Tunica fibroasă

 este prelungirea durei mater cerebrale;

 formată din 2 porțiuni inegale: sclera(posterioară) și corneea(anterioară). Sunt despărțite prin

șanțul sclerei;

Sclera

 caracteristici: 4/5 ale tunicii fibroase, grosime 1 mm, formă sferică, culoare albă;

 aici se inseră mușchii extrinseci;

 conține orificii pentru vasele sanguine și limfatice, formează lama cribriformă prin care nervul
optic părăsește g.o.;

 este constituită din țesut conjunctiv dens, care are 3 straturi: lama episclerală (țesut conjunctiv
lax), țesutul propriu al sclerei (fibre de colagen) și lamina fusca sclerală.

În profunzimea șanțului sclerei se află sinusul venos al sclerei (canalul Schlemm), în care se scurge
umoarea apoasă.

Corneea

 caracteristici: 1/5 ale tunicii fibroase, grosime de 1 mm și diametru de 12 mm;

 lentilă subțire, care are 2 fețe: anterioară (convexă) și posterioară (concavă). La fel are și limbul
corneei.

 Fața anterioară, cu punctul cel mai proeminent anterior vertexul, vine în raport cu fața
posterioară a pleoapelor și cu aerul atmosferic;

 este avasculară, se hrănește prin difuziune din lichidul lacrimal și umoarea apoasă. Inervație
bogată, care stă la baza reflexului cornean, asigurat de n. trigemen.

Trecerea cornee – scleră are loc nivelul limbusului sclero-cornean. Aici se evacuează umoarea apoasă din
camerele globului ocular. La fel, aici se intervine în operațiile de glaucom și cataractă, din motiv că zona
nu sângerează.

Tunica vasculară

 se continuă cu tunica vasculară cerebrală (pia mater) în jurul n. optic;

 alcătuită din: coroida, corpul ciliarși irisul.

 funcții: constituie o cameră obscură (datorită pigmentului melaninic), asigură funcționarea

celulelor receptoare, asigură nutriția segmentului extern al retinei, epiteliului pigmentar și
celulelor receptoare, intervine în reglarea presiunii intraoculare, asigură reflexul pupilar
fotomotor și reflexul de acomodare.

Coroida
  membrană fină, se întinde de la polul posterior până la apropierea corneei, unde se continuă cu
corpul ciliar, de-a lungul liniei festonate (ora serrata);

 este străbătută de nervul optic, în partea posterioară;

 suprafața coroidei se unește cu sclera prin țesut conjunctiv lax, în grosimea căruia se află spațiul
pericoroidian.

Corpul ciliar

 este porțiunea medie a tunicii vasculare, între ora serrata a retinei și iris;

 de forma unui inel care crește progresiv dinapoi înainte, cu vârful spre ora serrata.

 porțiunea posterioară (trecerea între coroidă și corpul ciliar) este orbiculul ciliar;

 este alcătuit din m. ciliar și procesele ciliare.

Mușchiul ciliar este format din:

 fibre musculare netede: orientate meridional, originea pe marginea corneei și scleră. Asigură
deplasarea coroidei în sens anterior, ceea ce duce la scăderea gradului de tensionare a zonulei
ciliare de care e fixat cristalinul, respectiv capsula cristalinului se relaxează iar refracția crește;

 fibre circulare și radiale: aceeași origine. Asigură relaxarea aparatului de susținere a cristalinului.

Mușchiul ciliar are rol în acomodare, acționând asupra cristalinului prin lig. suspensor (zonula Zinn),
înserat pe fața externă a capsulei cristalinului.

Procesul de acomodare

Permite formarea pe retină a unei imagine clare a obiectului, prin schimbarea unghiului de refracție a
cristalinului, în dependență de depărtarea obiectului privit (acomodare vizuală). Astfel, deosebim:

 punctul remotum: cel mai îndepărtat care poate fi văzut fără acomodare;

 punctul proxim: cel mai apropiat care poate fi văzut prin maximă acomodare.

Acomodarea este asigurată de cristalin, corp ciliar și zonulă. Amplitudinea acomodativă variază.

Ochiul, cu ajutorul irisului face adaptarea față de intensitatea luminii. Acomodarea vizuală și la lumină se
realizează prin intermediul n. ciliar.

Procesele ciliare

 conțin coroana ciliară (70-80 formațiuni de formă piramidală triunghiulară, formate de vase
sanguine);

 au baza anterior (în apropierea rădăcinii irisului) iar vârful posterior (la linia festonată, ora
serrata);

 intervin în formarea umoarei apoase (secretată în camera posterioară, prin pupilă trece în
camera anterioară, unde se filtrează prin canalul Schlemm).
Irisul este un segment anterior al tunicii vasculare, în plan frontal care separă camera anterioară de cea
posterioară. Acesta conține pupila și are ca rol reglarea cantității de lumină ce ajunge la retină (se
îngustează la lumină, se dilată la întuneric). Irisul are 2 fețe și 2 margini. Fața anterioară delimitează
camera anterioară, culoarea variază. Fața posterioară este îndreptată spre cristalin și camera
posterioară, culoarea este neagră. Marginea pupilară, circumscrie orificiul pupilar. Marginea ciliară, se
unește corpul ciliar și sclera prin lig. pectinat; stroma conjunctivă este formată din fibre elastice de
colagen, conține vase sanguine, nervi și fibre musculare netede (intervin în reflexele pupilare). Fibrele
musculare netede sunt dispuse: circular(m. sfincter al pupilei, inervat de fibre parasimpatice de la n.
oculomotor) și radiar (m. dilatator al pupilei, inervație simpatică). Culoarea acestuia variază, depinde de
cantitatea de pigment din stratul epitelial posterior. În cantitate mică are culoare albastră, dacă crește –
culorile verde, cenușie, brună sau neagră. Rolul lui este de a produce umoarea apoasă, reglarea a
cantității de lumină care ajunge la retină, împiedicarea trecerii luminii prin părțile periferice ale
cristalinului.