PLASTICITATE

Note de curs. C 3.
Cadru didactic titular,
Conf. dr. ing. Carmen-Penelopi Papadatu

Sursa: Papadatu C.P., Prelucrarea plastică a materialelor (I). Plasticitatea materialelor metalice.
Note de curs. ISBN 978-973-627-577-7 (I)
 1.10. Determinarea unor proprietãți mecanice şi caracteristici de
rezistențã la deformarea plasticã prin încercarea la tracțiune

 Pornind de la definiție, plasticitatea este proprietatea materialelor de a

avea, sub acțiunea anumitor sarcini, deformații permanente.
 Deformarea plasticã a unui material metalic este un proces ireversibil,
pe durata cãruia legea lui Hooke nu are valabilitate deoarece se
considerã cã nu existã deformare elasticã.
 Dacã se considerã graficul de variație a deformației epruvetei (Δl) în
funcție de forța aplicatã la tracțiune (F), conform Legii lui Hooke, se
obţine curba caracteristică convenţională la tracţiune (CCCT) a unui
material metalic sau curba caracteristică tensiune-deformaţie specificã.
 Această lege a fost enunţată în anul 1678 de către Robert Hooke şi arată
că până la limita de proporţionalitate alungirile specifice sunt
proporţionale cu tensiunile.
 In figura 1.11 se observã cã la un oțel deformat plastic prin tracțiune (întindere)
apare o limitã de curgere corespunzãtoare palierului de curgere (C – D) a
materialului dar apare şi o componentã elasticã a deformãrii – pe lȃngã componenta
plasticã a deformãrii .
La palierul de curgere, în cazul oţelurilor cu conţinut redus de carbon,
deformaţiile plastice sunt foarte mari şi se produc la o forţã exterioarã constantã
(Fc).
Limita de curgere σc sau punctul de curgere al unui material reprezintã valoarea
tensiunii la care un material începe sã aibã deformații plastice. Inaintea punctului
de curgere (C) materialul are deformații elastice şi, după descărcare, revine la
dimensiunile şi forma iniţială. După depăşirea palierului de curgere (C-D), o parte
dintre deformaţii vor deveni permanente după descărcarea sarcinii.
 Intervalul D-E reprezintã un interval de proporţionalitate directã între forţa
aplicatã la tracţiune şi deformarea epruvetei metalice (din oţel) consideratã pentru
încercarea la tracţiune.
Epruveta se deformeazã odatã cu creşterea forței de tracțiune pȃnã în punctul
E unde forța capãtã valoarea maximã, iar în intervalul E-F are loc gȃtuirea
epruvetei, astfel încȃt în punctual F se produce ruperea acesteia.
Modulul de elasticitate longitudinal E reprezintă tangenta unghiului α - unghi
format între linia OA şi axa Ox, iar modulul de plasticitate reprezintă tangenta
unghiului β – unghi format între linia AB şi axa Ox. Modulul de elasticitate
longitudinală E mai poate fi numit “rigiditatea materialului” şi este o caracteristică
de material. Cu cât E are valori mai mari, cu atât deformaţiile epruvetei sunt mai
mici, la aceeaşi valoare pentru tensiune.
Conform Legii lui Hooke, se iau în considerare urmãtoarele relaţii:
σ = ε ∙ E, (1.66)
unde:
ε = gradul de deformare;
E = modulul de elasticitate longitudialã (Modulul Young).
ε = Δl / l0 (1.67)
tg α = E (1.68)
unde α este panta curbei de deformare plasticã (v. figura 1.11)
 Din figura 1.11 se observã cã, componenta plasticã a deformãrii (Δlp) însumatã
cu componenta elasticã a deformãrii (Δle) formeazã deformația totalã (Δl).
Prin urmare,
Δl = Δlp + Δle (1.69)

Graficul din figura 1.11 poate fi reprezentat şi în coordonate (σ, ε).

De exemplu, în figura 1.12 este reprezentatã curba caracteristicã a unui oţel
moale de construcţii, pe care se reprezintã punctele care definesc cele mai
importante caracteristici mecanice ale materialului respectiv.

Figura 1.12. Curba caracteristicã în coordinate (σ, ε)

 In figura de mai jos sunt reprezentate cele trei zone principale (I, II, III) pe curba
caracteristicã a materialului supus tracţiunii.

Figura 1.13. Zone principale pe curba caracteristicã

a materialului supus tracţiunii

In figura 1.13 se disting urmãtoarele zone importante:

I – Zona comportãrii elastice;
II – Zona de ecruisare (întãrirea materialului supus tracţiunii);
III - Zona deformãrii locale.
1.11. Principiul metodei. Tipuri de epruvete.
1.12. Studierea diferitelor curbe caracteristice obţinute
prin încercarea la tracţiune
 Bibliografie cursuri
 [1].Dinel Tanase., Prelucrarea plastica a materialelor, Editura Galateea, 2002, ISBN 973-95566-2-0.
 [2]. Dinel Tanase si Cananau Nicolae, Tehnologia deformarii plastice, Galati University Press, 2010, ISBN 978-606-8008-72-
1.
 [3]. Dima Ovidiu – Tehnologia materialelor, Note de curs, 2007-2013.
 [4]. Popinceanu, N, Gafițanu, M., Diaconescu, E., Cretu, S, Probleme fundamentale ale contactului de rostogolire, Editura
Tehnicã, Bucureşti, 1985.
 [5].*** SR EN 10002. Incercarea la tracţiune.
 [6]. Solomon,L.- Elasticitate liniarã.Introducere matematicã în statica solidului elastic, Editura Academiei RSR, Bucuresti,
1969.
 [7]. Ciuprina, F.- Materiale electrotehnice, Note de curs, Bucureşti, 2001
 [8]. http://www.rasfoiesc.com/educatie/chimie
 [9]. Popa, C., Stiința materialelor, Note de curs, Universitatea Tehnicã Cluj-Napoca.
 [10]. Cazimirovici E., Teoria deformãrii plastice, Editura Didacticã şi Pedagogicã, Bucureşti, 1981
 [11]. Popescu, V., Dragan, I., Alexandru, T., Tehnologia forjãrii, Editura Tehnicã, Bucureşti, 1980.
 [12]. Drãgan, I. Tehnologia deformãrilor plastice , Editura Didacticã şi Pedagogicã, Bucureşti, 1976.
 [13]. Cãnãnãu, N., Teoria deformãrii plastice, vol.1, Universitatea „Dunãrea de Jos’ din Galați, 1994.
 [14]. Geru,N. , Teoria structuralã a proprietãților metalelor, Editura Didacticã şi Pedagogicã, Bucureşti, 1980.
 [15]. Geru,N. , Metalurgie fizicã, Editura Didacticã şi Pedagogicã, Bucureşti, 1981.
 [16]. Amza, Gh., Tehnologia materialelor, Editura Printech, Bucureşti, 2006.
 [17]. Adrian, N., Badea,S, Bazele proceselor de deformare plasticã, Editura Tehnicã, Bucureşti, 1983.
 [18]. Tabãrã, V., s.a, Maşini pentru prelucrãri prin deformare, Editura Didacticã şi Pedagogicã, Bucureşti, 1979.
 [19]. Cãnãnãu, N., Tehnologia materialelor, Note de curs 2002-2008.
 [20]. Papadatu,C.P., Studii şi cercetãri privind influența vitezei de rãcire asupra proprietãților şi structurii oțelurilor, Proiect
de diplomã, Universitatea „Dunãrea de Jos” din Galați, 1994.
 [21]. Papadatu,C.P., Cercetãri privind ameliorarea proprietãților şi creşterea fiabilitãții unor oțeluri utilizate în industria
metalurgicã, Teza de doctorat, 2006.