Celula eucariota Celula vegetala

miercuri, 29 iulie 2020 03:44

PARTICULARITATI CARE O DIFERENTIAZA DE CELULA ANIMALA

1. prezenţa peretelui celular,
2. prezenţa sistemului vacuolar foarte dezvoltat în care se acumulează substanţe anorganice
şi organice, solubile sau insolubile,
3. prezenţa plastidelor cu importante şi variate funcţii metabolice,
4. extraordinara diversitate a substanţelor de rezervă.
Cea mai veche şi stabilă formă este cea sferică, caracteristică celulelor izolate, care vin în
contact cu mediul lichid înconjurător prin toată suprafaţa lor.
Celulele plantelor pot avea formă: - prismatică (fibrele mecanice),

- poliedrică (celule din parenchimuri), - stelată,

- cilindrică (vasele conducătoare), - reniformă (celulele aparatului stomatic).

TIPURI FUNDAMENTALE DE CELULE
celule parenchimatice (gr. para=lângă, enchyma=umplutură), care sunt izodiametrice sau
aproape izodiametrice, sferice, eliptice, poligonale, lobate,
formează tesuturi
fundamentale (parenchim cortical, parenchim medular, ţesut lacunar, mezocarp, endosperm),
mecanic colenchimatos (colenchim angular, colenchim tabular),
sclerenchimul scleros (sclereide sau celule pietroase)

celule prozenchimatice, (gr. pros=către) care sunt heterodiametrice, cu diametrul longitudinal

mult mai mare decât cel transversal.
Sunt celule
fusiforme, cu pereţii îngroşaţi şi dispuse în lungul organului (fibrele)
cilindrice, cu pereţi subţiri (celulele ţesutului asimilator palisadic, celulele perilor tectori).
Diferenţa între aceste două tipuri de celule, parenchimatice şi prozenchimatice, apare numai
în secţiunile longitudinale ale organelor.
Idioblaste, izolate, cu o formă particulară, cu rol de susţinere sau de secretie şi înglobate
într-un ţesut parenchimatic sau prozenchimatic.

Idioblastele sunt celule lignificate, în formă de X, Y, T.

Ca exemplu se pot aminti frunzele de Thea sinensis, în care idioblastele străbat
aproape tot limbul, de la o epidermă la alta, dispuse paralel cu celulele palisadice.
Forma celulelor este influenţată şi de factori externi, presiunea pe care o
exercită celula uneia asupra alteia (dovedită experimental de Hales).

MARIMEA CELULELOR VEGETALE

Celulele parenchimatice din ţesuturile plantelor superioare au mărimi variabile între

10 -100 μ,
unele celule bacteriene ating doar dimensiuni de 0,2- 0,15μ.

curs 4. Page 1
Celulele parenchimatice din ţesuturile plantelor superioare au mărimi variabile între
10 -100 μ,
unele celule bacteriene ating doar dimensiuni de 0,2- 0,15μ.
Dimensiuni mai mici de 0,2 μ nu pot fi observate cu ajutorul microscopului optic a cărui
putere de separaţie este de 0,24 μ.
Microscopul electronic permite distingerea detaliilor structurale sub 0,005 μ.
Unele celule pot fi văzute cu ochiul liber, cum ar fi celulele epidermice ale unor frunze,
perisorii absorbanti ai rădăcinilor, celulele suculente din citrice sau pepene verde.
Fibrele sclerenchimatice de la ramie (Boehmeria nivea), au între 250-550 mm lungime.
Fibrele sclerenchimatice de la Linum usitatissimum au 40-65 mm.

Ultrastructura celulei vegetale

Celula vegetală eucariotă este alcătuită din două mari componente:
I. Constituenţii protoplasmatici (euplasmatici sau vii, componentul biologic activ) a căror
totalitate constituie protoplasma.
II. Constituenţii neprotoplasmatici (lipsite de viaţă, componentul biologic inert) a căror
totalitate constituie paraplasma.

I.Constituenţii protoplasmatici II. Constituenţi paraplasmatici

Citoplasma - hialoplasma (neprotoplasmatici):
(substanţa fundamentală, matrixul celular) vacuomul
membranele citoplasmatice - plasmalema şi tonoplastul incluziunile ergastice
Organitele citoplasmatice: peretele celular
- reticulul endoplasmatic
dictiozomii (aparatul Golgi) ribozomii sferozomii
mitocondriile ( condriozomii) plastidele peroxizomii
microtubulii şi microfilamentele Lizozomii citoscheletul

Structuri pluritubulare
- centrul celular (cenriolul)
cilii şi flagelii
Nucleul şi nucleolii

Protoplasma, ca noţiune generală se referă la spaţiul delimitat de membrana

plasmatică celulară. Protoplasma este alcătuită dintr-o substanţă fundamentală
denumită citoplasmă în care sunt înglobate nucleul şi celelalte organite vii.

Citoplasma este substanţa fundamentală a protoplasmei în care se găsesc organitele

celulare.
La ora actuală se admite că citoplasma este alcătuită dintr-o componentă nestructurată
(hialoplasma) şi o componentă structurată (citoplasma propriu-zisă).

Compoziția chimică
curs 4. Page 2
 Compoziția chimică

Elementele ce intră în mod constant în compoziţia citoplasmei sunt:

-esenţiale şi în procente mai ridicate: C, H, O, N urmate de S şi P, reprezentând 98%
-microelemente: K,Ca, Na, Cl, Al,Si, Mg, Fe, reprezentând aproximativ 2%
-elemente regăsite în cantităţi infime: Cu, B, Zn, I, Mn, Ti.
-ultramicroelemente: Ag, Au, Ra, Sr, Ru, Cr, Cs.

Proprietăţi fiziologice
- Nutriţia: citoplasma în celulele vii se caracterizează prin schimbul de substanţe cu
mediul extern. Prin procesul de asimilaţie se sintetizează substanţe noi iar din procesele
biochimice din interiorul celulei rezulză o serie de produşi care nu-I mai sunt necesari şi pe
care îi elimină prin procesul de dezasimilaţie.
- Metabolismul: este însuşirea fundamentală a materiei vii, succesiunea proceselor de
asimilaţie şi dezasimilaţie.
- Respiraţia şi creşterea sunt rezultate ale metabolismului prin care citoplasma îşi măreşte
volumul.
- Excitabilitatea este însuşirea citoplasmei de a percepe şi de a reacţiona într-un anumit fel
faţă de excitanţi.
- Înmulţirea: în anumite faze ale dezviltării sale citoplasma este capabilă să dea naştere
la unele părţi noi ce pot apoi să reproducă un nou organism viu.
- Semipermeabilitatea este proprietatea ce o au plasmalema şi tonoplastul de a nu lăsa să
treacă prin ele decât apa, iar substanţele dizolvate în ea nu trec sau le traversează într-o
anumită proporţie. Semipermeabilitatea este relativă şi selectivă.
- Continuitatea citoplasmei: celulele vegetale sunt acoperite la exterior cu o membrană
celulozică rigidă, dar din loc în loc cu pori foarte fini prin care străbat firişoarele
plasmatice – plasmodesmele – ce intră în legătură cu citoplasma din celulele vecine. Astfel
este uşurată circulaţia substanţelor din celulă în celulă.

Curenţii citoplasmatici
Mişcare de rotaţie, pentru celulele cu o singură vacuolă centrală şi se face într-un singur
sens.
- Mişcare de circulaţie – pentru celulele cu mai multe vacuole despărţite prin cordoane
de citoplasmă, mişcare care se face în mai multe sensuri şi cu viteze diferite.
- Mişcare de alunecare – caracterizează începutul şi sfârşitul dinezei, o mişcare
neordonată asemănătoare cu mişcarea browniană.
- Mişcare amiboidală – specifică celulelor fără membrană scheletică (gimnoplaste),
hialoplasma deplasându-se prin apă cu ajutorul unor prelungiri (pseudopode, cili sau
flageli).
Dineza este un proces biologic influenţat de factori endogeni şi exogeni (lumina,
temperatura, anumite substanţe chimice). Curenţii citoplasmatici sunt utili ca
indicatori ai intensităţii metabolismului, deoarece fenomenul necesită o cantitate mare

curs 4. Page 3
indicatori ai intensităţii metabolismului, deoarece fenomenul necesită o cantitate mare
de energie. Seifritz propune o teorie a curenţilor citoplasmatici bazată pe
contractibilitatea ritmică a citoplasmei. Energia necesară producerii curenţilor
citoplasmatici provine din ATP care se descompune în ADP + PO4- + energie.

curs 4. Page 4
curs 4. Page 5