Sunteți pe pagina 1din 27

MONTESSORI

ACASĂ

Ghid pentru părinți


CUPRINS
O viziune asupra învățării din perspectiva 2
Montessori
Cum ne organizăm acasă 2
Despre ordine 3
Viața practică 4
Ciclul de lucru neîntrerupt 5
Alegerea activităților 6
Responsabilitate și contribuția la comunitate și 7
familie
Activități pentru grupa 18 luni-3 ani în mediul 8
de acasă
Activități pentru grupa 3-6 ani în mediul de 15
acasă
Cum să vorbiți cu copilul vostru despre COVID-19 22
facebook.com/smartbeesmontessori

O viziune asupra învățării din


perspectiva Montessori

Secretul dezvoltării libere a copilului stă în


a-i pune la dispoziție și în a organiza
toate mijloacele necesare pentru a
răspunde nevoilor sale interioare.
Maria Montessori
Întrucât în această perioadă copiii petrec timpul acasă, dorința noastră este de a crea un
cadru în stil Montessori, care să vină în sprijinul copiilor, în timp ce-i ajută pe părinți să se
adapteze unei noi rutine zilnice. 
Ne dorim ca activitatea celor mici din aceasta perioadă să fie placută, stimulantă și să le
ofere un sentiment de împlinire.
Copierea exactă a ce se întâmplă în clasă nu este ceva ce putem realiza, dar dorim să
colaborăm cu voi pentru a păstra vie cultura invățării specifică Montessori și să vă oferim
sprijin și idei de activități care sa corespundă cu perioadele de dezvoltare si caracteristicile
fiecărui copil.

Cum ne organizăm acasă?


Nu se vede metoda, se vede copilul” a spus Maria Montessori. Ne dorim ca cei mici să fie
conectați la procesul învățării si nu doar să completeze sarcini zilnice în timp ce sunt
acasă.
Învățarea prin explorare și cu curiozitate duce la o înțelegere mai profundă și o experiență
plină de sens pentru copil, oferindu-i un simț al responsabilității și încredere în propriile forțe.
Ne dorim să păstrăm contactul cu parinții prin întâlniri online unu la
unu pentru a discuta personalizat soluții de adaptare la situația curentă
pentru fiecare copil în parte.  În acest material veti găsi soluții pentru amenajarea mediului de
acasă pentru favorizarea independenței, ordinii și concentrării și câteva sugestii de
activități pe care le puteți face cu cei mici.
2
facebook.com/smartbeesmontessori

Mediul pregătit

Pentru cei mai mici, pregătirea mediului de acasă  înseamnă să găsim soluții pentru a le
favoriza independența, să-i facem să se angajeze în activități pline de sens și
potrivite pentru vârsta lor.
Pentru copiii din grupa mare, înseamnă pe lângă cele de mai sus, să le amenajăm un loc de
liniste/relaxare și să creem rutine. Este important ca rutina zilnică a adulților să fie adaptată
la nevoile copilului.
De asemenea, puteți discuta cu copiii despre ce înseamnă “Să învățăm de acasă” și să-i
includeți în procesul de luare a deciziilor:
Să-i întrebați în ce loc din casă să pregătiți mediul (dacă este posibil)
Să faceți un program împreună (o oră pe zi pentru activități / când să luați pauză / când să
mergeți afară)

3
facebook.com/smartbeesmontessori

Să adunați împreună idei pentru proiecte și activități


Să organizați împreună materialele
Vă propunem să includeți în rutina zilnică, un timp comun de aproximativ o oră, în care să
faceți activități împreună cu copilul.

Despre ordine

Ordinea copilului este diferită de ordinea adultului. Copilul are nevoie de ordine interioară și
de rutină. Atunci când există rutină și ordine în mediu ( fiecare obiect sau lucru are locul său
și îi amintim copilului unde este locul obiectelor) copilul se simte în siguranță și este calm.
Ordinea ajută copilul să dezvolte un simț al orientării in spațiu, astfel controlând mediul.
Acasă este necesară o ordine pentru a ajuta dezvoltarea copilului. Pantofii,
geaca etc., fiecare obiect să aibă locul său. Sunt de evitat cosurile sau cutiile unde sa fie
puse toate jucariile împreună.
Diferențe între munca adultului și munca copilului:
   
pe copil îl interesează procesul, pe adult îl interesează finalul
copilul are motivații interioare, adultul are motivații externe
copilul muncește pentru a se construi, adultul muncește pentru supraviețuire
copilul nu obosește, munca sa îl energizează
Munca copilului, ajută la:
   
coordonarea mișcărilor   
controlarea mișcărilor 
crește încrederea în sine    
rafinează și îmbunătățește limbajul

4
facebook.com/smartbeesmontessori

Viața practică

Viața practică este o parte importantă din învățarea bazată pe experiență. Este parte din
fiecare clasă Montessori și poate fi reprodusă cu ușurință acasă. Activitățile de viață
practică reproduc munca adultului acasă și contribuie la:
    
dezvoltarea simțului ordinii și secvențialității  
dezvoltarea concentrării  
dezvoltarea independenței fizice
dezvoltarea motricității fine
crează oportunități de planificare
și realizare a sarcinilor consecutive
dezvoltă funcțiile executive: luarea deciziilor, organizare, rezolvarea de probleme,
autocontrol, colaborare și comunicare. De exemplu, împărțirea unei sarcini în activități mai
mici e o aptitudine necesară pentru a învăța să citești.
Activitățile de viață practică oferă copiilor, de asemenea, oportunitatea de a contribui la
viața de familie. Astfel, acestea includ:

5
facebook.com/smartbeesmontessori

pregătirea mesei
udatul plantelor
menținerea curățeniei și organizarea camerelor
îngrijirea animalelor de casă
preparerea unei gustări/a mesei   
spălatul , împachetatul, călcatul hainelor
ajutor la întocmirea listei de cumpărături/bugetare
repararea unei biciclete
grădinăritul etc
Activitățile din viața practică sunt utile tuturor copiilor indiferent de vârstă și activitățile
sunt planificate în acord cu nivelul lor de coordonare și independență. Puteți realiza o ‘fișă a
postului’ sau o listă cu proiectele familiei pentru ca cel mic să știe care sunt
responsabilitățile lui.
Noi v-am pregătit acest material cu o multitudine de activități ce le puteți face acasă
cu cei mici, cu titlu informativ. Dacă nu aveți timp sau disponibilitate, nu este necesar să vă
stresați cu realizarea de materiale.
O simplă implicare a celor mici în pregătirea mesei pentru întreaga familie contribuie la
dezvoltarea acestuia pe toate ariile. Adică, o activitate de gătit poate să ofere oportunitatea
dezvoltării motricității fine, a experienței senzoriale, a limbajului, matematicii și cunoașterea
lumii înconjurătoare.
Gătind, copilul își dezvoltă motricitatea fină prin activitățile de transfer, turnare, batere,
stoarcere etc, exersează limbajul numind ingredientele, învață matematică numărând câte
lingurițe din ingredient trebuie să pună, se dezvoltă senzorial simțind diferite texturi,
mirosind, gustând, puteți vorbi despre originea alimentelor, unde și cum cresc etc.
Distrați-vă alături de cei mici, implicându-i în activitățile voastre zilnice!
Ciclu de lucru neîntrerupt
Stabilirea unei rutine care funcționează pentru familia voastră este primul pas în crearea
unui mediu de învățare acasă. Copiii sunt foarte familiarizați cu acest fel de lucru
de la grădiniță.
În grădinițele Montessori copiilor li se alocă 1,5-3 ore pentru ciclu de lucru neîntrerupt. Acest
lucru facilitează concentrarea și creează oportunități pentru colaborare și rezolvarea
problemelor și facilitează învățarea centrată pe copil și nu direcționată de educator.
6
facebook.com/smartbeesmontessori

Alegerea activităților
Mediul Montessori este un mediu ‘optim de invățare’ datorită multitudinii de activități
prezente în clasă precum și a dinamicii interacțiunii dintre elevi și educatori.
Pentru ca cei mici să-și poată ‘asuma’ propria învățare, prin posibilitatea de a-și alege singuri
activitatea ce vor să o facă, educatorul se asigură ca activitățile puse în mediu respectă
nevoile de dezvoltare ale celui mic, precum și interesele și caracteristicile copilului.
Observarea copilului se află la baza muncii educatorului și sfătuim părinții să-și aloce, de
asemenea, timp să-și observe copilul și să noteze într-un caiețel ce au observat (de ce
activități e interesat, ce face în mod repetitiv etc), apoi să împărtășească educatorului
pentru a găsi împreună soluții optime de amenajare a mediului.

Responsabilitate și
contribuția la
comunitate și familie
Să fii într-o școală Montessori este similar
cu a fi într-o familie mare. Din toate
aspectele detaliate mai sus rezultă un
sentiment de apartenență la comunitate și
prin asta înțelegem responsabilitate față de
noi, față de ceilalți și față de mediu.
Angajamentul pe care ni l-am luat la Smart
Bees Montessori este să ajutăm fiecare
copil să-și atingă potențialul și să simtă că
sunt o parte importantă din comunitatea
noastră.
Astfel, o să lucrăm alături de părinți să
oferim celor mici un mediu sigur, flexibil la
schimbare pentru ca ei să crească ființe
adaptabile și pregătite să-și asume
contribuția la evoluția societății.
7
facebook.com/smartbeesmontessori

Activități pentru grupa


18 luni-3 ani în mediul de acasă

Programul zilnic pentru grupa mică


Rutina și stabilitatea este foarte importantă pentru copii sub 3 ani
Dimineața Trezirea si asistarea în aranjarea patului. Folosirea toaletei și
spălatul dinților.
Prepararea micului-dejun cu copilul, mâncat și strâns masa.
O oră/ o oră jumătate de activități. Pregătiți câteva activități expuse
la înălțimea copilului, pe care să poată să le ia singur.
Gustare Așezarea mesei pentru gustarea de fructe, mâncat și strâns masa.
După gustare Activități în aer liber sau înăuntru ( citit povești, cântat cântecele,
ascultat muzică)
Prânz Așezat masa de prânz, mâncat și strâns masa.
După prânz Pregătirea pentru somn: schimbat hainele, scutecul sau folosit
toaleta înainte de somn.
Notă: e important dacă copilul este concentrat într-o anumită activitate să nu îl întrerupem
pentru gustare, când se va opri din activitate atunci va lua gustarea.
 
Important: în această perioadă de stat acasă este important să se pună accent pe
independența la toaletă.
 
Așteptările grupei copiilor mici:
 
Copii se așteaptă să se bucure de viața de familie aducând contribuțiile potrivite vârstei lor
 
Părinților le sugerăm:
să rămână conștienți și respectuosi cu privire la creșterea stimei de sine și a
sentimentului de independență pe care îl dezvoltă copilul vostru;
ajutați copilul la părțile mai grele din activitate;
8
facebook.com/smartbeesmontessori

inițiați frecvent comunicarea cu ei, puneți întrebări, împărtășiți preocupări și observații;   


fiți consecvenți; urmați rutinele și secvențele clare pentru fiecare activitate;
limitați timpul la ecrane;
includeți copilul în activitățile casnice;
oferiți oportunități pentru activitățile de afară ( dezvoltarea motricității grosiere);
renunțați la perfecțiune. Ceea ce experimentati acum este fundația dezvoltării
armonioase a copilului nu estescopul final;  
bucurați-vă și apreciați timpul petrecut cu copilul vostru;
 
Educatoarele grupei mici:
 
vor iniția suport individual bazat pe nevoile fiecărui copil in parte;
vor furniza informații detaliate cu privire la învățarea la toaletă/ somn/obiceiuri/activități
(fine și grosiere)
vor comunica rutina actuală în clasă și ghidează părinți în setarea unei rutine zilnice acasă;
furnizează poze și video cu activități dacă este posibil;
vor împărtăși sugestii privind limitarea timpului la televizor;
vor împărtăși sugestiile generale / individuale pentru activități motrice fine / brute,
oferind imagini / videoclipuri / materiale pentru vizualizarea părinților;
vor furniza sugestii pentru cărți si cântece care să favorizeze dezvoltarea limbajului;
vor furniza video cu educatoarele cântând și gesticulând acțiuni ale cântecelor cântate la
clasă;    
vor împărtăși sugestii pentru viața practică acasă: rețete, activități casnice ;
vor fi receptive la întrebările parintilor și disponibile să ofere suport și sfaturi pentru
activități sau pentru orice alt element care este necesar în dezvoltarea copilului;

9
facebook.com/smartbeesmontessori

Mediul pregătit pentru grupa copiilor mici

"Un loc pentru de toate si toate au locul lor” este unul dintre principiile cruciale privind
Montessori acasă. Având un loc pentru fiecare obiect, pus la nivelul copilului mic, copilul știe
unde să găsească ce are nevoie, și are un loc unde să puna lucrurile înapoi când a terminat.
Acesta este un instrument esențial în învățarea lor să fie responsabili de lucrurile lor. Ordinea
exterioară oferă copilului ordine interioara și securitate. Un mediu ordonat oferă de
asemenea mai puține distrageri, permițându-i copilului să se concentreze pe activități.
E indicat să aveți în fiecare cameră un loc pentru lucrurile copilului:
în fata ușii sa fie un scăunel pe care să stea atunci când se încalță, un cuier pentru haine
și un preș sau o tăviță pentru papuci.
în sufragerie să fie un loc pentru cărțile copilului și pentru jucării – aranjate atractiv si
ingrijit.
 
Alte sugestii: 
depozitați haine în dulapuri mici sau coșulețe, să fie la nivelul copilului astfel încât să
poată să ajungă la ele și să își aleagă cu ce să se îmbrace;

10
facebook.com/smartbeesmontessori

asezați înălțătoare în bucătărie și în baie pentru a favoriza independența la spălat pe mâini


și la pregătirea meselor; 
aranjați jucăriile, jocurile și materialele pentru activități artistice pe rafturile joase ca să
fie accesibile oricând copilului;  
amenajați pe o măsută mică o tăviță cu o carafă și un pahar pentru a-și putea pune copilul
apă oricând dorește să bea, de asemenea pusă la îndemână o lavetă cu care poate să
șteargă apa dacă răstoarnă pe jos sau în tăviță;
nu puneți prea multe jucării sau cărți deodată. E bine să se facă rotație, iar cu jucăriile care
nu prezintă interes să fie depozitate și reintroduse altă dată.

Activități pentru grupa mică acasă

Viața practică
Prepararea mâncării

să își prepare singuri gustarea (decojirea bananei, tăierea bananei cu un cuțit mic sau cu
cel de întins untul);
să taie un măr folosind feliatorul pentru măr;

11
facebook.com/smartbeesmontessori

stoarcerea portocalei;
să întindă cremă de brânză sau dulceață pe pâine;
pentru copt: cantitățile deja măsurate și în boluri. Să îi puneți la dispoziție copilului linguri
pentru a putea lua din boluri și a transfera în bolul cu celelalte ingrediente.

Îngrijire personală

îmbrăcat și dezbrăcat: oferiți copilului timp pentru practicarea îmbrăcatului și


dezbrăcatului singuri;
toaleta: este important procesul de învățare la toaletă.

Îngrijirea mediului

dat cu mopul, măturat, folosirea unei cârpe de praf sau a unui pămătuf pentru praf;
să pună hainele la spălat și în mașina de spălat;
udatul plantelor și ștergerea frunzelor; 
ștersul geamului;    
să aibă grijă de un animal de companie;  
punerea și luarea vaselor din mașina de spălat vase;
12
facebook.com/smartbeesmontessori

Activități artistice

colorat
pictat
colaje
plastilină
cretă

Activități afară

Este foarte distractiv pentru copil să își petreacă timp cu familia în natura. Luați-vă timp din
programul vostru pentru a explora natura cu copilul vostru. Iată cateva idei de a vă conecta
copilul cu natura:
 
Dacă aveți 15 minute
urmăriți norii și vedeți ce animale puteți să faceți din ei;
îmbrățișați copacii și încercați să găsiți care copac se potrivește cel mai bine pentru
brațele voastre;
ridicați pietre și observați ce se găsește sub ele;
Dacă aveți 30 minute
faceți o vânătoare de comori în curte sau în pădure;
încercați să faceți un turn de pietre;
luați frunze sau bucăți uscate de lemn și dați-le drumul pe un pârâu;
13
facebook.com/smartbeesmontessori

Dacă aveți o oră


mergeți la o plimbare si notați toate sunetele pe care le auziți;
găsiți o potecă si ajutați-l pe copil să găsească gândaci sau frunze;
împachetați niște gustări și faceți un picnic în pădure sau curte;

Activități de limbaj

Numiti lucrurile atât din casă cât și de afară;


Citiți împreună: lăsați copilul să își aleagă el cartea, vorbiți despre personaje, cum se simt
acestea și întrebați-vă ce se va întâmpla în continuare. Cititul cu copii îi învață mai mult
decât literatura și abilitățile de vorbire. Copilul învață că este apreciat prin alegerile și
interesele sale, simte iubirea și apropierea părinților. Studiile arată că pasiunea pentru
citit pe termen lung se dezvoltă pentru acei oameni care au descoperit din copilărie că
cititul este o activitate plăcută.
Cântatul de cântecele și jocuri cu degetele;
Povestiți ce faceți voi zilnic, rutina zilnică. Îl ajută pe copil să conecteze cuvintele cu
obiectele și cu acțiunea. ex. Spăl vasele, Storc acest burete în apă caldă etc.
 
Toate aceste activități vă vor ajuta la limitarea timpului în fața ecranelor.

14
facebook.com/smartbeesmontessori

Activități pentru grupa


3-6 ani în mediul de acasă

Viața practică

Nicio altă activitate care ar putea fi


executată de copii în această perioadă, de
3 –6 ani, nu poate fi mai importantă
pentru întreaga lor dezvoltare – fizică,
mentală și morală – decât aceste exerciții
de viață practică
Maria Montessori
Activitățile de viață practică sunt vitale în dezvoltarea copilului pentru că accentul se pune
pe VIAȚĂ și nu pe practic. Nevoia copilului de dezvoltare își găsește răspuns în activitățile
de viață practică.
Scopurile activităților sunt: adaptarea la mediul în care trăiește, coordonarea mișcărilor
(astfel, se construiesc sinapsele care se înmulțesc prin intermediul muncii active),
independența (oferă încredere în sine iar copilul poate să funcționeze independent în
societate atât pentru el cât și pentru ceilalți) și concentrarea (este începutul vieții
armonioase în care mintea, inima și voința se unifică).
În timp ce copilul face o activitate de viață practică el se construiește interior pe sine. Spre
deosebire de adult care are un scop extern (spală masa pentru că e murdară), copilul face
această activitate din nevoia interioara de a se dezvolta: în momentul în care un copil aduce
o carafă de apă pentru a spăla masa, el are nevoie să se orienteze, să calculeze cantitatea
de apă necesară pentru a nu depăsi gura cafarei, implică mișcare, ordine mentală
(secvențialitatea mișcărilor – prima dată aduce apa, după aceea ia buretele, spală masa, o
șterge, duce apa la chiuvetă) și repetiție (nevoia copilului de a-și dezvolta și rafina mișcările
– care implică construirea sinapselor).
15
facebook.com/smartbeesmontessori

Prepararea mâncării

Pregătirea propriei gustări:


Tăierea unui măr în jumătate folosind un feliator de măr.
Stoarcerea unei portocale.
Întinderea unutului sau gemului pe o felie de pâine.
Felierea legumelor sau a fructelor pentru gustare sau cină.
Gătitul: a se pregăti ingredientele măsurate anterior în recipiente. Oferă-i copilului o
linguriță cu care să transfere ingredientele într-un bol mare.

Îngrijirea sinelui

Îmbrăcatul și dezbrăcatul: oferă-i copilului tău timp suficient de a exersa îmbrăcatul și


dezbrăcatul de unul singur.
Toaleta: este important să se continue cu procesul de învățare a îngrijirii personale:
spălatul pe dinți, pieptănatul, spălarea mâinilor și a feței.

16
facebook.com/smartbeesmontessori

Îngrijirea mediului în care trăim

Ștergerea prafului, a podelei de apă, măturatul.


Implicarea activă în ceea ce privește spălarea hainelor.
Îngrijirea plantelor: udatul și ștersul frunzelor de praf.
Ștergerea și spălarea geamurilor.
Îngrijirea animalelor de companie.
Umplerea și golirea mașinii de spălat vase sau spălarea manuală a vaselor.

Activități artistice

colorare
pictură
colaje
plastilină
cretă

17
facebook.com/smartbeesmontessori

Activități afară

Întodeauna este distractiv pentru copii să petreacă timp împreună cu părinții lor în natură -
în curtea casei, în pădure. Este o garanție că, dacă vei petrece momente împreună cu copilul
tău în natura, vei simti și tu aceeași plăcere pe care o simte și copilul tău. Mai jos, găsiți
câteva idei de conectare a copilului cu natura:
Dacă aveti la dispoziție 15 minute:
Priviți norii împreună și vedeți ce animale puteți crea din ei
Îmbrățișați copacii și vedeți care dintre ei se potrivesc perfect brațelor voastre.
Mutați o piatră și vedeți ce se află sub ea.
Dacă aveți la dispoziție 30 de minute:
Jucați o vânătoare de comori
Construiți un castel din pietre
Adunați crenguțe și construiți o căsuță pentru păsări

18
facebook.com/smartbeesmontessori

Dacă aveți la dispoziție 60 de minute:


Faceți împreună o plimbare și fiți conștienți de toate sunetele pe care le auziți în jurul
vostru.
Găsiți/ creați un traseu în natură (pădure, curte) și jucați-vă un joc sau cântați un cântec.
Împachetați o gustare și faceți un picnic (curte sau pădure).

Vocabular

Numiți lucruri din mediul interior și exterior (căutați în dex denumirile pe care nu le
cunoașteți ca părțile unei uși, mese, carafe, mătură, mașină, creion etc).
Citiți împreună: oferă-i copilului tău posibilitatea să aleagă singur cartea, vorbiți despre ce
emoții ar putea să simtă personajele din carte și imaginați-vă împreună ce s-ar putea
întâmpla mai departe în carte. Cititul împreună cu copilul tău îl învață mai mult decât fișele
de vocabular sau literatură. Copilul observă și absoarbe faptul că pui valoare pe interesele
și alegerile lui, că il iubești și că te bucuri că ești prezent alături de el. Studiile arată că
cititorii pe termen lung sunt aceia care, atunci când erau copii, au găsit cititul ca fiind o
activitate plăcută.
Cântați cântece (inclusiv cele care implică mișcarea corpului)
Verbalizează ceea ce faci în timpul rutinei zilnice. Aceasta ajută copilul tău să asocieze
cuvintele cu obiecte și acțiuni. (“Spăl vasele. Storc buretele galben în apa caldă”)
Toate aceste activități reduc timpul copilului tău petrecut în fața ecranului!
Activități în funcție de perioada senzitivă
în care se află copilul

3-4 ANI

Prepararea mâncării sau gustării: felierea legumelor, fructelor, brânzei etc.


Gătitul: măsurarea și mixarea ingredientelor.
Îngrijirea bucătăriei: punerea și scoaterea vaselor în/din mașina de spălat vase, spălarea
vaselor cu mâna, măturatul sau ștergerea podelei cu mopul, ștergerea mesei.
Ștergerea prafului de pe mobilă sau de pe frunzele plantelor din casă sau din curte.
Plimbare în curte sau în jurul casei cu o listă de lucruri de găsit.

19
facebook.com/smartbeesmontessori

Mersul pe linie: crearea unei linii (cu o bandă izolatoare) în jurul casei sau în interiorul
camerei și mergeți atent pe ea. Se poate merge: vârf-călcâi, pe vârfuri, cu o lingură cu un
ou în mână, cu un clopoțel în mână, cu o lumânare aprinsă așezată în interiorul liniei –
mergeți fără să se stingă flacăra.
Artă: colorare, pictură, colaj, cretă
Tăiere și lipire: spre exemplu, căutați și tăiați toate plantele pe care le găsiti în reviste și
lipiți-le pe o foaie creând un colaj.
Cusutul: coase o formă geometrică sau o poză pe un prosop de bucătărie

5-6 ANI

Oricare de mai sus și în plus:


Tăiere: forme avansate ca păsări, amfibieni etc
Gătitul: cititul rețetei, măsuratul și amestecarea ingredientelor
Lucru manual: croșetatul, coaserea unor inițiale sau cuvinte pe un prosop sau față de
masă
Origami
SENZORIAL

3-4 ANI

Prepararea mâncării sau gustării: felierea legumelor, fructelor, brânzei etc.


Gătitul: măsurarea și mixarea ingredientelor.
Îngrijirea bucătăriei: punerea și scoaterea vaselor în/din mașina de spălat vase, spălarea
vaselor cu mâna, măturatul sau ștergerea podelei cu mopul, ștergerea mesei.
Ștergerea prafului de pe mobilă sau de pe frunzele plantelor din casă sau din curte.
Plimbare în curte sau în jurul casei cu o listă de lucruri de găsit.

5-6 ANI

Explorarea condimentelor și recunoașterea lor după miros


Compararea formelor frunzelor găsite în jurul casei sau în pădure.
Desenarea unei imagini care să includă anumite forme (spre exemplu: 1 cerc și 3
dreptunghiuri sau 1 pătrat și 4 triunghiuri)
20
facebook.com/smartbeesmontessori

LIMBAJ

3-4 ANI

Jocul sunetelor: (hai să găsim obiecte care încep cu sunetul “s”/ hai să căutăm obiecte
care se termina cu sunetul “a”)
Jocul întrebărilor: o conversatie cu copilul tău pe o anumită temă în care să folosești
intrebările: cine, ce, când, unde, de ce
Cântece
Trasarea formelor geometrice (într-o tavă cu mălai)

5-6 ANI

Scrieți împreună a TO DO LIST pentru ziua următoare sau pentru o săptămână.


Compune o poveste și joacă povestea ca o piesă de teatru.
Citește o listă de cuvinte care exprimă acțiuni (verbe) și interpretează-le (reproducerea
acțiunii).

MATEMATICĂ

3-4 ANI

Numărați obiecte (boabe de fasole, nasturi etc): numărați și creați mici săculeți de 10, 50,
60, 70 obiecte diferite
Sortați rufele
Sortați tacâmurile

5-6 ANI

Matematică pe șotron: toate operațiile matematice pot fi făcute atât timp cât creați
șotronul mai mare decât 10.
Matematica cu ajutorul jocului cu zarul.
Când sunteți în dubiu, întrebați-ne! Păstrați în minte că Maria Montessori a transmis că se
poate face un program plin Montessori cu toate beneficiile necesare copilului tău doar cu
ajutorul activităților vitale din viață practică!
21
facebook.com/smartbeesmontessori

Cum să vorbiți cu copilul


dumneavoastră despre Covid-19

8 sfaturi pentru a-i liniști și proteja pe copii


material preluat de pe site-ul UNICEF

Te poți simți repede copleșit de tot


ceea ce auzi despre boala provocată
de noul coronavirus (COVID-19). De
asemenea, este de înțeles dacă și
copiii dumneavoastră sunt neliniștiți.
Copiilor le poate fi greu să înțeleagă
ce văd pe internet sau la televizor,
sau ce aud de la alte persoane, astfel
încât pot fi deosebit de vulnerabili în
fața sentimentelor de anxietate,
stres și tristețe.
Dar o discuție deschisă cu ei, în care
să vă arătați sprijinul, îi poate ajuta să
înțeleagă situația, să o gestioneze și
chiar să îi ajute pe ceilalți.
1. Puneți întrebări deschise și ascultați
Începeți prin a-i îndemna pe copii să vorbească despre această problemă. Aflați cât de mult
știu deja și lăsați-i să conducă discuția. Dacă sunt foarte mici și nu au auzit deja despre
epidemie, s-ar putea să nu fie nevoie să abordați subiectul, dar e o ocazie bună pentru a
le aminti despre măsurile bune de igienă, fără a le induce noi temeri.
Asigurați-vă că vă aflați într-un mediu sigur și permiteți-i copilului să vorbească liber.
Desenele, poveștile și alte activități vă pot ajuta să deschideți discuția.
22
facebook.com/smartbeesmontessori

Cel mai important este să nu le minimizați și să nu le evitați îngrijorările. Asigurați-vă că


arătați înțelegere pentru ceea ce simt ei și asigurați-i că este firesc să se simtă speriați de
aceste lucruri.
Arătați-le că îi ascultați, acordându-le atenție deplină, și asigurați-vă că ei înțeleg că pot vorbi
cu dumneavoastră și cu profesorii lor ori de câte ori doresc.
2. Fiți sinceri: explicați adevărul într-un mod accesibil
copilului
Copiii au dreptul la informații reale despre ceea ce se întâmplă în lume, dar adulții au, de
asemenea, responsabilitatea de a-i feri de discomfort. Utilizați un limbaj adecvat vârstei,
urmăriți-le reacțiile și acordați atenție nivelului lor de anxietate.
Dacă nu puteți răspunde unei întrebări, nu mergeți „pe ghicite“. Folosiți momentul ca pe o
ocazie pentru a căuta răspunsurile împreună. Site-urile organizațiilor internaționale precum
UNICEF și Organizația Mondială a Sănătății sunt surse foarte bune de informații.
3. Arătați-le cum să se protejeze pe ei înșiși și pe
prietenii lor
Una dintre cele mai bune metode de a-i feri pe copii de coronavirus și de alte boli este de a
încuraja, pur și simplu, spălarea regulată a mâinilor. Nu trebuie să fie o conversație extrem de
serioasă. Cântați împreună un cântecel sau dansați împreună cu copilul, pentru
ca procesul de învățare să fie distractiv.
De asemenea, le puteți arăta cum să strănute sau să tușească în pliul cotului; explicați-le că
cel mai bine este să nu vă apropiați prea mult de persoanele care au aceste simptome și
cereți-le să vă spună dacă încep să simtă că au febră, că tușesc sau au dificultăți de
respirație.
4. Faceți-i să se simtă în siguranță
Când vedem atât de multe imagini cu impact puternic la televizor sau pe internet, putem
simți, uneori, că ne confruntăm cu o criză pretutindeni. Copiii pot să nu facă distincția între
imaginile de pe ecran și propria lor realitate și pot crede că sunt în pericol iminent.

23
facebook.com/smartbeesmontessori

Îi puteți ajuta pe copii să gestioneze stresul, oferindu-le oportunități de a se juca și relaxa,


atunci când este posibil. Păstrați rutinele și programul obișnuite, cât de mult posibil, mai ales
înainte de culcare, sau contribuiți la crearea de noi rutine într-un mediu nou.
Dacă vă confruntați cu un focar în zona dumneavoastră, reamintiți-le copiilor că este puțin
probabil ca ei să contracteze boala, că majoritatea persoanelor care au coronavirus nu se
îmbolnăvesc foarte tare și că mulți adulți fac eforturi pentru a menține
familia în siguranță.
Dacă copilul dumneavoastră se simte rău, explicați-i că trebuie să stea acasă/ la spital,
deoarece este mai sigur pentru el/ ea și prietenii lui/ ei. Reamintiți-i că știți că este greu
(poate înfricoșător sau chiar plictisitor) uneori, dar că respectarea regulilor îi va
ajuta pe toți să rămână în siguranță.

5. Verificați dacă se confruntă cu stigmatizarea sau


contribuie la stigmatizarea altora
Izbucnirea coronavirusului a adus cu sine numeroase incidente de discriminare rasială în
întreaga lume; de aceea, este important să vă asigurați că fiul sau fiica dumneavoastră nu se
confruntă cu bullying și nici nu contribuie la bullying.
Explicați-le că infecția cu coronavirus nu are nicio legătură cu felul cum arată cineva, de unde
provine acea persoană sau ce limbă vorbește. Dacă li s-a vorbit urât sau au fost intimidați la
școală, ar trebui să poată spune acest lucru liber unui adult în care au încredere.
Reamintiți-le copiilor că toată lumea are dreptul de a se simți în siguranță la școală. Bullyingul
este întotdeauna un lucru rău și ar trebui să facem, fiecare, ce ține de noi pentru a fi amabili
și pentru a ne sprijini reciproc.

6. Vorbiți-le despre exemplele pozitive


Este important pentru copii să știe că oamenii se ajută reciproc, prin fapte bune și acte de
generozitate.
Povestiți-le despre personalul medical, oamenii de știință, tinerii și alte persoane care fac
eforturi pentru a opri răspândirea bolii și pentru a păstra comunitatea în siguranță. Poate fi
de mare ajutor să știi că oameni plini de compasiune fac astfel de eforturi.

23
facebook.com/smartbeesmontessori

7. Aveți grijă de dumneavoastră


Dacă reușiți să gestionați situația, vă veți putea ajuta copiii mai bine. Copiii vă vor observa
reacțiile la știri, astfel încât îi ajută să știe că sunteți calmi și aveți controlul asupra situației.
Dacă vă simțiți neliniștiți sau supărați, dedicați-vă timp și vorbiți cu alte familii, prieteni și
oameni de încredere din comunitatea dumneavoastră. Faceți-vă timp pentru acele lucruri
care vă ajută să vă relaxați și să vă recuperați.

8. Acordați atenție modului în care încheiați discuția


Este important să știți că discuția nu le-a produs copiilor disconfort. Pe măsură ce
conversația se încheie, încercați să le măsurați nivelul de anxietate, urmărindu-le limbajul
corpului, tonul vocii și respirația.
Reamintiți-le copiilor că pot sta oricând de vorbă cu dumneavoastră și pe alte teme dificile.
Reamintiți-le că vă pasă, că îi ascultați și că veți fi lângă ei ori de câte ori se simt îngrijorați.

Mulțumim Centennial Montessori School și tuturor


celorlalte școli Montessori din lume care au
contribuit la realizarea acestui material

Sursă imagini: www.howwemontessori.com. 24

S-ar putea să vă placă și