolvare de probleme, brainstorming-ul, jocul de rol, simularea, studiul
de caz, întocmirea de acte procesuale.

B. Strategii de evaluare: Teste, prezentarea proiectelor de acte,

soluționarea spețelor, prezentarea referatelor.

C. Lucru individual
 Elaborarea referatelor pe tematicile: „Limitele judecării apelului și
ale recursului”, „Particularitățile examinării cererilor de apel”,
„Particularitățile examinării cererilor de recurs”, „Particularitățile
examinării cererilor de revizuire”.
 Soluționarea spețelor și perfectarea actelor procesuale.

Speţa nr.1
La 02.11.2012, B.N. a semnat cu vecina sa M.T. contractul de donaţie
a apartamentului său. La 07.12.2013, B.N. s-a adresat cu cerere de
chemare în judecată, solicitînd revocarea donaţiei pentru ingratitudine.
În argumentarea cererii a indicat că la momentul semnării contractului
părţile s-au înţeles că M.T. o va întreţine pînă la moarte, oferindu-i
hrană, bani necesari pentru tratament şi altele. Deşi M.T. asigură
întreţinerea referitor la care s-au înţeles, B.N. a solicitat să i se plătească
lunar cîte 500 USD, considerînd că poate pretinde mai mult, deoarece
preţurile la imobile au crescut considerabil în ultimul timp.
M.T. a depus acţiune reconvenţională, solicitînd să fie anulat
contractul de donaţie ca fiind simulat şi să fie recunoscută între părţi
existenţa contractului de înstrăinare a bunului cu condiţia întreţinerii pe
viaţă.
Prin hotărîrea Judecătoriei Centru din 18.05.2014 s-a admis acţiunea
lui B.N., contractul de donaţie fiind revocat pentru ingratitudine, din
motivul că donatarul nu a oferit donatorului întreţinerea datorată (art.835
din Codul civil). Nefiind de acord cu hotărîrea instanţei de judecată,
M.T. a depus cerere de apel.
1. Stabiliţi conţinutul cererii de apel și perfectați proiectul cererii.
2. Indicaţi împuternicirile instanţei de apel şi limitele judecării
apelului.
3. Soluţionaţi litigiul în fond.

Speţa nr.2
Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 24.12.2012 au fost
menţinute decizia Curţii de Apel şi hotărîrea judecătoriei de sector, prin
care s-a anulat hotărîrea judecătoriei cu privire la recunoaşterea dreptului
de proprietate a cet. A.B. asupra apartamentului din str. S. Lazo şi s-a
dispus evacuarea lui A.B. din acest apartament. Deşi proprietarul a
prezentat titlul executoriu spre urmărire, A.B. a refuzat să execute
benevol hotărîrea. A depus cîteva cereri de revizuire a hotărîrii, a
intentat cîteva dosare civile, solicitînd în calitate de măsură de asigurare
să nu fie evacuată.
Au trecut mai mult de doi ani, însă hotărîrea încă nu era executată.
Proprietarul, după ce a consultat un avocat, a depus cerere de chemare în
judecată, solicitînd plata chiriei pe toată perioada de cînd A.B. s-a
instalat în apartament şi pînă la depunerea cererii în judecată. Pentru
justificarea sumei, proprietarul a prezentat un certificat de la o agenţie
imobiliară, în care au fost prezentate preţurile cele mai mici şi cele mai
mari pentru chiria unui astfel de apartament. Proprietarul a solicitat
încasarea plăţii la nivelul celor mai mici.
Judecătoria de sector a respins pretenţiile proprietarului, indicînd că
chiria se poate încasa doar în baza unui contract de închiriere.
Proprietarul a depus apel. În instanţa de apel proprietarul şi-a schimbat
pretenţiile, argumentînd că sumele solicitate reprezintă nu plata de
chirie, ci daune cauzate prin folosirea fără temei a proprietăţii sale.
1. Calificaţi raportul juridic stabilit între părţi.
2. Determinaţi dacă este în drept apelantul să-şi modifice pretenţiile
în instanţa de apel.
3. Identificaţi care sunt limitele judecării apelului în acest caz.
 4. Clarificaţi cum urmează a fi repartizate cheltuielile de judecată
între părţi la adoptarea deciziei instanţei de apel.
5. Soluţionaţi litigiul în fond și perfectați actul de dispoziție
respectiv.

Speţa nr.3
La 01.03.2013, B.C. a procurat de la V.D. un apartament cu două odăi
la preţul de 30.000 Euro. Contractul a fost încheiat în formă autentică şi
înregistrat în registrul bunurilor imobile.
În luna iunie 2013, B.C. a fost chemat în judecată de G.M., care a
solicitat declararea nulităţii contractului de vînzare-cumpărare a
apartamentului care îi aparţine la moment lui B.C.
În acţiune G.M. a indicat că este proprietar al apartamentului în litigiu.
La data de 12.05.2010, o persoană necunoscută, în baza unei procuri
false, a vîndut acest apartament, din numele proprietarului G.M. lui
V.D., la preţul de 20.000 USD.
G.M. a mai cerut prin acţiune anularea contractului de vînzare-
cumpărare semnat cu V.D., declararea nulităţii procurii şi revendicarea
apartamentului.
Prin hotărîrea instanţei de judecată pretenţiile lui G.M. au fost
acceptate integral.
Nefiind de acord cu hotărîrea instanţei, B.C. a declarat apel. Deşi nu a
fost atras la judecarea pricinii, V.D. a depus o cerere de alăturare la apel.
1. Determinaţi statutul tuturor persoanelor interesate în litigiu.
2. Identificaţi condiţiile pentru alăturare la apel.
3. Indicaţi actele instanţei de apel.
4. Soluţionaţi litigiul în fond.

Speţa nr.4
S.A. s-а adresat în judecată împotriva lui R.I. cu privire la partajul
proprietăţii comune în devălmăşie – apartamentul nr.13 de pe str. Sf.
Nicolae, mun. Chişinău, şi recunoaşterea dreptului de proprietate asupra
imobilului litigios după fiecare soţ în mărime de 1/2.
Prin hotărîrea Judecătoriei sect. Ciocana, mun. Chişinău, din
16.08.2013, acţiunea lui S.A. а fost admisă parţial, fiind recunoscut
dreptul de proprietate a 3/8 din apartament după reclamantul S.A. şi a
5/8 după pîrîtul R.I.
Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 21.01.2014 а fost menţinută
hotărîrea Judecătoriei sect. Ciocana.
 Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 15.09.2014, recursul
declarat de către S.A. а fost respins cu menţinerea deciziei instanţei de
apel.
S.A. а depus cerere de revizuire, prin care а solicitat admiterea
acesteia, casarea actului judecătoresc contestat cu pronunţarea unei noi
hotărîri, prin care să fie admise integral pretenţiile înaintate, invocînd că
s-au descoperit înscrisuri probatorii care nu au putut fi prezentate
instanţei într-о împrejurare ce nu depinde de voinţa participanţilor la
proces. În motivarea cererii de revizuire S.A. invocă temeiul prevăzut de
art.449 lit.c) CPC, prezentînd instanţei certificatul de la Oficiul
Cadastral Teritorial Chişinău, prin care se confirmă că, potrivit datelor
OCT, la data de 22.11.2012 pe numele cet. R.I. este înregistrat imobilul
de pe str. Sf. Nicolae, în temeiul contractului de vînzare-cumpărare
nr.2222 din 04.09.2012.
1. Decideţi dacă va admite instanţa de judecată cererea de revizuire
în condiţiile art.449 lit.c) CPC.

IV. Bibliografie:
Literatura recomandată
1. Cojuhari A. ș.a. Drept procesual civil. Partea specială. Curs
universitar. Chișinău: USM, 2009.
2. Pisarenco O. Drept procesual civil. Note de curs. Ediția a II-a.
Chișinău: Tehnica-Info, 2012.
3. Leș I. Principii și instituții de drept procesual civil, vol. II,
București, ed. Lumina Lex, 1999.
4. Poalelungi M. Modele de acte judecătoreşti. Procedura civilă
(ediţia a III-a adnotată cu legislaţie şi jurisprudenţă CEDO). –
Chişinău, 2014.

Acte normative
5. Codul de procedură civilă, adoptat prin Legea nr.225-XV din
30.05.2003. Republicat în: Monitorul Oficial al RM nr.130-134/415
din 21.06.2013.
6. Codul funciar, adoptat prin Legea nr.828-XII din 25 decembrie
1991. Republicat în: Monitorul Oficial al RM nr.107/817 din
04.09.2001.

Practica judiciară
7. Hotărîrea Plenului CSJ privind procedura de judecare a cauzelor
civile în ordine de apel, nr.6 din 11.11.2013. În: Buletinul CSJ a
RM, 2014, nr.1-2, pag.4.
8. Hotărîrea Plenului CSJ privind procedura de judecare a cauzelor
civile în ordine de recurs, nr.5 din 11.11.2013. În: Buletinul CSJ a
RM, 2013, nr.12, pag.4.
9. Hotărîrea Plenului CSJ cu privire la practica aplicării de către
instanţele de judecată a legislaţiei procedurale la examinarea
pricinilor civile în ordine de revizuire nr.2 din 15.04.2013. În:
Buletinul CSJ a RM, 2013, nr.7-8, pag.14.
10. Hotărîrea Plenului CSJ cu privire la practica aplicării de către
instanţele judecătoreşti a legislaţiei procesuale civile la întocmirea
actelor judecătoreşti de dispoziţie în cadrul examinării pricinilor
civile şi economice în ordine de apel şi de recurs, nr.3 din
07.07.2008. În: Buletinul CSJ a RM, 2009, nr.4-5, pag.19.