Nervii cranieni

[Completare la cursul 7: fiecare segment medular corespunde unei perechi de nervi spinali; exista 8
segmente medulare cervicale, 12 toracale, 5 lombare si 4-5 sacrale].

Nervii cranieni sunt echivalentii nervilor spinali (nervi periferici cu functii asemanatoare). Sunt in numar
de 12 perechi si sunt impartiti in trei grupuri functionale: senzorial, motor si mixt.

Componenta senzoriala a nervilor cranieni

Senzoriul este un tip particular de sensibilitate care necesita receptori speciali, dedicati pentru simtul
respectiv.

Nucleii nervilor cranieni (cu exceptia nervilor I si II) se afla la nivelul trunchiului cerebral (TC).

Unul dintre acesti nuclei are ca trasatura particulara faptul ca este foarte lung, intinzandu-se intre
mezencefal si primele niveluri ale maduvei spinarii (MS). Este vorba despre nucleul senzitiv al nervului
trigemen (V). Nucleul sau motor este situat la nivelul puntii, unde se afla, de asemenea, si nucleii
nervilor VI (abducens) si VII (facial).

La jonctiunea dintre punte si bulb se gasesc nucleii vestibulari. Nucleii nervilor IX – XII sunt situati la
nivelul bulbului, insa o parte din nucleul nervului XI (spinal sau accesor) coboara pana la nivel cervical.

In mezencefal se afla nucleii nervilor III (oculomotor) si IV (trohlear).

In afara originii reale, nervii cranieni au si o origine aparenta (locul de intrare/iesire din TC), care se
gaseste pe fata anterioara a TC pentru toti nervii cranieni III -> XII, cu exceptia nervului trohlear IV (a
carui origine aparenta se afla pe fata posterioara a TC, sub lama cvadrigemina).

Fibrele nervului facial inconjoara nucleul nervului VI (abducens) si formeaza o protuberanta spre
peretele anterior al ventriculului 4, numita genunchiul facialului.

O leziune (care nu e aproape niciodata punctiforma) care afecteaza nervul facial poate interesa si alte
structuri, precum ventriculul 4, lemniscurile etc. (=> de ex. sd de TC cu deficit motor central sau
periferic, insotite de tulburare de sensibilitate superficiala sau profunda in caz de lezare a lemniscurilor).

NERVUL 1 (olfactiv)

Rol: transmitere a informatiei despre miros.

Mirosul are, la om, o importanta scazuta; e important in primele cateva luni de viata ale copilului, care
isi recunoaste anturajul dupa miros, vazul fiind incomplet dezvoltat. Importanta mirosului scade apoi
pana la disparitie.
La animale insa, acest simt este mai bine dezvoltat si de o importanta mult mai mare (ex. Cainele te
recunoaste dupa miros).

[fun fact: cel mai bazat miros de pe fata planetei il are ursul polar – “miroase foca de sub gheata de la 10
km departare” – n.a.]

Importanta mirosului (data in principal de afectarea sa care poate ajuta in diagnostic) se poate remarca
in patologii: ex. la parkinsonieni, prin degenerarea neuronilor din bulbii olfactivi, apar tulburari de miros.

In general, la om, olfactia e asociata cu memoria emotionala si controlul emotiilor; asociem mirosuri cu
amintiri (femeile in special – tot n.a.).

Receptorii olfactivi (celule bipolare) sunt situati in mucoasa olfactiva, predominant in coanele nazale
superioare. Acestia, servind si drept protoneuron al caii, trimit impulsul prin axonii lor. Explicatia
localizarii receptorilor in coanele nazale superioare (si nu in cele medii, pe unde trece fluxul principal de
aer in timpul respiratiei) este aceea ca situarea lor in coanele nazale medii i-ar fi determinat sa fie mult
prea usor impresionabili. (De-aia tragi adanc aer in piept cand vrei sa simti vreun miros mai subtil; daca
respiri normal, in primul rand ca nu ajunge un flux destul de important de aer la receptori, si in al doilea
rand ca trebuie ca mirosul sa difuzeze la suprafata mucoasei pentru ca receptorii sa perceapa ceva,
chestie care dureaza un pic.)

Axonii celulelor bipolare formeaza nervul olfactiv, care traverseaza lama ciuruita a etmoidului si fac
sinapsa in bulbii olfactivi(pe fata bazala a lobilor temporali-girul medial) cu deutoneuronul caii. Proiectia
se realizeaza in cortex prepiriform (aria 31 si 34) cu conexiuni la nivelul amigdalei, hipotalamusului,
substantei cenusie din TC- pentru ca in filogeneza mirosul era important.

Leziunea pe orice segment al caii (mucoasa, nerv olfactiv, bulbi olfactivi etc.) duce la pierderea sau la
perceptia modificata a mirosului (adica miroase frumos si tie ti se pare urat).

Perturbarile mirosului;

Simtul mirosului se evalueaza asa: pacientul isi acopera o nara si noi ii dam sa miroasa ceva asupra
caruia ne putem pune de acord (stim ce e – adica un miros caracteristic cunoscut). Se folosesc substante
care doar impresioneaza mucoasa; trebuie sa eviti sa folosesti substante care irita mucoasa (amoniac,
alcool etc.).

Tulburarile de miros pot fi cantitative sau calitative.

Cele cantitative se numesc anosmie sau hipoosmie si pot aparea in leziuni de pol anterior: mucoasa
nazala, leziuni ale lamei ciuruite a etmoidului, tumora de baza de craniu care cuprinde bulbii olfactivi
(ex. meningiom de bulb – sd Forester-Kennedy), fistule LCR, traumatisme, rinite/sinuzite etc.

Hiperosmia (exagerare a simtului mirosului) este, de asemenea, o tulburare cantitativa a mirosului, care
este insa mai putin frecventa si poate aparea la: isterici, aura epileptica (premergator crizei), femei
gravide.

Tulburarea calitativa de miros se numeste disosmie (percepi un miros altfel decat este in mod normal;
cel mai frecvent percepi mirosuri placute ca fiind neplacute).Apare in rinite purulente – afecteaza filmul
mucos olfactiv(denatureaza senzatia, de obicei in sens negativ = Cacosmie )
Un alt tip de tulburare este reprezentat de halucinatiile olfactive(perceptia fara obiect) , afectarea avand
in acest caz origine centrala (boli psihice, crize epileptice).

NERVUL 2 (optic)

90% din informatiile pe care le asimilam din mediu vin prin intermediul analizatorului vizual.

In contrast cu olfactia, vazul este un simt deosebit de important pentru om.

Animalele au vazul mult mai slab. In general, un animal poate avea vazul adaptat pentru activitatile pe
care le desfasoara (ex. un vultur vede bine la distanta ca sa vada prada din zbor, alte animale care au
nevoie mai degraba sa se apere decat sa vaneze au un camp vizual mai larg sau vad in infrarosu), insa
alte caracteristici ale vazului sunt mult mai proaste decat la om (ex. este imprecis, tulbure, alb-negru
etc.). La om, vazul este performant din toate punctele de vedere.

[fun fact: campul vizual al cainelui e lat si putin inalt, de-aia se uita la tine cu capul intr-o parte cand
vorbesti cu el (ca sa te incadreze)].

Receptorii caii sunt reprezentati de celulele cu conuri si bastonase din stratul profund al retinei. Celulele
cu conuri au o densitate foarte mare in foveea centrala si sunt responsabile de vederea in culori.
Celulele cu bastonase sunt in numar mai mare spre periferie si percep alb-negru. Lumina traverseaza
toate mediile globului ocular si toate straturile retinei, filtrandu-se inainte sa ajunga sa stimuleze
receptorii.

Celulele bipolare reprezinta neuronul 1 al caii. Dendritele lor sunt conectate cu receptorii, iar axonii, cu
celulele multipolare (neuronul 2). Axonii celulelor multipolare formeaza nervul optic.

Neuronul 3 se afla in corpii geniculati laterali de pe fata posterioara a TC (la nivelul mezencefalului)
inferior de talamus. Proiectia se realizeaza in jurul scizurii calcarine , ariille de asociatie primara 17 si de
asociatie 18, 19 din lobul occipital- depaseste aceste arii si ajunge si in parietal.

[Corpii geniculati mediali sunt responsabili de auz.]

La nivelul chiasmei optice, fibrele nervului optic care vin din jumatatea nazala a retinei fiecarui glob
ocular se incruciseaza. Bandeletele ( sau tracturile optice) vor fi asadar alcatuite din fibrele din
jumatatea temporala de aceeasi parte si fibrele din jumatatea nazala de parte opusa.

Sa luam ca exemplu tractul optic drept: fibrele care il compun provin din jumatatea temporala a ochiului
drept (care au ramas pe aceeasi parte) si din jumatatea nazala a ochiului stang (care au decusat in
chiasma). Retina temporala dreapta priveste inspre stanga; retina nazala stanga priveste tot spre stanga.
Aceste fibre, impreuna, transmit deci informatia primita de la campul vizual stang. Cu alte cuvinte, in
spatele chiasmei optice este transmisa o informatie care tine de un camp vizual, dar care provine de la
ambii globi oculari. Tractul optic drept preia informatia campului vizual stang, iar cel stang, de la campul
vizual drept.

Schematic:
Tract (bandeleta) optic drept – temporal drept + nazal stang – camp vizual stang

Tract (bandeleta) optic stang – temporal stang + nazal drept – camp vizual drept

[Campurile vizuale date de retinele temporale sunt mai inguste din cauza nasului.]

O leziune situata inaintea chiasmei optice va da tulburare de perceptie a semnalului luminos pe globul
ocular de aceeasi parte. O leziune in spatele chiasmei optice va da alterarea perceptiei de la un
hemicamp vizual (cu informatii provenite de la ambii globi oculari).

Dupa ce bandeleta ajunge la nivelul corpilor geniculati laterali (CGL), fibrele care ajung la cortex (axonii
neuronilor din CGL) formeaza radiatiile optice. (Repetam obsesiv ca) Pe stanga ajung informatii de la
campul vizual drept si viceversa, asa incat o leziune la acest nivel va da amputarea campului vizual de
parte opusa = hemianopsie.

[De globii oculari se ocupa oftalmologii, la neurologie ne intereseaza campurile vizuale.]

[Informatie in plus care nu ne trebuie: fibrele care se incruciseaza la nivelul chiasmei fac un “genunchi”
(simplist explicat, se intorc aproape insesizabil spre nervul optic opus, apoi se indreapta spre tractul spre
care se duceau; formeaza un mic unghi acolo, nu sunt perfect drepte); o leziune situata exact in acel
punct, desi leziune de nerv optic, care da afectare a perceptiei unui ochi, va da in plus si afectarea
perceptiei pe jumatatea nazala a celuilalt ochi si te poti pacali.]

Hemianopsie homonima = sunt afectate fibre care servesc acelasi camp vizual (de exemplu, asa se
numeste afectarea data de o leziune de tract).

O leziune de chiasma optica va genera afectarea fibrelor de la ambele retine nazale (pentru ca doar ele
trec pe acolo, cele temporale nu au treaba). Clinic, asta se traduce prin pierderea vederii inspre lateral
cu ambii globi oculari (pentru ca de acolo preiau retinele nazale stimuli) si pastrarea vederii doar spre
centru (de care sunt responsabile retinele temporale). Asta se numeste hemianopsie heteronima
laterala (heteronima pentru ca sunt amputate fibre care servesc ambelor campuri vizuale). Leziunile de
chiasma optica sunt frecvent intalnite in adenoamele hipofizare.

Inainte, cand TBC-ul era o patologie frecventa, existau uneori leziuni de baza de craniu asociate
(arahnoidite) care interesau si fibrele bitemporale. Pacientii pierdeau vederea centrala (cu retinele
temporale) si puteau vedea numai inspre lateral (hemianopsie heteronima mediala sau centrala).
Aceasta tulburare de vedere (hemianopsia heteronima centrala) este rar intalnita in zilele noastre.

Uneori, se intampla ca radiatiile optice sa fie extinse, caz in care o leziune poate interesa doar o portiune
limitata (expresia clinica nu va fi amputarea unui intreg hemicamp, ci doar a unei jumatati de hemicamp,
numita cvadrananopsie homonima superioara/inferioara, dreapta/stanga).

Cum si ce evaluam la analizatorul vizual?

 Evaluam acuitatea vizuala:

- cu optotipul; la 5 m, normal e sa vezi 1,5 cm; daca pacientul nu indeplineste aceasta conditie, putem
pune corectii (adica incercam diferite tipuri de lentile de diverse dioptrii ca sa corectam imaginea
astfel incat sa vada bine);
- scaderea excesiva a acuitatii vizuale se numeste cecitate sau amauroza; poate fi pe ambii sau pe un
singur glob ocular;
- afectarea este pe un singur glob ocular daca este vorba despre o tulburare de refractie pe ochiul
respectiv (care trebuie corectata) sau de o leziune de nerv optic pe partea respectiva;
- in leziunea de nerv optic, pacientul vede prost cu un ochi, iar cu celalalt vede bine, dar vede
campurile vizuale amputate pentru ca de parte opusa componenta care completa campul vizual este
distrusa; leziunea de nerv optic poate aparea de ex. in scleroza multipla
- vederea binoculara ne ajuta enorm; o persoana care nu vede cu un ochi se roteaza in asa fel incat sa
creasca campul vizual pe care il percepe, nu se orienteaza bine in spatiu, nu mai incadreaza bine in
spatiu obiectele, nu mai vede la fel de clar
 Evaluam campul vizual:
- cu campimetru: se utilizeaza stimuli luminosi cu diverse localizari care genereaza o cartare a
campului vizual in functie de momentul in care incepi sa ii percepi;
- la neurologie: poti compara campul vizual al pacientului cu cel al examinatorului (al tau practic) care
este considerat normal; iti acoperi ochiul (el pe dreptul, tu pe stangul si invers) si executi miscari in
cele patru axe (de obicei din degete) incercand sa stabilesti extremele campului vizual al pacientului
in comparatie cu al tau; executi bilateral!
- Verificam in plus si daca are scotoame (zone oarbe luminoase sau intunecate date de afectari de
receptori – morti sau supraexcitati)
- Amputarea neta de camp vizual pe verticala sugereaza o leziune centrala; daca amputarea de camp
e mai ales monoculara si pe orizontala, atunci suspicionam o afectare de retina (de obicei de cauza
ischemica); (amputarea pe verticala tine de neurologie, cea pe orizontala de oftalmologie)
 Facem examinarea de fund de ochi:
- Cautam: staza, atrofie, modifcare de vase, edem
- Nervul optic e invelit in meninge, iar intre el si meninge circula LCR, a carui presiune crescuta
intracranian se transmite pana la nivelul papilei optice in pata oarba; daca pata oarba apare marita
la examenul de fund de ochi, asta arata prezenta edemului, dat de hipertensiunea intracraniana;
dureaza 48-72 de ore pana se transmite hipertensiunea intracraniana pana la nivelul papilei optice
- Atrofia: scade nr de axoni care pleaca din globul ocular, acest lucru traducandu-se prin scaderea in
dimensiuni a petei oarbe
- Modificarile de vase sunt utile in stadializarea hipertensiunii arteriale
 Tipuri de cecitate:
o Periferica, in care apar modificari la examenul de fund de ochi (staza, hemorgie retiniana
masiva si o abolire a reflexului fotomotor (RFM)
o Centrala, fara modificari la examenul de fund de ochi, cu RFM prezent;sugereaza o leziune in
spatele chiasmei optice, oriunde pana la cortex
- RFM are o aferenta si o eferenta; aferenta e nervul optic; eferenta e nervul III (oculomotor), mai
precis componenta sa vegetativa parasimpatica
- Legatura intre CGL si nucleul nervului III este foarte apropiata; avem o ramura care se duce la
nucleul nervului III si conduce informatia luminoasa in vederea adaptarii pupilei la intensitatea
stimulilor luminosi prin mioza sau midriaza; aceasta adaptare obtine evitarea iritarii retinei (ca
Trump la eclipsa)
- Cand stimulam luminos un ochi, informatia ajunge la ambii CGL, pt ca RFM e bilateral; de aceea, in
leziunea centrala, RFM este totusi prezent
- In cazul leziunii periferice, pe un ochi vom avea RFM, pe celalalt nu; ex. daca leziunea e la nivelul
ochiului stang si stimulam ochiul stang luminos, nu vom avea RFM deloc (nici pe dreapta) pt ca
 informatioa nu pleaca de acolo; dar daca stimulam ochiul drept (sanatos), obtinem RFM bilat pt ca
informatia ajunge bilat.
- daca stimulezi un glob ocular si face mioza doar pe ochiul de parte opusa, inseamna ca afectarea
este de eferenta ipsilaterala (pareza de nerv III)

NERVUL 5 (trigemen)

Este responsabil de preluarea informatiei senzitive de la extremitatea cefalica: sensibilitatea termica,

dureroasa, epicritica si protopatica.

Nucleul sau senzitiv este foarte lung.

Originea reala si aparenta se afla la nivelul puntii.

Fibrele senzitive au originea in ganglionul Gasser si alcatuiesc trei ramuri:

- Va – oftalmica (ramura care are si fibre vegetative smpatice), care preia informatii din treime
superioara a fetei
- Vb – maxilara, preia informatii din treimea medie a fetei, pana la arcada dentara superioara
- Vc – mandibulara (ramura mixta-motor pt maseteri), preia informatia din treimea inferioara a fetei,
pana dupa arcada dentara inferioara

N 5 inerveaza toata fata din vertex pana la mandibula. Exceptie o mica zona temporala si zona de sub
unghiul mandibulei.

Deutoneuronul se afla in TC, iar neuronul 3 in talamus. Proiectia se realizeaza de parte opusa, in aria
sensibilitatii primare, la nivelul homunculusului senzitiv din girusul postcentral, foarte bine reprezentat
pentru extremitatea cefalica.

durerile in teritoriul lui sunt f handicapante pt individ

[fun fact: cea mai buna discriminare tactila e la varful limbii.]

Evaluarea se face prin atingere pe cele 3 teritorii ale celor 3 ramuri intreband pacientul daca senzatiile
sunt la fel.

O leziune talamica merge cu hipoestezie pe toata hemifata.

Reflexul cornean se obtine prin stimularea corneei: pacientul priveste in lateral, iar noi stimulam cu un
tampon de vata corneea; raspunsul este de a contracta orbicularul (ocluzia fantei palpebrale) . Lipsa
reflexului cornean indica afectarea ramurii Va pe aceeasi parte. Daca stimularea la un ochi nu determina
reflex la celalalt ochi, afectarea este a eferentei reflexului, respectiv a nervului VII (facial).

 Nevralgiile trigeminale:
- Esentiale: durere foarte intensa, de scurta durata, care se repeta de foarte multe ori zilnic; durerea
este asa de insuportabila incat te poate impinge la suicid; semnele obiective lipsesc, pacientul nu are
 hipoestezie, reflexul cornean este normal bilateral; frecvent apare in decada a5a de viata, cu
raportul femei:barbati de 5:1
- Secundara (simptomtica): orice proces la nivelul fetei poate interesa o ramura de trigemen =>
hipoestezie in teritoriul respectiv; daca este interesata ramura oftalmica, reflexul cornean va lipsi;
putem avea si marire de volum la nivel local, produsa de reactia inflamatorie; durerea e mai putin
intensa decat la nevralgiile esentile de trigemen, dar de durata mai lunga (pentru ca procesul
inflamator e permanent acolo); uneori apare in scleroza multipla, tumori
- Tratament in cazul celor esentiale: interfera cu transmiterea durerii: carbamazepina de la 800-1200
de mg/zi ca sa fie eficient (doza pt epilepise e 600mg/zi)
- Tratamentul pentru cele secundare: antiinflamatoare si rezolvarea procesului local;
- Uneori, in arcadele maxilare si mandibulare se formeaza un plex nervos, iar o afectare a uneia dintre
ramuri poate genera simptome si in teritoriul celeilalte

NERVII 7, 9, 10 (01:24)

Nervul facial(functia senzitivo-senzoriala asigurata de fibrele n Wrisberg- VIIbis): N1 in ggl geniculat

(stanca temporalului), N2 nucleul solitar din bulb, ulterior prin talamus (calea panglicii Reil)-> aria senz
centrala (3.1.2) - la piciorul ariei, impreuna cu fb de la IX si X. Patologie : anestezie 2/3 ant a limbii.

N IX, partea senzitiva :originea fb gustative in ggl Andresch , sensiblitatea generala origine in ggl
Ehrenritter-> axonii intra in bulb ->nc tractului solitar(N2) -> proiectie ca si VII. Patologie :anestezie 1/3
post a limbii+ ageuzie pt amar.

Responsabili de senzatia gustativa: nervul facial de 2/3 anterioare ale limbii, nervul glosofaringian de
treimea posterioara a limbii, iar nervul vag, de “V”-ul lingual si baza limbii- pilierii.

Exista patru senzatii gustative, care au receptori caracteristici: dulce, sarat, acru si amar si umami.
Evaluarea se face pur si simplu prin gustarea unei substante (care nu este iritanta!).

Pareza de facial: pe jumatate de limba in 2/3 anterioare scade senzatia gustativa; idem pentru ceilalti doi
nervi si teritoriile lor.

Aria gustativa este situata baza ariilor motorii si senzitive

Afectarea gustului: Hipo/Ageuzie (scadere/pierdere intensitatea gustului)

Disgeuzie (perceperea distorsionata)

La fel ca si in hipoosmia degenerativa : la niv mugurilor avem celule care se inlocuiesc la 2-4 sapt, in
bolile degenerative, inaintarea invarsta, incetineste procesul -> degenerare

Gustul are importanta scazuta pt noi , e mai mult asociat cu memoria, trairile, la fel ca mirosul.

NERVUL 8 (acusticovestibular)

 Componenta auditiva:
- Receptorii auditivi se afla in ganglionul spiral Corti; axonul ajunge pana la nucleii bulbopontini, de
unde informatia este transmisa mai departe corpilor geniculati mediali din mezencefal; cortexul
auditiveste reprezentat de ariile 41 si 42 si la niv circumvolutiunii Heschl (aria 52), aria de asociatie a
aferentelor auditive- acolo unde dam greutate impulsului receptionat (la fel ca si la impulsul vizual)-
sunet de tren, de masina samd.
- Urechea umana percepe sunete cu frecvente intre 20 si 20 000 Hz
- Tulburarile de auz calitativ pot fi reprezentate de:
 tinnitus sau acufene (tiuituri)- in lipsa unor stimuli excitanti externi (patologie otica, nevrite-nervul
acustic are depolarizari locale, malform vasculare- perceptia pulsatiilor)
 halucinatii auditive- perceptii fara obiect (epilepsie , psihiatrie)

Tulburaile cantitative

 hipoacuzie/anacuzie(surditate)
 Hiperacuzie (cand scade amortizarea sunetului- mb timpanului sclerozata, edematiata, afectarea
oscioarelor)
- examenul obiectiv pentru surditate se face cu audiometrul pe anumite frecvente
- afectarea de perilimfa si endolimfa (prin cresterea tensiunii) da sunete diminuate sau particulare,
precum si afectare de echilibru; atitudinea terapeutica este de reducere a tensiunii
- Conexiunile auzului cu vazul sunt stranse: ex. daca stimulezi conductul auditiv, obtii nistagmus; daca
auzi ceva, intorci si privirea rapid ca sa vezi de unde vine si ce este exact

Examinare: -acumetrie fonica- cu voce tare/soptita (soaptele trebuie sa se auda de la 5m)

-acumetria instrumentala – ticaitul ceasului, metronom, etc.

-proba Webber : folosim un diapazon pe care il punem in vibratie si apoi la urechea

pacientului (care trebuie sa identifice sunetul) apoi il il punem in vertex (in mod normal – sunet
bilateral); daca avem patologie de ureche medie/externa, pacientul nu va auzi diapazonul cand e pus la
ureche, dar aude mai bine pe partea cu urechea afectata cand diapazonul e in vertex ( pentru ca urechea
e mai bine izolata de exterior)-identificam o lateralizare;

-audtiometria (cantitativ)

Se testeaza un prag de receptie (10-12 sunete), bilateral .

- Tipuri de surditate:
 periferica (de transmisie a undelor sonore, nu a impulsului)- de frecventa joasa:
- apare de exemplu in otite; nu auzi cu urechea respectiva;
- unda sonora nu parcurge bine conductul auditiv;
- evaluarea se face cu ajutorul diapazonului: verifici daca aude vibratia cu fiecare ureche, apoi plasezi
diapazonul pe vertex si verifici si asa; este posibil ca pacientul sa nu auda vibratia diapazonului aflat
la nivelul vertexului decat daca obiectul este in contactul cu extremitatea cefalica, astfel incat
vibratia sa fie transmisa prin os;
 centrala (de perceptie a undelor sonore) – de frecventa inalta:
- se foloseste proba Weber, care lateralizeaza si iti spune unde este afectarea (?)
- unda sonora nu mai reuseste sa impresioneze cel receptoare si nu mai reuseste sa transmita
senzatia la nivel nervos;
- surditatea se investigheaza la ORL

Componenta vestibulara:

- receptorii se afla in organul lui Scarpa; nucleii sunt situati la nivelul jonctiunii bulbopontine;
- [fun fact: studii: hipocampul este foarte important in echilibru si orientare (soferii de taxi londonezi
aveau hipocampul mult mai dezvoltat decat soferii de autobuz, care au ruta fixa, constanta si
identica in fiecare zi)]
- Nu este descoperita aria centrala clara responsabila de echilibru, nu se cunoaste proiectia corticala
clara pt echilibru; conexiunile vestibulare sunt insa foarte multe: cu cerebelul, MS, substanta
reticulata, nucleii oculomotori, olivele etc.
- Senzatia de vertij este principalul semn aparut in afectarea vestibulara si reprezinta un disconfort al
miscarii individului in spatiu; poate asocia fenomene vegetative de insotire
- Tipuri de vertij :
- periferic: armonic (adica toate semnele si simptomele apar in aceeasi directie sau pe aceeasi parte);
episodic; nu asociaza alte semne neurologice
- central: dizarmonic (semne nesistematizate, in toate partile); amenintator de viata, mult mai grav
decat cel periferic; prezinta si semne neurologice asociate; indelungat; leziunea poate prinde si alte
structuri, nu doar nucleii bulbopontini