Tehnologia forjării libere

Forjarea este procedeul de deformare plastică la cald care constă din modificarea
formei şi dimensiunilor unui semifabricat (prin crearea unei stări de tensiuni în volumul
materialului) prin lovire sau presare însoţită de curgerea plastică a materialului în diferite
direcţii preferenţiale. În funcţie de modul de curgere a materialului se disting două
procedee: forjarea liberă şi forjarea în matriţă.
Sculele utilizate la deformarea plastică se numesc nicovale.
Forjarea liberă este o tehnologie de deformare plastică la cald care constă din
deformarea prin presare sau lovire a materialului însoţită de curgerea plastică liberă,
neîngrădită pe direcţii preferenţiale. Gradul de deformare nu este limitat decât de pericolul
apariţiei fisurilor.
Forjarea liberă se aplică cu scopul aducerii semifabricatului la o formă şi dimensiuni cât
mai apropiate de ale piesei finite, printr-o distribuire judicioasă a adaosurilor. Se pot obţine prin
forjare următoarele tipiri de piese: discuri, inele, arbori, ţevi.
Adaosurile tehnologice se prevăd pentru a simplifica geometria piesei, iar adaosurile
de prelucrare pentru a îndepărta neuniformitatea deformaţiei, straturile decarburate,
imprimările de oxizi.
De asemenea forjarea liberă se aplică pentru îmbunătăţirea structurii şi implicit a
proprietăţilor. Prin forjarea semifabricatelor turnate se asigură compactarea materialului, sudarea
golurilor, tasarea incluziunilor, sfărâmarea structurii dendritice de turnare si formarea în urma
recristalizării a unei structuri de deformare cu cristale poliedrice, apariţia structurii fibroase prin
orientarea şirurilor de incluziuni pe direcţiile curgerii plastice şi racordate la contururile
exterioare etc.
Forjarea liberă se constituie într-o succesiune de operaţii simple ca: refularea,
întinderea (semifabricatelor prismatice, cilindrice, pe dorn a semifabricatelor tubulare şi
inelare), găurirea, îndoirea, răsucirea, crestarea, retezarea.
Refularea este considerată operaţia fundamentală a forjării libere toate celelalte operaţii
fiind considerate ca însumări de refulări parţiale succesive. Refularea constă în reducerea
înălţimii semifabricatului prin presare sau lovire şi creşterea secţiunii acestuia.
Refularea poate fi în acelaşi timp operaţie pregătitoare pentru întinderea pieselor de tip
arbore în vederea măririi gradului de deformare, pentru găurire, pentru obţinerea pieselor de tip
disc etc. Operaţia se poate efectua pe ciocane sau pe prese.
Plecând de la legea volumului constant Vo=V1 se poate determina

ho
d 1med  d o
h1
 De asemenea se determină reducerea absolută h=ho-h1 şi reducerea relativă h=h/ho .
Pentru ca refularea să decurgă corect fără tendinţă de flambaj este necesar ca
semifabricatul să îndeplinească condiţia ho/do<3. Flambajul poate conduce la suprapuneri de
material figura 1.

Fig 1 Flambaj cu suprapunere de material

Întinderea este operaţi de forjare aplicată cu scopul micşorării secţiunii şi măririi

lungimii semifabricatelor. Întinderea constă dintr-o succesiune de refulări parţiale cu
favorizarea curgerii plastice în direcţia lungirii. Operaţia cuprinde două etape distincte figura
2: a) refulare pe o parte cu prinderea între scule a lungimii lo, semifabricatul îşi reduce înălţimea
de la ho la h1, îşi măreşte lungimea de la lo la l1med şi lăţimea de la bo la b1med . (lungirea şi lăţirea
neuniformă sunt determinate de deformarea neuniformă); b) răsturnare la 90 ourmată de refulare
de la b1med la b2, care asigură preluarea lăţirii. Şi în cazul acestei operaţii se impune respectarea
condiţiei de flambaj respectiv ho/bo<3 pentru prima etapă şi b1med/h1<3 pentru cea de a doua
etapă. De asemenea pentru limitarea tendinţei de lăţire şi asigurarea unei productivităţi optime se
impune ca lo/bo0,7 valoare determinată experimental.

Fig.2. Fazele operaţiei de întindere

 În funcţie de configuraţia piesei forjate se disting mai multe variante de întindere:
întinderea simplă pentru piese tip bară dreaptă sau arbore drept sau în trepte; întindere pe dorn
pentru piese tip bucşă; întindere pe bară pentru piese tip inel.
Întinderea simplă se realizează în general între scule plane la secţiune pătrată, schemele de
deformare adoptate, ordinea presărilor, figura 3. fiind în funcţie de mărimea pieselor şi
dificultăţile la manevrarea acestora, la deplasarea şi răsturnarea lor între sculele de deformare.

3 2 1 a) pentru piese de dimensiuni

6 5 4 mari, greu manevrabile

5 3 1 b) pentru piese de dimensiuni

6 4 2 medii uşor manevrabile

9 5 1 c) pentru piese de dimensiuni mici

1 6 2 uşor manevrabile

Fig.3. Scheme de deformare la întinderea simplă între scule plane

Întinderea pe dorn se utilizează pentru creşterea lungimii pieselor tip bucşă,
reducerea diametrului exterior în condiţiile menţinerii diametrului interior. Dornul de
deformare este conic pentru a permite extragerea uşoară a piesei, de asemenea forjarea se
realizează între scule combinate. Nicovala superioară este plană iar nicovala inferioară este
prismatică asigurând reducerea tendinţei de lăţire. În timpul operaţiei semifabricatul este
presat şi rotit cu unghiuri mici după fiecare presare figura 4.

Nicovala superioară

semifabricat

dorn conic

nicovala inferioara

Fig.4 Întinderea pe dorn

 Întinderea pe bară se aplică în cazul pieselor tip inel şi urmăreşte creşterea
diametrului interior şi exterior şi reducerea secţiunii. În urma operaţiei se manifestă şi o
tendinţă de lăţire. Nicovala superioară este plană iar nicovala inferioară este reprezentată de
bara cilindrică ceeace asigură creşterea intensităţii lungirii şi reducerea tendinţei de lăţire. În
timpul operaţiei semifabricatul este presat şi rotit cu unghiuri mici după fiecare presare figura 5.

Fig.5 Întinderea pe bară

Găurirea este operaţia în urma căreia se obţin piese cu gol interior străpuns. În funcţie
de mărimea piesei şi a găurii se pot realiza: găurirea cu dorn plin pentru piese mici şi
găurirea cu dorn tubular pentru piese mari şi găuri mari, de regulă piese obţinute din
forjarea lingourilor.
Găurirea cu dorn plin se realizează în două etape. În prima etapă se realizează o
pregăurire pe o parte prin imprimarea dornului tronconic pe o adâncime de circa 2/3 din
înălţimea semifabricatului. Pentru realizarea celei de a doua etape se extrage dornul prin
presări şi rotiri succesive laterale, se răstoarnă semifabricatul la 180o , se poziţionează
dornul pe faţa opusă şi se centrează şi apoi se presează. La început dornul tronconic se
imprimă iar când se atinge secţiunea critică se iniţiază fisuri de forfecare care se propagă
simultan de la muchia dornului spre partea opusă până la detaşarea deşeului. Pentru
favorizarea găuririi se recomandă realizarea unei operaţii pregătitoare de refulare pentru
reducerea înălţimii. Etapele găuririi cu dorn plin sunt prezentate în figura 6.
Dorn tronconic

d deşeu

Refulare Prima etapă A doua etapă

Fig. 6 Etapele găuririi cu dorn plin

 Găurirea cu dorn tubular se realizează de asemenea în două etape. În prima etapă
se presează dornul tubular pe o parte a semifabricatului lăsându-se o grosime de minim
100 mm până la suprafaţa nicovalei inferioare. Acest lucru asigură limitarea creşterii
excesive a forţei şi tendinţa de deformare a sculelor. În a doua etapă se aşează
semifabricatul pe un inel de forfecare şi se continuă presarea dornului tubular în aceeaşi
direcţie.

Dorn tubular

deşeu

Inel de
forfecare

Prima etapă A doua etapă

Fig. 7 Etapele găuririi cu dorn tubular

Dornul continuă să pătrundă în semifabricat iar când se atinge secţiunea critică se

iniţiază fisuri de forfecare care se propagă de la muchia dornului spre partea opusă până la
detaşarea deşeului.
La găurirea cu dorn tubular deşeul este de mari dimensiuni, volumul acestuia fiind
echivalent cu volumul găurii. Etapele găuririi cu dorn tubular sunt prezentate în figura 7.
Tehnologia forjării libere cuprinde următoarele etape:
-Întocmirea desenului piesei brut forjate pornind de la desenul piesei finite, prin aplicarea
adaosurilor de prelucrare şi tehnologice,
-Determinarea masei semifabricatului de pornire care însumează masa piesei brut forjate
şi masa pierderilor Msp=Mpbf+Mp
Masa pierderilor este reprezentată de: pierderile prin ardere 1-5% din masa piesei brut
forjate în funcţie de regimul şi condiţiile de încălzire; pierderile la debitare, dacă această operaţie
este cuprinsă în proces; pierderile prin capetele de prindere, dacă acestea sunt necesare pentru
manipularea semifabricatului; pierderile determinate de deşeul la găurire etc.
-Determinarea dimensiunilor semifabricatului de pornire şi alegerea acestuia astfel încât
prin forjare să se realizeze un grad de deformare suficient de mare pentru asigurarea unui nivel
ridicat al proprietăţilor. La forjare gradul de deformare se exprimă prin coroiaj C=Ao/A1,
raportul dintre secţiunea iniţială şi finală a semifabricatului C>3.
-Alegerea succesiunii logice a operaţiilor de forjare şi a fazelor acestora.
-Alegerea utilajelor pentru forjare
 -Stabilirea sculelor, dispozitivelor şi verificatoarelor necesare.
-Stabilirea diagramei de încălzire a semifabricatului, determinarea timpului de răcire,
stabilirea numărului de reîncălziri şi a poziţiei acestora în procesul tehnologic în funcţie de
duratele operaţiilor.
-Stabilirea operaţiilor suplimentare de calibrare, curăţire, control etc.