PLASTICITATE

Note de curs. C2.

Cadru didactic titular,

Conf. univ. dr. ing. Carmen-Penelopi Papadatu

Sursa: Papadatu C.P., Prelucrarea plastică a materialelor (I). Plasticitatea materialelor metalice .
Note de curs. ISBN 978-973-627-577-7 (I)
1.4.Tensiuni pe o suprafațã înclinatã care este parte dintr-un cub
elementar considerat reprezentativ
 Tensiunea normalã are urmãtoarea relație:

σn = Sx cos αx + Sz sin αx (9)

In final,
τ = (S2 - σn2 )1/2 (10)

Dacã se considerã o suprafațã înclinatã obținutã prin

secționarea elmentului de volum prismatic ( cu baza un pãtrat) cu un plan
înclinat, a cãrei normalã face cu direcțiile principale (axele de
coordonate) unghiurile: αx,αy, αz, se obține reprezentarea din figura 3.

Figura 3. Tensiuni pe o suprafațã înclinatã care este parte dintr-un

cub elementar considerat reprezentativ [1]
 Fie suprafețele: (aob),(aoc),(boc). Cunoscȃnd tensiunile normale:
σx,σy,σz şi tensiunile tangențiale: τxy,τxz,τyz, se vor putea determina
tensiunile pe suprafața înclinatã (abc).
Astfel, se considerã aria suprafeței înclinate ΔA, şi a suprafețelor
perpendiculare: ΔAx, ΔAy, ΔAz. Se noteazã tensiunile care acționeazã pe
suprafețe cu Sx,Sy,Sz, iar tensiunea totalã care acționeazã pe suprafața ΔA
cu S.
Trebuie precizat cã Sx,Sy,Sz sunt componentele tensiunii totale S,
pe cele trei axe de coordonate.
 Dacã se proiecteazã componenetele: Sx,Sy,Sz,pe normala N, rezultã
tensiunea normalã pe suprafața înclinatã consideratã inițial.

Rezultã:
σn = Sx cos αx + Sy cos αy + Sz cos αz (22)

Tensiunea tangențialã poate fi calculatã cu relația urmãtoare,

conform [1]:
τ = (S2 - σn2 )1/2 (23)
 1.5. Ecuații diferențiale de echilibru în coordonate carteziene
. Fie un element de volum cubic care are laturile: dx,dy,dz. Asupra
fețelor cubului acționeazã tensiunile normale σi, ca în figura 4. Corpul de
aflã în echilibru. De aceea sunt respectate ecuațiile forțelor care
acționeazã asupra corpului considerat (cubul elementar), pe cele trei
direcții principale: oX,Oy, Oz.

Figura 4. Variațiile eforturilor unitare pe suprafețele unui element

de volum (cub elementar)
Pe direcția Ox vom avea relația:
𝜕σx 𝜕τxy
(σx + dx) dydz – σxdydz + (τxy + dy) dxdz - τxy dxdz + (τxz
𝜕𝑥 𝜕𝑦
𝜕τxz
+ dz) dxdy - τxz dxdy = 0. (24)
𝜕𝑧

Pe direcția Oy vom avea relația:

𝜕σy 𝜕τxz
(σy + dy) dxdz – σydxdz + (τxz + dz) dxdy - τxy dydz + (τyz
𝜕𝑦 𝜕𝑥
𝜕τyz
+ dz) dxdy – τyz dzdy = 0. (25)
𝜕𝑧

La fel se calculeazã şi pe direcția Oz.

Impãrțind relațiile (24),(25),.. cu dxdydz, rezultã ecuațiile:
 Starea de tensiune poate fi:
a). Stare de tensiune spațialã, care poate fi, la rȃndul ei: de compresiune
multilateralã, de întindere multilateralã sau, de întindere-compresiune.
b). Stare de tensiune planã.
c). Stare de tensiune liniarã.
Schemele stãrii de tensiuni ajutã la aprecierea calitativã a
comportãrii la deformare a unui material în condiții de utilizare, în
comparație cu comportarea sa la deformare plasticã în condiții de
laborator.
Observații:
Pasticitatea maximã a materialului metalic se întȃlneşte în cazul
compresiunii multilaterale neuniformã.
Dacã tensiunile normale principale sunt egale atunci deformarea
plasticã nu poate avea loc.
Cu cȃt tensiunile de compresiune sunt mai mari decȃt cele de
întindere, cu atȃt capacitatea de deformare plasticȃ a materialului metalic
respectiv este mai mare.
 1.8. Viteza de deformatie

 Definiție. Viteza de deformație reprezintã variația gradului de deformare în

raport cu timpul. Se exprimã prin derivata deformației cu timpul, la un
moment dat:
= dε / dt (1.52)

Dar,
dε = dl / l (1.53)
şi
v = dl/dt (1.54)

Dacã înlocuim în relația (1.52), rezultã:

= dl / l dt = v / l, (1.55)

unde v este viteza de deplasare a elementului activ al sculei de deformare

care vine în contact direct cu semifabricatul.
Se poate scrie tensorul vitezei de deformație astfel:
 B. Criteriul von Mises (al plasticitãții)

Enunț: Se considerã cã se ajunge la starea limitã dacã invariantul

de ordinal 2 al deviatorului de tensiuni atinge o anumitã valoare,
constantã pentru materialul analizat, în funcție de condițiile de deformare
respective.
Expresia matematicã a criteriului devine:

J 2 = k2 (1.58)
Dar,
J2 = S1·S2 + S2· S3 + S3· S1 (1.59)
 Spre exemplu, se considerã un corp supus deformãrii plastice prin
laminare. Tensorul si deviatorul tensiunilor vor avea expresiile:

Inlocuind S1, S2 si S3, se obține urmãtoarea relație:

Unde:
J2 = Lf = Energia potențialã de modificare a formei corpului supus
acțiunii de deformare;
σ1, σ2, σ3 = tensiuni normale principale;
k = limita de curgere în cazul forfecãrii pure;
σY = σc = limita la curgere în cazul solicitãrii uniaxiale la tracțiune.
 C. Criteriul Tresca –Saint Venant al plasticitãții
(Ipoteza tensiunii tangențiale maxime)

Acest criteriu presupune cã materialul trece în domeniul plastic

ajungȃnd la starea limitã atunci când tensiunea tangențialã maximã (τ max)
atinge o anumitã valoare criticã, constantã pentru materialul analizat şi
independentã de starea de tensiuni.
Matematic, acest criteriu de exprimã astfel:

Sau, plecȃnd de la relația:

τmax.= ± (σ1- σ3) · 0,5 = k (1.63)

Rezultã: ± (σ1- σ3) = 2k (1.64)

Dacã solicitarea este la întindere simplã, atunci

σ1 = σc ; σ2 = σ3 = 0 (1.65)

unde σc este limita de curgere a materialului, în condițiile de deformare

date.
 Bibliografie cursuri
 [1].Dinel Tanase., Prelucrarea plastica a materialelor, Editura Galateea, 2002, ISBN 973-95566-2-0.
 [2]. Dinel Tanase si Cananau Nicolae, Tehnologia deformarii plastice, Galati University Press, 2010, ISBN 978-606-8008-72-1.
 [3]. Dima Ovidiu – Tehnologia materialelor, Note de curs, 2007-2013.
 [4]. Popinceanu, N, Gafițanu, M., Diaconescu, E., Cretu, S, Probleme fundamentale ale contactului de rostogolire, Editura
Tehnicã, Bucureşti, 1985.
 [5].*** SR EN 10002. Incercarea la tracţiune.
 [6]. Solomon,L.- Elasticitate liniarã.Introducere matematicã în statica solidului elastic, Editura Academiei RSR, Bucuresti, 1969.
 [7]. Ciuprina, F.- Materiale electrotehnice, Note de curs, Bucureşti, 2001
 [8]. http://www.rasfoiesc.com/educatie/chimie
 [9]. Popa, C., Stiința materialelor, Note de curs, Universitatea Tehnicã Cluj-Napoca.
 [10]. Cazimirovici E., Teoria deformãrii plastice, Editura Didacticã şi Pedagogicã, Bucureşti, 1981
 [11]. Popescu, V., Dragan, I., Alexandru, T., Tehnologia forjãrii, Editura Tehnicã, Bucureşti, 1980.
 [12]. Drãgan, I. Tehnologia deformãrilor plastice , Editura Didacticã şi Pedagogicã, Bucureşti, 1976.
 [13]. Cãnãnãu, N., Teoria deformãrii plastice, vol.1, Universitatea „Dunãrea de Jos’ din Galați, 1994.
 [14]. Geru,N. , Teoria structuralã a proprietãților metalelor, Editura Didacticã şi Pedagogicã, Bucureşti, 1980.
 [15]. Geru,N. , Metalurgie fizicã, Editura Didacticã şi Pedagogicã, Bucureşti, 1981.
 [16]. Amza, Gh., Tehnologia materialelor, Editura Printech, Bucureşti, 2006.
 [17]. Adrian, N., Badea,S, Bazele proceselor de deformare plasticã, Editura Tehnicã, Bucureşti, 1983.
 [18]. Tabãrã, V., s.a, Maşini pentru prelucrãri prin deformare, Editura Didacticã şi Pedagogicã, Bucureşti, 1979.
 [19]. Cãnãnãu, N., Tehnologia materialelor, Note de curs 2002-2008.
 [20]. Papadatu,C.P., Studii şi cercetãri privind influența vitezei de rãcire asupra proprietãților şi structurii oțelurilor, Proiect de
diplomã, Universitatea „Dunãrea de Jos” din Galați, 1994.
 [21]. Papadatu,C.P., Cercetãri privind ameliorarea proprietãților şi creşterea fiabilitãții unor oțeluri utilizate în industria metalurgicã,
Teza de doctorat, 2006.