Patogeneza bolilor infecţioase

Curs II
Pathos = boală, suferință

Genesis = naştere

In producerea unei infecţii intervin o multitudine de factori şi variabile, o serie de elemente care
permit conturarea unui cadru conceptual de patogeneză,în care relatia agent patogen-organism
uman (agresor-gazdă) joacă rolul principal. Patogeneza presupune două aspecte:

1. Recunoașterea de către gazdă a microorganismelor și apărarea față de agresori.

2. Dezvoltarea la microorganismele din mediu ale unor capacități care să permită evitarea
mecanismelor de apărare ale gazdei.

Relațiile agresor-gazdă sunt influențate de o serie de factori din mediul înconjurător care modifică
atât capacitatea de apărare a gazdei cât și agresivitatea microorganismelor.

Relația agresor-gazdă

Elemente de patogenitate ale agenților patogeni

 1.Adezivitate
 2.Multiplicare
 3.Patogenitate
 4.Virulență
 5.Infecțiozitate
 6.Invazivitate
 7.Toxicogeneză
 8.Adaptabilitate
 9.Putere antigenică

Elementele de apărare ale organismului uman

 1.Bariere naturale
 2.Imunitate nespecifică
 3.Imunitate specifică:
celulară
umorală
 4.Adaptare progresivă
 5.Reactivitate particulară (vârstă,sex, genetică)

În funcție de răspunsul organismului gazdă la agresiunea agentului infecțios infecția poate fi

manifestă clinic (cu diferite forme) sau asimptomatică (inaparentă).
Față de agresiunea microbiană organismul se apără cu ajutorul mai multor bariere.

Apărarea organismului este de două feluri:

 I.Nespecifică care intervine inițial și care acționează identic indiferent de agresor (agent
infecțios).
 II.Specifică care intervine mai târziu, țintit asupra unui agresor specific.

I. Apărarea nespecifică

1.Barierele anatomice intervin în apărare prin mai multe mecanisme:

Fizic - prin oprirea pătrunderii microorg. datorită integrității acestora: tegumente, mucoase(mucus
protector la nivel respirator,genito-urinar),bariera hemato-encefalică.
Chimic – prin realizarea unui mediu acid, neprielnic dezvoltării patogenilor:acizii grași ai glandelor
sebacee,ph-ul pielii, aciditatea gastrică,etc.

Mecanic – prin îndepărtarea patogenilor de pe tegumente sau mucoase(descuamarea stratului

cornos superficial,mișcarea cililor respiratori, tusea, strănut, motilitatea intestinală).

Biologic – prin acțiunea florei normale care intră în competiție pentru receptori și factori nutritivi cu
agresorii.

2.a.Apărarea nespecifică umorală este compusă dintr-o serie de molecule biologic active care sunt
grupate într-un complex sau acționeză indvidual pentru stoparea/limitarea pătrunderii patogenilor.

 Lizozimul este un polipeptid cu activitate enzimatică prezent în lacrimi, salivă, plasmă, lapte
matern, secreții nazale cu rol în distrugerea peretelui bacterian(peptidoglican) al cocilor gram
pozitivi.
 Sistemul complement este format din 34 proteine plasmatice care intervine pe două căi
(clasică/alternă) în fagocitoză, actvarea mastocitelor, etc.
 Citokinele sunt polipeptide secretate de limfocite cu rol în inițierea unor fenomene
inflamatorii.
 Interferonii au rol antiviral, antiproliferativ și imunomodulator
 Fibronectina este o glicoproteină cu rol în aderența intercelulară.

2.b. Apărarea nespecifică celulară se realizează cu ajutorul unor celule ˝specializate˝ în fagocitoză-cel
mai puternic și rapid mecanism de apărare. Celulele fagocitare sunt:

 PMN neutrofile (activate de complement)

 Macrofage circulante=monocite
 Macrofage fixe=cel Kupffer hepatice,macrofagele alveolare, astrocitele,etc.
 Celulele NK (natural killer) care distrug celule infectate viral sau bacterian (Salmonella typhi)
și celule tumorale.

Elie Metchnikoff (1845-1916)Laureat al premiului Nobel in 1908. In cei 28 ani de

munca la Institutul Pasteur a abordat 3 direcţii de cercetare:

 Fagocitoza şi imunitatea
 Bolile infecţioase şi microbismul intestinal
 Procesul de imbătrânire
 A observat in cursul unor studii privind inflamaţia o serie de celule amoeba-like pe care le-a
numit “fagocite” care ingerau materiale dăunătoare;
 A descris “fagocitoza”ca o reacţie normală de apărare impotriva infecţiei
II. Apărarea specifică

II. a. Apărarea specifică umorală este reprezentată de anticorpi ( solubili sau fixați pe suprafața
celulelor).

Anticorpii sau imunoglobulinele(Ig) sunt structuri glicoproteice, secretate de (plasmocite) limfocitele

B. Fiecare unitate are în componență 4 polipeptide legate prin punți disulfitice. Sunt 5 clase de Ig: A,

M, G, D, E.

Răspunsul imun este de două feluri:

 Inițial, la un prim contact cu antigenul față de care se dezvoltă atc = răspunsul imun primar.
Apare la 7-14 zile de la contactul cu atg. și se manifestă prin apariția Ig M.
 Răspunsul imun secundar (anamnestic) apare la reîntâlnirea cu un atg și corespunde apariției
Ig G.

II. b. Apărarea specifică celulară este asigurată de limfocitele T (derivate din timus), prezente în
sânge,limfă, măduvă osoasă, ganglioni, splină.

 Limfocitele T sunt o populație celulară heterogenă, fiind diferențiate în:

 Limfocite Th(helper) divizate în Th1 și Th2, îndeplinind rolul de˝dirijori ai sistemului imun˝.
Prezintă pe suprafața lor receptori CD4.
 Limfocite Ts(supresoare) au receptori CD8.
 Limfocite Tc(citotoxice) au receptori CD8 și eliberează perforine(induc apariția porilor în
celula infectată care este distrusă prin liză osmotică).
  Limfocite Tm(cu memorie)

Diagnosticul bolilor infecțioase presupune coroborarea criteriilor clinice cu cele epidemiologice.

Confirmarea se face prin metode de laborator:

 Bacteriologice
 Imunologice
 Tehnici moleculare

Criterii de tratament în bolile infecțioase

1.Combaterea agentului etiologic

 Tratament etiologic cu antibiotice, antivirale, antifungice, imunoglobuline, seruri, vaccinuri

 Tratament specific cu produse biologice: seruri, imunoglobuline, vaccinuri.

2.Restabilirea macroorganismului –gazdă:

 Corectarea dezechilibrelor funcţionale şi a sindroamelor ameninţătoare de viaţă: insuficienţa

respiratorie, cardio-circulatorie,renală, hepatică, deshidratarea, edemul cerebral,
hipertensiunea intracraniană;
 Tratament patogenic: antiinflamator, imunomodulator
 Tratament simptomatic
 Tratament de susţinere şi stimulare nespecifică a gazdei(pacientului)

3.Asigurarea unor condiţii igieno-dietetice optime

Tratamentul antibacterian cu antibiotice
II.Inlocuitori de betalactamine

1. Macrolide AB bacteriostatice cu mecanism de acțiune asupra sintezei proteice

 Eritromicina
 Spiramicina (Rovamycina)
 Azitromicina,
 Claritromicina

2. Lincosamide – sunt active pe stafilococ;

 Lincomicina
 Clindamicina

Cea mai de temut r.a.este colita pseudomembranoasa determinata de Clostridium difficile.

3. Rifampicina - antistafilococic de rezeva si antituberculos

4. Glicopeptide

 vancomicina
 teicoplanina
Principii de terapie antimicrobiană

Înainte de orice trebuie evaluată oprtunitatea instituirii tratamentului cu antibiotice ! Se apreciază că

30-50% dintre prescripţiile de AB sunt inutile,

o fie că este vorba de boli neinfecţioase,

o fie că sunt boli infecţioase dar care nu necesită AB( virale,
parazitare,,bacteriene uşoare/moderate sau autolimitate).

Tratamentul cu antibiotice trebuie început odată ce diagnosticul de infecţie este stabilit. Acest
proces trebuie să fie precoce, precis, complet (date clinice, epidemiologice, laborator)

2.Febra nu este per se un indicator de antibioterapie. Apare în :

 stări maligne,
 colagenoze,
 endocrinopatii,
  boli alergice

Chiar în etiologia infecţioasă AB nu sunt întotdeauna necesare (de ex.):

 boli virale de CRS,

 gripa,
 TIA,
 enterocolitele banale.

La gravide nu se administrează ABx care interferează cu embriogeneza:

 aminoglicozide
 polimixine
 rifampicina
 cotrimoxazolul
 chinolonele
 metronidazolul
 cloramfenicolul
 tetracicinele.

Antibiotice care se pot administra la gravide

 1.Penicilina G
 2.Toate penicilinele de semisinteză
 (mai puțin ticarcilina care este teratogenă și oxacilina în ultimul trimestru de sarcină
deoarece produce icter nuclear al nou-născutului)
 3.Cefalosporinele
 4.Lincomicine si streptogramine
 5.Macrolide(mai puțin claritromicina)

ERORI IN FOLOSIREA ANTIBIOTICELOR

 Lipsa diagnosticului clinic

 Nefolosirea/interpretatea greşită a datelor de laborator
 Indicaţii nejustificate
 Alegerea greşită a AB (AB care nu concentreaza la locul de infectie)
 asocieri inutile/antagonice
 Greşeli in conducerea tratamentului: ritm, durata, doza,

Profilaxia cu antibiotice este domeniul în care se produc cele mai mari abuzuri. Profilaxia cu
antibiotice este indicată față de un singur patogen, care produce o boală specifică. Se practică doar în
condițiile unui contact infectant sigur.Se face cu ABx cu spectru cât mai îngust, administrat pe o
durată scurtă de timp dar cu doze similare celor pentru boală.

Rezistența la antibiotice Rezistența la antibiotice este definită drept acea capacitate a bacteriilor
patogene de a supraviețui și multiplica în prezența unor concentrații efective ale antibioticelor.
Testarea sensibilității la antibiotice este obligatorie în majoritatea infecțiilor. Apariția și răspândirea
rezistenței la ABx este determinată de utilizarea excesivă și inadecvată ale ABx, atât în medicina
umană dar mai ales în zootehnie.

Rezistența la Abx este

 genetică (fixă, moștenită)

 dobândită (mecanisme biochimice-prin secreția unor enzime care au proprietatea de a
inactiva antibioticul sau prin blocarea unor pompe de eflux-prin care Abx pătrund în celula
bacteriană)

Terapia cu Antifungice
I. POLIENE ANTIFUNGICE - AMFOTERICINA B

II. IMIDAZOLI

 Miconazol,
 Ketoconazol,
 Clotrimazol,
 Econazol,
 Isoconazol,etc.

III. TRIAZOLI

 Fluconazol,
 Itraconazol,
 Posaconazol,
 Voriconazol

III. ANALOGI PIRIMIDINICI - FLUCITOZINA Spectru de activitate: Candida,Aspergillus, Sporothrix,

Cryptococcus

IV.ECHINOCANDINE

echinocandinele inhibă sinteza de glucan din peretele celular prin inhibarea 1,3-beta-glucan-
sintetaza. Activ pe Aspergillus, Candida spp,etc.

 Caspofungin - CANCIDAS
 Anidulafungin –Ecalta

Terapia antivirală
Sunt mai bine de 5 decenii de la introducerea primului medicament antiviral (Prusoff, 1959,
idoxuridina). Astăzi sunt disponibile cca 40 de produse pentru tratamentul
orthomyxovirusurilor,retrovirusurilor, herpesvirusurilor, virusurilor hepatitice B,C. Antiviralele au o
toxicitate ridicată. Toxicitatea oricărui antiviral trebuie acceptată dacă nu există altă alternativă !

Terapia imună
Folosește seruri imune sau imunoglobuline care oferă imunitate pasivă organismului. Aplicată rapid
după contactul infecțios, imunterapia induce protecție imediată dar de scurtă durată.

Serurile imune conțin anticorpi specifici, sunt heterologe, recoltate de la animale

hiperimunizate.Datorită riscurilor de reacții alergice severe imunoterapia necestă administrare
prudentă,în doze mici, crescătoare=desensibilizare. Ex. Ser antitetanic, antirabic, antidifteric,
antibotulinic.

Imunoglobulinele sunt obținute prin prelucrarea sângelui de la donatori. Sunt polivalente sau
specifice.

 Ig polivalente conțin o multitudine de anticorpi în proporții diferite și se pot adm. im.(în

profilaxia rujeolei la contacții nevaccinați) și Ig de uz iv. recomandate în infecții severe,
deficite imune diverse , boala Kawasaki.
 Ig specifice disponibile sunt: anti-VHB, anti-CMV, antitetanice, antirabice, antirujeoloase,
antizosteriene, antiurliene, antipertussis

Vaccinurile sunt produse biologice care conțin antigene bacteriene(vaccinuri cu tulpini microbiene vii
atenuate sau vaccinuri cu tulpini bacteriene inactivate) cu rol de a induce formarea anticorpilor la
receptori. Se utilizează profilactic dar pot fi utilizate și în continuarea seroterapiei(în difterie sau
tetanos) pentru prevenirea reîmbolnăvirilor.