Sunteți pe pagina 1din 16

UNIVERSITATEA DE VARĂ

2008
TIPUL PROGRAMULUI:
- program naţional de educaţie non-formală în domeniul tineretului

MOTIVATIE:
Evaluările intermediare şi finale ale Programului Naţional «Universitatea de
Vară», derulat din 2003 până în prezent au relevat necesitatea permanentizării si dezvoltarii
acestui program cu impact în rândul tinerei generaţii.
Tipurile de cursuri din cadrul modulelor programului răspund unor nevoi reale ale
tinerilor : nevoii de informare, nevoii de consultanţă dar, în mod special, nevoii de formare
alternativă.
În cursul anilor precedenţi, prin intermediul seriilor alternative de training-uri,
seminarii şi ateliere formative, am accentuat rolul educaţiei nonformale pentru tineret prin:
o dezvoltarea şi diversificarea ofertei educaţionale nonformale pentru tinerii
cursanţi, cu accent pe dezvoltarea capacităţii organizaţionale a ONG - ONGT;
o facilitarea accesului unui număr crescut de tineri la servicii educaţionale
alternative;
În acest sens, în cadrul ediţiei a VI-a, comparativ cu ediţiile anterioare, prin
cursurile programate, se aprofundează domenii din cele mai variate, ca răspuns şi la
tendinţele manifestate în societate : diversificarea cerinţelor şi a competenţelor.
Prin acreditarea instituţiei la Consiliul Naţional de Formare Profesională a
Adulţilor – CNFPA, in 2007 – Management si Grupare de competente comune si in 2008 –
programul de formare Animator socio-educativ – cod COR 511307, absolvenţii cursurilor
Programului Naţional „Universitatea de Vară – 2008”, vor beneficia de recunoaşterea
competenţelor şi a cunoştinţelor asimilate, prin eliberarea unui certificat de
specializare/initiere pe domeniile menţionate.

OBIECTIVELE PROGRAMULUI vizează:


♦ asistarea structurilor asociative de tineret în vederea întăririi capacităţii
instituţionale a acestora şi pentru gestionarea eficientă a activităţilor
programelor / proiectelor derulate;
♦ stimularea implicării comunitare şi a participării active a tinerilor la viaţa
civică ;
♦ formarea deprinderilor specifice managementului asociativ;
♦ elemente de orientare necesare accesului pe piaţa muncii;
♦ dezvoltarea abilităţilor şi competenţelor pentru demararea propriei afaceri ;
♦ conştientizarea influenţei pe care o are mişcarea asupra sănătăţii tinerilor;
valenţele sportului de masă;
♦ sprijin în vederea integrării în societate; comportamente societale;
♦ promovarea dimensiunilor europene; educaţia în spiritul valorilor europene;
♦ utilizarea creaţiei cultural – artistice ca mijloc de educaţie nonformală.
DESCRIEREA PROGRAMULUI

PROGRAMUL „UNIVERSITATEA DE VARĂ 2008” este un instrument


specializat de politică socială în domeniul tineretului, destinat:
- creşterii şanselor de integrare profesională a tinerilor lipsiţi de oportunităţi;
- creşterii asociativităţii şi capacităţilor de management asociativ în rândul
populaţiei de tineri elevi şi studenti;
- dezvoltării capacităţii instituţionale a structurilor asociative de tineret, actori
importanţi în implementarea la nivel operaţional a strategiilor, politicilor, programelor şi
activităţilor destinate tinerilor din România.
PROGRAMUL se va desfăşura în perioada 01.07 – 19.09.2008, in paralel, la
munte si la mare, fiind conceput ca un pachet integrat de servicii de training si fiind
structurat pe 20 module acreditate/neacreditate vizând teme de interes pentru tineri.
BENEFICIARII DIRECŢI ai programului sunt cca. 1000 de cursanţi: elevi,
studenţi, tineri defavorizaţi, tineri din mediul rural, voluntari ai organizaţiilor
neguvernamentale de tineret, tineri recomandaţi de parteneri, tineri din centrele de
plasament.
CURSURILE vor fi susţinute de traineri acreditati absolvenţi ai Programului
„Training of Trainers” – program finantat de ANSIT şi specialişti ANSIT.

IV. PROGRAMA TRAININGURILOR

Locaţia : Mamaia
Perioada : 01.07 – 19.09.2008

A1 – Comunicare - 01.07 - 09.07.2008 – acreditat


¾ conceptul de comunicare;
¾ etapele procesului de comunicare;
¾ barierele comunicării: interne şi externe;
¾ tipurile de «ascultări» ale leaderului;
¾ elemente ale unei comunicări eficiente;
¾ relaţia comunicare – relaţii publice;
¾ funcţiile relaţiilor publice;
¾ activităţi de relaţii publice;
¾ instrumente de relaţii publice;
¾ metode şi canale de comunicare internă şi externă;
¾ gestionarea crizelor prin comunicare şi relaţii publice;
A2 – Management organizational - 09.07 – 17.07.2008 – neacreditat
¾ definirea organizaţiei;
¾ etapele procesului managerial;
¾ tipuri de manageri;
¾ calitatile managerului;
¾ stiluri manageriale;
¾ motivarea – teorii motivationale;
¾ etapele / procesul de analiză a nevoilor organizaţionale;
¾ procesul de luare a deciziilor în organizaţie;
¾ cunoasterea relaţiilor interumane;
¾ aspecte privind intercorelarea tuturor resurselor organizaţiei;
¾ instrumente de lucru utilizate în procesul decizional – analiza SWOT; analiza
PEST;
¾ elemente privind comunicarea şi parteneriatul;
A3 – Management financiar - 17.07 – 25.07.2008 – acreditat
¾ definirea analizei financiare;
¾ planificarea în funcţie de obiectivele organizaţiei;
¾ strategie financiară;
¾ definirea bugetului, categorii de buget;
¾ formarea bugetului – justificarea costurilor;
¾ tipuri de costuri omise;
A4 – Lucru in echipa - 25.07 – 02.08.2008 – neacreditat
¾ teorii ale grupului
¾ relaţiile grup-echipă. Factori care separă echipele de grupuri. Abilităţi de bază
pentru formarea echipei. Roluri în cadrul echipei;
¾ rolul procesului EIAG în învăţarea experienţială;
¾ teoria lui Jack Gibb despre formarea încrederii şi dezvoltarea grupului;
¾ blocaje ale conducerii grupului şi strategii pentru stabilirea încrederii şi a
productivităţii;
¾ roluri ale membrilor grupului;
¾ stiluri emoţionale în relaţiile de lucru în grup;
¾ norme, standarde şi presiunile pe care acestea le pot exercita asupra grupului
¾ funcţii ale grupului;
¾ cei 3 C în luarea deciziilor: conflict, confruntare, consens;
¾ 5 etape în dezvoltarea unui grup;
¾ conducerea situaţională şi dezvoltarea grupului;
¾ încheierea ca parte integrantă a vieţii grupului;
¾ rezolvarea problemelor în cadrul echipei;
A5 – Management programe si proiecte - 02.08 – 10.08.2008 – acreditat
¾ definirea managementului de program şi a managementului de proiect;
¾ concepte specifice: relaţia-corelaţia program – proiecte – aspecte procedurale;
¾ planificare strategică – planificarea conducerii şi managementul programelor;
¾ principii de programare şi management financiar;
¾ responsabilităţile managerului de program şi ale finanţatorului;
¾ ce este un proiect? Tipuri de proiecte;
¾ diagrama desfăşurării proiectului – fazele proiectului; indicatori şi rezultate;
¾ monitorizare şi evaluare; metode de monitorizare şi evaluare;
¾ managementul riscului: metode de identificare a riscului; evaluarea riscului;
controlul riscului; metode de reacţie / răspuns la risc.
A6 – Animator socio-educativ – modul I –
Comportament prosocial - 10.08 – 18.08.2008 - neacreditat
¾ Teorii privind dezvoltarea personala
¾ Instrumente de autoevaluare
¾ Profilul individual - puncte tari/ puncte slabe/ seturi de valori
¾ Motivatia dezvoltarii - tipuri de motivatie / factori de influenta
¾ Nevoile proprii de dezvoltare
¾ Dezvoltarea personala si mediul ambiant
¾ Tehnici de dezvoltare personala
¾ Relationarea cu cei din jur
¾ Echipa si rolul ei in autodevoltarea personala
¾ Rolul informatiei; relatia informatie transmisa – receptia informatiei
¾ Negocierea si rolul ei in dezvoltarea personala
¾ Managementul timpului si influenta lui asupra comportamentului prosocial
¾ Conflictul si relatia cu comportamentul prosocial
¾ Comportament prosocial – bune practice si socializare
¾ Tehnici de formare a comportamentului prosocial
¾ Comportament prosocial – incredere in sine
A7 – Negociere - 18.08 – 26.08.2008 – acreditat
¾ negocierea ca formă de interacţiune umană;
¾ negocierea şi rezolvarea problemelor;
¾ formele de negociere fundamentale;
¾ funcţiile negocierii;
¾ procesul de negociere şi factorii fundamentali ai negocierii;
¾ pregătirea strategică şi organizarea negocierii;
¾ etapele desfăşurării negocierii propriu-zise;
¾ tehnici şi tactici de negociere;
¾ contextul negocierii manageriale;
¾ strategii şi tehnici de negociere managerială;
A8 – Animator socio-educativ – modul II –
Elaborarea proiectelor de animatie - 26.08 – 03.09.2008 – neacrediat
¾ Activitatea de animatie – obiective/relatia obiective-activitati de animatie-nevoi
publice
¾ Competentele echipei de animatie
¾ Nevoile publicului: de informare;de socializare;de exprimare;de
comunicare;educationale specifice
¾ Programul activitatilor de formare - relatia cu obiectivele; relatia cu echipa;
relatia cu bugetul de timp;relatia cu resursele financiare
¾ Notiuni de sociologia varstelor
¾ Reguli generale si specifice de desfasurarea activitatilor de animatie:
aspecte legislative; norme stabilite de echipa de animatie; securizarea spatiului de
desfasurare a activitatilor; situatii neprevazute/situatii de risc; acordarea primului
ajutor in caz de accident
¾ Promovarea activitatilor de animatie - stabilirea canalelor de promovare;
stabilirea formelor de promovare; continutul informatiei
¾ Evaluarea activitatilor de animatie - viabilitatea programului din punct de vedere
material, financiar, si al resurselor umane; stabilirea altor activitati adecvate
conditiilor de aplicare; identificarea punctelor tari si valorificarea aspectelor
pozitive
A9 – Leadership - 03.09 – 11.09.2008 – acreditat
¾ concepte şi definiţie;
¾ portretul leader – ului: caracteristici, competenţe;
¾ tipurile de responsabilităţi ale leader-ului;
¾ relaţia leadership – stiluri de conducere;
¾ relaţia leader – organizaţie; leader – grup; leader-echipă;
¾ rolul comunicării în arta conducerii; tipuri de “ascultări” ale leader – ului;
¾ abordări ale leadership – ului;
¾ procesul decizional – tipuri de decizii ale leaderului;
¾ pârghii motivaţionale utilizate de leader;
A10 – Animator socio-educativ – modul III –
Implementare activitatilor de animatie - 11.09 – 19.09.2008 - neacreditat
¾ Stabilirea rolurilor in activitatea de animatie
¾ Relatia rol-activitati-caracteristici publice-competente animator
¾ Instruirea echipei pentru activitatile de animatie - instructajul pentru atingerea
obiectivelor; instructajul pentru asigurarea securitatii; instructajul in concordanta
cu rolul membrilor echipei
¾ Relatia echipa-public - medierea conflictelor in cadrul echipei de animatie;
medierea conflictelor intre membri echipei si public
¾ Asigurarea resurselor materiale necesare activitatii de animatie
¾ Amenajarea spatiului de desfasurare a activitatilor de animatie
¾ Tehnici de stimulare a publicului
¾ Formarea/stimularea increderii si respectului de sine in randul participantilor
¾ Echipa interdisciplinara: strategia echipei; selectia membrilor; stabilirea rolurilor;
coordonarea echipei
Locaţia : Paraul Rece
Perioada : 01.07 – 19.09.2008
B1 – Comunicare - 01.07 - 09.07.2008 – neacreditat
¾ conceptul de comunicare;
¾ etapele procesului de comunicare;
¾ barierele comunicării: interne şi externe;
¾ tipurile de «ascultări» ale leaderului;
¾ elemente ale unei comunicări eficiente;
¾ relaţia comunicare – relaţii publice;
¾ funcţiile relaţiilor publice;
¾ activităţi de relaţii publice;
¾ instrumente de relaţii publice;
¾ metode şi canale de comunicare internă şi externă;
¾ gestionarea crizelor prin comunicare şi relaţii publice;
B2 - Management organizational - 09.07 - 17.07.2008- acreditat
¾ definirea organizaţiei;
¾ etapele procesului managerial;
¾ tipuri de manageri;
¾ calitatile managerului;
¾ stiluri manageriale;
¾ motivarea – teorii motivationale;
¾ etapele / procesul de analiză a nevoilor organizaţionale;
¾ procesul de luare a deciziilor în organizaţie;
¾ cunoasterea relaţiilor interumane;
¾ aspecte privind intercorelarea tuturor resurselor organizaţiei;
¾ instrumente de lucru utilizate în procesul decizional – analiza SWOT; analiza
PEST;
¾ elemente privind comunicarea şi parteneriatul;
B3 - Animator socio-educativ – modul I –
Comportament prosocial - 17.07 – 25.07.2008 - neacreditat
¾ Teorii privind dezvoltarea personala
¾ Instrumente de autoevaluare
¾ Profilul individual - puncte tari/ puncte slabe/ seturi de valori
¾ Motivatia dezvoltarii - tipuri de motivatie / factori de influenta
¾ Nevoile proprii de dezvoltare
¾ Dezvoltarea personala si mediul ambiant
¾ Tehnici de dezvoltare personala
¾ Relationarea cu cei din jur
¾ Echipa si rolul ei in autodevoltarea personala
¾ Rolul informatiei; relatia informatie transmisa – receptia informatiei
¾ Negocierea si rolul ei in dezvoltarea personala
¾ Managementul timpului si influenta lui asupra comportamentului prosocial
¾ Conflictul si relatia cu comportamentul prosocial
¾ Comportament prosocial – bune practice si socializare
¾ Tehnici de formare a comportamentului prosocial
¾ Comportament prosocial – incredere in sine
B4 - Lucru in echipa - 25.07 – 02.08.2008 – acreditat
¾ teorii ale grupului
¾ relaţiile grup-echipă. Factori care separă echipele de grupuri. Abilităţi de bază
pentru formarea echipei. Roluri în cadrul echipei;
¾ rolul procesului EIAG în învăţarea experienţială;
¾ teoria lui Jack Gibb despre formarea încrederii şi dezvoltarea grupului;
¾ blocaje ale conducerii grupului şi strategii pentru stabilirea încrederii şi a
productivităţii;
¾ roluri ale membrilor grupului;
¾ stiluri emoţionale în relaţiile de lucru în grup;
¾ norme, standarde şi presiunile pe care acestea le pot exercita asupra grupului
¾ funcţii ale grupului;
¾ cei 3 C în luarea deciziilor: conflict, confruntare, consens;
¾ 5 etape în dezvoltarea unui grup;
¾ conducerea situaţională şi dezvoltarea grupului;
¾ încheierea ca parte integrantă a vieţii grupului;
¾ rezolvarea problemelor în cadrul echipei;
B5 - Management programe si proiecte - 02.08 – 10.08.2008- neacreditat
¾ definirea managementului de program şi a managementului de proiect;
¾ concepte specifice: relaţia-corelaţia program – proiecte – aspecte procedurale;
¾ planificare strategică – planificarea conducerii şi managementul programelor;
¾ principii de programare şi management financiar;
¾ responsabilităţile managerului de program şi ale finanţatorului;
¾ ce este un proiect? Tipuri de proiecte;
¾ diagrama desfăşurării proiectului – fazele proiectului; indicatori şi rezultate;
¾ monitorizare şi evaluare; metode de monitorizare şi evaluare;
¾ managementul riscului: metode de identificare a riscului; evaluarea riscului;
controlul riscului; metode de reacţie / răspuns la risc.
B6 - Animator socio-educativ – modul I – acreditat
Comportament prosocial - 10.08 – 18.08.2008
¾ Teorii privind dezvoltarea personala
¾ Instrumente de autoevaluare
¾ Profilul individual - puncte tari/ puncte slabe/ seturi de valori
¾ Motivatia dezvoltarii - tipuri de motivatie / factori de influenta
¾ Nevoile proprii de dezvoltare
¾ Dezvoltarea personala si mediul ambiant
¾ Tehnici de dezvoltare personala
¾ Relationarea cu cei din jur
¾ Echipa si rolul ei in autodevoltarea personala
¾ Rolul informatiei; relatia informatie transmisa – receptia informatiei
¾ Negocierea si rolul ei in dezvoltarea personala
¾ Managementul timpului si influenta lui asupra comportamentului prosocial
¾ Conflictul si relatia cu comportamentul prosocial
¾ Comportament prosocial – bune practice si socializare
¾ Tehnici de formare a comportamentului prosocial
¾ Comportament prosocial – incredere in sine
B7 – Negociere - 18.08 – 26.08.2008- neacreditat
¾ negocierea ca formă de interacţiune umană;
¾ negocierea şi rezolvarea problemelor;
¾ formele de negociere fundamentale;
¾ funcţiile negocierii;
¾ procesul de negociere şi factorii fundamentali ai negocierii;
¾ pregătirea strategică şi organizarea negocierii;
¾ etapele desfăşurării negocierii propriu-zise;
¾ tehnici şi tactici de negociere;
¾ contextul negocierii manageriale;
¾ strategii şi tehnici de negociere managerială;
B8 - Animator socio-educativ – modul II –
Elaborarea proiectelor de animatie - 26.08 – 03.09.2008 – acreditat
¾ Activitatea de animatie – obiective/relatia obiective-activitati de animatie-nevoi
publice
¾ Competentele echipei de animatie
¾ Nevoile publicului: de informare;de socializare;de exprimare;de
comunicare;educationale specifice
¾ Programul activitatilor de formare - relatia cu obiectivele; relatia cu echipa;
relatia cu bugetul de timp;relatia cu resursele financiare
¾ Notiuni de sociologia varstelor
¾ Reguli generale si specifice de desfasurarea activitatilor de animatie:
aspecte legislative; norme stabilite de echipa de animatie; securizarea spatiului de
desfasurare a activitatilor; situatii neprevazute/situatii de risc; acordarea primului
ajutor in caz de accident
¾ Promovarea activitatilor de animatie - stabilirea canalelor de promovare;
stabilirea formelor de promovare; continutul informatiei
¾ Evaluarea activitatilor de animatie - viabilitatea programului din punct de vedere
material, financiar, si al resurselor umane; stabilirea altor activitati adecvate
conditiilor de aplicare; identificarea punctelor tari si valorificarea aspectelor
pozitive
B9 – Leadership - 03.09 – 11.09.2008- neacreditat
¾ concepte şi definiţie;
¾ portretul leader – ului: caracteristici, competenţe;
¾ tipurile de responsabilităţi ale leader-ului;
¾ relaţia leadership – stiluri de conducere;
¾ relaţia leader – organizaţie; leader – grup; leader-echipă;
¾ rolul comunicării în arta conducerii; tipuri de “ascultări” ale leader – ului;
¾ abordări ale leadership – ului;
¾ procesul decizional – tipuri de decizii ale leaderului;
¾ pârghii motivaţionale utilizate de leader;
B10 - Animator socio-educativ – modul III –
Implementare activitatilor de animatie - 11.09 – 19.09.2008- acreditat
¾ Stabilirea rolurilor in activitatea de animatie
¾ Relatia rol-activitati-caracteristici publice-competente animator
¾ Instruirea echipei pentru activitatile de animatie - instructajul pentru atingerea
obiectivelor; instructajul pentru asigurarea securitatii; instructajul in concordanta
cu rolul membrilor echipei
¾ Relatia echipa-public - medierea conflictelor in cadrul echipei de animatie;
medierea conflictelor intre membri echipei si public
¾ Asigurarea resurselor materiale necesare activitatii de animatie
¾ Amenajarea spatiului de desfasurare a activitatilor de animatie
¾ Tehnici de stimulare a publicului
¾ Formarea/stimularea increderii si respectului de sine in randul participantilor
¾ Echipa interdisciplinara: strategia echipei; selectia membrilor; stabilirea rolurilor;
coordonarea echipei
METODOLOGIA DE INSCRIERE SI SELECTIE
I. STRUCTURA SISTEMULUI DE SELECŢIE:
1. Comitetul Centralizat de Selecţie (CCS) – Direcţia pentru Sprijinirea
Iniţiativelor Tinerilor (DSIT)
- funcţionează la nivelul Agenţiei Naţionale –Bucureşti;
- centralizează propunerile transmise de Centrele Teritoriale ANSIT şi de
organismele avizate din Bucureşti;
- întocmeşte listele finale cu participanţii.
- realizeaza selectia finala a participantilor pentru fiecare modul in parte.
2. Comitetele Teritoriale de Selecţie (CTS):
- funcţionează la nivelul Centrelor Teritoriale ANSIT – Braşov, Iaşi,
Timişoara, Craiova, Bistriţa, Constanţa;
- centralizează cererile primite direct de la beneficiari sau recomandările din
partea instituţiilor publice sau organizaţiilor neguvernamentale de tineret
implicate;
- întocmeşte şi avansează spre avizare Direcţiei pentru Sprijinirea
Iniţitativelor Tinerilor lista cu participanţii din zona centrului respectiv;
- face recomandări pentru participanţii recomandaţi şi de instituţii şi ONG-
uri, în funcţie de implicarea acestora în programele derulate de CT ANSIT.
- Primesc inscrieri pentru cursurile organizate, pana la o data limita de
maxim 7 zile lucratoare inainte de inceperea modului conform machetei
nr.1;
- Centrele Teritoriale ANSIT au obligatia sa centralizeze si sa transmita
Comitetului Centralizat de Selectie – ANSIT Bucuresti, evidenta
inscrierilor impreuna cu actele aferente acestora pana la o data limita de
maxim 5 zile lucratoare inainte de inceperea modulului, conform machetei
nr.2;

Macheta nr.1 Mamaia


A1 – inscrieri pana la data de 20.06.2008 -acreditat
A2 - inscrieri pana la data de 30.06.2008-neacreditat
A3 – înscrieri până la data de 07.07.2008 -acreditat
A4 – înscrieri până la data de 15.07. 2008-neacreditat
A5 – înscrieri până la data de 23.07.2008 -acreditat
A6 – înscrieri până la data de 30.07.2008-neacreditat
A7 – înscrieri până la data de 06.08.2008 -acreditat
A8 – înscrieri până la data de 14.08.2008-neacreditat
A9 – înscrieri până la data de 22.08.2008 -acreditat
A10 – înscrieri până la data de 01.09.2008-neacreditat
Paraul Rece
B1 – inscrieri pana la data de 20.06.2008-neacreditat
B2 - inscrieri pana la data de 30.06.2008 -acreditat
B3 – înscrieri până la data de 07.07.2008-neacreditat
B4 – înscrieri până la data de 15.07. 2008 -acreditat
B5 – înscrieri până la data de 23.07.2008-neacreditat
B6 – înscrieri până la data de 30.07.2008 -acreditat
B7 – înscrieri până la data de 06.08.2008-neacreditat
B8 – înscrieri până la data de 14.08.2008 -acreditat
B9 – înscrieri până la data de 22.08.2008-neacreditat
B10 – înscrieri până la data de 01.09.2008 -acreditat
3. Instituţiile publice sau organizaţiile neguvernamentale acreditate conform
legii (IP//ONG/ONGT-uri):
- selectează şi recomandă participarea tinerilor potenţiali beneficiari din
zona de acţiune sau de rezidenţă;
- înaitează propunerile Comitetelor Teritoriale de Selecţie sau, pentru zona
Municipiului Bucureşti – direct la sediul Central al Agenţiei.

II. CRITERII DE SELECŢIE:


¾ GENERALE: - beneficiarii trebuie:
- să fie tineri cu vârsta între 14 – 35 ani (cursuri neacreditate); 18-35 (cursuri
acreditate)
- să fie cetăţeni români cu domiciliul în România;
- să dispună de abilităţi intelectuale şi nivel de şcolarizare în acord cu
solicitările fiecărui modul de curs în parte;
- să fie apţi din punct de vedere medical.
- pregătirea generală minimă pentru înscrierea la programul de formare, pentru
modulele la care ANSIT are acreditare, este liceul (absolvire); EXCEPTIE –
programul de formare - Animator socio-educativ – modul I – Comportament
prosocial (pregatire scolara – studii generale absolvite – 8/10 clase).

¾ SPECIFICE ( pentru fiecare macro-modul în parte):


- beneficiarii trebuie să fie membri/voluntari activi ai unui ONG/ONGT
- beneficiarii trebuie să fie recomandaţi (vezi formular – anexa 1) de un ONG /
ONGT acreditat conform legii, care-şi asumă integral responsabilitatea pentru
candidatul recomandat
- beneficiarii trebuie să fie recomandaţi (vezi formular – anexa 1) de o Instituţie
Publică (Şcoală, Liceu, Universitate, Direcţie/Birou de Asistenţă Socială Judeţean
/ Municipal, etc.) abilitată conform legii, care-şi asumă integral responsabilitatea
pentru candidatul recomandat;
- pentru modulele acreditate, pe parcursul desfăşurării programului, selecţia
beneficiarilor va fi realizată impreuna cu lectorii desemnaţi de ANSIT, în baza
unor criterii specifice (testare preliminară).

¾ Categoriile de beneficiari vor fi selectate după cum urmează:


ƒ Tineri defavorizaţi din punct de vedere socio – economic:
- evaluaţi şi recomandaţi de instituţii publice abilitate, active în domeniul
protecţiei şi asistenţei sociale;
- potenţialii beneficiari vor fi selectaţi în acord cu procedurile de evaluare şi
standardele legale în vigoare în domeniul asistenţei sociale a categoriilor
defavorizate.
ƒ Tineri elevi şi studenţi
- tineri cu rezultate bune la învăţătură, recomandaţi de Şcoli, Licee, Inspectorate
Şcolare Judeţene şi Universităţi.
ƒ Tineri din mediul rural
- tineri recomandaţi de autorităţi publice locale, organisme descentralizate la
nivel local sau organizaţii neguvernamentale de tineret acreditate care
activează în mediul rural.
ƒ Tineri din ONG / ONGT
- tineri membri sau voluntari activi ai organizaţiilor neguvernamentale de şi
pentru tineret acreditate conform legii.
ƒ Tineri recomandaţi de parteneri şi recompensaţi de ANSIT
- tineri beneficiari sau participanţi în cadrul unor proiecte anterioare derulate de
ANSIT în parteneriat cu ONG / ONGT sau alte instituţii Guvernamentale.
ƒ Copii şi tineri din centrele de plasament

III. ÎNSCRIERE :

- pentru cursurile acreditate - se realizează în baza formularului tip de înscriere (vezi


anexa 1) copie BI/CI, la care se va anexa un document ce atestă absolvirea a
minim 12 clase; sau un act care sa ateste absolvirea a 8/10 clase pentru programul
de formare – modul I – Comportament prosocial.

- pentru cursurile neacreditate - se realizează în baza formularului tip de înscriere


(vezi anexa 2), respectand criteriile de acces la program.

Înscrierile încep cu data de 16.06.2007 şi continuă pe toată perioada derulării


programului, dar până la o dată limită de cel putin 5 zile lucrătoare înainte de
începerea modulului pentru care s-a optat, pentru documentele transmise direct la
ANSIT Bucuresti, astfel:

Macheta nr.2 Mamaia


A1 – inscrieri pana la data de 23.06.2008 -acreditat
A2 - inscrieri pana la data de 01.07.2008-neacreditat
A3 – înscrieri până la data de 09.07.2008 -acreditat
A4 – înscrieri până la data de 17.07. 2008-neacreditat
A5 – înscrieri până la data de 25.07.2008 -acreditat
A6 – înscrieri până la data de 01.08.2008-neacreditat
A7 – înscrieri până la data de 08.08.2008 -acreditat
A8 – înscrieri până la data de 18.08.2008-neacreditat
A9 – înscrieri până la data de 26.08.2008 -acreditat
A10 – înscrieri până la data de 03.09.2008-neacreditat
Paraul Rece
B1 – inscrieri pana la data de 23.06.2008-neacreditat
B2 - inscrieri pana la data de 01.07.2008 -acreditat
B3 – înscrieri până la data de 09.07.2008-neacreditat
B4 – înscrieri până la data de 17.07. 2008 -acreditat
B5 – înscrieri până la data de 25.07.2008-neacreditat
B6 – înscrieri până la data de 01.08.2008 -acreditat
B7 – înscrieri până la data de 08.08.2008-neacreditat
B8 – înscrieri până la data de 18.08.2008 -acreditat
B9 – înscrieri până la data de 26.08.2008-neacreditat
B10 – înscrieri până la data de 03.09.2008 -acreditat
• Se completează formularul de înscriere tipizat şi se transmite Comitetelor de
Selecţie Teritoriale (CST), sau Comitetului Centralizat de Selecţie (CTS –
pentru solicitanţii din zona Municipiului Bucureşti), însoţite de recomandările
solicitate în funcţie de categoria de beneficiari în care se încadrează
candidatul.
• Formularul de înscriere tipizat, cu toate rubricile solicitate completate corect,
impreuna cu actele aferente solicitate (pentru cursurile acreditate) poate fi
transmis prin:
o Poştă
o Fax
o Direct la sediile ANSIT din Bucureşti şi din ţară.
o E-mail – cu semnatura si stampila din partea institutiei care
recomanda (lizibil)

Pentru înscriere sunt disponibile:


• Formularul de înscriere tipizat (anexa 1 – cursuri acreditate /anexa 2 –
cursuri neacreditate);
• Adresele de contact ale comitetelor de selecţie central şi teritoriale (anexa 3)
• Harta Centrelor Teritoriale ANSIT

IV. REGULI DE SELECŢIE:


• Acelaşi participant nu poate fi beneficiar a mai mult de o serie de training;
• Vor fi informaţi în legătură cu participarea numai acei candidaţi cărora le-au
fost admise solicitările de acces în program (aceştia vor fi contactaţi telefonic
pentru a li se transmite detaliile organizatorice necesare);
• În cazul în care un beneficiar selectat îşi anunţă intenţia de a renunţa să
participe, acesta va fi înlocuit cu un alt beneficiar selectat, aflat pe listele de
rezervă;
• Solicitanţii pot exprima în formularul de înscriere una sau două opţiuni pentru
participarea la cursuri;
• Fiecare participant poate depune un singur formular de înscriere;
• Nu se iau în considerare formularele incomplete (nu sunt validate);
• Solicitările de acces în program vor fi acceptate în limita locurilor
disponibile.
• Vor fi selectati in vederea participarii pe module acreditate/neacreditate doar
cei care nu au inregistrat cel putin inca o participare pe un modul de acelasi
tip in cadrul editiilor anterioare ale programului, organizate de ANSIT –
„Universitatea de vara 2007”, „Universitatea ANSIT 2008”;
• In conditiile in care numarul de solicitari depaseste numarul de
locuri disponibile pe program pentru cursurile organizate la
mare si la munte, ANSIT isi rezerva dreptul de a selecta cu
prioritate din absolventii cursurilor „Universitatii de vara 2007”
si „Universitatii ANSIT 2008” care si-au ridicat certificatele de
absolvire, considerand ca diplomele acordate de ANSIT ce atesta
absolvirea unei forme de curs, le sunt utile in activitatea lor
profesionala.
Planificarea modulelor în cadrul Programului Naţional
«UNIVERSITATEA DE VARĂ» 2008
LOCAŢIE – Mamaia
PERIOADA – 01.07-19.09.2008

Modul Denumire modul Perioada Tip Curs Data de


examinare
A1 A1 – Comunicare 01.07 - 09.07.2008 - acreditat 08.07.200
A2 A2 – Management organizational 09.07 –17.07.2008 - neacreditat
A3 A3 – Management financiar 17.07 –25.07.2008 - acreditat 24.07.2008
A4 A4 – Lucru in echipa 25.07 –02.08.2008 - neacreditat
A5 – Management programe si 02.08 –10.08.2008 - acreditat 09.08.2008
A5 proiecte -
A6 – Animator socio-educativ – 10.08 –18.08.2008 - neacreditat
A6 modul I - Comportament
prosocial
A7 A7 – Negociere - 18.08 26.08.2008- - acreditat 25.08.2008
A8 –– Animator socio-educativ – 26.08 –03.09.2008 - neacreditat
A8 modul II – Elaborare proiecte de
animatie
A9 A9 – Leadership - 03.09 –11.09.2008 - acreditat 10.09.2008
A10 – Animator socio-educativ – 11.09 –19.09.2008 - neacreditat
A10 modul III – Implementare
activitati de animatie

LOCAŢIE – Paraul Rece


PERIOADA – 01.07-19.09.2008

Modul Denumire modul Perioada Tip Curs Data de


examinare
B1 B1 –Comunicare 01.07 - 09.07.2008 -neacreditat
B2 B2 – Management organizational 09.07 - 17.07.2008 - acreditat 16.07.2008
B3 – Animator socio-educativ – 17.07 –25.07.2008 -neacreditat
B3 modul I - Comportament
prosocial
B4 B4 – Lucru in echipa 25.07 –02.08.2008 - acreditat 01.08.2008
B5 –Management programe si 02.08 –10.08.2008 -neacreditat
B5 proiecte-
B6 – Animator socio-educativ – 10.08 –18.08.2008 - acreditat 17.08.2008
B6 modul I - Comportament
prosocial
B7 B7 – Negociere 18.08 –26.08.2008 -neacreditat
B8 –Animator socio-educativ – 26.08 –03.09.2008 - acreditat 02.09.2008
B8 modul II – Elaborare proiecte de
animatie
B9 B9 –Leadership 03.09 –11.09.2008 -neacreditat
B10 –Animator socio-educativ – 11.09 –19.09.2008 - acreditat 18.09.2008
B10 modul III – Implementare
activitati de animatie
Cursuri acreditate
- ambele optiuni vizeaza doar cursurile acrediate
Anexa 1
PROGRAM NAŢIONAL «UNIVERSITATEA DE VARĂ - 2008»
FORMULAR DE ÎNSCRIERE
I. Categorie Beneficiari :
Tineri defavorizaţi Tineri elevi şi studenţi Tineri din mediul rural
Tineri din ONGT Recomandaţi de parteneri Tineri din instituţii publice Tineri din centrele de plasament

II. Opţiunile solicitantului:

ƒ Opţiunea 1 ƒ Opţiunea 2

Modul :……………………………………. Modul :…………………………………

Perioada :…………………………………. Perioada :……………………………….

III. Elemente de identitate ale solicitantului:

Numele şi prenumele solicitantului:………………………….........................................


Vârsta:……………………..Sex: M F ; serie/nr BI................................................
Adresă(judeţ/localitate)....................................................................................................
Contact (Telefon/fax/e-mail): .............................; .................................; ......................

IV. Aţi participat la Programul Naţional “Universitatea de Vară 2007” sau „Universitatea ANSIT 2008”
Da
Nu
Daca da, ce modul şi perioadă?...........................................................................................

...........................................................................................................................................

IV. Motivati pe scurt optiunea aleasa.

............................................................................................................................................
.............................................................................................................................................

Semnătură solicitant ....................................................... ..................

RECOMANDARE:
Instituţia/ONG/ONGT ...................................................................................................................................................................................
cu sediul în.....................................................................................................................................................................................................
tel/fax/e-mail..................................................................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................................................................................
recomandă pe .................................................... având calitatea de ..............................................................................................................
şi îndeplinind criteriile de eligibilitate solicitate1, să participe la Programul Naţional «Universitatea de Vară 2008».

SEMNATURĂ Data:……………..
Preşedinte/Director
................................ L.S.

1
Instituţia/organizaţia care recomandă solicitanţi este obligată să verifice starea medicală a acestora şi îşi asumă responsabilitatea în cazul
în care din acest motiv apar eventuale incidente. De asemenea, persoana care semneaza formularul in calitate de reprezentant al
intitutiei/ONG-ului/ONGT-ului raspunde de comportamentul persoanei recomandate.
Cursuri neacreditate
- ambele optiuni vizeaza doar cursurile neacrediate
Anexa 2

PROGRAM NAŢIONAL «UNIVERSITATEA DE VARĂ 2008»


FORMULAR DE ÎNSCRIERE
V. Categorie Beneficiari :
Tineri defavorizaţi Tineri elevi şi studenţi Tineri din mediul rural
Tineri din ONGT Recomandaţi de parteneri Tineri din instituţii publice Tineri din centrele de plasament

VI. Opţiunile solicitantului:

ƒ Opţiunea 1 ƒ Opţiunea 2

Modul :……………………………………. Modul :…………………………………

Perioada :…………………………………. Perioada :……………………………….

VII. Elemente de identitate ale solicitantului:

Numele şi prenumele solicitantului:………………………….........................................


Vârsta:……………………..Sex: M F ; serie/nr BI................................................
Adresă(judeţ/localitate)....................................................................................................
Contact (Telefon/fax/e-mail): .............................; .................................; ......................

IV. Aţi participat la Programul Naţional “Universitatea de Vară 2007” sau „Universitatea ANSIT 2008”
Da
Nu
Daca da, ce modul şi perioadă?...........................................................................................

...........................................................................................................................................

V. Motivati pe scurt optiunea aleasa

.........................................................................................................................................
.........................................................................................................................................

Semnătură solicitant ....................................................... ..................

RECOMANDARE:
Instituţia/ONG/ONGT ...................................................................................................................................................................................
cu sediul în.....................................................................................................................................................................................................
tel/fax/e-mail..................................................................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................................................................................
recomandă pe .................................................... având calitatea de ..............................................................................................................
şi îndeplinind criteriile de eligibilitate solicitate2, să participe la Programul Naţional «Universitatea de Vară 2008».

SEMNATURĂ Data:……………..
Preşedinte/Director
................................ L.S.

2
Instituţia/organizaţia care recomandă solicitanţi este obligată să verifice starea medicală a acestora şi îşi asumă responsabilitatea în cazul
în care din acest motiv apar eventuale incidente. De asemenea, persoana care semneaza formularul in calitate de reprezentant al
intitutiei/ONG-ului/ONGT-ului raspunde de comportamentul persoanei recomandate.
Anexa 3

LISTA CENTRELOR TERITORIALE ANSIT

Judeţe arondate
Nr. Centru Coordonator/ fiecarui Centru
Adresă Contact
Crt. teritorial Reprezentant teritorial ANSIT
ANSIT
Maramureş
Str. Calea Moldovei, Satu-Mare
Tel/Fax: 0363-105171
Bl. 10, Sc. A, Ap. 4 Bihor
1. Bistriţa Mobil: 0741102504 Marius Moldovan
et. 1, loc. Bistrita, Sălaj
e-mail: ansit.bistrita@gmail.com
jud. Bistrita-Nasaud; Cluj
Bistriţa-Năsăud
Braşov
Str. Nicolae Covasna
Titulescu Nr. 2, Tel: 0268/41.44.34 Harghita
2. Braşov CARPATEX - corp Mobil: 0741.101.624 Catălina Tănase Mureş
adminstrativ, etaj 2, e-mail: ansit.brasov@gmail.com Alba
Brasov, jud. Braşov, Sibiu
cod 500010
Botoşani
Str. Vasile Conta nr. Suceava
Tel/Fax: 0232/41.00.72
30, etj 3 (Casa de Iaşi
3. Iaşi Mobil: 0741.099.795 Nicoleta Trandafirescu
Cultura a Neamţ
e-mail: ansit_is@yahoo.com
Studentilor), cod Bacău
700106 Iaşi, Vaslui
Vâlcea
Casa Tineretului Str. Tel: 0251/42.40.15 Gorj
4. Craiova Severinului nr. 1, Mobil: 0741.100.746 Marius Grigorescu Mehedinţi
Craiova, jud. Dolj, e-mail: ansit.craiova@rdscv.ro Dolj
cod 200216 Olt

Bd. Regele Carol nr. Timiş


Fax: 0356814560
9, Casa Studentilor, Loredana Lungu Arad
5. Timişoara Mobil: 0741.101.965
camera 7, Timisoara, Hunedoara
e-mail: ansittm@yahoo.com
cod postal 300180 Caraş-Severin
lungu_lore@yahoo.com
Vrancea
Bd. 1 Mai nr. 1, Bl. Tel./Fax: 0241/58.11.00 Galaţi
H 9 Parter, Mobil: 0741.101.628 Buzău
6. Constanţa Eugenia Munteanu
Constanţa, jud. e-mail: ansitcta@digisoft.ro Brăila
Constanţa, Cod: ansitconstanta@yahoo.com Tulcea
900123 Constanţa
Municipiul
Bucureşti
Ilfov
Direcţia pentru Sprijinirea Argeş
Str. Dem. I. Tel: 312.63.20
Bucureşti Iniţiativelor Tinerilor Dâmboviţa
7. Dobrescu, nr. 4-6, Tel/Fax: 310.22.14
ANSIT Prahova
sector 1, cod 010026 email:narcisa.sava@ansitromania.ro
Narcisa Sava Teleorman
Giurgiu
Călăraşi
Ialomiţa

S-ar putea să vă placă și