TEMA 5.

Examinarea litigiilor cadastrale în ordine de contencios

administrativ

I. Obiective de referinţă:
– să distingă noțiunea „contencios administrativ” de „procedura
contenciosului administrativ”;
– să cunoască felurile de contencios administrativ;
– să cunoască obiectul acţiunii în contenciosul administrativ și actele
administrative exceptate de la controlul judecătoresc;
– să identifice subiecții cu drept de sesizare și cercul subiecților care
pot avea calitatea de pîrît în acțiunile de contencios administrativ;
– să determine procedura și particularităţile examinării cauzelor în
contencios administrativ;
– să expună importanța procedurii prealabile în contencios
administrativ;
– să identifice temeiurile de anulare a actului administrativ
contestat;
– să determine procedura de contestare a deciziilor registratorilor
OCT;
– să examineze cazuri concrete, să propună soluții și să-și
argumenteze poziția;
– să cunoască practica CtEDO în domeniul examinării litigiilor
cadastrale.

II. Repere de conţinut

Prin „contencios administrativ” înțelegem litigiul apărut, pe de o
parte, între o autoritate publică sau o autoritate asimilată acesteia, un
serviciu public sau un funcționar public, și, pe de altă parte, o persoană
fizică sau juridică ca rezultat al adoptării sau emiterii actului
administrativ sau al nesoluționării în termen legal a unei cereri
referitoare la un drept recunoscut de lege.
Prin „procedura contenciosului administrativ” se înțelege activitatea
de soluționare a conflictelor juridice de către instanțele de contencios
administrativ, în care cel puțin una din părți este o autoritate publică sau
o autoritate asimilată acesteia conform Legii contenciosului
administrativ, un serviciu public sau un funcționar public, rezultate din
adoptarea sau emiterea actului administrativ sau din nesoluționarea în
termenul legal a unei cereri referitoare la un drept recunoscut de lege.
Procedura contenciosului administrativ reprezintă o formă de control
judecătoresc asupra administrației publice prin care se realizează
următoarele obiective:
– se repune în drepturi persoana vătămată într-un drept al său de
către o autoritate publică cu restituirea pagubei, în cazul cînd se
cere;
– este semnificativ faptul recunoaşterii persoanei ca fiind vătămată
într-un drept al său atît prin emiterea unui act administrativ, cît şi
prin refuzul unei autorităţi publice de a rezolva cererea referitoare la
un drept recunoscut de lege sau nerezolvarea acesteia în termenul
prevăzut de lege;
– se consolidează încrederea cetăţenilor în echitatea socială şi în forţa
statului ca garant al drepturilor omului;
– prin anularea actelor administrative ilegale se asigură o înaltă
eficacitate în activitatea autorităţilor publice şi executarea uniformă
a legii de către acestea pe întreg teritoriul Republicii Moldova.
Se deosebesc două categorii de contencios administrativ:
 contencios administrativ de anulare, în cadrul căruia instanța de
contencios administrativ anulează sau modifică actul administrativ
sau obligă autoritatea publică să rezolve o cerere referitoare la un
drept recunoscut de lege.
 contencios administrativ de plină jurisdicţie, în cadrul căruia
persoana vătămată într-un drept al său recunoscut de lege este
îndreptăţită să obţină anularea actului administrativ ilegal, obligarea
autorităţii publice respective de a-i recunoaşte un anumit drept,
precum și recuperarea prejudiciului material şi moral1 cauzat.
Această formă este caracteristică RM.
Conform art.1 alin.(2) din Legea contenciosului administrativ, orice
persoană care se consideră vătămată într-un drept al său, recunoscut de
lege, de către o autoritatea publică, printr-un act administrativ sau prin
nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței
de contencios administrativ competente pentru a obține anularea actului,
recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.
1
Posibilitatea recuperării prejudiciului moral a fost prevăzută în textul iniţial al Legii
contenciosului administrativ, însă prin Legea nr.833-XV din 07.02.2002, recuperarea
prejudiciului moral în cauzele de contencios administrativ a fost exclusă. Ulterior, prin Hotărârea
Curţii Constituţionale nr.46 din 21.11.2002, Legea nr.833-XV din 07.02.2002 a fost declarată
neconstituţională, astfel încât, începând cu 25.04.2003, instanţa de contencios administrativ şi-a
redobândit împuternicirea de a se pronunţa, la cerere şi asupra reparării prejudiciului moral
cauzat prin actul administrativ ilegal sau prin neexaminarea în termenul legal a cererii prealabile.
 Conform art.3 alin.(1) din Legea contenciosului administrativ, obiect
al acțiunii în contenciosul administrativ îl constituie actele
administrative, cu caracter normativ și individual, prin care este vătămat
un drept recunoscut de lege al unei persoane, inclusiv al unui terț.
Conform art.3 alin.(2) din Legea contenciosului administrativ, obiect al
acțiunii în contenciosul administrativ poate fi și nesoluționarea în termen
legal a unei cereri referitoare la un drept recunoscut de lege. Astfel,
reieșind din prevederile legale, obiect al acțiunii în contenciosul
administrativ constituie:
– actul administrativ, cu caracter normativ sau individual;
– contractul administrativ;
– nesoluționarea în termenul legal a unei cereri referitoare la un
drept recunoscut de lege, de exemplu, refuzul autorității publice de
a primi cererea persoanei sau faptul de a nu răspunde în termen de
30 zile de la înregistrarea cererii, dacă legea nu prevede altfel (în
acest sens termenul pentru înregistrarea dreptului sau emiterea
refuzului de înregistrarea, conform art.32 din Legea cadastrului
bunurilor imobile, este de 7 zile, totodată conform art.32 prin
decizia registratorului termenul poate fi prelungit cu cel mult 40
zile);
– repararea prejudiciului cauzat prin actul administrativ, dacă
pretenția se înaintează concomitent cu acțiunea principală de
constate a actelor administrative. Repararea pagubei constituie cel
din urmă obiect al acțiunii în contenciosul administrativ.
Art.4 din Legea contenciosului administrativ determină o categorie de
acte administrative care sunt exceptate de la controlul judecătoresc pe
calea contenciosului administrativ, cum ar fi:
– actele exclusiv politice ale Parlamentului, Președintelui R.M. și al
Guvernului, precum și actele administrative cu caracter individual,
emise de Parlament, de Președintele R.M. și de Guvern în exercițiul
atribuțiilor prevăzute expres de normale constituționale sau
legislative ce țin de alegerea, numirea și destituirea din funcțiile
publice a persoanelor oficiale de stat, exponente ale unui interes
politic sau public deosebit;
– actele administrative cu caracter diplomatic referitoare la politica
externă a R.M.;
 – legile, decretele Președintelui RM cu caracter normativ,
ordonanțele și hotărîrile Guvernului cu caracter normativ, tratatele
internaționale la care R.M. este parte, care sunt supuse controlului
de constituționalitate;
– actele de comandament cu caracter militar;
– actele administrative referitoare la securitatea naționala a R.M,. la
exercitarea regimului stării excepționale, la măsurile de urgență
luate de autoritățile publice în vederea combaterii calamităților
naturale, incendiilor, epidemiilor, epizootiilor și la alte evenimente
de aceeași natură;
– actele administrativ-jurisdicționale de sancționare
contravențională și alte acte administrative pentru a căror
desființare sau modificare legea prevede o altă procedură judiciară;
– actele de gestiune emise de autoritatea publică, în calitate de
persoană juridică, în legătură cu administrarea și folosirea
bunurilor ce aparțin domeniului său privat;
– actele administrative emise pentru executarea hotărîrilor
judecătorești irevocabile.
Subiecții cu drept de sesizare în contencios administrativ sunt:
persoana fizică și juridică, funcționarul public, militarul și persoana cu
statut militar. Conform art.53 din Constituție și art.5 din Legea
contenciosului administrativ sunt recunoscute ca subiecți cu drept de
sesizare în contenciosul administrativ:
– orice persoană fizică sau juridică care pretind încălcarea sau
nerecunoașterea unui drept subiectiv, recunoscut de lege, printr-
un act administrativ sau prin nesoluționarea în termen legal a unei
cereri de către autoritatea publică (persoanele respective trebuie să
aibă atît calitate procesuală cît și capacitate procesuală de a-și
apăra drepturile și interesele în justiție);
– Guvernul, Cancelaria de Stat, oficiul teritorial al Cancelariei de Stat,
preşedintele raionului şi primarul - în condiţiile Legii privind
administraţia publică locală;
– procurorul care, în condiţiile articolului 5 din Codul de procedură
civilă, atacă actele emise de autorităţile publice;
– avocatul parlamentar, care, la sesizarea persoanei vătămate într-un
drept al său, atacă actele administrative - în condiţiile Legii cu
privire la avocaţii parlamentari;
 – Comisia Naţională de Integritate – în condiţiile Legii cu privire la
Comisia Naţională de Integritate;
– instanţele de drept comun şi cele specializate, în cazul ridicării
excepţiei de ilegalitate - în condiţiile art.13 al Legii contenciosului
administrativ.
– alte persoane, în conformitate cu legislaţia în vigoare.
Calitatea de pîrît în acțiunile de contencios administrativ revine:
a) autorităților publice și autorităților asimilate acestora în sensul
Legii contenciosului administrativ;
b) subdiviziunilor autorităților publice;
c) funcționarilor din structurile sus - menționate.
În conformitate cu art.20 din Legea contenciosului administrativ,
cererea de chemare în judecată poate fi formulată şi împotriva
funcţionarului public al autorităţii publice pîrîte care a elaborat actul
administrativ contestat sau care a refuzat să soluţioneze cererea în cazul
în care se solicită despăgubiri. În cazul în care acţiunea se admite,
funcţionarul public poate fi obligat să plătească despăgubirile solidar cu
autoritatea publică respectivă. Funcţionarul public acţionat astfel în
justiţie poate chema în garanţie superiorul său ierarhic care i-a ordonat
să elaboreze actul administrativ sau să refuze soluţionarea cererii, acesta
fiind introdus în proces ca terţă persoană. Funcționarul public introdus în
proces are calitate procesuală de sine stătătoare de pîrît în litigiu, avînd
toate drepturile și obligații procesuale ale părții în proces.
Persoana care pretinde repararea pagubei poate înainta cererea
respectivă concomitent cu cererea în anularea sau modificarea actului,
recunoașterea dreptului pretins. În cazul în care acțiunea în despăgubiri
este înaintată după ce printr-o hotărîre judecătorească actul administrativ
a fost anulat sau modificat sau autoritatea a fost obligată să soluționeze
cererea sau să emită actul administrativ, acțiunea în despăgubiri se va
înainta în instanța de drept comun.
Acțiunea cu privire la repararea prejudiciului cauzat prin emiterea
actului administrativ, care ulterior a fost anulat de către autoritatea
emitentă sau ierarhic superioară, la fel se va înainta în instanța de drept
comun.
Acțiunea în reparare a prejudiciului material și moral se prescrie în
termen de 3 ani (art.267 și art.1424 din CC).
Judecarea acțiunilor în contenciosul administrativ are loc în
condițiile CPC, inclusiv după competență. În acest sens, privim sub
aspect critic neaducerea Legii contenciosului administrativ în
conformitate cu procedura determinată de CPC. Astfel, suntem în
prezența neconcordanței normelor CPC cu cele ale Legi contenciosului
administrativ, care stabilesc competența de judecare a cauzelor de
contencios administrativ. Mai mult ca atît, art.278 din CPC, prevede că
„acţiunile în contenciosul administrativ se examinează de instanţele
judecătoreşti respective conform normelor generale ale prezentului cod,
cu excepţiile şi completările stabilite de legislaţia contenciosului
administrativ”, ceea ce crează erori în privința competenței de judecare a
litigiilor în contencios administrativ. Cu toate acestea conform Avizului
consultativ al Plenului Curţii Supreme de Justiţie cu privire la modul de
aplicare a prevederilor art.7 alin.(1), art.8 alin.(3) și art.24 alin.(1) din
Legea contenciosului administrativ şi ale art.331 din CPC, judecarea
cauzelor în contencios administrativ are loc în condițiile CPC, negînd
normele cu privire la competență stabilite în Legea contenciosului
administrativ.
Procedura examinării acțiunii în contencios administrativ este
reglementată de capitolul IV al Legii contenciosului administrativ.
Totodată, este necesar de ținut cont, că doctrinarii recunosc două
categorii de norme procedurale aplicabile contenciosului administrativ:
a) Norme procedurale specifice, consacrate în Legea contenciosului
administrativ;
b) Norme procedurale generale, comune procedurii civile obișnuite
care își află izvorul în CPC.
Specific pentru procedura contenciosului administrativ este cerința
obligatorie de soluționare prealabilă a litigiului. În situația în care
persoana vătămată nu a respectat procedura prealabilă, judecătorul emite
încheierea de restituire a cererii (art.170 din CPC) sau, dacă acțiunea a
fost intentată – încheiere privind scoaterea cererii de pe rol (art.267 din
CPC).
Persoana vătămată într-un drept al său recunoscut de lege, printr-un
act administrativ va solicita autorității publice emitente în termen de 30
zile de la comunicarea actului, revocarea în tot sau în parte a acestuia.
Cererea poate fi depusă și organului ierarhic superior, dacă legea nu
prevede altfel (art.14 din Legea contenciosului administrativ).
Cererea se examinează în termen de 30 zile de la data înregistrării ei.
În situația în care persoana care se consideră vătămată nu este satisfăcută
de răspunsul primit asupra cererii prealabile sau nu a primit nici un
răspuns în termenul prevăzut de lege, aceasta este în drept să sesizeze
instanța de contencios administrativ (art.15 din Legea contenciosului
administrativ).
Totodată, acţiunea poate fi înaintată nemijlocit instanţei de contencios
administrativ în cazurile expres prevăzute de lege şi în cazurile în care
persoana se consideră vătămată într-un drept al său prin nesoluţionarea
în termen legal ori prin respingerea cererii prealabile privind
recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei cauzate (art.16
alin.(2) din Legea contenciosului administrativ).
Cererea prin care se solicită anularea unui act administrativ sau
recunoașterea unui drept pretins, poate fi înaintată în termen de 30 zile,
în cazul în care legea nu dispune altfel (art.17 din Legea contenciosului
administrativ).
În situația în care recuperarea prejudiciului material și/sau moral nu a
fost cerută concomitent cu cererea privind anularea actului
administrativ, aceasta se depune în termen general de prescripție, 3 ani
de zile prevăzut de Codul Civil, care începe să curgă de la data la care
persoana în cauză a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei.
Totodată, la depunerea cererii este necesar de ținut cont de art.26 din
Legea contenciosului administrativ, care prevede următoarele temeiuri
de anulare a actului administrativ contestat:
– este ilegal în fond ca fiind emis contrar prevederilor legii;
– este ilegal ca fiind emis cu încălcarea competenţei;
– este ilegal ca fiind emis cu încălcarea procedurii stabilite.
Hotărîrea instanței de contencios administrativ în fond, poate fi atacată
cu apel, în termen de 30 zile de la data pronunțării dispozitivului
hotărîrii. Recursul se depune în termen de 2 luni de zile din momentul
comunicării deciziei integrale a curții de apel.
Procedura de contestare a deciziilor registratorilor OCT cade sub
incidența Legii contenciosului administrativ, cu toate că ÎS „Cadastru”
nu face parte din categoria autorităților publice, la fel registratorul nu are
statut de funcționar public. Totuși, ținînd cont de importanța
corectitudinii actelor registratorului și de aspectul public al activității pe
care o prestează OCT din cadrul ÎS „Cadastru” în domeniul drepturilor
patrimoniale, considerăm oportună supunerea actelor registratorilor din
cadrul OCT sub controlul contenciosului administrativ.
Plenul CSJ atenționează că, cererea de înregistrare în registrul
bunurilor imobile poate fi respinsă numai din motivele prevăzute de
art.31 alin.(1) din Legea cadastrului bunurilor imobile, în caz contrar
refuzul fiind nejustificat. Actul de refuz în primirea cererii de
înregistrare a drepturilor, precum şi refuzul neîntemeiat de furnizare a
informaţiei cadastrale, poate fi atacat în ordinea contenciosului
administrativ doar după respectarea procedurii prealabile. Astfel, refuzul
în primirea cererii se contestă mai întîi la registratorul din cadrul ÎS
„Cadastru”, iar decizia acestuia poate fi atacată în instanța de judecată.
În ceea ce privește respingerea cererii pe motiv că dreptul asupra
bunului imobil solicitat pentru înregistrare este înregistrat pe numele
unei alte persoane, cazul se soluționează prin acțiune în rectificare.
În context, este necesar de delimitat cazurile de respingere a cererii de
cazurile de refuz de înregistrare a dreptului.
Astfel, cererea se respinge dacă: lipseşte actul de identitate al
solicitantului sau dacă actul conţine inexactităţi, a fost prezentată de o
persoană neautorizată, lipsesc documentele pentru înregistrare,
documentele prezentate nu corespund cerinţelor stabilite de legislaţie,
drepturile solicitate pentru înregistrare nu sunt susceptibile de înscriere
în registrul bunurilor imobile, dreptul asupra bunului imobil solicitat
pentru înregistrare este înregistrat pe numele unei alte persoane;
înregistrarea dreptului trebuie să fie efectuată de un alt oficiu cadastral
teritorial, este notată aplicarea sechestrului sau interdicţia de înstrăinare
sau grevare a bunului imobil dreptul asupra căruia este solicitat spre
înregistrare, nu a fost achitată plata pentru înregistrare (art.31 din Legea
cadastrului bunurilor imobile).
Temeiurile pentru refuzul înregistrării drepturilor sunt: solicitantul nu
a îndeplinit în termen cerinţele registratorului de înlocuire a
documentelor sau de prezentare a unor documente suplimentare de
înregistrare a drepturilor, forma şi/sau conţinutul documentelor
prezentate nu corespund cerinţelor legislaţiei, s-a constatat
neautenticitatea documentelor prezentate, documentul prezentat a fost
emis de o autoritate publică necompetentă, datele din documentele
prezentate nu corespund datelor din cadastru, cu excepţia cazurilor în
care necorespunderea este cauzată de o eroare tehnică a organului
cadastral teritorial, este notată aplicarea sechestrului sau interdicţia de
înstrăinare sau grevare a bunului imobil, dreptul asupra căruia este
solicitat spre înregistrare (art.33 din Legea cadastrului bunurilor
imobile).
Menționăm că, în practică, în cele mai dese cazuri, refuzul înregistrării
drepturilor are loc din motivele: aplicării sechestrului asupra bunurilor
imobile (la fel refuzul ștergerii înscrisului privind sechestrul), refuzul
privind ștergerea sechestrului în cazul în care datele din documentele
prezentate nu corespund datelor din cadastru, dreptul care se solicită a fi
înregistrat este înscris pe numele altei persoane etc. Examinînd
temeiurile de refuz al registratorului în vederea înregistrării dreptului se
constată că în cele mai dese cazuri deciziile de refuz sunt motivate și
argumentate din punct de vedere legal.
Contestarea deciziei registratorului privind refuzul înregistrării sau
respingerea cererii în vederea înregistrării dreptului are loc în termenii
prevăzuți de Legea contenciosului administrativ.
Decizia de refuz a registratorului poate fi atacată în instanța de
judecată sau la registratorul ÎS „Cadastru”, iar decizia acestuia poate fi
atacată în instanța de judecată. Totodată, cererea în rectificarea
înscrisului se soluționează în instanța contencioasă (de drept comun) în
cazurile în care înscrierea sau actul în al cărui temei s-a dispus înscrierea
nu a fost valabil, dreptul înscris a fost calificat greşit, nu mai sunt
întrunite condiţiile de existenţă a dreptului înscris sau au încetat efectele
actului juridic în al cărui temei s-a făcut înscrierea, există şi alte temeiuri
prevăzute de lege (art.33 din Legea cadastrului bunurilor imobile).
În practica sa, CtEDO menține poziția instanţelor judecătoreşti ale
RM, precum că refuzul OCT de a înregistra contractul încheiat între
reclamant şi IFS trebuia să constituie obiectul unei proceduri judiciare
distincte. Reclamantul a refuzat iniţierea acestei proceduri, deşi a fost
atenţionat expres asupra poziţiei greşite a reprezentantului său în acest
caz. Rezultă că unicul motiv pentru care proprietatea reclamantului nu a
fost înregistrată este omisiunea acestuia de a contesta în instanţa
judecătorească refuzul OCT de a înregistra contractul.
Legea prevede și posibilitatea de contestare a deciziei registratorului
privind prelungirea termenului de examinare a cererii (art.32 alin.(4) din
Legea cadastrului bunurilor imobile). Totodată, în cazul refuzului de
înregistrare a dreptului, titularul dreptului poate depune o cerere
ulterioară referitoare la același bun imobil sau la același drept, fără a fi
impuse careva termene pentru înregistrare. În același timp, este necesar
de ținut cont de termenele de depunere a cererii în rectificare, care se
prescriu în termenele prevăzute de art.506 din CC.
În situația în care decizia de refuz a registratorului se contestă în
instanța de judecată, la cerere se anexează cererea privind înregistrarea
dreptului, decizia de refuz, documentele anexate la cererea privind
înregistrarea dreptului, depusă la OCT.
În ceea ce privește contestarea refuzului în primirea cererii de
înregistrare, la acțiune se anexează cererea privind înregistrarea
dreptului cu mențiunea registratorului privind refuzul primirii,
documentele anexate la cererea respectivă, dovada respectării procedurii
prealabile, decizia registratorului din cadrul ÎS „Cadastru”.
La depunerea cererii de chemare în judecată, reclamantul este eliberat
de la plata taxei de stat.
Totodată, menționăm prezența multiplelor adresări în instanța de
contencios administrativ în vederea anulării actelor emise de
administrația publică locală, birourile de notari etc. (refuzul privind
alocarea terenurilor pentru construcția spațiului locativ, refuzul privind
emiterea deciziei în vederea formării bunurilor imobile, refuzul privind
vînzarea terenurilor aferente întreprinderilor private, refuzul în vederea
eliberării documentației de urbanism, refuzul privind schimbarea
destinației terenului agricol, refuzul privind deschiderea moștenirii,
refuzul privind autentificarea contractelor, etc).

III. Sugestii metodice

A. Strategii de predare & învățare: Prelegerea interactivă, rezolvare

de probleme, brainstorming-ul, studiul de caz.

B. Strategii de evaluare: Teste, prezentarea proiectelor de acte,

soluționarea spețelor, prezentarea referatelor.

C. Lucru individual
 Elaborarea referatelor pe tematicile: „Locul și rolul funcționarului
public în cauzele de contencios administrativ”, „Repartizarea
sarcinii probațiunii în litigiile de contencios administrativ”.
 Întocmirea unei cereri de chemare în judecată în procedura
contenciosului administrativ;
 Întocmirea unei hotărîri judecătoreşti pe marginea procedurii de
contencios administrativ.
Speța nr.1
La data de 01.04.2012, invocînd uzucapiunea, B.I. s-a adresat în
instanța de judecată cerînd confirmarea dreptului de proprietate asupra
casei de locuit situată în mun. Bălți, str. Teilor 33.
Prin hotărîrea instanței de judecată din 01.08.2012 a fost confirmat
dreptul de proprietate asupra casei de locuit situată în mun. Bălți, str.
Teilor 33, după B.I.
Hotărîrea a devenit irevocabilă la data de 01.09.2012.
 B.I. s-a adresat la data de 10.10.2012 la OCT Bălți pentru a-și
înregistra dreptul de proprietate asupra bunului imobil. Registratorul a
refuzat înregistrarea invocînd faptul că dreptul de proprietate este
înregistrat pe numele altei persoane, iar confirmarea dreptului de
proprietate în baza uzucapiunii poate fi cerută doar dacă dreptul nu este
înregistrat în registrul bunurilor imobile, totodată hotărîrea instanței de
judecată nu dispune efectuarea rectificărilor corespunzătoare în registrul
bunurilor imobile.
1. Soluționați speța.
2. Stabiliți dacă sunt corecte acțiunile registratorului.
3. Determinați în ce procedură poate fi contestată decizia
registratorului.

Speța nr.2
G.A. a încheiat cu D.E. un contract de înstrăinare a bunului cu
condiția întreținerii pe viață.
A fost emisă o hotărîre a instanței de judecată privind rezoluțiunea
contractului.
Persoana întreținută, G.A. nu s-a prezentat la OCT să-și înregistreze
dreptul de proprietate asupra bunului și între timp decedează.
Ulterior, se prezintă potențialul moștenitor pentru a primi extras din
registrul bunurilor imobile pe averea decedatului.
Registratorul a refuzat eliberarea extrasului.
1. Soluționați speța.
2. Stabiliți dacă sunt corecte acțiunile registratorului.
3. Determinați în ce procedură poate fi soluționată problema.

Speța nr.3
S.B. s-a adresat cu cerere privind înregistrarea bunului imobil situat în
s. Peresecina, r-nul Orhei, la OCT Chișinău, pe motiv că este invalid de
gr.I și locuiește în or. Chișinău.
La data de 01.12.2013 registratorul OCT Chișinău a emis decizia
privind refuzul înregistrării.
La data de 02.03.2013 S.B. a contestat decizia de refuz în instanța de
judecată.
OCT Chișinău nu s-a prezentat în instanța de judecată și a solicitat
examinarea cauzei în lipsa sa.
 1. Soluționați speța.
2. Calificați corectitudinea acțiunilor registratorului.
3. Identificați termenul de adresare în instanța de judecată.
4. Decideți asupra soluției instanței de judecată.

Speța nr.4
T.N. a dobîndit dreptul de proprietate asupra cotei de teren echivalent
în baza art.12 din Codul funciar.
La data de 23.09.2009 T.N. a depus la OCT titlul de autentificare a
dreptului deținătorului de teren solicitînd înregistrarea dreptului.
La data de 25.09.2009 T.N. decedează subit.
Registratorul refuză înregistrarea dreptului pe motiv că titularul
dreptului a decedat, la fel invocă faptul că datele din cadastru nu
corespund cu datele din titlu de autentificare a dreptului deținătorului de
teren.
1. Soluționați speța.
2. Calificați acțiunile registratorului.

Speța nr.5
B.I. a depus cerere de chemare în judecată împotriva OCT Chișinău și
F.P. cu privire la efectuarea modificărilor în registrul bunurilor imobile
prin radierea înscrisului privind dreptul de proprietate al lui F.P. asupra
bunului lit. „A”, care constituie 1/9 cotă-parte din întregul imobil de pe
str. Frumoasa 5, mun. Chișinău.
În motivarea acțiunii a indicat că, prin Hotărîrea Judecătoriei Botanica
mun. Chișinău din 19 decembrie 2005, a fost admisă acțiunea lui B.I.
împotriva lui C.A., A.E., A.J. și F.P., cu privire la constatarea faptului
acceptării succesiunii și au fost modificate certificatele de moștenitor
legal. Au fost anulate contractul de stabilire a modului de folosire a casei
de locuit din 2 iulie 1996, contractul de donație din 31 ianuarie 2001,
încheiat între I.A. și F.P., contractul de vînzare-cumpărare din 21 mai
2003, încheiat între C.A. și O.M. Astfel, după B.I. a fost recunoscut
dreptul de proprietate la 1/14 cotă-parte din imobilul de pe str. Frumoasa
5, mun. Chișinău.
Instanța de judecată, recunoscînd nul contractul de donație din 31
ianuarie 2001 încheiat între I.A. și F.P., nu a rezolvat chestiunea privind
radierea din registrul bunurilor imobile a dreptului de proprietate al lui
F.P. asupra bunului lit. „A”, care constituie 1/9 cotă-parte din întregul
imobil.
Prin decizia din 15 iunie 2006, OCT Chișinău a refuzat radierea
înscrisului privind dreptul de proprietate al lui F.P.
Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 01 mai 2007, a fost
încetată procedura la cererea de chemare în judecată a lui B.I. împotriva
OCT Chișinău cu privire la obligarea efectuării modificărilor în registru.
În motivarea încheierii sale prima instanță a indicat că litigiul a apărut în
legătură cu neexecutarea hotărîrii Judecătoriei Botanica, mun. Chișinău,
din 23 decembrie 2005, iar, conform art.4 lit.h) din Legea contenciosului
administrativ, nu pot fi atacate în instanțele de contencios administrativ
actele administrative emise pentru executarea hotărîrilor judecătorești
irevocabile.
Prin Decizia CSJ din 17 octombrie 2007 a fost casată încheiere primei
instanțe și a fost restituită pricina spre judecare în fond în prima instanța.
1. Determinați care acte sunt exceptate de la controlul de legalitate în
contenciosul administrativ.
2. Comentați soluțiile date de către instanță.
3. Soluționați fondul cauzei.

IV. Bibliografie
Literatura recomandată
1. Cojuhari A. ș.a. Drept procesual civil. Partea specială. Curs
universitar. Chișinău: USM, 2009.
2. Climova A., Grecu-Stăvilă I., În ajutorul registratorului oficiului
cadastral teritorial, Chișinău, 2001.
3. Fistican E., Pascari A. Climova A. Suport de curs. Administrarea
cauzelor de contencios administrativ. Chișinău: INJ, 2009.
4. Meyer-Ladewing J., Pascari A., Fistican E., Doagă V., Crețu Gh.,
Comentariul legii constenciosului administrativ. Cartier, 2002.
5. Leș I. Principii și instituții de drept procesual civil, vol. II,
București, ed. Lumina Lex, 1999.
6. Pisarenco O. Drept procesual civil. Note de curs. Ediția a II-a.
Chișinău: Tehnica-Info, 2012.
7. Prisacaru V., Contenciosul administrativ român, Juridica, ed. ALL,
1994.
8. Poalelungi M. ș.a. Manualul judecătorului la examinarea pricinilor
civile. Chişinău: Cartier, 2006.
 9. Șterbeț V., Botezatu R., Furdui S., Macinscaia V., Fistican E.,
Muruianu I., Administrarea eficientă a justiției, Chișinău, Cartier
juridic, 2006.
10. Zubco V., Pascari A. ș.a. Ghidul cetățeanului în contenciosul
administrativ. Chișinău: ULYSSE, 2003.

Acte normative
11. Constituția Republicii Moldova din 29.07.1994. În: Monitorul
Oficial al RM nr.1 din 12.08.1994.
12. Codul civil al RM, adoptat prin Legea nr.1107 din 06.06.2002 //
M.O.Nr.82-86/661 din 22.06.2002.
13. Codul funciar, adoptat prin Legea nr.828-XII din 25 decembrie
1991. Republicat în: Monitorul Oficial al RM nr.107/817 din
04.09.2001.
14. Codul de procedură civilă, adoptat prin Legea nr.225-XV din
30.05.2003. Republicat în: Monitorul Oficial al RM nr.130-134/415
din 21.06.2013.
15. Legea contenciosului administrativ nr.793 din 10.02.2000.
Republicată în: Monitorul Oficial al R.Moldova, ediţie specială din
03.10.2006.
16. Legea cadastrului bunurilor imobile nr.1543-XIII din 25.02.1998.
În: Monitorul Oficial al RM nr.44-46/318 din 21.05.1998.

Practica judiciară
17. Hotărîrea Plenului CSJ cu privire la practica aplicării de către
instanţele de contencios administrativ a unor prevederi ale Legii
contenciosului administrativ, nr.10 din 30.10.2009. În: Buletinul
CSJ a RM, 2010, nr.7-8, pag.4.
18. Hotărîrea Plenului CSJ cu privire la aplicarea unor dispoziţii ale
Codului civil şi ale altor acte normative referitoare la dreptul de
proprietate privată asupra imobilelor, inclusiv asupra construcţiilor
anexe, nr.2 din 27.03.2006. În: Buletinul CSJ a RM, 2006, nr.12,
pag.14.
19. Practica Curţii Europene pentru Drepturile Omului. Decizia CEDO
din 16.09.2008 – Salinschi versus Moldova. În: Hotărîrile şi
deciziile CEDO în cauzele moldoveneşti, 2008, volumul VIII
(01.07.2008-31.12.2008), pag.261.

Recomandări ale CSJ și ÎS „Cadastru”

20. Recomandarea nr.7 privind examinarea cererilor despre
recunoaşterea dreptului de proprietate asupra construcţiilor
neautorizate. În: Buletinul CSJ a RM, 2012, nr.10, pag.8.
21. Recomandarea nr.8 privind dreptul instanţei de a obliga organul de
autoadministrare publică locală să repartizeze teren (lot de pămînt)
pentru construcţia casei individuale. În: Buletinul CSJ a RM, 2012,
nr.10, pag.9.
22. Recomandarea nr.20 privind scutirea de taxa de stat în cauzele de
contencios administrativ. În: Buletinul CSJ a RM, 2013, nr.1,
pag.13.
23. Recomandarea nr.31 privind practica judiciară de soluţionare a
litigiilor despre înstrăinarea sectoarelor de teren aflate în
proprietatea autorităţilor publice locale. În: Buletinul CSJ a RM,
2013, nr.5, pag.23.
24. Recomandarea nr.49 cu privire la obligarea autorităţilor
administraţiei publice locale de a elibera certificatul de urbanism şi
autorizaţia de construire. În: Buletinul CSJ a RM, 2013, nr.11,
pag.11.
25. Scrisoarea Î.S. Cadastru nr.36/01-07/1835 din 18.10.2012, publicată
în e-Biblioteca Î.S. ”Cadastru” și filialele acesteia.
26. Scrisoarea Î.S. Cadastru nr. 36/01-06/1443 din 20.08.2013,
publicată în e-Biblioteca Î.S. ”Cadastru” și filialele acesteia.