Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
PARTEA ÎNTÂI. EU
Cine e cine sau sistemul valorilor....................................................................... 15
Cine sunt EU............................................................................ ;...................... 40
1. Moștenirea genetică.................................................................................. 40
2. Aptitudinile.............................................................................................. 42
3. Temperamentul......................................................................................... 46
4. Caracterul și destinul................................................................................ 50
4.1 Parametrii cantitativi.......................................................................... 52
4.2 Parametrii calitativi............................................................................ 54
4.3 Complexul „Evgheni Oneghin"(EU+, VOI+, EI+, MUNCĂ-)........... 64
4.4 Complexul „creatorul superior" (EU+, VOI-, EI+, MUNCĂ+)........... 68
4.5 Complexul „rățușca cea urâtă"(EU-, VOI+, EI+, MUNCĂ+)............. 78
4.6 Complexul „snobul creator" (EU+, VOI+, EI-, MUNCĂ+)............... 85
4.7 Complexul „tiranul supus" (EU+, VOI-, EI+, MUNCĂ-;
EU-, VOI+, EI-, MUNCĂ+).......................................................... 104
5. Orientarea.................. 120
PARTEA A DOUA. EU si TU
Aikidoul psihologic......................................................................................... 127
1. Principiile de bază ale luptei psihologice, ușor de înțeles și folosit...........130
2. Teoria amortizării, puțin plicticoasă, dar necesară.................................... 142
3. Amortizarea particulară........................................................................... 160
Vampirismul psihologic................................................................................... 175
1. Formele de comunicare care nu fac parte din vampirism......................... 180
1.1. Retragerea în sine............................................................................ 180
1.2. Ritualul...................................................................... 181
1.3. Activitatea........................................................................................ 184
1.4. Distracțiile........................................................................ 186
2. Mecanismele vampirismului psihologic................................................... 188
3. Tipuri de vampiri psihologici................................................................... 191
3.1. Personalitatea Neajutorată................................................................ 192
3.2. Barbă-Albastră....................... 197
3.3. Alcoolicul....................................................................................... 206
3.4. Femeia Rece................................................................................... 216
3.5. Mama Grijulie.................................................................. '............. 242
3.6. Martirul Priceput.............................................................. 248
3.7. Prințul Etern, Cenușăreasa si Prințesa cu bobul de mazăre.............. 251
PARTEA A PATRA. EU și EI
Psihologia vorbitului în public ......................................................................... 407
1. Puțintică istorie....................................................................................... 408
2. Tipurile de oratori.......................................... 411
3. Aikidoul psihologic și discursul în public.................................................417
4. Despre satisfacție și plăcere......................................................................431
5. Campania electorală și arta oratorică.................... 434
ANEXE
I. Exerciții pentru relaxarea musculaturii.................................................... 441
II. Antrenamentul autogen.......................................................................... 443
III. Teste (în glumă și în serios).................................................................... 445
IV. Toasturi.................................................................................................. 446
V. Inventarierea averii................................................................................. 448
VI. Inventarierea sufletului (vreau, pot și trebuie)....................................... 450
VIL Inventarierea partenerilor de comunicare.................................................... 456
VIII. Inventarierea folosirii timpului.............................................................458
IX. Inventarierea înțepăturilor și mângâierilor primite.................................. 459
X. Inventarierea înțepăturilor și mângâierilor făcute..................................... 467
XI. Jocuri psihoterapeutice.........................................................................468
fie stăpâni ai situației și să conducă alți oameni fără să se piardă în mulțime
și să-și piardă individualitatea: unii dintre ei chiar au ocupat funcții des
tul de înalte. Totuși, a avut dreptate Kozma Prutkov
* când a spus: „Dacă
vrei să fii fericit, fii!“
Fiți fericiți, dragii mei cititori!
* Pseudonim literar sub care au scris mai mulți scriitori în anii 1850-1860 în revistele
Sovremennik și Iskra. Stilul preferat erau versurile satirice și aforismele.
Partea întâi
EU
1342749
Cine e cine
SAU SISTEMUL VALORILOR
15
jumătate, a răbdat, l-a iertat, a încercat să-l convingă. Dar afost nevoită să se
despartă de el. Pe atunci avea deja un copil care trebuia crescut. A. a renunțat
la studii și s-a întors la părinți. Starea de sănătate era bună. A început să lu
creze ca mecanizator. S-a consolidat din punct de vedere material și s-a căsă
torit cu un om cu care lucra împreună. Și el s-a dovedit afi tot alcoolic. Viața
alături de primul soț i se părea rai. A. afost nevoită săfugă la oraș, dar deja
cu doi copii. A lucrat in contabilitate, maifăcea un ban în plus cu cusutul, a
primit un apartament cu trei camere printr-o asociație de locatari. Numai
partener de viață nu avea. De trei ori A. a încercat să se căsătorească, dar toți
*
„logodnicii se dovedeau afi... alcoolici.
Sănătatea a început să i se șubrezească. Medicii i-au găsit hipertensiune,
colecistită,fibroză uterină. A. se simțea adesea obosită, iritată, își revărsa toată
furia asupra copiilor, tot timpul îi treceau prin cap numai gânduri triste, dar,
cum-necum, rezista. Și abia ultimul „logodnic
* a umplutpaharul—bolnava s-a
otrăvit. Afost salvată in cele din urmă și la clinică starea ei s-a îmbunătățit
mult. A început să discute cu bolnavii. A stabilit cu toți relații bune. Femeile
îi admirau gustul ales și discutau cu ea modele de rochii. Și bărbații îșipetre
ceau cu plăcere timpul in compania ei. Trebuie remarcat că în secția noastră se
tratează concomitent cam 20 de bărbați. De regulă nu avem alcoolici, dar când
se afla în clinică eroina noastră ghinionistă era și un alcoolic.
Și acum ghiciți cine i-aplăcut și cine i-afăcut intens curte? Corect! Chiar
el, singurul alcoolic din clinică. Și asemenea exemple putem găsi o mulțime.
Multi oameni vor desface mâinile - destinul! Chiar asa, omul în freca-
re zi are parte de o întâmplare fericită. Dar el alege dacă destinul propriu
e cel care aduce lucrurile rele. Se impune o concluzie - există un algoritm
care ne stabilește soarta. Și, dacă e greșit, atunci omul „este prins" de el, iar
circumstanțele exterioare sunt doar fondul nenorocirilor lui. Măcar de-ar
fi compătimit! Insă dacă circumstanțele sunt favorabile, viața devine și
mai tragică. Așa, în conformitate cu algoritmul propriu, Cenușăreasa tre
buia să se căsătorească cu un nevrotic sau cu un alcoolic si să aibă o viată
jalnică. Dar faptul că era bună gospodină și bunătatea ei i-au permis să o
scoată cumva la capăt. Insă când se va căsători cu Prințul viața ei va de
veni un iad. La palat e mai greu să ții casa. Și mai e vorba și de casă de
vacanță, de mașină... Și nici nu poate să angajeze servitori, pentru că și ei
o să-i stea pe cap.
16
Un tratament, mai ales unul medical, nu poate schimba soarta unui
bolnav. Pentru a-1 ajuta cu adevărat pe un bolnav e nevoie de schimba
rea algoritmului său, adică de reeducare. Dar e imposibil să reeduci un
adult. Numai pe tine poți să te reeduci!
Dacă nu sunteți mulțumit de dumneavoastră, vreau să cred că aceas
tă primă parte a cărții mele vă va ajuta în lucrul asupra propriei persoane,
să vă înțelegeți mai bine pe dumneavoastră și pe ceilalți, să vă alegeți un
partener sau, dacă aveți copii, să-i educați corect și în felul acesta să vă
feriți de un destin rău și de nevroză. Se poate ca ea să fie utilă și profe
sorilor, administratorilor și în general celor care, prin profilul activității
lor, sunt obligați să comunice cu oamenii. Dacă pur și simplu veți citi
cu interes partea aceasta, chiar dacă nu-i acceptați preceptele, o să fiu
mulțumit măcar cu faptul că am putut să vă atrag atenția o vreme. Dar
dacă vă hotărâți să o folosiți pentru autoeducare, primiți un sfat: începeți
lectura cu primul capitol. Din acel moment încep trainingurile mele psi
hologice. Ideile din acest capitol le produc furie multor clienți ai mei (unii
chiar nu mai vorbesc cu mine). Nu insist asupra justeței ideilor mele.
Poate că nu am dreptate, dar acum așa gândesc! Insă cei care nu sunt de
acord cu mine trebuie să știe: când am gândit altfel, cum faceți și dum
neavoastră acum, m-am ales cu multe supărări, și pentru mine, și pentru
cei apropiați. Rămâneți la părerea dumneavoastră dacă nu am reușit să vă
conving și dacă pentru dumneavoastră totul e bine. Dar gândiți-vă, poate
am și eu puțină dreptate. Au fost cazuri în care oponenții mei, după ce au
trecut prin câteva cercuri ale iadului propriu, au căzut de acord cu mine.
S. Maugham a spus că este persoana cea mai importantă, dar a adă
ugat: „.f.pentru mine". Așa și eu, sunt omul cel mai important pentru
mine, și e firesc să am o părere bună despre mine și să-mi satisfac ne
voile. De aceea trebuie să știu ce reprezint și ce-mi trebuie. încă Marc
Aureliu spunea că lucrul cel mai ușor e să trăiești în conformitate cu fi
rea ta. Pentru că tot ce e greu nu e corect. Dar trebuie să-ți cunoști firea.
* Specie de supă țărănească cu carne, pește sau ciuperci, cu legume murate și condimente
foarte iuți.
21
Variantele creșterii „în jos“:
28
rudelor și ai medicilor. Boala devine o profesie, iar cu ajutorul ei pacientul
face o carieră destul de repede. Lucrând mulți ani în domeniul medical și
cunoscând problema dinăuntru, am ajuns la concluzia că, cu ajutorul nevro
zei, bolnavul face carieră. La început cere ajutor „locotenentului" - medi
cului de la policlinică. Apoi „căpitanului" - unui medic cu experiență mai
mare —, apoi „maiorului" - șefului de secție. Când ajunge în clinică deja are
de-a face cu „colonei" și „generali". La noi obține trimitere pentru Moscova,
la „mareșali". Cred că unor asemenea bolnavi le place să se trateze în clini-
cile institutelor și nu în policlinicile obișnuite, nu numai și nu atât pentru că
acolo sunt tratați mai bine, ci și pentru că acolo își satisfac cel mai bine sen
timentul importanței personale. Numai îngrijirea cât costă. în frunte este
șeful de catedră, doctor în științe, profesor, apoi doi sau trei conferențiari,
o mulțime de șefi de secții, interniști, stagiari. Și totul pentru el. Iar el
povestește, cu adorare și entuziasm, despre senzațiile și trăirile sale, trata
mentele pe care le-a urmat și pe care vrea să le mai facă, despre acele medica
mente pe care le-a luat și pe care nu le știe medicul curant. Da, este o muncă
de profesionist! Iar dacă o să se facă bine, ce-1 așteaptă? îngheață la servi
ciul la care nu se pricepe deloc, se alege cu observațiile șefului, cu disprețul
soției! Nu, n-are cum să se facă bine! Cum are o oarecare îmbunătățire, iar
vine o înrăutățire! (Vreau să subliniez ca bolnavii nu-și dau seama de asta. Iar
dacă devin conștienți, atunci se înzdrăvenesc repede, începând să se ocupe
de activitatea productivă care le permite să-și dezvolte posibilitățile și să-și
satisfacă sentimentul valorii personale.) Mulți psihoterapeuți importanți
spuneau că bolnavii nu vor să se vindece de nevroză. Iar când apare un ase
menea pericol adesea îl părăsesc pe medicul respectiv!
Dragii mei cititori! Nu vorbesc despre voi. Voi sunteți niște învingători!
Iar la învingători rănile se vindecă mai repede. Când omul are un scop,
nu are timp să fie bolnav și afecțiunile ocazionale sunt depășite cu ajuto
rul medicilor de la policlinică. Dacă se internează în spital, atunci o face
pentru scurt timp și acolo unde are domiciliul. Când am lucrat în medi
cina sportivă, am remarcat că la sportivii cu mare calificare fracturile se
vindecă mult mai repede decât la oamenii obișnuiți. E de înțeles. Trebuie
să facă recorduri. N-au când să fie bolnavi!
Așadar, poți atinge fericirea numai prin satisfacere permanentă a sen
timentului valorii personale și singura posibilitate normală este dezvoltarea
29
personală. Cum se face asta? în cartea de față voi vorbi în principal des
pre acest lucru.
Cum am spus mai sus, figura cea mai importantă sunt eu. Adică chiar
eu trebuie să obțin anumite bunuri și să știu să mă bucur de ele, să am gri
jă de satisfacerea nevoilor mele. Dar fără ajutorul partenerilor nu pot să le
satisfac. Al doilea loc după mine îl ocupă cel care mă ajută „să vânez și să
mă apăr", adică cel care mă ajută să câștig - colaboratorul. Al treilea e par
tenerul sexual. Dacă partenerul meu sexual este în același timp și colabora
torul meu, el devine pentru mine omul cel mai apropiat și cel mai necesar.
Apare imediat concluzia că familia va fi puternică dacă soțul și soția
colaborează unul cu altul, dacă sunt ocupați cu o cauză comună (nu e deloc
obligatoriu să aibă aceeași profesie). Uite, atunci, în conformitate cu pre
ceptele biblice, „soțul și soția să fie una". Din păcate, adesea viața de cuplu
nu reușește și atunci iubirea care trebuie acordată soțului se mută spre un
alt obiect (copil, părinte, animal sau chiar un obiect).
Acum un exemplu.
30
Pe B. l-am vindecat. Au trecut câțiva ani și a venit din nou la clini
că, cu o acutizare a problemei. Părinții, ca mai înainte, veneau la momen
tul cuvenit și se comportau cât se poate de calm. Sora nu mai era. A trecut o
lună. Intr-o duminică eram de serviciu. Și uite, când aproape a trecut timpul
acordat vizitelor, intră in fugă V, îi dă repedefratelui un pachet și, scuzân-
du-sefață de noi, se pregătește să plece. în acest moment am oprit-o și am în-
trebat-o... cum se simte copilul ei. Cum de am ghicit că ea s-a căsătorit și are
un copil? Despre asta voi vorbi în detaliu într-o altă carte, în care este vorba
despre iubire. Da, intr-adevăr, când problema e conștientizată, apare și po
sibilitatea soluționării ei.
31
pefetiță în pace. Ea și-a manifestat temerea căfata va deveni ușuratică. Am
fost de acord cu ea, dar am remarcat că, cu timpul, totul se va rezolva dacă G.
o va lăsa în pace pefată. M-a ascultat. Fetița chiar a început săfie ușuratică.
Dar peste vreun an și jumătate totul s-a schimbat. Ea, cum se spune, a că
pătat mintea cea de pe urmă. Am aflat de la G. căfata a intrat lafacultate și
învață cu mare interes.
Cea mai importantă persoană pentru mine sunt eu. De aceea eu ocup
primul loc. A. Schopenhauer scria: „Pentru binele individului, chiar mai
mult, pentru viața lui, lucrul cel mai important este ceea ce este și se în
tâmplă în sinea sa."
Citim la A.S. Puskin:
* Versuri din romanul în versuri Evgheni Oneghin, traducere de Ion Buzdugan, Editura
pentru literatură, București, 1967.
Cine sunt EU
1. Moștenirea genetică
Tatăl meu, medic internist, voia tare mult să devin chirurg. Urmându-i
îndrumările, am consacrat chirurgiei în total 12 ani. M-am îmbolnăvit, am
fost nevoit să abandonez chirurgia. M-amfăcut bine doar datorită activităților
psihoterapeutice și acum suntfericit. Când l-am întrebat pe tata de ce nu s-a
făcut el chirurg, mai ales că a terminatfacultatea în anul1942, când era mult
mai ușor să ajungi chirurg, mi-a răspuns că s-a speriat. Iar eu, moștenind ca
racterul neliniștit, suspicios al tatălui, am trecutprin chinuri morale înaintea
fiecărei operații, iar mai apoi mă așteptam la complicații. Și deși activitatea
mea de chirurg afost relativ de succes, in condițiile unei asemenea structuri a
personalității afost nevoie ca ea să se încheie tristpentru mine.
Așa cum am spus, nu am experiența unei educații corecte. Dar știu cum
sunt stricați copiii și am adunat destulă experiență în problema reeducării
41
lor. Mi-am numit metoda reprogramarea scenariului. Despre ea va fi vor
ba mai departe. Dar cred că în primul rând în procesul de educare trebu
ie să le dăm copiilor mai multă libertate, să le oferim posibilitățile bune,
așa încât ei să-și poată dezvolta singuri aptitudinile și să-și aleagă tipul
de activitate.
Câteva cuvinte despre ce sunt posibilitățile și condițiile bune. Sunt ace
le condiții în care copilul își poate dezvolta moștenirea genetică. Aici trebu
ie să intre și anumite obstacole pe care copilul va putea să le depășească (asta
îi va dezvolta gândirea), și instinctul de apărare care îl va salva de moarte
și-l va feri de anxietăți. Mulți se gândesc la o seră când vorbim de condiții
bune. Trebuie să ținem minte că, cu cât va sta mai mult în seră, cu atât îi
va fi mai greu plantei să se adapteze în loc deschis. In general condițiile
de educație trebuie să fie apropiate de viața reală. Și tot ce trebuie să facă
singur la vârsta sa copilul e obligat să știe să facă. Iubirea părinților poate
fi măsurată prin acele deprinderi pe care le are copilul. Din păcate, dacă
apreciem astfel iubirea, putem spune că mulți părinți nu-și iubesc copiii și
le blochează calea spre fericire.
2. Aptitudinile
r
Aptitudinile sunt o funcție distinctivă, ele trebuie puse în practi
că. Cum spuneau anticii, dacă nu-i dai drumul, îngerul se va transforma
în diavol. Omul care nu a putut să-și îndrepte aptitudinile spre o activita
te productivă le va pune în practică în nevroze, afecțiuni psihosomatice,
conflicte, beție ș.a.m.d. '
Pentru că moștenirea genetică e diferită de la om la om, și aptitudinile
sunt diferite. Dar toți suntem pătrunși de ideea de dezvoltare armonioasă a
personalității. Și în procesul de educație le cerem copiilor ca ei să învețe la fel
de sârguincios toate materiile în detrimentul celor pentru care au înclinații
și aptitudini. Odată am studiat un grup de elevi de nota zece. Aproape toți
sunt viitori nevrotici, pacienții și clienții mei. Dar când copilul învață foarte
43
bine, sunt mulțumiți și părinții, și profesorii. Doar un asemenea copil nu-ți
produce griji, este mândria familiei și a școlii. Viața unui elev eminent este
groaznică. Lăudat de profesori, el nu se bucură de niciun fel de autoritate
printre elevi, adesea e slab pregătit fizic și uneori este bătut. Lucrul cel mai
important: nu i se formează pasiuni, crește împrăștiat, adesea nu știe unde
să se ducă după ce termină școala și în principiu e foarte singuratic. Aceeași
goană după note de zece și la facultate duce la situații în care, după ce se an
gajează, un coleg cu rezultate mai proaste stăpânește fundamentele specia
lizării alese și în viața reală îl depășește pe elevul eminent, fiindcă, în afara
cunoștințelor, el a căpătat experiența unei comunicări reale. Dar, de regulă,
elevii eminenți dispun de mult mai multe aptitudini decât colegii lor mult mai
pragmatici! Așa îi pierdem pe oamenii talentați, poate chiar și pe cei geniali.
In procesul reprogramării scenariului încerc să-i orientez pe clienții și
pacienții mei spre punerea în practică a aptitudinilor proprii, spre elibera
rea de stratul îndatoririlor lor nevrotice. Desigur, destul de des nu reușești
să-ți schimbi profesia. Dar în cadrele profesiei existente se poate găsi un
domeniu în care omul să-și pună în practică aptitudinile înăbușite anterior.
Acum mă ocup activ de pregătirea de cadre - psihoterapeuți de orien
tare psihanalitică - și încerc să țin seama de aptitudinile lor care nu au fost
dezvoltate la vremea cuvenită. Astfel, pe un medic cu o structură matema
tică a minții l-am sfătuit să se ocupe de analiza tranzacțională, unde lu
crul cel mai important e calculul logic; pe un altul, mult mai emotiv, l-am
sfătuit să se ocupe de gestalt-terapie.
Tinerii cred că trebuie să-și dezvolte numai aptitudinea principală, dar
la maximum. Dar asta cere și dezvoltarea celorlalte aptitudini. Numai așa
se va obține o armonie. De exemplu, dacă un tânăr are aptitudini pentru
activitate sportivă, va trebui s-o dezvolte astfel încât să devină campion
mondial. Va veni o vreme când nu va fi suficientă o asemenea aptitudine
și el își va dezvolta gândirea, va fi nevoie de o sarcină suplimentară!
Aptitudinile se dezvoltă bine dacă omul înțelege că el lucrează pentru
sine și că trebuie să învețe asta. Trebuie să remarcăm că nivelul înalt de
profesionalism este cea mai bună cale de profilaxie a nevrozelor și a altor
afecțiuni. Dacă sunt un profesionist de înaltă clasă, lucrez mai ușor, folo
sesc mai puține resurse la lucru, am un salariu mai mare, o autoritate mai
mare (concomitent și bolnavilor mei le e mai bine în acest sens). Atunci,
independent de onorariu, îmi voi face bine treaba. Lucrez chiar dacă o
44
perioadă nu sunt plătit, nu din înalte considerații morale, ci ca un spor
tiv, pentru a nu-mi pierde forma. Ceea ce e util pentru societate e numai
un produs secundar al unei munci pentru sine bine organizate. Depășirea
unui obstacol trebuie făcută cu triunghiul aptitudinilor, în vârful căruia se
află cea mai importantă, aceea esențială. (Figura 1.2.)
4. Caracterul și destinul
In cazul VOI- omul e orientat spre conflict cu membrii din mediul său
apropiat, care sunt priviți de el ca niște personalități nefavorabile. Adesea
se observă năzuința de a-i reeduca pe cei apropiați. Asemenea oameni sunt
înclinați spre observații ironice, o critică excesivă, sarcasm, sunt chițibușari,
gata să întrerupă relațiile și să rupă legăturile emoționale chiar pentru un
motiv neînsemnat. Se poate trăi cu ei numai dacă le faci mereu conce
sii. De regulă, în comunicare ei joacă rolul Hărțuitorului. Dacă apar ca
Mântuitori, atunci se remarcă printr-o agresivitate ascunsă. Sunt părinți
grijulii, care fac totul pentru copii, crescându-i neadaptați pentru viață;
șefi care fac singuri munca de răspundere, împiedicând astfel dezvoltarea
subordonaților. Adesea asemenea oameni îsi oferă serviciile deși nimeni
nu le cere asta.
59
toate condițiile, tu doar învață"). Aici intră și „educația de seră". Aici este
tot: muzică, limbi străine, balet, sport ș.a.m.d. Totuși, copilul e lipsit de
dreptul de a alege, nu are libertate, nu are experiența unor relații sponta
ne. El își însușește multe, dar se dovedește a nu fi adaptat la viața reală.
Si atunci cum să educi corect? Cred că trebuie să ne amestecăm mai
puțin în treburile copilului. Feriți-1 de acele pericole față de care nu aveți
protecție generică (curent electric, obiecte ascuțite etc.) și dați-i posibili
tatea de a căpăta experiență personală. Printre genii se află un număr mare
de oameni ai căror părinți i-au lăsat în pace, așa încât a apărut posibilitatea
unei dezvoltări libere. Poate că nu ar fi existat poetul de geniu Pușkin dacă
toată atenția părinților nu ar fi fost acordată celorlalți copii (sora cea mare
era favorita tatălui, fratele cel mic era favoritul mamei). F. Nietzsche scria:
„Dacă vrei să-i faci un bine unui om, lasă-1 în pace. Dar tocmai această
parte a virtuții se obține cel mai greu."
Iar acum să ne uităm în detaliu la întregul proces educativ din per
spectiva copilului. Desigur, eu fantazez, dar mi se pare că aici e un sâm
bure de adevăr.
61
Profesoara: Copii, spuneți, ce foloase ne aduce gâscă?
Vasia: Carne.
Profesoara: Da, desigur, totuși, ce folos ne aduce gâscă?
Petia: Grăsime.
Profesoara: Da, așa e. Dar înseamnă că niciunul dintre voi nu știe ce
folos aduce gâscă? Puful, desigur!
63
4.3 Complexul „Evgheni Oneghin"
(EU+, VOI+, EI+, MUNCA-)
66
silă și a început să-și petreacă timpul în compania studenților, lucru care du
cea la scandaluri cu soțul.
Nu e nevoie de o analiză prea amănunțită pentru a înțelege că I. a avut
la început un minus în poziția MUNCA, dar când mi-a cerut ajutor deja în
cepuse să apară minusul în poziția VOI.
Ședințele, la care fusese în centrul atenției, erau frecventate cu plăcere,
dar când au început săfie analizate și problemele altora, a început să lipseas
că. Planul meu strategic consta în formarea unui plus în poziția MUNCA.
Elementul de bază trebuia săfie poziția EU, pentru că eafusese păstrată cel
mai bine. I-am propus lui I să scrie un eseu despre aventurile ei. Afost de acord,
dar nu și-a îndeplinit sarcina. Pentru că am continuat să insist, în curând a
încetat să mai vină la ședințe.
Peste șase luni I. a venit din nou la mine. Se despărțise de soț și plecase să
trăiască separat. Datorită spiritului ei întreprinzător, câștiga suficient pen
tru a se întreține și a avea grijă de copil. Dar, după o vreme, părinții soțului
aufurat copilul și au dat-o înjudecată. Trăirile legate de aceste evenimente au
făcut-o pe I. să revină la ședințele noastre. Din păcate, a renunțat repede să
le maifrecventeze și nu mai știu care este soarta ei în continuare. Tare aș vrea
să văpot spune că totul s-a încheiat cu bine! Dar ce săfaci, eficiența reprogra-
mării scenariului (a corecției) în acest complex încă nu este destul de mare. Știu
numai că I. a reușit să-și ia înapoi copilul și să plece cu el în alt oraș.
70
dispăruse. La școală K. s-a dus cu mare entuziasm. Iar acum stabiliți cefei
de relații a avut aici...
Da, intr-adevăr, K. afăcut repede cunoștință cu colegii, dar curând s-a
văzut că îi depășește la nivelul dezvoltării, și, evident, n-a maifost vorba de
nicioprietenie. K. se străduia mereu să domine, să-și reeducepartenerii. Cât i se
supuneau și îi suportau observațiile sarcastice, părea că totul mergea bine. Dar
dacă unul dintreprieteni i se opunea, ruptura venea la inițiativa ei. Destul de
repede K. a rămas singură, s-a certat cu toți colegii.
Deja spre clasa a treia, a patrafetița a manifestat un interes mare pentru
literatură. A continuat săfacă muzică și engleză, lucru care a compensat sin
gurătatea, afost abstrasă de la conflictele care apăreau mereu înfamilie sau la
școală. K. se alina prin faptul că, după terminarea școlii, o să-și găsească un
grup de oameni adevărați, cu care să comunice.
Cum a terminat K. școala? Da, cu medalie de aur. Simțiți aici activita
tea sociogenului? Nici nu puteafi altfel. Ei, ia ghiciți la cefacultate s-a dus, la
institutulpedagogic sau la universitate? Desigur, la universitate.
Iar acum alte câteva întrebări. Cum a învățat K. lafacultate? Care au
fost relațiile cu colegii? Aveți dreptate, a început să învețe cu entuziasm și, evi
dent, foarte bine. Foarte repede afăcut cunoștință cu colegii, dar în curând s-a
convins că nu au dat lafacultate „pentru slujirea literaturii
.
* Tuturor le gă
sea neajunsuri despre care vorbea direct și pefață. A avut două prietene, dar
aceste relații nu au mulțumit-o deloc pe K., pentru că ea le considera pe prie
tene niște „mic-burgheze
*.
72
stomacul. Numai comunicarea cu studenții nu-iproducea probleme. Nu putea
să se ocupe intens de activitatea științifică, pentru că după numeroasele con
flicte și procesul de predare se simțea distrusă.
La 30 de ani K. a intrat la doctorat la Moscova. Consideră acești ani cei
mai buni din viața ei. Aufostpuțin întunecați de neplăceri în plan personal.
A devenit o specialistă competentă, a cărei opinie era luată în seamă de mulți
cercetători științifici. După ce a terminat cu succes doctoratul, s-a întors la ca
tedră și în familia părintească. Conflictele s-au reluat, devenind din ce în ce
mai tensionate. Nu a putut să se ocupe activ de disertație, dar activitatea în
acest plan avansa. La începutul iernii K. a avut o gripă de dificultate medie.
A continuat să lucreze cu temperatură mare. După câteva zile temperatură a
scăzut, dar starea de spirit nu s-a îmbunătăți: o deranjau slăbiciunea accen
tuată, oboseala, durerile de cap și de spate, pierderea poftei de mâncare. La
serviciu nu se putea concentra. Tratamentul cu medicamente de întărire nu a
avut efect. în acest timp K. trebuia să prezinte varianta definitivă a tezei de
doctorat. A cerut o amânare.
Iar acum ghiciți, a primit amânarea? Sigur că nu, doar, în cele din urmă,
a apărutposibilitatea de a i se plăti pentru critica ei aspră. Da, aufost și niște
circumstanțe. Dar chiar ea a creat circumstanțele acestea, sociogenul ei. Cei
care se ocupă de activitate științifică știu că nu se întâmplă prea des să predai
la termen teza de doctorat. Și eu, la vremea mea, amfost în aceeași situație, și
nimeni din colectiv nu m-a certat, dimpotrivă, toți mă compătimeau. Dar eu
aveam cu toți relații bunel Omul din scenariu nimerește în „triunghiul desti
*
.
nului Este inevitabil. Din moment ce K. afost Hărțuitor, înseamnă că tre
buia săfie și Victimă.
-fiu e greu să ghicim că disertația lui K. era defoarte bună calitate (ea a
scris mai apoi o monografie științifică strălucită). Și atunci pentru ce afost cri
ticată? Pentru neterminarea la timp a lucrării, pentru niște omisiuni de na
tură pur tehnică, pentru nerespectarea unor momenteformal-birocratice când
își pregătise documentele. Și în toate luările de cuvânt se auzea același motiv:
e mai greu să muncești decât să critici. După asta starea lui K. s-a înrăutățit,
slăbiciunea, oboseala s-au intensificat, din când în când au apărut totfelul de
senzații neplăcute în organele interne. A încercat să nu se ducă la doctori, dar
cu toate acestea afăcut investigații, pentru a exclude o afecțiune serioasă a ri
nichilor, a aparatului digestiv. Starea ei de spirit era din ce în ce mai des mar
cată de componente depresive.
73
De regulă bolnavii din această categorie vin la noi la 5-15 ani de la înce
perea afecțiunii. După ce K. s-a dus aproape un an pe la medici, cum am spus,
aproape din întâmplare a ajuns la mine. Dar cum puteau ei s-o ajute, când
începutul bolii afost acoperit de gripă? Dumneavoastră, dragi cititori, vedeți
clar că boala i-afostprodusă lui K. de propriul sociogen, singurul motiv al tu
turor eșecurilor ei în viață.
* Perioadă de stagnare în timpul conducerii lui L.L Brejnev (1964-1985), după aparenta
deschidere a Dezghețului lui N.S. Hrușciov.
79
poate consacra tot timpul. Mai mult, sunteți extrem de supărăcioase. Cum
observați mai puțină atenție, nu vă manifestați nemulțumirea, pur și simplu
plecați. Adesea nu sunteți așa de prigonite cum considerați, ci mai degrabă
așa credeți. Și în iubire e greu cu voi. Aici sunteți gata să jertfiți tot. Când
apare o nemulțumire, nu vorbiți de asta, ci răbdați. Răbdarea e nemărgi
nită (mai bine zis, e limitată de sănătate). Totuși, când nu mai rezistați și
spuneți tot, cel care vă iubește se simte un tiran.
Femeii „rățușcă urâtă" care și-a făcut din întâmplare o viață de fami
lie nu-i vine să creadă că a dat fericirea peste ea. Face cu abnegație totul
pentru jumătatea ei și pentru copii. Pe copii îi răsfață și aceștia, bucurân-
du-se de roadele muncii ei, nu vor avea niciun respect față de ea, mai mult,
vor începe să-i reproșeze că nu i-a învățat nimic. Soțul se va ocupa de tre
burile sale, iar ea, cu toată bunăstarea aparentă, se va simți singură, nefe
ricită, obosită și bolnavă. De aceea, dacă nu va avea grijă devea, nu va ieși
nimic bun din asta.
Cel mai adesea aceste „rățuște urâte" sunt melancolice. Am nimerit și
colerice, sangvinice. Dacă dorim, orice copil poate ajunge o „rățușcă urâtă".
Iar acum o să vă povestesc despre o asemenea „rățușcă urâtă".
80
constituție atletică. Tatăl însă se distingea printr-o constituție slabă și era
aproape de două ori mai mic decât soția. Cei patrufrați mai mari, care semă
nau cu mama, erau considerațifrumoși. L. semăna însă cu tata și corespun
dea idealurilor defrumusețe care seformaseră înfamilie. Mama sepurta cu ea
aproape cu dispreț: „Ești ca un cățeluș, nici n-ai la ce să te uiți. Nu știu cine
se va mărita cu tine. O să stai un secolpe capul meu. Poate dacă o să ai studii
superioare..." Defapt, L. erafoartefrumoasă.
Infamiliefetița era singură. Din copilărie ținea minte numai că-iplăcea
să stea in pridvor și să viseze, la tatăl mort pefront. Visele acestea erau între
rupte de strigătele mamei. L. se simțea chinuită și urâtă. își invidia mama și
frații, așa defrumoși și de puternici. A încercat să capteze atenția mamei și a
fraților prin îndeplinirea cu râvnă a sarcinilor pe care le primea.
Cred că nu e greu de răspuns la următoarele întrebări. Cum a învățat
L.? Care aufost relațiile ei cu colegii de aceeași vârstă? în ce perioade se ju
cau cu ea, când o alungau? Cum s-a simțit la școală? Gândiți-văpuțin, apoi
citiți mai departe.
Aveți absolută dreptate. L. a învățatfoarte bine. Ea era alături de cole
gii ei, dar nu putea să comunice cu ei. Pentru că era liniștită, copiii n-o accep
tau în jocurile lor zgomotoase, pur și simplu o goneau. Kelațiile se schimbau
în perioadele când trebuia să se scrie lucrări de control. Toate astea i se păreau
nedrepte, și la școală, și acasă ea era singură și părăsită.
Și acum încă o întrebare. Deocamdată viața era încă mai mult sau mai
puțin suportabilă; dar când aveau să înceapă adevăratele neplăceri? Firesc,
în perioada maturității sexuale. DoarL. erafrumoasă, dar se considera ofată
urâtă, fără nicio șansă de a-șiface ofamilie. Și aici, ca și la K., binele a fost
tramformat în rău. Numai că la K. în rău s-a transformat mintea ei, iar la
L. —frumusețea. Janusz Korczak scria că un omfrumos trebuie săfie educat
altfel decât un om urât. în popor s-a remarcat asta de mult, că, dacă nu ești
frumos, ai noroc: „Să nu te naști frumos, ci să te naștifericit.“ Mă pregătesc
să vorbesc în detaliu despre asta în cartea mea Psihologia frumuseții. Acum
voi remarca numai că ceifrumoși cad cel mai ușor și mai des în scenariul care
i s-a întâmplat lui L.
Deci, o serată la școală. Precum Cenușăreasa, L. voia numai să se uite cum
se veselesc ceilalți și stătea modestă intr-o parte, fără să spere că o va observa
cineva. Și deodată afost invitată la dans! Și ce cavaler! I s-a oprit respirația,
era extaziată și împrăștiată. Dar băiatul a înțeles asta înfelul lui. Au dansat
81
toată seara. El a condus-o acasă. Spre marea lui dezamăgire, nu a putut nici
măcar s-o sărutepe L., deși afolosit toată arta de cuceritor. A doua seară ea nici
măcar nu i-a acceptat propunerea de a se plimba. Nu e greu de ghicit că mai
apoi avea săfie curtată de băieți din ce în ce mai obraznici, ticăloșii ticăloșilor.
La școală înjurul ei s-afăcut larmă. Băieții nu erau mulțumiți de inac-
cesibilitatea ei, iarfetele defaptul că, în cazul lipsei de băieți, ea atrăgea de
odată câțiva. Dacă L. arfi avut un alt sociogen, arfi ales imediat. Dar așa,
fără să dorească asta, i-a ridicat pe toți împotriva ei. Firesc, L. a dat vina pe
circumstanțe. Doar ea nu afăcut nimănui niciun rău și s-a comportat cum o
învățase mama.
Infine, de L. a început să se țină un aproape criminal, carefusese adus la
serată de colegii ei de clasă. Acela a început deja cu amenințări și eroina noastră
a încetat să mai meargă la seratele de la școală, mai ales că se apropia sfârșitul
școlii și ea nu-și putea permite să aibă note mai proaste. Mai mult, în- timpui
liber L. a început să scrie povestiri.
A terminat școala, cum ați ghicit deja, cu medalie de aur, și a intrat la
facultatea de jurnalistică. Ca de obicei a rămas sfioasă, voia săfacă tuturor
concesii. In ceea ce privește sexul opus, lafacultate a avut loc aproape aceeași
poveste ca la școală. Dar aici deja devenise obiectul nu numai al neplăcerii, ci
și al urii. In anul alpatrulea L. s-a căsătorit cu un nemernicfrumos care și-a
bătutjoc de ea, dar ea rezistat, s-a ocupat de gospodărie, a învățat singură și
l-a ajutat și pe el să învețe.
După ce a terminat facultatea, au plecat în orașul în care fuseseră
repartizați. L. a început să lucreze în calitate de corespondentă la un mic ziar
de pe lângă uzină. Iși îndeplineafără cârtire sarcinile ei și pe ale altora și con
tinua să rabde bătaia dejoc și adulterul soțului. La întrebarea mea de ce nu l-a
lăsat în pace, de ce nu aplecat de lângă el, L. a răspuns: „Pe atunci avea neplă
ceri, dar și eu sunt vinovată: doar nu sunt deloc veselă, nu e interesant să stai
cu mine; însă el, desigur, voia ceva bun, pur și simplu nu am putut săfiu așa.a
Tot timpul L. se afla într-o stare de tensiune emoțională și se simțea apă
sată. E clar că lucrurile se îndreptau spre o criză gravă. Trebuia să i se dez
volte o afecțiune serioasă.
Organismul nostru dispune de mare înțelepciune. Și dacă omul nu vrea
să se gândească la el, atunci are el grijă de sine. Toate bolile noastre, mai mari
sau mici, sunt semnale ale organismului că nu trăim cu trebuie. Ascultați-l,
nu vă grăbiți să luați medicamente. Dacă nu puteți să vă dați seama singuri,
82
mergeți la școala de training psihologic, sporiți-vă sensibilitatea, începeți să
vă îngrijiți mai mult de organismul dumneavoastră, iar el vă va răsplăti din
plin eforturile. Dar dacă n-o săfaceți asta, defiecare dată semnalele vorfi din
ce în ce mai grave. Doar organismul nu are altă ieșire.
L. s-a îmbolnăvit de tuberculoză a coloanei vertebrale. Vă dați seama,
niște „fleacuri
*
precum ulcerul sau colita care i se descoperiseră între timp nu
puteaufi un motiv pentru a cere ajutor. Iar acum nici nu mai putea să mear
gă! în acest timp a părăsit-o soțul. Conform scenariului, așa se și cuvenea.
L. a stat în spital cam doi ani. Blândețea și răbdarea ei au stârnit entuzias
mul întregului personal medical. Credeți că a stat în spital degeaba? Nu! L. a
învățat să tricoteze și chiar a început să câștige niște bani. Asta i-a dat posi
bilitatea de a plăti serviciile de'îngrijire, precum și de a-șipermite din când în
când niște plăceri. L. își amintește de această perioadă de viață cafiind una
dintre cele maifericite. Dar și aici s-au auzit voci împotriva ei. Când a în
ceput să se îndrepte și să meargă cu corset pe coridor, cercul de comunicare s-a
extins... Ei, mai departe totul este clar. Din fericire, totul s-a încheiatfără o
dramă deosebită. Totuși, era spital!
După boală L. a revenit în orașul natal și s-a angajat corespondentă la
un ziar mai mare de pe lângă o uzină. Imediat și în acea curte de păsări (de
mult îmi vine săfolosesc metafora asta, doarL. este o „rățușcă urâtă
*
) înjurul
ei au început să se învârtă cocoșii. Dacă arft ales în cele din urmă, totul arfi
fost bine. Dar sociogenul este sociogen. Și din nou indignarea generală! Cocoșii
cântă cucurigu, găinile cotcodăcesc, gâștelegâgâie. Defapt, o mare larmă care,
desigur, a ajuns până la curcanul din curtea de păsări - directorul uzinei. Ca
un om priceput, i-a propus imediat să trăiască cu el și să profite de toate avan
tajele^ reieșeau din asta: apartament, deplasări de serviciu și în afara ser
viciului ș.a.m.d. Ea a refuzat. Ce-a făcut atunci directorul? A chemat-o in
cabinetul lui, a rugat secretara să nu permită accesul nimănui și să nu-ifacă
legătura la telefon, iarpeste o oră i-a permis lui L. să plece. Și în curtea de pă
sări larma s-a întețit. Așa a trecut aproape o săptămână. Obosită și chinuită,
L., i-a cedat directorului, care, după ce nu a primit totuși prea mare satisfacție
din asta, și-a pierdut imediat interesulpentru ea.
Deja vă pricepeți la psihologia destinului și presupuneți deja că pe L. o
așteaptă neplăceri și mai serioase? Da, aveți dreptate. Avea deja 36 de ani, se
remarca printr-ofrumusețe neobișnuită și, pe când revenea dintr-o delegație,
afăcut cunoștință cu un om interesant. Au vorbit mult despre artă, literatură,
83
muzică. Defapt, s-au întâlnit două suflete pereche! Și destinele lor se părea
că sunt la fel. El avea 39 de ani. Era cercetător științific gradul II și până
atunci nu putuse să-și susțină teza de doctorat, deși după materialele lui deja se
susținuseră câteva doctorate. Conducerea nu îl aprecia, îl îndepărtase de cerceta
re, trimițându-l la munci agricole. Soția era mereu nervoasă, îifăcea reproșuri
că nu are nici bunăstare materială, nici recunoaștere, blestema ziua in care s-a
legat de el. Ea se chinuia, avea grijă de casă și de educația copiilor. El, desi
gur, o ajuta pe soție cum putea, dar oricum ei îi era greu. (Nu egreu de stabilit
că și el era o „rățușcă urâtă
*
. De aceea soția lui în cel mai bun caz era isteri
că, iar în cel mai rău — o prădătoare care s-a căsătorit și apus stăpânire pe el.)
Astfel au discutat tot drumul și,fermecați unul de altul, au decis să se în
tâlnească, dacă se poate. N-o să vă descriu întâlnirile lor. Totul se reducea la
discuții despre artă și literatură, gemete și alinări reciproce. Așa a durat cam doi
ani. Și uite, odată L. și-a propus serviciile pentru a o ajuta pe soție la munca
din casă: „Sunt singură, liberă...
* Defapt, el a adus-o pe L. acasă. Ce s-a în
tâmplat mai departe? Afost un mare scandal. Eroina noastră afost dată afară
împreună cu soțul nepriceput. Ce i-a mai rămas lui defăcut? S-a dus să tră
iască la L., ea avea o cameră separată la cămin.
Aici se termină poveștile, dar în viață e altfel. După ce și-a venit înfire,
soția s-a dus la comitetul de partid, soțul afost reprimit în familie, iar L. a
rămas gravidă. Pentru ca la rubrica „tatăl
* să nufie o linie, una dintre rude
s-a căsătoritfictiv cu ea. Și uite, L. a ajuns o mamă singură. Copilul a înce
put să se îmbolnăvească, iar obsesia care începuse să-i apară lui L. atunci când
tricota, când era bolnavă de tuberculoză a coloanei, s-a accentuat și a început
săfie greu suportabilă.
Da, în poveste rățușca cea urâtă devine o lebădă. In viață însă rămâne
prigonită și nimeni nu are nevoie de ea și de nefericirile ei.
Am vrut s-o ajut pe L., dar atunci nu am reușit. Ea m-a ascultatfoar
te atent. A venit la consultație de trei, patru ori, apoi a dispărut... Se vede, la
ultima întâlnire niște treburi nu mi-aupermis să-i acord timpul necesar și ea,
cu delicatețea ei, a tăcut, făcând astfel rău nu numai propriei persoane, ci și
mie. De atunci mereu îi îndemn pe pacienți și clienți să trăiască pentru sine.
Avantajul este reciproc!
M. a fost dus la grădiniță. Când mama l-a dus acolo și se pregătea să-l
lase, el s-a agățat de rochia ei, începând să plângă, să țipe, să muște și să zgâ
rie. Când totuși a fost smuls de mamă, s-a băgat intr-un colț și nu s-a apro
piat de copiii care alergau în jurul lui. „Nu mai țin minte de ce mă temeam.
Toată atmosfera de la grădiniță mi se părea insuportabil de străină, ostilă.
Poate că întâlnirea cu agresivitatea unei părți a copiilor era cea care măfăcea
să mă închid. “Așa a trecut o lună și părinții aufost nevoiți să-l ia pe M. de la
grădiniță și să continue educația acasă. Când M. avea cinci ani, afost lăsat
odată mult timp singur în apartament. Când s-a întunecat, se simțea groaznic.
Nu a putut aprinde lumina. S-a băgat într-un colț și a plâns până au venit
părinții. De atunci i-a apărutfrica de întuneric. Puțin mai târziu părinții
au divorțat și băiatul a început să trăiască cu mama și bunica. La șapte ani
M. afost diagnosticat cu oformă închisă de tuberculoză. „La spital m-am lo
vit de aceeași atmosferă insuportabilă de la grădiniță. Am stat acolo aproape o
săptămână. Părinții au reușit să obțină mutarea mea în regim ambulatoriu."
La școală M. s-a dus cu plăcere, dar nici acolo nu au mers relațiile cu co
piii, deși a avut un prieten. După un conflict serios a apărut o repulsiefer
măfață de acțiunile colective de orice fel. Când bolnavul era în clasa întâi,
de 23februarie
,
* fetele le-au dăruit băieților mașinuțe dejucărie. Copiii, in
clusiv M., s-au înțeles să le dea colegelor de 8 martieparfumuri. „Totulfusese
88
gândit bine. Toți erau misterioși si demni. Fetițele au încercat să ghicească ce
vor primi... Și uite, atunci s-a întâmplat un lucru pe care îl țin mintefoarte
bine. Fetița care era în bancă cu mine le-a spus în pauză băieților că știe des
pre ce cadou e vorba. Băieții, fără să întrebe ce anume vrem să le dăruim, au
cerut numele informatorului. Ea a spus numele meu, nu știu de ce s-a compor
tat așa. Stăteam în capătul coridorului la fereastră și citeam o carte când am
fost luat și târât intr-un colț întunecat al coridorului. Acolo amfost «răstignit
*
precum Isus, pe un dulap. Câteva persoane mă țineau de mâini și de picioare,
iar ceilalți veneau și mă loveau cu pumnii și cu picioarele. Mă băteau aproape
toți: și copiii cu care mă înțelegeam bine, și huliganii din familii «proaste», și
cei indiferenți la orice. Fiecăre lovitură era însoțită de strigătul: «Trădătorule!»
Nu înțelegeam de ce mă- bat. Mi-au spart tare nasul, aveam ochii vineți,
mi-au apărut cucuie în cap; tot corpul era plin de vânătăi. Cei care mă țineau
îi rugau pe cei care mă loveau: «Ține tu acum, vreau să-l lovesc și mai tare.»
Mi s-apărut o eternitate. Defapt, pauza a durat zece minute. Când a sunat
clopoțelul, toți au alergat in clasă, lăsându-mă să zac pe jos. M-am ridicat
cu greu și m-am dus acasă, fără să-mi pun paltonul. Istoria asta a răsunat în
toată școala. Cazul afostjudecat in școală. Fetița care mă «trădase» a spus că
a glumit, toțiparticipanții la lovituri au venit la mine spăsiți să-și ceară ier
tare (sigur, nesincer). Iar eu am ieșit cu o convingere profundă din această po
veste: viața e nedreaptă, aici guverneazăforțafizică, oamenii preferă să nu
se gândească, ci să pună etichete, colectivul nuface decât să intensifice această
nedreptate și strivește dur orice manifestare de individualitate. Lafel, a apă
rut și neplăcereafață de sexulfeminin. De atunci nu-mi place sărbătoarea de
8 martie. In ziua aceasta în adâncul sufletului îmifreamătă ceva neplăcut. “
90
participat la ședințele cercului de iubitori ai limbii engleze și am luat cuvân
tul ca un profesor, deși acolo studiau oameni de 30-40 de ani. Totul arfifost
bine, se vede că aveam aptitudini, dar aveam un mare minus. Problema era
că nu puteam găsi limbaj comun cu cei de vârsta mea. Era mai simplu pentru
mine să nu discut nimic cu ei. Când sejucau cu ambalajele de la bomboane, eu
îl citeam pe Schopenhauer. Dacă încercam să le povestesc ceva, își învârteau la
tâmplă degetul arătător și pur și simplu râdeau de mine. De aceea eram atras
de adulți, șifață de ei aveam o atracție selectivă. Prietenii mei erau profesori
de la universitate, cercetători, poeți. Totuși, adulții nu potfi pe deplin priete
nii unui copil. Mereu rămâne o stare de precauție, o oarecare superioritate...“
Adulți! Mai citiți încă o dată ultimele două propoziții. Copiii se țin
după noi, iar noi îi îndepărtăm cu comportamentul nostru superior, pen
tru că în cuvinte suntem democrați, dar în sinea noastră e numai aroganță,
și copiii simt asta. Comportați-vă cu copiii pe picior de egalitate si nu vor mai
avea nevoie de colegi de vârsta lor. Nu de tovarăși de vârsta lor au nevoie co
piii, ci de egalitate, respect și recunoașterea importanței intereselor lor! M.
nu are dreptate. Adulții pot fi prietenii unui copil. Dacă nu puteți, învățați
asta. Cei care au făcut la noi cu succes un training psihologic pot, în 10-15
minute, să-i ia unei mame bune, după cum credem noi, copilul de un an.
Copilul încă nu a apucat să devină sclav. Dați-i libertate și o să-1 „înrobiți",
nu va pleca de la dumneavoastră, nu va avea nevoie de prieteni de vârsta
lui. In sistemul de educație s-a format o situație paradoxală. Fundamentul
personalității e pus de o mamă nepricepută din punct de vedere pedagogic,
adesea si ea nefericită. Până la trei ani omulețul va fi crescut de infirmi-
eră, ia>de la trei la șapte, de educatorul de la grădiniță, care are educație
medie. Un profesor cu educație superioară îi iese în cale abia în clasa a cin-
cea, iar profesori și mai calificați - la facultate.
Nu afirm că în etapele ulterioare ale vieții e nevoie de profesori slab
calificați, dar în cazul bebelușilor e nevoie de un pedagog calificat. In SUA
bebelușii din familii înstărite sunt educați de profesori, specialiști în do
meniul psihologiei. Noi suntem departe de asta. Dar le-aș sfătui pe mame
ca, în afară de dragostea pentru copil, să încerce să obțină ceva la fel de
prețios: deprinderile unei educații corecte. Mi-a plăcut foarte mult ideea
unei directoare a unui internat de copii înapoiați mintal: „Nu-mi place să
vorbesc despre dragostea pentru copii. Eu trebuie să iubesc un bărbat. Dar
91
aici e nevoie de un înalt profesionalism." Copiii care pleacă din acest in
ternat sunt foarte bine dotați pentru viață.
Dar haideți să revenim la eroul nostru.
92
pentru munca adevărată. Simt că sunt condamnat la singurătate. Asta nu mă
bucură, dar nu vreau să accept un surogat. Despre tatăl meu... Așa cum înțeleg
acum, el a încercat să-mi dea o educație de elită. Până la 16,17 ani s-a ocupat
mult de mine, mi-a dat o încărcătură maximă, care nu-mipermitea să mă gân
desc la altceva, iar mai apoi, după ce am intrat lafacultate, a întrerupt brusc
întâlnirile zilnice, lăsându-mă singur în oceanul vieții. “ (Din „seră
* în „grup
*.)
„In opinia mea, e o idee corectă, care constă în următoarele: cunoscândprea puțin
viața practică, urma ca micileprobleme să aibă o acțiuneputernică asupra mea
și să-mi confere imediat o imunitate împotriva necazurilor mari ale vieții
*
„Și, într-adevăr, la început totul era suportabil, dar, mai târziu, fie că
imunitatea s-a dus, fie că psihicul s-a dovedit afi mai rănit.a (Nici una, nici
alta — acțiunea sociogenului'.) „Am început să mă lovesc de situații care cereau
de la mine o tensiune sufletească teribilă. Educația și pregătirea date de tată
măfăceau să privesc viața cu ochii unui om onest, fără compromisuri, dar
viața s-a dovedit afi total altfel decât mi-o reprezentasem eu din cărți, lu
cru care-mi stârnea o aversiune extrem de puternicăfață de oamenii care în
cercau să scape cumva, să se strecoare, să învârtă totulpe degete, săpăcălească.
Le spuneam deschis înfață acestor oameni tot ce gândeam despre ei. Asta mi-a
adus multe neplăceri și mi-a consolidat și mai mult aversiuneafață de lumea
personalităților lipsite de spirit.* (Din nou cercul vicios.)
„Diferența dintre lumea interioară și cea exterioară a durat până
acum, deși acuitatea sentimentelor s-a mai atenuat, locul lor a fost luat de
conștientizareafaptului că situația efără ieșire și de melancolie. Mi-am dat
seama că lumea exterioară nu poate fi schimbată, iar toatăfăptura mea se
împotrivește schimbării lumii interioare. Asta nu mă lasă să mă liniștesc, me
reu sunt neliniștit în adâncul sufletului.*
^După ce a terminatfacultatea, M. a lucrat cu mare interes și pasiune la
un institut de cercetare. Odată s-a dus în munți cu un bilet de odihnă (la opt
luni de la angajarea la institut). Acolo nu a putut găsi un contact cu grupul
(„oameni neinteresanți, discuții neinteresante') și nu mergea în drumețiile co
lective, preferândplimbările izolate cu schiurile. In timpul uneia dintre aceste
plimbări a căzut și și-a pierdut cunoștința. A stat mult timp în zăpadă până
afost găsit. Și din nou vedem acțiunea sociogenului. Doar, cu un altsociogen,
s-arfi aflat în colectiv.
Trauma s-a dovedit afi serioasă, erau semne defractură a bazei craniu
lui. Urmările aufost extrem de neplăcute: era mut, nu putea merge, dispăruse
93
câmpul vizual drept, era tulburată coordonarea mișcărilor, afost afectată me
moria (nu mai ținea minte ce i se întâmplase în ultimii șase ani.) Datefiind
urmările traumei (orb pejumătate, lipsa mirosului, adesea dureri de cap), M.
a primit grupa a Il-a de invaliditate. în convalescență, când învăța să mear
gă, să vorbească, se simțea un om normal: obsesiile dispăruseră. Vreau să vă
atrag atenția asupra acestui detaliu: imediat ce acțiunile au început săfie co
recte și utile organismului, reacțiile nevrotice au dispărut.
La început la serviciu și acasă toți îlpriveau pe M. cu atenție sporită, în
cercau să-lferească de o povară suplimentară. Acest lucru l-a împovărat (carac
ter hipersocial, manifestarea unor înalte cerințefață de propria persoană) și a
încercat să lucreze ca înainte. Dar atunci au început să se accentueze durerile
de cap și oboseala. Treptat solicitările la locul de muncă au început să crească
(sau așa i se părea lui, din cauza sensibilității nevrotice crescute). „Ajunsesem
așa: nu pot să lucrez lafoc continuu, dar mi se cere, și nu direct, cicumva alu
ziv, cu reproșuri de totfelul. Când eram sănătos, se bazau pe mine, când m-am
îmbolnăvit, mi-au întors spatele. “ (M. nu are dreptate, doar în calitate de in
valid de clasa a Il-aputeau pur și simplu să-l scoată la pensie.) „Se vede că aici
nu e nimic deosebit. De ce să se chinuie cu un invalid care te poate lăsa în mo
mentul cel mai important, așa cum se întâmplă acum?" (M. a venit la clinică
la sfârșitul lui decembrie, în perioada raportului anual.)
„Dacă relațiile cu conducerea arfifostpurformale, arfifost mai simplu.
Dar înaintefuseseră extrem de amicale, așa că pe urmă a apărut o problemă.
Cum să echilibreze ambele părți? îi înțeleg pe șefii mei, nici lor nu le e ușor,
doar ei răspund de lucru înfața unor șefi și mai mari, dar eu ce săfac? La pri
ma vedere, cel mai bine arfi să plec de la serviciul acesta și să găsesc ceva mai
liniștit, dar aici apar numeroase probleme. în primul rând, teza mea de doc
torat: am creat un model, am făcut mult experimente și mi-ar părea rău să
renunț la muncă lajumătatea drumului. Mai mult, m-am obișnuit cu anumiți
colegi și n-aș vrea să mă despart de ei. Simt nevoia și dorința de a lucra, dar
lucrez încet. Șefii sunt nemulțumiți, iar eu sunt cuprins de neliniște, iritare.
Ritmul de lucru se înrăutățește și mai mult, se intensifică manifestările bolii.
Totul e complicat de conflictele cu părinții, prietenii, prietena și situația pare
fără ieșire. Salvarea din această situație sunt ticurile. Cu ajutorul ticurilor în
cerc să alung amintirile neplăcute despre om, evenimente, să înăbuș neliniștea
interioară și tensiunea. “
94
Dragii mei cititori! Desigur, ați remarcat cercurile vicioase nevrotice,
caracterul protector al sentimentelor nevrotice și acțiunea sociogenului care
au condus la toate astea. Și deja vă e clar că, dacă sociogenul bolnavului nu
se schimbă, e imposibil să fie ajutat.
Și într-adevăr, starea lui M. s-a înrăutățit, oboseala a crescut, au apă
rut din nou dureri de cap puternice, pulsatile. M. s-a dus la neurolog, dar
acela nu a constatat o înrăutățire la nivel neurologic. Totuși, i-a prescris un
curs de terapie de resorbție. (Dacă medicii ar cunoaște problema nevroze-
- lor, măcar nu s-ar apuca de tratament. De fapt, ce să faci, psihoterapeuți
calificați sunt încă puțini și asemenea bolnavi ajung des pe mâna unor
vindecători, indivizi cu abilități extrasenzoriale, astrologi, lucru care este
și mai rău.) > s
Discuțiile cu medicul despre faptul că nu-1 amenință nimic l-au liniștit
pentru o scurtă perioadă de timp. M. a fost de asemenea consultat de un
psihiatru care i-a prescris Seduxen, câte o tabletă de trei ori pe zi, dar nu
i-a dat concediu medical. Bolnavului i-a fost și mai rău, pentru că trebuia
să-și depășească slăbiciunea indusă de boală și de medicamentul calmant.
Analiza stărilor și a acțiunilor sociogenului lui M., făcută pe măsura
prezentării lor, mă scapă de lungi considerații și-mi permite să mă limi
tez la un mic rezumat. M. are complexul „snobului creator" (EU+, VOI+,
EI-, MUNCĂ+). A venit decompensarea când a slăbit poziția MUNCĂ.
Nu trebuie exagerată aici semnificația traumei cranio-cerebrale, care pur
și simplu a accelerat dezvoltarea decompensării. Astfel, M. ar mai fi stat
câțiva ani, dar tensiunea internă crescândă în urma acțiunii sociogenului
ar fi dus la dezvoltarea afecțiunii somatice (rețineți, deja avea la activ o
tuberculoză).
IaT acum să încercăm să facem corecția complexului studiat. Nu e greu
de ghicit că și aici baza trebuie pusă neapărat pe EU. Astfel trebuie eli
minate toate restricțiile de contacte și acțiuni. La primele lecții din grup
și în timpul discuțiilor individuale cu medicul „snobii creatori" nu se des
chid imediat. Totuși, ascultă cu mare atenție și pot fi surprinse răspunsuri
le lor neverbale - mimică și pantomimică. După ce s-au acomodat, „snobii
creatori" devin destul de activi. Ca și „rățuștele urâte", îndeplinesc toate
instrucțiunile, fapt care dă rezultate destul de repede.
Dacă nu se ajunge repede la un rezultat pozitiv, sub diverse pretexte
încep să evite lecțiile, iar dacă sunt totuși prezenți la ele se comportă pasiv,
95
nu tind spre însușirea metodelor și pun totul sub semnul întrebării. Uneori
în grupă găsesc un partener sceptic cu care schimbă priviri semnificati
ve și șoapte, când ceilalți fac entuziasmați exerciții. In etapele inițiale ale
lucrului „snobii creatori" tind spre discuții individuale cu medicul și, fără
o pregătire preliminară, trainingul de grup poate să nu fie eficient, mai
ales atunci când problema este un conflict familial sau o tulburare sexuală.
Aș vrea să-1 avertizez pe psiholog: uneori, în urma câtorva lecții, „sno
bul creator" cunoaște o îmbunătățire semnificativă. El devine activ. Dar con
cluzia definitivă poate fi trasă numai după mutarea „snobului creator" în
altă grupă. Dacă aici începe să lucreze imediat, fără o perioadă de adapta
re, atunci îmbunătățirea chiar a avut loc.
Fiind înclinați spre învățătură și autoanaliză, „snobilor creatori" tre
buie să le dați o sarcină didactică: să învețe comunicarea perfectă nu pen
tru a-și reeduca partenerul, ci pentru a comunica productiv^cu un număr
cât mai mare de oameni, chiar și cu cei care le produc o reacție negativă și
iritare. Aici ar fi bine să fie folosită analiza tranzacțională. Vor studia cu
plăcere și aikidoul psihologic.
Sarcinile individuale ajută la elaborarea unei flexibilități psihologi
ce și învățarea intrării rapide într-un contact productiv cu oameni puțin
cunoscuți. Pentru asta pacienților li se propune să facă cunoștință cu cât
mai mulți bolnavi din secție, să încerce să inițieze comunicarea cu ei în
mijlocul de transport, la coadă, pe stradă etc.
E foarte important să se depășească hipersociabilitatea „snobilor crea
tori", să li se arate relativitatea principiilor lor de viață, să se demonstreze că
absolutizarea lor duce la încălcarea comunicării si la o tensiune emoțională
de fond permanentă. Dificultatea acestei sarcini constă în faptul că ase
menea oameni sunt conduși în general de principii corecte, dar își duc
viața liniar, fără a ține cont de o situație concretă. Din această cauză îi
exclud dintre cei care merită atenție și respect pe aceia care nu respectă
principiile lor. Pentru „snobii creatori" se modelează special o situație care
cere un comportament nestandardizat, o îndepărtare de la regulile gene
rale. Acționează ca un duș rece asupra lor terapia cognitivă, când se vede
că în spatele stingherelii și delicateții lor se ascund teama de eșec, tendința
de a face pe plac tuturor și idei de mărire neconștientizate.
Cum s-a desfășurat corectarea complexului lui M. veți afla din rapor
tul pe care mi l-a prezentat înainte de a fi externat.
96
„Ce mi-a dat deja prima discuție cu M.E. ? Am vorbitprima oară în viață
cu un om care s-a gândit serios la problemele mele personale. Dar ce auzeam
înainte? «Aaa! E o prostie! Ești un om serios, dar îți imaginezi că dracu știe
cum ești și te ții de asta. Poțifoarte bine să nu te mai ții de asta!» Rudele au
încercat să mă dezvețe cuforța de ticuri — mă apucau de mână, erau iritate, in
dignate. Ca urmare, am început să tresar și mai mult. Și deodată M.E. spune
că nu trebuie să măjenez de ticurile mele. Dacă vrei, tresari, dacă nu vrei, nu
tresări. Chiar dimpotrivă, ar trebui să-mi amplific mișcările, și atunci chiar
o să-mi devină evident absurdul ticurilor. Și într-adevăr, s-a produs o minu
ne! După câteva experimente scurte nu mai tresar și am văzut clar că motivul
ticurilor nu e dat de circumstanțe externe, ci e chiar în mine, că trebuie să-mi
schimb relațiafață de oameni și înfelul acesta să ating acel echilibru dorit în
tre lumea interioară și cea exterioară.
Când am venit la clinică m-am comportat destul de dur, criticam cel mai
mic neajuns al comportării surorilor medicale, tresăream și credeam că aici me
lancolia mea nu va face decât să se intensifice. Totuși, s-a întâmplat invers!
După ce mi-am schimbat atitudineafață de lume, m-am împrietenit repede
cu pacientele din clinică și cu surorile medicale, deși la început mi s-apărut că
asta nu se va putea întâmpla niciodată. “ (Nici eu nu credeam.)
„Desigur, n-am devenit orb sau surd, dar lipsurile oamenilor le văd acum
într-o altă lumină. înainte credeam căjudec obiectiv meritele și lipsurile oame
nilor, dar acum îmi pun întrebări: Ce înseamnă obiectiv? Pentru cine e obiec
tiv? Și sunt obligat să recunosc —pentru mine! Dar ceilalți? Și ei au dreptate,
dar în felul lor. Oare poți acuza un pește că înoată și nu zboară? Poți acuza
un om pentru că nu a primit o anumită educație șiformație?
Sigur că nu! Acest gând, la prima vedere așa de simplu, și-afăcut drum
Ir
în conștiința mea abia după discuțiile cu M.E. și după analiza atentă, corec
tă, a sentimentelor mele. După ce am înțeles care este rădăcina răului, am scă
pat de ticuri cu o ușurință care m-a uimit și pe mine. Pur și simplu nu mai
aveam nevoie de ele.
în mod analog am scăpat și defricile care măfăceau să cred că mi se va
sparge un vas în cap și se va repeta tot ce am îndurat, pentru că am înțeles că
eu mi le-am produs. Astfel, la serviciu sunt încărcat mult prea mult. Mă chi
nui și parcă aș vrea să demonstrez șefului că sunt bolnav, și încă grav. Dar
la exterior arăt ca un om perfect sănătos. Și totuși sunt bolnav! încep să caut
febril ce mă doare cel mai mult. Ei, desigur, capul! Dar ce mă poate durea în
97
cap? Desigur, vasul care, la o încordare prea marefizică sau mentală, va ples
ni. De aicifrica ce-mi produce intr-adevăr o durere reală în cap, care, la rân
dul ei, devine motivul uneifrici și mai mari. Apare un cerc vicios din care nu
pot ieși. Dar acum am înțeles că durerea e condiționată de psihicul meu și de
aceea efantomatică. Desigur, sunt departe de gândul că am scăpatpentru tot
deauna de ticuri șifrici. Acum nu mai tresar, dar dacă vreodată voi mai dori
săfac asta, știu cum să mă descurc cu o asemenea problemă. înțelegerea adau
gă încredere inforțele proprii și privesc viața mai vesel
*
„După ce amfost externat din spital viața mi s-a schimbat. Credeam că,
dacă scap de tic, o să pot probabil să scap și de alte lucruri care mă deranjau,
în orice caz, merita să încerc, doar aveam deja o bună experiență care mi-a
infirmat reprezentările despre mine. La serviciu am cerut să mi se precizeze
clar cercul obligațiilor mele, pe motiv de boală. înainte ele erau destul de vagi,
lucru care stârnea totfelul de aluzii la adresa mea. De data asta am manifes
tatfermitate, am făcut un jurnal special unde notez planul de muncă stabi
lit în acord cu conducerea și timpul de îndeplinire. La solicitările neîntemeiate
pot răspunde liniștit: «Totul merge conform planului, sunt precis și ordonat.» .
Și lucrurile au mers în bine! Destul de repede am scris un articolpe tema mea,
relațiile cu conducerea s-au armonizat, am căpătat încredere în mine.
Timp de un an am încercat o tensiune psihică serioasă legată de relațiile
complexe cu prietena. Toate tentativele mele de a le armoniza s-au lovit de un
98
zid de piatră al încăpățânăriifemeiești. Mă enervam repede, începeam să mă
enervez, dar asta nu rezolva problemele. Acum, când m-am întâlnit din nou
cu prietena, i-am explicat că vreau să înțeleg cu adevărat care sunt relațiile
dintre noi. Pentru mine afost un pas destul de greu: relațiile se înfierbântase
ră așa de tare, că mă așteptam la orice.
Și uite, timp de câteva săptămâni prietena a aruncat cu plăcere cu lături
in capul meu, iar eu am răspuns: «Ei, ce să zic, draga mea, poate că ai și tu
dreptate în felul tău, dar hai să privim lucrurile mai larg...» Mă minunam
- și eu! înainte nu suportam nicio clipă asemenea acuzefără temei, iar acum le
înduram și, lucrul cel mai interesant, cu cât le înduram mai mult, cu atât mă
simțeam mai ușor când le auzeam, iar mai apoi nici nu le-am mai băga în
seamă. Chiar zâmbeam! Șijignirile treptat au devenit mai puțin răutăcioa
se, mai apoi chiar au încetat de tot.
Câteva zile a fost o tăcere nedumerită. Apoi a început mult-așteptata
discuție serioasă. Și a avut rezultate. Am vorbit mult, multe zile am vor
bit liniștit. Când ea ridica vocea, eu tăceam și tonul ei se schimba. în cele din
urmă mi-a spus: «Mă înțelegi mult prea bine și asta nu mă avantajează.» în
felul acesta ne-am despărțit totalpașnic și liniștit, iarpentru mine.asta afost
o mare realizare!
*
100
în cele din urmă am decis să-1 prezint pe M. lumii medicale. La ședința
Societății regionale a neurologilor și psihiatrilor M. s-a comportat des
chis și a povestit cu plăcere despre sine. Cinstit vorbind, așteptam aplauze!
Dar în locul lor a venit o critică înverșunată. Unii colegi nu erau de acord
cu diagnosticul meu - „obsesie compulsivă, stadiul însănătoșire totală"
și-1 puneau pe al lor: schizofrenie, psihoză maniacal-depresivă, psihopatie
ș.a.m.d. Iar cei care erau de acord cu diagnosticul meu își manifestau în
doielile cu privire la însănătoșirea deplină.
- A fost ridiculizată clasificarea caracterelor după pozițiile EU, VOI,
EI, MUNCĂ. Nimeni nu a dorit împărtășirea experienței. Eram nedu
merit: doar totul e așa de simplu, nu ai nevoie de niciun fel de medica
ment, plus că eficiența e vizibilă. Dar acum înțeleg că totul mergea după
Lege și a fost vorba de o împotrivire furioasă în locul dorinței de a prelua
experiența. Pentru a stăpâni metodele de psihoterapie orientate spre perso
nalitate trebuie să renunți mai întâi la propriul scenariu. Abia atunci omul
începe să-i vadă pe ceilalți.
Contactul pe care îl propun este de la personalitate la personalitate.
Și aici dreptul votului hotărâtor trebuie să-1 aibă bolnavul, medicul poate
doar să-1 sfătuiască, dar nu poate insista. Insă medicii psihiatri sunt obișnuiți
să dispună de soarta bolnavilor și, recunoscând formal că pot greși, își per
mit extrem de încăpățânați să insiste asupra îndeplinirii recomandărilor
formulate de ei pentru soluționarea unor probleme cum ar fi căsătoria, an
gajarea, mutarea ș.a.m.d. Până acum printre medici - dar și printre bol
navi - se bucură de o mare popularitate o metodă ca hipnoza și variațiile
ei voalate - extrasenzorialitatea, bioenergia -, care, de fapt, nu sunt decât
o hipnoză nedirecționată.
Cea mai mare ostilitate față de răspândirea ideilor psihoterapeutice au
arătat-o colegii care au o bună legătură cu mine, cu adevărat bună. Fără
sprijinul lor nu ar fi existat nici această carte. Dar ei nu acceptă ideile!
Acum m-am înarmat cu sfatul lui Freud, care spunea că pur și simplu tre
buie să acționezi, și să acționezi în tăcere. „Vocea intelectului e tăcută,
dar ea nu obosește să repete și se vor găsi și ascultători."
Au trecut trei ani și uite, am în fața mea ultimul raport al lui M.
„Nu am primit un lot de livadă, dar de grădină mi s-a dat, așa că am lu
crat acolo, după puterile mele. Rezultatul afost o recoltă bună: pentru prima
101
datăfamilia noastră a avut posibilitatea de a nu se duce la piață după legu
me. La începutul lui iunie am fost două săptămâni la mare, în concediu. Am
făcut baie în mare, am înotat destul de departe și niciodată nu mi-a apărut
ideea: «Dar dacă...»
Pe toată perioada descrisă nu am încercat niciodată nevoia unor mișcări
compulsive. Desigur, în niciun caz viața nu a fost așa de netedă, totuși am
învățat să rezolv liniștit problemele, fără o tensiune emoțională suplimen
tară. O bună confirmare a acestui lucru îl reprezintă atitudinea meafață de
înrăutățirea temporară a stării mele de sănătate
* (Manifestări somato-ve-
getative ale urmărilor traumei cranio-cerebrale.) „Nu m-am speriat, nu am
apelat la compulsiunipentru a mă «apăra» de înrăutățire, ci am început să-mi
tratez trupul. Rezultatul: trupul se simte mult mai bine, iar sufletul nici nu
se gândește să sufere. M-am refăcut pentru totdeauna
*
Toate complexele analizate mai sus fac parte din cele stabile. Asta în
seamnă că și „Evgheni Oneghin", și „creatorul superior", și „rățușca cea
urâtă", și „snobul creator" sunt stabili în toate manifestările lor de viață,
deși uneori personalitățile cu un EU+ pot acționa ca unele cu JsU- și in
vers. (Uneori „rățuștele urâte" dau dovada de minuni de curaj nu numai la
muncă, ci și în cadrul contactelor interpersonale, iar după accesul de curaj
devin și mai sfioase.) în primul rând, astfel de momente apar rar, iar în al
doilea rând nu definesc stilul general al vieții și al principalelor ei eveni
mente, stereotipurile de comportament, sistemul de relații care se formea
ză în conformitate cu complexul de personalitate.
Dar esența complexului instabil de personalitate „tiranul supus" constă
în faptul că instabilitatea este o trăsătură permanentă. în funcție de apre
cierea situației (adesea neconștientizată), uneori „tiranul supus" se compor
tă ca o personalitate cu EU-, iar în altele cu EU+. Această instabilitate în
poziția EU se reflectă și asupra celorlalte poziții. Cu un EU+ asemenea oa
meni se comportă superior, cu un EU- au trăsături caracteristice „rățuștei
urâte". Formula generală a complexului poate fi scrisă în felul următor:
Clienții și bolnavii cu acest complex se întâlnesc cel mai des. Viața re
ală curge pe partea superioară a formulei și ei nu sunt părăsiți niciodată
de sentimentul temporarului. Lucrul pe care îl fac nu le place, visează la
altceva. De regulă asemenea oameni au hobby-uri cărora le consacră tot
timpul liber, în detrimentul apropiaților, cu care au relații negative. Din
104
punctul meu de vedere omul care și-a găsit un loc de muncă după sufletul
lui nu are nevoie de hobby. E corectă și reciproca: dacă ai un hobby care-ți
ia mult timp, nu ai un loc de muncă la care ții. Iar un loc de muncă la care
ții poate fi considerat acela care îți permite să-ți exersezi fără probleme
aptitudinile. Cum a remarcat Aristotel, în asta constă fericirea. E clar că
o muncă neplăcută duce la nefericire, dacă nu există un hobby compen
satoriu. Dar atunci e mai bine să faceți din hobby activitatea principală.
105
scenariu, destul de repede le-a luat-o înainte. Și atunci capacitățile reale ale
colegilor lui au devenit mai clare.
In tinerețe N. s-a îndrăgostit așa de tare că, în prezența obiectului iubi
rii devenea blocat, neinteresant, nu putea să se bucure de reciprocitate. Se în
tâlnea cufemeipe care el leplăcea. In aceste cazuri era curajos, degajat, dar nu
apărea un atașament de lungă durată. în cele din urmă N. s-a căsătorit, dar
continua să sufere după obiectul iubirii neîmplinite. Episodic se întâlnea cu
obiectul adorației sale și defiecare dată inima îi bătea neliniștită. La început
viața defamilie a mersfoarte bine. Dar, așa cum a arătat analiza relațiilor
familiale, asta s-a întâmplat numai pentru că niște ani soția lui afost supusă
și nu i-a arătat când e nemulțumită de el. Se vede că avea si ea același corn-
plex, dar comunica cu soțulpe partea inferioară aformulei de mai sus (EU-,
VOI+, EI-, MUNCA+). Mai târziu, așa cum ați ghicit deja, au început con
flictelefamiliale. \
„Tiranul supus" știe ce-i trebuie, dar nu poate obține acest lucru din
cauza structurii propriului sociogen.
O cunoștință de-ale mele visa să fie chirurg, dar la repartiția după
încheierea facultății a fost trimis la muncă administrativă (erau anii
Stagnării). Tot timpul liber (adesea și noaptea), în detrimentul vieții per
sonale și al sănătății, l-a petrecut la o secție de chirurgie unde uneori i se
permitea să facă singur mici operații. Câțiva ani de asemenea viață i-au
subminat sănătatea și când a apăru posibilitatea de a se angaja chirurg a
fost obligat să refuze propunerea.
Da, „tiranul supus" lucrează adesea acolo unde nu e interesant pentru
el, comunică cu oameni care nu i se par interesanți, dar pentru oamenii
care îl interesează pe el nu este interesant. Niciodată nu e mulțumit de sta
rea de lucruri existentă și tinde să o schimbe. Asta produce o permanentă
tensiune emoțională, neliniști nu întotdeauna conștientizate. în tinerețe
speranța e cea care-1 ține în viață.
După câteva situații de criză, la unii „tirani supuși" se dezvoltă afecțiuni
psihosomatice, alții încep să consume băuturi alcoolice. Pe la 35-40 de ani
speranța se stinge și bolile (de regulă sunt mai multe) atenuează cumva sta
rea psihică, pentru că sunt o justificare a faptului că nu au făcut nimic în
viață. Vă e clar că niciun tratament medicamentos nu poate ajuta distoniilor
neurocirculatorii, colitelor, hepatitelor, gastritelor, astmului bronșic. Acei
106
bolnavi a căror simptomatologie somatică e înlocuită de nevroză ajung la
clinica noastră. E mai rău pentru „tiranul supus" cu o sănătate relativ pu
ternică. La el începe o depresie prelungită, nu prea manifestată în exterior.
Iar dacă după o altă beție i se dezvoltă vreo criză vegetativă, cel mai ade
sea o criză de inimă cu frică de moarte, renunță la băut, dar rămân me
reu neliniștiți.
109
Dezvoltareafizică s-a produs normal, ca și cea psihică. Dar din primii
ani de viață lui O. i-a apărut un obicei prost — suptul degetului mare. Când
era elevă a mai apărut unul — răsucirea părului pe deget, iar uneori și smul
gerea lui. în același timp au început să-i tresară gâtul, gura. Din copilărie O.
afost dusă la medici. S-apus un diagnostic - nevroză obsesiv-compulsivă. A
fost tratată cu tranchilizante, cu proceduri defizioterapie. Pentru o vreme te
rapia a ajutat, dar după un alt conflict acasă totul a reînceput. S-au dus și la
o vrăjitoare, fapt care a produs, de asemenea, unfolos temporar.
Lui O. i se cereau niște rezultate excepționale sau bune la școală. Notele de
8 erau primite cu mare nemulțumire. Deșifetița nu fusese bătută niciodată,
mereu se temea de chelfăneală, inima începea să-i bată tare. Dacăpărinții nu
erau acasă, aștepta cu nerăbdare și neliniște sosirea lor, pentru a primi „mus
trarea pentru opt“. După carepalpitațiile dispăreau. Iar când, în clasa a doua,
aprimitprimul 6, multă vreme s-a temut să le spună de asta și i-a scrihin bi
let mamei. De atunci mama a început să se poarte mai moale cufetița. Dar cu
toate acesteafiecare șase producea „o incredibilă greutate sufletească
*, se relu-
au ticurile și se intensifica groaza de întuneric. Odată cu trecerea timpului în
asemenea situații apăreau nu numaipalpitațiile, ci și durerile de cap. Singurul
om apropiat era mama. O. se atașase așa de mult de ea, că nu o lăsa să se ducă
nici la sanatoriu, la tratament. Dacă se afla la rudefără mama, nu putea să
stea mai mult de trei, patru zile.
în vacanța de vară se simțea mai bine. în curte sefăcuse un cerc de pri
eteni în care O. era conducătoare. Și în clasă voia săfie mereu maiputernică
decât toți. în grupa ei se afla în centrul atenției, pentru că în multe proble
me era cea mai competentă. îi plăceafoarte mult să citească 8F. „Nu supor
tam lucrurile -obișnuite și monotonia. Când totul începea să meargă bine,
îmi pierdeam interesul și mă apucam de altceva. “ Ca urmare, a făcut înot,
alergări, handbal. Acasă situația se înrăutățise. Tatăl a încercat săfacăfi
zică și matematică cu O. Dacă ea nu putea înțelege imediat ceva, el începea
să țipe și s-o acuze că e proastă. „în acest timp măfăceam ghem, inima îmi
bătea groaznic de tare și pur și simplu nu mă mai gândeam la nimic. “în ca
mera ei plângea mult. înainteafiecărei lecții cu tatăl avea o mare groază,
uneori chiar i se tăia răsuflarea. A început să remarce că dacă la lecții sau la
examene erau puse întrebări suplimentare, conștiința parcă i se deconecta și
în cap avea un singur gând: „Nu răspund! “ Treptat i-a apărut sentimentul
de urăfață de tată.
110
La 12 ani O. a început să poarte permanent ochelari, lucru care a fost
pentru ea o traumă psihică — colegii au început s-o tachineze, spunându-i
„ochelarista
* : Mai mult, pentru strungăreață a primit porecla „știrba
*. în
aceeași perioadă erau oameni de care se entuziasma. Un asemenea om afost
profesoara de literatură. Imitând-o, a devenit veninoasă. Iar când O. a re
marcat că acea profesoară arefavoriți, afost dezamăgită de ea, lucru pe care
l-a suportatfoarte greu. Idolii ei aufost un celebru săritor cu prăjina și o cu
noscută parașutistă. „Uneori visam să mă îmbolnăvesc la fel ca ea, apoi să
- scap din asta
*
Vedeți că educația lui O. a decurs în stilul„hărțuitorului
* (o responsabili
tate morală crescută, umilință, „mănușile lui Ejov
*
). Elemente ale mântuirii
veneau dinspre mamă. A complicat situațiafaptul că exista o discrepanță în
tre comportamentul și afirmațiile părinților. Ca urmare, s-aformat un com
plex depersonalitate cu opoziție instabilă a lui EU Asta a dus lafaptul că au
început săfie instabile și celelalte poziții (VOI, EI, MUNCA).
Astfel, înfamiliefetița era atașată numai de mamă. Acest atașament era
extrem, iarfață de ceilalți membri aifamiliei era negativ. Față de oamenii
care tindeau spre ea O. avea o atitudine negativă. Adesea nu termina lucruri
le începute, din când în când își schimba pasiunile. Instabilitateafluctuantă a
poziției EU mai era determinată și defaptul că O. reacționa extrem de bolnă
vicios la particularitățile înfățișării ei (ochelarii și strungăreață).
Vreau să vă atrag atenția asupra dorinței lui O. de a se îmbolnăvi grav,
pentru ca mai apoi „să scape din asta
*. E clar că nici în viața adultă ea nu se
putea bucura liniștită de succes. Lui O. i-au apărut devreme simptome neuro
logice. Dar, așa cum ați înțeles, principalele ei problemele erau încă departe.
^a 14 ani a venit prima iubire de tinerețe. Pestejumătate de an băiatul
cu care se întâlnea O. s-a mutat în alt oraș și nu i-a mai scris. Ea a suferit, ti
curile s-au accentuat, ca și celelaltefenomene neurologice. Când era în clasa a
zecea s-a îndrăgostit de un altul. Nu avea atracțiefizică pentru el, dar senti
mentele au durat mult. „A rămas ceva de atunci
* O. s-a întâlnit cu eljumă
tate de an, iar mai apoi el a părăsit-o pentru prietena ei. „Multă vreme am
sperat că se va întoarce. Odată i-am spus că o să aștept mereu să sune la ușă
și o săfiu mereu bucuroasă de el.“ A continuat să spere chiar și după ce el s-a
căsătorit cu prietena. Refuza curtea făcută de alți băieți, râdea de ei. în tot
acest timp starea de spirit afost depresivă, se păstrau ticurile, dar groaza ob
sesivă de întuneric dispăruse.
111
lată care sunt neplăcerile din viața personală. Firesc, la ele trebuie să se
adauge și eșecurile în activitatea de învățare sau la serviciu, iar de aici nici nu
mai este mult până la înrăutățirea situației.
După ce a terminat școala O. a intrat la facultate, dar nu avea chef de
învățat. în cele din urmă afost exmatriculată pentru rezultate proaste după
anul al doilea. S-a angajat. Acolo relațiile nu s-auformat, apăreau mereu con
flicte. Pefundalul lor lafostelefenomene nevrotice s-au mai adăugat și dure
rile de cap. Peste trei ani, continuând să lucreze, O. s-a întors la universitate.
A început să se întâlnească cu un coleg de an. „Prima impresie despre el afost
groaznică. Dar voiam să scap cumva defosta iubire..." în această perioadă
au apărut crize de melancolie legate de amintirile iubirii eșuate, iar mai apoi
treptat s-a obișnuit cu noul ales, care părea că a început să se schimbe în bine.
Relațiile lor au devenit mai strânse, dar O. a refuzat să se mărite cu el.
„Iar în vară am plecat in drumeție și acolo am înțeles că am nevoie de S&rioja.a
S-au căsătorit, dar peste o lună ea i s-a dat băiatului de carefusese îndrăgos
tită așa de mult și care în acel moment era liber. O. a avut o cădere puterni
că. în acest timp, pefondul durerilor de cap ce continuau, a apărut alergia la
colofoniu subforma unui guturai puternic (munca lui O. presupuneafolosirea
ciocanului de lipit).
Așa cum bănuiți, după multe ezitări O. a refuzat să-și părăsească soțul,
dar relațiile cu el nu mai erau așa de bune. „Mi se părea că nu are nevoie de
mine, ci are nevoie de un adăpost (înainte de căsătorie locuia cu chirie), de în
grijire și de trupul meu." O. nu simțea iubire pentru soțul care deja încetase să
maifie atent. După conflicte putea să nu discute cu el câte o lună. împăcarea
o începea mereu soțul, iar ea între timp îl învinuia de toate păcatele posibi
le. Adesea era melancolică, ca de obicei o deranjau ticurile, reacțiile alergice la
112
colofoniu, durerile de cap puternice și o insomnie chinuitoare. După certuri
soțului îi apăreau crize de astm bronșic și atunci O. „îlsalva
*
. Din cauza bo
lii soțului au decis să se mute în Crimeea. Acolo i-afost mai ușor, dar lui O. i
s-a accentuat alergia la colofoniu, au apărut dificultăți serioase de respirație.
Relațiile conflictuale dinfamilie continuau. S-apus în discuție divorțul. S-au
întors acasă și O. s-a ales cu o respirație grea ce semăna cu astmul, îi era greu
să respire. Nu s-a dus la medici și a continuat să lucreze, deși problemele res
piratorii continuau.
Nu cred că O. arfifostfericită dacă s-arfi unit cu prima iubire. Arfifost
înrobită de el (cu un EU-) sau arfifost dezamăgită de el (cu un EU+). Dar să
nu ne dăm cu presupusul. Să rdvenim la povestirea noastră.
Odată O. a avut temperatură 39 de grade. A început să ia antibiotice,
după care mâinile i s-au acoperit de pete roșii și au început s-o mănânce. Și
atunci O. a ajunspentru prima dată la un staționar terapeutic, unde i s-a pus
diagnosticul „pneumonie bilaterală cufocar cu componentă astmatiformă
* . Ea
câteva zile după externare, la serviciu a avut o criză grea de astm bronșic care
a fost stopată de medicul de la Salvare. In continuare crizele au început să se
manifeste zilnic. Era nevoie să cheme Salvarea. Spre vară a intervenit unfel
de ușurare. S-au armonizat relațiile cu soțul, care a început săfie mai griju
liufață de O. Dar toamna crizele s-au îndesit iar. O. a ajuns din nou la spi
tal, unde, printre alte preparate, i s-a prescris și Prednisolon.
La 26 de ani O. a primit invaliditate, a abandonat studiile lafacultate.
Crizele continuau. Făcea un tratament extrem de variat (masaj, acupunctu-
ră,fizioterapie, tratament medicamentos, inclusiv hormonal). După o oarecare
îmbunătățire crizele se reînnoiau. A ajuns săfolosească aproape tot timpul in-
halatorul. In acest timp O. remarcase că în timpul apropierii intime treceau și
crizele, și respirația grea, și durerile de cap. Un moment suplimentar, trauma
tizant din punct de vederepsihologic, afostprocesul legat de moștenirea bunicii.
Medicii au sfătuit-o să se mute din nou în Crimeea. (Vă e clar că asta
nu arfi ajutat la nimic. Doar nu poți să scapi nicăieri de propria persoană!)
Totuși, mutarea a provocat multe probleme și a stârnit protestul soțului. Au
început conflictele infamilie. Crizele de astm bronșic au devenit mai rare, dar
au apărutputernice dureri de cap spasmodice, amețeli, dureri în regiunea ini
mii însoțite de o creștere a tensiunii arteriale. Au apărutpierderi ale cunoștinței
după ce mânca. A început să-ifiefrică să mai mănânce. La un consult s-a des
coperit o aciditate scăzută și, la diagnosticele enumerate mai sus, s-au adăugat
113
și „distonie neurocirculatorie
* și „gastrită hipoacidă
*. O. nu putea să lucreze,
să citească, să se uite la televizor.
Când s-au intensificat durerile în regiunea inimii, a apărut spaima obse
sivă că inima o să se oprească subit. Ea înțelegea absurditatea spaimelor, mai
ales că la consult nu s-a observat nicio patologie cardiacă. A început să se tea
mă să rămână singură acasă. Conflictele cu cei apropiați continuau. A apărut
înstrăinareafață de soț. înainte credea că trebuie să-l educe. Acum a apărut
sentimentul că situația efără ieșire. înțelegea că trebuie să schimbe ceva, dar
nu știa cum săfacă asta. într-o asemenea stare O. mi-a cerut ajutorul.
La consultație a venit cu mama, deși locuia aproape de policlinică. Când
a discutat cu mine a încercat să se îmbărbăteze, să lase impresia unui om cu
voință, dar din când în când ochii i se umpleau de lacrimi. Era puțin în gardă.
Aprezentat documentația medicală. O. era invalidă grupa a Iii-a din cauza
astmului bronșic; mai mult, in etape diferite i se puseseră diagnostice ca .disto
nie neurocirculatorie, gastrită hipoacidă, reacții alergice, spondiloză extinsă.
Iată istoria bolii și a vieții, mai bine zis, a vieții care a devenit o boală.
Și asta la o persoană programată genetic pentru fericire!
Iar acum vreau să vorbesc cu medicii și psihologii. Ceilalți pot să se
odihnească puțin între timp.
Nevroza bolnavei s-a format în anii copilăriei. De la doi, trei ani au apă
rut obsesiile care au devenit simptomul principal, iar manifestarea lor era
variată în funcție de ce simptome apăruseră în diferite etape ale bolii. Deja
de pe atunci era nevoie de tratament special. Atunci, cu un efect temporar,
se foloseau Radedorm și alte tranchilizante slabe. In anii de școală la obsesii
s-au adăugat semne de isterie sub forma unor reacții diverse. Pe un asemenea
fond se dezvoltă situațional o stare cronică subdepresivă. Apoi afecțiunea
se somatizează, apar insomnia, durerile de cap (spectrul astenic), reacțiile
alergice, respirația grea are clar o geneză isterică, iar pe fondul ei apare ast
mul bronșic, în ale cărui crize un rol important l-a avut situația (conflictele).
Nu există vreun motiv să ne îndoim de corectitudinea diagnosticului
de astm bronșic. Dar prezența componentelor reactive și de personalitate
în structura și patogeneza afecțiunii nu dă loc la îndoieli. Astfel, când au
început să apară simptome psihosomatice și somatice manifeste, și anu
me obsesiile și paroxismele vaselor odată cu creșterea tensiunii, scăderea
în greutate ca urmare a fricii obsesive de a mânca, simptomele astmului
114
bronșic au început să scadă. Și abia atunci, când în prim-plan în structura
afecțiunii au ieșit obsesiile sub forma de cardiofobii și li s-au alăturat alte
obsesii, bolnava a fost trimisă la psihoterapeut. Așa cum vedem, în cazul
unei dezvoltări îndelungate a unor simptome apar și se consolidează altele.
Totuși, în acest caz s-au observat și relații inverse: obsesiile au făcut mai
puțin evidente crizele de astm bronșic. Dar asta nu înseamnă deloc că simp
tomatica somato-vegetativă a devenit mai puțin manifestă. Pur și simplu
unele simptome din plan somatic erau înlocuite de altele care corespundeau
conținutului obsesiei (durerile din regiunea inimii, tahicardie, extrasistole,
dureri de cap cu caracter spasmodic, amețeli). In momentul în care s-a adre
sat psihoterapeutului a început Să fie manifestă și o simptomatică depresivă.
Tratarea nosologică a formei nevrozei a fost extrem de dificilă. Pentru
că principale erau simptomele din cercul obsesiilor, a fost pus diagnosticul
„nevroză obsesiv-compulsivă".
Cum s-a desfășurat tratamentul cred că interesează pe toată lumea.
115
manifestarea obsesiilor, a durerilor de cap ș.a.m.d. „Era un surplus de energie,
oscilațiile începuseră să se miște în direcția contrară bolii."
După o vreme O. a încercat să se angajeze, dar afost refuzată grosolan,
spunându-i-se că nu e nevoie de un invalid cu jumătate de normă. A avut loc
din nou o acutizare a simptomatologiei, care s-a aprofundat după un conflict cu
soțul. O. a continuat ședințele de grup, starea a început să se îmbunătățească din
nou, s-a redusfrica de oprirea inimii. Putea să rămână din nou singură acasă
și să se ducă la plimbare. Nu mai apăreau crize de astm, se remarca o anumi
tă îmbunătățire a respirației. S-au redus durerile în regiunea inimii, tahicar
dia, aproape au dispărut extrasistolele. Au încetat spasmele vaselor din creier.
A început să citească mult. Nu mai aveapierderi de cunoștință, aproape au
dispărut durerile din coloană, cardiofobiile și teama de șoc anafilactic. Starea de
spirit s-a îmbunătățit. Nu a mai avut nicio criză de astm. „Uneori mi separe
că tot acel coșmar, când înfiecare zi venea Salvarea și eram parcă adusă fe pe
altă lume, nu mi s-a întâmplat mie."Și inima se comporta cum se cuvine. Din
când în când o înțepa sau o apăsa, uneori îi scădea pulsul. S-au îmbunătățit
sensibil relațiile cu soțul. Comunicarea cu mama încă îi mai stârnea iritare.
La 40 de zile de la începerea tratamentului O. a remarcat că intră mai rar
în conflicte și iese mai ușor din ele: „După conflict vreo 15 minute merg tul
burată, dar mai apoi încep să mă acuz pe mine. înainte nici două zile nu mă
puteam liniști. Iar după unul dintre conflicte, în timpul gripei, am remarcat
că sunt așa de respingătoare când sunt bolnavă. M-am certat puțin cu mama
și cu soțul. Pur și simplu aveam nevoie de un motiv, în mine totul era gata și
chiar voiam să mă cert." Simptomatologia în timpul bolii s-a acutizatpuțin.
După trei luni de tratament O. s-a simțit practic sănătoasă. „Starea de
spirit e bună, starea sănătății e destul de bună. în ultimul timp totul a că
zut de pe mine precum apa de pe gâscă. Desigur, nu toate, darfoarte multe.
Deocamdată nu reușesc să evit în totalitate conflictele, dar nu mai am mult
timp după aceea o stare de spirit proastă."
Să mai urmărim încă puțin cum s-a aranjat viața eroinei noastre.
116
pe minut. Ieri am fost la dentist și m-am minunat și eu de calmul meu. S-a
schimbat de asemenea atitudinea mea față de lumea înconjurătoare, față de
oameni. Am început să mă bucur de •viață, de întâlniri cu oameni noi. Starea
depresivă a trecut. Fără îndoială, sunt momente triste și eșecuri. Dar înain
te le apreciam cape o lovitură a destinului, iar acum, fără tulburare, încep să
analizez de ce s-a întâmplat așa, unde e greșeala mea, și rezolv liniștită pro
blema. Dacă văd că într-o situație nu pot să schimb nimic, o iau ca atare, așa
cum este. Desigur, nu mereu îmi iese, dar încerc treptat să cuceresc noi poziții.
A scăzut neliniștea interioară uriașă legată de orice. S-a schimbatfon
dul emoțional. De regulă, starea de spirit e bună. A crescut vizibil puterea
de muncă. Mă simt un om deplin. Relațiile cu soțul au devenit minunate.
Conflictele au dispărut. Au apărut o apropiere adevărată și iubirea. Am înce
put să reacționez mai liniștită la lipsurile și la greșelile altor oameni. Doar nici
eu nu sunt deloc un ideal. Și, culmea, în curând mă pregătesc să devin mamă. “
în ciuda sarcinii, O. a lucrat cu succes cu normă întreagă. A născut un bă
iat sănătos. în prezent e activă, plină de viață, comunicativă, insistentă, li
beră de influențele grupului, independentă, isteață. Dar în legătură cu ceilalți
nu tinde săjoace un rol dominant. Nu e înclinată spre morală. Gândește critic,
încearcă să pătrundă esența unor idei noi. Arefoarte bine dezvoltată capaci
tatea de a învăța, de. analiză, de sinteză a informației.
Astfel, tratamentul oferit i-apermis să realizeze schimbarea complexului.
Acum acea structură a „comunității democratice
* are plusuri in toate pozițiile.
Figura 1.3
Acum câțiva ani a venit la mine Z. Plângea. Fiul ei, student la ofacul
tate de construcții, luase decizia de a se muta la o altă universitate în alt oraș.
Mama nu-l lăsa, considerând că încă nu e independent, că grijile cotidiene o
să-l înghită și el nu va putea să-și termine studiile. Analiza situației a arătat
120
următoarele. După câțiva ani de căsătorie nereușită, Z. fusese părăsită de soț.
Ea îl crescuse singură pe băiat. Considera că soțul ei a fost distrus de femei,
„învață, băiete, lucrul cel mai important este învățătura. Tatăl tău afost dis
trus defemei, și el era capabil
*, îi spunea eafiului. „Tu doar să înveți, o să iau
asupra mea toate grijile cotidiene. “
Dar oare mama putea să satisfacă toate dorințele unui băiat care creștea?
Mai întâi totul a mersfoarte bine. Băiatul învăța bine, toate tentativele
lui de a se întâlni cufetefuseseră întrerupte cu pricepere. La nivelul conștiinței
~~ el era pefect de acord cu mama.,Dar, dacă a apărut din cauzafoamei, o du
rere de cap poatefi tratată numai după ce-l hrănești pe om. Restul măsuri
lor nu au niciun efect.
Și uite, odatăful îi spune că nu poate primi lafacultate educația pe care
și-o dorește, de aceea a decis să se mute în alt oraș. Desigur, nu era vorba defa
cultate. Și mama, șiful acționau conform motivului de rezervă.
Adevăratul scop al lui Z., neconștientizat de ea, era dorința de a-lține
pefu alături. Dar acest scopfusese îngropat în subconștient și în locul lui
fusese avansat un motiv de apărare — grija pentru fiu. Ca urmare Z. era
departe de scopul adevărat: dacă ea nu i-arfi pus obstacolefiului, poate că
el nu arfi dorit să plece de acasă. Fiul avea și el motivul de apărare. De
fapt, voia să scape de protecția mamei (era clar că putea învățafoarte bine
și la facultatea din oraș). Rezultatul — mama a făcut depresie. Ce avea să
se întâmple cufiul educat în condițiile unei hiperprotecții, atunci cândple
ca intr-un alt oraș?
Eu: Fiule, vreau foarte mult să te plimbi afară. Este util pentru sănă
tate și e clar că trebuie să te întâlnești cu prietenii tăi. Dar aș vrea să te
* „Spintecătorul Roșu" sau „Măcelarul din Rostov", criminal în serie care între 1978 și
1990 a ucis peste 50 de femei și copii în trei republici sovietice.
121
plimbi mai pe lângă casă sau măcar să ne spui unde te duci, ca, în caz de
nevoie, să te putem găsi.
Fiul: Bine, tată, așa o să fac.
Eu: Și încă o rugăminte. Când te joci în curte și te strigă mama, răs
punde, vino la balcon.
Fiul: Tată, jucăm fotbal, strigăm. Adesea n-o aud pe mama. Și dacă o
aud, să las jocul și să mă duc la balcon? După aia n-o să mă mai primească...
Fiul chiar și-a ținut cuvântul. Dar soția stătea ca pe ace. Și eu, cum
se întuneca,, ieșeam mereu afară. Mă plictiseam și mă apropiam de copii,
să mă uit cum se joacă. La început se simțeau tensionați, dar treptat s-au
obișnuit și mă părăseau numai atunci când spuneau anecdote: „Astea nu
sunt pentru adulți..." A trecut un timp și chiar au început să mă accep
te în jocurile lor. Ghiciți ce am fost când am jucat hochei? Corect, por
tar. In felul acesta își manifestau atitudinea disprețuitoare față de adulți.
In cele din urmă mi-am extins cunoștințele psihologice și m-am și ju
cat mai mult.
122
Din punctul de vedere al științei psihologiei, o formă neîntemeiată de
dorință se numește „capriciu". Aș vrea să-mi spun considerațiile în acest
sens. Un capriciu nu apare așa, pur și simplu. El apare numai când rămâ
ne neîndeplinită o dorință ce corespunde firii omului. Face nazuri un co
pil când nu e lăsat să se joace, iar acasă nu e nimic interesant. Face nazuri
si un adult când interesele lui nu sunt formate.
Interesele sunt motive ce împing personalitatea să-și orienteze activi
tatea către familiarizarea cu un obiect sau o activitate importantă, care îi
îndeplinește o anumită nevoie,.
Dragi cititori! Aș vrea să știu cum a apărut interesul să citiți această
carte. Poate că ea vă ajută să vă pierdeți timpul la gară, dar poate că pen
tru dumneavoastră e extrem'de important conținutul ei, pentru că ați vă
zut că există posibilități reale de a vă îmbunătăți atât pe dumneavoastră,
cât și viața dumneavoastră, de a vă îmbunătățiți relațiile cu apropiații, de
a avansa la serviciu. Probabil în primul caz nu ne vom mai întâlni, în al
doilea nu este exclus să facem cunoștință prin vreo corespondență. Totul
depinde de nevoile pe care vi le satisfaceți prin intermediul acestei cărți.
Și pentru ceilalți sunteți interesant, în măsura în care le satisfaceți nevoile.
Și cu cât ultimul lucru e mai important, cu atât mai mare e interesul par
tenerului pentru dumneavoastră. Și, desigur, interesele care sunt strâns le
gate de particularitățile noastre biologice - moștenire genetică, aptitudini
și temperament - pot fi îndeplinite mai bine și mai ușor.
Combinația intereselor ne formează înclinațiile. Toate tipurile de
înclinații determină orientarea valorică a personalității. Mi-am expus în
primul capitol opinia referitoare la orientarea valorică. Cei care nu o ac
ceptă radical și cei cărora le-a stârnit o neplăcere au abandonat deja de
mult cartea. Dar dumneavoastră ați găsit ceva în ea, deși poate nu sunteți
de acord în toate cu mine. Ce să spun, se mai întâmplă. Totul depinde de
orientările valorice ce compun esența personalității.
Așa cum am spus mai sus, orientarea personalității e legată extrem de
strâns de concepția ei despre lume, de morală. Aceste calități ale personalității,
aparent profund sociale, au, din punctul meu de vedere, un substrat pro
fund biologic. N-o să discut în detaliu despre acest lucru. Voi da un sin
gur exemplu: „Morala se întărește când se șubrezește trupul." Morala este
pentru mine, doar am peste șaizeci de ani. Și ea n-are decât să mă opreas
că de la ceva sau să mă împingă să fac ceva. Pe mine, numai pe mine, nu
123
pe dumneavoastră. Nu-mi plac oamenii moraliști. Unul din protejații mei
a avut o viață de familie nefericită. Când avea peste șaizeci de ani, în tim
pul unei certe, soția, furioasă, a exclamat: „Dacă nu aș fi fost așa cuviin
cioasă, puteam să te fi trădat de o mie de ori!“ Deci de câte ori l-a înșelat
în suflet? In acest timp el deja trecuse printr-o corecție psihologică și a
divorțat imediat de ea. Nu poți trăi cu o femeie amorală. Dacă soția îmi
este credincioasă numai pentru că e cuviincioasă, pentru mine nu e așa de
important. E altceva dacă mă iubește. Dar atunci nu-i va trece prin min
te să se laude că e cuviincioasă. Și un hoț se laudă cu cinstea sa. Doar pu
tea să fure, dar nu a facut-o. Un om onest nu se laudă niciodată cu asta.
Dacă omul e reținut de la a face o faptă rea numai de morală, mai devre
me sau mai târziu o va încălca, fie și doar în suflet. Să vă feriți de oamenii
care-și strigă principiile morale! Nu sunt oameni buni! Dumneavoastră nu
veți omorî pe nimeni, fiindcă vă împăcați cu oamenii. Și nici nu vbți avea
această dorință! Nu veți fura pentru că știți să câștigați destul de bine. Și
de ce să înșelați, dacă aveți relații minunate cu partenerul sexual? Dar și
dumneavoastră puteți avea probleme în alegerea unuia, dacă deodată veți
rămâne singur. Doar accentul se va muta. Problema „nu am cu cine, pentru
că nimeni nu mă vrea" de la nevrotic va suna altfel în cazul dumneavoas
tră: „nu am pe cine să aleg"; deși vor să aibă o legătură cu dumneavoastră,
dumneavoastră nu-i vreți pe ei. Dar chestiunea aceasta poate fi depășită
mult mai ușor. Și, dacă acționați in conformitate cu natura dumneavoastră,
nu veți vedea aici o morală. Parcă nici n-ar exista.
Partjea a doua
EU si TU
Aikidoul psihologic
Când plouă, stăm acasă sau luăm umbrela, dar nu certăm cerul și no
rii. Știm că legile după care plouă nu depind de noi, pur și simplu încer
căm, în măsura posibilului și a posibilităților, să ne adaptăm la ele. Dar
uite, apare un conflict în familie, la serviciu, pe stradă sau într-un mijloc
de transport, și în locul sunetelor fermecătoare ale unei comunicări armo
nioase, ale apropierii, iubirii se aude scârțâitul inimilor încordate și trosne
tul unor destine frânte. Mereu ni se pare că, dacă n-ar fi fost reaua-voință
a partenerului de comunicare, n-am fi avut niciun conflict. Dar ce crede
130
partenerul? Același lucru. Mental încercăm să aruncăm în cârca partene
rului un anumit stil de comportament. II învingem, îl punem cu spatele la
zid și ne liniștim pentru o vreme, fiindcă ni se pare că am căpătat o anu
mită experiență în acest conflict. Dar ce face partenerul nostru? Același
lucru. Și adesea nu bănuim că legile comunicării sunt la fel de obiective ca
și legile naturii și ale societății.
Un exemplu poate fi următorul experiment psihologic din testul
Dembo. Aveți o scală verticală. (Figura 2.1.) In vârful ei sunt oamenii cei
- mai inteligenți, în partea de jos, cei mai proști. Găsiți-vă locul pe această
scală. V-ați plasat undeva la mijloc? Nu, mult mai sus! Am ghicit? Poate
credeți că știu să citesc gândurile. Nu. Pur și simplu știu legile psihologiei.
Figura 2.1
Principiile amortizării
Schreder s-a oprit în fața lui Svejk și s-a apucat să-l examineze.
Colonelul a rezumat rezultatele examinării sale printr-un cuvânt:
— Idiot!
— îndrăznesc să raportez, domnule colonel, idiot! răspunse Svejk.
Amortizarea nemijlocită
Pentru a ilustra acest lucru, vă voi descrie o scenă care avut loc în
autobuz.
Un specialist în aikido psihologic, după ce le-a lăsat să treacă pe re
prezentantele sexului frumos, s-a înghesuit ultimul în autobuzul supraa
glomerat. Când s-a închis ușa, a început să caute în numeroasele buzunare
135
(avea o scurtă, pantaloni și sacou) biletele. Și, făcând asta, firesc, a produs
oarece disconfort unei doamne ce se afla pe o treaptă mai sus. Deodată a
fost aruncată în el „piatra psihologică". Doamna a spus mânioasă:
—, O să mai scotociți mult?!
Imediat a venit răspunsul de amortizare:
— Mult.
Mai departe dialogul a continuat așa.
Ea: Păi așa puteți să-mi ridicați paltonul în cap!
El: Pot. ’
Ea: Nu e nimic de râs.
El: Chiar așa, nu e nimic de râs.
S-a auzit un râs general. In continuare femeia nu a mai scos niciun
cuvânt.
Imaginați-vă cât ar fi continuat conflictul dacă la prima replică ar fi
urmat răspunsul tradițional:
— Aici nu e taxi, puteți să răbdați!
Amortizarea amânată
Mi-a cerut ajutor psihologic P., de 42 de ani. Avea o stare de spirit de
presivă. înainte venise la cursul meu de aikido psihologic șifolosise cu succes
procedeele amortizării directe, care i-au permis să-și consolideze serios poziția
136
la serviciu, să pună in practică proiectele sale. Chiar am presupus că P. nu va
mai avea neplăceri, așa că vizita lui afost pentru mine oarecum neașteptată.
P. mi-a povestit întâmplarea următoare.
în urmă cu un an șijumătate era pasionat de o colegă din departamen
tul vecin. Inițiativa apropierii venise de la ea. Ea era entuziasmată peste
măsură de eroul nostru, îl compătimea când avea neplăceri. Sub conduce
rea lui a început să-și însușească metodele elaborate de el, multă vreme le-a
stăpânit cu succes și a devenit o discipolă hotărâtă a lui. Tot ea a fost pri
ma care i-a spus că-l iubește. Deja planificaseră să înceapă să trăiască îm
preună, când, deodată, totalpe neașteptate pentru el, prietena i-a propus să
întrerupă întâlnirile. S-a întâmplat asta la câteva zile după ce lui i se pro
pusese să treacă in rezervă (P. era militar), dar să rămână în instituție ca
angajat liber. Era o neplăcere, dar nu așa de mare, căci P. putea să-și conti
nue cercetările, deși salariul devenise semnificativ mai mic. Dar ruptura cu
prietena a luat-o cape o catastrofă. I se părea că totul s-a prăbușit. Atunci
arfi trebuit să amortizeze, dar el a început să explice relațiile. Asta nu a dus
la nimic și P. a hotărât să nu mai vorbească deloc cu ea, să „depășeascămo
, pentru că el credea că, în cele din urmă, totul va trece. Așa a trecut
mentul'1
o lună. El nu se văzuse cu ea și începuse să se liniștească. Dar deodată ea a
început să-i adreseze lui P. întrebări de serviciufără săfie nevoie de asta și
să-l privească cu tandrețe.
Pentru o vreme relațiile s-au atenuat, dar mai apoi a venit o altă ruptu
ră. Așa a durat ojumătate de an. în cele din urmă el a înțeles că ea râde de el,
dar oricum ceda provocării. Atunci a căpătat o nevroză depresivă manifestă,
în timpul unei alte certe ea i-a spus că defapt nu l-a iubit niciodată. Asta a
fop ultima lovitură.
îmi erafoarte clar că nu are niciun rost să-l trimitpe P. pe câmpul de lup
tă. Atunci am scris împreună o scrisoare de amortizare.
Iată conținutul ei:
„Aiperfectă dreptate cu întreruperea întâlnirile noastre. îți mulțumesc
pentru plăcerea pe care mi-ai oferit-o, după cum se vede, din milă. Ai jucat
așa de iscusit, că nicio clipă nu am avut îndoiala că nu mă iubești. Tu mi-ai
stârnit interesul și nu puteam să nu răspund la sentimentul tău, cum credeam
pe atunci. în el nu era nicio notăfalsă. Scriu așa nu pentru a te întoarce. Acum
este imposibil acest lucru! Dacă o să mai spui o dată că mă iubești, cum o să te
pot crede? Acum îmi dau seama cât de greu ți-afost cu mine! Să nu mă iubești
137
și să teporți așa! Și ultima rugăminte. încearcă să nu te mai întâlnești cu mine
nici cu probleme de serviciu. Trebuie să mă dezobișnuiesc. Se spune că timpul
vindecă, deși deocamdată mi-e greu să cred asta. îți dorescfericire!"
în scrisoare aufostpuse toate scrisorile șifotografiile ei.
Imediat după trimiterea scrisorii P. a simțit o mare ușurare. Iar când au
început numeroasele tentative ale prietenei de a reface relațiile, liniștea lui era
deja totală.
Amortizarea profilactică
139
Soția (furioasă): Ia mai lasă chestiile tale psihologice! (Ea știa de cur
surile mele.)
Eu (vinovat): Dar ce treabă are aici psihologia? Ai un soț și, în același
timp, practic nu-l ai. Copiii nu-și văd tatăl. Aș putea veni mai devreme.
Soția (deja nu mai era așa amenințătoare, totuși nemulțumită): Bine,
intră.
Mă dezbrac în tăcere, mă spălpe mâini și mă duc în cameră, mă așez și
încep să citesc ceva. In acest timp soția tocmai termină defăcut pateuri. îmi
erafoame, miroseafoarte bine, dar nu m-am dus la bucătărie. Soția a intrat
în cameră și, cu oarecare tensiune, m-a întrebat:
— De ce nu vii să mănânci? Ia te uită, ai mâncat undeva pe săturate!
Eu (vinovat): Nu, suntfoarteflămând, dar nu meritam.
Soția (puțin mai moale): Bine, du-te și mănâncă.
Am mâncat numai un pateu și continuam să staujos. v
Soția (prudentă): Ce, nu sunt bunepateurile?
Eu (tot vinovat): Ei, nu, pateurile suntfoarte bune, dar nu merit să
mănânc.
Soția (moale de tot, chiar blândă): Ei, bine. Mai mănâncă."
Conflictul s-a încheiat. înainte tăcerea putea dura câteva zile.
Un client de-ai mei era strungar calificat, dar destul de des era bolnav și
astfel stârnea nemulțumirea șefului, care, într-o discuție între patru ochi, i-a
propus să-și dea demisia. După ce afolosit cu succes procedeele luptei psiholo
gice, clientul s-a simțit bine și încrezător. Și uite la ce s-a gândit. După ce a
muncit bine două săptămâni, a scris o cerere de demisie și, fără să pună data,
s-a dus în audiență la șefși a spus următoarele: „înțeleg că amfost o povară,
dar acum deja sunt sănătos. Ca să nu mai aveți îndoieli în acest sens, mi-am
adus demisia mea la cerere, nedatat. Mă pun în totalitate la dispoziția dum
neavoastră. Dacă vă mai înșel încă o dată așteptările, puneți data și dați-mă
afară. “ Șeful s-a uitat uimit la el, cu un interes vădit. A refuzat să ia cererea.
De atunci relațiile dintre șefși subordonat au devenit calde.
140
Și încă un exemplu de amortizare profilactică (de avertizare) la locul
de muncă.
141
— Am o rugăminte uriașă la dumneavoastră. Dacă mă refuzați, nu mă
voi supăra pe dumneavoastră, fiindcă îmi dau seama că estefoarte complicat.
l-am prezentat esența problemei, am rugat-o să se gândească cum să hră
nească 12 soldați care arfi cafiii ei. Și ne-a dat de mâncare! Iar mai apoi a
dat taloanele la cantina noastră și a primit banii pe ele.“
Rezumat
Nevoia de comunicare
I-am sfătuit odată pe ascultătorii mei la una dintre lecții să-și serveas
că musafirii la vreo două ore după ce au venit cu sandvișuri, ceai, bomboane.
Imediat au venitprotestele: „Și atunci cine mai vine la noi? Ce-o să spună des
pre noi? Cum așa, vin musafirii și eu nu pregătesc o tratație bună?" Presiunea
Părintelui e așa de mare, că toate forțele mentale ale Adultului sunt îndrep
tate spre îndeplinirea unor acțiuni nechibzuite. Cumpără alimente de zece
145
ori mai mult decât e necesar, mănâncă de cinci ori mai mult decât îi e necesar
Copilului. In orice spital vi se va spune că vin cei mai mulți bolnavi cu in
farct miocardic, ulcer perforat, psihoze alcoolice după sărbători. Așa cum ve
dem, nu sunt chiar atât de nevinovate programele dure ale Părintelui scăpate
de sub controlulAdultului!
148
Comunicarea cu partenerul (analiză tranzacțională)
Tranzacții paralele
în fiecare dintre noi locuiesc trei oameni care adesea nu se împacă unul
cu altul. Când oamenii se află la un loc, mai devreme sau mai târziu în
cep să comunice. Dacă A i se adresează lui B, atunci el trimite un stimul
comunicațional. (Figura 2.3.)
Stimul
Figura 2.3
Adult-Adult:
A: Cât e ceasul?
B: Opt fără un sfert.
149
Părinte - Părinte
Copil - Copil:
Figura 2.4
150
a b
Figura 2.5
153
o lună a câștigat cu mare greutate 10 ruble, a cumpărat ojucărie care s-a stri
cat a doua zi. Am reținut-o pe soție de la dojeni inutile. El sufereafoarte tare,
dar nu a început să plângă, ci a spus oftând greu:
— Ca să vezi! Am muncit atât și am cumpărat o porcărie.
Așa amfost scăpați în viitor de motorete, haine defirmă, casetofoane. Nu,
îi mai cumpăram câte ceva, dar cheltuiam dupăposibilitățile noastre materia
le. Cursurile de psihologie au dat și un efect material semnificativ."
Orice om, chiar cel mai conflictual, nu e tot timpul în conflict. Prin ur
mare, amortizează, intră în comunicarea care are caracterul unor tranzacții
consecutive. Dacă oamenii nu s-ar comporta măcar o dată corect, ar pieri.
Conflictul se desfășoară prin tranzacții încrucișate. (Figura 2.6.)
Figura 2.6
în magazin:
Cumpărătorul: Puteți să-mi spuneți cât costă un kilogram de salam?
(A-A)
Vânzătorul: Ce, nu vedeți? (P-C).
La serviciu:
A. : Puteți să-mi spuneți ce marcă e mai bună la capitolul ăsta? (A-A)
B. : Ar fi timpul să știți și dumneavoastră lucruri elementare! (P-C).
155
Soțul: Doar nu avem o gospodărie așa de mare. Fii mai îndemânati
că. Dacă mama ta nu te-ar fi răsfățat în copilărie, te-ai fi descurcat. Vezi
și tu că nu am când! (P-C)
Soția: Dacă mama ta te-ar fi învățat s-o ajuți, nu ți-ar fi adus micul
dejun la pat, ai fi găsit timp să mă ajuți! (P-C)
Figura 2.7
în magazin:
Cumpărătorul: Chiar că nu am ochi. Dar dumneavoastră aveți ochi
minunați și o să-mi spuneți acum cât costă un kilogram de salam (C-P).
(Am fost martorul acestei scene. Toți cei de la coadă au râs. Vânzătorul,
tulburat, a spus prețul mărfii.)
La serviciu:
A.: Intr-adevăr, ar fi fost timpul să știu asta. Dar câtă răbdare aveți
dumneavoastră să repetați de o mie de ori același lucru! (C-P) v
Rezumat
în fiecare dintre noi există trei stări ale eului: Părintele, Adultul și
Copilul. Unitatea de comunicare este tranzacția formată din stimul și răspuns.
In cazul tranzacțiilor paralele comunicarea durează mult (prima lege
a comunicării), în cazul celor încrucișate încetează și se dezvoltă conflic
tul (a doua lege a comunicării).
La baza principiului amortizării se află capacitatea de a stabili direcția
stimulului și de a da răspunsul în direcția opusă. v
Comunicarea profesională merge pe linia A-A. Pentru a-1 împinge pe
partener în poziția Adultului mai întâi trebuie să fii de acord cu el, apoi
să-i pui întrebarea.
3. Amortizarea particulară
Amortizarea la serviciu
160
La sfatul unor cunoștințe a venit la mine la o consultație. Ultimul conflict a
apărut așa. O dată pe lună catedraface o conferință la care vin matematicieni
din alte universități; se adună circa 150 de persoane. S. a intrat în amfitea
tru cu cinci minute înainte de începutul conferinței. In sală nu era prea curat,
dar el nu avea nicio legătură cu curățenia.
în acest moment a apărut șeful de catedră, T., și au avut următorul dialog:
T. (încordat): Ia uitați-vă ce mizerie el
S. (nedumerit): Dar asta nu e obligația mea.
T. (cu o iritarefățișă): Dumneavoastră puteți să trecețipe lângă mizerie,
eu nu! Eu singur trebuie să mă gândesc la toate!
S. (plecăndu-și capul și privindpe sub sprâncene): Și ce trebuia săfac eu?
T. (enervat): Nu puteați să vă îngrijiți de curățenie? Doar nu vă scădea
rangul dacăfăceați curat!
După aceea S. s-a plâns prietenului său:
— Uite ce mai prost bătrân! Ce s-a legat de mine? Nu știe cine răspun
de la noi de curățenie?!
161
S. (privind chiar în ochii lui T): Da, e mizerie!
Pefața lui T. e nedumerire. Tace.
S. (continuă compătimitor): Uite, vedeți, pe nimeni nu interesează onoa
rea colectivului. Toți trec pe lângă mizerie! Trebuie ca dumneavoastră să vă
gândiți la tot!
T. tace, dar tulburarea se transformă în nedumerire. Se simte că nu știe
deloc ce să răspundă.
S. (continuă deja entuziasmat. Și-a dat seama că inițiativa e in mâinile
lui): Dacă așfi venit cu douăzeci de minute mai devreme, m-așfi ocupat de
curățenie. In cel mai rău caz, așfifăcut singur curățenie. Nu așfi pățit nimic!
T. (venindu-și puțin în fire, cu încordare crescândă): Asta mai lipsea!
Știu cine trebuie săfacă asta! Rugați-o să treacă pe la mine după prelegere pe
Ludmila Prokofievna (laboranta care răspundea de curățenia din amfiteatru.).
„După ce am ieșit din spital, viața mea a decurs altfel. A încetat să-mi
mai tremure mâna, adică am scăpat de mișcarea obsesivă cu care mă obișnuisem
așa de mult încât credeam că este imposibil să scap de ea vreodată. Atunci mi-a
venit o idee: dacă am scăpat de asta, se vede că pot scăpa și de alte lucruri care
162
mă deranjează. în orice caz, merita să încerc, doar căpătasem deja o bună
experiență care mi-a datpeste cap reprezentărilepe care le aveam despre mine.
La serviciu am rugat să mi se stabileascăfoarte clar cercul obligațiilor mele,
ținând cont de starea mea de sănătate." (Amortizareprofilactică.) „înainte
era destul de lax, putea intra acolo orice. Asta a produs diverse critici la adre
sa mea din partea conducerii. Acum am fostferm, amfăcut un jurnal special
unde am început să-mi notez planul de lucru pe care l-am stabilit mai înainte
cu conducerea. Acum la solicitările neîntemeiate pot să răspund liniștit: «Totul
merge conform planului, sunt precis și ordonat.» Și lucrurile au început să se
schimbe în bine. Destul de repede am scris un articolpe tema de care mă ocu
pam, relația cu conducerea s-a atenuat, am început săfiu încrezător în mine."
163
maifacfață saluturilor. Și toate acestea într-o perioadă de timp așa de scurtă!
Intr-adevăr, uimitoare mai potfi transformările oamenilor!
164
E o lucrare bună, deși nu de maestru, dar pentru un începător proce
deele luptei psihologice au fost însușite extrem de bine! Se pune întrebarea:
Dar de ce s-au despărțit? Mecanismele unui asemenea final vor fi privite
mai detaliat în alte cărți din serie.
încă vreo câteva exemple de amortizare în viața de familie.
Adesea conflictele dintre copiii care au crescut și părinți apar când co
piii vor o mai mare independență, iar părinții încearcă să-și păstreze sub
comandă.
Ascultați povestirea unei paciente de-ale mele a cărei fiică de 13 ani
ieșise de sub ascultare. își crescuse fiica fără tată, încercase ca fata să nu
simtă ° proteja ș.a.m.d. între timp fata începuse să nu se mai ducă
la lecțiile de la școala de muzică, cerea toalete care erau peste puterile lor,
voia să folosească timpul după bunul ei plac ș.a.m.d.
165
Ea afost de acord, neștiind încă ce o așteaptă. M-am hotărât săfolosesc
una dintre regulile amortizării: Nu-ți oferi serviciile. Ajută când ți-ai fă
cut treburile. In aceeași zi s-a dus la prietena ei și s-a întors târziu.
Când a venitfata, eram deja în pat. Ea m-a rugat să-i dau de mâncare,
dar eu i-am propus să-și ia singură. In casă nu era pâine. I-am spus că nu am
apucat să iau. Fata a început să-mi reproșeze că n-o iubesc, că sunt o mamă
rea ș.a.m.d. îmi era greu, dar eram de acord cu toate afirmațiile ei. Apoi am
început să spun și eu că nu am avut noroc de mamă. într-o asemenea luptă, în
care eu cedam tot timpul, am dus-o vreo șapte luni. în cele din urmă, fără ni-
cio morală, fata a luat inițiativa, chiar ea a împărțit sarcinile. Eu am primit
rolul de bucătăreasă: «Mamă, tu gătești mai bine.»
Eafăcea curat în apartament,făcea mici cumpărături. Spălam împreună
lucrurile mari, darpe cele mici le spăla singură. Treptatfiica și-a îmbunătățit
relațiile cu prietenele din clasă. A devenit mai liniștită, mai încrezătoare în
sine. După un an și-a găsit de lucru la o cooperativă carefăcea jucării. Am
ajutat-o să-și însușeascăprocesul. Așa s-a rezolvatproblema garderobei. Chiar
ea câștiga bani pentru asta. în vara anului următor, din banii câștigați de ea
i-am cumpărat un bilet de vacanță într-o tabără. Când s-a întors, am remar
cat căfata mea se apucase de cântat la pianină. Mi-a povestit că în tabără s-a
împrietenit cu un băiat din alt oraș. S-au înțeles să corespondeze și să se în
tâlnească anul viitor, poate și mai devreme. Astfelfata mea a avut prima iu
bire. îmifăcea plăcere că-mi spune și mie. Dacă nu m-aș fi schimbat, puțin
probabil așfifost o prietenă pentrufata mea. Am încetat să mai comand, doar
mă supuneam."
166
are că ea e mai mare și are experiență sexuală? Poate că e chiar mai bine. Dacă
e să comparăm cu altele, aleasa ta o să-țifie credincioasă."
„Conflictele cu soacra mi-au otrăvit viața. Nu mai pot să-l văd pe soț,
imediat îmi trece toată iubirea", spunea cu emoție și lacrimi în ochi ofemeie
drăguță de 36 de ani care venea la ședințele grupului. „Suntem căsătoriți deja
de 12 ani, fata are 11 ani, iar soacra se amestecă în toate treburile mele, deși
trăim separat. In cazul oricărei neînțelegeri ea spune căfiulputea săfi luat o
femeie și mai tânără, maifrumoasă, mai gospodină, mai inteligentă... Se ajun
ge la strigăte, lacrimi, isterie, atât din partea mea, cât și din a ei."
La cursuri a participat cu entuziasm. După o săptămână povestea deja:
„Sâmbătă dimineață toți s-au dus în parc, iar eu cu soacra am rămas săfacem
treabă în gospodărie. Eu amfăcutpatulgreșit, din punctul ei de vedere, și imedi
at a remarcat căfiul eiputea să aleagă o soție mult mai bună. Imediat amfost de
acord cu asta, spunând că elputea să-șifi luat o soție nu doar mai bună gospodi
nă, dar și maifrumoasă, inteligentă, tânără ș.a.m.d. Vorbeam liniștită. Mi-am
adus aminte ce-mi reproșa ea înainte și am enumerat toate neajunsurile mele și
calitățile soțului. Ochii soacrei s-aufăcut mari, se simțea că-și pierduse orienta
rea. Fără să spună vreun cuvânt, a dat drumul la televizor și, cu o privire ab-
senip, a început săprivească. în curând a luat-o cufrig. A datfuga să ia un pled.
Peste o oră șijumătate, spunând că are o durere de cap, s-a întins pe canapea."
168
ajungă inginer-șef. Nu aveau copii din vina lui, dar pentru ea asta nu avea
importanță. Au început să crească un băiat. Totuși, soțul a rămas implaca
bil, a înaintat actele de divorț și a divorțat. Continuau să trăiască în același
apartament, dar ca vecini.
In timpul discuției ea plângea. S-a calmat pentru scurt timp. Am mai
reușit să aflu că lucra ca secretară la un administratorfoarte important și că a
contribuit mult la promovarea soțului la serviciu. Relațiile intime nu aveau
mare importanță pentru ea, dar nici nu-i stârneau repulsie. Acum voia, cu
orice preț, ca soțul să revină înfamilie.
169
nu va acționa așa cum planificaserăm noi și că nu voi obține nimic. Dar când
i-am văzutfața uimită și tulburată m-am liniștit. Am început să vorbesc, el
a înțepenit, ochii i sefăcuseră și mai mari, iar când am terminat, nu a putut
să-mi răspundă nimic. Iar eu, fără să mai aștept să înceapă el să vorbească,
m-am dus în camera mea.a
170
— Știți, probabil o să se întoarcă destul de repede înapoi!
— Și de unde trageți concluzia asta?
— A început să vină la bucătărie numai in chiloți, cum făcea înainte.
îmi oferă mai des ajutorul.
— Ei, foarte bine, am spus, e lucrulpe care îl doream!
— Nu, ajunge, am trăit 22 de ani cu marioneta asta, nu mai vreau!
Exemplul arată foarte clar că, dacă ții pe cineva, nu obții nimic, iar
dacă-i dai drumul, poți să-l.faci să se întoarcă. încă o legitate: când, mai
târziu, cel care părăsește se întoarce, adesea devine deja inutil. Cum se ex
plică asta? în procesul învățării procedeelor luptei psihologice elevul suferă
o creștere a personalității; în timp ce partenerul nu. El devine neintere
sant, pentru că toate acțiunile lui sunt ușor de citit, se vede automatismul
lor. Dacă relațiile nu sunt stricate de tot, treptat are loc o restructurare a
partenerului. în cazul unor relații total distruse refacerea lor e un caz rar.
încă un exemplu.
171
științifică. Era privit ca o stea în ascensiune și șeful de catedră, care se pregă
tea să se pensioneze, spunea deschis că visează să-l vadă pe U înlocuitorul lui.
In acest timp U. afost atras de o studentă din anul al treilea, viitoarea
soție. Fusese uimit defrumusețeafetei și de entuziasmulfață de el. Și-au de
clarat iubirea și s-au căsătorit. înainte de asta ea avusese experiență sexuală.
Dar iubirea pentru ea a devenit și mai intensă după ce el a aflat că viitoarea
lui soție avusese o dezamăgire în dragoste. Pentru a evita discuții inutile (fa
milia ei era de modă veche), el și-afăcut cu lama o tăietură ușoară pe mână în
timpulprimei nopți de căsnicie, după o nuntă zgomotoasă.
Au început să apară eșecurile cu teza. Soția s-a dovedit a nu fi o prea
bună gospodină și el și-a asumat multe treburi, mai ales că, după terminarea
facultății, soția a ajuns în curând șefă de secție, iar mai apoi directoare-ad-
junctă la o mică întreprindere. El avea un prieten. Lucra ca profesor defiloso
fic la aceeași universitate. Iar cândprietenului i s-a propus să intre in partid,
a fost de acord. Devenind mare nomenclaturist, s-a mutat cu familia în alt
oraș. Uite, la el se dusese soția eroului nostru.
Analiza situației arată că aici U. era „tată psihologic" pentru soția lui,
iar viața de familie era o compensare a eșecurilor de la serviciu. Ruperea
relațiilor era legitimă. Nu are importanță dacă soția și-a dat sau nu seama
de asta. Dar e clar că ea miza pe carieră, nu se căsătorise cu el din iubire.
Insă chiar stilul ei de comportament din familie împiedica evoluția cari
erei soțului. Ruptura a avut loc atunci când a devenit clar că soțul nu va
avea succes. Și uite, i-a ieșit în cale „o nouă iubire". Unui specialist în lup
ta psihologică îi e perfect clar că nomenclaturistul obținuse succese dato
rită preocupărilor soției. Iar când a ajuns unde a dorit, i-a apărut nevoia de
viață socială. Nu e greu de presupus că, atunci când acești „copii psiholo
gici" se vor întâlni, uniunea lor nu va fi durabilă, pentru că fiecare dintre
ei s-a obișnuit „să tragă spuza pe turta sa".
U. trebuia să conștientizeze singur asta. Era timpuriu să i-o spun. Mai
ales că situația lui era destul de dificilă. Când începea să vorbească, abia își
reținea lacrimile care-1 sufocau. Am decis să scriem o scrisoare. Ghiciți care
era conținutul ei. Da, acolo se ocăra pentru toate calitățile lui, iar pe soție o
lăuda pentru lipsuri, îi dădea libertate deplină, lăsând deocamdată porțile
deschise. Scrisoarea i-a înmânat-o înainte ca soția să plece în călătorie la
mama ei. El a refuzat să meargă: „Trebuie să mă dezobișnuiesc de tine."
172
Soția s-a întors înainte de termenul stabilit. Era nedumerită. La toate între
bările ei el dădea liniștit răspunsuri de amortizare. Treptat, i-a devenit clar ca
racterul relației lor conjugale. Soția devenea din ce în ce mai iritată. Iritarea asta
se revărsa asupra copiilor. Ea a început să-l vorbească de rău pe U. față defata
cea mare, de cea mică nici nu se mai îngrijea. Peste trei zilefata cea mare a spus
că rămâne cu tata. Fata cea micăplângea și spunea că nu vrea cu un nene străin.
Pentru a se deconecta, U. a început săfacă sport. Starea lui de spirit s-a
îmbunătățit treptat. Soția continua săfacă scandal, dar el rămânea mai mult
sau mai puțin liniștit. Insă când copiii au trecut de partea lui și el a declarat
că la tribunal va insista ca ei să rămână cu el, ea spus căfata cea mică nu ea
lui, ci e a celui cu care se pregătea să se căsătorească.
„Poate că nu efata mea'de sânge, dar eu am crescut-o și o iubesc. Mai mult,
nu pricep de ce vrei să arăți în ochii mei mai rău decât ești în realitate. Doar
știu căfără iubire nu aifi intrat în relații intime cu cineva și nu aifi putut
săfîi în același timp cu două persoane
*
Când soția a încercat să reia relațiile intime, U. a spus că el e mândru,
continuă's-o iubească, dar nu are nevoie de o relație sexuală din milă. Arpu
tea săfacă asta dacă-i va trece iubirea pentru ea, lucru în care crede destul de
puțin, sau dacă ei i-ar reveni iubirea pentru el, lucru pe care îl speră, fiindcă
i se părea că tot ce se întâmplase cu ei era un vis urât care poatefi explicat nu
mai prin eșecurile ei de la serviciu și prin atitudinea lui neatentăfață de ea.
Starea lui U. continua să se îmbunătățească. Și uite, odată s-a trezit vioi,
proaspăt: „Am văzut deodată căfrunzele sunt verzi, iar cerul e albastru. Am
simțit nevoia să mă întorc la activitatea științifică. Doamne, pentru ce și pen
*
tru cine mi-am distrus eu viața!
în continuare au maifost multe: procesul de divorț, isteriile soției ș.a.m.d.
Dafiin toate situațiile, chiar și în cele neplăcute, el s-a comportat demn, orien-
tându-se infuncție de împrejurări. Și peste tot l-a ajutat amortizarea.
Rezumat
In autobuz:
Soția (bărbatului care a lăsat-o să se urce înaintea lui în autobuz, dar
a înghesuit-o puțin): Uf, ursule!
Bărbatul (zâmbind): Ar trebui să-mi spuneți „măgar".
A. : Sunteți prost!
B. : Nu numai prost, dar și ticălos! Așa că aveți grijă!
176
Pe tatăl ei bolnava nu-l ținea minte, pentru că mama a divorțat când
fetița avea doi ani. Nu au rămas nicifotografiile, pe care le rupsese al doilea
soț. Afost crescută în principal de bunică, pentru că toată atenția mamei era
ocupată defratele mai mic. Din copilăriefetița a manifestat aptitudini artis
tice, dansa bine și chiar cânta puțin. I se prezisese o carieră artistică de succes
și deja de pe atunci se simțea o personalitate de excepție. învăța excelent, par
ticipa la activitatea de amatori, iar pe la 15 ani a fost primită într-un an
samblu de cântece și dansuri de la Palatul culturii. Devreme a început să aibă
succes la băieți, dar lucrurile nu mergeau mai departe de săruturi. în fami
lie, relațiile cu mama șifratele cel mic erau proaste: era ostilăfratelui, iarfață
de mamă avea o atitudine de respingere, din cauza moralei permanente. La
insistențele mamei a refuzat cariera artistică (avea anumite oferte) și a dat la
o școală tehnică, unde de asemenea a acordat mult timp ansamblului. A avut
spectacole la televiziune, a participat în turnee.
După ce a terminat școala a început să lucreze la una dintre uzinele mari,
unde a șifăcut cunoștință cu viitorul soț. între timp a avut o serie de conflicte
cu conducătorul ansamblului, care voia să întrețină cu ea relații intime. Din
aceleași motive au apărut neînțelegeri cu șeful departamentului de la uzină.
Și colegele de aceeași vârstă o priveau urât, pentru că ea nu lua o decizie și în
jur se învârteau mereu câțiva cavaleri.
Ocupa o funcție inferioară, dar se descurca bine cu obligațiile. După un
timp, întâlnirile cu viitorul soț au devenit permanente. Nu se remarca, prin
tre admiratorii ei, prinfrumusețe, dar se vedea că e un om cu cap, se spunea că
e și talentat. Defapt, s-a căsătorit cu el. S-au mutat într-un apartament și au
trăitfericiți, soțul a avansat repede datorită talentului și a ajuns unul dintre
conducătorii uzinei. Starea lor materială s-a îmbunătățit.
Chiar bolnava privește acea perioadă ca o fericirefără nori, dar... soțul
i-a interzis categoric să mai desfășoare activitatea artistică. Avea un carac
ter închis, prefera să petreacă acasă cea mai mare parte a timpului, se ocupa de
cercetare științifică. Iar bolnava voia săfie cât mai des în companie, să mear
gă la concerte, spectacole ș.a.m.d.
Soțul controlafinanțele, îi cumpăra haine scumpe, fără să țină cont de
dorințele ei. Apus-o să dea lafacultate. învăța lafărăfrecvență la Kiev, tot
în profilul tehnic, lucru care nu oprea interesa. El se purta cu ea ca un tată cu
fiica lui și, când ea aplecat în sesiune la Moscova, i-a dat un însoțitor de la
departament cu care ea l-a trădat, defurie. Legătura afost scurtă.
177
în mod subiectiv își iubea soțul, îl considera un bărbat adevărat. Totuși,
periodic îifăcea scene. Odată a plecat demonstrativ seara la un film și el,
făcându-și griji, afost obligat să renunțe la lucru și să se ducă după ea. Apoi
el a trebuit să lucreze toată noaptea. îifăcea scene soțului și pentru că se în
torcea târziu de-la serviciu. Odată i-a aruncat banii înfață. Altădată, la ora
trei noaptea, aplecat de acasă împreună cufiul nou-născut.
Soțul se ducea adesea în delegații. Când se întorcea, soția îl aștepta întot
deauna gătită, cu apartamentul împodobit cuflori și masa aranjată ca de săr
bătoare. Cândfăceau petreceri, soțul, dorind să se laude, o ruga să cânte și să
danseze. Defapt, ea era ojucărie. Bolnava remarcase de atunci că soțiile pri
etenilor soțului nu o îndrăgeau, cum credea ea. Punea astupe seama compor
tamentului ei degajat, afrumuseții și tinereții (ea era mai tânără ca soțul cu
opt ani). Fiul care a crescut a devenit un alt tată, pentru că soțul îi poruncea
fiului de șase ani să aibă grijă de mamă, să nu uite să închidă gazele și lumi
na, să încuie ușa când ei se duc în oraș.
Se părea că-și va petrece viața în aceafericire. Dar, după 11 ani de căs
nicie care părea neumbrită de vreun nor, a făcut cancer anal și, după câteva
luni de boală grea, a murit, lăsând-o în apartamentul nou, abia primit, dar
aproape gol și nerenovat. Boala afostpusăpe seama radiațiilor, pentru că soțul
lucra mult și nu prea avea grijă de regulile de protecția muncii.
în casă nu avea bani mulți, în ciuda salariului uriaș pentru acele vre
muri al soțului (900 de ruble pe lună, plus onorarii pentru invenții). După
înmormântare și câteva zile de atenție a rămas singură. Prietenii soțului tre
ceau cu oferte de ajutor, în spatele cărora se citea dorința de a se culca cu ea.
Compania de odinioară n-o mai chema în vizită (prietenii soțului spuneau
tulburați: „Soțiile o să protesteze...
).
* îi părea rău, deși înțelegeafoarte bine.
Salariul era mic și treptat a început să sărăcească. Nu a putut să mai găseas
că ceva de lucru în plus. După serviciu stătea pe canapea împietrită sau citea.
Adesea îi creștea tensiunea, a început să se îmbolnăvească des. E interesant de
remarcat că, imediat ce ajungea la spital, totul trecea.
După un timp a avut o legătură cu un bărbat căsătorit din departamentul
în care lucra. în curând totul a devenit cunoscut și colegele de serviciu au înce
put s-o urască (în principal colectivul eraformat dinfemei). Legătura a durat
mult, dar nu a avut multe bucurii. Amantul venea rar, nu o ajuta material,
dar era gelos și adesea o controla la telefon, așa că nu putea pleca de acasă. A
fost nevoită să ceară ajutor mamei, lucru care a produs o tensiune emoțională
178
suplimentară. Propunerea unor bărbați de la conducere de a o lua în întreținere
afost respinsă categoric. Când în țară a început inflația, starea ei materială a
devenit catastrofală. Tot atunci a avut loc ruperea relațiilor cu amantul, dar
la serviciu el continua să se țină după ea.
Iată, asta e tot ce a spus ea. Se poate remarca numai că de două ori a pri
mit cereri de căsătorie, chiar au existat relații sexuale, dar lipsa iubirii afă
cut-o să se abțină de la acest pas. La serviciu a fost invitată să participe în
ansamblul de amatori care uneorifăcea turnee pe la sate, unde, în calitate de
onorariu, erau oferite alimente, dar ea a refuzat, pentru că nu avea dispoziție.
1.2. Ritualul
Fiți atenți: câte patru de fiecare parte, nici mai mult, nici mai puțin!
Dacă încalc ritualul și încep să vorbesc despre treburile mele, atunci capăt
reputația unui om plicticos și nu trebuie să mă mir că prietenii mei, ime
diat cum mă văd, o să treacă pe partea cealaltă a străzii. Că doar atunci eu
devin cronofag, iau singura demnitate ce aparține omului - timpul lui -
și, fără să-mi dau seama de asta, devin pentru un timp vampir psihologic.
Dar dacă voi încălca ritualul înainte de vreme, o să dau motiv de nedume
rire: „Ce s-a întâmplat cu el? Eu l-am «mângâiat», iar el nu!“
Un exemplu de ritual amplu este o petrecere. Dacă ați fost invitat la o
aniversare și trebuie să țineți un toast, pentru cine este? Desigur, pentru
aniversat. Așa că uite, când la ziua dumneavoastră de naștere cel care toas
tează vă dorește toate lucrurile bune, poate că el nici nu le dorește de fapt.
Poate că scopul neconștientizat al musafirului e acela de a-și demonstra
educația. Așa că nu acordați prea mare atenție lucrurilor legate de ritual.
Iar dacă șeful vă dorește, când vine la ziua de naștere, să promovați la ser
viciu, să nu luați în serios asta, pentru a evita dezamăgirea.
Cândva le-am propus audienților mei să refuze să mai facă petrecerea
de Anul Nou, să nu mai marcheze zilele de naștere, le-am adus aminte că
sărbătorile ne costă foarte mult, acutizează multe boli. Ca medic știu că
în zilele de sărbătoare crește criminalitatea, secțiile de chirurgie se trans
formă în spitale de campanie, în spitalele de psihiatrie sunt primiri masive
de bolnavi cu psihoze alcoolice, sunt supraîncărcate secțiile de toxicolo
gie, sunt acutizate multe boli. Și totuși, încăpățânat, Părintele nostru in
terior ne pune să facem prostiile astea. Uite unde ne duce mintea noastră.
De unde au apărut sărbătorile: să revenim acum 30-40 de mii de ani. Am
omorât un mamut. Nu e frigider. E multă carne, trebuie s-o consumăm.
Dar cum să facem asta cu mare profit? Desigur, invităm musafiri din tribul
182
vecin. Și ăsta nu e ritual, e o afacere. Căci mai apoi vecinii ne invită pe noi.
Dar o afacere bună la început a fost golită de sens, s-a transformat în ritu
al și uite unde ajung uneori oamenii! Vând tot, dar fac sărbătoarea! De ce?
Problema e că, fără emoții pozitive, omul nu poate trăi. Iar dacă e ocupat
cu o muncă plicticoasă și de rutină, desigur, are nevoie să țină sărbători.
Dacă însă omul are o muncă creatoare interesantă, pentru el sărbătoare e
în fiecare zi, iar sărbătorile oficiale sunt o piedică.
Ascultați povestirea unuia dintre pacienții mei.
A început să lucreze asupra sinelui în clubul nostru la o vârstă destul
de înaintată. Dar a reușit să se schimbe. Sănătatea i s-a îmbunătățit, lu-
crurile au mers în biney în afară de faptul că a început să se ocupe de cer
cetarea științifică și, când avea peste cincizeci de ani, s-a pregătit să-și
susțină doctoratul.
1.3. Activitatea
1.4. Distracțiile
Figura 2.11
Și iar s-a închis cercul. Are loc trecerea spre distracția „Oare asta nu e
groaznic?" în varianta „Profesorii ăștia nemernici".
Când am făcut cunoștință cu acest tip de vampirism, am fost foar
te puternic impresionat. Mi-am adus aminte de un episod din viața mea.
Aveam un grup frumos de colegi cam de aceeași vârstă - 35 de ani. Aveam
deja familie, fiecare avea copii. Eu aveam doi: unul de șase ani, celălalt,
de mai puțin de un an. Soția se afla în concediu postnatal neplătit, pen
tru îngrijirea copilului. Numai eu lucram. Abia ne descurcam. In grupul
nostru era o femeie cu o înfățișare plăcută care avea aceeași funcție ca și
mine, cu înaltă calificare, dar cu o viață personală eșuată. Mereu se plân
gea. Noi, cum puteam, încercam s-o ajutăm cu tot felul de sfaturi pe care
nu le accepta, stârnindu-ne tuturor o iritare puternică. Ce mare a fost mi
rarea mea când s-a dovedit că tot ce ne spunea și tot ce-i spuneam noi fu
sese descris de mult! Iar eu credeam că sunt ideile mele! S-a dovedit că am
luat parte la un joc care mă făcuse o victimă a vampirismului psihologic.
Dragi cititori! Ați ghici deja cum să vă apărați de vampirul Personalitatea
Neajutorată? Nu dați sfaturi! Nu vă puneți pe poziția Părintelui! Atunci
discuțiile cu Personalitatea Neajutorată vor decurge astfel:
Sau:
Trebuie remarcat că cei care joacă jocul „Dar de ce nu... Da, dar..." își
schimbă destul de des locurile. Se poate folosi și asta ca apărare. Dar atunci
donatorul devine vampir.
Iată un exemplu (răspuns de protecție-ofensiv).
3.2. Barbă-Albastră
Una dintre pacientele mele e șefă a unei mari secții clinice; se plângea de
un medic subordonat al ei care, începând cu raportul de dimineață; îi otrăvea
viața, expunând în principiu solicitări corecte, dar care nu puteaufi îndeplini
te din cauza bazei materiale necorespunzătoare a spitalului. De exemplu, unui
bolnav i se prescrisese să i sefacă o bronhoscopie, pentru că era suspectat de can
cer la plămâni. O asemenea procedură se puteaface numai peste o săptămână,
fiindcă era coadă. Tentativa de a-i explica asta lui Barbă-Albastră a dus la in
dignare. Acesta susținea că, în timpul așteptării procedurii, bolnavul o săfie
202
tot mai neliniștit, lucru care se va reflecta negativ asupra stării lui, că este in
uman să chinui un bolnav ș.a.m.d. Șefa se afla în încurcătură. Dacă-lprogra
ma pe bolnavul lui Barbă-Albastrăpeste rând, stârnea nemulțumirea celorlalți
medici. Dacă cerea suplimentarea bazei materiale de la conducere, nu ieșea ni
mic bun. Acțiunea prin metode dure împotriva lui Barbă-Albastră nu a avut
niciun efect. Desigur, a reușit să-și păstreze punctul de vedere, dar starea psi
hologică era proastă.
După ce pacienta a făcut cunoștință cu metodele luptei cu vampirismul
psihologic, acțiunile ei aufost următoarele. Când Barbă-Albastră a început să
acționeze lafel, ea, arătându-i lista pacienților înscriși pentru procedură, i-a
propus săfacă modificări
.Imediat
* ce a început săfacă anumite permutări, s-a
lovit de împotrivirea medicilor ai căror bolnavi încercase să-i mute. în felul
acesta, fără a-și maiforța nervii cu Barbă-Albastră, pacienta mea a reușit să
ridice împotriva lui întregul colectiv și să se descurce cu manifestările lui de
vampirism psihologic.
204
a apărut o expresie de mulțumire, s-a uitat triumfător la grupă. Am așteptat
puțin, lăsându-l să-și savureze în voie victoria, și am spus: „In copilărie nu am
fost învățat săfac gimnastica de înviorare. Am încercat să-miformez aceas
tă deprindere, darpână acum nu am reușit. Totuși, înfiecare zi mergpejos la
serviciu, iar uneori și de la serviciu acasă, cam cinci, șase kilometri. Mai mult,
de două, trei ore pe săptămânăjoc tenis de masă, uneori merg și la bazin. In
timpul cursurilor le arăt cursanților exerciții de gimnastică tai-chi și-mi ajun
ge. “Afost puțin tulburat. Mi-am dat seama că lucrurile nu s-au încheiat a.colo.
Odată am ținut cursurile la spital. După terminarea lor, trebuia să mă întorc
lafacultate. Grupa dejaplecase, iar eu mai întârziasem cu treburi. Pentru că mă
grăbeamfoarte tare, mergeâm repede, dar, când am văzut tramvaiul, am luat-o
lafugă, am depășit grupul care mergeafoarte încet. Și deodată aud in spate: „Și
spuneați că mergeți tot timpulpejos!“Nu e greu de ghicit că era Barbă-Albastră.
I-am răspuns imediat, dinfugă: „Da, pur și simplu v-am păcălit!
* (Vă reamin
tesc încă o dată, este inutil să polemizați cu Barbă-Albastră.) Orice regulă are
excepțiile ei. Barbă-Albastră înțelege asta în adâncul sufletului, dar esența vam
pirică îlface să ceară de la donatori o îndeplinire totală a regulilor și săprimească
satisfacție din tulburarea lor. La cursuri Barbă-Albastră continua să mă „prin
*,
dă tot protesta. Uneori observațiile lui aveau bun-simț, alteori erau absurde.
In asemenea cazuri spuneam cam așa: „Poate că aveți dreptate, dar eu nu pot să
înțelegfirulgândirii dumneavoastră, așa că o să rămân la opinia mea. Dacă ați
fifost șeful meu, v-așfi îndeplinit dispoziția. In acest caz răspunderea pentru
rezultatul lucrurilor îmi aparține, așa că hotărârea mea se va aplica. Dar dacă
nufuncționează, o să trecem la varianta dumneavoastră. “Retragerea mea per
manentă dinfața conflictelor a dat rezultate pozitive. Peste o lună de la începu
tul cursurilor a solicitat o discuție individuală. Mi-a povestit despre viața lui
nereușită din cauza neștiinței de aface concesii când nu avea dreptate, ca să nu
mai vorbim de cazurile în care avea dreptate. (Apropo, săfaci concesii atunci când
ai dreptate reprezintă o clasă înaltă de pregătirepsihologică!) Asta ajucat un rol
nefast în viața lui, conducând la eșec și în privința carierei, și în cea a relațiilor
personale. Nu a reușit să-și pună în practică aptitudinile. Ca urmare ne-am
despărțitprieteni. Colaborăm și azi. Lucrurile au început să-i meargă mai bine.
3.3. Alcoolicul
210
Cum să reperezi și să neutralizezi un Alcoolic
217
unul defibrom. Colegii și rudele spuneau că este o isterică cu care nu se poate
vorbi. Imediat ce se îmbolnăvea, își spunea că care cancer la organul care o su
păra în momentul respectiv. Și în realitate despre ce era vorba? Era o Femeie
Rece. Tratamentulpsiboterapeutic a dat un rezultat minunat. Toate bolile au
trecut, cu excepțiafibromului, dar creșterea acestuia s-a oprit.
218
a avut nicio dificultate să-l aștepte. în timpul serviciului militar a intrat la
Facultatea de Construcții de Mașini. Când el s-a întors, ea a refuzat din nou
să se mărite, temându-se că viața defamilie o să-i împiedice studiile. L-a ru
gat să aștepte până la terminareafacultății.
Deja aici se vede cum acționeazăprogramelepărinților șiputem presupune
că avem de-aface cu o Femeie Rece. Altfel s-arfi căsătorit înainte de plecarea
iubitului în armată, iar dacă principiile ei arfi corespuns cu ale unor grupuri
de tineri de-ai noștri, ea arfi avut relații intimefără să mai aștepte săfacă 18
ani și să se căsătorească. Dar cândjustificarea amânării a constituit-ofaculta
tea, pentru un psiholog sau unpsihoterapeut, ca șipentru dumneavoastră, dragi
cititori, devine limpede că ea era un vampir Femeie Rece, deși nu-și imagina
cum b săfie viața defamilie. A dat de un donator nu prea bun. După ce s-a chi
nuit puțin tot încercând s-o convingă să se mărite, el a rupt relațiile cu ea și în
scurt timp s-a căsătorit cu altcineva. A învățat bine, mergea la petrecerile de la
facultate, cocheta cu băieții, dar nu se ajungeapână la relații sexuale. Respingea
cererile de căsătorie: „Mai întâi trebuie să termin studiile
* Cavalerii se schim
bau des. Rămăsese un singur admirator permanent care-i ducea servieta. Lui
i-a încredințat tainele ei defecioară. Despre o apropiere sexuală nici nu puteafi
vorba, nici măcar la nivelul îmbrățișărilor și sărutărilor. Defapt, el o idolatri
za. Dar, până la urmă, când a terminatfacultatea, nimeni nu mai era lângă ea.
221
ea, pentru că am înțeles că e un vampir care joacă «Pleacă de-aici, prostule».
Ea a încercat să măfacă gelos. Asemeneafemei nu știu să iubească, doar coche
tează. Și toți aburii lor sunt consumați numai pe sirenă."
Și a doua povestire:
222
Când povestesc la cursuri această întâmplare, elevii îmi spun că ele
vul meu a fost cel care a făcut acest joc. „De fapt, azi bărbații sunt mai
interesați de acesta. Numai că, atunci când o fac, nu o laudă pe interlo
cutoare, ci-și manifestă nemulțumirea față de soție, după cum spun ei. Și
ce-i rămâne să creadă unei femei singure, când bărbatul care o interesează
e sincer cu ea și se mai și plânge de viața de familie?" Mi se pare că totuși
e un joc pur feminin, dar poate că elevii mei au dreptate. Insă cum să apre
ciem o asemenea întâmplare? „M-am îndrăgostit ca o proastă de profeso
rul meu când am fost la cursurile de perfecționare didactică", mi-a spus
o clientă. „Nu mi-am putut ascunde iubirea. Toți cursanții au văzut asta,
deși nu am spus nimănui. ^Comportamentul lui însă era amical, la fel față
de ceilalți, deși voiam să .cred că mă evidențiez cumva. Și uite, odată, când
eram singuri, mi-a spus că în ziua aia e de serviciu, dar, pentru că era liniște
în institut, se pregătea să plece de acolo. L-am invitat la mine... Doamne,
Dumnezeule, cum m-a mai muștruluit! Ei, ca poeta de vârstă balzaciană
a lui Sașa Ciornîi. Oare ăsta nu e un joc? Are loc feminizarea bărbaților.
Au început să joace jocuri sexuale pur feminine!"
223
Vreau să spun că aici nu m-am dovedit la înălțime. Vreo două, trei luni
m-a amețit de cap și nu mi-a povestit nimic despre trăirile ei sexuale. Și
abia când am început să insist pentru o discuție cu soțul mi-a povestit tot.
Firesc că cei cinci ani de tratament la neurolog nu au avut niciun efect.
Figura 2.12
Pe linia A-A fetița îl roagă să-i facă o plăcintă de nisip. Pe linia C-P
ea își manifestă entuziasmul față de băiat. Dar când el îi îndeplinește ru
gămintea, Părintele interior al fetiței, format de mamă, se aruncă asupra
adoratorului: „Pfui, ce murdar ești!" Fetița a primit „mângâierile psihologi
ce" de care avea nevoie, sugând energia de la partener, dar nu a mers spre o
aprofundare a relațiilor și a consumat energia primită pentru a-i administra
224
Copilului lui o „înțepătură" din partea Părintelui ei. Ca urmare, Copilul
ei a rămas nesatisfăcut. Astfel, destul de des principiile și regulile înving
sentimentele și nevoile, dar victoria aceasta e mereu tactică. Nevoile rămân
nesatisfacute. Mai devreme sau mai târziu apare boala.
Mai dau un exemplu de modalitate în care, deja în etape timpurii, vam-
pirismul face rău chiar vampirului. O bolnavă a venit la mine la tratament
în stare gravă, când avea 37 de ani. O nelinișteau obsesiile și fuseseră tul
burate relațiile sexuale cu soțul.
225
vrut să se întâlnească cu băieți (cu acele „animale murdare" care nu-i înțelegpe
„curați"). (Iată, asta e pedeapsa Părintelui interior—până și dorința a dispă
rut.) Cât timp nu s-a văzut cu băieții vigilența Părintelui interior s-a redus
și după o vreme i-a plăcut un alt băiat. I-a permis să-i pună mâna puțin mai
jos de piept. Dar ce tupeu! Mâna a coborât și maijos! Nu, așa ceva n-a mai în
durat! Treaba s-a încheiat cu o palmă. A doua zi a avut diaree. Medicul a cer
cetatpartea dejos a cavității abdominale, a spus că nu e nimic grav, a prescris
tratamentul corespunzător. între timp a trebuit să se ducă în alt oraș, să dea
la o școală tehnică. Avea de mers 12 ore cu trenul. Era puțin tulburată înain
te de examene. Când a avut nevoie să se ducă la toaletă (se vede că diareea nu
trecuse de tot), ca unfăcut, era ocupat.'Plină de sudoare a stat așa, după cum
i s-a părut, o veșnicie. De atunci i-a apărut teamafață de călătoriile lungi,
drept care afost nevoită să renunțe la studii și să nu mai plece vreodată, din
cauza aceleifrici obsesive. Dar boala a evoluat...
Așa cum vedeți, cu mult timp înainte de sexul direct, după unele sem
ne se poate stabili că vă aflați în fața unei viitoare Femei Reci. Adesea ele
sunt foarte sexy. Cochetează cu plăcere. în jurul lor se învârt o vreme ca
valeri. Apoi ei dispar și rămâne un admirator cu care, în cele din urmă, se
și căsătoresc. Unele au așa de blocată nevoia de sex direct, că pur și sim
plu sunt nedumerite când partenerul începe să pretindă o aprofundare a
relațiilor sexuale. Trebuie subliniat că adesea, când sunt în public, îl pot
îmbrățișa și săruta pe însoțitor, pot sta pe genunchii lui, se pot lipi de el,
așa încât cei din jur să spună: „Ce fericit! E și frumoasă, și sexy!" Și numai
el știe că tot aburul se pierde pe coș!
Problema sexului nu s-â pus la noi multă vreme, așa încât marea majo
ritate a medicilor, chiar și psihoterapeuții, o rezolvau cum puteau, conduși
de bun-simt si intenții bune. Unde duc intențiile bune stiti si dumneavoas-
tră, iar „bunul-simț“ fără cunoștințe profesioniste duce la faptul că medi
cul rezolvă nu problemele bolnavului, ci pe ale sale, adică expune modul
în care ar fi procedat el în situația respectivă.
Când a apărut un val de literatură sexologică, s-a dovedit că în marea
majoritate a cărților (științifice și de popularizare) e vorba în principal de
procedee tehnice, nu de felul în care ar trebui să te reconstruiești. Femeile
citeau cu plăcere aceste cărți și încercau să le bage sub ochi și soților, dar
ei refuzau cu mânie sau ironie să le citească. Dar uite, lucrul cel mai im
portant — psihologia relațiilor amoroase — se afla în afara cadrului. Că doar
lucrul cel mai important e să pregătești hrana, că de câte ori trebuie s-o
mesteci, cum să mesteci, când trebuie să înghiți și cât timp trebuie să te
odihnești după asta nu e așa de greu de învățat. Pregătirea psihologică a
populației noastre s-a dovedit a fi în mod clar insuficientă: puțini erau cei
care foloseau sfaturile acestui tip de literatură. Iar dacă unul dintre oame
nii cu complexe încerca să le pună în practică, nu primea nicio satisfacție
și în curând renunța la întreprinderea asta.
Utilizarea acestor recomandări era împiedicată de miturile care s-au
format în conștiința elevilor mei sub influența educației părinților și a opi
niei publice formate de către mijloacele de propagandă în masă, de prac
tica socială și de cultura sanitară. Uite, tocmai despre ele vreau să vorbesc
acum. Aș vrea să desființez miturile, dar nu pot face asta. E nevoie de
munca dumneavoastră! Iar dacă reușesc să vă demonstrez, iar mai apoi să
vă conving că e nevoie de asta, o s-o faceți singur. Iar acum haideți nu nu
mai să citim, ci și să gândim.
227
Mitul 1. Răceala sexuală a femeii este o variantă a normei
229
Mitul 3. Impotența este o tulburare răspândită
230
că a doua soție a lui, o femeie extrem de sexy, spunea în glumă că arfi pu
tut săfie și mai mică.
Nu e greu de tras concluzia că, atunci când bărbatul este inițiatorul apro
pierii sexuale, el e satisfăcut, iar femeia rămâne cu buza umflată. (Figura
2.14.) Dar nici bărbatul nu e satisfăcut în totalitate. Doar el nu a satisfa-
cut-o pe femeie și se simte impotent. Din nou gânduri, din nou cercul vicios.
Figura 2.14
231
Dar ce se întâmplă dacă inițiatorul apropierii sexuale devine femeia?
Bărbatul nu se așteaptă să facă sex. E cufundat în treburile sale. Ea îl dis
trage și se excită și mai mult. în cele din urmă excitarea trece și la bărbat.
La final ajung împreună, ca în figura de mai jos.
Figura 2.15
*:
Au venit la mine un soț cu soția și m-au rugat să-i eliberez de „nălucire
el era atras puternic de o altăfemeie. Chiarplecase dinfamilie. Iar când au în
ceput neplăcerile la serviciu și afost degradat, s-a îmbolnăvit greu (infarct) și
pasiunea lui a renunțat la el. S-a întors la soție. Când sănătatea lui și starea
de la serviciu s-au refăcut, „prietena
*
l-a chemat din nou la ea... Și el s-a mu
tat din nou acolo. După un al doilea infarct s-a dus din nou la soție. Apoi din
nou i-afost mai bine și, cum v-ați dat seama deja, din nou... Acum înțelegea și
el că trebuie s-o rupă cu ea. L-am internat în clinică. Se părea că lucrul merge
232
normal. Cu o zi înainte de externare m-a rugat să-l las să plece câteva ore, să
rezolve niște treburi urgente. După ojumătate de oră a venit soția. I-am spus
că i-am dat drumulpentru treburi. „Mihail Efimovici, sunteți naivi
* a spus
ea trist. „S-a dus din nou la ea
* Și a avut dreptate.
Soția mult timp nu a putut înțelege de ce soțul este atras de acea feme
ie. Doar ca înfățișare, ca dezvoltare spirituală ea o depășea cu mult pe riva
lă. l-am propus să încerce să-și dea seama ceface rivala și nuface ea, apoi să
facă asta. Și ascultați ce am auzit: „Pentru nimic în lume! Ce, sunt prostitu
ată? Știți ceface ea? Imediat cum apare el în prag, își dăjos hainele, îi cade la
piept și începe să-l sărute!
*
233
sexuale. După ce și-a însușitprocedeelepsihologice, a început săfacă orele mai
atractive, a revenit la activitatea de creație. Noaptea începeau să-i apară
erecții spontane (dar nu era niciofemeie în preajma lui). I-am propus să mai
aștepte puțin, până când îi va apărea o iubire puternicăfață de cineva. Dar
rudele au procedat altfel. Pentru „tratamentul
* lui au apelat la o prostituată.
Sexul într-adevăr afost în ordine. Dar asta nu rezolva problema. Prin cele
lalte calități ale saleprostituata nu era potrivităpentru el in rolul de soție. Nu
s-a hotărât să se apropie de alte femei, fiindcă se temea să nu cedeze. Iar ea,
dându-și seama de dependența lui, se comporta din ce în ce mai rău. în cele din
urmă afost nevoit să se despartă de ea. Și la serviciu lucrurile mergeau prost.
A trebuit să luăm totul de la capăt.
235
medicamente, tamponări, comprese și, desigur, dezobișnuirea de sex. îi părea
de asemenea rău că Cenușăreasa nu manifesta nicio inițiativă in relațiile in
time. Apropo, ea nu avea niciun fel de pretențiifață de viața sexuală, dar el
știa că înainte fusese cu totul altfel. Prințul Etern avea experiență sexuală.
El avea cu ce să compare, și nu mai întâlnise nicio femeie mai atractivă de
cât soția în plan sexual. A încercat să explice relațiile, dar ea evita discuțiile
pe această temă. Mai mult, nu se plângea niciodată de probleme de sănătate.
După apropiere eljura că nu va mai manifesta inițiativă, dar era sufi
cient să treacă vreo două zile (totuși, tonusul sexual era înalt). Așa se stabilise
norma la ei - de două ori pe săptămână, câte trei, cinci minute.
Când Prințul Etern a venit la mine la consultație, mi-a povestit de pro
blema lui sexuală? Nici vorbă! Se eliberase un loc pe care de mult visa să-l
ocupe. Erau puține șanse, dar, stăpânind deprinderile conversației, el putea
să-l obțină. După o vreme Prințul Etern a venit la mine la consultație cu
Cenușăreasa și ea a spus cam așa.
„L-ăm iubitfoarte mult și-l iubesc pe soțul meu. Nici nu-mi imaginez să
fie lângă mine un alt bărbat. Darfamilia a crescut, treburile din gospodărie
s-au înmulțit. Am încercat să-l eliberez pe soț de ele. Am suferitfoarte mult că
nu i-a mers bine la serviciu. Am început să dormfoarte puțin. Mă duceam la
culcarefoarte obosită. Copiii au crescut și nu voiam săfie martorii apropierii
noastre sau să audă ceva. Mai ales că știam temperamentul soțului meu. Dar
țin minte cum era la noi în tinerețe. Era o nebunie, fericire adevărată, dar
mai apoi, nu știu de ce, am așteptat mereu inițiativa de la el. Când el se în
torcea și adormea, eu stăteam în pat șiplângeam. Când soțul a început să aibă
probleme sexuale, ca să nu-l tulbur, spuneam că afost bine pentru mine. Nu,
nu-l înșelam. Chiar îmi era bine cu el, dar, desigur, nu așa ca înainte. Nici eu
nu înțeleg de ce am evitat discuțiile pe tema aceasta. Apoi au apărut și bolile
mele. Niciodată nu am vorbit despre ele, să nu-l supăr pe el. “
Aici voi fi extrem de scurt, pentru că despre asta se poate citi în ori
ce material de sexologie. Dar dacă doriți ca eu să vă spun asta, scrieți-mi.
Voi ține cont de materiale în cărțile mele viitoare.
Vreau să mă refer din nou la E. Berne. Știți deja că în fiecare dintre
noi sunt trei oameni: Părintele, Adultul și Copilul. Când în pat sunt doi,
de fapt sunt șase. Ei, spuneți și dumneavoastră, cine poate fi în plus, când
Părintele vă șoptește că asta nu se poate, iar asta da. Așa că dați-1 afară din
dormitor. încredințați Adultului sarcina păzirii ușii, iar Copilul se va pri
cepe el să stabilească ce se poate și ce nu se poate.
Ușor. Cea mai simplă modalitate este să vorbești despre bărbați și mai
ales despre relațiile intime care duc la sarcină ca despre ceva foarte rău.
„Toți bărbații sunt niște animale murdare, au nevoie numai de sex. Iar mai
apoi te și părăsesc!" Țineți minte, din opera cunoscută: „Până la nuntă să
nu-1 săruți!" Sunt extrem de multe exemple concrete care confirmă aceste
precepte, și în viața reală, și în operele literare. Nu e obligatoriu să discuți
cu fiica pe această temă. Asemenea fiice pot vedea atitudinea lipsită de res
pect a mamei față de tată și, prin mecanismele de identificare, să transpu
nă asemenea atitudine față de bărbați. Așa s-a întâmplat cu pacienta mea
care făcuse obsesia compulsivă că-și va tăia fiul. Știți deja povestea ei. In
familiile în care tatăl bea, face scandal, râde de mamă și-i bate pe copii, de
asemenea poate crește o Femeie Rece.
Mulți pot să protesteze: „Procentul de familii nefericire e mult mai
mare decât procentul de Femei Reci." O să răspund. Natura atracției sexu
ale e astfel construită, că adesea se dovedește a fi mai puternică decât orice
interdicții ale părinților. Dar atunci carența poate merge în direcție opu
să - spre depravare sexuală. Mai țineți minte năzuința omului de a face to
tul pe dos? Imediat ce vă voi interzice să vă uitați la cuvântul „dos", o să și
doriți să vă uitați la el. Educația dă mereu un efect. Nu există efecte neutre!
Femeia Rece este educată adesea în „familii intelectuale și aristocra
tice". „Noi, fata mea, nu am parvenit. Ai grijă, să nu greșești. învață mai
bine, nu te gândi la băieți. Te așteaptă un viitor mare." Fata își însușește
asta. Face ore la școala de muzică, merge la cercul de balet, ore de artă,
învață limba engleză, merge la cercul de frumusețe. Seara citește romane
despre soarta strălucitoare a eroilor și eroinelor. Unul dintre acești eroi de
vine prototipul viitorului soț. Deja în timpul orelor de la cercuri se bucură
de atenția conducătorului, adesea fără să-și dea seama de aspectul sexual al
240
acestei atenții. Colegii de clasă i se par niște cățeluși. Ea își așteaptă eroul
și... nu capătă deloc experiența sexuală extrem de necesară.
Din nou o paranteză teoretică (acum chiar va fi mică). Noțiunea „viață
sexuală" are un sens restrâns și unul mai larg. In sens îngust ne referim la
tot ce e legat de nașterea copiilor și primirea satisfacției sexuale. In sens
larg viața sexuală reprezintă de fapt relațiile dintre bărbat și femeie. Când
țin lecții, nu mă manifest în rolul meu sexual. In locul meu putea să fie
și o femeie. Dar când invit la dans o femeie, o las sa intre prima, o ajut să
ducă niște genți grele, aici se poate vorbi de viața sexuală în sensul larg al
cuvântului. Aici se conturează calitățile personalității mele ca bărbat și tot
ce mă caracterizează ca om.
Așa că uite, educația sexuală trebuiefăcută din copilărie, adică din fetițe
trebuie săformăm femei, din băieți - bărbați. Doar nu e nimic mai rău de
cât o ființă de sex neutru!
Mai mult, și educația sexuală în sens îngust trebuie făcută din copi
lărie. Puțin mai târziu vom vorbi despre stadiile dezvoltării sexualității,
după Freud. Acum voi remarca doar că deja spre cinci ani se formează clar
identitatea sexuală. Băiatul își dă seama că e băiat, iar fetița - că e fetiță.
Uite, deja atunci trebuie să înceapă viața sexuală în sensul larg al cuvântu
lui. In acest timp băiatul trebuie să știe să cedeze locul prietenei sale, să-i
dea rucsacul sau ghiozdanul, s-o servească cu un măr ș.a.m.d. O să mear
gă ținându-se de mână. La vârsta adolescenței ei deja vor merge la braț.
Apoi vor începe îmbrățișările și sărutările.
Dacă fetița pierde toate aceste etape citind romane și ocupându-se de
perfecționare, nutrind în adâncul sufletului teama educată de părinți față
de sexul opus și simțind pentru el o atracție ce vine de la natură, atunci
când se va mărita imediat va trebui să înceapă viața sexuală în sens restrâns
și, în afară de groază, nu va simți nimic. Prima apropiere va consolida ati
tudinea negativă educată de părinți față de bărbați. Așa începe drumul
furtunos spre nefericire.
Cum să le explic mamelor care se bucură că fata lor e tare ocupată și
nu se întâlnește cu băieți că fata - și, prin urmare, și ea, mama - se află în
pragul unei mari tragedii? Să ne amintim de Tatiana lui Pușkin. Imaginea
viitorului ei soț i se formase sub influența romanelor citite. Când Oneghin
a plecat de la ei, ea i-a refuzat și pe Buianov, și pe Petușkov și s-a căsăto
rit cu un general aristocrat. Tatiana e vicleană când spune că soarta ei ar fi
241
fost aceeași. Dacă ar fi fost aceeași, n-ar fi trebuit să fie dusă la Moscova,
la „târgul de mirese". Cred că tragedia Tatianei constă în faptul că era o
Femei Rece. Din păcate, trebuie să văd asemenea Tatiane zilnic în prac
tica mea clinică.
Mă rog, aici putem să ne luăm la revedere de la Femeia Rece. Ne
așteaptă întâlniri și cu rudele și partenerii ei apropiați.
O elevă de-ale mele a pus următoarea problemă în timpul unor semi
nare psihologice. Se pregătea să se mărite. Pretendentul la mâna și inima
ei, un absolvent al academiei militare, a primit post în Orientul îndepărtat.
Iar mama ei a declarat: „Mi-am consacrat ție toată viața mea. Dacă pleci,
o să mor." Fata era tulburată. își iubea logodnicul, dar nu voia să-i facă
rău mamei.
O analiză simplă arată că aici nu miroase nici a iubire pentru fată,
dacă e să înțelegem iubirea ca un interes activ pentru viața și dezvoltarea
obiectului iubirii. Fata se pregătește să se mărite. Mama nu are nimic îm
potriva tânărului. Dar pentru fată, absolventă de medicină, căsătoria este
o dezvoltare. Dar mama este împotriva dezvoltării ei și de fapt împotri
va naturii umane.
Aici se vede că ei puțin îi pasă de interesele fiicei, aceasta trebuie să-i
rămână alături. Ce argumente împotriva mariajului aduce mama? Ați ghi
cit deja! Greutățile vieții care o așteaptă pe fată în garnizoana îndepărtată.
Dar dacă fata a crescut neadaptată pentru viață, cine e de vină? Desigur,
Mama Grijulie. Doar, făcând totul pentru fiică, ea i-a blocat dezvoltarea,
în această „grijă" se văd trăsăturile vampirismului psihologic.
Astfel, atributul Mamei Grijulii este blocarea dezvoltării copilului.
El rămâne nedezvoltat și adesea, deja adult, nu e în stare să plece de lân
gă mamă.
Acum chiar despre ea o să vorbim.
Este sora cea mică a Femeii Reci. De aceea pot trece peste multe detalii
comune. Este unul dintre cele mai întâlnite tipuri de vampirism psihologic.
Femeia își consacră toată viața copiilor. Nu, în tinerețe a avut de toa
te - și iubire, și sex deplin, și pasiuni furtunoase, chiar și mai mulți parte
neri. Destul de des femeile acestea se căsătoresc foarte bine. Dar imediat
242
ce apar copiii toată iubirea și grija lor trec asupra acestora. Soțul devine un
fel de anexă, o sursă de bunăstare materială, o vacă de care trebuie să ai
grijă, pentru că dă lapte. Femeile acestea „le dăruiesc" soților apropiere de
două ori pe săptămână, marți și vineri. In acest timp uneori se uită la emi
siunile de la televizor. Nu, sexul nu le repugnă, dar se pot descurca foarte
bine si
9
fără el. Este un 9răsfăț9 al soțului neserios.
9
Fată de adulter asemenea
femei se comportă liniștit și nu văd nicio tragedie, dacă astfel nu se distru
ge familia și nu există o pierdere materială: „Știu, a avut femei. Dar pen
tru el familia a fost mereu ceva sfânt. Acum, când s-a legat de asta..." Mai
departe puteți continua chiar dumneavoastră. Când soțul le părăsește, se
împacă cu asta destul de-repede. De regulă nu se mărită, consacrându-și
viața copiilor, iar mai apoi nepoților. Uneori vin la mine la consultație cu
rugămintea de a readuce oaia rătăcită în sânul familiei. Nu nutresc sen
timente de ură față de soț, se poartă față de el ca față de un copil poznaș.
De fapt, pentru ele soțul e un fel de anexă.
La serviciu sunt considerate bune specialiste, dar nu au idei creatoa
re proprii. Și la serviciu avansează de dragul copiilor, pentru a le putea da
cât mai mult.
De educația copiilor Mama Grijulie se ocupă încă din prima zi a vieții
lor, cu înverșunare. îngrijirea și educația respectă niște sisteme care poate
sunt necesare mamei, dar nu copilului. Vampirismul se manifestă destul de
devreme. Nu țin cont de dorințele copilului, de nevoile lui, de capacitățile
și înclinațiile lui. Educația merge fie pe calea constrângerii, fie în cadrul
unei responsabilități morale crescute. Principalele cuvinte educative sunt
„trebuie" și „nu se poate". Până la urmă victimele unui asemenea vampi
rism psihologic vor fi sfâșiate mereu de contradicțiile dintre „trebuie" și
„nu se poate", „vreau" și „nu vreau". Dar mai întâi totul arată bine. Copilul
se împacă și îndeplinește ascultător voința mamei, încercând, conștient sau
inconștient, să scape de sub protecția ei. Uneori copilul o idealizează pe
mamă, fără să remarce vampirismul ei, justificând acțiunile represive, în
chizând ochii la infernul din propriul suflet.
Vampirismul Mamei Grijulii se manifestă cu toată puterea când co
pilul, uneori de vârstă mare, începe să-și impună voința. Pentru că Mama
Grijulie nu-i dă libertate copilului, el nu-și poate satisface nevoile, dacă
nu instinctive, atunci psihologice - de exemplu, nevoia de a se simți liber.
Atunci se îmbolnăvește. La nivelul conștiinței Mama Grijulie suferă, dar
243
subconștientul ei triumfa. Uite, scopul ei înalt este vindecarea copilului. Cât
timp tratamentul nu dă niciun efect, acțiunile ei par destul de justificate.
Există căutări ale medicilor, medicamente, tratamente alternative, bioe
nergie. Dar dacă din întâmplare ea își duce copilul la medicul care i-1 poate
vindeca (învațându-1 să comunice corect), va face totul să întrerupă trata
mentul. Doar, dacă se face bine, copilul fie pleacă, fie nu-i mai dă sevele psi
hologice. Vampirul lipsit de o asemenea alimentare începe să se simtă rău.
Și într-adevăr, folosind deprinderile comunicării psihologice - aici aju
tă foarte mult în special aikidoul psihologic -, donatorii încep să se simtă
mai bine, iar vampirii sunt nemulțumiți și promit „să vină și să vadă cine e
Mihail Efimovici ăsta“. Și nu e o amenințare simplă, o să dau mai jos câ
teva exemple. Acum vreau să trag concluziile. Lozinca Mamei Grijulii e
aceasta: „Eu fac totul pentru fericirea ta, cu condiția să rămâi nefericit. Eu
fac totul pentru însănătoșirea ta, cu condiția să rămâi bolnav."
Și acum exemple.
245
am spus că niciun om nu trăieștefără sex. Iar dacă nu se realizează atracția
sexuală, ea este împinsă în subconștient și se manifestă într-oformă mascată
sau sub cea a unei boli, uneori apare în vise. I-am propus să se analizeze, pen
tru ca mai apoi să începem să acționăm.
Aici îmi permit din nou o mică digresiune teoretică. Poate că ar fi tre
buit să vorbim despre asta mai înainte.
S. Freud a descris patru stadii de dezvoltare a sexualității. Dar el a pus
sexualității oarecum un alt conținut. El credea că orice apropiere este acțiunea
iubirii, iar orice îndepărtare este acțiunea instinctului morții.
Așa că uite, în primul stadiu (înainte de un an), stadiul canibalismu
lui oral (pris - gură, în latină), instinctul sexual se manifestă prin reflexul
suptului. Pentru copil e avantajos. Datorită acestui instinct își păstrea
ză viața. La un om matur din punct de vedere sexual gura rămâne o zonă
erogenă și de regulă apropierea sexuală începe cu sărutările. Dacă sexua
litatea nu se dezvoltă mai departe, se manifestă în contactele oro-genita-
le (sexual-orale). Niște forme mai noi ale acestei forme nedezvoltate sunt
fumatul, trăncănitul cu un surplus de mișcări mimice, mestecatul perma
nent, băutul. Al doilea stadiu (de la un an la doi ani) este cel al sadismului
anal. Dacă există o întârziere în acest stadiu, se poate dezvolta una dintre
variantele de homosexualism. In al treilea stadiu (patru, cinci ani), falie
falloes — în greacă, organul sexual masculin), la copii apare nevoia de a-și
examina și de a se juca cu organele sexuale. Nu e nimic grav aici. Dar dacă
dezvoltarea sexuală se oprește în acest stadiu, se poate dezvolta o tulbura
re precum onanismul. Și, în fine, în al patrulea stadiu (14 ani), omul de
vine matur sexual.
Dacă nu a avut loc o asemenea dezvoltare, trebuie să vedem în ce eta
pă se află pacientul, să-l ajutăm să crească. Atunci dispare nevoia de a fi
bolnav. Pacienta, fără ajutorul meu, și-a indicat flecăreala ca manifestare
> nedezvoltate.
a sexualității
246
căfata a făcut o depresiefoarte gravă, m-a amenințat cu totfelul de măsuri,
dacă se întâmpla ceva cu ea. Nu mi-a mai permis să mă mai văd o dată cu
fata. Orice s-ar spune, nu știu, dar înrăutățirea stăriifetei s-a produs în legă
tură cu conștientizarea problemei, nu în legătură cufaptul că s-a simțitjigni
tă. Iar dacă e așa, atuncifetei i-a apărut o posibilitate reală de a seface bine,
lucru care nu intra în planurile subconștiente ale Mamei Grijulii. Uite cum a
distrus ea muncafăcută de medic.
247
și mi-a spus căfata ei a murit. Apoi a închis imediat. Nu pot să descriu în ce
stare eram. In cele din urmă s-a dovedit că nu se întâmplase nimic cu pacienta
mea. Continua să lucreze, dar, desigur, nu mai venea la ședințe.“
256
Astfel, a început să lucreze la mine:făcea bine documentația, lua legătura
cu librăriile ți difuza literatura psihologică in rândurile cursanților. Starea ei
materială s-a îmbunătățit. A avut tentative de a adânci relațiile noastre, dar
eu nu aveam chefde așa ceva. Desigur, i-am plătit mai mult decât se plătește
pentru un asemenea loc de muncă (orice cursant arfifăcut asta doar pentru
dreptul de a participa la cursuri, fără altă plată). Dar am vrut ca ea să nu se
simtă strâmtorată în plan moral, adică eram un Mântuitor. Prin urmare, am
încălcat Legea. Acum știu că trebuia săfiu o Victimă."
De multe ori repet la cursuri că Legile nu potfi evitate nici de psiholo
gii cu înaltă calificare. Dar să urmărim povestea în continuare: „Arfi trebuit
să-i dau pur și simplu bani cu împrumut. Relațiile cu soția rămăseseră încor
date, și am decis să nu mai manifest inițiativă în relațiile sexuale și să aștept
asta de la ea. Au trecut cam trei săptămâni, dar din partea soției nu afost nicio
reacție. Am devenit mult mai liniștit, mai vioi și... după una dintre invitațiile
Prințesei cu bobul de mazăre m-am trezit la ea.u
Prințul Etern a încălcat imediat patru porunci: a lui Freud — să nu ai
relații apropiate cu pacientul sau clientul, dacă nu te-ai decis să-ți legi defi
nitiv viața de el -, a lui E. Berne - să nu te apropii de secretara ta -, a tutu
rorpsihiatrilor — isteria e incurabilă — și a lui C. Rodgers — nu trebuie săfaci
psihoterapie de grup dacă nu ți-ai rezolvatproblemele. Așa că neplăcerile erau
aproape. Dar să revenim la povestirea Prințului Etern...
„După o lună șijumătate viața mea sexuală era de așa natură că-mi este
incomod să vorbesc despre asta, nu mă veți crede. Dacă arfi avut loc între
ceri între bărbați care practică dao al iubirii, așfi ocupat unul dintre primele
locuri. Eram mulțumit de mine și recunoscător Prințesei cu bobul de mazăre.
A venit vara, firma mea a primit o comandă avantajoasă într-una din
tre stațiunile de pe litoralul Mării Negre și am luat-o cu mine deja în calitate
de colaboratoare. Afost o lună defericire nemaivăzută. Uneori măfrământa
ceva in adâncul sufletului, dar asta mă supăra prea puțin. Au venit la mine
fiicele mele mari. Cum s-a văzut mai apoi, ele nu au bănuit că tăticul lor e ca
pabil de astfel de lucruri și se purtau destul de amabil cu Prințesa cu bobul de
mazăre. Am început să mă gândesc la divorț. Nu, erau niște mici asperități,
nu le-am acordat atenție, dar mai apoi mi-au venit în memorie.
Răspunderea pentru organizarea muncii era a directorului întreprin
derii noastre. Deși eram șefulfirmei, în acea situație eram un executant. Pe
neașteptate pentru mine a apărut un conflict intre Prințesă-și director. Ea a
257
refuzat să-i îndeplinească dispozițiile. A trebuit să-i explic mult timp ce în
seamnă disciplina execuției și de ce ea trebuie să se supună directorului, fiind
secretara mea. Acum îmi dau seama că aufostprimele ei tentative de a-i con
duce pe toți prin intermediul meu. Relațiile ei cu directorul au rămas tensio
nate. Defapt, ea mă pusese înfața alegerii «sau-sau», dar eu voiam «și-și»."
Din nou afuncționat mecanismul de identificare. 'Elevul meu era bine pre
gătit și putea suporta liniștit o asemenea situație. Ea știa multe, dar nu pu
tea așa de multe. Amfost odată intr-un crâng de pini și am văzut că practic
toți copacii au aceeași înălțime, diferă numai grosimea. Am făcut o analo
gie: așa se deosebesc specialiștii cu experiență de cei tineri. Cei tineri sunt mai
subțiri. Poate că știu lafel de mult (au aceeași înălțime), dar sunt tăiați mai
devreme, pentru că nu sunt suficient de groși. Și, pușifață în față cu viața,
nu vorputea să îndurefurtunile eifără sprijin din afară. Dar cu toate aces
tea vor săfie primii.
„După ce ne-am întors, relațiile noastre au continuat și în toamnă a aflat
și soția mea... Prințesa cu bobul de mazăre a insistat ca imediat să mă mut la
ea. Pe atunci ea deja studia lafacultatea de psihologie a universității. Au în
ceput scandalurile. Măfăcea «trădător», «adulterin». Apoi toate acestea erau
întrerupte de o iubire furtunoasă. îmi dădeam seama că, dacă merită să ne
unim, nu trebuie s-ofacem imediat după scandaluri.
Nu știu cât arfi durat asta, dar Cenușăreasa m-a rugat să mă hotărăsc:
să rămân sau să plec. M-am dus la Prințesa cu bobul de mazăre.
Dar asta deja nu mai era viață, ci calvar. N-o să descriu detaliile scan
dalurilor. O să spun numai că pentru mine aufost mereu neașteptate. Mereu
găsea niște «boabe de mazăre». în curând am simțit că sunt în niște chingi care
mă strângeau din ce în ce mai tare. Deja nu mai trăiam pentru mine, ci pen
tru ea, ofemeie nevrotică. Eu, ca și Peștișorul de aur din basmul lui Pușkin,
eram în slujba ei. Acum nici eu nu înțeleg ce speram. Câteva episoade au ară
tat că nu are niciun sens să continui aceste relații. Trebuie să le rup. în tim
pul unui conflict cu directorul Prințesa i-a spus că el are o părere preconcepută
față de ea, fiindcă o iubește și dorește să aibă relații sexuale cu ea. Ăsta afost
un lucru așa de ciudat! Doar nici în acțiunile lui, nici în conștiință nu era așa
ceva. La observația lui că i s~a plătit mai mult decât a lucrat, ea a răspuns că
muncește în pat pentru restul de bani. Asta m-a șocat. Rezulta că trăiesc cu o
prostituată, nu cu ofemeie care mă iubește. A trebuit s-o dau afară. Calitățile
profesionale ale directorului erau mai mari.
258
Când am locuit la ea, Prințesa cu bobul de mazăre îmi cerea mereu să
divorțez mai repede ți să ne căsătorim: «Dacă o să mori din senin ți o să ră
mân cu degetul in gură?» Am remarcat că e încă devreme să mă îngroape ți
numai Dumnezeu țtie cât o să trăim. Se contura o altă deplasare. Ea voia să
vină cu mine in calitate de soție legitimă. In cele din urmă Prințesa a decla
rat că vrea triumf. La început nu am înțeles ce-i trebuie. A reiețit că era vor
ba de o nuntă gălăgioasă, cu multe persoane, la care să-i invite pe toți cei care
n-o înghițeau: «Să vadă ce am obținut.»
Mai departe între noi,a avut loc următorul dialog:
Eu: Și eu vreau triumf.
Ea: Ție ce triumfiți "trebuie?
Eu. Lafel ca al tău. Te căsătorești cu un specialist cunoscut. Vreau să mă
căsătoresc ți eu cu un psiholog cunoscut sau cu o actriță bună, nu cufosta mea
pacientă. Dar ața, rezultă că e o căsătorie inegală. Pentru tine e triumf, pen
tru mine e o ruține.
Ea: Dar când o să ajung ața, nu mai am nevoie de tine!
Eu: Foarte bine. Ajungi ața! Și dacă o să reiasă că nu mai ai nevoie de
mine, o să pleci ți nu va maifi nevoie de un proces de divorț în plus. Iar acum
suntem împreună țifac tot pentru a te ajuta să ai succes.
Scandalurile au continuat. Motivul rupturii definitive l-a constituit o
altă ceartă, legată defaptul că m-am dus s-o vădpefata mea bolnavă. Mi-am
luat lucrurile ți m-am întors acasă.
Dar lucrurile nu s-au terminat aici. Ea a insistat să mă întorc, din mo
ment ce am promis să ne căsătorim, deți nu făcusem o asemenea promisiune.
Și-a dat demisia de la întreprinderea la care lucra ți nu-i trecuse prin minte
șă se angajeze în altă parte. Am susținut-o material. Dar odată mi-a aruncat
banii înfață ți de atunci am încetat să-i mai ofer ajutor. Nu avea cui să ceară
ajutor, cum spunea ea, deți avea părinți ți unfrate destul de înstărit. Ce mai
blesteme la adresa mea am auzit! Apoi au început amenințările cu sinuciderea
ți amenințările de a se răfui cu mine: «Noi doi nu mai avem loc pe pământ!»
Amenințările, desigur, erau vane. Prințesa cu bobul de mazăre a încercat să se
vadă cu mine mai des. Scandalurile alternau cu declarații de dragoste. Dar ime
diat ce eu deveneam mai blând, chingile începeau din nou să mă strângă. Nici
nu maiputeafi vorba de reluarea relațiilor sexuale, deți ea tindea spre asta. Nu
am nimic împotriva ei. Discuțiile dintre noi o înfurie. Mi-am dat seama că n-o
pot ajuta, deți îi spun lucruri corecte. De aceea, MihailEfimovici, vă cer ajutor. “
259
Nu mă voi opri la detalii. Peste trei luni am reușit s-o conving să se an
gajeze și să-l lase în pace pe Prințul Etern. Ea a început să ia lecții de can
to, iar lucrul ca psiholog în structuri comerciale îi aducea un salariu bun.
Se simțea un om liber. Acum relațiile cu Prințul Etern sunt normale. El
locuiește cu familia, muncește mult. Prințesa cu bobul de mazăre poate
își va găsi fericirea, fiindcă acum o caută acolo unde o poate găsi, în pro
fesia ei, în dezvoltarea aptitudinilor sale care au fost blocate la început de
părinți, apoi de soț, pe urmă de ea însăși. Iar marea ei sensibilitate e ori
entată acum nu spre căutarea „boabelor de mazăre" din bunurile materiale
care îi sunt oferite de alții, ci spre munca creatoare independentă.
Așteptați de la mine o analiză a situației? Dar mai bine îi dau cuvân
tul lui K. Horney.
Ea descrie patru tipuri de primire a iubirii la care apelează o perso
nalitate nevrotică: cumpărare, stârnirea milei, chemarea lajustețe și, în
cele din urmă, amenințări.
Când un nevrotic încearcă să primească iubirea prin intermediul cum
părării, el spune cam următoarele: „Te iubesc cel mai mult pe lume, de
aceea tu trebuie să renunți la tot pentru iubirea mea.“ Faptul că în cultura
noastră tactica aceasta este folosită adesea de către femei este un rezul
tat al condițiilor de viață. Timp de secole iubirea nu a fost numai o sferă
deosebită a vieții femeii, ci și singura sau cea mai importantă modalita
te prin care ele puteau primi ce doreau. în timp ce bărbații se conduceau
mereu după convingerea „pentru a primi ceva trebuie să realizez ceva în
viață", femeile își dădeau seama că prin iubire și numai prin iubire pot
obține fericire, siguranță și poziție în societate. De aceea și în nevroze
le femeilor se folosește des iubirea în calitate de strategie de comporta
ment, ceea ce le face să cadă în dependență bolnăvicioasă de relațiile lor
de dragoste. Femeia se teme să fie respinsă și, în cazul unor neînțelegeri,
reacționează printr-o creștere a iubirii și treptat începe să fie convinsă
că se află la puterea „unei mari fericiri". O a doua formă de cumpăra
re este tentativa de a cuceri iubirea prin intermediul înțelegerii omu
lui, ajutându-1 să crească intelectual și profesional, în soluționarea unor
dificultăți>
s.a.m.d.
9
262
Nevoile unei personalități mature rezultă din succesele ei, din treburi
le ei. O personalitate imatură, nefăcând nimic, copiază nevoile personalității
mature, sporindu-le dimensiunile. (Aduceți-vă aminte de nevoile copiilor de
vârste mari care stau pe capulpărinților bătrâni.)
O personalitate imatură se gândește la rezultat, una matură — la treabă.
O personalitate imatură vrea mai mult decât are și merită, ca urmare,
adesea pierde și ceea ce are. O personalitate matură e mulțumită cu ce are și
atunci va primi in plus.
O personalitate imatură vrea să-i aranjeze cineva treburile, una matu
ră și le aranjează singură.
O personalitate imqțură speră, una matură acționează.
O personalitate imatură încearcă să-i conducă pe alții, una matură se
conduce singură.
O personalitate imatură e un decor care vrea săfie ofigură. O personali
tate matură e ofigură care nu se gândește cum arată.
O personalitate imatură la început ia o decizie, apoi înghesuie informațiile
pentru a se potrivi deciziei luate (de aici caracterul suspect al unei personalități
imature). Opersonalitate matură la început adună informațiile, iar mai apoi,
pe baza lor, ia o decizie. De aici se vede caracterul deschis al personalității
mature.
O personalitate imatură vrea să ocupe opoziție înaltăfără să se preocupe
de creșterea personală. O personalitate matură are grijă de creșterea persona
lă. Poziția înaltă vine de la sine.
Prin urmare, creșteți! Dați-vă drumul, nu mai stați agățați!
Psihologia conducerii
Partea aceasta am scris-o special pentru Prinții Eterni care sunt me
reu promițători și mereu nedreptățesc speranțele. Sunt elevi merituoși care,
fără să se ciocnească cu realitatea, după ce termină cu brio școala și facul
tatea, stăpânind foarte bine cunoștințele de specialitate, deodată își frâ
nează dezvoltarea. încep să fie depășiți de foștii colegi cu note de 6 care
înainte abia s-au târât prin școală, au fost o mare enigmă la facultate și un
dezastru în familie.
Despre ce este vorba?
Am căutat chinuitor răspuns la această întrebare. După cum îmi dau
seama acum, si eu am fost un Prinț Etern. Am învătat excelent la toate
7 9 9 9
Grupul poate avea o graniță mare exterioară. Sunt pereții clasei unde
au loc cursurile, încăperile în care se află clinica, gardul care nu permite
străinilor să intre în fabrică sau în unitatea militară.
Un mic cerc care se află într-unul mai mare este granița mare inte
rioară. Ea separă conducerea grupului de membrii ei. Membrii grupuri
lor nu sunt mereu o masă omogenă. Poți conduce direct cu succes nu mai
mult de 9-12 oameni. La fel ca o picătură de mercur, când depășește anu
mite dimensiuni, grupul începe să se împartă în grupuri mai mici. De ace
ea, atunci când grupul începe să depășească cifra de mai sus, trebuie să fie
împărțit astfel încât în grupul inițial să rămână 7-9 persoane și în fruntea
lor să se afle conducătorul. Astfel, conducătorul cu un spațiu de acțiune
larg va avea în subordine cam 10 persoane. In acest plan este organizată
destul de bine armata.
284
„Ivan Ivanovici, dragul meu, am o mare rugăminte la dumneavoastră.
Țineți vă rog cursul azi! Voiam să i-l dau lui L., dar știți care efirea ei. Și
*
mai apoi o să încerc să compensez totul Ivan Ivanovici, care respectă legile
și e puțin fricos, sigur acceptă. E nemulțumit de slăbiciunile conducerii, dar
și mai mult e nemulțumit de acțiunile lui L. „Piotr Petrovici, nu ați putea să
mergeți in delegație...
* Ș.a.m.d.
Nu trebuie să vă explic ce atmosferă s-a format în colectiv. Desigur, au
toritatea conducătorului s-a clătinat puțin, dar tirul principal afost îndrep
tat asupra lui L. Peste două luni afăcut cerere de demisie.
4. Dinamica grupului
302
Atunci mi-aufolosit deprinderile de conducător elaborate în timpulpregătirii.
La asta a mai contribuit șifaptul că practic nimeni nu mă cunoștea. Se spu
nea că eu sunt undeva la putere și credeau că susțin ideea înstrăinării lotului
în folosul companiei de apă. Am reușit să amân adunarea. Când a avut loc,
amfost ales președinte de ședință și am reușit ca, în vreo zece minute, apelând
la sentimentul nobleței, să schimb starea de spirit a adunării. Afost luată de
cizia de a refuza construirea canalului
*
6. Diagnoza grupului
Conducătorul: Nu pot să pricep cum de ați făcut așa ceva. Doar asta
nu vă caracterizează!
Subordonatul: Nici eu nu înțeleg! (Sau începe să explice situația.)
Conducătorul: înțeleg tot! Ei, dar ce să fac? Cum v-ați comporta față
de un subordonat într-o asemenea situație?
„Secțiape care o conduc este considerată una dintre cele mai bune. Relațiile
din colectiv în principiu erau bune, deși voiam să scap de sora-șefă, pentru că
vorbea urât cupacienții și era în conflict cu asistentele. Rapoartele de dimineață
315
durau uneori 30 de minute. Medicii și chiar și eu întrerupeam din când in când
raportul asistentei de serviciu. Vorbea «cu cuvintele ei», intrând în detalii coti
diene, în timp ce mediciifăceau imediat observații cuprivire lafiecarepacient.
Uneori angajații se certau între ei. Apoi îi împăcăm părintește, dar, așa cum
îmi dau seama acum, discuțiile continuau după raportul de dimineață, pentru
că după raportpersonalul nu era deloc liniștit. Regimul din secție nu se respecta
mereu. Pacienții puteau pleca din secțiefără permisiune, între ei erau uneori
conflicte, în saloane se păstrau multe obiecte de prisos. Mă linișteafaptul că în
alte secții era și mai rău. La noi nimeni nu săpa pe nimeni. Oamenii din co
lectiv practic nu se schimbau. In principiu eram mulțumit și de angajați, și de
mine, și de starea lucrurilor. La drept vorbind, când era vorba de învățarea
psihologiei conducerii, mă împotriveam cum puteam. Și la cursuri mult timp
am criticat, nu am învățat. Dar în cele din urmă am înțeles.
Când m-am întors de la cursuri, am decis să încerc să conduc după me
toda nouă. «Dacă nu veți reuși, o să reveniți la vechiul mod de conducere»,
mi-au spus profesorii de la cursuri. Chiar în prima zi am anunțat că medicii
nu mai trebuie să întrerupă rapoartele asistentei de serviciu. Imediat au în
ceput protestele: «Mai bine să discutăm totul imediat, când e vorba de cutare
pacient, ca să nu uităm mai târziu.» Dar amfost inflexibil: «Singurul lucrul
prin care vă puteți demonstra respectulfață de asistenta de serviciu este să-i
ascultați raportulfără să o întrerupeți. Cel care se teme că va uita poate să no
teze întrebarea.» Pe asistente le-am rugat ca la raport să citească numai ceea
ce e scris în jurnal: «Doar ați notat ceea ce este mai important, iar dacă nu ați
notat, înseamnă că nu e important și nu mai are rost să vorbim despre asta!»
Durata raportului de dimineață am reușit s-o reduc la șapte minute.
Apropo, înainte raportul de dimineață era numit «raport de cinci minute».
Am încetat să mai fac dimineață observații angajaților, pentru ca mai apoi
să-i laud de șapte ori.
Mai departe, am înțeles că pentru sora din salon e greu să se descurce cu
pacienții, fiindcă procesul de grup ieșise de sub control, mai bine zis niciodată
nu afost controlat. Cum am înțeles la cursuri, iar cu asta nu ai cum săfii de
acord, pacientul, când este internat pentru tratament, în spital se află pe cea
mai de jos treaptă a scării ierarhice. Când starea pacientului este gravă, iar
șederea în spital e scurtă, poate că acest lucru nu arefoarte mare importanță.
Dar dacă starea lui nu este critică și trebuie să se trateze mult timp, o aseme
nea situație devine unfactorpsihotraumatizant suplimentar. Mai mult, atunci
316
are loc și degradarea socială. Pacientul parcă devine un copil iresponsabil. Și
după externare îi vafi greu să iasă din acest rol.
Atunci am decis să stabilim responsabili pentru saloane care intrau in
consiliulpacienților. Astfel s-aformat un organ de autoguvernare. Desigur,
toate procedurile medicale eraufăcute de lucrătorii medicali, dar uite, în pro
cesele de muncă legate de îmbunătățirea modului de viață al bolnavilor lua
parte consiliul bolnavilor. Bolnavii care se însănătoșeau ajutau să se aducă
mâncarea la secție, duceau lenjeria la spălătorie. Bolnavii se ocupau cu plă
cere de micile reparații. Doar printre ei erau specialiști cu înaltă califica
re de diverse profesii. Consiliul bolnavilor ajuta săfacem rost de totfelul de
mărunțișuri pentru bolnavji în stare gravă la care nu puteau veni rudele.
Educația s-a pus pe roate.
Procesul de grup, luat sub control, a dus lafaptul că bolnavii au înce
put să se ajute unii pe alții. Asistenta-șefă deja nu mai trebuia să țipe. Multe
neînțelegeri care apăreau între bolnavi se rezolvau fără amestecul medici
lor și deja se împuținaseră. După ce rezolva problemele organizatorice, sora
de gardă avea de-aface deja nu cu 30-40 de bolnavi, ci cu membrii consiliu
lui, iar asta însemna numai cinci, șase oameni. In secție nu numai că sefăcuse
liniște, dar chiar domnea calmul. Toateforțelepersonalului se duceau spre tra
tareapacienților. S-au îmbunătăți vizibil indicatoriiprincipali: însănătoșirile
erau mai dese, se redusese consumul de medicamente, zilele de spitalizare s-au
împuținat. Dar lucrul cel mai important nu era acesta, cifaptul că totul se re
zolvase parcă de la sine, fără nervi și mustrări.
Acum citesc cu atenție literatura consacrată psihologiei conducerii, iar de
prinderile căpătate le-am aplicat și înfamilie. Acolo, ca în oricefamilie, aufost
de toate. Dar uite, s-a dovedit că poți scăpa șifără aceste «de toate» și atunci
îri&p să apară și să se rezolve probleme mai interesante.“
321
A treia variantă. Conducătorul este îndepărtat înainte de a se îmbol
năvi. Din păcate, dacă nu se îmbolnăvește, după îndepărtare devine un in
trigant. Obișnuit cu puterea, nu se poate dezbăra de ea. Scrie reclamații la
toate instanțele superioare și în felul acesta își realizează ambițiile.
Știu un locotenent-colonel care, în urma unui conflict de serviciu, a
fost degradat. A început să-și caute dreptatea. In curând a fost dat afară
din armată. Asta s-a întâmplat în anul 1980. Și acum este în conflict. Dar
ce obține? Un mic adaos la pensie și conferirea gradului de colonel. Și asta
pe calea amenințărilor. Primește satisfacție pentru că le rostește nume
le persoanelor cu rang înalt cărora li se adresează în petițiile sale. Acum
a ajuns deja la ministrul apărării și în curând va începe atacul împotriva
președintelui. Starea lui de spirit e mereu iritată-furioasă, se simte încon
jurat de dușmani și e tot timpul ocupat. Dacă ar fi rămas în armată, lucrul
cel mai important l-ar fi obținut - ar fi fost colonel. Dar așa, a ajuns cu
petițiile până la președinte. Când i-am propus să renunțe la agitația asta și
i-am spus că cincisprezece ani ar fi putut să se ocupe de treaba lui și să-și
rezolve toate problemele, a negat categoric. Doar era pe picior de egalita
te cu președintele!
Ce sper eu, dragi conducători?
Mulți dintre voi aveți pe rafturile bibliotecii din cabinet literatură co
respunzătoare, dar după stilul comunicării dumneavoastră mi-am dat sea
ma că nu ați citit-o sau, dacă ați citit-o, nu v-ați însușit informațiile din
ea. Dar uite, atunci când o să vă îmbolnăviți sau o să faceți depresie, poa
te o să vă fie clar că trebuie să acționați, și cartea asta e un instructaj. Iată
ce sper eu.
Așadar, sunteți figura principală. La întâlnirea cu angajați! care se află
în subordine directă le spuneți câte ceva despre dumneavoastră și despre
planurile pe care le aveți cu privire la activitatea comună. Neapărat trebu
ie să menționați și situația familială și pe cea materială. Atunci poate veți
reuși să ascundeți câte ceva, mai mult, veți face economie de timp de lu
cru pentru angajații care discută despre dumneavoastră.
Dacă lucrurile nu sunt arzătoare, rugați ca o vreme să conducă ad
junctul, iar dumneavoastră doar observați. Lucrul acesta este necesar
pentru diagnoza structurii grupului, evidențierea grupurilor informale
și a verigilor slabe. Așa cum se știe, rezistența lanțului este determina
tă de rezistența verigii slabe. Mai departe trebuie să găsiți contact și să
322
îmbunătățiți relațiile cu liderii grupurilor informale. Apoi ocupați-vă de
veriga slabă. Toate acțiunile dumneavoastră vor fi cunoscute de întreg co
lectivul. Când ajungeți la ultima formațiune, n-o să mai fie nevoie să faceți
observații.
Abia după aceea puteți aduna tot colectivul și propune programul co
rectat. E de dorit ca ideile dumneavoastră să fie prezentate de către condu
cătorii subdiviziunilor și de liderii grupurilor informale. Nu mai e nevoie
de argumentare suplimentară pentru indicația de a nu intra în niciunul
dintre grupurile informale, așa încât conducerea să nu treacă la liderul
-unui astfel de grup. ;
Ați remarcat că tot timpul vorbesc despre gradare. Atunci lucrurile
vor merge repede. Chiar și "propriile dispoziții trebuie aplicate lent, pen
tru că oamenii s-au deprins să înfăptuiască vechile programe. Ele au in
trat în Părintele lor, au căpătat un caracter automatizat.
Ca ilustrare vreau să dau un exemplu.
Un antrenor principal de la o echipă de fotbal avea obiceiul să schim
be dispozițiile uneori cu câteva minute înainte de începerea jocului. Ele
erau simplu de înfăptuit, și totuși, nu erau realizate. Antrenorul țipă, în
jura, era nemulțumit. De ce nu erau îndeplinite dispozițiile? Jucătorii erau
pregătiți de joc într-un anumit mod și nu se puteau schimba imediat. Se
ajunsese până acolo încât ei nu mai puteau să joace ca înainte, dar nici nu
învățaseră să joace ca acum. Când antrenorul a înțeles asta, a încetat să
mai acționeze așa.
1. Instituțiile de tratament
Să mă ierte colegii că dezvălui „tainele" atelierului. Dar în principal
vorbesc despre munca mea și a elevilor mei. Și după ce au râs de medici
unii reprezentanți ai mass-media, acuzându-i de lucruri de care nu noi
suntem vinovați, cred că o privire critică din interior va atrage atenția oa
menilor serioși și profesioniști asupra dificultăților noastre. Se știe foar
te bine că sănătatea omului depinde doar în proporție de 10% de starea de
fapt din medicină, dar trebuie ascultată vocea noastră. Doar ne aflăm în
vârful copacului stării de rău și vedem rădăcinile educației monstruoase,
trunchiul terorizării la vârste mici, ramurile conflictelor și crizelor din pe
rioada maturității si fructele bolilor.
Astfel, dacă nu sunt bune, relațiile dintre medici și pacienți pot duce la
urmări clinice serioase. In literatura medicală există problema iatrogeniei.
De regulă se dau exemple când niște cuvinte nechibzuite ale medicu
lui duc la dezvoltarea unei tulburări nervoase serioase.
Un laborant a pus din greșeală pe radiografia unui bolnav de cancer
numele altui bolnav. Când a aflat că e suspectă de cancer la plămâni, bol
nava a făcut o criză nervoasă puternică și, deși neînțelegerea s-a rezolvat,
bolnava a suferit încă mulți ani de nevroză obsesivă, lucru despre care a
scris cu indignare unul dintre ziarele centrale în anii aceia. Medicii au fost
pedepsiți exemplar, dar autoritatea lor în problema identificării bolii a scă
zut în toată tara. Si la noi, în instituțiile medicale, multi bolnavi neliniștiți
dădeau bătăi de cap medicilor, dar lucrul cel mai important este că ei s-au
aflat o mare parte de timp într-o stare de neliniște serioasă.
Dacă un jurnalist nu ar alerga după senzații și ar cunoaște starea rea
lă a lucrurilor, ar vedea și partea cealaltă a problemei. Desigur, laboranta
a dat dovadă de o neglijență strigătoare la cer și trebuia să fie pedepsi
tă. Dar mai este o parte a conflictului - personalitatea bolnavei. Era o
persoană neliniștită, suspicioasă, pentru care acest episod a fost ultima
picătură. Daca nu era această întâmplare, ar fi fost altceva care i-ar fi
provocat aceeași formă de nevroză. Doar rădăcinile nevrozei coboară în
copilărie. Și nu este numai opinia mea. Afirmația aceasta a fost demons
trată de S. Freud, A. Adler, K. Horney, E. Berne, V.M. Miasișcev și
de mulți alții. Dar toată critica este îndreptată împotriva laborantei, me
dicului radiolog și a medicului-șef. Statul, școala și organizațiile sociale
care nu i-au învățat pe părinți să-și educe corect copiii, chiar și părinții
rămân nebăgați în seamă.
328
A fost luată în vizor și psihiatria mea dragă. însă devieri de la acti
vitatea profesională au manifestat numai acei psihiatri care au îndeplinit
comanda specifică a aparatului de partid și de stat. Cea mai mare parte a
psihiatrilor acționau în conformitate cu calificarea lor și erau guvernați de
propria conștiință. însă umbra a căzut asupra tuturor. Acum este îngreu
nată internarea unor bolnavi psihici cu comportament periculos. Nu e ex
clus ca lor să le cadă victimă și jurnaliștii...
Odată am făcut studii asupra stării psihice a bolnavilor într-o clinică
de chirurgie condusă de un chirurg de clasă mondială, profesorul Vădim
Ivanovici Rusakov. Și ce s-a constatat? La nivel subconștient neîncredere în
medic, mulți bolnavi se temeau să comunice cu el, deși, în mod conștient,
manifestau respect față de medic și chiar ei îl aleseseră. Pregătirea psiho
logică a unor asemenea bolnavi înainte de operație a contribuit la un curs
mult mai bun al stării de după operație.
Din păcate, adesea sunt încălcate relațiile dintre medici. Uneori șeful
de secție îl ceartă pe medicul curant în prezența pacientului, subminând
în ochii lui atât autoritatea medicului curant, cât și pe cea proprie. Iar
dacă autoritatea medicului curant e foarte mare, atunci numai pe a sa.
însă cel mai important lucru este că în acest caz la bolnavi crește nive
lul de neliniște.
Adesea sunt încălcate relațiile dintre medic și asistentă. Și acest lucru
are o influență negativă asupra stării pacientului. Acesta are dificultăți în
aprecierea calificării lucrătorului medical. Adesea pacientul îl apreciază
după căldura sufletească ce vine de la el. De regulă, pacientul primește o
căldură sufletească mai mare de la sora medicală. Nu trebuie să vă explic
a cui autoritate scade când medicul o ceartă pe sora medicală față de care
pacientul are o părere bună. Iar dacă scade autoritatea medicului, neliniștea
bolnavului se accentuează.
Nu e deloc studiat procesul de grup care are loc printre bolnavi. Din
păcate, aici lucrurile sunt pierdute total din vedere. Discuțiile pacienților
și acțiunile antiliderilor au uneori o influență decisivă asupra destinului
pacientului.
Iată un exemplu luat din practica terapeutică a clinicii lui V.L Rusakov.
329
tratatfără succes în multe spitale din țară. Când a venit la tratament in cli
nica lui V.I. Rusakov, a spus bucuros în salon că acum se va face bine repe
de. Prima etapă a operației a decurs cu succes. O aștepta liniștit pe a doua,
dar unul dintre bolnavi a spus: „Te bucuri degeaba! O să maifaci încă zece!“
Bolnavul s-a tulburatfoarte tare. A avut o criză vegetativă. Criza a trecut.
Operația a avut loc cu succes, dar afăcut o nevroză obsesivă cu teamă de alte
crize. Nevroza decurgea așa de urât, că pacientul a fost calificat cu grupa a
doua de invaliditate și numai un tratament îndelungatfăcut cu unpsihote-
rapeut l-a ajutat să scape de ea. Acum, când în clinică există ajutorpsihologic,
nu se mai întâlnesc asemenea cazuri.
Școala
Figura 3.3
Din păcate, școala noastră încă mai lucrează pentru copiii de nota 6,
frecvența este obligatorie, prestigiul profesiei de profesor este scăzut, iar
salariul mic. Iată de ce niciun elev nu se identifică cu profesorul, iar lă in
stitutul pedagogic oamenii se duc doar ca ultimă variantă.
Lucrul permanent în atmosfera de forțare a elevilor de a căpăta
cunoștințe formează un portret extrem de tipic al profesorului, aflat într-o
stare de furie continuă, de care nici măcar nu-și dă seama. Dar după un
asemenea portret recunoaștem fără greș un profesor în orice situație.
Nevrozarea corpului profesoral atinge gradul cel mai înalt. Cercetările
de masă au demonstrat că la profesori se observă până la 400 de reacții
nevrotice pe an. Asta înseamnă că, de două, trei ori pe zi, alteori mai des,
profesorul fie își descarcă furia pe elev, fie plânge uneori într-un colțișor
sau se gândește la situația fără de ieșire a stării sale, fie continuă să-și de
monstreze mental justețea în fața șefului, iar toate astea îl îndepărtează
de muncă. Puteți întreba de ce două, trei ori? Păi din cele 365 de zile din
an luați concediul de două luni, zilele libere, iar, dintre profesori, pe cei
care în general nu au reacții nevrotice, pentru care activitatea pedagogică
e o bucurie. Așa rezultă că un profesor nevrozat are două, trei reacții ne
vrotice pe zi.
331
De fapt, profesia de profesor poate aduce mare bucurie. Un ajutor în
acest sens poate veni de la psihologia conducerii. Toate grupurile și proce
sele psihologice descrise mai sus pot fi observate în clasă. Am vorbit deja
despre metodele de lucru cu antiliderul. Unele dintre ele au fost elabora
te chiar de profesorii care au făcut pregătire psihologică în centrul nostru.
Astfel, un profesor de desen, când arăta în clasă reproduceri ale unor
tablouri, nu numai că povestea despre valoarea artistică, dar îi ruga pe elevi
să aprecieze valoarea produselor din naturile moarte sau a toaletelor purtate
de femeile frumoase. Copiii se uitau mult timp la tablouri și se obișnuiau
cu frumosul. La lecții era o atmosferă creativă. A dispărut nevoia de a țipa.
Iar pe antilider profesorul l-a făcut centrul atenției din clasă. Așa, de
exemplu, îl punea în fața elevilor și ruga toată clasa să încerce să-1 deseneze.
Din păcate, marea majoritate a elevilor, chiar și cei din clasele mari,
adesea nu au nicio idee despre ce vor face în viață. Băieții ridică nedumeriți
din umeri, fetele spun că ar vrea „să găsească un om“. Nu să devină oameni,
ci să caute un om! Să se ascundă în spatele soțului!
La consultație vin adesea (sau sunt aduși de părinți) adolescenți în stare
depresivă. Sunt deja dezamăgiți de viață, nu văd nicio perspectivă și vor
besc despre lipsa de sens a existenței viitoare.
Se poate spune că la școală grupul de studiu și carieră e destul de mic.
In cel cultural-distractiv intră o mare parte dintre elevi. Același lucru se
poate spune și despre grupul alcoolic-sexual (în clasele mici membrii lui
sunt cei care tulbură ordinea).
Din păcate, la școală psihologii se ocupă adesea de diagnosticare, de
testare. Dar cel mai bine ar fi să se pună preț pe activitatea de training.
Avem o experiență pozitivă de lucru, dar numai atunci când în grup vin
oameni de bunăvoie, iar scopurile sunt extrem de clare. Așa e, de exemplu,
cu pregătirea pentru serviciul militar. Tematica: cum să scapi de umilințele
din armată. Sunt populare școlile de frumusețe pentru fete ș.a.m.d.
Iată un exemplu de discuție cu o fată care era dezamăgită de viața
personală.
332
trăiesc!" în timpul discuției am reușit să clarificfaptul căpentru ea învățătura
era neinteresantă, nu avea planuri de viitor, prietenii erauprimitivi, părinții
o enervau. Cu prietenul, un bărbat căsătorit, care ii promisese că o să divorțeze
de soție și se căsătorește cu eâ când va împlini 18 ani, relațiile deveniseră ne
clare în ultimul timp. Se crease impresia că el vrea s-o părăsească. Fata era
dezamăgită de viață și iubire.
Eu: Deci ești dezamăgită de iubire. Dar cum înțelegi tu iubirea?
Ea: Iubirea este atunci când cineva te înțelege.
Eu: Și ce mai aștepți de la iubit?
Ea: Ei, săfie inteligent, frumos, să nu-țifie rușine să ieși cu el în socie
tate, săfîe un interlocutor interesant...
Eu: Probabil, și să câștige bine?
Ea: Desigur!
Eu: Da, vrem mult. Dar tu ce îi poți da iubitului?
Ea (puțin tulburată): Ei, nu știu...
Eu: E adevărat, eu înțelegpuțin altfel iubirea. Iubirea este un interes ac
tiv pentru viață și dezvoltarea obiectului iubirii. Hai săfacem acum un mic
experiment. Ți-ar plăcea un tânăr care, în cele din urmă, ar atinge o poziție
ca a mea? Imaginează-ți că sunt cu 35 de ani mai tânăr. Pe atunci înfățișarea
mea era în ordine, cred că nu suntprost, câștig bine și sunt un interlocutor des
tul de interesant, chiar țin cursuri și scriu cărți. Nu ți-e rușine să apari cu mine
în societate. Ți se potrivește un asemenea cavaler?
Ea: Da.
Eu: Dar ce poți să-mi dai?
Ea: Păi ce vă trebuie?
Eu: Să-mi redactezi lucrările, săfaci traduceri, să întâmpini musafirii,
inclusiv din străinătate. La recepții și conferințe să-mi spui cu cine ar merita
să încep o colaborare. în momentele de odihnă săjoci cu mine tenis sau șah. Să
urmărești literatura periodică.
Ea: Nu știu săfac nimic din toate astea.
Eu: Prin urmare, nu poți săfaci nimic pentru a corespunde nivelului și
educației mele, adică nu poți să mă iubești. Rezultă un singur lucru, că tu
nu-mi poți oferi decât trupul tău.
Ea: Păi astea sunt deja prostii!
Eu: Uite, vezi, până și asta îmi refuzi. Dar, la drept vorbind, nici de tru
pul tău nu am nevoie. Cred că nici la sex nu prea tepricepi. Trebuie să înveți, să
333
tot înveți!Așa că uite, fără îndoială, cavalerulpe cal alb va veni cu siguranță,
dar nu te va lua pe tine în viitorulfrumos.
Ea (căzândpe gânduri, oarecum tulburată). Deci rezultă că e cam devre
me să vorbesc despre iubire? Doar nu pot să-i dau nimic cum se cuvine per
soanei iubite!
Eu: Corect! Ești ofată inteligentă!
Ea: Și atunci ce săfac?
Eu: Gândește-te!
Ea: Rezultă că trebuie să învăț să iubesc! Dar ce săfac cu sexul?
Eu: Nu vreau săfac morală. Fă cum știi. Dar cred că, dacă începi să înveți
să iubești, n-o să-ți mai ardă de sex. Doar trebuie să ajungi o bună profesio
nistă într-un domeniu de activitate, să înveți limbi străine, să ai bune mani
ere, să înveți săjoci tenis, șah ș.a.m.d.
Fata a plecat oarecum abătută, dar deja este un an de când vine în gru
pul de creștere personală. Problema pe care a pus-o a încetat să mai fie ac
tuală: fostul ei prieten îi apărea acum ca un om primitiv. Astăzi e studentă
la facultatea de psihologie a universității.
La școală, printre elevii din clasele mici e un grup mare care ar putea
fi numit „de chiulangii". In clasele a șaptea, a opta acesta devine grupul
alcoolic-sexual, iar puțin mai târziu, alcoolic-toxicoman-sexual. în acest
grup nu sunt numai elevi proști. Printre ei sunt mulți Evgheni Oneghin,
se plictisesc să se țină după cei de nota patru și energia neconsumată o fo
losesc petrecând timpul în aceste grupuri, care adesea încep să aibă un ca
racter antisocial. Uite cum descrie aceste grupuri psihiatrul A.E. Liciko.
Grupul poate deveni sever reglementat, cu un lider permanent și un
rol fix pentru fiecare membru al grupului, se creează o ierarhie soli
dă relațiilor dintre membrii grupului (unii protestează, alții se supun).
Conducătorul își câștigă locul în luptă cu alții, izgonindu-i din grup pe
cei pe care nu reușește să-i supună. Are și un Câine de pază, de regulă
un adolescent cu forță fizică mare, cu puțin intelect, prin pumnii căru
ia liderul ține grupul supus, există un antilider care visează să ia locul li
derului, există „locotenenții" care protestează față de tot ș.a.m.d. Adesea
un asemenea grup are un teritoriu păzit cu grijă de intruziunea străini
lor, colegi de aceeași vârstă, mai ales de cea a membrilor grupurilor simi
lare cu care se află în luptă. Componența grupului este destul de stabilă.
334
Primirea noilor membri este însoțită adesea de încercări și ritualuri deo
sebite. Sunt descoperite înclinații spre un simbolism în interiorul grupu
lui - semne convenționale, limbaj propriu, porecle, semne distinctive pe
haine. Asemenea grupuri sunt formate din adolescenți de sex masculin și
vârstă medie și mare.
Grupurile libere de adolescenți fac parte dintr-o altă categorie și se
deosebesc printr-o împărțire mai puțin clară a rolurilor și lipsa unui lider
permanent. Rolul lui e îndeplinit de diverși membri ai grupului în funcție
de interesele pe care le au atunci adolescenții. Componența grupului e in
stabilă - unii pleacă, alții vin. Viața grupului este minim reglementată, nu
există cerințe clare pe care trebuie să le îndeplinești pentru a adera la grup.
Grupurile descrise mai sus sunt de regulă numeroase, dacă proce
sul de predare din școală e neinteresant și copiii nu văd rostul învățăturii.
Instabilitatea ultimului grup permite, dacă se cunoaște bine procesul de
grup, ca acești copii să fie înclinați spre învățătura serioasă, pentru că aici
nucleul nu este un lider, ci un hobby. Iar acestea pot fi numeroase.
Pasiunile intelectual-estetice sunt legate de interesul profund pentru
materia însăși (muzică, desen, artă ș.a.m.d.). Tot aici intră și înclinațiile
spre invenții, construcții, scrierea de versuri. Pentru cei din jur asemenea
ocupații pot părea inutile și chiar ciudate. Dar pentru copii sunt extrem
de importante. Uneori le e indiferent cum îi privesc alții, alteori încearcă
să-i atragă pe cei din jur în pasiunile lor.
Mi-a fost adusă la consult o fată de 16 ani cu suspiciune de schizofre
nie. Era așa de pasionată de cântărețul de muzică ușoară Bogdan Titomir,
că formase chiar un grup de 60 de adolescente. Au adunat toate înregistră
rile cântecelor interpretului, știau unde face turnee. In același timp aveau
cunoștințe și despre multe curente ale muzicii ușoare. Clienta mea (nu
pot să-i spun „pacientă") a început să corespondeze cu cântărețul. Știind
că nu e căsătorit, intenționa să facă cunoștință cu el în timpul turneelor și
să încerce să se căsătorească cu el. Râvna acestei pasiuni a dus la faptul că
a consacrat acestei ocupații tot timpul, în detrimentul învățăturii, odih
nei și altor distracții. Desigur, toate acestea i-au pus în gardă pe părinți.
Eu, în loc de critică, i-am propus să o ajut în tentativele de a se căsători
cu Titomir și i-am propus să-și însușească psihologia practică. In timpul
cursurilor orizontul ei s-a lărgit așa de mult, că mai târziu vorbea zâmbind
despre pasiunile anterioare. Pur și simplu am aplicat un procedeu cunoscut
335
în psihoterapie, acela de a trece de partea pacientului, pentru ca mai apoi
să-i deturnăm acțiunea.
Sunt grupuri organizate în jurul unor pasiuni corporal-manuale. Elevii
încearcă să-și întărească forța, rezistența, să capete abilitate, anumite price
peri sau deprinderi manuale. In asemenea cazuri se duc să lucreze în secții
de sport, cercuri de creație manuală, de automobilism ș.a.m.d.
Unii adolescenți își petrec timpul într-o căutare neobosită de informație
nouă, ușoară. Au nevoia permanentă de contacte superficiale care le per
mit să facă schimb de asemenea informații. Când au apărut sălile video, au
devenit un flagel pentru școală. Mulți adolescenți își pierdeau tot timpul
cu vizionarea unor filme de luptă, erotice, de groază ș.a.m.d. Contactele
și cunoștințele sunt, de preferat, la fel de ușoare ca și informația înghițită.
Totul este însușit la nivel superficial și în principal pentru a fi transmis al
tora. Informațiile primite sunt uitate ușor, nu se pătrunde profund sensul
lor, nu sunt trase concluzii din ele. Pasiunile devin o cale de a evita neplă
cerile, monotonia vieții școlare obișnuite, și pot sta la baza unor tulburări
de comportament.
De ce tocmai la vârsta adolescentină și tânără încep să se observe reacții
de grup și procesul de grup este extrem de intens?
Din păcate, există o mulțime de mituri. Despre miturile vieții sexu
ale am vorbit deja în capitolul Vampirismulpsihologic. Aici aș vrea să vor
besc despre încă un mit, care se numește „criza pubertății". Să deschidem
manualul lui V.V. Kovaliov, Psihiatria vieții copilului. Aici sunt descrise
două faze alternative ale modificărilor psihice, în primul rând de persona
litate: negativă și pozitivă. Pentru prima fază sunt caracteristice: instabili
tatea emoțională, dezlănțuirea, dezechilibrele stării de spirit la cel mai mic
motiv, impulsivitatea, trăsăturile unui caracter demonstrativ și ostentativ al
comportamentului. Sunt foarte caracteristice manifestări de personalitate
contrastantă, contradictorie: o combinație de sensibilitate crescută fată de
sine și răceală sau lipsă a compasiunii față de ceilalți, în primul rând față de
cei apropiați, o combinație de încăpățânare, mai ales „spirit de contradicție",
negativism cu o influențabilitate crescută, imitație oarbă a formelor de
comportament, manierelor și exprimărilor unor „autorități", dar și „obiecte
de adorație" întâmplătoare, o combinație de rușine și sfială într-o societa
te necunoscută cu o dezinhibare de fațadă și grosolănie. Un asemenea ca
racter contradictoriu al manifestărilor personalității și comportamentului
336
adolescenților demonstrează lipsa stabilității personalității, lipsa de coor
donare a relațiilor dintre diferitele componente ale ei.
Cea de-a doua fază a perioadei pubertății, cea pozitivă, se remarcă prin-
tr-o armonizare treptată a personalității adolescentului. Armonizarea se ma
nifestă prin echilibrarea treptată a sferei emoțional-volitive, impulsivitate,
reducerea contrastelor și contradicțiilor reacțiilor emoțional-volitive. Acum
tânărul își știe deja locul în societate, apar anumite scopuri în viață. Și, în
general, totul este bine. Iar dacă încă nu e bine, înseamnă că s-a îmbolnăvit.
Aș vrea să nu fiu de acord cu o asemenea abordare. Sunt convins că nu
ați uitat de triunghiul destinului (Hărțuitor - Mântuitor - Victimă). In
cazul unei educații incorecte^a copilului în primii cinci-șapte ani de viață,
sub influența educației părinților, se formează scenariul vieții. Omul de
vine un rob al acestuia, așa cum un actor devine robul piesei. El este un
om bun, dar, în conformitate cu piesa, el trebuie să omoare, să violeze, să
se teamă, să fie grosolan, să se supună ș.a.m.d.
Așa că uite, din punctul meu de vedere, în prima fază, negativă, ado
lescentul încearcă să iasă din acest scenariu (doar scenariul se formează
dacă educația a avut loc în stilul „mântuitorului" sau al „hărțuitorului").
De regulă adulții reușesc să-1 readucă pe adolescent în acest scenariu. Nu
vreau să spun că asta se referă la dumneavoastră, dragi cititori, este ceea
ce am observat în timpul activității de psihoterapie și corectare psiholo
gică cu pacienții și clienții mei. O, dacă un colectiv de profesori ar putea
face această muncă de scoatere a copiilor din scenariu, poate am avea mai
puține boli și infracțiuni și nu ar fi nevoie să formăm și să extindem ser
viciile de ajutor psihologic. Doar în Biblie se spune că trebuie să-1 pui pe
tânăr pe Drum.
Câteva cuvinte despre colectivul de profesori.
Vă rog să nu mă judecați sever. Este o privire din afară. Aici grupul de
studiu și carieră e puțin numeros. Printre pacienții mei au fost mulți pro
fesori, dar puțini dintre ei erau mulțumiți de profesia lor și își doreau ca și
copiii lor să fie profesori. Când lucrurile stau așa, e greu să-i înveți pe co
pii. Copiii trebuie să-i iubească pe profesori, atunci vor iubi și vor învăța
și materia lor. în colectivele din școli destul de numeros e grupul cultu
ral-distractiv, care muncește numai ca să ajungă la pensie.
într-o școală am făcut o activitate de corectare psihologică. Era un
liceu, dar rânduielile rămăseseră cele vechi. Tentativa a fost un eșec. La
337
primul curs a venit aproape tot corpul profesoral, m-au ascultat cu mare
interes, dar când a început activitatea de corectare psihologică, în care tre
buia schimbat nu elevul, ci profesorul, grupul a început să se topească. (Așa
se întâmplă mereu. Apoi, când se văd succesele celor care au rămas, gru
pul începe să crească.) Atunci directorul școlii a refuzat serviciile noastre.
A refuzat chiar în momentul în care grupul începuse să crească. Desigur,
el nu a venit la training.
Universitatea
Aici se pot observa de asemenea cele trei grupuri, atât printre studenți,
cât și printre profesori.
Printre studenți grupul de studii și carieră este mult mai numeros
decât la școală. Mulți studenți merg în timpul liber la cercuri și cursuri
facultative, dându-și seama că nu devii specialist în timpul activităților
academice.
Dar și corpul cultural-distractiv e destul de mare. Aici se pot distinge
două grupări. Una e reprezentată de studenții dinfamiliile înstărite. Principalul
motiv de a veni la facultate nu a fost interesul pentru specialitatea aleasă,
ci succesele părinților în această specialitate. La facultatea de medicină au
venit copii ai unor medici de succes, la facultatea de drept, copii de avocați,
procurori, jurisconsulți, la facultatea de economie - copii de economiști. Al
doilea grup e reprezentat de studenții care au interese și companii în afară. în
ultimii ani acest interes e mutat în direcția afacerilor. La învățătură acești
copii fac minimum de efort, dau examenele numai ca să treacă. încearcă
să aibă relații bune cu profesorii, cărora le fac unele servicii legate de afa
ceri. De exemplu, un student care face comerț cu piese de schimb pentru
automobile poate găsi ușor un acces la inima profesorilor care au mașină.
Acești studenți nu dau dureri de cap administrației facultății, dar nu ies
specialiști buni din ei. Pentru membrii celui de-al doilea grup asta nu are
nicio importanță, fiindcă ei nu vor lucra în specializarea aleasă, iar dacă o
fac, sunt mai degrabă organizatori. De exemplu, după ce va termina uni
versitatea, un student de la psihologie va crea probabil un centru psiholo
gic, iar un student de la medicină - un spital.
Dar destinul membrilor primului grup este, dacă nu tragic, atunci des
tul de dramatic.
338
Ț, 25 de ani, estefata unui medic-șefde la un spital, a terminatfaculta
tea de medicină. Mama i-a plătit studiile ca intern în specialitatea aleasă de
ea, psihiatrie. Prinforța destinului am ajuns conducătorul ei. Și ce am aflat? A
învățat bine, datefiind aptitudinile pe care le avea. Dar toate interesele ei erau
legate de compania unor studenți și studente ca ea, care încercau să-și petreacă
cât mai vesel timpul. în sfera intereselor lor intrau muzica, literatura, cinema
tograful, petrecerile și relațiile interpersonale pe plan sexual. Chiar a reușit să
se căsătorească, săfacă un copil și să divorțeze, rămânând defapt chiar ea un
copil. Când s-a înscris la studiile pentru rezidențiat și au început să apară so
licităriprofesionale, tânăra s-a pierdut. Mai mult, continuau explicații inter
minabile cu soțul (else caia, o ruga să vină la elș.a.m.d.), lucru care o distrăgea
» *
de la lucru. Dinfericire, Ț. a găsit interes pentru muncă. In urma pregătirii
psihologice și a lucrului asupra propriei persoane a reușit să se reconstruiască,
să crească la nivelulpersonalității. A pierdut interesulpentru explicațiile in
terminabile asupra relațiilor cu soțul. Acum este un specialist care-și cunoaște
nivelul de competență. Putem să nu nefacem griji pentru soarta ei.
339
deja dorința de a abandona facultatea. Pregătirea psihologică a avut efect.
Continuă studiile, și-a stabilit locul in viață. Dar cât s-a chinuitpentru asta!
Și încă un exemplu.
340
concentrat tot interesulpe învățătură. După ce și-a ales specializarea de uro-
log, a început săfrecventeze un cerc, săfacă gărzi. Acum Ș. terminăfaculta
tea. Deocamdată nu se mai gândește la afaceri.
3. Armata
In corpul ofițeresc am observat toate cele trei grupuri, atât printre ti
nerii ofițeri, cât și printre cei care se apropie de finalul carierei.
Grupul cultural-distractiv e reprezentat printre tinerii ofițeri de
absolvenții de facultăți care au ajuns în armată forțați sau căzând pra
dă propagandei. Unii, deși au venit de bunăvoie, după ce s-au convins că
nu pot să-și rezolve problemele, încep să fie apăsați de serviciu și, nefi-
ind în stare să-și dea demisia, îndeplinesc obligațiile numai pentru a nu
ajunge la închisoare. Adesea se îmbolnăvesc și, pe motiv de boală, pleacă
din armată. Iar până la trecerea în rezervă își omoară timpul, frecventează
petrecerile din clubul ofițerilor sau se întâlnesc în apartamente, vorbind
despre destinul lor nefericit. Dacă nu au loc schimbări în soarta lor și nu
se îmbolnăvesc grav, pot s-o lungească așa „fără să lase secolelor nici idei
*.
fructuoase, nici geniul muncii începute" In cele din urmă adesea trec în
grupul alcoolic-sexual.
343
E., de 23 de ani, după ce a terminatfacultatea de medicină, afost luat
în armată. Visul lui lafacultate era cercetarea științifică combinată cu acti
vitatea practică. In armată a primit repartiție pentru ofuncție de conducere,
lucru care nu intra în planurile personale și nici nu corespundea capacităților
lui. Și atunci a început să-și omoare timpul. Când au trecut cei trei ani, E. a
început să insiste săfie mutat în activitatea de tratare apacienților. Acest lu
cru i s-a refuzat, pentru că stagiul de activitate practică era mic. S-a înscris
pentru afi adjunct de profesor. Nu afostprimit, explicându-i-se că, pentru a
se ocupa de munca științifică, arfi trebuit săfie mai tânăr. E. a făcut cere
re de demisie — afost promovat, dar a primit din nou ofuncție de conducere,
pentru că avusese reușite. Nu s-a mulțumit cu asta și a mai cerut încă o dată
să se ocupe depacienți. Afost din nou refuzat. Atunci a mai cerut încă o dată
demisia. Afost din nou promovat și i s-a dat apartament. Până la urmă, E.
s-a îmbolnăvit din cauza tuturor acestor lucruri și, pe motiv de boală, afost
trecut in rezervă.
Sunt asemenea persoane și printre cei care ies la pensie din serviciu.
Sunt căpitani, maiori și locotenent-colonei care nu știu să ajungă mai sus
și nu știu ce să facă în civilie. Principalul lor interes e concentrat pe casele
de vacanță, dacă nu intenționează să-și schimbe domiciliul după ieșirea la
pensie, sau încearcă să ia de la armată ce se poate lua. Din această catego
rie fac parte și cei care rămân în serviciu după îndeplinirea stagiului mi
litar. Le este extrem de greu din punct de vedere psihologic celor care nu
au o profesie civilă bună. După serviciul militar, la 42-45-50 de ani, tre
buie să ia viața de la capăt. Acest contingent are nevoie de pregătire psi
hologică, altfel riscul de a intra în grupul alcoolic-sexual e mult prea mare.
E greu acum să ne imaginăm că în rândurile soldaților grupul de studiu
și carieră e numeros. Dacă există, aici intră, de regulă, cei care nu și-au ter
minat studiile, care nu au planuri clare de viitor, care presupun că, rămași
în armată după serviciul militar, vor putea să se aranjeze la fel de bine ca și
colegii lor cu studii. Desigur, vor face eforturi, dar prețul este foarte mare!
Firesc, în armată există grupuri alcoolic-sexuale și în rândurile soldaților,
lucru care se manifestă în abuzurile cunoscute de toți.
Trebuie să salutăm faptul că în armată a fost introdus serviciul
psihologic.
344
4. Sportul
6. Grupurile familiale
Figura 3.4
347
colectivele școlare. Copiii își fac grupurile lor, care, în condiții favorabile,
iau contact cu toate celelalte grupuri menționate mai sus.
Fiecare poate da o mulțime de exemple în acest sens. Știu multe ca
zuri în care soții care lucrau în producție au ajutat la dotarea locurilor de
muncă ale soțiilor medici. La școala unde au învățat copiii mei am ajutat
și eu la reparația clasei, adesea am ținut cursuri părinților și profesorilor.
Acum, când copiii au crescut, contactele cu școala sunt mai rare, dar încă
mai îndeplinesc unele rugăminți de acolo.
Oare toate acestea se pot observa când în familii sunt dispute? Doar
nici familiile nu ajung prea des să fie niște colective. Adesea sunt cooperații,
lucru despre care vorbesc divorțurile dese care sunt urmarea intrigilor,
agitației, propagandei și a loviturilor de palat. Are loc o luptă pentru pu
tere între soț și soție, între părinții care îmbătrânesc și copiii care cresc.
Dar câtă putere și timp îți iau chestiunile legate de împărțirea averii? Sunt
multe exemple în acest sens, atât în viață, cât și în artă. In toate acestea
sunt multe lucruri comice și tragice.
De fapt, între comedie și tragedie nu e mare diferență. Comedia este ceea
ce se întâmplă cu alții, iar tragedia e ceea ce se întâmplă cu mine. E același fapt:
un om s-a ridicat puțin, iar un glumeț i-a tras scaunul de sub el... Dacă mi
se întâmplă mie, pentru mine e o tragedie, dar dacă o pățește altcineva, nu
e exclus să râd. Nu, acum nu fac asta. Nici nu-i ironizez pe alții. Nietzsche
îl compara pe omul ironic cu un câine care mușcă și, în același timp, zâmbește.
Asta corupe caracterul. Oamenii ironici au un nivel de neliniște înalt. Mai
târziu omul ironic poate deveni sadic. Și el, în linii mari, chiar este sadic.
Doar atinge neajunsurile cele mai intime ale partenerului de comunicare,
greu de văzut de alții. Aș vrea să spun că aceasta este o formă de sadism
sigură pentru omul ironic. Doar nici nu te poți supăra pentru o glumă.
Dar în fiecare glumă e o doză de adevăr. Poate spuneți că sunt împotri
va glumelor? Nici vorbă! Dar dacă vrei așa de mult să glumești, glumește
pe seama ta! Doar gluma șlefuiește. Așa că șlefuiți-vă pe dumneavoastră!
Dar să revenim la familie. Există multă literatură pe această temă. O
să fac trimitere la lucrările lui E. Berne și am să ilustrez câteva precep
te cu exemplele mele, fiindcă am mare experiență în problema consultu
lui familial.
Omul își creează familia ca orice alt grup sau intră în ea pentru a-și sa
tisface nevoile, iar dacă astfel satisface și nevoile altui om fără a face eforturi
348
suplimentare, atunci se simte fericit. însă dacă omul trebuie să facă efor
turi suplimentare, în relații neapărat apare un disconfort.
Pentru că în familie e satisfăcută cea mai mare parte a nevoilor omului,
ea poate fi considerată grupul principal. Fără toate celelalte te poți descur
ca. Chiar și fără cel de producție (familia își poate organiza propria aface
re). Pe de altă parte, dacă nu ai familie, niciun alt grup nu o poate înlocui.
Doar oricâte legume și pâine ați mânca, fără proteine hrana va fi incom
pletă. Dar numai cu proteine poți supraviețui mult timp, destul de bine.
Fiecare dintre noi, când se căsătorește, are anumite așteptări de la
soț. Sunt convins că ați reținut acest termen frumos. Mă aștept ca soția să
împărtășească ideile mele, să aibă o anumită vârstă, o anumită poziție soci
ală, o anumită experiență sexuală (sau nu), o anumită naționalitate ș.a.m.d.
(Să coincidem, din punctul de vedere al Părintelui.) Mai mult, vreau ca
soția mea să aibă anumite deprinderi practice care sa ne dea posibilitatea
ca împreună să avem o cauză comună, să ținem gospodăria și să ne educăm
copiii. (Să coincidem, din punctul de vedere al Adultului.) Ei și, în fine,
eu trebuie s-o iubesc. (Să coincidem, din punctul de vedere al Copilului.)
Iar dacă și ea așteaptă același lucru de la mine, o cer în căsătorie fără
nicio îndoială, iar ea își va da acordul fără nicio ezitare. Dacă mai apoi se
va dovedi că totul este corect și confirmat de experiența vieții, o aseme
nea familie va .trăi fericită o viață lungă fără certuri și emoții. Asemenea
familii nu vin la consult, dar am tot auzit de ele. Așa era familia Nikolai
și Elena Roerich. Știți că el a devenit un pictor mare, iar ea creatoarea
Eticii Vii. Au crescut copii buni, au fost tot timpul împreună, ajutându-se
unul pe altul, dar fără să se pună în umbră. Fiecare se „învârtea
* în jurul
ocupației sale, așa cum se învârt doi electroni în nucleul atomic, pe orbi
ta lor. Și învârtirea asta i-a ținut unul lângă altul. Fiecare era independent
și în același timp erau împreună. E. Berne a numit o asemenea familie I.
în total Berne a distins șapte tipuri de familie și le-a numit cu literele
I, A, H, O, S, Y, X. Dar a făcut numai o scurtă caracterizare acestor fa
milii, fără să dea exemple concrete.
Familia O. Soții merg în cerc, adică joacă același joc până când o boală
gravă, închisoarea sau moartea îi despart. Un exemplu tipic pentru o aseme
nea familie este familia în care unul dintre soți este alcoolic. In mod detaliat
toate mișcările jocului au fost descrise în capitolul Vampirismulpsihologic.
1. Nevoile emoționale
2. Emoțiile pozitive
Interesul
Bucuria
359
bine, disertația afostfinalizată. Matematicianul a început să-l roage să i-o
dea să o citească și s-a miratfoarte mult când a fost refuzat. Pacientul meu
i-a explicat prietenului că nu are de gând să rescrie lucrarea, dar, pentru că
îi apreciază opinia, nu vrea să se mai tulbure din nou, ci să sufere o singu
ră dată, după eșec. Iar lucrarea o să i-o dea imediat după susținere. A trecut
un an până săfie susținută. Din când în când matematicianul își manifes
ta dorința de a primi lucrarea, folosindpentru asta totfelul de pretexte. Iar
acum ghiciți de câte ori a cerut lucrarea după ce prietenul a susținut-o cu suc
ces. Corect. Niciodată! Chiar a refuzat să o ia când i s-a propus. F. Nietzsche
spunea: „Prieten teface împărtășirea bucuriei, nu a durerii."
362
îndreptat spre iubire. Și, desigur, a venit momentul în care „defrumoase deja
nu se mai îndrăgostea, ci scăpa, cum-necum; dacă-l refuzau, se liniștea într-o
clipită, dacă-l trădau, era bucuros să se odihnească".
Si uite:
Aveți aici un tablou clinic clar al unei depresii reactive care se încheie
adesea cu sinuciderea. Totuși, Oneghin nu se duce la medici, ci îi scrie o
scrisoare Tatianei. Ascultați ce-i scrie:
3. Emoțiile negative
Neliniștea
Frica
Prietenul meu s-a dus într-un alt oraș la o susținere de doctorat. Conform
ritualului, de regulă el o suna imediatpe soție că a ajuns cu bine. Dar telefonul
de la hotel nufuncționa. A ajuns seara târziu și nu a avut chefsă se ducă să caute
o centrală telefonică. A cerutpermisiuneafemeii de serviciu de pe etaj să sune de
la telefonul ei, dar nici acela nufuncționa. Atunci a rugat-o șipe administratoa
rea hotelului, dar aceasta l-a refuzat iritată. A doua zi chiar a sunat la consiliul
științific al institutului unde trebuia să aibă loc susținerea și a declarat că, dacă
mai trimit la ei asemenea locatari neliniștiți, o să piardă dreptul de a mai caza
oameni acolo. Ca urmare, cu două zile înainte de susținere, prietenul meu a avut
o discuție neplăcută cupreședintele consiliului științific. L-am sfătuit ca de-acum
să-i prevină pe apropiați că n-o să mai dea de știre imediat că a sosit cu bine.
Și eu, când mă duc în alt oraș, îmi fac în primul rând treburile, iar mai
apoi, dacă am posibilitatea, dau telefon acasă.
369
în a doilea rând, trebuie să învățăm să nu-i deranjăm pe cei din jur
cu manifestări de neliniște și frică. Nu-1 certați pe copil că s-a speriat.
Dacă chiar dumneavoastră l-ați speriat pe copil, scuzați-vă și spuneți-i că
nu ați vrut să faceți asta. Aveți mare grijă să nu-i fie frică copilului de me
dici, miliție, profesori, „bau-bau" ș.a.m.d. Atunci va învăța să-și stăpâneas
că frica. Frica cronică duce neapărat la boală.
Părinți și pedagogi! Nu trebuie să speriați pentru a obține supunerea
saupentru a învăța un copilsă respecte normele sociale. Fac o mare greșeală
părinții atunci când nu bagă în seamă semnele fricii la copil și-1 învață să
trăiască cu frica, nu s-o stăpânească. Din punctul meu de vedere, filmele
de groază te învață foarte bine să-ți blochezi frica. Doar acolo, oricât de
frică le-ar fi eroilor, nu rămân împietriți, ci continuă să acționeze.
Frica nu este o proprietate înnăscută a noastră. Priviți un nou-născut.
Nu se teme de nimic. Dacă solicitările lui nu sunt îndeplinite, răspunde la
asta cu un plâns agresiv. Abia mai târziu, când devenim adulți, frica ne pă
trunde adânc în suflet. Adesea nu o conștientizăm și capătă diverse forme.
Toate fricile pot fi împărțite convențional în două grupe: norme și pa
tologii. Nu o să vorbesc aici despre grupa a doua, pentru că e o temă de
discuție separată. De fapt, granița dintre normă și patologie e greu de tra
sat. Sunt așa-numitele frici obsesive. De exemplu, unii oameni se tem să
traverseze străzile mari și piețele (agorafobie). înțeleg absurditatea unor
asemenea frici, dar nu pot face nimic. Unii se tem să ia cuvântul în public,
în unele cazuri asemenea frici pot fi incluse în normă (și atunci vorbim de
un caracter neliniștit-suspicios), iar în altele de patologie (într-o asemenea
situație mai bine vă adresați medicului).
Deci, fricile „normale". Dacă un mic pericol stârnește un sentiment pu
ternic de frică și omul nu i se poate opune, el este numit „laș". Isus Hristos
a spus că lașitatea e cel mai marepericol. Un om curajos, cred, poate fi numit
cel care își poate depăși frica. Marele psihoterapeut Victor Frankl a fost
medic de regiment în timpul Primului Război Mondial. Odată se afla pe
linia de foc alături de comandantul regimentului și acela i-a spus: „Toți
medicii sunt lași. Uite, eu stau și nu mă tem, iar dumneavoastră tremurați
de frică!" La care Frankl a răspuns: „Da, mi-e frică, dar rămân. Ar fi inte
resant, uite, dacă dumneavoastră v-ar fi fost frică, ați fi stat aici?"
Nu orice comportament aparent curajos demonstrează un curaj adevă
rat. Dacă un specialist calificat în lupte orientale intră cu curaj în luptă cu
370
cinci novici, nu mă grăbesc să-l numesc „curajos". Trebuie să vedem cum
se comportă în luptă cu unii ca el sau mai puternici.
Odată am luat cuvântul la o conferință. Pe atunci deja stăpâneam teh
nica vorbitului în public și chiar am organizat o școală de oratorie. Referatul
a stârnit multe obiecții, dar am continuat să-mi mențin punctul de vedere,
deși șeful meu direct avea o opinie diferită și a luat cuvântul împotriva mea.
în colectivul nostru relațiile sunt democratice și știam că dezacordul meu
nu va influența relațiile noastre ulterioare. De aceea am fost liniștit și nu aș
putea spune că am avut un comportament curajos. După cum se vede, to
tul arăta foarte impresionant, pentru că, după terminarea conferinței, una
dintre elevele mele a spus entuziasmată: „Da, Mihail Efimovici, sunteți un
*
luptător!" Dar eu știu când am fost cu adevărat curajos. Până la 42 de ani
vorbitul în public a fost pentru mine un chin moral și fizic. Și uite, când
am început să mă controlez și, în ciuda fricii, să ies la tribună, făcând mi
nuni de curaj, nimeni nu s-a entuziasmat de mine, nici eu nu mi-am dat
seama de asta. De fapt, chiar în momentul acțiunii e puțin probabil ca ci
neva să înțeleagă prețul adevărat al acesteia.
Iar acum să încercăm să vedem care sunt motivele apariției fricii și a
neliniștii.
Fricile pot apărea atunci când există o amenințare pentru existența fi
zică a subiectului. Când ele devin excesive, fără niciun motiv, omul începe
să se teamă să nu răcească, să se molipsească de vreo boală gravă, să sufere
din cauza unor huligani ș.a.m.d. Dacă omul nu-și depășește fricile astea,
se va întâmpla chiar lucrul de care se teme. De exemplu, dacă omul se teme
de răceală și începe să se înfofolească prea mult, devine sensibil și, mai de
vreme sau mai târziu, neapărat va răci. O pregătire fizică bună și respec
tarea normelor de igienă permit să fie blocate asemenea frici. Apropo, de
ele suferim mai puțin, pentru că le conștientizăm destul de bine. Desigur,
nu am în vedere cazuri în care fricile au un caracter clar bolnăvicios.
Aș dori să mă opresc în detaliu asupra fricilor care sunt produse de
motive psihologice și sociale. Pe oamenii cuprinși de asemenea frici îi nu
mesc lași psihologici. Nu, nu tremură la vederea unui pericol direct! Pot
* Să știți că cei care vă urcă pe piedestal mai apoi vă dau jos de acolo. încercați să coborâți
singuri. Nu trebuie să intrați în relații apropiate cu cei care sunt entuziasmați de dumnea
voastră. Mai apoi se vor răzbuna că i-ați dezamăgit. (N. a.)
371
să acopere cu trupul ambrazura cazematei, pot să intre liniștiți într-un fo
car de infecție, și totuși sunt lași. Și atunci suferă ei, apropiații lor, șefii și
subordonații. In cele din urmă, se îmbolnăvesc. E grea viața unui laș psi
hologic! Poziția lui este agravată și de faptul că nu știe motivul adevărat
al nefericirilor sale și seamănă cu omul din anecdotă care își căuta cheile
pierdute undeva sub un felinar, pentru că acolo era lumină.
Lașitatea ia adesea diferite măști. Să le vedem.
Caracterul principial. Un căpitan al unuia dintre marile pescadoa
re, care se ducea în porturi străine, s-a remarcat prin îndeplinirea tuturor
instrucțiunilor și i se dusese faima de om principial. Nu a luat niciun cui de
pe navă, nu și-a permis nici cea mai mică speculă - să vândă acasă lucruri
cumpărate în alte țări - și nu i-a permis soției să se ocupe cu asta (lucrau
în același sistem). Chiar când rânduielile au fost mai relaxate, comporta
mentul lui nu s-a schimbat: dacă instrucțiunea nu e anulată, înseamnă că
trebuie îndeplinită. Nu ar fi fost nimic, dar suferea pentru că soția lui îl
disprețuiește că trăiește cu un laș. Doar ea știa că e laș! Doar nu avea cum
să nu observe că nivelul vieții lor nu corespunde nivelului salariului lui ofi
cial! Și, cu toate acestea, el nu s-a interesat niciodată de nivelul venituri
lor soției. Ea a fost cea care a venit la mine la consult în stare de depresie.
Iar la serviciu, ce credeți, lucrurile mergeau bine pentru el? Nici vorbă!
Au început să fie din ce în ce mai proaste relațiile în condițiile economiei de
piață. Lucrătorii cu cea mai mare inițiativă, calificați și activi l-au părăsit.
Dărnicia. Dragi cititori! Răspundeți, de ce îl plătiți în plus pe taxime-
trist, îi dați bacșiș chelnerului într-un restaurant scump, faceți cadouri medi
cului sau croitorului? Hai să zicem, poate că medicul și croitorul chiar merită.
Doar va trebui să vă mai duceți si altădată la el. Dar de ce taximetristului si
chelnerului dintr-un restaurant scump, când poate că n-o să-i mai vedeți ni
ciodată în viață? La cursuri mi s-a spus: „Păi ce, îmi pare rău?“ Atunci am
întrebat de ce ați luat restul neînsemnat când ați cumpărat pâine din maga
zin sau apă de la chioșc. lat-o, lașitatea, sub masca dărniciei și a mărinimiei!
Asupra unuia dintre cursanți seminarul a avut o mare impresie. Ascul
tați-! povestirea.
372
nu amfost chiar așa de curajos să cer restul, dar mereu îi dădeam taximetristu-
lui sub preț, iar dacă mai lua și alți clienți, numai partea mea
* Și știți, practic
nu afost niciun conflict. Uneori, e adevăraț,fața taximetristului se lungea de
mirare. Și doar o singură dată șoferul, furios, mi-a spus că în ziua aia mă duce
gratis (nufusesem singurul client) și nu mi-a luat banii. Am spus «mulțumesc»....
Acum mă târguiesc la piață, sunt liniștitfață de reclama insistentă a
vânzătorilor și nu cadpradă ei. Defapt, de la psihologie am primit un avan
*
taj material
* Să știți că cei care vă urcă pe piedestal mai apoi vă dau jos de acolo. încercați să coborâți
singuri. Nu trebuie să intrați în relații apropiate cu cei care sunt entuziasmați de dumnea
voastră. Mai apoi se vor răzbuna că i-ați dezamăgit. (N. a.)
373
cu el. De fapt, lucrurile s-au terminat cu o spondiloză foarte serioasă. A
suferit în total cam opt luni. Și credeți că asta l-a învățat ceva? Corect! Nu
l-a învătat nimic.
Bunătatea. Odată la seminar am jucat jocul „Magazinul fermecat".
Esența jocului consta în următoarele. Fiecare putea primi din maga
zinul fermecat orice trăsătură care-i lipsea (trăsătură de caracter), dar
pentru asta trebuia să dea integral sau parțial o trăsătură de caracter po
zitivă pe care o avea. Așa că uite, o participantă la joc vindea bunăta
te, și o dădea în totalitate, și voia să cumpere numai fermitate. După ce
tranzacția s-a încheiat, am decis (de regulă vânzătorul este psihoterape-
utul) să mă lămuresc ce calitate a mărfii am primit de la ea. între noi a
avut loc acest dialog:
El: Mâine trebuie să iau cuvântul și sunt deja emoționat, așa că pot
să dau rateu.
_ Eu: Și ce-i cu asta?
El: Nu voi putea trece niciodată peste asta!
Eu: „Niciodată" este foarte mult. Cât timp ați putea să vă simțiți
prost?
El: O zi, două.
Eu: Și mai apoi?
El: Apoi totul o să fie în ordine.
Eu: Și atunci de ce vă e frică? Poate din cauza asta o să vă părăsească
soția sau mama se va dezice de dumneavoastră?
El: Nu, sunt oameni minunați.
Eu: Poate o să vă scadă salariul?
El: Ei, sigur că nu!
Eu: Și atunci despre ce este vorba?
El: Dar dacă n-o să fiu înțeles corect?
Eu: De ce credeți că oamenii sunt proști?
El: Ei, ce spuneți, doctore! De unde ați tras concluzia asta?
Eu: Chiar dumneavoastră mi-ați spus asta! Proștii nu înțeleg. Niște
deștepți ar înțelege și nu ați avea motive de îngrijorare.
El: Nu am avut deloc în cap ideea că cei care mă ascultă sunt proști.
Eu: Sigur că nu ați avut-o! Problema e că viața noastră psihică seamă
nă cu un aisberg, unde partea de deasupra apei e conștiința noastră, iar cea
de sub apă -subconștientul. Mișcarea aisbergului depinde de ce se întâm
plă sub apă. Comportamentul nostru, și destinul, depind în mare măsură
de subconștient, nu de conștiință. Uite, și acum, încerc să explic ce gân
duri neconștientizate vă conduc comportamentul și vă stârnesc sentimen
tul de disconfort care poate duce la boli.
El: Nu, doctore, categoric nu sunt de acord cu dumneavoastră!
Eu: Uite, și acum subconștientul dumneavoastră m-a făcut „prost"!
375
El: Ei, ce spuneți, doctore! Am auzit așa de multe despre dumnea
voastră, am fost la cursurile dumneavoastră, tocmai logica lor și caracte
rul convingător m-au adus aici. Doar deja nu mai credeam că pot scăpa
de frică! Vă consider inteligent, chiar un om remarcabil în acest domeniu!
Eu: Corect, asta e la nivelul conștiinței. Replica dumneavoastră - „Cate
goric nu sunt de acord cu dumneavoastră!" - e o dovadă că subconștientul
dumneavoastră mă consideră prost, dar conștiința, ca un cenzor, nu poate
lăsa să treacă informația în această formă. De aici și răspunsul dumneavoas
tră. In plan social totul e corect. Parcă nici nu ar fi vreo jignire.
El (puțin nedumerit): Nu m-am gândit niciodată la asta!
Eu: Nu e nicio problemă. Vă gândiți acum! Eu doar studiez de mulți
ani problema, chiar cred că sunt un cunoscător. Dumneavoastră ați venit
la mine în mod conștient si recunoașteți asta. Dacă în subconștient nu ar
fi fost gândul că cei din jur sunt proști, nu ați fi spus „Categoric nu sunt
de acord cu dumneavoastră!". Ascultați cu atenție: „Categoric nu sunt de
acord cu dumneavoastră!" Asta înseamnă cam așa: „Toată experiența dum
neavoastră, toate cunoștințele dumneavoastră sunt o prostie, nu vă ocupați
de ce trebuie. Mi-a dat seama de asta într-o secundă."
El (oarecum îndoit): Ar părea convingător, dar e ciudat.
Eu: înainte pur și simplu nu v-ați gândit. Acum să vă gândiți. Doar
dacă înțelegem ce fel de gânduri din subconștient vă împiedică să trăiți,
vom ști cu ce să ne luptăm. Răspundeți, știți că e util să faci gimnastică
dimineață?
El: Da, desigur.
Eu: Și acum spuneți sincer, dumneavoastră faceți gimnastică dimineață?
El: Din păcate, nu.
Eu: Uite încă un exemplu că nu conștiința vă conduce comportamen
tul. Dar să revenim la fricile dumneavoastră. Imaginați-vă că ați luat cu
vântul cu succes. Cum ați lua cuvântul data viitoare?
El: Exact la fel!
Eu: Din moment ce exact la fel o dată, de două ori, de trei, de patru...
Nu vi se pare că succesul permanent duce la stagnare?
El: Da, aici e ceva!
Eu: Uite, vedeți? Succesul este, desigur, plăcut, trebuie să ne bucu
răm de el, dar trebuie să ținem minte că nu e posibil să ai mereu succes.
Sunteți de acord cu mine?
376
r
Suferința
Suferința este cea mai frecventă emoție negativă, așa cum este in
teresul între cele pozitive. Este un efect de profunzime care poate fi pro
dus de foame, frig, durere, gălăgie, căldură, lumină puternică, dezamăgire,
eșec, pierderi ș.a.m.d. Chiar de la început omul își începe viața cu suferință,
în timpul actului nașterii copilul pierde paradisul existenței intrauterine
și-și manifestă indignarea printr-un țipăt puternic. Și în continuare, așa
cum arată Izard, suferințele devin o parte inseparabilă a vieții sale.
Suferința depinde depreceptelepersonalității. Iată de ce pentru unii demi
terea, un conflict la serviciu, pierderea fecioriei în afara căsătoriei, un eșec
în iubire sunt o dramă profundă, în timp ce alții trec liniștiți peste ele. Dar
există multe cauze pentru suferință care nu depind deloc de personalitate.
379
Sunt crize economice, războaie, o boală grea, o catastrofă, o moarte su
bită a unei persoane dragi. Adesea începem să ne dăm seama că am fost
fericiți când apare suferința.
Expresia tristă a feței e cunoscută de toată lumea. In cazul unei suferințe
clare sprâncenele se ridică în sus și se depărtează. Dacă omul se află des
într-o asemenea stare de meditație tristă, între sprâncene se formează ri
duri verticale. In cele mai profunde momente de suferință omul plânge.
Lacrimile ușurează suferința. Dacă nu găsesc ieșire, te sufocă. Imediat ce
omul a început să plângă expresia de suferință devine mai puțin manifes
tă. De aceea una dintre sarcinile trainingului psihologic o constituie în
toarcerea omului la deprinderea de a plânge când suferă.
tJn om care suferă se simte părăsit, singur, inutil, neputincios, prost
ș.a.m.d., de fapt, se simte nefericit. Dar suferința are și o funcție utilă. II face
pe om să știe că-i e rău, îl pune să acționeze, să rezolve probleme și în felul
acesta îl salvează de la distrugere. Mai mult, suferința îi unește pe oameni.
Nu trebuie, dacă nu înțelegem motivele suferinței, să încercăm s-o
ușurăm. Când suferința apare la pierderea unei persoane apropiate, e nevo
ie de timp pentru a te obișnui cu lipsa celui lângă care ai petrecut mulți ani.
Destul de des omului care suferă i se propune să-și vină în fire. Dar omul
care tot timpul se stăpânește face o boală originală. Așa cum scrie Nietzsche,
„el se află permanent în poziție defensivă, înarmat împotriva propriei per
soane, un gardian etern al propriei cetăți la care s-a condamnat singur. Da,
poate fi măreț în acest sens! Dar acum ce-i mai urăște ei pe ceilalți, ce greu
se simte, e epuizat și rupt de cele mai minunate accidente ale sufletelor!" Și
cât de des auzim un asemenea „sprijin": „Dac-ai avea tu problemele mele!"
Cum să-1 susții pe un om care are o durere? Vă propun o asemenea va
riantă: „Sunt entuziasmat de curajul tău, de felul în care suporți durerea!
Eu de mult nu aș mai fi rezistat și aș fi început să urlu!" Cred că acesta
este un sprijin adevărat, nu „vino-ți în fire". Asta înseamnă de fapt o la
udă a propriei persoane: „Eu am o situație și mai grea, dar rezist." Dragii
mei cititori! Sunt convins că ați învățat să descifrați sensul adevărat al
subconștientului care a trecut prin cenzura conștiinței.
In legătură cu asta vreau să vă povestesc o întâmplare.
380
în lacrimi. Sora medicală a venit la el și a spus cu dispreț: „Ce-ai început să
bocești? Doar ești bărbat! Termină cu plânsul! Vino-ți înfire!”Am întrebat-o
pe soră ce obține de la bolnav. Mi-a răspuns că arfi vrut să nu mai plângă. Ce
credeți, ce voia defapt sora, ce voia subconștientul ei? Când i-am spus că va
obținefaptul că noaptea el o să încerce s-o violeze, s-a miratfoarte tare. Dar
altfel cum arfi putut el să-i demonstreze că e bărbat?
Furia
Rușinea
>
S-a căsătorit din iubire la vârsta de 23 de ani. Soția era cu vreo trei ani
mai tânără. Niciunul nu avea experiență sexuală. La început relațiile sexuale
păreau aft'normale. Dar mai apoi a înțeles că soția luiface parte din catego
ria așa-numitelor Femei Reci. Nu avea nicioplăcere in urma relațiilor intime
și încerca să le evite. Din această cauză au început să apară conflicte. Odată,
când soțul, insistândpe apropiere, i-a spus că soția trebuie să-și îndeplinească
obligațiile de soție, ea s-a culcat pe spate, a desfăcut picioarele și i-a spus să-și
facă treaba. Firesc, nu a ieșit nimic. Ea l-a ironizat. De atunci nesiguranța
nu l-a părăsitpe clientul meu în relațiile intime.
Viața defamilie se desfășura în conflicte. Copiii nu i-au apropiat. Nu se
decidea să se despartă de soție cu o asemenea potență. Așa că uneori, deși in
complet, tot mai avea o viață sexuală. A întâlnitfemei care i-au plăcut, dar
nu a putut să le povestească despre „defectul" lui, și se rușina să vină la me
dic. La 54 de ani s-a simțit un impotent total. Copiii erau deja adulți și s-a
despărțit de soție. A apărut timp liber și a început să frecventeze un cerc de
artă, aducându-și aminte depasiunea tinereții. Acolo afăcut cunoștință cufe
meia de care afost vorba mai sus.
L-am sfătuitpe clientul meu să-i povestească toate acestea prietenei și i-am
explicat că tulburările care-l supără au caracterfuncțional și, desigur, sunt re
versibile. Uite, deja de zece ani mă tot întâlnesc cu plăcere cu acest cuplu fe
ricit. Cdată mi-a spus că nu a bănuit niciodată că are o potență așa de mare.
Chiar a întinerit la exterior, iar când amfăcut cunoștință cu el arăta bătrân.
385
i-a adus împreună după 20 de ani, la o întâlnire tradițională a absolvenților,
și abia atunci s-a lămurit vechea lor neînțelegere.
Vinovăția
Conducătorul insulei Samos, Policrat, era mereu însoțit de noroc, peste tot.
In tot cefăcea avea noroc. In campaniile militare inevitabil câștiga. Samos a de
venit unul dintre cele mai bogate state eline. Succesele strălucite ale lui Policrat
l-au neliniștitpe prietenul și aliatul său, faraonul egiptean Amasis. Și a decis
să-i trimită conducătorului statului Samos o scrisoare: „Sigur, eplăcut să afli
că prietenul și aliatul tău e fericit și că lucrurile ii merg bine. Totuși, succesele
tale permanente nu prea mă bucură. Doar știu: zeii sunt invidioși. De aceea
îți doresc, așa cum le doresc tuturor prietenilor mei pe care îi iubesc și respect,
să ai succes în unele privințe, iar în altele nu. Și eu mi-aș dori ca, la vârsta
mea, săfiu însoțit și de succese, și de eșecuri. încă nu am întâlnit un om care
să reușească așa de bine și mai apoi să nu aibă de suferit. Ascultă sfatul meu și,
pentrufericirea ta, procedează așa cum îți spun: încearcă să pierzi sau să dis
trugi lucrul cel mai de prețpentru tine. Pierderea aceasta va pune capăt noro
cului tău monoton, care, sunt sigur, nu va duce la nimic bun"
S-a mirat tare Policrat când a citit această scrisoare. Cum să meargă omul
împotriva propriului destin? Dar, cu cât se gândea mai mult, cu atât se con
vingea de înțelepciunea cuvintelor lui Amasis. I-a căzut privirea pe un inel
mare cu smarald în aur, pe care îlpurta pe degetul mijlociu. Credea că tocmai
392
acel inel ii poartă noroc. După multe îndoieli, Policrat a decis săfolosească sfa
tului lui Amasis.
Apregătit o corabie mare și a ieșit cu alaiulpe mare. Când corabia a ajuns
în mijlocul mării, Policrat și-a scos inelul preferat, l-a sărutat și l-a aruncat
în mare; trist, s-a întors la palat.
în scurt timp la palatul regelui a venit un pescar. I-a adus în dar lui
Policrat un pește neobișnuit, de dimensiuni uriașe:
— Regele meu, m-am gândit că un asemenea pește e un dar demn de tine.
Te rog să nu refuzi să-mi primești darul modest.
Policrat s-a bucurat de acest dar așa de rar. Era într-o stare de spirit bună
și l-a invitat la masă pe pescar. Imaginați-vă cât s-au minunat curtenii când
au aflat că servitorii, când au tăiat peștele, au găsit în burta lui inelul lui
Policratpe care acesta îl aruncase în mare!
Nu avea cum să maifie vreo îndoială: zeii i-au trimis lui Policrat noroc
după noroc. Toți curtenii l-au slăvit pe regele lor, cel maifericit om din lume.
Și așa a intrat în istorie inelul lui Policrat.
Cele întâmplate l-au convins și mai multpeAmasis că omul nu poate scăpa
de destin. A trimis în Samos un mesager să anunțe că rupeprietenia cu Policrat.
Și Amasis a procedat așa pentru că nu voia săfie întristatpentru Policrat, ca
prieten, atunci când avea să îl lovească nenorocirea cea mare.
Faima norocului neobișnuit al lui Policrat s-a răspânditpeste tot. Acesta
a ajuns cutezător și lacom. Mulți conducători puternici îl urau pe regele
din Samos. Crezând orbește în noroc, Policrat a căzut în capcană, deși toți
apropiații l-au prevenit. Ca urmare, afost omorât și răstignit.
Când au aflat de sfârșitul lui Policrat, mulți au tras concluzia că, deși
Amasis nu era un răsfățat de soartă, afostprofund și a prevăzut ce mari ne
cazuri atrage după sine un noroc peste măsură.
Uimirea
Principiile de bază
Practica clinică
398
Ea: Uite ce am luat deja. Nimeni nu mă maiface bine, nici dumneavoas
tră n-o să măfaceți bine!
Eu: Nici eu n-o să văfac bine.
S-a lăsat tăcerea. Bolnava nu a mai plâns. Pefață i-au apărut intâi ui
mirea, apoifuria.
Ea: Cum n-o să măfaceți bine?!
Eu (liniștit): Păi cum să văfac eu bine, dacă sunteți convinsă că nu pot
să văfac bine? Mai mult, indicațiile aufost corecte, nu mă deosebesc deloc de
acei medici care v-au tratat înainte.
Ea (puțin liniștită): Dâr mi-au spus că dumneavoastră puteți trata ase
mene boli.
Eu: Da, uneori reușesc, dacă bolnavul e activ in timpul tratamentului și
are încredere în mine.
Ea (puțin încordată): Și atunci cum, refuzați să mă tratați?
Eu: Da, pentru că nu aveți încredere in mine. Mai bine găsiți un me
dic în care să aveți încredere. Pot să vă ajut în acest sens. Am legături în lu
mea medicală. Spuneți-mi numele unui medic și văfac imediat legătura cu el.
Ea (tot tensionată, dar oarecum interesată): Doctore, poate încercăm totuși?
Eu: Putem încerca. Numai că am nevoie de dumneavoastră, trebuie să
fiți activă.
Ea (cu ușurare și entuziasm): O să îndeplinesc toate instrucțiunile
dumneavoastră.
Eu: Uite, tocmai asta nu trebuie săfaceți.
Ea (uimită, dar cu interes): Și atunci cum să mă tratez?
Eu: O să lucrăm împreună. Din recomandările mele veți alege ceea ce epe
sufletul dumneavoastră și ceea ce înțelegeți. In primul rând trebuie să vedem
care e mecanismul bolii dumneavoastră.
Discuția ulterioară i-a stârnit interes bolnavei. Când am reușit să sta
bilim cauza adevărată a afecțiunii (relații tensionate cu soțul) și posibilitatea
corectării situației, starea ei de spirit afost ridicată.
399
Eu: E clar. Dar de ce sunt eu aici?
B.: Ca să ne tratați.
Eu: Sigur, șipentru asta. Șipentru ce altceva? Care e scopul meuprincipal?
Bolnavii (nedumeriți): Care?
Eu: Gândiți-vă singuri. Acum două, trei zile nici nu bănuiam că existați.
Am în viață sarcinile mele legate defamilie, serviciu ș.a.m.d.
Tensiunea din grupă crește. Se aud voci indignate.
V.: (mânios): Și atunci de ce v-ați apucat să ne tratați, dacă sunteți ocu
pat cu sarcinile dumneavoastră?
Eu: Problema e capot rezolva aceste sarcini numai dacă reușesc să văfac
să vă simțiți bine repede și pe o perioadă lungă de timp, este singura cale pen
tru mine,fiindcă nu știu săfac altceva serios. De aceea o să mă străduiesc să vă
vindec cât mai bine, dar nu pentru dumneavoastră, ci pentru mine.
G.: Păi cum, nu iubiți bolnavii?
Eu (ferm): Nu, nu pot să-i sufăr. De ce să vă iubesc? Nemulțumiri per
manente, complicații. Arfi altceva dacă ați fi sănătoși! Atunci ne-am simți
foarte bine, pentru că de nevroze suferă cel mai des oamenii cu capacități peste
medie. Dar de bolnavi încerc să scap cât mai repede.
Animație printre bolnavi.
D. : Cum?
Eu: Ei, să vă tratez, desigur.
E. : Și dacă nu reușiți?
Eu: Atunci îi omor. Doar nu pot să-mi stric indicatorii.
Bolnavii râd.
Z.: Și cum îi omorâți?
Eu: Ei, ăsta e secretulfirmei.
După ce râsul se liniștește, în grupă apare un interes viu. In timpul
discuției devine clar că interesele personale sunt imposibil de separat de cele so
ciale, că potfi soluționate numai printr-o interacțiune productivă cu parte
nerii noștri și că acest lucru trebuie săfie învățat.
402
Profesorul: Bine. Haideți săfacem un experiment. O să vă dăm cunoștințe,
dar nu și atestat. Să ridice mâna cine rămâne.
In sală sunt râsete, apoi se instalează liniștea.
Profesorul: încercăm să ne organizăm procesulpedagogic astfel incât să
primiți atestat numai dacă stăpâniți cunoștințele.
Activitatea sportivă
EU si EI
Psihologia vorbitului în public
1. Puțintică istorie
410
2. Tipurile de oratori
413
Stilul mediu se folosește la banchete, recepții solemne și alte ritua
luri și e destinat în principal mângâierii auzului. Acum nu mai sunt acele
vremuri și de aceea o să vorbim de oratorul stilului mediu în alte timpuri.
Prima variantă
Dragi colegi! Sunt bucuros să vă salut că ați venit la catedra noastră. Ați
venit să studiați o specializare medicală neobișnuită —psihiatria, o știință
care studiază clinica, profilaxia și tratamentul bolilor psihice. Știința însăși
417
are o serie de dificultăți. în primul rând, o terminologie total neobișnuită, cu
care va trebui săfaceți cunoștință; în al doilea rând, lipsa unor criterii clare
de diagnostic; în al treilea, comportamentul neobișnuit al bolnavilor noștri și
reacțiile lor neobișnuite. Când îl consultați pe bolnav, mereu trebuie să țineți
minte acest lucru. Dacă sunteți triști, el o să-și spună că totul îi merge rău.
Dacă vă uitați fix, o să decidă că aveți ceva împotriva lui. Dar cred că o să
depășiți aceste dificultăți și veți lua cu succes examenele. Poate că unii doresc
să devină psihiatri. Salut asta, iar la mine veți găsi sprijin .
A doua variantă
418
de monștri - „excitarepsihomotorie
* . Și ultima întrebare. Dar bolnavul vafi
orientat în mediul înconjurător? Va observa el ce se întâmplă în jur?
Sigur că nu! Acest simptom se numește „tulburare de orientare în mediul
înconjurător
* șiface parte din patologia conștiinței. Uite, vedeți, fără niciun
fel de pregătire ați descris una dintre stările psihopatologice cele mai complexe,
delirul, care se întâlnește în psihozele alcoolice. Așa că sunt convins că întâl
nirea noastră la examene va fi plăcută, poate că unii dintre dumneavoastră
o să-și dorească să devină psihiatri sau psihoterapeuți. Avem nevoie de oa
meni inteligenți!
420
El: Da, dar sunt excepții.
Eu: Da, desigur, sunt (susținere). Dar atunci cum se explicăfaptul căperi
odic vă e mai bine, dacă credeți că de doisprezece ani sunteți bolnav de cancer?
El: Da, nu se leagă. înseamnă că nu e cancer!
Desigur, nu mereu iese așa, dar eficiența acestei metode e mare. Găsiți
în cartea de față destule dialoguri socratice sau fragmente ale lor.
Există o metodă care se numește reprogramare neurolingvistică
(RNL). Acum e la modă. Se folosește nu numai în medicină, ci și în pre
gătirea psihologică a oamenilor de afaceri. Cei care fac RNL au numit di
alogul socratic reframing. Un exemplu de reframing:
424
în toate ghidurile de artă oratorică se recomandă să fie incluse
considerații pe teme generale. Aici oratorul va reuși să-și arate nivelul
personalității și lucrul acesta nu va părea o lăudăroșenie. In același spirit
am prezentat istoria răspândirii tutunului, a fumatului și lupta cu acest rău.
Dar nu am acordat mult timp acestui lucru. Nu știu istorie, politică, bio
chimie ș.a.m.d. Mai mult, în sală putea să fie un om mai competent. De
aceea am încercat să trec mai repede la secțiunile în care competența mea
era fără îndoială mai mare decât a oricărui ascultător și să creez impresia
că mă descurc bine și în celelalte probleme, dar pur și simplu am decis să
mă opresc tocmai la asta. Mai mult, vreau să demonstrez aici trecerea de
la stilul de jos la cel înalt.
Mai departe prelegerea a continuat așa:
425
maifoloseam însemnările — să privesc auditoriul în momentul în care am ros
tit: „Ei, și, în fine,fumatul.Aici se creează impresia că oratorul stăpânește
bine materialul.) Uite, tocmai despre asta aș vrea să discutăm puțin. Haideți
că comparămfumatul cu oformă cunoscută de dependență — alcoolismul. Aici,
cred, nimeni nu are vreo îndoială că este o patimă păguboasă.
De ce se bea? Pentru a te relaxa, a îndepărta tensiunea emoțională. Și de
ce sefumează? Pentru a te liniști, pentru a îndepărta tensiunea emoțională.
Cum se dezvoltă alcoolismul? La început, când se consumă prima dată,
îmbătarea apare în urma unei doze mici de alcool. Episodic băutorul se poate
îmbăta de la un pahar de vin sau de la 100 g de vodcă. Oare nu e așa și cufu
matul? Mai țineți mintefraza cunoscută despre cum un pachet de țigări omoa
ră un cal. (Probabil ați observat cât de des spun: „Vă amintiți
*
, *
„Știți ș.a.m.d.
Asta seface pentru a evita un patos excesiv la prezentarea unor locuri comune
și, în același timp, pentru a introduce idei extrem de cunoscute, dar necesare.)
Dacă un om începe să bea regulat, treptat, pentru a ajunge la efectulpsi
hologic necesar, trebuie să mărească doza de alcool. Crește rezistența (toleranța)
la cantitatea de băutură consumată. Oare nu e așa și cufumatul?
De ce băutorii nu se îmbată prea des așa de tare încât să cadă în șanț?
Pentru că au un semn de protecție, reflexul de vomă. La schimbarea poziției
urmează vomitatul. Oare nu e așa și în cazulfumatului? Unfumător episo
dic, „care se răsfață
*, dacă trage la întâmplare unfum, începe să tușească seri
os. Reflexul de tuse este un semn de protecție.
Dar imediat ce dispare reflexul de vomă și bețiile devin sistematice se in
stalează alcoolismul. Oare nu e așa și cu fumatul? Imediat ce dispare efectul
tusei știm că avem de-aface cu un nicotinoman.
Dacă un alcoolic eprivat de băuturi alcoolice, îi apare un disconfort sufle
tesc, se va gândi numai la băutură. Fără alcoolpur și simplu nu poate lucra.
Oare nu e așa și cu fumatul? Știți căfumătorii nu pot să lucreze mult timp,
neîntrerupt, au nevoie de pauză de țigară.
In etapele inițiale se bea pentru înveselire, dar mai apoi se bea nu pentru
asta, ci pur și simplu pentru a îndura existența. Dragi ascultători! Probabil
ați avut de-a face cu meșteri care nu au putut veni la serviciu până nu au
băut. Mâinile tremură, înfățișarea e agitată, privirea neliniștită. Dar ime
diat ce beau mișcările devin mai sigure, privirea se limpezește și pot să se apuce
de lucru. Când apar aceste semne, adică cele care apar la abstinență, alcoolis
mul trece în stadiul al doilea. Oare nu e așa și cufumatul? Cine dintre voi nu
426
cunoaște oameni care nu lasă țigara din gură? Un șofer cu mucul de țigară în
tre buze, un inginer care scutură scrumul de pe schițe, un anchetator care scoa
tefum gânditor - uite niște clișee curente alefilmelor noastre, dar ele reflectă
viața. Și nu sepoate interzice apariția pe ecran, cum afost odată. Asta e viața.
Unul va dori să imite, dar neapărat altuia îi va produce repulsie (loc comun).
Când apare stadiul al treilea al alcoolismului, încep să se distrugă orga
nele interne: Ciroză a ficatului, diabet, afecțiuni ale inimii — uite lista, de
loc completă, a bolilor ce apar în cazul alcoolismului. Oare nu așa e și în cazul
fumatului?
Dar de ce oamenii se poartă așa de ușuratic cufumatul? In primul rând
pentru că, în timpulfumatului, seproduce o degradare a personalității. Haideți
să ne gândim, așa este?
Fiecare dintre noi are lipsuri și încercăm să le ascundem cumva de cei din
jur. Folosim deodorante, cosmetice, încercăm să purtăm anumite haine care să
ascundă imperfecțiunile siluetei noastre. Nu am auzit niciodată ca un bărbat
să afișezefaptul că se ocupă cu onanismul. Dar uite, fumătorii nu numai că
nu ascund, dar își și afișează neajunsul. Și ne mai și disprețuiesc pe noi, ne
fumătorii. De câte ori am auzit la adresa mea îndoialăfață de apartenența la
sexul masculin numai pentru că nufumez! Oare asta nu e o degradare? Chiar
dacă nu e mare, e o degradare!
Spuneți, vă rog, care dintre dumneavoastră îndrăznește, când se află în
societate, să cearăpermisiunea de a trage vânturi? Darfumătorii cerpermisiu
nea săfumeze în prezența noastră! Mai mult, nicotină este o otravă cu acțiune
neuroparalizantă! De aceea rugămintea de afuma înseamnă: „Permiteți-mi să
vă otrăvesc puțin cu o otravă neuroparalizantăF Oare asta nu e o degradare?
îmi dau seama că cei carefumează vor continua săfumeze și după prele
gere. îmi pun o sarcină mai modestă și mă declar mulțumit dacă cineva, care
încă se mai gândește dacă săfumeze sau nu, o să se abțină de lafumat. Atunci
am să consider că nu v-am distrat pur și simplu, ci v-am și adus un oareca
refolos. Iată de ce următoarele minute vreau să vi le consacru dumneavoas
tră, cei care vă îndoiți.
Fumatul nu e așa de periculos cum pare. într-adevăr, el nu produce o de
gradare clară, așa cum produc alcoolismul și consumul de droguri. Nicotină nu
poate produce o degradare așa de rapidă a organismului, așa cum o fac mor
fina și alcoolul. Doar morfinomanii rar ajung până la 35 de ani, iar alcoo
licii până la 55. Dar de ce e periculoasă nicotină? Problema e că ea, asemeni
Ml
calului troian, deschide drumul spreforme mult mai complicate de narcotizare.
Acțiunea tranchilizantă, calmantă a nicotinei e mai slabă, darfumătorul deja
s-a obișnuit să trăiască cu această substanță care are influență asupra sistemu
lui nervos. De aceea după câțiva ani uniifumători încep să apeleze la forme
mai complexe de narcotizare. Unde ați văzut un narcoman care, înainte de a
lua droguri pentru prima dată, să nufifumat câțiva ani tutun? Unde ați în
tâlnit un alcoolic care să nufumeze?
Vreau să vă povestesc cine începe săfumeze.
în primul rând, sunt oamenii care nu au succes în profesie. Să nu vă
înșele succesul multorfumători. Succesul adevărat e atunci când ai reușit să-ți
dezvolți aptitudinile, oricare arfifost ele. Numai atunci ești o personalita
te. Destul de des cei care au atins succesul exterior își dau seama că nu. și-au
dezvoltat aptitudinile, adică nu s-auformat ca personalitate, lată de ce nu-i
părăsește neliniștea, iată de ce fumează. Deja nu mai e vorba despre ratații
adevărați, care nu vor să trudească, să lucreze la propria persoană.
In al doilea rând, sunt oameni care nu au noroc în iubire. Să nu vă înșele
succesul exterior la sexul opus pe care îl au mulțifumători. Doar e important
să te iubești pe tine. Și pentru ca celpe care-l iubești să te iubească, și pentru a
fi împreună. Iar lafumători acest lucru nu se întâmplă așa de des. Iată de ce
nu sunt părăsiți de sentimentul de neliniște, iată de cefumează!
Analiza psihologică arată că adeseaprintrefumători, ca și printre alcoolici,
sunt mulți oameni cu o sexualitate imatură. Mulți dintre dumneavoastră cu
nosc lucrările lui S. Freud. El a descris patru stadii de dezvoltare a sexualității.
In primul stadiu, în timpul alăptării la piept, instinctul sexual trece prin eta
pa orală. La un subiect dezvoltat din punct de vedere sexual apropierea sexu
ală începe prin săruturi. (Se poate vorbi despre cele patru stadii de dezvoltare
a sexualității. La curs chiar așa fac. Dar aici nu mai continui, pentru că ele
sunt descrise în capitolul Vampirismul psihologic.^ Așa că uite, dacă sexua
litatea, în dezvoltarea ei, este întârziată în primul stadiu, această întârziere
se manifestă printr-o anomalie sexuală cunoscută, una din denumirile căre
ia îl constituie sexul oral. Formele ei mai slabe sunt trăncăneala cu o anumită
mimică, mâncatul cu poftă, alcoolismul șifumatul.
Dacăfumătorii vin la noi după ajutor, nu le ținem predici, ci-i ajutăm
săfiefericiți. Atunci nevoia defumat dispare de la sine. Dar, spun cinstit, nu
vin după ajutor. Și dacă vin, speră să primească tablete, o „hipnozăputerni
*,
că acțiune extrasenzorială, adică vor o minune.
428
Așa că uite, pe dumneavoastră, nefumătorii, să nu vă deranjeze că deo
camdatăfumătorilor le merge bine. Acest lucru e temporar sau e un camuflaj.
Lucrurile mergprost, din moment ce continuă săfumeze.
Dar o să renunțe lafumat? Fără îndoială!
Aduceți-vă aminte de basmul „Frumoasa din pădurea adormită
*
. Acolo
se reflectă visul omului de a fi veșnic tânăr. Mai țineți minte că Frumoasa
din pădurea adormită a dormit 100 de ani și apoi s-a căsătorit cu un prinț
de 18 ani. Mulți'oameni trăiesc în acest basm: studenții și profesorii, șefii și
subordonații, bărbații șifemeile. Am văzut asta mai limpede când am lucrat
- cu sportivi. în conștiința unor grupuri de tineri grijilepentru viitor ocupă un
anumit loc. Probabilpentru căprezentul lor nu efoartefavorabil. Așa că uite,
mulți tinerifotbaliști cred că \)or continua săfumeze și vor da la infinit go
luri. Cum ar veni, viața e un basm. Numai căfinalul e diferit. în viață, când
Frumoasa din pădurea adormită se trezește, nu are nici tinerețe, nicifrumusețe.
Vreau acum să mă adresezfumătorilor: „Treziți-vă!a
Transa intelectuală
Așa am numit acea stare deosebită a sufletului omului (în sens larg),
precum și metoda de ținere de prelegeri, de seminare și discuții intelectuale.
Dar, în primul rând, ce înseamnă transă? Este o îngustare a conștiinței,
atunci când omul e absorbit de o activitate. Un singur lucru i se pare in
teresat, numai de un singur lucru e pasionat. Nu remarcă ce se întâmplă în
jur, parcă încetează să mai existe. Toate forțele sunt concentrate într-un sin
gur punct. Numai în transă poți face ceva valoros, ceva nou. Vreau să sub
liniez, nu e o patologie. Dragii mei cititori! Ați fost în stare de transă. Și au
fost cele mai bune momente din viața dumneavoastră! Aduceți-vă aminte
când ați iubit și obiectul iubirii dumneavoastră v-a iubit. Când erați împre
ună mai vedeați pe altcineva? Observați cuplurile de pe stradă și din mij
loacele de transport în comun. Credeți că ne observă? Noi nici nu existăm
pentru ei! Sunt în transă! Puțin le pasă de ce gândesc oamenii despre ei,
sunt firești și minunați. Acum se desfată! Ei trăiesc o clipă și clipa aceas
ta este o veșnicie. Sunt în transă! Dar uite, autobuzul a ajuns la capătul li
niei. Nu cred că i-a deranjat ceva din jur! Au fost în transă! Este o trăire
de vârf. In astfel de situații te simți Dumnezeu! Tocmai într-un asemenea
moment Faust a exclamat: „Clipă, rămâi! Ești atât de frumoasă!"
429
Și nu trebuie să-l condamnați pe om pentru că e fericit. Nu-i condamnați
pe cei ce se îmbrățișează în autobuz. Țineți minte, nu dumneavoastră îi
condamnați. Invidia vorbește în locul dumneavoastră.
Cât aș vrea să rămâneți în transă când o să vă explic ce înseamnă tran
sa intelectuală!
Puțină teorie plictisitoare. Se spune că Cezar putea să facă în același
timp cinci lucruri. E considerat un exemplu de caracter excepțional și geni
alitate. Dar știm deja că se nasc genii, apoi devin talente. Unii, în „evoluția"
lor, ajung niște încuiați. Dar genialitatea lor a rămas înăuntru. Apropo, fiți
atenți cum se joacă adesea copiii. Sunt în transă! Nuri chemați la masă,
nu întrerupeți jocul. Acum ei cresc din punct de vedere spiritual! Așa că
uite, ați înțeles deja că a face imediat câteva lucruri este o normă, dar toa
te aceste lucruri trebuie să se supună unui scop. Priviți un artist la circ. E
luminat de câteva proiectoare și se vede clar. încercați să vă uitați într-un
punct strălucitor. După o vreme totul devine întunecat și adormiți. Acest
procedeu e folosit de hipnotizatori. Astfel, și în timpul cursurilor, când pro
fesorul vorbește plicticos despre același lucru, ascultătorii adorm. Și este
clar. In sistemul nervos central funcționează un singur centru! Uite, acum
vă e clar deja temeiul teoretic al transei intelectuale. Când ții o prelegere
(când porți o discuție) și vrei ca ascultătorul (interlocutorul) să nu adoar
mă, încearcă să-l faci să-i lucreze câțiva centri nervoși, câteva „proiectoa
re" care pun în lumină tema discuției. Atunci nu numai că îl înveți, dar ai
și satisfacție, pe lângă o bună șansă de a-1 atrage de partea ta.
Iar acum să ne amintim conținutul acestui capitol. Am vorbit de pro
cedeele psihologice ale cuvântării în public, despre emoții, am rememorat
poziția Părintelui, a Adultului și a Copilului, am atins problema alcoolis
mului, a drogurilor și a fumatului, ne-am amintit câteva basme și legende,
am vorbit puțin despre sex. Dar toate astea au fost consacrate unei teme -
psihologia luării cuvântului în public. Când ții o prelegere în stil clasic,
enumerând pe puncte tot ce poți enumera, e puțin probabil să reușești să
câștigi atenția auditorului. Dar dacă folosești metoda transei intelectuale,
există șansa ca, printr-o temă secundară, să-l aduci în transă, așa încât să
fie interesat de tema principală.
Transa intelectuală unește oamenii și, dacă procesele de muncă, pe
dagogic sau de joacă se fac în stilul transei intelectuale, poți aduce repede
orice grup la nivelul de dezvoltare al unui colectiv. Omul este iritat când se
430
dorește să fie scos din transă. De aceea, dacă sunteți interesați de ascultă
torii dumneavoastră și-i aduceți în transă intelectuală, chiar ei îi vor poto
li pe cei ce întârzie sau fac gălăgie. Pentru că transa e asociată cu fericirea,
oamenii se duc cu plăcere acolo unde li se asigură această transă. Sunteți
în transă când citiți un roman polițist, vă uitați la un film de acțiune sau la
un thriller? Sunteți în transă când jucați jocuri de noroc? Acest lucru de
monstrează că principala activitate de muncă se desfășoară fără pasiune.
Ori că e vorba de o transă neroditoare, ca în cazul distracțiilor enumerate
mai sus. Ele pur și simplu vă ajută să vă omorâți timpul. Avantajul transei
intelectuale este că ea contribuie la creșterea spirituală a omului, ajută la înde
plinirea scopurilor lui principale, la construirea unei cariere, la rezolvarea pro
blemelor materiale. Și numai atunci când lucrați în transă o să încetați să
mai simțiți că lucrați! Nu lucrați, ci aveți satisfacție, nu lucrați, ci trăițil
Dragi prieteni!
Nu greșiți dacă îi votați pe adversarii mei. Sunt oameni demni. M.M. este
un constructor minunat. Nu e exclus ca el să vă rezolve problema locuințelor.
N.N. este un minunat... Și el va putea să îmbunătățească situația în privința...
Dar indiferent ce palate v-ar construi M.M., orice... v-ar asigura N.N., nu
putețififericiți dacă dumneavoastră și apropiații dumneavoastră nu sunteți
sănătoși. Vreau să vă spun ce-o săfac dacă-mi veți acorda încredere....
435
Sunt conducătorul unei mari instituții de tratament și am destulă pute
re... (Dacă există vreun material compromițător, menționați-l. E mai bine să
vorbiți chiar dumneavoastră prost despre propria persoană, decât săfacă alții
asta.) Dar de ce am nevoie și de putere legislativă? Situația sănătății depin
de doar în proporție de zece la sută de activitatea medicilor. Noi ne aflăm în
fruntea tuturor nenorocirilor și vedem ce sefacejos. O să militez în primul rând
pentru acele legiprin care cheltuielile de sănătate ale angajaților săfiepreluate
de întreprinderi. Atunci directorul își va da seama repede că e mai ieftin să iei
măsuriprofilactice, să îmbunătățești condițiile de muncă și de trai, să organi
zezi odihne angajaților, însănătoșirea mediului ecologic, decât să tratezi bolile.
Scopul e să relaxăm toți mușchii. Dacă reușiți acest lucru, pentru în
deplinirea acțiunilor necesare se consumă o cantitate minimă de energie.
Cele mai multe exerciții sunt pentru mușchii feței, și acest lucru nu e de
mirare. 40% dintre centrii mișcării se ocupă de reglarea mușchilor feței.
Exercițiile fac un fel de masaj al pielii feței pe dinăuntru, lucru care duce
la netezirea ridurilor. Afluxul de sânge spre mușchii feței sporește, prin
intermediul mecanismelor reflectorii, afluxul de sânge în creier. In plus,
îndepărtează spasmele din vase, îmbunătățește somnul. Dar, lucrul cel mai
important, o să învățați să vă vedeți fața de la distanță și o să vă dați seama
ce exprimă fața dumneavoastră, ca să nu ajungeți într-o asemenea situație,
de exemplu, încât să vi se pară că toți trebuie să se sperie de dumneavoas
tră, dar în realitate nu faceți decât să stârniți râsul. Aceste cunoștințe vă
ajută să vorbiți mai expresiv și convingător, pentru că lucrul cel mai im
portant nu e ce se spune, ci cum se spune și ce exprimă fața vorbitorului.
Acordați o atenție deosebită „măștii râsului".
Nu trebuie să faceți toată viața aceste exerciții, ci doar până când reușiți
să mișcați fiecare mușchi astfel încât să nu se miște și oasele, ci să stăpâniți
mușchii feței astfel încât fotografiile făcute în momente diferite să fie iden
tice. Verificați-vă în felul următor. Fotografiați-vă pentru pașaport. Gând
veți avea fotografia, priviți-o, faceți aceeași expresie a feței și fotografiați-vă
din nou. Dacă a doua fotografie nu se deosebește de prima, atunci puteți
controla mușchii feței și știți ce exprimă. Asta o să vă facă un mare serviciu.
442
II. Antrenamentul autogen
Antrenamentul autogen clasic, conform lui Schulz, cuprinde șase
exerciții:
444
III. Teste (în glumă și în serios)
Astăzi multora le place să facă teste. Putem să ne bazăm pe teste? Ne
ajută oare să ne cunoaștem mai bine? In general, da! Insă trebuie să nu ui
tăm niciodată că niciun test nu are o precizie de sută la sută. De aceea,
dacă sunteți nemulțumit de rezultatele testului, puteți considera că nu vă
privește. Totuși, gândiți-vă la ele. Puteți propune aceste teste prietenilor
dumneavoastră în timpul întâlnirilor. Poate că asta vă va amuza la fel de
bine ca anecdotele și dansurile. Nu știu cine sunt autorii lor.
Testul 1
Ruslan s-a dus la război. Ludmila s-a apropiat de Koșcei cel fără
de moarte. Baba laga i-a spus lui Ruslan de asta. Ruslan s-a întors pe
neașteptate acasă și a omorât-o pe Ludmila. Stabiliți gradul de vinovăție
al fiecăruia dintre ei în procente.
Soluția va arăta cam așa:
R-20%
K-30%
L-10%
B - 40%.
Testul 2
Desenați din triunghiuri, pătrate și cercuri o siluetă omenească. Toate
elementele din ea trebuie să fie zece.
Soluție: numărați pătratele, triunghiurile și cercurile și înmulțiți cu
10. Acesta este rezultatul în procente. Dacă figura desenată de dumnea
voastră are 4 pătrate, 4 cercuri și două triunghiuri, înseamnă că sunteți
format în proporție de 40% din rațiune, 40% din sexualitate, iar fantezia
e numai de 10%.
445
IV. Toasturi
A. Cunoscute, sexual-banale, dar amuzante
Un tânăr se scălda în mare și a rămas fără slip. S-a scufundat, s-a scu
fundat, dar, în loc de slip, a găsit o oală. Și-a acoperit organul cu oala și a
ieșit pe mal. Lângă hainele lui se afla o necunoscută care citea o carte și
nu se gândea să plece. Tânărul (care în mod clar nu făcuse pregătire psi
hologică) s-a decis să înceapă o discuție și să-i facă o aluzie fetei să se în
depărteze de haine. Intre ei a avut loc următorul dialog:
— Domnișoară, ce cititi?
— Logică.
— Dar ce este logica?
— Logica e o știință care ne învață să ghicim gândurile altuia.
— Și eu la ce mă gândesc acum?
— Credeți că oala dumneavoastră are fund.
Băiatul a scos o exclamație, mâinile i s-au lăsat în jos, dar oala nu a
căzut.
Deci să bem pentru forța care a ținut oala!
446
Iar acum două toasturi care se vor deosebi clar de celelalte, iar dum
neavoastră veți fi remarcați.
Primul toast. Rostiți-1 într-o companie unde ați ajuns pentru pri
ma oară, de exemplu, după o conferință. Așteptați până vi se va propu
ne să spuneți un toast, iar în timpul mesei încercați să nu vorbiți. După ce
toți beau pentru prietenie, pentru iubire, femei, bărbați, după ce își urea
ză să se mai întâlnească încă o dată pe pământ în această componență, vă
ridicați și spuneți:
Vreau să spun un toast egoist... (După aceste cuvinte toți o să tacă.) Fiecare
om are atomul său social- oamenii cu care are relații emoționale calde. Dacă cu
oamenii cu care am intrat în atomul meu social se întâmplă ceva, are loc moar
tea mea socială, iar asta e mult mai grea decât ceafizică. Cu dumneavoastră
mi-afost așa de bine, că v-am inclus în atomul meu social.
Vă doresc sănătate și mulți ani de viață!
447
V. Inventarierea averii
Se face sub forma unei rugăciuni zilnice de dimineață.
Pentru credincioși: Doamne, îți mulțumesc că ai binevoit să mă tre
zesc viu si
> nevătămat.
Pentru atei: Mulțumesc destinului pentru că m-am trezit viu și
nevătămat.
Mai departe se enumeră tot ce aveți: am un apartament cu trei came
re, familie (partener, copii, nepoți), serviciu, casă de vacanță, mașină, îm
brăcăminte. (La început încercați să enumerați cât mai în detaliu lucrurile
scumpe, apoi puteți să enumerați numai lucrurile valoroase.) După aceea
enumerați ce vă lipsește. Eu, de exemplu, duc lipsa unui institut de psiho
terapie, unde să fiu director, să-mi fie traduse cărțile în limbi străine și să
apară în tiraje de milioane de exemplare, nu în zeci și sute de mii. Da, și
mai am nevoie ca fiul meu cel mic, care este chirurg, să devină psihotera
peut, fiul cel mare, care este psihoterapeut, să-și susțină în cele din urmă
teza de doctorat pregătită acum câțiva ani și să termine lucrul la cartea
Tratarea prin iubire, iar soția să nu-mi facă niciun fel de observații, chiar
dacă sunt pe drept. Am uitat de tot. încă nu am titlul de profesor și nici
Premiul Nobel, iar Comisia Superioară de Atestare nu mi-a trimis diplo
ma de doctor. Toate aceste lucruri sunt destul de greu de obținut, poa
te nici nu se pot obține. Imaginați-vă cum m-aș simți dacă aș începe cu
ce-mi lipsește. M-aș invidia pe mine când aveam patruzeci de ani. Atunci
visam numai să devin asistent, să transform apartamentul de două camere
într-unul de trei, să construiesc o casă de vacanță și să cumpăr o mașină.
Nu vă mai enumăr pretențiile pe care le aveam față de ai mei. Era vor
ba de dorința ca totul să se îmbunătățească cu un punct ș.a.m.d., de fapt,
fleacuri în comparație cu ceea ce vreau de la ei astăzi. Iar dacă mai vreau
și o vilă pe malul Mediteranei, viața mea o să devină groaznică. Acum ați
înțeles de ce mulți oameni care au succes, dar sunt nevrotici, suferă mai
mult când obțin succesul decât când nu îl au.
Nu vă îndemn să renunțați la pretențiile înalte. Dar e mai bine să fie
dintre cele care nu depind de alți oameni. Pot să am o contribuție științifică
importantă, dar să nu primesc diploma de doctor docent, nici titlul de pro
fesor, nici Premiul Nobel, pentru că asta nu depinde de mine, ci de alți
448
oameni. Trebuie să abandonăm asemenea pretenții. (Ce să facem, în comi
tetul Nobel și în Comisia Superioară de Atestare sunt numai proști. Dar
e mai bine să ne gândim că sunt inteligenți. Atunci o să așteptăm liniștiți
diploma.) Dar uite, să facem ceva ce ar merita toate aceste lucruri e mult
mai ușor, fiindcă depinde numai de noi. Nu aștepta să-ți creeze cineva in
stitutul de psihoterapie și să te pună director. Tu singur poți să faci asta,
ca și organizarea traducerii cărților tale. Ce, e puțin? Nu vrei să riști. Dacă
institutul nu o să aibă venit, iar cărțile nu se vând și te arzi? Lasă să riște
altcineva în locul tău. Așa că liniștește-te, fa ce faci sau organizează sin
gur tot. Doar când nimeni nu voia să-ți publice cărțile ai organizat o edi
tură, acum ai și centrul psihoterapeutic. Uite, extinde-te. Dar dacă nu vrei
să acționezi, atunci nu te mai plânge. Continuă să scrii cărți, să tratezi
bolnavi și să faci traininguri psihologice. înainte nici asta nu știai să faci.
Deocamdată forțele mele pentru institut sunt încă slabe. O să mai aștept
puțin. Dar ca să traduc în limba engleză o broșurică, de exemplu Aikidoul
psihologic, pentru asta am resurse. Și acum, bucuros, pot să încep să-mi fac
gimnastica de înviorare, să iau micul dejun și să mă duc la serviciu.
Să nu dea Domnul să începi cu ce îți lipsește. Acum ați înțeles de ce
mulți dintre cei care au avut succes se plâng și astfel își întârzie creșterea
ulterioară.
Exercițiul permite atenuarea acțiunii legii implacabile conform căre
ia te obișnuiești repede cu binele și încetezi să-1 mai prețuiești. De fapt,
calitatea acestei obișnuințe devine uneori mai mare decât în momentul în
care a fost dobândită. Astfel, apartamentul, la un an, un an și jumătate
după ce l-ai cumpărat devine fără îndoială mai confortabil, frumos, dar te
bucură mult mai puțin.
Protejații mei au remarcat că, după o asemenea rugăciune, neplăcerile
par mult mai mărunte și ne permite să ne simțim mult mai ușor. Din pă
cate, mulți, imediat ce starea li se îmbunătățește, uită să o folosească. E un
lucru adevărat nu numai referitor la această rugăciune.
449
VI. Inventarierea sufletului
(vreau, pot și trebuie)
Enumerați toate dorințele dumneavoastră (VREAU), principiile de
viață (TREBUIE) și deprinderile (POT). Puteți obține o listă cam așa.
Un tânăr manager de 24 de ani, absolvent al facultății de inginerie
pentru transport feroviar, citea cărțile mele și de trei ani (a început din
studenție) începuse să frecventeze trainingurile mele. După absolvirea
facultății s-a angajat la o firmă comercială și în scurtă vreme a fost pro
movat. La începători lista arată încă jalnic, mai ales la secțiunea POT.
El mi-a prezentat trei liste. Le-am redus puțin și, pentru a nu mă repeta,
fac imediat comentariile. In același timp cititorul își poate face o impre
sie despre felul în care se desfășoară activitățile noastre. De regulă citesc
toată lista cu voce tare, iar mai apoi o analizez pe puncte. Cu font obișnuit
sunt scrise comentariile mele. Cei care studiază singuri trebuie să vadă
contradicțiile din liste, când dorințele se opun principiilor și nu cores
pund posibilităților. Trebuie să scăpați de principiile proaste, să lucrați la
deprinderi și să renunțați la dorințele imposibile, transformându-le în une
le care pot fi împlinite. Vreau să vă atrag atenția că adesea principiile sunt
niște dorințe neîndeplinite în trecut și induse de părinți sau de cei din jur.
455
VIL Inventarierea partenerilor de comunicare
Dar dacă trăiți pe seama părinților, atunci sunt oamenii cei mai apropiați
de dumneavoastră!
Cu toți ceilalți nu trebuie să discutați.
întocmirea acestei liste a avut o acțiune uimitoare asupra unor protejați
de-ai mei. Unul dintre ei, un tânăr medic, a descoperit cu groază că petre
ce cu prietena câte șapte, opt ore pe zi (inclusiv timpul pe care îl petrecea
gândindu-se la ea și dialogurile mentale). Dar relațiile sexuale reale, erau la
un nivel „comsomolist" (îmbrățișări nu prea dese și sărutări), cu explicații
dese, tensionate din punct de vedere emoțional. Părinții, alături de care tră
ia, erau puși de el pe ultimul loc. în timpul acestei acțiuni au trecut pe locul
al doilea. Ca urmare, a pierdut interesul pentru prietenă, drept care relația
cu părinții a devenit mai caldă. A început să se ocupe intens de profesia lui
si a intrat la doctorat.
O studentă și-a găsit o rezervă de patru ore. S-a dovedit că aproape trei ore
pe zi trăncănea cu prietena, vecină de cameră, și cam o oră cu proprietara apar
tamentului. Imediat cum a reușit, cu ajutorul nostru, să reducă la minimum,
fără conflicte, comunicarea cu acești omeni, a început să învețe mai ușor.
A apărut timp pentru a începe să activeze într-un cerc științific studențesc.
457
VIII. Inventarierea folosirii timpului
Zilnic, seara, numărați de câte ori ați primit o „mângâiere" și de câte ori
o „înțepătură" (mângâierea negativă). Tratați totul cu subiectivitate. Dacă
partenerul vă provoacă sentimente negative, înseamnă că vă „înțeapă". Dacă
acestea sunt pozitive, vă „mângâie". După aceea să vă gândiți cum puteți
face să evitați „înțepăturile" și să adunați cât mai multe „mângâieri". Totul
merge bine dacă raportul dinte mângâieri și înțepături e de 7:1.
Pentru o orientare mai precisă, în calitate de instrucțiuni vă propun
un extras din cartea lui I. Stewart și V. Joynes, Nouă introducere în analiza
tranzacțională, cu câteva completări ale mele.
Mângâierile sunt conținutul emoțional al tranzacțiilor. Le știm așa
de bine, că nici nu ne mai gândim la ele. Avem nevoie de mângâieri și le
facem și noi. Mângâierile pot fi calificate astfel:
DIRECTE și
INDIRECTE
CLARE și
ASCUNSE
Unii oameni s-au obișnuit să facă mângâieri care la început par pozi
tive, deși la final conțin împunsătura:
461
Există oameni care fac liber mângâieri pozitive, deși nu le fac sincer.
Este vorba de periere. Unii le fac artificial. Un asemenea om vă remarcă
și vă sufocă în îmbrățișări. Tot numai zâmbet, începe să spună: „Mihail
Efimovici! Când veniți dumneavoastră, toată lumea se schimbă. încep
imediat să simt o creștere sufletească. Ce bine că ne-ați luminat în car
tea dumneavoastră Vampirismulpsihologic multe tipuri de vampiri! Este un
adevărat manual de viață, o enciclopedie a comunicării. Putem arunca toa
te cărțile de psihologie care au fost scrise sau care vor fi scrise? Să nu vă
mirați când un asemenea om o să vă facă o măgărie.
Există și o altă extremă. Unii oameni nu pot să facă deloc mângâieri.
Dar trebuie să învățăm să primim mângâieri. Aici e o chestiune de gust.
Unuia îi plac mai mult mângâierile directe, altuia cele indirecte. Unii nu
știu să facă față mângâierilor negative. Unul poate fi satisfăcut pentru că e
îmbrățișat, altul se va tulbura. Fiecare om are propriul COEFICIENT DE
MÂNGÂIERE. Unuia îi place o mângâiere, altuia - alta. Legat de asta,
fiecare are un FILTRU AL MÂNGÂIERILOR. O mângâiere o lasă să
treacă, pe alta nu. Unii oameni nu știu să lase să treacă mângâierile pozitive
și se hotărăsc să trăiască numai la cele negative, ignorând complimentele.
— Ce unghiifrumoase aveți!
— Dacă ați ști prin ce chin trec când lefac!
Din păcate, multe genii nu ajung până la momentul în care vor pri
mi mângâieri pozitive. Tocmai de aceea în etapa NU SE POATE AȘA
CEVA, PENTRU CĂ NU POATE EXISTA NICIODATĂ singura sursă
de mângâieri pozitive a deschizătorilor de drumuri poate fi numai el însuși!
Geniilor! Nu vă jenați, mângâiați-vă singuri, dacă vreți să ajungeți să
vă mângâie și alții!
Iar dacă creația dumneavoastră genială este fluierată, luați asta ca pe
o mângâiere pozitivă directă și indirectă intensă.
Steiner consideră că, pentru a ne crea starea de conștiință, spontaneita
tea și capacitatea de a comunica la nivelul apropierii, e nevoie să respingem
„bazele învățării" induse de părinții noștri în privința schimbului de mân
gâieri. Dimpotrivă, putem conștientiza faptul că mângâierile sunt într-o
463
cantitate mică. Putem să le facem în număr nelimitat. Oricât am face, ni
ciodată nu vor seca. Când avem nevoie de mângâieri, putem să cerem liber
asta și putem accepta liber mângâierea când ni se oferă. Dacă nu ne place
mângâierea oferită, putem foarte bine s-o respingem. Și, lucrul cel mai im
portant, putem primi liber satisfacție din faptul că ne mângâiem singuri.
Mai mult, acest lucru ne salvează de goana după mângâierile de care
avem asa> de mare nevoie.
Dacă toate cele de mai sus nu v-au convins, atunci ascultați-1 pe Pușkin,
un mare poet și la fel de mare filosof:
Ești
> mulțumit?
> Atunci lasă mulțimea
? să-1 ocărască
Și să scuipe pe altarul unde arde focul tău,
Și, într-o goană de copil, îți clatină trepiedul.
466
X. Inventarierea înțepăturilor și mângâieri
lor făcute
467
XL Jocuri psihoterapeutice
470
De regulă, după ce, de exemplu, liderul și-a asumat rolul de „regină" și
a ales regele, în cazurile cele maifericite refuză să lucreze în continuare, are o
mare ușurare. Tuturor le este clar că principala persoană din această lume este
EU, iarpe al doilea loc e soțul (și in principiu deja nu mai e nevoie de altcine
va, măcar pentru o vreme).
Când conducătorul obligă liderul să lucreze în continuare, „regina" refu
ză să-i aleagă ofavorită „regelui", deși înainte afăcut acest lucru cu plăcere,
pentru că regele numise cafavorit al ei un bărbat care ii plăcea. Numireafa
voritei e de dorit. Uneori se numește chiar eafavorită. Dacă e ales ca rege un
bărbat indiferent, e cu atât mai greu săfie aleasăfavorita.
Adesea, după ce îl alegepe „rege“ („regină j, liderul începe să lucreze imedi
at, fărăpauză, fără a stabili bune legături cu „regele": acest lucru demonstrea
ză disprețul sau aprecierea redusăfață de sexul opus, care a servit de material
pentru discuții.
Mai departe are loc etapa armonizării relațiilor dintre rege și regină. Li
se propune să aratefiecare semne de atenție: să se îmbrățișeze, să se sărute, re
gina să stea pe genunchii regelui sau acesta s-o pună pe genunchii lui pe regi
nă. Nu se decid deloc săfacă asta in prezența tuturor.
Atunci liderul propune uneifemei să joace pentru un timp rolul de regi
nă și să-i dea regelui semne de atenție, sau unui bărbat săjoace rolul regelui
și să-i dea semne de atenție reginei. Când liderul începe să înțeleagă realita
tea acestei amenințări, rareoriface ce i se cere. Dacă nu se întâmplă asta, apar
cazuri în care pe genunchii regelui ales stă o femeie care amintește de aman
ta soțului real. Astfel, pentru 2-4 ore, omul iși trăiește viața cu acelașifinal.
Dar acum ii e clar că și-afăcut nefericirea cu propriile mâini. In aceste cazuri
unui membru al grupului poate să-i apară o depresie.
Ne amintim de unjoc în care liderul, care se plângea de singurătate, nu se
decidea deloc să dea semne de atenție regelui său. Am rugat-o să schimbe rege
le, dacă acesta nu-i este pe plac. Nu afăcut asta. I-am rugat pe toți bărbații
care doreau să-i acorde semne de atenție să se apropie de ea. Dar și pe ei i-a
respins. Atunci am propus caflecarefemeie să se ducă la câte un bărbat. Erau
mai puțini bărbați și am cerut atunci ca la unul să poată veni mai multefe
mei. Așa încât nicio femeie să nu rămână fără pereche. Când în sfârșit toți
s-au împărțit, liderul, disperat, privea toate aceste tablouri idilice și a înce
put să plângă. I s-a permis să maifie activă încă o dată, să-și aleagă regele.
Toată lumea era tensionată.
471
Un neajuns aljocului estefaptul că dacă un membru al grupului nu afost
lider când aparticipatprima dată, indiferent de câte ori arparticipa, lider nu va
maiputea săfie. Dar tocmai aici este și calitatea lui. Aceastăparticularitate ajo
cului te învață săfiiferm, pentru că aratăfoarte clar un lucru: uneleposibilități
nefolosite la timp nu se mai întâlnesc, fiecare moment al viețiipoatefi unic.
sextant
oglindă de bărbierit
un bidon de 101 cu apă
472
o plasă împotriva țânțarilor
o cutie militară cu rație alimentară
harta Oceanului Pacific
pernă gonflabilă
o canistră de 5 litri de petrol
un mic radioreceptor cu tranzistori
un unguentpentru îndepărtarea rechinilor
15 metri pătrați de plastic opac
3 Ide rom de 80 de grade
10 m defir de nailon
două cutii de ciocolată
momeală de pescuit
La hună citire,
Redacția Editurii Paralela 45
cititori@edituraparalela45.ro
^i/edituraparalela.patruzecisicinci
www.edituraparalela45.ro
EDITURA PARALELA 45
Str. Frații Golești 130, Pitești, jud. Argeș, cod 110174
E-mail: office@edituraparalela45. ro
redactie@edituraparalela45. ro