Turnul Eiffel – Istoria Constructiei

In anul 1789, autorităţile franceze au decis să organizeze o expoziţie mondială in memoria centenarului
Revoluţiei  Franceze. Administraţia oraşului Paris l-a rugat pe faimosul inginer Gustave Eiffel să facă o
propunere de proiect în acest sens. Deşi la început a fost puţin derutat, în urma unei evaluări a schiţelor
existente, a prezentat planul unui turn de fier. La scurtă vreme, Eiffel şi colaboratorii si au obţinut brevetul
care garanta originalitatea proiectului dat. Ulterior, el a cumpărat, de la coechipierii săi, drepturile de
exclusivitate.

Gustave Eiffel

 Pe data de 1 mai 1886, a fost deschis concursul proiectelor arhitecturale şi inginereşti, care urmau să determine
aspectul arhitectural al expoziţiei mondiale. Au participat 107 candidaţi, ale căror proiecte repetau, într-o măsură
mai mică sau rnai mare, planul propus de Gustave Eiffel. Au existat şi unele idei destul de extravagante, cum ar fi o
ghilotină gigantică, ce trebuia să amintească de Revoluţia Franceză.

Patru proiecte, printre care şi cel al lui Eiffel, au caştigat acest concurs. Atunci, inginerul a adus unele modificări în
schiţe, gă-sind un compromis între funcţionalitate şi aspect estetic. În final, comisia a selectat planul lui Eiffel, deşi
ideea nu-i aparţinea acestuia, ci colaboratorilor săi – Emile Nouguier şi Maurice Koechlin. Această structură a fost
construită în perioada 1887-1889, după o tehnologie descoperită de inginerul român Gheorghe Pănculescu.
 Constructia turnului. lunie, anul 1888
Pentru ca turnul să corespundă exigenţelor estetice ale publicului parizian, a fost
invitat arhitectul Stephen Sauvestre să cizeleze aspectul artistic al construcţiei. El a
propus placarea bazei pilonilor cu piatră, instalarea unor arcade magnifice, ca porţi
de acces în expoziţie, amenajarea unor săli spaţioase, cu pereţi din sticiă, pe etajele
turnului, rotunjirea părţii superioare a turnului şi folosirea diverselor elemente
decorative.

Asamblarea unei construcţii atât de sofisticate în numai doi ani a fost posibilă
datorită folosirii unor metode speciale, elaborate de Gustav Eiffel. După ce a
câştigat premiul întâi al concursului, inginerul, plin de entuziasm, a exclamat:
„Franţa va fi singura ţară cu o lance a drapelului de 300 de metri inălţime!„. Baza
construcţiei reprezintă un pătrat cu latura de 125 de metri, iar picioarele turnului
indică cele patru puncte cardinale. Fiecare din cei patru piloni de bază se sprijină
pe blocuri masive de beton, cu suprafaţa de 26 de metri pătraţi, îngropaţi 15 metri
în pământ.
Turnul Eifel

Monumentul are o greutate totală de 10.000 de tone, este asamblat din peste 18
000 de piese metalice, legate intre ele prin mai mult de un milion de nituri, şi, avea
la început, o înălţime de 300 de metri, âceasta deviind cu câţiva centimetri, datorită
contracţiei şi dilatării aliajului de metale odată cu schimbarea temperaturii aerului.

Un pilon al Turnului Eiffel din Paris

Bugetul final al construcţiei a însumat 7,8 milioane de franci. Încasările făcute pe parcursul expoziţiei au
acoperit aceste cheltuieli, iar exploatarea lui ulterioară a devenit o afacere profitabilă. Edificarea turnului
necesita o atenţie sporită în ceea ce priveşte securitatea muncii, acest fapt preocupându-l cel mai mult pe
Eiffel.

Unul dintre primele ascensoare

Pe parcursul construcţiei nu s-a inregistrat nici un accident fatal, însă un astfel de accident s-a produs în
timpul instalării lifturilor (care pe atunci erau hidraulice), cauzând moartea unui muncitor. Cea mai mare
dificultate, întâmpinată de Gustave Eiffel a fost, în mod paradoxal, instalarea primei platforme. Armăturile
masive de lemn trebuiau să susţină patru piloni înclinaţi şi grinzile uriaşe ale primei platforme. Când
platforma ocupa o poziţie strict orizontală, ea era fixată de pilonii înclinaţi, iar structura de sprijin din lemn
era înlăturată.

După depăşirea acestui prag, construcţia a continuat cu turnul propriu-zis, atât in cursul zilei, cât şi noaptea.
Parizienii erau miraţi şi fascinaţi de turnul care creştea spre cer, atât de repede.