Instrumentarsidispozitivemedicale Carte PDF

See discussions, stats, and author profiles for this publication at: https://www.researchgate.
net/publication/286454865
Instrumentar și dispozitive chirurgicale
Book · January 2011
CITATION READS
1 844
1 author:
Iulian Vasile Antoniac

Polytechnic University of Bucharest
266 PUBLICATIONS 1,015 CITATIONS
SEE PROFILE
Some of the authors of this publication are also working on these related projects:
FEM Study Regarding Materials Retention Used for Abfraction Adhesive Restoration View project
Incisional Hernia View project
All content following this page was uploaded by Iulian Vasile Antoniac on 10 April 2020.
The user has requested enhancement of the downloaded file.

Antoniac Iulian
Lăptoiu Dan
Blăjan Ana-Iulia Cotruţ Cosmin
Instrumentar şi dispozitive
chirurgicale
0
Referenți științifici:
Prof.dr.ing. Rami Șaban
Universitatea Politehnica București
Prof.dr.med. Florian Purghel
Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila București
Procesare text și grafică: Mihaela Dinu
Copertă: Miruna Antoniac ®
1
CUPRINS
Capitolul 1. Aspecte introductive şi etape istorice ale dezvoltării
instrumentarului şi dispozitivelor chirurgicale .......................................4
Capitolul 2. Instrumentar pentru diagnostic .........................................23
Capitolul 3. Materiale şi tehnologii utilizate la execuţia

instrumentarului chirurgical ..................................................................32
3.1. Materiale utilizate la execuţia instrumentarului chirurgical ................32
3.2. Tehnologii utilizate la execuţia instrumentarului chirurgical ...............46
Capitolul 4. Tipuri de instrumentar chirurgical .....................................50
4.1. Instrumente pentru tăiat ....................................................................52

4.2. Instrumente pentru hemostază ..........................................................57
4.3. Instrumente de prindere şi prezentare a ţesuturilor ............................62
4.4. Depărtătoare ......................................................................................66

4.5. Instrumente pentru sutura ţesuturilor ...............................................72
Capitolul 5. Manevrarea instrumentarului chirurgical .........................77
Capitolul 6. Studiu experimental privind prototipuri de instrumentar

chirurgical de tipul depărtătoarelor autostatice cu utilizări
multiple....................................................................................................84
Capitolul 7. Aspecte generale privind sterilizarea

instrumentarului......................................................................................97
7.1. Noţiuni introductive şi principii generale de sterilizare ........................97

7.2. Curăţarea şi dezinfectarea instrumentelor şi instrumentarului
medical.......................................................................................105
7.2.1.Curăţarea şi dezinfectarea manuală .......................................109
2
7.2.2.Curăţarea şi dezinfectarea mecanică ......................................111

7.2.3.Curăţarea mecanică şi sterilizarea termică ..............................113
7.2.4.Curăţarea mecanică şi sterilizarea chemotermică ....................115
7.2.5.Curăţarea şi sterilizarea cu ultrasunete ..................................117
7.2.6.Dezinfectarea finală ...............................................................119
7.3. Condiţionări şi verificări .................................................................120
7.4. Împachetarea .................................................................................122
7.5. Tipuri de sterilizare ........................................................................125
7.5.1.Sterilizarea cu abur ................................................................125
7.5.2.Sterilizarea la temperaturi scăzute ..........................................130
7.5.3.Sterilizarea cu produse chimice ..............................................135
Capitolul 8. Modalităţi de deteriorare a instrumentarului chirurgical în

practica clinică ......................................................................................140
8.1. Depuneri şi reziduuri organice .........................................................141

8.2. Depuneri şi pete datorate compoziției lichidelor utilizate ...................143
8.2.1. Depuneri şi pete datorate calcarului .......................................143
8.2.2.Depuneri de silicaţi şi alţi compuşi minerali .............................145
8.2.3.Formarea şi depunerea de depozite oxidice .............................146
8.2.Fenomene de coroziune .....................................................................147
8.3.1.Coroziunea în puncte (pitting) .................................................147
8.3.2.Coroziunea sub tensiune ........................................................148
8.3.3.Coroziunea în crevasă ............................................................149
ANEXA 1. Catalog instrumente chirurgicale uzuale .............................156

ANEXA 2. Teste grilă pentru verificarea cunoştinţelor ........................189
BIBLIOGRAFIE .......................................................................................201
3
Capitolul 1
Aspecte introductive şi etape istorice ale dezvoltării

instrumentarului şi dispozitivelor chirurgicale
Chirurgia este acea ramură a medicinei care se ocupă cu manipularea

fizică a unei structuri corporale pentru diagnosticarea, prevenirea sau
vindecarea unei afecţiuni. Ambroise Paré menţiona încă din secolul XVI că
există cel puţin cinci motive pentru a efectua o intervenţie chirurgicală: "Pentru
a elimina ceea ce este superfluu, pentru a restaura ceea ce a fost dislocat,
pentru a separa ceea ce a fost unit, pentru a alătura ceea ce a fost împărţit,
precum şi a repara defecte de natură diferită. "
Din momentul în care oamenii au învăţat să realizeze şi să manipuleze
instrumente, aceştia şi-au angajat talentele în dezvoltarea unor tehnici
chirurgicale, din ce în ce mai complexe şi mai sofisticate. Cu toate acestea,
până la revoluţia industrială, chirurgii au fost incapabili de a depăşi trei
obstacole principale care au influenţat profesia medicală de la debuturi:
sângerarea, durerea şi infecţia. Progresele în aceste trei direcţii au transformat
în timp actul chirurgical dintr-o operaţie riscantă cu statut de "artă" într-o
disciplină ştiinţifică, capabilă de a trata multe boli şi condiţii.
Profesia chirurgicală a suferit numeroase descoperiri şi obstacole de-a
lungul istoriei. În general, chirurgul a fost considerat un tehnician, în timp ce
medicul (asociat în trecut mai degrabă cu un preot sau şaman) a fost
adevăratul vindecător. În timpul dezvoltării medicinei moderne, ambele
discipline au fost predate împreună şi se putea obţine calificarea de a practica
medicina şi chirurgia. Noile descoperiri arheologice confirmă faptul că originea
medicinei coincide cu apariţia omului modern.
Tehnicile chirurgicale au fost dezvoltate pentru a trata diverse leziuni şi
traume. Numeroase studii arheologice şi antropologice au oferit informaţii cu
privire la tehnici pentru sutură, amputarea membrelor, drenajul şi
cauterizarea rănilor deschise. Există multe astfel de exemple: unele triburi din
Asia utilizau un amestec de salpetru şi sulf, care era plasat pe răni şi aprins
4
ulterior pentru a cauteriza rănile; indienii Dakota foloseau o pană ataşată la o

vezică de animal pentru a absorbi material purulent din răni infectate; tribul
Maasai folosea acele de salcâm pentru sutura rănilor.
Instrumentul medical se defineşte ca un aparat, utilaj, material sau alt
articol, utilizat singur sau în combinaţie, în scop diagnostic, pentru
monitorizare, tratament, ameliorare sau compensare a suferinţei sau
handicapului creat de o boală sau un traumatism.
Istoria instrumentelor chirurgicale reprezintă un element important din
istoria medicinei, cât şi a tehnologiei. Numeroase instrumente chirurgicale au
fost descoperite la nivelul săpăturilor arheologice. Cele mai complete, în care
se regăsesc asemănări importante cu instrumentele moderne, se leagă de
cultura romană şi de Casa Chirurgului din Pompei.
Arheologia consemnează utilizări ale unor instrumente cu scopul de a
vindeca anumite afecţiuni încă din epoca de piatră. Cele mai vechi operaţii
pentru care există dovezi sunt trepanaţiile, în care o gaură este forată în
craniu, pentru a trata problemele legate de creştera presiunii intracraniene.
Dovada a fost gasită în aşezări umane preistorice din neolitic ori în picturile
rupestre, iar procedura a continuat să fie utilizată şi mai târziu în istorie
(descrisă prin texte antice greceşti, cum ar fi cele ale lui Hipocrat). Din totalul
de 120 cranii preistorice găsite la un loc de înmormântare într-o zonă din
Franţa datate la 6500 î.Hr., 40 de cranii au avut găuri de trepan. Mulţi
pacienţi preistorici şi premoderni au prezentat semne de vindecare ale
structurii craniene, sugerând faptul că mulţi dintre cei care au suferit acest tip
de intervenţie au supravieţuit.
Civilizaţia sumeriană a adus numeroase contribuţii şi în acest domeniu.
Astfel, din cele 30.000 de tablete cuneiforme care au fost descoperite în
Mesopotamia, aproximativ 800 se ocupă cu teme medicale. Numele primului
chirurg cunoscut este Urlugaledin al cărui sigiliu personal prezenta două
cuţite înconjurate de plante medicinale. Sumerienii au văzut problemele de
sănătate ca o pedeapsă divină impusă de demoni diferiţi atunci când o
persoană încălca o regulă. Din acest motiv, pentru a fi medic, trebuiau să
înveţe să identifice aproximativ 6.000 de demoni posibili, cauză a problemelor
de sănătate. Pentru a face acest lucru, sumerienii adoptau tehnici bazate pe
radiestezie, zborul păsărilor, poziţia stelelor şi ficatul anumitor animale. În
5
acest fel, tratamentul a fost strâns legat de preoţi, împingând intervenţia

chirurgicală într-o clasă secundară de specialitate. Codul lui Hammurabi
conţine legislaţia specifică ce reglementează activitatea chirurgilor din acele
vremuri. Câteva exemple sunt prezentate în continuare:
 În cazul în care un medic face o incizie mare, cu un cuţit de operare şi-l
vindecă, sau dacă el deschide o tumoră cu un cuţit de operare şi
salvează ochiul, el va primi zece sekeli în bani;
 În cazul în care un medic face o incizie mare, cu cuţitul de operare, şi
ucide, atunci mâinile lui vor fi tăiate;
 În cazul în care un medic face o incizie mare în sclavul unui om, şi
ucide, atunci el îl va înlocui cu un alt sclav.
Arheologii au descoperit faptul că oamenii din India au avut cunoştinţe

de medicină intervenţională şi stomatologie. O serie de volume în sanscrită,
cunoscute sub numele de Samhita Susrutha, descriu în detaliu unele elemente
de examinare, diagnostic, tratament, prognostic şi numeroase boli, precum şi
procedurile cu privire la efectuarea diferitelor forme de chirurgie plastică, cum
ar fi chirurgia estetică şi rinoplastia. Susrutha (c. 600 î.Hr.) este considerat
precursorul chirurgiei cosmetice datorită tehnicii lui de rinoplastie cu lambou
frontal (repararea unui nas desfigurat cu o langhetă de piele de pe frunte) şi
care este practicată ca tehnică şi în prezent. În volumele menţionate sunt
descrise pentru prima oară mai multe operaţii chirurgicale, cum ar fi: sutura
intestinului, eliminarea prostatei, scoaterea lentilelor cu cataractă şi drenarea
abceselor.
Civilizaţia egipteană a început să înflorească atunci când Narmer, primul
faraon al Egiptului, a stabilit capitala la Memphis - aproximativ 3100 î.Hr. În
prima epocă monarhică (2700 î.Hr.), primul tratat pe chirurgie a fost scris de
Imhotep, care a fost atât de renumit pentru abilităţile medicale încât a fost
divinizat, devenind zeul egiptean al medicinei. Pe unul dintre stâlpii de la
intrarea în Templul din Memphis există cea mai veche gravură care
înregistrează o procedura chirurgicală. Alte gravuri existente în templul din
Kom Ombo, Egipt descriu în detaliu instrumente chirurgicale (figura 1).
6
Papirusul Ebers, conservat la

Universitatea din Leipzig, este
considerat unul dintre cele mai
vechi tratate de medicină şi poate,
cel mai important papirus
medical. Textul este datat la
aproximativ 1550 î.Hr. şi măsoară
20 de metri în lungime. Textul
include reţete, o farmacopee şi
descrieri a numeroase boli,
precum şi tratamente cosmetice.
Figura 1.
Acesta menţionează modul de a
Instrumente chirurgicale desenate pe
trata chirurgical muşcături de
pereţii templului egiptean de la Kom Ombo
crocodil şi arsuri grave,
recomandând drenajul inflamaţiilor, dar avertizează împotriva problemelor
pielii bolnave.
Şi în China au fost menţionate aspecte privind efectuarea unor
intervenţii chirurgicale, inclusiv transplante de inimă, dar nu există descrieri
relevante ale instrumentarului medical utilizat.
În Grecia antică se regăsesc precursorii instrumentaţiei moderne;
Hipocrat, parintele medicinei, (cca 460 I.e.n.) scria despre instrumente din fier
forjat.
O atenţie deosebită este acordată instrumentelor medicale din perioada
romană, deoarece prezintă o bună imagine asupra instrumentarului medical
utilizat cu un mileniu în urmă, sunt bine păstrate şi au asociate frecvent texte
medicale care descriu modul lor de utilizare. Un alt aspect interesant este
acela că unele dintre aceste instrumente nu s-au modificat major până în
secolul XX.
Armatele romane aveau proprii armurieri şi fierari pentru repararea şi
construcţia armelor, şi este foarte probabil că aceştia executau şi
instrumentele chirurgicale. Totuşi, complexitatea şi precizia execuţiei unora
dintre piese, arată că au existat şi meşteri dedicaţi acestei specialităţi. A fost
găsită o gamă extrem de bogată de ace, cârlige, bisturie, extractoare de săgeţi,
7
catetere, dilatatoare, departătoare, cautere, forcepsuri. Majoritatea

instrumentelor medicale descoperite au fost executate din bronz, cupru sau
fier, materiale utilizate şi la execuţia armelor. Un aspect important din punct
de vedere tehnologic este faptul că romanii utilizau fierul pentru lama
bisturiului/cuţitului chirurgical în timp ce mânerul era executat din bronz,
asfel încât lamele tocite puteau fi retrase şi ascuţite din nou.
În continuare, vor fi descrise câteva obiecte de instrumentar din epoca
romană, vizibile în figurile 2 şi 3.
Elevatorul osos, denumit ―vectis‖ de către romani, era utilizat precum un
levier pentru a reduce o fractură osoasă cu deplasare sau pentru a ridica o
zonă depresată (fractură osoasă cu înfundare). Suprafeţele extremităţilor erau
prevăzute cu şanturi pentru o mai bună stabilitate în mâna operatorului. Este
de asemenea posibil ca acest instrument să fi fost folosit pentru extracţiile
dentare.
Vectis Ferrum candens
Scalpellus Forceps
Figura 2. Obiecte de instrumentar medical din epoca romană
Paul din Aegina, scriitor din secolul 6, căruia ii datoram o serie de

compilaţii ale literaturii medicale ale vremii descria un astfel de instrument:
“… în prima zi după ce inflamaţia a apărut sau mai târziu maxim după a noua zi
de la dispariţia inflamaţiei, putem să aşezăm [oasele] cu un instrument numit
levier. Acest instrument… de aproape şapte sau opt degete în lungime şi grosime
moderată astfel încât să nu se îndoaie în timpul operaţiei, are extremitatea
ascuţită, lăţită şi uşor curbă pentru a permite intrarea pe sub os”.
8
De la armele şi uneltele încălzite la roşu în foc şi pâna la primele

instrumente chirurgicale de tipul cauterelor nu a fost decât un pas. Romanii
utilizau un instrument denumit ―ferrum candens‖ (literal fier strălucitor)
deoarece era executat de regulă din fier. Cauterele erau încălzite la foc după
care puteau fi folosite în scopuri multiple:
 contra-iritant – agentul produce iritaţie într-o altă zonă pentru a
ameliora simptomele dureroase sau inflamatorii din altă parte (un
principiu terapeutic demonstrat ştiinţific şi care stă la baza
tratamentelor tip moxa - acupunctura stimulată prin caldură);
 hemostat – prin arderea vaselor superficiale se oprea hemoragia;
 instrument tăietor şi cauterizant pentru eliminarea tumorilor;
 instrument tăietor de tip “cuţit ne-sângerând”, utilizat pentru extragerea
capetelor de săgeţi.
Scalpelul era un instrument pentru tăiere utilizat în practica

chirurgicală, existând mai multe modele. În figura 2 este prezentat un astfel de
instrument utilizat de romani pentru incizia venelor, tratament recomandat
pentru diferite afecţiuni în acele timpuri. Celsus, care a trăit în timpul domniei
lui Tiberius (A.D. 14-37), descria această tehnică astfel:
“. . . dacă scalpelul este folosit cu blândeţe, acesta incizează doar pielea, dar nu
pătrunde în venă; uneori este posibil ca vena să fie ascunsă şi dificil de găsit…
vena trebuie să fie tăiată pe jumătate. După cum iese sângele se urmăreste
culoarea şi caracterul lui.”
De asemenea, romanii utilizau şi bisturie de uz medical cu diverse
modele de lamă, foarte similare ca profil al lamei unor modele actuale.
Forcepsul era un instrument utilizat pentru extragerea unor săgeţi sau
vârfuri de armă din plagă, deoarece forţa mare de prindere la vârful cleştelui
permite un gest chirurgical mai precis. O altă utilizare a lui era prinderea
fragmentelor osoase. Paul din Aegina descrie utilizarea unui astfel de
instrument:
“…dacă osul este prea puternic este întâi perforat cu un burghiu numit abaptista
şi apoi osul fracturat este îndepărtat pe fragmente, cu degetele dacă se poate,
dacă nu cu un forceps de os.”
9
Unele obiecte de instrumentar aveau şi alte utilizări curente în epoca

romană. Astfel, foarfeca - denumită ―forfex‖ de către romani - era iniţial
utilizată pentru tunderea părului, dar este posibil să fi fost utilizată şi în
scopuri chirurgicale. Pensele erau utilizate şi ele îndeosebi pentru estetică,
fiind binecunoscută predilecţia romanilor pentru igiena corporală şi pentru
depilare. Astăzi, pense derivate din aceste modele se folosesc pentru prinderea
cu precizie a ţesuturilor în timpul diverselor acte chirurgicale (disecţia,
sutura).
Existau însă şi piese de instrumentar mai complexe. Având un aspect
desprins parcă din instrumentarul de tortură, Speculum-ul sau dioptra era
utilizat pentru chirurgia ginecologică pentru observarea afecţiunilor aparatului
genital feminin. Fiind un precursor al depărtătoarelor de astăzi, acesta avea un
ax central (priapiscus) şi un sistem de mâner cu şurub care permitea
deschiderea controlată a două sau mai multe valve depărtătoare. Un
depărtător similar (speculum rectal) este menţionat în tratamentul unor fistule
(orificii de comunicare cu exteriorul ale unor colecţii infecțioase) de către
Hipocrat (331). Să nu uităm că afecţiunile regiunii anale erau frecvente
probabil la militarii călare, iar hemoroizii puteau fi arşi cu ajutorul unor cleşti
speciali cu mânere lungi şi fălci dinţate.
Cârligele de disecţie aveau o utilizare chirurgicală asemănătoare cu
unele instrumente actuale, existând modele cu margini rotunjite utilizate
pentru disecţie şi ridicarea unor vase sanguine precum şi alte modele cu
margini ascuţite pentru prinderea şi secţionarea unor fragmente tisulare în
scopul exciziei sau pentru retractarea marginilor plăgii. În disecţia chirurgicală
aceste cârlige ascuţite se utilizau precum o foarfecă de disecţie modernă, prin
descoperirea planurilor anatomice de clivaj.
10
Bisturie Tuburi de dren
Pense Spatule
Foarfece Cârlige de disecţie
Speculum Cleşte-depărtător
Figura 3. Obiecte de instrumentar medical din epoca romană, descoperite la Pompei
11
Erau utilizate şi tuburi pentru drenarea postoperatorie a plăgilor, pentru

a se evita hematoamele cu risc infecţios sau pentru a putea administra
medicamente de uz local.
Aproape toate scrierile medicale menţionează termenul de ―spatomele‖,
respectiv instrumente care constau dintr-un mâner lung cu o olivă (bilă) la un
capăt şi o spatulă (lamelă) la celălalt. Era mai degrabă un instrument
farmaceutic decât chirurgical, deoarece oliva se folosea pentru amestecarea
substanţelor terapeutice, iar spatula pentru întinderea pe suprafaţa/zona de
tratat. Din acestea au evoluat depărtătoare de tipul “abaisse-langue”, un
apăsător de limbă folosit pentru examinarea gâtului. Unele spatule au fost
adaptate cu o cupuşoară folosită pentru raclare, respectiv chiuretarea unor
plăgi sau orificii anatomice.
Evul Mediu aduce o ―zonă cenuşie‖ din punct de vedere al descoperirilor
din chirurgie sau al ameliorării tehnicilor. Totuşi, şi în epoca medievală există
indicii despre utilizarea tehnicilor şi a instrumentarului chirurgical. Abulcasis
(Abu al-Qasim Khalaf ibn al-Abbas Al-Zahrawi) a fost un medic şi un om de
ştiinţă arab din Cordoba şi care a formulat unele proceduri chirurgicale într-o
serie de texte.
În figura 4 este prezentată o „lecţie de anatomie‖ din epoca medievală.
Figura 4. Frescă reprezentând o „lecţie de anatomie” pentru chirurgii medievali
12
O contribuţie deosebită a avut şi Rogerius, un chirurg salernitan care a

scris o lucrare despre tratamentul chirurgical ("The Practice de Chirurgie") –
datată aproximativ în anul 1180. Documentul este numit şi Chirurgiae Magistri
Rogerii ("Chirurgia de Rogerius Master"). Textele lui Rogerius sunt clare, scurte
şi practice. Organizarea pe considerente anatomice şi prezentarea conform
unei sistematizări patologic-traumatologice, include un tratament recomandat
pe scurt pentru fiecare suferinţă. Rogerius a scris primele texte medievale
despre o intervenție chirurgicală, texte folosite în scop didactic în universităţi
din Bologna şi Montpellier.
Figura 5. Reprezentări grafice din “Chirurgia de Rogerius Master”
Ambroise Paré a fost un pionier în tratamentul plăgilor prin împuşcare,

fiind printre primii chirurgi ce au fost pe câmpul de luptă în războaiele
napoleoniene. Deşi s-a ocupat preponderent de intervenţiile de amputare,
acesta a realizat şi înlocuiri de membre sau organe umane cu dispozitive
artificiale. De altfel, în secolele XIII-XIV trusele chirurgicale tipice conţineau în
special instrumente destinate intervenţiilor de amputare a membrelor şi trefine
pentru trepanaţii (figura 6).
13
Figura 6. Trusă chirurgicală tipică sec. XIII-XIV
Cu timpul, mulţi dintre chirurgi au ajuns să-şi creeze sau să adapteze

propriile instrumente. În secolele XVI-XVII apare şi prima organizaţie
profesională a ―Bărbierilor Chirurgi‖.
În figura 7, este prezentat un cuţit utilizat pentru amputaţii în acea
perioadă. Se poate observa că deşi în acea perioadă cuţitele erau curbe pentru
o eficienţă a gestului chirurgical de secţionare, experienţa ulterioară a
demonstrat că un cuţit/bisturiu drept permite o mai mare precizie în crearea
langhetelor tegumentare necesare pentru acoperirea bontului de amputaţie.
Figura 7. Cuţit pentru amputaţii (sec. XVI)
14
În Anglia se dezvoltă primii producători specializaţi de instrumentar

chirurgical. Odată ce noi intervenţii chirurgicale erau dezvoltate, noi
instrumente îşi făceau apariţia – bisturie şi trefine pentru incizia colecţiilor
infecţioase, palpatoare, decolatoare. Majoritatea erau distribuite în seturi
pentru intervenţii specifice, producătorul construind şi casetele pentru aceste
seturi. Multe erau personalizate pentru că aparţineau mai mult chirurgilor sau
gildei acestora decât spitalelor. Tot în Anglia, în plină revoluţie industrială a
secolului al XIX-lea, s-au creat primele fabrici dedicate producţiei de
instrumentar şi aparatură destinată activităţilor medicale – farmacie,
chirurgie. Astfel Krohne și Seseman (fondați 1860) au creat primele pense
autoblocante pentru oprirea sângerării folosind modelul chirurgului Thomas
Spencer Wells (1818-1897). Multe din instrumentele create de această firmă
mai există şi astăzi – bisturie cu lama de oţel şi mâner de fildeş gravat,
palpatoare şi decolatoare de argint atent prelucrate şi finisate. Câteva repere
de piese de instrumentar medical din acea perioadă sunt prezentate în figura
următoare.
(a) (b) (c)
Figura 8. Piese de instrumentar specifice din sec. XIX: (a) trefină pentru
trepanaţii craniene; (b) pensă pentru hemostază; (c) dublă ghilotină pentru
îndepărtarea simultană a amigdalelor infectate.
15
Se păstrează şi descrierea unei truse – set complet, reprezentativ pentru

chirurgia acelui secol – a chirurgului militar John Woodall (1556-1643).
Woodall se pare că a încercat cu succes unele dintre primele amputaţii la nivel
articular, cunoscute fiind complicaţiile infecţioase grave asociate cu acest tip
de intervenţii.
Figura 9. Trusa chirurgului militar

John Woodall (1556-1643).
Aceasta conţine: seringi, forceps,

trefine, fierăstraie, depărtătoare,
probe/palpatoare, cuţite şi dălţi.
Pentru a face trecerea la epoca modernă, arta chirurgicală a trebuit să

rezolve trei probleme majore - sângerarea, infecţia şi durerea – care au fost
legate şi de dezvoltarea în paralel a tehnicii şi instrumentarului specific.
Înainte de evoluţia chirurgiei moderne, a existat o ameninţare reală ca un
pacient să sângereze până la moarte pe masă în timpul unei operaţii. Un real
progres în combaterea sângerării a venit atunci când civilizaţiile timpurii şi-au
dat seama că ar putea închide rănile folosind o procedură denumită
cauterizare. Cauterizarea timpurie prin fier înroşit a avut succes, dar a fost
utilizabilă într-un mod limitat, extrem de distructiv şi dureros cu rezultate
foarte slabe pe termen lung. Etapa următoare a fost inventarea ligaturilor
vaselor, utilizată la început de Abulcasis şi îmbunătăţită de Ambroise Paré.
Ligatura este o bucată de material utilizat pentru a lega capătul unui vas de
sânge pentru a preveni sângerarea. Ligaturile formează baza controlului
hemoragiilor moderne, dar la momentul respectiv, au fost mai mult un pericol
decât un ajutor, deoarece chirurgii care le utilizau nu au avut nici un concept
16
de control al infecţiei. O altă barieră depăşită a fost problema înlocuirii

sângelui pierdut. Limitarea sângerării este vitală, dar în cele din urmă,
intervenţia chirurgicală este o bătălie pierdută în cazul în care sângele nu
poate fi înlocuit. Progresele înregistrate în domeniul grupelor sanguine şi a
compatibilităţilor dintre ele a permis primele transfuzii de sânge efective, un
pas important în intervențiile chirurgicale. Primele progrese înregistrate în
combaterea infecției au fost realizate în 1847 de către medicul maghiar Ignaz
Semmelweis, care a observat că studenţii la medicină veniţi din camera de
disecţie a Spitalului General din Viena au fost cauza mortalităţii excesive într-o
maternitate comparativ cu naşterile asistate de moaşe. Semmelweis a introdus
spălarea obligatorie pentru toată lumea care intra în secţiile materne şi a
constatat o scădere a deceselor materne şi fetale. Adevăratul progres a venit
atunci când, după ce a citit o lucrare de Louis Pasteur, chirurgul britanic
Joseph Lister a început să experimenteze tehnicile antiseptice în timpul
intervenţiei chirurgicale. Lister a introdus tehnici pentru a steriliza
echipamentul, o riguroasă spălare a mâinilor şi a implementat mănuşile de
cauciuc sterile. Lister a publicat lucrarea sa ca o serie de articole în The Lancet
(martie 1867) sub titlul Principiul Antiseptic în Practica Chirurgicală, lucrare
care a pus bazele controlului modern al infecţiei în teatrele de operare aseptice
utilizate pe scară largă în ultimii 50 de ani. Dezvoltarea treptată a teoriei
microbiene a permis ultimul pas care trebuia efectuat pentru a crea cea mai
înaltă calitate a condiţiilor aseptice din spitalele moderne, care să permită
chirurgilor moderni să efectueze o intervenţie chirurgicală aproape fără
infecţie.
Primul război mondial va duce la o ―popularizare‖ a serviciilor
chirurgicale şi la rafinarea multor tehnici de traumatologie şi chirurgie a
plăgilor, valabile şi astăzi. Ortopedia rămăsese mai la urmă – pâna târziu în
secolul XIX s-au folosit pentru tuberculoză, fracturi, imobilizările în diverse
aparate – atele, gips, pentru perioade lungi de timp. În 1909 chirurgul
american F.H. Albee (1876-1945) a imaginat primul fierăstrău de os motorizat
pentru a înlocui fierăstraiele de mână utilizate până atunci la amputaţii.
Robert Danis, chirurg ortoped belgian (1880-1962) a fost unul dintre primii
care a arătat că fracturile se vindecau mai bine dacă se utilizau adjuvante
pentru fixarea rigidă – osteosinteza (plăci, şuruburi şi burghie). Conceptul de
17
fixare intramedulară a fost dezvoltat în Germania anilor 1960 şi este legat de

Gerhard Kuntscher ale cărui modele de tije şi instrumentar de alezaj se
folosesc cu uşoare modificări şi astăzi.
Anestezia a fost descoperită de doi medici stomatologi americani, Horace
Wells (1815-1848) şi William Morton. Înainte de apariţia anesteziei, orice
intervenţie chirurgicală era o procedură dureroasă, traumatizantă şi chirurgii
erau încurajaţi să fie cât mai rapizi posibil pentru a minimiza suferinţa
pacientului. Acest lucru a însemnat, de asemenea, că operaţiile au fost în mare
măsură limitate la amputaţii de necesitate şi rezecţia tumorilor externe.
Începând cu perioada aniilor 1840, chirurgia a început să se schimbe
odată cu descoperirea şi practica anesteziei chimice eficiente, cum ar fi cu eter
şi cloroform. În plus faţă de alinarea suferinţei pacientului, anestezia a permis
mai multe operaţii complicate în regiunile interne ale corpului uman.
Descoperirea în continuare a relaxantelor musculare, cum ar fi derivaţii de
curara, au facilitat, de asemenea, aplicaţii mai sigure.
În tabelul 1 sunt prezentate sintetic etapele istorice ale dezvoltării
chirurgiei şi instrumentarului chirurgical.
18
Tabelul 1.
Etapele istorice ale dezvoltării chirurgiei şi instrumentarului chirurgical
Calendar Eveniment Imagini Instrumente
-2500 Epoca de Cuţite / dălţi din piatră

piatră – cranii prelucrată
cu orificii de
trepan pentru
evacuarea
unor
hematoame
157 Galen învaţă

bazele
anatomiei şi
chirurgiei pe
gladiatorii
răniţi în timpul
luptei
200-400 Imperiul
roman – ―Casa
Chirurgului‖
descoperită în
Pompei
1250 Bărbierii devin

primii chirurgi
“acreditaţi”
19
1350 Arabii
inventează
instrumente
pentru
determinarea
cantităţii de
sânge
recoltate
1500 Chirurgii
militari scriu
primele tratate
de chirurgie
1537 Ambroise Pare

şi tratamentul
rănilor de
război;
principiul
ligaturii
vasculare
1555 Vesalius şi
dezvoltarea
anatomiei
umane;
disecţia
predată
viitorilor
chirurgi
20
1600 Trepanaţia
utilizată
pentru
tratamentul
hematoamelor
subdurale
1720 Jean Louis

Petit –
inventează
turniquet
(banda
hemostatică)
1747 Jaques Daviel

face prima
operaţie pe
ochi – pentru
cataractă
1820 Chirurgii încep

să primească o
educaţie
academică
1846 Warren
operează cu
anestezie
pentru prima
dată în istoria
chirurgiei
21
1865 Articolele lui

Lister cu
privire la
antisepsie şi
sterilizare
1916 Chirurgia
plastică a
arsurilor
1936 Walter
Freeman –
precursorul
neurochirurgiei
– instrumentar
pentru
lobotomie
1962 Sir John

Charnley –
prima
artroplastie de
şold
1990 Primele
transplanturi
“de serie”
reuşite
22
Page 23---Page 156
was left blank for copyright purpose
23
ANEXA 1
CATALOG INSTRUMENTE CHIRURGICALE UZUALE
I. Instrumente pentru tăiat ţesuturi:
1. Bisturie:
Mâner de bisturiu
Lame de bisturiu de unică folosinţă
24
Bisturiu cu lamă montată
Bisturiu cu lamă fixă (Péan)
25
2. Cuţite de amputaţie:
Cuţit Liston
Cuțit microdisecție
3. Fierăstraie:
Fierăstrău Charrière Fierăstrău Gigli (mâner şi sârmă)
26
4. Foarfece: (curbe, drepte, diferite lungimi, etc.):
Foarfecă Mayo Foarfecă Strabismus
Foarfecă Metzenbaum Foarfecă Landolt
27
Foarfecă Stevens Foarfecă Iris
Foarfecă Stevens cu acoperire ceramică Foarfecă Metzenbaum cu acoperire ceramică
28
Foarfecă Mayo cu carbură de tungsten Foarfecă Metzenbaum cu carbură de tungsten
Foarfecă Iris dreaptă, cu carbură de tungsten Foarfecă Iris curbă, cu carbură de tungsten
29
II. Instrumente pentru hemostază:
1. Pense cu dinţi (gheare):
Pensă Kocher dreaptă, curbă
Pensă Mickulicz (de histerectomie)
30
2. Pense fără dinţi:
Pensă Péan
Pensă Péan adevărată (în cioc de raţă)
Pensă Mosquito
31
Pensă buldog (Dieffenbach)
Pensă Overholt-Barraya
32
Pensă Satinski (clampă

vasculară)
Pensă de pedicul renal (Guyon)
33
III. Pense pentru prindere şi prezentat ţesuturi:
1. Pense autostatice:
Pensă Forester (en coeur)
Pensă în T
Pensă Lovelace
34
Pensă Allis
Pensă Chaput-Poirier („în dinţi de şoarece”)
Pensă Babcock
35
2. Alte pense autostatice (de apucat colul uterin, de coprostază, port-tampon):
Pensă Museux (de col)
Pensă de coprostază Peyer

(clampă intestinală)
Pensă port-tampon (de servit)
36
3. Pense anatomice
Pensă anatomică cu dinţi („anatomică”)
Pensă anatomică fără dinţi („chirurgicală”)
37
4. Pense de fixat câmpuri sterile („raci‖)
Rac Doyen
Rac Backhaus-Roeder
Rac Jones
Rac Backhaus
38
IV. Depărtătoare:
1. Instrumente manevrate de chirurg:
Valvă abdominală Kelly
Depărtătoare Farabeuf
Valve vaginale
39
Specul vaginal
Specul anal Trélat
Valvă abdominală Doyen
Depărtător Kocher
40
Depărtător Langenbeck
Valvă supravezicală
Depărtător Volkmann
41
2. Depărtătoare autostatice:
Depărtător Balfour
Depărtător Finochietto
Depărtător Gosset
42
Depărtător Percy
Depărtător Kirschner
Depărtător Collin
43
Depărtător Weitlaner
Altele: depărtător Dartigues, depărtător Hrynkschak (în chirurgia urologică).
44
V. Instrumente pentru sutura țesuturilor:
1. Portace:
Portac Mathieu
Portac pensă Mayo-Hégar
45
2. Ace chirurgicale:
Ac triunghiular (Hagedorn)
Ac rotund (intestinal)
Ac atraumatic (cu fir

inserat)
46
Ac Deschamps
Ac Reverdin
47
3. Agrafe şi aplicator de agrafe:
Aplicator de agrafe Michel
Agrafe Michel (copci)
48
VI. Instrumente speciale (varia):
Stilet butonat
Benique
Sondă canelată
Sondă metalică uretrală feminină
49
Pensă de os (Liston)
Dilatator de col Hégar
Periostotom (răzuşă) costal Doyen
50
Chiuretă Bruns
Răzuşă Farabeuf
Chiuretă Volkmann
51
Apăsător de limbă
(à baise langue)
Pensă de calculi Desjardins
52
ANEXA 2
Teste grilă pentru verificarea cunoştinţelor
1. Cine a fost primul chirurg care a vorbit despre principiile antisepsiei şi

sterilizării?
a. Warren
b. Lister
c. Freeman
d. Charnley
2. Scalpel-ul se referă la instrumente utilizate în practica chirurgicală pentru:
a. cauterizare
b. tăiere
c. prindere ţesuturi
d. sângerare
e. hemostază
3. O altă denumire a speculului este:
a. priapiscus
b. staphylagra
c. dioptra
d. soranus
4. Pulsul:
a. nu poate fi determinat la nivelul oricărei artere mari
b. este dat de unda pulsatilă a sângelui pornit de la nivelul inimii şi
transmis prin arborele arterial
c. se determină în conjuncţie cu ascultaţia plămânilor cu ajutorul
stetoscopului
53
d. este de 60 – 70 bătăi/minut în condiţii normale
5. Tensiunea arterială se măsoară în:
a. nanometri coloană de mercur

b. manometri coloană de mercur
c. milimetri coloană de mercur
d. milipascali
6. Imaginea de mai jos prezintă o pensă model:
a. Kocher
b. Chaput
c. Halsted
d. Mayo
e. Backhaus
7. Care tip de depărtător prezintă gheare la extremităţi pentru îndepărtarea

ţesuturilor superficiale (piele, grăsime)?
a. Balfour
b. Volkmann
c. Weitlaner
d. Gosset
e. Dartigues
54
8. Electrocauterul model monopolar:
a. este cel mai utilizat

b. nu necesită ―negativ‖
c. pentru proceduri minore/delicate; chirurugia plastică, oftalmologie
d. un singur mod de utilizare fie tăiere, fie cauterizare
9. Inventatorul electrocauterului se numeşte:
a. Cushing
b. Valleylab
c. Pearce
d. Bovie
e. Chernov
10. Dezinfecţia reprezintă:
a. un proces pentru a reutiliza un instrument medical în condiţii de

siguranţă din punct de vedere al încărcăturii microbiene şi riscului
infecțios indus
b. curăţarea de material organic
c. reducerea numărului de microorganisme viabile
d. reducerea numărului microorganismelor la o probabilitate mai mică de
1x10-6
11. Iodophorul dezinfectant Betadine prezintă:
a. un spectru foarte larg de acţiune (TBC, fungi)

b. o activitate reziduală mai prelungită
c. o inactivitate totală pentru reziduurile organice
d. un risc ridicat de alergie
55
12. Etilen-Oxidul este:
a. gaz colorat la temperatura camerei

b. substanţă cu un miros similar eterului
c. substanţă foarte toxică iritantă pentru mucoase şi membranele biologice
d. substanţă ce produce o reacţie fizică ce distruge microorganismele
13. Care dintre următoarele afirmații este adevărată cu privire la utilizarea

instrumentelor motorizate?
a. prezintă riscul emisiei de resturi biologice periculoase

b. prezintă riscul rănirii cu instrumente ataşate de tipul lamelor oscilante
sau burghielor
c. pot fi scufundate în lichidul de sterilizare
d. pot fi activate prin surse de curent electric sau de baterii
14. Imaginea din stănga reprezintă o tijă:
a. Kuntscher
b. Kirschner
c. Karcher
d. Grosse-Kempf
e. Gamma
15. Scopul orificiilor din tijă este:
a. blocare cu ajutorul şuruburilor

b. modelare pentru inserţie mai uşoară
c. drenaj sânge
d. sistem de inserare şi extragere al implantului
e. marcare dimensiuni
56
16. Instrumentul prezentat în figura alăturată

este utilizat pentru:
a. osteosinteza cotilului
b. alezarea femurului
c. introducerea unei raşpe la nivelul
canalului femural
d. frezarea cotilului
e. inserţia prin înşurubare a cupei
acetabulare
17. Un risc de infecţie poate apărea când instrumentele sunt:
a. deteriorate
b. nesterilizate
c. neprelucrate în timp util
d. toate cele de mai sus
18. Multe dintre noile instrumente sunt din ce în ce mai:
a. complicate
b. scumpe
c. greu de procesat
19. Manipularea instrumentarului începe:
a. atunci când sunt inspectate

b. atunci când acestea sunt dezinfectate
c. când sunt prevăzute ingrijirile post-operatorii
d. atunci când acestea sunt sterilizate
57
20. Care este instrumentul chirurgical de extracţie imediată a sângelui şi a

fluidelor?
a. retractor
b. forceps hemostatic
c. dispozitiv de aspiraţie
d. pansament
21. Instrumentul care este utilizat pentru a muta o parte de ţesut şi organe, în
timpul unei intervenţii chirurgicale este denumit:
a. retractor
b. forceps
c. pensă
d. dispozitiv de aspiraţie
22. Care dintre următoarele nume este asociat unui tip de forceps hemostatic?
a. Laney
b. Sapphley
c. Crile
d. Jackson
23. Vizualizarea componentelor endoscoapelor rigide trebuie să fie inspectate:
a. înainte de fiecare procedură endoscopică

b. după fiecare procedură endoscopică
c. înainte şi după fiecare procedură endoscopică
d. o dată pe săptămână
58
24. Care din următoarele afirmaţii nu sunt adevărate în ceea ce priveşte

sterilizarea cu aburi?
a. nu este toxică
b. distruge sporii
c. este scumpă
d. poate fi utilizată cu pachete
25. Care din următoarele afirmaţii sunt adevărate în ceea ce priveşte

sterilizarea cu aburi?
a. aburul poate fi impur

b. calitatea aburului trebuie să fie monitorizată
c. sterilizarea cu abur poate fi un proces toxic
d. pachetele trebuie aşezate cu grijă în interiorul sterilizatorului pentru a
facilita contactul cu aburul
26. Testul de vidare Bowie-Dick trebuie făcut zilnic la:
a. sterilizatoarele cu evacuare gravitațională a aerului

b. sterilizatoarele cu pompă de vid
c. sterilizatoarele cu spălare
d. sterilizatoarele rapide
27. Care din următoarele sterilizatoare utilizează o pompă de vid pentru

evacuarea aerului din incinta sterilizatorului, înainte ca aburul să fie
introdus?
a. sterilizatoarele cu evacuare gravitaţională a aerului

b. sterilizatoarele cu pompa de vid
59
28. Care din următoarele sterilizatoare nu asigură o sterilizare imediată?
a. sterilizatoarele cu evacuare gravitaţională a aerului

b. sterilizatoarele cu pompă de vid
29. Spaţiul care trebuie lăsat între articolele împachetate, în incinta

sterilizatorului, trebuie să fie de minim:
a. 2,5 cm
b. 5 cm
c. 7,5 cm
d. 10 cm
30. Câte minute trebuie să dureze procesul de uscare în condiţiile utilizării

sterilizatorului cu evacuare gravitaţională?
a. 10-15 minute
b. 15-20 minute
c. 20-25 minute
d. 25-30 minute
31. Când trebuie inspectate etichetele de pe articolele sterilizate?
a. înainte de sterilizare
b. înainte de depozitare
c. înainte de distribuire
d. toate de mai sus
32. Un indicator biologic ar trebui folosit:
a. în toate sterilizatoarele, de fiecare dată când sunt utilizate

b. în fiecare sterilizator, la începutul fiecărei zile
60
c. în toate încărcaturile care conţin implanturi

d. în fiecare sterilizator, săptămânal
33. În care locaţie a sterilizatorului ar trebui poziţionat indicatorul biologic?
a. pe raftul de jos
b. în faţa coşului sterilizatorului
c. deasupra scurgerii
d. toate de mai sus
34. Rapoartele privind sterilizarea sunt întocmite:
a. la fiecare oră
b. la fiecare schimb al operatorului
c. zilnic
d. săptămânal
35. Tăviţele cu sedimente trebuie scoase şi curăţate:
a. la fiecare oră
b. zilnic
c. săptămânal
d. lunar
36. Interiorul sterilizatorului trebuie să fie curăţat:
a. dupa fiecare intrebuinţare

b. zilnic
c. saptamanal
d. lunar
61
37. Sterilizatoarele trebuie lăsate să se răcească, înainte de curăţare, timp de:

a. 4 ore
b. 6 ore
c. 8 ore
d. 10 ore
38. Dezvoltarea tehnologică este continuă astăzi în:
a. ortopedie
b. urologie
c. chirurgie cardiacă
39. Avantajele folosirii de aparate optice includ:
a. spitalizare mai scurtă

b. chirurgie mai puţin dureroasă
c. timp de recuperare mai mic
40. Dezinfecţia avansată este recomandată:
a. tuturor aparatelor optice

b. aparatelor optice care intră în contact cu membrane mucoase
c. aparatelor optice care intră în contact cu ruperi minore ale ţesutului
d. nici una din cele de mai sus
41. Toate endoscoapele flexibile
a. pot fi îndoite la unghi ascuţit pentru a fi manevrate în corp

b. au canal de biopsie
c. folosesc un sistem mecanic
d. nici unul din răspunsurile de mai sus
62
42. Cablul universal al unui endoscop flexibil are rolul de:
a. a conecta capul endoscopului la o sursă de lumină

b. a conţine canalul de aer
c. a conţine canalul de aspirare
d. toate de mai sus
43. Grupul de fibre al endoscopului se află în:
a. canalul de instrumente
b. secţiunea de control
c. canalul de biopsie
d. canalul de aspirare
44. Un bronhoscop este folosit pentru:
a. vizualizarea uretrei şi a vezicii urinare

b. inspectarea vizuală a tractului digestiv superior
c. inspectarea întregului intestin gros
d. oferirea unei căi de aerare în timpul efectuării unei traheoctomii
45. Un citoscop este folosit pentru:

46. Un colonoscop este folosit pentru:

63
47. Care din următoarele tipuri de endoscoape este folosit pentru căutarea de
obstrucţii cum ar fi pietrele la rinichi:
a. esofagoscop
b. uretroscop
c. bronhoscop
d. sigmoidoscop
48. Care din următoarele tipuri de endoscoape poate fi folosit pentru

îndepărtarea polipilor:
a. colonoscop
b. esofagoscop
c. bronhoscop
d. citoscop
49. Curăţarea endoscopului ar trebui să se facă:
a. în timpul folosirii
b. după ce este desfăcut
c. după ce este testat pentru scurgeri
d. după ce este uscat
50. După uscare, endoscoapele ar trebui depozitate:
a. cu tubul de inserţie încolăcit

b. cu tubul de inserţie în poziţie verticală
c. cu tubul de inserţie în poziţie orizontală pe un raft
d. oricare din răspunsurile de mai sus, atâta timp cât nu este afectat
endoscopul
64
BIBLIOGRAFIE
1. Katherine E. Jakielski, Michael R. Noti, The metallurgy of Roman

medical instruments, Materials Characterization, Volume 45, Issues 4-5,
October-November 2000, Pages 379-389.
2. Medical devices and AIDC, UDI, traceability, efficiencies, global
standards: Fact, future or fantasy? Eucomed, Medtech Forum,
Bruxelles, 2008.
3. S.S. Block, Editor, Disinfection, sterilization and preservation (5th ed.),
Lippincott, Williams & Wilkins, Philadelphia (2001).
4. Antonescu D. Ortopedie-Traumatologie practică, Editura Publistar,
București, 2002.
5. Ratner B, Hoffman AS, Schoen FJ, Lemons JE eds. Biomaterials
Science: An Introduction to Materials in Medicine, Academic Press,
1997.
6. Ailawadi G, Nagji AS, Jones DR. The legends behind cardiothoracic
surgical instruments. Ann Thorac Surg. 2010 May; 89(5):1693-700.
7. Allgöwer M, ed. Manual of internal fixation, ed. 3. Berlin: Springer-
Verlag; 1995
8. Black J, Biological Performance of Materials, New York: Marcel Decker,
1999.
9. Purghel F, Badea C, Antoniac I, Noţiuni de medicină pentru ingineri,
Bucureşti: Printech, 2001.
10. Jolesz FA, Morrison PR, Koran SJ, et al. Compatible
instrumentation for intraoperative MRI: expanding resources. J Magn
Reson Imag 1998; 8:8–11.
11. Lawrence PF, Bell RM, Dayton M, eds. Essentials of General Surgery.
4th ed. Philadelphia, Pa.: Lippincott, Williams & Wilkins, 2006.
12. Mayeaux EJ Jr, Zuber TJ, eds. Atlas of Primary Care Procedures.
Philadelphia, Pa.: Lippincott, Williams & Wilkins, 2004.
13. Şaban R, Bunea D, Studiul şi ingineria materialelor, Ed. Didactică
şi Pedagogică, 1995.
65
14. Newson T, Stainless Steel - A Family of Medical Device Materials.

Business Briefing: Medical Device Manufacturing & Technology 2002.
15. Amza G, ş.a., Tehnologia materialelor metalice, Ed. Tehnică 1997
16. Ursache M, Chircă D, Proprietăţile metalelor, Ed. Didactică şi
Pedagogică, 1982.
17. Aloman A, Structura şi proprietăţile materialelor metalice, Ed.
U.P.B., 1991.
18. Geru N, Chircă D, Marin M, Bane M, Coşmeleaţă G, Materiale
metalice, Ed. Didactică şi Pedagogică, 1985.
19. Bunea D, Nocivin A. Materiale Biocompatibile, Bucureşti: BREN,
1998.
20. Helsen J, Breme J, Metals as Biomaterials, Wiley, 1997.
21. Van Vlack LH, Elements of Materials Science and Engineering, 5th
Ed. Addison-Wesley Publishing Co., Reading, MA, 1985
22. Ray R, Little B, Wagner P, Hart K. Environmental scanning
electron microscopy investigations of biodeterioration. Scanning 1997;
19:98-103.
23. Sehulster, L. M., Prion inactivation and medical instrument
reprocessing: challenges facing healthcare facilities. Infect Control Hosp
Epidemiol 25, 276–279, (2004).
24. Castner DG, Ratner BD. Biomedical surface science: Foundations
to frontiers. Surface Science 2002.
25. Geru N. Teoria structurală a proprietăţilor metalelor, Ed. Didactică
şi Pedagogică, 1980.
26. Truşculescu M, Ieremia V., Oţeluri inoxidabile şi refractare, Ed.
Facla, 1983.
27. Bruck S, Properties of Biomaterials in the Physiological
Environment, Boca Raton, CRC Press, 1980.
28. Williams DF eds., Williams Dictionary of Biomaterials, Liverpool
Univ Press, 1999.
29. G.A.J. Ayliffe, A.P. Fraise, A.M. Geddes and K. Mitchell, Control of
hospital infections: a practical handbook (4th ed.), Hodder Arnold,
London (2002).
66
30. B.M. Andersen, M. Rasch, K. Hochlin, J.F. Jensen, P. Wismar and

J.E. Fredriksen, Decontamination of rooms, medical equipment and
ambulances, using a dry mist of hydrogen peroxide disinfectant, J Hosp
Infect 62 (2006), pp. 149–155.
31. Bunea D, Antoniac I, Bunea Z, Miculescu M. Clasificarea
biomaterialelor şi criterii de selecţie ale acestora, Proceeding Conferinţa
Naţională de Metalurgie şi Ştiinţa Materialelor, Bucureşti: Printech,
2001: 637.
32. Ciucă S, Antoniac I., Molagic C, Trante O, Biomateriaux,
Bucureşti: Printech, 2001.
33. ASM International, Metals Handbook Tenth Edition, Volume 1,
Properties and Selection: Irons, Steels and High Performance Alloys,
1990
34. ASTM F138-1992, Specificaţie standard privind sârmele şi barele
chirurgicale din oţel inoxidabil.
35. ASTM F621-1992, Specificaţie standard privind oţelurile
inoxidabile forjate destinate chirurgiei.
36. ISO 7153-1-1991, Instrumente chirurgicale- Materiale metalice-
Partea 1- Oţeluri inoxidabile.
37. ISO 5832-1992 (E), Implante chirurgicale – Materiale metalice -
Partea 1-12.
38. Antoniac I, Negrusoiu M, Laptoiu D, Miculescu M, Biomaterials
Researches To Improve The Biofunctionality Of An Mixed Fixing System
For Long Bone Fractures, Transactions of the 7th World Biomaterials
Congress, Sydney; Australia, 2004.
39. T. Zislis et al., ―Scanning Electron Microscopic Study of In Vitro
Toxicity of Ethylene Oxide Sterilised Bone Repair Materials,‖ Interim
Report July 87–March 88, Army Inst. of Dental Research, Washington,
District of Columbia, USA.
40. Jolesz FA. Image-guided procedures and the operating room of the
future. Radiology 1997; 204:601–612.
41. Shellock FG. Pocket guide to metallic implants and MR
procedures: update 2000. New York: Lippincott-Raven Healthcare, 2000.
67
42. Rogers A, Jones E, Oleynikov D. Radio frequency identification

(RFID) applied to surgical sponges. Surg Endosc 2007; 21:1235-7.
43. Baier, M., Schwarz, A. & Mielke, M. (2004). Activity of an alkaline
‗cleaner‘ in the inactivation of the scrapie agent. J Hosp Infect 57, 80–84.
44. Rutala, W. A. & Weber, D. J. (2001). Creutzfeldt–Jakob disease:
recommendations for disinfection and sterilization. Clin Infect Dis 32,
1348–1356.
45. Yan, Z. X., Stitz, L., Heeg, P., Pfaff, E. & Roth, K. Infectivity of
prion protein bound to stainless steel wires: a model for testing
decontamination procedures for transmissible spongiform
encephalopathies. Infect Control Hosp Epidemiol 25, 280–283, (2004).
46. Zobeley, E., Flechsig, E., Cozzio, A., Enari, M. & Weissmann, C.
(1999). Infectivity of scrapie prions bound to a stainless steel surface.
Mol Med 5, 240–243.
47. World Health Organization. Guidelines on hand hygiene in health
care (advanced draft): summary. 2005.
48. Beloian, Disinfectants. In: K. Helrich, Editor, AOAC official methods
of analysis, Association of Official Analytical Chemists, Arlington (VA)
(1990), pp. 133–146.
49. European Standard. UNE-EN 14348:2006. Chemical disinfectants
and antiseptics. Quantitative suspension test for the evaluation of
mycobacterial activity of chemical disinfectants in the medical area
including instrument disinfectants: test methods and requirements.
European Committee for Standardization. January 2006.
50. W.A. Rutala, APIC guideline for selection and use of disinfectants, Am
J Infect Control 24 (1996), pp. 313–342.
51. E. Acosta-Gío, J.L. Rueda-Patiño and L. Sánchez-Pérez, Sporicidal
activity in liquid chemical products to sterilize or high-level disinfect
medical and dental instruments, Am J Infect Control 33 (2005), pp. 307–
309.
52. R. Knieler, Manual cleaning and disinfection of flexible endoscopes -

an approach to evaluating a combined procedure, Journal of Hospital
Infection, Volume 48, Supplement 1, August 2001, Pages S84-S87
68
53. X. Chaufour, A.K. Deva, K. Vickery et al., Evaluation of disinfection

and sterilization of reusable angioscopes with the duck hepatitis B
model. J Vasc Surg 30 (1999), pp. 277–282.
54. L. Bader, G. Blumenstock, B. Birkner et al., HYGEA (hygiene in

gastroenterology—endoscope reprocessing): study on quality of
reprocessing flexible endoscopes in hospitals and in the practice setting.
Z Gastroenterol 40 (2002), pp. 157–170
55. C. Liu, S. Caothien, J. Hayes, T. Caothuy, T. Otoyo, T. Ogawa,

Membrane Chemical Cleaning: From Art to Science (2006), Pall
Corporation, Port Washington, NY 11050, USA
56. L.S. Clescerl, A.E. Greenberg and A.D. Eaton, Editors, Standard
Methods for Examination of Water and Wastewater (20th ed.), American
Public Health Association (1999).
57. B. Hota, Contamination, disinfection, and cross-colonization: are

hospital surfaces reservoirs for nosocomial infection?, Clin Infect Dis 39
(2004), pp. 1182–1189.
58. R. Cooper, C.J. Griffith, R.E. Malik, P. Obee and N. Looker,
Monitoring the effectiveness of cleaning in four British hospitals, Am J
Infect Control 35 (2007), pp. 338–341
59. E. Zobeley, E. Flechsig, A. Cozzio, M. Enari and C. Weissmann,
Infectivity of scrapie prions bound to a stainless steel surface, Mol Med 5
(1999), pp. 240–243.
60. G. Fichet, E. Comoy and C. Duval et al., Novel methods for
disinfection of prion-contaminated medical devices, Lancet 364 (2004),
pp. 521–526.
61. G.S. Jackson, E. McKintosh and E. Flechsig et al., An enzyme-
detergent method for effective prion decontamination of surgical steel, J
Gen Virol 86 (2005), pp. 869–878.
62. D. Peretz, S. Supattapone and K. Giles et al., Inactivation of prions by
acidic sodium dodecyl sulfate, J Virol 80 (2006), pp. 322–331
63. Z.X. Yan, L. Stitz, P. Heeg, E. Pfaff and K. Roth, Infectivity of prion
protein bound to stainless steel wires: a model for testing
69
decontamination procedures for transmissible spongiform

encephalopathies, Infect Control Hosp Epidemiol 25 (2004), pp. 280–283
64. Banerjee AS, Stafford FW. Self-retaining retractors in head and neck
surgery. J Laryngol Otol. 2005 Oct; 119(10):813-5..
65. Bissett L. Developing decontamination strategies and monitoring
tools. Br J Nurs. 2010 Sep 9-22;19(16):S12-7
66. Bonutti PM, Zywiel MG, McGrath MS, Mont MA. Surgical techniques
for minimally invasive exposures for total knee arthroplasty. Instr
Course Lect. 2010; 59:83-91.
67. Bostman O, Pihlajamaki H. Routine implant removal after fracture
surgery: a potentially reducible consumer of hospital resources in
trauma units. J T rauma 1996 ; 41:846-9
68. Chobin N. The real costs of surgical instrument training in sterile
processing revisited. AORN J. 2010 Aug; 92(2):185-93.
69. Fowler GC, Pfenninger JL, eds. Procedures for Primary Care. 2nd ed.
St. Louis, Mo.: Mosby, 2003.
70. Froghi F, Sodergren MH, Darzi A, Paraskeva P. Single-incision
Laparoscopic Surgery (SILS) in general surgery: a review of current
practice. Surg Laparosc Endosc Percutan Tech. 2010 Aug; 20(4):191-
204. Review
71. Gilmour D. A change in instrument management is on the horizon:
wet or dry? J Perioper Pract. 2010 Jun; 20(6):186.
72. Gilmour D. Instrument integrity and sterility: the perioperative
practitioner's responsibilities. J Perioper Pract. 2008 Jul; 18(7):292-6.
Review.
73. Higashihara E, Hattori R, Nakagawa K, Iwamura M, Ushiyama T,
Kawabata G, Habuchi T How to use laparoscopic surgical instruments
safely. Int J Urol. 2009 Mar; 16(3):225. Epub 2009 Feb 23.
74. Huang CK. Single – incision laparoscopic bariatric surgery. J Minim
Access Surg. 2011 Jan; 7(1):99-103.
75. Huter-Kunish GG. Processing loaner instruments in an ambulatory
surgery center. AORN J. 2009 May; 89(5):861-6; quiz 867-70.
76. Ishii M, Gallia GL. Application of technology for minimally invasive
neurosurgery. Neurosurg Clin N Am. 2010 Oct; 21(4):585-94.
70
77. ISO 7151:1988, ISO 7741:1986, ASTM A 380-99 Instrumentar

chirurgical; Cerințe generale si metode de testare.
78. Johnson D, Tucci M, McGuire R, Hughes J. Evaluation of the
biomaterial-interface of screw threads in patients having clinical pain.
Biomed Sci Instrum 1996; 32:127-33.
79. Richards RH, Palmer JD, Clarke NM. Observations on removal of
metal implants. Injury 1992; 23:25-8.
80. Shellock FG. Metallic surgical instruments for interventional MRI
procedures: evaluation of MR safety. J Magn Reson Imaging. 2001 Jan;
13(1):152-7.
81. Shellock FG, Shellock VJ. Ceramic surgical instruments: ex vivo
evaluation of compatibility with MR imaging at 1.5 T. J Magn Reson
Imaging. 1996 Nov-Dec; 6(6):954-6.
82. Springer R. Flash sterilization. Plast Surg Nurs. 2009 Oct-Dec;
29(4):263-5.
83. Thomas P, Summer B, Sander CA, Przybilla B, Thomas M, Naumann
T. Intolerance of osteosynthesis material: evidence of dichromate contact
allergy with concomitant oligoclonal T-cell infiltrate and TH1-type
cytokine expression in the peri-implantar tissue. Allergy 2000, 55, 10,
969-972 (4).
84. Timperley AJ, Whitehouse SL, Hourigan PG. The influence of a
suction device on fixation of a cemented cup using RSA. Clin Orthop
Relat Res. 2009 Mar; 467(3):792-8.
85. Wang B, Lü G, Patel AA, Ren P, Cheng I. An evaluation of the learning
curve for a complex surgical technique: the full endoscopic interlaminar
approach for lumbar disc herniations. Spine J. 2011 Feb; 11(2):122-30.
86. Wülker N, Lambermont JP, Sacchetti L, Lazaró JG, Nardi J. A
prospective randomized study of minimally invasive total knee
arthroplasty compared with conventional surgery. J Bone Joint Surg
Am. 2010 Jul 7; 92(7):1584-90.
87. Young M. Managing manufacturers' instructions. OR Manager. 2010
Mar; 26(3):22-4.
71
View publication stats

Instrumentarsidispozitivemedicale Carte PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Instrumentarsidispozitivemedicale Carte PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

See discussions, stats, and author profiles for this publication at: https://www.researchgate.

Instrumentar și dispozitive chirurgicale

Book · January 2011

Iulian Vasile Antoniac

Incisional Hernia View project

The user has requested enhancement of the downloaded file.

Procesare text și grafică: Mihaela Dinu

Copertă: Miruna Antoniac ®

Capitolul 2. Instrumentar pentru diagnostic .........................................23

Capitolul 3. Materiale şi tehnologii utilizate la execuţia

3.1. Materiale utilizate la execuţia instrumentarului chirurgical ................32

3.2. Tehnologii utilizate la execuţia instrumentarului chirurgical ...............46

Capitolul 4. Tipuri de instrumentar chirurgical .....................................50

4.1. Instrumente pentru tăiat ....................................................................52

4.3. Instrumente de prindere şi prezentare a ţesuturilor ............................62

4.4. Depărtătoare ......................................................................................66

Capitolul 5. Manevrarea instrumentarului chirurgical .........................77

Capitolul 6. Studiu experimental privind prototipuri de instrumentar

Capitolul 7. Aspecte generale privind sterilizarea

7.1. Noţiuni introductive şi principii generale de sterilizare ........................97

7.2.2.Curăţarea şi dezinfectarea mecanică ......................................111

Capitolul 8. Modalităţi de deteriorare a instrumentarului chirurgical în

8.1. Depuneri şi reziduuri organice .........................................................141

ANEXA 1. Catalog instrumente chirurgicale uzuale .............................156

Aspecte introductive şi etape istorice ale dezvoltării

Chirurgia este acea ramură a medicinei care se ocupă cu manipularea

ulterior pentru a cauteriza rănile; indienii Dakota foloseau o pană ataşată la o

acest fel, tratamentul a fost strâns legat de preoţi, împingând intervenţia

Arheologii au descoperit faptul că oamenii din India au avut cunoştinţe

Papirusul Ebers, conservat la

catetere, dilatatoare, departătoare, cautere, forcepsuri. Majoritatea

Vectis Ferrum candens

Paul din Aegina, scriitor din secolul 6, căruia ii datoram o serie de

De la armele şi uneltele încălzite la roşu în foc şi pâna la primele

Scalpelul era un instrument pentru tăiere utilizat în practica

Unele obiecte de instrumentar aveau şi alte utilizări curente în epoca

Bisturie Tuburi de dren

Foarfece Cârlige de disecţie

Figura 3. Obiecte de instrumentar medical din epoca romană, descoperite la Pompei

Erau utilizate şi tuburi pentru drenarea postoperatorie a plăgilor, pentru

Figura 4. Frescă reprezentând o „lecţie de anatomie” pentru chirurgii medievali

O contribuţie deosebită a avut şi Rogerius, un chirurg salernitan care a

Figura 5. Reprezentări grafice din “Chirurgia de Rogerius Master”

Ambroise Paré a fost un pionier în tratamentul plăgilor prin împuşcare,

Figura 6. Trusă chirurgicală tipică sec. XIII-XIV

Cu timpul, mulţi dintre chirurgi au ajuns să-şi creeze sau să adapteze

Figura 7. Cuţit pentru amputaţii (sec. XVI)

În Anglia se dezvoltă primii producători specializaţi de instrumentar

(a) (b) (c)

Se păstrează şi descrierea unei truse – set complet, reprezentativ pentru

Figura 9. Trusa chirurgului militar

Aceasta conţine: seringi, forceps,

Pentru a face trecerea la epoca modernă, arta chirurgicală a trebuit să

de control al infecţiei. O altă barieră depăşită a fost problema înlocuirii

fixare intramedulară a fost dezvoltat în Germania anilor 1960 şi este legat de

Calendar Eveniment Imagini Instrumente

-2500 Epoca de Cuţite / dălţi din piatră

157 Galen învaţă

1250 Bărbierii devin

1537 Ambroise Pare

1720 Jean Louis

1747 Jaques Daviel

1820 Chirurgii încep