Tehnologie Farmaceutică și Biofarmacie

Note curs

Anul III, Semestrul 2

Curs 5

Acesta este un material intern al Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, distribuit
pentru a facilita pregătirea studenților în contextul epidemiei COVID-19. Orice reproducere sau
utilizare a acestui material, integral sau parțial, în alt scop decât cel menționat anterior, fără
permisiunea scrisă a autorilor este interzisă. Orice altă utilizare sau reproducere va fi sancționată
conform legilor în vigoare. Pentru orice informații și solicitări adresați-vă disciplinei Tehnologie
farmaceutică și Biofarmacie.

1
Curs nr. 5

An III, sem II

Sterilizarea prin filtrare (filtrare sterilizantă)

- este o metodă de eliminare a germenilor microbieni prin trecerea fluidului de
sterilizat printr-un material poros, cu pori foarte fini, sub influenţa unei diferenţe de
presiune;
- în domeniul farmaceutic, se aplică:
o soluţiilor apoase (mai ales cele termolabile);
o pentru sterilizarea aerului, necesară în incintele în care se prepară aseptic
medicamente.
- diferă de celelalte tipuri de sterilizare prin aceea că microorganismele sunt
îndepărtate fizic, nu sunt distruse;
- reţinerea microorganismelor are loc prin:
o fenomenul de strecurare sau crenere (mecanic) - sunt reţinute
microorganismele cu dimensiuni mai mare decât dimensiunea porilor;
o adsorbţie - reţinerea particulelor în interiorul canaliculelor filtrului, când
intervin fenomenele: tensiune superficială, capilaritate, adeziune, sarcini
electrice;
▪ prin acest fenomen sunt îndepărtate şi particulele mai mici decât
dimensiunea porilor;
▪ în acelaşi timp se face şi o clarificare a soluţiei;
▪ eficacitatea sterilizantă a filtrelor e influenţată de caracteristicile
soluţiei: pH, forţa ionică, polaritate, prezenţa unor substanţe
tensioactive ce intră în competiţie cu particulele de adsorbit.
- pentru a fi eficientă, porii filtrelor trebuie să fie de dimensiuni foarte mici, dar
filtrarea se face greu;
- pentru a reduce timpul de filtrare se aplică filtrarea sub presiune sau filtrarea în vid.

Tipuri de filtre sterilizante:

1. Filtre ceramice sau din porţelan poros:
- sunt cele mai vechi;
- au formă cilindrică (se numesc bujii filtrante);
- au fost concepute de Chamberland, Pasteur, Berkefield;
- filtrarea se efectuează folosind vidul (de la exterior la interior) sau folosind presiunea
(de la interior la exterior);
- dimensiunea porilor este între 0,6...2...3,5 μm
- reţinerea microorganismelor se face prin adsorbţie;
- după folosire necesită curăţare specială şi regenerare prin calcinare;
- se folosesc mai ales pentru prefiltrare clarificantă.

2. Filtrele de sticlă sinterizată (sau fritată):

- se obţin prin sudarea la topire a particulelor de sticlă neutră, calibrul acestor
particule condiţionând porozitatea;
- sunt sub formă de discuri care se aplică pe pâlnii de formă şi dimensiuni
corespunzătoare;
- porii filtrelor variază ca dimensiuni şi sunt notate cu diferite cifre;
- cele mai cunoscute sunt filtrele Schott sau Jena, notate G (G0.....G7 care au porii cei
mai mici);
- pentru filtrarea sterilizantă se foloseşte G5 cu dimensiunea porilor de 1,5 μm;
- ca dezavantaje: sunt subţiri, fragile, scumpe;

2
Curs nr. 5

An III, sem II

- filtrele G5 se aşează deasupra unor filtre de sticlă G3 (cu dimensiunea porilor 15 – 40

μm) şi se numesc G 5/3 → au mare inerţie chimică (nu reacţionează cu soluţiile
filtrate), iar filtrarea se realizează sub vid;
- trebuie curăţate prin tratamente chimice cu acid sulfuric concentrat şi acid azotic.

3. Filtrele de azbest şi celuloză (Seitz):

- sunt plăci aglomerate adsorbante, obţinute prin comprimare din azbest şi celuloză;
- au o porozitate mică, de aproximativ 1 μm;
- au o mare suprafaţă specifică;
- au putere adsorbantă (reţinere prin adsorbţie şi prin cernere);
- sunt fixate pe un suport pâlnie cu fund mobil din oţel inoxidabil;
- filtrarea se face cu ajutorul vidului;
- denumirea comercială (Seitz): EK şi EKS;
- dezavantajele constau în faptul că pot ceda din fibrele de azbest în soluţia filtrată şi
au acţiune cancerigenă.

4. Filtrele cu membrană (membranele filtrante):

- sunt adevăratele filtre sterilizante;
- sunt constituite pe bază de esteri ai celulozei (acetat sau nitrat) şi polimeri sintetici
(policlorură de vinil, nylon);
- se prezintă sub formă de discuri subţiri şi foarte suple, compuse dintr-o peliculă
foarte fină de film care prezintă pori cilindrici sau rectangulari, perpendiculari pe
suprafaţă şi de dimensiuni egale, iar fiecare cm² conţine milioane de pori ce ocupă
aproximativ 80% din volumul total al membranei;
- se realizează într-o gamă largă de porozităţi ce variază între 14.....0,025 μm. (FR X
recomandă 0,22 μm);
- grosimea membranei este de 150 μm;
- pot fi sterilizate la autoclav;
- se aplică pe suporturi rezistente (metalice, de sticlă sinterizată sau de material
plastic), iar pentru a se evita colmatarea se recomandă o prefiltrare prin filtre cu
dimensiunile porilor mai mari;
- acţionează în special prin cernere;
- având un număr mare de pori, viteza de filtrare e mare, tendinţa de adsorbţie e
minimă, iar pericolul ca microorganismele reţinute să se dezvolte în interiorul
filtrului este minim;
- denumireile comerciale: Millipore, Szygmondi, Sartorius, Gelmann);
- de obicei filtrarea se face sub vid;
- au avantajul că nu influenţează soluţiile.

Asupra tuturor filtrelor trebuie să se facă un control:

- se studiază porozitatea şi debitul de filtrare;
- se verifică eficacitatea filtrării cu o suspensie de microorganisme mici ce sunt trecute
prin filtru;
- filtratul nu trebuie să dezvolte microorganisme după ce e însămânţat pe mediile de
cultură corespunzătoare.

3
Curs nr. 5

An III, sem II

Filtrarea este în general asociată cu înfiolarea aseptică a soluţiilor în flacoane sau fiole
sterilizate în prealabil. Pentru a asigura asepsia:
- materialul de filtrat trebuie să fie sterilizat;
- soluţia supusă sterilizării trebuie să fie săracă în microorganisme, iar pentru aceasta,
materiile prime trebuie să fie cât mai puţin contaminate;
- se asociază cu adaosul de bacteriostatice;
- trebuie să se asigure un debit regulat de filtrare, evitându-se suprapresiunea şi o
durată mare de filtrare;
- proprietăţile sterilizante ale filtrelor trebuie controlate pe toată durata filtrării;
- filtrele reutilizabile trebuie controlate în ceea ce priveşte porozitatea, deoarece
aceasta se modifică în timp.

Sterilizarea cu gaze:
- este prevăzută în FR X;
- nu există un gaz cu proprietăţi sterilizante optime, adică să distrugă rapid
microorganismele şi să fie lipsit de toxicitate;
- cel mai utilizat este oxidul de etilen.

Oxidul de etilen:
- se utilizează pentru sterilizarea materialelor medico-chirurgicale care nu suportă
sterilizare la autoclav, fiind constituite din mase plastice sau cauciuc;
- se poate folosi pentru sterilizarea produselor introduse în ambalajul definitiv;
- se foloseşte pentru sterilizarea soluţiilor condiţionate în saci de material plastic şi pentru
sterilizarea unor pulberi;
- manipularea lui este periculoasă şi de aceea necesită un personal calificat;
- este un gaz cu punctul de fierbere + 10,7°C şi punctul de îngheţare -111°C;
- este dens, d = 1,52;
- este foarte solubil în apă şi în solvenţi organici;
- formează cu multe gaze amestecuri explozive (de ex. cu aerul în proporţii 3–83%);
- pentru diminuarea caracterului exploziv se amestecă cu dioxid de carbon sau cu freon;
- acţionează asupra microorganismelor prin alchilare;
- este activ şi asupra sporilor;
- cele mai reactive grupe din microorganisme sunt: -SH, -OH, -COOH, -NH2;
- acestea sunt înlociute cu grupări hidroxietil, interferând cu reacţii metabolice;
- la acţiunea oxidului de etilen rezistenţa sporilor e cu puţin mai mare decât formele
vegetative;
- eficacitatea sterilizării cu oxid de etilen depinde de unii factori:
▪ numărul şi natura germenilor de distrus;
▪ temperatura la care are loc sterilizarea, cea optimă fiind în jurul valorii
de 60°C;
▪ durata tratamentului;
▪ natura materialului de sterilizat;
▪ presiunea parţială din incintă;
▪ umiditatea atmosferică (randamentul este maxim la umiditate 28-
33%);
- este importantă eliminarea gazului din material după sterilizare, iar uşurinţa eliminării
depinde de natura materialului de sterilizat, astfel se eliberează mai rapid din gaze şi
ţesături, mai greu din polietilenă şi foarte greu din policlorură de vinil, silicon, cauciuc;

4
Curs nr. 5

An III, sem II

- desorbţia la temperatura camerei durează zile (15 zile), iar pentru a grăbi eliminarea
oxidului de etilen rezidual se recurge la acţiunea combinată a căldurii şi vidului;
- dezavantajele oxidului de etilen:
- pericol de explozie;
- materialele sterilizate pot produce iritări ale pielii;
- poate da unii produşi toxici cu unii constituienţi ai materialului, de ex.
cu clorurile dp etilenclorhidrina;
- urme infime de oxid de etilen din materialul ce se pune în contact cu
ţesuturile pot fi periculoase din cauza modificărilor hemolitice;
- aparatele de sterilizat sunt dispozitive cu închidere etanş, rezistente la presiune şi cu
valve ce reglează introducerea gazului ce se află în butelii în stare lichidă;
- eficienţa sterilizării se testează pe culturi de bacterii (B. stearothermophilus şi B.
subtilis);
- dacă microorganismele sunt acoperite cu substanţe în stare cristalizată, nu sunt
omorâte pt că oxidul de etilen nu penetrează prin cristale.

Formaldehida:
- în stare pură este gaz la temperatura camerei, având punctul de fierbere - 19°C;
- are proprietatea de a polimeriza rapid la temperaturi sub 80°C pentru a forma o masă
albă solidă numită paraformaldehidă;
- pentru sterilizare se foloseşte fie paraformaldehida, fie soluţia apoasă 37% numită
formalină şi are 10 % metanol pentru a preveni polimerizarea;
- este o moleculă foarte reactivă, existând o mică diferenţă între sensibilitatea formelor
vegetative şi cea a sporilor;
- este un bactericid de suprafaţă, fără putere de penetrare;
- este greu de îndepărtat dacă se absoarbe în interiorul materialului;
- este foarte reactiv în mediu umed;
- se utilizează pentru sterilizarea materialelor mari şi a spaţiului în care se lucrează
apoi aseptic;
- după sterilizare este foarte important ca încăperile să se sterilizeze cu aer sterilizat
pentru a îndepărta din spaţiu formaldehida care e foarte iritantă şi toxică, atacând
ochii, nasul şi traheea;
- acţionează asupra microorganismelor ca un agent mutagen şi agent de alchilare.

Beta-propiolactona:
- are putere mai mică de penetrare;
- acţionează asupra unui nr mai mare de germeni;
- este puţin activă faţă de spori;
- necesită umiditate crescută pentru a acţiona (aprox. 80%);
- e cancerigenă pentru animale, din acest motiv se foloseşte limitat;
- se foloseşte pt sterilizarea vaccinului antirabic, pentru sterilizarea unor ţesuturi pt
grefe şi pt sterilizarea spaţiilor.

Oxidul de propilen:
- este inflamabil;
- se reduce acţiunea explozivă prin asociere cu dioxid de carbon şi freon;
- are mecanism de acţiune asemănător cu oxidul de etilen;

5
Curs nr. 5

An III, sem II

- are putere mică de penetrare;

- este mai puţin eficace;
- prin descompunere formează propilenglicol care nu e toxic, spre deosebire de oxidul
de etilen care formează etilenglicol sau etilenclorhidrină care sunt compuşi toxici.

Bromura de metil:
- este gazoasă la temperatura camerei;
- se utilizează ca dezinfectant al spaţiilor;
- acţionează în atmosferă umedă;
- are putere mare de penetrare;
- are acţiune bactericidă inferioară celorlalte gaze.

Sterilizarea cu radiaţii:
- foloseşte energie crescută, dar se face la rece;
- pentru sterilizare se folosesc fie raze U.V. care sunt radiaţii de natură electromagnetică, fie
radiaţii ionizante care pot fi:
- de natură electromagnetică (radiaţii gama);
- de natură corpusculară (particule beta sau electronii cu energie înaltă;

Radiaţiile U.V.:
- sunt bactericide atunci când au lungimea de undă 240-280 nm;
- la această lungime au o putere de penetrare foarte slabă;
- ele pot fi oprite de sticlă cu 0,1 μm sau de un strat de apă de 1,5-2 cm;
- se folosesc pentru sterilizarea aerului şi uneori pentru menţinerea sterilizării apei
proaspăt distilate care este în strat subţire pentru a permite penetrarea radiaţiilor
sau introducerea sursei ce generează radiaţii direct în vasul de păstrare;
- mecanismul de acţiune constă în faptul că favorizează formarea de legături între
bazele pirimidinice adiacente din moleculele de acizi nucleici (ADN) rezultând dimeri
care distrug microorganismele;
- pentru a avea acţiune sterilizantă asupra aerului nu trebuie să existe obstacole între
sursă şi obiect, adică acţionează prin radiere directă;
- ca măsuri pt protejarea ochilor se folosesc ochelari fumurii.

Radiaţiile ionizante:

Radiaţiile gama:
- provin din izotopi radioactivi cobalt 60 (obţinut prin expunerea cobaltului la
neutroni într-un reactor) şi cesiu 137 (produs prin dezintegrarea uraniului) care are
putere mai scăzută;
- sunt necesare precauţii pentru protejarea mediului şi a operatorului;
- camera de iradiere trebuie complet izolată, iar izotopul sub formă de pelete e
introdus în tuburi de oţel inoxidabil şi când nu se foloseşte se ţine sub apă;
- se utilizează pentru materiale chirurgicale de unică folosinţă şi pentru seringi, ace,
seturi de perfuzie, sonde, aparate pentru dializă.

6
Curs nr. 5

An III, sem II

Radiaţiile beta:
- provin din acceleratorii de electroni ţi sunt particule accelerate la energie foarte
înaltă, având o capacitate de penetrare satisfăcătoare şi acţionând cu viteză mai mare
decât radiaţiile gama;
- se folosesc pentru sterilizarea acelorlaţi obiecte ca radiaţiile gama şi se iau aceleaşi
precauţii la manipulare.

Radiaţiile acţionează asupra microorganismelor:

- direct asupra acizilor nucleici (ADN) pe care îi inactivează;
- indirect: prin trecerea radiaţiilor prin apă se produce ionizarea apei rezultând radicali
liberi şi peroxizi care acţionează asupra microorganismelor ca agenţi de oxidare sau
reducere.

- rezistenţa organismelor la radiaţii creşte prin îngheţare, care reduce mobilitatea

radicalilor liberi;
- unele substanţe organice au acţiune protectivă asupra microorganismelor (de ex.
grupările sulfhidril interacţionează cu radicalii liberi şi minimalizează acţiunea radiaţiilor
ionizante)
- materialele de sterilizat se ambalează pt că radiaţiile au acţiune penetrantă;
- trebuie să se verifice dacă radiaţiile au penetrat în interiorul materialului şi pt aceasta, in
fiecare cutie, ambalaj, se introduc indicatori de iradiere care probează trecerea radiaţiilor
(de ex. o bucată de policlorură de vinil ce conţine heliantină ca indicator). Policlorura de
vinil în prezenţa radiaţiilor ionizante, la tratarea cu HCl, heliantina virează în roşu.

Condiţionarea aseptică a medicamentelor:

- pentru produsele ce nu pot fi sterilizate în recipientele finale, se realizează
condiţionarea în compartimente speciale în care se asigură asepsie.

Blocurile sterile:
- aceste spaţii sterile în care se realizează prepararea aseptică, sunt de dimensiuni diverse:
o boxă sterilă (vitrine, cutii);
o spaţiu ce încomjoară o maşină de umplut şi închis fiole;
o sală întreagă este un bloc steril.
- dificultatea de menţinere a unui nivel ridicat de asepsie creşte cu dimensiunea spaţiului,
astfel:
o în boxe toate operaţiile sunt comandate din exterior;
o în săli operatorul pătrunde şi e o sursă de infestare.
- există o diversitate în cerinţele de asepsie în funcţie de produse;
- asepsia e mai puţin riguroasă în cazul condiţionării unor pulberi ale unui medicament ce
nu e mediu favorabil de dezvoltare a unor microorganisme;
- sunt mai riguroase cerinţele de asepsie a unei soluţii apoase dintr-un produs opoterapic.

Cele mai importante surse de contaminare sunt:

- atmosfera (cea mai importantă): ca atare nu e un suport pt microorganisme, dar
poate fi contaminată cu particule ce conţin germeni, astfel un rol important îl are
sterilizarea aerului prin filtrare sterilizantă;

7
Curs nr. 5

An III, sem II

- operatorul: la care microorganismele provin din piele, păr sau căile respiratorii
superioare;
- materiile prime:
o cele naturale pot fi infestate cu microorganisme saprofite (drojdii, ciuperci)
sau cu germeni patogeni (prod. de origine animală);
o cele de sinteză sunt lipsite de microorganisme dacă sunt păstrate în condiţii
corespunzătoare;
- apa: incorect păstrată, se contaminează cu bacterii gram negative, cum este
Pseudomonas;
- ambalajele şi sistemele de închidere;
- echipamentul de lucru şi instalaţiile incorect concepute:
o pot fi surse de praf în timpul lucrului;
o pe suprafeţele lor se pot depune particule încărcate cu germeni patogeni.

În aer există:
- floră saprofită, în general nepatogenă;
- floră accidentală de germeni patogeni aflaţi mai ales în stare de spori (streptococ,
stafilococ, virusuri) - se află în apropierea oamenilor şi nu supravieţuiesc în aer.
- Microorganismele pot fi transportate:
- în aer de particule solide (praf);
- în picături ce provin din mucusurile nazale şi faringiene. Picăturile mici în atmosferă
uscată pot să se deshidrateze transformându-se în nuclee mici care se depun lent şi
conţin germeni patogeni, din acest motiv fiind necesară sterilizarea aerului:
o aceasta este precedată de o prefiltrare care opreşte praful;
o se împiedică colmatarea;
o se folosesc prefiltre umede sau uscate;
o filtrele sterilizante pt aer pot fi de hârtie, celuloză sau vată de sticlă;
o aerul sterilizat prin filtre este şi climatizat şi uneori e supus şi radiaţiilor U.V.

Există două feluri de circulaţie a aerului în încăperi:

1. curgere convenţională care se produce atunci când aerul e pompat în camera sterilă
pentru a produce o presiune mare, are o curgere turbulentă (se produc vârtejuri) şi
astfel curăţă particulele care se depun;
2. curgere laminară:
o aerul se mişcă în camera aseptică cu o viteză egală de-a lungul unor linii de
curgere paralelă (vertical sau orizontal);
o nu se creează vârtejuri de aer;
o se utilizează filtre absolute sau filtre HEPA care îndepărtează peste 99 % din
particulele cu dimensiuni sub 1μm;
o sunt compuse din filtre legate cu rezine;
o iniţial au fost confecţionate din azbest;
o au fost înlociute cu sticlă;
o filtrele de sticlă sunt pliate în armonică pt a se mări suprafaţa de filtrare.