Universitatea Ecologică din Bucureşti

Facultatea de Drept

DREPT ADMINISTRATIV
Plângerea administrativă prealabilă

Student: ENE Florin Radian

Anul II - IFR

Profesor indrumator : Lect. Univ. Manu Dumitru-Gabriel

2019-2020

1
 CUPRINS

1. Definiţie
2. Natura juridică a plângerii prealabile
3. Aspecte procedurale

4. Concluzii

5. Bibliografie

2
 1. Definitie
Plângerea prealabilă este actul procesual prin care persoana care a suferit o vătămare fizică,
materială sau morală prin săvârșirea infracțiunii își manifestă voința ca făptuitorul să fie tras la
răspundere penală.
Absența plângerii prealabile reprezintă un fapt juridic impeditiv, conducând la imposibilitatea
punerii în mișcare a acțiunii penale.
Legea condiționează punerea în mișcare a acțiunii penale în cazul anumitor infracțiuni de
formularea plângerii prealabile, precum: lovirea sau alte violențe, vătămarea corporală din culpă,
amenințarea, hărțuirea, violarea de domiciliu sau violarea sediului profesional.
Plângerea prealabilă prezintă o natură juridică mixtă, respectiv cauză (condiție) de
pedepsibilitate, potrivit dreptului penal și cauză (condiție) de procedibilitate, potrivit dreptului
procesual penal.
Din cuprinsul art. 2952 al.1 C.p.p. rezultă că plângerea prealabilă este plângerea de a cărei
formulare legea condiționează punerea în mișcare a acțiunii penale în cazul anumitor infracțiuni.
Ca și în reglementarea anterioară, instituția plângerii prealabile reprezintă o excepție de la
principiul oficialității procesului penal prevăzut în art.7 al.1 C.p.p., legiuitorul lăsând la aprecierea
persoanei vătămate atitudinea pe care o adoptă, respectiv dacă uzează de dreptul de a sesiza
organele judiciare în vederea tragerii la răspundere a făptuitorului, fapt prevăzut în mod expres de
al. 3 din art. 7 C.p.p3.
Infracțiunile pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale este condiţionată de
introducerea unei plângeri prealabile, potrivit actualului Cod penal, sunt:
 art. 193 lovire sau alte violențe;
 art. 196 vătămare corporală din culpă;
 art. 206 amenințare;
 art. 208 hărțuire;
 art. 218 viol (art. 218 alin. 1, 2 și 5);
 art. 219 agresiune sexuală (art. 219 alin. 1 și 5);
 art. 223 hărțuirea sexuală;
 art. 224 violarea de domiciliu;
 art. 225 violarea sediului profesional;
 art. 226 violarea vieții private;
 art. 227 divulgarea secretului profesional;
 art. 231 pedepsirea unor furturi la plângere prealabilă: furtul (art. 228), furtul calificat (art.
229), furtul în scop de folosință (art. 230) săvârșite între membrii de familie, de către un
minor în paguba tutorelui ori de către cel care locuiește împreună cu persoana vătămată sau
este găzduit de aceasta;
 art. 238 abuzul de încredere;
 art. 239 abuzul de încredere prin fraudarea creditorilor;
 art. 240 bancruta simplă;
 art. 241 bancrută frauduloasă;
 art. 242 gestiunea frauduloasă;
 art. 253 distrugerea (art. 253 alin. 1, 2 și 6);
 art. 256 tulburarea de posesie;
 art. 284 asistența și reprezentarea neloială;
 art. 287 nerespectarea hotărârilor judecătorești (art. 287 alin.1 lit. d‐g, alin. 2);
 art. 302 violarea secretului corespondenței;
 art. 378 abandonul de familie;
 art. 379 nerespectarea măsurilor privind încredințarea minorilor;
3
  art. 381 împiedicarea exercitării libertății religioase.

Plângerea prealabilă poate fi privită ca o dublă manifestare de voință a persoanei vătămate și

anume, ca o încunoştinţare a organelor judiciare și ca o expresie de voință ca pentru acea
infracţiune să fie desfăşurat un proces penal.
2Art. 295 al. (1) Punerea în mişcare a acţiunii penale se face numai la plângerea prealabilă a
persoanei vătămate, în cazul infracţiunilor pentru care legea prevede că este necesară o astfel de
plângere
3 Art. 7 al. (3) În cazurile prevăzute expres de lege, procurorul pune în mişcare şi exercită acţiunea
penală după introducerea plângerii prealabile a persoanei vătămate sau după obţinerea autorizării
ori sesizării organului competent sau după îndeplinirea
Unei alte condiţii prevăzută de lege.

2. Natura juridică a plângerii prealabile

Plângerea prealabilă are o natură juridică mixtă, fiind reglementată atât în dreptul material
art. 157-158 C.p. unde sunt reglementate lipsa plângerii prealabile şi retragerea plângerii
prealabile ce reprezintă cauze care înlătură răspunderea penală în materia infracțiunilor pentru
care punerea în mișcare a acțiunii penale se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate,
cât și în dreptul procesual penal, art. 16, lit. e 5 şi g6 unde sunt reglementate cauzele care împiedică
punerea în mişcare sau exercitarea acţiunii penale.7
În timp ce plângerea reprezintă doar un act de sesizare, plângerea prealabilă este un act de
sesizare care constituie în acelaşi timp şi o condiţie de pedepsibilitate şi de procedibilitate. Ca
deosebire între cele două instituţii se evidenţiază faptul că plângerea prealabilă este unicul act de
sesizare prevăzut de lege pentru unele infracţiuni, în timp ce plângerea poate fi suplinită printr-un
denunţ, sesizare făcută de persoane cu funcţii de conducere sau alte persoane, ori sesizare din
oficiu. O altă diferenţă ce trebuie subliniată între plângere şi plângerea prealabilă, este faptul că în
cazul plângerii prealabile principiul obligativităţii punerii în mişcare şi exercitării acţiunii penale
este diminuat prin posibilitatea pe care o are persoana vătămată de a-şi retrage plângerea.

Plângerea prealabilă în dreptul românesc

Legislaţia penală română a reglementat instituţia plângerii prealabile în toate cele trei coduri
penale. Restrânsă în Codul Penal din 186421 doar în cazul infracţiunilor de adulter, instituţia
plângerii prealabile este reglementată în Codul penal din 1936 în Titlul IX sub denumirea
„Condiţii privitoare la incriminarea infracţiunilor supuse plângerii prealabile 22”.
Infracţiunile pentru care legiuitorul a prevăzut necesitatea introducerii plângerii prealabile, în
codul din 1936 sunt, printre altele infracţiuni contra pudoarei şi bunelor moravuri (art. 419-422)
care se referă la viol, art. 433 referitor la prostituţie 23dar şi infracţiunile legate de furturi.
Codul Penal din 196824 reglementează în Cap. III al Titlului VII din Partea Generală lipsa
plângerii prealabile şi împăcarea părţilor drept cauze care înlătură răspunderea penală iar Codul de
procedură penală reglementează procedura
Plângerii prealabile în cap. VIII din Titlul I al Părţii Speciale (art. 279 -286).

4
 Titularii plângerii prealabile - Plângerea prealabilă poate fi introdusă de către următoarele
categorii de persoane:
 persoana vătămată (când cel vătămat este un minor cu capacitate de exerciţiu restrânsă,
plângerea trebuie introdusă de acesta cu încuviinţarea reprezentantului legal);
 reprezentanţi convenţionali (mandatul trebuie să fie special; procura se ataşează plângerii);
 reprezentanţii legali (pentru persoanele lipsite de capacitate de exerciţiu, pot face plângere
prealabilă reprezentanţii lor - părinţii, tutorele sau curatorul);
În cazul în care o infracţiune a vătămat mai multe persoane şi
numai una dintre aceste persoane a făcut plângere prealabilă, aceasta este suficientă pentru a
subzista răspunderea penală;
Fapta atrage răspunderea penală a tuturor participanţilor la săvârşirea ei, chiar dacă plângerea
prealabilă s-a făcut sau se menţine cu privire numai la unul dintre ei.

3. Aspecte procedurale
Potrivit legii, plângerea prealabilă se adresează organului de cercetare penală sau procurorului.
Formularea plângerii prealabile nu atrage obligaţia procurorului sau a organelor de cercetare penală
de a dispune începerea urmăririi penale in rem sau de a dispune continuarea efectuării urmăririi
penale faţă de suspect ori punerea în mişcare a acţiunii penale.
Având în vedere normele de competenţă materială, plângerea prealabilă se adresează numai
organelor de cercetare ale poliţiei judiciare şi organelor de cercetare speciale, concluzie ce se
desprinde având în vedere infracţiunile pentru care legea prevede necesitatea plângerii prealabile a
persoanei vătămate şi pe de altă parte, având în vedere competenţa organelor de cercetare penală.

5Art. 16 C.p.p. Cazurile care împiedică punerea în mişcare şi exercitarea acţiunii penale lit e)
lipseşte plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altă condiţie
prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mişcare a acţiunii penale .
Plângerea prealabilă poate fi introdusă de persoana vătămată10. Dreptul persoanei vătămate de
a face plângere prealabilă este un drept cu caracter personal, indivizibil şi netransmisibil11.
În situaţia în care persoana vătămată este lipsită de capacitate de exerciţiu, plângerea prealabilă
se face de către reprezentanţii legali ai acesteia (părinte, tutore, curator), iar dacă persoana
vătămată are capacitate de exerciţiu restânsă, plângerea prealabilă se face de către aceasta cu
încuviinţarea persoanelor prevăzute de legea civilă12.
În cazul în care făptuitorul este reprezentantul legal al persoanei vătămate minore sau
incapabile, plângerea prealabilă se formulează sau încuviinţează, după caz, de noul reprezentant
legal al minorului. În aceste cazuri posibilitatea organelor de urmărire penală de a acţiona din
oficiu reprezintă o consacrare a regulii oficialităţii exercitării funcţiei de acuzare în cauzele în care
persoanele vătămate sunt minore, astfel că procurorul sau organele de cercetare penală nu au
obligaţia de a aştepta expirarea termenului în care poate fi formulată plângerea prealabilă, ci vor
acţiona din oficiu, potrivit regulilor generale de procedură.13
Conform art.296. al.1, plângerea prealabilă trebuie să fie introdusă în termen de 3 luni din ziua
în care persoana vătămată a aflat despre săvârşirea faptei. Acest termen curge, fără niciun fel de
diferenţieri, din momentul în care persoana vătămată a aflat despre sâvârşirea faptei, indiferent de
forma acesteia15. În cazul în care persoana vătămată este un minor sau un incapabil, termenul de 3
luni curge de la data la care reprezentantul său legal a aflat despre săvârşirea faptei. Termenul de 3
luni este un termen procedural şi se calculează potrivit dispoziţiilor art. 269 C.p.p16, acestui
termen atrage incidenţa dispoziţiilor art.16. al.1 lit.e, plângerea prealabilă fiind considerată tardiv
introdusă.17

5
 Plângerea prealabilă trebuie să cuprindă datele de identificare, calitatea şi domiciliul
petiţionarului, descrierea faptei care formează obiectul plângerii şi, dacă sunt cunoscute, indicarea
făptuitorului şi a mijloacelor de probă. Plângerea prealabilă se poate face în scris sau oral cu
consemnarea într-un proces-verbal de către organul ce o primeşte. Conform actualei reglementări,
plângerea prealabilă se poate face şi în formă electronică, dacă este certificate prin semnătură
electronică, în conformitate cu prevederile legale18.
În caz de infracţiune flagrantă, organul de urmărire penală este obligat să constate săvârşirea
acesteia, chiar în lipsa plângerii prealabile. După constatarea infracţiunii flagrante, organulde
urmărire penală cheamă persoana vătămată şi, dacă aceasta declară că face plângere prealabilă
continuă cercetările, în caz contrar înaintează procurorului actele încheiate şi propunerea de
clasare, iar procurorul va dispune clasarea fiind incidente în cauză prevederile art. 16 al. 1 lit e19.
Dacă într-o cauză în care s-au făcut acte de urmărire penală se constată că este necesară
plângerea prealabilă, situaţie prevăzută de către legiuitor în art. 297 al 2 C.p.p., ca urmare a
schimbării încadrării juridice a faptei, organul de urmărire penală cheamă persoana vătămată
pentru a o întreba dacă înţelege să facă plângere. În caz afirmativ se continua cercetarea.

Medierea în procedura plângerii prealabile

Procesele penale declanşate ca urmare a introducerii plângerii prealabile pot fi preîntâmpinate
ori finalizate prin intermediul procedurii medierii;
Medierea reprezintă o modalitate facultativă de soluţionare a conflictelor pe cale amiabilă, cu
ajutorul unei terţe persoane specializate în calitate de mediator, în condiţii de neutralitate,
imparţialitate şi confidenţialitate, bazată pe încrederea pe care părţile o acordă mediatorului, ca
persoană aptă să faciliteze negocierile dintre ele şi să le sprijine pentru soluţionarea conflictului,
prin obţinerea unei soluţii reciproc convenabile, eficiente şi durabile.
Procedura medierii este reglementată în Legea nr. 192 din 16 mai 2006 privind medierea şi
organizarea profesiei de mediator, publicată în M. Of. nr. 441 din 22 mai 2006;
Persoana vătămată şi făptuitorul nu pot fi constrânşi să accepte procedura medierii.
Prin Legea nr. 202/2010 a fost introdus art. 161 C. proc. Pen., care transpune în actualul cod
prevederile art. 23 din legea 135/2010(Noul cod de procedură penală).
Potrivit art. 161 C. proc. Pen., în cursul procesului penal, cu privire la pretenţiile civile,
inculpatul, partea civilă şi partea responsabilă civilmente pot încheia o tranzacţie sau un acord de
mediere cu privire la latura civilă a cauzei. Se consideră că nu există nici un impediment, ca o
asemenea tranzacţie să fie încheiată şi de către învinuit, nu numai de către inculpat.
În această situaţie, dacă au fost respectate dispoziţiile legale de încheiere a acestor înţelegeri,
instanţa va lua act de încheierea tranzacţiei sau acordului de mediere, făcând referire la conţinutul
acestora în minuta hotărârii pronunţate. În cazul în care tranzacţia sau acordul de mediere cu
Privire la latura civilă a cauzei intervin în cursul urmăririi penale, procurorul trebuie să facă
referire la acestea în rechizitoriu.
Recunoaşterea totală sau parţială de către inculpat a pretenţiilor părţii civile se poate face
numai, cu acordul părţii responsabile civilmente. În acest caz instanţa va obliga inculpatul la plata
despăgubirilor în măsura recunoaşterii, fără a fi necesară administrarea de noi probe. Cu privire la
pretenţiile civile nerecunoscute, pot fi administrate probe.

6
 4. Concluzii
 Lipsa plângerii prealabile reprezintă o cauză care înlătură răspunderea penală și constă în
absența plângerii prealabile legal formulate.
Plângerea prealabilă este considerată că lipsește atunci când:
 Nu este efectiv introdusă;
 Este introdusă de o persoană care nu avea calitatea de titular al formulări plângerii prealabile
(spre exemplu, de către un soț pentru celălalt soț);
 Este introdusă cu nerespectarea condițiilor prevăzute de lege, de fond și de formă;
 Este depășit termenul prevăzut de lege – plângerea prealabilă a fost introdusă, însă au trecut mai
mult de 3 luni.
După cum am observat, există anumite infracțiuni pentru care este necesară introducerea plângerii
prealabile de către persoana vătămată sau reprezentantul legal al acesteia. Cu toate acestea, există și
situații în care acțiunea penală poate fi pusă în mișcare din oficiu:
 Persoana vătămată este lipsită de capacitate de exercițiu ori cu capacitate de exercițiu restrânsă;
 Persoana juridică vătămată prin săvârșirea infracțiunii este reprezentată chiar de către cel care a
comis fapta prevăzută de legea penală;
 Persoana vătămată a decedat său persoana juridică a fost lichidată, înainte de expirarea
termenului prevăzut de lege pentru introducerea plângerii prealabile.
Dacă plângerea prealabilă a respectat condițiile prevăzute de lege, însă a fost introdusă la un organ
judiciar care nu avea competența să o analizeze, ea este considerată valabilă și nu reprezintă un
impediment în exercitarea acțiunii penale, chiar dacă ajunge la organul competent după expirarea
termenului.

 Retragerea plângerii prealabile înlătură răspunderea penală și stinge acțiunea penală la acele
infracțiuni la care punerea în mișcare a acțiunii penale este condiționată de plângerea prealabilă a
persoanei vătămate.
Astfel, ne aflăm în ipoteza în care a fost formulată în mod legal o plângere prealabilă, însă persoana
care a suferit o vătămare apreciază că nu se mai impune tragerea la răspundere penală a celui care a
comis o faptă prevăzută de legea penală.

 Plângerea prealabilă o poate retrage

 Persoana vătămată;
 Reprezentantul legal sau cu încuviințarea persoanelor prevăzute de lege, în cazul persoanelor
lipsite de capacitate de exercițiu sau cu capacitate de exercițiu restrânsă;
 Dacă acțiunea penală a fost pusă în mișcare din oficiu, retragerea plângerii prealabile produce
efecte numai dacă este însușită de procuror, asigurându-se o protecție eficientă a persoanelor
care se află într-o poziție vulnerabilă.
Lipsa plângerii prealabile – indivizibilitate:
 Activă – fapta săvârșită asupra mai multor persoane atrage răspunderea penală, chiar dacă
plângerea a fost introdusă de o singură persoană vătămată
 Pasivă – fapta săvârșită de mai multe persoane atrage răspunderea penală, chiar dacă plângerea a
fost introdusă numai cu privire la una dintre acestea
Retragerea plângerii prealabile:
 Produce efecte în persona, adică răspunderea penală este înlăturată doar față de persoana indicată
în plângere, urmând ca procesul să continue cu privire la persoanele cu privire la care plângerea
nu a fost retrasă
Atât în cazul lipsei plângerii prealabile, cât și al retragerii acesteia:
 Este înlăturată răspunderea penală;

7
 Apare un impediment la punerea în mișcare a acțiunii penale;
 Dacă sunt constatate în cursul urmăririi penale – procurorul dispune clasarea;
 Dacă sunt constatate în cursul judecății – instanța dispune încetarea procesului penal;
 În cazul retragerii plângerii prealabile, suspectul sau inculpatul poate solicita continuarea
cercetărilor sau a judecății pentru a-și dovedi nevinovăția.

5. Bibliografie
 Alexandru Pintea „Începerea, efectuarea şi terminarea urmăririi penale”;
 George Antoniu, Nicolae Volonciu „Practica judiciară penală”;
 M. Apetrei „Drept procesual penal”,1998;
 V. Dongoroz „Explicaţii teoretice ale codului de procedura penala roman”;
 Gh. Mateuţ „Procedura penală, parte generală şi parte specială;
 Prof. univ. dr. I. Neagu „ Tratat de procedură penală”;
 Prof. univ. dr. N. Volonciu „Tratat de procedură penală”,1996,
 Legea nr.304/2004.
 Codul de procedură penală al României *** Republicat Text în vigoare începând cu data de
28 martie 2008
Textul Codului de procedură penală, republicat în Monitorul Oficial nr. 78 din 30 aprilie 1997,
a fost actualizat prin produsul informatic legislativ LEX EXPERT în baza actelor normative
modificatoare, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, până la 25 martie 2008:
 Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 207/2000;
 Legea nr. 296/2001, abrogată prin Legea nr. 302/2004;
 Legea nr. 456/2001;
 Legea nr. 704/2001, abrogată prin Legea nr. 302/2004;
 Legea nr. 756/2001, abrogată prin Legea nr. 302/2004;
 Legea nr. 169/2002;
 Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 58/2002*;
 Legea nr. 281/2003;