MASAJUL LIMFATIC

Circulaţia limfatică este alcătuită dintr-un sistem de capilare limfatice, vase şi

ganglioni limfatici, cu originea la nivelul lichidului interstiţial al ţesuturilor şi cu mers
centripet, prin trunchiurile colectoare limfatice, spre sistemul venos al marii circulaţii. În
traiectul lor spre cord, vasele limfatice străbat unul sau mai mulţi ganglioni limfatici de unde
primesc limfocite şi imunoglobuline. Marele canal limfatic (ductul toracic) este situat înapoia
aortei, străbate diafragmul şi se varsă în unghiul venos stâng, constituit prin unirea venelor
jugulară internă şi subclaviculară stângă. În el este drenată limfa din membrele inferioare,
peretele abdominal, organele genitale şi organele abdominale, primind în traiectul său toracic
şi limfa din partea stângă a capului şi gâtului, membrul superior stâng şi jumătatea stângă a
toracelui. Canalul limfatic drept este un colector scurt, care primeşte limfa din jumătatea
dreaptă a capului şi gâtului, membrul superior drept şi jumătatea dreaptă a toracelui şi se varsă
în unghiul venos drept, format prin unirea venelor jugulară internă şi subclaviculară dreaptă.
Compoziţia limfei diferă în funcţie de teritoriul de unde provine şi de starea
funcţională a ţesutului unde s-a format. Limfa este un lichid incolor, cu un conţinut proteic
destul de ridicat. Limfa hepatică conţine mai multe proteine decât cea provenită din membre,
iar conţinutul proteic al limfei este mai mare după ce a străbătut un ganglion. Conţinutul
lipidic al limfei pe gol este redus, însă limfa recoltată la 6-8 ore după mesele bogate în lipide
are un aspect lăptos din cauza lipidelor absorbite prin celulele mucoasei intestinale. Fluxul
normal al limfei în 24 ore este de 2-4 l.
Circulaţia limfei se face de la periferie spre marile ducturi limfatice.

Funcţiile sistemului limfatic:

- drenează o parte din lichidele interstiţiale
- readuce în circulaţie proteinele extravazate
- transportă acizii graşi cu lanţ lung şi colesterolul, resorbiţi din intestin precum şi
enzime şi hormoni descărcaţi în lichidul interstiţial
- are rol în imunitatea organismului
 În organism se mai află şi alte organe limfoide: foliculii solitari din peretele intestinal,
amigdalele, pulpa albă a splinei, timusul.

Indicaţiile masajului limfatic:

 în faza iniţială a tratamentului tuturor formelor de edem, cu excepţia edemului
elefantiazic congenital sau a cazului în care căile limfatice sunt inexistente şi deci nu
pot fi stimulate;
 în perioada pre- şi postoperatorie, în cazurile de grefă cutanată;
 în tratamentul leziunilor cutanate (drenajul limfatic manual accelerează procesele de
regenerare);
 în tratamentul tulburărilor trofice distale ale membrelor, consecutive insuficienţei
arteriale sau venoase;
 efect relaxant fizic şi psihic, datorită ritmului lent al mişcărilor.

Contraindicaţiile masajului limfatic:

 procesele inflamatorii grave;
 metastaze.

1. Drenajul ganglionilor limfatici

 Ganglionii limfatici se află în regiuni bine stabilite ale corpului uman, fiind grupaţi în
„reţele”(axilar, latero-cervical, inghinal, mediastinal, abdominal, etc.). Mărimea lor variază
între cea a unui bob de orez şi cea a unui sâmbure de măslină, şi au o formă ovală.
Drenajul ganglionilor limfatici are ca scop de a le goli conţinutul, prin presiuni,
repetate lent şi cu intensitate slabă. Mâna se aplică pe reţeaua ganglionară, degetele fiind
aşezate transversal pe vasele aferente. Degetele întinse trag pielea ca şi ganglionii subiacenţi,
în timp ce o presiune uşoară contribuie la evacuarea limfei. Ritmul mişcărilor este de 2-3 la
fiecare 10 secunde, deoarece ganglionul limfatic se goleşte foarte lent. Mişcarea, lentă şi
blândă a mâinii, se repetă de 10 ori pe fiecare reţea ganglionară.

2. Drenajul colectorilor limfatici

Se aplică mai jos de regiunea pe care dorim să o drenăm. Presiunea este uşoară,
mişcările începând din parte proximală a edemului, pentru a se termina distal. Degetele sunt
aşezate transversală pe vasele limfatice, pentru a le stimula în timpul presiunii. Mişcările
trebuie să se execute foarte lent, în ritm de aproximativ 3 mişcări la fiecare 10 secunde.
Circulaţia limfatică este considerabil activată prin aceste mişcări. Mişcările trebuie să se
efectueze de mai multe ori pe loc înainte de a deplasa mâinile, pentru a deplasa coloana de
limfă. Stimularea colectorilor începe de la rădăcina membrelor (după ce s-au drenat reţelele
ganglionare), mâinile deplasându-se apoi progresiv spre regiunea de drenat.

3. Drenajul de resorbţie
Nu se foloseşte decât atunci când edemul a invadat ţesuturile situate între derm şi
fascia musculară superficială.

Efecte:
- de la nivelul zonelor infiltrate, lichidul excedentar (în plus) este împins progresiv din
spaţiul interstiţial spre capilarele limfatice, prin care limfa va fi condusă lent spre
colectori.
Se aplică imediat după drenjul colectorilor, la graniţa dintre marginea inferioară a
edemului şi regiunile neinfiltrate. Presiunea exercitată începe distal şi se termină proximal,
fiind orientată spre colectori. Dacă edemul este mare, este bine să fie „fragmentat” în timpul
aplicării drenajului de resorbţie, adică să se acţioneze progresiv, din aproape în aproape, până
când se realizează drenarea lui. Mişcările trebuie să fie lente, cam 3 pe secundă. Faza cea mai
importantă a mişcării este relaxarea presiunii, moment în care capilarele îşi revin la calibrul
lor iniţial, din acest motiv acestei faze trebuind să i se acorde atenţia necesară (presiunea
împinge limfa din capilare spre colectori, iar relaxarea permite reumplerea capilarelor).