Universitatea Spiru Haret

Facultatea de Psihologie și Științele Educației

Programul de studii universitare de licență: PEDAGOGIA
ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PRIMAR ȘI PREȘCOLAR
Anul de studii:II

Disciplina:Asistența si protecția drepturilor copilului

Tema: PROBLEME ALE COPILULUI ȘI COPILĂRIEI

RUSU (ARMĂREA) V. NICOLETA VIOLETA

Data de examen:20.06.2020

1
 PROBLEME ALE COPILULUI ȘI COPILĂRIEI

Copilul este ,,persoana care nu a împlinit vârsta de 18 ani şi nici nu a dobândit capacitatea
deplină de exerciţiu, potrivit legii, conform art.4 din Legea nr. 272 din 21 iunie 2004
republicată, privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului.
Convenția ONU cu privire la drepturile copilului: „In sensul prezentei conventii, prin copil
se intelege orice fiinta umana sub varsta de 18 ani, exceptand cazurile in care legea aplicabila
copilului stabileste limita majoratului sub aceasta varsta (Legea 18/1990).
În situaţia socială actuală, dată fiind intensitatea stresului la care sunt supuse familiile,
mulţi copii sunt expuşi unor variate forme de pericole, unele din ele fiind specifice sărăciei
(abandonul, instituţionalizarea, vagabondajul), altele fiind dependente de formule inadecvate
de creştere a copiilor de către proprii părinţi (diferite tipuri de abuz şi neglijare). Din
conştientizarea tuturor acestor probleme rezultă nevoia sporită de intervenţie în favoarea
copiilor. Schimbările care se întrevăd a fi necesare din punctul de vedere al integrării euro-
atlantice presupun centrarea societăţii în mai mare măsură pe toţi copiii ei şi vizează
o mai sensibilă raportare a comunităţilor locale, a politicienilor şi a guvernării în favoarea
copiilor şi a familiilor lor, dar şi o mai mare profesionalizare a serviciilor sociale.
Recunoaşterea drepturilor copilului şi semnarea Convenţiei cu privire la drepturile
copilului de către peste 190 de state ale lumii a schimbat radical protecţia copilului: a mutat
accentul de pe relaţia subiectivă de ajutor acordat copiilor aflaţi în situaţii de dificultate de
către persoane mânate de spiritul caritativ, pe recunoaşterea drepturilor copilului de a fi ajutat
şi pe obligaţia sistemului de protecţie de a da un ajutor eficient, efectiv.
Sistemul ocrotirii copilului în vederea asigurării bunăstării sale poate fi definit ca fiind
ansamblul de servicii oferite de un stat, prin care li se asigură copiilor suport material,
asistenţă medicală, educaţie, condiţii de locuit şi întreţinere (Thoburn, 1998, p. 290). Se poate
distinge între sensul larg şi cel restrâns al ocrotirii copilului (Herczog, 1997). În primul sens,
asigurarea bunăstării se referă la întreg evantaiul de servicii menite să asigure dezvoltarea,
sănătatea, educaţia şi ocrotirea copiilor pentru prevenirea tulburărilor de dezvoltare şi de
integrare socială, iar în cel de-al doilea protecţia copiilor este o structură separată, menită să
ofere sprijin categoriilor de copii aflaţi în situaţii speciale de dificultate, fiind expuşi unor
condiţii de creştere considerate dificile, care le pun în pericol sănătatea psihică sau fizică.

2
 Domeniul protecţiei copilului este apărarea drepturilor copiilor. In acest domeniu intră
atât sistemul instituţional, legislativ, de servicii şi de activităţi care se adresează promovării
drepturilor tuturor copiilor, cât şi cele care se adresează ocrotirii copiilor expuşi riscului de
ale fi încălcate drepturile.
Abuzul de orice formă înseamnă profitarea de pe urma diferenţei de putere dintre un
adult şi un copil şi desconsiderarea personalităţii celui de-al doilea. Orice formă de abuz al
adultului asupra copilului profită de diferenţa de putere ce există între adult şi copil:
desconsiderarea personalităţii copilului lipsit de apărare de către adultul care deţine putere
asupra lui şi care profită de această putere pentru avantajul propriu şi în detrimentul copilului.
Sau: Orice formă de abuz înseamnă diferenţă de putere între două persoane de pe urma căreia
profită cea mai puternică dintre ele, prin desconsiderarea persoanei cu o putere mult mai
limitată. Se spune, în mod greșit, că abuzul poate fi regăsit oriunde şi oricând, atât în istoria,
cât şi în prezentul societăţii omeneşti, că este oglindit în artă şi literatură, în legendele
omenirii şi în poveştile pentru copii.
Evantaiul formelor de rele tratamente este larg, cuprinzând toate aspectele
personalităţii: fizic, psihic (emoţional), moral şi sexual. De obicei relele tratamente ating şi
laturile fizice ale personalităţii, iar abuzurile sexuale sunt însoţite cel mai adesea de vătămări
fizice şi întotdeauna de vătămări emoţionale. De asemenea, abuzurile fizice au adesea
repercusiuni psihice şi uneori au motivaţii sexuale sau sunt însoţite în mod expres de un
comportament sexual. Dacă formele de rele tratamente se întrepătrund, cu atât mai mult
coexistă consecinţele lor, care se pot manifesta simultan sau consecutiv asupra tuturor
laturilor personalităţii copilului şi pot induce tulburări în dezvoltarea personalităţii pe plan
cognitiv, emoţional, moral şi sexual. Astfel, abuzul fizic, cel psihic sau sexual poate conduce
la retard în dezvoltarea intelectuală, la tulburări de echilibru emoţional şi la îmbolnăviri
somatice şi psihosomatice.
Monitorizarea respectării principiilor și drepturilor stabilite de prezenta lege și de Convenția
Organizației Națiunilor Unite cu privire la drepturile copilului, ratificată prin Legea nr.
18/1990, republicată, cu modificările ulterioare, precum și coordonarea și controlul activității
de protecție și promovare a drepturilor copilului se realizează de către Ministerul Muncii,
Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice.
Apărarea drepturilor și libertăților copilului în raporturile acestuia cu autoritățile publice cu
scopul de a promova și de a îmbunătăți condiția copilului se realizează și prin instituția
Avocatul Poporului.
Autoritățile administrației publice locale au obligația să garanteze și să promoveze

3
respectarea drepturilor copiilor din unitățile administrativ-teritoriale, asigurând prevenirea
separării copilului de părinții săi, precum și protecția specială a copilului lipsit, temporar sau
definitiv, de îngrijirea părinților săi.
 Autoritățile administrației publice locale au obligația de a implica colectivitatea locală în
procesul de identificare a nevoilor comunității și de soluționare la nivel local a problemelor
sociale care privesc copiii.
 În acest scop pot fi create structuri comunitare consultative cuprinzând, dar fără a se limita,
oameni de afaceri locali, preoți, cadre didactice, medici, consilieri locali, polițiști. Rolul
acestor structuri este atât de soluționare a unor cazuri concrete, cât și de a răspunde nevoilor
globale ale respectivei colectivități.
În subordinea consiliului județean și, respectiv, a consiliilor locale ale sectoarelor
municipiului București funcționează comisia pentru protecția copilului, ca organ de
specialitate al acestora, fără personalitate juridică
Serviciul public specializat pentru protecția copilului, existent în subordinea consiliilor
județene și a consiliilor locale ale sectoarelor municipiului București, precum și serviciul
public de asistență socială de la nivelul județelor și sectoarelor municipiului București se
reorganizează ca direcție generală de asistență socială și protecția copilului.
  Direcția generală de asistență socială și protecția copilului este instituție publică cu
personalitate juridică, înființată în subordinea consiliului județean, respectiv a consiliilor
locale ale sectoarelor municipiului București, care preia, în mod corespunzător, funcțiile
serviciului public de asistență socială de la nivelul județului și, respectiv, atribuțiile
serviciului public de asistență socială de la nivelul sectoarelor municipiului București.
Direcția generală de asistență socială și protecția copilului exercită, în domeniul protecției și
promovării drepturilor copilului, următoarele atribuții principale:
  coordonează activitățile de asistență socială și de protecție a familiei și a drepturilor
copilului la nivelul județului, respectiv al sectorului municipiului București;
  coordonează, la nivel județean, activitățile și măsurile de implementare a obiectivelor
strategiei județene în domeniul protecției și promovării drepturilor copilului;
  asigură îndrumarea metodologică a activităților serviciilor publice de asistență socială.
 asigură, la nivel județean, aplicarea unitară a prevederilor legislației din domeniul protecției
și promovării drepturilor copilului;
  monitorizează și analizează respectarea drepturilor copilului la nivelul
județului/sectorului și propune măsuri pentru situațiile în care acestea sunt încălcate;
  monitorizează activitatea autorizată conform art. 92 prestată de copii în domeniile cultu-

4
 ral, artistic, sportiv, publicitar și de modeling, în raza sa de competență teritorială;
  solicită informații și documente, în condițiile legii, de la orice persoană juridică publică
sau privată, ori de la persoane fizice implicate în sfera sa de competență, acestea având
obligația de a le pune la dispoziție în termen de 15 zile calendaristice de la data solicitării.
Din păcate, aceste instituții nu sunt atat de eficiente pe cât trebuie deoarece birocrația în țara
noastra este mult mai importantă decât rezolvarea cu rapiditate a tuturor problemelor. Dacă
toate instituțiile abilitate ar lua hotărârea de a simplifica formalitățile atunci problemele ar
putea fi rezolvate cu o mai mare rapiditate.

5
BIBLIOGRAFIE
 Cursul disciplinei Asistența și protecția drepturilor copilului
 Internet