Sunteți pe pagina 1din 4

Farmacia sociala a aparut ca necesitatea in urma dezvoltarii vertiginoase a farmaciei ca business,maririi

numarului de farmacii considerent, cresterii numarului de medicamente generice.

Totodata, cred ca farmacia sociala a aparut cind farmacistii au pierdut acel simt al profesarii etice,
morale, atunci cind apare concurentia intre farmacii.

Fiind parte componentă a sistemului de sănătate, farmacia îşi orientează scopul final al activităţii sale
spre îmbunătăţirea calităţii vieţii fiecărui cetăţean şi a comunităţii în întregime. Realizarea scopului final
are loc prin exercitarea multiplelor funcţii ale asistenţei farmaceutice a populaţiei: primirea reţetelor şi
eliberarea medicamentelor, oferirea de informaţii despre medicamentul procurat, activitatea de
consultanţă în domeniul medicamentelor, combaterea deprinderilor nocive şi promovarea modului
sănătos de viaţă, monitorizarea procesului de medicaţie, etc

In sistemul farmaceutic autohton este necesara o reglamentare stricta a activitatii farmaciilor, retetelor,
filialelor si a farmacistilor ce activeaza in aceste farmacii. Este necesara stoparea concurentii, farmacistii
ce activeaza in cadrul farmaciilor trebuie sa puna pe prim plan viata pacientilor, si nu propriile interese,
indeplinirea unui plan, salariul nu ar trebui sa depinda de rulaj. La fel problemele ale sistemului
farmaceutic sunt: stimularea consumului nejustificat de medicamente care mărește posibilitatea
pătrunderii medicamentelor falsificate pe piața farmaceutică; reducerea accesului la medicamente de
calitate și la prețuri accesibile, inclusiv în mediu rural; densitatea amplasării farmaciilor nejustificat de
mare, în special în or. Chișinau; ineficiența trasabilității și fluxului de medicamente, inclusiv în cadrul
comerțului cu medicamente on-line.

Documentele nationale ce reflecta atributiile, functiile farmacistilor:

1)legea nr.1456 din 15.05.1993 “cu privire la activitatea farmaceutica” , cap.5(exercitarea activitatii
farmaceutice)

2)Hotarirea Guvernului nr.449 din 29.04.2004 “despre aprobarea Nomenclatoarelor functiilor detinute si
lucrarilor executate de catre salariatii cu care angajat…”

3)Codul Deontologic al lucratorului medical si al farmacistului

4) Ordinul MSMPS nr.70 din 03.03.1999 “cu privire la pregatirea si utilizarea cadrelor farmaceutice in
RM”

5) Ordinul MSMPS nr.553 din 29.12.2006 “despre aprobarea cerintelor calificative pentru personalul
farmaceutic”

Un farmacist este un membru al echipei de îngrijire a sănătăţii și joacă un rol-cheie în furnizarea de


servicii medicale şi îngrijire farmaceutică de calitate pentru publicul larg. Farmaciştii sunt experți în
domeniul medicamentului și îşi folosesc expertiza clinică, controlul calității şi cunoștințele practice
pentru a asigura furnizarea și utilizarea în siguranţă a medicamentelor către publicul larg. Farmaciștii
sunt responsabili pentru asigurarea calității farmaceutice a medicamentelor furnizate pacienților
conform reglementărilor, precum și pentru educarea farmaceutică, inclusiv consilierea pacienților.
Farmacistul este persoana de lagatura intre medic si pacient, este persoana calificata si specia;istul
principal in domeniului medicamentului. Farmacistul trebuie sa respecte onoarea, demnitatea
pacientului. Farmacistul trebuie sa informeze pacientul despre preparatul eliberat, despre modul de
administrare , doze, reactii adverse. Farmacistul si medical trebuie sa colaboreze in folosul pacientului.
In societate farmacistul trebuie sa se comporte conform regurilor morale, acesta trebuie sa pastreze
secretele profesionale, sa –si mintina prestigiul profesiei.
Farmacistul are un rol important de consilier, in stabilirea terapiei de prima intentie a pacientului cu
medicamentele. El trebuie sa aiba o implicare activa responsabila in asistenta farmaceutica . Fiind
singurul specialist in domeniul medicamentului si actionand in conformitate cu regulile de buna practica,
farmacistul ofera asistenta specializata pacientilor, reducand semnificativ procesele epidemiologice
medicamentoase datorate reactiilor adverse intense a medicamentelor dar si interactiunile
medicamentoase sau alimentare.

A fi farmacist este o profesie ce ofera valoarea societatii:

1) Farmacistul este specialistul principal in domeniul medicamentului, acesta poseda cunostintele


legate de modul de preparare,eliberare a medicamentelor.
2) Farmacist-o profesie nobila,o profesie ce ofera posibilitatea de a te dedica toata viata
ajutorului.asistentei oamenilor
3) Farmacistii pot active chiar linga medicii ca farmacisti clinicieni, acestia pot contribui la
imbunatatirea vietii oamenilor, aclatuind scheme de tratament.
4) A fi farmacist inseamna a poseda diferite domenii: administrative, sociale, economice, etice,
morale.
5) Farmacistul activind in sectii de fabricatie, producere, laboratoare poate alcatui, crea
medicamentele pentru boli incurabile.

3
Farmacistul ca prestator de servicii ofera asistenta farmaceutica prin eliberarea preparatelor
farmaceutice si parafarmaceutice, prepara medicamente extemporale, reteptioneaza retete,
acorda ajutorul premedical. Farmacistul oferă servicii de îngrijire a sănătăţii. El trebuie să-și
perceapă practica ca parte a întregului sistem de îngrijire a sănătății; serviciile oferite acestora
trebuie să fie de înaltă calitate; Fie că aceste servicii sunt clinice, analitice, tehnologice sau de
reglementare, farmacistul trebuie să fie confortabil în interactiunea sa atat la nivel individual cat
şi public. Farmacistul trebuie să vadă practica sa ca integrată în sistemul de sănătate. Serviciile
sale trebuie să fie de cea mai înaltă calitate

Farmacist ca profesionist care ia decizii se reflecta cel mai mult in functia de farmacist-diriginte,
dar si in activitatea unui farmacist de la prima masa, de exemplu cind primeste de la pacient o
reteta cu erori sau o reteta cu doza gresita , el ia decizia de a contacta cu medicul sau de a-I
elibera doza corecta. Sau exista cazuri cind farmacistul observa in reteta unele incompatibilitati
dintre substantele medicamentoase prescrise si ia o decizie corecta referitor la schema
tratamentului. Utilizarea corespunzătoare, eficace și cost eficientă a resurselor (de exemplu,a
personalului, a medicamentelor, a echipamentelor, a procedurilor etc) ar trebui să stea la baza
muncii farmacistului. Atingerea acestui scop presupune abilitatea de a evalua, sintetiza și decide
cu privire la cursul de acțiune cel mai adecvat.

Farmacistul ca veriga intre medic si pacient reflecta in cazul in care pacientul se adreseaza la
farmacist si primeste asistenta farmaceutica calitativa, farmacistul raspunde la intrebarile
pacientului care i-au fost neclare la medic. Ca atare este necesar să fie informat și încrezător în
timp ce interactionează cu profesionistii din domeniul sănătăţii şi cu publicul larg. Comunicarea
presupune comunicare verbală, non-verbală, ascultare și abilități de scriere.

Functia de manager se reflecta atunci cind farmacistul activieaza ca faramacist-diriginte si


administreaza o filiala, farmacie, atunci el se conduce nu doar de cunostinte in domeniul
farmaceutic, dar si cele contabile,economice. Farmacistul trebuie să gestioneze în mod eficient
resursele (umane, fizice și fiscale) și informațiile; trebuie de asemenea să fie confortabil în
gestionarea altor persoane. Mai mult, tehnologia informatică şi informațiile aferente vor oferi
provocări farmacistului care își asumă o responsabilitate mare pentru schimbul de informații cu
privire la medicamente și produse conexe.

Farmacist ca specialist care se instruieste continuu implica studiile de perfectionare pentru


obtinerea categoriei superioare , cit si diferite traininguri profesionale. Pentru a practica şi a
dezvolta o carieră, un farmacist trebuie să înveţe continuu. Conceptele, principiile și
angajamentul față de învățare pe tot parcursul vieții trebuie să fie sprijinite pe tot parcursul
carierei farmacistului.

Farmacistul poate fi numit mentor in relatii cu colegii mai tineri, dar totodata farmacistul poate
Fi numit si un promotor al modului sanatos de viata. Farmacistul are responsabilitatea de a ajuta
la educarea și formarea generațiilor viitoare de farmaciști. Participarea în calitate de mentor
pentru generaţiile viitoare, nu numai că împărtășește cunoștințele altora, aceasta oferă o
oportunitate pentru farmacistul practician de a dobândi noi cunoștințe și de a-şi ajusta şi
îmbunătăţi abilitățile existente.

Farmacistul ca lider este specialistul instruit foarte bine in domeniul sau, care poseda actele si
documentele normative si le poate integra in lucru cu subordonatii sai. Dacă farmacistul se
găsește în situații de îngrijire multidisciplinară (în cadrul unei echipe medicale acesta este obligat
să-și asume o poziție de lider în bunăstarea generală a comunității . Leadership-ul implică
compasiune și empatie, precum și capacitatea de a lua decizii, de a comunica și gestionarea
eficientă a resurselor.

Conform WHO, farmacistul este „o persoană pregătită să formuleze, să elibereze și să furnizeze


informații clinice cu privire la medicamente profesioniştilor din domeniul sănătăţii şi
pacientilor.” Un farmacist este un membru al echipei de îngrijire a sănătăţii, iar el joacă un rol
cheie în furnizarea de servicii medicale şi îngrijire farmaceutică de calitate pentru publicul larg.
Farmaciştii sunt experți domeniul medicamentului și îşi folosesc expertiza clinică, împreună ce
de controlul calității şi cunoștințele practice, pentru a asigura furnizarea și utilizarea în siguranţă
a medicamentelor către publicul larg. Farmacistii sunt responsabili pentru asigurarea calității
farmaceutice /a medicamentelor furnizate pacienților conform reglementărilor, precum și
educarea farmaceutică inclusiv consilierea pacienților.

Pentru a functiona ca farmacist este nevoie de a avea pregatire universitara in cadrul


USMF”Nicolae Testemitanu”, 5 ani, pregatire post universitara, rezidentiat pentru a active ca
farmacist-manager, farmacist-clinician, farmacist tehnolog, farmacist-analitic; cursuri de
specializare sau perfectionare de profil farmaceutic-din ord. MSMPS nr.70 din 03.03.1999 “Cu
privire la pregatire si utilizarea cadrelor farmaceutice in RM”

Medicament-substanta chimica sau amestec de substante utilizate pentru tratamentul,


prevenirea sau diagnosticarea unei boli. Substanta responsabila de efectul therapeutic este
substanta medicamentoasa sau principiu activ.
Aliment-substanta care serveste ca hrana a oamenilor.
Asemanari-atit medicament, cit si aliment in unele situatii mentin viata oamenilor, aduc
beneficii.
Farmacie este loc, interprindere in care se gasesc medicamentele, locul in care activeaza
farmacistul.
Alimentara-magazin destinat comertului cu amanuntul cu produsele alimentare.
Asemanari-ambele ofer servicii de procurare, contra cost

Farmacist-persoana calificata care se ocupa cu prepararea, controlul, distributia, eliberarea


medicamentelor.
Vinzator-persoana fizica sau juridical care vinde bunuri
Asemanari: ambii lucreaza cu costuri materiale, ambii presteaza servicii

S-ar putea să vă placă și