Miorita este printre cele mai impresionante capodopere ale folclorului romanesc, iar unicitatea

ei este dovedita nu numai de multitudinea de mituri pe care le imbina sau de structura speciala, cat si de
etica morala. Astfel, se remarca faptul ca ciobanul nu se opune in fata mortii, ci comportamentul sau se
poate incadra intre resemnare, optimism si credinta marii treceri. Atitudinea ciobanasului a fost
discutata de mari critici literari, cum ar fi Jules Michelet, Adrian Fochi sau Mircea Eliade.

In opinia mea, motivul transhumantei dezvaluie biruinta morala a baciului moldovean in fata
celor doi, datorita deciziei sale de a-si accepta soarta si de a se contopi cu mediul pastoral de care il
leaga atat de multe.

In primul rand, ciobanul, pus in fata propriului sau destin, decide sa il infrunte cu arme morale :
intelepciunea, dragostea de natura, de viata, de semeni, demnitate si puritatea spirituala. Asa cum
afirma Adrian Fochi, « Este vorba despre moarte in Miorita, dar despre o moarte care ne invata cum sa
traim, cum sa iubim, cu ce inima sa intampinam soarta care ne poate deveni oricand vrajmasa ». Eroul se
dovedeste superior moral celor doi ciobani, calauziti de ispita materiala. Baciul isi accepta soarta intr-un
perfect acord cu legile nescrise ale divinitatii, ca si cum acesta ar fi fost rostul lui pe lumea acesta.
Moartea este primita ca o reintoarcere in natura, ca o vesnica legatura cu lumea in care trait : « Si de-a fi
sa mor/ In camp de mohor/ Sa spui lui vrancean/ Si lui ungurean/ Ca sa ma ingroape/ Aice, pe-aproape».
Dragostea de semeni este atat de mare incat nu pune la indoiala umanitatea celor doi ciobani si
capacitatea lor de a indeplini un vechi ritual al credintei.

In al doilea rand, ciobanul nu ia in seama ideea mortii, ci pe aceea unei impliniri, a unui nou
inceput. De aceea el atribuie mortii semnificatii si simboluri nuptiale, sau, asa cum afirma Mircea Eliade,
«El reuseste sa prefaca un eveniment nefericit intr-o taina a nuntii». Autorul se bazeaza pe traditia
populara conform careia inmormantarea unui tanar necasatorit se realizeaza sub forma unei nunti
simbolice, care marcheaza marea trecere dintre viata si moarte. Astfel, «Mandra  craiasa» este imaginea
eufemizata a mortii si generalizeaza soarta oricarui om, care, fiinta efemera, nu se poate impotrivi
acestui destin. De aceea, pe cioban « nenorocul l comanda la moarte intr-un mister […] al nuntii,
maiestuos si feeric, care, in cele din urma, ii permite sa triumfe asupra propriului destin ». De remarcat
decizia morala conform careia nu dezvaluie nimanui adevarul despre soarta sa : incearca sa creeze
impresia ca el este inca acolo, in mijlocul lumii in care a trait, ingemanare perfecta aa mitului crestin –
Din pamant esti, in pamant te vei intoarce : «Vantul, cand a bate,/ Prin ele-a razbate/ Si-oile s-or
strange». Tot din acest motiv, cat si din dragostea nemarginita de mama, ciobanul mascheaza ritualul
nuptial al mortii sub forma unei nunti adevarate «Sa ii spui curat/ Ca m-am insurat/ Cu-o fata de crai/
Pe-o gura de rai ». Ciobanul transcede intr-o lume in care In care timpul si spatiul sunt reversibile.

In concluzie, desi aparent invins in fata propriei sorti, ciobanul este de fapt eroul biruitor al
baladei, datorita virtutilor morale pe care le cultiva, in perfect acord cu legile traditiei si ale divinitatii :
intelepciune, sacrificiu, demnitate in fata destinului, dragoste de viata, putere spirituala.
 Cand spunem folclor, spunem baza literaturii noastre traditionale. Cand spunem Baltagul, ne
referim la o intreaga colectie de mituri si motive adunate din diverse surse folclorice si reunite intr-o
actiune realista, mioritica si politista. Este poate una dintre cele mai impresionante opere ale literaturii
romane dina ceste motive, dar o referinta speciala impune balada Miorita, care pare sa fie fundamentul
intregii structuri narative, psihologice, sociale, morale si simbolice. De altfel, motto-ul romanului invoaca
doua versuri ale acestei creatii : « Stapane, stapane,/ Iti cheama s-un cane » .

Putem afirma ca opera sadoveniana ar fi un fel de continuare sau o dezvoltare a actiunii baladei.
De altfel, structura epica a celor doua prezinta asemanari izbitoare. Episoade din expozitiunea romanului
aminteste de versurile «Iata vin in cale/ Se cobor la vale/ Trei turme de miei/ Cu trei ciobanei».
« Moldovanul » se dovedeste a fi Nechifor Lipan din Magura Tarcaului, iar conflictul este, bineinteles,
averea : « C-are oi mai multe, mandre si cornute ». Cei doi baci pun la cale uciderea lui Nechifor :« Am
facut faptaasta,ca sa-i luam oile ». In paralel cu aceste evenimente, este dezvoltata o actiune obisnuita,
petrecuta intr-un cadru mioritic, care are in centrul atentiei pe Vitoria Lipan, sotia lui Nechifor, care va
prelua, mai tarziu, rolul maicutei batrane. In tot drumul din satul natal pana in Suha si Sabasa, ea
intreaba pe oricine-i vine in cale de sotul ei , ca in versurile: “Cine-a cunoscut/ Cine mi-a vazut/ Mandru
ciobanel”. Cainele «barbatesc » si «fratesc »  , desi in balada nu are un rol bine definit, in roman se
dovedeste a fi un element cheie in gasirea lui Nechifor si elucidarea misterului.

De asemenea, mitul este inca un element ce leaga cele doua creatii. Pe langa motivele mitice
intalnite in timpul actiunii –cum ar fi labirintul-, exista mituri pur mioritice, crestine sau morale, cu
evidenta incercare a autorului de a le denaturaliza sensul, de a le scoate la lumina. Marea trecere,
dedusa in balada din testamentul ciobanului, este indusa de Vitoria din motivul visului ce prevestea
moartea. In schimb, accnetul se pune pe psihologia eroului feminin, personaj arhetipal, cu rol in initierea
tanarului Gheorghita, care va prelua atributiile tatalui sau, de unde si mitul perpetuarii, al reincarnarii.

Asadar, se poate spune ca Miorita este capodopera ce a influentat scrierea romanului

sadovenian, reprezentand un support fundamental al desfasurarii actiunii, intr-un cadru pastoral,
dominat de traditii si de credinta.