Fiinţa şi lucrările lui Dumnezeu

Introducere
Punctul de vedere ortodox este că Dumnezeu este împărtăşibil şi neîmpărtaşibil.
Astfel, pe de o parte creştinii pot deveni „părtaşi ai firii dumnezeieşti”, II Petru 1,4. Celor ce
împlinesc poruncile lui Dumnezeu Mântuitorul le făgăduieşte că se va sălăşlui împreună cu
Tatăl în ei:„Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul Meu şi Tatăl Meu îl va iubi, şi vom veni
la el şi vom face locaş la el”. Ioan 14,23, iar „cei curaţi cu inima vor vedea pe
Dumnezeu”(Matei 5,8).
Pe de altă parte, pe Dumnezeu nimeni nu L-a văzut vreodată, nici nu poate să-L
vadă(Ioan 1,18). „Fața Mea însă nu vei putea s-o vezi că nu poate vedea omul faţa Mea şi să
trăiască”(Ieşire 33,20).
„Cel ce singur are nemurire şi locuieşte în lumina neapropiată: pe care nu L-a văzut
nimeni dintre oameni, nici nu poate să-L vadă”. I Tim 6,16 sau „Pe Dumnezeu nimeni nu L-a
văzut vreodată”, Ioan 1,18.
Pe baza acestor texte Sfinţii Părinţi au conchis că pe de o parte Dumnezeu este
neîmpărtăşibil după Fiinţă, dar împărtăşibil prin energiile sau lucrurile sale.
Teologii răsăriteni și apuseni despre ființa și lucrările lui Dumnezeu
Problema aceasta însă a fost abordată în mod diferit de teologii răsăriteni şi apuseni,
iar diferenţa dintre cele două teologii a răbufnit în mod evident în secolul al XIV-lea prin
disputa dintre Sf. Grigorie Palama şi Varlaam de Calabria, Achindin şi Gregoraş, privind
practica isihastă e către părinţii răsăriteni.
Deşi a fost cunoscută foarte târziu de către teologii apuseni, trebuie precizat că
practica isihastă, ca mijloc de unire a omului cu Dumnezeu după har (care a fost contestată de
adversarii Sf. Grigorie Palama) nu este doar o mişcare teologică apărută în secolul al XV-lea,
având ca promotor principal pe Sfântul Grigorie Palama ci este o cale spre sfinţenie, spre
îndumnezeire, practicată de către Părinţii Răsăriteni încă de la începutul Bisericii şi că această
practică este fundamentată pe Sfânta Scriptură: Sfântul Prooroc Ilie – a mers 40 de zile şi 40
de nopţi la muntele Hareb şi acolo a vorbit cu Dumnezeu; Sfântul Prooroc Ioan – a stat în
pustiu; Mântuitorul – de multe ori se retrăgea şi se ruga; Sfântul Grigorie Palama este cel care
a sintetizat această doctrină isihastă, iar aceasta a făcut-o pentru a pune capăt disputelor dintre
Orient şi Occident privitoare la distincţia dintre fiinţa sau esenţa divină şi energiile necreate.
Varlaam de Calabria şi ceilalţi adversari ai Sf. Grigorie Palama nu făceau distincţia
dintre fiinţa lui Dumnezeu şi energiile necreate. Astfel, după părerea lui Varlaam şi Achindin,
energiile sunt ori esenţa însăşi având calitatea de act pur, ori produse exterioare ale esenţei
divine adică nişte făpturi. Ei cred că un singur lucru este necreat şi anume fiinţa dumnezeiască
iar tot ceea ce se deosebeşte de ea este creat.
Sfântul Atanasie a fost primul care a vorbit în mod direct despre îndumnezeirea
omului: „Căci El s-a întrupat ca noi să fim îndumnezeiţi” stare la care sunt chemaţi toţi
creştinii.
Sfântul Vasile cel Mare face distincţie netă între energiile divine şi fiinţa lui
Dumnezeu. „Putem afirma, zice Sf. Vasile cel Mare, că din lucrări cunoaştem pe Dumnezeu,
pe când de fiinţa Lui nu suntem în stare să ne apropiem, pentru că lucrările Lui sunt cele care
coboară spre noi, pe când fiinţa lui rămâne inaccesibilă.
Sfântul Grigorie de Nazianz s-a dedicat aproape în totalitate contemplării Sf. Treimi.
După el, a vedea pe Dumnezeu însemna a contempla Sfânta Treime. Unirea cu Dumnezeu
depăşeşte gnoza.
Dionisie Areopagitul face un pas în faţă. El spune că prin numele pe care le dau lui
Dumnezeu de Viaţă, Fiinţă, Înţelepciune etc. noi numim nu fiinţa lui Dumnezeu ci lucrările
Sale. Aceste numiri se referă la puterile îndumnezeitoare, dătătoare de viaţă, dătătoare de
fiinţă prin care Dumnezeu se comunică în timp ce rămâne incomunicabil neîmpărăşibil în
natura Sa sau se face cunoscut, în timp ce rămâne necunoascut în esenţa Sa.
Sfântul Iona Damaschin afirmă categoric natura incongnoscibilă a lui Dumnezeu:
„Nici oamenii, nici puterile cereşti, nici heruvimii şi serafimii nu îl cunosc pe Dumnezeu în alt
mod decât prin revelaţiile Sale.
Varlaam admitea numai minţii putinţa de a se vedea pe sine şi de a cunoaşte pe
Dumnezeu. Dar Sf. Grigorie Palama consideră că mintea luminată curăţită vede în mod real
energia necreată a lui Dumnezeu.
Teologia Sf. Grigorie Palama îşi găseşte elementele principale la Sf. Grigorie de
Nyssa şi la Sf. Maxim Mărturisitorul. Pentru Sf. Grigorie de Nyssa tăcerea reprezintă singurul
lucru ce se poate spune despre Dumnezeu:
„Când se vorbeşte despre Dumnezeu şi se întreabă în ce constă fiinţa Lui vremea este
să taci. Dar în ce priveşte lucrarea lui Sfântă, a cărei cunoaştere se coboară la noi, atunci e
vremea să vorbeşti şi să te foloseşti de grai despre puterile ei, să vesteşti minunile ei, să
istoriseşti fapte ei.

Relaţia dintre fiinţa lui Dumnezeu şi energiile Sale

Adversarii lui Palama nu făceau diferenţa între fiinţă şi energie pentru că ei considerau
că Dumnezeu este şi fiinţă şi lucrare. Deosebirea însă, între fiinţă şi lucrare după Sfântul
Grigorie Palama este redusă la faptul că fiinţa este cauză, sau izvor, iar energiile sunt efectele
cauzei nedespărţite de ea.
Această învăţătură despre energiile divine deosebite de fiinţă apărată de Sfântul
Grigorie are totuşi un caracter antinomic pentru că pe de o parte Dumnezeu se lasă împărtăşit
prin energiile Sale, pe de alta El nu este împărtăşit după fiinţa Sa. Energiile sunt după cum
spune Sf. Ap. Pavel ceea ce poate fi cunoscut despre Dumnezeu. Rom, 1, 19
Teologia ortodoxă îşi expune, punctul de vedere prin Sf. Grigorie Palama care explică
această antinomie după care Dumnezeu ete împărtăşibil după lucrări şi neîmpărtăşibil după
fiinţă, în timp ce teologia apuseană reprezintă prin adversarii săi îşi exprimă punctul de vedere
opus Sf. Grigorie Palama din care reiese neputinţa unirii omului cu Dumnezeu.

Raportul dintre energiile divine şi ipostasurile Sf. Treimi

Întrucât energiile ţin în mod firesc de fiinţa comună a celor trei ipostasuri ele sunt
comune tuturor celor trei Persoane ca şi fiinţa. Fiecare din energiile sau lucrările necreate fie
că reprezintă o relaţie faţă de lume, fie că e o manifestare sau o posibilitate a dumnezeirii
înainte de a fi lumea, e comună fiecărui ipostas. Dar, deşi comune, fiecare ipostas are lucrarea
altfel, sau e subiect al acestei lucrări într-un fel propriu aşa cum şi fiinţa cea comună o are
fiecare altfel.
Sfântul Grigorie Palama susţine că fiecare ipostas divin, cu toate că are o lucrare
comună cu celelalte ipostasuri o are totuşi în felul său propriu. Cele trei persoane au una şi
aceeaşi lucrare dar nu una asemănătoare şi proprie fiecăreia dintre ele. Aceeaşi lucrare divină
este atât proprie celor trei ipostasuri dar şi proprie fiecăreia dintre ele în parte. Astfel, nu
există o lucrare care să fie proprie numai unei singure persoane.
Totodată nu există distanţa între persoană şi lucrare sau între fiinţă şi persoană.
Lucrarea e numai modul de a activa al persoanei, de a activa o posibilitate a fiinţei. Toate
persoanele divine sunt oriunde cu fiinţa şi cu lucrarea lor. Noi le putem experia (Persoanele)
prezenţa nu după fiinţă ci după lucrarea lor, sau nu experiind fiinţa ci lucrarea lor.
Lucrarea Sf. Treimi în exterior se manifestă în lume prin energii. Treimea coboară în
lume prin energiile divine ca să ne înalţe şi pe noi spre comuniunea trinitară. În puterea
Duhului ne înălţăm, cu Hristos către Tatăl, Duhul este faţa Treimii întoarsă către noi. De
aceea tot darul ce vine de sus se numeşte dar al Duhului Sfânt sau Duh. Prin Duh avem în noi
întreaga Sfânta Treime.