Notiuni Generale de Mecanica Clasica

1. Proprietățile anizotrope și ortotrope sunt concepte importante în domeniul fizicii

materialelor și se referă la modul în care se comportă un material în raport cu direcția în care
este supus la anumite forțe sau stresuri.

Un material anizotrop este un material care are proprietăți diferite în funcție de

direcția în care este examinat sau supus la stres. Cu alte cuvinte, proprietățile sale fizice
variază în funcție de direcția în care este măsurat. Aceasta poate fi cauzată de structura
cristalină sau moleculară a materialului sau de alte factori. Exemple de materiale anizotrope
includ lemnul, fibrele de sticlă și diamantele.

Pe de altă parte, un material ortotrop este un material care are proprietăți

identice în două direcții perpendiculare între ele, dar proprietăți diferite într-o a treia
direcție. Cu alte cuvinte, proprietățile sale fizice sunt aceleași în planul orizontal și vertical,
dar diferite în direcția axială. Exemple de materiale ortotrope includ lemnul și multe tipuri de
compozite.

În general, proprietățile anizotrope și ortotrope au implicații importante în proiectarea

și fabricarea structurilor și materialelor. Înțelegerea acestor proprietăți poate ajuta la
dezvoltarea de materiale mai eficiente și durabile și poate fi utilă într-o gamă largă de aplicații
industriale și tehnologice.
2. Comportamentul liniar elastic este un concept din fizica care descrie modul în care un
material răspunde la o solicitare mecanică, cum ar fi o forță sau o presiune, într-un interval de
solicitare mic și în absența deformării permanente. Astfel, comportamentul liniar elastic se
caracterizează prin următoarele:

 Rezistența materialului la deformare este direct proporțională cu solicitarea

mecanică aplicată, conform legii lui Hooke.

 După îndepărtarea solicitării mecanice, materialul revine la forma sa inițială,

fără a suferi deformări permanente.

 Comportamentul liniar elastic se manifestă într-un interval limitat de solicitare

mecanică.

Pe de altă parte, comportamentul neliniar se referă la situația în care un material nu

respectă legea lui Hooke și nu prezintă un comportament liniar elastic într-un interval
de solicitare mecanică mai mare.

De exemplu, un material plastic sau un material cauciucat poate avea un comportament

neliniar. În cazul acestor materiale, deformarea lor crește mai rapid decât solicitarea
mecanică aplicată, ceea ce înseamnă că aceste materiale pot suferi deformări
permanente chiar și după îndepărtarea solicitării mecanice.

Comportamentul neliniar poate fi caracterizat prin mai multe modele matematice,

cum ar fi curbe de forță-deformare, histerizis (reprezentând diferențele între curbele de
încărcare și descărcare), plasticitate (caracterizată prin deformări permanente sau
plastice) și rupere.

De obicei, comportamentul neliniar poate fi mai dificil de modelat și de prevăzut decât

comportamentul liniar elastic, ceea ce poate face ca materialele care prezintă comportament
neliniar să fie mai puțin predictibile și mai dificil de utilizat în anumite aplicații.

3. Mecanica solidului deformabil este o ramură a mecanicii care se ocupă cu studiul

comportamentului materialelor solide sub acțiunea forțelor externe și cu analizarea
deformărilor și a tensiunilor care apar în acestea. Această disciplină se concentrează pe studiul
proprietăților mecanice ale materialelor solide și pe modul în care aceste proprietăți sunt
afectate de solicitările externe.
 Mecanica solidului deformabil se bazează pe o serie de concepte și principii
fundamentale, printre care se numără:

 Elasticitatea - capacitatea unui material de a reveni la forma inițială după ce a

fost supus la o forță exterioară și apoi eliminată.

 Plasticitatea - capacitatea unui material de a fi deformabil permanent fără a se

rupe.

 Reologia - studiul comportamentului materialelor solide sub acțiunea tensiunii și a

timpului.

 Fracturarea - analiza procesului de rupere a materialelor solide sub acțiunea

forțelor externe.

 Mecanica fluidelor - studiul proprietăților mecanice ale fluidelor și modul în care

aceste proprietăți afectează materialele solide.

Mecanica solidului deformabil are numeroase aplicații practice, în domenii precum

inginerie, construcții, industria aerospațială, medicină și multe altele.

Studiul acestui domeniu poate ajuta la îmbunătățirea și optimizarea proceselor de

producție, proiectarea structurilor solide mai eficiente și mai sigure și dezvoltarea de noi
materiale cu proprietăți mecanice superioare.

4. Rezistența materialelor este o disciplină care se ocupă cu studiul comportamentului

structurilor sub acțiunea forțelor externe și cu analizarea tensiunilor și deformărilor care apar
în aceste structuri. Această disciplină este deosebit de importantă în inginerie și construcții,
deoarece permite inginerilor să proiecteze structuri solide care să poată rezista la forțele și
solicitările mecanice.

Iată câteva dintre noțiunile de bază ale rezistenței materialelor:

 Tensiunea - este o măsură a forței per unitatea de suprafață și reprezintă forța exercitată
asupra unui material pentru a-i produce o deformare. Tensiunea poate fi de tracțiune
(forță care încearcă să îndepărteze două puncte unul de celălalt), de compresiune (forță
care încearcă să apropie două puncte), de torsiune (forță care încearcă să răsucească un
material) sau de forfecare (forță care încearcă să îndoaie un material).
 Deformarea - este o modificare a formei sau a dimensiunilor unui material sub acțiunea
unei tensiuni. Deformarea poate fi elastică (materialul se va întoarce la forma inițială
după eliminarea tensiunii), plastică (materialul va rămâne deformării și nu se va
întoarce la forma inițială) sau de rupere (materialul se va rupe sub tensiunea exercitată).

 Modulul de elasticitate - este o măsură a rigidității unui material și reprezintă raportul

dintre tensiunea aplicată și deformarea rezultată. Un modul de elasticitate mare indică o
rigiditate crescută și o rezistență la deformare mai mare.

 Momentul de torsiune - este o măsură a forțelor de torsiune exercitate asupra unui

material. Acesta este important în designul și construcția elementelor structurale
precum ar fi arcele sau țevile.

 Momentul de îndoire - este o măsură a forțelor de îndoire exercitate asupra unui

material. Acesta este important în designul și construcția elementelor structurale
precum ar fi grinzi sau coloane.

 Rezistența la rupere - este o măsură a forței maxime pe care o poate suporta un material
înainte de a se rupe. Această măsură este importantă în proiectarea structurilor solide,
deoarece permite inginerilor să aleagă materialele potrivite și să calculeze dimensiunile
și formele optime pentru elementele structurale.

7. Modulul de elasticitate este o măsură a rigidității unui material și reprezintă raportul

dintre tensiunea aplicată și deformarea rezultată. Există mai multe tipuri de module de
elasticitate, printre care modulul de elasticitate longitudinal, modulul de elasticitate
transversal și modulul de elasticitate de torsiune.

Legea lui Hooke este o lege fundamentală a elasticității care arată că tensiunea și
deformarea sunt proporționale într-un material elastic, cu condiția ca tensiunea să nu
depășească limita de elasticitate a materialului. În general, această lege este reprezentată
de formula:

σ = E*ε

unde σ este tensiunea, ε este deformarea și E este modulul de elasticitate.

Legea lui Navier este o lege care descrie comportamentul materialelor la încovoiere.
Această lege afirmă că momentul de îndoire este proporțional cu forța care îl produce și cu
 lungimea de îndoire, și invers proporțional cu momentul de inerție al secțiunii
transversale. În general, această lege este reprezentată de formula:

M = E*I*Z

unde M este momentul de îndoire, E este modulul de elasticitate, I este momentul de

inerție al secțiunii transversale și Z este momentul static.

Legea lui Vereshchagin este o lege care descrie comportamentul materialelor sub
tensiunea la rupere. Această lege afirmă că tensiunea la rupere este proporțională cu
raportul dintre sarcina la rupere și secțiunea transversală a materialului. În general, această
lege este reprezentată de formula:

σ = Kσr

unde σ este tensiunea la rupere, K este o constantă specifică pentru fiecare material, iar σr
este sarcina la rupere.

Momentul de îndoire este o măsură a forțelor de îndoire exercitate asupra unui

material și este important în designul și construcția elementelor structurale precum ar fi
grinzi sau coloane. Momentul de îndoire este reprezentat de formula:

M = E*I*ϴ

unde M este momentul de îndoire, E este modulul de elasticitate, I este momentul de

inerție al secțiunii transversale și ϴ este unghiul de îndoire.

Mecanica clasică este ramura fizicii care studiază mișcarea obiectelor sub acțiunea
forțelor. Aceasta se împarte în două mari domenii: mecanica punctului material și mecanica
corpurilor solide.

Mecanica punctului material se concentrează asupra studiului mișcării unui obiect care
are dimensiuni și masă neglijabile în comparație cu cele ale sistemului în care se mișcă.
Mișcarea acestui obiect este descrisă de o serie de mărimi fizice: poziția, viteza și accelerația.

Poziția unui obiect se referă la locul în care se află acesta într-un anumit moment, și
poate fi exprimată într-un sistem de coordonate. În general, se folosesc trei coordonate pentru
a descrie poziția unui obiect în spațiu.

Viteza este o mărime fizică vectorială care indică cât de rapid se deplasează un obiect și
în ce direcție. Viteza poate fi constantă sau variabilă în funcție de acțiunea forțelor.
 Accelerația este o mărime fizică vectorială care indică cât de mult se schimbă viteza
unui obiect într-un anumit interval de timp. Accelerația poate fi de asemenea constantă sau
variabilă în funcție de forțele care acționează asupra obiectului.

Deformarea se referă la modificarea formei unui obiect sub acțiunea forțelor. Există două
tipuri principale de deformări: deformarea elastică și deformarea plastică.

Deformarea elastică apare atunci când forțele care acționează asupra obiectului sunt
mici, iar obiectul își poate recăpăta forma inițială după ce forțele sunt eliminate. În cazul
deformării plastice, obiectul își schimbă permanent forma sub acțiunea forțelor și nu poate
reveni la forma inițială.

Pentru a descrie deplasările și deformările unui obiect, se utilizează noțiuni precum

lungimea, aria, volumul și modulul de elasticitate.

Lungimea se referă la mărimea obiectului într-o direcție specifică. Aria este mărimea
obiectului în două dimensiuni, în timp ce volumul este mărimea obiectului în trei dimensiuni.

Modulul de elasticitate este o mărime fizică care indică cât de mult se va deforma un
obiect sub acțiunea forțelor. Modulul de elasticitate poate fi diferit pentru diferite materiale,
iar acesta poate fi determinat prin teste experimentale.

Legea mișcării este o lege fundamentală a mecanicii clasice care descrie mișcarea unui
obiect sub acțiunea forțelor. Această lege afirmă că forța care acționează asupra unui obiect
este proporțională cu accelerația acestuia, adică:

F=m*a

unde F reprezintă forța care acționează asupra obiectului, m reprezintă masa obiectului și
a reprezintă accelerația acestuia.

Legea lui Hooke este o altă lege importantă din mecanica clasica, care se aplică în cazul
deformărilor elastice. Această lege afirmă că deformarea elastică a unui obiect este
proporțională cu forța care acționează asupra acestuia, adică:

F=k*x

unde F reprezintă forța care acționează asupra obiectului, k reprezintă constanta de

elasticitate a materialului și x reprezintă deplasarea obiectului.
 Teoria lui Navier se concentrează pe studiul comportamentului corpurilor solide sub
acțiunea forțelor. Această teorie afirmă că tensiunea și deformarea sunt proporționale și sunt
determinate de modulul de elasticitate al materialului și de gradientul de deformare.

În cazul încovoierea unui obiect, se utilizează momentul încovoietor pentru a descrie

forțele care acționează asupra acestuia.

Momentul încovoietor este o mărime fizică vectorială care indică cât de mult este
încovoiat un obiect sub acțiunea forțelor și în ce direcție.

8. Concepte de bază din mecanica clasică

Energie cinetică: este energia asociată cu mișcarea unui obiect. Este definită ca jumătate
din masa unui obiect în mișcare înmulțită cu pătratul vitezei sale. Formula este: E k = 1/2 * m *
v^2, unde Ek este energia cinetică, m este masa obiectului, iar v este viteza sa.

Energie potențială: este energia stocată într-un sistem în funcție de poziția sa sau de
configurația sa.

Există două tipuri principale de energie potențială: gravitațională și elastică.

Energia potențială gravitațională este definită ca masa unui obiect înmulțită cu

accelerația gravitațională și cu înălțimea la care se află obiectul.

Formula este: Ep = m * g * h, unde E p este energia potențială gravitațională, m este

masa obiectului, g este accelerația gravitațională, iar h este înălțimea sa față de un punct de
referință.

Energia potențială elastică este definită ca jumătate din constanta de elasticitate a

unui material înmulțită cu pătratul deformării acestuia.

Formula este: Ep = 1/2 * k * x^2, unde Ep este energia potențială elastică, k este
constanta de elasticitate a materialului, iar x este deformarea sa.

Energie totală: este suma energiei cinetice și a energiei potențiale a unui sistem.

Este o constantă a mișcării unui obiect într-un câmp conservativ (cum ar fi un câmp
gravitațional uniform). Formula este: Et = Ek + Ep.

Moment cinetic: este mărimea care măsoară cantitatea de mișcare rotativă a unui
obiect. Este definit ca produsul dintre momentul de inerție al unui obiect și viteza sa
unghiulară. Formula este: L = I * ω, unde L este momentul cinetic, I este momentul de inerție
al obiectului, iar ω este viteza sa unghiulară.

Forța centrifugă: este o forță fictivă care apare atunci când un obiect se mișcă pe o
traiectorie curbată.

Este orientată înspre exteriorul curbei și este proporțională cu masa obiectului,

pătratul vitezei sale și raza curburii traiectoriei. Formula este: F c = m * v^2 / r, unde F_c este
forța centrifugă, m este masa obiectului, v este viteza sa și r este raza curburii traiectoriei.

Legile lui Newton: Cele trei legi ale lui Newton sunt fundamentale în ingineria
mecanică și descriu mișcarea obiectelor sub acțiunea forțelor.

Prima lege afirmă că un obiect în repaus sau în mișcare rectilinie uniformă va rămâne
în această stare, dacă nu este supus unei forțe.

A doua lege afirmă că forța aplicată asupra unui obiect este proporțională cu masa
acestuia și cu accelerația pe care o suferă.

A treia lege afirmă că pentru fiecare acțiune există o reacțiune egală și opusă.

Viteza fluidului și debitul :

Viteza fluidului este definită ca distanța parcursă de un punct din fluid într-o anumită
perioadă de timp.

Debitul este cantitatea de fluid care trece printr-un anumit punct într-o anumită
perioadă de timp și este egal cu produsul dintre aria secțiunii transversale a conductei și viteza
fluidului.

Formula debitului: Q = A x v

unde Q este debitul, A este aria secțiunii transversale a conductei și v este viteza fluidului.

Presiunea

Presiunea este forța exercitată de un fluid asupra unei suprafețe unitare. Presiunea
este măsurată în newtoni pe metru pătrat (N/m²) sau pascal (Pa). Presiunea într-un punct din
fluid depinde de greutatea fluidului deasupra acelui punct și de densitatea fluidului.

Formula presiunii: p = F / A

unde p este presiunea, F este forța exercitată asupra suprafeței și A este aria suprafeței.
 Densitatea

Densitatea este raportul dintre masa fluidului și volumul ocupat de fluid. Densitatea
este măsurată în kilograme pe metru cub (kg/m³). Densitatea unui fluid depinde de
temperatura și presiunea acestuia.

Formula densității: ρ = m / V

unde ρ este densitatea, m este masa fluidului și V este volumul ocupat de fluid.

Viscozitatea

Viscozitatea este măsura de rezistență a unui fluid la curgere. Viscozitatea este

măsurată în Pa·s. Un fluid cu o viscozitate ridicată este mai vâscos și curge mai greu decât un
fluid cu o viscozitate scăzută.

Reologia

Reologia este studiul comportamentului reologic al fluidelor, adică modul în care un

fluid se deformează și curge sub aplicarea unei forțe. Aceasta este importantă în producția de
alimente, cosmetice și multe alte produse.

Legea lui Bernoulli

Legea lui Bernoulli afirmă că într-un fluid incompresibil și nedispersat, creșterea

vitezei fluidului duce la o scădere a presiunii și invers, scăderea vitezei fluidului duce la o
creștere a presiunii. Această lege se aplică în special la tuburi și conducte cu secțiune
transversală constantă.

Formula lui Bernoulli: p + 1/2ρv² + ρgh = constanta

unde p este presiunea, v este viteza fluidului, ρ este densitatea fluidului, g este
accelerația gravitațională și h este înălțimea.

Legea lui Pascal

Legea lui Pascal afirmă că presiunea aplicată la un punct dintr-un fluid nedispersat se
transmite nealterată în toate direcțiile și în toate părțile fluidului.
 Legea lui Archimede

Legea lui Archimede afirmă că un obiect scufundat într-un fluid are o forță ascensională
egală cu greutatea fluidului pe care îl deplasează. Această forță ascensională este ceea ce face
ca obiectele mai ușoare decât apa să plutească.

Formula lui Archimede: Fasc = ρf x V x g

unde Fasc este forța ascensională, ρf este densitatea fluidului, V este volumul obiectului
scufundat și g este accelerația gravitațională.

Legea conservării masei

Legea conservării masei afirmă că masa unui fluid care intră într-un sistem trebuie să fie
egală cu masa fluidului care iese din acel sistem, în cazul în care nu are loc nicio reacție
chimică sau schimbare de fază.

Formula conservării masei: ρ1 x A1 x v1 = ρ2 x A2 x v2

unde ρ este densitatea fluidului, A este aria secțiunii transversale a conductei și v este
viteza fluidului.

Curgere laminară vs. turbulență:

Curgerea laminară se referă la un tip de curgere a fluidului în care acesta se deplasează în

straturi paralele și fără a se amesteca între ele. În schimb, turbulența se referă la un tip de
curgere în care fluidul se mișcă în mod haotic și se amestecă între straturi.

Câmp de viteza:

Câmpul de viteza se referă la distribuția vitezei fluidului într-un sistem. În general,

acesta poate fi reprezentat sub formă de vectori cu lungimea și direcția corespunzătoare
vitezei fluidului în diferite puncte ale sistemului.

Zone de recirculare:

Zonele de recirculare sunt zone ale unui sistem în care fluidul se deplasează într-o
direcție opusă față de direcția de curgere generală. Aceste zone apar adesea în jurul
obstacolelor sau a schimbărilor de direcție bruște într-un sistem.
 Tipuri de presiuni:

În mecanica fluidelor, există două tipuri de presiuni: presiunea statică și presiunea

dinamică.

Presiunea statică se referă la presiunea fluidului într-un punct fix în sistem, în timp ce
presiunea dinamică se referă la presiunea exercitată de fluid în mișcare.

Tensiunea de frecare la perete: Tensiunea de frecare la perete este forța de frecare

exercitată de fluid asupra suprafeței unui obiect solid care se deplasează prin acesta.
Această tensiune este determinată de proprietățile fluidului și de viteza acestuia.

Câmp de presiune:

Câmpul de presiune este distribuția presiunii într-un sistem de fluid. În general, acesta
poate fi reprezentat sub formă de izobară, care sunt suprafețe imaginare care unesc puncte
cu aceeași presiune.

Linii de curent:

Linii de curent sunt linii imaginate care reprezintă traseul urmat de o particulă de fluid
într-un sistem. Acestea sunt perpendiculare pe vectorii de viteză și sunt utilizate adesea
pentru a reprezenta câmpurile de viteză într-un sistem.

Ecuația continuității:

Ecuația continuității este o ecuație a mecanicii fluidelor care exprima principiul

conservării masei.

Ea descrie modul in care un fluid se comporta atunci când este pompat într-un sistem și
precizează ca volumul fluidului care intra într-o zona trebuie sa fie egal cu volumul fluidului
care iese din acea zona.

Ecuația lui Bernoulli:

Ecuația lui Bernoulli este o ecuație fundamentală a mecanicii fluidelor care exprimă
principiul conservării energiei. Aceasta descrie modul în care energia se distribuie într-un
fluid în timp ce acesta curge prin sistem. Ecuația este exprimată sub forma:

P + 1/2 * ρ * v^2 + ρ * g * h = constanta

 Unde P este presiunea statică, ρ este densitatea fluidului, v este viteza fluidului, g este
accelerația gravitațională, iar h este înălțimea de referință.

Numărul Reynolds:

Numărul Reynolds este un număr adimensional care descrie tipul de curgere a unui
fluid, în funcție de densitatea, vâscozitatea și viteza sa. Numărul Reynolds este utilizat
pentru a determina dacă o curgere este laminară sau turbulentă, având o valoare critică de
4000.

Efectul Venturi:

Efectul Venturi este o schimbare a presiunii dintr-un fluid atunci când acesta trece printr-
o constricție într-o conductă. Presiunea scade în zona constricției și crește la ieșirea din
aceasta, datorită conservării energiei.

Debitul masic:

Debitul masic este o mărime fizică care reprezintă cantitatea de masă de fluid care trece
printr-o secțiune transversală a unei conducte într-o unitate de timp. Unitatea de măsură a
debitului masic este kilogram pe secundă (kg/s).

Presiunea dinamică:

Presiunea dinamică este o mărime fizică care reprezintă energia cinetică a unei cantități de
fluid în mișcare, măsurată în unități de presiune.

Presiunea dinamică este importantă în proiectarea avioanelor, a conductelor și a altor

structuri care utilizează mecanica fluidelor.

Debitul volumic:

Debitul volumic este o mărime fizică care reprezintă cantitatea de fluid care trece printr-
o secțiune transversală a unei conducte într-o unitate de timp, măsurată în unități de volum.
Unitatea de măsură a debitului volumic este metru cub pe secundă (m³/s).

Viteza critică:

Viteza critică este viteza la care un fluid trece de la o curgere laminară la o curgere
turbulentă. Aceasta depinde de proprietățile fluidului și de geometria conductei prin care
trece fluidul. Viteza critică este importantă în proiectarea sistemelor hidraulice și
pneumatice.
 Ecuația lui Navier-Stokes:

Ecuația lui Navier-Stokes descrie mișcarea fluidelor și este una dintre cele mai
importante ecuații din mecanica fluidelor. Aceasta descrie relația între viteza, presiunea și
densitatea fluidului, precum și tensiunea de frecare la perete.

Ecuația lui Navier-Stokes este utilizată în proiectarea și analiza sistemelor hidraulice și

aerodinamice, precum avioane, nave, mașini și turbine.

Tensiunile Von Mises (sau tensiunile de echivalent) sunt o metodă comună de calcul a
tensiunilor în inginerie și sunt folosite pentru a determina starea de tensiune a unui
material sub sarcină.

Formula pentru tensiunile Von Mises este:

σv = sqrt[(σ1 - σ2)^2 + (σ2 - σ3)^2 + (σ3 - σ1)^2]/sqrt(2)

Unde:

 σv este tensiunea Von Mises

 σ_1, σ_2 și σ_3 sunt cele trei tensiuni principale (adică cele trei direcții principale ale
tensiunii într-un punct dat)

Pentru a calcula tensiunile Von Mises, trebuie să cunoaștem valorile celor trei tensiuni
principale. Aceste valori pot fi obținute prin analiza tensiunilor prin metode experimentale
sau prin simulare numerică.

Exemplu de calcul:

Să presupunem că avem următoarele valori ale tensiunilor principale: σ_1 = 100 MPa, σ_2
= 50 MPa, σ_3 = 0 MPa.

Aplicând formula tensiunilor Von Mises, avem:

σ_v = sqrt[(σ_1 - σ_2)^2 + (σ_2 - σ_3)^2 + (σ_3 - σ_1)^2]/sqrt(2) σ_v = sqrt[(100 - 50)^2
+ (50 - 0)^2 + (0 - 100)^2]/sqrt(2) σ_v = sqrt[2500]/sqrt(2) σ_v = 50 * sqrt(2) MPa

Astfel, tensiunea Von Mises în acest punct este de aproximativ 70,7 MPa.

Valorile "true" și "engineering" sunt două tipuri de valori folosite în simularea

numerică, în special în analiza structurală.
 Valorile "true" se referă la valorile absolute ale proprietăților fizice ale materialului,
cum ar fi densitatea, coeficientul de dilatare termică, modulul de elasticitate etc. Aceste
valori sunt determinate prin metode experimentale și sunt considerate a fi cele mai
precise.

Valorile "engineering" se referă la valorile teoretice ale proprietăților fizice ale

materialului, care sunt calculate prin relații matematice. Aceste valori sunt adesea utilizate
în simularea numerică pentru că sunt mai ușor de obținut decât valorile "true" și sunt
suficient de precise pentru a fi utilizate în majoritatea aplicațiilor.

Vibratiile mecanice sunt oscilatii periodice ale unui obiect sau sistem, care se
datoreaza actiunii unei forte de tip mecanic sau perturbatii a mediului inconjurator. Aceste
vibratii sunt caracterizate prin frecventa, amplitudine si faza.

Frecventa se refera la numarul de cicluri sau oscilatii complete realizate de un obiect

intr-un anumit interval de timp. Se masoara in hertzi (Hz) si poate fi calculata folosind
formula:

f = 1/T

unde f este frecventa, iar T este perioada de timp necesara pentru a realiza un ciclu
complet de vibratie.

Amplitudinea este marimea maxima a deplasarii obiectului din pozitia de echilibru,

adica amplitudinea maxima a oscilatiilor. Se masoara de obicei in metri si poate fi
calculata prin urmatoarea formula:

A = (x_max - x_min) / 2

unde A este amplitudinea, x_max este pozitia maxima a obiectului si x_min este pozitia
minima a obiectului.

Rezonanta este fenomenul prin care un obiect sau un sistem incepe sa vibreze la o
frecventa specifica, numita frecventa de rezonanta. In acest caz, vibratiile obiectului sau
sistemului devin foarte mari si pot cauza daune sau chiar distrugerea obiectului. Frecventa
de rezonanta poate fi calculata folosind formula:

f_r = 1 / (2 * pi * sqrt(k/m))
 unde f_r este frecventa de rezonanta, k este constanta elastica a sistemului, iar m este masa
sistemului.

Frecventele proprii sunt frecventele naturale la care un obiect sau un sistem poate
vibra fara a fi supus unei forte externe. Acestea sunt determinate de caracteristicile fizice
ale obiectului sau sistemului, cum ar fi masa, dimensiunile si rigiditatea.

Faza este o masura a stadiului unei vibratii in raport cu o vibratie de referinta, de

obicei o vibratie sinusoidala de frecventa cunoscuta. Faza se masoara in grade sau radiani
si poate fi pozitiva sau negativa. Faza poate fi calculata folosind formula:

phi = 2 * pi * (t / T) + phi_0

unde phi este faza, t este timpul, T este perioada vibratiei si phi_0 este faza initiala.

De exemplu, daca avem doua vibratii sinusoidale cu aceeasi frecventa, dar cu faze
diferite, putem observa interferente constructive sau distructive intre ele. Daca fazele celor
doua vibratii coincid (sunt in faza), amplitudinea vibratiei combinate va fi mai mare. Daca
fazele sunt opuse (sunt in opozitie de faza), amplitudinea vibratiei combinate va fi mai
mica.

Damping: Damping-ul este pierderea de energie dintr-un sistem sau componenta in

timpul vibratiei si este determinata de proprietatile de amortizare ale sistemului sau
componentei. Damping-ul poate fi utilizat pentru a controla nivelul de vibratii si zgomot. De
exemplu, un sistem cu un nivel ridicat de damping va avea o amplitudine de vibratie mai mica
si un nivel mai mic de zgomot. Damping-ul poate fi calculat folosind urmatoarea formula:

c = 2sqrt(km)*zeta

unde c este coeficientul de damping in Ns/m

k este constanta de elasticitate a sistemului in N/m, m este masa sistemului in kg si zeta

este factorul de amortizare.

Lucrul mecanic: Lucrul mecanic reprezinta produsul dintre forta si distanta parcursa de
punctul de aplicare a fortei in directia fortelor. Este o masura a energiei transferate prin forta
aplicata asupra unui obiect si este exprimata in jouli (J). Lucrul mecanic poate fi calculat
folosind urmatoarea formula:

W = F * d * cos(theta)
 unde W este lucrul mecanic in J, F este forta in N, d este distanta parcursa in m, si theta
este unghiul dintre directia fortei si distanta parcursa.

Moment: Momentul reprezinta o masura a fortei care incearca sa roteasca un obiect in

jurul unui ax specific si este exprimata in newton metri (N*m). Momentul poate fi calculat
folosind urmatoarea formula:

M=F*d

unde M este momentul in N*m, F este forta in N si d este distanta de la axul de rotatie la
punctul de aplicare a fortei in m.

Analiza statică cu element finit (FEM) este o metodă de calcul utilizată pentru a
determina comportamentul structurilor sub acțiunea forțelor externe sau a condițiilor de
încărcare. Această metodă se bazează pe soluționarea ecuațiilor de echilibru și a ecuațiilor
de deformare ale structurii, în condiții de echilibru static.

În timp ce analiza dinamică cu element finit (FEM) este utilizată pentru a

determina comportamentul structurilor sub acțiunea forțelor dinamice, cum ar fi vibrațiile
și unde de șoc. Această metodă se bazează pe soluționarea ecuațiilor de mișcare a
structurii sub acțiunea unor forțe dinamice externe.

Ecuațiile de echilibru static sunt un set de ecuații matematice utilizate în analiza

structurală pentru a descrie starea de echilibru a unei structuri sub acțiunea forțelor externe.

Aceste ecuații se bazează pe principiul că într-o structură în echilibru, suma forțelor

trebuie să fie zero, iar suma momentelor forțelor trebuie să fie zero în orice punct de pe
structură.

Punct de echilibru: Pentru un punct în echilibru, ecuația de echilibru a forțelor este:

ΣF = 0

unde ΣF este suma tuturor forțelor care acționează asupra punctului.

Structură rigidă plană: Pentru o structură rigidă plană (cum ar fi o placă sau un cadru),
ecuațiile de echilibru a forțelor și momentelor sunt:

ΣFx = 0, ΣFy = 0, ΣM = 0

unde ΣFx și ΣFy sunt sumele forțelor care acționează pe direcțiile x și y, iar ΣM este
suma momentelor forțelor în raport cu un punct de referință.
 Structură tridimensională: Pentru o structură tridimensională (cum ar fi o clădire sau un
pod), ecuațiile de echilibru a forțelor și momentelor sunt:

ΣFx = 0, ΣFy = 0, ΣFz = 0, ΣMx = 0, ΣMy = 0, ΣMz = 0

unde ΣFx, ΣFy și ΣFz sunt sumele forțelor care acționează pe direcțiile x, y și z, iar
ΣMx, ΣMy și ΣMz sunt sumele momentelor forțelor în raport cu un punct de referință pe
cele trei axe.

Deci era un resort format din doua arcuri separate intre ele cu un obiect, arcul de sus
avea un fir conectat la o greutate, arcul de jos era si el de asemenea conectact la greutate,
intrebarea era daca se elimina obiectul dintre arcuri care le separa si arcurile incep sa se
intinda, unde se duce greutatea in sus sau in jos?

Dacă obiectul care separă cele două arcuri este eliminat, atunci arcurile se vor întinde
și greutatea va fi suspendată în aer. Aceasta se întâmplă pentru că forțele de tensiune din
cele două arcuri se echilibrează între ele, iar greutatea nu va mai fi susținută de obiectul
care le separă.

Mai precis, forțele de tensiune din arcul de sus și arcul de jos vor fi egale în
magnitudine, dar opuse în direcție. Aceste forțe de tensiune se vor aduna vectorial și vor
anula greutatea, ceea ce va duce la suspendarea acesteia în aer.

Este important să menționez că, atunci când arcurile sunt în echilibru, forțele de
tensiune din fiecare arc se distribuie uniform pe întreaga lungime a arcului, ceea ce
înseamnă că orice segment al arcului are aceeași tensiune.

Pentru a calcula tensiunile Von Mises pentru un cub care are o forță uniform
distribuită pe toate fețele, putem urma următorii pași:

Identificăm orientarea fețelor cubului și a forțelor care acționează pe fiecare față. Din
enunțul problemei, se specifică că forța acționează perpendicular pe fiecare față a cubului,
deci putem considera că tensiunea este distribuită uniform pe fiecare față.

1. Folosind relațiile dintre forță, presiune și suprafața, determinăm valoarea tensiunii care
acționează pe fiecare față a cubului. Dacă P este valoarea presiunii uniform distribuite
pe fiecare față, tensiunea pe fiecare față va fi P/2 (deoarece forța este distribuită
uniform, iar suprafața fiecărei fețe este egală).
2. Calculăm tensiunile principale ale cubului. Datorită simetriei cubului, toate tensiunile
principale vor fi egale. Astfel, putem calcula tensiunea principală ca fiind σ = P/2.

3. Folosind formula de calcul a tensiunilor Von Mises, determinăm tensiunea maximă

care acționează în cub. Aceasta poate fi calculată folosind formula:

σvm = √[(σ1-σ2)² + (σ2-σ3)² + (σ3-σ1)²]

unde σ1, σ2 și σ3 sunt valorile principale ale tensiunilor.

În cazul cubului nostru, toate tensiunile principale sunt egale, deci formula de calcul a
tensiunilor Von Mises se simplifică la:

σvm = √3 * σ

unde σ este tensiunea principală, calculată la pasul 3.

Astfel, tensiunea Von Mises pentru cubul cu forță uniform distribuită pe toate fețele va
fi σvm = √3 * P/2.

Tensiunile sunt mărimi fizice care exprimă intensitatea forțelor interne care acționează
în interiorul unui corp solid. Există două tipuri de tensiuni: tensiunile normale și
tensiunile tangentiale (sau de forfecare).

Tensiunile normale sunt tensiuni care acționează perpendicular pe o suprafață a

corpului. Ele pot fi împărțite în două categorii: tensiuni de tracțiune și tensiuni de
compresiune. Tensiunile de tracțiune sunt tensiuni care împing moleculele de material
departe una de alta, în timp ce tensiunile de compresiune sunt tensiuni care strâng
moleculele de material împreună. În ambele cazuri, tensiunile normale sunt orientate
perpendicular pe suprafața corpului.

Tensiunile tangentiale, sau tensiunile de forfecare, acționează tangențial la suprafața

corpului și sunt cauzate de forțele de frecare care acționează între moleculele de material
din interiorul corpului.

Aceste tensiuni pot fi, de asemenea, împărțite în două categorii: tensiuni de torsiune
și tensiuni de forfecare.

Tensiunile de torsiune sunt tensiuni care acționează pentru a roti un corp în jurul axei
sale, în timp ce tensiunile de forfecare sunt tensiuni care acționează pentru a îndoi sau a
deforma un corp.
 Tensorul tensiunilor este o matrice care descrie tensiunile dintr-un corp solid. Această
matrice poate fi folosită pentru a calcula tensiunile normale și tangențiale dintr-o anumită
regiune a corpului, și poate varia în funcție de poziția și direcția în corp.

Tensorul deformatiilor este o altă matrice care descrie deformările unui corp solid în
funcție de tensiunile care acționează asupra acestuia. În general, tensiunile și deformațiile
sunt corelate prin legi de elasticitate, care permit determinarea deformării unui corp în
funcție de tensiunea care acționează asupra acestuia.

Torsorul este o altă mărime fizică importantă în mecanica solidelor, care descrie un
set de două forțe egale și opuse care acționează pe un corp solid.

Aceste forțe sunt adesea folosite pentru a descrie efectele de torsiune sau răsucire ale
unui corp.

Torsorul poate fi reprezentat prin intermediul unui vector de torsiune, care indică
magnitudinea și direcția forțelor care acționează asupra corpului.

Stress model și load model sunt două concepte distincte în analiza prin metoda
elementelor finite (FEA).

QUIZ FEA

1.When the problem is meshed, by what kind of equations the problem is governed?

a) Differential quations

b) Matrix equations

c) Derivative equations

d) Exponential equations

2. You need a FEM to capture internal loads. What type of mesh do you use?

a) Fine mesh

b) Coarse mesh

3. A stress model requires a larger number of elements compared to a load model?

a) Right

b) Wrong
 4. What kind of mesh density do you use in regions where you expect high gradients
of strains or stresses?

a) Low mesh density

b) High mesh density

c) Transition mesh

5. Give the relation between computing time and number of degrees of freedom
(DOFs):

a) Computing time is proportional to the square of number of DOFs

b) Computing time is inversely proportional of number of DOFs

c) Computing time is directly proportional of number of DOFs

d) Computing time is not related to the number of DOFs

6. Which proposal is not a mesh refinement techique?

a) Global element size reduction

b) Guyan reduction

c) Local element size reduction

d) Increasing the order of the elements

7. Which type of element do you use to mesh a thin-walled structure?

a) 1D

b) 2D

c) 3D

d) FEA cannot model thin-walled structures

8. Why is the usage of 3D solid TET elements not recommended to mesh a thin-walled
structure?

a) Because 3D TET elements have no rotational stiffness

b) Because 3D TET elements are too soft

 c) Because 3D TET elements are to stiff

d) Because 3D TET elements tend to induce shear locking in that case

9. In a detalied FEM (DFEM), at which distance of a hole do you refine the mesh?

a) 0.5 D

b) 1D

c) 1.5D to 2D

d) 5D

10. In a 2D mesh, a wrong shell normal setting generates fatal errors from the solver?

a) Right

b) Wrong

11. In which case is it not recommended to do a mesh transition?

a) In a region of fine mesh

b) In a region meshed with 2D shell elements

c) In a region of coarse mesh

d) In a region where there is a stress gradient

12. Between TET and HEX mesh, which one will generate less nodes and degrees of freedom
(DOFs)?

a) HEX mesh

b) TET mesh

c) Both will generate the same amount of DOFs

13. Which technique is recommended when you want to capture a peak stress with your
model?

a) Duplicate elements check

d) 3D solid mesh

c) Convergence study
d) Mesh transition in regions where there is a stress gradient

14. Can you use a coarse mesh to identify the critical regions before conducting a
convergence study?

a) Yes

b) No

15. In solid mechanics and structural analysis, which are the unknown quantities of the
mathematical model?

a) The stresses

b) The element forces

c) The nodal displacements

d) The matrix factors

16. Which stiffness matrix is computed first by solver?

a) The elements stiffness matrices

b) The global stiffness matrix

c) The Jacobian Matrix

d) The Diagonal Matrix

17. Which property applies to the global stiffness matrix?

a) The stiffness matrix is not symmetric

b) The stiffness matrix is square and sparse

c) All diagonal terms are negative

d) It is always a diagonal matrix

18. On what depends the number of degrees of freedom (DOF) assigned to a node?

a) On the size of the model

b) On the shape function

c) On the element type

d) On the mesh densityâ

19. Give the number of DOFs per node for a beam element:

a) 3

b) 6

c) 5

d) 12

20. Give the number of DOFs per node for a membrane element:

a) 1
b) 2
c) 6
d) 12

21. Give the number of DOFs per node for a shell element:

a) 1

b) 3

c) 5

d) 1

22. Give the number of DOFs per node for a solid element:

a) 3

b) 4

c) 6

d) 12
23. What is the risk to which you expose when you connect elements having incompatible
degrees of freedom?

a) Creating constraints

b) Creating mechanisms

c) Creating nodal displacements

d) Creating equilibrium

24. For an element composed of ‘n’ nodes having ‘N’ degrees of freedom per node, what is
the elemental stiffness matrix order?

a) N^n

b) 2n-N

c) N x n

d) N^2n

25. What is a “Shape Function”?

a) A mathematical object which represents the number of DOFs for an element

b) A mathematical object which represents the mesh density for an element

c) A mathematical object which represents an assumed behavior for an element

d) A mathematical object which represents the boundary conditions applied to an FEM

26. What are the most common used functions for the shape functions and why?

a) Polynomials because ther are easy to differentiate and to integrate

b) Exponential functions because they are more accurate

c) Liniar functions because they are simple

d) Exponential functions because they are approximate

27. Does the solver need to invert the stiffness matrix [K] in order to solve the equilibrium
equation {P} = [K]{u}?

a) Yes
b) No

28 What is the most efficient method used to solve the equilibrium equation in linear static
analysis?

a) LDLT method

b) Newton-Raphson method

c) Cauchy method

d) Riks method

29. Name the three steps of the LDLT method:

a) Inversion, Iteration, Resolution

b) Factorization. Forward Substitution, Backward Substitution

c) Iteration. Incrementation, Resolution

d) Factorization, Iteration, Resolution

 Load model se referă la descrierea încărcărilor care acționează asupra unui sistem în
timpul unei simulări FEA. Aceste încărcări pot fi forțe, presiuni, temperaturi sau alte tipuri
de încărcări. Load model este important în FEA deoarece rezultatele analizei sunt puternic
influențate de felul în care încărcările sunt descrise și aplicate asupra modelului.

Pe de altă parte, stress model descrie modul în care materialul modelului răspunde la
aceste încărcări.

Stress model este influențat de proprietățile mecanice ale materialului, cum ar fi

modulul de elasticitate, coeficientul Poisson și rezistența la tracțiune.

În timpul analizei FEA, modelul este divizat în elemente mici, iar proprietățile
materialului și încărcările sunt aplicate la fiecare element. Aceasta permite simularea
răspunsului materialului la încărcările specifice și determinarea stresului și deformării în
fiecare element.

Există o relație directă între timpul de calcul și numărul de grade de libertate

(DOFs) în analiza prin metoda elementelor finite (FEA). Cu cât sunt mai multe DOFs
 într-un model, cu atât este nevoie de mai mult timp pentru a efectua calculele necesare în
analiză.

Aceasta se datorează faptului că FEA implică rezolvarea unui set mare de ecuații
pentru a determina răspunsul sistemului la încărcările date. Numărul de ecuații care
trebuie rezolvate crește proporțional cu numărul de DOFs în model. Prin urmare, cu cât
este mai mare numărul de DOFs, cu atât este mai mare numărul de ecuații, iar timpul de
calcul crește.

În general, timpul de calcul pentru o analiză FEA poate fi estimat folosind următoarea
formulă:

T = k * N^p

unde T este timpul de calcul, N este numărul de DOFs, iar k și p sunt constante
specifice sistemului de calcul. De obicei, p este între 2 și 3, ceea ce înseamnă că timpul de
calcul crește exponențial odată cu creșterea numărului de DOFs.

În concluzie, pentru a reduce timpul de calcul în analiza prin metoda elementelor

finite, este important să minimizezi numărul de DOFs în model. Acest lucru poate fi
realizat prin simplificarea geometriei, utilizarea unor elemente mai mari și reducerea
detaliilor non-esențiale ale modelului.

În analiza prin metoda elementelor finite (FEA), se folosesc diferite tipuri de elemente
pentru a modela diferite structuri și probleme de inginerie. Aceste elemente pot fi
clasificate în funcție de dimensiunea lor: 1D, 2D sau 3D. În continuare, vom discuta
despre fiecare tip de element și gradele de libertate asociate acestora.

Elementele 1D (BEAM/TRUSS) sunt utilizate pentru modelarea structurilor

unidimensionale, cum ar fi bare, grinzi sau tije.

Aceste elemente au două noduri, iar gradul de libertate pentru fiecare nod este de obicei
unul: translație pe axa elementului. Așadar, gradul de libertate total pentru un element 1D este
de două ori gradul de libertate pentru un nod, adică două.

Elementele 2D sunt utilizate pentru modelarea structurilor bidimensionale, cum ar fi

plăci și pereți.
 Există diferite tipuri de elemente 2D, cum ar fi triunghiuri și dreptunghiuri. În general, un
element 2D are trei sau patru noduri, iar gradul de libertate pentru fiecare nod este de două:
translație pe axa x și translație pe axa y.

Așadar, gradul de libertate total pentru un element 2D cu trei noduri este de 6 (2x3), iar
pentru un element 2D cu patru noduri este de 8 (2x4).

Elementele 3D sunt utilizate pentru modelarea structurilor tridimensionale, cum ar fi

corpuri și cuburi.

Există diferite tipuri de elemente 3D, cum ar fi tetraedrele și hexaedrele.

În general, un element 3D are patru, opt sau mai multe noduri, iar gradul de libertate
pentru fiecare nod este de trei: translație pe axa x, translație pe axa y și translație pe axa z.

Așadar, gradul de libertate total pentru un element 3D cu patru noduri este de 12 (3x4), iar
pentru un element 3D cu opt noduri este de 24 (3x8).

FEA QUIZ

1. Which of the following is true?

 Principal stresses are always positive.

 Principal stress and von Mises stress are same.

 The shear stress on principal plane is zero.

 Principal stress is dependent on choice of coordinate system.

Variante explicate!!!

În analiza prin metoda elementelor finite (FEA), valorile principale ale stresului nu
sunt întotdeauna pozitive.

Valorile stresului principal reprezintă valorile maximale și minime ale stresului într-un
punct dat, orientate pe cele trei axe principale ale tensiunii. Acestea pot fi atât pozitive,
cât și negative, în funcție de direcția și magnitudinea tensiunii în fiecare direcție
principală.
 Tensiunile principale sunt direcțiile și valorile maxime ale tensiunilor într-un
punct dat. Ele reprezintă direcțiile de maximă întindere sau comprimare într-un material
și sunt importante în determinarea comportamentului materialului sub încărcare.

Există întotdeauna trei tensiuni principale într-un punct dat, dar acestea pot fi pozitive
sau negative.

Pe de altă parte, tensiunea von Mises este o măsură a tensiunilor de forfecare dintr-un
material. Aceasta este calculată folosind valorile tensiunilor principale și nu depinde de
orientarea acestora.

Tensiunea von Mises ia în considerare toate componentele tensiunilor, dar se

concentrează mai mult pe tensiunile de forfecare, care sunt cele care contribuie cel mai
mult la deformarea plastică.

Tensiunea de forfecare pe planul principal este zero. Acest lucru se datorează

faptului că tensiunile de pe planele principale sunt orientate perpendicular pe planele
respective, ceea ce face ca tensiunile de forfecare să fie zero.

Pe aceste plane principale, tensiunea de forfecare este zero, deoarece nu există o

componentă de tensiune care să producă o forfecare. Prin urmare, tensiunea de forfecare
este maximă pe planele care fac un unghi de 45 de grade cu planele principale.
 Tensiunea principală nu depinde de alegerea sistemului de coordonate. Tensiunile
principale sunt o proprietate intrinsecă a materialului și reprezintă direcțiile și valorile
maxime ale tensiunilor într-un punct dat.

Acestea sunt determinate exclusiv de tensiunile aplicate și de proprietățile mecanice ale

materialului, și nu de sistemul de coordonate utilizat.

2. Which of the following is true about bolted joints?

 Maximum load on bolt is the initial pre-tension.

 External load acting on the clamped joints is shared by both the clamped
members and the bolts.

 Gaskets increase the combined stiffness of the joint.

 All of the above

3. The bar elements

 can take only axial loads

 can take only axial and shear loads

 can take only moment loads

 any take all types of loads

4. The method which links fatigue behaviour with completely reversed load (zero mean stress) to
cases with non-zero mean stress is

 Miner rule.

 Gerber equation.

 Notch Sensitivity Factor.

 Theories of elastic failure.

Explicație:

Regula Miner: Această metodă se bazează pe ideea că oboseala unui material poate fi
evaluată prin adunarea numărului de cicluri de încărcare de la diferite niveluri de tensiune.
 Prin aplicarea acestei reguli, se poate determina timpul necesar pentru a atinge un anumit
nivel de oboseală și, astfel, se poate prevedea durata de viață a unui material.

Ecuatia Gerber: Această metodă se bazează pe ideea că materialul se va rupe dacă

tensiunea maximă din ciclul de încărcare depășește o valoare critică (numită tensiunea de
rupere).

Ecuatia Gerber este o formulă matematică care poate fi utilizată pentru a determina
tensiunea maximă admisibilă a unui material în funcție de tensiunea medie și amplitudinea
ciclului de încărcare.

Factorul de Sensibilitate la Notch: Această metodă este utilizată pentru a evalua efectul
unor mici defecte, cum ar fi denivelările (notch-urile) dintr-un material asupra
comportamentului său la oboseală.

Factorul de sensibilitate la notch este o valoare numerică care reprezintă raportul dintre
tensiunea de rupere a unui material cu denivelări și tensiunea de rupere a aceluiași material
fără denivelări.

Teoriile de eșec elastic: Aceste teorii se bazează pe principiul că un material se va rupe

atunci când tensiunile din el depășesc o anumită limită.

Aceste teorii pot fi utilizate pentru a determina tensiunea maximă admisibilă a unui
material în funcție de proprietățile sale mecanice și geometria componentelor.

!!!!!!!Toate datele de oboseală sunt generate prin teste cu probe rotative care au tensiunea
medie zero. Din acest motiv, s-au dezvoltat diverse abordări, cum ar fi Gerber Line, Goodman
Line, Soderberg Line, pentru a ține cont de tensiunea medie non-zero.

5. The displacement and stress value obtained from a Eigen-value calculation (Modal Analysis) is

 true (actual) values under applicable boundary conditions.

 fictitious.

 appropriately scaled down value of true stress.

 depdends on mode shape of the part.

!!!!! Modal analysis has only to do with modes! Only the mode shape (likely deformation
profile) and natural frequencies are the output of a modal analysis.
6. Shape functions are applicable to

 only linear elements.

 only higher order (order more than one) elements.

 only quad elements.

 elements of all types and dimensions.

Variante explicate:

Funcțiile de formă sunt aplicabile:

 numai elementelor liniare (linear elements): Acest lucru înseamnă că funcțiile de

formă sunt utilizate numai pentru a aproxima comportamentul elementelor liniare în
analizele numerice. Aceste elemente sunt cel mai adesea utilizate în simulările FEM,
în care se utilizează polinoame liniare pentru a aproxima comportamentul structurii.

 numai elementelor de ordin superior (order more than one) (higher order elements):
Aceste elemente implică utilizarea de funcții de formă de ordin superior, cum ar fi
polinoamele de gradul 2 sau mai mare. Acest lucru permite o aproximare mai precisă a
comportamentului structurii, deoarece aceste elemente pot descrie curbe mai complexe
decât elementele liniare.

 numai elementelor pătrate (quad elements): Acestea sunt elemente finite care sunt
bazate pe polinoame pătrate și sunt utilizate în simularea de elemente finite pentru a
aproxima mai precis comportamentul structurilor. Aceste elemente sunt de obicei
folosite pentru a modela geometrii mai complexe decât cele care pot fi descrise de
elementele liniare.

 elementelor de toate tipurile și dimensiunile (elements of all types and dimensions):

Acest lucru înseamnă că funcțiile de formă pot fi utilizate pentru a aproxima
comportamentul oricărui tip de element finit, indiferent de dimensiune sau formă.
Aceste funcții pot fi, de asemenea, adaptate pentru a modela geometrii complexe sau
comportamente mai sofisticate.
 Răspunsul corect este elementelor de toate tipurile și dimensiunile, deoarece funcțiile de
formă sunt utilizate în general pentru a aproxima comportamentul elementelor finite,
indiferent de tipul sau dimensiunea lor.

7. Which of the following is not true.

 Only stress is a tensor!

 Any scalar is a tensor of rank 0.

 Stress is a tensor of rank 2.

 Vectors are tensor of rank 1.

Variante explicate:

!!!!!!!!!!!
1. Doar tensiunea este un tensor! - Această declarație este falsă. Există multe cantități
care pot fi reprezentate ca tensori în fizică, cum ar fi viteza, câmpul electric și
deformarea, printre altele.
2. Orice scalar este un tensor de rang 0. - Această declarație este adevărată. Un scalar
este o cantitate care are doar magnitudine și nicio direcție, și poate fi reprezentat ca un
tensor de rang 0.
3. Tensiunea este un tensor de rang 2. - Această declarație este adevărată. Tensiunea este
o cantitate fizică care descrie forțele interne dintr-un material, și poate fi reprezentată
ca un tensor de rang 2.
4. Vectorii sunt tensori de rang 1. - Această declarație este adevărată. Un vector este o
cantitate fizică care are atât magnitudine, cât și direcție, și poate fi reprezentat ca un
tensor de rang 1.
Răspunsul corect este: "Doar tensiunea este un tensor!".
8. Tresca criteria

 correlates tensile stress to shear stress in tri-axial stress conditions.

 correlates tensile stress to shear stress in bi-axial stress conditions.

 states that yield strength in shear is 0.577 times the yield strength in tension.

 states that yield strength in shear is half of yield strength in tension.

 Tresca criteria is also known as Coulomb or maximum shear stress theory. This

criteria is widely used as design acceptance and evaluation criteria by designers for

components made of ductile materials.

9. Convergence of a finite element solution refers to

 accuracy of the finite element result.

 how fast a result is obtained!

 convergence to the exact solution of the mathematical model.

 rate of change of calculated displacement.

Opțiunea corectă este "Convergența la soluția exactă a modelului matematic".

Aceasta se referă la faptul că soluția elementului finit se apropie de soluția exactă pe
măsură ce se utilizează mai multe elemente și o discretizare mai fină a modelului matematic.
Cu alte cuvinte, soluția elementului finit converge către soluția exactă a problemei.
!!!!!! Accuracy and convergence are not same! Convergence is a property of the solution
approach used and how closely it reaches to the exact solution of the mathematical model.

12. In a static or dynamic finite element simulation,

 governing equation is exactly satisfied at all points of the continuum.

 on all nodes, the sum of element nodal forces is in equilibrium with the externally

applied loads.

 only elements are under equilibrium to external applied loads.

 only global equilibrium can be ensured.