Capacitatea portanta la starea limita de deformare

– Este valoarea maxima a unei presiuni ce poate fi preluata de terenul de fundare si care
sa duca la o tasare mai mica sau cel mult egala cu tasarea admisibila acceptata de
proiectant pentru constructia respectiva;
– corespunde sarcinilor din gruparea fundamentala, in care intra incarcarile permanente
pe care constructia le transmite la teren (greutatea proprie a constructiei si a utilajelor,
sarcina vie etc.), precum si alte incarcari, la aprecierea proiectantului, care nu au un
caracter permanent (la constructiile mai inalte, de exemplu, vantul se considera o
sarcina permanenta);

Pentru constructii fara subsol, capacitatea portanta la starea limita de deformatii are
urmatoarea formula:

p a =m(γBN 1 +qN 2 +cN 3 ) (1)

p a -capacitatea portanta la starea limita de deformatii ( kPa; 1 kPa=1 kN/m 2 )

m-,,coeficient al conditiilor de lucru”-coeficient adimensional, care se ia in functie de

calitatile terenului de fundare

γ- greutatea volumica a terenului de fundare (kN/m 3 )

G
Greutatea volumetrica (volumica) este raportul dintre grutatea rocii si volumul ei: γ= ;
V
in functie de starea rocii putem avea greutatea volumica in stare umeda, uscata, saturata si
inundata.
γ-greutatea volumetrica (kN/m 3 );
G-greutatea rocii (kN);
V-volumul total al rocii( schelet mineral si pori) (m 3 ).

B-latimea fundatiei (m)

N 1 , N 2 si N 3 -coeficienti adimensionali, asemanatori factorilor de capacitate portanta, ce se

determina in functie de unghiul de frecare interioara θ(vezi desenul din final) al terenului
de fundare

* c-coeziunea rocilor din terenul de fundare (kN/m 2 )

c=c r +c s ;
c r -coeziunea reversibila, caracteristica rocilor argiloase; este de natura electrica si e in
functie de cantitatea de apa din roca. Prin cresterea umiditatii, coeziunea reversibila scade
pana la disparitie.
 c s -coeziunea structurala, caracteristica rocilor stancoase, e data in principal de rezistenta
cimenturilor naturale care leaga particulele minerale inca din timpul procesului genetic de
formare a rocilor. La nisipuri, coeziunea structurala e data de structura si textura rocii.

* q-supraincarcarea de calcul la nivelul talpii fundatiei

In supraincarcarea de calcul intra sarcina geologica la nivelul talpii de fundatie, q=γh f

(unde γ este greutatea volumetrica iar h f este adancimea de fundare ce provine din h=
inaltimea coloanei de roca) precum si alte incarcari provenind din obiective alaturate. In
cazul in care la nivelul talpii de fundatie actioneaza numai sarcina geologica, relatia (1)
devine:

p a =m(γBN 1 + γh f N 2 +cN 3 ) (2)

Pentru constructii cu subsol, capacitatea portanta la starea limita de deformatii se

calculeaza cu formula:

2qe  qi
p a =m(γBN 1 + N 2 +cN 3 ) (3)
3
q e si q i - supraincarcarea la nivelul talpii de fundatie, la exteriorul, respectiv interiorul
fundatiei (kPa)

Relatiile (1) – (3) se aplica la fundatii de forma dreptunghiulara. Ele se pot aplica si la
fundatii de alte forme, cu recomandarea de a se lua latimea B= S (unde S este suprafata
fundatiei).

Revenind asupra coeficientului adimensional m care se foloseste in formulele (1) –(3),

valoarea lui se ia in functie de natura terenului de fundare: m ~ 1-2.
m~1 : terenul de fundare este format din roci argiloase cuaternare apartinand de
formatiunea acoperitoare, considerate terenuri de fundare slabe.
m~2 : stratul de fundare este o argila sau o marna apartinanad de roca de baza, sau
cand este format dintr-un depozit de pietris indesat, fara apa subterana, independent de
caracterul formatiunii (roca de baza sau formatiuni acoperitoare), acestea fiind considerate
terenuri de fundare foarte bune.
m~1,5 : pietrisuri si nisipuri in alternanta cu depozite argiloase, sau pentru nisipuri in
care se afla un strat acvifer, independent de caracterul formatiunii.

 Determinarea unghiului de frecare interna θ

Unghiul de frecare interioara (interna) θ este unghiul corespunzator coeficientului de

frecare f =tg α max .
Unghiul de frecare interna si coeziunea rocilor determina rezistenta la forfecare τ f .
 
In figura de mai sus se prezinta un taluz sapat in nisipuri care cuprind si mici blocuri
rulate de gresii (trovanti). Pe taluz se considera un bloc de gresie avand masa P, din care rezulta
o componenta normala N, care tinde sa fixeze blocul de gresie pe taluz, si o componenta
tangentiala τ orientate in directia deplasarii corpului pe taluz.
Rezistenta la forfecare τ f se opune deplasarii blocului de gresie.