De curand am fost intr-o excursie cu clasa la Cetatea Fagaras, cel mai

important monument al acestei zone, dat fiind fapul ca, in urma ceva secole,
de aici era administrata financiar Transilvania si era resedinta de vacanta a
principesei insasi.
O poarta veche, inpunatoare, este granita dintre prezent si trecutul glorios.
Pasim timid in aceasta lume medievala, a arhitecturii gotice care teezeste im moi
semtnente ce oscileaza
intre admiratie si o oarecare teama. Turnurile cetatii se ridica nalt spre cer,
ca un urias atotstapanitor. In incaperile mari intunericul se impletea cu fante
subtiri de lumina ce patrundeau pe ochiurile ferestrelor, iar in acest clarobscur
cateva intrumente de tortura stau marturie pedepselor aspre aplicate nelegiuitilor.
Urcand in turn, patrundem intr-o o camera care ne-a fascinat mai mult decat
celelalte probabil pentru ca brum-cenusiul peretilor era inviorat de sute de desene
cu tema anti-comunista. Ne intristam sa aflam ca aici si-au pierdut viata martiri
care
au ramas drepti inaintea nedreptatilor socialismului.
Parasim aceast trecut sangeros al fortificatiilor si patrundem intr-o alta anexa a
cetatii, care servea drept locuinta pentru mai-marii regiunii. Mobilierul din lemn
atent sculpat, standurile de arme, toate impuneau incaperilor o aura de respect,
dominanta si, nu in ultimul rand, glorie si bogatie.
Cu regret las in urma aceast vestigiu al istoriei romanesti, sperand ca, vreodata,
sa ma mai duca pasii prin acest loc impresionant. 225

Vineri seara ne-am adunat cu totii la spectacolul caritabil pe care scoala noastra
il organizase. Piesa noastra dupa "O noapte furtunoasa" de I. L. Caragiale a fost
pregatita cu talent, stradanie si mult exercitiu, astfel ca ne simteam mandri ca il

putem prezenta in fata intregului oras.

Mai sunt zece minute pana intram in scena, cand sesizam ca Andrei, personajul din
rolul principal, nu isi face aparitia. Suntem ingrijorati. Mai avem putin timp sa
gasim o solutie.
Foarte derutati, caci nu puteam sa incepem piesa fara el, hotaram ca unul dintre
noi sa joace doua personaje in acelasi timp. Din fericire, in ultimul
moment, Andrei intra in culise, dar, spre uimirea tuturor, ne marturiseste ca, in
graba,
si-a uitat costumul. Este foarte dezamagit, intelegand ca a distrus ore intregi de
repetitie si inclusiv spectacolul nostru. Noi incercam sa-l consolam, incercand sa
invingem regretul ca nu vom putea juca in seara aceasta. Spre surprinderea noastra,
doamna diriginta vine cu o propunere salvatoare pe care nu am putut-o refuza ,desi
implica o nultime de riscuri. Toti am lasat
costumele si am urcat pe scena in vestimentatia cotidiana, incercand o interpretate
moderna a piesei lui caragiale.
Urcam pe scena, impunindu-ne sa alungam orice urma
de timiditate. Suntem intampinati cu ropote de aplauze motivatoare. Imaginea lui .
si . imbracati modern intr-un decor de secol 19 starnesc curiozitatea.
ineditul a captivat,contrar asteptarilor noastre.
La sfarsitul piesei , publicul este entuziasmat. Toti se ridica in picioare,
aplaudand frenetic. Visul nostru cu adevarat s-a implinit.Am constientizat impreuna
ca a fi un actor bun presupune sa poti improviza si implicit salva un moment.

Pastelul este creatia lirica in care sentimentele poetului sunt exprimate direct,
prin intermediul descrierii unui tablou de natura. In opinia mea, opera literara
"Nouri" de Nicolae Labis se incadreaza in aceasta specie deoarece indeplineste
caracteristicile
specifice acesteia.
In primul rand, opera apartine genului liric, datorita prezentei eului liric ale
carui marci
lexico-gramaticale sunt exclamatii "ce chipuri prinde-n slava [...]!", pronumele
personal "noi"
si verbe de persoana intai "iubim", "uram". Viziunea poetica este directa, poetul
transmitand
sentimente prin intermediul descrierii norilor.
In al doilea rand, se observa elemente specifice pastelului: perspectiva
grandioasa, celesta
marcata prin cuvinte apartinand campului semantic al cerului: "zari", "genuni".
Modul de expunere
predominant este descrierea, a carei imagine de ansamblu este reprezentata de nori.
De aceea,
limbajul expresiv si imaginile artistice au un dublu rol: de a evoca tabloul
descris si de a
transfigura sentimentele eului liric, creandu-se astfel o legatura stransa intre
cele doua elemente.
Varietatea trairilor este in directa concordanta cu diversele ipostaze ale norilor
surprinse de poet.
Astfel, epitetul personificator "grabitii nori" induce ideea trecerii ireversibile
a timpului, iar adverbele
"departe", "intruna" si metafora in repetitie "oceane mari de apa" creeaza
sentimentul infinitului. Tristetea si nostalgia
sunt creionate in epitetul dublu metaforic "tacute, nostalgice chemari". Comparatia
"limpezi ca lacrima pe-o pleoapa"
transfigureaza linistea sufleteasca a eului liric, iar enumeratia "centauri, turme,
nave, creneluri" exprima admiratia
fata de diversitatea formelor pe care le pot lua norii. Antiteza din final "noi ii
uram", "noi ii iubim" / "revarsa", "saruta"
evidentiaza tumultul trairilor fiintei poetice, realizandu-se astfel legatura om-
natura. Din punct de vedere prozodic,
poezia este structurata pe 3 strofe cu rima incrucisata, masura 13-14 silabe.
In concluzie, avand in vedere toate caracteristicile mentionate mai sus, putem
afirma ca opera literara "Nourii" de Nicolae
Labis este un pastel.